ANALIZA URINEI CU STRIPURI.

CARACTERISTICILE
STRIPURILOR
Laboratorul Central de Analize al Spitalului Clinic de Urgenţă
Judeţean Timişoara
Compartimentul Analiza Urinei
 Examenul biochimic al urinei

Examenul biochimic se efectuează în prezent cu

ajutorul stripurilor urinare (numite şi bandelete
reactive). Acestea analizează semicantitativ unii
produşi prezenţi în urină: urobilinogenul,
bilirubina, corpii cetonici, acidul ascorbic (unele
dintre ele), glucoza, proteinele, hematiile, nitriţii,
leucocitele precum şi pH-ul şi densitatea urinară
Banda de test conţine mai multe zone distincte,
fiecare corespunzătoare unui anumit paramentru
de testat. Introducerea benzii în urină va produce
sau nu modificarea coloraţiei în fiecare zonă.
Modificările vor fi comparate cu o scară
etalon, livrată odată cu testul, în care se face
corelaţia între concentraţia parametrului
analizat şi modificarea de coloraţie obţinută.
Un strip este alcătuit din 4 straturi suprapuse:
o folie protectoare de nylon, o hârtie
impregnată cu reactivul corespunzător, o
hârtie de filtru absorbantă şi un suport de
plastic.
Folie protectoare de nylon

Hârtie impregnată cu reactiv

Hârtie absorbantă

Suport de plastic
Indicaţiile utilizării stripurilor urinare:
Boli renale şi de tract urogenital. În acest caz, se
urmăresc modificările de culoare la nivelul
bandeleltelor reactive în special a următorilor
parametrii: pH, leucocite, nitriţi, proteine, hematii,
densitate urinară. Importanţa efectuării unui examen
sumar de urină de rutină reiese din faptul că bolile
renale şi de tract urogenital rămân adesea
asimptomatice o perioadă lungă de timp conducând
adesea la alterări ireversibile. De exemplu, I.R.C
reprezintă stadiul terminal al diverselor nefropatii
primare şi secundare iar singura posibilitate de
tratament a acesteia este reprezentată de dializă sau
de transplantul renal. În plus, are repercursiuni
negative asupra sistemului cardiovascular.
- boli metabolice (în special diabetul zaharat). Se
urmăresc glucoza şi corpii cetonici urinari şi nu
numai acestea deoarece, în timp, diabetul zaharat se
complică cu diverse forme de nefropatie.
- boli hepatice şi anemii hemolitice. În acest caz
importantă este determinarea urobilinogenului şi a
bilirubinei. În multe boli hepatice simptomatologia
apare doar în stadii avansate iar un diagnostic
precoce conduce la instituirea imediată a
tratamentului, evitând complicaţiile ce pot apărea
ulterior.
- monitorizarea unor tratamente cu shimbarea, la
nevoie, a strategiei terapeutice.
- medicina generală cu scopul efectuării de
screening-uri pentru depistarea bolilor aflate într-un
stadiu incipient asimptomatic.
Mod de lucru: Se utilizează urina proaspătă
necentrifugată, de obicei prima urină de
dimineaţă. Urina se colectează într-un vas de
preferinţă steril (dacă recipientul nu este steril,
nu se interpretează nitriţii). Bandeleta se
imersează timp de două secunde în urină în aşa
fel încât toată suprafaţa să fie acoperită. Se
îndepărtează excesul de lichid lipind marginea
benzii de marginea vasului cu urină, apoi se
pune banda în poziţie orizontală. Se compară
zonele reactive de pe bandă cu cele
corespunzătoare de pe scala etalon într-un
interval de 60 de secunde (pentru leucocite
intervalul de 60-120 de secunde). Nu se vor
depăşi două minute
a) Nu există o concordanţă cu privire la numărul de
parametrii pe care să-i includă examenul de urină.
Noi considerăm potrivit ca examenul de urină să conţină
următorii parametrii:
Densitate
pH
proteine
glucoză
urobilinogen
pigmenţi biliari
corpi cetonici*
nitriţi*
leucocite**,hematii**
cilindrii
celule epiteliale plate (scuamoase),celule tranziţionale
(rotunde şi fusiforme),celule renale
Cristale,floră microbiană,altele (levuri, paraziţi, mucus,
filamente şi secreţii urerale şi vaginale, spermatozoizi)
Unii autori susţin că sedimentul urinar trebuie efectuat doar după o prealabilă
triere a probelor de urină prin asa numitul TEST SITĂ
a)Densitatea urinară
Principiu: Testul determină concentraţia ionică a
urinei bazându-se pe eliberarea protonilor care, în
prezenţa cationilor formează un complex. Reacţia
produce schimbarea culorii indicatorului (albastru
de brom-timol). Constituenţii neionici ai urinii, cum
ar fi glucoza sau ureea nu sunt determinaţi. De
aceea, o creştere a densităţii datorită concentraţiei
glucozei > 1000 mg/dl (> 56 mmol/L) nu este
determinată prin acest test.
EGTAH4* + K+ → EGTAH3K + H+
Anionul albastru de brom-timol + H+ → albastru de brom timol
(colorat în albastru) (colorat în galben)
(* = Etilenglicol – bis (β-aminoetileter) – N,N’-tetraacetic
acid)
Surse de eroare:
- prezenţa proteinelor (100-500 mg/dl) conduce la
rezultate fals crescute. Acelaşi fenomen are loc şi în
cazul urinei cetoacidozice.
- la un pH de 7 sau mai mare, valorile sunt mai mari
cu 0,005 g/ml
Densitatea urinei se determină cu urodensimetrul
folosind un eşantion din urina colectată în 24 de ore.
Urodensimetrul este un densimetru etalonat pentru
determinarea densităţii de lichide cuprinse între
1,000-1,060 g/cm3 la 15°C. De aceea, în cazul în care
determinarea densităţii urinei se face la altă
temperatură şi urina conţine glucoză este necesară
corectarea ei. Corectarea se face folosind tabelul
Buchardat.
Mod de lucru
Într-un cilindru gradat de 50 ml se aduc aproximativ
40 ml urină evitând formarea spumei; daca spuma
totuşi s-a format ea se îndepărtează cu o hârtie de
filtru. Se cufundă apoi urodensimetrul în cilindrul cu
urină, iar când acesta nu mai oscilează se citeşte
densitatea corespunzătoare diviziunii de pe tija
aflată la suprafaţa urinei, având grijă ca
urodensimetrul să nu fie lipit de pereţii cilindrului

Urodensimetru
Semnificaţii clinice:
Densitatea urinei normale, numită normostenurie,
variază între 1,015-1,025 g/cm3. În condiţii de hidratare
sau de deshidratare a organismului, limitele sunt mai
largi, variind între 1,000-1,030 g/cm3. În condiţii
fiziologice densitatea urinei variază invers proporţional
cu cantitatea emisă şi direct proporţional cu cantitatea
de substanţe pe care le conţine şi cu intensitatea
culorii.Valorile mai mici de 1,010 g/ml au o semnificaţie
analitică deoarece în acest caz leucocitele şi hematiile
suferă o liză rapidă. Aşa se explică rezultatele negative
obţinute la citirea sedimentului urinar dar cu rezultate
pozitive pe strip.
În cazul alterării funcţiei de concentrare a rinichiului, sau
a eliminării anormale a unor metaboliţi, corelaţia dintre
densitate şi diureză se pierde. Patologic se remarcă
următoarele situaţii:
- Hiperstenurie, densitate peste 1,025, apare în
diabet, proteinurie, urini concentrate
survenite în urma unui regim de sete,
transpiraţii abundente, stări febrile etc.
- Hipostenurie, densitate sub 1,015, apare în
diabet insipid, aport excesiv de apa sau
alimente bogate în apă (fructe).
- lzostenurie, densităţile tuturor emisiunilor
din 24 de ore sunt egale şi cuprinse în jurul
valorii de 1,002 (densitatea ultrafiltratului
plasmatic glomerular). Apare în caz de
insuficientă renală gravă dovedind
incapacitatea de diluare sau concentrare a
rinichiului.
b) pH-ul.
Principiu:
Zona reactivă conţine un amestec de tri indicatori:
roşu metil, albastru de brom-timol şi fenolftaleină. În
limita de pH de 5-9 se obţine o culoare care variază
gradat de la portocaliu-galben-verde până la
albastru.
Determinarea pH-ului cu hârtie indicator
Reactivi:pachete cu benzi de hârtie şi o scala de
culori corespunzătoare.
Mod de lucru
Se introduce în urina proaspăt emisă, timp de 1-2
secunde o bandă de hârtie indicator universal. După
30 de secunde se stabileşte valoarea pH-ului
comparând culoarea hârtiei cu cea a scalei de culori
care însoţeşte pachetul.
 Br Br Br Br
OH O O-
O +
-H

+H+

SO3- SO3-

galben Albastru de brom-timol albastru

O O-Na+
OH O
+2NaOH O
O
-H2O
R R

R R
OH - +
O Na
incolor Fenolftaleina rosu

COOH COOH
-H+
N+ N N(CH3)2 N N N(CH3)2
+H+
H

rosu rosu metil galben

urina acida: portocalie urina alcalina: verde

Surse de eroare:
- în cazul probelor de urină care staţionează timp
îndelungat înainte de a fi lucrate, pH-ul poate vira
spre alcalin ca rezultat al creşterii bacteriene.
Semnificaţii clinice:
În mod normal, urina are o reacţie acidă. pH-ul
urinei este determinat în cea mai mare măsură,
de proporţia de fosfaţi bibazici (alcalini) şi
monobazici (acizi) aflaţi în urină. După cum se
ştie, rinichiul este irigat de sânge, care are un pH
de aproximativ 7,4 şi formează urina cu un pH
acid. Această variaţie de pH se realizează, în
parte, prin modificarea proporţiei dintre fosfaţii
acizi şi alcalini.
Raportul acestora în plasmă (pH = 7,4) este:
NaH 2 PO 4 1

Na 2 HPO 4 5

iar în urină (pH = 4,5-5,5) se inversează:

NaH 2 PO 4 5

Na 2 HPO 4 1

În cazurile în care urina atinge aciditatea maximă, raportul

este egal cu 50:1.
Prin acest mecanism sunt cruţate o mare cantitate de baze
fixe ale organismului (în special Na+, dar şi K+, Mg2+ şi
Ca2+).
PH-ul urinar variază între 5,8 şi 7,4 în cursul zilei; urina de
dimineaţă are un pH de 5-6.
În condiţii fiziologice, pH-ul urinar variază în
funcţie de alimentaţie. Într-o alimentaţie strict
carnată, urina este acidă, cu un pH cuprins între
5,2-5,3, în timp ce într-o alimentaţie exclusiv
vegetariană, urina este alcalină, cu un pH cuprins
între 7,0 - 7,5. În cazul unei alimentaţii mixte,
reacţia urinei este slab acidă. Trebuie reţinut
faptul că, după administrarea de bicarbonaţi sau
tratament cu ape minerale, urina are o reacţie
alcalină.
Ca şi volumul urinei, valoarea pH-ului este supusă
unui ritm nictemeral. Urina cea mai acidă se
elimină spre miezul nopţii şi cea mai puţin acidă
(uneori alcalină) dimineaţa.
Prin păstrare timp mai îndelungat, urina poate
deveni alcalină căci prin contaminare cu
.
germeni microbieni are loc descompunerea
ureei (sub acţiunea ureazei) în amoniac.
Valorile pH-ului care depăşesc valoarea 7 au o
importanţă analitică deoarece, în acest caz,
eritrocitele şi leucocitele suferă o liză rapidă
ceea ce explică rezultatele negative obţinute
la sedimentul urinar în condiţiile unor
rezultate pozitive pe strip.
În mod patologic semnalăm persistenţa
valorilor pH-ului acid sau alcalin independent
de alimentaţie.
Valori scăzute ale pH-ului urinar (urini acide)
se întâlnesc în:
- inaniţie
- diverse intoxicaţii
- insuficienţă renală
- cetoacidoză diabetică
Valori crescute ale pH-ului urinar (urini
alcaline) se întâlnesc în:
- vărsături abundente de diferite etiologii;
- infecţii ale căilor urinare (uretrite, cistite,
pielite, pielonefrite).
- hipopotasemii severe
- diverse intoxicaţii
- febră de diverse etiologii
c) Leucocitele
Principiu:
Leucocitele excretate în urină sunt aproape exclusiv
granulocite ce prezintă o activitate esterazică
detectată prin reacţia de pe strip. Zona reactivă
conţine un ester indoxilic care este clivat de către
esteraza granulocitară. Indoxilul liber reacţionează
apoi cu o sare de diazoniu formând un derivat diazo
colorat violet. Acest test detectează activitatea
esterazei granulocitare şi histiocitare (histiocitele
sunt de asemenea produse în urma unui proces
inflamator iar la examinarea microscopică nu se pot
diferenţia de leucocite pe preparate native
necolorate). Ca urmare, sunt detectate nu numai
celulele intacte ci şi cele lizate.
 O Esteraza leucocitara OH HO
NH NH
+ O
O
SO2 SO2
N N
H H

Ester indoxilic Indoxil

OH OH
+
+ N N R1-

N N N N
R2
H H
Sare de diazoniu R1
Indoxil Derivat azo (violet) R2
În urină pot fi prezente şi celulele
tranziţionale atipice datorate unui cancer al
vezicii urinare, ureterului sau bazinetului.
Ocazional, aceste celule pot fi identificate
în contrast de fază pe preparate nefixate şi
necolorate.
Un simplu sediment urinar de rutină poate
juca un rol important în detectarea timpurie
a cancerului cu celule tranziţionale.
Deşi aceste modificări nu sunt întotdeauna
asociate cu o patologie clară, celulele atipice
trebuie urmărite şi identificate cu atenţie.
Surse de eroare:
- dacă urina este intens colorată, această
coloraţie poate masca culoarea obţinută în
urma reacţiei de pe strip
- excreţia de proteine peste 500 mg/dl şi a
glucozei peste 2 g/dl poate bloca colorarea
zonei reactive zonei reactive. Aceleaşi efecte
le au şi unele medicamente administrate în
doze mari (gentamicina, cefalexinul).
- unele medicamente pot da reacţii fals
pozitive: meropenemul, imipenemul, acidul
clavulanic.
Semnificaţii clinice: Leucocituria reprezintă un
indicator important al proceselor imflamatorii renale
şi ale tractului urinar: infecţii bacteriene (cistite,
uretrite, pielonefrite acute şi cronice), infecţii
abacteriene cauzate de virusuri şi levuri, infecţii
parazitare, glomerulopatii, intoxicaţii. De asemenea,
prezenţa leucocitelor în urină poate fi cauzată şi de o
contaminare cu secreţii din căile genitale, dar în
marea majoritate a cazurilor, pozitivarea testului
pentru leucocite semnifică prezenţa unei infecţii
bacterieie de tract urinar.
Uneori, în cazul inflamaţiilor cronice, se observă o
puternică reacţie leucocitară în absenţa bacteriilor,
cunoscută sub numele de „leucociturie
abacteriană”. Această situaţie este observată adesea
ca simptom unic în pielonefritele cronice.
d) Nitriţii
Principiu:
Nitriţii sunt detectaţi pe baza principiului testului
Griess: orice nitrat prezent în urină e transformat
prin reducere de către bacterii într-un nitrit:
Nitrat → reducere bacteriană → Nitrit
Amina aromatică a sulfanilamidei reacţionează cu
nitritul în prezenţa unui tampon acid formând o sare
de diazoniu care se cuplează cu 3-hidroxi-1,2,3,4-
tetrahidrobenzo-(h)-chinolină formând un derivat azo
de culoare roşie. Intensitatea culorii este direct
proporţională cu cu concentraţia nitriţilor dar fără
nici o legătură cu severitatea infecţiei.
 NH3++ NO2- H+ H N SO
H2N SO2 2 2 N+ N+2H2O

Sulfanilamida Nitrat Sare de diazoniu

OH H
H2N SO2 N+ N+ H2N SO2 N+ N OH
N

Sare de diazoniu H N

Component de cuplare H

Derivat azo (rosu)

Surse de eroare:
- rezultatele fals pozitive se datorează:
poliuriei care spală căile urinare, alimentaţiei
parenterale, dietei carnate, trimpului
îndelungat scurs până la efectuarea testului
(peste 4 ore), utilizarea de recipiente nesterile
(în această situaţie nu se interpretează testul
pentru nitriţi).
- rezultatele fals negative se datorează:
contaminării bacteriene a urinii, tratament cu
substanţe ce conţin fenazopiroclor.
Semnificaţii clinice:
Reacţia pentru nitriţi este specifică pentru prezenţa
bacteriuriei; Un singur test negativ nu exclude o
infecţie de tract urinar deoarece numărul bacteriilor
şi conţinutul de nitraţi poate varia. Absenţa culorii la
teste repetate nu exclude o infecţie deoarece nu
toate microorganismele formează
nitriţi.Tratamentele ce au în componenţa lor nitriţi nu
se concretizează prin excreţia de nitriţi. Orice nitrit
excretat urinar este de natură exclusiv bacteriană.În
prezenţa unui tratament antibiotic sau a
chimioterapiei, metabolismul enzimatic şi populaţia
microbiană sunt inhibate, deci vom avea un test
negativ. Din această cauză, orice tratament
antimicrobian trebuie întrerupt cu cel puţin 3 zile
înainte de efectuarea testului.
e) Proteinele (albuminele)
Reacţia se bazează pe aşa numita „eroare proteică a
indicatorilor de pH”. Zona reactivă conţine un
amestec tampon şi un indicator care îşi schimbă
culoarea de la galben la verde în prezenţa
proteinelor, independent de pH.
Surse de eroare:
- rezultate fals pozitive sunt obţinute în următoarele
condiţii: administrare de polivinilpirolidona (un
substitut de sânge), prezenţa unor reziduri de
dezinfectanţi ce conţin grupări cuaternare de amoniu
sau clorhexidină, medicaţie ce conţine
fenazopiridină
 Cl Cl Cl Cl
O OH O O-

Cl Cl Proteine Cl Cl
Br SO3- -H+ Br SO3-

Br Br Br Br
Br Br
galben verde
3'3",5'5"tetraclorofenol- Anionul acestui compus
3,4,5,6-tetrabromsulfonftaleina
(forma neutra)

- medicamente ca şi chinina, chinidina, clorochina,

sulfonamidele, penicilina nu interacţionează cu
reacţia de pe strip.
Recunoaşterea globală a proteinelor din urină
Apariţia proteinelor în urină se evidenţiază prin
precipitarea lor sub acţiunea unor agenţi de
precipitare ca: acidul sulfosalicilic, picric, acetic etc.
Mai folosit este primul pentru că:
- este foarte sensibil, reuşind să deceleze cele mai
fine urme de proteine prezente;
- precipită toate tipurile de proteine, cu excepţia
peptonelor;
-reacţia are loc la rece.
Proba cu acid sulfosalicilic
Principiu
În prezenţa proteinelor existente în urină, acidul
sulfosalicilic determină apariţia unei turbidităţi sau
chiar a unui precipitat, în funcţie de proteinurie.
Reactivi
Acid sulfosalicilic 20%.
Mod de lucru
Într-o eprubetă se măsoară aproximativ 3 ml urină,
centrifugată, peste care se toarnă 2-3 picături de
acid sulfosalicilic. Se agită şi se urmăreşte apariţia
turbidităţii pe un fond negru, în comparaţie cu o
eprubetă care conţine numai urină.
Rezultat
- urina rămâne limpede: lipsesc proteinele în urină, rezultat
negativ (-);
- urina prezintă opalescenţă uşoară = urme de proteine (±):
- opalescenţă evidentă = pozitiv (+);
- opalescenţă intensă = pozitiv (++);
- precipitat uşor = intens pozitiv (+++):
- precipitat granular sau cazeinos abundent = intens pozitiv
(++++).
Cauze de eroare
Unele medicamente, aflate în urină, pot da cu acidul
sulfosalicilic o opalescenţă mai mult sau mai puţin
intensă.
Recunoaşterea albuminelor termosolubile (Bence-
Jones)
Mod de lucru
Într-o eprubetă se încălzesc 10 ml urină la
temperatura de 60°C. Prezenţa albuminei
termosolubile se manifestă prin apariţia unui coagul
sau a unei tulbureli, care dispare dacă ridicăm
temperatura. Natura chimică a albuminelor tip
Bence-Jones este diferită.
Determinarea proteinelor din urină (Metoda Esbach)
Reactivi
Reactiv de precipitare: 10 grame acid picric şi 20
grame acid citric se dizolvă în apă şi se aduc la un
volum final de 1000 ml.
Mod de lucru
În albuminometrul Esbach se toarnă urina filtrată până la
semnul U şi reactiv până la semnul R. Se amestecă şi se lasă
în repaus 24 de ore, după care se citeşte înălţimea
precipitatului depus. Gradaţiile albuminometrului indică
direct grame de proteine/1000 ml urină. Dacă urina are o
densitate mai mare de 1,008, se va dilua cu apa de două ori,
iar pentru densitatea de 1,020 se va dilua de 3 ori. Rezultatele
obţinute se înmulţesc cu diluţia.
În unele cazuri, albumina precipitată nu se depune la fundul
tubului. Ea rămâne în suspensie. În aceste cazuri avem de-a
face cu albumina neretractibilă descrisă de Bouchardat.
Semnificaţii clinice:
Indicatorul este foarte sensibil la albuminele cu
masă moleculară mică excretate în cazul afectării
renale. Sensibilitatea la alte proteine este scăzută
(proteina Bence-Jones, gama-globuline, peptone,
mucoproteine).Urina normală conţine cantităţi
extrem de mici de proteine (50-100 mg/24 ore sau 10-
30 mg/dl pentru prima urină de dimineaţă), ce nu pot
fi evidenţiate prin reacţiile de recunoaştere
obişnuite. În mod patologic urina poate conţine însă
cantităţi mai mari sau mai mici de substanţe
proteice.Proteinuria este frecvent un semn de boală
renală dar este nespecifică. Prezenţa ei nu
demonstrează o nefropatie dar nici absenţa ei nu o
exclude. Depistarea unei proteinurii necesită un
diabnostic diferenţial.
Proteinuria benignă. La unele persoane sănătoase,
fără afectare renală se poate observa uneori o
proteinurie ce apare mai frecvent în jurul vârstei de
30 ani. Cauzele cele mai incriminate sunt: stresul
fizic şi emoţional, ortostatismul prelungit, lordoza.
Proteinuriile asociate hipotermiei, supraîncălzirii
organismului, sarcinii sau folosirii medicamentelor
vasoconstrictoare sunt, de asemenea, considerate
benigne.
Proteinuria extrarenală. Proteinele pot apărea în
urină în majoritatea situaţiilor cu tablou acut, cum ar
fi: colicile, crizele epileptice, infarctele, accidentul
vascular cerebral, traumatisme craniene,
postoperator. Aceste proteinurii dispar imediat ce
cauza extrarenală a fost eliminată.
Proteinuria extrarenală. Proteinele pot apărea în
urină în majoritatea situaţiilor cu tablou acut, cum ar
fi: colicile, crizele epileptice, infarctele, accidentul
vascular cerebral, traumatisme craniene,
postoperator. Aceste proteinurii dispar imediat ce
cauza extrarenală a fost eliminată.
Proteinuria de cauză renală. O creştere a
permeabilităţii capilarelor glomerulare datorită
modificărilor patologice de la acest nivel conduce la
dezvoltarea proteinuriei renale. Această proteinurie
este persistentă şi este observată pe tot parcursul
zilei şi a nopţii. Cele mai pronunţate proteinurii sunt
observate în nefroze. În glomerulonefrite excreţia
proteică este de obicei situată în jurul valorii de 200-
300 mg/dl şi însoţită de alte căteva simptome, fiind
acompaniată aproape constant de microhematurie.
Proteinuria de origine tubulară se datorează
leziunilor celulelor tubulare şi/sau tulburărilor de
absorbţie tubulară a proteinelor din filtratul
glomerular. Acet tip de proteinurie se întâlneşte în
cazul pielonefritelor, nefritelor, chistelor renale,
rinichiului polichistic.
Excreţia intermitentă de proteine apare adesea în
pielonefritele cronice.
Proteinuria postrenală însoţeşte procesele
inflamatorii de la nivelul vezicii urinare, prostatei şi
hemoragiile tractului urinar.
f) Glucoza
Principiu:
Testul de punere în evidenţă a glucozie se bazează pe
reacţia specifică cu glucozo-oxidază-peroxidază în care D-
glucoza este oxidată enzimatic de către oxigenul
atmosferic la δ-D-gluconolactonă. Apa oxigenată rezultată
este utilizată într-o reacţie de culoare. Astfel sub acţiunea
peroxidazei apa oxigenată de descompune în apă şi oxigen
atomic care oxidează tetrametilbenzidina la un derivat
colorat în verde-albastru.
Surse de eroare:
- datorită reacţiei enzimatice, interferentul major, vitamina
C, a fost eliminat.
- testul este independent de pH şi de prezenţa corpilor
cetonici.
- rezultate fals pozitive pot apărea la utilizarea
dezinfectanţilor care conţin apă oxigenată
 CH2OH
CH2OH
H O OH
H O
OH +O2 GOD
OH O + H2O2
HO H
HO
OH
OH
Glucoza
Gluconolactona

H2N POD
NH2 + H2O2 H2O +Derivat colorat verde-albastru

3,3',5,5'-tetrametilbenzidina
Semnificaţii clinice:
Urina normală conţine o cantitate foarte mică de
glucide (350-500 mg/24 ore sau 15 mg/dl în urina de
dimineaţă), cantitate neidentificabilă prin metodele
uzuale.Determinarea glucozei în urină are o valoare
diagnostică mare pentru depistarea diabetului
zaharat cât şi pentru posibilitatea de autocontrol a
acesteia de către pacienţi. Pe de altă parte, absenţa
glicozuriei nu exclude o alterare a metabolismului
glucidic, în particular, nu exclude un diabet zaharat.
De asemenea, glicozuria poate fi cauzată şi de alţi
factori.
Glicozuria apare atunci când reabsorbţia tubulară
(tubul proximal) la nivel renal a glucozei este
depăşită, la o valoare a glicemiei de peste150-180
mg/dl (prag renal de eliminare a glucozei).
Glicozuria din diabetul zaharat. Majoritatea
pacienţălor diabetici prezintă glicozurie, dependent
de severitatea bolii şi de integritatea funcţiei renale.
Determinarea glicozuriei postprandial este mai
eficientă pentru depistarea diabetului decât cea
efectuată folosind prima urină de dimineaţă.
Glicozuria renală (diabetul renal) reprezintă o
tulburare congenitală benignă caracterizată prin
prezenţa unei glicozurii, constante sau intermitente,
în timp ce glicemia are valori normale sau scăzute.
În acestă situaţie, reabsorbţia tubulară a glucozei
este limitată, fapt care duce la pierderea de glucoză
prin urină.
Recunoaşterea glucidelor reducătoare
Toate glucidele eliminate au proprietăţi reducătoare
faţă de anumiţi reactivi care conţin săruri de cupru,
argint sau bismut, datorită prezenţei în molecula lor
a unei funcţiuni carbonilice libere. Excepţie face
zaharoza, care are funcţiunile carbonilice blocate,
dar prin hidroliză eliberează produşi cu acţiune
reducătoare. Reducerea reactivilor poate fi dată şi de
alte substanţe cu caracter reducător conţinute în
urina, motiv pentru care este normal să se indice
existenţa corpilor reducători.
Metoda Botger-Nylander
Principiu. Azotatul bazic de bismut, în mediu alcalin,
la cald este redus de către un glucid reducător la
bismut metalic de culoare neagră:
 100°C
Bi(OH)2NO3 + NaOH Bi(OH)3 + NaNO3
2Bi(OH)3 + 3 H C O 2Bi + 3 COOH + 3H2O

(H C OH )4 (H C OH )4

CH2 OH CH2 OH

Reactiv Nylander:
-Hidroxid de sodiu 100 g;- Sare Seignette (tartrat
dublu de sodiu şi potasiu) 40 g;
- Azotat bazic de bismut 20 g,
- Apă distilată ad. 1000 ml.
Mod de lucru
Se măsoară într-o eprubetă un ml urină şi o picătură
de reactiv Nylander. Se menţine eprubeta, în baia de
apă la fierbere, timp 5 minute. Apariţia unui
precipitat negru indică un rezultat pozitiv. Pot apărea
rezultate fals pozitive datorită apariţiei unui
precipitat negru de sulfură de bismut produs de
aminoacizi cu sulf din albuminele urinare. În aceste
cazuri se repetă proba cu un reactiv cu sulfat de
cupru (Benedict). Reacţia este sensibilă şi are
valoare diagnostică deosebită când rezultatul este
negativ.
Metoda Benedict (semicantitativă)
Principiu
Monozaharidele, în mediu alcalin, la cald, reduc
sărurile cuprice complexate la oxidul cupros roşu-
cărămiziu. Complexarea ionilor de cupru în mediu
alcalin (pentru a împiedica formarea hidroxidului
cupric) se face cu citrat de sodiu.
Reactivi
Reactiv Benedict:
Citrat de sodiu 173 g
Carbonat de sodiu anhidru 100 g
Sulfat de cupru 17,3 g
Apă distilată ad 1000 ml
Mod de lucruÎntr-o eprubetă se măsoară: un ml reactiv
Benedict şi o picătură urină. Se menţine eprubeta în baia de
apă la fierbere, timp de 5 minute.
Rezultat
Culoarea Citirea reacţiei Concentraţia glucidului (g/1000 ml)

Neschimbată negativ 0

Verde fără precipitat + 0,2-0,3

Verde cu precipitat + 0,5

Verde măsliniu ++ 1,0

Portocaliu +++ 1,5

Roşu-cărămiziu ++++ peste 2,0

Deoarece reacţia de reducere este dată şi de alte

glucide în afară de glucoză, pentru a stabili exact
natura glucidului identificat, se utilizează reacţia
cu fenilhidrazină sau o reacţie enzimatică.
Corpii cetonici
Principiu:
Depistarea corpilor cetonici se bazează pe principiul
reacţiei Legal. Acidul acetoacetic şi acetona
reacţionează cu nitroprusiatul de sodiu şi glicina în
mediu alcalin conducând la un compus violet.
Reacţia este specifică doar pentru cei doi corpi
cetonici; acidul β-hidroxibutiric nu reacţionează.

Na2[Fe(CN)5NO] + CH3 - C - R Na3[Fe(CN)5N = CH - C - R] + H2O

Nitroprusiat de sodiu
O OH O
Corp cetonic Complex colorat violet
Semnificaţii clinice:
Corpii cetonici (acidul acetoacetic, acidul β-hidroxibutiric şi
acetona) sunt prezenţi în urină atunci când există o
degradare a acizilor graşi datorită unui aport insuficient de
energie sub formă de glucoză. Predominanţa lipolizei
conduce la creşterea nivelului acizilor graşi liberi în ser
urmată de degradarea lor la nivel hepatic până la acetil-
coenzima A, formă sub care pot fi utilizaţi în continuare în
alte procese metabolice. Acest exces va fi convertit în acid
acetoacetic ce va fi transformat parţial în acid β-hidroxibutiric
şi doar o mică parte în acetonă.
Cetonuria din diabetul zaharat. Prezenţa corpilor cetonici în
urină este semnalată atunci când diabetul zaharat este
decompensat. Starea comatoasă şi precomatoasă sunt
întotdeauna acompaniate de cetoacidoză, cu excepţia comei
hiperosmolare. Deficitul relativ sau absolut de insulină
determină reducerea utilizării glucozei de către ţesutul adipos
şi celula musculară, având ca rezultat intensificarea lipolizei.
Corpii cetonici rezultaţi împreună cu alte modificări
fiziopatologice (deshidratare, pierdere de electroliţi)
au ca şi consecinţă instalarea comei.
Cetonuria de cauză nediabetică. Există şi alte situaţii
în care apar corpii cetonici în urină: inaniţie,
vărsături incoercibile la copii mici, febră în special
atunci când însoţeşte o boală infecţioasă, vărsăturile
din primele luni de sarcină, boli metabolice
congenitale.
Reacţii de recunoaştere
La recunoaşterea lor se folosesc reacţiile de culoare
pe care acidul acetilacetic şi acetona le dau cu:
nitroprusiatul de sodiu, aldehida salicilică, clorura
ferică. Redăm în continuare câteva modalităţi de
recunoaştere a corpilor cetonici bazate pe reacţia de
culoare cu nitroprusiatul de sodiu.
Reacţia Legal-Imbert
Principiu
Corpii cetonici menţionaţi reacţionează cu reactivul Legal-
Imbert în prezenţa amoniacului, dând naştere unui produs de
culoare violetă.
Reactivi
1. Reactiv Legal-Imbert (nitroprusiat de sodiu 5 g, acid acetic
glacial 50 ml, completare cu apă distilată la 100 mI). Se
conservă în sticle brune.
2. Amoniac concentrat 25%.
Mod de lucru
Într-o eprubetă se aduc 2-3 ml urină filtrată şi 4-6 picături de
reactiv Legal-Imbert şi se omogenizează. Pe pereţii eprubetei
se prelinge circa un ml de amoniac 25%, în aşa fel ca acesta
să formeze un strat superior, apoi se lasă în repaus 15
minute.Urina normală nu dă nici o reacţie. În prezenţa
corpilor cetonici apare un inel violet la limita de contact al
celor două straturi de lichide.
Reactivi sub forma solidă
Deoarece reactivul Legal-Imbert, aflat sub formă de
soluţie, se alterează cu timpul, poate fi înlocuit cu
reactivi în stare solidă care, sub formă de pulbere
sau de pastile, sunt mai stabili.
a. Reactivul sub formă de pulbere. Se obţine prin
amestecarea următoarelor substanţe în proporţiile
indicate (nitroprusiat 0,5 g, sulfat de amoniu 10,0 g,
carbonat de sodiu anhidru 10,0 g)
Mod de lucru
Pe o placă de porţelan se pune un vârf de spatulă de
pulbere peste care se adaugă 2-3 picături de urină şi
se amestecă cu o baghetă sau cu colţul unei lame de
microscop. Dacă urina conţine corpi cetonici apare o
culoare violetă mai mult sau mai puţin intensă. În
absenţa corpilor cetonici culoarea violetă nu apare.
b. Reactiv sub formă de pastilă. Se găseşte în
comerţ, sub denumirea de "acetotest", însoţit
de modul de lucru, care fiind foarte simplu,
poate fi efectuat chiar de către bolnavul
neinternat în spital.
Mod de lucru
Într-o eprubetă se introduc aproximativ 5 ml
de urină proaspătă peste care se adaugă
pastila şi se aşteaptă câteva minute. Prezenţa
corpilor cetonici face ca pastila să se coloreze
în violet, cu nuanţe şi intensităţi de culoare
dependente de cantitatea de corpi cetonici.
Cauze de eroare
La concentraţii mari şi creatinina dă, în aceleaşi
condiţii, culoare violetă.
Importanţa diagnostică a reacţiei
În mod curent, în stările de acidocetoză, eliminarea
corpilor cetonici în urină creşte apreciabil. Această
situaţie se întâlneşte în afecţiuni care cresc
cetogeneza hepatică sau scad utilizarea corpilor
cetonici în ţesuturile extrahepatice (ţesut muscular,
rinichi) şi anume: efort muscular intens, inaniţie sau
regim alimentar dezechilibrat (bogat în lipide şi
proteine, sărac în glucide); tulburări
gastrointestinale acute sau cronice, în special la
copii (dispepsie acută, toxicoză); vărsături
accentuate de sarcină, diabet zaharat.
Urobilinogenul
Principiu:
Fluoroboratul de p-metoxibenzendiazoniu, o sare de
diazoniu stabilă, formează un compus azo de
culoare roşie în prezenţa urobilinogenului în mediu
acid.

+ Mediu acid
H3C O N N -
BF4 + Urobilinogen Compus azo (rosu)

Sare de diazoniu
Supraîncărcarea capacităţii funcţionale hepatice
Când sunt prezente cantităţi mari de bilirubină, şi de
asemenea şi urobilinogen, ca rezultat al degradării excesive a
hemoglobinei, capacitatea funcţională hepatică poate fi
depăşită, chiar dacă ficatul prelucrează de 2-3 ori mai mult
urobilinogen decât în mod normal. Urobilinogenul
neprelucrat ajunge în torentul sangvin şi în final este excretat
renal. Cauzele supraîncărcării capacităţii funcţionale hepatice
sunt: anemii hemolitice, anemie pernicioasă, hemoliză
intravasculară ca şi consecinţă a unor intoxicaţii, boli
infecţioare sau accidente transfuzionale, policitemie.
Alterarea capacităţii funcţionale hepatice. Bolile
hepatice au drept consecinţă alterarea capacităţii funcţionale
a ficatului. Urobilinogenul ce intră prin vena portă nu este
complet metabolizat şi se elimină ca atare la nivel renal.
Această alterare se întâlneşte în următoarele situaţii: hepatite
virale, hepatite cronice, ciroză hepatică, intoxicaţii cu lezarea
parenchimului hepatic, tumori hepatice.
Scurtcircuitul hepatic. În unele situaţii patologice (de
exemplu, în ciroza hepatică cu hipertensiune portală,
tromboză de venă portă, ocluzia venei hepatice) fluxul
sangvin la nivelul venei porte este redus iar o parte din
urobilinogen trece direct în sânge fiind excretat
renal.Urobilinogenul este absent în urină în situaţia
producţiei insuficientă de bilă de către celulele hepatice,
alterarea capacităţii de secreţie a bilei în intestin şi
absenţa reducerii bilirubinei la nivel intestinal. Cauze:
obstrucţia completă a ductului biliar comul în absenţa
infecţiei de tract biliar, stoparea completă a producţiei
de bilă de către ficat (hepatite virale severe, intoxicaţii cu
afectare hepatică severă), absenţa florei intestinale
(fiziologică la nou-născuţi şi întâlnită rar după un
tratament antibioterapic intensiv). În urina normală,
urobilinogenul se află în cantităţi mici dar decelabile;
lipseşte sau apare crescut în stări patologice.
Recunoaşterea urobilinogenului cu reactiv Ehrlich
Principiu:Urobilinogenul se condensează cu
paradimetilaminobenzaldehida în mediu acid dând naştere
unui produs de culoare roşie.
Reactiv Ehrlich.Se dizolvă 2 g p-dimetilaminobenzaldehida în
100 ml acid clorhidric 20 %.
Mod de lucru
Într-o eprubetă se aduc aproximativ 2 ml urină proaspătă (dar
rece) şi 1-2 picături de reactiv Ehrlich; dacă nu apare imediat
o coloraţie roşie se încălzeşte la flacără sau în baia de apă.
Rezultate:
Urobilinogenul normal: coloraţia roşie nu apare decât prin
încălzire.Urobilinogenul crescut: coloraţia roşie apare chiar la
rece (temperatura camerei).Urobilinogen absent: coloraţia
roşie nu apare nici la cald.Urobilinogenul are valori crescute
în icterul hemolitic şi parenchimatos (hepatic), tumori
maligne hepatice, steatoza hepatică, abces hepatic şi lipseşte
în icterele mecanice (prin obstrucţie).
Bilirubina
Principiu:
Reacţia se bazează pe cuplarea bilirubinei cu o sare stabilă
de diazoniu (2,6-diclorobenzendiazoniu difluoroborat) în
mediu acid cu formarea unui derivat azo de culoare violet.
Cl

+ Mediu acid
N N BF4- + Bilirubina Compus azo (violet)

Cl
Sare de diazoniu
Surse de eroare:
- sensibilitatea este alterată de cantităţi mari de acid ascorbic sau
nitriţii din urină.
- rezultate fals negative se întâlnesc în următoarele condiţii: timpul
îndelungat scurs de la recoltare până la efectuarea testului şi
expunerea probei la lumină determină oxidarea bilirubinei.
- rezultatele fals pozitive se pot datora medicaţiei care colorează
urina în roşu sau prezintă o culoare roşie în mediu acid .
Semnificaţii clinice:
Ca rezultat al conjugării (esterificării) cu acid
glucuronic, bilirubia devine hidrosolubilă şi astfel
susceptibilă de a fi excretată renal. Bilirubina
prezentă în urină este întotdeauna bilirubină
conjugată (directă).
În toate procesele patologice în care avem o
creştere a concentraţiei bilirubinei conjugate în
plasmă, avem şi nivele considerabile ale bilirubinei
urinare. Bilirubina conjugată este prezentă în
cantităţi mari în plasmă în următoarele situaţii:
creşterea presiunii intracanaliculare datorită
obstrucţiei intra- sau extrahepatice, inflamaţie sau
fibroză periportală, necroză hepatică.
Hematiile (eritrocitele)
Principiu:
Testul se bazează pe activitatea de tip
peroxidazic al hemoglobinei şi mioglobinei care
catalizează oxidarea unei substanţe indicator
(3,3’,5,5’-tetrametilbenzidină) de către un
hidroperoxid organic (2,5-dimetilhexan-2,5-
hidroperoxid) conducând la un compus verde-
albastru.
Există două scale pentru determinarea
hemoglobinei şi a eritrocitelor libere. Sensibilitatea
testului este de 5 eritrocite/µl ceea ce corespunde la
0,015 mg hemoglobină/dl urină. Această sensibilitate
mare este dată de adăugarea unui activator în
amestecul de reacţie
 + H2N NH2 + Hemoglobina
OOH OOH
3,3',5,5'-tetrametilbenzidina
2,5-dimetilhexan
2,5-dihidroperoxid

+ Compus verde-albastru
OH OH

Pigmenţii sanguini din urină pot fi reprezentaţi de

hemoglobina liberă şi cea conţinută în eritrocite. În
primul caz, în sedimentul urinar nu sunt prezente
hematii, în cel de-al doilea caz, în sedimentul urinar
apar structuri hematice.
Surse de eroare:
- prezenţa vitaminei C nu interferă cu reacţia de pe
strip.
- o concentraţie a nitriţilor de peste 2,2 mmol/L (10
mg/dl) (valor foarte rar întâlnite în infecţiile de tract
urinar) scade sensibilitatea reacţiei.
- nu se recomandă conservarea urinei cu formol
deoarece conduce la rezultate fals negative
- rezultate fals pozitive se pot obţine dacă urina
conţine urme de detergenţi oxidanţi
- proteinuria peste 5 g/L (500 mg/dl) poate atenua
reacţia de culoare a hemoglobinei
Reacţii de recunoaştere
Recunoaşterea pigmenţilor sanguini se poate face
spectroscopic sau prin reacţii chimice. Spectral,
hemoglobina se recunoaşte prin benzile
caracteristice pe care le prezintă, iar chimic prin
activitatea sa pseudoperoxidazică, ce o exercită
asupra apei oxigenate. Metoda descrisă mai jos mai
are aplicablitate practică doar pentru examenul
scaunului pentru decelarea hemoragiilor oculte
Metoda Adler
Principiu.Hemoglobina descompune apa oxigenata
cu eliberare de oxigen atomic, care oxidează
benzidina la un compus de tip chinoidinic. Acesta,
condensându-se cu o nouă moleculă de benzidină,
formează albastrul de benzidină.
Reactivi
- benzidină pură;
- acid acetic glacial:
- apă oxigenată 3 g/100 ml (12 ml perhidrol/100 ml).
Mod de lucru
Într-o eprubetă se introduc câteva cristale de benzidină,
5-10 picături de acid acetic glacial şi se agită până la
dizolvare completă. Apoi se adaugă 1-2 ml urină, câteva
picături de apă oxigenată şi se agită pentru
omogenizare. În prezenţa pigmenţilor sanguini apare o
culoare verde care trece în albastru.
Semnificaţii clinice:
Hematuria, excreţia eritrocitelor în urină, este întâlnită în
multe situaţii patologice şi din acet motiv este necesară
clarificarea originii sângerării. În această situaţie, cele
mai multe date sunt oferite de examinarea morfologiei
hematiilor din sedimentul urinar.
Cauzele hematuriei:
- calculii renali. Prezenţa lor provoacă dureri
colicative renale acute însoţite adesea de hematurie.
- tumori ale tractului urinar. Microhematuria de
cauză neprecizată ca manifestare unică de boală
este adesea de origine tumorală, deoarece
majoritatea tumorilor sunt asimptomatice o perioadă
lungă de timp.
- glomerulonefritele. În acest caz hematuria adesea
microscopică, este însoţită de proteinurie şi
hipertensiune arterială. Dismorfismul eritrocitar are,
în acest caz, un rol diagnostic important.
- pielonefritele în care hematuria este prezentă doar
la o treime din pacienţi.
În cazul în care se lucrează prin metode clasice
consacrate (un număr relativ mare de laboratoare – în
special laboratoarele din spitale – folosesc încă
metodele clasice) am observat neconcordanţe cu privire
la exprimarea intensităţii unei reacţii pozitive în cazul
proteinelor urinare şi a urobilinogenului. Propunem
următoarea exprimare semicantitativă:
- pentru proteine:
absent
urme (+/-)
slab pozitiv (pozitiv +)
intens pozitiv (pozitiv ++)
- pentru urobilinogen:
normal
uşor sporit (+/-)
sporit (pozitiv +)
intens pozitiv (pozitiv ++)
O altă neconcordanţă pe care o semnalăm este aceea că
anumiţi examinatori utilizează datele de pe strip
referitoare la leucocite şi hematii ca elemente de
sediment. Această neconcordanţă devine anomalie din
două motive:
- datele de pe strip sunt obţinute ca urmare a unor reacţii
enzimatice în care rolul esenţial este deţinut de enzime
(esteraza granulocitară respectiv acţiunea peroxidazică
a hemoglobinei) şi ca urmare numărul/µL este obţinut
indirect iar în cazul lizei celulelor acestea nu se regăsesc
microscopic, enzimele fiind însă prezente.
- în cazul sedimentului urinar exprimarea elementelor se
face pe câmp microscopic şi nu pe µL.
Există totuşi o corelaţie între datele de pe strip (în cazul
leucocitelor şi al hematiilor) şi o relativă aproximaţie a
elementelor în sediment (vezi tabelele).
Leucocite** – interpretare orientativă (după Bayer Encyclopedia, modificat)

Negativ Urme Rare Prezente Frecvente

Negativ +/- + ++ +++

Negativ ~ 15/µL ~70/µL ~125/µL ~500/µL

Hematii** – interpretare orientativă (după Bayer Encyclopedia, modificat)

Negativ Urme Rare Prezente Frecvente

Negativ +/- + ++ +++

Negativ ~ 10/µL ~25/µL ~80/µL ~200/µL

Această exprimare este doar orientativă, ea neavând
valoare de sediment, motiv pentru care considerăm
greşită transcrierea valorilor evidenţiate de strip ca
fiind echivalente cu numărul de celule/câmp din
sedimentul urinar, Ca atare noi tratăm aceşti
parametrii ca şi parametrii biochimici orientativi.
d) Neconcordant este şi faptul că cei mai mulţi
examinatori nu precizează dacă au lucrat prin
metode clasice sau cu stripuri. Acest lucru se
impune deoarece în cazul utilizării atât a stripurilor
cât şi a metodelor clasice pot apărea reacţii fals
pozitive şi fals negative (unele medicamente, acidul
ascorbic, etc).
Metodele de lucru.
a) La biochimie:
1) Indiferent dacă se lucrează semicantitativ cu
stripuri sau prin metodele clasice, este
recomandabilă folosirea aceleiaşi exprimări. Această
condiţie se impune deoarece nu există (şi nici nu
este posibil de elaborat) un set de valori normale
pentru stripuri. Folosirea valorilor de pe strip
creează numeroase probleme de interpretare
clinicienilor. Nu este posibil de elaborat un set de
valori normale în cazul stripurilor deoarece
examenul de urină în sine este o probă eminamente
calitativă, ori toate elementele descrise de strip sunt
în funcţie de un paramentru – volumul. Acesta poate
varia foarte mult în funcţie de starea de hidratare a
Emisia diferitelor componente biochimice nu este
liniară în interval de 24 ore, aceasta face ca
exprimarea concentraţiei/µL să nu aibă valoare
cantitativă (fiind urină spontană) şi nici semnificaţie
clinică.Din aceste raţiuni recomandăm utilizarea unei
exprimări calitative atât în cazul stripurilor cât şi a
metodelor clasice, realizând în acest fel şi o
concordanţă între metode.
Proteine – interpretare (după Bayer Encyclopedia şi Roche Diagnostics modificat)

Absent (-) Urme (+/-) Slab pozitiv (+) Pozitiv (++)

0-15 mg/dL 15-30 mg/dL 30-100 mg/dL 100-300 mg/dL

Primul interval Al doilea Al treilea Al patrulea

de valori interval de interval de interval de
(alte stripuri) valori valori valori
(alte stripuri) (alte stripuri) (alte stripuri)
Urobilinogen – interpretare (după Bayer Encyclopedia şi Roche Diagnostics modificat)

Normal Uşor sporit (+/-) Sporit (+) Pozitiv (++)

0,2-1 mg/dL 1-2 mg/dL 2-4 mg/dL 4-8 mg/dL
Primul interval Al doilea Al treilea Al patrulea
de valori interval de interval de interval de
(alte stripuri) valori valori valori
(alte stripuri) (alte stripuri) (alte stripuri)
Glucoză – interpretare (după Bayer Encyclopedia şi Roche Diagnostics modificat)

Absentă (-) Prezentă (+)

0-100 mg/dL Peste 100 mg/dL
Primul interval de valori Celelalte intervale de valori
(alte stripuri) (alte stripuri)

Corpi cetonici – interpretare (după Bayer Encyclopedia şi Roche Diagnostics modificat)

Absenţi (-) Prezenţi (+)

0-5 mg/dL Peste 5 mg/dL
Primul interval de valori Celelalte intervale de valori
(alte stripuri) (alte stripuri)
 Bilirubină (pigmenţi biliari) – interpretare (după Roche Diagnostics modificat)

Absentă (-) Prezentă (+)

0-0,1 mg/dL Peste 0,1 mg/dL
Primul interval de valori Celelalte intervale de valori
(alte stripuri) (alte stripuri)

Nitriţi* – interpretare

Absenţi Prezenţi

*Prezenţa nitriţilor în urină se va raporta doar în cazul

în care colectarea urinei s-a făcutîntr-un recipient
steril sau de unică folosinţă.
Cele mai utilizate stripuri conţin 10 parametrii.
Există însă şi stripuri care pe lângă cei 10 parametrii
mai conţin unul – acidul ascorbic.
2) Concordanţa exprimării pe intervale de
valori elimină şi inconvenientele legate de:
- tipul de strip;
- modalitatea în care se face citirea (cu un
aparat sau prin comparaţie cu indicatorii de
pe cutie);
3) Şi în cazul utilizării metodelor clasice
exprimarea propusă face ca rezultatele să fie
comparabile indiferent de metoda clasică
utilizată.