Antibiotice beta-lactamice.

Penicilinele.

Clasa de antibiotice beta-lactamice este una extinsă și importantă, incluzând diverse

medicamente cu activitate antibacteriană. Aceste antibiotice acționează prin interferența cu
sinteza peretelui celular al bacteriilor, având un inel beta-lactamic în structura lor. Voi
prezenta câteva antibiotice notabile din această clasă:

1. Peniciline:
• Amoxicilină: Utilizată frecvent în infecții respiratorii și urinare, are o acțiune
extinsă și este bine absorbită pe cale orală.
• Ampicilină: Eficientă împotriva unui spectru mai larg de bacterii decât
penicilinele clasice, inclusiv unele tulpini de bacterii gram-negative.

2. Cefalosporine:
• Cefalexin: Utilizată în infecții ale pielii și ale tractului urinar. Aparține celei de-a
doua generații de cefalosporine.
• Ceftriaxonă: Un antibiotic de a treia generație, eficient în tratarea infecțiilor
grave, inclusiv cele ale sistemului nervos central.

3. Monobactame:
• Aztreonam: Este eficient împotriva bacteriilor gram-negative și este adesea
folosit în infecțiile respiratorii și ale tractului urinar.

4. Carbapeneme:
• Imipenem-Cilastatin: Un antibiotic cu spectru larg, puternic activ împotriva
bacteriilor gram-pozitive și gram-negative. De obicei, se utilizează în infecții grave.

5. Inhibitori de beta-lactamază:
• Clavulanat: Desemnează un grup de substanțe adăugate unor antibiotice,
precum amoxicilina, pentru a le extinde spectrul de acțiune prin inhibarea enzimelor beta-
lactamază.

Este important de menționat că rezistența bacteriană la antibioticele beta-lactamice a

devenit o problemă majoră în practica medicală, iar cercetările continuă pentru dezvoltarea
de noi molecule sau combinații pentru combaterea bacteriilor rezistente.

Fiecare dintre aceste antibiotice din clasa beta-lactamică are caracteristici specifice și
indicări distincte, iar selecția unui antibiotic depinde de tipul de infecție, sensibilitatea
bacteriilor și alte considerații medicale. Este esențial ca utilizarea acestor medicamente să fie
însoțită de practici responsabile pentru a minimiza riscul de rezistență și pentru a asigura
eficacitatea tratamentului.
 Penicilinele reprezintă una dintre cele mai vechi și esențiale clase de antibiotice din
istoria medicinei. Descoperirea lor accidentală a fost făcută de către bacteriologul britanic
Alexander Fleming în 1928. În timp ce lucra la Laboratoarele St. Mary din Londra, Fleming a
observat că o colonie de bacterii Staphylococcus a fost inhibată de prezența unui
contaminant într-o placă de cultură. Acest contaminant a fost identificat ulterior ca fiind un
fung mold, numit Penicillium notatum.

Principalele peniciline includ:

1. Penicilina G: Prima penicilină descoperită și utilizată clinic. A fost eficientă

împotriva unei game variate de bacterii gram-pozitive, cum ar fi Streptococcus și
Staphylococcus.
2. Penicilina V: Similară cu penicilina G, dar mai stabilă și potrivită pentru
administrarea orală. Este frecvent utilizată în infecțiile mai ușoare și pentru tratamentul
ambulator.
3. Amoxicilină: O variantă semisintetică a penicilinei, cu un spectru mai larg de
acțiune, inclusiv împotriva unor bacterii gram-negative. Este adesea prescrisă pentru infecții
respiratorii și urinare.
4. Ampicilină: O altă penicilină semisintetică, cu spectru mai larg, care include
acțiune împotriva unor bacterii gram-negative, cum ar fi Escherichia coli. Este utilizată în
special în infecțiile tractului urinar.
5. Penicilină de tip cloxacilină: Utilizată pentru a trata infecții rezistente la
penicilină, cum ar fi cele cauzate de anumite tulpini de Staphylococcus aureus.

Mecanismul de acțiune al penicilinelor constă în inhibarea sintezei peretelui celular al

bacteriilor. Ele acționează prin legarea și inhibarea enzimelor implicate în sinteza
peptidoglicanului, componentă esențială a peretelui celular bacterian. Această acțiune
determină slăbirea peretelui celular, ceea ce duce la liza bacteriilor în prezența presiunii
osmotice.

Cu toate acestea, rezistența la peniciline a devenit o problemă semnificativă. Multe

bacterii au dezvoltat mecanisme pentru a produce beta-lactamaze, enzime capabile să
descompună inelul beta-lactamic al penicilinelor, ceea ce le face ineficiente. Din acest motiv,
unele peniciline sunt combinate cu inhibitori de beta-lactamază, cum ar fi clavulanat, pentru
a contracara acest fenomen.

Penicilinele rămân un instrument important în tratamentul infecțiilor bacteriene și au

stat la baza dezvoltării ulterioare a altor clase de antibiotice.

Penicilinele sunt utilizate într-o varietate de indicații terapeutice, datorită eficacității lor
în tratarea infecțiilor bacteriene, în special a celor cauzate de bacterii gram-pozitive. Printre
principalele indicații terapeutice ale penicilinelor se numără:

1. Infecții cu Streptococcus: Penicilinele sunt eficiente în tratarea infecțiilor

cauzate de diferite specii de Streptococcus, inclusiv infecțiile streptococice ale gâtului
(scarlatina, faringita streptococică).
 2. Infecții cu Staphylococcus: Deși anumite tulpini de Staphylococcus au devenit
rezistente la peniciline, aceste antibiotice sunt încă folosite în infecții stafilococice sensibile,
cum ar fi celulita și abcesele cutanate.
3. Infecții cu Neisseria: Penicilinele sunt eficiente împotriva unor specii de
Neisseria, incluzând Neisseria meningitidis (cauzatorul meningitei) și Neisseria gonorrhoeae
(cauzatorul gonoreei).
4. Infecții cu pneumococi: Sunt utilizate în tratarea infecțiilor respiratorii
superioare și inferioare cauzate de Streptococcus pneumoniae.
5. Infecții cu Enterococcus: Penicilinele pot fi utilizate în anumite situații pentru
tratarea infecțiilor cauzate de Enterococcus, deși unele tulpini au devenit rezistente.
6. Infecții cu Haemophilus influenzae: În trecut, penicilinele erau utilizate în
tratarea infecțiilor cu Haemophilus influenzae, dar astăzi, datorită creșterii rezistenței, sunt
preferate alte clase de antibiotice.
7. Endocardită bacteriană: Penicilinele, în special amoxicilina, sunt folosite în
tratamentul endocarditei bacteriene, o infecție gravă a valvelor inimii.
8. Prevenirea infecțiilor reumatice: Administrarea de penicilină poate fi indicată
pentru prevenirea infecțiilor reumatice asociate infecțiilor streptococice.