Sunteți pe pagina 1din 14

MANAGEMENTUL

CARIEREI
București, 2021
MANAGEMENTUL
CARIEREI
Planifică și modelează progresul indivizilor în cadrul organizației în concordanță cu evaluarea
nevoilor organizației, dar și cu performanțele, potențialul și preferințele individului.

Obiectivele managementului carierei

Acoperirea necesităţilor organizaţiei în materie de succesiune managerială;


Asigurarea formării profesionale şi a acumulării de experienţă practică pentru angajaţii cu
potenţial în vederea preluării unui nivel superior de responsabilitate;
Asigurarea acţiunilor de îndrumare şi susţinere pentru angajaţii cu potenţial în vederea
valorificării acestui potenţial şi a realizării unei cariere de succes în cadrul organizaţiei sau în
afara acesteia, conform talentului şi aspiraţiilor individuale.
TEORII DE MANAGEMENT AL
CARIEREI
Orientarea în
carieră
Activități preferate
Talente și
capacități
Nevoi, valori, Comportament și atitudini
motivații și
atitudini Performanță și
Teoria lui adaptabilitate
Holland Sentimentul competenței
(identitate și satisfacție
personală)
Atracția pentru
post/organizație
Mediul profesional
Responsabilitățile Rămânerea pe post/în
de serviciu organizație
Oportunități și
recompense
Exigențe sociale
Preferă activităţile ordonate, supuse regulilor, organizarea informaţiei scrise
sau numerice, analiza rezultatelor în baza unui set de proceduri bine definite;

Convențional
Preferă activităţile
ambigue şi nesistematice,
Preferă activităţile care care antrenează crearea
implică observarea şi unor forme expresive de
analizarea fenomenelor pentru Investigativ Artistic
scriere şi exprimare
a-şi dezvolta cunoaşterea şi verbală sau vizuală;
înţelegerea. Teoria
lui
Hollan
Preferă să lucreze cu oamenii, dar îşi d Preferă activităţile ce
concentrează energia spre activităţile presupun manipularea
Întreprinzăto fizică a obiectelor într-un
de conducere şi control a celorlalţi în Realist
r
vederea atingerii obiectivelor mediu profesional bine
organizaţionale sau a obţinerii de ordonat, cu puţine cerinţe
beneficii materiale; sociale;

Social Preferă activităţile care implică informarea,


ajutorarea şi dezvoltarea altora şi cărora le
displac mediile profesionale bine ordonate şi
sistematizate;
TEORII DE MANAGEMENT AL
CARIEREI
Competența
tehnică/ Individ motivat de conținutul efectiv al
funcțională muncii

Individ cu obiectiv Individ motivat de potențialul de dezvoltare


prioritar crearea unui Competența
Creativitatea ulterioară având ca obiectiv în carieră
produs/proces care să managerială
atingerea de poziții cu responsabilități
reprezinte creația lui Teoria lui manageriale
exclusivă Schein

Individ motivat de Individ motivat de


evitarea Autonomia Siguranța stabilitatea și siguranța pe
constrângerilor termen lung
privind stilul de viață
MANAGEMENTUL
CARIEREI
Există 2 tipuri de planificare a carierei, în funcție de motivația care stă la baza procesului:
- Planificarea voluntară – inițiată de angajat
- Planificarea involuntară – determinată de necesitatea evitării unor situații nedorite
Interesul organizației pentru managmentul carierei vine din dorința de a diminua riscul de incertitudine cu scopul
atragerii și fidelizării unor angajați bine formați.
Managerii au un rol crucial în managementul carierei subordonaților fiind mediatori între aspirațiile angajaților și
atingerea obiectivelor organizaționale.
STADIILE CARIEREI –
CONFORM MODELULUI
MILKOVICH-BOUDREAU
EXEMPLU DE ÎNDRUMARE ÎN
CARIERĂ
Fost angajat în domeniul bancar face o schimbare și merge în domeniul colectării de
creanțe
Funcția pe care s-a angajat este de coordonator junior
Coordoneaza o echipa de 15 oameni în atingerea targetului prin oferirea de suport în
soluționarea cazurilor
Manager-ul direct avea o expeiență de 2 ani pe funcție de conducere, însă o experiență
mult mai mare ca angajat în companii multinaționale.
Deși rolul de coordonator junior este unul mic, există un career path (traseu de carieră)
pentru a avansa până la funcția de coordonator expert.
Cu toate că există acest traseu de carieră pe care angajații îl pot urma, managerul direct
poartă frecvent discuții cu subalternii pentru a-i motiva și a-i determina să își descopere
pasiunile, domeniile pe care ar excela, înclinațiile care i-ar face să meargă la muncă din
pasiune
EXEMPLU DE ÎNDRUMARE ÎN
CARIERĂ
La fiecare ședință one to one managerul face eforturi pentru a îndruma subalternii către
pasiunea lor. Astfel, de la o ședință la alta, se primesc teme precum:
“Gândește-te ce iți place cel mai mult să faci”
“Daca ai putea alege jobul ideal și ti s-ar oferi, care ar fi acela?”
“De ce ai nevoie pentru a face ceea ce îți dorești? Cu ce te pot ajuta eu?”
“Observ că ai o energie bună, neconsumată, unde crezi că ar tebui să investești această
energie?”
“Poți pune pe o listă calitățile tale, lucrurile la care ești cel mai bun și lucrurile pe care le
stăpânești atât de bine încât le-ai putea împărtăși și celorlalți?”
EXEMPLU DE ÎNDRUMARE ÎN
CARIERĂ
Astfel, în vreme ce majoritatea departamentelor se plângeau de volumul mare de muncă și
timpul petrecut pentru rezolvarea sarcinilor, departamentul acestui manager primea cu încântare
sarcinile suplimentare, job-ul era o plăcere, iar oamenii își descopereau pasiunile treptat;
În decurs de 1 an, angajații au început să țină traininguri între ei (training de excel, de sql, de
time management, de inteligență emoțională, de gestionare a situațiilor de risc, de project
management, lean six sigma, metoda 5s, hoshin kanri etc);
În următorul an cursurile s-au extins la nivel de companie, pentru a beneficia și restul
angajaților de aceste cunoștințe. Totul a fost posibil cu ajutorul echipei de training și a
departamentului de resurse umane;
Angajații din departamentul de coordonare au început să își schimbe joburile, majoritatea în
cadrul aceleiași companii, în departamentele pe care le-au considerat potrivite pentru ei și pentru
ascensiunea lor profesională;
Angajatului venit din domeniul bancar i s-a propus poziția de succesor al managerului său,
participând activ la toate ședințele de board, ședințele administrative, traininguri la care aveau
acces doar managerii până în acel moment.
EXEMPLU DE ÎNDRUMARE ÎN
CARIERĂ
 În acest caz putem observa un exemplu de planificare involuntară/impusă ce s-a
transformat treptat în motivație voluntară.
 Superiorul ierarhic a fost direct implicat în managementul carierei subalternilor săi,
însă nu doar pentru a atinge obiectivele organizației.
 Angajații și-au descoperit atât orientarea în carieră cât și ancorele carierei, chiar
dacă nu li s-a explicat că asta este însemnătatea acțiunilor lor
 Angajații au beneficiat de îndrumare și ghidare constructive si au inspirat mai
departe alți colegi să urmeze această cale
 Psihologia pozitivă a fost metoda de bază folosită de manager pentru a-și îndruma
subalternii.
EXERCIȚIU DE CREATIVITATE
1. Alegeți unul dintre cele șase tipuri de orientare în carieră din Teoria lui Holland
2. Realizați, pe o coală A4, un portret robot al persoanei care este reprezentată de acest tip de orientare în
carieră
3. Explicați alegerea acelui tip de orientare în carieră și portretul robot prin detaliile folosite:
- fizionomie
- stil vestimentar
- viață socială
- activități preferate/hobby-uri
4. Folosiți-vă de materialele disponibile însă păstrați mereu în minte ideea “Think outside the box”, fiți
originali și ingenioși.
5. Vă rog sa treceți toate detaliile pe aceeași pagină, inclusiv Nume Prenume pentru a puncta ca participare
la seminar.
CONCLUZIILE SEMINARULUI
Principalele puncte teoretice atinse:
1. Obiectivele managementului carierei
2. Teorii de management al carierei – Teoria lui Holland
– Teoria lui Schein
3. Planificarea carierei – voluntară
- involuntară
4. Managementul international al carierei
Aspecte practice de urmărit (Temă):
Realizați testul “Ancorele carierei”
Structurați un plan de carieră pe baza rezultatelor obținute la acest test astfel încât să vă pregătiți pentru
ascensiunea profesională
BIBLIOGRAFIE
1. Brown, D. Career information, career counseling, and career development. Allyn & Bacon, 2003
2. Lefter, V., Deaconu, A., Manolescu, A., Marinas, C.V. Bogdan, A., Igreț, R.Ș., Marin, I., Nica, E.-
Managementul Resurselor Umane, Editura Pro Universitaria, București, 2013
3. Lefter, V., Deaconu, A., Pascari, L., Văduva, S., Marinas, C.V. Igreț, R., Marin, I., Cioară, A.,
Sass, C., Neagoie, D.- Managementul Resurselor Umane, Editura Pro Universitaria, București, 2017
4. Lindholm, J., Yarrish, K., & Zaballero, A. The Encyclopedia of Human Resource Management,
Volume 2: HR Forms and Job Aids (Vol. 2). John Wiley & Sons, 2012
5. Manolescu, A. - Managementul Resurselor Umane, Editura Economica, București, 2003
6. Manolescu, A., Lefter, V., Deaconu, A. – Managementul Resurselor Umane, Editura Economica,
București, 2007.
7. Nicolescu, O., Lefter, V., Manolescu, A., Minidictionar de management: vol. 11: Managementul
resurselor umane, Pro Universitaria, București, 2011
8. Marin, I., Auditul Resurselor Umane - Editura Economica, Bucuresti, 2011

S-ar putea să vă placă și