Anxietatea la copii

Pentru sănătatea dumneavoastră

mintală bucurați-vă cel puțin o oră
în fiecare zi!

1
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA

• Ce este frica?
• Cine simte frică?
• Este o emoție plăcută?
• Este o emoție utilă?
• Cum apare frica?

2
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA
• Cum funcționează creierul în situațiile în care simțim frica?

3
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA

• Cum funcționează creierul în situațiile în

care simțim frica?
a. Stimul organe de simț
b. Amigdală
c. Sistem nervos simpatic
d. Reacții: fugă, luptă, îngheț

4
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA

• Când apare frica?

– Naștere
– Modelare
– Experimentare
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA

• Cum exprimăm frica?

a) Nu are de ce să îți fie frică
b) Plângi ca un bebeluș
c) E normal să îți fie frică
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA

• Ce este anxietatea?
• Cine simte anxietate?
• Este o emoție plăcută?
• Este o emoție utilă?

7
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA

Factorii care determină anxietatea

1. Vulnerabilitate biologică
2. Vulnerabilitate dobândită

8
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA
Vulnerabilitatea biologică
• Inhibiție comportamentală – predispoziție
de 6 ori mai mare de a face anxietate
- Copiii ”timizi”
- Nevoie crescută de obișnuire cu noul
• Emoționalitate negativă sau neuroticism
- Răspuns la evenimente de viață cu reacții
negative intense (reactivitatea emoțională
este o trăsătură de temperament)

9
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA
• Vulnerabilitatea biologică
Control voluntar scăzut: lipsa capacității de a
inhiba un răspuns inadecvat social
• Vulnerabilitatea dobândită
- Percep lumea ca pe un loc plin de pericole
- Catastrofizează fiecare situație (”este sfârșitul
lumii”)
- Se percep pe sine ca vulnerabili și lipsiți de
control asupra lucrurilor și vieții lor
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA
• Vulnerabilitatea dobândită
- Autoeficacitate și stimă de sine scăzută
(incapacitate personală de a se descurca și de a
face față situațiilor noi)
- Autonomie scăzută
- Abilități emoționale disfuncționale (stiluri
disfuncționale de a face față emoțiilor)
- Experiențe de viață negative (deces, divorț,
mutare)
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA

• Cine contribuie la formarea vulnerabilității

dobândite?
- Familia prin stilul de creștere și educare
- tipul de atașament
- memoria emoțională
- Contextul social lărgit
- Experiențele de traumă: hărțuire, tachinare
 Tulburările mintale la copii și adolescenți
ANXIETATEA
• Comportamente ale copiilor anxioși: fugă,
evitare, întrebări multiple
• Cum învățăm să facem față anxietății?
- Expunere
- Predictibilizarea contextului (rutine)
- Predictibilizarea relației
 Anxietatea

Trăim într-o lume impredictibilă, uneori

haotică, în care reacţiile de frică şi
anxietate par a fi mai mult decât fireşti.

14
 Este recunoscut la nivel mondial faptul că
tulburările de anxietate la copii și adolescenți
deteriorează funcționarea copilului și determină
rezultate negative pe termen lung.
De exemplu copii cu anxietate deseori dezvoltă și
depresie (Kovacs, et al. 1989) și manifestă un risc crescut
pentru consumul de substanțe (Kushner et al. 1990).
Conceptualizarea generală a tulburărilor de
anxietate se realizeaza pe modelul triadic, care
implică prezența:
reacțiilor fiziologice,
dimensiunilor cognitive
și a răspunsului comportamental.

15
 Diagnosticul:
Stabilirea diagnosticului se face în baza criteriilor ICD-10 (DSM-IV/V).

Anxietate de separare Disconfort major la separarea faţă de persoana

de referinţă

Anxietatea socială Stării de disconfort major în urma expunerilor la

situaţii sociale

Anxietatea generalizată Anxietate menţinută în diferite contexte de viaţă,

cu stări variate de intensitate

Atacul de panică Stării de anxietate cu mainfestare spontană

Fobiile specifice Frica faţă de obiecte concrete situaţii, sau

animale

Tulburarea obsesiv-compulsivă Gânduri recurente respectiv anxietate în urma

unor acţiuni concrete, încordare

Tulburarea de stres posttraumatic Anxietate determinată de amintirea unui

eveniment (psiho)traumatic extrem

16
Într-o zi, un șofer de autobuz a mers ca de obicei la
serviciu, și-a pornit autobuzul si a plecat pe traseu.
Nimic deosebit la primele câteva stații: câțiva
oameni care au urcat, câțiva care au coborât, și totul
a fost ok.
La următoarea stație, însă, un tip enorm a urcat
în autobuz, cam 1,90 m, cu constituție de luptător
categoria grea ... s-a uitat spre șofer zicand: "Big
John nu plătește !" și s-a așezat pe un scaun.
Șoferul avea cam 1,60 m, era slăbanog și genul de
om blând așa că nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a
convenit chestia asta deloc.

17
Următoarea zi s-a întamplat același lucru - Big
John a urcat iar in autobuz, a spus tare că el nu
plătește și s-a asezat. Următoarea zi iarăși... și-n
zilele următoare la fel...
Până când șoferul n-a mai rezistat, deja avea
insomnii din cauza lui Big John care-și bătea joc
de el.
Așa că, s-a înscris la cursuri de body-building,
karate, judo și arte marțiale. După câteva luni,
deja era foarte puternic, mai mult,
devenise foarte încrezător.
18
 Așa că, în momentul în care Big John s-a urcat în bus și a spus
"Big John nu plătește", șoferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire
cruntă și-a țipat la el: „Și de ce nu?"
Big John l-a privit foarte uimit și i-a replicat: "Big John are
abonament".
Morala: ASIGURĂ-TE CĂ EXISTĂ O PROBLEMĂ ÎNAINTE DE A FACE
EFORTURI URIAȘE S-O REZOLVI !

ALTA MORALĂ LA CARE MERITĂ SĂ REFLECTAȚI : NU FACE

PRESUPUNERI INUTILE !!!
TE VA COSTA MAI PUTIN STRES, BANI, TIMP PIERDUT... ȘI POȚI
DORMI ȘI FOARTE BINE !

În viața de toate zilele, nenorocirea este nu că facem presupuneri, ci

că ajungem să credem ca ele sunt și adevărate !

19
 TULBURAREA DE ANXIETATE GENERALIZATĂ (TAG)

• Anxietatea generalizată este o tulburare de

anxietate cu o prevalenţă de aproximativ 4%
în rândul adolescenţilor, cu o dezvoltare lentă
şi cronică. Este dificil să se determine vârsta
de debut a tulburării, având în vedere
caracteristicile îngrijorărilor. Este posibil ca
debutul să fie în perioada 8-12 ani, cu o
frecvenţă mai mare la vârsta adolescenţei.
• Simptomul central în anxietatea generalizată
este îngrijorarea.

20
 TULBURAREA DE ANXIETATE GENERALIZATĂ (TAG)
Plângerile exprimate de părinți:
• Copilul meu se îngrijoreză că ceilalți nu îl plac.
• Copilul meu este neliniştit.
• Copilul meu se îngrijorează că nu este la fel de bun/capabil ca
ceilalţi copii.
• Copilul meu se îngrijorează chiar şi pentru lucrurile care se
rezolvă de la sine.
• Copilul meu este o persoană care se îngrijorează mereu.
• Profesorii îmi spun că se îngrijorează prea mult.
• Copilul meu se îngrijorează cu privire la ce o să se întâmple în
viitor.
• Copilul meu se îngrijorează în legătură cu cât de bine îşi face
treaba.
• Copilul meu se îngrijorează cu privire la lucrurile care s-au
petrecut în trecut.
21
 TULBURAREA DE ANXIETATE GENERALIZATĂ (TAG)

Cum recunoaştem un copil cu anxietate generalizată?

• sunt descrişi ca “mici adulţi”, deoarece petrec ore îngrijorân-
du-se în legătură cu problemele adulţilor (de exemplu, bugetul
familiei sau medicaţia bunicii).
• sunt “perfecţionişti”
Încearcă să reducă îngrijorările prin diferite comportamente:
• caută asigurări (roagă părintele să îi revadă tema sau să îl asculte
de mai multe ori pentru a se convinge că totul este perfect);
• verifică (sună părinţii de mai multe ori pentru a se asigura că sunt
ok);
• caută informaţii sau fac liste (citesc fiecare carte pe o temă
înainte de a face sarcina şcolară sau înainte de a lua o decizie);
• se retrag din grupuri (o modalitate de a evita îngrijorările legate
de relaţiile sociale este de a evita să aibă prieteni apropiaţi : “Dacă
prietenul meu se supără pe mine eu ce fac?”);
22
 Cele mai frecvente simptome fizice ale
anxietății generalizate
• neastâmpăr, agitaţie, incapacitatea de a sta într-un
loc;
• iritabilitate, se supără uşor, lovesc alţi copii;
• probleme de somn: dificultatea de a adormi sau de a
rămâne adormiţi (se trezesc de câteva ori pe noapte);
• dificultatea de a fi atent sau de a se concentra;
• dureri musculare (în special gât şi umeri);
• dureri de stomac, de cap.

23
 Recomandări părinți TAG
Se recomandă părinţilor să descurajeze copilul în a căuta
asigurări şi să reducă ei înşişi asigurările oferite
copilului:
• anunţaţi copilul că vă poate cere ceva o o singură dată
(să verificaţi tema sau să ascultaţi dacă a învăţat
poezia);
• ulterior, la orice solicitare nouă de reasigurare a
copilului dvs, răspundeţi pe un ton cald „nu ştiu” sau
„Înţeleg că nu eşti 100% sigur; în ce fel lucru acesta
este atât de rău?”;

24
 Recomandări părinți TAG
Se recomandă părinţilor să ajute copilul să se simtă confortabil cu
situaţiile de incertitudine, întrucât acestea alimentează îngrijorările. O
serie de exerciţii pe care părinţii le pot recomanda copiilor sunt:

• Realizarea temei de casă, fără a cere părerea adultului (sau cere doar o
singură dată);
• Să sune un prieten spontan şi să îl invite la joacă, fară a planifica acest
lucru dinainte;
• Să accepte mici greşeli în tema de casă;
• Să nu considere extrem de grav dacă întârzie la şcoală câteva minute;
• Să spună „nu ştiu ” când profesoara întreabă ceva;
• Să aibă curajul de a recunoaşte când nu ştie ceva spunând „nu ştiu”;
• Să înceapă să facă lucrurile pe care le evita (să privească ştirile TV, dacă
evită acest lucru din cauza îngrijorărilor despre războaie şi alte evenimente
publice).
25
 Recomandări părinți TAG
• Se recomandă părinţilor să îi înveţe pe copii să
accepte greşeala ca modalitate de învăţare şi nu ca
un eşec personal.
• Mesajul central este: „Nu trebuie să fii perfect
pentru a primi atenţia şi aprecierea noastră”.
• Oferiţi copiilor întăriri/recompense necondiţionate
de performanţa şcolară.
• Se recomandă părinţilor să aprecieze şi să valorizeze
copilul după fiecare exerciţiu de confruntare cu
temerile sale.

26
 Anxietatea socială

• una din cele mai frecvente tulburări de anxietate

întâlnite la copii
• prevalenţă de 13% în populaţia generală
• studiile arată că este foarte târziu identificată, cel mai
adesea la vârsta adolescenței, deşi debutează la
vârste foarte fragede
• datorită consecinţelor pe care le are pe termen lung,
identificarea şi intervenţia timpurie în anxietatea
socială reprezintă o prioritate pentru specialiştii de
sănătate mintală.

27
 Anxietatea socială
Plângerile exprimate de părinți:

• Copilului meu nu-i place să fie în preajma persoanelor

necunoscute.
• Copilul meu se simte anxios în prezenta oamenilor pe care nu-i
cunoaşte prea bine.
• Copilului meu îi este greu să vorbescă cu persoanele necunoscute.
• Copilul meu se simte ruşinat/timid în prezenţa oamenilor pe care
nu-i cunoaşte prea bine.
• Copilul meu se simte anxios când este în prezenţa altor copii sau
adulti şi trebuie să facă ceva în faţa lor (ex: să citească cu voce tare, să
vorbească, sa se joace, să practice un sport).
• Copilul meu se simte anxios când merge la petreceri, zile de
naştere sau alte evenimente unde sunt oameni pe care nu-i cunoaște
prea bine.
• Copilul meu este ruşinos/timid.
28
 Anxietatea socială

Cum recunoaştem un copil cu anxietate socială?

Preşcolarii şi şcolarii mici:
• Prezintă numeroase simptome fizice: plâng, scâncesc;
• Se agaţă de părinţi în situaţii sociale sau rămân
“înmărmuriţi”;
• Refuză să participe la activităţi sociale sau să meargă la
grădiniţă;
• Nu vorbesc în anumite situaţii (când întâlnesc o persoană
nefamiliară).

29
 Anxietatea socială
Şcolarii mari:
• Devin foarte conştienţi de ei înşişi şi se aşteptă ca
lucrurile să meargă rău atunci când sunt în preajmă alţi
copii;
• Sunt preocupaţi excesiv că ceilalţi se uită la ei sau
vorbesc despre ei;
• Sunt preocupaţi (îngrijoraţi) şi dornici să facă lucrurile
bine;
• Manifestă comportamente de evitarea a situaţiilor
sociale dar într-o măsură mult mai mică decât
adolescenţii;
• Prezintă un grad ridicat de stres când se expun la situaţii
sociale pe care le interpretează ca fiind ameninţătoare;
• Manifestă comportamente de refuz şcolar.
30
 Anxietatea socială
Adolescenţii:
• Se centrează pe gândurile de evaluare negativă
despre ei înşişi.
• Evită contactul vizual;
• Lipsesc de la şcoală;
• Încep să consume alcool şi alte droguri dacă
descoperă că îi ajută să fie dezinhibaţi;
• Prezintă un grad mare de stres când sunt expuşi la
situaţii sociale;

31
 Anxietatea socială
Reacţii emoţionale:
• Teama sau lipsa interesului în a încerca lucruri
noi;
• Teama că vor face ceva ruşinos sau umilitor;
• Teama că ceilalţi îşi vor forma o părere proastă
despre ei (îi vor evalua negativ);
• Teama de a vorbi persoanelor necunoscute;
• Se simt inconfortabil când sunt în centrul atenţiei;
• Se simt în permanenţă observaţi, fapt care îi face
să fie foarte conştienţi de tot ceea ce simt;

32
 Anxietatea socială
• Reacţii cognitive:
• Se îngrijorează că vor face ceva ruşinos sau umilitor;
• Se îngrijorează de evaluarea negativă a celorlalţi sau că
ar putea fi judecaţi (în situaţii în care nu sunt evaluaţi);
• Se îngrijorează că ceilalţi vor observa semnele
anxietăţii (că s-au înroşit, că se bâlbâie)
• Gânduri de autodepreciere, autoblamare;
• Gânduri care susţin inadecvarea personală şi
incompetenţa;
• Subestimează abilităţile sociale pe care le au. Nu au
încredere în abilităţile lor de a interacţiona cu ceilalţi;
• Interpretează situaţiile sociale ambigue ca fiind
ameninţătoare;
33
 Anxietatea socială
• Reacţii somatice:
• Înroşirea fetei;
• Uscarea gurii;
• Transpiraţie;
• Ameţeală;
• Stari de vomă;
• Dureri de cap;
• Dureri de burtă.

34
 Anxietatea socială
Situaţiile care prezintă cel mai mare grad de stres pe
o scală de la 8 la 1 sunt:

8 – Întâlnirile;
7 – Mersul pe hol;
6 – Mâncatul în faţa celorlalţi;
5 – Activităţi de lucru în grup;
4 – Scrisul la tablă;
3 – Invitarea unui prieten pentru a petrece timp
împreună;
2 – Participarea la activităţi sociale (petreceri);
1 – Punere de întrebări la ore şi participarea la orele de
sport;
35
 Anxietatea socială
Recomandări pentru părinţi:

• Modelaţi comportamentul copilului dvs. prin modul în care

interacţionaţi cu alte persoane (salutaţi persoanele, iniţiaţi o
conversaţie cu vânzătoarea de la magazin);
• Modelaţi acceptarea emoţiilor de teamă ca fireşti, nu ca ruşinoase sau
ameninţătoare; nu se recomandă ca părinţii să ascundă sau să nu
recunoască emoţiile lor în situaţii sociale în faţă copilului;
• Nu vorbiţi în locul copilului. Încurajaţi-l pe el să răspundă la întrebări,
să comande la restaurant etc.;
• Nu încurajaţi comportamentele de evitare; încurajaţi copilul să intre în
situaţiile sociale pe care le evită (petreceri, jocul cu alţi copii, activităţi
extraşcolare);
• Valorizaţi eforturile copilului de a face schimbări în comportamentul
său;
• Nu pedepsiţi copilul pentru refuzuri sau evitări, nu-l ironizaţi, nu îl
ameninţaţi cu expunerea publică, nu îi aduceţi injurii în public sau în
privat;

36
 Anxietatea socială
• Încurajaţi copilul să exprime verbal emoţiile;
• Încurajaţi copilul să stabilească o relaţie de prietenie
reciprocă cu un alt copil. Relaţia de prietenie este
contexul în care copilul poate să vorbească deschis
despre experienţele lui emoţionale şi să înveţe noi
stategii de a le face faţă. Studiile arată că verbalizarea
emoţiilor conduce la scăderea simptomelor fizice care
însoţesc anxietatea;
• Ajutaţi copilul să evalueze corect realitatea concluziilor
sale negative (dacă spune: „Nu merg la petrecere. Toţi
vor râde de mine!”, puteţi să îl întrebaţi: ”Ce s-a
întâmplat data trecută când ai fost la petrecere? A fost
ceva ce ţi-a plăcut?”);

37
 Anxietatea socială
Cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru
copilul dumneavoastră ACUM , este să
consultați un specialist.

38
 Atacul de panică
Motivul pentru care atacurile de panică la copii nu sunt
identificate este reprezentat de faptul că medicii
investesc timp în a identifica cauza somatică a
atacurilor de panică.
Cel mai frecvent, copiii nu fac un atac de panică în
cabinetul medicului şi se tem sau se ruşinează să
recunoască că au stări intense de panică.
De aceea este important ca medicul să îi întrebe pe
părinţi despre toate simptomele şi modul specific în
care copilul se manifestă în timpul unui episod de
panică.
39
 Atacul de panică
• Atacul de panică este o tulburare cu un prognostic
foarte bun de tratament
• Tratamentul adecvat poate reduce sau elimina
complet atacurile de panică la 70%-90% dintre
pacienţi
• Prognosticul este cu atât mai bun cu cât tulburarea
este identificată mai devreme
• Doar o persoană din trei, care suferă de atacuri de
panică, primeşte astăzi un tratament adecvat
• Peste 90% dintre pacienţi au convingerea că au o
boală somatică şi se prezintă la neurolog (44%),
cardiolog (39%) şi la gastroenterolog (33%)
40
 Atacul de panică
Plângerile exprimate de părinți:
•Când copilul meu se simte înfricoşat/speriat, respiră
cu greutate.
•Când copilul meu este speriat/înfricoşat are stări de
leşin.
•Oamenii îmi spun că copilul meu pare neliniştit.
•Când copilul meu este speriat simt ca va înnebuni.
•Când copilul meu este speriat/înfricoşat are senzația
că obiectele nu sunt reale.
•Când copilul meu se simte speriat inima îi bate foarte
repede.

41
 Atacul de panică
• Copilul meu se simte slăbit şi fragil
• Când este speriat copilul meu transpiră abundent.
• Copilul meu deseori se sperie dintr-o dată fără niciun
motiv.
• Copilul meu când este speriat simte că se sufocă.
• Copilului meu îi este frică să nu aibă atacuri de
panică.
• Când copilul meu este speriat simte că îi vine să
vomite.
• Copilul meu ameţeşte când se simte speriat.

42
 Atacul de panică
Cum recunoaştem un copil cu atacuri de panică?
Atacul de panică este o experienţă tulburătoare, în cursul căreia apar
multe simptome fizice. Ele ating intensitatea maximă în aproximativ 10
minute şi implică în special manifestări ale sistemului nervos simpatic.
Pe lângă simptomele fizice, apar o serie de simptome cognitive şi
emoţionale: persoanele trăiesc o frică foarte intensă şi se gândesc că
vor muri, vor înnebuni, vor pierde controlul.
Simptome cardiovasculare:
• Palpitaţii, ritm cardiac accelerat (senzaţia că inima bate
“nebuneşte”);
• Transpiraţii;
• Dureri în piept;
Simptome respiratorii:
• Senzaţie de sufocare, respiraţie neregulată;
Simptome gastrointestinale:
• Senzaţie de greaţă, vomă sau dureri de burtă;

43
 Atacul de panică
Simptome neurovegetative:
• Ameţeli, pierderea echilibrului, senzaţie de leşin;
• Senzaţia de înec;
• Tremurături;
• Senzaţia de amorţeală sau furnicături;
• Frisoane sau puseuri de căldură;
Simptome psihologice:
• Sentimentul că lumea nu e reală, sentimentul de
detaşare de sine;
• Teamă de a nu pierde controlul sau de a înnebuni;
• Teamă de a nu muri;
44
 FOBIILE SPECIFICE
Fobia simplă este limitată la teama faţă de un tip de un
obiect sau situaţie (teama de zbor, tema de câini, de
alte animale de a merge cu liftul, de înălţimi, etc.); este
o teamă dezadaptativă, fiindcă interferează adesea cu
activităţile cotidiene.
Fobiile specifice se împart în câteva mari tipuri şi
anume fobii faţă de:
(1) animale,
(2) mediu (de ex. înălţimi, furtuni, apă),
(3) rănire, sânge şi injecţii ,
(4) fobii situaţionale (de ex. frica de zbor, de lift, de
spaţii închise)
45
 FOBIILE SPECIFICE
Plângerile exprimate de părinți:
• Copilul meu încremeneşte când vede un păianjen.
• Copilul meu evită să stea în aer liber ( grădină sau în
parc) din cauza păianjenilor.
• Copilul meu ţipă şi tremură când vede un fluture
zburând în cameră.
• Copilul meu închide ochii şi refuză să privească
imaginile care prezintă anumite animale inofensive
(gândaci, fluturi, păienjeni).
• Copilului meu îi este teamă de un animal, faţă de
care celor mai mulţi copii nu le este teamă.
46
 FOBIILE SPECIFICE
• Copilului meu îi este frică de un animal care în mod
real nu este periculos.
• Copilului meu îi este foarte frică când vede o operaţie
medicală la TV.
• Copilul meu afirmă că ameţeşte când i se ia sânge
sau i se face injecţii
• Copilul meu refuză să zboare cu avionul.
• Copilul meu afirmă că ameţeşte când se uită în jos de
la balcon.
• Copiulul meu încremeneşte când tuna afară.
47
Cum recunoaştem un copil cu fobie specifică?
Expunerea copilului la un stimul fobic conduce la
apariţia a trei categorii de simptome: fiziologice,
comportamentale şi subiective.
• Simptomele fiziologice includ: ritm accelerat al
pulsului, transpiraţie, tremur, respiraţie rapidă,
tensiune musculară şi/sau slăbiciune, sufocare/lipsa
oxigenului, greaţă. Uneori pot fi asociate cu atacuri de
panică.
Un pattern diferit apare în cazul fobiei faţă de sânge sau
rănire, unde apare o scădere bruscă a ritmului cardiac,
ceea ce poate duce la leşin.
• La nivel comportamental, fobia se manifestă mai ales
prin „paralizare” (a fi pe moment incapabil de vreo
mişcare) sau evitare rapidă.

48
 Cum recunoaştem un copil cu fobie specifică

• Simptomele subiective, trebuie deduse din relatările

verbale ale copilului.
Emoţiile care pot să apară includ teamă, ruşine, jenă şi
furie. În funcţie de natura fobiei, cogniţiile pot să fie
diferite („Chestia aia putea să mă omoare!” „Ceilalţi
sunt atât de neglijenţi”, „Am să leşin!”) însă cogniţiile
iraţionale care în general se regăsesc în reacţiile fobice
sunt de tipul „Lucrul ăsta este absolut îngrozitor” şi „Nu
pot să suport lucrul ăsta absolut de loc”.
 TULBURAREA DE ANXIETATE DE SEPARARE
Anxietatea de separare este una dintre cele mai
frecvente tulburări de anxietate întîlnite la copii: frică
excesivă care apare ca răspuns la separarea reală sau
anticipată a copilului de persoana de care este ataşat (cel
mai adesea unul din părinţi).

Simptomele cheie în anxietatea de separare sunt

îngrijorările excesive privind potenţiala vătămare a
propriei persoane (ex. îngrijorări privind posibilitatea
potenţială de a fi răpit) sau a figurii de ataşament (ex.
îngrijorări privind posibilitatea potenţială ca persoana de
care este ataşat să fie implicătă într-un acident de
maşină), coşmaruri sau vise urâte pe tema separării de
persoana de care este ataşat, reacţii somatice (ex. dureri
de burtă, stări de vomă etc).
50
 Consecinţele anxietăţii de separare
• Reprezintă un important factor de risc pentru
dezvoltarea atacurilor de panică la vârsta
adolescenţei.
• Blocheză accesul copilului la contextele care-l ajută
să se dezvolte corespunzător (refuză să meargă la
grădiniţă, să se implice în activităţi specifice vârstei
etc)
• Conduce la accentuarea nivelului de stres din familie
deoarece tulburarea copilului limitează activităţile
fraţilor şi părinţilor.

51
 Plângerile exprimate de părinți:
• Copilul refuză să meargă la grădiniţă/şcoală
• Copilul refuză să se joace singur în camera lui, pe
parcursul zilei, cu uşa închisă
• Copilul refuză să doarmă singur în camera lui
• Copilul sună de foarte multe ori părintele când este
singur acasă.
• Copilul refuză să meargă în tabără sau în excursii
• Copilul refuză să se implice în jocurile iniţiate de copiii
de vârstă lui când părintele nu este în prejmă.
• Copilul se trezeşte noptea plângând şi vine în patul
părinţilor
• Copilul refuză să meargă la baie singur şi să stea cu uşa
închisă
52
 Cum recunoaştem un copil cu anxietate de separare?
Reacţii comportamentale:

• Refuză să se implice în activităţi specifice vârstei în absenţa

persoanei de care este ataşat (se joacă singur, refuză să se
implice în jocul celorlalţi copii)
• Întreabă în mod repetat educatoarea/ învăţătoarea când vine
mama să-l ia acasă.
• Se separă cu dificultate de adultul de care este ataşat (face crize
de furie când este lăsat la grădiniţă/şcoală)
• Comportamente disruptive la momentul culcării (doarme cu
părintele şi refuză să doarmă în camera lui şi singur în pat).
• Refuză să meargă la şcoală (crize de furie, refuză să se mişte, se
agaţă de adult). 75% dintre copiii cu refuz şcolar au tulburarea
de anxietate de separare.
• Refuză să se supună solicitării părintelui sau este compliant în
majoritatea situaţiilor cu excepţia celor care implică separarea.
53
Cum recunoaştem un copil cu anxietate de separare?

• Urinează în pat atunci cînd se întâmplă ceva negativ

părintelui sau copilului.
• Refuză să meargă în locuri necunoscute (vizite, excursii,
tabere) în absenţa persoanei de ataşament
• Refuză să doarmă peste noapte în alte locuri decât
acasă.
• Refuză să stea singuri în cameră cu uşa închisă, pe
parcursul zilei.
• Refuză să meargă singuri la baie sau la bucătărie.
• Refuză să doarmă singuri în cameră.
• Încearcă în mod repetat să ia legătura cu părinţii după
separare (sună de foarte multe ori părintele plecat)

54
 Cum recunoaştem un copil cu anxietate de separare?
Reacţii emotionale:
• Teamă foarte puternică când este separat de persoana de care este ataşat
• Frică de a nu fi părăsit (părintele pleacă şi nu se va mai întoarce)

Reacţii cognitive:
• Îngrijorări constante şi disproporţionate despre separare
• Îngrijorări legate de posibilitatea ca părintele să păţească ceva rău pe perioada
separării.
• Îngrijorări legate de potenţiala posibilitate de vătămare a propriei persoane (să nu
fie răpit, să nu se rătăcească etc)

Reacţii somatice asociate situaţiilor când are loc sau este doar anticipată
despărţirea:
• Dureri de cap
• Dureri de burtă
• Vomă
• Oboseală
• Stare de rău fizic

55
 Mecanisme explicative ale anxietăţii de separare:
Frica şi anxietatea de separare în mica copilărie - aspecte legate de
dezvoltare
Frica și anxietatea de separare sunt reacții normale in dezvoltarea
copilului dacă ele nu persistă si nu sunt intense.

Pentru cei mai mulţi dintre copii frica şi anxietatea de separare

reprezintă fenomene tranzitorii. Pentru alţii reprezintă fenomene care
devin cronice şi severe si ajung să se transforme într-o problemă de
sănătate mintală.

Diferenţa între teama de separare şi anxietatea de separare

Teama de separare este o reacţie emoţională firească care apare în

intervelul de dezvoltarea 6-18 luni, când se formează relaţia de
ataşament şi dispare în jurul vârstei de 30 luni o dată cu dezvoltarea
cognitivă şi fizică a copilului.

56
 Intervenția psihoterapeutică
• Psiho-educația este tipul de intervenție cu impact
pozitiv major. Furnizarea de informații validate științific
într-o manieră comprehensibilă pentru copil și familia
acestuia este un pas semnificativ în recuperare.
• Terapia cognitiv-comportamentală (CBT), intervențiile
comportamentale (expunerea, tehnicile de relaxare,
exercițiile de respirație, meditațiile), training-ul autogen.
• Intervenția psihoterapeutică la nivel de familie.
• Grupurile de intervenţie pentru copii și adolescenți.
• Grupurile de dezvoltare a abilităților parentale.
• Materialele de tip self-help (auto-ajutorare).

57
 STRESUL POSTTRAUMATIC
Tulburarea de stress posttraumatic (PTSD) este o tulburarare de anxietate
care poate să apară în urma trăirii unei traume majore (ca subiect sau ca
martor).

Copiii şi adolescenţii cu PTSD pot avea simptome ce se pot încadra în

urmatoarele trei categorii:
• Retrăirea traumei într-un anume fel;
• Încercări de a evita orice i-ar aminti de evenimentul traumatic;
• Anxietate foarte mare; se sperie din orice (se sperie uşor).

De obicei copiii şi adolescenţii cu PTSD au simptome din toate cele trei

categorii.
• Deşi 15-43% dintre copii vor trăi un eveniment traumatizant de-a lungul
vieţii, mulţi dintre aceştia nu vor dezvolta PTSD.
• Riscul de a dezvolta PTSD creşte odată cu severitatea evenimentului
traumatic. De exemplu mulţi copii care au fost martorii unui atac sau
morţii unui părinte, vor suferi mai târziu de PTSD.

58
 STRESUL POSTTRAUMATIC
Pentru a putea fi diagnosticat cu PTSD copilul sau adolescentul trebuie
să prezinte cel putin un simptom din fiecare din următoarele trei
categorii.

Simptome ale retrăirii traumei

• Amintiri supărătoare despre traumă, care implică de obicei
retrăirea sau imagini vii despre traumă. De exemplu, un copil sau un
adolescent ce a fost implicat într-un accident de maşină îşi
reaminteşte imaginea sângelui pe faţa părintelui. La copiii mici
aceste simptome se manifestă prin jocuri repetitive pe teme ce
amintesc de traumă (desenează accidente de maşină sau loveşte
jucăriile între ele ca într-un accident de maşină).
• Coşmaruri despre trauma. La copiii mici coşmarurile pot să nu fie
despre trauma în sine (accident de maşină) ci pot fi înlocuite de
coşmaruri despre monştrii care îl urmăresc.

59
 STRESUL POSTTRAUMATIC

Simptome de evitare
• Evitarea amintirilor despre traumă. Copiii şi adolescenţii cu PTSD evită
adesea orice le-ar putea aminti despre ceea ce s-a întâmplat, cum ar fi:
• Circumstanţe (data evenimentului, haine purtate atunci, locul unde a avut
loc evenimentul traumatic);
• Lucruri asociate cu evenimentul traumatic (să meargă cu maşina, dacă
evenimentul traumatic a fost un accident de maşină);
• Semnalări ale pericolului (show-uri tv despre violenţă, ştiri, sirene, soneria
de avertizare de la şcoală);
• Discuţii referitoare la evenimentul traumatic (martorul unei conversaţii
despre un accident de maşină);
• Uitarea (amnezia) unor părţi ale evenimentului traumatic. Unii copii cu
PTSD pot uita fragmente ale evenimentului traumatic sau pot face
confuzii.
• Pierderea interesului pentru activităţi ce înainte îi făceau plăcere. După o
traumă unii copii sau adolescenţi încetează să se mai întâlnească cu
prietenii sau să practice activităţi care le făceau plăcere (sport).
60
 STRESUL POSTTRAUMATIC
Simptome ale anxietăţii crescute
• Dificultăţi de somn. Mulţi copii şi adolescenţi cu PTSD au probleme
de adormire sau de a dormi, ceea ce de obicei duce la anxietate
crescută în ziua următoare.
• Accese de furie. După traumă, unii copii şi adolescenţi cu PTSD au
mari dificultăţi în a-şi controla furia, ceea ce se poate manifesta prin
nerabdare, ţipete, agitaţie sau chiar loviri.
• Dificultăţi de concentrare. După traumă, unii copii şi adolescenţi
pot avea dificultăţi de concentrare în activităţile zilnice (la ore).
• Hipervigilenţa (atenţie exagerată). Copiii şi adolescenţii cu PTSD
sunt deseori „în gardă” sau „în alertă” permanentă. De aceea ei
sunt uşor de speriat, tresar la cel mai mic zgomot sau ameninţare
(de ex. sunetul telefonului, soneria şcolii).

61
 STRESUL POSTTRAUMATIC
Recomandări pentru părinți:

• Nu toţi copiii sau adolescenţii ce trec printr-o traumă vor dezvolta PTSD.
Dacă copilul se simte susţinut de familie imediat după traumă este mai
puţin probabil ca aceste simptome să apară. Deci, ca prim pas, puteţi ajuta
copilul oferindu-i multă dragoste şi suport.
• Ca aparţinător (susţinător) al copilului ce a trecut printr-o traumă, poate fi
foarte dificil şi pentru părinte. De exemplu, pot apărea convingeri şi
reproşuri că nu a fost protejat suficient. Primul impuls este să laşi copilul
singur pentru o perioadă, pentru a face faţă la ceea ce i s-a întâmplat.
Acest lucru trebuie realizat cu maximă atenţie, deoarece copilul poate
interpreta greşit şi întelege că este considerat vinovat pentru ce s-a
întâmplat.
• Fiţi un ascultător activ! Încurajaţi-vă copilul să vorbească despre ceea ce i
s-a întâmplat şi să-şi exprime sentimentele şi emoţiile în legătură cu
evenimentul traumatic. Aceasta poate fi o parte importantă a vindecării
(recuperării). Cu copiii mici poate fi dificil să vorbiţi despre traumă datorită
incapacităţii lor de a discuta; în acest caz încurajaţi-i să deseneze sau să
spună o poveste despre ceea ce s-a întâmplat.

62
 Tulburările de anxietate la copii și
adolescenți
Ce meserii credeți că vor alege cei cu :
• Anxietate de separare
• Anxietate generalizată
• Anxietate socială
• Tulburare obsesiv-compulsivă?

63
 Plângere: Anxietate manifestată

Screening: Anxietatea apare

episodic?

DA NU

Factorul declanşator poate fi definit? Anxietate persistentă, sunt îngrijorări?

Ipoteză clinică: ANXIETATE GENERALIZATĂ

DA NU

Este corelat cu o situaţie sau un obiect? Se manifestă spontan?

Ipoteză clinică: ATAC DE PANICĂ

DA NU

Ipoteză clinică: GÂNDURI SAU ACTIVITĂŢI OBSESIVE?

ANXIETATE ANXIETATE FOBIE Ipoteză clinică: TULBURARE

DE SEPARARE SOCIALĂ SPECIFICĂ OBSESIV-COMPULSIVĂ

64