Cauzele și mutațiile genetice

Cuprins
1. Introducere..............................................pag.3
2. Metodele de analiză a ADN....................pag.4
3. Mutațiile genetice....................................pag.6
4. Mutațiile spontane.................................pag.10
5. Mutațiile induse.....................................pag.11
6. Tipuri de leziuni ADN...........................pag.21

2
Mutaţiile sunt definite ca modificări permanente şi ereditare în
secvenţa nucleotidelor sau aranjarea ADN. Prin aceste
modificări se produc variante alelice ale secvenţei de ADN
(genă sau secvenţă extragenică). Unele dintre aceste variante
nu au efect fenotipic sau acesta este minim; alte variante
alelice, produse prin mutaţie, pot fi implicate direct în
etiologia unor boli.

3
Introducerea metodelor de analiză a ADN a permis realizarea
unor progrese remarcabile în identificarea şi studiul mutaţiilor
răspunzătoare de producerea unor boli monogenice. S-a putut
defini astfel spectrul mutaţiilor pentru aceste boli, atât calitativ
(tipurile şi poziţiile mutaţiilor, precum şi efectul lor asupra
funcţiei genei) cât şi cantitativ (analiza frecvenţei mutaţiilor în
diferite populaţii sau epidemiologia moleculară).

4
 Consecinţele au fost multiple şi pot fi grupate în trei
categorii:
I. Cunoaşterea teoretică mai precisă a diversităţii
mecanismelor mutaţionale ce operează la om şi descoperirea
unor mecanisme noi (transpoziţii, inversii, expansiuni de
repetiţii trinucleotidice).

5
II. Înţelegerea mai precisă a mecanismelor patogenice ale
unor boli (pierderea totală sau parţială a funcţiei proteinelor,
modificarea sau achiziţia unor proprietăţi noi ale proteinelor
codificate de genele mutante);
III. Ameliorarea calităţii şi eficienţei diagnosticului în
numeroase boli monogenice, precum şi a sfatului genetic şi
diagnosticului prenatal.

6
Mutaţiile genice se pot produce spontan, natural, cel mai
frecvent prin erori accidentale în cursul replicării, sau pot fi
induse de agenţi exogeni sau endogeni, numiţi mutageni.
Aceste cauze – spontane sau induse – generează multiple şi
frecvente leziuni ale ADN, care au un potenţial nociv major
asupra informaţiei ereditare

7
O clasificare simplă a diverselor tipuri de leziuni ale
ADN permite gruparea lor în trei mari categorii:
• Alterări ale bazelor purinice sau pirimidinice: dezaminări
spontane, metilări, adiţii variate, substituţii sau pierderea lor
şi crearea de situsuri abazice ;

8
• Formarea de punţi intra- sau intercatenare (prin agenţi
intercalanţi);
• Rupturi simple, monocatenare, şi bicatenare
Din fericire există în organism mecanisme de reparare eficace
care reduc substanţial efectul defavorabil al mutaţiilor.

9
 MUTAŢII SPONTANE
Cea mai importantă sursă de
leziuni ADN o reprezintă
însuşi procesul de replicare. În
cursul replicării
semiconservative fiecare
catenă a ADN „parental”
serveşte ca matriţă pentru
sinteza unei noi catene; acest
proces, efectuat de
polimeraze, implică
recunoaşterea unei baze din
catena matriţă şi adăugarea
complementară a unui
nucleotid la capătul 3’ al
catenei ce se sintetizează. 10
ADN polimeraza δ catalizează împerecherea corectă a
A(adenina) cu T(timina) şi G(guanina) cu C(citozina), făcând
rareori erori. Şi totuşi, datorită unui fenomen de tautomerie (ce
implică deplasarea unui atom de hidrogen din nucleotid),
acestea pot forma structuri alternative care fac ca bazele să se
împerecheze greşit.

11
ADN polimerazele corectează în
mare măsură aceste erori. Acestea
sunt mai rare în cazul ADN
polimerazei delta, principala
polimeraza implicată în
replicarea ADN, dar relativ
frecvente în cazul altor
polimeraze. Pe ansamblu, erorile
care rezultă în urma procesului
de replicare au o frecvenţă de
aproximativ 50.000/genom/zi.

12
Dar organismul uman posedă alte sisteme de reparare care
determină ca rata erorilor de împerechere apărute în cursul
unei runde de replicare să fie extrem de redusă, de circa o
încorporare greşită la 109 – 1010 nucleotide.

13
Există leziuni care pot să apară spontan, în condiţii fiziologice,
în absenţa replicării. De exemplu, hidroliza reziduurilor
nucleotidice poate să conducă la situsuri abazice; apariţia lor
poate fi favorizată de temperaturi crescute şi acidifierea
mediului celular. Dezaminarea spontană (eliminarea grupei
amine –NH2) a citozinei, adeninei, guaninei sau 5-
metilcitozinei poate conduce la formarea uracilului,
hipoxantinei, xantinei şi, respectiv, timinei.

14
 MUTAŢIILE INDUSE
Mutaţiile induse sunt determinate de agenţi mutageni externi
sau interni, fizici sau chimici.
Factorii de mediu extern precum radiaţiile ultraviolete (UV)
– componentă a radiaţiei solare, radiaţiile ionizante şi
numeroşi agenţi chimici genotoxici pot cauza diverse alterări
în structura ADN care, lăsate nereparate, pot conduce la
apariţia mutaţiilor. Pe primul loc ca frecvenţă în această
categorie se află radiaţiile ultraviolete, ce produc dimeri
pirimidinici (degradarea uracilului, timinei și citozinei).

15
Din punctul de vedere al consecinţelor, fumul de ţigară este
însă cel mai important agent mutagen exogen, acesta fiind
responsabil de producerea mai multor decese prin cancer decât
orice alt agent exogen cunoscut.

16
Hidrocarburi policiclice se găsesc însă şi în produşii de
combustie; lor li se adaugă agenţi alchilanţi/metilanţi ce
poluează atmosfera, gudroanele de ulei, medicamente
antitumorale, diverse minerale sau metale.

17
Radiaţiile ionizante (X, gama) induc în special rupturi mono-
sau bicatenare ale ADN. La om, radiaţiile ionizante - din surse
naturale, profesionale, medicale sau accidentale - au probabil
consecinţe genetice mici (datorită eficacităţii mecanismelor de
reparare a leziunilor) reprezentate cel mai adesea sub formă de
mutaţii recesive, care se vor manifesta numai dacă se întâlnesc
doi heterozigoţi cu o mutaţie identică.

18
Organismele internaţionale au definit o limită arbitrară de
siguranţă - mai mică decât cea care ar produce un efect
semnificativ asupra frecvenţei mutaţiilor dăunătoare din
populaţie - recomandând ca expunerea profesională să nu
depăşească 50 mSv(milisievert) pe an .

19
Alte leziuni sunt produse de către diferite agresiuni
endogene cum ar fi speciile reactive de oxigen (2-20.000
leziuni/genom/zi), o serie de molecule reactive mici (precum
S-adenozil metionina: 600 leziuni/genom/zi) şi mai ales
produşii de peroxidare ai lipidelor (malondialdehida,
acroleina şi crotonaldehida care sunt metabolizate rapid către
epoxizi şi pot genera apoi alterări ale bazelor ADN).

20
Organismul poseda un sistem antioxidant (superoxid
dismutaza, catalaza, glutation peroxidaza etc.) care încearcă să
minimizeze aceste efecte. Atunci când capacitatea acestui
sistem este depasită, aceşti agenţi induc modificări ale bazelor
ADN şi rupturi monocatenare prin alterarea deoxiribozelor.

21
 Tipuri de leziuni ADN şi agenţii etiologici
ai acestora.
Tipul de leziune ADN
Erori de împerechere
Situsuri abazice
Deaminări
Alchilări
Baze oxidate sau hidroxilate
Dimeri pirimidinici
Adiţia unor radicali chimici
Legături încrucişate intracatenare sau cu
proteinele
Legături încrucişate intercatenare
Rupturi monocatenare
Rupturi bicatenare
Agentul etiologic
Erori ale replicării
Erori ale replicării, spontan
Spontan
Agenţi metilanţi (S-adenozil metionina)
UV-A, radicali ai oxigenului, radiaţii X, produşi
ai peroxidării lipidelor
UV-B (> 320 nm)
Carcinogeni (atmosferici, alimentari, fum de
ţigară), citostatice
Carcinogeni, citostatice
Mitomicina C, cisplatinul
Radiaţii X, inhibitori ai topoizomerazei I, radicali
ai oxigenului
Radiaţii gama, inhibitori ai topoizomerazei
22 II