Sunteți pe pagina 1din 9

SCENARIUL ZILEI

Activitatea zilei se desfăşoară online şi fiecare preşcolar va lucra individual de acasă


prin intermediul grupului de Facebook activităţi online, unde sunt încărcate materialele
pentru a desfăşura această activitate integrată. Spiriduşul Moşului, Rafa, îi va purta pe aceştia
prin această activitate pe parcurul întregii zile prin intermediul filmulețelor şi a mesajelor din
partea lui.
Ziua debutează cu un mesaj din partea Spiriduşului Rafa în cadrul activităţilor de
dezvoltare personală, care cuprinde salutul, gimnastica de înviorare şi ştirea zilei.
Spiriduşul Rafa le transmite copiilor că are mare nevoie de ajutorul lor,să îl ajute la
diferite activităţi, astfel îi va reveni zâmbetul lui Moş Nicolae şi ne va putea aduce multe
cadouri.
Prima activitate va fi cea din cadrul DOMENIULUI LIMBĂ ŞI COMUNICARE -
Legenda lui Moş Nicolae,pe care Spiriduşul moşului le-o va povesti copiilor prin
intermediului unui filmuleţ, iar aceştia ca şi feedback va trebui să deseneze pe Moş Nicolae,
care reprezintă personajul principal al povestirii, fixându-se astfel şi titlul legendei. Pentru că
ei au reuşit să îndeplinească această sarcină, Rafa îi recompesează cu aplauze.
A doua activitate o să fie cea din cadrul DOMENIULUI ESTETIC ŞI CREATIV -
educaţie plastică –Barba lui Moş Nicolae, cei mici trebuie să picteze prin tehnica
amprentării, barba Moşului. Se va posta un filmuleţ cu indicaţii de muncă şi fişa model. Rafa
e tare încântat că a reuşit să îndeplinească încă o sarcină, recompensându-i din nou cu
aplauze.
Se va trece mai departe la activitatea pe centre, ALA I, aici copiii au posibilitatea să
realizeze unul, două sau toate centrele. Pentru fiecare centru ales: Ştiinţe, Joc de rol şi
Construcţii, Rafa o să le ofere indicaţii şi se vor încărca materialele specific fiecărui centru,
iar în urma feedbackului se va primi încă un bănuţ.
Ultima activitate a zilei o să fie cea din cadrul activităţilor alese II, care se va realiza
printr-un joc de mişcare denumit Pe Moş Nicolae îl amuzăm. Copiii vor dansa după cântecul:
Ninge iar,ninge iar : https://www.youtube.com/watch?v=6XHZF0-
a5BE&ab_channel=TraLaLa-Cantecesideseneanimatepentrucopii, părintele va pune pauză
cântecului, moment în care copilul trebuie să rămână nemişcat câteva secunde, acest lucru se
va repeat până când cântecelul se va termina.
La finalul activităţilor Rafa le va transmite copiilor felicitări şi le va duce cadouri în
ghetuţe
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
DATA :
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
PROF. ÎNV.PREŞC.
GRUPA: mică
TEMA DE STUDIU: ,, Când, cum și de ce se întâmplă ? ”
TEMA PROIECTULUI TEMATIC: ,, Feeria sărbătorilor de iarnă! ”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „ Moş Nicolae, prietenul copiilor !”
TEMA ZILEI:,, În așteptarea lui Moș Nicolaeˮ
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Activitate integrată pe domenii experienţiale
DOMENIUL EXPERIENŢIAL: Domeniul limbă şi comunicare, Domeniul estetic şi creativ
TEMA ACTIVITĂŢII: :„ Împreună putem reda zâmbete !”
MIJLOC DE REALIZARE: povestirea educatoarei, pictură(tehnica ștampilării cu tub de
carton
TIPUL ACTIVITĂŢII : Predare de cunoștințe și exersare de priceperi și deprinderi
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
A.1. Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viaţă familiare

C.2. Finalizarea sarcinilor şi a acţiunilor (pereverenţă în activităţi)

C.3. Activare şi manifestare a potenţialului creativ

D.1. Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute

COMPORTAMENTE VIZATE:

A.1.3. Utilizează mâinile și degetele pentru realizarea de activităţi variate

C.2.1 Realizează sarcinile de lucru cu consecvenţă

C.3.2. Demonstrează creativitate prin activităţi artistico-plastice, muzicale şi practice, în


conversaţii şi povestiri creative

D 1.1. Exersează cu sprijin ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înţelegerii şi receptării
lui( comunicare receptivă)
SCOPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea expresivităţii verbale, a fluenţei si originalităţii în
vorbire şi gândire prin redarea unui text povestit de educatoare, consolidarea unor deprinderi
şi abilităţi practice
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
 Să amprenteze corect barba moşului;
 Să urmărească atent povestea- 5 minute;
 Să răspundă corect la o întrebare din poveste;
METODE ŞI PROCEDEE DIDACTICE: Observaţia, Conversaţia, Expunerea, Explicaţia,
Demonstraţia, Învățarea prin descoperire, Exercițiul, Problematizarea, Surpriza, Mișcarea,
Mânuirea materialelor, Metoda R.A.I., Evaluare orală, Analiza muncii independente, Analiza
produselor activității, Aprecieri verbale
MATERIALE DIDACTICE ŞI MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Spiriduşul Rafa,
acuarelele, tuburi de carton, boluri, coli colorate, bureţi, marionete( tatăl, cele trei fete, Moş
Nicolae, pisica, soricelul)
FORME DE ORGANIZARE: Frontal, individual
DURATA ACTIVITĂŢII: 15 minute
BIBLIOGRAFIE:

 Suport pentru explicitarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care


operează curriculumul pentru educație timpurie, 2019
 Curriculum pentru învățământul preșcolar,(2019), MECT
 ***Revista învățământului preșcolar și primar 1-2/2017, (2015), Ed. Arlequin,
București
 Carmen P.,(2000), Elemente de pedagogie preșcolară aplicată, Ed. U. Oradea;
 Silvia B., Elena G., Georgeta R., Mihaela F., (2002), Metode interactive de grup, Ed.
Arv
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

EVENIMENTUL CONŢINUTUL ŞTIINŢIFIC METODE ŞI MODALITĂŢI


DIDACTIC PROCEDEE DE
DIDACTICE EVALUARE

1.Moment Deschiderea laptopului.


organizatoric Conectarea la sursa de curent și la
retea.
2.Captarea atenţiei Printr-un filmuleţ video educatoarea
salută părinții şi copiii, îl prezintă pe Surpriza Feedbackul
noul prieten, spiriduşul Rafa, care părinților
tocmai a sosit la noi în grupă.
El este tare supărat deoarece Moş
Nicolae nu le poate povesti legenda
lui, pentru că un spiriduş năzdrăvan s-
a jucat cu barba lui şi i-a smuls-o.
Are nevoie de ajutorul vostru pentru a
ne putea povesti legenda.
3.Anunţarea temei și Educatoarea anunţă copiii şi părinţii
enunțarea despre tema activităţii: Astăzi vom Conversația
obiectivelor asculta legenda lui Moş Nicolae,
realizată cu ajutorul marionetelor Feedbackul
postată în grupul nostru. Observația părinților
2-3 copiii repetă titul legendei.
4.Prezentarea Voi începe expunerea povestirii, Explicația
optimă a noului punând accent pe recunoasterea
conținut și dirijarea anotimpului iarna, cu aspectele ei Conversația
învățării caracteristice.
Le voi spune copiilor că Moş Nicolae Exercițiul
e tare supărat pentru că nu îşi găseşte
barba,iar pentru a-l înveseli şi a putea
spune mai departe legenda are nevoie
de ajutorul vostru. Va trebui să-i
pictăm barba Moşului prin tehnica
amprentării. După ce îl vom înveseli
pe moşul, el ne va da parola să-i putem
asculta povestea.
Invit copiii să asculte indicaţiile pentru
a putea începe activitatea.
Intuirea materialelor
Prezint lucrarea model. Conversaţia
Se va trece la intuirea materialului Evaluarea
unde voi întreba copiii ce au primit în lucrărilor –
coşuleţ. (hârtie neagră cu chipul fotografi
moşului, tub de carton, tempera de
culoare alb) Explicația
Explicarea și demonstrarea tehnicii
de lucru
Voi trece la explicarea și
demonstrarea modului de lucru.Voi Demonstraţia
pune accent pe amprentarea corectă şi
acuratețea lucrărilor.
Mai întai vom înmuia tubul de carton
în tempera, iar apoi vom amprenta pe
coala de hârtie, astfel vom realiza
barba moşului. Mânuirea
Încălzirea mușchilor mici ai mâinii materialelor
Se trece la încălzirea mușchilor mici ai
mâinii, prin euritmia “Mâna lebădă o
fac”.
Executarea propriu-zisă a lucrării Analiza muncii Observarea
Copiii trec la realizarea lucrării, se independente sistematică în
creează ambianță prin muzica exerciţiul filmările primite
liniștitoare. Părinţii revin cu explicații
suplimentare sau ajutor acolo unde
este cazul. Povestirea
Acum, că moş Nicolae şi-a gasit Expunerea
barba cu ajutorul copiilor, Conversația Observarea
educatoarea îi invită să asculte video Problematizarea sistematică în
povestea, iar la final îi roagă pe părinţi filmările primite
să le adreseze copiilor o întrebare din
conţinutul poveştii sau dacă doresc să
realizeze scene din poveste.
În filmare pe parcursul povestirii voi avea
în vedere următorul plan de ideei:

1. Prezentarea unui sat îndepartat şi a


unui tată văduv şi sărac care avea trei
fete mândre.

2. Tatăl le anunţa pe cele trei fete ca


din cauza saraciei trebuie sa traiasca
asa cum pot.

3. Fetele se roaga plangând pentru a fi


ajutate să scape de săracie.

4. Ruga le este ascultată şi un Moş


frumos cu barba albă le lasa la
fereastra o punga cu bani.

5.Bucuria şi multumirea tatălui şi a


celor trei fete pentru ajutorul primit.

6.De atunci Moşul cel cu barba albă


lasă în ghete nuci,mere si covrigei Explicaţia
pentru copilasii cuminti dar si o
nuielusa pentru cei mai nazdravani.

Precum şi explicarea cuvintelor


necunoscute:(văduv, avuție).
5.Obținerea Pentru obținerea performanței
performanței educatoarea solicită părinților să
folosească o minge pe care o va arunca Problematizarea Observarea
copilului , adresându-i o întrebare Explicația sistematică în
legată de poveste. Exercițiul filmările și
Exemplu:- Câte fete avea tatăl văduv? Metoda R.A.I fotografiile
-Ce le-a dat Moş Nicolae primite
fetelor?
- Care sunt animalele din
casa?
6.Asigurarea Exprimarea sentimentelor trezite după Observarea
retenției și evaluarea ascultarea legendei. Conversația sistematică în
performantei Copiii spun cu care personaj al filmările și
povestirii se aseamănă si îşi Problematizarea fotografiile
argumentează răspunsul. primite
7.Încheierea La finalul activității educatoare le
activității mulţumeşte părinților pentru sprijinul Conversația
acordat.

ANEXE
LEGENDA LUI MOŞ NICOLAE

Este iarna. Afara este ger, dar copiilor nu le pasa. In casuta este cald si bine, patul
este pregatit pentru culcare, iar ghetutele asteapta cuminti dupa usa. Este vremea cand Mos
Nicolae vine la geamuri si vede toti copiii care dorm si sunt cuminti. Atunci, Mosul lasa in
ghetute daruri de tot felul, turta dulce, jucarii si tot ce-si mai doresc copilasii cei cuminti.

Se spune ca ar fi frate cu Mos Craciun, dar, spre deosebire de acesta, Mosul Nicolae
nu se arata niciodata si nimeni nu l-a vazut.

Iar povestea darurilor puse in ghetute vine de demult si ne aminteste povestea


adevarata si plina de tristete si durere a celor trei fete sarmane.

Casa in care traiau cele trei surori harnice si credincioase era mai mult decat saraca.
Tatal planuia sa-si vanda fetele pentru a scapa de blestemul saraciei. Lacrimile si plansul
fetelor nu l-a induplecat pe tatal cu inima de piatra.

Sfantul Nicolae a aflat de suferinta fetelor si a strecorat tiptil in odaia

acestora trei pungi cu bani de aur, care sa alunge saracia si sa aduca liniste si bunastare celor
trei fete harnice si cuminti. Una din pungile cu bani s-ar fi oprit intr-o gheata pusa la uscat
langa soba. De atunci vine obiceiul de a lasa ghetutele la usa sau langa soba pentru daruri in
seara de Mos Nicolae. Cand a vazut pungile cu bani soricelul si motanul au dansat de bucurie.

In schimbul darurilor, copiii trebuie sa fie cuminti, sa se roage, sa-si iubeasca parintii
si sa fie milosi asa cum este Sfantul Nicolae, care ii mangaie si ii ajuta pe cei necajiti.

Nuiaua simbolizeaza toiagul Sfantului Ierarh Nicolae. Copiii care primesc in ghetute
o nuielusa isi voa aduce aminte ca au gresit si se vor indrepta. Parintii nu pun nuiaua pe
pielea celor neastamparati, ci o atarna in cui si doar o arata cu degetul, pentru a-i potoli pe cei
nazdravani.

Se zice ca Mosul Nicolae este un batran cu barba alba ca de omat. Si poate Mosul sa
aduca ninsoarea buna pentru saniuta, doar scututrandu-si barba alba. Si atunci mii de stelute
argintii cad pe pamant acoperindu-l cu o plapuma alba si curata.

In asta seara, Mosul Nicolae va trece si pe aici cu un cal alb si doi saci, unul cu daruri
si altul cu nuieluse. Dar voi, copii, ati fost cuminti?
Text adaptat dupa ,, Sfantul Nicolae – cel care lumineaza inceputul lui Decembrie,, Autori:
Gabriela Barbu, Mihaela Alexandru, Iuliana Rosioru, Editura Callas Print Mangalia, 2006

S-ar putea să vă placă și