Nanomateriale utilizate in produsele de protectie solara

Dioxid de titan, Oxid de zinc, Avobenzona

Cuprins

Rezumat
Introducere
Dioxidul de titan
Oxidul de zinc
Avobenzona
Probleme legate de siguranta utilizarii nanoparticulelor de ZnO si TiO2 in produsele de
potectie solara.
Studii in vitro
Concluzii
Bibliografie

Calarasu Madalina
FIM Grupa 1432

Rezumat
Aplicatiile nanotehnologiilor si nanomaterialelor se regasesc si in industria cosmetica. Produsele
imbunatatite cu ajutorul nanomaterialelor pot fi crme hidratante, produse pentru ingrijirea
parului, produse de make-up si produse pentru protectie solara. Un studiu apartinand companiei
ObservatoryNano (acest studiu analizeaza nanotehnologiile folosite in industria cosmetica si
furnizeaza un raport privind activitatea generala din aceasta zona) descrie doua mari categorii de
utiizari ale nanotehnologiilor in cosmetice
Prima categorie este reprezentata de utilizarea nanoparticulelor ca filtre UV. Dioxidul de titan si
oxidul de zinc sunt principalii compusi utilizati in aceste aplicatii. Au fost dezvoltate insa si
alternative organice cum ar fi avobenzona.
A doua categorie reprezinta utilizarea nanotehnologiilor pentru transportul substantelor active la
locul de actiune. Lipozomii si niozomii (vezicule sferice cu un diametru cuprins intre 20 nm pana
la peste 100 nm formate din mai multe straturi care au rolul de a separa doua medii: un mediu
intravezicular ce permite incapsularea substantelor hidrofile si un mediu extern ce permite
incapsularea substantelor lipofile) sunt utilizati in industria cosmetica ca vehicule pentru
livrare. Structuri mai noi cum ar fi nanoparticulele solide lipidice si lipidele nanostructurate au
fost studiate dovedindu-se ca sunt mai eficiente decat lipozomii. In urma studiilor mai detaliate,
lipidele nanostructurate au fost considerate o potentiala noua generatie de agenti de livrare care
pot oferi : hidratare mai eficienta a pielii, biodisponibilitate, stabilitatea agentilor.Tehnicile de
incapsulare au fost propuse pentru a transporta activii cosmetici. Nanocristalele si nanoemulsiile
sunt de asemenea investigate pentru aplicatii in aceasta industrie.
Cerintele legale pentru cosmeticele fabricate utilizand nanomateriale sunt aceleasi ca si pentru
celelalte tipuri de cosmetice. Desi cosmeticele nu trebuie supuse unor teste preclinice inainte de
introducerea pe piata, companiile sau persoanele fizice care le comercializeaza sunt responsabili
din punct de vedere legal pentru siguranta produselor lor si in consecinta acestea trebuie sa fie
etichetate corespunzator. Pentru a demonstra siguranta produselor cosmetice ce contin
nanomateriale, e posibil ca testele standard de siguranta sa trebuiasca modificate sau sa fie
dezvoltate noi metode.
Introducere
Nanomaterialele sunt materiale fine obtinute cu ajutorul nanotehnologiilor. Pentru ca un material
sa fie considerat nano, dimensiunea cristalelor care il alcatuiesc trebuie sa fie cuprinsa intre 1 si
100 nanometri. La scara nanometrica, proprietatile materialelor se modifica :

Structura cristalina a nanoparticulelor este diferita de cea a materialului macrocristalin

Temperatura de topire a nanoparticulelor este diferita de cea a materialului densificat

Structura electronica de benzi se schimba la scara nanometrica, de exemplu : in
nanoparticulele de TiO2 se inregistreaza modificarea largimii benzii interzise (in sensul
scaderii acesteia).
Comportamentul optoelectronic al nanoparticulelor este diferit fata de cel al materialului
densificat : lungimea de unda a luminii emise depinde de dimensiunea particulelor la
scara nanometrica.
Caracteristicile legate de reflexia luminii sunt diferite la scara nanometrica,
nanoparticulele sub o anumita dimensiune nu reflecta lumina in vizibil.
Difuzia atomic n nanoparticule este diferita fata de cea in materialele cu micro-graunti
cristalini, exista o dependenta exponentiala intre difuzie si dimensiunea dimensiunea
particulelor.
Substantele care nu sunt solubile la nivel micrometric pot deveni solubile la nivel
nanometric.
Raportul suprafata/volum foarte mare, caracteristic nanoparticulelor, deschide multe
posibilitati pentru crearea de noi materiale si facilitarea proceselor chimice. In materialele
conventionale majoritatea atomilor nu se situeaza pe suprafata/interfata, in timp ce
nanotehnologiile lucreaz adesea exclusiv cu monostraturi de particule.
Proprietatile mecanice ale materialelor nanocristaline sunt foarte diferite. Dislocatiile
influenteaza ductilitatea si rezistenta mecanica a materialelor microcristaline, alunecarea
dislocatiilor determina aparitia deformatiilor si eventual distrugerea corpului solid.
Activitatea dislocatiilor scade pe masura ce dimensiunea grauntilor cristalini scade,
dislocatiile sunt absente in nanocristalele cu dimensiuni de 10 -20 nm.

Clasificarea nanomaterialelor :

Intarite la scara nanometrica (nanoobiectele sunt incorporate intr-o matrice pentru a

induce o functie noua sau pentru a ii modifica modifica proprietile mecanice, optice,
magnetice sau termice, spre exemplu : produse cosmetice, tipografie, lacuri pentru
vopsele)
Nano structurate in suprafata (se realizeaza o acoperire constituita din unul sau mai
multe nano-straturi elementare, care permite modificarea proprietatilor substratului)
Nano structurate in volum (materiale care, datorita structurii lor nanometrice
beneficiaza de proprietati fizico-chimice particulare)

Din cele descrise mai sus, putem trage concluzia ca produsele cosmetice ce sunt produse cu
ajutorul nanotehnologiilor sunt materiale intarite la scara nanometrica.

Oportunitati de afaceri :

Lux Research.Inc New York evalueaza ca vanzarile de produse care inglobeaz nanotehnologii
vor reprezenta 15% din productia global n 2014, procent care se apropie de operatiunile n
domeniile tehnologiei informatiei si comunicarii si este de 10 ori mai mare decat profitul n
domeniul biotehnologiilor.
Alte domenii de utilizare a nanomaterialelor :
Industria constructiilor de masini si aeronautica :

Anvelope armate cu nanoparticule cu rezistenta la uzura imbunatatita si reciclabile

Vopsea de exterior care nu necesita spalare
Materiale plastice neinflamabile ieftine

Electronica i comunicatii :

Imbunatatirea stocarii datelor sau vitezelor

Imbunatatirea randamentului energetic
IBM utilizeaza nanotehnologii de auto-structurare pentru confectionarea chip-urilor
Dispozitive de stocare a energiei
Cerneluri pe baza de nanoparticule metalice

Substante farmaceutice, medicina si stiinte naturale :

Sisteme de eliberare controlata a medicamentelor

Inlocuirea unor parti sau fluide din corpul uman
Sisteme de autodiagnosticare
Senzori
materiale pentru regenerarea tisulara
celule solare

Compusi chimici utilizati in cosmeticele cu factor de protectie solara

Dioxidul de titan

TiO2 numit si alb de titan este un pigment mineral cu un indice refractiv ridicat ce reflecta si
difuzeaza lumina.
Este inert, stabil termic, insolubil n apa sau uleiuri dar dispersabil indeosebi in medii uleioase
sau pudroase/uscate. Este opacifer, reduce transparenta compozitiilor cosmetice, albeste si
deschide culoarea preparatelor pe baza de pigmenti.
Este un filtru mineral ce actioneaz ca bariera fizica de protecie UV. In compozitii de machiaj
creste opacitatea altor pigmenti si imbunatateste aderenta acestora pe piele.
Dioxidul de titan este aprobat de peste 90 de ani ca ingredient in produse alimentare,
farmaceutice si cosmetice. Dioxidul de titan ce sub forma de nanoparticule, aplicat pe piele nu o
penetreaza, nu se absoarbe si nu este toxic. Se va evita insa inhalarea!

Proprietati :

Reflectorizant
Opacifer
Colorant alb
Protector UV

Recomandari, aplicatii :

Produse pentru machiaj

Creme pentru protecie solar
Colorant alb i opacifer n spunuri

Utilizare, dozaj :

Ca ingredient n creme cu protectie solara i compozitii de machiaj: pudra, blush,

corector, ruj
Dozaj indicativ: 1 - 25%

Pastrare: in loc ferit de umiditate, in recipient inchis

Date de siguranta: a nu se inhala, a nu se ingera, a nu se lasa la indemana copiilor, a se evita
contactul cu ochii; uz cosmetic
Dioxidul de titan este folosit ca agent de ngroare , albire , lubrifiere , i ingredient de protecie
solar n produsele cosmetice . Acesta protejeaz pielea de radiaiile UVA i UVB i se
considera ca nu prezinta risc de iritare. Din cauza blndeii sale , dioxidul de titan este potrivit
pentru utilizarea pe pielea sensibil sau afectata de rozacee . Este , de asemenea, potrivit pentru
utilizarea in jurul ochilor. Dioxidul de titan pur in natura este aproape ntotdeauna alterat cu
contaminani potenial duntoari , cum ar fi de plumb i fier. Prin urmare , se purific prin
procedee de sintez pentru utilizare n produse cosmetice.
Dioxidul de titan este de obicei micronizat i acoperit pentru utilizarea n produsele cosmetice.
Micronizare imbuntateste fluiditatea compusului, facandu-l sa se raspandeasca mai rapid pe
piele. Dioxidul de titan micronizat este mult mai stabil i ofera protecie solar mai bun dect
dioxidul de titan nemicronizat. Dioxidul de titan micronizat nu penetreaza pielea deci nu poate
patrunde in interiorul corpului. Chiar i atunci cnd sunt utilizate nanoparticule de dioxid,
mrimea molecular a substanei utilizat pentru acoperirea nanoparticulelor este suficient de
mare pentru a le impiedica sa patrunda dincolo de straturile superioare ale pielii. Procesul de
acoperire mbuntete capacitatea de aplicare a produsului pe piele, factorul de protectie solara
si interactiunea dioxidului cu alte ingrediente n prezena luminii solare, sporind astfel
stabilitatea. Exemple comune de ingrediente utilizate pentru a acoperi dioxidul de titan sunt
alumina, dioxidul de siliciu, i trimetoxi silan capryl.
Dioxidul de titan utilizat n produsele de protecie solar este de obicei modificat cu alte
ingrediente pentru a asigura eficacitatea i stabilitatea . Exemple de substante utilizate pentru
modificarea suprafetei dioxidului de titan includ acid stearic , acidul izostearic , acidul
polyhydroxystearic , i dimeticon / meticon copolimer .
Unii medici susin c dioxid de titan este inferior oxidului de zinc, un alt mineral utillizat in
produsele de protectie solara cu caracteristici de baza asemanatoare cu cele ale oxidului de titan.
Eficacitatea produselor de protectie solara este studiata si clasificata cu ajutorul graficelor de
spectru UV. Conform standardelor, gradul de acoperire pentru produsele de protectie solara
trebuie sa depeasca 360 de nanometri ( abreviat ca " nm , " aceasta este modul n care sunt
msurate razele soarelui ) . Dioxid de titan depete acest interval de protecie, iar din studiile
efectuate s-a demonstrat ca este la fel de eficient ca si oxidul de zinc.

Oxidul de zinc

Oxidul de zinc este un compus anorganic cu formula ZnO. Este o pudr alb insolubil n ap,
fiind folosit ca aditiv n diverse materiale i produse, printre care se numr cauciucuri, plastic,
ceramic, sticl, ciment, vopsele, adezivi, pigmeni, produse alimentare (ca surs de zinc),
baterii. n natur, se gsete sub forma unui mineral numit zincit, ns oxidul de zinc este produs
sintetic.
Este un recunoscut ingredient purifiant, antiseptic, stimuleaza vindecarea cutanata si este un
excelent filtru UVA si UVB. Complet inofensiv, potrivit inclusiv pentru ingrijirea pielii copiilor.
Este de asemenea un ingredient clasic pentru machiaje.
Oxidul de zinc este un ingredient foarte raspandit in aplicatiile cosmetice fiind utilizat atat ca si
pigment cat si pentru aplicatiile cu efect antiseptic, purifiant sau stimulant al vindecarii cutanate.
Este si un excelent filtru UVA si UVB recunoscut oficial, practic este un filtru mineral ce
actioneaza ca bariera fizica de protectie.
In compozitii de machiaj creste opacitatea altor pigmenti si imbunatateste aderenta acestora pe
piele.
Proprietati :

Pulbere alba inodora

Dimensiunea particulelor : 0.3-0.4 microni (300-400 nm),nanoparticulele sunt < 100nm
Formeaza o bariera de protectie pe piele
Protector UV
Antibacterian
Antifungic, antiseptic
Insolubil in apa sau uleiuri
Dispersabil in apa si uleiuri

Recomandari :

Piele iritata

Eczeme, acnee
Pielea expusa la umezeala
Creme de scutece
Pudra de ten cu filtru UV, fond de ten, fard

De retinut:
Oxidul de zinc nu este solubil in apa sau uleiuri dar este dispersabil atat in medii apoase cat si
uleioase. Pentru facilitarea dispersarii in creme se recomanda in prealabil frecarea pulberii cu
pistilul intr-un mojar.
Utilizare oxid de zinc. Concentratii recomandate:

Pentru crema de scutece 5-20%

Pentru produsele de machiaj pana la 50%
In creme de protectie solara in concentratie de 20% confera un FPS de 20

Pastrare: in loc racoros, ferit de umiditate, in recipient inchis.

Avobenzona

Ingredient sintetic de protectie solara (cunoscut de asemenea ca Parsol 1789 ) care poate proteja
impotriva intregului spectru de raze UVA. A fost utilizat inca din 1981 si este cel mai utilizat
ingredient de protectie solara din lume.
Avobenzona este un agent primar utilizat in produsele de protectie solara datorita eficacitatii sale
in absorbtia unui spectru larg de raze UV, in special a acelui tip care provoaca arsuri solare. A
fost considerat un compus chimic relativ sigur dar studiile recente sugereaza altceva.
Avobenzona se degradeaza in soare rezultand eliberarea radicalilor liberi care pot creste riscul de
producere a cancerului. Radicalii liberi accelereaza imbatranirea pielii si pot provoca alergii.

Avobenzona este un derivat al dibenzolymetanului. Exista in stare de baza ca o mixtura a

formelor enol si keto, favorizand enolul chelatat. Forma enol este stabilizata de legaturi de
hidrogen intramoleculare in -diketona. Avobenzona are un maxim de absorbtie de 357 nm.
A fost patentata in 1973 si a fost aprobata in UE in 1978. A fost aprobata de FDA in 1988 si este
utilizata in lumea intreaga ca ingredient in produsele de protectie solara.
Avobenzona este sensibila la proprietatile solventului fiind relativ stabila in solventi polari si
instabila in medii nepolare. De asemenea cand este iradiata cu lumina UVA se genereaza o stare
triplu excitata in form keto care poate cauza degradarea avobenzonei si transferul energiei
tintelor biologice.
S-a demonstrat ca avobenzona se degradeaza semnificativ in lumina rezultand o protectie scazuta
cu trecerea timpului. Studiile efectuate de FDA indica o modificare de -36% in absorbanta UV a
avobenzonei dupa o ora de expunere la lumina solara. Aceste modificari pot fi impiedicate prin
utilizarea unor fotostabilizatori cum ar fi :

Octocrylen

4-Methylbenzylidene camphor (USAN Enzacamene)

Tinosorb S (USAN Bemotrizinol, INCI Bis-Ethylhexyloxyphenol Methoxyphenyl
Triazine

Probleme legate de siguranta utilizarii nanoparticulelor de ZnO si TiO2 in produsele de

potectie solara.

Oxidul de zinc si dioxidul titan sunt folosite ca filtre anorganice pentru razele UV de aproape trei
decenii. Unul dintre dezavantajele utilizarii oxizilor sub forma macroparticulata este faptul ca
sunt vizibili la aplicarea pe piele deoarece formeaza un strat opac de culoare alba. De aici si
reticenta consumatorilor de a utiliza produsele cu oxizi in compozitie. Efectul vizual a fost
diminuat prin descresterea dimensiunii particulelor oxizilor metalici pana la stadiul de
nanoparticule. Pe langa faptul ca particulele oxidice sub forma nano nu sunt vizibile pe piele,
proprietatile de ecranare a razelor UV raman aceleasi sau sunt chiar imbunatatite.
Principalele probleme ale nanoparticulelor de oxid de titan si oxid de zinc sunt abilitatea de a
penetra pielea si de a intra in contact cu celulele si potentiala toxicitate exercitata asupra lor.
Nanoparticulele de oxizi exista in trei stari distincte : particule primare (5-20 nm), agregate (30150 nm) si aglomerate (1-100 microni). Particulele primare se grupeaza pentr a forma agregate si
sunt cele mai mici unitati prezente in formula finala a produselor de protectie solara.
Aglomeratele mai mari se formeaza atunci cand agregatele se leaga ca rezultat al proceselor din
timpul fabricarii produselor. Acestea nu sunt eficiente in absorbtia razelor UV si trebuie sa fie
separate in agregate legate chimic.
Desi aglomeratele nu se gasesc in mod normal in formulele produselor de protectie solara, ele se
pot forma pe suprafata pielii dupa aplicare, deci mai putine nanoparticule primare sunt

disponibile pentru penetrarea pielii. Un studiu preliminar sugereaza ca expunerea la lumina

solara poate duce la dezagregarea nanoparticulelor de oxid de titan facilitand astfel penetrarea
pielii.
In concluzie, pericolele legate de penetrarea pielii de catre nanoparticule sunt reduse daca acestea
formeaza structuri agregate mai mari de 100 nm care nu se disociaza in particule nanometrice
primare.
Atat oxidul de zinc cat si dioxidul de titan poseda capacitatea de fotocataliza si sunt catalizatori
in reactiile de producere a speciilor de oxigen reactive. Producatorii produselor de protectie
solara ce contin nanoparticule incearca sa blocheze potentiala producere de specii de oxigen
reactive prin acopeirea nanoparticulelor sau adaugarea compusilor antioxidanti in formulele
produselor de protectie solara. Materialele de acoperire includ hidroxidul de aluminiu, polimerii
si oxizii inerti de siliciu in timp ce compusii antioxidanti includ vitamine precum A, E, C.
S-a demonstrat ca nanoparticulele cu suprafata modificata nu sunt toxice pentru celulele
intestinale in vitro. A fost postulat ca daca stratul de hidroxid de aluminiu de la suprafata este
indepartat (ex : de clorul din piscina) dioxidul de titan fotoactiv poate reactiona cu cu apa si
forma compusi care pot duce la vatamarea pielii sau la cancer. Cand nanoparticulele de titan au
fost imersate in apa cu clor , stratul de hidroxid de la aluminiu de la suprafata s-a degradat,lasand
nanoparticulele de dioxid de titan expuse.Studiul a demonstrat si ca nanoparticulele de oxid
acoperite au generat radicali liberi cand au fost expuse la lumina solara, dar numai in prezenta
apei continand clor. Este nevoie de ccercetari mai detaliate p aceasta tema pentru a determina
daca aceste reactii reprezinta un risc pentru sanatatea umana.
Oxidul de titan nanostructurat se regaseste in 3 forme distincte : anatas, rutil si amorf. Forma
rutil sau un amestec de rutil si anatas este in general utilizat in produsele de protectie solara.
Radiatiile UV ale formei anatas pot duce la formarea radiicalilo de oxigen liberi rezultand
toxicitate celulara in vitro.
Capacitatea de penetrare a straturilor epidermale superficiale de catre nanoparticulele oxidice a
fost investigata intr-o serie larga de teste in vitro si in vivo : (Tanet al., 1996; Dussert & Gooris,
1997; Lademann et al., 1999; Pflcker et al., 1999; Bennat & Muller-Goymann, 2000;
Pflcker et al., 2001; Lademann et al., 2001; Schulz et al., 2002; SCCNFP report, 2003; AlvarezRoman et al., 2004; Popov et al., 2005; Gamer et al., 2006; Nash, 2006; NANODERM project,
2007; Cross et al., 2007; Mavon et al., 2007; Zvyagin et al., 2008; Lademann et al., 2008;
Nohynek et al., 2008; Newman et al., 2009; Kuo et al., 2009; Wu et al., 2009; Filipe et al., 2010;
Senzui et al., 2010; Nohynek et al., 2010; Gulson et al., 2010; Schilling et al., 2010; Sadrieh et
al., 2010; Monteiro-Riviere et al., 2011; Christensen et al., 2011). Majoritatea studiilor au
demonstrat incapacitatea nanoparticulelor de a penetra straturile superficiale si de a ajunge la
celulele viabile.

Spre exemplu Nohynek si colaboratorii (2008) au oferit o analiza a penetrarii dermale pentru
diferite specii de animale, aranjandu-le in ordine : iepure>sobolan>porc>maimuta>om. Ei au
descoperit ca pielea de porc si cea de sobolan este de 4 pana la 9 ori mai permeabila decat pielea
umana. Variatiile intre specii din punct de vedere al gradului de penetrare a pielii de catre
nanoparticule indica faptul ca rezultatele obtinute in studiile pe animale nu se aplica neaparat si
in cazul oamenilor. Rezultatele obtinute de Wu si colaboratorii (2009) sunt considerate
preliminare si speculative, in special datorita faptului ca descoperirile in studiile realizate pe
pielea porcina indica faptul ca nanoparticulele de oxid de titan penetreaza stratul cornos, stratum
granulos, stratul de celule bazale dar nu si derma. Important, doar nanoparticulele cu diametrul
de 4 nm ajung la stratul de celule bazale. Aceste descoperiri sunt importante deoarece
nanoparticulele din produsele de protectie solara au tendinta de a forma agregate sau aglomerate
dupa aplicarea pe piele. (Schilling si colaboratorii, 2010).
Studiile care au sugerat ca nanoparticulele de titan ar putea penetra straturile profunde ale pielii
au avut limitari metodologice importante si acest lucru a pus la indoiala validitatea extrapolarii
descoperirilor la om.
Dovezi ale capacitatii de penetrare a pielii de catre alte forme de nanomateriale au fost prezentate
de Vogt si colaboratorii (2006) care a examinat penetrarea dermala a sferelor de fluor
nanoparticulate. Acesta a aratat ca particulele cu diametru de 40 nm pot penetra foliculii pilosi si
pot ajunge la celulele Langerhans ce inconjoara foliculii in derma. Totusi, aceasta penetrare a
fost obtinuta dupa indepartarea unor benzi de tesut de la deschizatura foliculului si a unei
portiuni semnificative din stratul cornos protector, probele au fost supuse apoi unei expuneri
prelungite la nanoparticule intr-o camera cu umiditate controlata. Este putin probabil ca aceste
conditii artificiale sa se asemene cu mediul uzual in care este utilizat un produs de protectie
solara.
Posibilitatea ca foliculii de par pot juca un rol n absorbia percutanat a nanomaterialelor a fost
examinat, de asemenea. Lademann i colaboratorii . ( 1999) au reuit s detecteze TiO2 n
esutul epidermic si dermic din afara foliculilor . n mod similar , Pflcker i colaboratorii. (
1999) au constatat ca nanoparticulele de TIO2 se regasesc numai n cantiti foarte mici n partea
superioar a foliculului pilos , fara nici un semn de preluare de ctre epiteliului folicular . Dei
Bennat & Muller - Goymann (2000 ) au concluzionat in urma studiilor in vitro ca TiO2 pare sa
penetreze pielea uman prin lipidele sebacee ale foliculului pilos, nu a putut detecta
nanoparticulele oxidice in matricea de sebum a foliculilor.
Dovezile obtinute pana in ziua de azi sugereaza ca probabilitatea ca nanoparticulele oxidice sa
penetreze pielea dincolo de straturile superficiale este extrem de scazuta.

Intr-un studiu publicat de Minghong Wu si asociatii sai de la Universitatea Shanghai, s-a

demonstrat faptul oxidul de zinc nanoparticulat utilizat in produsele de protectie solara poate
afecta sau distruge celulele stem din creierul soarecilor. Pentru a investiga potentiala
neuotoxicitate a nanoparticulelor de ZnO s-au pregatit culturi de celule stem neurale de soarece
care au fost tratate cu oxid de zinc nanoparticulat (10-200 nm in diametru). Dupa 24 de ore testul
de viabilitate celulara a indicat ca nanoparticulele oxidice au manifestat efecte toxice dozadependente dar nu si marime dependente asupra celulelor stem. Dupa analizele realizate prin
microscopie confocala, microscopie electronica de transmisie si citometrie in flux, multe celule
stem neurale au aratat semne clare de apoptoza. Aceasta toxicitate a nanoparticulelo de ZnO este
rezultatul dizolvarii ionilor de Zn in mediul de cultura sau in interiorul celulelor.
Proprietati studiate si metode de analiza :
Proprietatile fizice precum marimea, forma, suprafata specifica, rata de aglomearare, distributia
pe suprafata, morfologia, stuctura, solubilitatea si proprietatile chimice pecum formula
structurala/structura moleculara, strcutura si compozitia nanomaterialului, fazele, hidofobicitatea,
liofilitatea trebuie sa fie analizate in studiile de laborator.

Modelarea matematica

Modelele variaza de la algoritmi simpli, empirici la ecuatii matematice complexe care uneori
necesita cunostiinte si estimari a unor parametri expeimental inaccesibili. Dar, avand in vedere
ca in niciunul dintre aceste modele nu au fost incluse date referitoare la compusii moleculari sau
la stuctura particulelor, acestea nu pot fi folosite pentru a prezice exact ce se va intampla cand
nano particulele intra in contact cu pielea
Concluzii
Nanomaterialele sunt din ce in ce mai utilizate in ziua de azi. Acestea au acaparat si industria
cosmetica. Daorita proprietatilor imbunatatite ale produselor ce contin nanoparticule,
nanotehnologiile au fost incorporate in majoritatea proceselor de fabricatie a produselor
cosmetice. Insa, aceste nanocosmetice au ridicat ingrijorari mari referitoare la siguranta utilizarii
lor de catre oameni si efectul pe care l-ar putea avea asupra mediului. Pentru a asigura siguranta
si eficacitatea acestor produse, Uniunea Europeana a incorporat un nou amendament in Directiva
Cosmetica care a devenit activ incepand cu anul 2012. Aceasta noua reglementare va permite

doar nanocosmeticelor sigure sa intre oe piata protejand astfel frumusetea si sanatatea

consumatorilor.

Bibliografie
Afaq F, Abidi P, Matin, R. & Rahman, Q. (1998) Cytotoxicity, pro-oxidant effects and
antioxidant depletion in rat lung alveolar macrophages exposed to ultrafine titanium dioxide. J
Appl Toxicol. 18(5): 307-312.
Alvarez-Roman R, Naik A, Kalia Y, Guy R & Fessi H. (2004) Skin penetration and distribution
of polymeric nanoparticles. J. Control Release. 99: 53-62.
Barker PJ & Branch A. (2008) The interaction of modern sunscreen formulations with surface
coatings.Prog Org Coat. 62: 313-320.
Bennat C & Muller-Goymann CC. (2000) Skin penetration and stabilization of formulations
containing microfine titanium dioxide as physical UV filter. Internat J Cosmet Sci. 22(4): 271283.
Bennet SW, Zhou D, Mielke R & Keller AA. (2012) Photoinduced disaggregation of
TiO2 nanoparticles enables transdermal penetration. PLOS ONE. 7: 1-7.
Berube DM. (2008) Rhetorical gamesmanship in the nano debate over sunscreens and
nanoparticles. J Nanoparticle Res. 10: 23-37.
Braydich-Stolle LK, Schaeublin NM, Murdock RC, Jiang J, Biswas P, Schlager JJ, et al. (2009)
Crystal structure mediates mode of cell death in TiO2 nanotoxicity. J Nanopart Res. 11: 1361-74.

Butler MK, Prow TW, Guo Y-N, Lin LL, Webb RI & Martin DJ. (2012) High-pressure
freezing/freeze substitution and transmission electron microscopy for characterisation of metal
oxide nanoparticles within sunscreen. Nanomedicine. 7: 541-51.
Cai R, Hashimoto K, Itoh K, Kubota Y & Fujishima A. (1991) Photo-killing of malignant cells
with ultrafine TiO2 powder. Bull Chem Soc Jpn. 64: 1268-1273.
Campbell CSJ, Contreras-Rojas LR, Delgado-Charro MB & Guy RH (2012) Objective
assessment of nanoparticle disposition in mammalian skin after topical exposure. J Controlled
Rel. 162: 20-207
Carlotti ME, Ugazio E, Sapino S, Fenoglio I, Greco G, Fubini B. (2009) Role of particle coating
in controlling skin damage photoinduced by titania nanoparticles. Free Radical Res. 43(3): 312322.
1. Law 360. Nano-cosmetics: Beyond skin deep. 2011. [Last accessed on 2011]. Available
from: http://www.shb.com/newsevents/2011/NanoCosmeticsBeyondSkinDeep.pdf .
2. Friends of the Earth Report Nanomaterials, Sunscreens and Cosmetics: Small Ingredients
Big
Risks.
[Last
accessed
on
2006].
Available
from: http://www.nano.foe.org.au.http://www.foe.org .
3. Nano Science Institute. Scientific Committee Rules on the Safety of Nanocosmetics. [Last
accessed on 2008]. Available from: http://www.nanoscienceinstitute.com/NanoCosmetics.htm.
4. Schueller R, Romanowski P. Emerging Technologies and the Future of Cosmetic Science,
Cosmetics
and
Toiletries.
[Last
accessed
on
2006]; Available
from:http://www.specialchem4cosmetics.com/services/articles.aspx?id=957 .
5. Nano and the top 10 big cosmetic companies: LOreal, Procter and Gamble and Henkel on the
podium
for
patents.
[Last
cited
on
2009].
Available
from:http://www.nanocolors.wordpress.com/2009/10/29/nano-the-top-10-big-cosmeticscompanies-LOreal-Procter-Gamble-and-Henkel .
6. Pierfrancesco M. Use and potential of nanotechnology in cosmetic dermatology. Clin Cosmet
Investig Dermatol. 2010;3:513. [PMC free article] [PubMed]
7. SCCP (Safety Committee on Consumer Products), Opinion on Safety of Nanomaterials in
Cosmetic
Products.
[Last
accessed
on
2007].
Available
from:http://www.ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_sccp/docs/sccp_o_123.pdf .
8. Jain S, Sapee R, Jain NK. Proultraflexible lipid vesicles for effective transdermal delivery of
norgesterol. USA: Proceedings of 25th conference of C.R.S; 1998. pp. 325.

9. Cevc G. Transfersomes, liposomes and other lipid suspensions on the skin: Permeation
enhancement, vesicle penetration, and transdermal drug delivery. Crit Rev Ther Drug Carrier
Syst. 1996;13:257388. [PubMed]
10. Thong HY, Zhai H, Maibach HI. Percutaneous penetration enhancers: An overview. Skin
Pharmacol Physiol. 2007;20:27282. [PubMed]
11. Uchegbua IF, Vyas SP. Non-ionic surfactant based vesicles (niosomes) in drug delivery.Int J
Pharm. 1998;172:3370.
12. Balakrishnan P, Shanmugam S, Lee WS, Lee WM. Formulation and in vitro assessment of
minoxidil niosomes for enhanced skin delivery. Int J Pharm. 2009;377:18. [PubMed]
13. Touitou E, Dayan N, Bergelson L, Godin B, Eliaz M. Ethosomes-novel vesicular carriers for
enhanced delivery: Characterization and skin penetration properties. J Control
Release.2000;65:40318. [PubMed]
14. Nanoemulsion based on phosphoric acid fatty acid esters and its uses in the cosmetics,
dermatological, pharmaceutical, and/or ophthalmological fields. LOral, US Patent 6274150
15. Fred Z, Esther B, Daniel S, Christina L, Franz S. Preparation and Properties of Coenzyme
Q10 Nanoemulsions, Cosmetic Science Technology. [Last accessed on 2006]. Available
from:http://www.mibellebiochemistry.com/pdfs/Preparation_and_Properties_of_Coenzyme_Q10
_Nanemulsions_Cosm_Sci_Technol_2006.pdf .
https://en.wikipedia.org/wiki/Zinc_oxide
https://en.wikipedia.org/wiki/Titanium_dioxide
https://en.wikipedia.org/wiki/Avobenzone
Curs 1 Nanobiomateriale