Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoric:
Istoria iudaismului este împărţită în patru etape:
Prima etapă se întinde de la Avraam, patriarhul şi
strămoşul poporului evreu, până la Samuel,
primul judecător al Israelului, şi cuprinde:
stabilirea lui Avraam şi a familiei sale în Canaan;
migraţia în Egipt, din timpul patriarhului Iacov;
ieşirea, sub conducerea lui Moise, din Egipt;
primirea Legii pe Muntele Sinai; recucerirea
Canaanului şi instaurarea instituţiei Judecătorilor,
primul dintre ei fiind Samuel.
A doua etapă este Regatul, cei mai importanţi
regi fiind: Saul, primul rege, David, cel mai mare
rege al Israelului, şi Solomon, care a finalizat
construcţia Templului din Ierusalim. Imperiile
asirian şi babilonian vor cuceri Israelul, templul
din Ierusalim fiind distrus şi mulţime de evrei vor
fi deportaţi în Mesopotamia şi Babilon.
A treia etapă, rabinică, cuprinde istoria de la exil
până la dărâmarea Ierusalimului. După
repatrierea exilaţilor, zidurile Ierusalimului şi
Templul au fost refăcute, iar cultul central este
restabilit. Începând cu anul 63 î.Hr, va începe
lunga perioadă de stăpânire romană, culminată cu
războiul dintre anii 66-70 d.Hr., în care iudeii vor
fi înfrânţi definitiv, Ierusalimul fiind distrus în
totalitate, iar Templul ars şi dărâmat.
Începând cu acest moment, religia iudaică va lua
o altă înfăţişare. Fără Templu (unicul loc unde
puteau să aducă jertfe) şi fără preoţie din neamul
lui Aaron (preoţii trebuiau să fie numai din
neamul lui Aaron), căci, pierzându-se
genealogiile, nu li se mai cunoştea apartenenţa,
evreii se vor ruga în sinagogi, iar jertfele vor
înceta.
Scrieri sacre
Credinţa lor se fundamentează pe Scripturile
revelate de Dumnezeu şi consemnate în scris,
întâi de Moise, apoi de alţi autori. Astfel, cartea
fundamentală a iudaismului o reprezintă Vechiul
Testament (comun şi creştinilor), numit de
creştini Biblia iudaică.
O altă carte importantă a iudaismului este
Talmudul sau „Legea orală”, adică o colecţie de
opere teologice, istorice, juridice, ce completează
şi explică Biblia. Autorii ei sunt rabini ai
secolelor V Î.Hr. - VI d.Hr.
Doctrina
Principala învăţătură este existenţa unui
Dumnezeu unic (monoteismul) şi spiritual.
Dumnezeu există din vecie şi va continua să
existe întotdeauna. Evreii sunt datori să-L
cinstească pe Dumnezeu;
Profeţia este mijlocul prin care Dumnezeu îşi
face cunoscută oamenilor voinţa Sa, Moise fiind
cel mai mare dintre profeţi;
Legea lui Moise este descoperirea voii lui
Dumnezeu, fiind veşnică; Dumnezeu este
Atotştiutor, cunoscând faptele oamenilor;
Pe cei buni Dumnezeu îi răsplăteşte, iar pe cei răi
îi pedepseşte;
Se aşteaptă venirea Răscumpărătorului promis lui
Adam şi Evei, a lui Mesia, Care va elibera
poporul Israel de robia duşmanilor.
Lăcaşurile de cult
La început, evreii aveau ca locuri de închinare
spaţiul unde-şi păşteau turmele. După ieşirea din
robia egipteană, vor avea Cortul mărturiei (unde
se găsea Chivotul Legii, în care se păstrau
Tablele Legii primite de Moise de la Dumnezeu).
După aşezarea în Ţara Făgăduinţei (Canaan),
evreii vor ridica, în vremea regilor, la Ierusalim,
Templul (acesta avea două încăperi: Sfânta şi
Sfânta Sfintelor, aici se păstrau obiectele sacre).
A fost înălţat de Solomon.
Templul lui Solomon va fi distrus în 586 î. Hr. de
babilonieni, iar a doua oară după ce a fost
reclădit, în 70 d. Hr., de către legiunile
Imperiului Roman.
Fiecare comunitate ebraică are o casă de
rugăciuni, de învăţământ şi de reuniune care se
numeşte sinagogă. Aici sunt păstrate sulurile cu
textele sacre şi de 3 ori pe zi se desfăşoară cultul
public.
Sărbătorile iudaice
Cele mai importante sunt:
sărbătoarea Anului Nou (Roş Haşana) - la
începutul lunii septembrie; adunaţi la sinagogă de
sunetele şofanilin (instrument muzical din corn
de berbec), iudeii celebrau ritul specific
începutului de an;
sărbătoarea curăţeniei (Yom Kipur) - zi de post şi
de iertare a păcatelor; în vremurile vechi,
păcatele erau „transferate” într-un ţap ispăşitor
care era apoi alungat în deşert;
sărbătoarea purificării templului (Hanuka) -
comemorare a revoltei Maccabeilor din 164 î. Hr.
ce au purificat Templul din Ierusalim; de aceea,
s-a instituit noua consacrare a locaşului sfânt prin
cele 8 zile de sărbătoare (Hanuka);
sărbătoarea corturilor (Sukkot) - comemorarea
„ieşirii” din robia egipteană şi a „eliberării” prin
ridicarea corturilor în deşert; are şi conotaţii
agricole, evreii mulţumind lui Dumnezeu pentru
belşugul noii recolte;
sărbătoarea triumfului (Purim) - comemorare ce
aminteşte de salvarea evreilor de către eroina
biblică Estera de la un masacru ordonat de
Aman;
Cincizecimea (Savuot) - sărbătoarea secerişului
şi a primirii Legilor de către Moise;
Pastele (Pesah) - această sărbătoare se leagă de
salvarea noilor născuţi evrei, pentru că îngerul lui
Dumnezeu a lăsat semn din sângele mieilor
jertfiţi. Sărbătoarea este ţinută între 14 şi 21
Nissan, evreii mănâncă azimă (pâine nedospită),
carne de miel cu ierburi amare şi beau vin,
aniversând ieşirea din Egipt, ţara robiei: este
sărbătoarea eliberării „poporului ales".
Sărbătorile ebraice evidenţiază necesitatea
reînnoirii legământului dintre Dumnezeu şi
poporul ales.
Jertfele
Erau îndeplinite, de obicei, de preoţi, în fruntea
lor aflându-se Marele Preot; ele erau cu
precădere animale (porumbei, miei), dar şi jertfe
din primele roade ale pământului.
A existat o singură tentativă de jertfă umană,
atunci când Avrram a vrut să jertfească pe fiul
său, Isaac, dar acest gest nu este decât un semn
de supunere absolută a omului în faţa voinţei lui
Dumnezeu. Tot simbolic era „jertfit” şi primul
născut, căci la fel ca primele roade ale
pământului, şi el aparţinea lui Dumnezeu. După
anul 70 d. Hr., prin dărâmarea templului din
Ierusalim, au încetat şi jertfele din lumea iudaică.
Rugăciunile
Sunt publice şi individuale. Rugăciunile publice
au loc în sinagogi. Rugăciunea principală conţine
18 binecuvântări, iar toate rânduielile se găsesc
în cărţile special consacrate rugăciunii. La
rugăciunea în comun participă minim 10 bărbaţi.
Rugăciunea individuală este practicată
obligatoriu de bărbaţi care trebuie să ţină cont de
ţinuta cu haine lungi şi centură, barbă, şalul de
rugăciune - talit - restricţii alimentare, purificări
etc.