Sunteți pe pagina 1din 18

MASURAREA SI EVALUAREA NIVELULUI

DE DEZVOLTARE AL FORŢEI

Comprehensiunea nivelului de dezvoltarea al forţei este


fundamentală în procesul instructiv educativ, deoarece de nivelul
acesteia depinde dezvoltarea celorlalte calităţi motrice.
După cum consemnează Adrian Dragnea în 2002, pag.98, ”ideea
măsurării forţei nu este nouă. Încă din secolul al XIX-lea, antropologii
francezi au construit dinamometre pentru măsurarea forţei (J. Amar,
1820); mai târziu, în 1873, Sargent a alcătuit un test de măsurare a forţei,
adoptat în 1897 de 15 colegii şi universităţi americane”. Cu trecerea
anilor metodele de măsurare a forţei s-au înmulţit, ajungându-se ca în
zilele noastre să se utilizeze mijloace mecanice şi electronice din cele
mai complexe.
Având în vedere că forţa în termenii fizicii reprezintă „măsura
acţiunii mecanice a unui corp asupra altui corp, măsură determinată prin
produsul dintre masa corpului şi acceleraţia lui, imprimată de acţiunea
acestei forţe: F=m x a, în absenţa forţelor de frecare sau a altor forţe
exterioare”1, şi datorită varietăţii sale, forţa poate fi măsurată şi
însemnată prin divers aparate şi teste de evaluare.Test înseamnă probă
şi vine de la testis = martor, mărturie, folosit cu precădere în

1
Mihai Epuran, Metodologia cercetării activităţilor corporale –Exerciţii fizice, Sport, Fitness,
Ediţia a 2-a, FEST Bucureşti, 2005, p355.
investigaţiile cu caracter aplicativ, fiind un instrument de bază al metodei
experimentale.
Testul este deci o probă standardizată sub aspectul conţinutului, a
condiţiilor de aplicare şi a tehnicii de evaluare a rezultatelor, (etalonul).

EVALUAREA FORŢEI ŞI PUTERII MUSCULARE se


face în general în următoarele scopuri:
- de a cuantifica relevanţa semnificativă şi contribuţia forţei şi puterii
musculare în diferitele acţiuni specifice;
- de a identifica deficienţe şi a prescrie corecţii programelor de pregătire
pentru o apropiere maximă de cerinţele competiţiei şi de potenţialul
maxim individual;
- de a identifica talente pentru activitatea sportivă sau de a face o selecţie
continua, pe baze obiective a sportivilor din componenţa echipelor;
- de a monitoriza efectele intervenţiilor în programul de pregătire şi
refacere.
Metodele curente de dinamometrie pot măsura puterea musculară
asociată unei sarcini în care încărcătura şi viteza mişcării sunt ţinute
constant. Aceasta este însă în contrast cu cerinţele reale. Discrepanţa
între realitatea sportivă şi testarea de laborator este un subiect de mare
actualitate în cercetarea ştiinţifică din domeniul sportului.
Testarea poate fi confuză atunci când tipul de contracţie, direcţia
acţiunii, şi natura testării sunt diferite faţă de activitatea sportivă. Aceste
probleme apar când se imită mişcarea sportivă şi în consecinţă multe
dintre protocolurile de testare sunt limitate la sarcini nespecifice. Există
astfel o dificultate de a aplica teste cu caracter general în lipsa unor
cerinţe specifice. Capacitatea de mişcare specifică se poate pierde în
cazul testării nespecifice cu teste generale.

INSTRUMENTE PENTRU MĂSURAREA FORŢEI


Se ştiu şi se folosesc mai multe feluri de dinamometre, toate având la
bază calitatea unor materiale de a se deforma sub acţiunea forţei
musculare şi de a-şi recăpăta din nou forma iniţială. Cele mai uzitate aşa
cum preciza A.Dragnea, în 2002, pag.98, sunt: dinamometrul palmar,
dinamometrul cu arc, manometrul. Astfel dinamometria devine metoda
specifică pentru măsurarea forţei.

EXISTĂ 3 METODE DE DINAMOMETRIE


CUNOSCUTE2:
1. Dimamometrie izometrică – măsoară cantitatea de forţă ce poate fi
aplicată pe o rezistenţă fixă (MVC - maximal voluntary contraction).
Caracteristica importantă a contracţiei izometrice este viteza cu care forţa
maximă poate fi dezvoltată (RFD - rate of force development).
Susţinătorii acestei metode afirmă că metoda presupune un înalt nivel de
control în condiţiile evaluării. Oponenţii afirmă că metoda prezintă
dezavantajul asemănării cu natura dinamică a probei

2
Abernethy, P., Wilson, G., & Logan, P. (1995). Strength and power assessment. Sports
Medicine, 19, 401-417
Evaluarea izometrică uzuală impune evidenţierea parametrilor RFD şi
MVC pe grupe musculare, între sportive şi nesportivi, între masculine şi
feminine şi a diferenţelor ce pot fi reabilitate şi corectate.
Ca indicaţii metodice majore ale metodei enumerăm:
- acţiunea musculară de executat se va face pe cât posibil la maxim de
forţă şi viteză;
- poziţia corporală să fie apropiată sau identică cu specificul probei
sportive;
- testare să fie aplicată pe lanţuri musculare şi sistem de articulaţii
specific pentru ca acţiunea să cât mai apropiată şi considerată prin
însumare.
2. Dinamometrie isoinerţială ( Isotonică) – implică activitate
naturală. Se mai numeşte şi isotonică sau de tensiune
constantă.Isoinerţial presupune rezistenţă constantă la mişcare, iar dintre
cele mai utilizate sunt împotriva gravitaţiei, apă, aer şi alte echipamente
construite în acest sens. Cea mai mare contracţie realizată cu succes
pentru o singură repetare a sarcinii se numeşte 1 RM şi măsoară maximul
de forţă isoinerţială care în mod comun descrie profilul sportiv pa latura
capacităţii fizice.
Mişcările isoinerţiale prezintă o mică asemănare cu activitatea sportivă şi
sunt executate relativ lent şi antrenate prin număr mic de repetări.
Măsurarea nespecifică şi modul de pregătire cu mijloace nespecifice sunt
discutabile ca valoare a transferului către mişcarea specifică. Unii
argumentează că accelerarea dinamică a mişcării se asociază mai
apropiat cu aceste teste şi sunt valabile pentru o grupă mare de probe
sportive. Cei care critică metoda aduc ca argument încărcătura mare care
produce de multe ori accidentări urmate de perioade lungi de refacere cu
implicaţii în capacitatea de performanţă a echipei.
3. Dinamometrie isokinetică – este percepută ca cea mai uşoară
formă de evaluare care conferă siguranţă şi obiectivitate. Siguranţa poate
fi infuenţată prin alegerea unor viteze diferite de execuţie a mişcării.
Succesiunea testării putănd influenţa rezultatul. Aprecierea preciziei în
testarea regimului concentric şi excentric este redusă la testare rapidă şi
creşte la testarea cu viteză mică. Rezultatele testării pe o singură
articulaţie nu poate caracteriza o mişcare complexă efectuată
poliarticular. Este incorect să se interfereze nivelul de forţă interarticular
şi mişcarea globală.

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ REZULTATUL


TESTĂRILOR DE FORŢĂ ŞI PUTERE:
- momentul testării după competiţii majore sau antrenamente cu
intensitate crescută, trebuie ales astfel să nu influenţeze rezultatul,
Forţa 1 RM se va testa după cel puţin 3 zile de refacere;
- corelaţia cu performanţa;
- forţa şi în special forţa isokinetică este influenţată de orice
activitate de tip rezistenţă efectuată anterior;
- discriminări pe grupuri de individualităţi;
- specificitate cu efectele antrenamentului.
PROCESUL DE MĂSURARE–EVALUARE ÎN
CADRUL APLICĂRII TESTELOR CUPRINDE 6
ETAPE3:
1. Selecţia caracteristicilor de măsurat
2. Selecţia metodelor şi instrumentelor potrivite de măsurare
3. Colectarea datelor
4. Analiza datelor şi interpretarea rezultatelor
5. Formularea deciziilor
6. Implementarea deciziilor în practică

CERINŢELE PRIVIND APLICAREA TESTELOR:


Prin construcţie testele trebuie să asigure măsurarea obiectivă a
factorilor selecţionaţi de a fi testaţi dar solicită în aplicarea lor
următoarele ceriţe:
- fiecare test să măsoare o singură caracteristică
- aplicarea testelor să nu solicite o tehnică sau competenţe deosebite
- să fie uşor de înţeles de către sportivi
- procedura testelor trebuie să fie standardizată strict din punct de vedere
a condiţiilor de aplicare şi organizare

TESTE PENTRU MĂSURAREA FORŢEI


3
Abernethy, P., Wilson, G., & Logan, P. (1995). Strength and power assessment. Sports
Medicine, 19, 401-417
Testul IF
„Se foloseşte pentru măsurarea aptitudinilor atletice şi se compune din 6
probe de forţă:
- dinamometrie la mâna dreaptă;
- dinamometrie la mâna stângă;
- eztensia trunchiului din stând înclinat înainte – trăgând cu braţele
de un dinamometru;
- întinderea membrelor inferioare din semigenuflexiune, trăgând de
un dinamometru;
- tracţiuni în braţe din atârnat (fete – tracţiuni din atârnat cu sprijin);
- flotări din culcat înainte (fete–cu sprijin pe banca de gimnastică);
La aceste probe se adaugă şi spirometria, care se corelează cu
rezultatele obţinute la forţă”4

TESTE PENTRU MĂSURAREA FORŢEI MAXIME


-Testul 1 RM
-Testul de forţă pentru flexorii palmei
-Testul de forţă pentru musculatura abdominală
Testul 1 RM
Descriere: testul unei reperări maxime ( 1RM) este o metodă uzuală
pentru a măsura forţa musculară isotonică. Ea are ca scop de a măsura
forţa maximă a unui subiect evidenţiată într-o singură repetare.

4
Ionela,Niculescu, Evaluarea motrică şi somato-funcţională - Curs. Editura Universitaria
Craiova, 2006,p 103
O repetare maximă (1 RM ) reprezintă încărcătura care permite
sportivului să execute o singură repetare.
Pentru fiecare exerciţiu se estimează greutatea cu care se ajunge la
epuizare la a zecea repetare. Dacă estimarea este incorectă, nu se repetă
testarea cu altă greutate, deoarece deja organismul va fi obosit, iar un alt
test nu va produce rezultate veridice. În schimb, se poate folosi tabelul de
mai jos pentru determinarea greutăţii pentru o repetare.
Indiferent care a fost numărul maxim de repetări, se foloseşte tabelul
pentru a calcula greutatea maximă pentru o repetare, la fiecare exerciţiu.
De exemplu, dacă s-au folosit 90 kg şi s-au executat 11 repetări în loc de
10, se înmulţeşte 90 cu 1.36, iar rezultatul de 122,4 kg reprezintă 1 RM
(repetare maximă). Dacă se vor efectua exact 10 repetări, greutatea
pentru o repetare va fi de 90 X 1.33 = 119,7 ( rotunjit 120 kg).
REPETĂRI GREUTATE
FOLOSITĂ
6 X 1.21
7 X 1.24
8 X 1.27
9 X 1.30
10 X 1.33
11 X 1.36
12 X 1.39
13 X 1.42
Fig. XXX: determinarea greutăţii pentru 1 RM
Echipament necesar: haltere, gantere, discuri şi alte materiale din dotarea
standard a sălilor de forţă.
Avantaje: echipamentul cerut pentru testare este accesibil şi poate furniza
informaţii complete privind capacitatea maximă musculară.
Testul de flexie palmară
Descriere: subiectul ţine dinamometrul în mână în prelungirea
antebraţului şi execută o flexie cu maximul de forţă fără să balanseze
corpul sau braţul
Punctaj: cele mai bune 2 încercări sunt înregistrate Valorile de mai jos
sunt date în kilograme pentru subiecţi adulţi.
Scor Masculin Feminin
Excelent > 64 > 38
Foarte bun 56-64 34-38
Peste medie 52-56 30-34
Mediu 48-52 26-30
Sub medie 44-48 22-26
Slab 40-44 20-22
Foarte slab < 40 < 20

Echipament necesar: dinamometru.

Avantaje: simplitate şi aplicabilitate facilă.

Dezavantaje: dinamometrul trebuie ajustat pe mărimea palmei fiecărui


grup de subiecţi pentru a creşte acurateţea măsurătorii.

Comentarii: este recomandat să se înregistreze dacă subiectul este


dreptaci sau stângaci fiind util interpretării datelor.
Testul de forţă abdominală

Descriere : există 8 niveluri de dificultate, de la cel mai slab la elită în


care sportivul trebuie să execute o singură ridicare de trunchi fără a ridica
picioarele de pe sol. Genunchii se păstrează îndoiţi la 90 de grade.

Punctaj: se înregistrează nivelul cel mai înalt care poate fi executat.

Nivel Scor Descriere


0 Foarte slab Nu poate executa nivelul 1
1 Slab Coatele la genunchi
2 Acceptabil Umerii la genunchi
3 Mediu Braţele încrucişate la abdomen, pieptul la genunchi
4 Bun Braţele încrucişate la piept, palma la genunchi
5 Foarte bun Palmele la ceafă, pieptul la genunchi
6 Excelent (2.5 kg) la ceafă, pieptul la genunchi
7 Elită (5 kg) la ceafă, pieptul la genunchi

Dezavantaj: Persoanele cu partea superioară a corpului foarte dezvoltată


reclamă testul ca foarte dificil şi au dificultăţi în a menţine picioarele pe
sol.

TESTE PENTRU MĂSURAREA FORŢEI RELATIVE

Testul Zanon - are ca scop stabilirea, printr-o ecuaţie matematică,


forţei maxime concentrice şi a nivelului de forţă pliometrică.

Astfel un sportiv este considerat ca echilibrat dacă indicele de


forţă concentrică este egal cu indicele de forţă pliometrică. Criteriul de
evaluare a acestor indici propus de Zanon este performanţa realizată la
genuflexiunea cu haltera pe umeri raportat la greutatea corporală.

performant a..la .. genuflexiu ne


Indice Forţă concentrică = greutatea ..corporala sau forţa

relativă
(Zatsiorski 1966)
Forţa pliometrică – este evaluată prin săritură în adâncime.
Testul presupune săritură în adâncime de pe o suprafaţă înaltă situată la
un nivel de 20 cm de sol, de pe care se execută săritura în adâncime,
urmată de săritură maximă pe verticală. Se reia testul cu săritura în
adâncime de la 30 cm, apoi 40 cm şi aşa mai departe până când
performanţa săriturii pe verticală începe să scadă.

2 valori sunt importante:


- cea mai bună detentă
- înălţimea de cădere maximă de la care s-a realizat
Astfel:
Înălţimea de cădere = Indicele de forţă pliometrică
Se compară pentru evaluare valoarea Forţei relative cu valoarea
înălţimii de cădere . Ca reper de comparaţie se poate lua performanţa
maximă realizată de un sportiv de 70 Kg -Forţă relativă =
2( genuflexiune cu 140 Kg )
- Forţa pliometrică = 85 cm ( înălţimea de cădere)
Comparaţia Forţă concentrică – Forţă pliometrică se face după
următoarea formulă recomandată de Zanon:
forta .. relativa .. a.. sportivulu i
forta ..ideala
=

cea ..mai ..buna ..inaltime ..de ..cadere .a.. sportivulu i


85
Pentru un sportiv de 70 Kg
forta ..relativa .. a.. sportivulu i
=
2

cea .. mai ..buna ..inaltime .. de ..cadere ..a.. sportivulu i


85
Pentru un sportiv care ridică 100 kg şi realizează cea mai bună săritură
de la 40 cm, forţa relativă este 100 / 70 = 1,42 astfel :
1,42 40
= adică 0,71 şi 0,47
2 85

Se observă clar un dezechilibru în favoarea forţei concentrice, cu


recomandarea de lucru pentru forţa pliometrică.

TESTE DE MĂSURARE A FORŢEI EXPLOZIVE

Teste:

- Testul de săritură verticală


- Testul de săritură în lungime de pe loc
- Squat Jump
- Countermouvement Jump
- Ergo Jump
Testul de săritură verticală (Sargeant Jump)

Descriere: stând lateral la perete cu braţul ridicat, se marchează


înălţimea maximă la care sportivul poate ajunge fără a ridica talpa de pe
sol, apoi se cere să se execute o săritură maximă, de pe două picioare, cu
atingerea peretelui în punctul cel mai înalt posibil. Testul măsoară
distanţa între cele două puncte. Reuşita cea mai bună se înregistrează.

Punctaj: înălţimea săriturii este înregistrată ca distanţă între cele două


puncte, iniţial şi final.

Scor Masculin(cm) Feminin (cm)


Excelent > 70 > 60
Foarte bun 61-70 51-60
Peste medie 51-60 41-50
Mediu 41-50 31-40
Sub medie 31-40 21-30
Slab 21-30 11-20
Foarte slab < 21 < 11

Pentru a calcula transformarea înălţimea săriturii în indicatori de putere


există următoarea formulă

Putere = 2.21 * greutate* disanta .

Echipament necesar: ruletă, marker, saltea.


Testul de săritură în lungime de pe loc

Descriere : Sportivul plasat la o linie trasată pe sol, cu picioarele uşor


depărtate, execută o săritură maximă de pe două picioare în lungime cu
balansul puternic al braţelor Testul înregistrează cea mai bună lungime a
săriturii din trei încercări. La testare nu se iau în calcul săriturile cu
cădere sau cu păşire la desprindere.

Punctaj: pentru adulţi


Scor Masculin (cm) Feminin (cm)
Excelent > 250 > 200
Foarte bun 241-250 191-200
Peste medie 231-240 181-190
Mediu 221-230 171-180
Sub medie 211-220 161-170
Slab 191-210 141-160
Foarte slab < 191 < 141

Squat Jump – ( Bosco, Komi) – Testul presupune efectuarea unei


sărituri pe verticală din poziţia de semiflexie a genunchilor, 90° sau
complet ghemuit, fără împingere suplimentară în sol, cu braţele îndoite,
palmele pe şold.
Rezultatele exprimă o detentă reală adică diferenţa dintre
înălţimea maximă atinsă de către centrul de greutate şi poziţia de plecare
din stând pe vârfuri aşa cum măsoară ergojump – ul. Lipsa acţiunii
braţelor face să scadă cu aproape 10 cm performanţa, de acea rezultatele
date ca reper sunt aparent slabe dar justificate, între 24 cm – 38 cm
pentru feminin şi între 26 cm – 45 pentru masculin.
Countermouvement Jump ( CMJ) – Testul presupune
efectuarea unei sărituri pe verticală identică ca în testul Squt Jump, însă
cu plecare din stând. Se execută o flexie energică urmată de extensie şi
săritură pe verticală.
Diferenţele dintre cele două teste reprezintă aptitudinile ,,elastice”
ale sportivilor (Bosco).
Testul Ergojump – Sistem perfecţionat de Bosco, prin care
consideră timpii de zbor ca relevanţi şi pe baza cărora se poate calcula
înălţimea maximă atinsă de centrul de greutate. Sistemul constă dintr-un
cronometru conectat la un covor cu contactori care se declanşează şi se
opreşte după fiecare execuţie. Sistemul măsoară timpii de contact, de sol
şi de zbor. Miron Georgescu, ulterior a elaborat o metodă de determinare
a unor indici de capacitate motrică pentru musculatura membrelor
inferioare şi o instalaţie aferentă acestei metode, ulterior sistemul a fost
modernizat de INCS prin Prof Pierre de Hillerin MGM – 15, sau MGM –
modificat, care pe baza acumulărilor tehnologice a dat o altă bază de
interpretare, prin execuţia a 15 sărituri de pe două picioare, 15 sărituri pe
piciorul drept şi 15 pe piciorul stâng. Se măsoară prin intermediul unei
interfeţe cuplată la calculator, timpii de sol, timpii de aer, şi cu ajutorul
unui program de calcul automat se determină în funcţie de greutatea
sportivului parametrii energetici şi parametrii de control neuromuscular
Echipamentul s-a impus ca echipament de testare a calităţilor de forţă –
viteză - control la nivelul trenului inferior prin evidenţierea următorilor
parametrii:
Parametrii energetici.
- Putere unitară – măsoară caracterul de echilibru în relaţia forţă viteză
- Înălţime maximă – parametru de forţă – viteză cu dominantă de forţă
- Viteza de repetiţie – parametru de forţă viteză cu dominantă de viteză
Parametrii de control
- Coeficientul de variabilitate energetică exprimă diferenţa timpilor de
aer şi sol şi caracterizează controlul fazei de desprindere
- Coeficientul de variabilitate structurală exprima capacitatea de control
a fazelor, mobilitatea sau rigiditatea execuţiei.
TESTE PENTRU MĂSURAREA FORŢEI ÎN REGIM
DE REZISTENŢĂ MUSCULARĂ

Teste

- Testul de rezistenţă pentru musculatura abdominală


- Testul de tracţiuni
- Testul Squat

Testul de anduranţă abdominală

Descriere: Sportivul execută ridicări ale trunchiului din culcat cu


picioarele îndoite 90 de grade, cu talpa pe sol, înregistrându-se numărul
de repetări corecte în timp de 20 – 60 de secunde.
Echipament necesar: cronometru, saltea

Testul de tracţiuni

Descriere: Tracţiunea se execută cu bărbia peste bară prin îndoirea


completă a braţelor, cu priză liberă de sus sau de jos. Revenirea se face
până la întinderea completă a braţelor în atârnat.

Punctaj: numărul total de repetări corecte.

Echipament necesar: bară orizontală, sau cadru metalic situate la o


înălţime mai mare decât talia sportivului.

Advantaje: uşor de aplicat

Dezavantaje: punctajul poate fi subiectiv şi depinde de corectitudinea


repetărilor considerate

Testul Squat

Descriere: Din stand cu spatele la un scaun flexia picioarelor şi atingerea


uşoară a scaunului urmată de ridicare în stând. În poziţia de semifexie
coapsa să fie paralelă cu solul, iar cu articulaţia genunchiului va fi un
unghi de 90 de grade.

Testul Squat (masculin)

Vârstă 18-25 26-35 36-45 46-55 56-65 65+


Excelent >49 >45 >41 >35 >31 >28

Bun 44-49 40-45 35-41 29-35 25-31 22-28

Peste medie 39-43 35-39 30-34 25-38 21-24 19-21

Mediu 35-38 31-34 27-29 22-24 17-20 15-18

Sub medie 31-34 29-30 23-26 18-21 13-16 11-14

Slab 25-30 22-28 17-22 13-17 9-12 7-10

Foarte slab <25 <22 <17 <9 <9 <7

Testul Squat (feminin)

Vârsta 18-25 26-35 36-45 46-55 56-65 65+

Excelent >43 >39 >33 >27 >24 >23

Bun 37-43 33-39 27-33 22-27 18-24 17-23

Peste medie 33-36 29-32 23-26 18-21 13-17 14-16

Mediu 29-32 25-28 19-22 14-17 10-12 11-13

Sub medie 25-28 21-24 15-18 10-13 7-9 5-10

Slab 18-24 13-20 7-14 5-9 3-6 2-4

Foarte slab <18 <20 <7 <5 <3 <2