UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL BUCURETI Specializarea MANAGEMENT Anul universitar 2008-2009 An II Zi, FR, ID

MANAGEMENTUL PRODUCIEI
Sinteza cursului

Titular disciplin: Prof. univ. dr. Ioan Gf-Deac

BUCURETI 2009
1

Managementul produciei
Autor: Prof. univ. dr. tefnescu Roxana

1. DEFINIREA, LOCUL, ROLUL SI ATRIBUTIILE NTREPRINDERILOR MODERNE DE PRODUCTIE 1.1. INTRODUCERE ntreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza n cadrul economiei nationale. Ea este veriga primara, de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara activitatile de productie specifice profilului ei. ntreprinderea de productie industriala este veriga organizatorica unde are loc fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a produce si desface bunuri economice n structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata si obtinerea de profit1. Unii autori2 sunt de parere ca ntreprinderea este un sistem care produce bunuri si servicii destinate vnzarii, realizate cu ajutorul mijloacelor fixe si umane, avnd structura si finalitate economica, precum si autonomie decizionala. ntreprinderea industriala, ca forma specifica de ntreprindere, reprezinta o unitate economica n care se desfasoara n mod direct, nemijlocit, procesul de productie industrial. Ea mai poate fi definita si ca reprezentnd o unitate de baza a economiei nationale, care dispune de resurse fizice, umane si financiare, pe care un colectiv de oameni le foloseste pentru realizarea procesului de productie pe baza principiilor de eficienta si rentabilitate, n vederea obtinerii de bunuri, executarii de lucrari si servicii cu caracter industrial destinate satisfacerii cerintelor pietei interne si externe. Scopul principal al unei ntreprinderi consta n fabricarea de bunuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, n conditiile unui context relational economic client-furnizor, n care ntreprinderea joaca alternativ unul sau altul din aceste roluri. Privita n ansamblul, ca unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei activitati industriale, specifica ramurii sau subramurii din care face parte, ntreprinderea este att utilizatoare de resurse, ct si sursa de bogatie si detinatoare de puteri economice. Prin obiectul activitatii ei, o ntreprindere industriala are rolul de a administra cu eficienta maxima mijloacele de care dispune, de a asigura ndeplinirea ritmica si integrala a productiei prevazute, ridicarea calitatii produselor, folosirea completa a capacitatilor de productie, modernizarea proceselor tehnologice, cresterea productivitatii muncii, reducerea continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a profiturilor. n contextul noilor abordari ale conceptului de ntreprindere n economia de piata, aceasta este privita ca un grup de persoane, organizat pe baza unor criterii juridice, economice si tehnologice, care concepe si realizeaza un proces de productie specific, n vederea oferirii pe piata a produselor executate pentru satisfacerea anumitor nevoi si cerinte ale clientilor sai. n functie de profilul activitatii ntreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub forma de bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale, energie, echipamente de productie etc.) sau individual (bunuri alimentare, de larg consum, de folosinta ndelungata s.a.), lucrari (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de alta natura) si servicii (personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesitati).

1.2. TRASATURILE SI COMPONENTELE DE BAZA ALE UNEI NTREPRINDERI DE PRODUCTIE Dupa unii autori3, caracteristicile principale ale ntre-prinderii de productie sunt:
1 2

Badea,F., Managementul productiei industriale, Ed. All Educational, Bucuresti, 1998 Amalbert, M.N., Barreau, J., Delahaye, J., Economie d'entreprise, Ed. Sirey, 1989

- unitatea tehnico-productiva; - unitatea organizatorico-administrativa; - unitatea economico-sociala. Unitatea tehnico-productiva este determinata de faptul ca ntreprinderea de productie dispune de un complex de factori, n anumite raporturi cantitative si calitative, astfel nct sa fie realizat n conditii de eficienta obiectivul stabilit de catre aceasta. n cadrul acestei trasaturi de baza se evidentiaza doua aspecte principale: a) omogenitatea procesului tehnologic n toate subunitatile de productie de baza specializate n executarea anumitor produse sau componente ale acestora; b) unitatea productiei fabricate n ntreprindere. Pentru ntreprinderile caracterizate prin omogenitatea procesului tehnologic, n cadrul subunitatilor sale de productie de baza, procesul tehnologic este asemanator, utilizndu-se masini si utilaje cu aceeasi destinatie tehnologica, muncitorii au aceeasi profesie si grad de calificare, iar modul de organizare al acestor subunitati este asemanator. n cadrul unitatilor de productie ale ntreprinderii pot exista diferite variante de unitati tehnico-productive, si anume: - cele constituite n unitati de productie pentru executarea unui anumit stadiu sau a unei anumite faze a procesului tehnologic pentru toate produsele sau piesele prevazute n planul ntreprinderii (sectii de turnatorie, forja, prelucrare mecanica si montaj unde sa se execute piese turnate sau forjate sau sa se realizeze operatii de prelucrare mecanica sau montaj pentru toate produsele); - unitati de productie pentru executarea unui anumit tip de produs, reunindu-se n cadrul fiecareia toate stadiile sau fazele necesitate de executarea lui; - se organizeaza sectii de productie pentru executarea anumitor stadii ale procesului de productie, de regula pregatitoare, pentru toate produsele ntreprinderii, urmnd a se constitui sectii de productie pentru executarea celorlalte stadii ale procesului tehnologic (de prelucrare, finisaj sau montaj) pe fiecare produs n parte. Unitatea organizatorico-administrativa este data de faptul ca la nfiintarea ntreprinderii se stabileste pentru aceasta un sediu, un obiect al activitatii, o denumire, un complex de mijloace de productie, un personal si o conducere proprie. Din aceasta perspectiva ntreprinderea are urmatoarele caracteristici: a) poate decide asupra produselor sau serviciilor care vor fi oferite pe piata; b) poate decide asupra metodelor de management care vor fi utilizate; c) poate decide asupra modului de utilizare a resurselor si a modului de mpartire a profitului. Unitatea economico-sociala este data de faptul ca ntreprinderea este organizata si functioneaza pe baza principiilor de rentabilitate si de eficienta economica. Din aceasta perspectiva, ntreprinderea se caracterizeaza din punct de vedere economicosocial prin urmatoarele: a) are n dotare mijloace de productie proprii; b) functioneaza pe baza strategiei si tacticii stabilite de conducerea acesteia n vederea realizarii obiectivului propus; c) poate fi desfiintata, reorganizata sau poate sa-si modifice obiectul de activitate, denumirea sau sediul pe baza unor hotarri ale organelor care au consti-tuit-o; d) si desfasoara activitatea pe baza de autofinantare; e) trebuie sa asigure cunoastere temeinica a pietelor de desfacere n vederea realizarii integrale a productiei. Aceste trasaturi de baza ale unei ntreprinderi de productie industriala pot avea o serie de particularitati distincte, n functie de conditiile specifice n care o ntreprindere sau alta si desfasoara activitatea.

Barbulescu, C. Bgu, C., Managementul productiei, Vol.1, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 2001

Aceiasi autori sustin ca, nfiintarea si functionarea oricarei ntreprinderi presupun existenta concomitenta a unor componente de baza care o definesc ca o entitate distincta cu functionalitate proprie. Prima componenta este cuplul produse-piete. Acesta se concretizeaza n portofoliul produselor executate si oferite de ntreprindere si pietele carora le sunt destinate produsele respective. Fiecare cuplu produse-piete defineste un anumit domeniu (sector) de activitate a ntreprinderii. O ntreprindere poate sa-si desfasoare activitatea ntr-un anumit domeniu sau n mai multe domenii, uneori nrudite ori complementare, alteori complet diferite. n legatura cu aceasta componenta pot fi identificati doi factori esentiali ai mediului de competitie: - clientii care solicita produsele executate de ntreprindere, pentru satisfacerea anumitor nevoi primare si cerinte proprii; - concurentii (competitorii) care sunt angrenati n acelasi domeniu de activitate si ofera pe pietele respective produse similare sau de substitutie (nlocuitoare). Cea de-a doua componenta necesara pentru constituirea si functionarea unei ntreprinderi o constituie investitorii de capital. Acestia, n scopul obtinerii unui profit scontat sau a altor "avantaje" economice ori neeconomice, si risca capitalul investit si si asigura puterea de decizie formala la nivelul ntreprinderii. Prin intermediul acestei componente se pot individualiza patronatele si asociatiile de investitori, ca factori ai infrastructurii sectoriale, care influenteaza ntr-o oarecare masura activitatea ntreprinderilor din unele domenii. n sfrsit, cea de-a treia componenta este reprezentata de salariatii ntreprinderii, att cei care asigura managementul ei, ct si cei care sunt implicati n realizarea proceselor de executie. Acestia, n schimbul salariului primit, al conditiilor de munca asigurate si al altor elemente de motivare materiala sau morala, si pun la dispozitia ntreprinderii capacitatea lor fizica si intelectuala, abilitatile profesionale, experienta, talentul etc.

1.3. TIPOLOGIA NTREPRINDERILOR DE PRODUCTIE INDUSTRIALA Exista numeroase clasificari ale ntreprinderilor industri-ale, de fiecare data lundu-se n considerare anumite criterii. n continuare prezentam o clasificare a ntreprinderilor, dupa unele criterii, cum ar fi: 1) Dupa forma de proprietate sunt: a) ntreprinderi de stat: - proprietarul ntregului patrimoniu este statul; - ntreprinderile de stat se organizeaza si functioneaza sub forma de regii autonome sau societati comerciale. Regiile autonome: - se pot nfiinta prin hotarri guvernamentale, pentru cele de interes national sau prin hotarri ale organelor administratiei locale pentru cele de interes local; - sunt ntreprinderile constituite si functionate n ramurile strategice ale economiei nationale (energetica, exploatarea minelor si gazelor naturale, posta si telecomunicatiile, transporturile feroviare, industria de armament si alte domenii); - sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara; - pot cuprinde n structura lor uzine, ateliere, sucursale si alte asemenea subunitati necesare realizarii obiectului lor de activitate; - pot fi si ele la rndul lor de doua feluri: - regii autonome cu conducere directa, daca functiile ei economice si financiare sunt ncredintate unor functionari de stat; - regii autonome cu conducere indirecta, daca aceleasi functii sunt concesionate sau nchiriate unor persoane sau ntreprinderi particulare; - se caracterizeaza n general prin urmatoarele elemente: - este proprietara patrimoniului sau pe care l foloseste n mod autonom; 4

- ntocmeste anual un buget de venituri si cheltuieli, bilant contabil si cont de profit si pierderi; - din veniturile realizate, dupa acoperirea cheltuielilor regia autonoma constituie fondul de rezerva si fondul de dezvoltare; - regia autonoma este condusa de un consiliu de administratie format din 7-15 persoane; - dobnzile, amortizarea investitiilor si rambursarea creditelor se acopera din veniturile realizate. Societatea comerciala: - este o persoana juridica care efectueaza activitati de productie si comercializare n scopul obtinerii de profit; - reprezinta forma principala de ntreprindere; - sunt conduse de directorul general n baza unui contract de management ncheiat de Adunarea Generala a Actionarilor; directorul general constituie Consiliul de Administratie si Comitetul de Directie, ca organe participative ale managementului; - cele mai raspndite sunt: - Societatea n nume colectiv (SNC): - este o societate de persoane cu numar redus de asociati; - obligatiile sociale sunt garantate de toti asociatii; - n cazul falimentului att societatea ct si asociatii sunt declarati faliti. - Societatea pe actiuni (SA): - este o societate de capitaluri divizate n actiuni; - actiunile sunt transmisibile; - actionarii sunt raspunzatori numai n limita capitalului social al fiecaruia. - Societatea cu raspundere limitata (SRL): - este o societate de capitaluri, iar raspunderea este limitata la aportul social; - aportul social este format din parti sociale; - numarul de asociati nu poate fi mai mare de 50. b) ntreprinderi particulare: - patrimoniul apartine unei persoane sau unui grup de persoane fizice care au avut de altfel initiativa crearii lor. c) ntreprinderi mixte: - n cadrul carora exista participanti la crearea si utilizarea patrimoniului att din partea statului ct si din partea unor persoane fizice particulare. 2) n functie de modul de constituire si utilizare a patrimoniului, ntreprinderile pot fi: a) ntreprinderi particulare individuale: - sunt proprietatea unei persoane fizice, dar care poate utiliza unul sau mai multi salariati; - proprietarul este responsabil de patrimoniul ntreprinderii; - numarul de salariati este mai mic de 10; - creatorul unei astfel de ntreprinderi, denumit si antreprenor, este responsabil asupra bunurilor sale proprii, ntre-prinderea facnd parte din patrimoniul sau, ca si celelalte bunuri ale sale; - n aceasta categorie de ntreprinderi fac parte cele ce activeaza, de regula, n activitati comerciale, pescuit, agricultura, distributie, gararea autoturismelor s.a.; - din rndul acestor ntreprinderi fac parte si ntreprinderile artizanale, care pot cuprinde un numar de salariati mai mic de 10 persoane si la care munca desfasurata poate fi una de fabricatie sau de reparatie; - proprietarul acestei ntreprinderi, posednd o anumita calificare profesionala, participa efectiv la munca desfasurata; - ntr-o tara cu economie de piata numarul acestor ntreprinderi private individuale este foarte mare n raport cu numarul celorlalte tipuri de ntreprinderi, n Franta ele depasind 60% din totalul acestora; b) ntreprinderi unipersonale cu raspundere limitata: - patrimoniul ntreprinderii este separat de cel al proprietarului; - responsabilitatea antreprenorului (proprietarului) este limitata numai la patrimoniul ntreprinderii. 5

c) ntreprinderi societare: - capitalul societatii este repartizat ntre doua sau mai multe persoane, fiind divizat n titluri numite actiuni sau parti sociale; - asociatii au dreptul sa participe la conducere; - au personalitate juridica; - asociatii primesc dividende; - sub raport juridic aceste societati beneficiaza de personalitate juridica, putnd efectua n numele lor toate operatiile necesare unei bune functionari; - ea nu are limita legala ca numar maxim de asociati, el fiind de regula redus, numarul minim fiind de 2. Responsabilitatea asociatilor este totala, conducerea fiind asigurata de una sau mai multe persoane, titlurile emise fiind denumite parti sociale. d) Societatea anonima cu responsabilitate limitata: - face parte din rndul societatilor de capitaluri, putnd avea un numar de asociati minim de 2 si maximum de 50; - responsabilitatea asociatilor este limitata la aportul lor social; - poate fi condusa de o persoana, titlurile emise fiind sub forma partilor sociale; e) ntreprinderi cooperatiste: - se creeaza pe baza participarii mai multor persoane ce au desfasurat anterior aparitiei cooperativei, activitati similare n calitate de mici producatori; - fiecare membru cooperator participa n mod egal la managementul cooperativei; - membrii cooperatori au dreptul n afara salariului la o parte din venitul final, n functie de partea de capital cu care a venit n cooperativa sau a unor prevederi de la constituirea acesteia. f) ntreprinderi familiale: - patrimoniul se afla n proprietatea membrilor unei familii, care de cele mai multe ori sunt si lucratori n cadrul ntreprinderii lor. 3) n functie de apartenenta nationala, pot exista: a) ntreprinderi nationale: - n care patrimoniul se afla integral n proprietatea unei tari; b) ntreprinderi multinationale: - ale caror subunitati componente si desfasoara activitatea n doua sau mai multe tari; - sunt de regula proprietatea unui grup economic interna-tional. c) ntreprinderi joint-venture: - un numar de persoane fizice sau juridice participa cu capital n proportii diferite din doua sau mai multe tari. 4) n functie de gradul de marime (dependent de numarul de salariati, cifra de afaceri, marimea capitalului sau a profitului) pot exista: a) ntreprinderi mari: - acestea ocupa o pondere importanta n cadrul economiei nationale, n general si n industrie, n special; - au un grad mare de diversitate, resurse financiare importante, organizate pe un numar mare de niveluri ierarhice si care actioneaza mai greu la schimbarile din mediul nconjurator; - cunosc un foarte mare grad de diversificare si au o mare putere financiara, fructificnd resursele financiare pe diferitele piete, valorificnd puternicul potential organizatoric de care dispun si experienta cstigata; - sub raport organizatoric aceste ntreprinderi se caracterizeaza printr-o ierarhie bine pusa la punct, cu functiuni separate si cadre specializate n cadrul fiecareia, prin existenta unei tehnologii, capabile sa adopte decizii judicioase pe baza unor procese complexe de studii si analize; - n general au o vulnerabilitate mica, exercitnd, ca urmare a puterii lor economice, o puternica influenta asupra furnizorilor sub raportul pretului si a conditiilor de livrare, asupra pietei, reusind sa influenteze comportamentul acesteia si chiar asupra unor decizii luate de puterile publice; - acestea se afla, de regula, n fruntea unor retele de ntreprinderi, asigurnd crearea de filiale, pe care le controleaza n diferite grade. Apare astfel forma de grupa de ntreprinderi sub raport organizatoric, care poate fi definita ca un ansamblu de societati ntre care exista relatii 6

economice si financiare si care sunt controlate fie de o societate denumita mama, fie de o societate de portofoliu, lund n acest caz denumirea de holding; - pentru acestea este eficienta introducerea unor masini, utilaje si agregate de mare randament sau crearea unei puternice baze de cercetare stiintifica, datorita volumului mare de productie, ceea ce nu este posibil pentru ntreprinderile mici. b) ntreprinderi mici si mijlocii: - proprietatea asupra bunurilor ntreprinderii si conducerea activitatii acesteia sunt concentrate n cadrul unui grup relativ mic de persoane, sau proprietarul se confunda cel mai adesea cu managerul; - ele nregistreaza, de regula, cea mai nalta rata de dezvoltare, fiind creatoare de cele mai multe locuri de munca; - sunt ntreprinderi dinamice, dar si foarte vulnerabile, datorita dependentei de acelasi client, a cheltuielilor foarte ridicate cu personalul sau a unei prea accentuate specializari n mod deosebit cnd sunt subfurnizori, existnd si slabiciuni sub raportul gestiunii ntreprinderii, cu stocuri supradimensionate sau costuri de productie relativ ridicate. - succesul acestor ntreprinderi depinde ntr-o mare masura de modul n care conducerea ntreprinderii reuseste sa antreneze prin descentralizare colaboratori competenti, capabili sa transpuna n viata strategia adoptata; - ntreprinderile mici au ntre 1 si 75 de salariati, iar cele mijlocii au un numar de 76 la 200 salariati, cifra lor de afacere ne depasind cteva zeci de miliarde de lei; - nu sunt o reproducere a marilor ntreprinderi, ntruct au un anumit specific privind pozitia lor pe piata, capacitatea lor de a atrage personalul, modul de organizare si gestiune; - dintre avantajele mai importante ale ntreprinderilor mici si mijlocii pot fi amintite: a) dispun de un mare grad de flexibilitate, putndu-se adapta usor la cerintele pietei; b) au o mare capacitate de inovare n conditiile concurentei; c) sunt creatoare de noi locuri de munca; d) dispun de structuri organizatorice simple si suple, cu maximum trei niveluri ierarhice, ceea ce asigura desfasurarea activitatilor cu costuri reduse; e) asigura o buna gestiune a resurselor umane; f) permit crearea unui sistem de informare direct si a unui control eficient; g) contribuie la valorificarea resurselor locale si la o dezvoltare echilibrata a diferitelor zone nationale. - dintre dezavantajele acestora enumeram urmatoarele: a) ntmpinarea de dificultati de ordin tehnologic pentru a face fata concurentei sectoarelor de vrf; b) dispunerea de un capital relativ redus, ceea ce creeaza greutati n dezvoltarea activitatii; c) insuficienta mijloacelor cu caracter comercial care sa permita o confruntare puternica cu ntreprinderile concurente; d) au un mare grad de specializare care, ntr-o conjunctura economica nefavorabila, poate provoca mari greutati; e) au un mare grad de dependenta de o singura categorie de clienti, n mod deosebit cnd sunt subfurnizori. - experienta mondiala existenta demonstreaza rolul deosebit si importanta ntreprinderilor mici si mijlocii n cadrul economiilor nationale; asa, de pilda, ponderea numarului acestora fata de totalul ntreprinderilor existente n anul 2000 era de 99,3% n Japonia, de 98% n Canada, de 97% n Italia, de 96% n Franta, de 94% n Germania sau de 97,5% n Austria; n Franta, de pilda, ntreprinderile mici si mijlocii cu pna la 499 de salariati detineau 57,9% din totalul efectivului de salariati, 48% din totalul investitiilor, 60,8% din cifra de afaceri si 48,6% din volumul total al exportului4; - n Romnia, se ncurajeaza dezvoltarea ntreprinderilor mici si mijlocii n contextul restructurarii de ansamblu a economiei nationale. 5) n functie de gradul de continuitate a procesului de productie ntreprinderile pot fi:
4

Barbulescu, C., Bgu, C., Op. cit.

a) cu functionare continua pe tot parcursul anului; b) cu functionare sezoniera: - aceste ntreprinderi ridica probleme speciale de conducere si organizare, cum sunt: - cele referitoare la folosirea capacitatii de productie pe o perioada ct mai mare n cursul anului; - permanetizarea pe ct posibil a cadrelor, aprovizionarea cu materii prime pentru o perioada ct mai mare si buna lor pastrare s.a. 6) n functie de gradul de specializare ntreprinderile pot fi: a) ntreprinderi specializate: - sunt acele ntreprinderi n cadrul carora produsele finite sau componente ale acestora se obtin n cantitati mari de produse, n urma unor procese tehnologice omogene; - aceste ntreprinderi sunt dotate cu utilaje specializate n executarea operatiilor componente ale procesului tehnologic si cu personal cu calificare corespunzatoare. b) ntreprinderi universale: - executa o varietate mare de produse n cantitati mici sau chiar unicate; - sunt nzestrate cu utilaje universale pentru executarea unei game ct mai largi de operatii tehnologice si cu forta de munca policalificata, conform cu felul operatiilor tehnologice executate de catre utilaje. c) ntreprinderi mixte: - n cadrul carora se executa produse n serie sau unicate si care mbina caracteristicile primelor doua tipuri de ntreprinderi. 7) n raport cu felul materiilor prime folosite, ntreprinderile industriale se mpart n: a) ntreprinderi din grupa ramurilor industriale extractive; b) ntreprinderi din grupa ramurilor industriale prelucratoare. 8) n raport cu felul produsului fabricat si destinatia economica ntreprinderile se grupeaza n: a) ntreprinderi producatoare de mijloace de productie; b) ntreprinderi producatoare de bunuri de consum. 9) n raport cu gradul de specializare, ntreprinderile se pot grupa n: a) ntreprinderi specializate: - aparut ca urmare a procesului de separare sau divizare a unor ramuri industriale, dotate cu utilaj specializat si personal de calificare corespunzatoare, avnd procese tehnologice omogene, n cadrul carora se obtin produse finite sau se efectueaza anumite procese asemanatoare din punct de vedere tehnologic; - ntreprinderile industriale pot fi specializate pe obiect (uzinele de tractoare, de autocamioane, de masini-unelte etc.), sau tehnologic (diferitele turnatorii, filaturi, tesatorii etc.). b) ntreprinderi universale: - sunt acelea care executa o nomenclatura variata de produse, fiecare dintre acestea executndu-se n cantitati mici sau n unicate; - caracteristica acestor ntreprinderi o constituie faptul ca folosesc utilaje universale care permit prelucrarea pe ele a unei mari varietati de produse si o forta de munca cu o asemenea calificare care sa poata efectua anumite operatii tehnologice la orice produs sau piesa care ar necesita acest lucru. c) ntreprinderi mixte: - sunt acelea care executa o nomenclatura relativ larga de produse, unele dintre acestea n serii relativ mari, iar altele n serii mici sau n unicate; - gradul de specializare a ntreprinderilor determina o influenta directa asupra modului de conducere si organizare: - organizarea procesului de productie se face dupa metodele lucrului n flux, dupa principiul pe obiect sau pe produs, n timp ce la ntreprinderile universale organizarea procesului se face dupa principiul tehnologic, amplasarea utilajului efectundu-se pe grupe omogene de masini, n timp ce la ntreprinderile specializate organizarea activitatii de gestiune se face n mod centralizat, existnd conditii optime de folosire a echipamentelor moderne de 8

prelucrare a datelor, la ntreprinderile universale organizarea acestora se face dupa sistemul descentralizat; - particularitatile de conducere si organizare se apropie de cele ale ntreprinderilor specializate sau universale, dupa marimea seriilor n care este prevazuta fabricarea produselor. ncadrarea ntreprinderilor ntr-o clasa sau alta conform acestor criterii de clasificare este importanta din punctul de vedere al managementului; astfel pe baza asemanarilor existente ntre diferite ntreprinderi din aceeasi clasa pot fi adoptate masuri care sa fie valabile unui numar ct mai mare de astfel de ntreprinderi. Ca orice unitate economico-sociala, ntreprinderea moderna de productie are si ea o serie ntreaga de functiuni. Deoarece n continuare ne vom opri asupra acestora, reamintim ca functiunea, ca o grupare concreta a activitatilor omogene si specializate, defineste totalitatea activitatilor ce vizeaza exercitarea uneia sau mai multor tehnici specializate n vederea realizarii unor obiective derivate, rezultate din obiectivele fundamentale ale societatii comerciale. 2. ATRIBUTIUNILE NTREPRINDERILOR MODERNE DE PRODUCTIE Rol activ al ntreprinderii industriale n procesul de dezvoltare a economiei nationale se realizeaza prin atributiile sale n domeniile prezentate n figura 2.1.

A T R I B U T I I L E

N T R E P R I N D E R I L O R

Activitati de personal Cercetare-dezvoltare Financiar-contabil Comercial Productie Stabilieste, executa si controleaza ndeplinirea indicatorilor economici

Fig. 2.1. Principalele atributii ale ntreprinderilor n cadrul economiilor moderne Referitor la acestea facem urmatoarele precizari: 1) n domeniul stabilirii indicatorilor economici, al executarii si controlului ndeplinirii lor, atributiile se mpart n doua mari grupe: a) Privind elaborarea si fundamentarea indicatorilor economici, unde ntreprinderea realizeaza dimensionarea judicioasa a economiei, tinnd seama de misiunea ei si obiectivele strategice stabilite; pentru buna functionare a acestor indicatori economici, ntreprinderea asigura: - studierea si cunoasterea temeinica a pietei interne si externe; - contractarea ntregii productii; - valorificarea la maximum a potentialului productiv prin utilizarea integrala a capacitatii de productie; - asigurarea folosirii rationale a fortei de munca si largirea profilului de fabricatie; 9

- elaborarea, directa sau cu institute de profil, de studii si prognoze privind dezvoltarea de perspectiva; - elaborarea programelor speciale pe diferitele probleme si stabilirea sarcinilor ce revin subunitatilor de productie, sectiilor, atelierelor s.a. b) Privind executia indicatorilor economici, ntreprinderea: - urmareste ndeplinirea ritmica si integrala a acestora; - tine evidenta statistica a realizarii productiei si a folosirii capacitatilor de productie ca si a celorlalti indicatori. 2) n domeniul productiei, ntreprinderea: - organizeaza si asigura ndeplinirea programelor de produc-tie n conditii de eficienta ridicata; - asigura ncadrarea n consumurile normate de materiale si valorificarea superioara a acestora; - asigura realizarea ritmica a productiei, livrarea produselor n corelare cu termenele contractuale precum si realizarea sarcinilor de cooperare n productie; - asigura executarea productiei la parametrii calitativi stabiliti; - organizeaza controlul tehnic de calitate; - stabileste lucrarile de mica mecanizare; - ia masuri pentru reducerea consumurilor specifice, optimizarea stocurilor de valori materiale si eliminarea cheltuielilor neeconomicoase; - foloseste rational, ntretine, repara si modernizeaza mijloacele fixe; - asigura ncarcarea optima a capacitatilor de productie; - ia masuri pentru realizarea parametrilor proiectati ai produselor; - stabileste si ntreprinde masuri pentru cresterea productiei; - asigura alimentarea cu diferitele tipuri de energie si folosirea rationala a instalatiilor energetice; - aplica normele de protectie si igiena muncii s.a. 3) n domeniul comercial, ntreprinderea are atributii ce se pot ncadra n trei grupe: a) Aprovizionarea tehnico-materiala. ntreprinderea are ca atributii: - elaborarea si fundamentarea programului de aprovizionare tehnico-materiala; - asigurarea bazei materiale necesare realizarii n bune conditii a sarcinilor de plan; - ncheierea contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare; - elaboreaza norme de stoc pentru materialele necesare; - ia masuri pentru prentmpinarea formarii de stocuri supranormative si pentru valorificarea operativa a celor disponibile; - asigura receptia materialelor, depozitarea si conservarea lor s.a. b) Marketing si desfacere. ntreprinderea: - ncheie contracte economice si urmareste executarea ntocmai a acestora; - urmareste livrarea produselor la termenele si n condtiile prevazute n contracte; - participa la prospectarea pietei interne si externe n scopul cunoasterii cerintelor consumatorilor; - asigura reclama, participa la expozitii si trguri, elaboreaza si difuzeaza cataloage comerciale; - ia masuri pentru introducerea n fabricatie numai a produselor care au asigurata desfacerea prin contracte sau comenzi ferme; - organizeaza si urmareste n exploatare instalatiile si utilajele livrate; - realizeaza activitatii de service"; - rezolva reclamatiile referitoare la calitatea productiei, cantitatea si termenele de livrare s.a. c) Comertul exterior si cooperarea economica internationala. ntreprinderea: - ncheie contracte cu beneficiarii externi, asigurnd fundamentarea indicatorilor economici pentru export pe baza de contracte, contracte-cadru, comenzi sau conventii; - actioneaza pentru asigurarea necesarului de comenzi si contracte pe perioade ct mai lungi, intrarea n raporturi de cooperare cu ntreprinderi si firme din alte tari; - se ocupa cu organizarea corespunzatoare a productiei destinate exportului, de realizarea si livrarea fondului de marfa destinat beneficiarilor externi; 10

4) a)

b)

5)

- participa singura sau mpreuna cu ntreprinderile specializate de comert exterior la prospectarea pietei externe, la negocierea si ncheierea contractelor ferme, contractelor-cadru, comenzilor sau conventiilor pentru productia de export, participnd la cooperarea n productie cu firme si organizatii din strainatate; - urmareste permanent cresterea eficientei financiar-valutare a operatiilor de comert exterior; - rezolva reclamatiile referitoare la calitatea si cantitatea productiei, termene de livrare s.a. n domeniul financiar-contabil, atributiile se ncadreaza n doua grupe: ntocmirea si executia bugetului de venituri si cheltuieli. ntreprinderea: - elaboreaza bugetul de venituri si cheltuieli, urmarind sa-si acopere din veniturile obtinute cheltuielile si sa obtina beneficii; - elaboreaza propuneri pentru planul de credite si de casa; - efectueaza studii si analize n vederea cresterii eficientei folosirii mijloacelor fixe, sporirii beneficiilor, accelerarii vitezei de rotatie a mijloacelor circulante; - stabileste nivelul stocurilor de materii prime, materiale, produse; - ia masuri pentru executarea ntocmai a bugetului de venituri si cheltuieli si crearea resurselor financiare necesare pentru acoperirea costurilor de productie si de circulatie, desfasurarea normala a activitatii economice, constituirea fondurilor proprii, rambursarea creditelor bancare precum si mentinerea echilibrului ntre venituri si cheltuieli. Alte atributii. ntreprinderea: - organizeaza si exercita controlul financiar-preventiv si controlul gestionar de fond asupra gospodaririi mijloace-lor materiale si banesti; - organizeaza si conduce contabilitatea, ntocmind bilantul contabil si situatia principalilor indicatori economico-financiari; - stabileste preturi si tarife la produsele si serviciile executate; - urmareste situatia valorilor materiale; - face inventarierea bunurilor din patrimoniul ntreprinderii s.a. n domeniul cercetarii si dezvoltarii, atributiile ntreprinderii se mpart n trei grupe: a) Cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introduce-rea progresului tehnic. ntreprinderea: - elaboreaza n colaborare cu institutele de cercetare si proiectare de profil: - planuri proprii de cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si de introducere a progresului tehnic; - studii, documentatii si proiecte privind realizarea de produse noi si modernizarea celor existente, dezvoltarea si modernizarea utilajelor, reutilari, extinderi de capacitati, perfectionari de tehnologii s.a.; - aplica n productie si valorifica studiile si cercetarile stiintifice; - organizeaza activitatea de cercetare uzinala si introducerea progresului tehnic, normele de consum de materiale si normele de munca; - organizeaza activitatea de inventii si inovatii; - asigura informarea, documentarea si propaganda tehnico-stiintifica. b) Investitii si constructii. ntreprinderea: - elaboreaza planurile de investitii, de finantare si creditare a acestora; - asigura din timp, potrivit legislatiei existente, documentatiile tehnico-economice necesare; - ncheie contracte de antrepriza si contracte de livrare a utilajelor, corelate cu termenele de punere n functiune; - urmareste realizarea obiectivelor de investitii si aproba receptia investitiilor care intra n componenta sa. c) Organizarea conducerii, a productiei si a muncii. ntreprinderea asigura: - organizarea pe baze stiintifice a activitatii de conducere si de productie; - efectuarea de studii privind perfectionarea structurii organizatorice; - realizarea sistemului informational; - perfectionarea regulamentelor n vigoare; - aplicarea celor mai moderne si eficiente metode de organizare, programare si urmarire, de optimizare a fluxurilor de fabricatie; 11

- mbunatatirea organizarii si normarii muncii, organizarea rationala a locurilor de munca si a muncii pe schimburi; - aplicarea studiilor si proiectelor de organizare s.a. 6) n domeniul activitatilor de personal, ntreprinderea: - organizeaza orientarea profesionala, selectionarea, ncadra-rea n munca si promovarea personalului; - asigura evidenta cadrelor si aplicarea unor criterii obiective de apreciere anuala; - stabileste indicatorii referitori la asigurarea, pregatirea si perfectionarea fortei de munca pe meserii si specialitati; - organizeaza perfectionarea pregatirii personalului muncitor; - asigura baza materiala a unitatilor scolare, dotarea acestora si cadrele de specialitate necesare; - asigura salarizarea personalului, aplicarea formelor de stimulare materiala; - ia masuri pentru mbunatatirea conditiilor de munca, prevenirea accidentelor de munca, folosirea rationala a fortei de munca si respectarea disciplinei muncii; - ia masuri pentru organizarea activitatii cu caracter administrativ, pentru nfiintarea de cantine, crese, gradinite, grupuri sociale, pentru asigurarea asistentei medicale, a spatiului locativ, a bazei materiale pentru actiuni cultural-sportive, ntocmirea dosarelor de pensii, luarea de masuri fata de persoanele care au comis abateri s.a. Dupa cum subliniaza unii autori5, schimbarile manifestate n productia contemporana au avut consecinte asupra cresterii semnificatiei factorului uman, ceea ce a propulsat managementul personalului n primul plan al activitatii manageriale din cadru ntreprinderilor moderne. 3. DELIMITARI CONCEPTUALE PRIVIND FUNCTIUNEA DE PRODUCTIE A UNEI NTREPRINDERI 3.1. SCURTE DEFINITII Vom defini unii termeni folositi n descrierea activitatilor care au loc n cadrul ntreprinderilor, cu scopul de a ntelege mai bine complexitatea acestora. Prin fabricatie se ntelege acea parte a activitatii de productie care consta n folosirea mijloacelor de munca existente, astfel ca, pornind de la anumite materii prime, sa se obtina produsele finite la o calitate superioara, un cost scazut si la termenele de executie prevazute. Activitatea de productie se realizeaza prin intermediul procesului de productie. Procesul de productie al unei ntreprinderi cuprinde totalitatea actiunilor constiente ale oamenilor ndreptate cu ajutorul mijloacelor de munca asupra obiectelor muncii n vederea transformari lor n bunuri materiale destinate pietei. Procesul de productie reprezinta o componenta de baza a unui sistem de productie. Fabricatia este o activitate de productie care transforma materiile prime n produse finite de un nivel calitativ ct mai ridicat si cu costuri ct mai reduse. Procesul de productie este format din: - procesul tehnologic; - procesul de munca. Procesul tehnologic este format din ansamblul operatiilor tehnologice prin care se realizeaza un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifica att forma si structura, ct si compozitia chimica a diverselor materii prime pe care le prelucreaza. Procesele de productie sunt: - elementare; - complexe. Procesele de productie elementare sunt acele procese prin care produsul finit se obtine printr-o singura operatie tehnologica. Procesele de productie complexe exista atunci cnd asupra obiectelor muncii se executa mai multe operatii tehnologice.
5

Petrescu, I., Managementul personalului organizatiei, Ed. Expert, Bucuresti, 2003

12

n cadrul procesului de productie continutul principal l formeaza procesele de munca. Prin proces de munca se ntelege actiunea muncitorului cu ajutorul uneltelor de munca asupra obiectelor muncii n vederea transformarii lor n bunuri materiale. Totalitatea activitatilor legate de fluxul material, adica de miscarea materiei prime n transformarile succesive pna la obtinerea produsului sau lucrarii finite, constituie functiunea de productie. Din punct de vedere al rezultatelor si al existentei societatii comerciale aceasta este functiunea principala6. Deoarece procesul de productie necesita, uneori, pe lnga efectuarea proceselor de munca si actiunea unor procese naturale, putem afirma ca procesul de productie cuprinde totalitatea proceselor de munca si a proceselor naturale ce concura la obtinerea produselor care constituie obiectul activitatii ntreprinderii. Pe lnga procesele de munca n unele ramuri industriale exista si procese naturale n cadrul carora obiectele muncii sufera transformari fizice si chimice sub actiunea unor factori naturali (industria alimentara - procese de fermentatie, n industria mobilei - procese de uscare a lemnului etc.). 3.2. TIPOLOGIA PROCESELOR DE MUNCA Deoarece procesul de munca reprezinta continutul principal al procesului de productie, n continuare prezentam o clasificare a acestora dupa diferite criterii. A) n raport cu modul cum acestea participa la obtinerea produsului finit. Dupa acest criteriu procesele se mpart n urmatoarele grupe: 1) Procese de munca de baza au ca scop transformarea diferitelor materii prime, materiale etc. n produse finite care constituie obiectul activitatii de baza al ntreprinderii. Sunt trei categorii de procese de baza: a) procese de baza pregatitoare - cele care executa o serie de operatii ce au drept scop de a pregati materialele sau de a asigura piesele sau semifabricatele necesare n vederea prelucrarii propriu-zise. b) procese prelucratoare - cele care asigura efectuarea operatiilor de prelucrare propriu-zisa a materiilor prime si a materialelor n vederea obtinerii produselor finite. c) procese de finisare sau montaj - includ toate procese-le care asigura obtinerea n forma finala a produselor. 2) Procesele de munca auxiliare sunt cele care prin desfasurarea lor, asigura obtinerea unor produse sau lucrari, care nu constituie obiectul activitatii de baza al ntreprinderii, dar care asigura si conditioneaza buna desfasurare a proceselor de baza (procesele de obtinere a sculelor, de producere a energiei, de executare a reparatiilor s.a). 3) Procesele de servire reprezinta acea categorie de procese de munca care au ca scop executarea unor servicii ce nu constituie obiectul activitatii de baza al ntreprinderii, dar care contribuie prin efectuarea lor la buna desfasurare att a proceselor de munca de baza, ct si a proceselor auxiliare (procesele de transport intern, de depozitare, de ntretinere a retelei energetice s.a.). B) n raport cu modul cum se executa procesele de munca: Dupa acest criteriu procesele se mpart n: 1) Manuale - sunt acelea la care muncitorul actioneaza direct sau cu ajutorul sculelor asupra obiectelor muncii n vederea transformarii lor n produse finite; 2) Manual-mecanice - procesele de productie caracterizate prin faptul ca o parte din procese se executa manual, iar o alta parte mecanizat; 3) Mecanice - procesele de productie caracterizate prin faptul ca operatiile prin care se concretizeaza acestea se efectueaza mecanizat, muncitorul fiind acela care conduce n mod direct diferitele masini si utilaje.

Petrescu, I, Management, Editura Tipocart Brasovia, Brasov, 1993

13

4) Automate - procesele de productie care se efectueaza cu ajutorul unor masini, utilaje sau instalatii automatizate, muncitorii avnd rolul de a urmari si supraveghea buna functionare a acestora; 5) De aparatura - procesele de productie care se efectueaza n vase, recipiente si alte instalatii capsulate prevazute cu anumite mecanisme care formeaza aparatura de masura si control; dupa gradul de continuitate al desfasurarii acestor procese sunt: a) procese continue: se caracterizeaza prin faptul ca n cadrul instalatiilor capsulate are loc o transformare continua a materiilor prime n produse finite, cu deplasarea materiilor prime si a materialelor, pe circuitul instalatiei avnd loc si reactiile chimice, existnd o stabilitate a parametrilor de functionare pe orice sectiune a aparaturii si n orice punct al masei prelucrate n cursul desfasurarii proceselor. b) ciclice sau periodice: procesele de productie se efectueaza pe faze, productia obtinndu-se sub forma de sarje, existnd o ntrerupere ntre diferitele sarje, determinata de timpul necesar pentru scoaterea productiei finite din aparat, ncarcarea acestuia cu materie prima etc. C) n raport cu modul de obtinere a produselor finite din materia prima. Dupa acest criteriu procesele se mpart n: 1) Directe: intra procesele de productie caracterizate prin faptul ca produsul finit se obtine ca urmare a efectuarii unor operatii succesive asupra aceleiasi materii prime; 2) Sintetice: produsul finit se obtine ca urmare a folosirii mai multor feluri de materii prime, care, dupa diferitele prelucrari succesive si transformarea n piese, subansamble sau semifabricate necesita operatii de asamblare sau montaj; 3) Analitice: dintr-un singur fel de materie prima se obtine o gama variata de produse. D) n raport cu gradul de periodicitate al desfasurarii lor n timp. Dupa acest criteriu, procesele de productie sunt clasificate n: 1) Procese ciclice: care au un caracter repetitiv ciclic, dupa anumite intervale de timp regulate, egale cu durata ciclului de fabricatie a lotului sau de elaborare a sarjei si care pot fi ntlnite n cadrul productiei de serie mare sau de masa. 2) Procese neciclice: se efectueaza o singura data, repetarea lor putndu-se efectua numai cu caracter ntmplator. E) n raport cu natura tehnologica a operatiilor efectuate. Dupa acest criteriu deosebim: 1) Procese chimice: care se efectueaza n instalatii capsulate, procesele de transformare din materii prime n produse finite avnd loc prin efectuarea unor reactii fizice, chimice, termochimice sau electrochimice; ele pot fi continue sau ciclice; 2) Procese de schimbare a configuratiei si formei: se bazeaza pe folosirea unor masini sau agregate pentru schimbarea configuratiei sau a formei; 3) Procese de asamblare: prin continutul lor se asigura reunirea diferitelor materiale, piese, subansamble etc. 4) Procese de transport: asigura deplasarea diferitelor materiale sau produse de la un loc la altul n interiorul ntreprinderii. Trebuie retinut si faptul ca, uneori, n cadrul proceselor de productie, pe lnga efectuarea proceselor de munca, se efectueaza si o serie de procese naturale, care pot contribui la obtinerea anumitor modificari de proprietati ale produselor. 3.3. PRINCIPIILE ORGANIZARII PRODUCTIEI Literatura de specialitate si experienta de productie au delimitat o serie de principii general valabile pentru orice activitate de productie moderne, pe care n sinteza le prezentam n continuare. Principiul defalcarii procesului de productie n partile sale componente: - presupune o etapizare a procesului de fabricatie a diferitelor produse si mpartirea acestora pe stadii, faze si operatii; Principiul proportionalitatii: - consta n asigurarea unor raporturi de proportionalitate care se stabilesc att n cadrul diverselor verigi ale ntreprinderii, ct si n relatiile de productie dintre ele; 14

- la nivelul grupelor de utilaje de acelasi tip, al liniilor, atelierelor si sectiilor de productie este necesar sa existe o serie de proportii ntre cheltuielile de timp de munca impuse de executarea fiecarei operatii sau etape tehnologice si fondul de timp disponibil al utilajelor sau muncitorilor care se folosesc n acest scop; - presupune asigurarea unor raporturi sau proportii n functie de productivitatea muncitorilor sau randamentul utilajului; - implica existenta unor proportii n cazul relatiilor de productie dintre diferitele verigi ale ntreprinderii; - se aplica atunci cnd n cadrul verigilor respective se executa operatii sau etape tehnologice succesive (relatii de nlantuire tehnologica); - verigile considerate executa si asambleaza componente diferite din structura constructiva a aceluiasi produs; - n cadrul unei verigi se executa lucrari sau se presteaza servicii pentru cealalta veriga s.a. Deci, proportionalitatea presupune stabilirea si mentinerea unor egalitati ntre capacitatile de productie ale verigilor implicate n relatiile analizate. Principiul ritmicitatii presupune executarea n fiecare perioada, cu o anumita amplitudine n timp, a aceleiasi cantitati de productie, a acelorasi lucrari tehnologice. Pentru aceasta: - trebuie sa se asigure toate conditiile materiale si organizatorice necesare pentru existenta unei stabilitati depline a duratelor de executare a operatiilor sau etapelor tehnologice legate ntre ele, fara perturbatii n ritmicitatea acestuia, determinate de: - lansarea cu ntrziere n productie a unor materii prime sau componente ale produselor; - existenta unor depasiri fata de consumurile proiectate de timp de munca la anumite operatii sau etape tehnologice; - iesirea neprevazuta din functiune a unor utilaje; - aparitia rebuturilor n anumite stadii ale procesului de productie etc. 3. Principiul paralelismului se bazeaza pe asigurarea conditiilor materiale, organizatorice si tehnologice pentru desfasurarea procesului de productie pe un front larg de lucru, n paralel, prin: - executarea simultana a produselor din nomenclatorul ntreprinderii, a diferitelor componente ale unui produs, a diverselor operatii sau etape ale procesului tehnologic, a diferitelor stadii n care se afla materia-lele prelucrate; - organizarea productiei n conformitate cu cerintele principiului paralelismului; - existenta unei sincronizari depline n executarea diferitelor componente constructive si etape sau operatii tehnologice ale unui produs. Principiul liniei drepte: - presupune trecerea pe drumul cel mai scurt a materialelor si produselor ntre diferitele verigi din structura ntreprinderii (locuri de munca, pe de o parte, si linii, ateliere sau sectii de productie, pe de alta parte); - fluxurile tehnologice trebuie sa aiba un caracter continuu, sa se desfasoare n linie dreapta, fara ntoarceri si ncrucisari. Principiul continuitatii: - presupune asigurarea prin organizarea procesului de productie a conditiilor necesare pentru ca acesta sa se desfasoare fara ntreruperi; atunci cnd acest lucru nu este posibil, se urmareste ca ntreruperile sa se situeze la cel mai scazut nivel posibil. Respectarea acestor principii asigura desfasurarea procesului de productie fara disfunctionalitati, garantarea unei nalte productivitati, folosirea la maximum a fortei de munca si utilajelor ntreprinderii. 3.4. LEGILE FUNDAMENTALE ALE ORGANIZARII PRODUCTIEI Indiferent de tipul de productie, acesta este guvernat de doua legi fundamentale care actioneaza n raport cu particularitatile fiecarui domeniu de activitate economica:

15

1. Legea organizarii productiei n conformitate cu procesul tehnologic folosit n ntreprindere, adica, organizarea productiei trebuie sa se faca n conditiile respectarii cu strictete a prescriptiilor tehnologice stabilite prin documentatia de proiectare a produselor, care se refera la: - felul si succesiunea operatiilor efectuate; - structura parcului de utilaje folosit; - parametrii tehnico-economici de functionare a acestora; - caracteristicile profesionale si de calificare ale executantilor; - cerintele privind calitatea si dimensiunile materiilor prime necesare, timpii stabiliti pe operatii tehnologice pentru executarea unei unitati de produs s.a. 2. Legea concordantei ntre tipurile de productie si sistemele de organizare a productiei adoptate de ntreprindere, care presupune ca fiecarei grupe de tipuri de productie sa-i corespunda anumite sisteme de organizare a productiei, bazate pe combinarea unor subsisteme specifice de organizare structurala, procesuala n spatiu si n timp a productiei: - n cazul productiei de masa si serie mare se utilizeaza sisteme de organizare a productiei n flux; - tipurilor de productie individuala n serie mica si mijlocie le sunt specifice sistemele de organizare a productiei pe comenzi. ncalcarea totala sau numai partiala a celor doua legi, prin nerespectarea prevederilor documentatiei tehnologice de proiectare sau prin adoptarea unor sisteme de organizare care nu corespund tipurilor de productie din ntreprindere, determina, de regula, aparitia locurilor nguste, a discontinuitatilor n fluxurile tehnologice, a desincronizarilor n productie fata de ritmul prestabilit, ajungndu-se chiar pna la ntreruperea pe parti sau integrala a productiei7. 4. STRUCTURA SIMPLIFICATA A UNUI SISTEM DE PRODUCTIE Definind productia ca orice proces destinat sa transforme un set de elemente intrari ntr-un set specific de elemente iesiri, un sistem de productie poate fi definit prin acele componente ale sale si anume: intrari, iesiri, si procesul de productie, asa cum se poate observa si din figura 4.1. Fig. 4.1 . Structura simplificata a unui sistem de productie

Subsistemul managementului productiei

Materii prime si materiale

Subsistemul de proiectare Subsistemul de fabricatie

Produse finite

Energie Subsistemul de aprovizionare - desfacere Informatii Subsistemul de resurse umane

Factori perturbatori

Deseuri si rebuturi

Informatii

Subsistemul financiar - contabil Subsistemul informatic Subsistemul de control

Energie reziduala

Barbulescu,C., Bgu,C., op.cit.

16

Din figura mentionata mai sus poate constata ca, principala componenta a sistemului de productie este subsistemul de fabricatie, a carui functionare este asigurata de celelalte subsisteme. Subsistemul de fabricatie constituie locul de desfasurare al unui proces partial al productiei de bunuri, prin care se obtin forma si proprietatile finale ale produsului. Subsistemul de fabricatie, privit la rndul sau ca sistem, este compus din: a) Subsistemul de comanda - realizeaza functia de transformare si distributie a fluxurilor informationale astfel nct, prin realizarea unei interactiuni coordonate a tuturor subsistemelor, sa se ndeplineasca functia generala a sistemului. b) Subsistemul de prelucrare, care realizeaza modificarea proprietatilor obiectului muncii; c) Subsistemul logistic realizeaza operatii de transfer pozitional (transport) si de transfer n timp (depozitare). Importanta deosebita a acestui subsistem rezida din faptul ca 65-85% din durata totala a unui ciclu de fabricatie se consuma cu operatii de tip logistic (manipulare, transport, depozitare). d) Subsistemul de control are functia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce definesc calitatea pieselor, de a le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile si de a comunica informatiile rezultate, sistemului efector. Sistemele productie ale viitorului, presupun modificari profunde, care vor afecta att baza tehnica ct si metodele si tehnicile de conducere, organizare si asigurare a calitatii. n acest sens, o societate de productie va avea nevoie de o capacitate inovationala proprie ridicata, deoarece fara acest element, chiar daca va face eforturi mari pentru a-si valorifica resursele materiale de care dispune, ea va ramne n urma din punct de vedere calitativ. 5. FUNCTIUNEA DE PRODUCTIE, PROCES DE PRODUCTIE, TIPUL DE PRODUCTIE, SISTEME DE ORGANIZARE A PRODUCTIEI Structura organizatorica reprezinta ansamblul, subdiviziunilor organizatorice, persoanelor si al relatiilor dintre acestea, orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale ntreprinderii13. Structura organizatorica este componenta principala a structurii generale a ntreprinderii moderne (figura 5.1). Structura organizatorica include: - structura functionala ansamblul membrilor de conducere si al compartimentelor (tehnice, economice si administrative), modul de constituire si grupare al acestora, precum si relatiile dintre ele necesare desfasurarii corespunzatoare a procesului managerial si de executie; - structura de productie si conceptie, din punct de vedere organizatoric - reflecta locul de desfasurare a activitatii de productie, de control tehnic de calitate si de cercetare n cadrul unor verigi organizatorice bine delimitate.

NTREPRINDEREA MODERNA DE PRODUCTIE

STRUCTURA ORGANIZATORICA

Structura functionala de conducere

Structura operationala de productie si conceptie

STRUCTURA COMPETENTELOR DE SOCIOCULTURALE

Fig. 5.1. Locul structurii organizatorice n cadrul ntreprinderii 5.1. FUNCTIUNEA DE PRODUCTIE
13

Badea, F., Managementul productiei industriale, Ed. All Educational, Bucuresti, 1998

17

Societatea comerciala reprezinta un ansamblu de mijloace de productie si activitati unde se dezvolta trei fluxuri: material, informational si financiar. Acestea se influenteaza si se conditioneaza reciproc n permanenta. Asa cum rezulta din cele prezentate mai sus, ratiunea functionarii unei ntreprinderi consta n transformarea materiilor prime si materialelor n produse, servicii si lucrari. De aceea exista tendinta reducerii sferei de cuprindere a acestei functiuni la obiectul activitatii de baza a ntreprinderii. n realitate situatia nu este aceasta, o ntreprindere moderna avnd, n principal, functiunile prezentate n figura 5.2.
DE PRODUCTIE
FUNCTIILE DE BAZA ALE NTREPRINDERII

DE MARKETING

DE DISTRIBUTIE

FINANCIARA

DE PERSONAL

Fig.5.2 Functiunile de baza ale ntreprinderii n acest sens subliniem faptul ca, functiunea de productie ocupa un loc foarte important n cadrul ntreprinderii, asigurnd existenta n continuare a acesteia si dezvoltarea ei. Totodata, aceasta asigura producerea bunurilor, permite executarea de lucrari sau servicii la termenele prevazute, n cantitatile cerute, la un cost de productie bine determinat, de o anumita calitate, n conditiile optimizarii resurselor. Functiunea de productie mai poate fi definita ca fiind ansamblul activitatilor de baza, auxiliare si de servire, prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor, prestarii serviciilor n cadrul unor organizatii. Functiunea de productie include activitatile de baza ale societatii comerciale, prin care se realizeaza miscarea, transformarea sau prelucrarea unor resurse primare ca materii prime, materiale, informatii si altele pna la obtinerea unui produs finit, efectuarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu, precum si activitatile auxiliare care asigura desfasurarea normala a celor de baza. Pe scurt, ne aflam n fata unor activitati de baza, auxiliare si de servire prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor, sau prestarii serviciilor n cadrul societatii comerciale8. Activitatea de productie are, de regula un caracter complex, ea constnd n prelucrarea unor bunuri din natura, a materiilor prime n vederea obtinerii unor produse utile societatii, folosind n acest scop un sistem de mijloace de munca (masini, utilaje, instalatii). Functiunea de productie cuprinde, n principal, activitatile prezentate n figura 5.3.
1. FABRICATIA SAU EXPLOATAREA 2. CONTROLUL TEHNIC DE CALITATE

FUNCTIUNEA DE PRODUCTIE

3. NTRETINEREA SI REPARAREA UTILAJELOR

4. PRODUCTIA AUXILIARA

Petrescu, I., op. cit.

18

Fig.5.3. Activitatile functiunii de productie Referitor la acestea, facem cteva precizari: 1) fabricatia sau exploatarea presupune: - transformarea materiilor prime si materialelor n produse; - lucrari si servicii care fac obiectul activitatii de baza a ntreprinderii. 2) controlul tehnic de calitate: - materiilor prime, semifabricatele, subansamblurile si produselor finite sunt verificate pe ntregul flux de fabricatie. 3) ntretinerea si repararea utilajelor: - prentmpina efectele uzurii fizice si morale la mijloacele tehnice. 4) productia auxiliara: - asigura conditiile pentru buna desfasurare a activitatii de baza din cadrul ntreprinderii. 6. PRINCIPALELE TIPURI DE PRODUCTIE N NTREPRINDERILE MODERNE 6.1. TIPURI DE PRODUCTIE Sistemul de organizare a productiei adoptat de ntreprinderile moderne este influentat ntr-o mare masura de tipul de productie care defineste activitatea acesteia. Tipul de productie este o stare functionala a unei ntreprinderi sau verigi de productie ale acesteia, determinata de totalitatea factorilor tehnici si organizatorici care caracterizeaza: marimea si stabilitatea nomenclaturii produselor executate, volumul productiei pe fiecare pozitie a acesteia, gradul de specializare a locurilor de munca si modul de deplasare a obiectelor prelucrate ntre diferitele locuri de munca. De regula, tipurile de productie nu se ntlnesc ntr-o forma singulara. Att la nivelul ntreprinderii, ct si al verigilor ei, diferitele tipuri de productie se mbina n diverse proportii, fiecare tip detinnd o anumita pondere n volumul total al productiei executate n ntreprinderea sau veriga respectiva. De aceea, n functie de factorii predominanti, ntreprinderile sau verigile acesteia sunt ncadrate ntr-unul din tipurile de productie precizate anterior. n functie de tipul de productie se aleg metodele, tehnicile si procedeele folosite pentru operationalizarea atributelor managementului n domeniul activitatilor de productie, cum ar fi cele de organizare structurala si procesuala n spatiu si n timp a productiei, de conducere operativa a productiei, de evidenta si control n productie s.a. Principalele caracteristici ale acestor tipuri de productie sunt prezentate n figura 6.1. Cteva elemente caracteristice ale acestor tipuri de productie: 1) Tipul de productie n masa: - fiecare loc de munca este ncarcat cu o anumita lucrare tehnologica executata la acelasi fel de produs; - nomenclatura produselor executate este excesiv de redusa, ea cuprinznd, de regula numai un singur fel de produs (uneori pot exista n nomenclator si doua feluri de produse, cu o pondere prioritara a unuia dintre acestea);

19

PRODUCTIE N MASA

MARE
TIPURI DE PRODUCTIE
PRODUCTIE N SERIE

MIJLOCI E MICA

PRODUCTIE INDIVIDUALA

. Fig. 6.1. Principalele tipuri de productie - volumul productiei pe fiecare pozitie a nomenclatorului este foarte mare; - nomenclatura, volumul si structura productiei au un grad mare de stabilitate n timp; - specializarea fiecarui loc de munca n executarea unei anumite lucrari tehnologice la un singur fel de produs are loc pentru o perioada ndelungata; - circulatia produselor ntre locuri de munca se face individual (bucata cu bucata) n conditiile executarii n paralel a operatiilor tehnologice ale diferitelor produse. 2) Tipul de productie n serie: - se caracterizeaza prin repetarea executarii aceluiasi fel de produs; - durata perioadei n care se repeta executarea unui anumit fel de produs este mai mica dect n productia de masa; - la fiecare dintre acestea sa se execute operatii tehnologice la mai multe feluri de produse; - numarul felurilor de produse executate pe fiecare loc de munca este variabil; pe aceasta baza, tipul de productie n serie se prezinta n trei variante: serie mare, mijlocie si mica; - comparativ cu productia de masa, nomenclatura produselor executate este mai mare si prezinta o crestere nsemnata de la seria mare spre cea mica (seria mare, 2-6 produse; seria mijlocie, 6-10 produse; seria mica, 10-20 produse); volumul productiei pe fiecare pozitie a nomenclaturii este mai mic, n comparatie cu productia de masa; el scade de la seria mare spre cea mica; - gradul de stabilitate n timp a nomenclaturii, volumului si structurii productiei este relativ redus; modificarile acestora de la un an la altul, precum si ntre diferite perioade partiale anului se amplifica semnificativ de la seria mare spre cea mica; - lipsa unei specializari depline a locurilor de munca, ca urmare a faptului ca fiecare pozitie din nomenclatorul de produse ocupa numai o parte - mai mare sau mai mica, n functie de marimea seriilor de productie - din fondul de timp disponibil de functionare a locurilor de munca; - utilajele din dotarea locurilor de munca si muncitorii care lucreaza au un grad redus de specializare pe produs (n cazul seriilor mari) si un caracter universal n cazul seriilor mijlocii si mici; - circulatia produselor ntre locuri de munca se face, de regula, pe loturi de productie de transport cu marimi variabile, folosindu-se executarea succesiva sau partial paralela a operatiilor tehnologice ale diferitelor produse. 3) Tipul de productie individuala: - nomenclatura produselor executate este foarte mare, cuprinznd o gama diversificata de feluri si tipuri de produse (peste 20 feluri de produse, putndu-se ajunge chiar la mai mult de 100 pozitii distincte); - volumul productiei pe fiecare pozitie a nomenclaturii este excesiv de redus, deseori executndu-se numai cte un singur exemplar din fiecare produs; 20

- gradul de stabilitate n timp a nomenclaturii, volumului si structurii productiei este foarte redus, nregistrndu-se modificari esentiale ale acestora la perioade scurte de timp, uneori chiar de la o zi la alta; - executarea diferitelor produse din nomenclator se repeta la intervale de timp nedeterminate, n mod ntmplator, sau nu se mai repeta niciodata (n astfel de situatii, productia se executa "la comanda" pentru satisfacerea cerintelor specifice fiecarui client); - locurile de munca din structura verigilor de productie si utilajele aflate n dotarea lor au un caracter universal, ce le permite sa execute o mare varietate de feluri si tipuri de produse; - muncitorii care lucreaza la aceste locuri de munca se caracterizeaza prin universalitate, calificare ridicata si aptitudini de polivalenta, ceea ce le asigura posibilitatea executarii mai multor operatii tehnologice pentru o nomenclatura foarte larga de produse; - circulatia produselor ntre locuri de munca se face pe loturi de productie cu marimi mici, n conditiile executarii succesive a operatiilor tehnologice ale diferitelor produse. Facnd o comparatie ntre tipurile de productie sub raportul eficientei economice si al rentabilitatii n activitatea ntreprinderilor se desprind urmatoarele concluzii: - productia de masa si serie mare se caracterizeaza printr-un nivel tehnic si organizatoric ridicat, bazat pe folosirea unor mijloace tehnice si forte umane specializate, a unor tehnologii si metode de organizare avansate; aceasta asigura premisele necesare pentru realizarea unui grad mare de eficienta economica si, implicit, de rentabilitate n activitatea ntreprinderii; - tipurile de productie individuala, serie mica si mijlocie se definesc printr-un nivel tehnic si organizatoric mult mai redus; sistemele de organizare a productiei specifice acestora, echipamentele si persoanele implicate n desfasurarea proceselor ntreprinderii determina un nivel de eficienta economica si rentabilitate nesatisfacator, diminuat evident fata de cel ntlnit n productia de masa si serie mare; n aceste conditii, se impune gasirea unor modalitati tehnice si organizatorice care sa permita satisfacerea concomitenta att a cerintelor de flexibilitate, ct si a celor de eficienta si rentabilitate; aceste modalitati se bazeaza, n linii generale, pe transferarea si adap-tarea la caracteristicile productiei individuale, de serie mica si mijlocie a sistemelor de organizare structurala si procesuala specifice productiei de masa si serie mare; O abordare interesanta asupra modalitatilor de productie este sustinuta de unii autori9, care afirma ca n interiorul firmelor se ntrepatrund trei modalitati de productie, care se situeaza n contextul rationalitatii tehnico-organizationale, si anume: - modelul de productie standardizat - este cunoscut sub numele de taylorism, apoi fordism, si se caracterizeaza printr-o productie de masa omogena realizata n cadrul unui proces de productie secvential; n acest univers productiv, sursele de performanta si productivitate se gasesc n mbinarea procedurilor de fabricatie, cresterea volumelor de productie, standardizarea sarcinilor si a informatiei; - modelul de productie variata - corespunde n anumite privinte miscarii de eterogenitate a cresterii productiei cerute si propuse si datorita faptului ca produsele tind sa ncorporeze din ce n ce mai mult service sau activitati de suport; - modelul de productie flexibil - este caracterizat prin legaturile sale cu natura incerta a informatiei referitoare la mediu, care conduce la schimbarea logicii functionarii firmelor, din care cauza apare nevoia reconfigurarii simultane a organizarii si ofertei pentru a face fata la exigentele consumatorilor. Ultimul model este adoptat de tot mai multe ntreprinderi avnd n vedere avantajele mentionate, care le permit sa supravietuiasca acerbei lupte a concurentei. 6.2. PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENTEAZA PROCESUL DE PRODUCTIE SI ORGANIZAREA ACESTUIA

Petrescu, I., Managementul performantei, Ed. Lux Libris, Brasov, 2002

21

Principalii factori care influenteaza procesul de produc-tie si organizarea lui sunt prezentati n figura 6.2.
Felul materiilor prime FACTORII care influenteaza procesul de productie si organizarea acestuia Caracterul produsului fabricat

Felul procesului tehnologic utilizat

Nivelul de concentrare, combinare, specializare a productiei

Volumul productiei realizate

Alti factori specifici

Fig.6.2. Principalii factori care influenteaza procesul de productie si organizarea acestuia Referitor la acesti factori mentionam urmatoarele: 1) Felul materiei prime folosite: exercita o mare influenta asupra continutului procesului de productie si al organizarii lui; astfel, sub raportul materiilor prime folosite, procesele de productie se pot grupa n doua mari categorii si anume, n procese extractive (care se caracterizeaza prin aceea ca nu au materii prime, ci numai obiecte ale muncii - titei, carbune, minereuri s.a.) si procese prelucratoare (care se caracterizeaza prin faptul ca au ca obiect prelucrarea materiilor prime provenite din industria extractiva, ca si prelucrarea industriala a produselor agricole); n raport cu felul concret al materiilor prime folosite exista diferentieri foarte mari n ceea ce priveste organizarea proceselor de productie din ntreprinderile extractive si prelucratoare, determinate de problemele pe care le ridica buna organizare si desfasurare a proceselor de munca de baza, auxiliare sau de servire; impune proiectarea unei retele dezvoltate de transport rutier, pe cale ferata, suspendat s.a., a unei retele de depozite si magazii, folosirea unor mijloace de transport si instalatii de ncarcare-descarcare mecanizate sau automatizate cu mers continuu, cum sunt benzile transportoare, funicularele s.a.; impune asigurarea colectarii deseurilor si valorifica-rea acestora n cadrul ntreprinderii, sau punerea la dispozitia altor ntreprinderi pentru valorificare; pune problema utilizarii unor instalati de captare a substantelor nocive, de nlaturare a lor si de conditio-nare continua a aerului (n special n unitatile de turnatorie, forje, de vopsire s.a.); pe plan mondial, ntreprinderile folosesc din ce n ce mai mult materialele neconventionale, datorita proprietatilor lor, viitorul productiei moderne fiind acaparat deja de materialele asa zise inteligente10. 2) Felul produsului finit fabricat: diferitele produse, prin particularitatile lor de ordin constructiv, legate de reteta de fabricatie, de forma sau proprietatile lor determina o anumita organizare a procesului de productie; - n general, produsele fabricate se pot grupa n produse omogene (au proprietati identice n toate partile lor) si produse eterogene (au un caracter mult mai complex, proprietatile diferind n raport cu partile lor componente). 3) Volumul productiei fabricate: - este determinat de gradul de solicitare a produselor pe piata, iar n functie de acestea, impunndu-se adoptarea unui anumit tip de productie, determinndu-se o anumita organizare a procesului de productie.

10

Pnzaru, S., Dinescu, I., Materiale utilizate n productia speciala, Ed. A.F.A., Brasov, 2002

22

4) Gradul de complexitate al produselor fabricate, de precizie n executarea produselor si dimensiunile produsului finit: - impun o anumita organizare a procesului de productie; - n functie de acestea trebuie aprovizionata ntreprinderea cu un numar mai mare sau mai mic de materiale, sunt necesare utilaje complexe ntr-un numar mai mare sau mai mic, sau se impune un anumit numar de muncitori cu calificare speciala. 5) Felul procesului tehnologic utilizat: - determina: - un anumit numar de operatii, de un anumit fel si executate ntr-o anumita succesiune; - folosirea unor utilaje bine determinate pentru executarea lor; - angajarea unei forte de munca de o anumita calificare; - folosirea de materii prime si materiale specifice; - un anumit nivel de mecanizare si automatizare, cu toate implicatiile care decurg de aici asupra organizarii procesului de productie. - n cadrul ntreprinderilor moderne, pentru fabricarea unui produs pot fi folosite mai multe procese tehnologice, fiecare cu particularitati date asupra organizarii procesului tehnologic (de exemplu, n industria constructoare de masini, diferitele piese sau semifabricate pot fi obtinute prin turnare sau matritare, dupa cum pentru obtinerea pieselor prin turnare pot fi folosite mai multe procedee cum sunt turnarea sub presiune, turnarea n forme usor fuzibile, n cochilii metalice s.a.11); - n cadrul ntreprinderilor moderne se folosesc din ce n ce mai mult tehnologiile neconventionale de fabricatie a produselor, deoarece acestea au unele caracteristici importante12: - grad avansat de automatizare si robotizare; - domenii de aplicare unde nu se pot folosi procedeele conventionale; - productivitate ridicata la prelucrarea unor materiale si aliaje cu proprietati fizice, chimice si mecanice deosebite (rezistenta mare la uzare, duritate crescuta, fragilitate, stare de tensiune s.a.) - se impune alegerea procedeului optim de fabricatie din punct de vedere economic care sa asigure livrarea produselor ntr-o calitate superioara, la un cost redus, cu cheltuieli de investitii minime. 5) Din rndul altor factori care influenteaza procesul de productie moderne si organizarea lui se pot enumera: gradul de automatizare, robotizare, de implementare a sistemului informatic n conducerea fabricatiei. Referitor la ultimul aspect, subscriem la parerile unor autori, care afirma ca, noile tehnologii informationale asigura drumul spre performanta a ntreprinderilor si afirmarea acestora pe piata produselor de nalta tehnicitate si complexitate.13 7. SISTEME DE ORGANIZARE STRUCTURALA. TIPOLOGIA PROCESELOR DE PRODUCTIE De regula, activitatea de proiectare si organizare a ntreprinderilor moderne de productie se regaseste n tipurile de structuri prezentate n figura 7.1.

DE TIP MIXT

TIPURI DE STRUCTURI MODERNE DE PRODUCTIE SI DE CONCEPTIE

DE TIP OBIECT

11 12

Pnzaru, S., Tehnologiile si utilajele procedeelor speciale de formare si turnare, Ed. A.F.A., 2002 Dinescu, I., Pnzaru, S., Materiale utilizate n productia speciala, Ed. A.F.A., Brasov, 2002 13 Petrescu, I., Managementul performantei, Ed. Lux Libris, Brasov, 2002

DE TIP TEHNOLOGIC

23

Fig. 7.1. Tipuri de structuri moderne de productie si conceptie 1) Structura de productie si conceptie de tip tehnologic. Caracteristici de baza: - organizarea sectiilor de baza se face dupa principiul tehnologic, denumirea sectiilor de baza fiind data de procesul tehnologic care se executa n cadrul acestora; - n cadrul sectiilor de productie, exista locuri de munca universale, a caror functionare este asigurata de forta de munca de nalta calificare; - amplasarea acestor locuri de munca se face dupa principiul grupelor omogene de masini; - acest tip de structura este caracteristic tipului de serie mica sau individuala. Avantajele acestui tip de structura sunt urmatoarele: - permite realizarea unei varietati mari de produse; - are loc o ncarcare completa a locurilor de munca; - are un grad mare de flexibilitate, datorat caracterului universal al locurilor de munca; Dezavantajele acestei structuri sunt: - datorita faptului ca fiecare faza de proces tehnologic se realizeaza n sectii diferite, transportul intern n ntreprindere este foarte ridicat; - deoarece locurile de munca trebuie sa se adapteze la fabricatia unei varietati mari de produse, timpul pentru reglare al acestora este uneori foarte mare, ducnd la cresterea timpilor de ntreruperi n functionarea utilajului; - micsoreaza raspunderea pentru obtinerea unei calitati ridicate, datorita faptului ca produsele se prelucreaza n mai multe sectii de productie; - produsele au un ciclu lung de fabricatie si deci exista stocuri mari de productie neterminata. 2) Structura de productie si conceptie de tip pe obiect. Caracteristici de baza: - organizarea sectiilor de productie este realizata dupa principiul obiectului de fabricatie; - n fiecare sectie se fabrica un singur produs sau componentele ale acestuia, iar sectiile poarta denumirea pro-dusului pe care-1 fabrica; - locurile de munca sunt specializate n realizarea unei singure operatii sau a unui numar foarte mic de operatii; - amplasarea locurilor de munca se face sub forma de linii tehnologice specializate n fabricatia unui produs; - acest tip de structura este specific tipului de productie de serie mare sau de masa. Avantajele structurii de productie si conceptie pe obiect: - asigura organizarea liniilor n flux cu eficienta ridicata; - permite o crestere a specializarii n productie; - reduce volumul de transport intern; - reduce durata ciclului de fabricatie si a costurilor de productie; - determina o reducere substantiala a stocurilor de productie neterminata. Dezavantaje: - este tipul de structura de productie cu o flexibilitate foarte redusa la schimbarile sortimentale; - nu poate fi folosita n mod eficient dect pentru tipul de serie mare sau de masa. 3) Structura de productie si conceptie de tip mixt. Caracteristici de baza: 24

- organizarea sectiilor de productie se face dupa principiul mixt, o parte a sectiilor de productie organizndu-se dupa principiul tehnologic (cele pregatitoare), iar celelalte dupa principiul pe obiect (sectiile prelucratoare); - acest tip de structura este specific tipului de serie mica sau mijlocie; - acest tip de structura mbina avantajele celorlalte doua tipuri si le elimina o parte din dezavantaje. Se poate afirma ca, particularitatile fiecarei ntreprinderi si pun amprenta asupra structurilor de productie, determinnd numarul si tipul subunitatilor de productie de baza. Cunoasterea principalelor tipuri de productie si a proceselor de productie are un rol important n abordarea sistemelor de organizare structurala a productiei ntreprinderilor moderne, permite realizarea unei gndiri logice si analitico-sistetice asupra activitatii firmelor al caror obiect de activitate l reprezinta producerea de bunuri materiale. 8. STRUCTURA DE PRODUCTIE SI CONCEPTIE 8.1. VERIGILE ORGANIZATORICE ALE STRUCTURII DE PRODUCTIE SI CONCEPTIE Structura de productie si conceptie a unei ntreprinderi de productie industriala se refera la numarul si componenta unitatilor de productie, de control si cercetare, marimea si amplasarea lor pe teritoriul ntreprinderii, modul de organizare interna a acestora si legaturile functionale care se stabilesc ntre ele n cadrul procesului de productie si cercetare14. n cadrul ntreprinderilor moderne structura de productie si conceptie este formata dintr-un numar stabilit de verigi organizatorice de productie, dintre care cele mai des ntlnite sunt cele prezentate n figura 8.1.
Sectii de productie, montaj sau "service" Sectoare de productie

Laboratoare de control si cercetare

Verigi organizatorice de productie

Ateliere de productie, montaj, proiectare

Locuri de munca

Fig.8.1. Verigile organizatorice ale structurii de productie si conceptie I. Sectia de productie este o veriga de productie, distincta din punct de vedere administrativ, n cadrul careia se executa un produs, o parte a acestuia sau o faza de proces tehnologic. Constituirea unei sectii de productie si propune organizarea si coordonarea unitara a activitatilor din punct de vedere tehnologic. n functie de felul proceselor tehnologice care se desfasoara n cadrul sectiilor de productie exista: A) sectii de baza; B) sectii auxiliare; C) sectii de servire; D) sectii anexa.
14

Badea,F.,op.cit.

25

A) n cadrul sectiilor de baza se executa procese de productie care au drept scop transformarea diferitelor materii prime si materiale n produse finite, ce se constituie n obiecte ale activitatii de baza a ntreprinderii. Acestea se pot grupa n mai multe categorii, n functie de principiul care a stat la baza organizarii ei: 1) sectii de baza organizate dupa principiul tehnologic; 2) sectii de baza organizate dupa principiul pe obiect; 3) sectii de baza organizate dupa principiul mixt. 1) Sectiile de baza organizate dupa principiul tehnologic presupun amplasarea utilajelor si a locurilor de munca astfel nct sa asigure executarea unui stadiu sau a unei faze de proces tehnologic. Astfel, exista sectii de productie de turnatorie, forja, prelucrari mecanice sau de montaj etc. n functie de operatiile tehnologice care se executa n cadrul acestora, sectiile se grupeaza n: a) sectii de baza pregatitoare; b) sectii de baza prelucratoare; c) sectii de baza de montaj-finisaj. a) Sectiile de baza pregatitoare n acestea se executa fazele pregatitoare ale procesului tehnologic cum sunt: turnare si forjare de piese n constructii de masini, filatura n industria textila, croire n industria de confectii etc. b) Sectiile de baza prelucratoare n cadrul lor are loc transformarea propriu-zisa a materiilor si materialelor n produ-se care constituie obiect de baza al ntreprinderii (cele de prelucrari mecanice n constructii de masini, cele de tesatorie n industria textila). c) Sectiile de baza de montaj-finisaj sunt cele n cadrul carora are loc asamblarea diferitelor produse din ansamblele si subansamblele componente sau finisarea produsului finit (cum ar fi sectiile de montaj si probe tehnologice din constructii de masini, sectiile de imprimare sau apretare din industria textila). 2) Sectiile de baza organizate dupa principiul pe obiect sunt acelea care asigura transformarea completa a materiilor si materialelor n produs finit sau componente ale acestuia. n cadrul acestor sectii sunt reunite un ansamblu de operatii tehnologice care vor prelucra produsul de la stadiul de materie prima pna la stadiul de produs finit. 3) Sectiile de baza organizate dupa principiul mixt. Unele sectii (de regula cele pregatitoare) sunt organizate dupa principiul tehnologic, iar altele dupa principiul pe obiect (sectiile de prelucrari mecanice si montaj). B) Sectiile auxiliare sunt acelea n cadrul carora se executa produse sau lucrari ce nu constituie obiectul activitatii de baza a ntreprinderii, dar care sunt absolut necesare pentru buna desfasurare a proceselor de productie de baza (sectia energetica din cadrul centralelor producatoare de diferite feluri de energie). C) Sectiile de servire, unde se executa activitati de productie ce se constituie ca servicii att pentru sectiile de baza, ct si pentru sectiile auxiliare (sectia retele energetice, sectia depozite s.a.). D) Sectiile anexa sunt destinate valorificarii deseurilor n acele ntreprinderi n care rezulta o cantitate mare de materiale refolosibile. II. Atelierul de productie poate desfasura activitatea: - ca o subunitate de productie a unei sectii de productie, fiind o veriga structurala delimitata teritorial, n cadrul caruia se executa fie acelasi proces tehnologic, fie acelasi produs sau componenta a unui produs; - n mod independent, deosebindu-se de sectia de productie doar prin volumul de activitate care se desfasoara n cadrul acestuia, atelierul fiind o veriga structurala delimitata administrativ, cu aceleasi caracteristici din punct de vedere al procesului de productie ca si n primul caz. Activitatile de productie ce au loc n cadrul unui atelier pot fi activitati de productie, montaj, service etc. n cadrul atelierul de proiectare activitatea este orientata n executarea acelor lucrari de proiectare de dimensiuni mai reduse si care nu au fost executate de institutele de specialitate. 26

III. n laboratorul de control si cercetare se executa diferite analize si masuratori a calitatii produselor, materiilor si materialelor. IV. Sectorul de productie, delimitat teritorial, reprezinta locul unde se executa o anumita faza din procesul tehnologic sau anumite componente ale unui produs. ntr-un atelier de prelucrari mecanice pot exista: sectorul de strunguri, sectorul de freze s.a. V. Locurile de munca ocupa o anumita suprafata de productie dotata cu utilaje si echipamente tehnologice corespunzatoare, destinate executarii unor operatii tehnologice sau servicii productive. Ele pot fi specializate n realizarea unei operatii, sau universale, cnd executa o varietate mare de operatii. 8.2. TIPOLOGIA PROCESELOR DE PRODUCTIE Datorita marii diversitati a proceselor de productie acestea trebuie grupate n grupe de procese cu caracteristici comune n functie de anumite criterii. Cele mai utilizate criterii de grupare a proceselor de productie sunt: a) dupa modul de participare la obtinerea produsului finit; b) dupa gradul de continuitate; c) dupa modul de obtinere a produsului finit; d) dupa gradul de periodicitate; e) dupa natura tehnologica. a) n functie de modul cum participa la realizarea produsului finit procesele de productie sunt: - procese de productie de baza; - procese de productie auxiliare; - procese de productie de servire; - procese de productie anexa. Procesele de productie de baza transforma materiile prime si materialele n produse finite care constituite obiectul activitatii de baza al ntreprinderii procese de prelucrare mecanica si montaj n constructii de masini, tesatorie n industria textila etc. Procesele de productie de baza pot fi la rndul lor: - procese de baza pregatitoare; - procese de baza prelucratoare; - procese de montaj-finisaj. Procesele de baza pregatitoare pregatesc materiile prime si materialele pentru prelucrarea propriu-zisa - procesele de turnare si forjare n industria constructiilor de masini, procesele de vopsire si filatura din industria textila, procesele de croit n industria confectiilor sau de ncaltaminte. Procesele de baza prelucratoare efectueaza operatii de prelucrare propriu-zisa a materiilor prime si a materialelor n vederea transformarii lor n produse finite - procese de prelucrari mecanice n constructii de masini, procese de tesatorie n industria textila etc. Procesele de baza de montaj-finisaj sunt acele procese care asigura obtinerea formei finale a produsului nainte de livrarea la consumator. Procesele de productie auxiliare asigura obtinerea unor produse sau lucrari care nu constituie obiectul activitatii de baza al ntreprinderii, dar care asigura buna functionare a proceselor de productie de baza - procesele de reparare a utilajelor si echipamentelor, de obtinere a SDV-urilor necesare n procesele de productie de baza, de obtinere a diferitelor feluri de energie etc. Procesele de productie de servire asigura obtinerea unor servicii care nu constituie obiectul activitatii de baza al ntre-prinderii, dar ajuta la buna desfasurare a proceselor de productie de baza si auxiliare - procesele de transport intern, de depozitare sau de transport a diferitelor feluri de energie pe cabluri sau conducte. b) Dupa gradul de continuitate procesele de productie sunt: - procese de productie continue - asigura o transformare continua a materiilor prime n produse finite n instalatii de aparatura, pe tot parcursul fluxului de produc-tie, parametrii tehnologici avnd aceleasi valori.; 27

- procese de productie periodice - produsele sunt elaborate sub forma de sarje, la distante de timp egale cu timpul necesar pentru elaborarea unei sarje. c) Dupa modul de obtinere a produselor finite din materia prima procesele de productie sunt: - procese de productie directe; - procese de productie sintetice; - procese de productie analitice. Procesele de productie directe se caracterizeaza prin aceea ca produsul finit se obtine ca urmare a executarii unor operatii succesive asupra aceleiasi materii prime - procesele de obtinere a produselor lactate, de obtinere a zaharului etc. Procesele de productie sintetice conduc la obtinerea produsului finit dupa prelucrarea succesiva a mai multor materii prime - procesele de productie din constructii de masini, confectii, industria alimentara etc. Procesele de productie analitice conduc la obtinerea a mai multor produse finite n urma unor prelucrari succesive a unei singure materii prime procesele de productie din petrochimie, rafinarii etc. d) Dupa gradul de periodicitate procesele de productie sunt ciclice si neciclice. Procesele de productie ciclice au caracter repetitiv si sunt specifice tipului de productie de serie mare sau de masa. n cadrul acestor procese prelucrarea produselor se face pe loturi de fabricatie sau sub forma de sarje. Procesele de productie neciclice se repeta la perioade mari de timp si sunt specifice pentru tipul de productie de serie mica sau unicate. e) n functie de natura tehnologica a operatiilor, procesele de productie sunt: - procese chimice; - procese de schimbare a configuratiei; . - procese de asamblare; - procese de transport. Procesele chimice se efectueaza n instalatii capsulate n cadrul carora materiile prime se transforma n urma unor reactii chimice sau termochimice procesele din industria aluminiului, a maselor plastice, a petrolului etc. Procesele de schimbare a configuratiei au la baza operatii de prelucrare mecanica a materiilor prime cu ajutorul unor masini sau agregate tehnologice procesele de strunjire, rectificare, frezare etc. Procesele de asamblare asigura sudura, lipirea sau montajul unor subansamble n vederea obtinerii produsului finit. Procesele de transport asigura deplasarea materiilor si materialelor de la un loc de munca la altul n interiorul ntreprinderii. 8.3. PERFECTIONAREA STRUCTURII DE PRODUCTIE SI CONCEPTIE CONDITIA OBTINERII PERFORMANTEI N DOMENIU O structura de productie si conceptie rationala, moderna se realizeaza, n primul rnd, prin proiectarea ntreprinderii, iar, dupa aceea, n decursul functionarii acesteia, prin luarea unor masuri operative care sa duca la perfectionarea structurilor n raport cu modificarile care survin pe linia nomenclaturii produselor de fabricat, a tehnologiilor de fabricatie sau a organizarii productiei si a muncii15. Dintre principalele cai de perfectionare a structurii de productie si conceptie se pot enumera urmatoarele: - cresterea ponderii unitatilor de productie (sectii, ateliere) specializate, organizate dupa principiul obiectului de fabricat, n totalul unitatilor de productie ale ntreprinderii; astfel, se creeaza conditii optime pentru generalizarea introducerii n ntreprindere a metodelor superioare de organizare a productiei n flux;
15

Barbulescu, C., op.cit.

28

asigurarea adncirii specializarii productiei si a extinderii relatiilor de cooperare, care duc la reprofilarea unitatilor de productie pe o productie specializata, crend astfel conditii optime pentru cresterea eficientei activitatii ntreprinderii; - cresterea ponderii volumului de productie sau de lucrari executate pentru activitatea de baza de catre ntreprinderi specializate pentru executarea reparatii-lor, producerea de scule, energie si reducerea la minimul necesar a unitatilor de productie auxiliare si de servire proprii; - optimizarea gradului de marime al unitatilor de productie si asigurarea proportionalitatii ntre capacitatile de productie ale acestora, care asigura o crestere puternica a productivitatii muncii, reducerea costurilor de productie si o folosire rationala a capacitatilor de productie prin lichidarea locurilor nguste sau folosirea completa a excedentelor de capacitate; - sistematizarea ntreprinderii care duce la mbunatatirea, ori de cte ori este posibil, a planului general de organizare al ntreprinderii si realizarea unui flux tehnologic continuu, pe traseele cele mai scurte, evitarea ntoarcerilor sau intersectarii fluxurilor de materiale sau de oameni, apropierea unitatilor auxiliare si de servire de unitatile carora le furnizeaza produse, lucrari sau servicii. Perfectionarea permanenta, ori de cte ori este nevoie, a structurii de productie si conceptie se materializeaza prin cresterea eficientei economice, influentnd n mod direct o serie de indicatori economici ai ntreprinderii, cum ar fi: - volumul, continutul si directia transporturilor interne, fondul de salarii afectat personalului care lucreaza n transporturile interne si volumul costurilor de transport intern; - numarul, felul, marimea si locul de amplasare a depozitelor ntreprinderii, numarul de personal care lucreaza n cadrul gospodariei depozitelor si fondul de salarii aferent acestuia; - numarul de personal ocupat n aparatul administrativ si fondul de salarii aferent acestuia; - durata medie a ciclului de productie pe ntreprindere, volumul productiei neterminate si normativul de mijloace circulante pentru productia neterminata; - gradul de continuitate al fluxului tehnologic, al fluxului de materiale si al fluxului de oameni; - gradul de folosire a teritoriului ntreprinderii. Rezulta ca, perfectionarile aduse n structura de produc-tie si conceptie vor determina mbunatatirea acestor indicatori, n sensul reducerii volumului de lucrari, a fondului de salarii aferent activitatii de transport, de depozitare si activitatii administrative, al reducerii duratei ciclului de productie si al norma-tivului de mijloace circulante, al marimii gradului de continuitate a fluxurilor si a reducerii lungimii lor precum si a marimii gradului de folosire a suprafetelor de care dispune ntreprinderea 9. SISTEME DE ORGANIZARE SPATIALA. FLUXUL GENERAL DE PRODUCTIE 9.1. PROBLEMELE SPECIFICE AMENAJARII SPATIALE A PRODUCTIEI Abordarea proiectelor de amenajare a firmelor industri-ale este o chestiune foarte dificila si presupune instinct si intuitie din partea proiectantilor. Metodologia amenajarii sistematice a spatiului asigura o anumita disciplina n elaborarea planului de amenajare, permitnd, n acelasi timp, o variatie a continutului datelor de intrare ce stau la baza elaborarii planului de amenajare a verigilor de productie. Organizarea spatiala a productiei n cadrul ntreprinderi-lor include n sfera sa un ansamblu de probleme, care poate fi sistematizat pe trei domenii principale, si anume: - amplasarea verigilor de productie din structura ntreprinderii; - stabilirea configuratiei fluxurilor tehnologice; - dimensionarea suprafetelor de productie necesare. 29

Problemele care fac parte din cele trei domenii sunt abordate att la nivelul general al ntreprinderii, ct si la cel al verigilor structurale de productie din componenta ei. Fundamentarea solutiilor privind organizarea n spatiu a productiei ntreprinderii se realizeaza prin intermediul unui studiu specializat, bazat pe folosirea de sisteme principale si metodologice specifice. 9.2 PROBLEMELE GENERALE ALE ORGANIZARII SPATIALE A VERIGILOR DE PRODUCTIE Amenajarea spatiului verigilor de productie consta n amplasarea fizica a instalatiilor, masinilor si utilajelor industriale. Amplasarea include spatiile necesare miscarii materialelor si depozitarii acestora, spatiile activitatilor indirecte si serviciilor auxiliare precum si spatiile necesare echipamentelor16. Orice proiect de amenajare sau rearanjare a verigilor de productie va avea propriile sale obiective, care difera n functie de punctele de vedere ale managerilor si politica firmei, precum si de conditiile curente n care se elaboreaza proiectul. Pentru sporirea eficientei acestei activitatii este necesar ca obiectivele reale sa fie clare si bine definite de la bun nceput. n esenta, amenajarea unei verigi de productie este o combinatie de obiective si variante, ea fiind rezultatul unui compromis ntre anumite avantaje si limitari care trebuie privite n dinamica, prin prisma modificarii lor n timp. Amenajarea spatiilor trebuie sa urmareasca realizarea unor obiective generale ntre care enumeram: - integrarea tuturor factorilor care afecteaza planul general de organizare a firmei; - utilizarea eficienta a factorilor de productie; - flexibilitatea n amplasarea si reamplasarea masinilor si utilajelor; - elasticitate concretizata n adaptabilitatea din mers la noile sortimente de produse; - o mpartire automata pe puncte de lucru a spatiului existent; - asigurarea unei anume densitati pe suprafata verigii de productie ce se amenajeaza; - realizarea unei secvente logice a fluxului tehnologic si a locurilor de munca; - comoditate pentru toti angajatii n efectuarea activitatilor pe care le executa; - respectarea normelor de protectie a muncii si de paza contra incendiilor; - motivatie, satisfactie n munca si securitate pentru toti angajatii etc. Aceste obiective si altele pot fi realizate prin oricare din cele trei tipuri clasice de amenajari si anume: - amenajarea verigilor de productie cu locuri de munca fixe sau locuri fixe pentru material: o materialele sau componentele principale ramn n loc fix; o sculele, masinile si lucratorii sunt aduse la aceste locuri fixe; o produsul finit este realizat cu elemente componente importante depozitate n acelasi loc; o are ca avantaje: manipulare redusa a produsului finit; angajatii lucreaza ntr-un singur loc, asigurndu-se astfel calitatea lucrarilor; permite modificari frecvente n fabricatie si lansarea de noi produse; adaptabilitate la cererile intermitente de pro-duse; nu necesita o organizare pretentioasa si costisitoare etc; - amenajarea verigilor de productie dupa tipul procesu-lui sau tipul prelucrarii: o n care toate operatiile aceluiasi proces sau tip de prelucrare sunt grupate n acelasi loc; o are ca avantaje: reducerea volumului de investitii prin folosirea eficienta a masinilor si utilajelor; adaptabilitatea la varietate mare de produse si la schimbari frecvente n tehnologia de executie;
16

Dima, I.C., Nedelcu, M.V., Managementul productiei industriale, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

30

adaptabilitatea la cereri intermediare de produse; stimuleaza executantul n ridicarea nivelului propriilor performante; asigura continuitatea productiei n cazul defectarii masinilor, lipsei materialelor si absentei executantului etc; - amenajarea verigilor de productie pe linii de productie sau pe produs: o un produs sau un anumit tip de produs este fabricat ntr-o anumita zona; o materialele se deplaseaza, iar operatiile se executa n ordinea fluxului tehnologic, fapt ce determina ca fiecare utilaj sa fie amplasat functie de secventa operatiunilor si independent de prelucrarea pe care o efectueaza; o are ca avantaje: manipularea redusa a materialelor; timpi de executie redusi, volum mic de investitii n materiale; utilizarea eficienta a lucratorilor prin speciali-zarea acestora, usurinta n formarea executantilor; asigurarea unui control eficient al productiei (documente mai putine si supravegherea mai buna a executantilor). Alegerea unuia sau altuia din aceste tipuri de amenajare se fundamenteaza pe raspunsul dat la cele trei criterii de baza implicate de fiecare amenajare. 9.3. SPECIFICITATEA CONFIGURATIEI FLUXURILOR TEHNOLOGICE Fluxului tehnologic al unui produs reprezinta drumul parcurs de materialul sau materialele care intra n componenta acestuia, ntre sectiile si atelierele ntreprinderii, precum si ntre diferitele locuri de munca din structura acestora, de la prima pna la ultima operatie din procesul tehnologic al produsului respectiv17. Gradul de complexitate al produsului impune existenta unui singur flux, sau a mai multor fluxuri paralele, succesive sau suprapuse de materiale, corespunzatoare diferitelor stadii de realizare a acestuia. n functie de nivelul la care sunt analizate, fluxurile tehnologice pot fi: - generale - atunci cnd se urmaresc deplasarile materialelor la nivelul ntreprinderii ntre sectiile si atelierele acesteia; - partiale, n cazul n care deplasarile materialelor se urmaresc la nivelul fiecarei verigi de productie, ntre locurile de munca ale acesteia. n functie de caracteristicile proceselor de productie si de amplasarea locurilor de munca, configuratia fluxurilor tehnologice poate fi inclusa ntr-una din tipurile prezentate n figura 9.1.
Monoliniare

Convergente

FLUXURI TEHNOLOGICE
Convergentedivergente

Divergente

Fig 9.1. Principalele tipuri de fluxuri tehnologice Principalele caracteristici ale acestora sunt: fluxurile tehnologice monoliniare:

17

Barbulescu,C., Bgu,C., op.cit.

31

- operatiile se executa asupra unei anumite materii prime de-a lungul unei singure linii de productie, pentru obtinerea unui produs, prin efectuarea unor operatii tehnologice succesive (fabricarea uleiului, zaharului s.a.); - au un grad de complexitate redus, fiind specifice proceselor de productie directe. fluxurile tehnologice convergente: - componentele produsului obtinute prin prelucrarea unor materii prime diferite converg pe o linie finala de montaj sau de amestec, de pe care rezulta produsul respectiv; - sunt specifice proceselor de productie sintetice; - n aceste procese de productie intra mai multe categorii de materii prime, din care se obtine un anumit produs prin asamblarea sau amestecarea unor componente diferite (n ntreprinderile de utilaje, de autoturisme, de confectii s.a.). fluxurile tehnologice divergente: - se pleaca de la o singura materie prima care, dupa o prelucrare primara, se transforma ntr-un semifabricat, distribuit apoi pe linii de productie diferite, pe fiecare dintre acestea executndu-se cte un fel de produs; - acestea sunt specifice proceselor de productie analitice; - n aceste procese de productie intra o singura materie prima, din care se obtin mai multe feluri de produse, prin prelucrari succesive sau paralele (n ntreprinderile petrochimice, de prelucrare a minereurilor neferoase, de produse alimentare s.a.). fluxurile tehnologice convergent-divergente: - se caracterizeaza prin mbinarea celor doua categorii de fluxuri tehnologice incluse n denumirea lor; - prin prelucrarea unor materii prime diferite, se obtin o serie de componente de asamblare sau amestec, care converg pe o linie de productie destinata reali-zarii unui produs intermediar, ce este apoi distribuit pe linii distincte pentru executarea mai multor feluri de produse (fabricarea unor produse chimice sau alimentare). 9.4. METODE SI TEHNICI FOLOSITE PENTRU ORGANIZAREA N SPATIU A PRODUCTIEI NTREPRINDERII n cadrul acestui capitol vor fi prezentate trei grupe de metode si tehnici folosite n studiile de proiectare sau de perfectionare a organizarii spatiale a productiei la nivelul ntreprinderii sau al verigilor sale. Acestea sunt: - metode de amplasare a locurilor de munca; - metode de grupare a locurilor de munca; - tehnici de prezentare si analiza a variantelor practice de amplasare a locurilor de munca si a fluxurilor tehnologice corespunzatoare lor. Amplasarea locurilor de munca pe suprafetele sectiilor si atelierelor ntreprinderii determina existenta a trei sisteme de organizare n spatiu a productiei, care au la baza cerintele unor principii specifice, si anume: principiul tehnologic, principiul pe obiect si principiul mixt. Sistemul de organizare spatiala a productiei bazat pe amplasarea locurilor de munca conform principiului tehnologic presupune constituirea n cadrul sectiei sau atelierului de productie a unor grupe de locuri de munca omogene sub raport tehnologic. La fiecare grupa de locuri de munca se executa o anumita operatie la mai multe feluri de produse diferite din punct de vedere tehnologic (cu game si succesiuni ale operatiilor diferite). Acest mod de amplasare a locurilor de munca se foloseste n productia individuala, de serie mica si mijlocie, permitnd executarea unei nomenclaturi variate de produse. n cazul organizarii spatiale a productiei n conformitate cu cerintele principiului tehnologic, studiul amplasarii consta n stabilirea succesiunii diferitelor grupe de locuri de munca si a modului de dispunere a acestora pe suprafata sectiei sau atelierului. Sistemul de organizare spatiala a productiei bazat pe amplasarea locurilor de munca conform principiului pe obiect se caracterizeaza prin formarea n cadrul sectiei sau atelierului a unor linii de productie. 32

Fiecare linie de productie cuprinde mai multe grupe de locuri de munca, diferite din punct de vedere tehnologic, la care se efectueaza diverse operatii, fie la un singur fel de produs, fie la mai multe feluri de produse identice sau asemanatoare sub raport tehnologic. Aceasta modalitate de amplasare a locurilor de munca se foloseste n productia de masa si serie mare. n cazul organizarii n spatiu a productiei dupa principiul pe obiect, studiul amplasarii locurilor de munca consta n determinarea succesiunii acestora n cadrul liniei de productie. Atunci cnd pe linia de productia se executa mai multe feluri de produse care sunt doar asemanatoare sub raport tehnologic (gamele si succesiunile operatiilor difera ntr-o masura mai mare sau mai mica), pentru stabilirea ordinii de dispunere a locurilor de munca n cadrul liniei se folosesc metode specifice de amplasare a acestora. Sistemul de organizare spatiala a productiei bazat pe amplasarea locurilor de munca conform principiului mixt presupune formarea n cadrul sectiei sau atelierului att a unor grupe de locuri de munca omogene sub raport tehnologic ct si a unor linii de productie specializate pe obiect.

10. METODE DE AMPLASARE A LOCURILOR DE MUNCA Amenajarea sistematizata n spatiu a productiei se poate face dupa mai multe metode. Unele dintre ele le vom prezenta n continuare: Metoda multifazala este o conceptie a specialistilor americani, care presupune parcurgerea mai multor faze, utiliznd un numar de procedee si un set de conventii. Fiecare proiect de amenajare parcurge patru faze si anume: - faza I - consta n localizarea proiectului si n stabilirea ariei care va constitui obiectul proiectului; - faza a II a - adica elaborarea planului general de amenajare si stabilirea diagramelor generale de flux; - faza a III a - se concretizeaza n elaborarea planului de detaliu si planificarea amplasarii fiecarei masini si a fiecarui echipament; - faza a IV a - implementarea, adica att planificarea instalarii, ct si realizarea fizica, inclusiv adaptarile necesare. Procedeele folosite se concretizeaza n elaborarea planului general n faza a II - a si a planului de detaliu n faza a III - a. Conventiile utilizate privesc: diagramele de proces, simboluri si actiuni, culorile, gradarile, literele. Metoda verigilor consta n stabilirea schemei teoretice de amplasare a locurilor de munca n raport cu frecventa legaturilor dintre locurile de munca si volumul materialelor sau produselor ce se vor deplasa ntre acestea. Conform acestei metode: - locurile de munca se vor amplasa, astfel nct sa se asigure un flux tehnologic ct mai rational, cu reduce-rea la minim a volumului transporturilor interne si ncrucisate; - veriga defineste traseul pe care se deplaseaza materialele sau produsele finite ntre doua locuri de munca A si B; - este necesara cunoasterea procesului tehnologic de fabricatie, cunoasterea produselor de executat, a utilajelor folosite si a cantitatilor de materiale ce trebuie deplasate de la un loc de munca la altul. Pe baza acestor date se ntocmeste tabloul verigilor (tabelul 10.1), sub forma unor patrate, trecnd pe orizontala denumirea locurilor de munca simbolizate de la A la Z n ordinea normala si n functie de numarul locurilor de munca, iar pe verticala, n stnga, aceleasi locuri de munca notate nsa de jos n sus. Rezulta astfel un sistem de linii si de coloane, formate din patrate, fiecarui patrat corespunzndu-i o anumita veriga. 33

Tabloul verigilor Specificatie Z . . . . B A A B

Tabelul 10.1 . Z

Aplicarea metodei ncepe cu elaborarea unui tabel n cadrul caruia pe orizontala se trec produsele de executat, iar n cadrul fiecarui produs n coloane separate se trece succesiunea operatiilor si verigile corespunzatoare. Pe baza acestui tabel se va trasa n tabloul verigilor, n patratul corespunzator fiecarei verigi, cte un segment de dreapta verticala ori de cte ori apare veriga respectiva n tabel (metoda celor cinci bete), dupa care se face o nsumare a acestor segmente att pe orizontala, ct si pe verticala, stabilindu-se astfel numarul de legaturi ale fiecarui loc de munca cu celelalte locuri de munca. Esenta metodei consta n elaborarea unei scheme de amplasare, n care dispunerea locurilor de munca se face pornind de la locul de munca cu cele mai multe legaturi conform tabloului verigilor si asezarea n imediata apropriere a acestuia, a locurilor de munca cu cele mai multe legaturi n ordinea descrescnda a acestora, procedndu-se astfel n continuare cu fiecare loc de munca, dar n ordinea descrescnda a legaturilor. Stabilirea locurilor de amplasare se face prin folosirea unui caroiaj cu ochiuri triunghiulare sau patratice, fixndu-se locul de munca cu cele mai multe legaturi n centrul caroiajului, iar n aproprierea lui n diferite colturi, conform regulilor aratate, celelalte locuri de munca. Rezulta astfel o schema teoretica de amplasare a locurilor de munca, mbunatatita apoi prin noi ncercari pentru a se obtine un flux tehnologic ct mai rational si deci un volum de transport ct mai redus (figura 10.2).

Fig. 10.2 Schema teoretica de amplasare a locurilor de munca. Pentru a stabili ordinea de amplasare a locurilor de munca tinnd seama si de volumul de transport, se ntocmeste un Tabel al prioritatilor de transport (tabelul 10.2) pornind de la volumul ce trebuie transportat ntr-o anumita perioada pentru fiecare reper n parte. Cunoscnd aceste date si numarul de legaturi dintre locurile de munca cerute de fabricarea fiecarui reper de pe fiecare veriga n parte (conform Tabloului verigilor) se ntocmeste Tabloul intensitatilor de trafic, avnd acelasi format cu Tabloul verigilor. n cadrul fiecarei verigi se trec cantitatile corespunzatoare de transport, iar n final se face nsumarea lor. Tabelul intensitatilor de trafic Tabelul 10.2 34

Specificatii Cantitatea fabricata n perioada de timp Nr. de produse / container de transport Nr. de containere care se transporta

Reper 1

Reper 2

Reper n

Metoda gamelor fictive se aplica pentru amplasarea locurilor de munca unde se executa o diversitate de produse sau operatii. Ea asigura o circulatie rationala a produselor sau a materialelor de la un loc de munca la altul prin evitarea ntoarcerilor si reducerea distantelor de transport si a manipularilor. Metoda consta n stabilirea ordinii de amplasare a locurilor de munca n functie de frecventa operatiilor pe numerele de ordine ale executarii lor conform procesului tehnologic. Un loc de munca se va fixa pe numarul de ordine n succesiunea amplasarii, pentru care va avea frecventa cea mai mare a executarii operatiei corespunzatoare locului de munca la numarul de ordine respectiv pentru toate produsele. Ea are la baza faptul ca, n succesiunea operatiilor necesare fabricarii diferitelor produse, pot exista operatii identice, comune mai multor feluri de produse, situate deci pe acelasi numar de ordine n succesiunea operatiilor. Prin gama fictiva se va defini gama comuna de operatii din care rezulta gama de operatii pentru fiecare produs n parte. Folosirea acestei metode necesita efectuarea mai multor activitati care pot fi grupate n : 1) inventarierea operatiilor se face pe baza ntocmirii unui tabel denumit Gama operatiilor de executat pe produs, n care, pe orizontala, se vor trece produsele de executat, iar n cadrul fiecarui produs, pe coloane separate, se trece numarul de ordine al operatiei n succesiunea tehnologica, denumirea operatiei si simbolizarea corespunzatoare. Inventarierea operatiilor are la baza datele din tabelul precedent si se concretizeaza n ntocmirea tabelului Inventarul operatiilor, n care pe orizontala se trec toate locurile de munca ale gamei fictive, asezate pe ct posibil ntr-o anumita succesiune impusa de numarul de ordine cel mai frecvent ntlnit n executarea operatiei la diferitele locuri de munca, n coloanele corespunzatoare acestor locuri de munca trecndu-se operatia ori de cte ori apare n gama operatiilor prin numarul de ordine al executiei n procesul tehnologic; 2) ntocmirea Tabelului frecventei operatiilor pe numere de ordine executiei, n care pe orizontala se trec locurile de munca, iar pe verticala numarul de ordine al pozitiei executarii operatiilor n procesul tehnologic. n acest tabel se va trece n dreptul utilajului si n dreptul numarului de ordine, de cte ori a aparut executarea operatiei date la numarul de ordine al pozitiei (frecventa); 3) stabilirea pozitiei locurilor de munca se concretizeaza n ntocmirea Tabelului cuprinznd ordinea locurilor de munca pe baza datelor din Inventarul operatiilor. Stabilirea ordinii de amplasare se face n functie de frecventa executarii operatiei pe un anumit numar de ordine al executarii operatiei, n final, pozitionarea locurilor de munca trebuind astfel facuta, nct frecventele corespunzatoare executarii operatiei adoptate pentru pozitionarea utilajului sa se concentreze pe o diagonala; 4) analiza circuitelor produselor se face n finalul acestei metode pentru fiecare produs n parte, urmarindu-se ca prin diferite masuri, daca este cazul, adoptate n cadrul mai multor variante, sa se asigure un circuit continuu n prelucrarea materialelor, fara ntoarceri la diferite locuri de munca. Evitarea ntoarcerilor se poate face prin modificarea ordinii de amplasare a utilajelor, atunci cnd acest lucru este posibil. Metoda Cameron consta n ntocmirea unei matrice pentru amplasare, n care pe orizontala se trec furnizorii cu precizarea sectiilor furnizoare si a cladirilor n care sunt ampla-sate, iar pe verticala 35

beneficiarii cu precizarea sectiilor beneficiare si a cladirilor n care sunt amplasate. Matricea va contine un anumit numar de coloane si de linii, corespunzator sectiilor furnizoare si sectiilor consumatoare. n cadrul fiecarui patrat se vor nscrie n procente partea din cheltuielile cu forta de munca si partea din cantitatile de productie totale ale sectiilor furnizoare care se livreaza fiecarui beneficiar. Prin nsumare vor rezulta att cantitatile totale primite de fiecare beneficiar de la diferiti furnizori. Acest tabel se completeaza cu o serie de date finale trecute pe o linie corespunzatoare beneficiarilor externi si pe coloane pentru furnizorii externi. Cu ajutorul liniilor si coloanelor se stabileste pe fiecare beneficiar cantitatea primita de la fiecare furnizor, apoi totalul cantitatilor primite cu defalcare de la furnizorii situati n prima cladire, n a doua cladire etc., sau pentru beneficiari externi. Pe baza analizei situatiei existente se fac propuneri apoi pentru alte variante astfel nct, n varianta finala, optima, verigile de productie sa fie amplasate pe ct posibil n aceeasi cladire cu cele beneficiare, reducndu-se fluxurile tehnologice, evitnd transporturile ncrucisate sau la mari distante si cheltuielile neeconomicoase. Toate acestea n conditiile unei satisfaceri totale a cerintelor beneficiarilor si ale folosirii complete a capacitatii de productie a furnizorilor. Metoda diagramei cu fire consta n ntocmirea unui desen (la scara) a zonei n care se face amplasarea si fixarea unor ace cu gamalie n punctele unde se realizeaza operatiile. Pentru indicarea circuitelor dintre operatii se folosesc fire colorate diferite, legate de acele de gamalie si n raport cu continutul operatiilor, care furnizeaza circuitul analizat. Firul poate reprezenta circuitul unui anumit material sau produs, o anumita ncarcatura etc, iar lungimea sa - fiind reprezentata la scara - masoara distanta ntre punctele n care se executa operatiile; Metoda planurilor generale suprapuse, executate pe hrtie transparenta consta n ntocmirea unor mape cu planuri generale pe hrtie transparenta n care se concretizeaza toate cercetarile efectuate pentru obtinerea unui plan general optim. De regula, se porneste de la o varianta de baza sau de la situatia existenta, ntocmindu-se pentru fiecare varianta mbunatatita cte un plan. Pentru consemnarea unor detalii se fac nscrieri pe fiecare fila de plan, iar planul de baza al cladirii este reprezentat pe ultima pagina, trecndu-se n figura, dupa necesitati, diferitele conducte, retele, mijloace de transport etc; Metoda machetelor bi si tridimensionale se bazeaza pe machetele de regula bidimensionale care constau n reprezentarea la o scara redusa, aceiasi cu a planului de situatie, a utilajelor, instalatiilor, locurilor de munca ce trebuie amplasate rational cu ajutorul unor sabloane sau modele bidimensionale confectionate la scara. Practic se ntocmeste un plan de situatie la scara, iar pe acesta se vor fixa cu adeziv machetele ntocmite la aceeasi scara ale diferitelor masini, utilaje si instalatii etc., rezultnd astfel mai multe variante de amplasare a utilajului, ntre care se va alege varianta optima. Folosirea machetelor tridimensionale este eficienta pentru amplasarea sectiilor, atelierelor, depozitelor etc., cu ajutorul careia sunt reprezentate la o scara redusa, aceeasi nsa cu planul de situatie, diferitele masini, utilaje, carucioare etc., scotndu-se n evidenta, prin a treia dimensiune, modul de folosire a spatiului ce se amenajeaza. n cazul constructiilor cu mai multe niveluri se ntocmesc machete pentru fiecare nivel, care apoi se suprapun rezultnd totodata si legaturile dintre nivele. Indiferent de metoda de amenajare a verigilor de productie aleasa, solutia optima stabilita trebuie sa fie aplicata. Implementarea necesita o serie de informatii referitoare la: lista cu masinile si utilajele ce se vor amplasa, planul de amenajare, programul mutarilor etc. Aceasta implica o serie de aspecte semnificative si anume: - pregatirea angajatilor pentru schimbare; - probleme de baza ale reamenajarii; - momentul cnd sa se faca implementarea; - programarea implementarii; cine sa faca implementarea; - identificarea amplasamentelor pe care se va face implementarea; - coordonarea implementarii; prezenta obligatorie a specialistului atunci cnd se face efectiv amenajarea; - urmarirea realizarii amplasarii etc. 36

Metoda de amplasare bazata pe simulari18 consta n simularea, cu ajutorul calculatorului electronic, a unui numar prestabilit de variante de amplasare a locurilor de munca si n urmarirea, pe aceasta baza, a variatiei unei functii-obiectiv, pna la obtinerea unei solutii acceptabile sub raportul eficientei economice. Metoda poate fi folosita cu rezultate bune n cazul amplasarii unui numar relativ mic de locuri de munca si al unor fluxuri tehnologice simple. Pentru aplicarea acestei metode, suprafata de productie a sectiei sau atelierului se va mparti ntr-o multime finita de suprafete de amplasare Sk. Este necesar ca multimea suprafete-lor de amplasare Sk sa fie egala cu multimea locurilor de munca Li care face obiectul studiului. n vederea elaborarii modelului matematic care sta la baza acestei metode, se noteaza cu Xik variabila corespunzatoare amplasarii locului de munca i pe suprafata k. Aceasta variabila are doua marimi: Xik = 1, atunci cnd locul de munca i este amplasat pe suprafata k; Xik = 0, atunci cnd locul de munca i nu este amplasat pe suprafata k. n aceste conditii, modelul matematic se concretizeaza n sistemul de relatii prezentate n continuare.

X
i =1

ik

= 1,

pentru k = 1,2 K , n .

Aceste relatii exprima ca pe o anumita suprafata k se amplaseaza un singur loc de munci din multimea Li .

X
k =1

ik

= 1,

pentru i = 1,2 K , n .

Aceste relatii exprima ca un loc de munca i se amplaseaza pe o singura suprafata multimea k. Functia-obiectiv a modelului presupune minimizarea fluxurilor tehnologice ale produselor analizate n cadrul studiului. Fluxurile tehnologice se exprima prin distantele de deplasare a produselor respective ntre locurile de munca care urmeaza sa fie amplasate, conform relatiilor:

min d j = N j l j (L i L i +1 , pentru j = 1,2, K n )

i =1

n 1

min D = d j = N j l j (L i L i +1 ),
m m n j=1 j=1i =1

n care : dj - distanta de deplasare a produsului j ntre locurile de munca care fac obiectul studiului conform fluxului tehnologic al acestuia; D - distanta totala de deplasare a produselor analizate ntre locurile de munca ce urmeaza a fi amplasate; N - numarul unitatilor sau al loturilor de produs j executai ntr-o anumita perioada;
i =1

l j (L i L i +1 ) - lungimea totala a traseelor de transport ntre locurile de munca analizate,

n

corespunzatoare produsului j, conform fluxului tehnologic al acestuia.

11. METODE DE GRUPARE A LOCURILOR DE MUNCA

Principalele metode incluse n aceasta grupa si care vor fi detaliate n continuare sunt: metoda Cameron si metoda taxonomiei.

18

Barbulescu,C., Bgu,C., op.cit.

37

Metoda Cameron a fost prezentata pe scurt n cadrul metodelor de amplasare spatiala a proceselor de productie si de aceea ne vom opri doar asupra metodei taxonomiei19. Metoda taxonomiei a fost utilizata ntr-un studiu de organizare spatiala a productiei elaborat pe exemplul unei ntreprinderi din domeniul mecanicii fine. Ea se bazeaza pe unul dintre procedeele specifice taxonomiei, si anume cluster-analysis. Metoda taxonomiei se foloseste n cazul executarii pe aceleasi locuri de munca a mai multor feluri de produse cu fluxuri tehnologice asemanatoare. Prin aplicarea ei se urmareste gruparea locurilor de munca analizate pe linii de productie polivalente (destinate pentru executarea mai multor produse), astfel nct sa se asigure un numar ct mai mic de treceri ale produselor de la o linie la alta. Criteriul folosit pentru gruparea locurilor de munca n cadrul acestei metode este asemanarea acestora sub raportul participarii lor la executarea acelorasi produse. n acest sens este evident ca cea mai eficienta solutie organizatorica consta n gruparea pe fiecare linie de productie a acelor locuri de munca la care se efectueaza operatii tehnologice numai pentru produsele executate pe linia respectiva. nsa, n cele mai multe cazuri acest lucru nu este posibil, ceea ce impune folosirea metodei taxonomiei. Privind dimensionarea spatiilor de productie ne vom opri pe scurt la unele aspecte de ordin general. Prin procesul de proiectare a spatiilor necesare se stabileste amplasarea fizica a diferitelor parti componente ale ntreprinderii pe suprafetele de teren existente, urmarindu-se att dispunerea echipamentelor n cadrul unei anumite unitati structurale, ct si a unitatilor structurale pe teritoriul ntreprinderii. n general, se pot deosebi doua tipuri de proiectare: - o proiectare care tine seama de cerintele desfasurarii procesului de conversie, denumita proiectare pe proces; - o proiectare bazata pe cerintele executarii produsului, denumita proiectare pe produs. Proiectarea unei ntreprinderi se face pe baza unei metodologii bine definite, care tine seama de particularitatile necesare sub raportul organizarii si functionarii. n mod practic, se pot utiliza mai multe metode de proiectare, mai importante fiind: - proiectarea sistemica; - proiectarea pe baza unui proiect existent; - proiectarea dupa fluxul de materiale; - proiectarea pe baza unor metodologii stabilite; - proiectarea pe baza metodei participarii totale. Cea mai eficienta este metoda proiectarii sistemice, care se concretizeaza n parcurgerea a patru etape-cadru: - stabilirea amplasamentului; - elaborarea proiectului de ansamblu; - elaborarea proiectului de executie; - executia propriu-zisa. Pentru o buna proiectare a spatiilor productive ale ntreprinderii se recomanda luarea n considerare a anumitor criterii specifice. n cadrul procesului de proiectare se elaboreaza planul general de organizare a ntreprinderii. Acesta este lucrarea de proiectare prin care se stabileste organizarea spatiala a productiei la nivelul ansamblului ntreprinderii, pentru asigurarea unei activitati eficiente dupa punerea ei n functiune. La elaborarea planului general de organizare a spatiilor este necesar sa se respecte o serie de cerinte, sistematizate n mai multe grupe, privind: - procesul tehnologic; - circulatia materialelor si oamenilor; - conditiile naturale, climatice, geologice si topografice; - alimentarea cu energie; - problemele de ordin arhitectonic, urbanistic si constructiv, protectia contra incendiilor; - conditiile tehnico-sanitare.

19

Barbulescu,C., Bgu,C., op.cit.

38

Stabilirea solutiilor de proiectare se face pe baza unor date de pornire, referitoare la: profilul de activitate al viitoarei ntreprinderi, procesul tehnologic folosit, fluxurile de materiale tehnologice si de oameni pe teritoriul ntreprinderii, structura constructiilor acesteia, nivelul de specializare si cooperare, perspectivele de dezvoltare a ntreprinderii s.a. n cadrul proiectarii ntreprinderii se realizeaza si dimensionarea suprafetelor necesare. n acest scop, pot fi folosite diverse metode (pe baza de calcul, prin transpunere, pe baza unui proiect sumar, conform normativelor de utilizare a spatiului, pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii), cea mai exacta fiind metoda bazata pe calcul n diversele sale variante n practica ntreprinderilor exista o mare varietate de procese de transformare (conversie), pentru care se proiecteaza forme specifice de organizare, ca de exemplu: procese care se proiecteaza pe baza de proiect specific, procese n flux intermitent, procese n flux continuu, procese ale industriilor de procesare. n raport cu particularitatile diferitelor procese de transformare, se pot folosi moduri specifice de proiectare a amplasarii locurilor de munca pe suprafetele de productie, cum sunt cele pe baza pozitiei fixe, a procesului si a produsului.

12. SISTEME DE ORGANIZARE N TIMP A PRODUCTIEI. CICLUL DE PRODUCTIE

Dupa unii autori20 ciclul de productie este categoria economica prin care se caracterizeaza organizarea n timp a productiei unei ntreprinderi. Succesiunea stadiilor n care se afla materiile prime din momentul intrarii n productie pna n momentul obtinerii produsului respectiv reprezinta ciclul de productie al unui produs. Ciclul de productie se caracterizeaza prin durata si structura sa. Durata ciclului de productie al unui produs reprezinta intervalul de timp necesar pentru executarea unei unitati sau unui lot din produsul considerat, cuprins ntre momentul lansarii n productie sub forma de materii prime si momentul iesirii din productie sub forma finita. Asa cum se poate observa din figura 12.1. durata ciclului de productie influenteaza o serie de indicatori. Astfel, cu ct durata ciclului de productie este mai mica, cu att numarul de cicluri efectuate ntr-un an creste, determinnd o sporire corespunzatoare a volumului productiei executate. n acelasi timp, stocurile de productie neterminata si necesarul de active circulante se reduc, viteza de rotatie a activelor circulante se mareste. Durata ciclului de productie este un indicator important, de baza al organizarii si conducerii operative a productiei. Aceasta permite: - stabilirea posibilitatilor de productie ale ntreprinderii; - fundamentarea programelor de productie pe verigile acesteia si pe perioade partiale a anului; - determinarea momentelor calendaristice de lansare n productie a diferitelor produse si componente ale acestora. Aceste aspecte practice au la baza cerintele respectarii cu strictete a termenelor calendaristice de punere la dispozitia clientilor a produselor executate, conform contractelor si comenzilor ncheiate cu acestia.
Nivelul stocurilor de productie neterminata

Durata Necesarul de ciclului de active circulante productie 20 influentea Barbulescu, C., Bgu, C., op. cit.
39
Volumul productiei executate

Viteza de rotatie a activelor circulante

Fig.12.1. Principalii indicatori influentati de durata ciclului de productie Structura ciclului de productie evidentiaza ansamblul componentelor acestuia, durata fiecarei componente si ponderea ei n durata totala a ciclului de productie. n aceste conditii, structura ciclului de productie se reflecta n structura duratei ciclului de productie.

13. SISTEME DE ORGANIZARE N TIMP A PRODUCTIEI. STRUCTURA CICLULUI DE PRODUCTIE

Durata ciclului de productie (figura 13.1) este formata din doua componente mari: 1. durata perioadei de lucru, care cuprinde: durata ciclului operativ: are ponderea cea mai mare n durata ciclului de productie; se determina prin nsumarea a doua componente: durata ciclului tehnologic, care: o exprima timpul necesar pentru executarea operatiilor tehnologice ale produsului; o ea se stabileste pe fiecare unitate de produs, pe baza documentatiei tehnologice de proiectare a produsului respectiv; durata lucrarilor de pregatire ncheiere, care: o evidentiaza timpul necesar pentru efectuarea unor lucrari de pregatire a nceperii productiei (reglarea utilajelor, studierea desenelor de executie, alimentarea locurilor de munca cu materii prime si SDV-uri etc.) si de ncheiere a acesteia (predarea produselor la control; readucerea locurilor de munca la forma lor initiala s.a.); o se executa o singura data pentru un lot de produse si, ca urmare, durata acestora se stabileste pe ntregul lot de produse lansate n productie; o n productia de masa si serie mare, datorita volumului foarte mare al productiei executate, cota-parte din timpul de pregatire-ncheiere ce revine pe o unitate de produs este neglijabila;

40

Fig.13.1. Componentele duratei ciclului de productie

durata ciclului tehnologic

durata ciclului operativ durata lucrarilor de pregatire ncheiere durata proceselor naturale Durata perioadei lucru durata operatiilor de
DURATA CICLULUI DE PRODUCTIE

datorita lotului de completare de asteptare

durata activitatilor de ntreruperi n cadrul schimbului Durata perioadei de ntreruperi ntreruperi ntre schimburi(de

41

durata ntreruperilor datorita schimburilor nelucratoare

durata ntreruperilor pentru schimburile nelucrate

o se ia n calculul duratei ciclului de produc-tie numai n productia individuala, de serie mica si mijlocie, atunci cnd lucrarile respective nu se efectueaza n paralel cu operatiile tehnologice sau n perioada de ntreruperi normate; durata proceselor naturale apare n durata ciclului de productie numai la produsele a caror executare impune actiunea unor factori naturali, fara participarea directa a omului; durata operatiilor de control se ia n con-siderare pentru determinarea duratei ciclului de productie numai atunci cnd lucrarile respective nu se executa n paralel cu operatiile tehnologice sau n perioada ntreruperilor normate si ele impun efectuarea unor cheltuieli de timp de munca relativ mari; durata activitatilor de transport intern se ia in calcul ca si la durata operatiilor de control. 2. durata perioadei de ntreruperi normate se refera la doua categorii de ntreruperi reglementate care au loc n procesele de productie ale produselor si anume: ntreruperile n cadrul schimbului (interoperatii) sunt determinate de modul de organizare procesuala a productiei n veriga respectiva si poate sa cuprinda trei categorii de astfel de ntreruperi: datorita lotului: o se stabileste n cazul organizarii productiei pe loturi; o fiecare produs din lot asteapta la locurile de munca din veriga considerata (nainte si dupa executarea operatiilor tehnologice, pentru formarea loturilor de circulatie ntre locuri de munca). de completare: o apare n cazul proceselor de montaj sau de amestec; o n anumite situatii, datorita nesincronizarii n executarea diferitelor componente ale unui produs complex, una sau mai multe dintre acestea trebuie sa astepte ntruct alte componente din acelasi "complet" de montaj sau de amestec nu sunt nca gata. de asteptare: o este determinata de neconcordantele existente ntre randamentele a doua grupe de locuri de munca nlantuite tehnologic; n aceste conditii, produsele trebuie sa astepte, dupa iesirea lor de la locul de munca furnizor, pna se elibereaza locul de munca beneficiar, ntruct acesta este ocupat cu executarea unor produse lansate anterior. ntreruperile ntre schimburi (de regim): se datoreaza regimului calendaristic de lucru adoptat de unitatea n care se executa produsul; se iau n calculul duratei ciclului de productie numai n cazul exprimarii acesteia n zile calendaristice si este determinata de ntreruperile datorate schimburilor nelucratoare si zilelor nelucratoare: o durata ntreruperilor datorita schimburilor nelucratoare se stabileste atunci cnd numarul schimburilor lucratoare nu acopera cele 24 de ore ale zilei calendaristice; o durata ntreruperilor datorita zilelor nelucratoare se ia n calcul numai la unitatile de productie care functioneaza cu saptamna ntrerupta, atunci cnd pe perioada ciclului de productie se inter-pun anumite zile nelucratoare. 14. CALCULUL DURATEI CICLULUI OPERATIV AL PRODUSULUI
Durata ciclului de productie se stabileste prin antecalcul si nu se refera la o perioada calendaristica concreta. De aceea, se ia n considerare un numar mediu de zile calendaristice. Pentru aceasta se foloseste un coeficient mediu calendaristic (Kc), ce se calculeaza cu relatia: 42

C mc =
unde:

N z cal N z luc

N z cal N z cal N z nel

Cmc - coeficientul mediu calendaristic; Nzcal - numarul de zile calendaristice al perioadei considerate; Nz luc - numarul de zile lucratoare perioadei considerate; Nz nel - numarul de zile nelucratoare al perioadei considerate. Pe baza acestei formule se poate calcula pentru o anumita perioada (de regula un an calendaristic) numarul mediu al zilelor calendaristice ce revin la fiecare zi lucratoare. Durata ciclului operativ este principala componenta a duratei ciclului de productie al unui produs care detine cea mai mare pondere n structura acesteia. Pentru calculul duratei ciclului operativ al produsului trebuie sa se tina seama de particularitatile celor doua componente structurale ale sale. Daca durata ciclului tehnologic se stabileste pe fiecare unitate de produs, durata lucrarilor de pregatire si ncheiere se determina n conditiile efectuarii acestora o singura data pentru ntregul lot de produse lansat n productie. n acest sens, pentru o anumita operatie tehnologica "K", durata ciclului operativ pe o unitate de produs - DcoK (timpul unitar al produsului), se determina cu relatia: TpK D coK = TK + , np unde: TK - timpul necesar executarii operatiei tehnologice "K" pe unitatea de produs; TpK - durata lucrarilor de pregatire si ncheiere pentru lotul de produse lansat la locul de munca unde se executa operatia "K"; np - numarul de produse din lot. Pentru un lot de produse, durata ciclului operativ - DCOLK - se determina cu relatia:
D COLK = n p D coK = n p TK + TpK Extinznd calculul la ntregul proces tehnologic al produsului, format dintr-un anumit numar "n" de operatii executate la mai multe locuri de munca, durata ciclului operativ pe unitatea de produs DCOUP - pentru un lot de produse - DCOLK - se calculeaza cu formula:

D COUP =

K =1

TK + K =1n

TpK
si
p

D COLK = D CT + TpK ,
K =1

unde DCT - durata ciclului tehnologic pentru un lot de produse. Totodata, trebuie sa se ia n calcul la determinarea duratei ciclului tehnologic pentru un lot de produse si o serie ntreaga de factori, cum ar fi: - numarul produselor din lotul de productie np, - numarul operatiilor din procesul tehnologic al produsului respectiv - n; - duratele operatiilor tehnologice pe unitatea de produs TK; - modul n care se realizeaza mbinarea executarii n timp a operatiilor tehnologice. n principiu, se pot particulariza trei tipuri de mbinare a executarii operatiilor tehnologie care definesc trei sisteme de organizare n timp a productiei: a) sistemul de organizare n timp a productiei bazat pe mbinarea succesiva; b) sistemul de organizare n timp a productiei bazat pe mbinarea paralela; c) sistemul de organizare n timp a productiei bazat pe mbinarea mixta (paralel succesiva)
43

a) Sistemul de organizare n timp a productiei bazat pe mbinarea succesiva se caracterizeaza prin urmatoarele: - circulatia produselor ntre locurile de munca la care se executa diferite operatii tehnologice se face pe loturi de productie cu un anumit numar de produse; produsele care compun lotul de productie trec la operatia urmatoare "K + 1 momentul n care s-a ncheiat de executat ntregul lot la operatia anterioara "K"; - existenta unor ntreruperi n circulatia produselor, determinate de asteptarile necesare pentru formarea loturilor de productie; - la nivelul fiecarui lot de produse, nu se nregistreaza ntreruperi n functionarea utilajelor la care se executa operatiile tehnologice si n activitatea muncitorilor care lucreaza la acestea; - gradul de paralelism se situeaza la limita inferioara, coeficientul de paralelism - Cps fiind egal cu unu; - comparativ cu sistemele de organizare care au la baza celelalte tipuri de mbinari a executarii operatiilor tehnologice, prezinta cea mai mare durata a ciclului tehnologic; - durata ciclului tehnologic se calculeaza cu relatia: D CT = n p Tk ;
K =1 n

- acest sistem se foloseste de regula n productia individuala, de serie mica si mijlocie. b) Sistemul de organizare n timp a productiei bazat, pe mbinarea paralela se caracterizeaza prin: - circulatia produselor ntre locurile de munca la care se executa diferite operatii tehnologice se face individual, bucata cu bucata; - fiecare produs trece la operatia urmatoare "K + 1", imediat ce s-a ncheiat prelucrarea sa la operatia precedenta "K"; - n aceste conditii, executarea produselor la diferite operatii ale procesului tehnologic se face n paralel; - nu exista asteptari n circulatia produselor ntre locuri de munca pentru executarea operatiilor tehnologice; - se nregistreaza ntreruperi n functionarea utilajelor si n activitatea muncitorilor la majoritatea operatiilor tehnologice, cu exceptia operatiei cu durata cea mai mare, numita operatie principala, unde se asigura continuitatea productiei; - timpul de ntreruperi ntre doua produse la fiecare operatie a procesului tehnologic se determina cu relatia: TK = Tpr - TK, unde Tpr - timpul necesar pentru executarea operatiei principale pentru fiecare produs. - durata ciclului tehnologic este mai mica dect cea obtinuta n mbinarea succesiva si se determina cu relatia: D CTP = n p Tk + n p 1 TPR ;
K =1 n

- gradul de paralelism se situeaza la un nivel superior comparativ cu celelalte tipuri de mbinare; - permite reducerea ntreruperilor n functionarea utilajelor si n activitatea muncitorilor; - diminueaza durata ciclului tehnologic. c) Sistemul de organizare n timp a productiei bazat pe mbinarea mixta (paralel-succesiva) se caracterizeaza prin urmatoarele: - circulatia produselor ntre locurile de munca la care se executa diferite operatii tehnologice se face pe parti de lot cu un anumit numar de produse, numite loturi de transport;

44

- scopul urmarit prin aceasta este sa se asigure continuitatea functionarii utilajelor si activitatii muncitorilor la toate operatiile tehnologice, precum si desfasurarea partial paralela a procesului de productie; - durata ciclului tehnologic este mai mica dect cea obtinuta n mbinarea succesiva, dar mai mare dect cea realizata n mbinarea paralela; - exista asteptari ale produselor pentru formarea loturilor, dar acestea sunt mai mici dect cele din mbinarea succesiva, deoarece loturile de transport reprezinta parti din loturile de productie; - gradul de paralelism este mai mic dect n mbinarea paralela, dar mai mare n comparatie cu cel din mbinarea succesiva; - calculul duratei ciclului tehnologic DCMix n acest sistem se efectueaza cu relatiile de mai jos: , sau D CMix = n t Tk + n p n t t pr + D pr K ,K +1
K =1 n

D CMix = n t Tk + n p n t t n + D K ,K +1 , unde:
K =1

nt - numarul de produse din lotul de transport; tn - durata unei operatii tehnologice pe unitatea de produs; D pr K , K +1 - suma decalajelor de ncepere a prelucrarilor pna la operatia principala;

D K,K +1 - suma decalajelor de ncepere a prelucrarilor pna la ultima operatie tehnologica.

Durata ciclului de productie se poate stabili: - pe ntregul proces de productie al unui produs; - pe fiecare etapa a ntregului proces de productie al unui produs; - pentru prelucrarea fiecarui reper; - durata ciclului de montaj al fiecarui subansamblu; - durata ciclului de constructie a reperelor si subansamblele unui produs. Adoptarea tipului de mbinare a executarii operatiilor tehnologice depinde si de scopul si specificitatea productiei, dar n primul rnd este necesar a se avea n vedere avantajele acestora, n scopul obtinerii reducerii timpului pentru desfasurarea operatiunilor pe flux.

15 . SISTEME DE ORGANIZARE PROCESUALA A PRODUCTIEI 15.1. Sisteme moderne de organizare a productiei

Sistemele de organizare a productiei sunt determinate n ultima perioada de cuceririle tehnicii si tehnologiei, ale stiintei, n general si de tipul de productie existent n cadrul fiecarei ntreprinderi, n special. Din acest punct de vedere, sistemele de organizare a procesului de productie pot fi: - sisteme de organizare a productie n flux (care se preteaza pentru tipul de productie de masa si serie mare); - sisteme de organizare a productiei pe comenzi (utilizat mai ales pentru tipul de productie de serie mica si individuala). n practica, nu exista o delimitare stricta ntre aceste metode. O ntreprindere n care predomina tipul de productie de serie mare, poate folosi cu succes metoda de organizare a productiei n flux cu rezultate superioare. Totodata, ntreprinderile care fabrica un sortiment larg de produse, n serii mici sau chiar unicate, folosesc cu rezultate foarte bune organizarea productiei n flux.

15.2. Sistemul de organizare a productiei n flux

45

15.2.1. Concept si trasaturi

Organizarea productiei n flux reprezinta forma moderna si eficienta de organizare a productiei n cadrul ntreprinderilor si consta n permanetizarea executarii unei operatii sau grup de operatii, pe anumite locuri de munca ale fluxului tehnologic. Acest fapt implica realizarea unei ncarcari complete a locurilor de munca pe care este realizata conditia prezentata anterior. Aceasta conditie poate fi exprimata cu ajutorul relatiei: V pf .T Tuo , unde: Vpf - volumul de productie ce trebuie fabricat dintr-un anumit produs; T-norma de timp pe produs pentru o anumita operatie; Tuo-fondul de timp al utilajului care executa operatia. Existenta acestei conditii creeaza posibilitatea fixarii si a executarii n mod permanent a operatiilor necesitate de fabricarea unui produs sau piese pe anumite locuri de munca, amplasarea acestor locuri de munca n ordinea de executare a operatiilor si asigurarea deplasarii diferitelor materiale, produse sau piese de la un loc de munca la altul cu ajutorul unor mijloace de transport adecvat. ntr-o etapa superioara de organizare, pe baza realizarii acestor cerinte se poate trece la sincronizarea executarii n timp a operatiilor si la executarea pe aceasta baza a unei unitati de produs la intervale de timp regulate, egale si la folosirea unor mijloace de transport pentru deplasarea produselor mecanizate sau automatizate, cu o viteza de deplasare reglementata n mod strict. Organizarea productiei n flux se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi de baza: 1) Divizarea procesului tehnologic n operatii egale sau multiple din punctul de vedere al timpului necesar pentru prelucrarea unui produs si stabilirea unei succesiuni rationale a acestora; 2) Repartizarea acestor operatii pe anumite locuri de munca specializate n realizarea lor. 3) Amplasarea locurilor de munca n ordinea impusa de succesiunea tehnologica a operatiilor, sub forma unor linii tehnologice n flux. 4) Trecerea produselor de la un loc de munca la altul n cadrul liniei se face dupa cum urmeaza: - pentru liniile n flux caracterizate prin sincronizarea executarii operatiilor, produsele trec de la un loc de munca la altul n mod continuu, avnd la baza un ritm reglementat de lucru; - pentru liniile n flux nesincronizate, trecerea produselor se face n mod discontinuu, executarea produselor avnd la baza un ritm liber de lucru. 5) Procesul de productie se desfasoara concomitent pe toate locurile de munca ale liniei n flux; pentru liniile n flux sincronizate, lansarea produselor n fabricatie, trecerea lor pe alte locuri de munca, precum si iesirea produselor de pe linie are loc la intervale egale cu marimea tactului de productie (tactul de productie reprezentnd intervalul de timp la care ies de pe linia n flux doua produse finite consecutive). Locurile de munca de pe liniile n flux difera ca numar n functie de durata operatiilor pe care le executa. Astfel: - pentru operatiile ale caror durate sunt egale cu marimea tactului de productie, numarul locurilor de munca este egal cu l; - pentru operatiile ale caror durate sunt multiple de marimea tactului de productie, numarul locurilor de munca va fi egal cu: t N LMK = k , unde: N LMK - numarul locurilor de munca pentru operatia K; tk - durata Tp operatiei k; Tp - marimea tactului de productie. 6) Executarea unui anumit produs sau a unei grupe de produse asemanatoare din punct de vedere constructiv, al gabaritelor sau al procesului tehnologic. Pentru realizarea acestei trasaturi, trebuie sa existe o omogenitate a calitatii, a dimensiunii materialelor si a semifabricatelor folosite, potrivit standardelor sau normelor interne. 7) Transportul produselor de la un loc de munca la altul se face cu ajutorul unor mijloace adecvate; pentru liniile n flux sincronizate mijloacele de transport au deplasare continua si functioneaza automat sau mecanizat; din aceasta categorie fac parte benzile rulante sau conveierele, ale caror viteze de deplasare sunt strict corelate cu tactul de functionare al liniei de productie n flux. 46

15.2.2. Tipuri de linii de productie n flux

n cadrul ntreprinderilor industriale moderne, organizarea productiei n flux se prezinta sub o mare varietate de forme concrete cunoscute n mod generic sub denumirea de linii de productie n flux. Acestea au un ritm de lucru, care reprezinta cantitatea de produse executata pe linie, n unitatea de timp. 1) Dupa gradul de continuitate exista: a) Linii de productie n flux continuu: sunt o forma superioara de organizare a productiei n flux; n cadrul lor, produsele trec de la un loc de munca la altul n mod continuu pe baza unui tact de productie bine determinat, lucru ce este posibil datorita faptului ca, duratele operatiilor sunt egale sau multiple cu marimea tactului de productie, fiind posibila realizarea sincronizarii executarii operatiilor; sincronizarea executarii operatiilor presupune ca produsele sa treaca de la o operatie la alta la intervale de timp egale sau multiple de marimea tactului de productie; lansarea si iesirea din fabricatie a unui produs se face la intervale bine determinate de timp, egale cu marimea tactului de productie; ca urmare, produsele vor fi prelucrate n mod continuu, fara a exista siruri de asteptare a produselor la masini si nici timpi de nefunctionare a masinilor datorita lipsei de produse. b) Liniile n flux intermitent (sau cu functionare discontinua): se caracterizeaza prin lipsa sincronizarii executarii operatiilor pe masini, functionarea liniei neavnd la baza un tact de productie determinat; lipsa sincronizarii executarii operatiilor se datoreaza faptului ca duratele operatiilor nu sunt egale sau multiple de marimea tactului de productie; din acest motiv, aceasta forma de organizare are numeroase neajunsuri: pentru locurile de munca ale caror operatii au durate mai mici dect restul locurilor de munca, procesul tehnologic se ntrerupe conducnd la aparitia timpilor de nefunctionare a masinilor de pe linie; pentru locurile de munca ale caror operatii au durate mai mari dect restul locurilor de munca apar locuri nguste si deci stocuri de productie neterminata cu toate dezavantajele pe care le presupun acestea. 2) Dupa nomenclatura productiei fabricate liniile de productie se clasifica n urmatoarele categorii: a) Linii de productie n flux cu nomenclatura constanta (linii n flux monovalente):sunt specifice tipului de productie de masa; n cadrul lor se prelucreaza un singur fel de produs n cantitati foarte mari, cu acelasi proces tehnologic; locurile de munca ale acestor linii de productie n flux au o specializare ridicata executnd un numar mic de operatii tehnologice. b) Linii de productie n flux cu nomenclatura variabila (linii n flux polivalente): se caracterizeaza prin aceea ca n cadrul lor se fabrica mai multe feluri de produse, dar care au un proces tehnologic asemanator; sunt astfel proiectate, nct sa se poata adapta cu usurinta la schimbarea nomenclatorului de produse; sunt folosite n ntreprinderile unde este predominant tipul de serie. c) Linii de productie n flux cu nomenclatura de grup: sunt specifice ntreprinderilor care fabrica o nomenclatura larga de produse, asemanatoare din punctul de vedere al fluxului tehnologic sau al configuratiei; locurile de munca sunt dotate cu masini si utilaje capabile sa prelucreze diferitele grupe de produse cu reglari minime. 3) Dupa felul ritmului de functionare liniile de productie n flux sunt: a) Linii de productie n flux cu ritm reglementat: se caracterizeaza prin aceea ca livreaza pe unitatea de timp o cantitate de produse egala cu marimea ritmului de lucru; la aceste linii sunt create conditiile pentru executarea n mod sincronizat a procesului de productie, specific tipului de serie mare sau de masa; b) Linii de productie cu ritm liber: presupun acel mod de lucru care livreaza cantitatile de produse executate la intervale de timp neregulate; pentru asigurarea continuitatii procesului de productie la anumite locuri de munca se creeaza stocuri de productie neterminata; deplasarea produselor ntre locurile de munca se face cu mijloace de transport a caror viteza nu este strict corelata cu duratele operatiilor tehnologice; aceste linii sunt specifice tipului de productie de serie.

15.2.3. Parametrii de functionare ai liniilor de productie n flux 47

Tactul de productie reprezinta intervalul de timp la care ies de pe linie doua produse consecutive. Acesta se calculeaza cu relatia: t 60 T= , unde: T- tactul de productie al liniei; t - fondul de timp al liniei e o perioada determinata Vp de timp, exprimat n ore; Vp- productia ce urmeaza a fi prelucrata n perioada de timp stabilita. Relatia generala de calcul a tactului de productie este influentata de particularitatile existente n ntreprindere. n acest caz, tactul de productie poate fi determinat n mai multe moduri: a) n cazul n care exista ntreruperi reglementate n cadrul regimului de lucru al liniei, marimea tactului de productie poate fi determinata dupa una din relatiile: t 60 i Prima relatie: T = , n care: i reprezinta marimea ntreruperilor n cadrul regimului Vp de lucru, exprimata n minute. t 60 K pr Cea de-a doua relatie este: T = , unde Kpr reprezinta un coeficient programat de Vp utilizare al timpului de lucru. b) n cazul liniilor polivalente, unde normele de timp ale produselor sunt diferite ca marime, t 60 tactul de productie se determina dupa urmatoarea relatie: T = K c ,unde: A + B b + C c nt nt b = B ; iar c= c ; Kc - coeficient de corectie, care tine seama de timpul de ntrerupere nt A nt A n functionarea liniei pentru reglarea utilajelor, n vederea trecerii de la fabricatia unui produs la altul; A, B, C - cantitatile de produse din fiecare tip de produs ce urmeaza a fi executat pe linie; b coeficient de transformare din produsul real B n produsul reprezentativ A; c - coeficient de transformare din produsul real C n produsul reprezentativ A; ntA, ntB,, ntC - normele de timp unitare ale produselor A, B, C. c) Pentru liniile n flux polivalente, n cadrul carora se fabrica produse cu aceleasi norme de timp, marimea tactului de productie este data de relatia: t 60 T= K c , unde variabilele utilizate au aceiasi semnificatie. Pentru A + B b + C + ... determinarea ritmului de lucru se pot folosi relatiile: 1 Q R= , R= , unde: T - marimea tactului de productie al liniei; Q - cantitatea de produse ce T t 60 urmeaza a se executa pe linie; t timpul disponibil al liniei; Numarul de locuri de munca din cadrul unei linii de productie n flux se determina att pentru fiecare operatie n parte, ct si pe total linie: - numarul de locuri de munca pentru fiecare operatie n parte este dat de relatia: t N lmi = i T - unde ti este durata operatiei i.

N lmi =

t
i =1

, unde n este numarul operatiilor executate n cadrul liniei.

Numarul de muncitori care lucreaza pe linia n flux este strns legat de marimea normei de servire a acestora. Norma de servire a unui muncitor reprezinta numarul de masini pe care acesta le poate servi concomitent n cadrul regimului de lucru si poate lua valori egale sau mai mari dect 1, dupa cum urmeaza: - norma de servire este egala cu 1 daca masinile nu au timpi de lucru automati;

48

- daca masinile au timpi de lucru automati, norma de servire este mai mare dect 1 si se poate determina dupa relatia: t +t N si = ai oi , unde: tai - este timpul de lucru automat al masinii la operatia i; toi - este timpul de t oi ocupare al muncitorului la operatia i. Odata stabilita marimea normei de servire, numarul de muncitori la fiecare operatie se t poate determina cu relatia: N mi = i , unde notatiile sunt cunoscute. N si Lungimea liniei de productie n flux se determina n mod diferit, dupa cum locurile de munca sunt asezate de aceeasi parte a benzii transportatoare sau de ambele parti ale acesteia. - daca locurile de munca sunt asezate de aceeasi parte a benzii rulante: L = d N lmt ;
d N lmt - daca locurile de munca sunt pe ambele parti ale benzii rulante: L = . 2 n relatiile precedente d reprezinta distanta medie ntre doua locuri de munca alaturate. Viteza de deplasare a mijlocului de transport care serveste linia de productie n flux este
d data de relatia: V = , unde d si T au semnificatiile cunoscute. T 15.2.4. Modul de amplasare a locurilor de munca n cadrul liniilor de productie n flux

n cadrul proiectarii liniilor de productie n flux, o problema importanta ce le revine proiectantilor de rezolvat este si cea a amplasarii locurilor de munca. Pentru aceasta se foloseste cu bune rezultate metoda gamelor fictive. Metoda gamelor fictive opereaza cu doua concepte si anume: gama reala de fabricatie; gama fictiva de fabricatie. Gama reala de fabricatie reprezinta ansamblul operatiilor tehnologice destinate fabricarii unui produs. Exemplu: gamele reale de fabricatie ale produselor P1, P2, P3 sunt: Pl: A,B,D,E; P2: A, C, D, B; P3: B, E, D, F. Gama fictiva de fabricatie a unui lot de produse reprezinta ansamblul operatiilor tehnologice destinate fabricarii lotului de produse. Astfel, gama fictiva a lotului de produse P1, P2, P3 este formata din ansamblul operatiilor A, B, C, D, E, F. Etapele amplasarii locurilor de munca, folosind metoda gamelor fictive sunt urmatoarele: 1) inventarierea operatiilor pentru fiecare produs n parte, cu specificarea numerelor de ordine pe care apar acestea n fluxul tehnologic al fiecarui produs; 2) determinarea frecventei de aparitie a fiecarei operatii pe fiecare numar de ordine din gama fictiva a lotului de produse; 3) determinarea timpului necesar pentru fiecare operatie si numar de ordine pentru care exista o frecventa de aparitie, determinata n etapa anterioara, dupa relatia: Tnec = Qi nti ,
i =1 n

unde: Qi - reprezinta cantitatea din produsul i ce urmeaza a fi prelucrata n cadrul liniei n flux; nti reprezinta norma de timp a produsului i; n - este numarul tipurilor de produse prelucrate pe linia n flux. 4) determinarea numarului de locuri de munca necesare fiecarei operatii n parte din cadrul T liniei se face conform relatiei: N lmi = neci , unde: Tneci - este timpul necesar pentru executarea Tdi operatiei i; Tdi; - este timpul disponibil al locului de munca care executa operatia i. 5) amplasarea efectiva a locurilor de munca are la baza principiul conform caruia n cadrul fluxului tehnologic al tuturor produselor nu trebuie sa existe ntoarceri de la un loc de munca la altul din cadrul liniei n flux. 49

Problemele nu se opresc aici, deoarece trebuie realizata si dimensionarea corecta a suprafetelor de productie ocupate de masinile si utilajele din cadrul liniei de productie n flux.

15.2.5. Problemele dimensionarii suprafetelor de productie pentru liniile de productie n flux

Pentru determinarea suprafetei ocupate de toate locurile de munca de pe linia de productie este data de relatia: S tot = N lmi S ti , unde: Stot - suprafata ocupata de toate locurile de munca
i =1 n

din cadrul liniei n flux; Nlmi - numarul locurilor de munca de la operatia i; Sti - suprafata totala a unui loc de munca de la operatia i. Suprafata benzii transportoare poate fi calculata cu relatia: Sb=Ll, unde: L-lungimea benzii transportoare; l - latimea benzii transportoare. n final, suprafata totala a unei linii de productie n flux este data de suma dintre suprafata ocupata de toate locurile de munca din cadrul liniei si suprafata benzii transportoare care serveste linia: ST = Stot + Sb Aceste calcule trebuie, nsa, corelate n permanenta cu situatiile concrete existente n cadrul liniilor de productie.

15.2.6. Efectele economice ale folosirii liniilor de productie n flux

Folosirea metodelor de organizare a productiei dupa principiul liniilor de productie n flux conduce la obtinerea de rezultate superioare n procesul de productie. Aceasta, datorita faptului ca acest mod de organizare creeaza numeroase facilitati de utilizare pe scara larga a operatiunilor mecanizate, automatizate si robotizate. Dintre efectele economice cele mai des ntlnite n urma folosirii liniilor de productie n flux,subliniem urmatoarele: obtinerea unui randament ridicat si posibilitatea utilizarii de echipament tehnologic specializat; cresterea substantiala a productivitatii muncii, n conditiile reducerii sistematice a cheltuielilor de timp si de munca; realizarea unui volum mare de productie, n conditiile cresterii gradului de utilizare a capacitatilor de productie; utilizarea unor masini, utilaje si echipament tehnologic de nalta specializare; realizarea unor operatii tehnologice de nalta precizie, n urma carora se vor obtine produse cu un nivel ridicat de calitate; se reduce ciclul de fabricatie al produsului; scade marimea stocurilor de productie; accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante; transportul intern este foarte mult redus, datorita amplasarii locurilor de munca n ordinea succesiunii tehnologice, iar deplasarea produselor ntre acestea se face de regula cu ajutorul benzilor rulante. Efectele economice mentionate anterior, precum si altele, conduc n final la reducerea costurilor de productie si implicit la cresterea rentabilitatii activitatii ntreprinderii.

15.3. Sistemul de organizarea productiei pe comenzi

Caracteristicile principale ale organizarii acestor tipuri de productie sunt: organizarea sectiilor de baza se face dupa principiul tehnologic, ceea ce presupune ca n cadrul acestora sa se execute fazele procesului tehnologic, iar amplasarea utilajelor sa se faca dupa metoda grupelor omogene de masini; n cazul unor produse de gabarit mare, organizarea procesului de productie se face dupa principiul pozitiei fixe, conform caruia produsul este asezat pe un amplasament fix, iar prelucrarea lui se face prin deplasarea echipelor de muncitori de la un produs la altul si n ordinea impusa de fluxul tehnologic; specializarea masinilor si utilajelor este foarte redusa (utilaje universale) capabile sa se adapteze usor la schimbarea nomenclatorului de fabricatie printr-un numar foarte mic de reglaje; trecerea de la un loc de munca la altul a produselor se face bucata cu bucata sau n loturi mici de fabricatie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare discontinua de tipul carucioarelor manuale, electrocarelor s.a; pentru fabricarea produselor se foloseste o tehnologie sumara, valabila pentru ntreaga gama de produse executate, urmnd ca detaliile tehnologice ale fiecarui produs sa fie definitivate n cadrul fiecarui loc de munca de catre 50

muncitorul care lucreaza aici. Organizarea procesului de productie dupa principiul tehnologic are avantajul ca acesta are o flexibilitate foarte mare, putndu-se adapta rapid la schimbarea nomenclatorului de fabricatie. Ca dezavantaje am putea enumera: volumul de transport intern si manipulare este foarte ridicat; necesita forta de munca cu un grad ridicat de calificare; ciclul de productie al produselor este foarte lung; controlul calitatii productiei este mult mai complex.

15.3.1. Metode de amplasare a locurilor de munca. Metoda verigilor pentru amplasarea locurilor demunca
Amplasarea locurilor de munca folosind metoda verigilor se face n urmatoarele etape: a) ntocmirea tabloului verigilor - consta n stabilirea verigilor de productie pentru fiecare produs care urmeaza sa fie prelucrat, pe utilajele care vor fi amplasate pe suprafata de productie. Pentru aceasta se construieste un tabel, care va avea n capatul coloanelor denumirea produselor fabricate, fiecare coloana avnd cte doua subcoloane. Denumirea subcoloanelor va reprezenta numele locurilor de munca din succesiunea fluxului tehnologic si a verigilor de productie corespunzatoare fiecarui produs. b) ntocmirea tabloului intensitatilor de trafic. Acesta este reprezentat de un tabel triunghiular, ale carui coloane si linii vor purta denumirea locurilor de munca ce urmeaza sa fie amplasate. La intersectia liniilor cu coloanele vor fi marcate verigile de productie corespunzatoare produselor care vor fi prelucrate; se va face nsumarea acestora n casutele din marginea tabloului. c) Analiza posibilitatilor de amplasare. d) Amplasarea locurilor de munca. Aceste ultime doua etape se executa simultan. n primul rnd se amplaseaza n centrul suprafetei de productie primele trei locuri de munca, cele mai aglomerate. n centrul suprafetei de productie vor fi amplasate locurile de munca n ordinea descrescatoare a numarului de verigi de productie din tabloul intensitatilor de trafic. Pentru a stabili locul de amplasare al acestora, fata de primele locuri de munca, care au fost deja amplasate se face analiza posibilitatilor de amplasare. Rezultatele obtinute prin aplicarea metodei verigilor vor fi corelate cu conditiile concrete existente pe suprafata de productie, tinnd cont daca este necesar de cerintele suplimentare ale anumitor locuri de munca: iluminatie naturala, apropierea de instalatiile de aerisire etc.

15.3.2. Sistemul flexibil de fabricatie - modalitate specifica de organizare a productiei de serie mica si unicate
Sistemele flexibile de fabricatie sunt specifice pentru tipul de productie de serie mica sau individuala, dar nu pot constitui o solutie valabila n orice situatie, ci reprezinta un raspuns la diversificarea din ce n ce mai mare a cererii consumatorilor. Acestea sunt: Sistemul de fabricatie cu flexibilitate naturala se caracterizeaza prin aceea ca: forta de munca are rolul determinant n conferirea gradului de flexibilitate al sistemului (sunt sisteme de fabricatie manuale specializate pe realizarea unei game largi de produse n serii mici de fabricatie sau chiar unicate - sisteme de productie mestesugaresti); forta de munca are un grad ridicat de specializare; unitatile de productie nu depasesc marimea unui atelier de productie. Sistemul de fabricatie cu flexibilitate artificiala presupune faptul ca: n acest caz forta de munca influenteaza partial gradul de flexibilitate acesta fiind determinat de tipul echipamentului tehnologic cu care este nzestrat utilajul; pentru tipul de productie n serie sunt posibile forme de organizare a productiei n flux; formele de organizare a productiei sunt celula de fabricatie si sistemele de masini si centrele de prelucrare asistate de operatorul uman. Sistemul de fabricatie cu flexibilitate artificiala si comanda automata consta n aceea ca: sistemul are o flexibilitate foarte mare si este destinat fabricarii loturilor mici de fabricatie; are o structura modulara usor adaptabila la modificarea sortimentala a productiei; conducerea procesului tehnologic are loc sub comanda calculatorului, ceea ce determina o pondere mare a timpului de prelucrare n totalul timpului de lucru; forta de munca are rol doar de supraveghere si ntretinere a instalatiilor tehnologice. 51

Sistemele flexibile de fabricatie se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi de baza: integrabilitate, determinata de capacitatea sistemului de integrare ntr-un sistem de productie si de cuplare functionala cu alte sisteme; adaptabilitate, determinata de viteza de adaptare la schimbarea volumului si a gamei sortimentale a productiei; dinamism structural, determinat de posibilitatea modificarii structurii sistemului flexibil de fabricatie n functie de cerintele concrete ale productiei.

15.4. Perfectionarea sistemelor de fabricatie prin introducerea robotizarii

Robotul industrial este un sistem electro-pneumo-mecanic dotat cu mai multe grade de libertate (manipulare) sub controlul unui sistem de comanda echipat cu o memorie programabila, avnd urmatoarele caracteristici: sunt realizati pentru a executa, n principal, operatii de manipulare, deplasare si transport care necesita n special viteza, promptitudine si mai putin forta sau capacitate tehnologica; sunt dotati cu mai multe grade de libertate (3-7), astfel nct sa poata executa operatii relativ complexe, fiecare miscare individuala fiind deci mecanizata si controlata de unitatea de conducere; sunt autonomi, cu o memorie programabila capabila sa conduca o aparatura sau sa execute operatii specifice, prin schimbarea programului memorat; sunt dotati cu o unitatea logica, pentru a realiza ncercari si a alege ntre doua alternative. Din punctul de vedere al proceselor de productie, robotii industriali au fost folositi pna acum n urmatoarele activitati: lucrari de presare, procese de prelucrare; procese de sudura; procese de vopsire; procese de asamblare. O analiza a modului de utilizare a robotilor industriali evidentiaza faptul ca mai mult de 50% dintre acestia sunt utilizati n industria de automobile si cea de echipamente electronice, iar 20% n activitati de presare a maselor plastice.

16. SISTEME DE NTRETINERE SI REPARARE A UTILAJELOR 16.1. Managementul ntretinerii si repararii utilajelor - conditie obiectiva a obtinerii performantei n productia moderna
n conditiile actuale, pentru a functiona n mod ritmic si cu eficienta economica ridicata, ntreprinderile de productie industriala au nevoie, alaturi de unitatile de productie de baza si de un ansamblu de unitati de productie auxiliare si de servire. Acestea se constituie n unitati specializate n ntretinerea si repararea utilajelor, pentru producerea si distribuirea diferitelor SDV-uri necesare procesului de productie de baza, pentru producerea si distribuirea diferitelor feluri de energie, sau pentru asigurarea proceselor de transport si depozitare. Practica manageriala atrage atentia asupra semnificatiei pe care o detine n actuala etapa managementul activitatilor de mentenanta, respectiv de ntretinere si reparare a fondurilor fixe de natura mecanica, electrica, electronica si de automatizare ale ntreprinderilor. n prezent, se contureaza tot mai mult tendinta existentei unui proces mixt de asigurare a ntreprinderilor, cu activitati auxiliare si de servire, de catre ntreprinderi specializate n realizarea acestor activitati, paralel cu asigurarea acestora de catre unitati proprii ale ntreprinderii. Opririle accidentale, uzurile premature, dereglarile neobservate, ntrzierea n aplicarea anumitor lucrari de ntretinere si reparare au ca efect scaderea duratei totale de serviciu a masinilor (utilajelor), scaderea caracteristicilor functionale si, n consecinta, scaderea calitatii produselor, executate pe aceste utilaje. n cadrul ntreprinderilor, activitatea de ntretinere si reparatii este activitatea cu cele mai mari dificultati de organizare, mecanicului sef revenindu-i lucrari n domenii foarte largi, ce necesita cunostinte tehnice din domenii diverse. Asigurarea activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor revine unui compartiment specializat numit compartiment mecano-energetic. Activitatea acestui compartiment este ndreptata n scopul atingerii urmatoarelor obiective: 1. planificarea activitatii de ntretinere si reparare pentru toate mijloacele fixe ale 52

ntreprinderii; 2. organizarea si executarea planurilor de reparatii ale fiecarui mijloc fix din cadru ntreprinderii; 3. adoptarea tuturor masurilor legate de securitatea muncii si de protectia utilajelor. Pentru executarea ntretinerii si repararii utilajelor se folosesc trei sisteme de organizare a acestei activitati: Sistemul centralizat este specific ntreprinderilor mici si mijlocii. n cadrul acestui sistem toate lucrarile de ntretinere si reparare a utilajelor se executa de catre echipe de muncitori specializati, subordonati direct compartimentului mecano-energetic. Sistemul descentralizat este specific acelor unitati de productie ale caror utilaje ridica probleme speciale din punct de vedere al activitatii de ntretinere si reparare. n acest caz, repararea utilajelor este executata de echipe de muncitori specializati n ntretinere si reparare subordonati direct sefului de sectie n care functioneaza utilajele ce urmeaza a fi reparate. Sistemul mixt consta n executarea reparatiilor la utilajele speciale din otelarii, forja sau la cele din sectia de tratamente termice de catre echipele de muncitori specializati n lucrari de ntretinere si reparare subordonati direct acestor sectii, iar celelalte lucrari de catre muncitorii din ntretinere si reparare din compartimentul mecano-energetic. Activitatea de ntretinere si reparare a utilajelor este precedata de o serie de activitati pregatitoare, dintre care mai importante sunt urmatoarele: a) inventarierea utilajelor - se efectueaza n scopul de a stabili numarul, felul si starea functionala a utilajelor care urmeaza sa fie reparate; b) gruparea utilajelor care urmeaza sa fie reparate de utilaje de acelasi fel; c) ntocmirea desenelor care vor sta la baza executarii pieselor de schimb, atunci cnd acestea se executa n cadrul ntreprinderii; n cazul n care acestea nu se executa n cadrul ntreprinderii, se recomanda aprovizionarea din timp a acestora de la furnizorii de piese de schimb; d) stabilirea tehnologiei lucrarilor de reparatii; n cadrul acestei activitati se stabileste felul operatiilor care se vor executa cu ocazia efectuarii activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor.

16.2. Organizarea si planificarea activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor

Activitatea de ntretinere si reparare a utilajelor are n principal urmatoarele obiective: 1) asigurarea mentinerii utilajului n stare de functionare o perioada ct mai mare de timp; 2) evitarea uzurii excesive si a iesirii utilajului n mod accidental din functiune; 3) cresterea timpului de functionare a utilajului, fie prin marirea duratei dintre doua interventii tehnice, fie prin micsorarea perioadei de timp de mentinere a acestuia n reparatii; 4) efectuarea activitatilor de ntretinere si reparare cu cheltuieli ct mai reduse si de o calitate ct mai buna, prin cresterea productivitatii muncitorilor care executa aceste activitati; 5) modernizarea masinilor si utilajelor nvechite s.a. Aceste obiective principale trebuie sa stea permanent n atentia echipei manageriale a ntreprinderii, care va adopta acele masuri organizatorice care sa duca la realizarea si mentinerea unui sistem viabil de ntretinere si reparare a utilajelor.

16.2.1. Sisteme si metode de organizare a repararii utilajelor Reparatia este lucrarea efectuata n scopul mentinerii n stare de functionare a utilajelor, prin care se nlatura defectiunile constante n functionare si se realizeaza nlocuirea totala sau partiala a acelor componente care au o durata mai mica de functionare n comparatie cu altele. Pentru a se evita uzura excesiva a utilajelor si a preveni iesirea accidentala din functiune a acestora, au fost elaborate sisteme de ntretinere si reparare a utilajelor, ale caror obiective principale sunt: - cunoasterea datei calendaristice a scoaterii din functiune a utilajului pentru reparatii; - stabilirea din timp a felului reparatiilor ce trebuie efectuate si a duratei de executie, n vederea pregatirii materialelor, utilajelor si a fortei de munca necesare executarii lor; - determinarea mijloacelor financiare necesare pentru realizarea reparatiilor. Pornind de la aceste cerinte, au fost elaborate doua sisteme de ntretinere si reparare a 53

utilajelor si anume: sistemul de reparatii pe baza constatarilor (dupa necesitati); sistemul de reparatii preventiv-planificat. 1) Sistemul de ntretinere si reparare pe baza constatarilor presupune stabilirea datelor de oprire a utilajelor pentru intrarea n reparatii, precum si continutul acestora, n urma unei supravegheri atente a modului de functionare a utilajelor de catre personal specializat, pe baza careia se va stabili starea lor de functionalitate. n urma constatarilor efectuate, rezultatele acestora se vor trece n cadrul unei fise ntocmite pentru fiecare utilaj n parte. Aceasta fisa va cuprinde informatii despre: felul defectiunilor constatate; data intrarii n reparatie a utilajului; felul reparatiilor ce trebuie executate. Acest sistem are unele avantaje, dintre care cele mai importante sunt: a) cunoasterea din timp a datei de intrare n reparatie si felul reparatiilor ce trebuie executate; b) posibilitatea comandarii din timp a pieselor de schimb necesare activitatii de ntretinere si reparare. Sistemul, nsa, are si unele dezavantaje, cum ar fi: a) nu permite elaborarea unui plan de reparatii pentru o perioada mai mare de timp; b) apar greutati n comandarea si confectionarea pieselor de schimb, n folosirea rationala a fortei de munca; c) apar efecte nefavorabile asupra calitatii reparatiilor si a costurilor aferente acestor activitati. 2) Sistemul de ntretinere si reparare preventiv planificat este caracterizat prin doua trasaturi de baza si anume: caracter profilactic; caracter planificat. Caracterul profilactic rezulta din faptul ca acest sistem prevede adoptarea unor masuri de ntretinere si control, prin care sa se previna posibilitatea aparitiei unei uzuri premature, datorita careia utilajul sa fie scos din functiune nainte de expirarea duratei normate de functionare. Caracterul planificat este dat de faptul ca diferitele lucrari de ntretinere si reparare pe care le contine sistemul, se efectueaza la date calendaristice stabilite dinainte, cu motivarea corespunzatoare. Aceste doua caracteristici ale sistemului preventiv-planificat imprima sistemului o superioritate evidenta fata de sistemul pe baza constatarilor, influentnd pozitiv asupra calitatii reparatiilor, a duratei de executie a acestora si a costurilor de productie. n concluzie, sistemul de ntretinere si reparare preventiv-planificat este un ansamblu de masuri de ntretinere, control si reparare care: se efectueaza n mod periodic, la intervale de timp bine determinate; urmareste prevenirea uzurii excesive si a aparitiei avariilor; urmareste mentinerea n stare de functionare a utilajelor o perioada ct mai mare de timp. Sistemul preventiv-planificat se poate aplica cu ajutorul a doua metode: metoda standard; metoda dupa revizie. Metoda standard consta n faptul ca fiecare utilaj sau instalatie intra n reparatii la intervale de timp dinainte stabilite, pentru fiecare din acestea n parte. Felul, volumul si continutul reparatiilor care vor fi efectuate au un caracter standard, potrivit unei documentatii tehnice, indiferent de starea de functionalitate a utilajului n momentul intrarii n reparatie. Avantajul acestei metode este dat de urmatoarele elemente: permite efectuarea reparatiilor pe baza unei documentatii bine ntocmite; este usor de aplicat; are eficienta ridicata pentru ntreprinderile care au n dotare un numar mare de masini si utilaje. Aceasta metoda are ca dezavantaje: necesita un volum foarte mare de munca pentru ntocmirea documentatiei necesare aplicarii metodei; ridica nejustificat costul reparatiilor, la acele utilaje pentru care se executa activitati de reparatii, fara ca starea lor tehnica sa impuna acest lucru. Metoda dupa revizie consta n faptul ca volumul si continutul reparatiilor se determina n urma unei revizii tehnice. Pentru stabilirea felului reparatiilor ce vor fi executate, se ntocmeste mai nti ciclul de reparatii al fiecarei categorii de utilaje n parte. Avantajul metodei consta n faptul ca permite consta-tarea gradului de uzura a utilajului, cu ocazia efectuarii reviziei tehnice, evitndu-se executarea reparatiilor la acele utilaje unde starea lor tehnica nu impune acest lucru. Sistemul de reparatii preventiv - planificat contine categoriile de interventii tehnice, dupa cum urmeaza: ntretinerea si supravegherea zilnica se executa de catre muncitorii care lucreaza pe 54

utilajele din sectiile de productie, sau de catre muncitori specializati n executarea acestor operatii. n cadrul activitatii de ntretinere si supraveghere zilnica se urmareste nlaturarea micilor defectiuni ale utilajului, fara a se face nlocuiri de piese. Revizia tehnica cuprinde operatii care se executa naintea unei reparatii curente sau capitale. Prin efectuarea unei revizii tehnice se urmareste determinarea starii tehnice a utilajelor si stabilirea operatiilor care trebuie efectuate n cadrul reparatiilor curente sau capitale. Cu ocazia reviziei tehnice se pot efectua si operatii de reglare si consolidare a unor piese sau subansamble, n vederea asigurarii unei functionari normale pna la prima reparatie. Reparatia curenta este o lucrare care se executa n mod periodic n vederea nlaturarii uzurii fizice, prin nlocuirea unor piese componente sau subansamble uzate. Reparatiile curente, n functie de intervalul de timp dintre doua reparatii curente succesive si valoarea pieselor si subansamblelor reparate sau nlocuite, sunt de doua feluri: reparatii curente de gradul I; reparatii curente de gradul II. La o anumita grupa de masini reparatiile curente de gradul I se efectueaza la un interval de 1000 de ore de functionare, n timp ce la reparatiile curente de gradul II acest interval este de 2000 de ore. Reparatia capitala este o lucrare de interventie tehnica efectuata dupa expirarea unui ciclu de functionare a utilajului, a carui marime este prevazuta n normativele de functionare ale acestuia si care are drept scop mentinerea n functiune a utilajului pna la expirarea duratei normate de viata. Reparatia capitala este cea mai complexa interventie tehnica; ea are un caracter general, deoarece sunt supuse procesului de ntretinere, verificare si reparare o gama foarte larga de piese si subansamble care intra n componenta utilajului. Se executa atunci cnd nu mai sunt asigurate randamentul, precizia si siguranta n functionare a utilajului. n afara interventiilor tehnice cuprinse n sistemul preventiv-planificat, n cadrul ntreprinderii se mai executa si alte tipuri de interventii tehnice. Acestea sunt: reparatiile accidentale; reparatiile de renovare; reparatiile de avarii. Reparatiile accidentale se efectueaza la intervale de timp nedeterminate, fiind cauzate de scoaterile neprevazute din functiune a utilajelor datorita unor caderi accidentale. Reparatiile de renovare se efectueaza la utilajele care au trecut prin mai multe reparatii capitale si au un grad avansat de uzura fizica. Cu ocazia acestor reparatii, se recomanda si efectuarea unor lucrari de modernizare a utilajului. Reparatiile de avarii se executa de fiecare data cnd utilajele se defecteaza, fie ca urmare a unei proaste utilizari sau ntretineri, fie din cauza unor calamitati naturale: cutremure, incendii, inundatii etc.

16.2.2 Planificarea repararii utilajelor

Pentru efectuarea unei activitati ordonate, complete si eficiente se elaboreaza programul activitatii de ntretinere. El poate fi conceput pe an sau pe semestru, n el se cuprind activitatile curente, reparatiile capitale si reconditionarile, precum si proiectele speciale. Eficienta muncii compartimentului de ntretinere se apreciaza prin compararea cheltuielilor de timp efectuate pentru lucrarile de ntretinere, cu orele-norma acordate. Elaborarea planului de ntretinere si reparatii presupune rezolvarea a doua probleme principale: a) ntocmirea structurii ciclului de reparatii a unui utilaj; b) determinarea datelor calendaristice la care va avea loc fiecare interventie tehnica asupra utilajului considerat. Ciclul de reparatii reprezinta timpul dintre doua reparatii capitale, inclusiv durata uneia dintre ele, de obicei ultima. Structura ciclului de reparatii reprezinta numarul, felul si succesiunea diferitelor interventii tehnice n cadrul unui ciclu de reparatii. Pentru a ntocmi o structura a unui ciclu de reparatii este nevoie sa se stabileasca mai nti numarul de interventii de acelasi fel. Pornind de la faptul ca orice interventie de grad superior le contine pe toate celelalte inferioare ei relatia de calcul a numarului de interventii de acelasi fel este

55

urmatoarea: N it =

Der S N it , unde: Der - durata ciclului de reparatii; dit - durata de timp ntre doua d it

S - numarul interventiilor de grad superior. interventii de acelasi fel; N it Odata stabilit numarul de interventii tehnice de acelasi fel se poate trece la ntocmirea structurii ciclului de reparatii, tinnd cont de numarul interventiilor de acelasi fel si de duratele de timp dintre acestea. Pentru ntocmirea planului de reparatii este necesar sa se determine durata ciclului de reparatii n zile calendaristice. Relatia dupa care se determina aceasta este urmatoarea: RK TRK Der = + t n Si i Kcld , unde: TRK- timpul de functionare al utilajului ntre doua D N i S S =Rt reparatii capitale; Ds - durata unui schimb de lucru, exprimata n ore; Ns - numarul de schimburi; tsi - timpul maxim admis de stationare n fiecare interventie tehnica, n zile lucratoare; ni - numarul de interventii de acelasi fel din cadrul ciclului de reparatii; Kcld,- coeficient de transformare din zile efective n zile calendaristice. Pentru fiecare utilaj n parte se ntocmeste planul de reparatii, tinnd cont de data calendaristica la care a avut loc ultima interventie tehnica n anul precedent. Pentru fiecare interventie tehnica care urmeaza a fi executata pentru anul pentru care se ntocmeste planul de reparatii, se determina intervalul de timp, n zile, ncepnd cu ziua cnd a avut loc ultima

interventie tehnica n anul precedent. Acest interval de timp se determina n zile calendaristice H n r 1 dupa urmatoarea relatie: T = D .N + t si K cld , unde: T- intervalul de timp, n zile s s i =1 calendaristice de la ultima interventie din anul precedent pna la o anumita interventie din intervalul precedent; H - timpul de functionare al utilajului ntre doua interventii consecutive, exprimat n ore;

t
i =1

r 1

si

- timpul total de stationari ale utilajului n interventiile precedente n anul pentru care se

ntocmeste planul de reparatii. Durata de executie a unei reparatii exprimata n zile calendaristice este data de relatia: tn D= , unde: tn - timpul normat, n ore, pentru executarea unei anumite N m d s ns K interventii la un anumit utilaj; Nm - numarul de muncitori din formatia de lucru care executa interventia tehnica; ds - durata unui schimb, n ore; ns - numarul de schimburi; K - coeficientul de ndeplinire a normelor. Concomitent cu desfasurarea acestor activitati, o atentie deosebita trebuie acordata stocurilor de piese de schimb, necesare bunei desfasurari a lucrarilor de ntretinere si reparare a utilajelor. D f C mz Stabilirea marimii stocului de piese de schimb se calculeaza cu relatia: S ps = , NZ unde: Df - durata ciclului de fabricare a pieselor de schimb sau de aducere a lor de la furnizor; Nz - numarul zilelor lucratoare din cadrul unei luni; Cmz - consumul mediu zilnic de piese pentru activitatea de reparatii. Se recomanda nominalizarea prin grafice anuale a tuturor reparatiilor capitale necesare, cu precizarea necesarului de piese de schimb, a executantului si a termenelor de realizare a acestora. Totodata, se va acorda atentie respectarii graficelor de realizare a reviziilor tehnice si a reparatiilor curente.

16.2.3. Stabilirea momentului optim de nlocuire a utilajelor

n cadrul sectiilor productive si nu numai, functionarea n conditii de eficienta a utilajelor 56

este limitata n timp, deoarece de la un moment dat uzura fizica a acestora impune efectuarea unor cheltuieli foarte mari cu ntretinerea si functionarea lor, fapt ce determina scoaterea din functionare si nlocuirea cu altele noi. Stabilirea momentului optim de nlocuire a unui utilaj, se determina cu ajutorul urmatoarei

A + C j
relatii de calcul: C n +1 >
j =1 n

j 1

j =1

j 1

, unde: C n +1 - cheltuielile de ntretinere si reparare a

utilajului n anul n+1 de functionare; A - cheltuielile de achizitie a utilajului la ultima achizitionare; Cj - cheltuielile de ntretinere si reparare n anul j de functionare al ultimei achizitii; 1 = ,unde d reprezinta procesul de taxe si dobnzi cumulate, folosite n scopul actualizarii 1+ d cheltuielilor. Deci, momentul optim de nlocuire este dat de anul anterior celui pentru care cheltuielile de ntretinere si reparare depasesc suma cheltuielilor de achizitie, ntretinere si functionare actualizate.

16.2.4. Unele metode moderne de executare a reparatiilor utilajelor

n decursul timpului s-au folosit diferite metode de executare a lucrarilor de ntretinere si reparatii a utilajelor. Reducerea duratei de executie a acestora depinde foarte mult de metoda utilizata, dintre cele mai eficiente sunt: 1. metoda de reparare pe subansamble: se caracterizeaza prin aceea ca la ntreprinderile cu un numar mare de utilaje, de acelasi fel, se creeaza un stoc de subansamble n stare de functionare; aceste subansamble vor nlocui subansamblele uzate din cadrul utilajelor care urmeaza sa fie reparate, dupa care subansamblele defecte vor fi reparate si vor intra n componenta stocului de subansamble functionale; aceasta metoda reduce foarte mult timpul de reparare a utilajelor si, deci, creste timpul de functionare al acestora, cu toate consecintele favorabile care decurg de aici. 2. metoda de reparare dupa principiul liniilor de productie n flux: se foloseste pentru acele utilaje care necesita demontarea de pe fundatii si transportarea lor n atelierul de reparatii (n cazul reparatiilor capitale); n cadrul acestui atelier, pentru executarea reparatiilor se vor putea utiliza acele posibilitati oferite de liniile de productie n flux din cadrul sectiilor de baza ale ntreprinderii. Metoda adoptata depinde, evident, de specificul activitatii ntreprinderii, de decizia echipei manageriale, avnd n vedere ca punerea n practica a uneia din metodele prezentate mai sus presupune si anumite eforturi financiare si materiale.

16.3. Cai de crestere a eficientei activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor

ntretinerea si repararea utilajelor trebuie sa se finalizeze n reparatii de calitate superioara, cu costuri ct mai mici si cu o durata ct mai redusa. n acest sens echipa manageriala a ntreprinderii, va trebui sa aiba n atentie unele aspecte, cum ar fi: limitarea cheltuielilor legate de nlocuirea pieselor uzate; cresterea duratei de functionare a utilajelor ntre doua reparatii succesive, prin folosirea unor piese de schimb rezistente la uzura, prin cresterea fiabilitatii si durabilitatii acestora; reducerea cheltuielilor legate de montarea si demon-tarea utilajelor, prin mecanizarea executarii acestor operatii; folosirea pe scara larga a metodei de reparare pe subansamble si a metodelor pe baza principiilor liniilor de productie n flux; folosirea procedeelor de reconditionare si refolosire a pieselor uzate s.a. 57

Organizarea moderna a activitatii de ntretinere si reparare a utilajelor presupune existenta unor ntreprinderi specializate n executarea acestei activitati, ceea ce ar presupune repararea utilajelor ntr-un timp scurt, n conditii de calitate superioara si cu costuri reduse.

Bibliografie minimal
1. Pnzaru Stelian, Sisteme de organizare a produciei, Editura Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2003. 2. Gf-Deac Maria, Managementul produciei. Teoria i practica organizrii, Editura Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2008.

58