Sunteți pe pagina 1din 9

Scurt istoric al vechilor erezii

Cnd cineva si ara ogorul sau si seamana n el samnta cea buna, gru, orz sau altceva, vede dupa o
vreme ncepnd sa rasara semintele. Dar o data cu ele ncep a se ivi ici-colo, pe ogorul sau, si alte buruieni
straine de felul celor semanate de el. Mai trziu, crescnd grul sau orzul, cresc odata cu ele si acele buruieni
straine si, cu vremea, ncep a se arata cine sunt: unele neghine, altele mazarichi, altele palamizi, altele spini si,
daca el nu va avea grija sa le pliveasca si sa le smulga la vreme, n timpul secerisului cu prea putin folos se va
alege. ot asa s-a ntmplat si se ntmpla si azi cu tarina !isericii lui "ristos.
#tim ca chiar de la nceputul crestinismului, Mntuitorul nostru $isus "ristos si #fintii #ai ucenici si %postoli au
semanat samnta cea buna a Cuvntului vietii &$ $oan ', '( n tarina lumii acesteia, dar nu dupa multa vreme a
aparut lnga samnta cea buna si neghina celui rau &Matei '), *+(. %sa de pilda, primul colt al neghinei celei
rele a fost #imon Magul, care, vaznd pe #fintii %postoli cum faceau mari minuni prin darul ,reasfntului Duh
si prin punerea minilor pe bolnavi, a adus bani ca sa cumpere si el acest dar, spre a face si el minuni si
vindecari &-apte ., /-*0(. ot de timpuriu ncepe sa apara blestematul eres al nicolaitilor - nfiintat de 1icolae,
pribeagul antiohian, despre care aminteste Mntuitorul catre episcopul !isericii din 2fes &%poc. *, 3(.
$arasi sectarismul ncepe sa rasara n cele patru grupari din Corint, care aveau tendinte spre erezii &$ Cor. ', '4-
')5 ), )-/5 0, 35 '4, ')(. %poi s-a ivit si ntre iudeo-crestini nclinarea spre erezie, de vreme ce cereau cu
staruinta a se respecta si n 6egea 1oua multe obiceiuri din legea mozaica n care crescusera, n opozitie cu
nvatatura sanatoasa si adevarat crestina, descoperita %postolului ,avel &$ Cor. '', *)5 '+, )5 7al. ', ''-'*(.
8nca se ivira si unii 9crestini: care tagaduiau posibilitatea si necesitatea nvierii mortilor &trupurilor( la ;udecata
de apoi sau altii ce se numeau neognostici, care opreau de la casatorie si de la mncarea de carne, socotind
carnea ca pe ceva necurat &$ im. 0, ', 0(.
%cestea au fost doar cteva nceputuri de erezii si secte pomenite n #fnta #criptura chiar din vremea #fintilor
%postoli. $ar daca vom trece n timpul postapostolic &patristic(, vedem ca buruienile blestemate ale ereziilor au
nceput a creste, a se ndesi si a nabusi samnta cea buna si curata a 2vangheliei lui "ristos .
- Cei dinti au fost gnosticii, foarte puternici n sec. $5
- montanistii si pepuzenii n sec. $$5
- arienii si macedonienii n sec. $$$5
- nestorienii si apolinaristii n sec. $<, ca si eunomienii5
- monofizitii n sec. <5
- origenistii, condamnati n sec. <$5
- monotelitii n sec. <$$5
- iconoclastii, ncepnd cu sec. <$$$.
,e lnga aceste erezii amintite, au tulburat si au hartuit !iserica lui "ristos, nca din primele secole, si alte
numeroase secte si erezii, precum au fost: sabelienii, eudo=ienii, marcioni-tii, valentinienii, jumatatenii &care
tineau jumatate din dogmele cele spurcate ale lui %rie(, pnevmatomahii &luptatorii mpotriva #fntului Duh(,
urmatorii lui Macedonie, marchelienii, hiliastii &vechii milenisti(, neasemanatii, meletienii, novatienii,
donatistii, patrusprezecinii, protopaschitii, frigii, pelagienii, evrocratistii, maniheii, eustatienii si multi altii.
%sadar, n cele de pna aici, s-au aratat doua grupuri de erezii: una din timpul biblic - de pe vremea #fintilor
%postoli -, si alta din timpul patristic - de pe vremea #fintelor si marilor #inoade 2cumenice si locale ale
!isericii lui "ristos celei dreptmaritoare -, n care timp #fintii ,arinti din acele vremi au dus o lupta apriga cu
aceste erezii si le-au combatut cu multa iscusinta duhovniceasca prin scrierile, viata si cuvntarile lor. %cestea
au fost principalele erezii si secte pna la marea schisma din anul '4+0.
'
Cuvntul erezie nseamna o alta interpretare, o parere separata, o teza teologica originala, neconforma liniei
dogmatice impusa de conducerea oficiala a clerului. El se ntrebuinteaza pentru a desemna acele idei
alternative, considerate de unii drept gresite.
MONTANISMUL
Miscare cu caracter profetic si eshatologic, aparuta in -rigia &provincie in %sia Mica(, catre anul '+3 d.C,
sub conducerea lui Montanus, fost preot frigian convertit la crestinism, care sustinea ca abea in acea perioada
istorica a inceput Epoca Paracletului, activitatea propriu-zisa a #piritului #fnt in biserica. %ceasta activitate
consta in a redresa disciplina si etica bisericii. $n acest scop, fiecare crestin trebuia sa e=ercite harismele sale si
sa paraseasca orice preocupare terestra inutila, practicnd ascetismul, abstinenta, postul, marturisirea pacatelor
zilnic. Montanismul propunea adeptilor sai martiriul, ca semn al sfrsitului, cerea separarea bisericii de lume,
incuraja profetiile si preotia femeilor. Datorita nonconformismului si disciplinei sale riguroase, montanismul s-a
organizat ca miscare separata de biserica, reusind sa-l cstige in anul *4> pe ertulian &'+4-*++(. %cesta a scris
o serie de lucrari montaniste, in care critica serviciul militar, profesiunile publice, morala conjugala si disciplina
penitentiala practicate de biserica. Miscarea montanista n-a fost acceptata de biserica oficiala, din cauza
numeroaselor harisme si a conceptiei sale, care punea la indoiala justificarea prin har si iertarea pacatelor dupa
botez. Dupa anul +44, miscarea montanista a disparut.
ADOPTIANISMUL
Miscare aparuta la ?oma, datorita lui Theodotus &catre anul '/+ d.C(, dupa care $sus, nascut dintr-o fecioara, a
primit la botez in $ordan #piritul #fnt, adica l-a primit in corp pe logosul Cristos &constiinta universala(. $sus a
fost rastignit, ar fi inviat si ar fi mntuit lumea. ,entru e=emplara lui supunere, Dumnezeu l-ar fi adoptat ca -iul
sau. $n acelasi sens, ,aul de #amosata &*34-*>*(, episcop de %ntiochia, sustine ca logosul Cristos, care a
salasluit si in sufletul lui Moise si a altor profeti initiati, a stat temporar si in $sus &intre botez si rastignire(. $sus
se afla intr-o relatie de iubire cu Dumnezeu, iar intre #piritul #fnt si $sus a e=istat numai o unitate de vointa, o
unitate morala, nu o unitate de substanta.
MODALISMUL
&l.lat. modus @ mod(. Curent trinitar care apare in %sia Mica si se dezvolta la ?oma, unde este propagat de
Praxeas, catre anul '/4 d.C, de oetus si apoi de !abelie &catre anul *44 d.C(, de unde si sinonimul de
!abelianism. ,otrivit acestui curent, Dumnezeu s-a revelat succesiv in trei forme diferite: Tatal &care a creat
lumea materiala si a dat legea mozaica(, "iul &care a salvat lumea( si !piritul. $n acest fel, persoanele divine nu
ar fi real distincte, intre ata si -iul nee=istnd nici o deosebire.
DONATISMUL
Miscare aparuta in biserica nord-africana, in jurul disputei despre validitatea tainelor si caracterul moral al
savrsitorului. $n anul )'', Caecilian &compromis in timpul persecutiilor( este hirotonit episcop de Cartagina.
De aceea, un grup de oponenti a declarat drept invalida alegerea acestuia, pe considerentul ca sunt taine
administrate de un episcop cu trecut patat de pacate. 1umai tainele practicate de preoti cu un caracter moral si
cu un trecut ireprosabil sunt acceptabile si efective. #chisma s-a produs in momentul in care partea oponenta a
fost condusa de #onatus, urmasul lui Marjorinus, contra-episcopul lui Caecilian. %mbele parti au apelat la
arbitrajul imparatului Constantin cel Mare. %cesta, nu numai ca reuneste doua sinoade la ?oma si %rles, in )'),
care declara valida alegerea lui Caecilian, dar intervine direct in defavoarea donatistilor. Donatus a fost
inlaturat, dupa ce donatistii au fost declarati eretici, iar bisericile lor au fost inchise de Constantin cel Mare.
MESALIANISMUL (Masalienismul, Evhitismul)
,rimele doua nume provin din limba siriana, al treilea din greaca si nseamna cei care se roaga
&rugatorii(. oate aceste nume i desemneaza pe membrii unei secte mistice ascete, despre care 2pifanie de
#alamina spune ca au aparut n Mesopotamia n jurul anului )+4, sub conducerea lui !imeon de Mesopotamia,
de unde s-au raspndit n #iria, %rmenia, %sia Mica si racia. #ecta credea ca harul si pacatul coe=ista in suflet
si dupa botez. !otezul nu are puterea sa nlature pacatul, care isi mentine influenta, paralel cu energia noua a
harului, crestinul fiind obiectul unui dualism metafizic permanent. Anii parinti ai bisericii au respins aceasta
conceptie, afirmnd prezenta reala, e=clusiva si definitiva a harului in suflet, de la botez. ,acatul originar ar fi
*
prin botez eliminat definitiv. "arul ar salaslui in inima, centrul spiritual al omului, unde s-ar manifesta in mod
constient prin practicarea virtutilor, pe masura dezvoltarii spirituale. 2i vroiau sa se dedice cu totul rugaciunii,
si pentru acest motiv refuzau munca, traind din cersit. Membrii sectei renuntau la bunurile acestei lumi,
neavnd locuinte, dormeau n strada, uneori barbati si femei mpreuna. Mesalianismul a fost combatut pe la
anul )/4 si condamnat la 0)' de Conciliul al )-lea ecumenic de la 2fes. otusi, a supravietuit n tot cursul sec.+
si chiar mai trziu &sunt mentionati n documente pna n sec.>, si se pare ca chiar la momentul cnd scrie -otie
B mort n ./4 B secta nu era complet stinsa(, att n provinciile orientale ale $mperiului ?oman, ct si la
nestorienii regatului sasanid. Mesalienii aveau ca punct de plecare un fapt al e=perientei personale: chiar si
dupa botez, omul constata n sine prezenta nclinarilor rele care-l mping la pacat, de unde trag concluzia ca
botezul nu este perfect, nu ajuta la nimic, nu are ca efect dect stergerea pacatelor trecute. 1efacnd distinctia
ntre pacatul originar si concupiscenta, mesalienii credeau ca sufletul ar fi posedat de un demon, nca de la
pacatul lui %dam. ,entru a-l elimina din corp, pentru a triumfa asupra patimilor si a atinge fericita apathia
&stare n care sufletul ncearca senzatia unirii sale cu Cristos, asa cum femeia o ncearca n mbratisarile sotului
ei(, trebuie sa se recurga la un ascetism riguros si mai ales la rugaciune, acea rugaciune nencetata, nentrerupta
pe care o recomanda ,avel in '.esaloniceni &+,'>(.
TEOPASISMUL
Controversa se iveste la Constantinopol sub patriarhul Macedonie &0/+-+''(, fiind provocata de includerea in
te=tul risaghionului a adausului 9care s-a rastignit pentru noi:, de catre patriarhul monofizit ,etru de %ntiohia.
Chiril al %le=andriei sustine ca e=presia 9Dumnezeu a suferit in trup: consuna cu hristologia ortodo=a,
deoarece -iul a asumat natura umana in conditia, sau modul de e=istenta &tropos( in care %dam a lasat-o.
Moartea -iului lui Dumnezeu este semnul naturii umane pe care el a asumat-o. $n +)0, papa 6eon al C$$-lea
accepta formula, la inceput suspecta : 9Anus de rinitate passus est carne: &:Anul din reime, dintre persoane,
a suferit in trup:(.
A!TA"ODO#ETISMUL
Dgr. aphthartos @ incoruptibil, nealterabil5 do$esis @ asemanareE. Curent sustinut de $ulian de "alicarnas &sec.3(,
dupa care trupul lui Cristos nascut din Maria a fost trupul 1oului %dam, fara pacat, incoruptibil &aphthartos(.
Amanitatea lui Cristos este nu numai fara pacat, dar nici nu poarta urmarile pacatului lui %dam, adica
slabiciunile si afectele ei naturiale. #everus de %ntiohia acuza pe $ulian de "alicarnas si pe discipolii sai de
dochetism, ceea ce ar insemna ca logosul &Cristos( nu si-a asumat o umanitate reala, in starea ei terestra, cu
toate urmarile pacatului, inclusiv coruptibilitatea. Dar, in ce consta coruptibilitatea firii umane F 2ste naturala,
sau e o consecinta a pacatului F $ulian de "alicarnas neaga ca omul e coruptibil din fire, deci natura lui Cristos
este incoruptibila. $mpotriva acestei doctrine, $oan Damaschin arata ca in Cristos nu se poate nega realitatea
umana a suferintei. 2l a fost liber de pacat, dar si-a insusit in mod voluntar starea decazuta a omului, pentru a-l
elibera definitiv. $n discutiile ulterioare, s-a precizat ca pacatul este o boala, o stricaciune &phtora(, care a
afectat intreaga umanitate. 1u numai greseala si vina lui %dam se transmit, ci si consecintele lor. G consecinta
a separarii intre om si Dumnezeu, dupa pacatul lui %dam, este moartea, care se mosteneste din generatie in
generatie. -iecare om ar avea natura corupta, prin mostenirea greselii lui %dam, dar e responsabil de libertatea
sa. Dupa pacat - adica starea de separare de Dumnezeu si de supunere sub consecintele ei - omul are un mod de
e=istenta &tropos( afectat de moarte, mod care e in opozitie cu natura si vocatia sa &logos(. $n acest sens, jertfa
nu este o justificare sau un schimb, ci o scoatere a firii noastre din starea de stricaciune si mortalitate.
A"IANISMUL
$nvatatura lui %rius &*+3-))3(, preot in %le=andria, care, invocnd unele te=te biblice, a sustinut ca fiinta lui
Dumnezeu este unica, a tras concluzia ca -iul nu are o natura identica cu atal. $n conceptia lui %riis, -iul este
prima creatura a atalui, schimbabil, marginit si chiar capabil de a pacatui. #copul pentru care Dumnezeu a
creat pe -iul face parte din planul de creare a lumii, fiindca Dumnezeu nu putea crea universul material dect cu
ajutorul unei fiinte intermediare. Dumnezeu nu se poate atinge el nsusi de materie, caci s-ar ntina. %rius mai
sustine ca a fost o vreme cnd Dumnezeu nu a fost ata, pna a-l crea pe -iu, deci a fost singur. De aceea, %rius
numeste pe -iu mai mic dect atal si supus atalui. #eparnd firea atalui de cea a -iului, %rius face o
diferenta intre nascut si creat, de unde inferioritatea -iului. -iul e Dumnezeu, nu in mod adevarat, prin nastere,
ci este ulterior creat, de aceea -iul are un inceput. 9% fost un timp cnd -iul nu era:, adica atal a e=istat
inainte de, si fara, -iu. -iul nu este de aceeasi natura cu atal, dar se deosebeste de celelalte creaturi terestre. 2l
e cea dinti dintre creaturi, intelepciunea creata, sau chipul lui Dumnezeu, instrumentul prin care atal a creat
)
celelalte creaturi. Desi a fost aparat de 2usebiu, episcop de 1icomidia, %rius a fost criticat de episcopii
%le=andru si %tanasie de %le=andria. Conciliul ' 2cumenic &1iceea )*+( formuleaza raspunsul impotriva tezei
ariene sub diverse e=presii: 9care din ata s-a nascut mai inainte de toti vecii:, 9nascut, iar nu facut:, 9cel ce
este de o fiinta cu atal:. 2senta -iului ar fi identica &homoousios( cu a atalui, iar nasterea sa din atal ar fi
din totdeauna, ceea ce inseamna ca atal n-a e=istat vreodata fara -iu. Discipolii lui %rius s-au separat apoi in
doua grupuri: unii care sustineau ca nimic nu e comun intre atal si -iu &2A1GM$21$(, altii sustineau ca -iul
are o esenta asemanatoare cu a atalui &"GM221$(. Disputa ariana nu s-a sfrsit cu Conciliul ' 2cumenic,
deoarece arianismul a fost adoptat de catre urmasii imparatului Constantin cel Mare, Constant &)+)-)3*( si
<alens &)30-)>.(, care au combatut pe partizanii Crezului de la 1iceea. %rianismul a influentat profund viata
bisericeasca multe secole de-a rndul &fundamental si azi pentru secte ca Martorii lui $ehova, de e=emplu(.
%rianismul a fost un mod rational-omenesc de ntelegere a crestinismului.
NESTO"IANISMUL
Doctrina sustinuta de patriarhul 1estorie al Constanrtinopolului &).4-004(, care atribuia lui $sus Cristos doua
persoane: una umana &omul $sus( si una divina &6ogosul, Cuvntul, Cristos(. 1atura umana este distincta si
independenta5 de aceea in $sus Cristos au e=istat doua subiecte. 1estorianismul a fost condamnat de Conciliul
2cumenic de la 2fes &0)'( pentru ca refuza Mariei titlul de 1ascatoare de Dumnezeu &Maica Domnului(. ,entru
1estorie, firea umana a fost nu numai completa si independenta, compusa din trup cu suflet si din
intelectHvointa, ci a avut si 2go-ul ei genuin, care se pastreaza impreuna cu persoana Cuvntului. Anirea n-ar fi
dect o simpla asociere a celor doua persoane, corespunzatoare celor doua firi. $ncercnd sa solutioneze logic
prezenta lui $sus in chipul omenesc, 1estorie ajunge sa formuleze ideea unei a treia persoane, persoana unirii,
care le leaga pe celelalte doua si este cea care propovaduieste, face minuni, mannca alaturi de apostoli si
ucenici. G consecinta a nestorianismului este faptul ca nu mai recunoaste in Maria pe Maica Domnului, care
pentru aceasta conceptie este 1ascatoare de $sus si nu 1ascatoare de Dumnezeu, cum afirma biserica. Deci,
1estorie sustinea ca n $sus Cristos au e=istat practic doua persoane: persoana divina a -iului lui Dumnezeu,
nascut din Dumnezeu-atal si persoana uman-istorica, cu care s-a nascut din Maria. Conceptia nestoriana era ca
Maria n-a nascut pe -iul lui Dumnezeu, ca sa merite sa fie numita 1ascatoare de Dumnezeu &heotoIos(, cum a
sustinut in mod gresit biserica, ci ea a nascut doar pe omul $sus &;eshua(. 1estorianismul a fost combatut la
Conciliul $$$ din 2fes.
MONO!I$ISMUL
Dgr. mono-phJsis @ o singura fireE. eza predicata de 2utihie &)>.-0+0( calugar din Constantinopol, care a
afirmat ca $sus Cristos nu are dect o singura fire &monophJsis(, cea divina, intruct trupul omenesc l-a luat in
mod aparent. 2utihie refuza distinctia intre hJpostasis &ipostas, persoana( si phJsis &natura, fire(, spunnd ca
daca $sus Cristos e o persoana, el nu poate avea doua naturi. Monofizismul era incurajat de formularea lui Chiril
de %le=andria, care a aparat formula: 9unica este natura &phJsis( intrupata a cuvntului dumnezeiesc:. $n fata
acestei teze, Conciliul de la Calcedon &0+'( vorbeste de realitatea integrala a -iului, care are o singura persoana,
in doua naturi. Cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, isi pastreaza integritatea lor, dar ele sunt unite intr-
un singur ipostas. Ana din formele sub care a circulat dupa Calcedon teza lui 2utihie este monofizismul
severian sau moderat, propus ca o formula de reconciliere intre calcedonieni si necalcedonieni, de catre #ever,
patriarh de %ntiohia &+'*-+).(. Monofizitii sustineau deci ca firea omeneasca luata de Cristos la ntrupare n
Maria a fost absorbita de firea sa dumnezeiasca, nct cea dinti a disparut cu desavrsire, asemenea unei
picaturi de apa n imensitatea marii. Dupa unii monofiziti $sus Cristos n-ar fi avut un trup omenesc real, ci un
trup aparent. Consecinta conceptiei monofizite este ca, daca $sus Cristos nu are pe lnga firea lui divina si o fire
omeneasca reala, atunci se nimiceste ntreaga opera de rascumparareHmntuire a omului. 1umai -iul lui
Dumnezeu, devenit om real, putea duce neamul omenesc la mntuire. Doar prin incarnarea sa, Dumnezeu ar fi
putut diviniza firea omeneasca cea decazuta. Dumnezeu s-a facut om, ca sa faca pe om dumnezeu. Doctrina
ortodo=a referitoare la firile din persoana lui $sus Cristos sustine ca sunt doua la numar, divina si umana -
diefizitism, unite ntr-o singura persoana divino-umana.
APOLINA"IANISMUL
eza poarta numele celui ce a sustinut-o, %polinarie, episcop de 6aodiceea &mort in anul )/4(. %cesta conceptie
neaga prezenta unui suflet uman in $sus Cristos. %polin%rius afirma ca $sus Cristos este radical deosebit de noi,
facndu-se ntru asemanarea oamenilor. Deoarece trupul omenesc nu poate e=ista prin el insusi, are nevoie de
un principiu animator in om, acest rol il joaca sufletul, dar in cazul lui $sus, sufletul sau a fost inlocuit de
0
6ogosul divin numit Cristos. 6ogosul e principiul de viata, att al fizicului, ct si al psihicului tuturor
vietuitoarelor. rupul lui $sus a fost vitalizat temporar prin Cristos, nu prin suflet rational uman obisnuit. %stfel,
$sus nu a avut suflet rational, minte si vointa. !iserica nu a acceptat aceasta invatatura, deoarece concluzia ei e
ca $sus ar fi avut o umanitate anormala, el nu ar fi trait pe pamnt ca om real. "ristologia apolinarista, prin
concluzia ei ca $sus nu a avut o fire umana obisnuita, revenea partial la arianism.
%NOSTI#ISMUL
Dgr. gnosis @ cunoastere secreta, initiereE. Doctrina sincretista, compusa din elemente ale religiilor de mistere,
foarte populare in $ndia, !abilonia si ,ersia, mituri ale filozofiei grecesti, asociate insa si cu unele idei crestine
inspirate din 2vanghelia lui $oan. $deea comuna a gnosticismului este dualismul intre fiinta divina originara,
inaccesibila, si o serie de emanatii rele care ajung in lume, in materie. #istemul lui <alentin &'34(, crestin din
%le=andria, care a e=pus invatatura sa la ?oma in acelasi timp cu Marcion, intre ')+-'34, este centrat pe ideea
de pliroma. 6umea spirituala pura &pliroma( este compusa dintr-o unitate de eoni, emanatii divine provenite din
Dumnezeu-atal. Creatia ar fi identica cu caderea in pacat, iar lumea materiala, in esenta rea, ca si spiritele
umane, au fost modelate de un demiurg. Cuvntul &Cristos, 6ogosul( nu este acelasi cu Dumnezeu-Creatorul, ci
o emanatie spirituala, care a trecut prin Maria ca apa prin conducta, nu a murit fizic, si nu a nviat. Mntuirea ar
fi un act de cunoastere revelata, necesara revenirii in armonia pliromei. 2=ista o inegalitate fiintiala intre
oameni, deoarece numai cei spirituali, gnostici &nu cei trupesti, nici cei psihici( poseda aceasta cunoastere si
deci se pot mntui. Grigenes, Clement de %le=andria, ertulian, "ipolit, 2pifanie, 2frem #irul si $rineu de 6Jon
au combatut gnosticismul. 2i afirma despre creatie ca este buna, fiind opera lui Dumnezeu. ,rintre
reprezentantii gnosticismului crestin se numara: #imon din #amaria &#imon Magicianul(, 1icolae &fondatorul
sectei 1icolaitilor(, Cerint &contemporan cu apostolul $oan(, Menandru din #amaria, #atornil din %ntiohia,
<asilide din %le=andria &cca '*+(, Carpocrate &'++-'33(, Cerdon, Marcion din #inope, ,ont &nascut cca. .+(,
!ardesan din 2dessa &n.'+0(.
Doctrine &nostice'
Dumnezeu este indiferent la soarta omenirii si a universului, omenirea si materia sunt impure &nu sunt rezultatul
creatiei unui Dumnezeu iubitor si grijuliu, ci emanatii asupra carora Dumnezeu nu are control direct(. ,uterile
care guverneaza in mod secret universul sunt arhanghelii raului, asupra carora Dumnezeu nu are nici un control.
Gamenii sunt rai in esenta &cu e=ceptia acelor putini alesi, in care scnteia divina arde inca, cei predestinati sa
se reuneasca cu lumea divina(. #alvarea, mntuirea, nu sunt oferite tuturor, ci doar unui numar limitat de alesi.
Cei alesi primesc cunoasterea divina de la Cristos &revelatia este pura cunoastere divina si indiferenta de
aprecierea intelectului uman. 6ogica si bunul simt reprezinta oricum raul. <echiul estament ar fi rau, fiind
produs de dumnezeul rau al evreilor. $dealul este viata divina a spiritului uman &care se atinge prin ascetism
e=trem, condamnarea mariajului, desprinderea de animalitatea restului omenirii(. Mntuitorul aduce salvarea
odata cu intelegerea &revelatia(.
(i)lioteca &nostica *in Na& amma*i (E&i+t)' $n anul '/0+ un fellah &taran egiptean( descopera intr-un
cimitir de lnga satul 1ag "ammadi ') manuscrise copte scrise in sec.)-0 in dialect sahidic. Majoritatea par a fi
traduceri din limba greaca. Cele ') manuscrise cuprind +' de te=te scrise in traditie gnostica. Manuscrisele se
afla azi la Muzeul Coptic din Cairo cu e=ceptia lui ;ung Code= &KLrich(. Doar cteva au fost publicate:
92vanghelia %devarului: &probabil de <alentinus( si 92vanghelia lui oma: &cuprinde ''0 pilde din $sus(. ;ung
Code=: manuscrisul a fost separat de celelalte '* si cumparat de $nstitutul ;ung in anul '/+*. #e pare ca dateaza
din sec.0 d.C. si cuprinde: 92vanghelia %devarului:, 9#crisoarea lui ?heginos:, 9ratat asupra a rei 1atiuni:
si fragmente din 9?ugaciunea %postolilor:. Crestinismul, care este o miscare mesianica evreiasca, poseda o
tensiune interna provenita din ntrzierea temporala a ,arousiei &sfrsitului lumii( asteptate. De vreme ce
,arousia nu s-a produs, !iserica preschimba eshatologia &stiinta despre sfrsitul lumii( istorica in eshatologie
supranaturala. %steptarea ,arousiei nu dispare insa niciodata cu totul din viata comunitatilor crestine. %cest
element apocaliptic reprezinta fermentul anarhist, revolutionar, care insoteste crestinismul in cursul intregii sale
istorii. %tunci cnd presupusa promisiune apocaliptica a lui Cristos de 9a se intoarce pe cnd &credinciosii
contemporani( vor fi inca in viata: nu s-a mplinit, gnosticii au ales calea helenistico-dualist-esoterica si au
denuntat invataturile bisericii crestine ca fiind minciuni banale bune pentru prostime. ,arousia: ,lato foloseste
cuvntul parousia in sensul prezentei ideei in obiect si a transcendentei obiectului in idee. eologia il foloseste
in sensul prezentei lui Cristos in momentul intoarcerii &amnata sine die(. $n asteptarea unei intoarceri propriu-
zise nu este de mirare ca unii credinciosi si-au cam pierdut rabdarea si au urcat in caruta gnosticismului.
+
Crestinismul considera ca Domnul este pentru trup si trupul este pentru Domn, in timp ce gnosticismul socotea
ca materia reprezinta totdeauna raul iar spiritul reprezinta todeauna binele. 2=tinznd aceasta idee, si aplicndu-
o la persoana -iului lui Dumnezeu, gnosticii vedeau o distinctie separativa intre $sus si Cristos. $sus ar fi fost un
simplu om, in timp ce Cristos ar fi reprezentat o emanatie divina, care a venit la botezul sau in $ordan si care l-a
parasit la crucificarea sa. Ca atare, att ntruparea, ct si nvierea, piloni ai crestinismului, sunt negate. Doctrina
crestina cu privire la persoana -iului lui Dumnezeu sustine ca $sus Cristos ar fi Dumnezeu, ar fi o persoana
divina, cu doua naturi inseparabile: natura divina si natura umana. 1atura umana perfecta a facut posibila
crucificarea lui si actul de substituire a pacatosilor pe cruce. 1atura divina a facut posibila nvierea, naltarea si
glorificare lui. Deja din scrierile 1oului estament se observa o ntelegere si acceptare diferita a mesajului
crestin. %ccentuarea unor elemente ale anuntului biblic, adica urmnd metoda alegerii, a contribuit la crearea
unor divergente care, urmnd traditii diferite sau bazndu-se pe doctrine salvifice curente, a avut ca efect final
formarea unor grupuri crestine ce tindeau sa iasa din comuniunea !isericii. %ceasta, spre diferenta de practica
din religiile pagne, n fata acestor tendinte separatiste, se vede constrnsa sa insiste asupra unitatii adevarului
ce-i fusese transmis prin traditia comunitatilor fondate de apostoli, adevar aparat de criteriul apostolicitatii. $nca
de la nceput, asadar, diagnoza istorica ne arata ca nu e=ista imaginea izvorului pur al adevarului de credinta,
care, putin cte putin a fost alterat de doctrine falseM, ci multiplicitatea marturiilor de credinta care printr-o
alegere unilaterala, adica printr-o deviere de la doctrina, a condus la formarea comunitatilor separate &secte(.
Confruntarea !isericii cu aceste comunitati separate si cu nvatatura lor a contribuit mult la aprofundarea
mesajului crestin si la o traire corecta a lui de catre primii crestini &cfr. ' Cor '', '/(. 6a sfrsitul primului
secol, n %sia Mica traieste si-si propaga nvatatura Cerintus, despre care $rineu din 6ion ne spune ca sustinea o
cristologie diferita de cea transmisa de traditia apostolica. ,entru dnsul, Cristos este fiul natural al Mariei si al
lui $osif. ,entru a se deosebi de ceilalti oameni, dupa botez, Cristos s-ar fi cobort asupra lui $sus sub forma de
porumbel. 1umai de acum nainte, $sus Cristos l-ar fi revelat pe atal si ar fi savrsit minuni. $nainte de moarte,
Cristos l-a parasit iarasi si numai $sus a patimit, a murit si nviat. ot $rineu se spune ca evanghelistul $oan a
fost determinat sa scrie evanghelia sa si pentru a apara puritatea mesajului si a persoanei lui Cristos de erorile
pe care Cerintus le propaga. #e pare ca ideile lui nu au cstigat multi adepti. Daca Cerintus ramne un personaj
singular, ebionitii &de la termenul ebraic ebjon@sarac( n schimb, vor gasi numerosi adepti pentru ereziile lor.
,oate ca la nceput, ei erau iudeo-crestini ortodocsi care dupa anii 33-3> au plecat din $erusalim, stabilindu-se
n ransiordania. Mai trziu, sustinnd obligativitatea legii mozaice pentru mntuire, ei se vor separa de
!iserica. ?uptura s-a produs probabil n jurul anului '+4. De la dnsii avem fragmente ale unei 2vanghelii a lui
Matei, ,redicile lui ,etru si ,seudo-Clementinele. An scriitor ebionit este #immacus, traducator al #cripturii.
%ceasta traducere ct si alte scrieri ale sale vor fi cunoscute si de catre Grigene. %tt n problema cristologica
ct si n considerarea validitatii legii mozaice, ebionitii sunt mpartiti, unii lasndu-se cuprinsi si de idei
gnostice. 2terodo=ia lor se constata cu claritate n dualismul referitor la originea lumii. De la nceput,
Dumnezeu a creat doua principii, unul bun &care va stapni n lumea viitoare( si altul rau &stapnul lumii
prezente(. ,rincipiul bun este Cristos &Mesia doar din momentul botezului si pna la nceperea patimirii(, care
trebuie sa conduca iudaismul la o autentica observare a legii mozaice. Cristos a respins orice forma de
sacrificiu5 nici sacrificiul sau pe cruce nu are asadar vreo valoare. $n locul sacrificiului intra viata de saracie si
comuniunea bunurilor5 pentru iertarea lipsurilor si greselilor personale, ebionitul face ablutiuni zilnice, participa
la o cina sacra cu apa si pine si sfinteste zilele de smbata si duminica. %laturi de ebioniti, trebuie mentionati
si elchasaitii, de la un oarecare 2lchasai care la nceputul secolul al $$-lea si-ar fi desfasurat activitatea printre
sirieni si parti. #ecta sustine e=istenta a doua principii, unul feminin &Duhul #fnt( si altul masculin &$sus
Cristos, om si profet, care ar fi avut mai multe incarnari(. #e practica ablutiunile frecvente si este sustinuta
obligativitatea legii, inclusiv circumciderea. Mandeii sunt asemanatori acestora5 n plus, insista asupra botezului
ce poate fi primit de multe ori, ca semn de curatire interioara. #e acorda mare importanta celebrarii ascensiunii
cultuale a sufletelor defunctilor spre mparatia luminii. $n eterodo=ia lor e=ista un mare rege al luminii, Marele
Mani, iar alaturi de el nenumarati mici Mani. $n opozitie cu Marele Mani si nsotitorii sai, se afla lumea apei
negre populata de demoni si spirite rele. $ntre cunoasterea profunda a misterului crestin, care are ca finalitate
apropierea crestinului de Dumnezeu &$n '4, '0(, si gnosticismul propriu-zis nu se poate stabili dect o simpla
paralela de metoda5 nicidecum nu se poate admite ideea ca gnosticismul si-ar avea vreo radacina n paginile
1oului estament, asa cum unii autori lasa sa se nteleaga. 7nosticismul reprezinta un sincretism religios al
antichitatii trzii care, pe baza unui dualism oriental, pune mpreuna conceptii religioase ale iudaismului trziu
si unele elemente, denaturate, ale revelatiei crestine. 7nosticismul a e=istat si naintea crestinismului, iar multe
din persoanele care l mbratisasera, iar apoi trecusera la crestinism, nu au renuntat total la vechea lor credinta,
ci s-au limitat doar la a adauga unele idei crestine la vechile lor convingeri gnostice. $n acest fel apare
3
9gnosticismul crestin:. 2l ncearca sa ofere omului religios o e=plicatie valida despre lume si despre el nsusi,
pentru care se serveste fara mare discernamnt de doctrina cultelor misterice orientale, de filosofia greaca si de
notiuni doctrinare crestine. ?eferitor la izvoarele acestei erezii, n afara de trzia ,istis #ophia si Cartile lui ;e,
ea poate fi reconstituita n cea mai mare parte din scriitorii crestini antignostici &$rineu, ertulian, $ustin si
"ipolit, si ntr-o masura mai mica din Clement %le=andrinul, Grigene, 2pifaniu din #alamina si -ilastrius din
!rescia(. $ntre anii '/0+-'/03, sapaturile arheologice scot la iveala bogata biblioteca de la 1ag "ammadi, n
2giptul de #us, n apropiere de anticul cenobiu pahomian ChenobosIion. $n ') papirusuri sunt cuprinse 04 de
opere necunoscute pna atunci, n limba copta, n cea mai mare parte reprezentnd traduceri din opere grecesti
scrise n secolul al $$-lea d.C. Din aceste opere &apocrife ale 1oului estament si lucrari gnostice pure( putem
reconstitui cu siguranta principalele concepte ale gnosticismului:
a, un dualism accentuat ntre cauza prima ultraterena si lumea materiala destinata mortii5
), imposibilitatea de a se pierde scnteia divina a luminii din eu-ul gnosticului, chiar daca sufletul sau este
nclinat total si nvins de rau5
c, urmnd calea cunoasterii, eu-ul poate sa se elibereze de legaturile materiei si sa se ntoarca spre mparatia
luminii adevaratului Dumnezeu5
*, caderea si ridicarea gnosticului sunt mbracate n speculatii mitologice care, completate cu elemente scoase
din filosofia, religia si astrologia contemporana, accentueaza caracterul sau sincretist.
,rezentarea acestor patru mari caracteristici nu trebuie sa ne determine sa credem ca gnosticismul reprezinta un
sistem unitar si uniform n toata zona sa de raspndire si pe toata durata e=istentei sale. ?adacinile sale trebuie
cautate n Grientul Mijlociu si n estul bazinului Marii Mediterane, iar pe parcursul timpului mbraca forme si
aspecte noi, n functie de promotorii sai principali sau din cauza adaptarii sale la noile situatii. Dualismul sau,
de e=emplu, provine din $ranul antic, iar atunci cnd se ntlneste cu <echiul estament, Dumnezeul creator
este interpretat ca un Demiurg care nu cunostea lumina. G alta zona de provenienta trebuie cautata n
conceptiile astrologice babiloniene5 dupa %le=andru cel Mare, acestea au patruns masiv n lumea greaca,
propagndu-se acum pe scara larga ideea influentelor planetare asupra destinului omului. An aspect ce trebuie
nca aprofundat este cel al raportului dintre iudaism si gnoza, mai ales n problema creatiei. 2ste posibil ca
sectarismul iudaic trziu &de e=emplu, esenienii de la Numrn( sa fi e=ercitat un rol de mediere ntre curentele
iraniene si eleniste, pe de o parte, si miscarea gnostica, pe de alta parte. %tunci cnd sincretismul gnostic ajunge
la apogeu, el se ntlneste cu crestinismul care ncepe sa se raspndeasca peste granitele ,alestinei. Multi
crestini aud acum vorbindu-se despre o persoana mnuitoare care are sa le comunice noi revelatii, complet
necunoscute pna atunci. #pre anul '34, $ustin ne spune ca e=ista crestini care l recunosc pe Cristos ca
mntuitor, nsa vad n creatorul lumii un Dumnezeu rau5 e=ista grupuri de crestini ce se numesc valentinieni,
marcioniti sau vasilieni. $nsa att el, ct si mai trziu Grigene, ne spun ca aceste grupuri nu mai fac parte din
!iserica. #uccesul propagandistilor gnostici n rndul crestinilor se poate baza pe doua motive principale. $n
primul rnd, datorita superioritatii si profunzimii sale &dubioase(, mesajul gnostic nu se serveste de traditia
bisericeasca5 el este transmis pe cai secrete, n parabole, si nu poate fi nteles dect de catre cei carora le este dat
sa-l nteleaga. $nsasi evanghelia lui Marcu spune ca: #i cu multe parabole asemanatoare le propovaduia
Cuvntul, asa cum erau n stare sa-l asculte. #i nu le vorbea fara vreo parabola5 dar n particular le lamurea toate
discipolilor sai &0, ))-)0(. $n al doilea rnd, succesul gnosticilor se bazeaza pe ideea ca numai ei, oameni
superiori celorlalti, spirituali, poseda adevarata interpretare a evenimentelor cosmice, capabili asadar sa-l
cunoasca pe Dumnezeu. ,rincipalii e=ponenti ai gnosticismului sunt: Menandru, samaritean de origine, ce se
propune ca adevaratul rascumparator, trimis n aceasta lume de puterile invizibile. Din #iria, provine <asilide,
influent la %le=andria, dar care are urmasi si la ?oma. 2l sustine dualismul persian si propaga teoria
emanatiilor &nenumarati ngeri care populeaza cele 0 ceruri si )3+ de firmamente(. An gnostic mai renumit este
egipteanul <alentin, care ncepe sa predice la %le=andria spre anul ')+, propagndu-si apoi ideile, pentru doua
decenii, la ?oma. 6ui i este atribuit ratatul despre cele trei naturi, iar $rineu din 6ion cunoaste 2vanghelia
adevarului, atribuita valentinienilor. <alentin se serveste de ,laton si ,itagora, ca si de gndirea paulina si de
cuvinte ale lui $sus, pentru a avea un plus de acceptare din partea crestinilor. $nsa la dnsul, ca la toti gnosticii
de altfel, este prezenta n mod substantial cosmogonia mitologica: de la atal invizibil si au originea realitatile
&fiintele( emanate, ce culmineaza n cei )4 de eoni supremi ce constituie pleroma, lumea spirituala superioara
de la care provine realitatea terena, si spre care creatia imperfecta tinde sa se ntoarca. ,recizam ca ideile
e=puse aici nu redau dect ceea ce credem ca se repeta frecvent n amalgamul conceptiilor gnostice, amalgam
sincretist fara o logica si o coeziune interioara. 2ste posibil ca gnosticismul n aceasta faza a sa, determinanta si
definitiva de altfel, sa reflecte indirect o tentativa imatura din punct de vedere cosmogonic, filosofic si teologic,
tentativa de realizare a unui acord-dialog &gnozeologic-mntuitor( ntre religiile pagne ale zonei de interes si
>
crestinism. 2=ponentul principal al gnosticismului crestin este Marcion. 1ascut la nceputul secolul al $$-lea,
probabil este fiul episcopului din #inope, n ,ont. Din cauza unei deivergente de opinii referitoare la scrierile
pauline, bogatul armator vine n conflict cu autoritatile comunitatii locale. %poi, att ,apia ct si ,olicarp din
#mirna l e=clud din comuniunea ecleziala. #pre anul '04 vine la ?oma, unde intra n contact cu comunitatea
crestina pe care o ajuta cu o substantiala contributie financiara. %ici ntlneste un alt gnostic, sirianul Cerdon.
,entru Marcion, Dumnezeul creator nu este adevaratul Dumnezeu, nici atal lui $sus Cristos, ci doar un
Dumnezeu drept si sever care, prin impunerea legii mozaice, a impus evreilor un jug insuportabil. $deile sale
sunt cunoscute repede si de catre comunitatea de aici, pentru care motiv dupa doar un an, contrar vointei sale, el
trebuie sa se separe si de aceasta comunitate. De acum nu-l mai intereseaza apartenenta la comunitatea crestina5
ncepe sa-si propage cu mult zel ideile si n scurt timp reuseste sa-si cstige numerosi adepti. ?ezultatul l
constituie formarea a numeroase comunitati gnostice &cu proprii episcopi si prezbiteri( alaturi de cele crestine.
Deoarece liturgia lor este foarte asemanatoare cu cea a comunitatilor ortodo=e, multi crestini trec cu usurinta n
grupul marcionitilor. !iserica si da seama imediat de pericolul marcionit, iar scriitori importanti, $ustin,
ertulian si altii, scriu cu toata decizia mpotriva lui si a nvataturilor sale. Datorita clarificarilor doctrinare ce
apar si care demonstreaza incompatibilitatea nvataturilor marcionite cu traditia apostolica, forta de atractie a
gnosticismului marcionit scade simtitor. Doctrina marcionita e=clude ntreg <echiul estament, deoarece aici
vorbeste Dumnezeul dreptatii &judecatii(, creatorul universului, demiurgul, caruia i sunt straine bunatatea si
caritatea. Dumnezeul cel bun se reveleaza doar atunci cnd l trimite ca Mntuitor pe Cristos, care aduce
2vanghelia iubirii divine. ,aul este singurul apostol care a primit aceasta 2vanghelie, prezenta n epistolele sale
si n 2vanghelia lui 6uca. $nsa si aceste scrieri au fost alterate prin introducerea dreptatii si legalismului vetero-
testamentar5 aceste doua aspecte, afirma Marcion, trebuie scoase din scrierile pauline si din evanghelia lucana.
,entru aceasta #criptura purificata, Marcion scrie un comentariu, pastrat n putine fragmente, %ntitheseis, din
care reiese cu toata claritatea contrastul dintre <echiul si 1oul estament. 1u numai dualismul prezent la
dnsul i-a determinat pe scriitorii crestini sa ia pozitie mpotriva lui, ci si docetismul destul de accentuat.
Marcion nu poate admite faptul ca Mntuitorul sa se ntrupeze n impurul trup uman5 aceasta ar nsemna pentru
Dnsul sa fie n stapnirea demiurgului. 1eputnd avea un adevarat trup uman, Cristos nu a putut suferi pe
cruce5 asadar, jertfa sa pe Calvar este doar aparenta, si aparenta este si mntuirea crestinilor. %ceste concluzii,
consecinte drastice si nspaimntatoare pentru crestini sunt trase de discipolii lui Marcion, care ncearca sa-l
corecteze, ceea ce ne dovedeste fragilitatea tezelor marcionite n fata pozitiei doctrinare a !isericii. $deile sale
despre impuritatea si decaderea trupului uman l determina apoi sa condamne casatoria, considerata pacatoasa
tocmai din cauza decaderii grave a trupului uman. 6ui Marcion i sunt straine speculatiile gnostice despre
emanatiile pleromei, credinta n destinul impus de astri, cosmogoniile, mpartirea crestinilor n psihici si
pneumatici. #uccesul marcionitilor se datoreaza personalitatii fondatorului, seriozitatea e=igentelor ascetice
impuse ca si liturgiei foarte asemanatoare cu cea a marii !iserici. 1iciunul dintre gnostici nu a determinat att
de acut !iserica sa-si e=amineze propria pozitie fata de #criptura si fata de norma credintei &o contributie
importanta o are $rineu din 6ion(, sa-si revada formele de organizare si sa se coalizeze cu toate energiile pentru
a contracara o erezie att de periculoasa.
MA"#IONISMUL
1umele vine de la Marcion, originar din %sia Mica, stabilit la ?oma catre anul '04, unde, sub influenta
gnosticismului lui Cerdon, dezvolta propriul lui sistem, pe baza unor te=te din 2pistola catre 7alateni, despre
Dumnezeul celor doua estamente si despre canonul biblic. Dupa Marcion, e=ista doi dumnezei: un dumnezeu
inferior, imperfect, al <echiului estament, care a creat lumea, a dat 6egea Mozaica si a inspirat profetii, care
se mnie si se razbuna &legea talionului( si un dumnezeu superior al 1oului estament, perfect, atal lui $sus
Cristos, un dumnezeu al iubirii, milei si iertarii. $ntre cei doi dumnezei, cel creator si cel rascumparator, nu
e=ista legatura. 1ici intre Mozaicism si Crestinism. Materia este rea, de aceea Marcion recomanda ascetismul
riguros. ,entru a sustine ideile sale, el stabileste propriul sau canon: 2vanghelia dupa 6uca, epistolele pauline,
fara imotei si it, din care elimina ideile iudaice. De la inceput, biserica a condamnat ideile lui Marcion
&e=comunicat in '00(.
MANIEISMUL
eza dualista propagata de Manes-Mani &*'3-*>>(, filozof persan, care, pretinznd a fi in posesia unor revelatii
secrete, se considera a fi ultimul trimis, intruchiparea fizica a ,aracletului. Maniheismul sustine dualismul
radical ontologic intre cele doua principii eterne, !inele si ?aul, care se opun, in cursul istoriei, intr-o
confruntare fara sfrsit. Grganizata ca o noua religie, religia luminii, avnd carti, cult si ierarhie, miscarea
.
maniheista a fost obiectul unor represalii si persecutii. $n sec.0-+ se raspndeste in China si in 2uropa
occidentala.
PELA%IANISMUL
ot n sec.+ ia nastere ,elagianismul, care este ntia conceptie cu privire la antropologia si soteoriologia
crestina. Desi pelagianismul a fost condamnat, discutiile teologice au continuat, dnd nastere unei nou conflict:
disputa semipelagiana. %ugustin, aparnd doctrina !isericii de pelagianism, a mers prea departe. #ustinnd
necesitatea absoluta a harului divin, afirma ca vointa omului este att de slabita si neputincioasa din cauza
pacatului stramosesc, nct nu poate face, fara ajutorul lui Dumnezeu, dect fapte rele. ot a acestuia este si
ideea ca Dumnezeu nu vrea ca toti oamenii sa se mntuiasca, ci numai unii. Cei ce se mntuiesc, e pentru ca
harul divin i-a ales spre mntuire din veci sau i-a predestinat sa scape de osnda. Cei sortiti osndirii ramn n
numarul celor pierduti pentru vecie, fara sansa de ntoarcere &ideea a fost preluata de protestantism(.
PNEUMATOMANISMUL
$n a doua jumatate a sec.+ apare o alta miscare teologica, sustinatorii careia au primit numele de
,neumatomanism &luptatori mpotriva #piritului #fnt(. Daca %rius nega Dumnezeirea -iului, atunci
Macedonie &ntemeietorul acestei teze( nega dumnezeirea #piritului #fnt. %ceasta a fost ca o noua forma a
arianismului. #i #piritul #fnt, n conceptia macedonienilor, era o creatura. ,rimul care s-a ridicat mpotriva
pneumatomanilor a fost <asile cel Mare. <asile afirma ca #fntul #pirit este de aceeasi demnitate cu atal si cu
-iul. 2l este egalul, nu inferiorul lor. %sa cum fara un Cristos ntrupat ca om mntuirea oamenilor ar fi fost
imposibila, tot asa si fara un #pirit #fnt, nteles ca fiind de aceeasi fiinta cu -iul si cu atal. Daca Cristos si
#piritul #fnt sunt creaturi, atunci si noi ramnem nchisi n planul creat, coruptibili si muritori. Miscarea a fost
combatuta la Conciliul $$ 2cumenic de la Constantinopol n anul &).'(. Daca problemele trinitare s-au rezolvat
la primele doua Concilii, problema hristologica, privind raportul firii divine si raportul firii umane din persoana
lui $sus, a fost discutata pe parcursul a patru Concilii 2cumenice.
MONOTELISMUL
G alta controversa hristologica ce a luat nastere n sec.> a fost Monotelismul. 1oua problema care era pusa de
teologii vremii era daca a avut $sus Cristos o dubla energie si o dubla vointa, cu toate ca Conciliul $< 2cumenic
de la Calcedon stabilise ca fiecare din cele doua naturi ale lui $sus si pastreaza toate nsusirile si caracteristicile.
Monotelismul nu este altceva dect o prelungire a monofizismului. Monotelismul a fost eliminat odata cu
venirea la Domnie a lui Constantin ,ogonatul. %cesta, dorind sa restabileasca pacea si ntelegerea n biserica,
convoaca Conciliul <$ 2cumenic unde s-a hotart ca nu se poate admite ca Dumnezeu si firea omeneasca a lui
$sus Cristos sa fi avut o singura si aceeasi lucrare.
I#ONO#LASMUL
Altima mare miscare combatuta de unii reprezentanti clericali a fost $conoclasmul. ,ornind de la interdictia
chipului &sustinuta de <echiul estament(, iconoclastii au optat mpotriva cultului inutil al icoanelor.
Dumnezeirea nu ar putea fi redata de mijloacele picturii si icoanelor, de aceea n icoana s-ar putea reprezenta
doar firea omeneasca a lui $sus Cristos. $conoclastii recunosteau drept singura icoana a lui Dumnezeu numai
2uharistia. $conoclasmul a fost combatut pe parcursul a doua Concilii 2cumenice, cel de al Cinci-#aselea de la
rul &3/*( si al #aptelea 2cumenic &>.>(, la care s-a si formulat nvatatura deplina despre icoane. Doctrina
ortodo=a despre icoane respinge ideea identificarii icoanei cu arhetipul, adica deofiintimea cu el, deoarece
nsusi cuvntul grecesc 9eicon: nseamna chip, adica reflectie a arhetipului si nu arhetipul nsusi. Daca ntre
icoana si arhetip nu e=ista deosebire, atunci ea nu ar mai fi chip al arhetipului, ci arhetipul nsusi. De aceea, nici
2uharistia nu poate fi icoana, pentru ca ea este nsusi arhetipul, deci identica cu el, si astfel se contrazice nsasi
semnificatia icoanei. $coana ar fi dovada ntruparii lui Dumnezeu.
/

S-ar putea să vă placă și