personalitate obsesiv-compulsivă

-preocupare excesivă pentru ordine, perfecționism, atenție la detalii, control

interpersonal și mental
- nevoie de control asupra mediului propriu, ceea ce interferează cu flexibilitatea
personală, deschiderea spre experinețe și eficiența, precum și interferență în relații.
-Dependența de muncă
-pot găsi dificil să se relaxeze, mereu simțind că timpul zboară în privința activităților
lor și că este nevoie de mai mult efort pentru obținerea scopurilor lor. Își pot planifica
activitățile la minut—o manifestare a tendinței compulsive de a păstra controlul asupra
mediului și de displacere a evenimentelor neprevăzute ca elemente din afara
controlului lor.
- TPOC implică o combinație de factori genetici și de mediu
simptome observate
(1) preocupare legată de memorarea evenimentelor trecute, (
2) atragerea atenței la detalii minore,
(3) conformitate excesivă în privința uzanțelor, regulilor și regulamentelor
sociale,
(4) compulsie nejustificată legată de luarea de notițe sau facerea de liste și
programe și
(5) rigiditate în privința credințelor proprii sau
(6) manifestarea unui nivel nerezonabil de perfecționism care poate eventual
interfera cu îndeplinirea unei sarcini aflate la îndemână.

Unii manifestă o nevoie obsesivă pentru curățenie, de obicei combinată cu o

preocupare obsesivă pentru ordine. Această tendință obsesivă le poate face viața
mai dificilă. Deși acest tip de comportament obsesiv poate contribui la o senzație de
„control al anxietății personale”, tensiunea poate continua să existe.
În realitate, subiecții cu TPOC pot fi niciodată obsedați de curățenie și organizare, mai
ales că devin tot mai ocupați cu volumul lor de muncă și așadar stresul lor se întoarce
treptat spre ceea poate fi descris ca anxietate.[6] Anxietatea este o tulburare cunoscută
pentru îngrijorare excesivă și neașteptată ce are impact negativ asupra rutinelor și vieții
de zi cu zi a individului.[7]

Rigiditate
Percepția acțiunilor și convingerilor proprii sau ale altora tind să fie polarizate[în
„corect” sau „greșit”, cu limită mică sau inexistentă între cele două. Rigiditatea poate
încorda relațiile interpersonale, cu frustrare ocazională care se transformă în furie
compulsiv Include Legat de regulă și datorie; zelos, harnic, meticulos, migălos; indecis,
conștiincios trăsături dependente rigid; marcat de îndoieli de sine; îi e teamă de erori și greșeli.

perfecționistă, constant preocupată de reguli și de ordinea lucrurilor, cu un caracter

inflexibil. Aceste persoane se pot pierde adesea în detalii, neglijând obiectivul major al
activității. Pot fi atât de implicați în clarificarea fiecărui detaliu, încât nu mai finalizează
proiectul ca întreg. Proiectele care ajung să fie terminate sunt verificate de un număr foarte
mare de ori pentru eventuale greșeli, unele fiind insesizabile sau nesemnificative.

Standardele înalte ale acestor persoane sunt adesea dublate de un management ineficient al
timpului. Deși sunt constant preocupați de planificare, lasă cele mai importante aspecte la
urmă și ajung să fie aproape întotdeauna presați de termenele limită.

Devotamentul față de muncă și față de productivitate poate să ajungă în extrema în care

activitățile recreative să fie neglijate total.

pot să refuze să iasă cu prietenii sau să se relaxeze pentru a nu irosi timpul. Chiar și atunci
când se implică în activități de recreere, poate trata jocul ca o activitate excesiv de serioasă.
Regulile tind să fie urmate cu strictețe și adaptarea la modificări sau abateri de la acestea
poate fi destul de dificilă. De fapt, regulile și legile în general sunt foarte importante.
Urmăresc să respecte cu strictețe aceste norme și adesea au pretenții și ca cei din jur să le
respecte în același fel ca și ei.

Unii indivizi întâmpină dificultăți în a renunța la obiectele vechi pe care nu le mai folosesc.
Urmând principiul „niciodată nu știi când îți trebuie”, ajung să dețină un număr foarte mare de
obiecte vechi pe ca nu le utilizează niciodată (ex: reviste vechi, căști stricate etc).

- evită de obicei să împartă sarcinile pentru munca în echipă din cauza faptului că au idei
foarte stricte referitoare la modul în care ar trebui îndeplinite obiectivele. Își dezvoltă rutine în
a face lucruri cotidiene și se încăpățânează să respecte pe cât posibil aceste obiceiuri. De
exemplu, pot avea idei fixe despre cum ar trebui să fie spălate vasele sau despre cum să se
facă curățenie în cameră. Ajung să se enerveze atunci când cineva propune o metodă nouă
care nu respectă viziunea proprie.

-pot fi foarte stricți în modul în care cheltuie banii. Recurg la a cheltui mult mai puțin decât își
permit și sunt zgârciți în relațiile cu ceilalți. Pot, de asemenea, să strânga bani din motive de
asigurare a viitorului, cum ar fi „zilele negre”.
CUM MĂ POATE AFECTA TULBURARE DE PERSONALITATE OBSESIV-COMPULSIVĂ?

Atunci când toate planurile și regulile lor sunt respectate, acestea nu resimt niciun fel de
deranj datorat acestei probleme. Acest lucru se întâmplă, însă, de foarte puține ori. Persoanele
preferă controlul total asupra situației, dar modul în care se desfășoară lucrurile în viața reală
este adesea imprevizibil. Apar evenimente neprevăzute care pot forța o deviere de la planurile
inițiale. se pot adapta foarte greu la schimbări de situație și de foarte multe ori se pot enerva
din acest motiv.

- sunt foarte reținuți în relațiile sociale. aleg să nu manifeste natural sentimentele față de
ceilalți pentru că nu consideră acest lucru adecvat. De multe ori, prietenii acestor persoane
sunt confuzi în legătură cu relația pe care o împărtășesc și pot ajunge să o considere artificială.

Tot legat de relațiile cu alte persoane, preferința puternică pentru reguli și rutină poate
ajunge să fie enervantă pentru cei din jur. De multe ori aceștia se integrează greu în echipe de
lucru sau de joc, pentru că au idei foarte fixe și rigide.

CUM APARE TULBURAREA DE PERSONALITATE OBSESIV-COMPULSIVĂ?

Cauzele încă nu sunt cunoscute,

Cu alte cuvinte, contează foarte mult substratul genetic al persoanei și vulnerabilităților

biologice, modul în care aceasta a interacționat în copilărie cu părinții și persoanele apropiate
și temperamentul și personalitatea persoanei. este considerată a fi rezultatul interacțiunii
acestor factori.

POATE FI TRATATĂ TULBURAREA DE PERSONALITATE OBSESIV-COMPULSIVĂ?

Psihoterapia pentru tulburarea de personalitate obsesiv compulsivă se focalizează foarte mult

pe problemele de viață ale persoanei. Acestea sunt în general datorate modului în carea
persoana reacționează la diferite situații, de multe ori inevitabile. Prin urmare, terapia
urmărește flexibilizarea modului în care persoana privește lumea și felul în care
interacționează cu aceasta.

Tulburările de personalitate au un caracter general, ceea ce înseamnă că se manifestă în mai

multe contexte. Acestea se sedimentează cu timpul și devin mai dificil de tratat cu o
intervenție de scurtă durată. Din acest motiv, psihoterapia se poate întinde pe o perioadă mai
lungă, de 12-24 de luni.
CUM POT AJUTA O PERSOANĂ CARE SUFERĂ DE TULBURARE DE PERSONALITATE OBSESIV
COMPULSIVĂ?

Eforturile personale din cadrul procesului terapeutic ghidat de specialist trebuie susținute și de
membrii familiei sau de prieteni în mediul de acasă. Fiind o tulburare de personalitate, care
este una mai generală, progresul poate fi mai greu, pentru că terapia solicită persoanelor să
schimbe ceea ce ele au fost dintotdeauna. Prin urmare, primul lucru care trebuie să vi-l
amintiți este faptul că răbdarea este esențială.

În general, o persoană cu această tulburare va primi teme de casă de la psihoterapeut, pentru

a exersa în afara cabinetului ceea ce discută în timpul ședinței. Efectuarea acestor teme este
crucială pentru progresul terapiei. De foarte multe ori, însă, aceste teme sunt incomode
pentru persoană, deoarece o forțează să-și părăsească zona de confort. Un ajutor important
poate fi sprijinul în îndeplinirea acestor sarcini de la o ședință terapeutică la alta.

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare de anxietate caracterizată prin gânduri

incontrolabile și repetitive și prin comportamente ritualice cărora persoana în cauză se simte
obligată să le dea curs. Persoanele care suferă de această tulburare mentală sunt capabile să
conștientizeze că gândurile și acțiunile lor sunt iraționale, însă se simt incapabile să se
elibereze de acestea.

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare a creierului și tinde să se transmită în familie.

Însă acest lucru nu înseamnă că dacă un părinte are tulburarea, copilul o va dezvolta cu
certitudine. Tulburarea obsesiv-compulsivă se poate dezvolta fără istoric familial anterior.

OCD este un pattern pervasiv de preocupare pentru ordine, perfecţionism şi control mental şi
interpersonal în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei.

Caracteristici specifice:

 Pacientul este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, în aşa
măsură că obiectivul major al activităţii este pierdut.

 Prezintă perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor

 Este excesiv de devotat muncii şi productivităţii mergând până la excluderea activităţilor

recreative şi a amiciţiilor.
  Este hiperconştiincios, scrupulos şi inflexibil în probleme de moralitate, etică sau valori.

 Este incapabil să se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar când acestea nu au
nici o valoare sentimentală.

 Refuză să delege sarcina sau să lucreze cu alţii în afară de cazul când aceştia se supun
exact modului lui de a face lucrurile.

 Adoptă un stil avar de a cheltui, atât faţă de sine cât şi faţă de alţii, banii fiind văzuţi ca
ceva ce trebuie strâns pentru eventuale catastrofe.

 Prezintă rigiditate şi obstinaţie.

Netratată, tulburarea obsesiv-compulsivă are o evoluţie cronică cu agravări ale simptomelor în

perioadele cu stres crescut. Tulburarea obsesiv-compulsivă este un factor de risc pentru
apariţia altor boli psihice precum: depresia sau alte tulburări anxioase (fobia socială, atacuri de
panică) boli ale ticurilor (Tourette) sau tulburări ale apetitului alimentar (bulimia nervoasă).

Ce sunt obsesiile?

Obsesiile sunt gânduri recurente și persistente, impulsuri sau imagini, care sunt nedorite și
provoacă anxietatea sau stres marcat. Frecvent, ele sunt nerealiste sau iraționale. De reținut
că nu sunt pur și simplu îngrijorări exagerate cu privire la problemele sau preocupările din
viața reală.

Gândurile obsesive pot în funcție de vârsta pacientului și se pot schimba în timp. Aceste
gânduri pot fi în legătură cu igiena, ordinea specifică a anumitor obiecte, insecuritatea cu
privire la diferite lucruri (ex: dacă a încuiat ușa, verificarea gazelor), comportamente agresive
inacceptabile, sau pot fi de natură sexuală.

Obsesiile cel mai des întâlnite în această tulburare debilitantă se încadrează în următoarele
categorii:

 contaminare;

 responsabilitate pentru vătămare (cauzare vătămării sau eșecul de a preveni acest

lucru);

 sex și moralitate;

 violență;

 religie;
  simetrie și ordine

Obsesiile sunt combătute cu ajutorul compulsiilor. Pentru a controla apariția acestor obsesii,
persoanele cu această tulburare recurg la comportamente specifice care blochează gândurile
deranjante. Aceste comportamente sunt numite compulsii.

Ce sunt compulsiile?

Compulsiile sunt comportamente repetitive de tipul:

 ritualuri – (spălarea mâinilor, păstrarea lucrurilor în ordine, verificarea excesivă a

anumitor obiecte sau acțiuni)

 comportamente repetitive excesive de natură mentală (numărarea, repetarea cuvintelor

în tăcere, mantre, rugăciuni)

Comportamentele repetitive reprezintă o cale de reducere sau prevenție a gândurilor obsesive

sau a posibilelor vătămări. Majoritatea celor care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă
realizează ca un astfel de comportament este irațional și fără logică, dar nu îi pot pune capăt.
Printre tipurile de comportament compulsiv care afectează persoanele care suferă de
tulburare obsesiv-compulsivă se numără: • spălarea mâinilor în mod excesiv • verificări
constante • realizarea de calcule • obsesia pentru ordine • strângerea și depozitarea lucrurilor
• adresarea unor întrebări pentru a se asigura în legătură cu diferite lucruri • repetarea unor
cuvinte în liniște • evitarea locurilor și a situațiilor care pot provoca gânduri obsesive

De obicei, obsesiile sau compulsiile provoacă anxietate, suferințe semnificative, interferează

cu rutina, performanța academică, activitățile sociale, relațiile normale și viața de zi cu zi.
Aceste comportamente au un efect imediat în a bloca gândurile neplăcute, însă ele au efect pe
termen scurt. De cele mai multe ori, relația dintre obsesii și compulsii se transformă într-un
cerc vicios, crescând în frecvență și intensitate.

Semne și simptome

Tulburarea obsesiv-compulsivă se manifestă pentru prima dată fie în pre-adolescență (vârsta

medie: 9–10 ± 2,5 ani), fie la vârsta adultă timpurie (vârsta medie: 23 ani) și se asociază cu
distres substanțial, afectarea funcționării în viața de zi cu zi, chiar și cu suicid. Persoanele cu
tulburare obsesiv-compulsivă trăiesc o stare de anxietate în legătură cu gândurile obsesive
care le au. Aproximativ 60% dintre pacienţii cu tulburare obsesiv-compulsivă trec prin atacuri
de panică. Aceste trăiri trebuie diferențiate de îngrijorările și gândurile obsesive pe care le
putem avea ca urmare a confruntării cu un eveniment sau o situație traumatică sau
generatoare de nivel ridicat de stres.
Tulburarea este asociată sentimentului de responsabilitate excesiv și a nevoii de control venită
din obsesia responsabilității. De obicei, obsesiile și compulsiile ocupă cel puțin o oră din timpul
zilnic al persoanei. De foarte multe ori, obsesiile împiedică persoana să aibă o viață normală.
Tulburarea obsesiv-compulsivă este asociată cu niveluri semnificativ mai reduse ale calității
vieții, cu afectarea severă a funcționalității în domeniul social, familial și ocupațional/școlar.

Cauze

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o afecțiune de sănătate mintală ce generează un nivel

semnificativ de anxietate, ale cărei cauze nu sunt complet elucidate încă. Apariția tulburării
obsesiv-compulsive poate fi rezultatul unei combinații de factori neurobiologici, genetici,
comportamentali, cognitivi sau de mediu, care declanșează apariția bolii la anumiți indivizi, la
un moment dat. Boala afectează în mod egal bărbații și femeile, dar apare mai târziu în cazul
sexului feminin, în a doua decadă de viață.

Diagnostic

Evaluarea corectă este realizată de către un psiholog clinician sau un medic specialist psihiatru.
Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-5) criteriile de
diagnostic ale tulburării obsesiv-compulsive includ următoarele:

 Prezența obsesiilor, compulsiilor sau a amândurora;

 Obsesiile sau compulsiile sunt consumatoare de timp sau produc distres sau
disfuncționalitate semnificative;

 Obsesiile și compulsiile nu sunt efectul fiziologic al unei substanțe sau condiții medicale;

 Perturbarea nu este explicată mai bine de simptomele unei alte tulburări mentale.

Diagnosticul este adesea însoțit de recomandarea de a urma, pe lângă psihoterapie, și un

tratament medicamentos (medicație antidepresivă) menit să compenseze eventualele
dezechilibre neurochimice responsabile de apariția tulburării.

Tratament

Tulburarea obsesiv-compulsivă este de obicei tratată cu medicamente, cum ar fi inhibitorii

selectivi ai recaptării serotoninei, psihoterapia, dar și terapia cognitiv-comportamentală sau o
combinație a celor două. Netratată, simptomele tulburării obsesiv-compulsive pot rămâne la
fel sau se pot înrăutăți.
Terapia cognitiv-comportamentală este tratamentul psihologic de primă linie. Tratamentele
eficiente pentru tulburărea obsesiv-compulsivă constau în strategii de intervenție psihologică
de tip cognitiv-comportamentale, care se bazează pe tehnici de expunere și de prevenție a
răspunsului compulsiv. Aceste tehnici pot fi învățate cu ajutorul intervenției cognitiv
comportamentale livrată individual sau în grup. Tratamentul este de lungă durată.

Suportul celor apropiaţi este foarte important. Criticile din partea familiei și nemulţumirea faţă
de posibile greşeli făcute de pacient nu fac decât să întreţină simptomele bolii şi, implicit,
proasta funcţionare a pacientului.