Fantana dintre plopi de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu constituie un moment de referinta pentru literatura

romaneasca sfarsitul secolului XX. . Opera Hanu Ancutei este un moment de
rascruce in creatia lui Sadoveanu, cu mentiunea ca este greu de incadrat intr-o
specie literara deoarece cuprinde atat atribute ale unui roman,cat si ale povestirii.

Ea este, de asemenea,exemplul tipic pentru procedeul insertiei, fiind

inspirata de lengendele lui Ion Neculce din O sama de cuvinte si de
Decameronul , opera a lui Boccaccio .
Povestirea este specia genului epic,cu un singur fir narativ, de dimensiuni
relativ reduse in care accentul cade pe naratorul subiectiv si tehnicile utilizate
pentru naratiune decat pe naratiunea propriu-zisa. Diferenta dintre ea si nuvela este
subiectivitatea naratorului si existenta unul singur fir narativ.
Naratiunea cadru da credibilitate povestirilor, le aduna intr-un intreg si
construieste portretele celor care urmeaza sa devina povestitori. Tot aici sunt
fixate coordonatele spatio-temporale : hanul, singurul element comun al celor noua
povestiri, situat la rascrucea drumurilor care duc spre Roman si Iasi ; este un
spatiu protector, mitic, propice povestirii ca mijloc de supravietuire , in care
notiunile de timp si spatiu se suprapun, hanul fiind cronotop, caci suspenda timpul
real pentru ca prin poveste viata oamenilor iese din cursul firesc si devine
semnificativa. Hanul este descris anterior, in povestea Iapa lui Voda : Trebuie
sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste
ziduri groase, de ici pana colo si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele
mele. Pe parcursul noptii, portile se inchid, definind un spatiu intors asupra lui
insusi, iar Nicolae Manolescu asocia acest fapt unui taram al imaginatiei
Naratorul este martor, obiectiv, cititorul nu are informatii despre acesta.
G. Calinescu afirma ca hanul produce o stare feerica, idilica, incantatoare
pentru drumeti. Incipitul, marcat prin cuvintele: intr-o toamna aurie, am auzit
multe povesti la Hanu Ancutei , cu valoare rezumativa, marcheaza faptul ca
timpul este mitic, nedeterminat, repetitiv ; evenimentele au loc in fiecare an in
aceleasi circumstante.
Opera Hanu Ancutei cuprinde noua povestiri. Cea de-a patra povestire,
Fantana dintre plopi este relatata de Neculai Isac, narator autodiegetic. Titlul
este un indice spatial, element cheie pentru desfasurarea actiunii. Acesta revine
adesea in comentariile pe care Neculai le face . Sosirea lui Neculai Isaac este
salvatoare, deoarece domoleste atmosfera hanului impregnata de elementele
fantastice ale povestirii anterioare, Balaurul .
Comisul Ionita il recunoaste pe Neculai si remarca faptul ca acesta a
pierdut o lumina , acesta fiind pretextul povestirii. Rolul de ascultatori este
asumat de ceilalti. Povestea lui Neculai este rezumata prin replica Am avut o
intamplare naprasnica . El se adreseaza cu o formula inedita : domnilor si

fratilor . Povestea pe care acesta o relateaza cu lux de amanunte este una de

dragoste dintre el si tiganca Marga. Acestia se intalnesc la fantana dintre plopi,
unde Marga ii spune lui Neculai despre planul tiganilor de a-l jefui si omori .
Informatia este spusa mult prea tarziu, iar Marga sfarseste aruncata in fantana, iar
Neculai pierde un ochi in lupta. Marga se remarca prin frumusete si vitalitate,
mister, prin gesturile de naivitate calculata.
Framantat si nelinistit, Neculai Isac retraieste intamplarile, aceasta
fiind pedeapsa pe care el si-o impune pentru ca a provocat moartea fetei, insa se
remarca prin faptul ca s-a maturizat si a devenit mai intelept. Iubirea este asociata
unui cadru : fantana dintre plopi, care apare in final si in intrebarea : Mai este in
viata fantana cea cu patru plopi ? , al carei raspuns ii apartine lui Mos Leonte :
nu mai este, s-a daramat, ca toate ale lumii
Apetitul omului pentru poveste este explicat de dorinta de a scapa de ceea
ce Eliade numeste teroarea istoriei . Este incercarea omului de a iesi din lumea
cotidiana si de a se proiecta intr-o suspendare a timpului cronologic.
Eu consider ca opera Hanu Ancutei este o povestire, deoarece ilustreaza
toate particularitatile necesare, de la existenta unui singur fir narativ, a accentului
cazut pe narator si tehnicile utilizare pentru naratiune, la naratorul subiectiv. Cu
toate astea, povestirea nu este una realista, deoarece sacrificiul Margai este
nejustificat deoarece la momentul respectiv nu il cunostea pe Neculai suficient de
bine incat sa merite sa renunte la propria viata pentru el.