Atat contractul individual de munca, cat si conventia civila sunt
guvernate de principiul libertatii de vointa, in sensul ca partile negociaza si stabilesc clauzele contractului. De asemenea, au un caracter bilateral, ambele tipuri de documente dand nastere la drepturi si obligatii reciproce intre parti. Concret, una dintre trasaturile speciale ale contractului de munca este forma scrisa ceruta de lege, aceasta fiind obligatorie indiferent de tipul de contract (detereminat, nedeterminat, de ucenicie). De asemenea, odata incheiat CIM, va exista subordonarea juridica a angajatului in raport cu angajatorul, ceea ce presupune dreptul angajatorului de a sanctiona disciplinar salariatul fara a-i afecta viata privata si drepturile fundamentatele. In primul rand, conventia civila trebuie sa corespunda vointei reale a partilor si sa nu mascheze adevaratele raporturi de munca. Astfel, in timp ce conditiile de incheiere a unui contract de munca sunt mai restrictive si presupun anumite proceduri, incheierea unei conventii civile presupune o simpla notificare. Parerea mea este ca e riscant sa se intocmeasca conventii civile. Mai mult decat atat, atunci cand incheie conventie civila cu o PFA, angajatorii risca sa raspunda penal in fata legii. Totusi ei ar putea fi mai interesati sa apeleze, in aceste cazuri, la conventiile civile decat la contractul de munca. Aceasta intrucat, daca vor colabora cu o PFA, spre exemplu, atunci nu mai trebuie sa respecte timpul de munca. De asemenea, o PFA realizeaza sarcina cand poate. In plus, angajatorul nu este obligat sa-i asigure baza materiala, caci PFA are carti, are pregatire profesionala, are logistica necesara. In schimb, daca are salariati, atunci angajatorul trebuie sa aiba nu doar un regulament intern, ci si contracte de munca intocmite ca la carte.