Planificarea instruirii și Evaluare

în EFS-K
 Definiție
Planificarea este o activitate specifică omului conştient de
scopurile urmărite şi de necesitatea unei eficienţe maxime
în tot ceea ce face.

Se defineşte ca fiind o activitate umană care constă în

"prevederea ştiinţifică a conţinutului, desfăşurării şi
finalizării unei acţiuni".
La educaţie fizică, sport, şi kinetoterapie, planificarea este o activitate
cu grad ridicat de complexitate determinat de o multitudine de
variabile, dintre care menţionăm şi analizăm succint pe următoarele:
Perioada de timp pentru care se elaborează
Natura componentelor modelului de educaţie fizică şi sport
Locul de desfăşurare a activităţii
Componenta grupurilor/claselor de subiecţi după criteriul
sexului/genului
Componenţa grupurilor/claselor de subiecţi după criteriul
nivelului de pregătire fizică şi motrică
 Documente oficiale
Planul de învățământ(nr.ore, discipline)
-curriculum nucleu/CN(obligatorie la nivel național) toate
disciplinele
-curriculum la decizia școlii/CDS(autonomie prin
valorificarea tradiției locale)
-curriculum diferențat pe profil(prespecializare)
Programa de educație fizică

Sistemul național școlar de evaluare la educației fizică și

sport
La nivelul fiecărui profesor trebuie să se
elaboreze următoarele trei documente de
planificare:
planul tematic anual, (nu este obligatoriu)
planul calendaristic semestrial (obligatoriu)
planul de lecţie/proiectul
didactic(obligatoriu pâna la obț.definitivat)
 EVALUAREA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Evaluarea este un element fundamental în orice activitate

umană cu obiective bine precizate şi o componentă stabilă
a oricărui proces instructiv educativ.

"a evalua înseamnă a determina sau a stabili valoarea unui

obiect, unei instituţii, unui fenomen sau proces etc."
Daniel L. Stufflebeau şi colaboratorii săi din Canada ne
propun – prin sinteză - trei grupe de definiţii pentru
evaluare:
1. Evaluare = măsură (când evaluarea se bazează pe
măsurare precisă).
2. Evaluare = congruenţă (cum este în învăţământ, unde
permanent se pot obţine date asupra elevului, studentului şi
programului, retroacţiunea este imediată, referinţele sunt
directe la obiectivele specifice etc.)
3. Evaluare = judecare (când se recurge la experienţe şi
expertize, când nu se pierde timp cu analiza unor date).
Tipologia evaluării se poate analiza după mai multe criterii, dintre care
menţionăm doar pe următoarele:
a. După calitatea informaţiei:
a.1. evaluarea parţială, adică o evaluare secvenţială a fiecărei
componente a modelului activităţii respective;
a.2. evaluarea globală (n.n. - în educaţie fizică şi sport se realizează
prin concurs sau competiţie regulamentară);
b. După dimensiunea temporală:
b.1. evaluare iniţială;
b.2. evaluare intermediară;
b.3. evaluare finală.
c. Prin coroborarea celor două criterii anterioare rezultă ca
tipologie:
c.1. evaluarea cumulativă (sumativă);
c.2. evaluarea continuă (formativă).
 Conţinutul evaluării

În orice proces instructiv-educativ nu numai în cel destinat

practicării exerciţiilor fizice, evaluarea presupune trei
elemente componente sau trei faze, trei etape, trei secvenţe
etc.:
a. verificarea;
b. aprecierea;
c. notarea sau acordarea de calificative.
 Funcțiile evaluării
F. de constatare(stare existentă)
F. de diagnosticare
F. predictivă

F.socială(infirmare sau confirmare)

F. pedagogică(munca profesorului/kinetoterapeut,
metode folosite)
 Scopurile evaluării
Strângerea specifică și corespunzătoare a
informațiilor care relatează cât mai exact
stadiul realizării obiectivelor și desfășurarea
activității
Folosirea informațiilor obținute și luarea
deciziilor cu privire la ameliorarea
activității
 Comunicare în educație fizică,
sport și kinetoterapie
”Felul în care vorbesc părinții și profesorii îi arată
copilului părerea lor despre el. Afirmațiile lor
influențează încrederea și prețuirea pe care
acesta o acordă propriei persoane. Într-o mare
măsură limbajul celor mari determină destinul
acelui copil”.
Haim Ginott
Definiție
COMUNICÁ= A face cunoscut, a da de știre; a informa, a
înștiința, a spune.1. A se pune în legătură, în contact cu...; a
vorbi cu... 2. A fi în legătură

”comunicarea conceptuală(cuvântul) este însoțită de gesturi,

mimici, inflexiuni ale vocii care o susțin, exprimându-ne în
mod firesc emoțiile, dorințele, intențiile etc.”
Comunicarea este o formă de interacțiune socială prin
intermediul mesajului. Termenul de interacțiune ne trimite
cu gândul la un aspect esențial: necesitatea
răspunsului(feedback)fără de care nu poate exista o
comunicare reală
A comunica înseamnă obligatoriu a interveni în scopul
de a schimba starea situației pentru celălalt( fie și
numai informația lui) și deci a acționa asupra lui( și a
sistemului lui de reprezentări).
Piramida învățării
5% când li se citește
10% când citesc
20%când au material audio-vizual
30%când se demonstrează
50%prin discuții de grup
75%prin practicare directă
90% rețin când se învață unii pe alții prin aplicare
imediată
 Comunicarea ca fenomen global

Există mai multe categorii de comunicare:

cea care se petrece la nivelul intelectului și
cea care se petrece la nivelul simțirii, al experienței
trăite relaționale(la nivel relațional cea mai profundă)
• verbală-limbaj verbal (comandă, convingere,
sugestie etc)
Transmiterea informației depinde de modalitatea în
care se realizează comunicarea, caracteristicile
acesteia:volumul vocii, dicție, tonalitate, intonație,
ritm etc.

• nonverbală: gestuală(de bază pt persoane cu nevoi

speciale) și acțională/comportamentală
Predispoziția generală față de semeni(mama)

Actiunile vorbesc mai tare decat cuvintele: puterea

gesturilor(“Ochii sunt oglinda sufletului”)
Experiențele arată că producția gestuală o
anticipează pe cea verbală(decizii neuro...)
A VORBI fără să gesticulezi- crește numărul de
ezitări, blocaje
Atât copiii cât și animalele sunt extrem de sensibili la
paralimbaj. Îl decodează în mod absolut excepțional!!
Concluzie:

Toate formele de comunicare sunt importante şi se

condiţionează reciproc. Pentru o comunicare
eficientă şi completă sunt necesare atât mijloace
de comunicare verbale cât şi nonverbale.

CONTEAZĂ CE SPUI DAR ŞI CUM SPUI!

Câteva metode de a-i atrage pe copii să coopereze

Descrie problema(în loc de acuzații)

Dă informații(în loc de acuzații)
Oferă o variantă(în loc de a da ordine)
Exprimă-te printr-un cuvânt sau gest(în loc
de avertisment)
Să rezolvăm problemele împreună: măsuri care
stimulează creativitatea și implicarea copiilor

Să ascultăm sentimentele și necesitățile interlocutorilor

mei
Să rezumăm punctul lor de vedere
Să luăm în considerare toate ideile fără a le evalua(pe cât
posibil)
Să decidem împreună care sunt ideile pe care plănuim să
le folosim și cum plănuim să le punem în practică

În loc să subliniezi ceea ce este greșit – Descrie ceea e

e bine și ce mai trebuie făcut
 Einstein...
”Viața însăși este magie, iar dacă nu crezi asta
măcar încearcă să o trăiești ca pe ceva magic”