TRANSFUZIA , TERAPIA INTRAVENOASĂ și NUTRIȚIA

TRANSFUZIA
• Cea mai adecvată şi fiziologică metodă pentru menţinerea volemiei o constituie administrarea
de sânge integral sau de plasmă umana
• Operaţia pe prelevare a sângelui de la un donator pentru a fi introdus în venele unui primitor
sub formă de sânge integral sau sub forma unuia dintre derivaţii de sânge poartă numele de
transfuzie
• S-a arătat că în sângele uman pot să existe două categorii de aglutinogen notate cu A şi B şi două
categorii de aglutinine, alfa sau anti-A şi beta sau anti-B, care nu pot să fie repartizate decât în
aşa fel încât, aglutinogenul A să nu se întâlnească cu aglutinina anti-A, iar aglutinogenul B să nu
se întâlnească cu aglutinina anti-B
• Cele patru posibilităţi de combinare au constituit în cele patru grupuri sanguine ale sistemului
ABO:
• grupa 0 (I)- nu conţine aglutinogen A sau B, conţine aglutinine anti-A şi anti-B;
• grupa A (ll)- conţine aglutinogen Aşi aglutinină anti-B;
• grupa B (lll)- conţine aglutinogen Bşi aglutinină anti-A;
• grupa AB (IV)- conţine aglutinogen A şi B nu conţine aglutinine anti-Aşi anti-B
• Toți agenții si tehnicile capabile de a restabili, suplimenta sau modifica conținutul sanguin al
spatiului intravascular
• Rolul important al soluțiilor cristaloide si coloide in restabilirea imediată a volemiei la bolnavul
cu șoc hemoragic care așteaptă sosirea sangelui
• Include agenți farmacologici ce stimulează hematopoeza sau factori precum eritropoetina, sau
desmopresin acetatul stimulent al eliberarii de factor VIII si vonWilebrand
• Tehnici de recuperare intraoperatorie si de reinfuzie a sangelui autolog

INDICATIILE TRANSFUZIEI
1) REFACEREA VOLEMIEI
• Cand reducerea vol. sanguin > 30% din volemia normala – data de pierderi de sange ( soc
hemoragic ) : anemie
• Alte forme clinice de soc : deficit volemic > 30% : substituția plasmă, albumină umană, soluții
macromoleculare (dextrani, gelatine,HES) transfuzia de sange : 10-20% din deficitul estimat
• Prezența anemiei: sange integral sau CER
• Mai important : corectarea deficitului de volum
2) IMBUNATĂȚIREA CAPACITĂȚII DE TRANSPORT A OXIGENULUI
• Oxigenul furnizat tesuturilor depinde de de DC si continutul in O2 al sangelui arterial
• Cea mai mare parte O2 fixat pe Hgb si doar o mica parte este dizolvat in plasma
• Scaderea Hb cu 20% la debit cardiac constant de 5l/min produce scaderea in aceeasi proportie a
O2 furnizat țesuturior
• Transfuzia reface continutul in Hb
• Indicată in anemiile acute severe si mai putin in cele cronice care sunt mai bine tolerate
( mecanisme de adaptare)
• Decizia de transfuzie depinde de gradul și durata anemiei , varsta, starea volemiei, afecțiuni
coexistente
• Se recomandă cand Hb< 7 g% sau Htc < 30 %
• Afecțiuni respiratorii, cardiace, vasculare, cerebrale : Hb serică > 10g% și Htc> 35 %
3) COMBATEREA TULBURĂRILOR DE HEMOSTAZĂ
• Se utilizează preparatele de sange
• In tulburările coagulării prin deficit de factori stabili se poate administra sange integral conservat
sau plasma conservată
• In tulburările de factori labili ( V si VIII) PPC și crioprecipitat
• Trombocitopenii si trombocitopatii – masa trombocitară
• Hipofibrinogenemia –sănge integral, PPC, crioprecipitat

PREPARATE DE SANGE SI SUBSTITUENȚI – SANGE INTEGRAL

• Poate asigura expansiune volemică, imbunătățirea capacitatii de transport a O2, asigurarea
necesarului de factori stabili de coagulare
• Recoltat de a donatori in pungi inchise de plastic amestecat – 70 ml stabilizator pana la un volum
de 500 ml si pastrat a 2-6 grade C
• 2 stabilizatori : ACD ( acid citric, citrat de Na si glucoză in apa distilata) si stabilizator CPD cu
conținut redus de citrat si adaos de fosfat Na
• Ambii : citrat ce impiedică coagularea sangelui glucoza și acid citric- conservare hematii,
trombociți, proteine
• Sangele conservat poate fi administrat pana la 21 de zile iar prin adaos de adenina ( stabilizator)
pana la 35 zile de la recoltare
• La bolnavii critici in special cand se impune transfuzarea de mari cantitati de sange se
recomanda sange ( la conservare- trombocitele iși reduc viabilitatea dupa 24 h , granulocitele
dupa 2-3 zile si factorii coagulării II, VII, IX, XI raman stabili iar factorii V si VIII se degradeaza
dupa 24 h)
• Testarea sangelui recoltat (HIV si markerii hepatitei virale) > 24 h
• In cursul conservarii se produc modificari biochimice consecutiv oxidarii si atacului enzimatic al
membranei eritrocitare – se acumulează acid lactic, pH-ul scade , creste K, amoniu si fosfat
• Conservarea prelungita: microagregate de trombocite, leucocite si trombi de fibrină =
incriminate in alterarea schimbului de gaze la nivelul plamanilor , afectarea microcircuației,
activarea sistemului complementului , eliberarea de substanțe vasoactive
• Riscul infuzării microagregatelor impune utilizarea microfiltrelor in cazul transfuzării unor mari
cantități de sange conservat intr-un interval scurt

MASA ERITROCITARA
• Se obtine din sangele integral prin centrifugare sau sedimentare si resuspendarea hematiilor in
solutie salina 0,9 %
• Contine 60 g Hb intr-un volum de 250-350 ml
• Indicata in anemiile fara hipovolemie si socul hemoragic prin tulburari de coagulare in asociere
cu PPC
PLASMA PROASPATA CONGELATA
• Prin congelare dupa separarea elementelor figurate
• Se pastreaza toate componentele sistemelor coagularii ( f V si VIII) a fibrinolizei si
complementului
• Contine toate proteinele plasmatice ; lipide, hidrati de carbon si mineralele in conc. similare cu
cele din circulatie
• Indicata in tulburari de coagulare prin deficit de f V si VIII, pt antagonizarea anticoagulantelor
cumarinice, corectarea deficitului de antitrombina III
• Inlocuirea F de coagulare: volum 10-15 ml/kg
• Pp. risc: transmiterea bolilor virale (HIV si hepatita) in aceasi proportie ca si dupa sange integral
• Nu trebuie utilizata pt refacerea volemiei sau ca sursa nutritiva

CRIOPRECIPITATUL
• Concentrat de plasma continand factor VIII si fibrinogen in aprox. 10 ml plasma
• 1 unitate= 100 U f VIII 250 mg fibrinogen, 100-200 U factor von Willebrand 6 U factor stabilizator
al fibrinei XIII si 30-60 mg fibronectina
• Se administreaza dupa decongelare la T= 37 grade C ( T> 37 diminuarea activitatii f VIII )
• Indicat pt refacerea activitatii f VIII hemofilia A si corectarea hipofibrinogenemiei
• Se administreaza si in Boala von Willebrand
• Doza medie la adult: 8-10 U
• 1 unitate creste cu cu 2% nivelul plasmatic de factor VIII

CONCENTRATELE PLACHETARE (MASA TROMBOCITARA)

• Trombocitele sunt separate din sangele proaspat prin centrifugare repetata, resuspendate in 50
ml plasma si pastrate la 22 grade C
• Concentratele plachetare trebuie administrate in primele 24-48 h de la preparare
• Timpul de pastrare la temperatura camerei poate fi prelungit la 5 zile dar se reduce functia
trombocitului de sinteza a tromboxanului A2
• Transfuzia indicata in coagulopatiile asociate cu reducerea nr, dimensiunilor sau functiei
trombocitelor
• Trebuie diferentiata indicatia profilactica in trombocitopenie fara sangerare de situatia de
hemoragie activa + trombocitopenie
• Indicatia administrarii profilactice se pune cand nr. Trombocite < 10.000-20.000/mm3
• In trombocitopenia cronica prin hipoproductie de trombociti administrarea de rutina – nu e
necesara
• Transfuzia profilactica: justificata la cei programati pt interventie chirurgicala sau pt. efectuarea
unor manopere invazive
• Valori : 20-50.000/mm3 :risc minim de sangerare spontana, 10-20.000/mm3 risc moderat , <
10.000/mm3 risc sever
• O indicatie specifica este transfuzia masiva ( inlocuirea vol. sanguin circuant in decurs de cateva
ore) asociata cu trombocitopenie si semne de sangerare microvasculara
ALBUMINA UMANA 5% SAU 25%
• Sol. albumina umana 5% = solutie stabila de proteine plasmatice contine 88% albumina si este
indicata pt efectul de crestere al volemiei prin refacerea p oncotice
• 1000 ml sol. Albumina umana 5% expansioneaza vol. pasmatic cu aprox. 500 ml ( 1 g albumina
fixeaza 14 ml apa)
• Are un spectru aminoacidic incomplet, lipsita de izoleucina si aproape complet de triptofan +
degradarea la aa. Este lenta (T1/2= 18 ZILE) nu este indicata in scop nutritiv
• Nu este recomandata pt. suportul cronic al hipoproteinemiei la cei cu ciroza hepatica si este
ineficace in mobilizarea lichidului de ascita

MODALITATI DE ADMINISTRARE A SANGELUI

1)TRANSFUZIA MASIVA
• Administrarea in decurs de 24 h a unei cantitati de sange > 10 U sau mai mare dacat volumul
sanguin circulant
• Necesara in situatia unor pirderi sanguine masive : politraumatisme, chirurgia cardio-vasculara ,
chirurgia hepatica, hemoragii digestive, CID
• Cuprinde si exanguinotransfuzia si circuatia extracorporeala
• Administrarea rapida a unor cantitati mari de sange : riscuri
• Complicatie severa : sangerarea microvasculara prin spolierea trombocitior si a factorilor de
coagulare si impune asocierea transfuziei cu administrarea de trombociti
2) AUTOTRANSFUZIA
• Prelevarea de sange autolog de la pacient ( 1U) cu 42 de zile pana la 72 de ore inaintea
interventiei chirurgicale ( Ht= minim 33%) urmata de un tratament cu Fe
• Sangele este conservat si poate fi administrat pt inlocuirea pierderilor intraoperatorii fara
riscurile sangelui omolog
3) RECUPERAREA SANGELUI
• Pierdut intraoperator si transfuzarea lui la pacient dupa centrifugare si spalare prealabila
• Necesita dotare tehnica
4) HEMODILUTIA ACUTA PREOPERATORIE
• Inlocuirea partiala a sangelui cu solutii coloide sau cristaloide inainte de inceperea interventiei
chirurgicale cu mentinere Ht= 25%
TEHNICA TRANSFUZIEI- asigurarea compatibilitatii sangelui transfuzat
• Existenta Ag eritrocitare A si B si Atc plasmatici anti-A si anti-B imparte sangele uman in 4 grupe
sanguine: A, B, AB si O
• Un alt sistem antigenic care grupeaza sangele in doua grupe: sistemul Rh pozitiv sau negativ in
raport cu existenta sau absenta antigenuui eritrocitar Rh
• In cazul transfuziei este obigatoriu sa se asigure compatibilitatea dintre aglutininele primitorului
si aglutinogenele donatorului
• Sangele transfuzat trebuie sa fie compatibil ABO si Rh cu sangele primitorului
• Exista situatia cand este necesara transfuzia urgenta a sangelui si nu avem posibilitatea
determinarii grupului sanguin sau nu exista sange izogrup
• In acest caz: sange O Rh negativ preferabil masa eritrocitara
• Daca titrul aglutininelor din sange 0 este crescut ( anti A >1/512 si anti B > 1/128) transfuzia
acestui sange la un alt pacient cu alta grupa sanguina poate provoca reactii hemolitice
posttransfuzionale
• Reactii hemolitice pot aparea si in cazul transfuzarii unor cantitati mari de sange 0 ( la
administrarea a peste 1 L de sange aglutininele din sangele O devin periculoase)
• Sangele transfuzat trebuie sa fie izogrup si izo Rh si inainte de efectuarea transfuziei :
determinarea grupei sanguine ABO a factorului Rh si efectuarea testului de compatibilitate
directa dintre sangele primitorului si al donatorului
• Posibilitatea aparitiei reactiilor imune la transfuzarea componentelor de sange impune ca si
acestea sa fie ABO compatibile cu sangele primitorului

EFECTUAREA TRANSFUZIEI
• Sangele se administreaza in perfuzie intravenoasa dupa incalzire prealabila fiind obligatorie
folosirea truselor de perfuzie prevazute cu filtru standard de 140 microni
• Transfuzia unei unitati resprezinta administrarea a 500 ml sange integral
• Primii 10 ml se administreaza in ritm rapid cu observarea reactiei pacientului
• Daca nu apar semne de incompatibilitate se continua transfuzia cu un ritm obisnuit de 60
pic/min care poate fi crescut la pacientii cu cord indemn daca situatia clinica o impune
• La bonavii cu insuficienta cardiaca transfuziile indispensabile se fac in ritm lent de 30-40 pic/min
preferandu-se masa eritrocitara
• Administrarea de solutii glucozate inaintea transfuziei de sange nu este recomandabila deoarece
poate antrena liza osmotica a eritrocitelor atunci cand intra in circulatia primitorului
• Se evita administrarea cu aceeasi trusa de perfuzie a sol. macromoleculare urmate imediat de
sange ( intre ele se intercaleaza perfuzarea de sol salina izotona care spala sistemul si previne
lezarea eritrocitelor conservate ( agregare, hemoliza)
• cantitatea transfuzata depinde de circumstantele clinice ( sediul si severitatea hemoragiei,
gradul anemiei, natura deficitului de coagulare )
• Eficienta refacerii deficitelor de coagulare este apreciata prin masurarea timpului de
tromboplastina activata ( APTT) pt coagularea intrinseca sau timpului de protrombina (PT) pt
coagularea extrinseca

TRANSFUZIA IN URGENTA
• In situatii de urgenta sangele trebuie uneori administrat fara intatrziere (nu este timp pt
efectuarea testelor de compatibiitate)
• In functie de timpul disponibil vom administra:
1) Sange izogrup izoRh cu test de compatibilitate directa incomplet ( se pun in contact eritrocitele
donatorului cu ale primitorului la t camerei – dupa centrifugare se citeste pt aglutinarea
macroscopica)
2) Sange izogrup izoRh fara test de compatibilitate directa ( risc de prezenta a anticorpilor la cei
transfuzati anterior)
3) Sange integral sau masa eritrocitara de grup 0 Rh negativ ( contine cantitati mici de agutinine
anti A si anti B)
• Daca in urgenta s-au transfuzat > 2 unitati de sange integral O Rh negativ nu se poate reveni la
sange izogrup decat dupa ce determinarile arata scaderea titrului anti A si anti B la nivele ce nu
prezinta pericol de hemoliza a eritrocitelor donatorului

COMPLICATIILE TRANSFUZIEI
Reactiile adverse:
- Dupa momentul aparitiei:
1) acute ( imediate)
2) tardive
- Dupa mecanismul de producere
1) imune
2) neimune
• Reactiile transfuzionale acute include orice reactie neobisnuita care survine in timpul sau in
primele 2-3 ore dupa transfuzie
• Reactiile adverse tardive apar la zile, saptamani sau luni de la transfuzie sau in cazul infectiei cu
virusul leucemiei umane cu celule T apar cativa ani mai tarziu
• REACTIA HEMOLITICA
- Simptomele reactiei transfuzionale acute pot fi variabile si nu se coreleaza intotdeauna cu
severitatea reactiei
- Este prudent sa se considere orice reactie transfuzionala imediata ca fiind produsa de hemoliza
acuta intravasculara

Hemoliza acuta intravasculara

- Este cauzata aproape intotdeauna de incompatibilitate in sistemul ABO a carui aglutinine au
actiune hemolitica in prezenta complementului
- Se produce liza masiva a eritrocitelor donatorului cu hemoglobinemie si hemoglobinurie
- Materialul antigenic eliberat din stoma eritrocitelor distruse si Hb precipitata in tubii renali
produc necroza corticala renala cu oligurie sau anurie
- Din stoma eritrocitelor se elibereaza eritrocitina care activeaza difuz coagularea cu aparitia CID
si sistemul kininoformator care determina hipotensiune arteriala
- Pt declansarea reactiei : 10 ml sange incompatibil iar mortaitatea: 20-60% la formele grave
- Semne clinice: durere la locul de infuzie, febra, frison, durere toracica si in flancuri, dispnee,
greturi, varsaturi, hTA , soc, sangerare difuza, oligurie, anurie, hemogobinurie
- In timpul anesteziei generale singurele semne de hemoliza intravasculara: hTA sangerarea difuza
in campul operator si hemogobinuria
- Ex. Laborator: hemogobinemie, hemoglobinurie > 5 mg % haptogobina serica < 50 mg%
cresterea fractiunii indirecte a Bi serice iar testul antigobulinic direct arata incompatibilitate
intre eritrocitele donatorului si serul primitorului

TRATAMENT
- Oprirea imediata a transfuziei si schimbarea trusei de perfuzie
(poate contine pana la 50 ml sange incompatibil)
- Se mentine linia venoasa prin administrare de NaCl 0.9 %
- Se verifica testele de compatibilitate, se recolteaza sange, se determina hemoglobinemia, test
Coombs direct
- Cateter Foley , se recolteaza urina pt determinarea hemoglobinuriei si monitorizarea diurezei
orare
- Se menține debit urinar 75-100 ml/h : fluide NaCl 0,9 % manitol 20%, 100 ml/h furosemid iv
- Alcalinizarea urinii reduce precipitarii hemoglobinei in tubii renali
- Tratamentul șocului si al CID , VD in teritoriul renal

REACTII HEMOLITICE TRANSFUZIONALE TARDIVE

• Se maifesta la cateva ore-zile de la transfuzie si au ca substrat hemoliza extravasculara in
sistemul reticulo-endotelial (splina) a eritrocitelor donatorului dupa cresterea titrului Ac prin
stimul secundar
• In mod obisnuit: Ac din sistemul Rh anti-E si anti-D
• CLINIC: icter cu cresterea fractiunii indirecte a Bi serice , hemoglobinurie cu oligurie, scaderea Ht
• Tratamentul : hidratarea abundenta pt. mentinerea unui flux urinar crescut

REACTII ALERGICE
• Sunt relativ frecvente : urticarie sau soc anafilactic
• Se datoreaza transfuzarii de Ac de la donatori hipersensibili sau Ag de la un primitor
hipersensibil si apar la administrarea de sange integral , masa eritrocitara, plasma, crioprecipitat
• Tratament: oprirea transfuziei,antihistaminice
• In socul anafilactic: cortizon, adrenalina, solutii macromoleculare, oxigen
INFECTIA BACTERIANA A SANGELUI TRANSFUZAT
• Cauzata de nerespectarea regulilor de asepsie si antisepsie in cursul recoltarii si conservarii
sangelui
• Cel mai frecvent contaminarea se produce cu germeni Gram negativi care se dezvolta a 4 grade
C
• CLINIC: febra, frison, colici abdominale, greturi, varsaturi, diaree, dispnee, hTA ,soc
• Conduita : intreruperea transfuziei , insamantarea sangelui pt hemocultura , antibiotice,
tratamentul socului
• Pt a preveni cresterea bacteriana semnificativa produsele de sange trebuie administrate in
decurs de 4 ore limitand timpul de pastrare la t camerei
TRANSMITEREA BOLILOR
• Malaria, boala Chagas, bruceloza, sifilisul,
• Dintre afectiunile virale: hepatita virala acuta
• CMV, HTLV, EBV, HIV
REACTIA FEBRILA
• Ascensiuni termice pana la 39 grade C – des
• Precedate de cefalee , frison, stare de indispozitie
• Reactie la substantele pirogene din sange
• Tratament simptomatic + intreruperea transfuziei
COMPLICATIILE TRANSFUZIEI MASIVE
• Administrarea de cant. mari de sange conservat poate produce: intoxicatie cu citrat ( semne CV
consecutiv scaderii Ca ionizat din plasma ) acidoza metabolica si hiperpotasemie, racirea
miocardului pana la pragul fibrilatiei ventriculare (administrarea de sange rece) coagulopatie
dilutionala ( diluarea trombocitilor si a factorilor labili V si VIII
• Masuri de prevenire: incalzirea sangelui administrare de CaCl2 1g pt 1000 ml sange transfuzat,
asocierea solutiilor alcaline, administrare de sange proaspat sau concentrat trombocitar
EFECTUL IMUNOSUPRESOR
• Transfuzia are un efect imunosupresor nespecific asupra primitorului, efect utilizat in
transplantul renal
• In plus imunosupresia creste susceptibilitatea la infectii si accentueaza progresia tumorilor
maligne
BOALA GREFON CONTRA GAZDA
• Apare dupa infuzarea de celule imunocompetente intr-un recipient imunocompetent care este
incapabil sa rejecteze celulele straine
• In consecinta celulele imunocompetente infuzate vor initia rejetul tesuturilor normale ale gazdei
• Apare la persoane cu imunodeficienta primara care primesc limfocite alogene viabile : febra,
rash generalizat, greturi, diaree, pancitopenie
PURPURA POSTTRANSFUZIONALA
• Data de trombocitopenie severa < 10000 instalata la o saptamana dupa o transfuzie fara
probleme
• Clinic : sangerare la nivelul tegumentelor si mucoaselor
• Tratament: exanguinotransfuzie si plasmafereza
• Administrarea Trombocitelor este CI : reactii febrile periculoase si trombocitopenie autoimuna

TERAPIA CU FLUIDE
• Bolnavul critic din TI prezinta de regula grave dezechilibre fluidice volemice si osmotice
• Asigurarea unei balante optime intre compartimentele intravascular, interstitial, intracelular
• Compozitia sectoarelor in organism
- Osmolalitatea fiecaruia dintre sectoarele lichidiene ale organismului = 300 mosm/l
( osmolalitatea plasmei este cu 1,3 mosm/l > lichidul interstitial si intracelular : diferenta data de
proteinele plasmatice care mentin in capilare o presiune osmotica mai mare cu 23 mmHg decat
in fluidul din interstitiul inconjurator
- Compozitia electrolitica a ambelor sectoare ale lichidului extracelular ( plasma si lichid
interstițial) este similara ( Na cation, Cl anion)
- Lichidul intracelular – K este cation si PO4 este anion
- Diferentele : impermeabilitatea relativa a peretelui capilar la proteine si permeabilitatii selective
a membranei celulare fata de ioni (difuzarea libera a K si oponenta asupra difuziunii Na)
- Mecanisme de transport activ ale membranei celulare contribuie la mentinerea gradientului de
concentratie ionica
- Apa difuzeaza liber in toate sectoarele lichidiene pana la echilibrarea fortelor osmotice
- Dezechilibrele volemice si hidroelectrolitice trebuie evaluate cantitativ si calitativ – corectate –
lichide intravenos
EVALUAREA FLUIDELOR SI ELECTROLITILOR

• Selecționarea lichidelor care vor fi administrate necesita o foarte buna cunoastere

• Solutiile volemice :
1) SOLUTII COLOIDALE care contin substante macromoleculare ce nu traverseaza membrana
capilara
2) SOLUTII CRISTALOIDE care conțin substanțe micromoleculare ce difuzeaza liber prin membrana
capilara
• Solutiile cristaloide sunt de regula suficiente pt a mentine fluidele normale ale corpului la cei mai
multi pacienti
• Soutiile coloide – frecvent recomandate pt situatii specifice cu pierderi mari de fluide, sangerari,
fistule, arsuri
SOLUTIILE CRISTALOIDE (MICROMOLECULARE)
CLASIFICARE IN FUNCTIE DE OSMOLARITATE
• SOLUTII IZOOSMOLARE - osmolalitatea aproximativ egala cu cea a LEC ( glucoza 5%, SF, Ringer
lactat)
• SOLUTII HIPOOSMOLARE - clorura de Na 0,45%
• SOLUTII HIPEROSMOLARE – glucoza 10% si 20% Clorura de Na 3%
Osmolalitatea solutiilor micromoleculare este legata de
• Expansiunea spatiilor lichidiene ale organismului data de continutul solutiei in Na ( se distribuie
doar in spatiul EC)
• Efectul volemic al solutiilor G (5,10,20% ) este modificat de preluarea si metabolizarea acestora
de catre celule ( aport de apa libera )
• Administrarea solutiei de G in scop volemic nu este recomandata – este chiar periculoasa :
HIPERGLICEMIE si EXPANSIUNE MINIMA ( 1000 ml glucoza 5% produce o expansiune plasmatica
de numai 70 ml )
• Rolul sol de glucoza : aport hidrocaloric bazal in cadrul terapiei de mentinere sau ca aport de apa
libera in starile de deshidratare hiperosmolara + Na Cl 0,45 %
• La solutiile cristaloide se pot adauga electroliti in vederea corectarii diselectrolitemiilor

• S.F. si Ringer lactat au un volum de distributie limitat la spatiul extracelular datorita

impermeabilitatii membranei celulare la Na
- Dupa administrarea 1000 ml volumul plasmatic creste cu 214 ml iar volumul L. interstitial cu 786
ml
- Volumul plasmatic = volumul infuzat x vol. plasmatic/ volumul de distributie
- Volumul de distributie = volumul apei totale a organismului
- Volumul plasmatic = vol. infuzat x 3/ 0,6 x G corporeala
 - Volumul celular ramane nemodificat
- Aceste sol.- pp solutii pt umplere volemica prin pierderi de sange , plasma, G.I. in spatiul III, etc.
- Posibilitatea de dezvoltare a EPA in urma administrarii de volume mari de sol. Cristaloide –
nesemnificativa dpdv practic daca presiunile de umplere cardiaca sunt mentinute in limite
acceptabile
- Lactatul din solutia Ringer este metabolizat rapid la bicarbonat cu revenirea la normal a valorilor
pH
• Solutiile hiperosmolare cresc volumul plasmatic initial prin translocarea intravasculara a
lichidului interstitial
- Ulterior produc deshidratare intracelulara cu atragerea apei in lichidul interstitial si intravascular
- Solutiile hipertone: alternative pt. resuscitarea volemica a arsilor si in leziunile
hemoragice
- Ar avea si un efect inotrop pozitiv si VD periferic
- Dezavantaje: hipernatremia > 170 mEq/l poate fi fatala prin deshidratare intracelulara ,
si efect iritant al venelor – flebite cronice
- Volumele mari de cristaloide pot produce scaderea p coloidosmotice a plasmei ,
dezvotarea edemelor periferice , posibilitatea de aparitie a EPA si expansiune volemica
de scurta durata

SOLUTIILE MACROMOLECULARE COLOIDALE

• La bolnavul critic in variate stari clinice apare necesitatea corectiei rapide si de durata a unor
deficite predominant intravasculare cu fluide (plasmaexpanders) care sa fie retinute
predominant in vase (coloizi, albumine)
• Proprietatile unui plasmaexpanders ideal
1) Solutia sa fie stabila si cu un timp de conservare lung in conditii putin pretentioase
2) Sa aiba un pret de cost scazut
3) Sa nu fie antigenica, sa nu contina pirogeni sau substante toxice
4) Metabolismul si excretia sa nu produca efecte adverse asupra organismului
5) Sa realizeze o presiune coloid osmotica cat mai apropiata de cea fiziologica
6) Sa nu produca tulburari de coagulare , hemoliza sau aglutinare eritrocitara
7) Sa nu interfereze cu determinarea grupului sanguin sau a compatibilitatii directe
PROTEINELE PLASMATICE NATURALE
• Se apropie cel mai mult de aceste conditii ideale
• Solutia de proteine plasmatice este tratata termic si contine albumina 80%
• Timpul de conservare: 5 ani la 2-8 grade C si 1 an la temperatura camerei
• Indicata in hipovolemia prin hemoragie sau pierderi plasmatice ( arsuri, sindrom de strivire,
peritonite, pancreatite, etc)
• Utilizata ca fluid de inlocuire in plasmafereza
• Nu are risc de transmitere a hepatitei B
• EFECTE ADVERSE : hTA, reactia febrila, eritem, urticarie ( frecventa redusa)
SOLUTIILE DE ALBUMINA
• Fiind in concentratii mari ( 20-25%) pot fi utilizate pt. expansiune volemica si in cazurile in care
excesul de apa si sare este CI ( I.C. ,I.Renala)
• 1g de albumina produce o expansiune volemica de 14-15 ml
• Solutiile de proteine plasmatice si de abumina se pot administra indiferent de grupul sanguin al
bolnavilor
• Trebuie administrate in cel mult 4 ore de la deschiderea flaconului din cauza potentialului risc de
contaminare bacteriana
• Pretul de cost ridicat si disponibilitatea redusa a coloizilor naturali a condus la prepararea
coloizilor artificiali
PRODUCERE, PROPRIETATI SI REACTII ADVERSE ALE COLOIZILOR ARTIFICIALI

DEXTRANII
• Sunt cei mai frecvent folositi coloizi artificiali
• Polizaharide produse prin fermentarea zaharozei de catre bacteria Leuconostoc mesenteroides
apoi hidrolizate si fractionate pana la diferite G moeculare
• Dextranii utilizati in scop clinic include dextran 70 ( GM= 70.000 ) si dextran 40 ( GM medie=
40.000) in SF sau glucoza 5%
• Preparatele stabile la T camerei , nepirogene si netoxice
DEXTRANUL 70
• Utilizat in socul hipovolemic si in profilaxia TEP
• T ½ intravascular = 6 ore
• Exercita o presiune osmotica mai mare decat plasma
• Dupa administrarea lui pt repletia spatiului interstitial sunt necesare solutii electrolitice
aditionale
• Utilizarea pt inlocuirea unor pierderi plasmatice sau sanguine importante trebuie limitata la 1 l
din cauza riscului de coagulopatie indus
• Datorita efectului antitrombotic poate fi infuzat perioperator in vederea profilaxiei trombozelor
venoase profunde si TEP
 • Dextranii sunt constituiti din lanturi lungi de unitati de glucoza si si sunt eliminati prin
metabolism hepatic si excretie renala
• Moleculele de dextran 70 sunt rapid eliminate prin rinichi
• Volumele de dextran > 1 litru pot interfera cu hemostaza prin alterarea functiei plachetare ,
scaderea nivelului fibrinogenului si a factorului VIII
• Sunt contraindicati in CID
• DEXTRANII cu molecula mare pot forma rulouri eritrocitare si pot interfera cu testele
compatibiitatii sanguine
• Reactiile alergice sunt o problema cunoscuta dar incidenta reactiior anafilactoide < 0,02%
DEXTRANUL 40 (RHEOMACRODEX)
• Produce initial o expansiune volemica mai importanta decat dextranu 70 datorita unei presiuni
coloidosmotice mai mari dar efectul global asupra voemiei este scurt
• T ½ intravascular = 2 ore
• Este contraindicat in socul hipovoemic deoarece poate produce obstructia tubilor renali in
conditiile unei hipoperfuzii renale preexistente – poate precipita I.R. acuta
• Proprietati ,, anti-sludging’’ ( efect de dezagregare hematica si descrestere a adezivitatii
plachetare) – ameliorarea reologiei sanguine in tulburarile sanguine periferice pt. imbunatatirea
fluxului sanguin dupa operatii vasculare , neurochirurgicale si pancreatita acuta
• Pt prevenirea TVP – accident vascular cerebral
HAEMACCELUL
• Este o solutie 3,5 % de molecule de gelatina ( GM= 35.000) legate prin punti ureice , preparate
prin hidroliza colagenului animal
• Este ieftin si stabil cu un timp de conservare de 8 ani la 25 grade C
• Este eliminat complet prin metaboism hepatic si excretie renala
• Eficienta sa ca plasma expander este mai redusa decat a dextranului 70 ( T1/2 intravascular de
2-3 ore)
• Are o osmolalitate egala cu cea plasmatica ,volumul plasmatic fiind crescut in cantitate egala cu
volumul infuzat
• Avantajul lui major fata de alti substituenti plasmatici consta in tendinta mai redusa la
complicatii hemoragice
• Reactiile alergice au o frecventa ceva mai mare comparativ cu alti inlocuitori volemici ( rashuri
cutanate – reactii anafilactice)
datorate probabil efectului histaminoeliberator exercitat de gelatina asupra mastocitelor
• Inafara de socul hipovolemic indicatie aparte- folosirea ca transportor pt insuina in cazul
administrarii i.v. a insulinei ( se minimaizeaza aderenta insulinei pe peretii containerului de
plastic sau sticla)
• Contine Ca in cantitate crescută ( 12,5 mmol/l) administrarea de sange pe aceasi trusa poate
produce obstrucția prin formare de trombi
HIDROXIETILAMIDONU (HAES)
• Solutie de 6% de amidon produs prin hidroliza porumbului si atasarea unitati hidroxietil la 60%
din moleculele de glucoza
• Eficienta terapeutica similara cu dextran 70
 • Poate crea coaguopatie in cazul administrarii in volume crescute
• Probele sanguine ce contin un volum mare de 30% HAES sunt supuse erorilor de grupare
sanguina si compatibilitate directa
• Frecventa reactiilor alergice este redusa , mecanismul lor de producere fiind activarea
complementului

NUTRITIA ARTIFICIALA
DEFINITIE
• Aportul calorico-azotat de provenienta exogena administrat pt. a acoperi necesarul unui bolnav
care nu poate sa se alimenteze, aport care cuprinde cel putin 2 din cele 3 principii alimentare de
baza ( glucide, lipide si proteine) asociate electroliților , vitaminelor si oligoelementelor
MIJLOACE DE EVALUARE A STATUSULUI NUTRITIV
DATE CLINICE
• Anamneza incearca sa identifice
- Manifestari functionale ( anorexie, tulburari de absorbtie intestinala sau de tranzit )
- Prezenta unor boli asociate care pot influenta statusul nutritiv ( infectii cronice, boli endocrine
sau neoplazice, boli pulmonare , ciroza hepatica, insuficienta renala)
- Consumul de medicamente cu efect catabolic ( steroizi, imunosupresive, chemoterapia)
- Existenta unor boli genetice cu semnificatie in statusul actual
• Examen clinic- prim obiectiv: masurarea greutatii corporale . Raportul dintre G ideala si cea
actuala poate da o imagine a gradului de denutritie

• Dimensiunea pliului cutanat ( skinfold thickness- SKT) este corelata cu adipozitatea subiectului
cu o precizie de 3-5 % . Masurat la nivelul tricepsului are o valoare medie la adult= 12,5 mm la B
si 16,5 mm la F
• Circumferinta bratului ( midarm circumference MAC) - masurata la nivelul mijlocului distantei
acromion- oleocran . Valoare medie = 29,3 cm la B si 28,5 cm la F
• Aria musculara a bratului ( arm muscle area AMA)
AMA= MAC ( cm) – 3,14 x SFT ( cm)
valori normale :25,3 cm la B si 23,2 cm la F
MARKERI BIOLOGICI
• Albumina plasmatica – consideram o nutriție moderată cand albuminemia 2,1-2,7 % si severa
cand < 2,1
• Transferina= proteina serica ce leaga 2 ioni de Fe trivalent formand un complex fier- siderofilina
valori normale : 200-400 mg% . Valoare= 100-150 mg % = denutritie moderata iar < 100 mg%
denutritie severa
• Thyroxin binding prealbumina ( TBPA) are rol in legarea si transportul hormonilor tiroidieni fiind
de asemenea o proteina transportoare pt.retinol binding protein
 • Retinol binding protein specifica pt. transportul vitaminei A SI este in stransa corelatie cu TBPA
TESTE CE EVALUEAZA PIERDERILE PROTEICE
• Indexul de creatinină (CHI : creatinine height index) măsoară indirect masa musculară scheletică,
creatinina fiind un produs terminal al metabolismului creatin- fosfatului din muschi si se produce
cu o rata constanta dependenta de masa musculara
• Bilanţul azotat se calculează prin diferenţa dintre aportul azotat şi pierderile azotate.
- Pierderile pe cale digestivă nu depăşesc 1-2 g/zi în absenţa unei boli
gastrointestinale.
- Pierderile cutanate nu depăşesc 0,1-0,4 g/m2/zi.
- În absenţa unor pierderi anormale, zilnic se pierd 2 g azot.
- Azotul urinar total (TUN) se găseşte în uree, acid uric, amoniac, aminoacizi şi
creatinină.
- 90% din azotul urinar se elimină prin uree (UUN), scăzând la 65-70% în traume
severe şi sepsis.
• Aportul de azot se calculează în funcţie de aportul proteic. Se admite că 1g azot provine din 6,25
g proteine, cu mici variaţii pentru diferiţi aminoacizi.

TIPURI DE DENUTRITIE
• Malnutritia hipoalbuminemica proteino-energetica :asociata formelor de stress si reactiilor de
faza acuta ae agresiunii
• Manutritia marasmica : asociata unei carente de aport alimentar adecvat

INDICATIILE NUTRITIEI ENTERALE

• bolnavi malnutriţi cu un aport alimentar oral inadecvat de 5 zile
• bolnavi cu o stare nutritivă satisfăcătoare dar cu un aport alimentar oral inadecvat de 7-10 zile
• bolnavi cu arsuri extinse (limitează sepsisul şi pierderile masive proteice)
• bolnavi cu rezecţii intestinale extinse (până la 90%) -favorizează regenerarea mucoasei
intestinale restante ; bolnavi cu fistule enterocutanate cu debit redus (sub 500 ml/zi).
• Aceste indicaţii trebuie să ţină cont însă de prezenţa unei căi de alimentaţie accesibilă, de
prezenţa motilităţii intestinale şi de accesul la anumite formule nutritive specifice.
CONTRAINDICATIILE NUTRITIEI ENTERALE
• STARILE DE SOC MANIFEST CLINIC
• OBSTRUCTIE INTESTINALA COMPLETA
• ILEUSUL INTESTINULUI SUBTIRE
• ISCHEMIE INTESTINALA
CONTRAINDICATIILE RELATIVE ALE NUTRITIEI ENTERALE
• Voma si aspiratie mai ales atunci cand capatul distal al sondei de alimentatie nu trece dincolo de
ligamentul Treitz
• Fistule entero-enterale sau entero-cutanate cu debit crescut > 500 m/zi
• Obstructii intestinale partiale
• Diaree dificil de controlat care da dezechilibre hidroelectrolitice
• Pancreatite severe, HDS mai ales – varice esof.
CĂI DE ADMINISTRARE
• Calea nasoenterica (nazogastrica, nazoduodenală, nazojejunală) utilizează o sondă introdusă
prin nas pana la nivelul stomacului, duodenului sau a primei porțiuni a jejunului
• Gastrostoma= comunicare intre stomac si peretele abdominal
• Jejunostomia= comunicare intre portiunea superioara a jejunului si peretele abdominal

ALIMENTAȚIA PARENTERALĂ
• TOTALA: cand urmareste sa asigure intregul necesar nutritiv
• ALIMENTATIE PARENTERALA ASISTATA : cand are numai un caracter de completare a regimului
energetic si plastic precalculat
INDICATIILE NUTRITIEI PARENTERALE
• Aport alimentar oral imposibil ( malnutritie, disfunctii GI, stari postoperatorii, fistule GI, anomalii
ale tractului digestiv, anorexia nervoasa)
• Aport alimentar oral insuficient ( obstructii GI, malabsorbtie, pierderi cronice prin diaree sau
voma , arsuri, stari hipercatabolice, sindrom de intestin subtire scurt ) terapie adjuvanta ( boli
inflamatorii intestinale, pancreatite, ulcere de decubit, I hepatica, I renala, boli maligne )
• Aport alimentar oral riscant ( coma)
CALEA DE ADMINISTRARE
• Alimentatia parenterala se administreaza prin cateter intravenos instalat in sistemul cav
superior ( venele subclavie, jugulara sau bazilica) pentru realizarea unei nutritii parenterale
complete abordul venos central este absolut necesar.
• Venele periferice pot fi incanulate cel mult 72 ore pe cand v. centrale o perioada mai lunga de
timp
• Celulita, flebita
AVANTAJELE NUTRITIEI ENTERALE FATA DE PARENTERALA
• Exclude toate riscurile legate de cateterizatea intravenoasa
• Preparatele nutritive administrate nu necesita sterilizare
• Este mai ieftina
• Favorizeaza troficitatea mucoasei intestinale
• Reduce necesarul de insulina
AVANTAJELE NUTRITIEI PARENTERALE FATA DE CEA ENTERALA
• siguranţa că substanţele nutritive administrate ajung in celule
• scurtarea intervalului până la prima administrare
• flexibilitate mai mare a formulelor nutritive în funcţie de datele clinice (posibilitatea restrângerii
aportului de lichide sau de sare)
• existenţa unor formule prefabricate pentru suportul anumitor stări metabolice
• evitarea unor complicaţii de tipul diareei, aspiraţiei;
• posibilitatea administrării atunci când intestinul este nefuncţional.
DEZAVANTAJELE NUTRITIEI ENTERALE COMPARATIV CU PARENTERALA
• nivelul de absorbţie este incert
• riscul de aspiraţie pulmonară
• apariţia simptomelor gastrointestinale (mai
• ales în cazul formulelor bogate în lipide sau
administrate prea des)
• nu există formule specifice anumitor stări
metabolice.

DEZAVANTAJELE NUTRITIEI PARENTERALE FATA DE CEA ENTERALA

• necesită reguli mai stricte de asepsie la preparare şi administrare
• necesită o instruire suplimentară a personalului şi un echipament mai complex
• risc mai mare de complicaţii septice
• cost mai ridicat
• risc mai mare de complicaţii metabolice
risc de atrofie intestinală dacă mucoasa intestinală nu este altfel stimulată

APRECIEREA NECESARULUI CALORIC

• Determinarea cheltuielilor energetice bazale (Basal Energy Expenditure: BEE) utilizează o
formulă predictivă: BEE = 25 x Greutatea
• Bolnavii critici, prezentând o stare hipercatabolică, necesită o corecţie a BEE cu un coeficient
care variază necesarul caloric.
• Determinarea cheltuielilor energetice restante (Resting Energy Expenditure : REE) se realizează
prin metoda calorimetriei indirecte care utilizează consumul de O2 (VO2), producţia de CO2
(VCO2) şi excreţia de azot urinar.

APRECIEREA NECESARULUI DE PROTEINE , GLUCIDE SI LIPIDE

• Fiecare dintre cele 3 principii alimentare au o anumită valoare calorică rezultată prin arderea
acestora. Astfel:
– proteinele produc 4,1 kcal/g,
– glucidele 3,7 kcal/g
– lipidele 9,3 kcal/g.
• Prin metode de calorimetrie se poate determina coeficientul respirator (RQ) care este raportul
dintre producţia de CO2 şi consumul de O2 (RQ = VCO2/VO2). Glucoza are cel mai ridicat RQ = 1,
lipidele, cel mai scăzut RQ = 0,7, proteinele au RQ = 0,8 iar conversia glucidelor în lipide are un
RQ = 8.
• Necesarul aportului proteic zilnic este de minimum 0,54 g/kgc/zi, optim fiind de 0,8 g/kgc/zi. În
stările catabolice
caracteristice bolnavilor critici, aportul trebuie să fie de 1,2-
1,6 g/kgc/zi. Acesta trebuie să reprezinte 15% din totalul
aportului caloric, în condiţii bazale, crescând în condiţii de
stress sever până la 30%. De asemenea, este necesar de a se
ţine cont şi de raportul calorico-azotat care trebuie să fie
menţinut intre 150-200 kcal/g azot .
• Necesarul aportului glucidic zilnic de bază este de 3-4 g/kgc/zi care trebuie să acopere 50- 60 %
din întregul necesar
 caloric.
• Necesarul aportului lipidic zilnic de bază este de 1,2-2 g/kgc/zi care trebuie să acopere 25-30 %
din întregul necesar
caloric.
• Vitaminele sunt substanţe organice fără valoare
energetică proprie, pe care organismul nu le poate
sintetiza, cu excepţia vitaminei K. Ele se împart în 2
mari grupe:
• Vitaminele hidrosolubile: B1 (tiamina), B2
(riboflavina), B3 (niacina), B6 (piridoxina), B8
(biotina), B9 (folat), B12 (cobolamina) şi C.
• Vitaminele liposolubile: A (retinolul), E ( Alfa-tocoferol), K (K1 = philochinonă; K2 =
metachinonă).
• Oligoelementele pot deveni, de asemenea deficitare la bolnavul critic printr-o nutriţie
inadecvată.
• Există 10 oligoelemnte esenţiale: Cuprul, Seleniul, Zincul, Cromul, Fierul, Manganul, Molibdenul,
Cobaltul, Fluorul şi Iodul.

PREPARATE NUTRITIVE UTILIZATE IN NUTRITIA ENTERALA

• Preparatele nutritive utilizate în nutriţia enterală sunt clasificate după mai
multe criterii: după densitatea calorică, după conţinutul proteic, după
conţinutul lipidic sau după conţinutul în fibre, după modalitatea de
preparare.
• Dietele integrale sunt preparate din alimentele convenţionale, în
bucătărie, asigurând o alimentaţie completă, bogată in reziduuri, care
conţine proteine cu valoare biologică ridicată, glucide simple şi complexe,
lipide cu lanţuri lungi şi fibre.
• Dietele formulate conţin principii nutritive echilibrate pentru vârste
diferite şi diferite forme de agresiune (Humana 0 pentru sugari, Humana H
pentru adulţi). Se absorb fără digestie prealabilă
• Dietele speciale sunt preparate nutritive adaptate anumitor
stări patologice critice.
• Dietele modulare sunt produse compuse dintr-unul sau mai
multe principii nutritive care pot fi combinate. Ele sunt
utilizate în situaţii specifice, pentru a ameliora anumite diete
preformate sau alimentaţia per orală sau pentru a fi
combinate cu alte module alimentare pentru a forma o dietă
completă.
• Preparatele pentru nutriţia enterală se pot administra prin
gravitaţie sau cu nutripompe, în mod continuu sau
discontinuu. Bolnavul va fi poziţionat cu toracele şi capul
ridicat la 35-45 pentru a diminua riscul aspiraţiei.
PREPARATELE NUTRITIVE ADMINISTRATE PT. NUTRITIA PARENTERALA
• Administrarea glucidelor
– Glucoza este soluţia cea mai frecvent administrată, în diverse concentraţii, aducând un aport
caloric diferit
– Cantitatea maximă administrată pe cale parenterală este de 15 g glucoză/kgc/zi tamponată cu 1
unitate insulină la 4-5 g glucoză. La bolnavul diabetic tamponarea se va face cu 1 unitate insulină la
1-2 g glucoză.
– Fructoza se poate administra în concentraţii de 5-10-20% în doză de maximum 6 g/kgc/zi. Este
parţial insulino-independentă, fiind utilă pentru diabetici. Prezintă riscul lactacidemiei.
– Xilitolul este de asemenea, insulinoindependent, având şi efecte anticetogene şi de cruţare
proteică. Se administrează în doză de maximum 1-3 g/kgc/zi.
ADMINISTRAREA PROTEINELOR
• Sunt soluţii levogire de aminoacizi care conţin atât aminoacizi esenţiali cât şi neesenţiali sau
formule modificate.
• Un criteriu important de definire a acestora este raportul E/T. Acesta reprezintă raportul dintre
cantitatea de aminoacizi esenţiali E (în g) şi cantitatea de azot total N (în g).
Un raport E/T sub 2 este considerat nesatisfăcător în alimentaţia obişnuită, putând fi însă
acceptat un E/T sub 2 în inaniţia de repaus. Un E/T peste 2,5 este necesar în inaniţia de stress.
• Soluţiile modificate de aminoacizi : formulele hepatamine utile în tratamentul encefalopatiei
hepatice, în stadiile terminale ale cirozei hepatice (conţin aminoacizi ramificaţi : leucină,
izoleucină, valină şi nu conţin sau conţin un nivel minim de aminoacizi aromatici: fenilalanină,
triptofan, metiononă, tirozină);
• formulele stress utile în stările postoperatorii, septice şi
posttraumatic (conţin aminoacizi ramificaţi).
• formulele nephramine utile în tratmentul insuficienţei renale
cu retenţie azotată severă (conţin un aport minim de azot
provenind numai din aminoacizi esenţiali).
ADMINISTRAREA LIPIDELOR
• Lipidele se administrează sub formă de emulsii sau suspensii
de chilomicroni, bogate în acid linoleic(un acid gras esenţial
pe care organismul nu este în stare să-l sintetizeze), acid oleic, acid linolenic şi acid palmitic.
• Formulele comerciale furnizează un aport caloric de 1-2
kcal/ml. Osmolaritatea acestor soluţii este asemănătoare
plasmei, putând fi administrate şi pe venă periferică.
• Doza uzuală este de 1-1,5 g/kgc/zi, rata de administrare
pentru 500 ml soluţie 10% fiind de 50 ml/oră.
Model de formulare a unei alimentatii parenterale totale
1. Stabilirea necesarului caloric, proteic, glucidic şi lipidic la un adult de 70 kg:
• necasarul caloric: 30 kcal/kgc -30 x 70 = 2100 kcal/zi
• necesarul proteic: 1,4 g/kgc - 1,4 x 70 = 98 g
proteine/zi - 98 x 4,1= 401,8 kcal
• necesarul glucidic: 3,5 g/kgc - 3,5 x 70 = 245 g
 glucide/zi - 245 x 3,7= 906,5 kcal
• necesarul lipidic: 1,2g/kgc ® 1,2 x 70 = 84 g lipide/zi - 84 x 9,3= 781,2 kcal
2) Stabilirea raportului dintre substantele nutritive administrate
• glucide: Glucoză 20% 1500 ml - 1200 kcal (57%)
• proteine: Aminoplasmal LS10 10% 500 ml - 400 kcal (19%)
• lipide : Intralipid 20% 250 ml - 500 kcal (24%)
• Total: 2100 kcal

COMPLICATIILE NUTRITIEI ENTERALE

• Complicaţii mecanice: obstrucţia sondei de alimentaţie, refluxul gastroesofagian cu aspiraţia
conţinutului gastric în căile respiratorii şi apariţia
pneumoniei de aspiraţie, malpoziţia sondei de
alimentaţie, iritaţii sau eroziuni ale mucoasei
faringiene sau esofagiene.
• Complicaţii gastrointestinale: diareea.
• Complicaţii metabolice: intoleranţa la glucoză,
dezechilibre ale sodiului, potasiului, fosforului,
zincului.

COMPLICATIILE NUTRITIEI PARENTERALE

• Complicaţii tehnice: leziunea pleurei sau a plămânului cu apariţia pneumotoracelui,
• puncţia arterei subclavie perforarea peretelui posterior al venei subclavia şi inserţia cateterului
în spaţiul pleural,
• malpoziţia cateterului, leziuni ale plexului brahial (pareze de nerv median, radial sau ulnar),
• ale mediastinului (hematom, uneori cu fenomene compresive pe vena cavă superioară) sau ale
ductului toracic, embolia, obstrucţia cateterului, tromboza venoasă.
• Complicaţii septice: infecţia de cateter
• Complicaţii metabolice:
– Complicaţii ale metabolismului glucidic(hiperglicemia, hipoglicemia,
acidoza respiratorie cu hipercapnie),
– ale metabolismului proteic (acidoza metabolică hipercloremică,
dezechilibre ale aminoacizilor plasmatici, hiperamonemia, azotemia
prerenală)
– ale metabolismului lipidic (hiperlipidemia, hiperamilazemia şi hipoxia prin
blocarea lipoidică alveolo-capilară,
– ale metabolismului electroliţilor (hipofosfatemia, hipercalcemia /
hipocalcemia, hiperpotasemia /hipopotasemia şi hipermagnezemia /
hipomagnezemia ),
– alterarea probelor funcţiei, deficitul de acizi graşi esenţiali.
• Complicaţii legate de tubul digestiv: atrofia intestinală, colecistita
necalculoasă.