DIVERTICULII ESOFAGIENI

DIVERTICULII ESOFAGIENI
Diverticulii esofagieni sunt leziuni câştigate şi se produc:
1. Fie prin protuzia mucoasei şi a submucoasei printr-o
zonă a peretelui esofagian cu musculatură mai slabă =
diverticuli de pulsiune.
Dintre aceştia vom studia:
Diverticulul faringoesofagian ZENKER
Diverticulul epifrenic
2. Fie prin tracţiunea peretelui esofagian de un proces
inflamator situat în afara organului (ex: ganglionii mediastinali
peribronşici inflamaţi) = diverticuli de tracţiune.
Sunt leziuni rare, fără semnificaţie clinică şi care foarte rar
necesită a fi trataţi.
 
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
I. Elemente importante pentru diagnostic sunt:
1) Disfagia
2) Regurgitarea mâncării nedigerate şi halenă fetidă
3) Semne clinice datorate compresiunii organelor
vecine
4) Zgomote hidroaerice la nivelul gâtului
5) Golirea manuală a diverticulului de către pacient
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
II. Anatomie patologică
1) Este cel mai frecvent dintre diverticulii esofagieni.
2) Este localizat la unirea faringelui cu esofagul, posterior
de linia mediană.
3) Orificiul de comunicare cu esofagul este situat mai sus
de muşchiul cricofaringian şi mai jos de muşchiul constrictor
inferior al faringelui. Între aceste două grupuri de muşchi există
o zonă parietală mai slabă (unghiul lui LAIMER; triunghiul lui
KILLIAN) prin care mucoasa şi submucoasa evaginează
treptat ca rezultat al presiunii crescute generată de timpul
bucofaringian al deglutiţiei.
4) În timp, diverticulul se măreşte şi treptat disecă în spaţiul
prevertebral înapoia esofagului.
5) Deşi ostiul de comunicare cu esofagul este situat pe linia
mediană, sacul diverticular se proiectează lateral, de obicei în
regiunea paravertebrală stângă.
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
III. Diagnosticul clinic
Diverticulul ZENKER este de trei ori mai frecvent la
bărbaţi comparativ cu femeile. Din punct de vedere al
vârstei, vârful de incidenţă maximă se situează în jurul a
60 ani. Boala are o evoluţie lungă (5 – 10 ani) şi
evoluează în două faze:
1) Faza de debut
Simptomatologia este necaracteristică, bolnavul
prezentând:
- Arsură faringiană
- Tuse seacă
- Sialoree
- Senzaţia de corp străin în faringe
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
2) Faza de diverticul constituit
Este faza în care diverticulul s-a mărit şi se produce
staza alimentară.
a) Disfagia este semnul clinic cel mai frecvent şi
depinde de mărimea diverticulului:
- Când diverticulul este mic şi se umple repede, disfagia
apare de la primele înghiţituri, dar nu este intensă,
lumenul esofagian nefiind foarte mult obstruat.
- Când diverticulul este mare, primele înghiţituri sunt
bine tolerate. Apoi, pe măsură ce punga diverticulară se
umple, apare disfagia care este intensă. În fazele tardive,
lumenul esofagian este aproape complet obstruat şi
pacientul nu mai poate înghiţi.
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
b) Regurgitarea
Poate fi:
- Imediată, cu alimente recent înghiţite
- Tardivă, cu alimente vechi
La unii pacienţi, alimentele regurgitate în gură sunt
reînghiţite în diverticul şi apoi din nou regurgitate de mai
multe ori până reuşesc să treacă în esofag. Este
fenomenul de rumegare sau mericism.
Când diverticulul este foarte mare, pacientul îşi provoacă
singur regurgitarea, apăsând în regiunea cervicală.
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
c) Halena fetidă este consecinţa modificărilor suferite de bolul alimentar
din diverticul.
d) Gust acru-metalic în gură.
e) Semne clinice cauzate de diverticulii mari care comprimă organele
vecine:
- Dispnee (tahipnee)
- Congestie cerebrală şi a feţei (vasele mari)
- Sindrom Claude – Bernard – Horner (simpaticul cervical)
- Nevralgii (plexurile cervical şi brahial)
f) Tumoră cervicală (diverticul mare) caracterizată prin:
- Volum variabil
- Se goleşte parţial la palpare
- Zgomote hidroaerice la deglutiţie
- Clapotaj la percuţia superficială
- La percuţia obişnuită:
- Timpanism în partea superioară
- Matitate în partea inferioară
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
IV. Diagnosticul paraclinic
1. Radiografia cervico-mediastinală simplă relevă imaginea
hidroaerică a diverticulului.
2. Tranzitul baritat evidenţiază:
- Trecerea bariului din faringe în diverticul şi nu în esofag
- Diverticulul are contur regulat şi este situat mai jos decât
orificiul esofagian
- După golirea parţială apare nivel hidroaeric
- Imaginea persistă în zilele ce urmează pentru că
diverticulul se goleşte greu.
3. Esofagoscopia oferă detalii asupra stării mucoasei
diverticulare (inflamaţii, ulceraţii, proliferări papilifere,
malignizare); trebuie făcută de un endoscopist avizat.
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
V. Complicaţii
1. Regurgitarea şi aspiraţia conţinutului diverticular în
arborele traheo-bronşic produce iritaţie traheo-bronşică şi
bronhopneumonii.
2. Alimentele reţinute în diverticul determină iritaţia
mucoasei = diverticulită.
3. Diverticulita se poate complica ulterior prin:
- Perforaţie cu abcese paraesofagiene sau
mediastinită
- Ulceraţie şi hemoragie
- Fistulă diverticulo-traheală
- Malignizare
- Sindrom de denutriţie în fazele avansate ale bolii
 DIVERTICULUL
ESOFAGIAN ZENKER
VI. Tratament
Tratamentul este chirurgical. Se practică excizia
diverticulului şi miotomia muşchiului cricofaringian
(sfincter esofagian superior).
 DIVERTICULII EPIFRENICI
I. Elemente importante pentru diagnostic
1. Disfagie şi senzaţie de presiune în esofagul inferior
2. Regurgitaţii intermitente
3. Aspect radiologic tipic
4. Tulburări de motilitate ale esofagului inferior
5. Hernie hiatala asociată uneori
 DIVERTICULII EPIFRENICI
II. Anatomie patologică
1. Sunt localizaţi de regulă la nivelul ultimilor 10 cm ai
esofagului toracic.
2. Sunt de obicei asociaţi cu tulburări de motilitate
sau hernie hiatală cu reflux gastro-esofagian.
3. Pot fi observate mediastinite peridiverticulare
localizate.
 DIVERTICULII EPIFRENICI
III. Diagnostic clinic
Semnele clinice mai importante sunt:
1. Disfagia
2. Regurgitaţia
3. Durerea toracică

IV. Diagnosticul paraclinic

1. Tranzitul baritat esofagian relevă aspectul
caracteristic
2. Manometria evidenţiază contracţii repetitive
simultane asociate cu o funcţie anormală a sfincterului
esofagian inferior.
 DIVERTICULII EPIFRENICI
V. Diagnosticul diferenţial

Trebuie eliminate:
1. Stenozele benigne sau maligne
2. Hernia hiatală
3. Achalasia
 DIVERTICULII EPIFRENICI
VI. Complicaţii

1. Esofagite şi periesofagite
2. Ulceraţii care pot genera sângerări
3. Perforaţii
 DIVERTICULII EPIFRENICI
VII. Tratament
Tratamentul este chirurgical. Este indicat când
simptomele devin severe, iar punga diverticulară are
peste 3 cm diametru. Tehnica constă în:
1. Toracotomie
2. Diverticulectomie
3. Miotomie longitudinală plasată opus diverticulului pe
circumferinţa esofagului.
DIVERTICULII EPIFRENICI
DIVERTICULII EPIFRENICI
DIVERTICULII EPIFRENICI
DIVERTICULII EPIFRENICI
DIVERTICULII EPIFRENICI