USMF „N.

Testemiţanu”

Catedra de Propedeutică
Stomatologică şi Implantologie Dentară

“P. Godoroja”

Metodele de examinare a
pacienţilor în stomatologie şi
chirurgie orală şi maxilo-facială

şef catedră, dr. în medicină,

conferenţiar, Nicolae Chele
 Deontologia şi etica medicală în
examinarea pacienţilor
• Discuţia medicului cu pacientul urmăreşte stabilirea
unui raport de încredere şi colaborare, crearea unui
suport psiho-social.

• Etica medicală se bazează pe principiile eticii general-

umane şi are elementele de datorie, onestitate, iubire
de oameni etc., ce sunt mult mai adânci decât în alte
specialităţi.

• De aceea, medicul ideal are nevoie de procedeele şi

calităţile tuturor celorlalte profesii: „elocvenţă de
orator, energie de luptător, fineţe de diplomat,
spiritualitatea unui detectiv sau avocat”.
Examenul clinic
• Este un proces unitar care trebuie să se defășoare
după reguli precise și după un algoritm exact pentru
rezultate precise;
• Se urmărește o evaluare cât mai exactă a stării locale
și generale;
Scopul examenului clinic:
este stabilirea corectă a diagnosticului şi alcătuirea unui
plan de tratament adecvat.
 Examenul pacientului cu afecţiuni
stomatologice urmăreşte următoarele
etape:
• Anamneza
• Examenul clinic loco-regional
• Examenul clinic general
• Investigațiile de laborator și examenele
coplementare
• Consultaţia altor specialişti (la necesitate)
• Cercetări bibliografice
 Anamneza
Derivă de la cuvântul grecesc anamnesis = aducere aminte, și
reprezintă metoda de investigație clinică prin care medicul află din
relatările bolnavului starea de sănătate a acestuia, suferințele,
precum și istoricul bolii și antecedentele heredo-colaterale. ! ! !

Cu ajutorul anamnezei obținem informații subiective – simptome,

substratul acuzelor bolnavului;
Prin examenul obiectiv se pun în evidență semne, manifestările
obiective ale bolii;
Investigațiile de laborator furnizează date despre starea locala și
generală a organismului.
Din analiza, interpretarea și sinteza diferitelor simptome,
semne și date de laborator se eleborează diagnosticul.
Există trei modalităţi de a lua anamneza:

• Monologul (ascultarea): bolnavul relatează

motivele prezentării la medic şi este ascultat cu
răbdare; medicul pune întrebări scurte,
clare pentru detalierea simptomelor 
• Dialogul: este un interogatoriu medic-bolnav;
se pun întrebări precise care urmăresc o anumită
schemă
• Chestionarul (comunicarea în scris), poate fi
completat acasă de către pacient sau în sala de
așteptare.
Anamneza se efectuează conform unui
plan în etape:
• date personale: sex, vârstă, domiciliu, profesie,
stare civilă;
• motivele internării: ordonate pe categorii de sisteme
şi aparate;
• antecedente heredocolaterale şi personale
patologice şi fiziologice;
• condiţii de viaţă şi muncă: alimentaţia, locul de
muncă, condiţii de trai;
• istoricul bolii: debutul bolii, simptomatologie,
evoluţie, tratamente urmate;
 Istoricul bolii actuale
Etapă esențială a anamnezei descrie amănunțit toate
simtomele și semnele bolii de la debut, în cursul evoluției
și până la momentul prezentării la medic.
În acest sens se va preciza:
• Momentul și modul de debut al maladiei:
 Acut, brusc, cu caracter brutal, sub fromă de criză
 Lent, insidios, caracteristic bolilor cronice;
• Factorii ce agravează sau ameliorează simptomele
• Tratamente aplicate;
• Complicaţiile survenite în urma tratamentului;
• Examenele radiologice şi altele.
 În linii generale, cele mai frecvente
acuze ce-i fac pe pacienţi să se
adreseze la medic sunt:
• Durerea;
• Apariţia edemului;
• Apariţia unor deformaţii;
• Prezenţa defectelor cu tulburări
funcţionale
• Tulburări generale şi altele.
Durerea
 Cauza apariţiei - spontană sau provocată;
 Localizarea;
 Iradierea;
 Caracterul: spontană, provocată de anumiți factori
(alimente - dulce, rece, acru, sărat; în timpul masticaţiei;
temperatură înaltă, joasă).
 Intensitatea - înţepături, durere pulsatilă, fulgerantă,
 Continuă sau sub formă de crize (durata lor);
 Fenomenele asociate (salivaţii, tumefacţii, lacrimaţii,
congestia feţei).
 Se calmează (sau nu) cu medicamente, schimbări de
poziţie.
Deformaţia
• Concretizăm când şi în ce condiţii a apărut deformaţia
(spontan sau provocată);
• Ereditară sau dobândită;
• Asocită cu dureri sau nu;
• evoluţia deformaţiei (creştere lentă sau progresivă,
evoluţie acută sau cronică,
• este legată de alimentaţie sau sezonieră;
• Anomalii de creştere;
• Hipertrofie de organ;
• Tumefacţie;
• Tumori.
 Elementele principale ce caracterizează
deformaţia
• Debutul: încet sau rapid;
• Condiţiile: însoţit sau nu de durere, dereglări
funcţionale;
• Evoluţia: se află în stare neschimbată ori periodic se
măreşte / micşorează;
• Tipurile de deformaţii;
• Etiologia: infecţioasă, traumatică, tumorală,
congenitală.
Dereglări funcţionale:
• De masticație;
• De deglutiție;
• De fonație;
• De fizionomie;
• Ale mișcărilor mandibulei;
• Ale mișcărilor limbii.
 Examenul clinic loco-regional:
Particularităţile examenului obiectiv al feţei:
• teritoriul OMF este expus vederii, în comparaţie cu
alte părţi ale corpului;
• uşor accesibil examenului clinic.

Examenul clinic e necesar de efectuat: complet,

sistematic şi minuţios.
 Părţile componente ale examenului
loco – regional:

examenul exobucal - examenul feţii şi

regiunilor învecinate.

 examenul endobucal – examenul

dinţilor şi conţinutul cavităţii bucale
Se va efectua prin mijloacele clinice obișnuite:
 Inspecţia;
 Palpaţia.
 Percuţia;
 Auscultaţia.

Se folosesc instrumente corespunzătoare şi se

efectuează în bune condiţii de vizibilitate şi
iluminare (naturală, puternică, incidenţă bună).
 !!! Pentru a câştiga încrederea
pacienului e necesar ca instrumentele să
fie scoase din cutie sterilă, iar medicul să
fie echipat corespunzător: mănuși, mască,
halat, bonetă.
 I. Examenul exobucal (al
extremității cefalice)
se începe printr-o apreciere de ansamblu în cadrul căreia
apreciem forma și volumul craniului care pot fi
expresia  unor caractere rasiale (ex. craniul în turn specific
mongoloid) sau expresie a unor stări patologice
hidrocefalie).
INSPECȚIA
A.      Din norma frontală examinăm:
 egalitatea etajelor feței:
1. etajul superior: trichion-nasion
2. etajul mijlociu: nasion-naso-spinalis
3. etajul inferior: naso-spinalis-gnation
 simetria feței care trebuie să rămână în limite
acceptabile.                  
Asimetriile accentuate prezente la pacient pot fi clasificate în:
1. temporare, cele care au o durată limitată în timp (ex. un abces
vestibular, traumatism)
2. permanente, cele care nu dispar după o perioadă de timp (ex:
rahitismul duce la o maleabilitate crescută a oaselor.
                            
 forma feței
cu tipurile
cunoscute,
după Sigaud :
- muscular
- respirator
- digestiv
- cerebral
Alte aspecte relevante pentru stabilirea unui diagnostic:
 Tegumente - culoare, aspect, grosime, textura, eventuale
leziuni sau formațiuni cicatriciale sau evolutive care pot
indica eventuale stări patologice. O atenție deosebită
trebuie să acordam controlului oncologic, deoarece
pacienții nu au cunoștintă sau nu acordă importanță
suficientă unor forme de debut ale proceselor oncologice,
prezentându-se la noi pentru cu totul
alte probleme.
     Trebuie să urmărim aspectul diferitelor elemente ale
feței urmărind orice ne poate atrage atenția ca fiind
diferit de normal.
Ochi, orbite, pleoape, fante palpebrale, Aparat lacrimal 
Nas
Buze
Barbie
Urechi
        
În cazul buzelor trebuie să acordăm o atenție specială
apreciind conturul, volumul, simetria, mobilitatea,
expresivitatea
În cazul ochiilor pot exista modificări de:    
 culoare:
Ø      Galben în cazul icterului
Ø      Roșu în cazul alergiilor sau a stării de oboseală
Ø      Albăstrui osteogeneza imperfecta        
 Aspect sau poziție (exoftalmia)
 
În cazul pleoapelor putem găsi:
Ø     Ptoza
Ø     Extroversia sau extroversia marginilor libere ale pleoapelor
Ø      Xantelasme (depuneri de colesterol)
În cazul nasului putem observa
Ø      Schimbări de culoare sau aspect (rinofima - etilici; pensat - facies adenoid  +
eventuale vegetații adenoide vizibile de obicei  țn meatul mijlociu, cu ajutorul
dispozitivelor speciale)
Ø      Traumatisme anterioare ce pot duce la un deficit funcțional respirator
Ø      Deformări ale septului nazal cu respirație consecutivă asimetrică
 
În cazul urechilor ne interesează:
Ø      Forma
Ø      Aspectul
Ø      Implantarea
Ø      Poziția.
         
Șanturile feței pot fi:
Ø      șterse (ex: temporar în cazul abcesului vestibular)
Ø      sau accentuate (în cazul edentației extinse cu prăbușirea ocluziei.)
B. Din norma laterală
(de profil)
 examinăm linia de
înscriere a profilului
care poate fi normală,
convexă sau concavă.
Se poate face și
examenul fotografic de
profil, deoarece pe
fotografie se pot trasa
liniile care ne
interesează studiind  
relațiile dintre ele.
Palparea
palpare

Cu
manuală
instrumente

Mono- Bi- Cu
Cu intrument
instrument
manuală manuală bont
ascuțit

Manuală
digitală simetrică asimetrică
propriu-zisă
 І. Manuală
                
În cadrul acestei metode se folosesc diferitele părți
ale mâinilor examinatorului în scopul obținerii de
informații  prin atingerea părților de studiat ale
pacientului cu o presiune variabilă,
Palparea poate fi clasificată
• Monomanuală
• Bimanuală
Metoda monomanuală se poate la rândul sau descrie ca:
a) Digitală – palpăm cu degetele:
- cu vârful degetelor - textura unei suprafețe              
- bidigital prin prinderea între doua degete a unei
structuri ce permite acest lucru (ex. buza, lobul urechii)
căutând formațiuni incluse în grosimea sa.                      
- cu dosul degetelor – când apreciem temperatura unei
suprafețe.
b) Monomanuală propriu-zisă când se folosește o
singură mână pentru palpare. Ex: cu o mână se înclină
capul pacientului spre înainte în timp ce cu cealaltă mână
se palpeaza ganglionii submandibulari.
Metoda bimanuală se împarte în:
a) Palparea bimanuală simetrică atunci când
cele două mâini se deplasează simetric urmărind
aceleași repere în același timp, așa cum se întmpla
în cazul palpării ATM.
b) Palparea bimanuală asimetrică atunci când
cele două mâini deși sunt folosite simultan, fac
mișcări total diferite. Ex: în cazul palpării
planșeului bucal una din mâini este introdusă cu
două degete intraoral apasând planșeul, în timp ce
cealaltă mână este plasată în zona submandibulară
putându-se simți degetele mâinii plasate intraoral
prin intermediul structurilor planșeului bucal. În
acest fel se pot decela eventualele tumori sau
eventualii calculi salivari aflați în grosimea
planșeului bucal.
       
ІІ. Cu ajutorul instrumentelor:

A. Cu ajutorul instrumentelor ascuțite, cum ar fi

sonda dentară atunci când palpăm adâncimea
eventualelor cavități dentare sau când palpăm zona de
colet a unui bont dentar în curs de pregătire, un caz
aparte fiind sondarea adâncimii pungilor parodontale
atunci când se folosește sonda parodontală gradată.
B. Cu instrument bont. Ex: palparea palatului dur
cu ajutorul unui instrument bont (fuloar de mari
dimensiuni sau coada sondei) în vederea determinării
rezilienței mucoasei.
II. Examenul endobucal (al
cavității bucale)
Este necesară o poziție adecvată a bolnavului,
preferabil în fotoliul dentar, iar instrumentarul
necesar este:
• Oglinda dentară;
• Pensa dentară;
• Sonda dentară;
• Seringă și ace pentru puncții exploratorii.
 Buzele
• Inspecția buzelor
Buzele sunt pliuri cutaneomucoase care acoperă arcadele dentare.
La inspecție se ia în considerație:
Culoarea și consistența buzelor atât în partea lor internă, cât și
externă;
Dacă culoarea marginilor este distinctă
Se ridică buza și se examinează țesuturile
Se obervă atașementul freunului buzei / tensiunea țesuturilor
Pe partea internă a buzelor se pot oberva niște buzunare mici în
mucoasă (mucocele). Acestea sunt niște entități nepatologice, destul de
des întâlnite, și cauzate de blocarea unei glande salivare mici
 •Palparea buzelor
Se palpează bidigital țesuturile proximale buzelor.
Se verifică existența nodulilor, bulelor, mucocelelor,
fibroamelor sau altor anormalități
• Aria de răspândire a diferitor anormalități
• Leziuni, ulcere
 La inspecția și palparea buzelor se observă frenurile
buzelor superioare și inferioare:
• Atașamentul
• Nivelul de inserție pe gingie
 Mucoasa bucală
• Se observă culoarea, caracterul mucoasei
 Sunt unele variații de culoare in dependență de gupurile etnice
• Se palpează țesuturile
• Se examinează papila canalului Stenon, în dreptul molarului doi superior, dacă
sunt semne de inflamație sau blocaj și aspectul salivei care se scurge pe canal la
presiunea pe glanda parotidă.
• se trece apoi la examenul cavității orale propriu-zise în următoarea ordine
notând aspectele patologice pe care le întâlnim (colorație, edem, ulcerație,
formațiuni vegetante):
 Mucoasa bolții palatine;
 Vălul palatin;
 Mucoasa planșeului bucal și papilele de excreție ale canalelor Warthon;
 Fața ventrală și dorsală a limbii;
 Șanțurile mandibulo-linguale;
 Frenurile labiale și linguale.
Mucoasa bolții palatine și vălul
palatin
Bolta palatină se examinează prin:
• Glandele salivare minore, gingia atașată
• Se notează prezența torusului palatin
Palatul moale:
• Acesta se deschide suficient prin pronuntarea vocalei „aaa”
• Se vizualizează linia vibrației, pilierii tonsilari, amigdalelel
palatine, orofaringele
Planșeul bucal

• Inspecția, palparea – bimanuală

• Papilele de excreție ale canelelor Wharton
• Regulă!!! Se lucrează în mediu uscat!!! (se șterge în
permanență mucoasa de mediul lichid al cavității)
• Unde sunt cele mai des întâlnite zone de apariție a
cancerului bucal???
Marginea laterală a limbii
Planșeul bucal
  triajul leziunilor
• Se descriu caracteristicile:
Mărime, formă, culoare, consistență, locație
• De cât timp se atestă formațiunea?
• Este în legătură cu o traumă?
Cuspizi fracturați, traumă ocluzală
• A mai apărut în trecut?
• Dispare?
• Are pacientul factori de risc specifici pentru leziuni neoplastice?
• Orice leziune suspicioasă trebuie re-evaluată peste 2 săptămâni:
Leziunile cazuate de infecție se vindecă în acest timp
Dacă sunt persistente, trebuie efectuată biopsia lor
 Limba
În mod normal limba este mobilă, are o culoare roz și un
aspect umed. Se examinează prin inspecție observând:
• Culoarea;
• Aspectul general;
• Volumul;
• Mobilitatea;
• Devieri de poziție.
Inspecția va fi urmată de plapare pentru a evidenția dacă sunt
prezente leziuni profunde de tip:
• Abces;
• Ulceratie, Sifilomă, Gomă;
• Tumoră;
• Corpi străini;
• Volumul limbii
• Creșterea în volum a limbii se numește macroglosie.
• Atrofia limbii este prezentă concomitent cu tulburări
de mobilitate din stadiile mai avansate ale parezei sau
paraliziei nervului hipoglos
• Aspectul limbii.
În numeroase afecțiuni generale
sau locale, aspectul imbii
(culoare, umiditate, depozit) este
modificat. Unele din ele
realizează aspecte semiologice
caracteristice cu valoare
diagnostică:
• Limba saburală (încărcată)
cu fața dorsală acoperită de un
depozit de culoare alb-gălbuie
și aspect cremos, se întâlnește
în stări febrile prelungite.
• Limba uscată (prăjită)
• Cauzată de pierderea umidității
normale, aceasta devine mată,
rugoasă, uscată. Se întâlnește în
boli febrile, diabet cu acidoză,
tulburări gastro-intestinale
• Limba fisurală
• Prezintă fisuri longitudinale pe fașa
dorsală mai ales în treimea anterioară.
Este fiziologică, uneori asociată cu
unele glosite
• Limba geografică
• Cu arii depapilate sau cu
descuamație superficială cu contur
neregulat asemănător hărții
geografice. Leziunile sunt
migratorii, modificându-se. Se
atestă în alergii
• Limba păroasă (neagră)
• Suprafața limbii este acoperită pe
alocuri cu fire de păr de culoare
galben-brună sau neagră. Se
întâlnește în boala Addison sau după
tratament îndelungat cu antibiotice.
• Limba de zmeură • Limba smălțuită
• Apare în scarlatină (perioada • Are o suprafață lobulată, mucoasa este
descuamativă). Are un aspect roșu, cu nedetă cu papile atrofice albicioase.
hipertrofie a papilelor Apare în luesul terțiar

• Limba lăcuită
are o suprafață netedă, lucioasă,
depapilată. Apare în anemia
Biermer unde are o valoare
semiologică importantă
• Mobilitatea limbii
• Limba imobilă, flască, bolnavul nu poate scoate
limba (afectarea bilaterală a n. hipoglos)
• Tremurături, contracții fibrilare iar bolnavul scoate
limba cu dificultate (pareza de hipoglos, stări toxico-
infecțioase grave)
• Limba deviază lateral spre partea paralizată în
afectarea unilaterală a n. Hipoglos
• Limba este mobilă, dar afectată de tremurături în
intoxicații cu mercur, alcool sau în afecțiuni
neurologice.
Dinții și parodonțiul
• Dinții
Examenul odontal se efectuează pe toate suprafețele dentare
cu o atenție deosebită pentru fețele aproximale ale molarilor și
premolarilor (sediul cariilor). Se diferențiază displaziile,
distrofiile și leziunile traumatice de leziunile carioase.
În leziunile carioase se va preciza:
Sediul cariei
Gradul de interesare a țesuturilor
Eventualele leziuni pulpare
Felul durerii dentare
Pozițiile diferite ale dinților pe arcadă (migrări, dinți
semiincluși, dinți rotați) vor fi trecute în fișa clinică.
• Parodonțiul
• Se apreciază nivelul plăcii bacteriene și al tartrului
supragingival. Se continuă cu determinarea factorilor
de microrotație, inflamație, retracție, existența
pungilor parodontale, migrărilor, implantării restante
și gradului de mobilitate dentară.
• Toate datele examenului clinic, se înregistrează în fișa
medicală a pacientului, unde acesta se semnează (un
acord informativ) în privința diagnosticului și
tratamentului ce va fi efectuat.