MIHAI EMINESCU (1850-1889)

GAMA LIRICII
Intuiția viitorului,
Ecouri mitice,
Istoria și peisajul românesc,
Folclorul,
Știința și filosofia veacului,
Înțelepciunea vechilor (E.Papu)

TEME ȘI MOTIVE ROMANTICE

 TITANISM: marile geneze

prăbușiri cosmice
(explozia Big-Bang)
macro MIHAI EMINESCU, POET PRECURSOR AL
cosmosul NAȚIONAL ȘI UNIVERSAL POEZIEI MODERNE
micro
Verlaine,
 Metempsihoza sufletelor
 Condiția geniului și a artei Mallarmé,
 Călătoria cosmică Rimbaud,
 Îngerul și demonul
 Zburătorul
 Natura și dragostea
 Motive: al lunii, al codrului, DISPOZIȚII LĂUNTRICE
floarea albastră, lacul, lumea Exaltarea,Extazul,Visul,Duioșia,Ludicitatea,
siderală, muzica sferelor, dublul, Satira,Revolta,Sarcasmul
nebunia, speranța, visul
 ROMANTISMUL

1. DEFINIȚIE: Romantismul este un curent literar dezvoltat în Europa, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele
decenii ale secolului al XIX-lea, apărut ca o reacție împotriva clasicismului.
 George Călinescu afirmă: „Clasicism – Romantism sunt două tipuri ideale, inexistente practic în stare genuină, reperabile
numai la analiza în retortă”. Ca și clasicismul, năzuința romantică l-a animat întotdeauna pe om.”
2. ESTETICA ROMANTISMULUI: Apărută ca o reacție împotriva clasicismului, estetica romantismului înseamnă
răsturnarea acestuia, oricare dintre principiile estetice ale romantismului constituindu-se prin opoziție cu principiul clasic
corespunzător. De pildă, dacă literatura clasică era concepută ca rezultat al rațiunii, literatura romantică e rezultatul
sentimentului și al fanteziei creatoare. Dacă personajul clasic era rege sau cel puțin nobil, personajul romantic e recrutat din
toate mediile sociale, de obicei din cele mai umile, fiind întotdeauna un erou excepțional, care evoluează în împrejurări
excepționale.

 ALTE PRINCIPII ESTETICE:

 Interesul pentru frumusețea naturii
 Interesul pentru folclor și tradiția locală, națională;
 Interesul pentru istoria națională și pentru eroii ei;
 Reabilitarea personalității umane, înfățișată în toată complexitatea ei contradictorie, pătimașă de mari ambiții personale sau
idealuri colective;
 Amestecul speciilor literare, dacă astfel individualitatea umană se realizează deplin, fiind luminată din toate perspectivele
 3. TRĂSĂTURI:
 Afirmarea originalității și a libertății de creație; reacție împotriva ierarhiei genurilor și a doctrinelor clasice ale obiectivității
și simplității;
 Domeniile de creație favorite: lirica și drama;
 Revalorificarea afectivității;
 Reașezarea eului în centrul lumii;
 Trecerea de la rațional spre zonele tainice ale sufletului;
 Cultivarea tainei, tenebrelor, demonicului;
 Preferința pentru mit și simbol;
 Surse de inspirație – folclorul, istoria, natura;
 Contemplarea spațiului cosmic (infinit);
 Romanticii caută spre universuri compensatorii: fie se întorc spre trecut, mai cu seamă spre Evul Mediu, fie se cufundă în
lumea visului și a iubirii;
 Cultivarea stărilor de melancolie, nostalgie, suferință, dar și a ironiei;
 Apetența pentru solitudine (eroii romantici sunt niște mari singuratici);
 Prezența figurilor tutelare : titanul, geniul, profetul, regele, demonul și îngerul
 La nivel stilistic, se observă folosirea frecventă a antitezei.

4. REPREZENTANȚI:
a) GERMANIA: Heinrich Heine, Friedrich von Schiller, August Wilhelm;
b) RUSIA: Mihail Lermontov;
c) ANGLIA: Percy Bysshe Shelley, George Gordon Byron, William Wordsworth, Samuel Taylor Coleridge;
d) FRANȚA: Victor Hugo, Alphonse de Lamartine;
e) LA NOI: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea;
 5. PARTICULARITĂȚI ALE PROZEI ROMANTICE
 Prezența unui narator implicat afectiv, ce renunță uneori (așa cum se întâmplă în proza fantastică) la atributul omniscienței;
 Acțiune bogată în întâmplări neobișnuite și răsturnări de situație spectaculoase, legate cel mai adesea de ascensiunea și
prăbușirea unor personaje.
 Personaje excepționale, înzestrate cu calități sau defecte ieșite din comun;
 Întrebuințarea frecventă a antitezei, atât ca procedeu compozițional, cât și ca mijloc de caracterizare a personajelor;
 Limbaj care mizează pe expresivitate, bogat în figuri de stil;

6. MIHAI EMINESCU – CEL MAI DE SEAMĂ REPREZENTANT AL ROMANTISMULUI ROMÂNESC

„Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci” - Tudor Vianu
 Mihai Eminescu nu este „un romantic întârziat” , ci se include în marele curent romantic universal manifestat la diferite
popoare; astfel, când Victor Hugo scrie, în 1883, Legenda secolelor (seria a III-a), Eminescu publică Luceafărul, culmea
creației sale poetice.
 Prin prezentarea condiției omului de geniu și prin titanism, Eminescu se situează printre cei mai mari romantici universali,
ultimul, cronologic.
 Poetul preia și dezbate idei în lumina teoriilor lui Kant și Schopenhauer : spațiul și timpul (ca forme ale cunoașterii), viața ca
vis, problema cunoașterii, a morții, a omului de geniu, arta etc. Cuprinse în temele caracteristice romantismului european,
asemenea idei formează țesătura unor poeme ca : Scrisoarea I, Împărat și proletar, Luceafărul, Glossă, Rugăciunea unui
dac, Cu mîne zilele-ți adaogi, Mureșanu etc.