INIMI CICATRIZATE Roman de Max Blecher.

Publicat in 1937, la Editura

Universala" Alcalay & Co., Bucuresti.

Este al doilea roman al scriitorului, dupa intamplari in irealitatea imediata (1936). A

fost scris in perioada februarie-septembrie 1936 (o scrisoare catre Geo Bogza anunta,
in 18 febr. 1936, ca peste cateva zile" va incepe sa scrie noua carte, nu un roman, ci
continuarea intamplarilor", planuita a face parte dintr-o suita de patru volume, care ar
fi constituit opera vietii mele"; alta, din 11 iunie, facea cunoscut ca a scris vreo 450
pagini indesate de caiet" si ca, intr-o saptamana, va fi gata romanul in prima
versiune"; la 29 sept., Bogza era instiintat ca manuscrisul a fost incheiat si predat,
prin M. Sebastian, editurii bucurestene, iar in 18 dec. ca volumul a aparut in librarii).
Titlul proiectat initial, anuntat in aceeasi corespondenta, la data de 26 iunie 1936,
fusese Tesut cicatrizat, un roman despre viata neagra a bolnavilor din Berck".

Despre acest oras-sanatoriu", in care Blecher petrecuse trei ani de tratament pentru
grava boala de care suferea (morbul lui Pott", tuberculoza osoasa), el scrisese mai
intai un reportaj, Berck, orasul damnatilor, tiparit in rev. Vremea, din 7 oct. 1934.

Scris la persoana a treia, spre deosebire de volumul de debut, unde discursul narativ
era rostit de protagonist, Inimi cicatrizate are totusi la baza dramatica experienta a
scriitorului din anii petrecuti in statiunea din nordul Frantei. in intamplari -ii scria el
lui Bogza la 26 iunie 1936 - temele erau panopticumul, cinematograful si toamna,
aici vor fi realitati mai grave si mai coplesitoare, odai de operatie, pansamente in
odaile albe, reci si infioratoare ale clinicilor si iubiri intre bolnavi care au ghipsuri pe
ei". Stilul se voia si mai percutant decat in prima carte: fara edulcorari si chestii
inutile sentimentale, am unele lucruri extrem de virulente si de amare, vreau sa fie
coplesitoare".
Prozatorul reuseste sa-si realizeze pe deplin aceasta vointa, fara sa recurga la o
tehnica complicata.

Povestire liniara pe cat de sobra pe atat de incisiv lucida in sinceritatea teribila a

expunerii lucrurilor" (Dinu Pillat), cartea se impune prin forta faptului trait,
inregistrat pe un ton simplu", prin care Blecher voia - cum marturiseste tot in
corespondenta amintita- sa atinga nivelul expresiv al primei carti. Trama epica se
structureaza in jurul experientei bolii lui Emanuel, alter ego al prozatorului.
In urma unei consultatii medicale, care-i descopera imbolnavirea de tuberculoza
osoasa, cu deteriorarea unei vertebre, personajul traieste, ca printr-un transfer
metaforic, un sentiment de radicala destruc-turare a universului inconjurator, care-i
apare lipsit dintr-o data, el insusi, de axa ordonatoare: lumea se subtiase straniu",
devine vaga si inconsistenta", marginile lucrurilor par a se desprinde ca un fir
declansand un proces de lichefiere intr-o materie uniform de turbure si cenusie",
dand sentimentul inecului (sala devenise apoasa ca acvariumul din salonasul
doctorului", departe, in ape statute si intunecoase plutea solitara si palida fata
puhava de crap a casieritei cu privirea lenta a ochiului ei rotund si rece"). Ceea ce
urmeaza este descrierea uceniciei de bolnav" a protagonistului, internat in sanatoriul
din Berck.
Tonul dat de primele pagini se generalizeaza, realitatea noua, medicala" suportand
un proces de transformare in sensul aceleiasi haotizari si destructurari, intr-o
atmosfera apropiata de aceea a halucinatiei si a visului. Insolitul acestei lumi in care
bolnavii isi desfasoara viata de suferinta atroce culcati in carcasele lor de gips -de la
momentele cele mai banale, bunaoara cele in care este servita masa, se citeste ziarul,
se fumeaza, pana la plimbarile prin oras, in aceeasi pozitie, cu trasura, ori la micile
serate" organizate intre pacienti - apare tocmai din contrastul cu obisnuitul faptului
cotidian normal. Paradoxul consta in a exista totusi si a nu fi cu desavarsire viu" - se
noteaza intr-un loc, surprinzandu-se un fel de regie a acestui spectacol corect si
halucinant".
Ca si in romanul precedent, realitatea tinde astfel sa devina o noua irealitate
imediata", urmand mai degraba legile visului: in scenele ce se petrec in vis ceea ce
apare straniu este faptul ca intamplarile cele mai bizare au loc in decoruri cunoscute

si banale". De aici, si nota spectacular-grotesca, de panopticum", de vitrina" si de

circ, de asemenea comuna cu Intamplari-le, o exhibitie de mascarada, un numar de
clovn", in care lucrurile luasera un aspect neinteles si artificial". Lumea sanatoriului
apare astfel aici ca o lume de manechine, in care elementul uman tinde sa fie
substituit de realitatea obiectuala, mecanica, printr-un fel de hibridizare grotesca, la
limita absurdului.

Omul traieste in chipul cel mai direct un proces de reificare, de dureroasa deposedare
de sine: infirmiera si doctorul il manevrau ca pe un manechin fara viata Emanuel,
deposedat de toate miscarile lui normale, avu o senzatie teribila de abolire pe care no mai simtise decat in vis descoperi ca devenise o statuie cu totul hibrida, o stranie
combinatie de piele si ipsos". O asemenea viziune il situeaza pe Blecher
In traditia foarte moderna a realismului fantastic" (Ovid S. Crohmalniceanu),
cultivat de scriitori precum Kafka, Bruno Schulz, Robert Walser, dar si a suprarealismului amator de ambiguitati de acest tip (lumea manechinelor, de muzeu Grevin",
misterioasa si tulburatoare tocmai prin sugestia pragului incert dintre uman si
obiectual, dintre viu si thanatic).
Cum s-a observat, forta scrisului lui Blecher sta insa si in inregistrarea tensionata,
paroxistica adesea, a faptului trait in acest spatiu insolit al sanatoriului. Precizia cu
care sunt descrise senzatiile personajului prizonier in uniforma" lui rigida atinge ea
insasi cote ale halucinatiei. Harta umezelii si a torturii", delimitata in obscuritate de
Emanuel, care traieste intr-o tunica de febre si de cosmaruri", chinurile indurate de
personajul ce traverseaza un moment de febra senzuala, in episodul iubirii pentru
Solange, secventa scoaterii gaoacei ermetice si apasatoare", dinspre finalul cartii, cu
notatii naturaliste" de o mare plasticitate etc.

In general, tot ce tine de registrul senzorial capata in scrisul lui Blecher o maxima
acuitate, fie ca este vorba despre momente de mare tensiune si criza din viata acestei
umanitati frustrate de bucuriile elementare ale existentei, fie de ragazuri mai destinse,

cand micile licariri vitale sunt sesizate in imagini proaspete, memorabile. Reduse la
cateva siluete, insa foarte expresive, personajele din jurul protagonistului isi traiesc
cu o particulara luciditate drama, mizeria lor trupeasca e dominata insa - cum
observa P. Constantinescu - de spirit, de o tristete lucida, de un fel de inalta
contemplare a destinului lor blestemat". Situabila in aria literaturii autenticitatii", a
trairii" si a experientei", in vecinatatea unor prozatori ca Anton Holban sau Mircea
Eliade, cartea lui Max Blecher se impune deopotriva prin forta notatiei de un realism
crud si prin dimensiunea tragic-halucinanta a viziunii iesite din propria drama.
Comparatia cu Muntele vrajit a lui Thomas Mann nu atinge decat date superficiale de
cadru - lumea sanatoriului de tuberculosi - (la care s-a limitat, de exemplu,
comentariul lui G. Calinescu), romanul lui Max Blecher neavand subtextul simbolic
si dimensiunea spirituala" a cartii prozatorului german, ci fiind in primul rand, un
jurnal clinic, relatat la persoana a treia, (care) traieste prin autenticitatea experientei
transcrise cu o fioroasa sinceritate" (Ovid S. Crohmalniceanu)
n Inimi cicatrizate, romanul asupra cruia mi voi canaliza cronica, scriitura
paliativ contureaz, aproape fidel, perioada de travaliu n care Emanuel, alter egoul autorului, a fost internat n sanatoriul Berck, de pe rmul francez al Canalului
Mnecii. Aici, cititorului i este deschis o lume, aparent aseptic, dar care, dup
cteva pagini derulate, capt o aur edulcorat.

E o plaj mic, pierdut n dune, un orel maritim unde vin bolnavi ca dumneata
din toate prile lumii ca s se vindece. Stau acolo culcai n ghips, dar duc o via
absolut normal. Ba ies i cu trsura la plimbare, sunt nite trsuri speciale n care
stau ntini, trase de cai sau de mgrui.

Blecher, un esprit aiguis, construiete o atmosfer relaxat, resemnat chiar dac

totul se afl sub imperiul suferinei indelebile. Att Emanuel ct i ceilal i suferinzi,
stpnii de o poft nefireasc de via, fac eforturi de a- i ncadra viaa ntr-un
calapod al normalitii; dei sunt imobilizai pe gutiere, leag prietenii, se

ndrgostesc sau organizeaz serate i mici chefurile nocturne, toate acestea fiind
semnale puternice ale resemnrii.
Paleta pestri de tipologii ale personajelor care populeaz sanatoriul este o dovad
elocvent a capacitii autorului de a radiografia, prin propria focal, sufletul uman.
Dezvoltarea atent, pe paliere, a acestor personaje care orbiteaz n jurul lui
Emanuel, nu face altceva dect s evidenieze suferina lucid dar nu protestatar
care, la urma urmei, i unete.
Nici iubirea dac o putem numi aa nu este un sentiment strin n sufletul lui
Emanuel, Solange fiind impulsul care declaneaz cele mai rsuntoare momente ale
romanului. Relaia celor doi se construiete ntr-un echilibru precar, oscilnd ntre
dorin arztoare i repulsie, ntre plcere i frustrare. Finalmente, incapacitatea
fizic a lui Emanuel de a exercita funcia erotic a brbatului nu face altceva dect
s l nstrineze i s-l claustreze ntr-o singurtate profund.
exist momente cnd eti mai puin dect tine nsui i mai puin dect orice. Mai
puin dect un obiect pe care l priveti, [] eti dedesubtul lucrrilor, n subsolul
realitii, sub viaa ta proprie i sub ceea ce se ntmpl n jur.
Lirismul suferinei, canonul disperrii i elogiul resemnrii sunt coordonatele cheie
ale prozei blecheriene, care direcioneaz romanul ctre marile capodopere romneti
pe nedrept marginalizate.
Apoftegma aparinnd lui Mihail Sebastian pare a fi definitorie pentru ntregul
construct al crii: a scris-o un om tragic, dar a supravegheat-o un artist con tient de
arta lui.
Dac a privi ntreaga oper a lui Blecher cu un ochi rutcios, a spune c boala,
n ecuaia asta, este un ru necesar fr de care asemenea romane, precum Inimi
cicatrizate sau ntmplri n irealitatea imediat, nu s-ar fi nscut.