Razboi, democratie si liber schimb

Solutile gasite de liberali pentru eliminarea razboiului adica democratia si liberal schimb intre state. Liberalii cred in progres si in perfectibilitatea conditiei umane ei sustinand ca pacea este starea naturala a tuturor lucrurilor iar ca legile naturii dicteaza armonia si cooperarea dintre state, razboiul fiind contrar naturii si irational , o inventive artificial si nu un produs al naturii umane. O ide larg raspandita printre liberali, incepand de la Rouseau, Kant si Cobden, pana la Schumpter si Doyle este aceea ca razboaiele au fost provocate de guverne militariste si nedemocratice pentru sporirea puterii si a bogatiei, prin cucerire teritoriala. Astfel ei au gasit doua solutii pentru eliminarea razboiului, democratia care prin procesul democratic si institutiile ar sparge monopolul puterii elitelor conducatoare si le-ar supune inclinatia catre violenta si liberul schimb care ar invinge barierele artificiale intre indivizi si i-ar uni intr-o comnunitate unica. In privinta democratiei acestia sustin ca statele liberale, fondate pe drepturile individuale precum egalitatea in fata legii, libertatea de exprimare si libertati civile, respectul pentru proprietatea privata si guvernarea reprezentativa , nu ar avea aceeasi tendinta spre razboi si conflict. Doyle afirma ca democratiile liberale sunt unice in abilitatea lor de a stabili relatii de pace intre ele. Recunoasterea reciproca a principiilor si institutiilor democratice inseamna ca democratiile liberale arata un interes redus pentru conflictele intre ele si nu au nicio baza in a-si contesta una alteia legitimitatea. Aceasta, insa, nu inseamna ca ele sunt mai putin inclinate sa faca razboi cu statele nedemocratice, el sugerand ca cea mai buna probabilitate de a pune capat razboiului dintre state rezida in raspandirea guvernelor liberal-democratice de-a lungul globului. SPIRITUL COMERTULUI Liberalii din secolele al 18 lea si al 19lea credeau de-asemenea ca spiritual razboiului si cel al comertului erau reciproc incompatibile. Multe razboaie au fost duse in scopuri mercantiliste. Dupa parerea lui Carr scopul mercantilismului nu era sa promoveze bunastarea comunitatii si a membrilor sai, ci sa mareasca puterea statului , a carei incarnare era suveranul bogatia era sursa puterii sau, mai exact, a capacitatii de a purta razboi. Liberul schimb a reprezentat un scop mult mai pasnic de a acumula bunastare nationala deoarece , conform teoriei avantajului comparativ, fiecare economie ar avea de castigat din punct de vedere material. Astfel, comertul liber ar stinge subdiviziunile dintre state si ar uni indivizii de pretutindeni intr-o comnunitate, ar extinde aria contactelor si a nivelurilor de intelegere dintre popoarele lumii si ar incuraja prietenia si intelegerea internationala, comertul va crea relatii de

dependenta intre state, care ar contribui la buna intelegere intre oameni si ar reduce conflictul. Interesul economic ar fi atunci o piedica pentru razboi. Liberul schimb si eliminarea barierelor comerciale se afla in centrul teoriei moderne a interdependentei. Dezvoltarea integrarii regionale economice in Europa, de exemplu, a fost inspirata de credinta ca probabilitatea conflictului dintre state ar fi redusa prin crearea unui interes comun referitor la comert si colaborare economica printre membrii aceleiasi regiuni geografice. Statele ar avea atunci un interes in ceea ce priveste pacea si prosperitatea celuilalt. Dupa cum a argumentat Mitrany, la inceput, cooperarea dintre state ar fi demarata in domenii tehnice unde ea ar fi reciproc convenabila, dar odata reusita, ea ar putea fi extinsa in alte zone functionale, in care statele cred ca pot exista avantaje catre toate partile. In dezvoltarea acestui argument neoliberalul Keohane a explicat modul in care prin apartenenta la institutii internationale statele si-ar putea largi semnificativ conceptiile asupra interesului propriu, pentru a extinde sfera cooperarii. O dezvoltare a acestui argument poate fi gasita in neoliberalism care imparte cu neorealismul acceptarea importantei statului si a conditiei anarhice a sistemului international, desi neoliberalii argumenteaza ca perspectivele de cooperare, chiar si intr-o lume anarhica, sunt mai mari decat cred neorealistii. In viziunea neoliberalilor, cooperarea intre state trebuie sa fie organizata si formalizata in institutii, care in acest sens inseamna seturi de reguli care guverneaza comportamentul statelor in domenii specific. Neorealistii si neoliberalii nu sunt, insa, de accord asupra modului in care isi concept statele propriile interese. Neorealistii sustinand ca statele sunt interesate de avantajele relative adica cine castiga mai mult, iar neoliberalii sustin ca statele sunt preocupate de maximizarea avantajelor absolute- si anume de o evaluare a propriei lor bunastari. Conform lui Rosecrance, beneficiile comertului si ale cooperarii dintre state depasesc cu mult pe acelea ale competitiei militare si controlul territorial. In anii 70, elitele statale au inceput sa realizeze ca bunastarea este determinate de particirea lor pe piata international de bunuri si servicii. Acest fapt a avut doua efecte semnificative. Primul este ca epoca statului independent, auto-suficient s-a terminat, iar al doilea este acela ca cucerirea teritoriala in era nuclear este si periculoasa, si costisitoare pentru statele criminale.