TRAUMATISME OBSTETRICALE

- se pot produce în timpul naşterii, provocate de:

 poziţia anormală a fătului
 disproporţia dintre dimensiunile fătului şi filiera mai îngustă a
bazinului matern
- sunt mai frecvente la prima naştere
- un copil din 20 traumatizaţi la naştere decedează

A.Traumatismele tegumentului şi ţesutului celular subcutanat:

- sunt cele mai frecvente şi cele mai puţin grave
- apar mai ales la nivelul unor proeminenţe (urechi, nas, ochi,
extremităţi, organe genitale) în special după manevre obstetricale
- constituie adeseori poartă de intrare pentru infecţii (osteomielită,
gangrenă cutanată extensivă, furunculoză)
B. Leziunile craniene:
a. bosa serosanguină – leziune frecventă a ţesutului celular
subcutanat, se resoarbe spontan în prima săptămână după
naştere
 b. cefaematomul – colecţie
hemoragică subperiostică,
mai frecventă în zona
parietală, prezintă
fluctuenţă

-ulterior la periferie apare

un burelet dur din periost

-evoluţie lentă spre

resorbţie în 2-4 săptămâni
cu apariţia unui calus
inestetic

- tratament – corectarea
hipoprotrombinemiei (vit
K, C, calciu) şi după câteva
zile puncţie evacuatorie

c. fracturile craniene – rare datorită suturilor cartilaginoase ce

permit deformarea craniului
- cel mai frecvent sunt leziuni liniare, uneori
însoţite de cefalhematom; urmate de fracturile cu înfundare
(înfundarea peste 5-6 mm necesită corecţie chirurgicală
deoarece poate determina tulburări neurologice)
d. leziunile cerebrale – edem, contuzie, hemoragie (subdurală sau în masa
cerebrală), dilacerare
¤ manifestări precoce: apneea tranzitorie, asfixia albastră, asfixia
albă (însoţită de deces) – denotă inhibiţia centrului respirator
¤ manifestări tardive – apar după un interval liber asimptomatic
Simptomatologie:
-semne neurologice – adinamie, hipo şi areflexie tendinoasă, diminuarea/
dispariţia reflexelor arhaice, convulsii localizate/generalizate,tulburări ale
conştienţei până la comă
-semne respiratorii – bradipnee, crize de apnee alternând cu perioade
polipnee
-semnele cardiovasculare – cianoză, bradicardie, aritmie
LCR este hemoragic (hematii cu contur crenelat), albuminorahie
Evoluţia – în 3 stadii în funcţie de revenirea etajelor cerebrale (Arseni):
I. şocul neonatal – atonie, lipsă de răspuns la stimuli externi,
tulburări vegetative
II. restabilirea excitabilităţii centrilor subcorticali – agitaţie
motorie, convulsii (în stadiile I şi II decesul poate surveni în orice
moment)
III. restabilirea funcţiilor corticale – se revine progresiv spre
normal
Complicaţii – imediate – ţin de gravitatea leziunilor şi de infecţia
respiratorie (în 50% din cazuri survine decesul)
C. Traumatismele vertebromedulare:
– mai frecvent C1-C2 în naşterile craniene unde se forţează
rotaţia capului, sau C7-D1 fiind consecinţa tracţiunilor inverse
în naşterile pelvine
- secţiunea medulară este mortală
- în traumatismele uşoare – şoc spinal cu hipotonie,
hiporeflexie şi detresă respiratorie; se asociază pareză de plex
brahial sau de nerv frenic cu paralizia hemidiafragmului
- fracturile vertebrale se evidenţiază greu radiologic

D. Traumatismele nervilor periferici:

¤ paralizia nervului facial – cea mai frecventă
- prin compresiunea nervului de umărul fătului în poziţiile
vicioase intrauterine
- consecinţa cea mai gravă este pareza ramurii orbitale cu
imobilizarea pleoapei superioare
- tratamentul vizează protecţia corneei până la restabilirea
funcţiei nervului
paralizie
de
nerv
facial
¤ paralizia nervului frenic
– în naşterile mai dificile, apare mai ales în dreapta,
asociată cu paralizia plexului brahial
- se manifestă prin dispnee şi cianoză accentuate de
poziţia declivă
- radioscopic – hemidiafragmul este mai ascensionat,
deplasarea mediastinului
- în general se vindecă până la vârsta de 6 luni, în caz
contrar fiind indicată intervenţia chirurgicală cu
plicaturarea hemidiafragmului
¤ paralizia plexului brahial – în
naşterile grele la feţi cu greutate mare
- constă în elongarea şi smulgerea
rădăcinilor nervoase
- se descriu 3 tipuri:
1. superioară (Erb - Duchenne) -
lezarea rădăcinilor C5-C6 – afectarea
musculaturii centurii scapulare cu membrul
superior inert pe lângă corp, „umăr în
epolet”, membrul în rotaţie internă, mâna
cu degetele flectate priveşte înapoi şi în
afară
2. inferioară (Dejerine - Klumpke) -
mai rară dar mai gravă, prin lezarea C8-D1
cuprinzând flexorii mâinii şi muşchii
eminenţei tenare şi hipotenare
- se asociază uneori sindromul
Claude Bernard-Horner prin leziunea
simpaticului cervical la nivelul rădăcinii D1
(enoftalmie, mioză, îngustarea fantei
palpebrale)

3. totală – cea mai gravă, asociază tipurile descrise

- evoluţia este dependentă de intensitatea leziunilor şi este mai bună în forma
superioară
- tratamentul - este ortopedic şi de recuperarea şi trebuie instituit cât mai precoce
- imobilizarea gipsată a membrului în abducţie şi rotaţie externă sau poziţie
de „salut ostăşesc” până la 6 luni, urmat de masaje şi kinetoterapie până la vârsta de 2 ani
- după vârsta de 2 ani – osteotomie de derotare a humerusului sau
dezinserţia muşchiului subscapular
 E. Traumatismele oculare:
- hemoragii conjunctivale sau ale retinei, mai rar leziuni
ale corneei sau chiar enucleerea globului ocular
- majoritatea se vindecă fără sechele

F. traumatismele scheletului:
clavicula – se fracturează cel mai frecvent (90% din
fracturile obstetricale)
- adesea fractură în lemn verde la unirea
treimii medii cu cea externă
- obişnuit se descoperă tardiv când s-a format
deja calusul
- copilul este mai neliniştit şi ţipă la
mobilizarea membrului de partea leziunii
- vindecarea se produce spontan în toate
cazurile
 humerusul – decolare la nivelul epifizei superioare, clinic
aspect de luxaţie scapulo-humerală; reducerea se
face prin tracţiune uşoară, rotaţie externă şi
abducţie cu flexie la 90o urmată de imobilizare
- fractura în treimea medie se produce prin tracţiune
exagerată în timpul extracţiei
- se poate asocia paralizia nervului radial care să persiste
1-2 luni
- necesită imobilizarea membrului pe torace
femurul – poate suferi o decolare a epifizei superioare
confundată clinic şi Rx cu luxaţia coxofemurală
-membrul afectat este mai scurt, rotat extern
- este necesară reducerea fracturii în anestezie prin
tracţiune, abducţie şi rotaţie internă, urmată de
imobilizare gipsată ca în luxaţia de şold
- fracturile diafizei femurale – sunt mai frecvente
- devierea axului coapsei, edem, scurtarea
membrului, rotaţie externă şi impotenţă funcţională
- necesită reducere ortopedică şi imobilizare
gipsată, scurtarea şi angulaţia dacă nu sunt
G. Traumatismele organelor interne:
Torace:- pneumotoraxul – extrem de rar la n.n., prematurii sunt mai
uşor afectaţi
- ventilaţia manuală forţată poate determina pneumotorax
sufocant iatrogen
- Rx - plămânul este separat de peretele toracic printr-o zonă
hipertransparentă
- în pneumotoraxul sufocant mediastinul este deplasat spre
partea opusă
¤ diagnosticul diferenţial – hernia diafragmatică congenitală
(trebuie suspectată la n.n. care prezintă tulburări respiratorii
progresive după naştere)
- leziunile sistemului nervos însoţite de tulburări respiratorii
Organe parenchimatoase: - ficatul (cel mai frecvent), splina, glanda
suprarenală
- leziunile pot fi dilacerări subcapsulare sau secţiuni de diverse
dimensiuni cu hemoragie internă
Clinic – n.n. devine palid, şocat, abdomen destins dar depresibil
Radiologic – ficat mărit de volum în leziunile subcapsulare sau
lichid intraperitoneal în leziunile extracapsulare
Tratamentul – în cazul rupturilor importante este chirurgical
- în leziunile splinei se recomandă evitarea splenectomiei (risc
crescut de suprainfecţii)
 OSTEOGENEZA IMPERFECTĂ
- o osteodistrofie ce îmbracă două forme clinice:
Maladia Vrölich (osteogeneza imperfectă congenitală
precoce)
- se produce şi evoluează în din timpul vieţii intrauterine astfel
încât la naştere copilul prezintă multiple fracturi
- se transmite dominant autosomal
- prognostic sumbru, majoritatea decedând datorită afectării
structurilor mezenchimale ale întregului organism
Maladia Lobstein (osteogeneza imperfectă
congenitală tardivă sau osteopsatiroza)
- cunoscută şi sub denumirea boala oaselor de sticlă
- transmitere recesiv autosomală
- mai frecventă la sexul masculin
- este rezultatul unei insuficienţe a sistemului conjunctiv
mezenchimal

fragilitatea osoasă + sclerotice albastre + surditate =

triada clinică de diagnostic
- bolnavii au talie mică, dinţi vicios implantaţi, fragili
- fracturi multiple, oligosimptomatice, produse după
traumatisme minore
- radiologic subţierea corticalelor, hipertransparenţă
osoasă, calusuri multiple
Evoluţia: - benignă, cu atenuarea frecvenţei fracturilor spre
vârsta pubertăţii
Tratament:
- administrare da calciu, fosfor, vitamine
- reducerea şi consolidarea fracturilor în poziţie corectă
(ortopedic sau chirurgical)
- corecţia diformităţilor fracturilor vicios consolidate
 HEMANGIOAME

- sunt tumori vasculare alcătuite din capilare neoformate de tip benign

- sunt de diverse dimensiuni şi se pot localiza în orice parte a corpului
- sexul feminin este mai frecvent afectat
Anatomopatologic există mai multe forme:
1. Hemangiomul intradermic sau plan („pata de vin”)
- o leziune netedă, conturată, violacee
- de dimensiuni iniţial mici, poate evolua spre dispariţie sau extensie rapidă
- obişnuit localizat la faţă sau în regiunea cervicală
- singura soluţie terapeutică este excizia
2. Hemangiomul tuberos
- cea mai frecventă formă
- suprafaţă granulară, roşie, depăşeşte cu câţiva mm tegumentul
- evoluţie imprevizibilă, cu posibilă dispariţie la 5-6 ani
- în cazul tendinţei la extindere se îndepărtează chirurgical
3. Hemangiomul cavernos
- format din capilare chistice situate în ţ.c.s.c.
- îşi măreşte volumul la efort
- invadează şi planul muscular
HEMANGIOAME
 4. Hemangiomatoza difuză
- interesează adesea un membru
- este vorba de malformaţii vasculare cu fistule arterio-venoase
- membrul afectat este hipertrofiat din cauza aportului suplimentar de
sânge
- este cunoscut sub denumirea de anevrism cirsoid
- auscultatoric se percep trilul caracteristic şi asociat un suflu sistolic
cardiac
Există cazuri rare de hemangioame la nivelul organelor profunde
Evoluţia:
- este imprevizibilă, pot dispare în câteva luni sau până la vârsta de 5-6
ani
- majoritatea cresc proporţional cu copilul sau în formele extensive în 3-4
luni pot invada faţa
Complicaţii:
- ulceraţia si infecţia
- trombocitopenia (sindrom Kassabach-Meritt)
Procedee terapeutice:
- injecţii sclerozante (în hemangioamele cavernoase – sunt greu suportate
decopii, reduc doar parţial tumora)
- electrocoagulare
- crioterapia cu zăpadă carbonică (în hemangiaoamele plane –
depigmentează total şi definitiv tegumentul)
 LIMFANGIOAME
- formaţini tomorale limfatice
- structural se calasifică în trei categorii:
- limfangiomul simplu – format din capilare limfatice
- limfangiomul cavernos – canale limfatice mult lărgite
- limfangiomul chistic sau higroma – forma cea mai frecventă
cu localizare cervicală
Anatomie patologică: higroma este constituită din multiple formaţiuni
chistice de diferite dimensiuni, dispuse anarhic şi separate
înter ele prin septuri endoteliale
- invadează muşchiul şi aderă la vase şi nervi
- localizarea predilectă este laterocervicală
Clinic: - prezentă de la naştere sau apare în primii 2 ani de viaţă cu
dezvoltare bruscă după un episod de infecţie respiratorie
- are consistenţă elastică şi fluctuenţă
- prelungirea în mediastin este însoţită de dispnee
- in puseele inflamatorii tulburările respiratorii se agravează
ajungându-se în unele cazuri la deces
Tratamentul – excizia chirurgicală imadiat după naştere
HIGROMA
 GANGRENA CUTANATĂ EXTENSIVĂ A NOU-NĂSCUTULUI
(FLEGMONUL EXTENSIV)

- una dintre cele mai grave infecţii ale nou-născutului

- leziunile inflamatorii ale ţ.c.s.c. se extind rapid în câteva ore, cu necroza
tegumentului
Etiologie: - agentul patogen este stafilococul
- sursa de infecţie poate fi plaga ombilicală necicatrizată, un abces
al sânului la mamă sau stafilococia cutanată
Clinic: -iniţial placard unic, roşu, edemaţiat şi indurat; copilul devine
agitat şi plânge, febril
- placardul se extinde rapid şi în centru tegumentul devine
violaceu
- apare fluctuenţă urmată de necroză şi din plagă se scurge
secreţie purulentă, cenuşiu murdară, cu sfaceluri de ţesut
subcutanat
- în vecinătatea focarului apar noi zone de necroză, procesul
evoluând 2-3 săptămâni
Evoluţia – sub terapie antibiotică leziunile se stabilizează şi procesul de
vindecare se desfăşoară relativ repede
- destul de frecvent însă survine decesul
Tratamentul: a. medical – antibioterapie în asociere, în doze mari
- perfuzii endovenoase
b. chirurgical – evacuarea colecţiilor fluctuente
 PATOLOGIA CERVICO-CRANIANĂ

DESPICĂTURILE LABIALE ŞI PALATINE

- se întâlnesc cu o frecvenţă de 1/1000 de
naşteri
- sexul masculin este mai frecvent afectat
- partea stângă a buzei superioare este mai
frecvent afectată
- se asociază cu alte malformaţii în 20% din
cazuri
Embriologie:
- din a doua săptămână a
vieţii embrionare la extremitatea
cefalică apar 5 muguri
care contribuie la dezvoltarea feţei,
un mugure frontal superior aşezat
median şi patru laterali
simetrici
- mugurele frontal
descinde vertical între mugurii
maxilari superiori şi se divide în
patru
- intârzierea procesului de
mezodermizare duce la separarea
unuia sau ambilor muguri
maxilari de procesul median,
constituind leziunea uni- sau
bilaterală
 Etiopatogenie:
- ereditatea are un rol important (trebuie evitate căsătoriile între descendenţi
din familii în care s-a semnalat malformaţia)
- alimentaţia deficitară a mamei în primele săptămâni de sarcină
- disgravidia cu greţuri şi vărsături
- experimental avitaminoza grupului B, iradierile, cortizonul, au produs boala la
animale
Forme clinice:
I. Despicăturile unilaterale:
1. buza de iepure simplă
– defectul se limitează doar la nivelul buzei
- uneori schiţează doar o cicatrice în roşul buzei superioare
- aripa nazală de partea leziunii este lărgită şi apalatizată
2. buza de iepure completă
– cea mai frecventă formă
- interesează buza superioară, maxilarul şi bolta palatină
- nasul apare foarte deformat
- pe maxilarul despicat dinţii prezintă anomalii de formă, număr şi
poziţie
 II. Despicăturile bilaterale:
1. buza de iepure bilaterală simplă
- afectează numai structura buzei superioare
- frecvent leziunea este inegală ca mărime
2. buza de iepure bilaterală totală (gura de lup)
- cea mai gravă şi disgraţioasă malformaţie a gurii
- tuberculul median apare izolat între cele două fante laterale şi se
proiectează mult înainte
- dantura rămâne deficitară
Mai rar se întâlneşte despicătură totală unilaterală.
Diviziunile palatine:
- se pot asocia sau nu cu despicăturile buzei
- pot interesa doar vălul palatin sau vălul şi bolta palatină
formele parţiale – interesează lueta +/- parţial vălul moale
- bine tolerate, nu influenţează prea mult fonetica
forma totală – interesează vălul moale în totalitate
- tulburările fonetice sunt accentuate
Diviziunile vălului bolţii palatine - se întind până înapoia arcului
maxilar
- fanta este îngustă, cu creşterea lamele palatine se
apropie dar nu şi palatul moale
 Cheiloschizis

Cheilognatopalatoschizis
Cheilognatopalatoschizis

Palatoschizis
Îngrijiri şi recomandări terapeutice:
- în cazurile simple alimentaţia este posibilă, n.n. aplicând
limba la nivelul defectului în timpul suptului
- în despicăturile bilaterale se recomandă alimentaţia cu pipeta,
ulterior cu linguriţa
- gavajul este necesar la prematuri
- inundarea nazală în timpul alimentaţiei favorizează aspiraţia
traheală şi infecţia otică
Tratamentul chirurgical:
- la 2-3 luni în formele simple
- în formele cu despicături labiale complete, sau la prematuri
intervenţia se practică după vârsta de 6 luni şi vizează doar corecţia
buzei
- diviziunile palatine se corectează între 18 şi 24 de luni
Postoperator: - alimentaţie pe sondă N-G pentru protejarea
suturii
- pentru corecţia tulburările de fonetică copilul trebuie ajutat de
specialistul logoped
 FISTULE ŞI CHISTURI CERVICALE
LATERALE BRANHIOGENICE
- apar în urma unor imperfecţiuni de dezvoltare a arcurilor şi şanţurilor
branhiale
- la embrion încă din prima lună se observă sub extremitatea cefalică o serie
de ridicături (arcuri branhiale) separate între ele de prin fante (şanţuri
branhiale)
- deşi există 5 arcuri
branhiale, doar primele 3
împreună cu fantele ce le
separă determină fistule şi
chiste cervicale laterale
- primul arc conţine
mugurii mandibulari şi
este separat de al doilea
(arcul carotidei externe)
printr-un şanţ ce pleacă de
la din conductul auditiv
extern, sub unghiul
mandibulei spre osul hioid
- al doilea arc branhial se
prelungeşte mult exterior
şi acoperă ca un opercul
următoarele arcuri
 - partea cervicală a
primului şanţ se închide
prin coalescenţă, iar restul
rămâne permeabil şi
formează trompa lui
Eustache şi conductul
auditiv extern
- şanţul al doilea
corespunde unei linii ce
pleacă din foseta
faringiană Rosenmüller la
marginea anterioară şi
distală a sternocleido-
mastoidianului.
Clinic: - fistulele şi chistele ce derivă din primul arc branhial sunt rare
- chistul are dimensiuni mici, este renitent, situat ceva mai anterior sub
unghiul mandibulei şi cu timpul se poate infecta şi fistuliza comunicând cu
cunductul auditiv extern
- fistulele şi chisturile ce derivă din al doilea arc branhial sunt de 5-6 ori mai
frecvente, uni- sau bilaterale, situate pe marginea anterioară a muşchiului
sternocleidomastoidian în treimea inferioară, aproape de furculiţa sternală
- traţiunea exercitată pe fistulă evidenţiază o coardă fibroasă până aproape de
unghiul mandibulei de unde se îndreaptă spre faringe
- pot fi tolerate mai mulţi ani, dar cu timpul se infectează

Chist de arc
Vestigii de arc branhial Fistulă de arc
branhial suprainfectat, branhial I
fistulizat
 Clinic:
- fistulele şi chistele ce derivă din primul arc branhial sunt rare
- chistul are dimensiuni mici, este renitent, situat ceva mai anterior sub
unghiulmandibulei şi cu timpul se poate infecta şi fistuliza comunicând cu cunductul
auditiv extern
- fistulele şi chisturile ce derivă din al doilea arc branhial sunt de 5-6 ori mai frecvente,
uni- sau bilaterale, situate pe marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian
în treimea inferioară, aproape de furculiţa sternală
- traţiunea exercitată pe fistulă evidenţiază o coardă fibroasă până aproape de unghiul
mandibulei de unde se îndreaptă spre faringe
- pot fi tolerate mai mulţi ani, dar cu timpul se infectează
Tratamentul: - presupune extirparea întregului traiect fistulos până la faringe
- din motive estetice se practică 2 incizii transversale etajate
- tratamentul trebuie efectuat după rezolvarea puseului inflamator
 CHISTUL TIREOGLOS
- apare la copii de ambele sexe
după vârsta de 2-3 ani
- situat pe linia mediană între
hioid şi glanda tiroidă
- apare prin incompleta
resorbţie a canalului tireoglos
(Bochdalek) – formaţiune
embrionară tranzitorie ce
uneşte baza limbii (foramen
caecum) cu glanda tiroidă
- este relativ fixat la osul hioid
şi conţine lichid mucos, filant
- dacă nu este inflamat nu
aderă la tegument
- procesele inflamatorii
repetate duc la fistulizare
intermitentă sau permanentă
Tratament:
- este chirurgical şi se
practică după
stingerea procesului
inflamator

- constă în rezecţia
întregului traiect
fistulos până la baza
limbii (presupune
rezecţia părţii
centrale a osului
hioid)
 MIELOMENINGOCELUL ŞI
MENINGOENCEFALOCELUL
Embriologie: - în jurul zilei a 14-a a dezvoltării embrionare ectodermul
se îngroaşă formând placa neurală care ulterior se invaginează
formând şanţul neural, a cărui margini se unesc rezultând tubul neural
- formarea tubului neural începe în regiunea dorsală şi
progresează simultan cranial şi caudal, ultima se închide porţiunea
caudală – neuropor
 Anatomie patologică:
¤ meningocelul – formaţiune tumorală lombosacrată, în general
de dimensiuni mici, acoperită de tegument, formată dintr-un sac
meningeal care conţine LCR, fără conţinut nervos
- se poate diferenţia de mielomeningocel prin proba
transiluminării
¤ mielomeningocelul îmbracă
mai multe aspecte:
1. mielomeningocelul cu arie
medulară deschisă
- prezintă o zonă centrală roşie,
sângerândă, cu un orificiu central
prin care se scurge LCR
- periferic o zonă de tranziţie cu
tegument subţire
- lamele vertebrale lipsesc şi canalul
medular este deschis posterior
2. mielomeningocelul
chistic
- forma cea mai frecventă,
situat lombar
- acoperit de tegument subţire
şi are conţinut lichid
- la bază prezintă o zonă de
hipertricoză
- are conţinut lichidian şi filete
nervoase sau substanţă
medulară care aderă sub
formă unei plăci la la
învelişurile sacului
- una sau mai multe vertebre
au canalul medular deschis
 3. mielomeningocelul
acoperit
- acoperit în totalitate de
tegument normal sub care se
interpune un strat de ţesut
lipomatos
- poate avea formă
pediculată
- hipertricoza se întâlneşte
relativ frecvent
 Mielomeningocel
cervical

4. mielomeningocelul anterior
- se întâlneşte mai rar
- localizare predilectă în zona toracelui şi în cea sacrată
5. meningoencefalocelul
- prin defect de sutură a oaselor craniene
- este de 5 ori mai rar decât mielomeningocelul
- se produce pe linia mediană, frontonazal sau occipital

Encefalocel
Fronto-etmoidal

Encefalocel fronto-nazal
 Encefalocel gigant
Encefalocel occipital
parieto-occipital
Clinic:
- formaţiune tumorală cu caracterele descrise
- tulburări senzitive şi motorii distal de leziune de diverse
grade
- paralizii parţiale sau complete pentru sfincterele rectului
şi vezicii urinare
- hidrocefalie în 80% din cazuri prin angajarea amigdalei
cerebelului în canalul medular cu împiedicarea scurgerii
LCR spre ventriculul IV
- meningoencefalocelul se poate însoţi de convulsii, crize
epileptice, strabism, paralizii; compresiunile bruşte pe
tumoră pot declanşa tulburări cerebrale
Evoluţie:
- în formele deschise este spre deces prin meningită
- în formele închise decesul survine în majoritatea cazurilor
în primele 3 luni de viaţă
Hidrocefalie Hidranencefalie
Tratament:
- protecţia leziunii prin pansamente sterile şi
poziţionarea N.N. În decubit lateral cu evitarea
fisurării tegumentului
- în cazurile operabile (fără malformaţii asociate,
în lipsa paraliziilor complete sau aproape
complete la nivelul membrelor inferioare şi a
sfincterelor, absenţa hidrocefaliei progresive) se
practică excizia sacului meningeal cu repunerea
substanţei nervoase în canalul medular şi
închiderea acestuia cu dura mater şi aponevroze
musculare de vecinătate
- meningoencefalocelul posterior se operează în
prima săptămână după naştere, iar formele
anterioare după vârsta de 1 an preferabil pe cale
 TORTICOLISUL
- costă într-o poziţie înclinată a capului şi o scurtare aparentă a
muşchiului sternocleidomastoidian cu perceperea unei formaţiuni
tumorale de consistenţă fermă situată în masa musculară
- microscopic – leziuni de fibrozare interesând de la câteva fibre
musculare până la întreaga lungime a muşchiului
Clinic: - poziţia înclinată a capului spre partea afectată şi rotat opus cu
mentonul spre partea sănătoasă
- formaţiunea tumorală (1-3 cm) este observată de părinţi la nou-
născuţi la 3-4 săptîmâni de la naştere; formaţiune dură la palpare,
nedureroasă
- evoluţia obişnuită este spre dispariţie până la vârsta de 6 luni, la
1 an observându-se o fibrozare a muşchiului la 20-30% din cei afectaţi (la
4-6 ani prezintă torticolis manifest)
- la copii mai mari torticolisul poate apare la orice vârstă, la
aceştia, în timp craniul şi faţa apar mai aplatizate de partea leziunii
(hemihipoplazia se corectează parţial după intervenţia chirurgicală)
- diferenţierea la sugar se face cu incoordonarea neuromusculară
tranzitorie, iar la copilul mare cu torticolisul inflamator Grisel
Tratamentul: - la sugar – masaje, alternarea poziţiei capului, imobilizare cu
guler cervical
- după vârsta de 1 an şi la copilul mare – intervenţie chirurgicală
(dezinserţie distală bipolară a muşchiului sternocleidomastoidian)
 Torticolis
la sugar

Torticolis neglijat