ANGIOCOLITA ŞI

COLECISTITA
 →Inflamaţia căilor biliare
intrahepatice şi extrahepatice, iar
colecistita inflamaţia vezicii biliare;

→ Boala apare mai frecvent la

rumegătoare dar şi la câini.
 Ficatul la câine (faţa viscerală)

22/33
(după König, Liebich, 2004)
 Etiopatogeneza
• ascendent pe cale canaliculară la nivelul
colecistului, fiind reprezentaţi de paraziţi
(Fasciolla spp., Dicrocelium spp.) de calculi
biliari sau datorită duodenitei şi
descendent, pe cale hematogenă prin
vehiculare metastatică;

• E. Coli şi unii germeni piogeni;

• la câini, colecistita - Giardia spp;

• angiocolita la carnivore poate fi urmată de

starea de hepatită coexistând sub
denumirea de colangiohepatită.
 Tabloul clinic
• forma acută: colici severe, tahicardie, respiraţie
superficială, stări dispeptice, tendinţa la
constipaţie cu fecale decolorate şi urât
mirositoare, ulterior diaree galben verzui, iar la
rumegătoare atonia prestomacelor;
• după 1-2 zile de la debut apare starea de icter,
culoarea galben portocalie a mucoaselor aparente,
febră şi reacţie leucocitară de supuraţie;
• la jumătate din cazuri cu forma acută a bolii apare
depresie nervoasă, decubit, deshidratare;
• în cazul ruperii vezicii biliare apare şocul
posthemoragic şi frecvent exitus.
• destul de des însă boala evoluează
asimptomatic, cu semne digestive şi
generale necaracteristice, scăderea
randamentului productiv, anemie, subicter
şi pozitivarea testelor hepatice;

• la carnivore mai frecventă este forma

cronică manifestată prin vomă biloasă,
stare de subicter uneori colici uşoare,
frecvent tendinţa de constipaţie.
 Diagnosticul clinic
• frecvenţa colicilor şi al vomitărilor biloase;
• stării de icter şi pozitivarea testelor hepatice;
• confirmarea diagnosticului se face prin examen
ecografic în deosebi la carnivore;
• angiocolita se confirmă prin evidenţierea în masa
ficatului a vaselor biliare îngroşate;
• colecistită acută se observă îngroşarea difuză şi
hipoecogenitate biliară respectiv, hiperecogenitate
în cazul formei cronice.
• prezenţa calculilor biliari şi al nisipului biliar sub
forma unor depozite de săruri şi celule.
  Peretele vezicii biliare apare îngroșat (în
conditii fiziologice este fin hiperecogen,
2-3 mm) cu aspect edematos
- desenul mucoasei veziculare nu mai
este decelabil ecografic, mucoasa putând
fi denudată și amestecată cu bila sau cu unele
colecții
• Colecistita cronică- îngroșarea peretelui vezical, care este
mai puțin evidentă, datorită prezenței fibrelor conjunctive,
ce impiedică o vizualizare mai bună a vezicii biliare.
• Uneori, datorita unor calcifieri la nivelul vezicii biliare,
se citează : «vezica biliara de porțelan», denumire dată,
după aspectul hiperecogen al peretelui vezical, consecutiv
calcificării vezicale.
Ecatazie canal biliar
 Tratamentul
• la rumegătoare este necesară efectuarea
periodică a tratamenului antiparazitar;
• la animalele de valoare şi la cele de
companie se poate interveni şi chirurgical
evacuând conţinutul colecistului prin
puncţie sau prin laparatomie după care
inoculare a 2-4 milioane U.I. de antibiotic în
vezică.

• la animalele de companie se recomandă

folosirea de coleretice şi colagoge de uz
uman, Anghirol şi chiar purgative.
 COLELITIAZA
(LITIAZA BILIARĂ)
Formarea şi acumularea de calculi
în vezica sau pe canalele biliare,
cu eventuala angrenare ulterioară
pe canalul coledoc.

Boala apare mai frecvent la

rumegătoarele mari, mai rar la
iepuri, câine şi cal.
 Etiopatogeneza
• factori favorizanţi: diskinezia biliară la care se adaugă
factori determinanţi reprezentaţi de germeni piogeni
(E.coli) trematodoze biliare (Fasciola spp., Dicrocelium
spp.) hipercolesterolemie;
• coleliţii sau calculii biliari dintr-una sau mai multe
substanţe organice ca: pigmenţi biliari săruri biliare,
colesterină şi foarte puţine săruri anorganice (în special
cele de calciu) suprapunându-se pe diferite particule ca
celule descuamate, paraziţi, germeni constituind
adevăraţi inductori de nucleaţie în formarea calculilor
biliari;
• forma lor poate fi rotundă, ovoidă, colţuroasă, cilindrică
• hipercolesterolemia - factor de risc în
litiaza biliară;
• formarea calculilor depinde şi de
raportul dintre sărurile biliare şi
colesterină;
• şansele de formare a calculilor a
calculilor biliari sunt mari dacă
raportul dintre cele două elemente
este mic.
• obstrucţia canalului coledoc mai
poate fi de diferite materiale provenite
din intestin (fragmente vegetale, nisip
etc.).
 Tablou clinic
• se constată: depresie, inapetenţă sau chiar
anorexie, subicter sau icter, febră, diaree
recidivantă, ataxie moderată a trenului
posterior, uneori chiar colică uşoară,
redidivantă;

• Paraclinic există bilirubinemie, creşterea

activităţii fosfatazei alcaline a GGT, şi o
creştere moderată a SDH,

• la biopsie se observă stază biliară, hiperplazia

canaliculelor biliare, eventual fibroză portală.
• la taurine simptomele debutează brusc, cu colică
severă, tahicardie, respiraţie superficială costală,
atonia prestomacelor, ileus paralitic, normotermie;
• între crizele de colică - apetitul este prezent, dar
redus cantitativ.
• la debut fecalele sunt foarte consistente, coafate
cu mucus,
• ulterior pot apărea descărcări diareice, cu fecale
gri verzui, urât mirositoare.
• după 24 de ore de la apariţia colicii, apare icterul
mecanic uneori chiar icterul hepato-celular, iar
testele hepatice devin pozitive;
• agravarea bolii - apare dispepsia, tendinţa de
decubit, atonie digestivă, anorexie, polidipsie,
enoftalmie, tahicardie, aritmie, febră, leucocitoză
iar în cazul ruperii colecistului simptome de şoc,
inhibiţie şi exitus.
 Diagnosticul
• clinic - greu de precizat;
• radiologic, cu substanţe de
contrast hexaiodate, injectate i.v.
examinarea se face înainte şi
după 45 de minute de la
administrarea unei raţii bogate în
lipide;
• la animalele mici -ecografia;

• Diagnosticul diferenţial se face

faţă de hepatita supraacută,
reticuloperitonită, anemia
hemolitică şi insuficienţa
hepatică acută.
 Colelitiaza

Apare prin precipitarea sărurilor și/sau

pigmenților biliari, a colesterolului ori a
sărurilor de calciu pe diferiți nuclee
inductoare
 Tratament
• calmarea animalului cu Rompun, Combelen,
Algocalmin, Atropină, Fynadine, sulfat de
magneziu, purgative uleioase şi antibiotice;
• hepatoprotectoare, corticoterapie, coleretice şi
colagoge;

• chirurgical - laparatomie, evacuarea conţinutului

colecistului prin puncţie, după care inocularea unui
antibiotic;

• la câini pentru calculii mici se pot folosi unele

substanţe „dizolvante” de calculi cum ar fi:
Chenodex 10-15mg/kg şi Ursolvan 10mg/kg 1-2x/zi.