ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI

UROLOGICE
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZĂ RENALĂ
DEFINITIE:
Litiaza renală este o afecțiune caracterizată prin formarea și prezența calculilor în
bazinet și căile urinare, în urma precipitării substanțelor care în mod normal se găsesc
dizolvate în urină.
Poate evolua sub forma latentă sau colicativă
Precipitarea lor este favorizată de modificarea anumitor constante ale urinei:
pH-ul și concentrarea urinei. Calculii au în compoziția lor oxalați, acid
uric,fosfați,cistina( un aminoacid ). Cei mai mulți calculi renali sunt formați din calciu
și apar când nivelul acestuia în urină crește.
 CLASIFICAREA CALCULILOR RENALI
1. Calculi CALICEALI localizați în calice( superior, mijlociu sau inferior)
2. Calculi BAZINETALI localizați în bazinet
3. Calculi CORALIFORMI sau pielocaliceali, cei care ocupă bazinetul și una sau
cele toate cele trei tije caliceale, aceștia sunt descoperiți întâmplător și apar
de cele mai multe ori în urma infecțiilor repetate.
 CIRCUMSTANȚE DE APARIȚIE
●
● Staza urinară (prin diferite obstrucții)
● Infecții urinare repetate
● Hiperparatiroidie,
● Osteoporoza(se elimina fosfat si oxalat de calciu)
● Rinichi polichistic(se elimina acid uric)
● Modificarea pH-ului urinar și scăderea acidității duce la precipitarea acidului oxalic
● Cresterea aciditatii accelereaza precipitarea acidului uric
● În mediul alcalin se precipită fosfații
 FACTORI FAVORIZANTI

● Clima caldă și uscată

● Hidratare insuficientă care duce la diminuarea volumului urinar și deci urina va avea concentrații mari în săruri
● Imobilizare prelungită la pat și /sau sedentarismul
● Consum insuficient de fructe și legume, consum excesiv de proteine,
● Apa bogată în săruri de calciu și suplimente de Ca între mese
● Unele medicamente, exemplu diureticele
● Factori anatomici congenitali sau câștigați care alterează drenajul urinei
● Factori bacteriologici. Există unii germeni care secretă urează generatoare de amoniac favorizând apariția calculilor
amoniaco-magnezieni.
● Factori metabolici: guta sau avitaminoze
 MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

DUREREA este manifestarea principală, determinată de regulă de prezența calculilor

la nivelul rinichilor, a ureterelor sau a infecțiilor urinare repetate și de prezența unor
tumori de vecinătate care în dezvoltarea lor provoacă compresiuni la nivelul ap renal.
DUREREA este însoțită de polakiurie și disurie și este în funcție de sediul și mărimea
calcului, de la dureri lombare difuze și intermitente la durere:

● permanentă, când calculii sunt de dimensiuni mici sau sub formă de nisip, sau calcul
coraliform și
● colicativă, violentă (COLICĂ RENALĂ) provocată de distensia ac. a musculaturi
sub încercarea calculilor de a migra deasupra obstacolului și spasmul supraadăugat și
este însoțită de manifestări generale ale principalelor organe vitale.
 CARACTERISTICILE DURERII
● Debutul este de obicei brusc, durerea este vie, precipitată
de cele mai multe ori, de un efort fizic deosebit sau după o călătorie cu automobilul sau cu
motocicleta( trepidații ) sau băi reci și este însoțită de hematurie și disurie.
● Sediul durerii apare în regiunea lombară, unilateral, în hipocondru și fosa iliacă de aceeași
parte cu iradieri spre organele genitale externe și pe fața internă a coapsei.
● SEMNUL GIORDANO POZITIV
● Durata colicii, de la câteva minute, la câteva ore ( 2-6 ore )
● Dispare brusc de cele mai multe ori, așa cum apare, după eliminarea calculului, sau
progresiv. În acest timp pacientul ia o poziție antalgică, culcat în DL cu membrul inferior
flectat.
● Bilateralitatea reprezintă un semn prognostic sever. Gradul și durata obstrucției are o mare
importanță prognostică, deoarece atunci când este severă și sediul este situat sus va duce
la o distrugere nefretică ireversibilă.
 MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ GENERALE

● Durerea poate fi însoțită sau nu de:

● REACȚII DIGESTIVE: grețuri, vărsături, meteorism, colici abdominale,oprirea tranzitului intestinal și
a gazelor cu tablou clinic de ocluzie dinamică
● REACȚII NERVOASE: anxietate, neliniște, agitație psihomotorie, convulsii la copil și delir la adulți.
● REACȚII TEGUMENTARE: paloare, transpirații, sudori reci, extremități reci
● REACȚII C/VASCULARE: palpitații, HTA, tahicardie, rareori bradicardie, extrasistole. În formele
prelungite, severe pot să apară hipoTA, lipotimie, stare de șoc.
● FEBRĂ moderată când este generată de infecții

● SEMNE DE GRAVITATE: oligoanuria și insuficiență renală.

 PROBLEMELE PACIENTULUI
1. Alterarea confortului legată de durere, polakiurie, disurie
2. Potențial de deficit de volum lichidian legat de vărsături, transpirații abundente
3. Potențial de alterare a nutriție prin deficit legat de greață și vărsături
4. Potențial de complicații legat de cura de diureză la pacienții cu HTA,
insuficiență cardiacă legat de dilatația pielocaliceală
5. Eliminare urinară inadecvată cantitativ și calitativ din cauza obstrucției
6. Durerea legată de dilatarea musculaturii și a spasmului
7. Anxietate generată de durerea violentă
8. Circulație inadecvată din cauza deficitului lichidian
 OBIECTIVE DE INGRIJIRE

● Combaterea durerii
● Asigurarea confortului
● Diminuarea anxietatii
● Prevenirea complicațiilor
● Corectarea dezechilibrelor HE și acido-bazice la nevoie
● Asigurarea dietei corespunzătoare
 INTERVENȚII DE URGENȚĂ

● Repaus la pat în colică și stare febrilă- adm. de antibiotice

● Calmarea durerii- adm. tratamentului de urgență, analgezice, antiinflamator și
antispastic
● Combaterea stării de șoc, la nevoie
● Recoltarea de sânge si urină pentru examinări de laborator
● Suport psihic al pacientului
● Observarea semnelor si simptomelor unor complicații (anurie, febră)
● Aplicarea tratamentului specific, in funcție de natura calcului: inhibitori ai formării
substanțelor care precipită, care scad absorbția Ca și absorbția intestinală de fosfați.
 INTERVENȚII DE URGENȚĂ
● Aplicații calde în zona lombară.
● în cazul durerii colicative care nu cedează sau se intensifică, la indicația
medicului, se va administra un analgezic major: Mialgin și atropină.
● monitorizarea FV
● asigurarea aportului lichidian de aprox 3000 ml/24, (în lipsa hidronefrozei sau
a obstrucției totale a căilor urinare)
● aplicarea tratamentului specific specific în funcție de natura calculului, la
indicația medicului:
 INTERVENȚII

Litiaza calcică: reducerea aportului de calciu din alimentatie, administrarea

substanțelor care scad absorbția calciului, tratamentul afecțiunii cauzale,reducerea
alimentelor bogate în oxalați(tomate,țelină, sfeclă, citrice,etc)
- Litiaza oxalica:dieta fără țelină ,cacao, sucuri de citrice
- Litiaza urica: dieta bogată în vegetale, restricție de proteine evitarea
consumului de ridichi, fasole, mazăre, ciuperci, ciocolata, conopidă
- Litiaza fosfatică : dieta hiposodată ăîn proteine si lipide, evitarea
consumului de branză ,ouă, legume uscate.
 EXAMINĂRI PARACLINICE
● Radiografie renală simplă
● Ecografie
● Pielografie i.v, precizează locul și mărimea calculului
● TC identifică calculul indiferent de compoziția acestuia
● Urografie intravenoasă
● Scintigrafia renală
● Proba Addis Hamburger, numără eliminarea de hematii și leucocite pe minut
 EXAMENE DE LABORATOR
SÂNGE pentru:

● HLG completă

biochimie: uree, creatinină, calcemie, fosfatază alcalină, rezervă alcalină,

glicemie, sideremie, transaminaze.

URINA pentru:

● ex sumar urină, volum, culoare, aspect, ph, densitate, hematurie.

● urocultură cu antibiogramă
 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL
1. litiaza colecistică
2. colecistita acută
3. pancreatita
4. discopatie lombară
5. anexita, chist ovaria
6. apendicită,
7. sdr. ocluziv dpv al manifestării principale, durerea, iar dpv al hematuriei cu:
8. traumatisme ale ap. urinar
9. tumori renale
10. litiază vezicală și
11. glomerulonefrita.
 TEHNICI FOLOSITE PT PULVERIZAREA ȘI EXTRAGEREA CALCULILOR

LITOTRIPSIA (litotriția) extracorporală utilizează unde de șoc produse pe piele și

orientate direct către calcul care este pulverizat în fragmente mici ce pot fi antrenate de
fluxul urinar spre eliminare.
NEFROLITOTOMIA PERCUTANATĂ, tehnica se utilizează atunci când calculul este
prea mare sau este poziționat astfel încât nu poate fi pulverizat prin litotriție. Se
efectuează prin introducerea, printr-o incizie, a nefroscopului în rinichi cu care se extrage
calculul. Dacă este prea mare este pulverizat cu ajutorul unui laser.
URETEROSCOPIA, operație necesară pt extragerea calculilor localizați în uretere. Se
face cu ajutorul ureteroscopului cu care se fragmentează calculi, sau sunt extrași întregi.
 EVOLUȚIA BOLII ȘI COMPLICAȚII
Dacă aplicarea tratamentului conservator și a celui profilactic, boala nu cedează se aplică și
tratament chirurgical, mai ales în rinichi polichistic.Evoluția este în general bună, calculii sunt
eliminați după mai multe recidive.
Există posibilitatea foarte rară de anurie care trebuie rezolvată de urgență.
Evoluția depinde de eficiența tratamentul aplicat și de complicațiile apărute.
Factorii care pot influența evoluția și prognosticul sunt: natura calculului, dimensiunile,forma și
localizarea calculului, numărul acestora, gradul de obstrucție a căilor urinare, prezența sau
absența infecției și riscul de recidivă. Litiaza urică este mai puțin dureroasă, deci mai bine
tolerată, iar tratamentul de fragmentare este eficace..Dintre litiazele calcice, cea fosfatică este
mai gravă decât cea oxalică prin faptul că recidivează și se infectează.
 COMPLICAȚIILE LITIAZEI RENALE
Complicațiile comune ale litiazei renale sunt:

1. mecanice sunt determinate de prezența calculilor

2. infecțioase sunt favorizate de litiaza renală. Pielonefrita ac sau cr cu
insuficiență renală ireversibilă, pionefroza, flegmon perinefritic și septicemia
3. renale: nefropatia obstructivă însoțită de nefrită interstițială.
 EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
Educația pentru sănătate, vizează pacientul cu litiază renală, în vederea profilaxiei
recidivelor și complicațiilor bolilor renale. Prevenirea recidivelor presupune identificarea
tuturor factorilor endogeni și/sau exogeni de risc și inactivarea lor:

● alimentația: subnutriția și excesul de proteine, /alimentație corectă, evitarea

proteinelor
● hidratare insuficientă, /aport corespunzător de lichide
● temperaturi ridicate care favorizează deshidratarea/ evitarea unui mediu cu T crescute
● apa cu un conținut crescut de Ca+ care favorizează apariția calculilor/evitarea
● stil de viață sănătos cu evitarea stres-ului, cu loc de muncă adecvat
● înlăturarea factorilor endocrini și metabolici și a tulburărilor metabolismului mineral
 EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
● evitarea inhibării reflexului de micțiune care produce distensie a vezicii
urinare, stază urinară ce favorizează apariția calculilor
● evitarea consumului excesiv de diuretice, sau a medicamentelor nefrotoxice,
fără prescripție medicală
● toaleta regiunii perianale zilnică pentru evitarea infecțiilor urinare
● evitarea aportului excesiv de săruri minerale( alimente, ape minerale)
● cunoașterea factorilor favorizanți în apariția și evitarea afecțiunilor renale(
oboseala, frig, umiditate ).
● Educația sanitară face parte din îngrijirile de bază ale ființei umane.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ADENOM DE PROSTATĂ
ADENOMUL DE PROSTATĂ (Hipertrofia prostatică benignă)este afecțiunea sistemului de
reproducere, cea mai frecventă tumoră benignă a bărbatului. Glanda se află la baza vezicii
urinare și înfășoară porțiunea inițială a uretrei. Prostata este un organ glandular și fibromuscular
de mărimea unei castane, cântărește 28 g și produce 18 hormoni vitali pentru bărbați. Prostata
trece prin 2 cicluri de creștere, odată la pubertate când își mărește volumul. A doua etapă de
creștere este după 25 ani și continuă toată viața. În momentul în care circulația în organele
pelvine se dereglează, capilarele care alimentează prostata se obstruiează și sângele nu mai
circulă în mod normal, motiv pentru care prostata nu mai primește substanțe nutritive și oxigen.
Are loc un proces de stază, iar secrețiile glandei se acumulează în țesuturile glandei și glanda se
mărește de volum și se inflamează. Este necesar să se normalizeze alimentarea cu sânge a
glandei, numai că evoluția este insidioasă, iar semnele urinare apar destul de târziu, așa că la
acel moment mărimea prostatei e destul de importantă, iar fluxul urinar este deja modificat,
vezica urinară își pierde capacitatea de a se goli complet, pt că o prostată mărită de volum pune
presiune pe pereții vezicii urinare.
 FACTORI DE RISC
Îngustarea uretrei, retenția de urină și golirea incompletă a vezicii sunt
problemele pe care le pune un adenom de prostată.

Factorii care pot crește riscul de apariție a adenomului de prostată pot fi:

● vârsta, boala apare după 40-50 ani, involuție hormonală

● ereditatea
● stil de viață, prin lipsa mișcării și obezitatea favorizează apariția adenomului
● bolile c/vasculare și diabetul, prin administrare de beta bocante
 MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ
1. jet urinar cu presiune slabă
2. jet urinar intermitent
3. senzație de golire incompletă a vezicii
4. urinare prelungită . Toate aceste manifestări sunt obstructive, iar cele iritative
sunt următoarele:
5. nevoia frecventă și urgentă de a urina, polakiurie
6. urinare frecventă pe timpul nopții, nicturie din oră în oră
7. pseudoincontinență urinară, scurgerea unor picături înainte de a ajunge la
baie
8. disurie
 PROBLEMELE PACIENTULUI CU ADENOM DE PROSTATĂ

1. Eliminare inadecvată
2. Dificultate de a dormi
3. Anxietate
4. Risc de infecții
5. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
6. Afectarea funcției sexuale
7. Alimentație prin deficit cantitativ
8. Deficit de cunoștințe
 OBIECTIVELE PACIENTULUI
1. Reducerea numărului de micțiuni diurne și nocturne
2. Înlăturarea disconfortului în momentul golirii vezicii
3. Recăpătarea cantitativă și calitativă a somnului și odihnei
4. Respectarea regulilor de igienă intimă și prevenirea infecțiilor
5. Recăpătarea tonusului fizic, psihic și emoțional
6. Încredere în echipa de îngrijire necesară comunicării și instruirii privind boala
7. Hidratare corespunzătoare
8. Înlăturarea problemelor de emisie urinară.
9. Educație pentru sănătate privind funcția sexuală
 PROBLEME POTENȚIALE
1. infecții urinare
2. calculi renali
3. deteriorarea vezicii urinare
4. urini hematurice
5. retenție urinară,
 DIAGNOSTICUL DE ADENOM DE PROSTATĂ
De obicei pacientul merge la medic destul de târziu, când apare hematuria și
incapacitatea de a urina.

1. examen rectal în poziție genupectorală pentru a verifica forma și dimensiunea

prostatei
2. ex sumar urină și urocultura pt a evalua o eventuală infecție urinară
3. determinarea PSA, antigen specific prostatic în sânge
4. cistoscopie
5. ecografie
6. biopsie de țesut
 INTERVENȚII
Tratamentul este în funcție de mărimea prostatei, vârsta pacientului și starea
generală de sănătate.
1. Tratament medicamentos cu alfa blocante care relaxează mușchii prostatei și
ai vezicii urinare, la care se adaugă medicamente ce împiedică schimbările
hormonale care duc la mărirea prostatei, însă efectul va fi resimțit după cca 6
luni, dar poate avea și efecte secundare cum este impotența sexuală.
2. Antibioterapia în cazul unei prostatitei bacteriene.
3. Tratamentul chirurgical se impune când manifestările sunt moderate spre
severe, medicamentele nu au dus la ameliorarea manifestărilor, sau au apărut
și alte complicații.
 TRATAMENT CHIRURGICAL
Se recomandă pacienților cu insuficiență renală, litiază renală, infecții urinare
repetate, incontinență urinară, golirea incompletă a vezicii și în caz de hematurie.

INTERVENȚII:

1. rezecție transuretrală a prostatei( înlăturarea prostatei bucată cu bucată)

2. prostatectomie simplă pt a îndepărta partea interioară a prostatei
3. incizie transuretrală a prostatei pt efectuarea unei mici incizii în prostată pt a
permite lărgirea uretrei și a vezicii urinare, îmbunătățind astfel, fluxul urinar.
 EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
● Stil de viață sănătos, practicarea sportului, consum ridicat de legume ,
fructe proaspete și menținerea unei greutăți optime.
● Reducerea stres-ului și a stărilor conflictuale care sporesc nevoia de a urina
● Limitarea băuturilor alcoolice și de cafea, mai ales seara
● Decongestionarea regiunii pelvine pt a favoriza golirea vezicii.
 CANCERUL DE PROSTATĂ
Cancerul de prostată , o cauză importantă de mortalitate la bărbați, se dezvoltă lent și asimptomatic, la
nivelul zonei periferice a prostatei. În România, la bărbați, cancerul de prostată este al treilea după
cancerul de colon și de plămâni

Cancerul de prostată, ca orice cancer prezintă mutații ale celulelor, urmate de proliferări haotice.
Factorii de risc includ: vârsta avansată, istoricul familial de cancer, obezitatea, fumatul, expunerea la
agenți toxici, precum și episoadele recurente de prostatită.

MANIFESTĂRI:

● polakiuria asociată cu nicturie

● disuria
● disfuncții erectile
● hematurie sau hemospermie
● scăderea presiunii jetului urinar
● senzație de oboseală, amețeli sau paloare ce pot fi cauzate de anemie
 TIPURI DE CANCER DE PROSTATĂ
● Adenocarcinom acinar, cel mai frecvent
● Adenocarcinom ductal, tendință de a se răspândi
● Adenocarcinom cu celule de tranziție, începe de obicei în vezica urinară
● Carcinom cu celule scuamoase, mult mai agresiv decât adenocarcinomul
● Carcinom cu celule mici cancer de tip neuroendocrin
● sarcom
 EVALUARE ȘI INVESTIGAȚII
● ÎN 2018 au fost diagnosticate peste 6000 de cazuri, iar aproape 2500 au
murit. În cazuri avansate apar manifestări secundare precum dureri osoase la
c.vertebrală, pelvis, coaste caracteristic cancerului de prostată metastatic,
slăbiciune musculară, incontinență urinară. Rata de supraviețuire este de 5
ani, în cazul descoperirii într-un stadiu incipient. Se recomandă:
● Evaluare urologică anuală
● investigații paraclinice:
● PSA
● ecografie
● RMN
● puncția biopsică singura pt precizare de diagnostic
● examinări de urină
 INTERVENȚII
Planul de intervenții este personalizat pentru fiecare pacient în parte și include:

● CHIRURGIE- prostatectomie radicală, laparascopică sau clasică

● Radioterapie externă
● Tratament oncologic, hormonal, chimioterapic și imunologic.
 HIDROCEL
Hidrocelul reprezintă o colecție de lichid clar dezvoltată între foițele tunicii vaginale testiculare care învelesc testiculul. Este
frecvent la nou născuți, dar dispare, fără tratament, în jurul vârstei de1 an. Băieții mai mari și bărbații adulți pot dezvolta un hidrocel
din cauza unei inflamației sau a unei lovituri/traumatism în scrot. CLASIFICARE:

1. Hidrocel congenital apare la 1-2% dintre nou născuți ca o acumulare de lichid în jurul testiculului, sau la nivelul funiculului
spermatic. Poate fi comunicant, mai voluminos seara, mai redus dimineața, în care canalul peritoneo-vaginal este deschis și
lichidul circulă între scot și cavitatea peritoneală și necomunicant când canalul peritoneo-vaginal s-a închis, dar în vaginală
rămâne lichid.

Hidrocel dobândit care de obicei apare în urma dezechilibrului dintre secreția și absorbția lichidului de la nivelul seroasei
vaginale, în urma unui traumatism la bărbați peste 40 ani, sau la care canalul nu rămâne închis complet. Cu timpul se
redeschide și lichidul se deplasează dinspre abdomen în scrot. Hidrocelul dobândit mai poate să apară în cazul unui
inflamații cauzat de o infecție, numită epididimita, sau chiar de o infecție cu transmitere sexuală.
 MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

1. tumefierea progresivă nedureroasă a unuia sau a ambelor testicule

2. disconfort fizic nesemnificativ dimineața, pronunțat în timpul zilei dat de
greutatea scrotului
3. durere la nivelul scrotului
4. febră moderată
 PROBLEMELE PACIENTULUI
1. ANXIETATE legată de acumularea de lichid în testicul- teamă, iritabilitate,
neliniște
2. VULNERABILITATE față de pericole legată de rezistența scăzută a
organismului- predispoziție la infecții
3. HIPERTERMIE legată de infecția de la nivelul testiculului- febră moderată
4. DIFICULTATE DE A DORMI din cauza durerii și a disconfortului produs de
greutatea scrotului, anxietate și febră- insomnii
5. ALIMENTAȚIA INADECVATĂ legată de starea febrilă
6. MOBILITATE REDUSĂ generată de acumularea de lichid, febră, insomnii-
 OBIECTIVE
RECUPERAREA STĂRII DE BINE PRIN:

1. Reducerea senzației de greutate la nivelul scrotului

2. Informarea pacientului cu privire la producerea bolii și ingrijirile necesare
3. Înlăturarea stării febrile
4. Recuperarea somnului fiziologic și a odihnei
5. Echilibrarea din punct de vedere psihic și emoțional
6. Hidratare și alimentație normală
 INTERVENȚII
1. Monitorizarea F:V., administrare de antitermice pt înlăturarea stării febrile
2. Calmarea durerii și a disconfortului de la nivelul scrotului, adm.de analgezice
3. Psihoterapie și informarea pacientului în legătură cu producerea bolii și rezolvarea
problemelor pt înlăturarea stării de stres, anxietate, teamă
4. Pregătirea pacientului pt ex de laborator și ex paraclinice: sânge: glicemie, fibrinogen,
leucograma, colesterol, creatinina, transaminaze, VSH și urina pt ex sumar urina și
urocultura, Ecografie, Ultrasonografia și Diafanoscopiaț
5. PUNCȚIA ASPIRATIVĂ - se practică sub anestezie locală, minim invazivă, poate fi repetată,
însă rezultatul nu este durabil, punga lichidiană se restabilește relativ repede. Aplicarea pe
larg a puncției este limitată de riscul de infecții și de apariție a hematocelului.
6. Puncția rămâne ca metodă de confirmare a diagnosticului
 VARICOCEL

Este o afecțiune care se manifestă prin mărirea în diametru și prin

contorsionarea venelor de la nivelul pampiniform. Afectează aprox 20% dintre
bărbați. Această patologie este prezentă cel mai frecvent pe partea stg, 80% din
cazuri, deoarece vena testiculară stg are o lungime mai mare decât cea dr., iar
valvele prezente la nivelul acesteia sunt reduse. În 40% din cauză poate să apară
și bilateral. Afecțiunea duce la scăderea fertilității. Identificarea precoce a acestuia
și aplicarea unui tratament corespunzător duce la vindecarea patologiei.
 CAUZE VARICOCEL
1. Vârsta - adolescența când are loc dezvoltarea testiculară și este necesar un
aport sporit de nutrienți și oxigen. Venele de la același nivel prezintă valve cu
rol în direcționarea fluxului sanguin. Când acestea au anumite disfuncții
permite refularea retrogradă a sângelui și acumularea acestuia în partea
superioară a testiculului. În această parte venele se dilată.
2. Ortostatismul prelungit
3. Obezitatea
4. Sedentarismul
5. Fumatul
 MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ
Infertilitatea are ca și cauze scăderea aportului de oxigen de la nivelul
testiculului, creșterea temperaturii testiculare și creșterea unei substanțe în sânge
( oxid nitric) care afectează spermatogeneza.
1. Durere testiculară care crește în timpul activităților și scade pe timp de odihnă
și somn
2. Creșterea de volum a unui testicul dată de diferența de flux sanguin între cele
două testicule
3. Senzație de greutate la nivel testicular, accentuată în timpul activităților fizice
4. Disconfort scrotal
5. Disurie, polakiurie și chiar incontinență urinară
 PROBLEMELE PACIENTULUI
1. Mobilitate redusă și jenă testiculară însoțită de durere continuă
2. Disconfort fizic
3. Anxietate și disconfort psihic
4. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
5. Calmarea durerii
6. La inspecție testiculul este normal sau mărit în dimensiuni, formă ovală,
suprafață netedă cu jenă locală și senzație de greutate testiculară, iar la
palpare se percepe o leziune tumorală, mică, plată, de obicei dură, dar poate
fi și moale, delimitată, insensibilă.
7. tulburări sexuale și psihonevrotice
 OBIECTIVE
RECUPERAREA STĂRII DE BINE:

1. Reducerea disconfortului scrotal

2. Echilibru psihic și emoțional pt o comunicare eficientă
3. Analiza fertilității
4. Educația sanitară în sensul informațiilor necesare în legătură cu afecțiunea
5. Recuperarea normală a mobilității
6. Îmbunătățirea funcției sexuale
7. Înlăturarea problemelor de emisie urinară
 INVESTIGAȚII
1. Ex clinic al testiculelor prin inspecție, și palpare pt determinarea dimensiunii, a
consistenței, aspectului și a culorii tegumentare
2. Ex ecografic dă date relevante privind dimensiunea venelor scrotale și a direcției
fluxului scrotal sanguin.
INTERVENȚII:
● evaluare ecografică anuală când varicocelul este asimptomatic
● tratament simptomatic: antiinflamatoare, analgezice
● tratament chirurgical când manifestările nu răspund la tratamentul simptomatic
deteriorând calitatea vieții pacientului
● chirurgie laparascopică sub anestezie generală pt redirecționarea fluxului sanguin
prin secționarea venelor afectate și reluarea circulației la nivel testicular
● embolizare percutanată pt sclerozarea venelor afectate pt devierea fluxului sanguin
 PROBLEME POTENȚIALE
1. echimoza
2. infecții
3. hidrocel
4. leziuni testiculare
5. atrofie testiculară
6. recidive ale varicocelului dacă nu s-a intervenit chirurgical
 EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
● Adoptarea unei diete echilibrate nutrițional și hidratare normală
● consum de alimente bogate în fibre, vitamine, antioxidanți
● menținerea glicemiei normale
● controlul greutății și a obezității
● mișcare și exerciții fizice, sport
● reducerea băuturilor carbogazoase
● reducerea dulciurilor
● evitarea ridicării greutăților care crește presiunea la nivel inghinal
● lenjerie și îmbrăcăminte lejeră
● fumat interzis
ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU MALFORMAȚII
CONGENITALE ALE TRACTULUI URINAR
 GENERALITĂȚI
● Cauzele malformațiilor nu sunt cunoscute în totalitate.
● Malformațiile ap.urinar sunt mai frecvente decât la nivelul altor organe sau
sisteme din cauză că dezvoltarea embrionară a ap. urinar este rezultatul unor
procese complexe între două sisteme distincte: secretor și excretor și
însumează 35-40% din totalul anomaliilor congenitale. Acestea se întâlnesc
mai frecvent pe partea stângă, aprox. 60%.
● Formarea ap urinar începe la a treia săptămână de embriogeneză, la 9-a săpt
a sarcinii, ureterul fătului se deschide în vezica urinară, iar la 12-a săpt a
sarcinii, urina pt prima dată se elimină în calice si bazinet.
● Rinichii au o structură lobulată care dispare între 2-5 ani
● Rinichii sunt localizați paralel, după vârsta de 3 ani se apropie polii superiori
 FIZIOPATOLOGIE ȘI MANIFESTĂRI CLINICE
Malformațiile reno-urinare comportă două elemente importante:
● obstrucția urinară care poate apare la orice segment al ap urinar, producând
stază în căile urinare și
● infecția, care mai devreme sau mai târziu, dacă nu sunt diagnosticate și
evaluate terapeutic,duc la alterarea funcției renale
● Manifestările clinice sunt variate și apar cel mai frecvent la vârsta de 2-4 ani.
De fapt majoritatea manifestărilor sunt rezultatul complicațiilor. Unele semne
sunt caracteristice sferei urinare, adică urină tulbure, piurie, pusee febrile și
dureri lombare, jet urinar slab, polakiurie, incontinență sau retenție,
hematurie, etc.
 HIPOSPADIAS
● HIPOSPADIAS,- aplazia peretelui ventral al uretrei. Meatul este situat
dedesubtul penisului. Se impune:

- Meatoplastie la orice vârstă, chiar și la nou- născut, adică se face

reconstituirea chirurgicală a uretrei

- Deflectare, în jurul vârstei de 2-3 ani- îndreptarea penisului când este

prezentă o curbură

- Uretroplastie când penisul a ajuns la cca 5 cm lungime și 2 cm , grosime.

 MALFORMAȚII CONGENITALE A RINICHILOR
Malformațiile aparatului urogenital sunt determinate de abateri de la linia de
dezvoltare embrionară, cu alterări în morfologia și funcționalitatea ap. urinar.

FACTORI DE RISC:

● agenți virali și bacterieni

● substanțe toxice
● radiații ionizante
● cromozomopatii
● factori geografici
● hipovitaminoza A
 ANOMALIILE DE NUMĂR
Anomaliile rinichiului sunt divizate în funcție de număr, volum, structură, formă, poziție, rotație și
vascularizație.

ANOMALII DE NUMĂR:

1. APLAZIE (Agenezie)- absența parenchimului renal și a ureterului care poate fi uni- și bilaterală.
Agenezia unilaterală este cea mai frecventă. Diagnosticul se pune pe baza următoarelor investigații:

● ultrasonografie
● tomografie computerizată
● cistoscopia
● urografia i.v
● .renografia izotopică
 ANOMALIILE DE NUMĂR
2. Rinichi dublu complet și incomplet, destul de frecventă se caracterizează
prin prezența în spațiul aceluiași rinichi a doi rinichi cu două sisteme colectoare
distincte și cu uretere separate. Clinic, afecțiunea este bine tolerată, altădată e
însoțită de dificultăți, cele două uretere se pot încrucișa reciproc, provocând stază
cu hidronefroză, colici, litiază renală, pielonefrita. Diagnosticul este stabilit cu
următoarele investigații:
● ecografie
● urografie
● cistoscopie
● Se recomandă intervenții plastice la nivelul ureterului.
 ANOMALII DE NUMĂR
3. RINICHI SUPRANUMERAR, adică 3 rinichi. Este o anomalie extrem de rar
întâlnită, în care al treilea rinichi este situat în micul bazin. Acesta se palpează ca
o formațiune tumorală,dureroasă.

ANOMALII DE ROTAȚIE:

1. Rinichi subrotat
2. Rinichi rotat invers
3. Rinichi hiperrotat
 ANOMALII DE POZIȚIE
1. ECTOPIA RENALĂ unilaterală( toracică, lombară, iliacă, pelvină se
caracterizează prin poziție anormală congenitală a rinichiului. Suferința se
datorează fenomenelor de compresiune asupra organelor vecine: vase, nervi cu
tulburări vezicale sau digestive când rinichiul este situat în pelvis. Diagnosticul
este stabilit cu ajutorul urografiei i.v. și ecografie.

Tratamentul : Rinichiul ectopic fără complicații nu necesită tratament, în

ectopia rău tolerată se impune nefrectomia

2. ECTOPIA RENALĂ ÎNCRUCIȘATĂ reprezintă o anomalie în care rinichiul

este situat de partea opusă locului unde se varsă ureterul în vezică.
 ANOMALII DE FORMĂ
1. UNILATERALE -RINICHI sub formă de L,
2. BILATERALE -RINICHI sub formă de potcoavă, simetrice și asimetrice în formă de L și S
3. Rinichi suprapuși
4. Rinichi sigmoid

Rinichiul sub formă de potcoavă este alcătuit din două mase renale distincte, situate de o parte și de alta a
coloanei vertebrale, unite în polul superior sau inferior. Un număr mare de purtători rămân nedepistați,
afecțiunea în 25% din cazuri este asimptomatică, alteori purtătorii acestei anomalii prezintă lombalgii și
tulburări digestive. Anomalia atrage după sine următoarele complicații:

1. hidronefroze
2. infecții specifice și nespecifice
3. litiaza renale
4. tumori cu manifestări specifice altor boli

Rinichiul în potcoavă poate fi depistat întâmplător la urografie

TRATAMENT: În cel necomplicat și bine tolerat nu sunt intervenții, în afecțiuni minore, cu tulburări
digestive și infecții, tratamentul este simptomatic CHIRURGICAL- separarea celor doi rinichi prin
secționare și nefropexie pt diminuarea durerilor
 ANOMALII DE STRUCTURĂ
1. Rinichi multichistic- dereglare embrionară în săpt. a 4-6 de gestație
2. Rinichi multilocular
3. Rinichi polichistic cu două forme, pentru copil și pt adult( dereglarea
procesului de unire a ap. secretor cu cel excretor
4. Chist solitar renal
5. Chist parapelvical caliceal și bazinetal.
ANOMALII DE VASCULARIZAȚIE:
1. Arteră renală supranumerară
2. Arteră renală dublă
3. Artere multiple
 ANOMALIE DE VOLUM
● Aplazia renală
● Hipoplazia renală
● Hiperplazia renală
SIMPTOME GENERALE ale malformațiilor congenitale:
Durerea provocată de afectarea rinichilor se localizează în jurul ombilicului la vârsta
de 3-5 ani, în rebordul costal la 8-10 ani, iar la copii mai mari, în regiune lombară.
Durerile sunt surde, se intensifică la efort fizic, se ameliorează în decubit dorsal, în
timpul nopții.
EXAMENE DE LABORATOR:
● sanguine ( HLG; uree și creatinină
● urinare( ex sumar urină, urocultura
 UROPATII OBSTRUCTIVE

● HIDRONEFROZA CONGENITALA este distensia bazinetului și a calicelor generată de atrofia

progresivă a parenchimului renal
● REFLUX VEZICO- URETERAL este un fenomen patologic care constă în întoarcerea urinei din
vezică în ureter și de aici în căile excretoare superioare. RVU poate fi primar sau congenital prin
ectopia ureterală și secundar dat de cistita cr., disfuncția neurogenă a vezicii urinare și obstrucție
infravezicală și se poate asocia cu rinichiul în potcoavă sau displazia renală.
● Ureterocelul și valva de uretră posterioară constituie urgențe și trebuie rezolvate imediat de după
naștere.
● Displazia chistică și Rinichii polichistici în care țesutul parenchimatos este înlocuit de numeroase
chisturi care prin tensiunea exercitată asupra tubilor și a rețelei vasculare și determină fenomene de
ischemie. Rinichi au aspectul unor ciorchini de struguri cu un conținut clar citrin, castaniu, galben
brun sau tulbure
 RINICHI POLICHISTICI
Clinic anomalia poate evolua mult timp fără manifestări sau alteori cu dureri
lombare, hematurie, complicații septice, litiază, până la insuficiență renală.

INTERVENȚIILE constau în:

● regim hipoproteic
● hidratare, 2-4 l de apă/24 ore
● evitarea eforturilor fizice
● nefrectomia este rezervată în cazul coexistenței unor boli maligne, litiază
voluminoasă, TBC renal și traumatisme grave.
TRAUMATISMELE RENALE
 DEFINIREA TRAUMATISMELOR RENALE

Traumatismul renal se definește ca o condiție patologică renală produsă de

acțiunea factorilor fizici externi. Leziunile se produc în majoritatea cazurilor, 85%,
prin mecanism direct, adesea în accidentele rutiere, restul de 15% se produc în
urma proiectării corpului pe un plan dur, ex căderi de la înălțime.
 CAUZELE TRAUMATISMELOR RENALE
● accidente rutiere, cca 50%
● accidente de muncă, cca 30%
● agresiune, aprox 15%
● accidente sportive
● accidente casnice
● accidente prin armă albă și de foc
● iatrogene
 CLASIFICAREA TRAUMATISMELOR RENALE
● după numărul traumatismelor: unice și politraumatisme
● în funcție de integritatea tegumentară: contuzii (Traumatisme închise) și plăgi (traumatisme deschise
● în funcție de mecanismul de producere: traumatism prin strivire, când agentul vulnerant acționează
direct asupra organului și traumatism prin decelerare bruscă când se produc smulgeri de pediculi
vasculari
● după gravitate, traumatismele sunt ușoare, medii și grave:

gradul I: contuzie, hematom

gradul II: lacerație până la 1 cm adâncime în cortexul renal fără extravazare de urină

gradul III: lacerația se extinde prin cortexul renal, medulară și sistemul colector sau traumatism al
arterei renale sau al venei cu cu hematom

gradu lIV: rinichi explodat cu devascularizația rinichiului

 SIMPTOMATOLOGIA / INVESTIGAȚII
● DURERE LOMBARĂ generată de compresiunea hematomului
HEMATURIE MACROSCOPICĂ, semn clar al lezării rinichiului
● PREZENȚA UNEI FORMAȚIUNI TUMORALE LOMBARĂ, ECHIMOZE ale peretelui abd.
● ÎN CELE GRAVE: HIPOTENSIUNE ARTERIALA ȘI BRADICARDIE, ȘOC
Ex. sumar urină
Ex. sânge: HLG, glicemie, VSH, etc
Radiografie renală simplă
Urografie i.v.
Arteriografie, Ecografie, TC și RMN
 COMPLICAȚIILE TRAUMATISMELOR RENALE
COMPLICAȚiI PRECOCE: -hemoragie masivă retroperitoneală cu șoc
hemoragic. Dacă hemoragia nu cedează se intervine chirurgical
- hematoame retroperitoneale voluminoase cu
abces perirenal. Tratament chirurgical de urgență pentru evacuare colecției
COMPLICAȚII TARDIVE: - HTA posttraumatică
- hidronefroză posttraumatică
- scleroatrofie renală
- pielonefrită cr.
- anevrisme vasculare
- insuficiență ranală
 TRATAMENTUL TRAUMATISMELOR RENALE
TRATAMENTUL urmărește combaterea șocului, hemoragiei și infecției și
restabilirea funcției renale. În funcție de forma clinică, tratamentul este
următorul:

1. tratament medicamentos și urmărirea evoluției, în traumatismele ușoare,

2. tratament chirurgical pentru a preveni complicațiile secundare și sechelele, în
traumatismele de gravitate medie
3. nefrectomie, în formele grave,
4. concomitent, tratamentul leziunilor abdominale asociate,splină, ficat, etc
 TRAUMATISMELE URETERALE IATROGENE

Sunt cele mai frecvente, datorită raporturilor cu o serie de organe care-l fac
mai vulnerabil în cursul intervențiilor chirurgicale. Cel mai adesea este
traumatizarea în porțiunea pelvină: exereza neoplasmelor de rect, intervenții
ginecologice( arterele uterine se încrucișează cu ureterul), cateterism uretral cu
instrumente rigide ce pot genera perforații și rupturi. Se impune refacerea
ureterului. Cele netratate au o evoluție gravă.
 TRAUMATISME VEZICALE
1. CONTUZII VEZICALE: apar rar și pe întinderi reduse sub forma unor
atrițiuni musculare sau hematoame. Se vindecă de obicei spontan, însă
țesutul se poate fibroza. Traumatismele vezicale deschise sunt urmare a
armelor albe, împunsături de animale. PERFORAȚIILE apar în cursul
explorărilor sau tratamentelor efectuate pe cale uretrală.
2. TRAUMATISMELE URETRALE pot fi închise determinând uretroragie, dureri
și hematom. Plăgile uretrei pot fi produse de arme albe sau de foc și
accidente. Se caracterizează prin uretroragie și emisiuni de urină prin plagă.
Leziunile iatrogene sunt generate de manevre exploratoare sau terapeutice
urologice, cel mai adesea de cateterismul uretral. Vindecarea este spontană,
alteori necesită intervenții chirurgicale.