Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2.1.1. Genul liric este genul confesiunii, al comunicării de sine, acoperă în linii mari,
domeniul cunoscut al poeziei.
Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor, sentimente pe care
le transmite prin vocea sa interioară, eul liric.
Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în
cea cultă.
Specii lirice populare: doina, strigătura, bocetul.
Specii lirice din literatura cultă: oda, imnul, satira, elegia, romanţa, pastelul,
meditaţia, idila.
2.1.2. Genul epic este genul redării unor fapte, a unui şir de întâmplări la care participă
personaje. Relatarea se face la persoana a III-a, în general, dar se poate face şi la persoana
I, atunci când naratorul este şi unul dintre personaje. Se pot nara fapte petrecute de-a
lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. Acţiunea şi personajele
se pot deplasa în spaţii diverse, iar timpul nu este limitat.
Opera epică are următoarele caracteristici:
• prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje;
• ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al
personajelor;
• modul dominant de expunere este naraţiunea;
5
Sabina Ciorogar, Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte, Alba Iulia, Editura Bălgrad, p. 9.
Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea
acţiunii şi de numărul de personaje. Acţiunea poate fi simplă, desfăşurată pe un singur
plan, cu puţine personaje, redusă la un singur eveniment, dar şi complexă, desfăşurată pe
mai multe planuri, cu un număr mare de personaje, conţinând mai multe evenimente din
viaţa personajelor.
În funcţie de aceste trăsături, speciile genului epic sunt:
a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc, cântece rituale (Pluguşorul,
Oraţia), basmul, legenda, parabola,.
b) în literatura cultă: balada cultă, fabula, poemul, epopeea, schiţa, nuvela, povestirea,
romanul.
6
Ion Vlad, Descoperirea operei, apud Irina Petraş, Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg,
1993, p. 18.
2.2.1. Speciile genului epic
a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse, cu acţiune
simplă desfăşurată pe un singur plan, cu personaje puţine, în care este surprins un episod
semnificativ din viaţa personajului principal.
b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare, dar
nu din contemporaneitate, ci din trecut, iar între narator şi receptor există o relaţie
specială, o convenţie care implică oralitatea, ceremonialul relatării, modalitatea narativă
preferată este evocarea.
c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale
schiţei, cu acţiune simplă, lineară, desfăşurată pe un singur plan, iar accentul este pus pe
comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune.
d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample, cu acţiune complexă,
desfăşurată pe mai multe planuri, surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate
aspectele ei, prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare), cu un număr mare de
personaje.
e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje, plante sau animale
care surprind tipuri umane, are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala, are caracter
scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze.
f) poemul este specia genului epic în versuri, care narează o succesiune de fapte
măreţe, eroice, conţine mai multe episoade, iar personajele sunt însufleţite de sentimente
nobile.
g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări
neobişnuite, are acţiune simplă şi de scurtă durată, personajele sunt puţine şi prezentate în
antiteză.
7
Henry Bergson, Le mequanique plaqué sur le vivant, în ***Concepte operaţionale, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2005, p. 20.
8
Aristotel, Poetica, apud Marian Vasile, Noţiuni de teoria literaturii, Bucureşti, Editura Vestala, 1996, p.
108.
9
Tudor Vianu, în *** Concepte operaţionale, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005, p. 20.
BIBLIOGRAFIE