SEMESTRUL I.

BAZELE MARKETINGULUI
(C1)Orice intreprindere se gaseste angajata in raptorturi stranse cvasi permanente cu piata, in cadrul careia intervine deopotriva in
calitate de consumator si de frunizor. Dimensiunile structurile si eficienta activitatii intreprinderii depind de modul in care se integreaza in
relatiile de piata si se confrunta cu cerintele acesteia. Mai mult decat atat, cresterea dinamismului, complexitatii exigentelor pietii si caracterului
tot mai concurential al acesteia a impus si impune intreprinderilor modalitati noi de implicare in mecanismele pietii. In acest sens, intrepinderile
moderne din tarile dezvoltate, au pus in actiune metode si tehnici noi stiintifice, de investigare a pietei, de adaptare la piata, ca si de influentare a
acesteia. Acest nou demers al intreprinderii moderne este cunoscut sub denumirea de marketing.
In lit de specialitate, ca si in practica economica, termenului de marketing ii sunt atribuite mai multe acceptiuni. Deosebirile dintre
acestea vizeaza atat continutul concret acoperit de termenul marketing, cat si modul de abordare al acestuia. Asa de pilda, prin termenul
marketing, sunt desemnate deopotriva in domeniul stiintei o disciplina de studiu sau de invatamant, o activitate practica, etc. de retinut ca o data
cu amplificarea si imbogatirea practicilor de marketing, a evoluat si abordarea acestora in cadrul teoriei economice; drept consecinta a avut loc
completarea sau chiar inlocuirea, de la o perioada la alta, a definitiilor atribuite marketingului. Specialistii in domeniu apreciaza ca definitiile din
prima jumatate a secolului XX cacacterizeaza vechiul concept de marketing, iar in cea de`a doua jumatate a sex XX a avut loc o revizuire
profunda a conceptului de marketing materializata intr`o paleta de noi definitii ale marketingului, ceea ce a coincis cu aparitia si formularea
noului concept de marketing.
In caracterizarea marketingului perioadei actuale se ia de regula ca punct de plecare definitia formulata de asociatia americana de
marketing potrivit careia prin marketing se intelege realizarea activitatilor economice care alcatuiesc fluxul bunurilor si serviciilor de la
producator la consumator sau utilizator.
Prin urmare acestei prime definitii i`au fost aduse o serie de corecturi, considerandu`se ca ea ramane tributara vechilui concept de
marketing.
Unul din specialistii americani completeaza si corecteaza aceasta definitie considerand ca marketingul este un intreg sistem de
activitati inter`conditionate referitoare la programarea preturilor, promovarea si distributia marfurilor si serviciilor menite sa satisfaca cerintele
consumatorilor actuali si potentiali.
Comparandu`le constatam ca in aceasta din urma sunt subliniate cateva caracateristici printre care si inter`conditionarea activitatilor
care alcatuiesc fluxul complet al bunurilor si serviciilor, subordonarea cerintelor de consum si luarea in considerare, nu numai a cerintelor actuale
ci si a celor potentiale.
In circulatie, sunt numeroase alte definitii in care accentul cade pe orientarea activitatii intreprinderii catre cerintele pietii. In circulatie
se intalnesc si definitii care ofera o imagine mai reala, mai completa a marketingului prin faptul ca mentioneaza si scopul efectiv urmarit prin
noua orientare a intreprinderii.
Prin marketing se sugereaza deopotriva un mod de gandire si un mod de actiune aflate in stransa legatura, iar ca toate conceptele
economice in familia carora a intrat, marketingul este inainte de toate, un produs al activitatii practice.

In esenta, avand in vedere experienta practica a marketingului si generalizarile teoretice ale acestei experiente, se pot fixa in termeni
de marketing, cateva coordonate definitorii.
In primul rand marketing este o conceptie moderna privind orientarea intreprinderilor concretizata intr`un ansamblu coerent de
activitati practice, programate, organizate si desfasurate, prin utilizarea unor metode si tehnici stiintifice. Putem distinge trei elemente principale,
definitorii si totodata inseparabile care definesc continutul concret al marketingului:
 Marketingul reprezinta inainte de toate o noua optica, o noua conceptie asupra orientarii, organizarii si desfasurarii
activitatii intreprinderilor. Potrivit acestei conceptii, orice activitate economica trebuie indreptata in directia satisfacerii cerintelor efective si
potentiale ale consumatorilor sau utilizatorilor cu maximum de eficienta. Prin urmare, in conceptia de marketing, pctul de plecare in desfasurarea
unei activitati eonomice trebuie sa`l constituie cercetarea nevoilor de consum si a perspectivei acesteia. Mai mult, toate activitatile concrete care
alcatuiesc ciclul complet al bunurilor si serviciilor, incepand cu creearea conceptelor si
terminand cu comercializarea lor, vor fi raportate la aceste nevoi asigurandu`se o cat mai completa si eficienta satisfacere a lor. In plus,
finalizarea activitatii intreprinderilor nu se limiteaza la vanzarea produselor si serviciilor, ci include si urmarirea comportarii lor in consum sau
utilizare si a nivelului de satisfacere a nevoilor pentru care a fost conceputa. Asadar optica marketingului vizeaza raporturile intreprinderii cu
piata si cu ansamblul de factori si conditii care alcatuiesc mediul in care intreprinderea isi desf activitatea. In conceptul de marketing, se ridica la
rangul de necesitate orientarea intreprinderii spre exterior si incadrarea ei cat mai deplina, perfecta, in structura mediului extern ca si sincronizare
permanenta a activitatii sale, dinamismului, directiile si formele evolutiei acestui mediu.
 Marketingul reprezinta in acelasi timp o activitate practica, concreta, in cadrul careia se materializeaza noua orientare a
intreprinderii. Intr`o acceptiune foarte larga, in activitatea de marketing, s`ar putea cuprinde ansamblul operatiunilor prin care intreprinderea isi
utilizeaza in functie de profil, resursele de care dispune pentru a obtine o anumite finalitate economica. In acelasi timp, alaturi de operatiuni si
procese obisnuite, promovarea in practica a conceptiei de marketing determina si aparitia unor activitati noi, specifice care materializeaza noile
raporturi ale intreprinderii cu exteriorul, cum ar fi investgarea pietii si a consumului, testarea acceptabilitatii produselor si serviciilor, urmarirea
comportarii in consum si utilizare samd.
 Desfasurarea intr`o noua orientare a activitatii intreprinderilor moderne presupune utilizarea unui intrumentar de marketing
adecvat pentru cercetarea nevoilor de consum, pentru investigarea pietei, pentru optimizarea activitatii intreprinderii; in general, pentru
fundamentarea stiintifica a deciziilor de marketing si asigurarea conditiilor si a realizarilor eficiente in practica.

In concluzie, continutul marketingului implica un ansamblu de activitati practice si un instrumentar specific.

Orientarea de marketing a activitatii economice pune in evidenta cateva trasaturi caracteristice ale acesteia printre care:
- receptivitate fata de cerintele societatii, ale pietei; garantia unei activitati utile constituind`o tocmai orientarea catre nevoile
de consum, catre cerintele pietei;
- cunoasterea riguroasa a acestor cerinte, urmarirea sistematica si chiar anticiparea lor, proces ce presupune o abordare
stiintifica a mediului social`economic prin utilizarea unui instrumentar adecvat;
- o inalta capacitate de adaptare la evolutia cerintelor de consum, la dinamica pietei si flexibilitate in mecanismul de
functionare al unitatilor economice;
- inventivitate, spirit creator, preocupari permanente pentru innoire si modernizare; obiectul acestor preocupari constituindu`l
deopotriva produsele, serviciile, formele de distributie, metodele tehnice de promovare, relatiile intre intreprinderi cu piata, samd;
 - o viziune unitara asupra intregului sir de activitati care alcatuiesc ciclul economic al bunurilor si serviciilor din momentul
conceperii pana in momentul intrarii lor efective in consum, fie ca sunt sau nu organizate distinct; aceste activitati trebuie considerate
inter`dependente si deci, trebuie orientate in consecinta, sincronizate si subordonate aceluiasi scop final;
- eficienta maxima obtinuta nu cu orice pret, ci ca rezultat al orientarii efective a activitatii economice catre nevoile reale de
consum, catre cerintele pietei.

Sa retinem ca toate aceste coordonate fixeaza, definesc, imaginea marketingului in general neraportata la un anumit tip de economie,
la un anumit stagiu de dezvoltare economica sau la un anumit domeniu de activitate, delimitandu`se in acest fel de abordarile clasice, traditionale
de abordare a activitatilor economice.
APARITIA SI CONDITIILE APARITIEI MARKETINGULUI (C2)
Printre primele activitati practice de marketing si primele teoretizari ale acestora se inregistreaza in SUA, iar ca pionier in incorpoarea
conceptiei de marketing, in practica economica este desemnata compania americana General Electric.
Propagarea marketingului a ramas destul de lenta pana spre mijl secolului trecut, iar spatiul de manifestare a marketingului s`a
manifestat mai ales la SUA si in mult mai mica masura la unele tari dezvoltate din Europa.
Incepand cu anii 50 60 expansiunea marketingului a devenit de`a dreptul exploziva preocupand intreprinderi, companii apartinand
unor economii cu structuri sociale si nivel de dezvoltare dintre cele mai diferite.
Faptul ca inceputurile marketingului ca si dezvoltarile lui ulterioare s`au localizat in spatiul unor economii puternic dezvoltate, a
determinat o serie de specialisti sa caute si sa explice geneza marketingului in abundenta produselor si serviciilor pe piata, in dificultatile vanzarilor,
in preocuparile si rezolvarea unor probleme specifice societatii de consum.
Ulterior la o analiza mai atenta la aceste teorii cu privire la aparitia marketingului, o astfel de explicatie a abundentei de bunuri si
servicii ca principala conditie a aparitiei marketingului s`a dovedit insuficienta. s`a considerat ca intr`adevar abundenta poate fi o conditie
favorizanta promovarii marketingului deoarece este mai greu de presupus o orientare catre piata in conditie de penurie (lipsa) pentru ca insuficienta
produselor, a ofertei de marfuri si servicii, asigura intreprinderii furnizoare un rol dominant fata de piata.
Abundenta, la randul ei, este o notiune foarte relativa, deoarece ea reprezinta nu o dimensiune certa a ofertei, ci un raport intre oferta
si cerere. si atunci, putem spune, confruntata cu cereri de dimensiuni diferite, aceeasi oferta se va gasi in situatia de a fi in unele cazuri insuficienta,
iar in alte cazuri abundenta (cand oferta este mai mare decat cererea).
Aparitia marketingului nu trebuie pusa in legatura cu abundenta de bunuri si de servicii, ci cu dinamismul social-economic ce
caracterizeaza societatea contemporana.
Expresie a acestui dinamism: dezvoltarea fortelor de productie, adancirea specializarii, mutatiile demografice, schimbarea cond de
munca si de viata samd. toate aceste conditii/procese influentand direct sau indirect conditiile pietei, de asemenea influentand raporturile dintre
intreprinderi si piata.
Raspandirea rapida a conceptiei de marketing, poate fi pusa in legatura si cu amplificarea exponentiala a relatiilor economice
internationale, a schimburilor de piata avand ca obiect produse, servicii, tehnologii etc. in aceasta privinta este semnificativa devansarea pronuntata
a dinamicii productiei materiale de catre comertul international.
La aceasta crestere, o contributie insemnata a avut`o si colectarea unei tari la diviziunea internatinonala a muncii, afirmarea relatiilor
comerciale internationala a tarilor care si`au dobandit independenta in perioada postbelica. Ca o consecinta a aceste cresteri, marketingul a fost
considerat multa vreme ca fiind caracteristic doar economiilor foarte dezvoltate ca instrument in rezolvarea problemelor generate de abundenta
bunurilor pe piata, s`a putut manifesta si in spatii economico-geografice sau in tari cu sisteme sociale diferite si situate pe trepte diferite de
dezvoltare.
Procesul general al aparitiei, extinderii si consacrarii marketingului, atat in planuri practice cat si in cel al teoriei economice cunoaste
mai multe etape de evolutie. In aceasta, privinta unii specialisti au incercat sa descifreze nota caracteristica in principalele etape din evolutia
marketingului, au intocmit anumite scheme. In una dintre acestea, se ajunge la:
 el arata ca prima decada a secolului trecut, este cea a descoperirii marketingului;
 in urmatoarea (1910-1920) are loc conceptualizarea marketingului;
 `20-`30 se caracterizeaza prin actiunile de integrare a marketingului in viata intreprinderilor;
 `30-`40 este cel al dezvoltarii marketingului;
 `40-`50, in special in ultimii lui ani se carcaterizeaza prin incercarile de reevaluare a marketingului in urma configuratiei
economie modiale;
Cat priveste optica in sine, ceea ce literatura de specialitate numeste filozofia marketingului, este si ea marcata de un proces marcat de
tranzitii succesive, cu precizarea ca in carcaterizarea etapelor acestui proces, exista o mai mare apropiere a punctelor de vedere. Trecerea de la
marketingul traditional la marketingul modern, este infatisata ca un proces in cadrul caruia orientarii spre productie i`a urmat orientarea spre
desfacere si apoi orientarea spre conceptul de marketing. Din acest punct de vedere se arata ca orientarea spre productie este specifica perioadei
1900-1930, orientarea spre defacere 1930-1950 si orientarea spre conceptul de marketing incepand din 1950 si pana in zilele noastre.
Principalele institutii si organisme care si`au propus promovarea si imbogatirea teoriei si instrumentarului de marketing, la difuzarea
experientelor pozitive, au fost institutiile si organismele specializate in domeniul marketingului, constituite intr`o serie de tari sau cu raza de
cuprindere internationala. Se pot mentiona asociatiile internationale ale marketingului - membri, institutii, si pers fizice care isi concentreaza
activitatea asupra organizarii unor manifestari stiintifice. Cea mai veche dintre aceste asociatii cu o activitate intensa Asociatia Americana de
Marketing. In unele din tarile membre exista una sau doua asociatii de marketing.
O activitate bogata desfasoara si asociatia nationala de marketing din tarile dezoltate: Germania, Spania, Italia, Franta cu mentiunea ca
in unele din aceste tari exista doua sau mai multe asociatii de marketing.
In anii 60-70 au luat fiinta asociatii de marketing si in unele din tarile din europa de est - Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria,
Romania (1971, martie s`a infiintat Asociatia Romana de Marketing - ARoMark - a desfasurat o activitate bogata pana in `80. In anul 2004 s`a
infiinta o a doua Societatea Romana de Marketing - SoRMa).
Unele din asociatii si`au propus promovarea, in special a tehnicilor de marketing orientare care rezultadin denumirea aleasa.
Pe langa Asociatia nationala isi desfasoara activitatea si unele institute cu caracter international care organizeaza manif. stiintifice, cea
mai cunoscuta fiind Asociatia Europeana pentru cercetarea opiniei si marketingului.
Pe plan international a luat fiinta Federatia Internationala de Marketing.
Pe masura extinderii activitatilor practice de marketing de exemplu, sistematizarea si generalizare teoretica a condus la constituirea
unei teorii a marketingului si la consacrarea sa.
In prezent, este unanim acceptat faptul ca stiinta marketingului a strabatut in linii mari etapele cunoscute in evolutia generala a
stiintelor. Marketingul a ajuns la un nivel de maturizare comparabil cu nivelul atins de alte stiinte cu o vechime mult mai mare. Prin constituirea sa
ca disciplina stiintifica, marketingul a contribuit efectiv la imbogatirea teoriei economice, a contribuit la dezvoltarea altor ramuri din sistemul
stiintelor economice. Intre contributiile marketingului la dezvoltarea si imbogatirea au avut`o:
 mai intai, acordarea unui loc mai important consumuluii ca obiect de studiu al stiintelor economice;
 studiul mecanismului transformarii consumului in crere marfurii si servicii;
 reconsiderarea raprturilor dintre dintre productie si continut;
 reflectarea elementelor noi ale mecanismului reglarii cererii si ofertei pe piata;
 mecanismul influentarii pietei
Principala explicatie a dinamismului teoriei marketingului consta in interdisciplinaritatea sa. Optica de marketing se sprijina/ opereaza
cu concepte ale teoriei politice ale economiilor de ramura, ale stiintei conducerii activitatilor economice, asadar deschiderea marketingului catre alte
domenii se reflecta intr`un mod si mai evident pe planul instrumentalului.
Stiinta marketingului opereaza cu concepte si instrumente specifice altor stiinte cum ar fi sociologia, psihologia, psihologia sociala,
cercetarile operationale.
(C3) Economia de piata in societatea contemporana asigura cadrul cel mai adecvat pentru implementarea marketingului, iar rolul
concret indeplinit de marketing se afla in legatura directa cu aria de aplicare a sa, cu amploarea si nivelul calitativ al tehnicilor utilizate cu
promptitudinea actiunilor de marketing, cu alte cuvinte este vorba de masura in care marketingul isi indeplineste functiile ce ii sunt specifice in
viata economica.
Functiile marketingului
Considera drept functii ale marketingului activitatile economice legate de ajungerea produselor si serviciilor la consumatori, respective
transport, depozitare vanzare.
Aceste activitati denumite si servicii de marketing sunt grupate de unii autori dupa elemental central pe care aceste functii il vizeaza :
marfa, produsul, tipul de proprietati asupra produsului.
Sunt si autori care fac dinstinctie intre functiile marketingului in general si cele pe care le realizeaza la nivelu intreprinderii. In unele
cazuri se confunda functia cu activitatea sau cu procesele concrete desfasurate pentru exercitarea lor.
Dincolo de aceste particularitati, rolul ce revine marketingului izvorat din insasi esenta sa poate lua forma unor functii generale,
comune, indiferent de domeniul de activitate.
In activitatea practica marketingul indeplineste patru functii importante :
- investigarea pietei si a necesitatilor de consum : punand la baza oricarei activitati economice, cerintele pietei, respectiv nevoile de
consum a caror satisfacere se urmareste, marketingul este de neconceput fara investigarea acestora, fara existenta unui flux sistematic de
informatii catre diferite niveluri, structuri ale aparatului economic.
Prin realizarea acestei functii se urmareste obtinerea de informatii referitoare la pietele prevazute si potentiale, la ansamblu nevoilor de
consum solvabile si nesolvabile, la motivatia acestora, la comportamentul consumatorilor. Potrivit acestei functii si aria investigatiei se extinde si
asupra celorlalte componente ale mediului la care se raporteaza unitatea economica si asupra acelor factori economici, demografici care isi
prelungesc actiunea pana in sferele pietei.
Functia de investigatie a pietelor are un caracter permanent, iar datorita importantei ei deosebite, datorita caracterului sau special,
aceasta functie a dat nastere unor organisme specializate in cadrul intreprinderilor sau in afara lor.
- conectarea dinamica a intreprinderii la mediul economic social : aceasta functie reflecta viziunea noua a marketingului asupra
relatiei intreprindere-mediu economic social, potrivit careia intreaga activitate a intreprinderii trebuie raportata permanent la fizionomia si
cerintele mediului cu precizarea urmatoare : conactarea la mediu nu semnifica insa o atitudine pasiva a intreprinderii, a aparatului economic in
general, dimpotriva are un continut mai larg care consta in adaptarea operativa la conditiile exterioare, mediu care se afla in continua schimbare.
Ca si in fructificarea oportunitatilor consta totodata in influentarea mediului prin contracararea sau stimularea a unor tendinte in evolutia acestuia
precum si debordarea cererii pentru anumite produse si servicii.
Realizarea acestei functii presupune promovarea spiritului creator, novator in intreaga activitate economica, la toate nivelele de
organizare, in asa fel incat sa se asigure innoirea cu frecventa ridicata a ofertei de marfuri si servicii, sa se asigure perfectionarea si modernizarea
continua a formelor de introducere si comercializare, diversificarea actiunilor promotionale.
Aceasta functie presupune si cresterea capacitatii de mobilizare a tuturor resurselor amintite : resurse materiale, financiare,
manageriale, deci cresterea capacitatii in vederea unei adaptari operative, ca si a unei prezente active pe piata. Pe plan macroeconomic aceasta
functie se refera la adaptarea productiei, a activitatii comerciale si de prestari de servicii la nevoile de consum in asa fel incat sa se asigure o
corelatie dinamica intre oferta si cerere pe piata marfurilor si serviciilor.
- satisfacerea in conditii superioare a nevoilor de consum : aceasta functie a marketingului asigura finalitatea activitatii concrete
economice, asigura recunoasterea sociala a concordantei dintre produsele si serviciile in care se materializeaza activitatea economica si nevoile
pentru care au fost create. Concret aceasta functie se materializeaza intr-un ansamblu de programe care vizeaza producerea numai a acelor
marfuri care sunt necesare pentru consum distribuirea lor in conditii optime, asigurarea unor posibilitati largi de alegere corespunzator tuturor
gusturilor si preferintelor, largirea gamelor comerciale, informarea consumatorilor asupra modalitatilor de utilizare a produselor, presupune si
actiuni de educare a consumatorilor, crearea de noi preferinte si orientarea cererii in concordanta cu obiectivele intreprinderii sau interesele
societatii.
- maximizarea eficientei economice a profitului : realizarea acestei functii presupune optimizarea structurii pozitiei, in deplina
concordanta cu obiectivele economice si sociale ale intreprinderii. Are in vedere si optimizarea desfasurarii proceselor economica, de productie,
transportul, depozitarea, comercializarea, cu alte cuvinte alcatuiesc fluxul complex productie-consumatie al produselor si serviciilor. In cadrul
tuturor acestor secvente, marketingul asigura dupa caz elementele fundamentale ale tehnicii de marketing : informatii, criterii de evaluare ca si
promovarea tehnicilor de rationalizare a activitatilor.
Este usor de observat ca aceste patru functii acopera atat scopul orientarii de marketing, activitatii economice, cat si mijloacele
atingerii acestui scop, dar ele nu pot fi puse pe acelasi plan si nici ordonate dupa criterii ierarhice intrucat nu sunt comparabile. Ordinarea in care
au fost prezentate nu are nici o legatura cu o presupusa scara de importanta a lor si se refera mai degraba la succesiunea lor logica in activitatea si
preocuparile intreprinderilor. Din acest punct de vedere prima functie este o functie premiza, realizarea ei constituind punctul de plecare in
orientarea intregii activitati de marketing, in general a activitatii economice a intreprinderii. Cea de a doua functie se prezinta ca o functie mijloc,
functie care asigura legatura dintre potentialul intreprinzator si cerintele mediului si asigura realizarea celorlalte doua functii care sunt functii
obiective. Aceste doua functii exprima finalitatea pe care o asigura promovarea profitului in activitatea practica.
Ca si in alte cazuri cand se urmaresc simultan mai multe obiective, sincronizarea lor poate fi dificila sau chiar imposibila.
 Cele doua obiective nu sunt compatibile pentru ca printr-o politica economica judicioasa, printr-o activitate de marketing riguros
limitata, cele doua functii obiective se pot armoniza, se pot chiar sprijinii reciproc, una din functii ar trebuii sacrificata sau subordonata celeilalte.
Singura functie obiectiva ramane maximizarea profitului.
Problema care se pune este cea a integrarii organice a marketingului cu functiile sale in sistemul intreprinderii, coeziunii a intregului
sistem, sa nu aiba de suferit ci dimpotriva aceasta coeziune sa creasca, solutia adoptata in economia moderna este cea a aparitiei unei noi functii
la nivelul intreprinderii : functia de marketing cu un rol integrator. Aparitia acestei noi functii a adus la constituirea unui nou compartiment :
compartimentul de marketing.
Domeniile si specializarea marketingului
(C4) - Extinderea si dezvoltarea marketinguli -
Cercetarea experientei marketingului pe plan international pune in evidenta faptul ca promovarea lui in forma unui proces de durata
realizabil treptat.
Ritmul lent de patrundere al marketingului in viata intreprinderilor se datoreaza in mare masura dificultatii asigurarii conditiilor
materiale si organizatorice, indispensabile desfasurarii unei activitati de marketing.
La aceste dificultati trebuie adaugate si conditiile de timp in vederea sensibilizarii conducerilor de intreprinderi in favoarea
marketingului, a constientizarii necesitatii incorporarii lui in viata intreprinderilor.
Aceste constatari explica faptul ca nu se poate vorbi de o generalizare a lui nici macar in tara de origine (S.U.A.). O buna parte din
intreprinderile americane, in special cele mici si mijlocii nu au adoptat inca marketingul, deci nu isi orienteaza activitatea pe baza si cu ajutorul
tehnicilor sale.
Alte intreprinderi chiar daca actioneaza intr`o viziune de marketing nu sunt in masura sa foloseasca decat partial metodele si tehnicile
de marketing. Doar marile companii dispun de posibilitati de posibilitati de organizare si finantare a investigatiilor de piata, de capacitate de
adaptare a activitatii la cerintele pietii.
Experienta romaneasca in promovarea marketingului arata ca tot mai multe intreprinderi isi orienteaza activitatea pe baza metodelor si
tehnicilor de marketing, situandu`se pe trepte diferite ale incorporarii acestei activitati. Concret, unele intreprinderi utilizeaza metode indeosebi
empirice de investigare a pietei, de testare a produselor noi, de stabilire a structurii sortimentare.
Conducerile acestea se bazeaza pe rutina, intuitie, experienta, altele isi fundamenteaza o serie de decizii strategice in domeniul
investitiilor, modernizarilor, reprofilarilor, pe baza unor studii elaborate de institutii de specialitate.
Sunt si intreprinderi (marile companii) care sunt prezente in economia romaneasca si care desfasoara o activitate sistematica de
cercetare a pietei si prin urmare beneficiaza de avantajele pe care le ofera conceptia de marketing.
Caracterul de durata al procesului incorporarii marketingului se explica totodata si prin adoptarea lui de catre intreprinderi, in etape
incepand cu cele simple si terminand cu cele mai evaluate.
Experienta internationala in domeniul promovarii marketingului pune in evidenta existenta a doua directii complementare ale
procesului promovarii practice ale marketingului si anume o directie de dezvoltare extensiva ( se refera la extinderea ariei de aplicare, la
patrunderea lui treptata in noi domenii de activitate precum si la cresterea numarului intreprinderilor care adopta si foloseste efectiv marketingul)
si o directie de dezvoltare intensive ( se refera la consolidarea marketingului, ramurile, domeniile in intreprinderile care l`au adoptat, se refera la
perfectionarea si maturizarea ei).
Trecerea la aceasta etapa este determinate de intelegerea si insusirea corecta a conceptului de marketing si este markata de
cristalizarea activitatii de marketing in structurile organizatorice specifice. Cu alte cuvinte alre loc trecerea treptata de la o viziune limitata de
marketing la o viziune integratoare, de la metode si tehnici mai simple la latele mai complexe, de la actiuni de marketing izolate la ansamblu de
masuri coordonate si subordonate unor strategii de marketing cu un larg orizont.
Studierea experientei marketingului in tarile cu economie dezvoltata pune in evidenta modalitatile variate de percepere si verificare a
tehnicilor sale.
In economia acestei tari promovarea marketingului a fost si inca este rezultatul unui proces al carui mobil il constituie interesul
fiecarei intreprinderi de a fi bine pregatita in confruntarea cu piata si de a`si spori sansele de reusita. Din aceasta cauza aplicarea marketingului
priveste aproape exclusiv nivelul microeconomic. In aceste tari preocuparile de stimulare a macromarketingului sunt cu totul restranse,
rezumandu`se mai ales la unele reglementari ale activitatii de piata, la incurajarea invatamantului de marketing, la incurajarea unor organisme de
marketing cu caracter nelucrativ.
In plus trebuie subliniata si existenta unor limite in ceea ce priveste atat gradul de extindere cat si modul concret, practic de aplicare a
conceptiei de marketing.
In explicarea acestor limite sa retinem urmatorii factori : In primul rand ca numai anumite intreprinderi au reale posibilitati materiale
sa transpuna in practica vizunea marketingului utilizand intregul arsenal de metode si tehnici al acestuia. In al doilea rand, indiferent daca au
incorporat sau nu conceptia de marketing, companiile din aceste tari se gasesc intr`o permanenta lupta, concurenta pentru piete de desfacere, chiar
pentru supravietuire. In al treilea rand practica aplicarii marketingului in tarile cu economie de piata dezvoltata, aduce in discutie cu mare
frecventa denaturarea adevaratului spirit al marketingului. Desi marketingul presupune situarea consumartorului in centrul preocuparilor
intreprinderii , subordonarea activitatii acesteia, scopul satisfacerii cat mai complete a nevoilor de consum, cu toate acestea raportul intreprinderii
cu consumatorii nu trebuie idealizate cum rezulta din majoritatea lucrarilor de specialitate.
In definitiv scopul intreprinderii ramane invariabil ( profitul ), satisfacerea nevoilor de consum fiind doar mijlocul cel mai sigur de
obtinere al profitului.
Trebuie sa stim ca in economia acestei tari chiar si sacrificiul pietelor, anumitor articole intra in calculul rentabilitatilor pe termen
lung.
Diferentele practice dintre aceste tari ofera extreme de numeroase exemple de aceasta natura, dar care sunt infatisate drept aplicatii ale
marketingului. El sustine ca nevoile individului desi spontane in aparenta sunt pana la urma sub controlul aparatului de pronuntie, cu alte cuvinte
firma producatoare dispunand de mijloacele de a convinge consumatorul sa adope o conduita variabila firmei.
Sa mai retinem ca marketingului I se aduc numeroase critici atat de reprezentanti ai miscarii consumatorilor cat si de teoreticieni ai
marketingului. In general marketingul este facut raspunzator pentru freneza produsului, pentru risipa resurselor societatii pentru alinarea
consumatorilor ca rezultat al manipularii vointei lor de alegere.
In acelasi timp se argumenteaza ca toate acestea nu tin de spiritual marketingului ci sunt abuzuri , pentru ca ele se datoreaza nu
marketingului in sine ci modului in care este organizat. In aceasta privinta se sustine ca marketingul nu trebuie considerat decat un ansamblu de
metode si instrumente neuter care pot fi folosite in scopuri diferite, bune sau rele si care trebuie judecate numai din punctul de vedere al
eficacitatilor nu si a moralitatilor. Cu alte cuvinte se sustine ca daca metodele si tehnicile de marketing sunt utilizate de intreprinderi pentru
cresterea profitului lor sau pentru stimularea consumului se pune intrebarea daca n`ar fi mai corect sa fie criticat sistemul economic in ansamblu,
mai degraba decat un instrument tehnic de care se folosesc.
Domeniile de specializare a marketingului (C5)
Aplicarea marketingului este posibila si necesara in toate domeniile de activitatea economica. Promovarea marketingului poate
inregistra ritmuri si proportii diferite in functie de o serie de conditii specifice fiecarui domeniu de activitate.
Nu se pot pune aceleasi probleme de productie si de comercializare in domeniul bunurilode de consum si al mijloacelor de productie.
Cu toate acestea obtinerea unor rezultate concludente este conditionata insa, introducerea lui pe scara larga mergand pana la
generalizare.
In cazul activitatilor legate in cadrul unui flux chiar daca sunt despartite organizational(in intreprinderi distincte) nu se poate vorbi de
o reusitadeplina a actiunilor de marketing in conditiile aplicarii lor, doar in unele secvente ale acestui flux. Cu alte cuvinte orientarea de
marketing a intreprinderii producatoare da roadele asteptate numai daca se are in vedere concomitent si o distributie in spiritul marketingului, in
caz contrat realizarea obtinuta intr-un sector nu se poate fructifica complet sau se poate chiar pierde integral in celalalte sectoare.
Aplicarile practice la specificul fiecarui domeniu de activitate au condus la o serie de delimitari de marketing, au condus la
specializare pe sectoare a unor metode si tehnici. Mai mult decat atat, termenul de marketing a devenit un termen general situandu-se la baza
familiei de termeni derivati; chiar disciplina de makreting s-a divizat pe ramuri de activitate concreta.
La baza delimitarii si specializarii marketingului pe sectorul de activitate de mai multe criterii:
1. Profilul activitatii economice
- In functie de acest criteriu marketingul cunoaste cateva directii de specializare: marketingul aplicat in domeniul
producerii si circulatiei bunurilor materiale destinate consumului productiei. El s-a consacrat in practica economica si in literatura de specialitate
sub denumirea de marketingul mijloacelor de productie.
- Aceasta ramura se particularizeaza prin modul specific de abordare a pietei bunurilor distincte consumabile
industriale prin unele metode si tehnici de investigare a pietei ca si prin specificul decizilor si al programelor adoptate.
- Marketingul bunurilor de consum, acesta reprezinta domeniul celor mai timpurii aplicatii, ajungand ramura cea
mai dezvoltata a marketingului.
- Explicatia consta in faptul ca piata bunurilor de consum ridica cele mai dificile probleme, producatia si
distribuitorul datorita marii sale diversitati. A mobilitatilor pronuntate, a influentei exercitate din numerosi factori economici si sociali si datorita
diferentelor cunoasterii nevoilor de consum care sunt in permanenta dezvoltare.
- Marketingul are aplicatii particulare si in domediul productiei agricole si aceasta datorita caracterului mai rigid
al cererii si ofertei productiei agricole si in consecinta ale pietei acestor produse.
- Ramura marketingului specializata in domeniul agricol, indiferent daca este vorba de productia destintata
populatiei, poarta denumirea de marketingul agricol sau agromarketing.
- Pornind tot de la primul criteriu avem si marketingul servicilor. Notiunea specifica a servicilor ca si caracterul
particular al evolutiei pietei servicilor a ridicat si ridica probleme specifice in privinta investigatiei pietei, a cererii, a adoptarii ofertei de piata, a
organizarii distributiei etc.
- Toate aceste particularitati au dus la particularizare (!!!!) unor metode si tehnici de marketing, adica la
particularizarea unor tehnici de marketing.

2. Criteriul teritorial
- Dupa aceasta activitate a marketingului are o serie de particularitati in functie de piata abordarii (careia i se
adreseaza) – piata interna sau externa.
- In acest fel s-au constituit doua domenii speciale de activitate de marketing: cel intern si cel international.
- In cadrul marketingului internnational datorita specificarii celor doua fluxuri de marfuri/servicii care alcatuiesc
activitatea de comert international distingem marketingul de export si cel de import.
- Deosebirile dintre marketingul intern si cel international privesc atat metodologia de investigare a pietei si mai
ales metode si tehnici; cele prin care se actioneaza in cadrul celor doua piete, privesc continutul marketingului.

3. Nivelul de organizatie economica

- Dupa aceasta, continutul marketingului, precum si tehnicile sale se pot utiliza atat la scara unei economii
nationale sau a unor ramuri economice cat si la nivelul intreprinderilor: macromarketing si micromarketing.
- In cadrul macromarketingului, marketingul este utilizat de organisme de conducere ale aportului economic la
nivelul national sau de ramura intr-o serie de probleme cum ar fi fundamentarea proiectelor de investitii sau de dezvoltare a producerii pentru
corelarea volumuli productiei; valoarea cererii solvabile pentru fundamentarea unor decizii pentru directionarea consumului.
- Micromarketingul priveste activitatiile fiecarei intreprinderi in parte, in confruntarea sa cu piata, cu mediul social-economic in care
se desfasoara activitatea.
- Micromarketingul reprezinta domeniul cu cele mai intainse aplicatii ale marketingului. Aceasta analiza a delimitarii specializarilor
de marketing in functie de cele trei criterii pentru evidentierea unor aspecte de esenta in privinta aplicarii marketingului. Cele trei reprezinta tot
atatea planuri de diferentiere de aceleasi aplicatii de marketing si in cosnsecinta trebuie considerante in mod concomitent.
- In cazul unei intreprinderi specializate in producerea sau in comercializarea produselor distincte consumului local al populatiei vom
identifica o activitate de marketing desfasurata la nivel microeconomic intern si speficica bunul de consum.
- In al doilea rand se poate constata ca activitatiile concrete e marketing au unele trasaturi caracteristice in functie de domeniul
economic la care se refera, de natura pietei, de nivelul sporului economic la care se desfasoara.
- Aceste trasaturri privesc doar anumite forme si metode de desfasurare a activitatii de marketing; esenta acestei activitati economice
este acceasi indiferent de domeniul in care se materializeaza.
- Specializarea nu trebuie inteleasa in mod rigid deoarece diferentele nu sunt in toate cazurile sufiecient de categorice: de exemplu
acelasi produs poate fi destinat atat consumului productiv, cat si consumului popualtiei, iar unele servicii sunt insotite pana la interconditionare de
distribuire a unor bunuri materiale.
- Este de observat si faptul ca procesul specializarii marketingului nu este pe deplin incheiat pentru ca in conditiile dezvoltarii
intensive si extensive a marketingului este de asteptat o inmultire si o diversificare a domenilor de aplicatie a marketingului si in consecinta
continuarea tendintelor de adancire si specializare a unora din tehnologii si metodelor sale. In ultimele decenii concomitent cu tendinta
specializarii domeniului marketingului, aceasta a pastruns si in alte domenii decat cele economice.
 - Prin urmare viziunea marketingului si unele din metodele sale au fost luate in vedere, incorporate si aplicate si in activitatiile
nelucrative, care se intind dincolo de sfera economicului. In acest fel marketingul aflat in aceste activitatii s-a consacrat intr-un termen global de
marketing social, ceea ce se afla dincolo de economie.
- Datoria eterogenitatii unor astfel de activitati s-a produs o adancire a specializarii si in domeniul marketingului social, iar aplicatiile
concrete in anumite sfere de preocupari au primit denumiri adecvate prin asocierea termenului marketingului cu denumirea domeniului sau a
probabilitatii abordate: marketingul ecologic, marketingul educational, marketingul sportiv, marketingul cultural, s.a. si la noi in Romania,
marketingul electoral.
(C6) Piata intreprinderii
Conceptul de marketing ca si activitatile concrete de marketing sunt nemijlocit legate de sfera economica a pieteii de natura,
dinamismul si mecanismul de functionare al acesteia.
Abordarea de marketing a pietei porneste de la continutul ce i`a fost atribuit de teoria economica, respective cum defineste teoria
economica piata, categorie de marfuri care`si gaseste expresia in totalitatea actelor de vanzare-cumparare privita in unitatea organica cu relatiile
pe care le genereaza si in conexiune cu spatiul in care se desfasoara. Aceasta definitie indreapta atentia spre finalitatea activitatilor de piata. Intr`o
abordare de marketing din continutul pietei nu pot lipsi cele doua categorii correlative ale sale (cerea si oferta), prin urmare definitia poate fi
intregita considerand piata drept acea sfera economica in care producita de bunuri si servicii apare sub forma de oferta de marfuri si servicii iar
nevoile solvabile de consum sub forma de cerere de marfuri si servicii, deci sfera confruntarii oferta si cerere a realizarii lor prin intermediul
actelor de vanzare-cumparare. Si mai completa aceasta definitie este numai un punct de plecare pentru ca abordarea de marketing a pietei nu
poate ramane in limitele unor coordinate teoretice generale. Prin urmare si aceasta definitie face necesara intregirea acceptiunii generale a pietei
cu noi elemente.
Prin urmare abordarea de marketing a pietei impune investigarea aprofundata atat a cererii si ofertei, a preturilor la care se realizeaza
marfurile si serviciile, a asa numitelor cerinte ale pietei respectiv a conditiilor in care are loc manifestarea cererii si ofertei in care are loc
confruntarea si finalizarea lor sub forma actelor de vanzare-cumparare.
In sfera pietei ar putea fi cuprins intreg ansamblul de conditii economice, sociale, demografice ,legislative, deci ansamblul de conditii
care determina dinamica ofertei si cererii de marfuri, care determina raportul dintre ele, evolutia vanzarilor.
Pe de alta parte continutul pietei nu se poate limita la suma proceselor economice care au loc efectiv ci trebuie extins si asupra celor
potentiale, deci asupra celor care ar putea avea loc.
Cu alte cuvinte acceptiunea practica date notiunii de piata nu primeste doar cererea si oferta reala, ci include si astfel de elemente cum
ar fi cererea nesatisfacuta, cererea in formare, cererea potentiala, oferta potentiala, oferta active, oferta pasiva. Rezulta ca in mod virtual piata nu
va implica prezenta concomitenta a celor doua categorii ale sale si prin urmare nu trebuie exclusa existenta unei piete fara oferta sau fara cerere.
In acest sens notiunea de piata dobandeste acceptiuni practice mult mai precise, deci putem vorbi de o piata reala, o piata potentiala.
Intr`o abordare de marketing piata va fi privita concret deci in detaliile care o alcatuiesc, in miscarea sa continua, in conexiunile sala
cu factorii, in mijlocul si sub actiunea carora se formeaza si evolueaza. In acest fel piata va dobandi anumite dimensiuni calitative si cantitative,
va avea anumite trasaturi interne si chiar o fizionomie specifica, toate acestea trebuind sa fie avute in vedere la elaborarea, la fundamentarea unor
decizii de marketing, unor programe complete de marketing.
De la aceasta elaborare generala a pietei in viziunea de marketing este necesara o abordare a acesteia de la nivelul intrprinderii. Orice
intreprindere apare in cadrul pietei prin intermediul produselor sau serviciilor sale, acesta formand ofera sa de marfuri sau de servicii. Singura sau
impreuna cu alte intreprinderi se va confrunta cu cererea consumatorilor sau utilizatorilor urmand satisfacerea integrala sau partiala a acesteia.
Relatiile care se stabilesc intre cerere si oferta sunt relatii de vanzare-cumparare. Ansamblul acestor relatii private in interdependenta, formeaza
piata totala sau globala . In functie de o serie de conditii produsele sau serviciile unei intreprinderi vor viza doar anumite subdiviziuni ale pietei
totale acoperind pana la urma doar unele zone ale consumului productive sau neproductiv. Cu alte cuvinte este vorba de piata intreprinderii.
Piata intreprinderii poate fi definita prin gradul efectiv sau potential de patrundere in consum sau utilizare a produselor sau
serviciilor unei intreprinderi specializate in producerea sau comercializarea lor.

Privita ca sfera de confruntare a cererii cu oferta, piata intreprinderii exprima raporturile care se formeaza intre oferta proprie alcatuita
din unul sau mai multe produse sau servicii si cererea pentru acesta, dar produsele sau serviciile unei intreprinderi se intalnesc in majoritatea
cazurilor si in oferta altor intreprinderi. Produsul sau serviciul privit in ansamblu general, facand deci abstractie de intreprinderea in numele
caruia apare pe piata isi delimiteaza o piata proprie, piata produsului sau piata seviciului.
Piata produsului poate fi privita prin gradul de penetratie a acestui consum, prin gradul de solicitare de catre consummator, prin
posibilitatile prezente si viitoare de desfacere a lui.
Prin suprapunerea acestor doua notiuni este de observat ca piata circumscrisa unui anumit spatiu este constituita din totalitatea pietelor
intreprinderilor care actioneaza in cadrul ei si in acelasi timp din totalitatea pietelor produselor sau serviciilor care fac obiectul actelor de vanzare-
cumparare. Suma pietelor intreprinderilor este egala cu suma pietelor produselor acestora.
Pornind de la aceasta constatare putem pune in evidenta legaturile existente intre piata intreprinderii si piata produsului sau serviciului.
Asadar la nivelul intreprinderii piata acesteia se confunda cu piata produsului sau. In conditiile in care oferta intrepinderii este formata din mai
multe produse, piata fiecarui produs apare ca parte componenta a pietei inreprinderii.
La nivelul pietei totale aceste raporturi apar oarecum inversatein sensul ca intreprinderea se va inscrie prin produsele sale in piata
uneia sau mai multor produse.
Daca vom compara piata totala formata din pietele mai multor intreprinderi cu pietele mai multor produse se pot distinge raporturile
complexe in care se pot gasi la un moment dat piata produsului si piata intreprinderii.
Masura in care cele doua tipuri de piete se suprapun este determinate pe de`o parte de complexitatea activitatii intreprinderii,
exprimata in esenta prin diversitatea ofertei sale , iar pe de alta parte de numarul intreprinderilor productiei similare. In functie de aceste elemente
in practica intalnim urmatoarele situatii:
a) piata intreprinderii se identifica ca piata produsului: atunci cand intreprinderea detine monopolul producerii sau desfacerii unui
anumit produs. In cadrul pietei totale cele doua piete detin aceeiasi pozitie.
b) piata intreprinderii este constituita di piete ale mai multor produse si servicii: o intalnim atunci cand intreprinderea detine
monopolul producerii/desfacerii mai multor produse. In acest caz piata fiecarui produs acopera o anumita parte din piata intreprinderii. In cadrul
pietei totale fiecare produs detine o pondere mai redusa decat intreprinderea.
c) piata produsului este constituita din piete ale mai multor intreprinderi: o intalnim atunci cand mai multe intreprinderi produc sau
desfac acelasi tip de serviciu.
d) pietele intreprinderilor se interfereaza cu pietele produselor, fiecare dintre ele detinand o cota parte din cealalta.
 Cunoasterea raporturilor dintre piata intreprinderii si piata produsului dintre fiecare in parte si piata totala prezinta o importanta
deosebita pentru orientarea activitatii intreprinderii, pentru elaborarea si promovarea unei tehnici de marketing eficiente.
Abordarea de marketing a pietei foloseste o serie de criterii si de instrumente necesare stabilirii continutului concret si dimensiunilor
sale principale intre care structura pietei, volumul tranzactiilor pe piata, dispunerea acestora in spatiu.

Structura pietei
Piata intreprinderii face parte din anumite structuri ale pietei globale, in functie de dimensiunile, de aria de activitate a fiecarei
intreprinderi.
Ca subdiviziune piata intreprinderii se compune la randul ei din diferite segmente delimitate dupa anumite criterii. Cel mai important
criteriu care opereaza delimitarile in structura pietei il constituie obiectul tranzactiilor. Potrivit acestui criteriu piata se subdivide in doua mari
compartimente: piata bunurilor materiale si piata serviciilor.
Localizarea pietei si capacitatea ei (C7)
Intre caile de extindere a pietei, un loc important detine pe de`o parte abordarea de noi zone geografice sip e de alta parte
intensificarea activitatii de piata in zonele in care intreprinderea deja opereaza.
Alegera uneia dintre aceste cai are ca punct de plecare evaluarea dimensiunilor spatiale ale pietei la un moment dat.
Aceasta evaluare porneste de la constatarea ca piata privita in conexiune cu spatiu deci cu perimetru in care se desfasoara confruntarea
dintre cerere si oferta cunoaste forme diferite de localizare, cunoaste densitati geografice diferite, cunoaste particularitati teritoriale in insusi
continutul si modul de relizare a tranzactiilor pe piata.
Cunoasterea relatiilor piata-spatiu prezinta o importanta deosebita atat pentru intreprinderile producatoare cat si pentru cele comerciale
pentru ca strucutrarea ofertei, logistica marfurilor, amplasarea retelei de depozitare si a spatiilor de vanzare sunt direct legate de teritorialitatea
pietei deci a spatiului economic geographic in care urmeaza a se intalni cererea si oferta.
Dupa locul in care se desfasora relatiile de vanzare-cumparare , piata poate fi interna sau externa, in acest caz exista o diferentiere
evidenta in privinta modului in care se manifesta cererea si oferta si cum se incheie actele de piata.
Piata poate fi privita si la nivel global, respective ca suma a tuturor actelor de vanzare – compare efectuate atat in interior cat si in
exteriorul granitelor nationale. Cu alte cuvinte este vorba despre imaginea pietei mondiale.
Atat pietele interne cat si cele externe, internationale pot fi examinate in structural or teritoriala operandu`se delimitari in functie de
particularitatile pe care le prezinta piata intr`un spatiu comun.
Din acest punct de vedere com putea distinge diferite piete zonale, locale, piete urbane sau rurale.
Daca ne referim la strucutra teritoriala a pietei noastre interne vom constata ca relatia de piata marcheaza o anumita concentrare
teritoriala in functie de localizarea productiei, in functie de concentrarea populatiei, in functie de puterea economica a localitatilor, in functie
de directia si intensitatea fluxurilor populatiei.
In acest context putem vorbi de existenta unor piete locale cu trasaturi specifice in ceea ce priveste amploarea cat si structura
proceselor de circulatie a marfurilor.
Piata mijloacelor de productie va avea o puternica concentrare in zonele cu o pronuntata dezvoltare industriala. Piata turistica se
caracterizeaza printr`o accentuate sezonalitate, printr`o preponderenta a vanzarilor produselor alimentare, datorita fluxului ridicat pe care il
inregistreaza.
Piata zonelor agricole se caracterizeaza prin structura predominant nealimentara a produselor procurate de populatie din reteaua
comerciala.
Unele piete inregistreaza un flux de cerere din alte zone.
Deosebirile sensibile cunosc si relatii de vanzare-cumpare in mediu urban fata de mediul rural, prin urmare putem vorbi de o piata
urbana si de o piata rurala care isi delimiteaza in linii mari oferta si cererea pietii interne.
In ansamblu activitatea de piata cunoaste un anumit grad de concentrare tritoriala.
Distributia spatiala a fenomenului de piata este determinat in acelasi timp de repartizarea teritoriala a productiei si a punctelor de
consum.
Locul de intalnire intre oferta si cerere se afla situate undeva in spatiul dintre producator si consummator fiind mai aproape de
producator si de consummator.
Tendinta de consumare a activitatilor de piata are loc si in spatii mai restranse, respective in perimetrul unor piete nationale sau chiar
locale.
Cererea de marfuri se satisface doar partial in punctele in care se formeaza pentru ca o anumita parte a cererii se deplaseaza in
intampinarea oferteo, cu alte cuvinte migreaza catre zone sau centre cu intense activitate de piata.
O deosebita amploare are fenomenul migrarii in cadrul pietei bunurilor de consum.
Cererea de marfuri migreaza de la locuri mici la locuri mai mari, orasul constituind principalul pol al atractiei comerciale.
Intre functiile urbane, functia comerciala ocupa unul din principalele locuri.
Fenomenul atractiei exercitat de centrele urbane asupra consumatorilor din zonele invecinate este cunoscut in literature de specialitate
sub denumirea de gravitatie comerciala. Prin urmare gravitatia comerciala evidentiaza forta de polarizare comerciala a orasului, forta de
atragere a populatiei nerezidentiale. Aceasta forta depinde de mai multi factori intre care dotarea orasului cu spatii comerciale si distanta care
urmeaza a fi parcursa de consummator.
In cadrul pietei turistice concentrarea geografica este ridicata fiind determinate de rigiditatea resurselor turistice si de distributia
inegala a acestora in teritoriu. Ea este manifestata prin migratia cererii spre centre de interes, constituite in zonele dotate in elemente de
atractivitate.
Daca piata diferitelor produse prezinta prin natura acestora localizari si grade de concentrare spatiala diferite, aceste trasaturi se vor
reflecta si in raza teritoriala a pietei intreprinderilor. Orice intreprindere isi poate limita spatiul in care va actiona, astfel incat sa`si puna cat mai
bine in valoare resursele de care dispun.
Capacitatea pietei
Capacitatea pietei poate fi exprimata prin intermediul mai multor indicatori, atat a unor indicatori valorici cat si fizici. In alegerea lor
intervin diferite considerente intre care sursele de informatii utilizate, raportul cerere-oferta-piata.
In principiu indicatorii folositi au drept punct de plecare acceptiunea data pietei si componentele sale.
In aceasta privinta capacitatea pietei este exprimata prin intermediul dimensiunilor ofertei, cererii, ori al vanzarilor. Aceste dimensiuni
se vor raporta activitatilor de piata a intreprinderilor pentru a stabili pozitia sa in cadrul pietei, pentru a stabilii cota sa de piata.
 Indicator: volumul ofertei – acesta este un indicator utilizat pentru situatii in care cererea este mai mare decat oferta sau cand numarul
furnizorilor actionand in cadrul pietei este restrans.
In majoritatea cazurilor evaluarea capacitatii pietei are la baza informatii obtinute din surse statistice.
Un alt indicator folosit pentru exprimarea capacitatii pietei este volumul cererii: exprima capacitatea efectiva a pietei. Utilizarea
acestui indicator este recomandata in cazurile in care intreprinderea urmareste dimensionarea activitatii sala in raport cu cererea.
Privita prin prisma acestui indicator acceptiunea capacitatii pietei se identifica cu cea de putere de absorbtie a pietei.
Exprimarea capacitatii pietei poate fi impusa chiar de necesitatea identificarii gradului in care oferta acopera dimensiunile cererii si
stabilirii pe aceasta baza a decalajului existent intre cerere si oferta si a stabilirii modalitatilor de acoperire.
Volumul tranzactiilor: pe piata este indicatorul la care se recurge cel mai frecvent pentru exprimarea capacitatii pietei. Acest
indicator exprima rezultatul confruntarii cererii si ofertei, el cuantifica dimensiunile pietei reale.
Utilizarea indicatorului prezinta dezavantajul ca nu arata in ce masura a ramas cererea neacoperita cu marfuri si servicii.
Cota de piata: exprima ponderea detinuta de catre o intreprindere sau de catre un produs in cadrul pietei de referinta, iar piata de
referinta este acea subdiviziune a pieţei globale în cadrul căreia intreprinderea sau produsul, intervin ca elemente componente. Exprimarea
capacităţii pieţei cu ajutorul acestor indicatori porneşte fie de la mărimi valorice, fie de la mărimi fizice, în funcţie de scopul urmărit, de natura
informaţiilor disponibile.
În afara acestor indicatori, capacitatea pieţei poate fi exprimată şi după numărul de consumatori sau utilizatori a produsului, respectiv
numărul de clienţi ai intreprinderii. În acest caz, se poate avea în vedere efectivul de clienţi la un moment dat.
Există o preferinţă pentru utilizarea acestor indicatori în domeniul turismului. Capacitatea putând fi exprimată prin numărul de turişti
alături de alţi indicatori derivaţi cum ar fi numărul de înoptări, gradul de ocupare a capacităţii de cazare.
Piata intreprinderii (C8)
Piata intrepinderii este o piata dinamica pentru ca in timp evolueaza, se schimba dimensiunile sale absolute si relative, se modifica
raporturile interioare, se schimba chiar fizionomia pietei.
Aflate in anumite raporturi atat cu piata totala cat si cu piata anumitor produse, piata intreprinderii in dinamica sa va fi marcat de
tendinta acestora, prin urmare dinamica pietii intreprinderii trebuie examinata prin prizma tendintelor cu piata produselor care intra in obiectul
sau de activitate.
Modificarea pozitiei unui produs in cadrul pietei totale sau in cadrul unei subdiviziuni de referinta ale acestuia afecteaza in proportii
diferite piata tuturor produselor, intreprinderilor care produs sau care comercializeaza produsul repsectiv.
Piata intreprinderii nu are o existenta izolata ci este o componenta a unei sfere economice mult mai largi, respectiv a pietei unui sector,
a pietei uneor ramuri de produse sau a pietei globale, nationale sau internationale.
Apartenenta la o astfel de sfera presupune anumite raporturi de interdependenta, respectiv a raporturilor cu piata globala si cu pietele
diferitelor produse.
Raporturile pietei produsului cu piata globala sunt in fond raporturi de acord pentru piata totala; este formata din suma pietei
produselor care dau conturul pietelor totale, iar cota parte ce revine pietei produsului din piata toala se modifica in timp oglindind caracterul
dinamic al pietei. Aceasta modificare are loc datorita unor factori care influenteaza atat evolutia de ansamblu a pietei cat si a unor factori
specifici care modifica doar dimensiunile pietii produsului.
O alta latura a apartenentei pietei produsului la sfera mai larga a pietei o constituie raportul pietei produsului cu pietele celorlalte
produse, Aceste raporturi sunt diferite si ele pot fi delimitate in trei mari tipuri de raporturi:
1. Raportul de asociere
2. Raportul de substituire/concurenta
3. Raportul de indiferenta
1. Piata unui produs se afla in raport de asociere cu piata altui produs atunci cand modificarea uneia dintre pieti atrag dupa sine
modificari in sceeasi directie celalalte piete.
Aceste tipuri de raporturi se intalnesc intre piata unor bunuri de consum si cea a unor servicii.
2. Pietele unor produse se afla in raport de concurenta cand isi disputa aceeasi consumatori vizand satisfacerea acelorasi ceirinte de
consum. In astfel de relatii se afla.
De regula aceste raporturi nu modifica dimensiunile pietii totale, ci provoaca doar redistribuiri intre componentele pietei totale.
3. Exista si produse ale caror piete se gasesc in raport de indiferenta, atunci cand modicarea unui produs nu influenteaza celalalte
produse.
Privita prin prisma acestor raporturi, piata produsului si a intreprinderii va fi influentata de orientarea generala a pietei in care se
inscrie produsul respectiv alaturi de o serie de alte produse si servicii.
Sub raportul mobilitatii, al modificarii dimensiunilor sale, piata poate fi elastica, slab elastica, sau rigida.
Caracterul pietei depinde de elasticitatea cererii populatiei dar nu in mod exclusiv.
Elasticitatea ridicata a cererii populatiei poate fi in functie de nivelul preturilor, un produs oarecare constituie un factor principal al
mobilitatii dimensiunilor pietei dar alaturi de acest factor intervine un factor cu actiune tot mai puternica, pe masura diversificarii ofertei, Este
vorba de substituirea in consum, deci concurenta intre produse.
Putem evidentia dependenta pietei produsului.
In cazul bunurilor de consum, piata produsului depinde inainte de toate de categoria de nevoi caruia i se adreseaza.
Daca produsele sunt destinate unor nevoi secundare, periferice ca importanta, sau de ordin superior, care inca nu s-au generalizat sau
nu sunt inca stabile in masa larga a consumului, piata va fi restransa, mai concentrata si mai elastica.
In acest caz intra in consideratie natura produsului si celalalte produse care il insotesc pe piata.
Un alt factor de care depinde piata produsului este gradul de accesibilitate al produsului, prespectiv numarul de cumparatori.
Accesibilitatea unui produs se gaseste in stransa legatura cu nivelul pretului. Ea nu poate fi dedusa direct si exclusiv din marimea
pretului, ci dintr-un sistem complex de relatii intre pret si calitate, intre pretul produsului respectiv si pretul produselor care il substituie in
consum. In cazul unor produse substituite, accesibilitatea depinde de gradul de competivitate al acestora.
Un factor a cauri actiune creste il constituie varsta produsului. Dimensiunile pietei intr-un anumit moment vor depinde de varsta
produsului, vor depinde de ciclul de viata.
Piata produselor mai depinde de calitatea activitatii comerciale si de actiunile de marketing ale intreprinderii.
O serie de produse noi trebuie sa-si faca loc pe piata produselor existente, trebuie sa-si formeze o piata proprie.
Actiunile de marketing trebuie sa puna accentul pe crearea acestor nevoi, iar in continuare mentinerea sau extinderea dimensiunilor
pietei presupune o folosire rationala a cailor de distributie, de comapniile publicitare sustinute.
 Declinul produselor vechi trebuie nu numai anticipat iar pentru ocuparea locurilor lasate de acestea trebuie pregatite din vreme alte
produse.
In contextul acestor raporturi intre piata globala si piata produselor, piata intreprinderii isi poate modifica dimensiunile de la o
perioada la alta.
Miscarea pietei intreprinderii are loc intre limitele sale efective si cele potentiale. Piata potentiala exprima dimensiunile posibile pietei
intreprinderii, deci limitele cele mai largi in cadrul carora urmeaza confruntarea cererii cu oferta, Piata potentiala se realizeaza cu o anumita
probabilitate in functie de raportul in care se vor afla factorii formativi la momentul respectiv.
Dimensiunile efective si potentiale ale pietei intreprinderii pot fi puse in evidenta prin luarea in considerare a structurii colectivitatii
careia intreprinderea ii adreseaza virtual produsele sale.
In functie de pozitia adoptata la un moment dat fata de aceste produse, conectivitatea poate fi structurata in trei mari categorii:
1. consumatori efectivi ai produsului intreprinderii – segment care formeaza piata reala.
2. nonconsumatori relativi ai produsului intreprinderii – categorie formata din cei care cumpara si nu
consumul repsectiv din diferite motive, acest segment adaugat consumatorilor efectivi indica dimensiunile pietei potentiale, presupunandu-se
ca nonconsumatorii ar putea devenii consumatori relativi.
3. nonconsumatori absoluti – cei care nu consuma in prezent si nu vor consuma nici in viitor produsul.
Caile de extindere a pietei intreprinderii
Orice intreprindere este interesata sa-si consolideze pozitia sa pe piata si sa-si sporeasca veniturile. In acest scop preocuparile ei vor
viza in operarea integrala a spatiului dintre piata efectiva si cea potentiala, Prin urmare dezvoltarea activitatii de piata se dezvolta pedoua cai:
a) Cota intensiva – presupune atragerea de nr. cumparatorilor pentru produsele intreprinderii, fie din randul
nonconsumatorilor efectivi, fie din randul clientilor unor intreprinderi cu profit similar.
b) Cota extensiva – consta in cresterea cumpararilor medii efectuate de o unitate de consum. Aceasta cale are in vedere
sporirea cantitatilor consumate de acestia sau scoaterii din uz a unor bunuri destinate a fi utilizate pe o perioada mai mare de timp. Ea prezinta
o serie de limite determinate de natura produselor care fac obiectul de activitate. In cadrul pietei alimentare aceasta cale presupune o ridicare a
consumului pana la nivelul limitelor fiziologice ale acestora.
Profilul pietii intreprinderii (C9)
Orice intreprindere indifferent de obiectul sau de activitate, intervine pe piata in calitate de ofertant si beneficiar. Ea va cumpara fie
pentru a vinde, fie pentru a alimenta procesul de productie cu elementele necesare. In toate cazurile intreprinderea se infatiseaza pe piata in
calitate de furnizor.
Profilul extreme de larg al intreprinderilor se reflecta intr`o mare varietate de tipuri al pietii acestuia.
Pornind de la anumite trasaturi commune se pot delimita trei tipuri de baza al pietii intreprinderii:
1. piata intreprinderii produselor
2. piata intreprinderii prestatoare de servicii
3. piata distribuitoare
fiecare dintre acestea are particularitati proprii care impugn si numite specificitati ale activitatii de marketing.
1. Se caracterizeaza pe de`o parte printr`o arie geografica practice nelimitata, produsele intreprinderii pot interveni in consum in
oricare zona geografica, ca sip e piete straine.
Limitarea geografica a ariei intreprinderii producatoare, nu poate fi impusa decat de caracterul local si restrans al cererii iar in cazul
unor produse cu charactere asemanatoare, de ratiuni economice dictate in rpimul rand de necesitatea reducerii cheltuielilor ocazionate cu
transportul acestora de la locul de productie la cel de consum. Pe de alta parte, piata intreprinderii producatoare se caracterizeaza printr`o
concentrare in anumite componente structurale ale pietei globale.
Prin obiectul sau de activitate intreprinderea producatoare se inscrie in piata unui anumit produs in cazul intreprinderii cu oferta mai
diversificata, se inscrie in pietele unui numar limitat de produse.
Pentru exprimarea dimensiunilor pietei intre producatori sau a cotei pe care o detine se pot folosii o serie de indicatori intre care
volumul fizic sau valoric al ofertei, volumul cererii, volumul tranzactiilor pe piata, numarul consumatorilor sau utilizatorilor care recurg la
produsul respectiv.

2. Aceasta se particularizeaza prin natura specifica a obiectului tranzactiei pe piata in numeroasele sale forme si variante. Intra in
consideratie faptul ca intreprinderile de acest tip realizeaza deopotriva productia si vanzarea serviciilor.
La aceasta dubla vocatie a lor (producerea si comercializarea) se mai adauga si natura specifica a serviciilor determinand abordarea
specifica a pietei. Prin reteaua unitatilor din subordine, intreprinderea delimiteaza geographic piata prin modul de amplasare a unitatilor
componente din subordine. De la aceasta regula fac exceptie intreprinderea de turism care nu isi amplaseaza unitatile in functie de locul de
manifestare a acestuia. Oferta turistica este rigida prin lipsa de mobilitate in spatiu, il reconstituie un factor de atractivitate pentru cererea
domestica interna si internationala.
Raportul cantitativ in care se gasesc aceste doua componente confera caracterul de emitatoare sau receptoare de scopuri turistice.
Avad in vedere acest raport in cadrul caruia serviciile prestate realizate de populatia locala sunt preponderente, zona apare ca emitatoare de
fluxuri turistice.

3. Aceasta apare ca un tip aparte de viata datorita pozitiei acesteia de intermediar intre producator sau consummator. Inseamna ca in
structura pietei globale, piata acestui tip de intreprtindere nu apare alaturi sau in competitie cu pietele intreprinderii producatoare sau
prestatoare de servicii ci se claseaza in spatiul acestor piete reprezentand o alta imagine a lui. Piata intreprinderii producatoare se distinge
printr`o serie de particularitati privind natura pietei, privind natura tranzactiilor pe piata. Din acest punct de vedere, trasaturi distincte apar in
functie de natura pietei in cadrul careia actioneaza intreprinderea distribuitoare, iar in cadrul fiecarui tip de piata in functie de obiectul
tranzactiilor pe piata.
Piata intreprinderii distribuitoare se caracterizeaza si prin specificul si modul cum se manifesta in cadrul ei cele doua loturi correlative
ale pietei, apar o serie de diferente in functie de obiectul de activitate al intreprinderii.
Cu calitatea sa de agent de piata, intreprinderea se afla intr`un contact permanent cu diferite structuri ale mediului in care desfasoara
activitatea. Acest contact ia forma unui ansamblu de relatii prin intermediul carora intreprinderea isi polarizeaza si finalizeaza activitatea
economica.
Private in legatura lor de interconditionare, totalitatea relatiilor prin intermediul carora intreprinderea pregateste si realizeaza
vanzarea-cumpararea unor produse si servicii impusa de natura activitatii sale formeaza ansamblul relatiilor intreprinderii cu piata.
 Relatiile intreprinderii cu piata se pot clasifica in functie de mai multe criterii:
a) obiectul relatiilor intreprinderii cu piata: relatia intreprinderii cu piata este de doua feluri – relatii de vanzare-cumparare si relatii de
transmitere de informatii si mesaje.
b) profilul agentilor de piata: dupa acest criteriu distingem cateva tipuri de relatii de piata:
- relatiile cu furnizorii(cumparare)
- relatiile cu beneficiarii(relatii de vanzare)
- relatii cu intreprinderi: actionand intr`un profil similar(relatii de concurenta)
- relatii cu intreprinderi de un alt profil(relatii de asociere, relatii de indiferenta)
- relatii cu institutii publice
c) frecventa relatiilor: dupa frecventa relatiilor pe piata acestea pot fi permanente, periodice sau ocazionale. Caracterul lor este
determinat de particularitatile pe care le prezinta cererea si oferta dar si in functie de obiectivele urmarite de intreprindere in cadrul pietii.
d) gradul de concentrare al relatiilor: potrivit acestui criteriu relatiile sunt concentrate sau dispensate. Concentrarea poate fi adusa in
vedere sub trei aspecte: dimensional, spatial si temporal
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Termeni derivati :

- market – marketer = broker, dealer acesta desfasoara activitatea de vanzare si cumparare de actiuni
- marchaindaising = reprezinta toate activitatile ce pot fi utilizate pentru cresterea volumului de vanzari cu amanuntul
- to market = desfasurarea tuturor activitatilor ce pot exist ape piata , de vanzare-cumparare
Elasticitatea cererii se masoara calculand procentajul in care variaza cantitatea ceruta dintr`un bun cand pretul scade sau variaza
cu un procent. Daca rezultatul operatiei este mai mare ca unu, cererea acelui bun este elastica, daca rezultatul este intre zero si unu, cererea
este inelastica.

1. Elasticitatea in functie de pret: procentul cu care se modifica cererea sau cantitatea ceruta la variatiile pretului cu un procent.
Cererea inelastica: cand cererea nu este influentata de variatiile preturilor.
Cererea unitar elastica: modificarea cantitatii cerute cu o unitate, la variatiile preturilor tot cu o unitate.
Exop = ∆X/∆P : X/P => Ex,p = X2-X1/X1 : P2-P1/P1
a) Ex,p = ∞
b) Ex,p > 1
c) Ex,p = 1
d) Ex,p < 1
e) Ex,p = 0
Factorii care influenteaza cererea unui bun sa fie mai mult sau mai putin elastica sunt:
a) Tipul necesitatii : daca bunul este de prima necessitate, cererea va fi inelastica, in schimb daca bunul este de lux, cererea va fi
elastica.
b) Existenta bunurilor substituibile: cererea va fi elastica. Exemplu : o mi ca crestere a pretului uleiului de masline poate provoca
ca un numar mare de femei sa se decida sa foloseasca uleiul de floarea soarelui.
c) Trecerea timpului: cu cat va fi mai mare perioada considerate, cu atat mai mare va fi elasticitatea cererii
d) Importanta bunului in termen de cost: daca cheltuiala pentru acel bun presupune un procent foarte mic din venitul
consumatorilor, cererea va fi inelastica.

2. Elasticitatea in functie de venit: procentul cu care poate varia cantitatea curenta dintr`un produs pentru modificarea venitului cu
un procent.
a) bunurile inferioare se caracterizeaza prin faptul ca la cresterea venitului scade consumul acestora
b) bunurile de lux cresc direct proportional cu venitul
c) bunurile de prima necessitate: cererea este inelastica
d) bunurile normale: cresc direct proportional cu venitul

3. Elasticitatea in cruce: modificarile cantitatii cerute dintr`un bun A, la variatiile unui pret a unui bun B.

Functiile marketingului:

1. Functia de investigare a pietei : prin aceasta functie se urmareste cunoasterea pietelor existente si potentiale, motivatia nevoilor
de consum, cunoasterea comportamentului consumatorului fata de produs dar si alte componente ale mediului.
2. Functia de mijloc: adaptarea organizatiei la mediul economico-social, conectarea dinamica a intreprinderii la mediul extern.
Are in vedere adaptarea permananta la conditiile exterioare, in continua schimbare, fructificarea oportunitatilor si chiar influentarea
mediului sau stimularea unor tendinte in evolutia sa si dezvoltarea cererii pentru anumite produse sau servicii.
3. Satisfacera in conditii superioare a consumatorilor: produce numai ce este necesar, distribuirea numai in conditii optime a
produselor, crearea posibilitatii de alegere a produselor conform gusturilor si preferintelor consumatorilor.
4. Maximizarea eficientei economice ( a profitului ): optimizarea structurilor in deplina concordanta cu obiectivele firmei, a tuturor
proceselor economice precum si promovarea tehnicilor de rationalizare a activitatilor.

Etapele marketingului:

Prima etapa : Orientarea spre productie (1900-1930)

A doua etapa: Orientarea spre vanzari (1930-1950)
- FABRICA => PRODUSE EXISTENTE => VANZARE/PROMOVARE => PROFIT
A treia etapa: Orientarea spre conceptual de marketing (1950-pana azi)
- PIATA => NEVOI DE CONSUM => MARKETING INTEGRAT => PROFIT
A patra etapa: Orientarea catre conceptul de marketing social
 Cele sase concepte ale marketingului definite de Philip Kotler:
1. Nevoi, dorinte, cereri
2. Produsele si serviciile
3. Valoare, cost, satisfactie
4. Schimburi, tranzactii, relatii
5. Piata
6. Marketingul: totalitatea activitatilor care dirijeaza fluxul de marfuri de la producator la consumator
Specializarea marketingului

Specializarea marketingului se face in functie de trei criterii:

1. Profilul activitatii economice sau a unor activitati noneconomice

a) In specializarea marketingului avem trei mari specializari:
A) Marketingul industrial:
- marketingul bunurilor de consum: presupune o colaborare continua intre producatori si consumatori pentru a asigura un flux
permanent al produselor
- marketingul bunurilor de capital
- marketingul intre intreprinzatori

B) Marketingul serviciilor:
Serviciile au anumite particularitati cum ar fi eterogenitatea si inseparabilitatea de prestator. Rezulta ca piata serviciilor este foarte
dinamica.

C) Marketingul agricol: particularitatea marketingului agrcol reiese din faptul ca productia agricola este de tip sezonier.

b) Marketingul organizatiilor noneconomice:

- marketingul ecleziastic (religii)
- marketingul ecologic: care presupune cunoasterea si prevenirea degradarii mediului
- marketingul administrativ: are in vedere imbunatatirea relatiilor administrative cu publicul
- marketingul social si al ideilor: vanzarea sau promovarea ideilor

2. In functie de aria de activitate avem:

- marketing intern: se desfasoara la nivel national
- marketing international: promovarea imaginii si relatiilor intre state, studiul pietelor externe
- marketingul exportului
- marketingul European

3. In functie de nivelul de organizare:

- micromarketing: se refera la activitatea firmei si la relatiile ei cu piata
- macromarketing: marketing la nivel economic, national sau a unei ramuri economice
Structura proiectului:

Analiza mediului de marketing al firmei X / Studiu de piata:

I. Succinta prezentare a societatii:

A. Date de identificare (denumire, forma juridical, obiect de activitate)

B. Gama de produse/ servicii , fabricate/ prestate, comercializate
C. Date privind personalul
D. Piata firmei (aria si structura)

II. Mediul extern al firmei:

A. Componentele micromediului firmei

B. Elementele macromediului cu cea mai mare influenta asupra desfasurarii activitatii firmei

III. Mediul intern al firmei (structura)

IV. Analiza SWOT

Analiza SWOT

Analiza SWOT este o metodă eficientă, utilizată în cazul planificării strategice pentru identificarea potenţialelor, a priorităţilor şi
pentru crearea unei viziuni comune de realizare a  strategiei de dezvoltare. SWOT semnifică Puncte Tari, Puncte Slabe, Oportunităţi şi
Ameninţări. De fapt, analiza SWOT trebuie să dea răspunsul la întrebarea "Unde suntem?", aceasta implicând analiza mediului intern al zonei şi a
mediului extern general şi specific.
Este acronim pentru urmatoarele cuvinte:
- strenghts (puncte forte)
 - weaknesses (puncte slabe)
- opportunities (oportunitati)
- threats (amenintari) – mediul extern

Puncte forte = reprezinta activitatile pe care firma le realizeaza mai bine decat alte firme mai ales concurente sau resurse materiale,
financiare, naturale, etc. pe care le poseda si le depasesc pe cele ale concurentei.

Puncte slabe = reprezinta activitatile pe care firma nu le desfasoara la nivel cel putin egal cu al altor firme (inferior) sau anumite
resurse de care firma ar avea nevoie (pe care le poseda)

Oportunitati = reprezinta factorii externi pozitivi de mediu, anumite sanse oferite de care firma ar putea beneficia prin desfasurarea
unei ample activitati de cercetare si dezvoltare.

Amenintari = reprezinta factorii care se afla in afara controlului firmei, dar care ar putea sa puna strategia de marketing si chiar
afacerea intr-o pozitie de risc.

Exemplu de analiza SWOT

Puncte forte Puncte slabe

Forta de munca numeroasa la costuri reduse Tehnologii invechite
Resurse naturale, financiare, materiale Amplasare gresita
Numar mare de specialisti Resurse reduse
Echipamente de performanta Erori in gestionarea stocurilor
Clienti fideli Lipsa de experienta
Sisteme de informare - procesare Problema de personal
Nivelul redus de cercetare - dezvoltare

Oportunitati Amenintari
Liberalizarea pietelor Concurenta
Modernizarea modelelor de afaceri Furnizori
Perceptia pozitiva asupra afacerii (din partea pietii) Trend nefavorabil
Capacitatea de a oferi o valoare mai mare Expunere mare la pietele globalizate
Reglementari guvernamentale
Caderi economice
Efectul media

Evaluari, determinari, previziuni

Cota de piata reprezinta ponderea pe care o detine o firma in totalul pietei effective sau potentiale a unui produs la un moment dat.
Se calculeaza raportand piata intreprinderii la piata totala:

Pi
C pi  * 100 =( )%
Pt
Cota relative de piata: se calculeaza ponderea pe care o detine o firma, raportandu`se la altele.

PL Pi
C pL   (rezultat  1) sau Cpi   (rezultat  1)
P2 PL
Aplicatie:

1. Pe piata produselor cosmetice din tara A, s`au inregistrat in 2005 vanzari totale de produse cosmetice de 360 milioane euro. Cifra
include si importurile care se ridica la 120 milione euro.
O firma straina k a exportat pe piata tarii A, un volum de produse cosmetice in valoare de 5 milioane euro. In 2006 volumul total al
tranzactiilor a crescut, cei trei indicatori au reprezentat: vanzarile totale 378 milioane euro, volumul importurilor 150 milioane euro si
volumul vanzarilor firmei k de 5,5 milioane euro. Care a fost cota de piata a firmei K in cei 2 ani?

Pi 5
2005 C pi  *100 = * 100  1,38%
Pt 360
 Pi 5
C pimporturilor  * 100 = * 100  4,16%
Pt 120

Pi 5,5
2006 C pi  * 100  * 100  1,45%
Pt 378

P 5,5
C pimporturilor  i * 100  * 100  3,66%
Pt 150

2. Potrivit revistei L`expansion primele 7 locuri ocupate in ierarhia mondiala a producatorilor de automobile in anul 1997 era
ocupate de General Motors 1039 miliarde franci francezi, Ford Motor 896 milioane franci francezi, Toyota 555 milioane franci francezi,
Daimer Benz 417 mil. franci francezi, Crysler 356 mil. franci francezi, Nissan 312 mil. franci francezi si Fiat 306 mil. franci francezi. Pe baza
acestor date se cere calculul cotei relative de piata a primelor cinci producatori mondiali.

PL 1039
a) C pL    1,15( 1)
P2 896

Pi 896
b) Cpi    0,86( 1)
PL 1039

Pi 555
c) Cpi    0,53
PL 1039

Pi 417
d) Cpi    0,40
PL 1039

Pi 356
e) Cpi    0,34
PL 1039
3. Produsul X a fost consumat in 2006 de 10 milioane personae, inregistrandu`se un consum mediu annual de 0,5 kg persoana. In
2007 se estimeaza o crestere a nr. de consumatori la 12 milioane si a consumului mediu la 0,75 kilograme de persoana. Sa se determine piata
efectiva, potentiala, precum si contributia celor trei cai de crestere a marimii pietei (extensive, intensive, mixta).
Piata efectiva 10 mil. * 0,5 kg/persoana = 5 milioane kg
Piata potentiala 12 mil. * 0,75 kg/persoana = 9 milioane kg
 crestere potentiala 4 milioane
Cresterea extensiva 2mil. * 0,5 kg = 1 mil. kg (cu nr. de personae cu care a crescut)
Cresterea intensiva 10 mil. * 0,25 kg = 2,5 mil kg (cu cat se mareste cantitatea folosita)
Cresterea mixta (ambele) (12-10) * (0,75-0,50) = 2*0,25 = 0,5 kg

Consumul Mediu
Aplicatii

Consumul mediu din produsul X pe cap de locuitor este de 1 kg/an. Numarul de consumatori este de 8 milioane de persoane. Iar
pentru perioada urmatoare se estimeaza urmatoarele date:

a) consumul mediu de 2 kg/an si 6 milioane consumatori

b) consumul mediu de 0,5 kg/an si 10 milioane consumatori
c) consumul mediu de 0,75 kg/an si 4 miliaone consumatori
Sa se calculeze piata efectiva, piata potentiala si cresterea totala( intensiva, extensiva, mixta).

a) Ponderea initiala 1kg/an ; 8 milioane consumatori

Perioada 1 : 2kg/an ; 6 milioane consumatori

Pefectiva = 1 kg/an * 8 mil consumatori = 8 milioane kg/an

Ppotentiala = 2 kg/an * 6 mil consumatori = 12 milioane kg/an
 => o crestere potentiala de 4 milioane kg/an
-crestere extensiva: - 2 (din 6-8)mil consumatori * 1kg/an = -2 mil kg
-crestere intensiva: 1 (din 2-1)kg/an * 8 mil consumatori = 8 mil kg
-crestere mixta: -2 mil consumatori * 1 kg/an = -2 mil kg

b) Ponderea initiala 1kg/an ; 8 milioane consumatori

Perioada2 : 0,5kg/an ; 10 milioane consumatori

Pefectiva = 1 kg/an * 8 mil consumatori = 8 milioane kg/an

Ppotentiala = 0,5 kg/an * 10 mil consumatori = 5 milioane kg/an
=> o scadere potentiala de 3 milioane kg/an
-crestere extensiva: 2 mil consumatori * 1 kg/an = 2 mil kg
-crestere intensiva: (0,5 – 1) kg/an * 8 mil consumatori = -4 mil kg
-crestere mixta: 2 mil consumatori * (0,5-1) kg/an = -1 mil kg

c) Ponderea initiala 1kg/an ; 8 milioane consumatori

Perioada3: 0,75kg/an; 4 milioane consumatori

Pefectiva = 1 kg/an * 8 mil consumatori = 8 milioane kg/an

Ppotentiala = 0,75 kg/an * 4 mil consumatori = 3 milioane kg/an
=> o scadere potentiala de 5 milioane kg/an
-crestere extensiva: -4 mil cons * 1kg/an = -4 mil kg
-crestere intensiva: (0,75 – 1)kg/an * 8 mil cons = -2 mil kg/an
-crestere mixta: -4 mil kg * (0,75-1) = 1 mil kg/an

Dezvoltare durabila si managementul mediului

CURS 1 – 08.10.07
Prima fiinta domesticita a fost cainele. 
Energia eoliana, energia hidraulica, bla bla bla
Cauze care au determinat aparitia notiunii de dezvoltare durabila
- pitagora a zis:”lumea este condusa prin cifre”;
- dezvoltarea durabila a aparut datorita expansiunii demografice;
- democrit a zis: “toate actiunile izvorasc din necesitate”;

1. expansiunea demografica
- acum 30 de mii de ani s`a estimat ca existau 100.000 de oameni;
- acum 40 de mii de ani se considera ca s`a epuizat existenta primei specii umane;
- anul 0 – 100 de milioane de oameni
- dupa 100 de ani – 275 mil de oameni
- anul 1900 - 1 miliard 150 de milioane de oameni
- anul 1950 – 2 miliarde 500 de milioane
- anul 1970 – 3 miliarde 700 de milioane de oameni
- ….. se estimeaza la a se ajunge la 10 miliarde de oameni
- s`a apreciat (prin 1900) ca pt hrana unui om pe un an de zile ar trebui sa aiba o suprafata cuiltivabila de 0,6 ha …
- consumu` de apa s`a triplat in ult 50de ani
- consumu` de carbuni este in continua crestere.. evolutie exponentiala
- 40% din aceste resurse extrase se transf in energie, 37% sunt resurse care se transf in produse pentru industrie;
- in ultimul secol a trecut in atmosfera mai mult CO2 decat a trecut in 420 de mii de ani – ca efect s`a modificat clima;
- a fost nevoie de extinderea terenurilor agricole – din cauza asta au recurs la distrugerea padurilor; (*1 ha de padure transf
CO2 in O);
- s`a distrus jumatate din humus;
Obiectivele dezvoltarii durabile
Obiective
- Generale, fundamentale, cu caracter permanent;
- preliminare cu caracter temporar;
- specifice unui domeniu, unei perioade;

Dezvoltarea durabila include trei domenii de activitate:

- Economic
Obiective:
 Maximalizarea productiei de bunuri si servicii, maximalizarea eficientei fluxurilor de resurse, biologice,
informationale, reprocesarea materialelor folosite

- Social
Obiective:
 Repartizarea echitabila a bunurilor si a serviciilor
 Antrenarea tuturor membrilor societatii in activitatea economica
 Folosirea si adaptarea mecanismelor institutionale la gestiunea informatiei si reglarea sistemelor economice si
sociale
 Mentinerea diversitatii culturale
- Ecologic – se caracterizeaza prin globalitatea sa fara granita (apa, aerul); procesele economice au loc in cadrul sistemului
ecologic (surse, efecte); existenta omului si evolutia sa depind de resursele sistemului ecologic. Sistemul ecologic preia
ineficientele sistemelor economic si social.
Obiective:
 Mentinerea biodiversitatii

Principiile fundamentale ale dezvoltarii durabile:

1. redirectionarea cresterii economice
- conservarea resurselor (procese tehnologice cu consumuri specifice mai mici);
- reducerea ratei de exploatare prin reducerea consumurilor;
- reciclarea si reutilizarea produsilor secundari;
- surse de energii alternative (solara, eoliana).
2. modificarea procesului de crestere economica
- redimensionarea ritmurilor de crestere pentru asigurarea pe termen lung a necestitatilor populatiei;
- acces la transferul de tehnologii importante.
3. satisfacerea nevoilor esentiale de hrana, apa, energie, locuinta, asistenta medicala si instruire
4. asigurarea de resurse a populatiei;
5. conservarea bazei de resurse – resurse alternative;
6. restructurarea tehnologica si punerea sub control a riscurilor;
7. integrarea deciziilor referitoare la protectia mediului in procesul unic (de la natura inapoi la natura)
Dezvoltare Durabila
Agenda 21, 1992 Rio de Janiro
In problema Romaniei se propune recuperarea decalajelor, modernizarea sistemelor productive, valorificarea resurselor
umane si materiale, protejarea naturii si a medicului inconjurator si a resurselor.
Pentru realizarea masurii nationale si modificarea sistemeor de gandire si actiune, este necesara continuitatea politicilor
guvernamentale, valorilor nationale a avutiei fiind adaugata celor anterioare si se elimina distrugerea constructive.

1. Dimensiunea economia a strategiei romane de dezvoltare durabila:

- oprirea dezindustrializarii
- dezvoltarea unor industrii moderne
- modernizarea agriculturii
- dezvoltarea servicilor
- reducerea decalajelor in plan territorial
- dezvoltarea infrastructurilor (cel mai mic procent de strazi din Europa)

Resursele energetice (centrale nucleare, ecologizarea).

18% din current il furnizeaza centrala de la Cernavoda.
Problema apei potabile (irigatii, ape uzate,sa se dezvolte stiinta cunoasterii, educatia si cultura).
Agricultura este un domeniu vital sa se treaca de la autoconsum la export
Turismul, o industrie globala in care se valorifica resursele balneare, etc.

2. Cresterea gradului de ocupare a muncii

- promovarea investitilor autohtone si straine
- mentinerea echilibrelor macroeconomice
- reducerea inflatiei
3. Dezvoltarea durabila in plan social
- servicii publice eficiente
- accesul la educatie si sanatate
- diminuarea coruptiei
- impozitarea progresiva a veniturilor
4. Dimensiunea ecologica
- eco-eficienta prioritara si exceptionala (periclitata echilibrului economic, influenteaza negative sistemul
economic si social)
- cercetarea stiintifica si progresul tehnologic
I.Care sunt obiectivele dezvoltarii durabile?
Obiectivele dezvoltarii durabile:1.Obiective fundamentale cu caracter permanent, 2.Obiective preliminare, pregatitoare cu caracter
temporar, 3.Obiective specifice unui domeniu, unei perioade.
Obiectivele sistemelor economice:1.Marirea cantitatii de bunuri si servicii, 2.Marirea efeicientei, folosirea fluxurilor de resurse
(minerale, biologice, informationale),3.Reprocesarea materialelor folosite.
Obiectivele sistemului social:1.Alocarea echitabila a bunurilor si serviciilor, 2.Antrenarea tuturor membrilor societatii in procesele
economice (locuri de munca), 3.Adaptarea structurilor si mecanismelor institutionale si gestiunea informatiei, 4.Mentinerea si dezvoltarea
diversitatii culturale.
Obiectivele sistemului ecologic – mentinerea biodiversitatii
Caracteriastile sistemului ecologic:
-sistemul ecologic are caracter global, este preexistent aparitiei omului, dar include existenta lui.
-procesle economice au loc in cadrul sistemului ecologic, care preia aspecte negative ale sistemului ecologic
Raportul BRUNDTLAND are 7 principii:
1.Redimensionarea cresterii economice
a)conservarea resurselor pt asigurarea generatiilor urmatoare
 b)scaderea ratei de exploatare prin reducerea consumurilor specifice
c)reutilizarea prin reciclare a produsilor secundari
d)folosirea unor resurse energetice neconventionale – energie solara , energie eoliana, etc
2.Modificarea procesului de crestere economica prin redimensionarea ritmurilor de crestere pt asigurarea necesitatilor populatiei in
continua crestere
3.Satisfacerea nevoilor esentiale de hrana, energie, apa, asistenta medicala si instruire
4.Asigurarea unui nivel de crestere durabila a populatiei (control demografic)
5.Conservarea bazei de resurse prin descoperirea de noi zacaminte
6.Restructurarea tehnologiilor pt a pune sub control riscurile pe care le prezinta activitate ecologica
7.Integrarea deciziilor de protectie a mediului intr-un proces unic de dezvoltare economica si sociala
Aplicarea elementelor specifice raportului BURDTLAND este prezentata in mod succint in “agenda 21”
II.Care sunt cauzele si efectele care au determinat aparitia concepuilui de dezvoltare durabila?
Cauzele care au determinat aparitia conceptului de dezvoltare durabila sunt:
Resursele de materii prime sunt limitate si in permanenta diminuare iar populatia se inmulteste disproportionat si haotic
Lipsa apei potabile afecteaza diversitatea biologica si atmosfera globala, viata in general si dezechilibrele ecologice
S-a extins acumularea de bioxid de carbon si a altor gaze in atmosfera – a depasit suportabilitatea sistemelor naturale, manifestata sub
forma de furtuni, inundatii devastatoare
Revendicarea de spatii vitale pt infaptuirea cererii economice a declansat doua razboaie mondiale si peste 60 de conflicte locale,
curmand viata a 110 milioana de persoane numai dupa 1990.
Tipul de crestere economica actual a contribuit direct la scindarea societatilor umane in bogati si saraci cu consecinte catastrofale
asupra a 60-70% din populatia globului
In aceste conditii a aparut conceptul de dezvoltare durabila care urmareste imbunatatirea calitatii vietii si protejarea naturii precum si
realizarea echilibrului intre oameni si hrana, a coeziunii in interiorul societatilor si la nivel global, la globalizarea evolutiilor politice,
economice, comerciale si sociale. Ultimele decenii ale secolului 20 marcheaza constientizarea tot mai accentuata de catre om a unei noi crize,
una globala si fara precedent care poate genera efecte catastrofale pt insasi existenta omului pe pamant. Dorinta fireasca pozitiva a omului de
a-si asigura o viata cat mai buna a avut efecte negative asupra mediului inconjurator:
Relizarea de drumuri, canale, indiguri, contructii de locuinte, sisteme de salubrizare au afectat atat componenta biotica, cat si cea
abiotica a mediului inconjurator
Aparitia si dezvoltarea unor mestesuguri au impus un consum sporit de resurse naturale, ceea ce a condus la o exploatare irationala a
unor resurse minerale (minereuri, petrol) sau naturale (lemn)
A avut loc o crestere demografica fara precedent care a impus sporirea preocuparilor pt procurarea hranei, agricultura traditionala
neputand face fata nevoilor alimentare
Toate acestea au condus la aparitia unei crize a mediului inconjurator care a capatat noi dimensiuni, incluzand o multitudine de
aspecte cum ar fi criza economica, criza de materii prime, criza demografica, criza energetica, criza alimentara, criza ecologica. Cele mai
puternice efecte negative asupra mediului inconjurator se datoreaza sectorului energetic prin consumul mare de resurse minerale
neregenerabile (carbune, petrol, gaze naturale), dar si prin resturile solide rezultate in urma procesului de productie si emanatiilor de gaze din
sectorul energetic la care se adauga sectorul nuclear de producere a energiei electrice. Avand in vedere aceste efecte negative trebuie mentionat
un alt fapt care a dus la o noua viziune asupra viitorului omenirii si anume spectrul apocalipsului nuclear si o serie de alte evenimente cu
conotatie ecologica (producerea unor maree negre de proportii, cutremure, scurgeri radioactive de la centrale nucleare, etc) care contribuie la o
mobilizarea fara precedent a specialistilor si a opiniei publice. Astfel sunt organizate reuniuni la nivel mondial, pe domenii de interes general
care dezbat probleme legate de alimentatie, dezvoltare, protectia mediului inconjurator. In 1987 au loc 2 evenimente importante pt viitorul
mediului inconjurator si al intregii vietii economico-sociale:
Aderarea a 87 de state la Protocolul de la Montreal prin care se “ingheata” consumul si productia de clorofluorocarburi si care prevede
totodata reducerea utilizarii acestora in viitor
“Raportul Brundtland” in care se utilizeaza pt prima data conceptul de dezvoltare durabila si se lanseaza teza esentiala, potrivit careia
deciziile pe care le luam azi si actiunile pe care le intreprindem trebuie sa aiba in vedere continuitatea existentei fiintei umane pe pamant si
faptul ca generatiile viitoare au si ele dreptul sa se bucure si sa beneficieze de conditiile oferite de planeta pe care traim
Prin anii 70 cand s-au stabilit cauzele generale ale degradarii mediului s-a propus stoparea lor, dar o stagnare in dezvoltarea
economica a fost imposibil de acceptat. In consecinta trebuiau gasite solutii care sa permita cresterea demografica, cresterea economica si a
nivelului de trai, in concordanta cu cerintele de protectie a mediului ambiant fapt ce s-a concretizat in conceptul de dezvoltare durabila care in
esenta insemna “satisfacerea nevoilor prezentului fara compromiterea aspiratiilor generatiilor urmatoare” si se inscrie ca o actiune pe termen
lung. Ea presupune cunoasterea exacta a factorilor perturbatori specifici fiecarei actiuni umane si stoparea sau limitarea actiunii lor distructive. 
III.Care sunt principiile fundamentale ale dezvoltarii durabile?
Conform raportului Brundtland, dezvoltarii durabile i se pot atasa fapte de politica economica si sociala, tinand seama de cerintele de mediu:
1.Redimensionarea cresterii economice
a)conservarea resurselor pt asigurarea generatiilor urmatoare
b)scaderea ratei de exploatare prin reducerea consumurilor specifice
c)reutilizarea prin reciclare a produsilor secundari
d)folosirea unor resurse energetice neconventionale – energie solara , energie eoliana, etc
2.Modificarea procesului de crestere economica prin redimensionarea ritmurilor de crestere pt asigurarea necesitatilor populatiei in continua
crestere
3.Satisfacerea nevoilor esentiale de hrana, energie, apa, asistenta medicala si instruire
4.Asigurarea unui nivel de crestere durabila a populatiei (control demografic)
5.Conservarea bazei de resurse prin descoperirea de noi zacaminte
6.Restructurarea tehnologiilor pt a pune sub control riscurile pe care le prezinta activitate ecologica
7.Integrarea deciziilor de protectie a mediului intr-un proces unic de dezvoltare economica si sociala
IV.Care este strategia de dezvoltare durabila a Romaniei?
Strategia de realizare a unei dezvoltari durabile are ca probleme centrale existenta colectivitatii umane, atat in plan temporal, cat si special,
precum si realizarea unui sistem coerent care sa suporte costurile generate de dezvoltarea economico-sociala, de prevenire a poluarii si de inlaturare a
efectelor negative ale acesteia. Cerintele minime pt realizarea unei dezvoltari durabile sunt:
 - redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie mai echilibrata a resurselor si accentuarea laturilor calitative ale productiei
- eliminarea saraciei, ce se poate realiza prin satisfacerea nevoilor esentiale pt asingurarea nevoilor esentiale pt asigurarea unui loc de munca;
pt hrana, apa, energie si sanatate
- reducerea cresterii demografice necontrolate
- conservarea resurselor naturale, intretinerea diversitatii ecosistemelor, supravegherea impactului dezvoltarii economice asupra mediului
- reorientarea tehnologiei si punerea sub control a resurselor acesteia
- unificarea pe plan mondial a deciziilor privind mediul si economia
Mediul inconjurator, intr-o acceptiune mai larga, cuprinde un ansamblu de factori naturali care actioneaza asupra organismelor vii, cat si
sociologici (culturali) care exercita influente asupra omului si activitatilor sale.
Principiile generale ale strategiei protectiei mediului in Romania sunt:
- conservarea si imbunatatirea conditiilor de sanatate a oamenilor, prin corectarea impactului negativ produs de anumite activitati poluante, cat
si prin masuri de prevenire a poluarii prin introducerea si utilizarea unor tehnologii “curate” in toate activitatile
- exploatarea intensiva a resurselor conduce la epuizarea acestora; degradarea mediului inseamna reducerea potentialului existent de regenerare
a naturii, inrautatirea calitatii si diminuarea posibilitatii de refacere a factorilor de mediu: aerul, apa, solul, flora si fauna
- evitarea poluarii prin masuri preventive, prin aplicarea unor tehnologii nepoluante
- conservarea biodiversitatii, ceea ce inseamna eliminarea poluantilor, mentinerea ecosistemelor, a capacitatii lor de functionare, a stabilitatii si
a rezistentei lor la degradari, a productivitatii si adaptabilitatii lor
Plecand de la aceste principii si de la conditiile specifice din Romania, criteriile ce stau la baza stabilirii prioritatilor privind actiunile ce trebuie
intreprinse pt ocotirea mediului sunt:
- mentinerea si imbunatatirea sanatatii populatiei si a calitatii vietii, ceea ce corespunde primului principiu anuntat al strategiei de ocrotire a
mediului
- mentinerea si imbunatatirea potentialului existent al naturii, ceea ce corespunde principiului dezvoltarii durabile
- apararea impotriva calamitatilor naturale si accidentelor prin constructii specifice si masuri de siguranta adoptate pe baza unor cercetari de
specialitate
- raport maxim beneficiu/cost; acest raport permite ierarhizarea actiunilor in asa fel incat cele cu efect maxim sa fie aplicate primele.
- racordarea la prevederile comventiilor internationale si la programele internationale privind si protectia mediului
Intre dezvoltarea economica si sociala, starea mediului inconjurator si sanatatea oamenilor exista o legatura stransa, ele interconditionandu-se
reciproc, mediul si sanatatea constituind conditii necesare oricarui proces de dezvoltare, proces ce poate influenta la randul lui, pozitiv sau negativ,
starea mediului si sanatatea oamenilor. Calitatea factorilor de mediu in Romania este afectata de toate activitatile care se desfasoara in tara noastra,
precum si de poluarea transfrontiera.
V.Protectia mediului
Mediul ambiant este definit ca un ansamblu, la un moment dat, al factorilor naturali (fizici, chimici, biologici) si sociali (creati prin
activitati umane) care in stransa interactiune influenteaza echilibrul ecologic si determina atat conditii de viata pt om cat si conditii pt
dezvoltarea economico-sociala a societatii.
Biotopul este definit ca o portiune din spatiu in care factorii de mediu creaza un ansamblu omogen (lac, padure) si biogeneza, ca fiind
comunitatea de organisme vii atasate unui anumit biotop.
Habitatul reprezinta totalitatea biotopurilor in care poate trai o specie animala sau vegetala.
Unitatea minima de mediu caracterizata printr-un anumit biotop si o anumita biogeneza, respectiv prin asnumite conditii de mediu in
care traiesc specii adaptate la aceste conditii, constituie un ecosistem. Se considera ca ecosistemul este unitatea fundamentala a biosferei si
poate fi diferentiat pe zone geografice (artic, temperat, tropical).
Prin prisma activitatilor umane, putem vorbi de un mediu natural care constituie zone in care fenomenele se desfasoara in cadrul unor
echilibre putin afectate de om: de un mediu natural-artificial, care denumeste zone in care au loc unele abateri de la cursul natural specific
datorat unor activitati umane (culturi agricole) si antroposfera (oikumen) care este mediul locuit direct de oameni (orase).
Ecosistemele nu sunt izolate, ci legate prin interconditionari reciproce, ceea ce face ca efectele negative sa se propage in lant.
Legaturile ecosistemului ca unitate si biosfera ca intreg, sunt evidentiate prin ciclurile biogeochimice, care reprezinta unitar fluxul de materie
si energie dintr-un ecosistem; acest flux leaga biotopul (componenta nevie) si biogeneza (componenta vie) unui ecosistem de ansamblul
biosferei. Aceste cicluri au la baza 3 tipuri de procese: de sinteza, de transforrmare si de descompunere, corespunzatoare celor trei tipuri
distincte de organisme vii: plante, animale si bacterii. In acest context, o importanta deosebita o constituie lanturile trofice, respectiv filierele
prin care un roganism viu isi procura hrana necesara vietii. Lantul trofic se parcurge in sens unic, de la plante spre saprofage, dar pe un numar
variat de tarsee, care alcatuiesc o retea trofica. Un element important al lantului trofic consta in faptul ca, in fiecare etapa a sa, randamentul de
transformare a materiei organice consumate este de cca 10%. Ca urmare numarul de indivizi din diferitele specii scade pe masura ce specia se
afla “mai sus” in lantul trofic. Se obtine o piramida trofica, in care la baza se afla plantele cu 92-95% din masa vie totala; urmeaza speciile
fitofage, cu 4-6% si zoofagele cu 0.2% (pradatori rimari), respectiv 0.01% (pradatori secundari).
VI.Rolul omului in perturbarea mediului
O realitate de necontestat este ca baza existentei umane, reprezentata de ecosfera si de resursele minerale este limitata cantitativ.
Aparitia unor fenomene negative si dezechilibrelor ecologice ca urmare a unor accidente sau activitati umane necontrolate, a dus la necesitatea
evidentierii cauzelor care provoaca alterarea conditiilor naturale de mediu. Afectand echilibrele naturale, omul a prejudiciat productivitatea
ecositemelor, a deteriorat raportul stabilitate-diversitate si succesiunea evolutiei biologice, punand in pericol insasi supravietuirea biologica.
Deteriorarea conditiilor de mediu este cauzata de actiunile omului, este rezultatul agresiunii inconstiente asupra sistemelor naturale care ne
sustin, iar criza mediului inconjurator este o problema nu numai ecologica, dar si sociala. Se poate face o clasificare a principalilor factori
perturbatori ai mediului, astfel:
- factori naturali: eruptii vulcanice si solare, cumtremure catastrofale, incendii, inundatii
- factori antropici datorati activitatilor (prezentei) umane: crestrea demografica, dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea industriei,
exploatarea rezervelor naturale
Cresterea numerica a populatiei Terrei a fost posibila prin stabilirea relativa a conditiilor naturale si imbunatatirea permanenta a
conditiilor de trai a unor fiinte care au invatat sa cunoasca si sa stapaneasca natura. Principala problema pe care o ridica si in prezent cresterea
demografica o constituie necesitatea sigurarii hranei, ce trebuie sa dea un impuls agriculturii.
VII.Ce este dezvoltarea durabila?
Notiunea de dezvoltare durabila se refera la acel tip de dezvoltare economica care asigura satisfacerea necesitatilor prezente fara a
compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface propriile cerinte. Obiectivul major al dezvoltarii durabile, acelasi pt orice stat al
 lumii, de la cele mai bogate tari si pana la tarile lumii a treia, este satisfacerea necesitatilor si aspiratiilor, fara a compromite viitorul
urmatoarelor generatii.
Componentele esentiale ale unei strategii pt o dezvoltare durabila sunt clar definite. Ele prevad stabilizarea cresterii demografice,
reducerea dependentei de hidrocarburi, promovarea resurselor de energie regenerabile, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice,
reciclarea materilelor. In acest fel comnceptul de dezvoltare durabila defineste un proces de schimbare in exploatarea resurselor, orientarea
investitiilor, dezvoltarea tehnologiei.
VIII. Prezentati succint principalele cauze si surse de degradare si poluare a solului
Degradarea solului consta in pierderea prin eroziune a stratului de humus. Poluarea solului consta in schimbarea compozitie sale
calitative si cantitative, schimbare de natura sa afecteze evolutia normala a biocenezei aferente lui. Pricipalele cauze ale degradarii solului sunt:
a)despaduririle (se efectueaza pt exploatarea lemnului si pt crearea de noi terenuri agricole si pasuni ) – pot produce inundatii catastrofale,
b)extinderea culturilor agricole, c)asanarea mlastinilor (zonele de mlastina absorb apa, impiedica inundatiile, purifica apa), d)poluarea cu
produse chimice.
IX. Prezentati succint efectele pe termen mediu si lung ale degradarii solului
Tehnicile de amenajare a peisajelor, regularizarea cursurilor de apa, irigarea terenurilor aride pot sta si ele la originea unor efecte
daunatoare asupra solurilor; in regiunile aride, o irigare fara drenaj suficient provoaca o solicitare excesiva a terenurilor care pericliteaza
culturile.
Un alt efect al degradarii solului ar fi acela ca pulberea de sol ajunge in rauri, care o transporta sub forma de mal; daca in calea raului
se ridica un baraj, in scopul constiturii unei hidrocentrale, exista riscul ca lacul de acumulare sa se colmateze cu mal si sa scoata din uz
hidrocentrala, mai repede decat s-ar fi prevazut initial.
X. Prezentati succint mijloacele si actiunile necesare pt prevenirea degradarii si poluarii solului
Rolul padurilor in protectia solului este foarte important; padurea mentinre fertilitatea solului si are un rol regulator asupra regimului
hidric si a cursurilor de apa. Padurea joaca un rol important la apararea solului impotriva eroziunii provocate de vant si ape. Padurile creeaza
un sol foarte bogat in humus, ceea ce insemna ca un teren degradat, dupa reimpadurire si trecerea unui timp suficient, devine fertil. Padurile au
rolul de regulator al precipitatiilor. O solutie pt evitarea pierderilor de sol fertil o poate constitui cultivarea de soiuri diferite de plante in ani
succesivi. 
XI. Prezentati succint principalii factori care determina poluarea atmosferei
Poluarea atmosferei se datoreaza unor surse naturale (eruptii vulcanice, fenomene de descompunere, etc) si artificale, rezultate in urma
activitatilor umane. Pe primul loc, cu o contributie de 60% din poluarea atmosferei se plaseaza transportul auto, urmat de industrie, astfel:
industria chimica si metalurgica 17%, sectorul energetic 14%, incinerare rezidii, etc.
XII. Prezentati succint efectele pe termen mediu si lung ale poluarii atmosferei si metodele de protectie
Efectele poluarii atmosferei
Efectul de sera – o serie de gaze existente in atmosfera terestra au proprietatea de a lasa sa treaca spre pamant radiatia solara, dar sa nu
permita trecerea radiatiei calorice in sens invers, spre spatiul cosmic; se realizeaza astfel un efect de sera, care consta in incalzirea suprafetei
pamantului pe seama radiatiei solare
Ploile acide – bioxidul de sulf si oxizii de azot sfarsesc prin a revenii pe pamant sub forma de acid sulfuric si acid azotic, substante
extrem de corozive; ploile acide se manifesta in zone relativ indepartate de locul unde s-au emis agentii poluanti cu o violenta deosebita in
zonele reci ale globului
Degradarea stratului de ozon – singura modalitate de a combate rarefierea in continuare a stratului de ozon, pt a permite atmosferei sa
se refaca ar fi sa se elimine cu totul producerea purtatorilor majori artificiali de fluor, de clor si brom in stratosfera.
Metode de protectie
Masurile de prevenire si combatere a poluarii atmosferice depind de natura, provenienta si toxicitatea poluantului, de gradul de
dispersie si persistenta si de o serie de factori climaterici si meteorologici. Printre masurile cele mai importante care se iau se numara:
evacuarea gazelor poluante prin cosuri industriale, aplicarea unor metode mecanice bazate pe legile dispersiei si sedimentarii, aplicarea unor
metode fizico-chimice bazate pe operatii de absorbtie/desorbtie si purificare catalitica, extinderea utilizarii surselor de energie
neconventionale, nepoluante, utilizarea unor carburanti mai putin poluanti, amplasarea izolata a obiectivelor puternic puloante, crearea unor
perdele protectoare prin plantare de arbori rezistenti la poluare.

1. Care sunt fenomenele speciale si economice care au determinat actiunile primare pentru fundamentarea principiilor dezvoltarii
durabile?
R: Expansiunea demografica, reducerea capacitatii de materii prime, forme conflictuale

2. Actiuni intreprinse de organizatii neguvernamentale si statale in vederea formarii opiniei publice su statale referitoare la dezvoltarea
durabila.

DREPT COMERCIAL
NOTIUNEA, OBIECTUL SI DELIMITAREA DREPTULUI COMERCIAL
Expresia de drept comercial ne sugereaza ca acesta reglementeaza prin normele sale, activitatile de natura economica, comertul in
general.
Cuvantul comert provine din cuvintele latine ,,cum’’ si ,, mers ’’ si inseamna ,,cu marfa’’.
In sens economic dreptul comercial are in vedere activitati economice cum ar fi: productia de marfuri, prestarea de servicii, executarea
de lucrari si altele.
In sens juridic, dreptul comercial se refera la normele legale prin care se reglementeaza desfasurarea activitatii economice, enumerate
mai sus.
Pentru determinarea obiectului dreptului comercial s`au propus mai multe teorii
1. TEORIA SUBIECTIVA: potrivit careia, obiectul dreptului comercial este reprezentat de norme juridice aplicabile comerciantilor.
Aceasta teorie nu acopera integral sfera obiectului dreptului comercial, deoarece la un raport multicomercial poate sa participle si unul
necomercial, in aces caz fiind aplicabila legea comerciala.
2. TEORIA OBIECTIVA: care stabileste ca obiectul dreptului comercial este alcatuit din normele care reglementeaza faptele de
comert( actele,faptele si operatiunile comerciale). Practic aceasta teorie are in vedere natura obiectiva a actului de comert savarsit si nu calitatea
de comerciant a persoanei care savarseste actul respectiv.
 Concluzionand aratam ca dreptul comercial reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza desfasurarea faptelor de
comert, precum si normele juridice aplicabile comerciantilor.
AUTONOMIA DREPTULUI COMERCIAL
Initial, dreptul comercial a fost o parte a dreptului civil. Incepand cu secolul al XIX-lea odata cu dezvoltarea pietei economice au
aparut din ce in ce mai multe norme juridice specifice comertului. La un moment dat toate aceste norme s`au diferentiat de normele civile si
dreptul comercial s`a desprins ca ramura de sine statatoare. Primele reguli de drept comercial roman, au aparut in regiunile organice ale Moldovei
si Munteniei din 1831. Prin acestea se infiintau primele tribunale de comert, iar cazurile se judecau dupa condica de comert a Frantei.
Codul comercial roman a fost adoptat in 1887 dupa modelul italian din 1882. este in vigoare si in zilele noastre, desi in perioada
comunista nu si`a gasit aplicabilitatea.
In tarile din sistemul romano-german exista o controversa referitoare la autonomia dreptului comercial. Intr`o prima opinie se
considera ca dreptul comercial este inclus in dreptul civil, impreuna alcatuind un tot unitar
In favoarea acestor concluzii se aduc urmatoarele argumente:
a) existenta unei singure ramuri de drept privat prezinta avantajul ca nu este necesara o interpretare prealabila a raportului juridic
dedus judecatii. Astfel daca dreptul comercial este separate de dreptul civil, judecatorul trebuie mai intai sa stabileasca daca acordul juridic
respective este unul civil sau unul comercial, ceea ce ar putea ingreuna solutionarea cauzei.
b) in comercial se aplica foarte multe norme juridice civile.
c) o eventuala distinctie intre cele doua ramuri de drept ar presupune existenta unor instrumente specializate pe civil sip e comercial.
O a doua opinie considera ca dreptul comercial este o ramura distincta fata de dreptul civil si s`au adus argumente:
a) faptul ca anumite norme civile isi aplica si in civil nu inseamna ca dreptul comercial nu contine suficiente norme proprii pentru a
alcatuii o ramura de drept de sine statatoare.
b) argumentul invocat de sustinatorii opiniei contrare ca distinctia intre civil si comercial duce la dificultati in interpretarea raportului
juridic, nu poate fi retinut deoarece orice raport juridic dedus judecatii trebuie sa fie mai intai interpretat de judecator.
c) existenta instantelor specializate nu duce la ingreunarea activitatii juridice, ci , dimpotriva la simplificarea acesteia si la solutionarea
mai corecta d.p.d.v legal.
Concluzie: dreptul comercial este o ramura de drept autonoma fata de dreptul civil, avand institutii juridice proprii. Acolo unde nu
exista norme strict comerciale care sa reglementeze un anumit raport juridic se vor aplica normele generale din civil.
DELIMITAREA DREPTULUI COMERCIAL
1. Fata de dreptul civil: ambele sunt ramuri de drept privat, prin urmare partile participante la raportul juridic civil sau comercial se
afla pe o pozitie de egalitate juridica. Raportul juridic comercial se diferentiaza de raportul juridic civil prin existenta trasaturii de comercialitate.
2. Fata de dreptul comertului intern: ambele sunt ramuri de drept privat, ambele prezinta caracteristica de comercialitate, se
deosebesc prin faptul ca raportul juridic de drept al comertului internatonal presupune existenta unui element de extranaitate.
3. Fata de dreptul procesual civil: dreptul procesual civil cuprinde normele prin care se reglementeaza desfasurarea proceselor
civile, inclusive a celor comerciale. Codul de procedura civila cuprinde disp. generale aplicabile atat proceselor civile cat si proceselor comerciale
si cuprinde dispozitii speciale aplicabile doar proceselor comerciale.
Izvoarele dreptului comercial si ale dreptului comertului international
1. Izvoarele dreptului comercial. Se impart in doua mari categorii:
Izvoare normative:
- constitutia – este legea fundamentala si consacra principiile de baza ale desfasurarii vietii economice (principiul libertatii
comertului, economia de piata, principiul ocrotirii concurentei loiale si principiul ocrotirii de catre stat a proprietatii publice si a
proprietatii private);
- codul comercial – este cel mai important izvor normativ al dreptului comercial si reglementeaza principalele institutii juridice in
acest domeniu (faptele de comert, comerciantii si obligatiile comerciale);
- legile comerciale stricto sensum (in sens restrans) – de exemplu Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale republicata, Legea
26/1990 privind registrul comertului, Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale;
- legile in sens general – hotarari de guver, ordonante de urgenta, decrete legi;
- codul civil si legile civile speciale;
Izvoare interpretative:
- uzurile (uzantele comerciale) – care sunt cutume (cutuma = datina/obicei); regula de cultura comerciala izvorata din practica
membrilor societatii care este folosita timp indelungat si are devine obligatorie, la fel ca si legea; cle mai importante uzante
comerciale sunt in materia interpretarii contractelor;
o conventiile (contractele) se executa cu buna-credinta
o clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea debitorului (aceasta regula se mai numeste “in dubio pro reo”);
o clauzele contractuale se interpreteaza in sensul in care ar produce efecte si nu in sensul in care nu ar produce efecte;
o conventiile obliga, nu numai la ce este expres prevazut, ci si la ceea ce echitatea sau obiceiul, obliga;
o prevederile contractuale se interpreteaza unele prin altele;
o clauzele obisnuite se subinteleg;
- doctrina juridica (literatura de specialitate) – nu reprezinta un izvor propriu-zis de drept, insa prin activitatea de interpretare a
normelor juridice facuta de catre specialisti in domeniu, pot fi influentate opiniile judecatorilor si chiar se poate ajunge treptat la
o imbunatatire a normelor;
- practica judiciara de asemenea nu reprezinta un izvor propiu-zis de drept, insa publicarea hotararilor instantelor superioare
poate duce, in timp la o practica mai unitara, a instantelor de judecata.
2. Izvoarele dreptului comertului international
izvoare interne
- principalul izvor normativ este codul comercial; de asemenea mai avem legile comerciale speciale, codul civil si legile civile
speciale;
- principalul izvor interpretativ sunt uzantele;
izvoare internationale
- sunt tratatele, pactele, conventiile, protocoalele la care Romania este parte; (in cazul in care o norma internationala vine in
contradictie cu o norma interna va prevala norma internationala
 Speta:
A l-a chemat in judecata pe B solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate ca reclamantul are asupra
patrimoniului paratului un drept de creanta.
A invedereaza (aduce la cunostinta ) instantei ca situatia defapt care a generat litigiul este urmatoarea: dupa ani de prietenie cu paratul
a dobandit incredere in el. Iar cand acesta i-a cerut suma de 3,5 milioane aceasta n-a refuzat. Contractul de imprumut a fost incheiat
intre parti sub forma unui inscris sub semnatura privata (chitata de mana). In data de 16.02.1992. Ulterior A si B au incheiat actul in
forma autentica la data de 20.03 1992 asa cum a dorit A (reclamantul) pentru ca in acest mod creanta sa ar fi garantata real. In contract
partile au stipulat ca termenul scadent este 20 martie 1993 si ca imprumutul nu este producator de dobanzi. Cu acesti bani B si-a
cumparat un apartament pentru care a platit suma de 30 mil lei. Restul de bani B i-a imprumutat de la C si a constituit in favoarea
acestuia o ipoteca avand ca obiect insusi imobilul achizitionat. Ipoteca a fost transcrisa la 5.05.1992. La momentul contractarii
imprumutului, B nu avea in patrimoniu decat niste haine. La 27 Iulie 1992, B a castigat la LOTO o suma mare de bani cu care si-a
mobilat apartamentul si a cumparat un autoturism si a ridicat o casa la munte. Intrucat B nu a restituit banii, A a introdus prezenta
actiune la 20 martie 1996 fara a cere mai intai banii de la B. B a declarat in instanta ca recunoaste ca a imprumutat suma de bani de la
reclamant dar refuza sa-i restituie. De asemenea paratul a sustinut ca mai intai trebuie sa onoreze creanta lui C deoarece este garantata
real si apoi poate o va onora si pe a lui A. Reclamantul a sustinut ca si creanta sa este garantata real prin incheierea actului in forma
autentica (la notariat) si in plus actul sau are o data anterioara fata de transcrierea ipotecii lui C. Prin urmare, A a solicitat sa-si
recupereze datoria din patrimoniul lui B cu intaietate, cerand sa fie executate silit fie mobila, fie autoturismul, fie casa de vacanta. B s-
a aparat invocand faptul ca nu pot fi urmarite aceste bunuri pentru ca ele nu existau in patrimoniu sau, la momentul imprumutului.
FAPTELE DE COMERT
Din punct de vedere al dreptului civil, notiunile de act juridic si fapt juridic ( fapta juridica ) sunt distincte.
Actul juridic reprezinta o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice in timp ce faptul juridic reprezinta o
manifestare de vointa care desi nu este facuta cu intentia de a se produce efecte juridice totusi acestea se produc
Din punct de vedere al dreptului comercial, notiunea de fapt( fapta) de comert include atat faptele propriu-zise cat si actele juridice.
Prin urmare nu are importanta daca manifestarea de vointa s`a facut sau nu cu intentia de a se produce efecte juridice, fiid calificata in dreptul
comercial ca fapta de comert.
Daca faptul juridic nu contravene legii este licit (ex- plata nedatorata), iar daca incalca legea este illicit (In momentul in care se incalca
legea, o persoana este indreptatita la despagubiri). Ambele produc efecte juridice.
Un exemplu de act juridic – contractul de vanzare`cumparare.
Aceasta distinctie intre acte si fapte nu se mai face in comercial, actele propiu`zise, cat si faptele propriu zise, sunt denumite generic
fapte de comert.
Clasificarea faptelor de comert:
I – Fapte de comert obiective : Sunt enumerate in Art. 3 si in Art. 4 din Codul Comercial. Caracterul obiectiv al acestora este
determinat de insasi natural lor.
Sunt fapte de comert prin insasi clarificarea lor legala:
1. Operatiunile de interpunere in circulatie si schimb
a) Vanzarea, cumpararea comerciala se deosebeste de vanzarea-cumpararea civila prin existenta intentiei de revanzare. In
contractul de vanzare-cumparare civlia, bunul este achizitionat de catre comparator in scopul utilizarii de catre acesta. In contractul de vanzare-
cumparare comerciala bunul este achizitionat de cumparator cu intentia de a fi revandut la un pret mai mare in scopul obtinerii de profit.
Intentia de revanzare trebuie sa existe in momentul cumpararii bunului, sa fie exprimata de catre cumparator sis a priveasca bunul
cumparat. In principal doar bunurile mobile pot face obiectul contractului de vanzare-cumparare comercial. Prin exceptie bunurile imobile pot fi
obiect al contractului de vanzare cumparare comerciala numai daca fac parte din fondul de comert al unei firme sau sunt destinate desfasurarii
unei activitati comerciale.
b) Operatiunile de banca si schimb
2. Intreprinderile
Pentru existenta unei intreprinderi, intreprinzatorul trebuie sa dispuna de o oraganizare autonoma, sa desfasoare o activitate metodica
in scopul obtinerii unui profit.
Tipuri de intreprinderi:
- de constructii
- de transport
- de spectacole publice
- de depozite
- de asigurari
- de fabrici si manufactura
- de editura, imprimerie si vanzare a obiectelor de arta
3. Faptele de comert conexe sau accesorii
Nu sunt fapte de comert prin natural lor dar dobandesc aceasta calitate datorita legaturii pe care o au cu o activitate calificata de lege
ca o fapta de comert.
a) Contractul de mandate: este contractul prin care o parte denumita ,,mandant’’ da o imputernicire celeilalte parti numita
,,mandator’’ sa incheie cu tert anumite acte juridice in numele sip e seama mandatarului.
Mandatarul este doar reprezentantul mandantului, actul juridic neincheiat cu tertul urmand a`si produce efectele fata de mandant nu
fata de mandatory ( delegate, imputernicit, procurator, reprezentant ).
Inscrisul doveditor al contractului de mandate se numeste procura, delegatie sau imputernicire.
In contractul de mandant civil, mandantul este prezumat a fid at cu titlu gratuit.
Mandantul comercial este prezumat cu titlu oneros, si administratorul societatii fiind tot un mandator.
b) Contractul de commision: este contractul prin care o parte numita comitent ii da o insarcinare celeilalte parti numita comisionar
urmand ca acesta s aprimeasca in schimbul indeplinirii obligatiei un comision.
c) Contactul de consignatie: este contractul prin care o parte numita consignant ii incredinteaza spre vanzare bunuri ce ii apartin
celeilalte parti numita consignatar urmand ca plata sa se faca pe masura vanzarii bunurilor.
d) Contractul de report asupra titlurilor de credit
e) Contul current si cec`ul
 f) Cambia si biletul ordin
II. Fapte de comert subiective: Nu sunt propriu-zis fapte de comert, dar capata aceasta calitate datorita faptului ca sunt acte savarsite
de o persoana ce are calitate de comerciant. Codul comercial instituie o prezumtie de comercialitate potrivit careia toate actele savarsite de un
comerciant sunt fapte de comert cu exceptia celor care au o natura pur civila.
III. Faptele de comert unilaterale(mixte): Sunt denumite unilaterale intrucat au calitatea de fapta de comert doar pentru una din
partile participante la raportul juridic comercial. In acest caz se va aplica legea comerciala, totusi nu toate obligatiunile legale impuse
comerciantului se aplica si necomerciantului.
Comerciantii
Subiectele dreptului comercial sunt participantii la raporturile juridice comerciale, comerciantii in general.
Conform articolului 8 din Codul Comercial, statul si unitatile administrativ teritoriale, nu pot avea calitatea de comercianti.
Conform articolului 1, aliniatul 3 din legea numarul 26/1990 privind registrul comertului, obligatia inmatricularii in registrul
comertului nu exista in cazul taranilor si mestesugarilor care isi desfac produse din gospodaria proprie. Prin urmare aceste categorii nu intra in
sfera comerciantilor.
Comerciantii sunt personae fizice sau juridice care savarsesc in mod obisnuit fapte de comert in scopul de a obtine profit. In cazul
comercaintului persoana fizica, pentru dobandirea calitatii de comerciant este necesara indeplinirea cumulativa a mai multor conditii. Acestea
sunt grupate in conditii referitoare la persoana comerciantului si respectiv conditii referitoare la activitatea comerciantului.
Conditiile refeitoare la persoana comerciantului au fost prevazute de legiuitor, atat pentru protejarea intereselor generale cat si pentru
protejarea interesului particular al comerciantului insasi.
Conditiile referitoare la persoana comerciantului sunt :
- capacitatea: pentru a fi comerciant o persoana trebuie sa aiba capacitatea de exercitiu deplina, prin urmare doar persoanele care au
implinit 18 ani poate deveni comerciant. Totusi minorului care a implinit 16 ani I se recunoaste dreptul de a face comert in cadrul unei asociatii
familiale.
Persoanele puse sub interdictie nu pot dobandi calitatea de comerciant neavand capacitatea de exercitiu deplin. Femeia casatorita
inainte de implinirea varstei de 18 ani dobandeste ca effect al casatoriei capacitatea de exercitii depline. In legatura cu situatia acesteia,in
literatura de specialitate exista doua opinii, una potrivit careia poate sa devina comerciant desi este minora ca urmare a dobandirii capacitatii de
exercitiu deplina si o a doua opinie potrivit careia minora casatorita inainte de 18 ani nu poate deveni comerciant intrucat capacitatea de exercitiu
deplina i se recunoaste doar cu privire la actele civile.
- persoana care doreste sa devina comerciant trebuie san u fie incompatibila. Este incompatibila cu calitatea de comerciant persoana
care detine o functie publica sau care exercita o profesiune liberala (medicii, notarii, avocatii).
- persoana care doreste sa dobandeasca calitatea de comerciant trebuie san u fie decazut din dreptul de a fi comerciant. Este decazut
din acest drept persoana care a suferit o condamnare penala pentru o infractiune referitoare la viata economica. Ex: evaziunea fiscala, gestiunea
frauduloasa.
- persoana care doreste sa dobandeasca calitatea de comerciant nu poate desfasura o activitate care este monopol de stat sau care
incarca legea.
Conditiile referitoare la statutul comerciantului:
- comerciantul trebuie sa desfasoare comertul in mod obisnuit cu titlu de profesie. In acest sens nu este comerciant cel care desfasoara
comertul doar ocazional.
- comerciantul trebuie sa desfasoare comertul in nume propriu, nu are calitate de comerciant mandatarul comerciantului.
- comerciantul trebuie sa desfasoare comertul pe riscul sau, raspunderea comerciantului ca persoana fizica este nelimitata, astfel ca in
practica in locul PFA`urilor se prefera infiintarea de SRL`uri cu asociat unic.
- comerciantul trebuie sa desfasoare comertul in vederea obtinerii unui profit, nu are relevanta daca a obtinut efectiv profit sau a avut
pierderi, ci are relevanta intentia lui de a obtine profit.
- comerciantul trebuie sa aiba pregatire de specialitate in domeniul in care isi va desfasura activitatea.
- comerciantul trebuie sa fie inmatriculat in registrul comertului. Inmatricularea in registrul comertului se face in baza unei hotarari
judecatoresti numita ,,incheiere’’, pronuntata de catre un judecator. Din momentul inmatricularii, comerciantul dobandeste toate drepturile si
obligatiile care decurg din calitatea de comerciant. Neindeplinirea obligatiilor ce ii revin poate atrage raspunderea civila (prin plata de despagubiri
pentru prejudiciile cauzate), raspunderea contraventionala (plata de amenzi) sau chiar raspunderea penala.
In cazul comerciantului persoana juridical, deasemenea calitatea de comerciant se dobandeste in momentul inmatricularii.
Comerciantul persoana juridica = societate comerciala
Societatea comerciala se infiinteaza in scopul obtinerii unui profit astfel ca se deosebesc de asociatii si fundatii care sunt persoane
juridice fara scop patrimonial (nonprofit).
Actul prin care se infiinteaza o societate comerciala se numeste act consultative si trebuie sa cuprinda urmatoarele:
- denumirea firmei
- forma societatii (S.R.L., S.N.C., S.C.S., S.A.)
- asociatii cu numele si datele de identificare
- sediul social, puncte de lucru
- obiectul de activitate cu precizarea obiectului principal si a activitatilor care alcatuiesc obiectul secundar
- capitalul social si impartirea acestuia intre asociati precum si cota parte de participare la beneficii si prevederi
- numele si datele de identificare a administratorului
- clauze privind conducerea societatii
- prevederi privind drepturile si obligatiile asociatiilor si alte prevederi privind activitatea financiar-contabila, dizolvarea si
lichidarea societatii, solutionarea eventualelor litigii intre asociati.
- data, semnatura
Judecatorul delegat verifica indeplinirea conditiilor legale si a dosarului de constituire a societatii.
Dupa pronuntarea hotararii judecatoresti societatea dobandeste personalitatea juridica si se elibereaza un certificate de inregistrare care
cuprinde denumirea societatii, sediul, obiectul principal de activitate, numarul de inmatriculare in registrul comertului (J) si codul unic de
inregistrare.
Calitatea de comerciant inceteaza in cazul comerciantului persoana fizica atunci cand acesta numai desfasoara acte de comert cu titlu
de profesie si in mod obisnuit.
Incetarea trebuei sa fie definitive nu doar temporar si trebuie sa rezulte clar intentia comerciantului de a renunta.
 In cazul societatii comerciale, calitatea de comerciant inceteaza in urma dizolvarii si lichidarii societatii. In cazul societatii comerciale
incetarea activitatii nu inseamna pierderea calitatii de comerciant.
Fondul de comert
Este un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si necorporale destinate de catre un comerciant, desfasurarii unei activitati
comerciale in scopul atragerii clientelei si implicit al obtinerii de profit.
Notiunea de fond de comert se delimiteaza fata de notiunile de patrimoniu si intreprindere.
Patrimonial reprezinta totalitatea bunurilor, drepturilor si obligatiilor cu continut patrimonial care apartin unei persoane.
Nu toate bunurile care fac parte din patrimonial unei societati comerciale intra si in alcatuirea fondului de comert.
Exista in patrimoniul firmei si bunuri care nefiind destinate desfasurarii comertului nu fac parte din fondul de comert. Practic fondul de comert
este o parte din patrimoniul societatii.
Natura juridical a fondului de comert
Pentru determinarea acesteia s`au propus mai multe teorii:
1. Teoria personificarii fondului de comert: potrivit acestei teorii fondul de comert este creat in stransa legatura cu persoana comerciantului astfel
ca practice este asimilat acestuia. Critica adusa acestei teorii consta in faptul ca nu se poate pune semnul ,=’ intre o persoana si o masa de bunuri.
2. Teoria universalitatii de drept: potrivit caruia fondul de comert este o universalitate (o masa de bunuri) creata prin vointa legiuitorului. Aceasta
teorie este criticabila intrucat prin lege se prevede doar posibilitatea pentru comerciant de a avea un fond de comert si nu alcatuirea acestuia.
3. Teoria universalitatii de fapt: stabileste ca fondul de comert este o masa de bunuri create pentru vointa comerciantului.
4. Teoria patrimoniului de afectiuni (scop): care stabileste ca fondul de comert este patrimoniul firmei afectat (destinat) desfasurarii unei activitati
comerciale. Critica : asimileaza intreg patrimoniul comercial cu fondul de comert, cand in realitate fondul de comert este doar parte din patrimoniu.
5. Teoria proprietatii incorporale(necorporale): potrivit acestei teorii, fondul de comert este un bun care nu are o existenta materiala, cum ar fi
drepturile de autor. Aceasta teorie limiteaza componenta fondului de comert la unele bunuri care intra in alcatuirea sa.
Natura juridical a fondului de comert este cel mai bine explicate prin combinarea teoriei universalitatii de fapt cu teoria patrimoniului de
afectiune.
Elementele fondului de comert
1. Corporale: bunuri mobile si imobile
2. Necorporale: firma, emblema, clientele, vadul comercial, drepturile de proprietate intelectuala si industriala.
Caracterele fondului de comert
Este considerat a fi un bun mobil, unitar si necorporal.
Actele juridice privind fondul de comert
Fondul de comert in integralitatea sa sau partial , poate face abiect al contractului de vanzare-cumparare, al contractului de inchiriere, poate fi
trimis ca acord intr`o societate comerciala si poate fi obiect al garantiei reale-mobiliare (gajul fondului de comert).
Contractul de inchiriere este contractul prin care o parte numita locator ii comuta celeilalte parti numita locatar sau chirias folosinta unui bun in
schimbul unui pret numit chirie.
Fondul de comert poate fi inchiriat de catre comerciant.
Un comerciant poate aduce ca acord la constituirea unei alte societati, o parte sau integral fondul de comert.
Garantia reala este modalitatea creditorului de a se asigura ca`si va recupera creanta prin bunul care face obiectul garantiei. O garantie reala are ca
obiect un bun. Garantia reala care are ca obiect un bun mobil se numeste gaj sau amanet iar garantia reala care are ca amanet un bun imobil se numeste
ipoteca.
Exista si garantii personale in cazul in care o alta persoana decat debitorul garanteaza creditorului indeplinirea obligatiei.
Fondul de comert fiind considerat un bun mobil poate fi gajat, adica se poate garanta de catre comerciant cu fondul de comert, indeplinirea
obligatiei.
Creditorul care are o garantie reala asupra unui bun mobil se numeste creditor gajist iar creditorul care are o garantie reala asupra unui bun imobil
se numeste creditor ipotecar.
Creditorul gajist in cazul in care creditorul sau nu`si plateste datoria poate sa`si recupereze creanta numai prin executarea silita a bunului gajat.
Creditorul ipotecar nu`si poate acoperi creanta decat din executarea silita a bunului ipotecat.
Creditorul care nu are o garantie reala a creantei sale se numeste creditor chirografar. Creditorul chirografar isi poate recupera creanta prin
executarea silita a orcarui bun pe care il gaseste in patrimoniul debitorului cu exceptia bunurilor care sunt obiect al garantiilor reale (bunuri gajate sau
ipotecate).
Daca mai multi creditori vin in concurs, intai isi vor recupera creantele creditorii care au o garantie reala si abia ulterior creditorii chirografari.
Cand mai multi creditori chirografari vin in concurs ei isi vor recupera creanta in ordinea vechimii datoriei.

Societatile Comerciale
Notiunea de societate comerciala pot fi privita in doua sensuri:
1. Este o institutie juridica, un organism constituit pe principii asociative in scopul desfasurarii comertului si implicit al atragerii de
profit.
2. Este considerat un contract, un acord de vointa intre 2 sau mai multe persoane care doresc sa desfasoare impreuna o anumite
activitate comerciala.
Conceptia contractualista nu explica pe deplin mecanismele specifice societatilor comerciale. Simplul acord de vointa exprimat intr-un
contract de societate, nu este suficient pentru infiintarea societatilor comerciale, fiind necesara indeplinirea procedurii de inmatriculare la registrul
comertului.
Societatea comerciala ca persoana juridica se delimiteaza de asociatii si fundatii si de societatea civila. Asociatiile si fundatiile sunt
persoane juridice fara scop lucrativ (non profit), in schimb ce societatile comerciale sunt persoane juridice ce constituie in scop lucrativ.
S.C. se aseamana cu societatea civila prin scopul urmarit, care este la ambele un scop lucrativ, insa se deosebeste prin accea ca
societatea civila nu e o persoana juridica ci are natura unui contract.
Clasificarea societatilor comerciale:
A. societate de persoane
societate de capitaluri
societate cu raspundere limitata
B. societate cu raspundere limitata
 societate cu raspundere nelimitata
C. societate cu capital integral de stat
societate cu capital mixt
societate cu capital integral privat
D. societate la care capitalul social e divizat in actiuni
societate la care capitalul social e divizat in parti de interes
E. societate care emite titlul de valoare
societate care nu emite titlul de valoare
Prima clasificare (A)
1. Societatile de persoane
- Poarta aceasta denumire deoarece la infiintarea acestora se are in vedere pers. asociatului, calitatile individuale ale acestuia
si nu neaparat aportul pe care l-ar aduce la capitalul social. Aceste societati se numesc societati intuitupersonae ( in considerarea persoanei).
Prima forma se numeste SOCIETATEA IN NUME COLECTIV (S.N.C). Legea nu prevede un minim de capital social si nici un
numar minim de asociati, in general asociatii sunt membrii aceleasi familii. Partiile sociale se numesc parti de interes si sunt nenegociabile si in
principiu, netransmisibile. Aceasta inseamna ca nu este posibila transmiterea sau cesiunea de catre mostenitori in caz de deces al unuia dintre
asociati daca nu s-a prevazut in mod express in actul de infintare (contractul de societate).
Societatea este dizolvata si lichidata prin decesul, punerea sub interdictie, retragerea sau excluderea unui asociat.
Raspunderea asociatilor este nelimitata in sensul ca acestia raspund pentru dotarea societatii inclusiv cu bunurile proprii si personale.
Fata de creditori, raspunderea asociatilor este solidara (creditorul are posibilitatea de a solicita recuperarea datoriilor integrale de la asociati, mai
multi, sau chiar toti asociatii). Intre asociati raspunderea este divizibila (asociatul care a achitat intreaga datoriei a societatii, poate sa solicite
recuperarea unei cote din datorie, printr-o actiune in regres – in intoarcere-).
Aportul la capitalul social poate fi in numerar, in natura sau in creante.
Nu se admite societatea de tip unipersonala. Conducerea societatii este asigurata de adunarea generala a asociatilor care i-a decizii in
unanimitate de voturi. Nu este necesara numirea unor cenzori, atributiile acestora pot fi indeplinite chiar de catre asociati.
In a doua forma SOCIETATEA IN COMANDITA SIMPLA (S.C.S)
Specificul acesteia consta in faptul ca exista 2 tipuri de asociati: asociatii comanditori (au putere de comanda si finanteaza societatea),
asociatii comanditi (cei care administreaza efectiv societatea).
Raspunderea asociatilor comanditori este limitata la aportul adus la capitalul social, pe cand cea a asociatilor comanditi este nelimitata.
In rest se aplica la fel ca la S.N.C.
Avantajele societatii cu nume colectiv sunt:
- Se pot aduce ca aport la capitalul social, bani, bunuri sau creante.
- Nu este prevazut de lege un minim de capital social sau un numar minim de asociati.
- Asociatii pot fi si cenzori.
Dezavantajele societatii cu nume colectiv sunt:
- sunt societati inchise
- societatea se dizolva in caz de deces, excludere a unui asociat
- raspunderea nelimitata
Ceea ce intereseaza la constituirea acestor societati este capitalul social aportat si nu persoana asociata.
In a treia forma si cea mai importanta este SOCIECTATEA PE ACTIUNI (S.A). Trebuie sa existe un minim de fondatori (5
asociati).
Aportul la capitalul social poate fi in numerar sau in numerar si in natura.
Societatea este infiintata in baza unui act constitutiv, care cuprinde prevederi specifice atat contractului de societate cat si statutului
societatii.
Poate fi infintata prin subsciptie instantanee (minim 25.000 Euro) fie prin subscriptie publica in baza unui prospect de emisiune.
Diviziunile capitalului social se numesc actiuni, sunt negociabile pe pietele financiare si liber transmisibile.
Conducerea societatii e asigurata de adunarea generala a actionarilor si de consiliul de administratie, iar deciziile se iau cu majoritatea
de voturi.
Atributiile de control revin unor cenzori si raspunderea actionarilor este limitata la aportul adus la capitalul social.
In a patra forma este SOCIETATEA IN COMANDITA PE ACTIUNI (S.C.A)
Este un tip de societate care imprumuta atat din caracteristicile societatii in comandita simpla cat si din caracteristicile societatii pe
actiuni.
Exista doua tipuri de actionari: actionarii comanditori (au putere de comanda si finanteaza societatea), actionarii comanditi (cei care
administreaza efectiv societatea).
In rest se aplica la fel ca la S.A.
Avantajele societatii de capital:
- Raspunderea actionarilor este limitata.
- Actiunile sunt negociabile si liber transmisibile.
Dezavantajele societatii de capital:
- Minimul de capital social prevazut de lege.
- Numarul minim prevazut de actionari.
SOCIETATEA CU RASPUNDERE LIMITATA (S.R.L)
- Capitalul social minim prevazut de lege este de 200 RON.
- Nu este prevazut un numar minim de asociati, iar maximul este de 50 de persoane.
- In cazul in care asociatii sunt mai mult de 15, este necesara numirea unor cenzori care sa verifice activitatea societatii.
- Raspunderea asociatilor pentru datoriile societatii este limitata la aportul adus la capitalul social.
- Este posibila infiintarea de S.R.L cu asociat unic.
- Capitalul social e divizat in parti sociale care sunt transmisibile prin cesiune si in caz de deces unuia din asociati.
- Cesiunea este contractul prin care o parte (CEDENT) hotaraste sa instraineze partiile sociale pe care le detine intr-o societate catre o
alta persoana (CESIONAR), care dobandeste astfel calitatea de asociat si toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate.
- In cazul cesiunii partiilor sociale intr-un S.R.L ceilalti asociati au un drept, numit PREEMTIUNE, sau de preferinta.
 - Acest drept inseamna optiunea pe care o au alti asociati de a dobandii partiile sociale cedate inaintea unor terti din afara societatii.
Doar daca ceilalti nu doresc sa dobandeasca partiile sociale repsective, cedentul le poate cesiona catre un tert.
- Nerespectarea acestui drept duce la nulitatea cesiunii.
- Administrarea societatii se face de catre unul sau mai multi administratori numiti sau regrupati de Adunarea Generala a Asociatiilor.
- S.R.L imprumuta din avantaje si din societatea de capitaluri, dar si din societatea de persoane. La constituirea unui S.R.L este
importanta increderea intre asociati, ca si la societatiile de persoane.
- Exista posibilitatea ca societatea sa-si mareasca volumul de activitate in urma infuziei de capital prin cooptarea de noi asociati.
- In caz de deces al unuia din asociati, partiile sociale detinute se vor transmite de catre mostenitori conform regulii mostenirii legale
(¼ nevasta in cazul in care exista si copii, le revin ¾ ; in cazul in care defunctul nu are copii, partiile mostenirii sunt intre nevasta ¾ si rudele
defunctului ¼ ).
- Deciziile se iau cu majoritatea de voturi.
- Dizolvarea si lichidarea societatii au loc in cazuri generale.
Contractul de societate
Contractul de societate se realizeaza atunci cand doua sau mai multe persoane conving sa constituie un fond comun din mai
multe acorduri individuale in vederea desfasurarii actiunilor comerciale, aducatoare de profit urmand ca profitul sa se imparta intre ei conform
proportiei in care au participat la constituirea fondului comun.
S.N.C si S.C.S se infiinteaza cu contractul de societate.
S.A, S.C.A si S.R.L se infiinteaza pe baza unui contract de societate si a statutului, reunite intr-un act constitutiv.
La incheierea contractul de societate este necesar sa existe un element de natura subiectiva, numit AFECTOSOCIETATIS,
care reprezinta un element de a aborda la fondul comun. Contractul de societate este un contract cu titlul ONEROS (se asteapta un folos
patrimonial) si COMUTATIV (cunoasterea atributiilor de ambele parti, exemplu contractul de vanzare cumparare; antonim cu „aleator”, care
reprezinta un risc, exemplu incheierea unui contract de asigurare).
Conditiile de valabilitate:
1. capacitatea (pentru inchierea valabila a contractului de societate, partiile trebuie sa aiba capacitatea deplina).
2. consimtamantul (liber exprimat, expres sa nu fie afectat de vreun viciu de consimtamant, precum eroarea, dolul sau
violenta, fie verbala , fie fizica).
3. obiectul contractului de societate (consta in prestatia la care se obliga partiile; este distinct de obiectul societatii si trebuie
sa existe, sa fie posibil, licit si moral, dar trebuie sa detina titlul si de determinat sau determinant).
4. cauza sau scopul (consta in constituirea fondului comun pentru obtinerea unui profit; trebuie sa fie reala, licita-in
conformitate cu legea- si morala).
5. aportul la capitalul social (este conditia esentiala si speciala a contractului de societate. Capitalul social nu se confunda cu
patrimoniul societatii; initial patrimoniul consta numai in capital, insa se fac cheltuieli pentru construirea societatii care alcatuiesc PASIVUL
PATRIMONIAL si nu se fac prin capitalul social).

Cota de participare la constituirea capitalului social determina cota de participare la beneficii sau pierderi.
La incheierea anului financiar contabil beneficiile se distribuie intre asociati conform cotei de participare a acestora.
Beneficiile se distribuie doar daca sunt reale, cele fictive nu se pot distribuii, raspunderea fiind a administratorului.
Dividendele sunt cota parte din beneficiile care se impart fiecarui asociat.
Incheierea contractelor comerciale
Contractul este definit ca acordul de vointa dintre doua sau mai multe parti in urma caruia iau nastere drepturi si obligatii pentru
partile contractante.
Contractul se considera incheiat in momentul in care se realizaeaza acordul de vointa. Acordul de vointa apare in momentul in care
oferta se intalneste cu acceptarea.
Pentru a fi valabila, oferta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie reala, serioasa, neechivoca, expresa sau cel putin tacita,
facuta cu intentia pentru ofertant de a se angaja din punct de vedere juridic.
La randul sau acceptarea ofertei trebuie sa fie reala, serioasa, neechivoca, expresa sau tacita si trebuie sa fie conforma cu oferta.
Acceptarea ofertei in alte conditii decat cele propuse de ofertant reprezinta o contra oferta care la randul sau pentru a fi contractul
valabil incheiat trebuie sa fie acceptata de ofertantul initial.
Acceptarea ofertei trebuie sa se faca inainte de expirarea termenului pentru care a fost facuta oferta sau inainte ca oferta sa fi fost
revocata, sau inainte ca oferta sa fi devenit caduca (invechita).
Daca oferta este fara termen ea trebuie mentinuta de catre ofertant un termen rezonabil, aprecierea in termen rezonabil se face de la
caz la caz in functie de specificul ofertei si de natura bunurilor ofertate.
In cazul in care ofertantul revoca intempestiv (neasteptat) oferta, el va raspunde fata de destinatarul ofertei pentru prejudiciile pe care i
le-a cauzat.
Momentul incheierii contractului este practice momentul in care se realizeaza aportul de vointa. In cazul persoanelor prezente este
simplu de stability care este acest moment. Intre absenti, momentul incheierii contractului este stabilit de una din urmatoarele teorii:
a) teoria emisiunii potrivit careia momentul incheierii contractului intre absenti este momentul in care destinatarul oferteo a emis
acceptarea.
b) teoria expeditiunii potrivit careia momentul incheierii contactului intre absenti este momentul in care destinatarul ofertei a expediat
acceptarea catre ofertant.
c) teoria receptiunii potrivit careia momentul incheierii contractului intre absenti este momentul in care ofertantul primeste acceptarea
ofertei expediata de destinatarul ofertei.
d) teoria informatiunii potrivit careia momentul incheierii contractului intre absenti este momentul in care ofertantul a luat la
cunostinta acceptarea ofertei primate de la destinatarul ofertei.
In raporturile comerciale se aplica sistemul receptiunii combinat uneori cu sistemul informatiunii.
Locul incheierii contractului prezinta importanta deoarece in functie de acesta se determina legea aplicabila contractului respectiv.
Efectele contractelor comerciale sunt determinate de urmatoarele principii:
a) Principiul libertatii de vointa: partile contractante pot sa prevada orice clause contractuale doresc, cu conditia san u incalce normele
imperative legale sau normele de convietuire sociala. In acest sens articolul 5 din Codul Civil prevede ca nu se poate deroga prin dispozitii
particulare de la oridinea publica si bunele moravuri.
 Partile contractante pot incheia contractul in orice forma doresc, scrisa sau verbala, cu exceptia cazurilor in care legea prevede expres
obligativitatea incheierii contractului intr`o anumita forma.
b) Principiul fortei obligatorii (principiul obligativitatii) este prevazut de Art 969, aliniatul 1 din Codul Civil care prevede:
,,conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, cu alte cuvinte contractul este legea partilor si inseamna ca odata ce a fost
incheiat un contract valabil, acesta devine obligatoriu pentu partile contractante, la fel ca si legea’’. Acest principiu mai are o denumire: ,,pacta
sunt servanda’’.
c) Principiul invocabilitatii a contractului: este o consecinta a principiului anterior se prevede ca odata ce un contract a fost incheiat
prin consintamnatul partilor nu poate fi revocat decat tot prin consintamnatul partilor sin u prin vointa unilaterala a unei parti.
d) Principiul relativitatii efectelor contractului conform caruia un contract produce efecte relative, adica numai de partile contractante,
nu si fata de terti(pers straine de contract, nu au part la incheierea lui)
e) Principul opozabilitatii fata de terti a contractului, care stabileste ca desi un contract nu-si produce efectele fata de terti acestia sunt
totusi obligati sa respecte situatia juridica creata prin contractul respectiv, adica contractul le este opozabil.
Studiu de Caz
A l-a chemat in judecatorie pe B solicitand instantei ca prin hotararea care se va pronunta sa se constate ca reclamantul are asupra
patrimoniului paratuluiun drept de creanta situate de fapt care a generat litigiul urmator: A i-a imprumutat lui B suma de 3.500.000,
iar contractul de imprumut a fost incheiat sub forma unui inscris sub semnatura private la 16 feb. 1992. Ulterior la 20 martie 1992
cei doi au incheiat actul in forma autentica a solicitarea lui A, care a considerat ca in acest mod creanta e garantata real, in
contract partile au trecut termenul la care se va inapoi suma: 20 martie 1993. Cu banii imprumutati, V si-a achizitionat un
apartament pentru care a platit 30.000.000 lei. Restul
de 27.500.000 l-a luat de la C si a constituit in favoarea acestuia ipoteca avand ca oviect insusi imobilul achizitionat.
La 5 mai 1992 ipoteca a fost transcrisa la momentul imprumutului B nu avea in patrimonial sau decat cateva haine. La 27 iulie 1992
B a castigat la loto o suma consdierabila de bani cu care si-a mobilat apartamentul, si-a luat un autoturism si a ridicat o casa la
munte. A a introdus actiunea in justite la 20 martie 1996. V a declarat in instanta ca recunoaste ca a imprumutat suma de bani dar
refuza sa o restituie intru-cat mai intai trebuie sa onoreze creanta lui C care e garantata real. A sustine ca si creanta sa e garantata
real prin actul in forma autentica si in plus actul sau are o data anterioara fata de transcrierea ipotecii lui C,
Prin urmare A a solicitat instantei recuperarea creantei sale din patrimonial lui B cu intaietate cerand sa fie executat silit fie mobile,
fie autoturismul, fie casa de vacanta. B s-a aparat invocand faptul ca nu pot fi urmarite aceste bunuri deoarece ele nu existau in
patrimoniu la momentul contractarii imprumutului.

FINANTE GENERALE
Finante publice – generalitati
1. Notiuni generale
2. Continutul finantelor publice
3. Caracteristicile finantelor publice
4. Functiile finantelor publice
1. Finantele au aparut pe scena vietii social politice pe fondul dezvoltarii factorilor de productie si a relatiilor banesti , odata cu aparitia
statului si instituirea fortei sale publice atat in Romania cat si in restul lumii in functie de stadiul de dezvoltare al fiecarei tari.
In toate oranduirile social economice care au existat , finantele s`au manifestat ca relatii sociale de natura economica aparute in
procesul repartitiei produsului social si mai ales al venitului national in stransa legatura cu indeplinirea functiilor statului.
Conform ,, Enciclopediei Activitatii Bancare si Financiare’’ se pot distinge trei intelesuri ale termenului de finante :
a) Strangerea banilor pentru a organiza, reorganiza sau extinde o intreprindere;
b) Teoria si practica creditului monetar precum si activitati bancare;
c) Strangerea de bani prin impozite sau emisiuni de obligatiuni si administrarea veniturilor si cheltuielilor de catre guvern;
Finantele publice pot fi definite ca:
- fonduri banesti aflate la dispozitia statului , necesare pentru realizarea unor obiective cu character national
- instrumente sau parghii ale statului folosite pentru orientarea pe anumite directii a economiei nationale
- acordul juridic ( act de dispozitie autoritara ) privind formarea resurselor sau efectuarea cheltuielilor de interes general
- gestiunea baneasca a statului ( gestionarea banilor publici )
- relatii social economice exprimate in banii , intre membrii societatii, prin intermediul statului. Aceste relatii social economice apar in
procesul repartitiei produsului intern brut in legatura cu constituirea si repartizarea resurselor necesare statului pentru exercitarea
functiilor sale;
Relatiile financiare publice cuprind urmatoarele categorii:
a) relatii ce exprima un transfer de resurse banesti fara echivalent si cu titlu nerambursabil;
b) relatii ce exprima un transfer de resurse banesti pe o perioada de timp determinata pentru care se percepe contra prestatiei
( dobanda in cadrul rel. de credit )
c) relatii ce exprima un transfer facultative sau obligatoriu de resurse banesti in schimbul unei contra prestatii ( asigurari de bunuri,
de personae, fondul pentru ajutor de somaj, in aceste cazuri vom intalni obligativitatea doar daca se realizeaza prin efectul legii).
In decursul timpului conceptiile referitoare la finante au evoluat continuu conturandu`se doua conceptii majore:
1. Conceptia clasica: reflecta de fapt doctrina liberala potrivit careia active economica trebuei sa se desfasoare in conformitate cu
principiul prin care se urmareste evitarea orcarei interventii din partea statului care ar putea perturba initiativa privata, libera concurenta si actiunea
legilor obiective ale pietii.
Conceptia clasica considera ca este in interesul societatii ca statul sa se limiteze la sarcinile sale traditionale vizand mentinerea ordinii
interne , apararea tarii si intretinerea de relatii diplomatice iar cheltuielile publice sa se restranga la un minim necesar.
In concluzie principalele doctrini liberale care au stat la baza finantelor publice pot fi sintetizate astfel:
- cheltuielile publice reduse la un nivel minim ar trb sa acopere pe seama contributiei generale numai costurile serviciilor, institutiilor si
lucrarilor publice strict necesare societatii
- veniturile bugetare curente ar treb sa acopere in fiecare an cheltuielile publice deoarece deficitul bugetar oblige statul sa apeleze la o emisiune
monetara sau sa contracteze imprumutul , ceea ce conduce la dezechilibrare macro economica de mare amploare
- utilizarea de imprumuturi nu este indicata deoarece conduce la cresterea datoriilor publice care antreneaza cheltuieli bugetare suplimentare cu
plata dobanzii
 2. Conceptia interventionista potrivit careia autoritatea publica este chemata sa joace un rol tot mai activ in viata economica , sa influenteze
procesele economice , sa corecteze evolutia ciclica , sa previna crizele economice sau cel putin sa le limiteze efectele negative.
2. Finantele publice exprima relatiile social economice in bani care apar in procesul repartitiei produsului intern brut in legatura cu
formarea si repartizarea resurselor necesare statului pentru indeplinirea functiilor statului.
Finantele publice exprima un transfer de putere de cumparare intre membrii societatii pe de`o parte si statul pe de alta parte.
3. Caracteristicile finantelor publice:
a) sunt exprimate exclusive in bani
b) exprima un transfer de valoare
c) nu presupune rambursabilitate ( apare cca exceptie si anume in cazul in care resursele statului se procura in mod exceptional prin
imprumuturi => apare necesitatea rambursarii acestora la termenele prevazute in program ).
d) sunt utilizate pentru realizarea unor obiective de interes general ( public ).
4. Functiile finantelor publice sunt:
a) Functia de transfer a capitalului
b) Functia de protectie a investitiilor
c) Functia de evaluare a investitiilor
d) Functia de redistribuire a fondurilor
e) Functia de autoreglare
a) Functia de transfer a capitalului este legata de fluxurile din economie, tinand cont de faptul ca aceste fluxuri se manifest ape pietele
financiare. Prin intermediul acestor piete, fluxurile de fonduri sunt orientate de la cei ce economisesc ( detinatorii de capital ) catre cei ce doresc
sa utilizeze aceste fonduri.
b) Functia de protectie a investitiilor raspunde la nevoia inv. informatii privind oportunitatile de finantare. Transferul de fonduri dintre
ofertant si cerere se realizeaza cu ajutorul intermediarilor financiari.
c) Functia de evaluare a investitiilor este legata de evolutia preturilor, a titlurilor financiare tranzactionate pe piata financiara.
d) Functia de redistribuire a fondurilor are in vedere alocarea echitablia a resurselor pentru o mai buna functionare a institutiilor
statului.
Aceasta functie are in vedere faptul ca in sistemul economic toate fenomenele si procesele economice sociale se realizeaza si se
rezolva cu ajutorul raportului cerere-oferta.
e) Functia de autoreglare ajuta la utilizarea cat mai eficienta a fluxurilor financiare tinand cont de raportul rentabilitate-risc.
Sistemul bugetar
Bugetul de stat
1. Continutul si caracteristicile bugetului de stat
Bugetul de stat este o categorie fundamentala a finantelor publice la definirea caruia se aplica o abordare juridica si o abordare
economica.
Bugetul de stat privit sub aspect juridic:
- reprezinta un act prin care se prevad si se aproba prin lege veniturile si cheltuielile anuale ale statului;
- este un act prin care executivul este imputernicit de legislativ sa cheltuiasca si sa colecteze venituri in conformitate cu
prevederile legale in vigoare;
- este un act de previziune a resurselor financiare publice si a modului de utilizare a acestora.
Bugetul de stat privit sub aspect economic este un plan financiar ce se elaboreaza la nivel macroeconomic.
2. Principiile bugetare
In practica si teoria finantelor publice sunt recunoscute si aplicate urmatoarele principii bugetare:
a) universalitatea bugetului este principiul potrivit caruia veniturile si cheltuielile publice trebuie inscrise in bugetul public in
totalitate; astfel, parlamentul are posibilitatea sa cunoasca veniturile totale ce se vor incasa in perioada respectiva precum si destinatia
acestora; Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor care au stabilite
destinatii precise; In stabilirea realizarii veniturilor bugtare se vor respecta urmatoarele norme:
- impozitele, taxele si orice alte venituri se inscriu in bugetul de stat numai daca au fost stabilite prin lege;
- legea bugetara anuala aproba pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor, precum si a celorlalte venituri ale statului care
urmeaza sa fie percepute;
- este interzisa perceperea sub orice titlu sau denumire de contributii directe sau indirecte in afara celor stabilite de lege;
b) unitatea bugetara – potrivit acestui principiu, veniturile si cheltuielile bugetare se inscriu intr`un singur document pentru a se
asigura utilizarea eficienta si monitorizarea fondurilor publice; Reunirea intr`un singur document a tuturor veniturilor si cheltuielilor publice
prezinta urmatoarele avantaje:
a) permite prezentarea clara a resurselor statului si a destinatiilor acestora;
b) permite cunoasterea exacta a surselor de provenienta a veniturilor;
c) permite legislativului sa emita hotarari privind structura si volumul cheltuielilor ce se vor efectua;
d) asigura cadrul favorabil exercitarii unui control riguros asupra veniturilor publice;
e) permite realizarea de analize comparative la nivel international.
c) neafectarea veniturilor bugetare se refera la faptul ca veniturile prelevate la buget se depersonalizeaza, servind la acoperirea
cheltuielilor publice in ansamblul lor. Veniturile, in totalitatea lor, sunt utilizate pentru acoprerirea tuturor cheltuielilor. Nu se admite ca un
anumit venit sa fie folosit pentru acoperirea unei anumite cheltuieli deoarece nu se poate realiza o concordanta deplina intre marimea unui venit
si nivelul cheltuielilor ce urmeaza a se efectua pe seama respectivului venit afectat.
d) anualitatea bugetului acest principiu s`a impus in prima faza din ratiuni politice deoarece eficienta contolului parlamentului
asupra gestiunii financiare a guvernului este reala doar in conditiile autorizarii efectuarii de cheltuieli pulbice pentru perioade scurte de timp.
Bugetul este elaborat si aprobat pentru o perioada de 12 luni. La expirarea acestei perioade este necesara o noua autorizare a parlamentului
pentru un nou an bugetar. Anul bugetar in Romania corespunde cu anul calendaristic;

e) echilibrul bugetar se refera la faptul ca bugetul public trebuie sa fie echilibrat, adica veniturile publice sa acopere integral
cheltuielile bugetare.
Conform legii este interzisa acoperirea cheltuielilor publice prin recurgerea la emisiune monetara sau prin finantarea directa de
catre banci.
 f) specializarea bugetara presupune inscrierea in bugetele anuale de stat a veniturilor bugetare pe categorii stabilite in raport cu
specificul surselor de finantare si a cheltuielilor pe categorii care exprima destinatia lor reala.
Conform acestui principiu, veniturile si cheltuielile se inscriu si se aproba on buget pe surse de provenienta si respectiv pe categorii
de cheltuieli grupate dupa natura lor economica si destinatia acestora.
Clasificatia bugetara trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
- sa grupeze veniturile dupa provenienta si cheltuielile dupa destinatia lor precisa;
- sa fie simpla si concisa pentru a fi inteleasa cu usurinta de catre toti contribuabilii.
- realitatea bugetului;
- publicitatea bugetului;
- unitatea monetara.
g) realitatea bugetului reprezinta principiul potrivit caruia veniturile si cheltuielile inscrise in buget trebuie sa fie stabilite pe baze
reale, adica sa corespunda situatie economico-financiare a anului bugetar astfel ca statul sa nu aiba dificultati in cursul executiei bugetare.
h) publicitatea bugetului potrivit caruia dupa ce a fost supus dezbaterii si aporbarii parlamentului, bugetul trebuie adus la cunostina
opiniei publice. Sistemul bugetar este deschis si transparent, acestea realizandu-se prin:
- dezbaterea publica a proiectelor de buget
- publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a actelor normative de aprobare al bugetelor
i) unitatea monetara reprezinta toate operatiunile moentare care se exprima in moneda nationala.
PROCESUL BUGETAR
Procesul bugetar reprezinta ansamblul actiunilor si masurilor intreprinse de institutii competente ale statului in scopul
concretizarii politicii financiare aplicate de autoritatea guvernamentala.
Indeplinirea functilor statului presupune asigurarea unor servicii indispensabile unei societati cum ar fi: educatia, sanatatea,
apararea nationala, ordinea publica si cultura.
Procesul bugetar presupune existena unor resurse financiare, precum si alocarea lor in scopul furnizarii catre cetateni, al bunurilor
si servicilor publice.
Instrumentul in care isi gasesc reflectarea toate resursele financiare publice il constituie bugetul general consolidat. Acesta
cosntituie ansamblul bugetelor care reflecta fluxurile de venituri si chelutieli ale sectorului public si anume:
· bugetul de stat
· bugetul asigurari sociale de stat
· bugetele locale.
Trasaturile procesului bugetar:
1. caracter decizionar (bugetul presupune alocarea unor resurse bugetare limitate in raport cu nevoile
societatii pentru bunuri si servicii publice)
2. caracter democratic (pe parcursul derularii etapelor bugetare se manifesta atat atributele statului de drept
cat si interesele economico-sociale ale diferitelor grupuri de cetateni care detin majoritatea ploitica de decizie)
3. caracter preponderent politic (optiunea pentru un anumit tip de politica economico-fiananciara si
monetara se reflecta in continutul bugetului. De la elaborarea si aprobarea bugetului este un act de optiune politica a foretelor majoritare din
parlament)
4. caracter de continuitate ciclica (de la etapele procesului bugetar sunt stabilite prin legi deschise cu
precizarea specifica a termenelor de derulare si finalizare)
5. caracter public (bugetul are implicatii la nivel macro si microeconomic care se manifesta in plan economic
si social. Atat pe linia mobilizarii resurselor cat si a destinatiei cheltuielilor prin procesul bugetar este influentata dezvoltarea sau din contra
stagnarea economiei, nivelului preturilor, evolutiei ratei somajului, evolutia ratei dobanzii)
Fundamentele bugetului se realizeaza de catre guvern, iar aprobarea lui de catre parlament.
La elaboprarea proiectului de buget participa institutii centrale si locale ale administratiei de stat, orodnatorii de credite si alte
institutii publice. Controlul financiar privind executia bugetului revina unei institutii specializate (curtea de conturi) subordonata direct
parlamentului.
Etapele procesului bugetar:
1. Elaborarea proiectului de buget
2. Aprobarea bugetului
3. Executia bugetului
4. Incheierea executiei bugetare
5. Controlul executiei bugetare
1. Elaborarea proiectului de buget este o activitatea complexa la care participa prim ministrul finantelor publice, ca institutie cu
responsabilitati esentiale in procesul bugetar.
Procesul bugetar de elaborare are la baza programe privind principalul parametru macroeconomic care conditioneaza
fundamentarea proiectului de buget in corelatie cu evolutia economica pentru a se asigura in mod durabil atat echilibrului financiar cat si cel
economic general.
Principalii indicatori care trebuie sa stea la baza fundamentarii proiectului bugetului sunt:
·evolutia productiei interne brute (cresterea economica)
·rata inflatiei (3% pentru aderarea la euro)
·gradul de fiscalitate
·evolutia creditului intern
·volumul finantatii externe
·datoriile scadente.
2. Aprobarea bugetului: Caracterul preponderent, politic si demografic al proiectului de buget, impactul asupra situatie economice,
financiare si sociale ale prevederilor bugetare impune ca acesta sa fie aprobat de parlament. Parlamentul reprezinta oragnul legislativ al
statului, iar membrii acestuia reprezinta interesele tuturor cetatenilor.
Fondurile puplice reprezinta sume pirate de buget, de persoane fizice si juridice sub forma de impozite si taxe, care au la baza legi
aprobate in parlament. Regimul de cinstituire si utilizare a fondurilor publice trebuie sa cada sub incidenta forului legislativ care reprezinta
interesele cetatenilor.
 Proiectul de buget depus de guvern la parlament parcurge pana la aprobare urmatoare etape:
·prezentarea de catre primul ministru, sau ministrul finantelor a raportului privind proiectul de buget in plen parlamentului.
·examinarea proiectului de buget de catre comisile permanente ale parlamentului.
·analiza si apobarea acestuia in comisia de specialitate a legislativului adica comisia buget-finante.
·dezbaterea si aprobarea proiectului de buget in parlament.
3. Executia bugetului
Dupa promulgarea de catre presedinte, legea privind bugetul se publica in Monitorul Oficial si inspectarea ei devine obligatorie
pentru institutii si persoanele fizice si juridice.
Executia bugetului se realizeaza pe durata anului bugetar.
Executia bugetara reprezinta activitatea de incasare a veniturilor bugetare si efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget.
Executia bugetului reprezinta un complex de operatiuni privind incasarea, pastrarea si eliberarea de resurse financiare pentru
efectuarea cheltuielilor publice.
La baza executiei bugetare stau urmatoarele principii:
1. Delimitarea atributiilor persoanelor care dispun de utilizarea resurselor financiare, de atributiile celor care executa incasarea
acestora.
2. Pentru fiecare buget (central sau local) se deschide cate un cont de unde se elibereaza resursele financiare pentru efectuarea
cheltuielilor.
Executia bugetara este un procesc amplu si complex la care sunt antrenati un numar foarte mare de operatori bugetari, cum ar fi:
1. Institutiile bugetare (ministere si alte agentii guvernamentale) acestea reprezentand coordonatori principali de credite.
2. Institutiile publice operative (scoli, spitale, muzee, unitati militare si instante judecatoresti) acestea reprezentand coordonatori
tertiari de credite.
3. Unitati administrative teritoriale si alte entitati publice care primesc transferul de la bugetul de stat.
Responsabilitatea executiei bugetului revine guvernului, care prin institutiile sala competente trebuie sa`si dovedeasca capacitatea de
administrare atat a procesului de colectare a veniturilor la un nivel cat mai inalt cat si procesul de utilizare eficienta a alocatiilor bugetare.
Sistemul resurselor financiare publice
Resursele financiare reprezinta mijloace banesti necesare pentru finantarea obiectivelor economice si sociale la diferite nivele
organizatorice ale societatii fiind cuprinse in cadrul resurselor financiare generale ale societatii.
Resursele financiare se constituie la diferite nivele ale administratiilor publice, in cadrul bugetelor intocmite de catre acestea in:
a) bugetul de stat administrat de guvern prin intermediul ministerului economiei si finantelor
b) bugetul asigurarilor sociale de stat (B.A.S.S.) administrat de ministerul muncii si solidaritatii sociale
c) bugetul local administrat de catre consiliile judetene si de catre primariile acestora
d) bugetul asigurarilor sociale de sanatate administrat de casa de asigurari de sanatate
e) bugetul contului pentru somaj constituit pe langa B.A.S.S. fiind administrat de ministerul muncii si solidaritaii sociale
f) bugetul trezoreriei statului administrat de catre ministerul economiei si finantelor
g) bugetul creditelor externe rambursabile
h) bugetele finantarilor externe nerambursabile
Factorii care influenteaza nivelul resurselor financiare publice sunt:
1. Factori economici
Nivelul de dezvoltare economica care este exprimat prin nivelul produsului intern brut si ritmul de crestere al produsului intern brut.
2. Factori financiari (sintetizeaza influenta celorlalti factori prin dimensiunea cheltuielilor publice, iar acestea influenteaza
marimea deficitului bugetar a carui acoperire necesita resurse financiare suplimentare).
3. Factori monetari
Din categoria factorilor monetari amintim: dobanda, creditul, masa monetara care isi transmit influenta prin pret.
Cresterea preturilor duce la accentuarea fenomenului de inflatie care genereaza sporirea resurselor financiare publice.
4. Factori demografici: pot influenta numarul populatiei cat si sporirea numarului contribuabililor.
5. Factori sociali
Acesti factori presupun redistribuirea resurselor financiare in scopul asigurarii nevoilor de educatie, protectie sociala si sanatate.
Principalele categorii de resurse financiare
1. Resurse financiare permanente si obligatorii: Aceste resurse sunt cele care alimenteaza in mod permanent bugetele publice. In
bugetul de stat resursele permanente si obligatorii sunt:
I. Venituri curente:
A. Venituri fiscale, din care:
A1: Impozite directe: - impozitul pe profit
- impozitul pe venit
- impozitul pe locuinte si autoturism
A2: Impozite indirecte: - T.V.A.
- accize
- taxe vamale
B. Venituri nefiscale
II. Venituri din capital:
- venituri din valorificarea bunurilor statului realizate prin vanzari si concesionari
- venituri din executarea creantelor bugetare
III. Venituri din rambursarea imprumuturilor acordate
IV. Venituri din donatii si sponsorizari
2. Resurse de trezorerie: aceste resurse se refera la lichiditatile banesti pe care trezoreria statului trebuie sa le procure atunci cand
incasarile din impozite, taxe si alte venituri bugetare nu saigura acoperirea completa a platilor exigibile scadente.
Trezoreria poate apela la urmatoarele variante:
a) disponibilitatile banesti din conturile sale
b) avansurile oferite de Banca Nationala a Romaniei
 c) imprumuturi pe termen scurt (acesta metoda este utilizata cel mai frecvent). Pentru aceasta se folosesc titluri de stat pe
termen scurt denumite certificate de trezorerie.
3. Imprumuturi pe termen mediu si lung
Acestea sunt folosite pentru finantarea deficitului bugetar annual si pentru finantarea datoriei publice. Partea neacoperita cu resurse
financiare a cheltuielilor reprezentand deficitul annual , se finanteaza pe seama imprumuturilor pe termen mediu si lung. Refinantarea datoriei
presupune faptul ca imprumuturile ajunse la scadenta pentru care nu exista resurse se finanteaza recurgand la imprumuturi.
Continutul si rolul impozitelor
Impozitul reprezinta prelevarea unei sume banesti la dispozitia statului in mod obligatoriu si fara contraprestatie directa sau
imediata din partea statului. Impozitele reprezinta sursa principala de formare a veniturilor statului (a resurselor financiare publice).
Ca forme de manifestare intalnim: impozitele, taxele si contributiile.
Uneori impozitele au denumirea de taxa (TVA). Deosebirea dintre impozit si taxa consta in faptul ca impozitul alimenteaza in general
resursele statului (obligatie generala) in timp ce taxa este ocazionata de prestarea unor servicii (taxa judiciara).
In sistemul fiscal, cele mai importante sunt impozitele care aduc cele mai mari venituri la bugetul statului.
Contributiile sunt venituri publice care alimenteaza conturi prestabilite. Contributiile se comporta ca si impozitele (contributiile
pentru asigurarile sociale).
Rolul impozitelor se manifesta pe urmatoarele planuri:
1. Planul financiar
Reprezinta rolul principal intrucat impozitele aduc peste 90% din resursele bugetare si trebuie sa aiba un randament ridicat.
2. Planul economic
Impozitele sunt folosite ca parghii pentru orientarea activitatii economice si a economiei pe anumite directii. De exemplu stabilirea
unor impozite cu cote diferentiate poate avea in vedere stimularea investitiilor in general sau in anumite domenii, stimularea exporturilor si
stimularea cresterii productiei.
3. Planul social
Prin intermediul depozitelor, statul redistribuie o parte importanta din PIB intre grupuri sociale si indivizi si intre persoanele fizice si
cele juridice.
Elementele tehnice ale impozitelor:
- obiectul impozitului: reprezinta materia supusa impunerii (venitul, averea, sau patrimonial)
- subiectul impozitului: reprezinta persoana fizica sau juridical in sarcina careia se aseaza impozitul
- suportatorul impozitului: poate fi aceiasi persoana pentru impozitele directe, iar in cazul impozitelor indirecte este o alta persoana
decat subiectul, de regula consumatorul final.
- cotele de impunere:
a) cote fixe (sume fixe) – se aplica o suma fixa de bani pe unitatea fizica de masura a obiectului impozabil (impozit stability la 100
u.m.)
b) cote procentuale progressive – sunt cote crescatoare sip e masura ce creste obiectul impozabil cresc si cotele de impunere.
Aceasta duce la concluzia ca, cu cat venitul este mai mare cota de impunere este mai mare iar impozitul va fi mai mare.
Pentru aplicarea cotelor progressive statul stabileste intervale de venit (transe de venit) si in mod corespunzator nivelul cotelor de
impunere.
- evaluarea obiectului impozabil: se poate realize prin doua metode:
a) meoda directa ( prin declaratia platitorului) – In acest caz subiectul impozitului, adica persoana fizica sau juridical are obligatia
sa intocmeasca declaratia de impunere prin care se efectueaza evaluarea obiectului impozabil.
b) metoda indirecta – Se realizeaza de catre organismul fiscal si se poate realize pe baza datelor de care dispune aparatul fiscal cu
privire la bunurile imobiliare ale persoanelor fizice sau juridice.
- calculul impozitului: se realizeaza prin doua metode:
a) metoda repartitiei – Prin intermediul acestei metode, autoritatea statului stabileste volumul total al impozitului de incasat de la
nivelul local iar apoi suma respective este repartizata pe unitati administrative teritoriale si in cadrul acestora pe platitori, astfel se ajunge la o
suma fixa platita ca impozit de catre fiecare paltitor sau contribuabil.
In prezent aceasta metoda nu are raspandire, fiind o metoda veche si prezentand urmatorul inconvenient: se ajunge ca in unitati
administrative teritoriale diferite, persoane de aceeiasi categorie sociala sa datoreze sume diferite ceea ce duce la incalcarea principiului de
echitate fiscala.
b) metoda cotitatii (a cotelor de impunere) – Este o metoda moderna folosita in prezent care presupune folosirea cotelor de
impunere.
- perceperea impozitului: reprezinta incasarea propriu-zisa a impozitelor si taxelor la bugetul de stat.
- exigibilitatea impozitului: indica data pana la care trebuie achitat impozitul fara perceperea de penalitati.
- urmarirea neplatii: daca impozitul nu este platit la timp se aplica majorari si se poate ajunge pana la sechestrarea unor bunuri de
valoare identical cu suma impozitului neachitat la termen.
Principiile moderne ale impunerii
1. Principiul echitatii fiscale
Echitatea presupune egalitatea contribuabililor in fata impozitelor si tratamentul egal. Conditiile in care poate fi infaptuita echitatea
sunt:
a) existenta unui minim neimpozabil stability prin lege. Minimul neimpozabil reprezinta o suma de bani pana la care nu sunt supuse
la impozit veniturile. Nivelul venitului minim neimpozabil este stability in stransa legatura cu nivelul de trai.
b) stabilirea marimii impozitului in raport cu puterea contributive in cadrul aceleiasi categorii sociale. La venituri mai mari
impozitul datorat este mai mare.
c) pentru aceeiasi putere contributiva (venituri egale) la categorii sociale diferite, impozitul sa fie apropiat.
Echitatea este infaptuita prin intermediul cotelor de impunere.
Impunerea reprezinta ansamblul de operatiuni, procedee si tehnici folosite pentru asezarea si perceperea impozitelor. Impunerea
comporta doua laturi: o latura politica care vizeaza principiile sau cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca impozitele si taxele si o latura
tehnica care presupune tehnici de lucru privind calculul si perceperea impozitelor.
2. Principii de politica financiara
A. Randamentul fiscal
 Este legat de rolul principal pe care il au impozitele si anume constituirea resurselor financiare publice la bugetul statului.
Randamentul fiscal trebuie sa fie cat mai mare iar impozitele sa aiba caracter universal, sa cuprinda intreaga baza de impozitare si pe
potentialii platitori. Impozitele trebuie sa nu fie susceptibile de evaziune fiscala (sustragere de la plata impozitelor). Randamentul fiscal depinde
de nivelul cheltuielilor legate de asezarea si perceperea impozitelor. In acest sens este necesara o orientare specifica si anume minimizarea
cheltuielilor cu asezarea si perceprea si maximizarea incasarilor fiscale pe de alta parte.
B. Stabilitatea impozitului
Inseamna mentinerea constanta a aportului pe care il aduc impozitele la formarea veniturilor statului.
C. Elasticitatea impozitului
Inseamna capacitatea impozitelor de adaptare la noile conditii economice si sociale.
D. Numarul si tipurile de impozit
Fiecare stat poate sa decida prin politica fiscala numarul de impozite practicate si ce categorii sau tiuri de impozite sunt necesare.
3. Principii de politica economica
Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste realizarea mai multor obiective:
a) procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice
b) folosirea impozitelor ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice prin masuri fiscale
cum ar fi:
- stabilirea unor taxe vamale ridicate la import
- reducerea de la plata impozitelor indirecte a marfurilor autohtone
- micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina investitiilor
c) stimularea sau reducerea productiei sau consumului unei marfuri
In vederea cresterii consumului, statul procedeaza la micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea
acestora. Daca se urmareste reducerea consumului atunci se procedeaza la majorarea cotelor de impunere aplicate la vanzarea marfurilor.
d) extinderea exporturilor sau restrangerea importurilor unor anumite produse
4. Principii social-politice
Prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste si realizarea unor obiective de ordin social-politic. Este cunoscuta
practica acordarii unor facilitate fiscale contribuabililor cu venituri reduse si celor care au un anumit numar de persoane aflate in intretinere.
Impozitele sunt folosite si pentru limitarea consumului unor produse care au consecinte daunatoare asupra sanatatii populatiei
(tutun, bauturi alcoolice). In unele tari se practica un impozit social in sarcina celibatarilor si a persoanelor casatorite, fara copii, cu scopul de
a influenta cresterea ratei natalitatii.
Politica fiscala si sistemul fiscal
Politica fiscala este o componenta a politicii financiare.
Politica financiara este integrata in politica economica generala, astfel instrumentele politicii financiare inclusiv cele fiscale sunt
folosite pentru a exercita influente asupra cresterii si modernizarii potentialului productive, repartizarii acestuia pe teritoriul tarii, eficientizarea
activitatii economice si sociale cu influente asupra avutiei nationale.
Tinta finala a unei politici financiare o reprezinta cresterea nivelului de trai.
Politica financiara are doua laturi majore:
A. Politica bugetara, ca politica financiara in domeniul cheltuielilor publice prin care se urmareste:
a) stabilirea volumului si structurii cheltuielilor
b) precizarea formelor, metodelor adecvate pentru finantarea cheltuielilor
B. Politica fiscala definita ca si politica financiara in domeniul veniturilor statului prin care sunt definite:
a) sursele de formare a fondurilor bugetare la nivelul statului
b) obiectele economice si sociale pe care trebuie sa le indeplineasca instrumentele folosite
Politica fiscala este folosita ca o parghie economico-financiara a statului care are ca instrumente impozitele.
Notiunea de impozit este legata de doua elemente esentiale:
a) elementul de autoritate a statului si anume forta puterii publice de a impune obligatii pecuniare contribuabililor.
b) transferul de avere si anume trecerea veniturilor de la persoane fizice sau juridice la stat in scopul folosirii acestora, in interes
general.
Asezarea impozitelor implica o serie de probleme carora statul trebuie sa le ofere solutii optime, si anume:
a) numarul de impozite stabilite
b) obtiunea pentru impozite directe sau impozite indirecte
c) utilizarea impozitelor ca instrument de interventie in economie
d) nivelul gradului de fiscalitate
e) realizarea principiului echitatii
a) Numarul de impozite stabilite
Existenta unui numar mare de impozite este legata de complexitatea sistemului economic. Numarul optim de impozite depinde de
specificacitatea fiecarei economii de preferat a se evita un numar mare de impozite care devin incommode, greu de gestionat si siminueaza
randamentul impozitelor.
b) Obtiunea pentru impozite directe sau impozite indirecte
In tarile cu un venit mic pe locuitor, impozitele directe nu au un randament ridicat si de aceea statele respective sunt obligate la
cheltuieli bugetare sporite.
Impozitele indirecte prezinta o serie de avantaje sintetizate astfel:
- necesita o perioada scurta de timp pentru operationalizarea lor
- sunt ascunse, fiind incluse in pretul de vanzare al produselor
- d. p. d. v. psihologic sunt acceptate mai usor
- existenta unor posibilitati reduse de fraudare
- pentru evitarea demotivarii investitorilor straini prin impozite directe, solutia cresterii importantei impozitelor indirecte
este avantajoasa.
Fiecare stat adopta propriile deciziii in stabilirea raporturilor dintre impozite directe si impozite indirecte. In general in tarile
dezvoltate sunt mai mari impozitele directe in comparatie cu cele indirecte.
c) Uilizarea impozitelor ca instrument de interventie in economie.
 Neutralizarea impozitelor este sprijinita pe o realitate confirmata; accea ca piata reprezinta cel mai bun reglator al pietii economice
prin capacitatea acesteia de autoreglare. Acest concept respinge folosirea de catre stat a impozitelor pentru a intervenii in economie.
d) Nivelul gradului de fiscalitate
Fiscalitatea este delimitata ca un sistem de percepere si incasare a impozitelor si taxelor printr-un aparat specializat si ca un
ansamblu legislative care reglementeaza impunerea contribuabila. Ca urmare a incidentei fiscalitatii, atat in calitate de instrument de
redistribuire a veniturilor, cat si ca element de presiune asupra contribuabililor, problema fiscalitatii trebuie abordata la contractul dintre
economic si social. Fiscalitatea ramane elemental essential al incasarilor bugetare, constituind obiectul celor mai novatoare utilizari. Datorita
importantei lor, veniturile bugetare exercita o influenta directa asupra comportamentului contribuabililor si sunt utilizate ca instrumente
specifice de interventie in viata economica si sociala. Cel mai important rol al impozitelor se reflecta in aportul acestora la formarea resurselor
financiare necesare statului pentru efectuarea cheltuielilor publice. Gradul de fiscalitate cunoaste diferentieri importante, de la o tara la alta de
la o perioada la alta. Din categoria factorilor externi al sistemului de impozite, care influenteaza limita fiscalitatii pot fi mentionate:
1. nivelul produsului intern brut pe locuitor
2. prioritatile stabilite de autoritatile publice competente in ceea ce priveste destinatia resurselor aflate la dispozitia statului.

Printre factorii proprii ai sistemului de impozite care influenteaza nivelul fiscalitatii se afla in primul rand, progresivitatea cotelor de
impunere.
Nivelul fiscalitatii poate fi evidentiat cu ajutorul indicatorului RATA PRESIUNII FISCALE, cu ajutorul caruia se pot realiza
comparatii semnificative cu incidente serioase la nivel macroeconomic. Ca modalitate de calcul, presiunea fiscala este data de relatita
fiscalitatii care se calculeaza ca raportul intre prelevarile obligatorii dintr-o anumita perioada si valoarea produsului intren brut, din aceeasi
perioada.
Pob
R pf  * 100
PIB
La nivel macroeconomic rata presiunii fiscale se poate calcula, sub doua forme:
a) rata presiunii fiscale in sens strict, calculata ca raportul intre marimea impozitelor incasate de stat si produsul intern brut.
impozite
R pf strict  * 100
PIB
b) rata presiunii fiscale in sens larg, calculata ca raportul intre ansamblul impozitelor si contributiilor sociala si produsul intern
brut.

impozite  contributiisociale
R pf strict  * 100
PIB
Variatiile presiunii fiscale in Romania, reprezinta un factor de descurajare a proiectarii reformei in domeniul fiscal. Modificarea in
structura sistemului de impozitare si in volumul si rata acestora, influenteaza echilibrul existent in economia nationala si are repercursiuni
finale, asupra nivelului inflatiei.
Orice modificare necesita evaluari privind efectul noilor impozite si taxe sau al cresterii celor existente, asupra fiscalitatii sau a
saracinii fiscale precum si a adecvarii acesteia la posibilitatea de suportare de catre titularii de venituri.
SISTEMUL FISCAL
Sistemul fiscal cuprinde:
a) sistemul de impozite si taxe directe si indirecte care functioneaza in cadrul economic
b) metodele si procedeele folosite pentru determinarea, urmarirea si incasarea veniturilor cuvenite statului.
c) Aportul care sa reuneasca cele doua elemente respectiv sa urmareasca incasarea si plasarea in conturile bugetului statului.

Functiile sistemului fiscal sunt:

1. asigura totalitatea resurselor financiare publice
2. realizeaza controlul asupra economiei
3. functia sociala a sistemului fiscal
4. functia economica stimulativa a sistemului fiscal.

Clasificarea impozitelor:
In practica fiscala intalnim o diversitate de impozite care se deosebesc ca forma si continut. Pentru a identifica usor efectele diferitelor
categorii de impozite in plan economic, financiar si social este necesara gruparea acestora pe baza unor criterii:
A. trasaturile de fond si de forma ale impozitelor
B. obiectul asupra carora se asaza
C. scopul urmarit de stat prin instituirea lor
D. frecventa perceperii acestora.

A. In functie de trasaturile de fond si forma:

a) impozite directe (se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice in functie de veniturile sau averea
acestora).
b) impozitele indirecte (se percep cu ocazia vanzarii unor bunuri si a prestarii unor servicii fiind varsate la bugetul public de
catre producator, comercianti sau prestatorii de servicii si suportate de catre consumatori, bunurile si servicile respective).

B. Avand in vedere obiectele asupra caruia se asaza:

a) impozite pe venit.
b) impozite pe avere.
 C. In functie de scopul urmarit de stat prin introducerea lor:
a) impozite financiare (sunt instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice).
b) Impozite de ordine (sunt introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume).

D. Dupa frecventa cu care se realizeaza:

a) impozite ordinare (se percep cu regularitate –anual- fiind inscrise in cadrul fiecarui buget public).
b) Impozite extraordinare (se instituie de catre stat in situatii exceptionale si se percep o singura data).

Principalele caracteristici ale impozitelor directe sunt:

- impozitele directe sunt individualizate
- constituie cea mai veche forma de impunere
- deoarece impozitele directe sunt moninative (reglementate in functie de marimea venitului sau a cererii si au termene de
plata stabilite) sunt preferate de catre stat
Avantajele impozitelor directe:
- constituie venituri sigure pentru stat cunoscute din timp si pe care se pot baza la anumite intervale de timp
- se calculeaza si se percep relativ usor
-
Dezavantajele impozitelor directe:
- nu sunt agreate de catre platotori
- pot genera abuzuri in ceea ce priveste, asezarea si incasarea lor
Principalele caracteristici ale impozitelor indirecte sunt:
- se percep la vanzarea marfurilor si servicilor
- se incaseaza de la toate persoanele care cumpara marfuri indiferent de venituri, avere sau situatia personala a acestora
- au un caracter inechitabil pentru ca nu prevad un venit minim neimpozabil
- nu exista o concordanta intre platitorul acestora la buget si suportatorul lor. Ele se platesc la bugetul public, de catre
producatori si comercianti, dar sunt suportate de consumatori, fiind incluse in pretul marfurilor
- utilizarea lor conduce la scaderea nivelului de trai
- marimea lor este necunoascuta de consumatori, fiind inclusa in preturi si tarifuri
- perceperea lor este relativ usoara
Sistemul cheltuielilor publice
I. Caracteristicile cheltuielilor publice
Cheltuielile publice exprima raporturi social economice in bani, intre stat si membrii societatii cu ocazia repartizarii resurselor
financiare pentru finantarea obiectivelor sociale, economice, politice si administrative ale statului.
Cheltuielile publice exprima transferal de valoare ( de putere de cumparare) intermediate de stat in favoarea beneficiarilor de bunuri si
servicii publice, putandavea character productive sau neproductiv. In cea mai mare parte a lor cheltuielile publice sunt neproductive exprimand
consumul final de produs intern brut.
Reguli privind cheltuielile publice:
1. Cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata si sunt determinate si aprobate de autoritatile publice desemnate prin lege.
2. Nici o cheltuiala publican u poate fi inscrisa in buget daca nu exista o baza legala pentru cheltuiala respectiva.
3. In cazul in care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a caror aplicare atrage miscorarea veniturilor sau
majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, initiatorii acestora au obligatia sa prevada si mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de
venituri sau cresterii de cheltuieli.
In acest scop initiatorii legii respective trebuie sa elaboreze cu sprijinul ministerului economiei si finantelor o fisa financiara care
insoteste expunerea de motive, situatie care va fi actualizata fata de eventualele modificari intervenite ulterior in proiectul de buget.
In fisa respectiva se inscriu efectele financiare ale legii respective asupra bugetului general care trebuie sa aiba in vedere urmatoarele
aspecte:
1. Schimbarile anticipate in veniturile si cheltuielile bugetului general pentru urmatorii cinci ani;
2. Esalonarea pe ani a creditelor bugetare necesare in cazul actiunilor multi anuale;
3. propuneri realiste in vederea posibilitatilor de acoperire a cheltuielilor suplimentare pe care le reclama proiectul de lege respectiv;
Caracteristici ale cheltuielilor bugetare:
1. Prevederea expresa a acestora in legea bugetara
2. Respectarea destinatiei acestora conform legii
Legea bugetara anuala prevede si autorizeaza pentru anul bugetar veniturile si cheltuielile precum si reglementari specifice exercitiului
bugetar.
Sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugete in cadrul carora se angajeaza si se efectueaza plati reprezinta limite maxime care
nu pot fi depasite.
Angajarea si utilizarea creditelor bugetare in alte scopuri decat cele prevazute si aprobate atrag raspunderea celor vinovati in conditiile
legii.
II. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice
A. Clasificarea administrativa
In cadrul acestui criteriu, cheltuielile se impart pe institutii si pe ordonatorii de credite. Institutiile reprezinta consumatorii de resurse
financiar publice.
Acest criteriu are importanta practica fiind folosit pentru aprobarea si repartizarea cheltuielilor pe institutii.
Neajunsul acestui criteriu consta in faptul ca in timp se modifica structura administrative( apar unele institutii in timp ce altele dispar).

B. Clasificarea economica a cheltuielilor publice

Din punct de vedere economic cheltuielile publice se impart in :
1. Cheltuieli curente( privesc functionarea propriu-zisa a obiectivelor si actiunilor statului). Cheltuielile curente la randul lor se impart in :
 - cheltuieli de personal
- cheltuieli materiale si servicii
- subventii si transferuri
- dobanzi la datoriile publice
2. Cheltuielile de capital (se realizeaza investitii si se creaza stocurile de reserve). Cheltuielile de capital de impart in:
- imprumuturi acordate. Statul poate proceda la acordarea de imprumuturi unor firme de stat pentru sprijinirea acestora.
- rambursari de credite si plati de dobanzi. Un stat care a apelat la credite sau la imprumuturi are obligatia de a le rambursa. Ratele
anuale scadente de la diferiti creditori se inscriu separat pentru credite externe si pentru credite interne.
C. Clasificarea functionala a cheltuielilor publice
Din punct de vedere functional cheltuielile publice se clasifica in:
- servicii publice (servicii prestate de autoritile publice, caum ar fi: presedentia, guvernul si parlamentul)
- cheltuieli privind apararea nationala, ordinea interna si securitatea civila
- cheltuieli social-culturale (invatamant, sanatate, cultura si arta)
- cheltuieli privind domeniul public
- cheltuieli economice (industrie, transporturi, comunicatii, agricultura)
D. Clasificarea financiara a cheltuielilor publice
Din punct de vedere financiar cheltuielile publice se grupeaza in :
a) cheltuieli definitive
b) cheltuieli temporare
c) cheltuieli virtuale sau posibile
E. Dupa forma de manifestare cheltuielile publice pot fi
a) cheltuieli fara contra prestatie
b) cheltuieli cu contra prestatie care se refera la incasarea unor sume de bani de catre stat conform conditiilor in care se efectueaza
aceste cheltuieli (ex: dobanzi la imprumuturi si comisioane la garantiile guvernamentale)
III. Factorii care influenteaza cresterea cheltuielilor publice
1. Factorii demografici se refera la cresterea populatiei si la modificarea structurii acesteia pe categorii socio-profesionale sip e varste.
In acest sens cresterea cheltuielilor publice este determinate pentru invatamant, sanatate si securitate sociala.
2. Factorii economici se refera la dezvoltarea economiei si la modernizarea acesteia pe baza cercetarii stiintifice a noilor cerinte ale
utilizarii resurselor si a crearii de bunuri materiale si servicii.
3. Factorii sociali: cresterea venitului mediu pe locuitor in societate antreneaza statul sa aloce resurse tot mai mari.
4. Factorii politici se refera la cresterea considerabila a complexitatii sarcinilor statului contemporan pentru indeplinirea carora este
necesara cresterea cheltuielilor publice.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Termeni referat :
1. Rolul finantelor publice in aconomia de piata
2. Bugetul de stat, continut si caracteristici
3. Mecanismul financiar, parte integrata a mecanismului general economic
4. Coordonatele politicii financiare in Romania
5. Rolul finantelor in asigurarea protectiei sociale
6. Fiscalitatea la nivelul agentilor economici
7. Analiza impozitelor directe in Romania dupa anul 2000
8. Analiza impozitelor directe in Romania intre anii 2000-2005
9. Analiza veniturilor bugetare in Romania in perioada 2000-2006
10. Analiza cheltuielilor bugetare in perioada 2000-2006 in Romania
11. Politici fiscale de crestere economica
12. Analiza datoriei publice externe a Romaniei dupa anul 2000
13. Abcizele, instrument de politica macro economica , exercitat asupra consumului
14. Sistemul fiscal de plan European
15. Evolutia resurselor financiare publice si mutatiile survenite in structura acestora
16. Implicatii ale economiei subterane in sistemul fiscal al statului
17. Echilibrul financiar, parte componenta a echilibrului general economic
18. Sistemul bugetar al Uniunii Europene
19. Analiza datoriei publice interne a Romaniei in perioada 2003-2006
IMPOZITAREA VENITURILOR DIN SALARII
Salariul reprezinta contravaloarea muncii prestate in baza unui contract individual de munca care se stabileste prin negocieri colective
sau individuale intre angajati si angajator.
Pentru determinarea impozitului pe salariu trebuiesc parcurse urmatoarele etape:
1. Stabilirea venitului brut (V.B.):
V.B. = salariu de baza (S.B.) + sporuri + prime
2. Stabilirea venitului net (V.N.):
V.N. = V.B. – cheltuieli deductibile
Cheltuielile deductibile sunt formate din:
- 9,5% * V.B. reprezentand contributia pentru pensia suplimentara
- 6,5% * V.B. reprezentand contributia pentru asigurarile sociale de sanatate
- 1,5% * V.B. reprezentand contributia pentru fondul de somaj
- 15% din deducerea personala de baza (D.P.B – 250 RON) reprezentand cheltuielile profesionale
3. Stabilirea venitului impozat (V.I.):
V.I. = V.N. – D.P.B.
4. Stabilirea impozitului:
I = V.I. * 16% ( cota unica din impozit)
 Deducerea personala de baza (DPB) are urmatoarele valori:
- 250RON pentru salariatul care nu are nici o persoana in intretinere
- 350RON pentru salariatul care are o persoana in intretinere
- 450RON pentru salariatul care are doua persoane in intretinere
- 550RON pentru salariatul care are trei persoane in intretinere
- 650RON pentru salariatul care are patru sau mai multe persoane in intretinere
!!!Reprezinta un avanataj DPB-ul deoarece impozitul scade o data cu cresterea asteuia dintai !!!
DPB se acorda doar la locul principal de munca.
La calculul cheltuielilor profesionale (15% din DPB) ne raportam intotdeauna la deducerea persoanei de baza in valoare de 250RON.
Nu se iau in calcul la venitul brut urmatoarele venituri:
·contravaloarea bonurilor de masa;
·contravaluarea abonamentului lunar pe mijloacele de transport daca salariatul isi desfasoara activitatea in alt oras sau judet, fata de cel
de resedinta;
·veniturile provenite pentru deplasarile in interes de servici.
Aplicatii:

1. SB = 1300RON
Spor de vechime = 123RON
Spor de toxicitate = 97RON
Impozitul pe salariu = ???
Rezolvare:

VB = SB + sporuri + prime
VB = 1300 + 123 + 97 = 1520RON

VN = VB – cheltuieli deductibile
VN = 1520 – (9.5/100*1520 + 6.5/100*1520 + 1/100*1300 + 15/100*250)
VN = 1226.3RON

VI = VN – DPB
VI = 1226.3 – 250 = 976.3RON

Impozitul = VI * 16% = 976.3 * 16/100 = 156.208

2. SB = 1479RON
Spor = 12/100*1479
Prime = 330RON
Venituri rezultate din deplasari in interes de servici = 250RON
DPB = 350RON
Impozit = ???
Rezolvare:
VB = SB + sporuri + prime
VB = 1479 + 12/100*1479 + 330 = 1986.48RON

VN = VB – cheltuieli deductibile
VN = 1986.48 – (9.5/100*1986.48 + 6.5/100*1986.48 + 1/100*1479 + 15/100*250)
VN = 1536.48RON

VI = VN – DPB
VI = 1536.48 – 450
VI = 1086.48RON

Impozitul = VI * 16% = 1086.48 *16/100 = 173.8368

Impozitarea veniturilor din salarii obtinute ca urmare a unei colaborari

Pentru determinarea impozitului pe salariu trebuiesc parcurse urmatoarele date:

- stabilirea venitului brut (VB)
VB = SB + sporuri + prime
- stabilirea venitului net (VN)
VN = VB – cheltuieli deductibile
Cheltuielile deductibile sunt formate din : - 9,5% * VB
- 6,5% * VB =>17% cheltuieli deductibile
- 1% * SB
Deducerea personala de baza (DPB) se acorda decat la locul principal de munca.

- stabilirea venitului impozabil (VI)

VI = VN
- stabilirea impozitului
Imp = VI (VN) * 16% (0,16)
 Aplicatii:
1. O salariata realizeaza urmatoarele venituri ca urmare a unui contract de colaborare: salariu de baza (SB) 1125 RON , prime 237
RON. Sa se determine impozitul pe salariu datorat de salariata.

VB = 1125 + 237 = 1362RON

VN = 1362 – (95/100 * 1362 + 65/100 * 1362 + 1/100 * 1125)
= 1362 – (129,39 + 88,53 + 11,25)
= 1362 – 229,17 => VN = 1132,83
Imp = 1132,83 * 0,16 = 181,2528
2. Un salariat realizeaz ala locul principal de munca urmatoarele venituri aferente lunii septembrie 2007: salariu de baza 1820 RON,
spor de vechime 12% din SB, spor tenacitate 173 RON. In aceeiasi luna salariatul efectueaza o deplasare in interes de serviciu pentru care
primeste suma de 235RON fiindui necesara pentru transport, cazare si masa pe perioada deplasarii. Salariatul are in intretinere sotia, un nepot si
pe mama acestuia. Acelasi salariat in luna septembrie mai realizeaza ca urmare a unui contract de colaborare un salariu de baza de 1373 RON si
primeste o prima de 257RON.
Sa se determine impozitul pe salariu obtinut la locul principal de munca precum si impozitul pe salariu obtinut in urma colaborarii.
a) VB1 = 1820 + (12/100 * 1820) + 173
= 1820 + 218,4 + 173 => VB1 = 2211,4
VN1 = 2211,4 – (95/100 * 2211,4 + 65/100 * 2211,4 + 1/100 * 1820 + 15/100 * 250)
= 2211,4 – (210,08 + 143,74 + 18,2 + 37,5)
= 2211,4 – 409,54 => VN1 = 1801,85
VI = VN – DPB => VI = 1801,85 – 550 = 1251,85
Imp = VI * 0,16 => Imp = 1251,85 * 0,16 = 200,3
b) VB2 = 1373 + 257 = 1630
VN2 = 1630 – (95/100 * 1630 + 65/100 * 1630 + 1/100 * 1373)
= 1630 – (154,85 + 105,95 + 13,73)
= 1630 – 274,53 => VN2 = 1355,47
Imp = 1355,47 * 0,16 = 216,87

MANAGEMENTUL CALITATII
IMPORTANTA DISCIPLINEI
In conditiile diversificarii si innoirii rapide a ofertei de marfuri, a globalizarii pietei, a cresterii exigentei cumparatorilor, calitatea
produselor si serviciilor a devenit un factor determinant al competitivitatii firmei.
La nivelul macroeconomiei calitatea produselor si serviciilor este evaluata tot mai mult in stransa legatura cu noile cerinte privind
protectia consumatorului.
Se acorda o importanta eliminarii impactului negative al unor produse si servicii asupra mediului inconjurator, fiind introduce tot mai
multe restrictii privind producerea , comercializarea si consumul unor produse.
Aceste restrictii se refera la o serie de reglementari care privesc protectia vietii si sanatatii oamenilor si a mediului inconjurator.
In decursul timpului s`a evidentiat necesitatea de a obtine produse sau servicii de calitate constanta, fapt ce a necesitat introducerea
unor norme de fabricatie interna , standarde nationale.
S`au introdus standarde regionale si internationale.
Aceste reglementari definesc calitatea unui produs din punct de vedere al conceptiei de proiectare, al tehnologiei de fabricatie, al
modului de transport si depozitare, al domeniilor de utilizare.
Lipsa de preocupare privind sistemul calitatii atrage unele costuri suplimentar care pot provenii din:
- proiectari si procesare tehnologica defectuoasa
- neselectarea contractantilor si achizitionarea unor materiale, echipamente de la un furnizor unic
- inexistenta unui studiu al pietei
- informatii asupra produselor incomplete sau eronate
- indicii, contractantii sau clientii
- penalizari sau chiar pierderea clientilor
Orice organizatie care functioneaza pe baza principiilor moderne de management, trebuie sa`si defineasca obiectivele si metodologia
generala de atingere a acestora sub forma unei politici unitare care sa includa si managementul calitatii.
Managementul Calitatii
Cursul 10
Elaborarea si implementarea sistemelor calitatii
Sistemul de calitate reprezinta modalitatea de implementare, conducere si asigurare a calitatii la nivel microeconomic.
Sistemul este format dintr-un set de proceduri, actiuni si resurse care sunt ultilizate intr-o anumita structura organizatorica si care
conduce la un nivel de calitate al produsului sau serviciului in conformitate cu standardele ISO 9000.
Tipul sistemului de calitate trebuie structurat si adaptat specificului de activitate ca mijloc prin care se realizeaza politica si
obiectivele declarate de conducerea firmei orientate spre clienti si spre piata.
Demersurile de implementare a calitatii se fac in scop initial de certificate ale sistemului care aduce avantaje pentru firma
pe termen lung.
Aceste demersuri pot fi abordate din propria initiativa sau la solicitarea expresa a unui beneficiar major.
Pentru ca sa fie implementat si certificat sistemul calitatii trebuie sa ocupe un loc prioritar in strategia de dezvoltare a
firmei. Introducerea acestui sistem trebuie motivata si inteleasa de toti angajatii firmei, pentru ca acest demers presupune un efort
pentru firma (mai ales financiar).
Prin politica in domeniul calitatii, firma trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari:
a) ce este calitatea pentru firma?
b) de ce este importanta pentru firma?
c) care este raspunderea firmei pentru calitate?
d) care sunt principiile de baza ale firmei privind calitatea?
 Aprecierea finala se realizeaza pe piata la client/beneficiar, dar si de catre o autoritate din exteriorul firmei (organisme de
certificare).
Scopul politicii calitatii este de a lua in considerare in toate etapele calitatii, interesele si cerintele beneficiarului.
Principalele etape de proiectare si implementare a sistemului calitatii (9)

1. Angajarea conducerii (modalitatea de exprimare a angajarii managementului de varf (central), fata de

politica firmei in domeniul calitatii. Managerul trebuie sa isi asume aceasta responsabilitate, precum si sa
asigure realizarea proiectului cu resurse financiare, umane, de timp, s.a. Acest sistem al calitatii trebuie
inteles ca o noua cultura organizationala si trebuie transmis ca atare tuturor angajatiilor. Punctele cheie in
conducerea sistemul calitatii constau in definirea clara, inteligenta a politicii privind cantitatea. Indicarea
precisa a domeniului de activitate si urmarirea atenta a pregresului realizat si comunicarea catre proprii
salariati.)
2. Evaluarea situatiei in care se afla firma (poate fi facuta de un organism specializat, si presupune analiza si
evaluarea structurii organizatorice, structura productiei, existenta documentelor si a unor echipamente si
aparatura de determinare a calitatii. Aceasta evaloare este necesara si sa se incheie cu un raport de evaluare.)
3. Alegerea referientatului (standard ISO 9000) Modelul de standardizare avut in vedere presupune stabilirea
clara a obiectivelor care conduc o anumita finalitate a proiectului (constand in operatiunea certificarii ISO
9000 si mentinerea acesteia, spre exemplu: cap. 1 Responsabilitatea managerului; cap. 12 Categorii de
documente si date).
4. Elaborarea documentelor sistemului (se face pornind de la practica curenta, potrivit conceptului „scrie ce
faci si fa ce scrii”. Elaborarea acestor documente presupune trei faze:
a) reprezinta elaborarea manualului calitatii (care serveste ca referinta permanenta in implementarea si
mentinerea firmei) rolul manualului este de suport managerial fundamental al firmei in relatia cu clientii.
Redactarea acestora se poate realiza in mai multe variante in functie de domeniul de activitate si poate sa
fie un catalog de produse sau o prezentare sintetica a sistemului calitatii cu orientare spre client. Manualul
include politica promovarii calitatii si se refera la modul in care este legata fiecare cerinta din standardul
de calitate de activitate a firmei.
b) Manualul procedurilor (care stabileste relatia dintre compartimentele firmei si responsabilitatea conform
ierarhiei).
c) Instructiunile operationale (care cuprind modul concret de lucru prin care se efectueaza fiecare operatie
individual; ele trebuie sa fie afisate vizibil la locul de munca).
d) Alte documente (care sprijina ca sistem, formulare, rapoarte de inspectie, liste cu furnizori, standarde
europene, legi, specificatii, cataloage s.a.).
5. Planurile calitatii (deoarece implementarea sistemul calitatii e un proiect pe termen lung, planurile calitatii
sunt elaborate in urma unor analize si discutii purtate cu toti cei interesati (clienti, beneficiari, relatii interne
si externe) redactate si comunicate din nou portiilor interesate.
Aceste planuri trebuie sa defineasca biectivele calitatii ce urmeaza a fi realizate, o anumita abordare
specifica a responsabilitatilor si a autoritatii pe diferite faze.
-CONTINUARE-
Daca ne referim la calitatea mediului inconjurator, exista o serie de reglementari privind limitele admise pentru diferite substante
poluante.
In acest sens standardele internationale de mediu ISOEEN 14.000 sunt de referinta pentru toate tarile din U.E.
Atingerea unor standarde de mediu ridicate constituie o strategie folosita de organizatiile ecologiste impotriva guvernelor care nu iau
masuri de imbunatatire a calitatii mediului. Trebuie mentionat insa , ca , prioritatea tarilor din Europa Centrala este adoptarea reglementarilor in
domeniul economic, necesare tranzitiei catre economia de piata.
U.E. insista asupra armonizarii reglementarilor pentru a evita distorsiunile si obstacolele din calea comertului liber.
Expansiunea rapida a comertului a fost generata si sustinuta de reducerea barierelor vamale, dar si de progresul tehnic in toate
domeniile , in special al informaticii, telecomunicatiilor, transporturilor.
Se aloca fonduri importante din partea guvernelor si al unor companii internationale interesate sa dezvolte infrastructurile pentru a fi
in conformitate cu reglementarile si standardele europene, fapt de a devenit o necessitate pentru comertul contemporan.
Notiunea de sanitate a produselor a devenit o prioritate a economiei odata cu industrializarea si organizarea pe baze stiintifice a
productiei de bunuri materiale. Pe parcursul timpului aceasta notiune s`a extins si la servicii care sunt considerate produse imateriale, cum ar fi
sanatate, invatamant superior.
Sistemul calitatii a fost dezvoltat ca un raspuns la provocarile mondializarii pietelor si a fost acceptat atat de producatorii si furnizorii
de produse si servicii cat si de consumatorii acestora.
Toate institutiile, organizatiile, firmele din societatea umana s`au infiintat si exista pentru a pune la dispozitie oamenilor produse si
servicii.
Ratiunea pentru a crea produse materiale sau servicii este de a fi corespunzatoare pentru utilizare.
Odata cu dezvoltarea economica, cerintele soc. Devin tot mai stricte iar asteptarile oamenilor si necesitatile lor sunt tot mai explicite
pentru unele aspecte cum ar fi : sanatatea oamenilor, securitatea locului de munca, siguranta in exploatarea produselor, protectia mediului
inconjurator.
In interiorul societatii umane exista multe parti interesante in abordarea stiintifica a calitatii produselor si serviciilor: guverne-
politicieni; patroni-manageri; sindicate-cumparatori;
Cumparatorii se asteapta ca in urma fiecarei achizitii de produse sa le utilizeze fara probleme, pe o perioada cat mai indelungata. Ei se
asteapta la produse de calitate, adica la absenta defectelor, la fiabilitate, disponibilitate, punctualitate, corectitudine.
Fiecare producator, comerciant sau prestator de servicii, incearca sa se asigure ca produsele lui indeplinesc cerintele si asteptarile
clientilor.
Calitatea reprezinta unul dintre factorii importanti ai competitiei firmelor si determina performantele acestora. Din aceste motive
conceptele privind calitatea produselor si serviciilor se proiecteaza, se implementeaza, se actualizeaza si se certifica.
 Companiile mari, prospere, care detin pozitii de lideri de piata, care detin printre primele care au trecut la aplicarea metodelor
moderne de management, inclusive a managementului calitatii.
Managementul calitatii are la baza urmatoarele valori : calitatea , eficienta administrative, lucrul in echipa, profitul, punctualitatea,
motivarea salariatilor, cinstea , corectitudinea si fiabilitatea. Criteriul cel mai important al sistemului de calitate este satifactia clientilor.
Existenta unui sistem al calitatii intr`o firma da garantia ca politica si obiectivele firmei respective sunt cunoscute si intelese de
angajati, sunt aplicate, realizate si mentinute in mod sistematic.
Lipsa de preocupare privind sistemul calitatii atrage unele costuri suplimentar care pot provenii din:
- proiectari si procesare tehnologica defectuoasa
- neselectarea contractantilor si achizitionarea unor materiale, echipamente de la un furnizor unic
- inexistenta unui studiu al pietei
- informatii asupra produselor incomplete sau eronate
- indicii, contractantii sau clientii
- penalizari sau chiar pierderea clientilor
Orice organizatie care functioneaza pe baza principiilor moderne de management, trebuie sa`si defineasca obiectivele si metodologia
generala de atingere a acestora sub forma unei politici unitare care sa includa si managementul calitatii.
CONCEPTUL DE CALITATE

DEFINIREA CALITATII
In general termenului de calitate i se pot atribuii mai multe intelesuri in functie de contextual in care este utilizat. ,,Qualitas” = ,,fel de
a fi’’
Pe masura cresterii si diversificarii cererii de produse, notiunea de calitate a evoluat continuu, astfel incat la ora actuala, in conditiile in
care pentru controlul calitatii se utilizeaza calculatoare electronice, s`a ajuns la noi semnificatii vorbindu`se despre calitate dirijata, calitate
asigurata si calitate totala.
Definitia calitatii porneste de la valoare de credintare a produselor ca o totalitate a unor insusiri care fac ca produsele respective sa fie
utile societatii oamenilor sis a le diferentieze dupa necesitatea pe care o satisfac.
In acest sens, calitatea este expresia gradului de utilitate sociala a produselor, adica masura in care satisfac nevoile pentru care au fost
create desi respecta restrictiile impuse de interesele generale ale societatii privind eficienta economica, protectie sociala si protectia mediului.
Conform standardului ISO’ 8402 calitatea reprezinta ansamblul caracteristicilor unui produs, activitate, process, organizatie, persoana
numita entitate, care confera acestora aptitudinea de a satisface cerintele exprimate sau implicite.
Produsul privit in conformitate cu acest standard poate fi orice bun material rezultat in urma unui proces de fabricatie sau orice bun
imaterial care apare ca rezultat al unor activitati cum ar fi: date statistice, informatii, servicii bancare, servicii de sanatate, servicii postale,
invatamant.
Calitatea poate prezenta unele aspecte speciale putand fi orientate astfel:
- spre produs, caz in care calitatea inseamna o caracteristica masurabila
- poate fi orientata spre proces, cand se are in vedere parerea producatorului, care spune ca produsele de calitate sunt acelea
care satisfac cerintele din norme si reglementari
- poate fi orientata spre costuri, caz in care produsul este considerat de caltate daca ofera anumite performante la un nivel
acceptabil de pret
- spre utilizator, care este cea mai mult agreata si reprezinta aptitudinea produsului de a fi utilizat in corespondenta cu
cerintele beneficiarului.
Caliatea este considerata o suma de insusiri cu caracter dynamic, deoarece cerintele progresului impugn productiei crearea si
realizarea permanenta a unor produse noi, moderne cu caracteristici si performante superioare.
Diversitatea si imbunatatirea calitatii produselor implica promovarea unor activitati unitare, pornind de la prospectarea pietii si
continuand cu un ciclu economic complet in care se realizeaza produsele.
Acest ciclu se concretizaza printr`o curba care se numeste spirala calitatilor si care cuprinde:
- studiu de piata
- cercetarea stiintifica
- planificarea economica
- proiectarea si executia prototipului
- stabilirea procesului de fabricatie
- aprovizionarea
- procesul tehnologic
- controlul final al produsului
- desfacerea
- asistenta tehnica sau activitate de service
In corcondanta cu procesul de productie, calitatea poate fi:
- potentiala: in faza de proiectare
- realizata, care rezulta la capatul ciclului de fabricatie
- livrata
- totala: include grad de economicitate, utlitate, caracteristici estetice, economice, functionale, sociale

EVOLUTIA CONCEPTULUI DE CALITATE

Calitatea are o istorie proprie, iar metodele de a o obtine, de a o mentine si in mod special de a o ameliora, s`au modificat permanent.
Evolutia calitatii cunoaste patru etape de dezvoltare care corespund in general evolutiei organizarii intreprinderilor. Pentru organizarea
intreprinderilor aceste etape sunt:
- etapa organizarii stiintifice a muncii (OSM)
- etapa relatiilor umane
- etapa planificarii
- etapa managementului participativ
 Conform acestor etape, conceptual de calitate a cunoscut si el o evolutie permanenta, fiind marcat de patru etape.
- PRIMA ETAPA: inspectia, care se refera la ansamblul masuratorilor, examinarilor si incercarilor unor caracteristici ale
produselor efectuate pentru compararea acestora cu reglementarile.
- A DOUA ETAPA: controlul calitatii, impune metode de conducere si organizare caracterizate printr`o abordare normative.
Se caracterizeaza prin aplicarea unor norme de calitate pentru determinarea tolerantelor, elaborarea unor norme precise si introducerea
conceptului de nivel de calitate acceptabil si introducerea controlului intermediar pentru ameliorarea calitatii.
- CONTINUARE –
A treia etapa presupune asigurarea calitatii care abordeaza intr`o noua maniera controlul calitatii produsului ca rezultat a unui proces
de productie; trebuie sa satisfaca asa numitul control integrat, adica controlul pe toate etapele de fabricatie. Asigurarea calitatii pune accent pe
calitatea procesului de fabricatie, fapt ce conduce la prevenirea defectelor si minimizarea costurilor. De asemenea asigurarea calitatii pune accent
pe ameliorarea calitatii produselor prin metode specifice care presupun o gestionare eficienta a calitatii.
Japonezii au adoptat si aplicat descoperirile americanilor in materie de calitate si au creat noi relatii intre procedee si metode de
functionare economico-sociale a firmelor. Pentru a castiga increderea beneficiarilor, firmele trebuie sa garanteze calitatea produselor. Pentru
aceasta, incpand cu faza de conceptie si proiectare a produselor s`au elaborat programe de incercari, de testari in toate fazele procesului de
fabricatie.
Reducerea non-calitatii se poate realiza si prin aplicarea de actiuni preventive in fazele intermediare de fabricatie.
Asigurarea calitatii si tinerea sub control a non-calitatii, consta in stabilirea si aplicarea unui ansamblu de masuri sistematice
prestabilite. Acest lucru este important pentru castigarea increderii clientilor in capacitatea organizatorica a firmei de a obtine in in mod constant
calitatea ceruta.
Asigurarea calitatii implica introducerea unor noi specializari capabila sa imbine disciplinele tehnice cu cele manageriale in scopul
rezolvarii unor sarcini specifice domeniului calitatii.
Conceptul de asigurare al calitatii corespunde unei descentralizari a responsabilitatilor. Din acest motiv este necesara imbogatirea
continutului sarcinilor de serviciu.
Pentru asigurarea calitatii sunt necesare relatii mai bune intre compartimentele firmei precum si relatii mai stranse intre furnizori si
clienti.
De asemenea asigurarea calitatii presupune participarea personalului la atingerea unor obiective comune si estomparea antagonismelor
intre organizatori sau manageri si salariati sau executanti.

A patra etapa fixeaza cadrul pentru managementul calitatii totale care introduce concepte noi precum “zero defecte”, “cercurile de
calitate” si de asemenea, un pricipiu japonez deosebit de important care se cheama “ controlul calitatii totale” cu intelesul de tinere sub control a
calitatii la scara intregii intreprinderi.
Conceptul de “zero defecte” a inlocuit conceptul de nivel de calitate acceptabil (AQL) fiind un promotor al ideii de perfectiune.
Termenul de “calitate totala” este rezultatul unei combinatii a aportului adus de americani cu privire la asigurarea calitatii si “zero
defecte” cu aportul japonez in ceea ce priveste “cercurile de calitate”.
Controlul calitatii totale a fost tradus prin managementul total al calitatii (TQM).
TQM este definit ca un sistem eficient conceput astfel incat fiecare grup apartinand unei organizatii sa`si aduca propria contributie la
realizarea, mentinerea si ameliorarea calitatii obtinut in modul cel mai economic posibil, in scopul satisfacerii clientilor.
Conform standardului ISO 8402, TQM este prezentat ca modul de conducere a unei organizatii axat pe calitate, bazat pe participarea
tuturor salariatilor sai si vizand pe termen lung atat succesul prin satisfacerea clientilor cat si avantajul pentru salariati si societate.

Calificativul “total” are urmatoarele semnificatii:

- toate compartimentele firmei sunt implicate in obtinerea, mentinerea si ameliorarea calitatii;
- toti salariatii firmei au responsabilitati privind calitatea, pe principiul “calitatea este problema tuturor”;
- reprezinta raspunsul la totalitatea cerintelor beneficiarilor,clientilor, partenerilor;
- toate compartimentele firmei utilizeaza toate mijloacele de care dispun, pentru ameliorarea calitatii si prevenirea non-
calitatii;
- toate compartimentele firmei sunt implicate pe toata durata de viata a produselor de la conceptie pana la service;
- toate compartimentele firmei raman active si responsabile in ceea ce priveste calitatea pana la satisfacerea completa a
clientului.

Satisfacerea cerintelor clientilor inseamna introducerea si mentinerea sub control a unor aspecte esentiale, cum ar fi:
- caracteristicile produselor/serviciilor,
- fiabilitatea produselor,
- securitatea produselor,
- pretul de achizitie,
- termenul de livrare,
- absenta nocivitatii produselor.
De toate aceste aspecte trebuie tinut seama pe toata durata ciclului de viata a unui produs.
Sfarsitul ciclului de viata al unui produs corespunde in general unor noi cerinte din partea clientilor; in acest fel se demareaza
conceperea unui alt produs cu performante superioare conform spiralei calitatii.
Abordarea sistemica la nivel macroeconomic
Calitatea produselor sau serviciilor se obtine prin cooperarea tuturor factorilor si compartimentelor organizatiei implicate, atat din
firma cat si din afara ei. Astfel calitatea unui produs :
- se defineste prin standardizare
- se proiecteaza prin ingineria valorii
- se planifica prin planul calitatii prevazut in strategii si politici de calitate
- se realizeaza prin tehnologie, adica prin process tehnologic si utilaje
- se cuantifica prin metrologie cu subsistemul calimetric
- se inspecteaza / evalueaza prin inspectie, respectiv audit
- se verifica, se incearca prin testare
 - se controleaza prin controlul calitatii ( CTC – controlul tehnic al calitatii)
- se asigura prin sistemul calitatii
- se certifica prin certificarea calitatii de catre organisme acreditate
- se amelioreaza prin imbunatatirea calitatii
- se conduce / organizeaza prin managementul calitatii
Evaluarea functiilor unui produs
Deoarece calitatea este o notiune complexa, dinamica, cu un grad mare de generalizare si de multe ori greu cuantificabila din punctual
de vedere al consumatorului calitatea se poate exprima prin functiile produsului. Astfel:
I. Dupa importanta acordata de consumatori si fabricanti se disting:
1. Functii principale sau fundamentale care motiveaza conceperea, executia si cumpararea unui produs.
2. Functii secundare care decurg din utilizarea produsului sau care sunt necesare pentru indeplinirea functiei principale.
3. Functi inutile care nu sunt necesare dar care decurg din conceptii, proiectare.
II. Dupa valoarea de intrebuintare sau valoarea comerciala se disting:
1. Functii de intrebuintare care satisfac necesitatea pentru care a fost creat produsul.
2. Functii de vanzare care favorizeaza cererea produsului pe piata.
In evaluarea functiilor unui produs se pleaca de la analiza valorii produsului respective, care este o metoda tehnico-economica de
analiza a modului de conceptie, proiectare si executie a produsului in conditiile minimizarii costurilor de obtinere a functiilor.
Metoda se realizeaza printr`o serie de procedee sistematice orientate spre obtinerea functiilor unui produs la costuri minime fara sa se
diminueze calitatea sau performantele produsului.
Caracteristicile produselor
In evaluarea functiilor unui produs, exista un demers obligatoriu pentru producator, care se realizeaza prin intermediul caracteristicilor
produselor. Conform standardului ISO 8402, caracteristicile sunt proprietati specifice prin care se identifica sau se diferentiaza entitatile (produs,
process, organizatie, firma) care pot fi descrise si masurate pentru a li se determina conformitatea sau neconformitatea in raport cu cerintele de
calitate specificate in norme.
Calitatea prezinta o variatie continua care se exprima printr`un ansamblu de caracteristici care nu au valoare in sine ci numai in relatie
cu necesitatile beneficiarilor.
Corelatia dintre caracteristicile de calitate ca o masura a relatiei producator-client se defineste in procesul de proiectare experimental
prin testare, in procesul de exploatare sau in mod empiric in procesul de consum.
Tinand seama de aceste interdependente este posibil ca limitandu`ne la un numar relativ mic de caracteristici, dar de importanta
majora, sa putem avea o privire de ansamblu asupra unui produs complex care poate prezenta zeci de caracterisitici.
Existenta unor consideratii diferite acordate notiunii de calitate, de catre beneficiari si producatori a impus o clasificare a
caracteristicilor:
I. Din punct de vedere al utilizatorului pot fi luate in considerare urmatoarele caracteristici:
- siguranta in functionare
- defectele unui produs
- securitatea clientului
- compatibilitatea unor produse
- termenul de garantie si de valabilitate
- fiabilitatea produselor
II. Din punct de vedere al producatorului caracteristicile de calitate pot fi:
a) caracteristici tehnice si tehnologice: acestea se refera in mod special la produsele industriale si au in vedere solutia constructive,
natura si structura materialelor, caracteristici functionale, dimensiunile, modul de executie, precizia si siguranta in exploatare sau pentru alte
tipuri de produse diferite insusiri fizico-chimice masurabile (ex: procentul de alcool in bauturi spirtoase, gradul de duritate al apei).
b) caracteristici economice care se refera la randamente, la costuri de exploatare, cheltuieli de intretinere, indicatori tehnico-economici
de consum, grad de automatizare.
c) caracteristici sociale: sunt legate de valoarea de intrebuintare, de utilitate a produselor si de efectele asupra mediului ambiant,
sigurantei oamenilor, sanatatii fizice si psihice a oamenilor. Aceste efecte sociale determina in tarile puternic dezvoltate succesul sau insuccesul
pe piata al produselor (produse ecologice sau produse verzi).
d) caracteristici psihosenzoriale si estetice: care au o valaore subiectiva ridicata, ele sunt importante in special pentru bunurile de
consum. Se refera la aspectul exterior, la ambalaj, culoare, confortul pe care il asigura.
III. Caracterizarea in functie de destinatia economica si caract. utilizarii produselor
a) ale mijloacelor de munca: unelte, echipamente, calcultator – fiabilitate, menteiabilitate, consumul, rezistenta la mediu, effort,
manipulare.
b) ale obiectelor muncii: materii prime, materiale – elasticitate, compozitie, stare de agregare, permeabilitate la apa, gaze.
c) ale obiectelor de uz individual: forma, culoare, finisare, gust, rezistenta la rupere, conductibilitate termica, sau electrica.
Pentru aprecierea calitatii produselor cu ajutorul acestor caracteristici a fost necesara stabilirea unor limite de referinta specifica intr-o
serie de documente cum ar fi standardele, normlele tehnice, caietele de sarcini sau unele specificari contractuale facute in urma unor comenzi.
Caractersticile calitatii serviciilor
Pentru satisfacerea cerintelor unor servicii (transporturi, sanatate, educatie, securitate) acestea trebuie definite clar prin caracteristici
care sa poata fi observate si evaluate de catre client. De asemenea, trebuie sa fie clar definite si cerintele referitoare la procesele de prestare a
servicilor care nu sunt observate direct de catre client, dar influenteaza calitatea servicilor.
Definirea calitatii servicilor implica luarea in consideratie a doua aspecte principale:
1. Calitatea prestarii servicilor.
2. Calitatea servicilor ca rezultat al acestui proces.
Componentele calitatii servicilor pot fi considerate urmatoarele:

1. Calitatea prestarii servicilor

- Este determinata de calitatea personalului, calitatea echipamentelor, a aparaturii si a unor resurse materiale, este determinat
de spatiu disponibil si ambianta.
- Asigurarea unei linii de conduita, personalul trebuie selectat, instruit, motivat pentru asigurarea unui serviciu ireprosabil.
 2. Disponibilitatea serviciului
- Este conditionata de respectarea termenelor stabilite, promptitudinea si furnizarea serviciului la momentul potrivit.
- Pentru aceasta este necesara o buna coordonare a tutror activitatilor pentru evitarea unor disfunctii, deoarece aprecierea
serviciilor se fac in ansamblu, nu pentru fiecare activitate in parte.
3. Calitatea accesului la servicii
- Presupune posibilitatea contractarii operative a prestatorului.
- Aceasta componenta este dependenta intr-o foarte mare masura de modul, procesul de comunicare.
4. Caltiatea relatiei cu prestatorul de servicii
- Este determinata de modul de primire al beneficiarului, atentia acordata precum si de modul de receptare a solicitarilor din
partea clientului, in general de personalizarea relatiei inter umane.
- Perceptia serviciilor este foarte mult influentata de relatia clientului cu personalul angajat.
5. Calitatea informatiilor furnizate si a sugestiilor facute de catre prestator
- Depinde de claritatea, precizia, pertinenta si actualitatea informatilor, de asemenea calitatea documentelor semnate de
client trebuie sa fie clara, fara sa dea nastere la interpretari, neclaritati, ambiguitati.
6. Calitatea menetinerii si imbunatatirii servicilor
- Este necesara pentru satisfacerea clientilor si pentru a gasi clienti fideli.
- este necesara identificarea nemultumirilor exprimate de catre clienti si eliminarea cauzelor acestora; pentru acestea trebuie
sa se culeaga informatii de la clienti (prin sondaje, chestionare, etc.) si se iau decizii de imbunatatire a calitatii serviciului.

De multe ori se ofera servicii suplimentare care pot conduce la imbunatatirea perceptiei servicilor de baza.
In cazul testarii servicilor nu este bine sa apara diferente mari intre asteptarile clientilor si perceptia conducerii, in general intre
serviciul asteptat si cel obtinut.
In cazul unor neconcordante intre cerintele clientilor si serviciul prestat; aceasta poate fi puternic afectat, si chiar duce la faliment.
Nivelul calitatii produselor
Caracterul dinamic si evolutia calitatii se apreciaza prin controlul calitatii, care cuprinde un ansamblu de tehnici, practicate in vederea
mentinerii calitatii.
Nivelul calitatii este masurat si cuantificat cu ajutorul stiintei numita CALIMETRIE care este siinta masurarii si estimarii calitatii
produselor, avand urmatoare obiective:
a) Stabilirea terminologiei notiunii de calitate in legatura cu produsele.
b) Elaborarea metodelor de determinare si de evaluare a diferitelor caracteristici ale produselor.
c) Clasificarea indicatorilor de calitate.
d) Elaborarea metodelor de determinare si evaluare a diferitelor caracteristici ale produselor.
e) Elaborarea metodelor de optimizare a indicatorilor de calitate.
Calitatea unui produs poate fi exprimata printr-o serie de indicatori de calitate, care se pot referii la o singura caracteristica,
la mai multe, la caracterul unui produs in stare de proiectare s.a.
Sistemul de indicatori de calitate poate fi redat printr-o structura corepsunzatoare unei piramide in trei trepte. La baza
piramidei se afla:
1. Indicatorii analitici ( numarul mare de indicatori simpli) – fiecarei grupe de indicatori analitici ii corespunde un numar
de indicatori sintetici (2).
2. Indicatorii sintetici
3. (din varf) Indicatorul global, complex sau integral, care exprima calitatea totala a unui produs.
Bazandu-se pe aceasta piramida, principalii indicatorii de calitate a produselor/servicilor sunt:
1. Indicatori globali de calitate ( ia in considerare „n” cracteristici in ordinea importantei lor).
2. Indicatori de concordanta ( arata masura in care un produs corespunde funtiilor pentru care a fost creat).
3. Indicatorii de referinta ( consta in compararea in mod obiectiv a doua produse care au functii similare).
 Strategii si politici in domeniul managementului calitatii
Conceptul de strategie (pilotaj la vedere) reprezinta combinatia dintre obiectivele majore pe care organizatia isi propune sa le atinga si
mijloacele necesare pentru acesta.
Dupa nivelul de elaborare se cunoasc doua strategii:
1. se refera la strategie-intreprindere care presupune anumite formule strategice precum si strategii functionale pe anumite
compartimente.
2. strategii de afaceri care poti fi strategii pure, legate de tehnicitatea produselor si strategii concurentiale care necesita o combinatie de
strategie produs-piata cu scopul declarat de obtinere a unor avantaje fata de concurenti.
Conceptia strategica a tuturor actiunilor politice reprezinta particularizarea si detalierea strategiei orientate spre un anumit domeniu
(politica economica, politica comerciala, politica de personal).
Conducerea firmelor are obligatia sa`si clarifice obiectivele sis a elaboreze in mod adecvat cu acesta raportul strategie-politica.
Strategiile in domeniul calitatii sunt strategii de afaceri concurentiale, ele pot fi ofensive de intrare pe piata cu realizarea unor produse
sau servicii, de o calitate egala sau superioara concurentei, pot fi defensive care urmaresc mentinerea pe piata a produselor, a unei anumite
pozitii.
Strategiile pot fi concepute pe termen scurt, poarta denumirea de strategii curente si pe termen lung cand se impune aplicarea
managementului calitatii totale.
Strategiile curente se refera la imbunatatirea continua a calitatii si pot fi abordate in doua variante:
1. este in viziunea clasica si se numeste strategia inovarii si presupune inovari tehnologice majore, dar si obtinerea unor efecte
economice rapide.
2. este in viziunea moderna si se numeste strategia Kaisen. Aceasta strategie este considerate o strategie integratoare deoarece are in
vedere strategiile de marketing si de productie.
Strategia a adoptat principiul imbunatatirii treptate care se realizeaza cu eforturi financiare scazute, dar si cu o imbunatatire lenta a
calitatii.
Principiile de baza ale strategiei Kaisen sunt urmatoarele:
- orientarea spre piata
- internalizarea relatiei client-furnizor
- argumentarea calitatii produselor
- tinerea sub control a variatiei calitatii
Metodele, tehnicile si instrumentele strategiei Kaisen sunt:
- ciclul Deming sau planurile de actiune
- cercurile calitatii
- grupuri mici de lucru
- metoda celor 3S si 5S : SEITON – ordonarea obiectelor utile
SEISO – asigurarea curateniei in spatiul de lucru
SEIRI – indepartarea de la locul de munca a tot ce nu este necesat
SEIKETSU – vizibilitatea normelor de lucru
SHITUSUKE – respectarea normelor
Managementul calitatii
Juran a pus la punct, a definit managementul calitatii prin functiile sale in termeni utilizati de trologia calitatii, care inseamna
planificarea calitatii, tinerea sub control a calitatii si imbunatatirea calitatii.
Conform standardului ISO 8402 managementul calitatii reprezinta ansamblul activitatii functiei generale de management care
determina politica privind calitatea, obiectivele si responsabilitatile care le implementeaza in cadrul sistemului calitatii.
Acesta apreciaza:
- rolul de coordonare al conducerii de varf
- implementarea sistemului se realizeaza cu participarea tuturor angajatilor
- punctual de plecare in implementarea managementului calitatii il reprezinta elaborarea strategiei
- sistemul calitatii reprezinta structura organizatorica, procedurile, procesele si resursele sale
Functiile managementului calitatii sunt:
a) planificarea calitatii: presupune determinarea principalelor obiective ale firmei in domeniul calitatii precum si resursele si mijloacele de
realizare.
b) tinerea sub control a calitatii se refera la ansamblul activitatilor de supraveghere a activitatilor de evaluare a rezultatelor. Aceasta
functie presupune analiza sistemului calitatii efectuata de catre conducere, care consta in evaluarea oficiala a compatibilitatilor sistemului de
calitate cu politica firmei in domeniul calitaitii
c) imbunatatirea calitatii care presupune ansamblul activitatilor desfasurate pentru obtinerea unui nivel de calitate superior celui
planificat
d) asigurarea calitatii care presupune activitati sistematice in cadrul sistemului pentru a realiza produse care satisfac cerintele clientilor
sau cerintele specificate in documente.
Managementul calitatii totale
Managementul calitatii totale constituie o strategie pe termen lung.
TQM este procesul complex determinat de o imbunatatire continua a calitatii, produselor sau serviciilor in scopul satisfacerii cerintelor
clientilor in contextul cresterii productivitatii muncii si a profitului intreprinderii.
Managementul calitatii totale este un sistem de conducere a unei firme care utilizeaza tehnici specifice pentru atingerea calitatii totale.
Principalele obiective ale managementului calitatii totale sunt:
1. Satisfacerea cerintelor clientilor prin depasirea asteptarilor acestora.
2. Atingerea unor pozitii competitive de piata care se pot realiza prin cresterea continua a calitatii si cresterea productivitatii.
3. Construirea unui sistem total de conducere prin implicarea tuturor angajatilor.
TQM este sistemul care urmareste realizarea simultana a obiectivelor prin utilizarea optima a resurselor umane, materiale, financiare,
informatice, etc.
Principalele functii ale managementului calitatii totale sunt: (POCCA)
a) planificarea
 b) organizarea
c) conducerea
d) controlul
e) asigurarea calitatii
Tendinte in evolutia managementului calitatii totale
Opiniile exprimate in literatura de catre economisti, scot in evidenta dpua tendinte in orientarea managementului calitatii totale:
a) Orientarea tehnico manageriala care pune accentul pe imbunatatirea produselor de productie de care depinde
realizarea produselor la nivelul pietii, cu aplicabilitate generala in tipul de productie de serie.
b) Orientarea rationalist responsabila, accentul se pune pe atitudinea pozitiva a salariatiilor fata de calitate.
Abordarea calitatii in cadrul sistemului managementului calitatii totale se realizeaza prin doua modalitati distincte, diametral opuse,
dar care nu se exclud:
1. abordarea de tip A (clasica) in care calitatea este considerata o functie tehnica, este limitata la controlul calitatii
materiilor prime si produselor finite, conducatorii sunt preocupati pentru realizarea calitatii planificate. Exista o diferentiere neta intre cei care
realizeaza produsele si cei care controleaza calitatea (TQM) partial aplicata.
2. abordarea de tip Z (moderna) aplicata peste tot, de toti, oricand; in cadrul acestei abordari responsabilitatea pentru
calitate o are conducerea superioara, care se ocupa de nivelul calitatii in toate activitatiile din firma, dar si din exterior (furnizori, clienti,
beneficiari). Exista convocarea pentru calitate a tuturor angajatilor care se realizeaza prin generalizarea autocontrolului.
Managementul calitatii totale este un mijloc, iar calitatea un obiectiv, care presupune satisfacerea cerintelor clientilor peste asteptarile
lor.
Relatia dintre TQM si calitatea totala, presupune luarea in consideratie a trei componente:
1. componenta logica, rationala si sistematica; care se refera la modul de realizare a programelor de calitate.
2. componenta filozofica, psihologica si politica; in care calitatea reprezinta forta de supravietuire a firmei, satisfacerea
si mandria angajatilor, depasirea cerintelor clientilor.
3. componenta tehnica; reprezinta partea operationala a strategiei si care deprinde tehnicile care fac sa functioneze
imbunatatirea calitatii.
Intre ele exista o interdependenta pentru ca nu este suficient sa vrei sa realizezi un anumit nivel al calitatii (componenta filozofica
psihologica) si sa stii ce sa faci (componenta logica) si sa poti face ceea ce stii (componenta tehnica).
Realizarea managementului calitatii totale
Def: calitatea totala reprezinta ansamblul de principii si metode organizate intr-o strategie globala care vizeaza mobilizarea intregii
firme pentru obtinerea costurilor mici, o mai buna satisfacere a cerintelor cleintilor.
Recunoasterea internationala a calitatii totale a fost preluata si de catre comunitatea europeana care a elaborat un set de standarde
cunoscut sub denumirea de „familia de standarde ISO 9000” care au echivalenta si in standardele romane (SR) din cae fac parte:
a) SR ISO 9000/1995 care reprezinta cerintele generale pentru toate organizatiile care doresc sa insituie o politica
recunoscuta de gestionare si asigurare a calitatii. Se prezinta bazele teoretice si practice in domeniul calitatii si sunt definite obiectivele de
asigurare a calitatii.
b) SR ISO 9001/1995 care se refera la intreprinderile industriale pentru activitatea de proiectare-dezvoltare, productie,
montaj si service.
c) SR ISO 9002/1995 care este necesara pentru activitatea din domeniul constructiilor.
d) SR ISO 9003/1995 care este recomandata pentru activitatea de analize si pentru testarea in laborator.
e) SR ISO 10011/1994 se refera la activitatea de audit pentru implementarea sistemului calitatii.
f) SR ISO 45012/1993 care cuprinde ideile generale pentru organismele care efectueaza certificarea auditului
sistemului de calitate.

MONEDA
Trocul are 2 mari dezavantaje:
1) Dubla coincidenta a nevoilor
2) Imposibilitatea efectuarii calcului economic
Moneda a aparut nu ca urmare a unei interventii a statului, ci spontan din propriul interes prin doi pasi: in prima faza indivizii incep sa
fol. mijloace de schimb care sunt bunuri vandabile ( mai usor de comercializat). Treptat din mijloacele de schimb s`au selectat cateva care sunt
deosebit de performante in a indeplini acest rol. Mijlocul universal de schimb se numeste moneda.
Valoarea monedei ca o sectiune depinde de cerere si oferta. Moneda este un bun economic.
Atunci cand oferta de bani creste, valoarea(puterea de cumparare) a banilor scade.
Cererea in bani este determinate de :
- cantitatea de bunuri si servicii de pe piata ;
- frecventa platilor: cu cat suntem platiti mai frecvent, cu atat cererea de bani scade
- existenta substitutelor monetare (cardul, cecul);
- anticiparea valorii monedei: daca oamenii anticipeaza scaderea valorii banilor , atunci cererea de bani se va reduce;
Oferta in bani reprezinta cantitatea de bani dintr`o economie sau masa monetara. Masa monetara se calculeaza sub forma a trei
indicatori monetari:
M1 = cuprinde numeraru + depozite la vedere (conturi curente)
M2 = este format din M1 + depozite la termen
M3 = format din M2 + alte instrumente financiare mai putin lichide
Lichiditatea este capacitatea unui bun de a fi transformat in bani cu costuri minime . Bunastarea societatii nu depinde de marimea
ofertei de bani. Cresterea masei monetare duce inevitabil la cresterea preturilor => la scaderea valorii monedei
Sisteme monetare
Sistemul monetar se refera la modul de organizare si reglementare a circulatiei monetare. Exista doua tipuri de sisteme monetare:
1. sistem de moneda – marfa (moneda este un bun obisnuit);
 A cunoscut mai multe forme; cea mai raspandita a fost etalonul aur, dar am avut si etalon paralel (era compus din bani din aur si
argint a caror valoare era stabilita pe piata) si cel bimetalic (valoarea monedelor de aur si argint era stabilita de stat care impunea un curs de
schimb fix.
**Robert Mundell – explicit spunea ca cel mai bun sistem monetar care a existat a avut la baza ca etalon aurul.
2. sistem de moneda de hartie – fiat money (trimite la expresia “sa fie bani”/ pot fi emisi prin simpla dorinta a cuiva)/ sistem
de bani discretional; moneda este un simplu semn emis de banca centrala si mentinut in circulatie gratie unor legi speciale.
Sistemul de moneda – marfa a cunoscut mai multe forme : cel mai raspandit a fost etalonul aur, dar am avut si etalon paralel si etalon
bimetallic.
Etalonul paralele = aur, argint a caror valoare era stabilita pe piata
Etalonul bimetalic = valoarea acestor monede era stabilita de stat, care a impus un curs de schimb fix
Functionarea etalonului aur: oferta de bani este conditionata de productia de aur, daca oferta scade, valoarea aurului si a banilor,
creste si viceversa ceea ce stimuleaza intreprinzatorii sa produca mai mult aur. Astfel, s`a ajuns la un echilibru relativ si la o stabilitate
remarcabila a puterii de cumparare a monedei.
Primul Razboi Mondial (1939-1945) a avut un impact important asupra sistemului monetar, in sensul ca, guvernele aveau cheltuieli
importante de efectuat pe care nu si le`au putut acoperi pe caile clasice (adica prin impozite), in consecinta au recurs la emisiune monetara (nu
aur, ci hartie). In acest context, etalonul aur a fost abolit. Ca urmare a acestui fenomen a avut loc cea mai mare inflatie din istorie.
Dupa razboi s`a incercat o revenire la etalonul aur. Dupa putin timp a inceput al doilea razboi mondial, la Bretton Woods (acolo s`a
nascut Fondul Monetar) s`au pus bazele revenirii la etalonul aur. Astfel, SUA pastrau dolarul convertibil in aur, iar restul statelor, erau obilgate sa
mentina cursuri de schimb fixe intre monedele lor si dolar.
Pozitia privilegiata a SUA a dus insa la subminarea sistemului deoarece SUA a descoperit ca este profitabil/eficient sa emita dolari
creand inflatie (avand cea mai credibila moneda).
Razboiul din Vietnam, si faptul ca dolarul a ajuns principala moneda de rezerva a lumii, a sporit aceasta tentatie. In 1971`73 etalonul
aur este abandonat definitiv, SUA renuntand la convertibilitatea dolarului (cursurile de schimb devin flotante) – alte motive: Germania se reface
rapid dupa razboi, emigrantii se intorc cu bani => miscare in sens invers.
Din acest moment avem doar sistem de moneda de hartie (in intregime). Instaurarea acestui sistem a determinat/a fost asociat cu un
numar ridicat de fenomene inflationiste in toata lumea si Robert Mundell spune “in sec XX s`a petrecut mai multa inflatie decat in toata istoria de
pana acum”.
Creditul
Creditul consta intr`un schimb de bunuri prezentate contra unor bunuri viitoare. Pretul creditului este dobanda.
Creditul este de mai multe tipuri in economia moderna:
- creditul comercial
- creditul bancar
- creditul de consum
- creditul obligatar
- creditul ipotecar
Creditul de consum consta in cumpararea de bunuri de consum cu plata in rate. Creditul comercial consta in livrarea unei marfi,
urmand ca plata lui sa se efectueze ulterior.
Exista si alte criterii dupa care se pot clasifica:
- dupa durata acordarii – pe termen scurt
- pe termen mediu
- pe termen lung

- dupa natura garantiilor – credite personale ( garantate de persoane )

- credite reale (garantate cu ceva: proprietati )

- dupa scopul acordarii – credite de exploatare

- credite de investitii
- credite de consum
DOBANDA este pretul care trebuie platit pentu a intra in pozitia unei resurse temporare. Ea contine trei componente:
1) rata preferintei de timp
2) premiul de risc
3) premiul de inflatie sau rata inflatiei
Rata oficiala a dobanzii sau rata dobanzii pe piata reprezinta rata minimala a dobanzii.
Rata reala a dobanzii reprezinta castigul pe care il obtin daca acord un imprumut.
Rn = Rr + ∏ ∏ reprezinta rata anticipata a inflatiei

PIATA DE CAPITAL reprezinta tranzactiile prin care fondurile economisite ajung in posesia investitiilor.
Piata de capital are doua instrumente : actiuniel si obligatiunile.
Obligatiunile reprezinta un titlu de credit prin care emitentul lor se imprumuta de la cumparatorul acestora.
Randamentul obligatiunii reprezinta raportul dintre dobanda furnizata si pretul acesteia.
Randament = Dobanda/Pret
Sa presupunem ca o companie emite obligatiuni cu o valoare nominala de 1000 de lei. Oferind o dobanda anuala de 100 de lei. La
momentul initial randamentul obligatiunii este 100/1000 = 0,1( 10% ). Daca perspectivele financiare ale companiei se imbunatatesc si riscul se
reduce, atunci cerera pentru obligatiuni se va reduce, ceea ce va determina cresterea preturilor. Astfel randamentul obligatiunii scade.
Principala alternativa la investitia in obligatiuni este investitia in depozite bancare.
Daca initial rata dobanzii la depozite era de 10% si scade la 5%, interesul pentru obligatiuni creste, pretul lor creste pana cand
randamentul obligatiunilor va fie gal cu randamentul depozitelor, rezulta ca pretul va ajunge la 2000 mii lei.
Spre deosebire de banca, indivizii nu detin mijloace prin care sa monitorizeze riscul creditarii.
De aceea exista institutii specializate in evoluarea riscului.
Functionare bancilor
 Bancile sunt agenti economici specializati in intermedierea financiara. Bancile indelplinesc doua functii:
1. Functia de depozitare a lichiditatilor publicului
2. Functia de creditare
Daca bancile folosesc banii din depozite pentru acordarea de credite, atunci ele practica o activitate bancara cu reserve fractionare.
Inca de la inceput bancherii au observat ca deponentii nu revin simultan pentru a`si retrage depozitele. Acesta i`a stimulat sa
foloseasca depozitele pe care le`au adunat in timp.
In schimbul depozitelor bancile emiteau bank note (substituenti monetari).
Treptat bancherii au inceput sa acorde credite recurgand la emisiunea de bancnote. Aceasta a adus la aparitia inflatiei.
Ulterior bancherii au cautat mijloace prin care sa se protejeze de efectele criza.
Primul pas este infiintarea bancii bancilor sau Banca Centrala care centralizeaza rezervele tuturor bancilor. Banca Centrala nu poate
salva sistemul in ansamblu. Aparitia Bancii Centrale intensifica stimulentele bancilor de a extinde creditul si de a pastra reserve si mai mici –
acest fenomen se numeste hazard moral.
Pasul al doilea a fost monopolizarea emisiunii de bancnote.
Al treilea pas este eliminarea convertibilitatii.
In prezent statul reglmenteaza puternic controlul bancar pentru a preveni hazardul moral.

Oferta de bani si multiplicatorul de bani

∆M = depozit initial * m m = 1/R = 1/0,1 = 10

∆ M = 1000 * 10 R = rata rezervelor

Rata rezervelor variaza de la tara la tara in functie de rata rezervelor obligatorii pe care o stabileste Banca Centrala.
Rata inflatiei : daca inflatia este mare, bancile incep sa pastreze anumite reserve.
Credibilitatea bancilor
Tipurile de risc

Riscul bancar poate avea mai multe cauze:

1. Riscul de credit: posibilitatea ca creditorul san u ramburseze imprumutul

2. Riscul de piata: apare ca urmare a conditiilor nefavorabile dupa piata
3. Riscul operational: apare ca urmare a managementului necorespunzator al bancii dar nu numai.
4. Riscul de lichiditate: se exprima prin faptul ca orice banca este incapabila sa ramburseze toate datoriile pe baza activelor
existente.
Informatia asimetrica
Participantii la piata nu dispun de acelasi grad de cunoastere in raport cu obiectul schimbului.
 Selectia adversa: se produce atunci cand o parte a tranzactiei are informatii mai slabe despre obiectul schimbului decat
cealalta parte. Intr`un contract de creditare, banca nu detine la fel de multe informatii despre scopul creditului ca si clentul sau, ceea ce duce la
restrangerea gamei de credit si la restrangerea pietei.
 Hazardul moral: se produce atunci cand o institutie ii fereste pe indivizi de consecintele propriilor greseli, stimulandu`I pe
acestia sa persevereze in anumite greseli. Hazardul moral este foarte important in practica bancara deoarece exista institutii care prin fct. de
supraveghere gireaza comportamentul bancilor.
Acest fenomen duce la aparitia crizelor. Pentru a preveni hazardul moral, bancile recurg la trei modalitati:
a) impun debitorului sa cofinanteze o parte a investitiei pentru care se solicita creditul, te oblige sa inchei o
asigurare de viata.
b) Obliga debitorii sa aduca garantii care pot fi reale (sa ipotecheze ceva) sau personale (girant), inclusive sa asigure
bunul cumparat.
c) limiteaza libertatea debitorului
 Comportament de turma: Multi participanti la piata cred ca agentul X are un grad de cunoastere superior si in consecinta il
imita => acest fenomen poate cauza fluctuatii mari pe piata.
Reglementari bancare internationale
In 1974 s`a infiintat comitetul de la Basel care si`a propus sa regementeze activitatea bancara internationala.
In 1988 s`a ajuns la acordul bazei 1 care introduce rata de adecvare a capitalului de 8% minim.
Rata capital = capital / active ajustate la risc ≥ 8%
Activele au fost clasificate in patru categorii de risc, de la 0 la 100%.
Ulterior s`a demonstrat ca acest acord nu a impiedicat aparitia crizelor bancare, ci din contra a marit hazardul moral si magnitudinea
crizelor.
In prezent se implementeaza acordul Bazei 2 mult mai complicat.
Inflatia
Inflatia reprezinta cresterea generala a preturilor prin diversi indici.
Aceasta are mai multe efecte negative:
1. efectul costului de tranzactie ( preturile cresc, cumpararea devine alerta).
2. efectul costului de menu (preturile cresc, trebuie recalculat inventarul si refacute programele informatice).
3. efectul costului redistributiei (unele persoane pierd, altele castiga, iar inflatia nu duce la saracie).
4. efectul distorsionarii costurilor relative (neputinta distingerii intre inflatie la scumpirea produselor pur si simplu).
5. efectul care interfereaza cu sistemul de impozitare progresiv (impozitarea dubla, desi salariile cresc constant cu preturile).
6. efectul in care inflatia genereaza profituri iluzorii (masurarea in valuta, pentru evaluarea corecta a produselor).
Istoric vorbind inflatia este asociata cu cheltuieli mari ale guvernului (deficit bugetar).
Teoria cantitativa a banilor
M * V = P * Q (unde P*Q reprezinta PIB nominal)
M – masa monetara
 V – viteza de circulare a banilor (frecventa pe care oamenii fac plati)
P – nivelul preturilor
Q – cantitatea de bunuri produse
Aceasta teorie presupune ca V si Q raman constante in timp in consecinta cresterea bazei monetare se reflecta direct proportional in
cresterea preturilor.
In dinamica ecuatia se rescrie astfel:
∆M + ∆V = ∆P + ∆Q
Presupunem ca productia creste cu un ritm constant de 3%
3% + 0% = 0% + 3% - regula de aur a masei monetara
Hiper inflatia se produce atunci cand viteza banilor creste, iar cresterea preturilor devine incontrolabila (5% in sus)
M> * V> P>> * Q> (> - creste)
Venitul din crearea banilor
Pe masura ce statul creeaza inflatia, el obtine venituri mai mari.
De la un punct incolo incepe sa scada pentru ca publicul incepe sa abandoneze sistemul monetar. (Robert Barro)
Deflatia se produce atunci cand preturile scad, deflatia poate fi cauzata de scaderea masei monetare (exemplu Japonia, situatie
exceptionala).
M*V=P*Q
Unde: P = preturi
M = masa monetara
V = viteza de circulatie
Economistul britanic J.N.Keynes a sustinut ca exista momente in care viteza banilor scade , deoarece el a presupus ca preturile sunt
rigide, la scadere efectul va fi scaderea productiei (cresterea somajului).
Motivele pentru care nu scad preturile:
- existenta salariului minim
- existenta sindicatelor si a contractelor collective de munca
- anticiparile inflationiste
Pentru a preveni recesiunea si somajul, statul trebuie sa contrabalanseze scaderea vitezei si a cheltuielilor publicului.
Curba Phillips: arata ca exista un compromise intre inflatie si somaj adica somajul poate scadea cu pretul cresterii inflatiei.
Sa presupunem ca economia se afla in punctual A daca guvernul conidera ca rata somajului este prea mare atunci poate spori masa
monetara si mari cheltuielile astfel economia se va deplasa in punctual B. dar aceasta deplasare este temporara. Dupa ce preturile cresc
anticiparile publicului se ajusteaza, devin realiste.
Guvernul poate incerca sa relanseze economia inca o data . Sporind mai mult masa monetara in final economia va reveni in punctual
E. Pe termen lung (dupa ce anticiparile indivizilor devin realiste ) curba Phillips este verticala. Nu se poate reduce somajul sporind inflatia.
Singurul effect va fi cresterea preturilor.
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
1. Banii nostrii www.baniinostri.ro
2. Banker`ul www.bankerul.ro
3. Bucharest business week www.bbw.ro
4. Capital www.capital.ro
5. Profit Net
6. Profit 24 www.profit24.ro
7. Smart Bank www.smartbank.ro
8. Saptamana financiara www.sfin.ro
9. Ziarul financiar www.zf.ro
10. Bursa www.bursa.ro
11. Piata financiara
12. Top business www.topbusiness.ro
13. Tribuna economica www.tribunaeconomica.ro
14. eFinance www.efinance.ro
20% prezenta
10% prezenta activa
20% proiect
50% test
TEST SEMINAR 6 DECEMBRIE
Puterea de cumparare ( PC )
Reprezinta cantitatea de bunuri si servicii ce poate fi achizitionata la un moment dat pe piata cu ajutorul unei unitati monetare.
Puterea de cumparare se analizeaza in doua feluei:
a) pe plan intern ( PCI )
b) pe plan extern ( Pcc ) puterea de cumparare externa
Calculul puterii de cumparare se realizeaza astfel:
- fie prin raportarea monedei nationale la valoarea unui produs considerat a fi etalon pentru consumul economiei nationale
- fie prin raportarea monedei nationale la un cos de bunuri si servicii considerat a fi representative pentru consumul economiei
nationale.
Modul e stabilire al pietei cos ( pc ):
- se stabilesc bunurile si serviciile ce vor reprezenta productia si consumul economiei nationale
- se determina ponderea fiecarui produs in consumul si productia economica

pc = ∑ ( q1 * pi ) qi = repr ponderea produsului i in tot. operatiunilor com. int.

PC = 1/ pc pi = pretul unitar al produsului i
 APLICATII:

1) Sa se determine puterea de cumparare pe baza unui cos de produs:

Nr crt Produse Pondere( qi ) Pret ( pi )

1 bunuri alimentare 40% 150
2 bunuri nealimentare 30% 350
3 servicii 30% 127

pc = ∑ ( qi * pi ) => pc = q1*p1 + q2*p2 + q3*p3 = 40/100*150 + 30/100*350 + 30/100*127

 pc = 60 + 105 + 38,1 = 230,1 => PC = 1/pc = 1/203,1 = 0,0044

In dinamica pentru a analiza evolutia puterii de cumparare se utilizeaza indicele puterii de cumparare ( IPc )

2) Sa se determine IPc in perioada 1996-2001 pe baza urmatorului table:

An 1996 1997 1998 1999 2000 2001

IP 103% 118% 129% 153% 134% 120%
IPc 97,08% 87,74% 78,74% 65,35% 74,62% 83,33%

IPc 96 = 1 / IP 96 = 1/103% * 100 = 1/1,03 * 100 = 0,9708 = 97, 08%

IPc 97 = 1 / IP 97 = 1/118% * 100 = 1/1,18 * 100 = 87,74%
IPc 98 = 1 / IP 98 = 1/129% * 100 = 1/1,29 * 100 = 78,74%
IPc 99 = 1 / IP 99 = 1/153% * 100 = 1/1,53 * 100 = 65,35%
IPc 00 = 1 / IP 00 = 1/134% * 100 = 1/1,34 * 100 = 74.62%
IPc 01 = 1 / IP 01 = 1/120% * 100 = 1/1,20 * 100 = 83,33%
Inflatia
Def: reprezinta un dezechilibru macroeconomic prin cresterea majoritatii preturilor din economie, simultan cu scaderea puterii de
cumparare a monedei nationale.
Se masoara cu ajutorul:
a) indicele general al preturilor
b) indicele deflatorului P.I.B.
c) indicele pretului de consum (I.P)
Deflatorul P.I.B arata gradul de dezvoltare economica pe baza P.N.B.
Cel mai utilizat instrument pentru cuanificarea inflatiei este insa indicele pretului de consum (IP).
Acesta masoara evolutia de ansamblu a preturilor marfurilor cumparate si a tarifelor servicilor utilizate de catre populatie pe o anumita
periaoda de timp (luna, trimestru, semestru).
I.P. se refera numai la bunurile si servicile incluse in consumul direct al populatiei.
Formule:
IP (%) = ∑ ni=1 £ * Ip i

IP (%) = ∑ ni=1 £ i * P i1 / P i0 * 100

£i – ponderea bunurilor “i” in cosul de bunuri si servicii
Pi 1 – pretul bunului “i” in perioada curenta
Pi 0 – pretul bunului “i” in perioada initiala

Ri = IP (%) – 100 (%) – rata inflatiei

Ri = Deflatorul P.I.B % - 100%
Probleme:
1. Sa se calculeze Ri anuale pe baza IP cunoscand urmatoarele bunuri si servicii.

Numar curent Grupa de marfuri Ponderea £I % Ip (%) IP (%)

1 Alimente+Bauturi Racoritoare 32 138 44,16
2 Bauturi Alcoolice+Tutun 8 125 10
3 Imbracaminte+Incaltaminte 7 135 9,45
4 Locuinta+Apa+Curent+Gaze 11 137 15,07
5 Mobila+Echipamente Casnice 5 129 6,45
6 Sanatate 4 129 5,16
7 Transport 8 138 11,04
8 Comunicatii 7 180 12,60
9 Odihna+Recreere+Cultura 4 142 5,68
10 Educatie 6 120 7,2
11 Hoteluri+Cafenele+Restaurante 6 170 10,2
12 Diverse Alte Bunuri 2 175 3,5
13 TOTAL 100 -- 140,51
 Ip i = 32/100 * 138/100 * 100 = 44,16

Ri = 140,51 (%) – 100 (%) = 40,51%

2. Sa se calculeze Ri pe baza datelor:

Marfuri Ponderea £I Pretul P i1 Pretul P i0 Ip i (%) Ip (%)

1 35 350 200 175 61,25
2 5 40 25 160 8
3 18 1200 960 125 22,5
4 12 1850 1630 113.49 13,61
5 30 150 96 156,25 46,87
TOTAL 100 -- -- -- ∑ 152,23

Ip I (%) = 350/200 *100 = 175

Ip 1 = 175 * 35 = 6125 % = 61,25

Ri = 152, 23 (%) – 100 (%) = 52, 23 (%)

3. Sa se calculeze rata inflatiei prin raportul la deflatorul PIBsi la IP in perioada 95 – 2000.

Anul 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Deflator P.I.B.
(%) 135,3 145,3 247,3 154,2 148,7 145,4
Ri raportata la
deflator P.I.B 35,3 45,3 147,3 54,2 48,7 45,4
(%)
Ip (%) 132,3 138,8 254,8 159,1 145,8 145,7
Ri raportata la
Ip 32,3 38,8 154,8 59,1 45,8 45,7
Cea mai mica Cea mai mare
inflatie inflatie

4. In tara X in anul 2001 puterea de cumparare a monedei a scazut cu 15% masurata cu ajutorul IP. Sa se determine cat a fost
rata inflatiei in acest an in tara x?

Ri = ???

Ipc = 100 – 15 = 85 %

Ip = 1/Ip1 * 100

Ip = 1/85 * 100 = 117,64%

Ri = 117,64 – 100 = 17,64%

5. Sa se calculeze pretul productiei i in perioada curenta pe baza urmatoarelor cosuri de bunuri si servicii.

Numar Produse Ponderea £I P i0 P i1

1 A 40 125 150
2 B 30 180 207
3 C 30 19 24
TOTAL -- 100 --

La sfarsitul trimestrului pretul lui A creste cu 20%, B creste de 1,15 ori, iar C cu 5 u.m.

A --- 125 + 125 * 20/100 = 150

B --- 180 * 1,15 = 207
C --- 19 + 5 = 24
Dobanda

Reprezinta pretul pe care il platim pentru a intra in posesia resurselor in prezent fara sa asteptam pana le vom putea cumpara.

a) dobanda simpla se calculeaza in cazul in care scadenta nu depaseste 12 luni

 D =C*rd*z / 360
K = C+D (K = capitalul fina)

D = marimea dobanzii
C = marimea creditului (deposit)
Rd = rata dobanzii anuale exprimata procentual
z = numarul de zile pana la scadenta
360 = anul
1. Sa se calculeze dobanda ce trebuie platita pentru un credit de 10 mii lei peste 45 de zile cu rd de 35% pe an.

C= 10.000 lei
z = 45 => D = 10.000 * 0,35 * 45/ 360 = 157500/ 360 => D = 437,5
rd = 35% K = 10.000 + 437,5 => K = 10437,5
D =? ; K= ?
2. Ce capital trebuie imprumutat pe un interval de 180 de zile cu un procent de dobanda de 30% pe an pentru a se obtine un capital
final la scadenta de 23 mii lei?

K = 23.000 Ron
Rd = 30% => K = C + (C * rd * z/ 360) => K = C( 1+ rd *z/360)=>
z = 180 => 23.000 = C (1+ 30/100 * 180 /360) =>
C = 23.000/ 1+ 30/100*180/360=20.000
C=?
b) procentul mediu de dobanda : este acel procent de dobanda care aplicat mai multor capitaluri ii adduce deponentului aceeiasi
dobanda totala ca in cazul plasarii capitalurilor respective cu rate diferite de dobanda.

rd = C1rd1z1 + C2rd2z2 +…….+ Cnrdnzn / C1z1 + C2z2+….+Cnzn

rd = ∑Cirdizi / ∑Cizi

1. Sa se calculeze rd pentru trei capitaluri in urmatoarele conditii:

C1 = 12.500RON z1 = 60zile rd1 = 32%
C2 = 20.000RON z2 = 150zile rd2 = 28%
C3 = 17.500RON z3 = 3luni(3*30) rd3 = 29%

Rd =12.500*60*0,32+20.000*150*0,28+17.500*90*0,29 / 12.500*60+20.000*150+17.500*90
Rd = 240000 +840000+ 456,750 / 750.000+ 3000000 + 1575000
Rd = 1536750/ 5325000 => rd = 28,85%
c) dobanda compusa se calculeaza in cazul in care scadentele sunt mai mari de 1 an
D = Cn – C0
Cn = Co * (1+rd)la puterea n
D = marimea dobanzii compuse accumulate in n ani
Co = capitalul initial
Cn = capitalul final la scadenta in n ani
Rd = rata dobanzii anuale exprimata procentual
N = numarul de nai pana la scadenta
1. O persoana fizica depune 1500 Ron la o banca comerciala sub forma unui deposit la termen pe 3 ani cu rd 25% pe an. Sa se
calculeze marimea depozitului de care va dispune dupa 3 ani si a dobanzii accumulate in acest interval de timp.
Co = 1500RON
Rd = 25%
N=3
C3 = 1500 * (1+0,25)la put 3 => C3 = 1500 * ( 1,25)la put 3=> C3 = 1500 *1,95 => C3= 2925
D = 2925 – 1500 = 1425
SEMESTRUL II
GESTIUNEA FINANCIARA A FIRMEI
Gestiunea financiara a firmei
Cursul 1
Intr-o economie moderna functioneaza un anumit sistem financiar si de credit. Acest sistem la randu-i este alcatuit din urmatoare
subsisteme:
1. finantele firmei
2. bugetul public national
3. asigurarile sociale
4. asigurarile de bunuri si persoane
5. asigurarile de raspundere civila
6. creditul

Firma este o combinatie de 4 universuri si anume:

a) Universul economic
b) Universul financiar
c) Universul social
d) Universul statal
 Functiile finantelor firmei sunt:
A. functia de repartitie care are ca obicet repartizarea pe activitati a resurselor existente in cadrul firmei.
B. Functia de control care are ca obiect urmarirea chelutielii fondurilor pe destinatii.
Conceptele gestiunii financiare a firmei sunt:
Prin mecanismele financiare si procedurile de formare si gestionare a capitalurilor.
Fluxul reprezinta transferul unei cantitati de bunuri saumoneda intre agentii economici intr-o anumita perioaa deltermintata.
Fluxurile sunt de 2 tipuri:
1. fluxuri fizice sau reale (bunuri si/sau servicii).
2. fluxurile financiare (moneda sau inlocuitori). Acestea pot fi la randul lor de mai multe tipuri:
a) de contrapartida
b) decalate sau intarziate
c) multiple
d) autonome
Stocul reprezinta cantitatea de bunuri sau de moneda existenta la u moment dat in cadrul firmei.
Capitalul este suma de moneda adusa de asociati, actionari sau proprietari + cea generata de activitatea proprie a firmei.
Principalele metode de constituire a fondurilor la nivelul firmei sunt:
1. metoda aportului in bani lichizi si natura
2. metoda autofinantarii
3. metoda creditarii
4. metoda finantarii bugetare
Structura financiara a firmei reflecta compozitia capitalurilor acesteia.
Capitalurile firmei sunt de 2 feluri:
1. capitalul propriu (provine din autofinantare sau din aportul actionarilor, asociatilor, proprietarilor).
2. capitalul imprumutat (provine din imprumuturi pe termen scurt, mediu si lung).
Gestiunea financiara a firmei poate fi definita ca fiind un ansamblu de decizii si activitati care concura la reglarea si ajustarea
fluxurilor financiare si a resurselor de formare a acestora.
Obiectivele gestiunii financiare sunt:
1. asigurarea echilibrului financiar si al rentabilitatii firmei
2. cresterea activelor sau patrimoniului si a cifrei de afaceri
3. asigurarea flexibilitatii care permite firmei sa se adapteze la conditii dificile sau sa sesizeze noi oportunitati de crestere a
profitului.
Analiza pozitiei financiare a firmei
Analiza financiara poate fi definita ca fiind activitatea de diagnosticare a pozitiei financiare si a starii de performanta financiara a
firmei la incheierea exercitiului de activitate. Analiza financiara isi propune sa stabileasca punctele tari si punctele slabe ale gestiunii
financiare incvederea fundamentarii unei noi strategii de mentinere sau dezvoltare intr-un mediu concurential.
Atat analiza pe plan intern cat sic ea pe plan extern au ca obiectiv determinarea rentabilitatii si a riscului si in final, a valorii firmei
respective – sursa de date pt analiza financiara o constituie documentele cvontabile de sinteza: ex – bilantul, contul de profit si
pierdere si anexa la bilant.
Analiza financiara urmareste sa evidentieze pe de-o parte modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si termen
scurt iar pe de alta parte treptele de acumulare baneasca si de rentabilitate ale activitatii intreprinderii.
Bilantul sintetizeaza pozitia financiara a firmei la un mom dat, in timp ce contul de profit si pierdere sintetizeaza performanta ca
rezultat al fluxurilor economice si financiare pe o anume perioada.
Ca reflectare a pozitiei financiare , bilantul stability la sf perioadei de gestiune( exercitiu financiar) descrie separate elem de active ,
de passive si de datorii si capitalurile proprii.
Activul – este o resursa controlata de firma , care provine din elemente trecute purtatoare de avantaje economice viitoare, care
trebuie sa fie benefice firmei. Avantajele economice corespund unui anumit potential de productie , unei posibilitati de conversie in
lichiditati sau unei capacitate de iesire a fondurilor.
Datoriile – sunt obligatii actuale care provin din evenimente trecute si care trebuie sa antreneze cu ocazia decontarilor o iesire de
resurse generatoare de avantaje economice.
Capitalurile proprii – reprez interesul residual in activele firmei dupa deducerea tuturor datoriilor. Diferenta dintre activul tota si
datoriile toatale contractate da o prima evaluare a activitatii desfasurate de firma. Aceasta diferenta reda situatia neta a intreprinderii.
In majoritatea cazurilor situatia neta este pozitiva si crescatoare ca effect al unei gestiuni economice eficiente. Aceasta situatie
marcheaza de fapt atingerea obiectivului major al firmei , adica maximizarea capitalurilor proprii , a activului net finantat prin aceste
capitaluri.
Situatia neta poate avea in anumite cazuri si valoare negative. Aceasta semnifica o depasire a activului real de catre datoriile
contractate de catre firma. O astfel de situatie neta nedorita este consecinta incheierii cu pierderi a exercitiilor financiare anterioare.
Fondul de rulment
Bilantul este instrumental de reflectare a echilibrului financiar al firmei la incheierea exercitiului de reflectare materiala prin active a
modului de utilizare a capitalurilor proprii si imprumutae ca surse (pasive). Bilantul ofera criterii asadar de apreciere a echilibrului
financiar la un mom dat si totodata baza de calcul pt elaborarea bugetelor firmei.
Din punct de vedere financiar, fiecare elem de active reprez o alocare de fonduri banesti in vederea constituirii unei structuri de
productie adecvate intentiilor productive ale intreprinzatorilor.
Elem de activ sunt structurate dupa gradul lor de lichiditate , adica posibilitatea de a fi transformate in bani in intentia de a obtine cea
mai operative recuperare a capitalurilor investite si o rentabilitate ridicata. In bilant se inscriu mai intai activele cel mai putin lichide
adica cu perioada cea mai mare de recuperare: imobilizarile necorporale(brevete, licente, marcile de fabrica, studiile) apoi se inscriu
imobilizarile corporale( masini,cladiri,utilaje,instalatii,etc) apoi cele financiare(participatii , titluri de cumparare ). Datorita relatiei
lente a capitalurilor investite in aceste active, ele se mai numesc si alocari permanente sau stabile. In termenii standardelor
internationale de contabilitate acestea sunt denumite active necurente.
 Pasivul bilantului – reflecta din p d v financiar sursele de provenienta a capitalurilor proprii si imprumutate , apoi se inscriu cele
din reinvestiri ale acumularii anterioare(din reserve) si apoi cele din surse publice (subventii). In mod practic aceste surse nu au o
scadenta (decat in caz de faliment) nu sunt eligibile deci si de aceea se numesc surse permanente(stabile).
Tot in categoria surselor permanente se inscriu datoriile financiare respective imprumuturile pe termen lung cu scadenta de
rambursare mai mare de un an.
Standardele internationale de contabilitate definesc sursele permanente ca fiind passive necurente..
La partea de active intalnim activele curente formate din : activele circulante(stocuri, disponibilitati,creante), active active
financiare.
Pasivele curente sunbt: creditele, furnizorii.
Fondul de rulment este egal cu sursele permanente minus alocarile permanente.
Determinarea fondului de rulment si neinscrierea lui intr-un post al pasivului bilantului este o consecinta a gestiunii globale si
unitare a fondurile firmei fara a separa distinct fondurile pt investitii de cele pt productie.
Utilizarea globala fara destinatii prestabilite ale fondurilor banesti da firmei posibilitatea de a le aloca acolo unde nevoia de
finantare impune acest lucru fie ca e vorba de investitii, de productie sau de cercetare.
Necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare(stocuri si creante) sunt acoperite in cea mai mare parte din surse temporare
corespunzatoare (datorii curente – furnizori, buget ,salariati)
Diferenta dintre necesitatile de finantare dintre ciclul de exploatare si datoriile de exploatare este numita nevoia de fond de rulment.
Nevoia de fond de rulment este egala cu alocarile ciclice minus sursele ciclice.
Trezorezia neta(tn) = fond de rulment – nevoia de fond de rulment.

TN= FR – NFR |TN+ → FR>NFR

|TN0 →FR =NFR
|TN- →FR <NFR
Curs 3: Gestiunea financiara a firmei . 05.03.2008
Analiza performantei firmei
Contul de profit si pierdere exprima cum s–a ajuns la partea patrimoniala finala, situatie care evidentiaza fluxurile de venituri si
cheltuieli adica performanta firmei de la inceputul pana la sfarsitul exercitiului financiar.
1. Veniturile de gestiune, cuprind totalitatea actelor de imbogatire legala a firmei legate sau nu de activitateaa sa curenta.
(ordinara).
Partea preponderenta a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizata din vanzarea de bunuri si servici catre terti in timpul
exercitiului financiar. Drept urmare la venituri se cuprind : vanzarile catre clienti, cresterea stocurilor de productie in curs ( cea
determinata) si a stocurilor de produse finite, reluari asupra amortizarilor si provizioanelor, dobanzilor aferente plasamantelor sau
dividende din partcipatii la alte societati, subventii repartizate.
In terminologia standardelor internationale de contabilitate, veniturile sunt cresteri de avantaje economice ce au ca rezultat o crestere
a capitalurilor proprii, diferita de cea care provine din aporturile de capital ale proprietarilor.
Veniturile pot lua forma cresterii de active, adica cresterea lichiditatilor sau si a creantelor ca urmare a vanzarii produselor, bunurilor,
lucrarilor si serviciilor sau pot lua forma reducerii datoriilor, adica livrarea de produse, executarea de lucrari in contul unor datorii.
2. Cheltuielile de gestiune constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de firma in cursul exercitiului financiar si
anume: consumuri de materii prime, cheltuieli de personal, amortizari si provizioane,calculate in cursul exercitiului,
dobanzile de platit la credit, valoarea elementelor de active cedate, distruse sau disparute, plata impozitelor.
In terminologia standardelor internationale de contabilitate, cheltuielile sunt reduceri de avantaje economice in cursul exercitiului
financiar, care au ca rezultat o reducere a capitalurilor proprii, diferita de cea care provine din distribuirea in favoarea proprietarilor,
adica dividendele sau restituirile. Diferenta dintre venituri si cheltuieli constituie rezultatul exercitiului care poate fi profit sau
pierdere.Asadar contul de profit si pierdere sintetizeaza fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei de gestiune
rezultate din activitatea de exploatare din cea financiara si cea extraordinara.
Soldurile intermediare de gestiune ( marje de acumulare)
Pe baza contului de profit si pierdere se poate determina o serie de indicatori de valori privind volumul si rentabilitatea activitatii
firmei. Constructia in trepte a indicatorilor pornind de la cel mai cuprinzator care este dat de productia exercitiului + adaosul
comercial si incheind cu cel mai sintetic adica profitul net al exercitiului a sugerat denumirea seriei lor decascada_a soldurilor
intermediare de gestiune.
P e + Adcm
-Consumuri externe de la terti ( Cs ext) =
Valoarea adaugata ( val. Adg)
-salariu si alte cheltuieli sociale.
-impozitul si taxele asimilate acestora
-alte cheltuieli de exploatare
Excedentul Brut al exploatarii ( E.B.E.)
-Amortizari, provizioane =
Profit din exploatare.
Valoarea adaugata, exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie indeosebi a factorilor de munca si
capital peste valoarea materialelor sub ansamblul energiei( electrice) sau serviciilor cumparate de la terti.
Valoarea adaugata reprezinta sursa de acumulari banesti din care se face renumerarea participantilor directi si indirecti la activitatea de
exploatare a firmei.
Excedentul brut al explotarii exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare,
stiind ca amortizarea si provizioanele sunt cheltuieli doar calculate, nu si platite.
Profitul de exploatare exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare prin deducerea tuturor cheltuielilor platibile
dar si calculate din veniturile exploatarii incasabile si calculate.
Pentru calcule financiare de rentabilitate se calculeaza profitul inainte de dobanzi si de impozit.
Profitul net exprima rezultatul in marime absoluta a rentabilitatii firmei cu care sunt enumerati si actionarii pt capitalurile
investite.∑∑∑∑
Capacitatea de autofinantare a firmei. ( C.A.F.)
Reflecta potentialul financiar de crestere economica a firmei respectiv sursa financiara, a firmei respectiv sursa financiara generata de
activitatea industriala, si cea comerciala dupa scaderea tuturor cheltuielilor platibile la o anumita scadenta. Ea se poate determina prin
metoda deductibila si cea aditionala.
- prin metoda deductiva se porneste de la excedentul brut al exploatarii.
C af = Venituri incasabile – cheltuieli platibile = E b e + venituri financiare + cele incasabile extraordinare- cheltuieli
financiare cele extraordinare – impozit/ profit.
In cel de–al doilea procedeu( aditional) se porneste de la rezultatul net al exercitiului la care se adauga cheltuielile cu amortizarile
cu provizioanele platibile la o anumita scadenta, dupa ce din acestea au fost scazute veniturile calculate.
Analiza pragului de rentabilitate
Analiza pe baza acestui prag ofera posibilitatea determinarii unor informatii de gestiune legate de realitatea economica a firmei
respective. Informatiile sunt utilizate pentu previziunea bugetului firmei referitor la cifra de afaceri.Analiza pe baza pragului de
rantabilitate duce la obtinerea unei cifre de afaceri minime si la separarea cheltuielilor in variabile si fixe astfel incat profitul sa fie
zero.
Cifra de afaceri = ∑ⁿ_____________________________

- Chelt.variabile materii prime, materiale, salarii+chelt.aferente (sociale)

- Energie electrica+ apa
- Servicii efectute de terti
Analiza CASH-FLOW-urilor firmei
Activitatea desfasurata in cadrul firmei cuprinde doua operatiuni:
 de gestine
 de capital
OPERATIUNILE DE GESTIUNE sunt cele care au character recurrent,repetativ in viata economica a firmei respective. Ele
cuprind operatiuni de exploatare a patrimoniului spre realizarea de produse si servicii vandabile, operatiunile financiare si cele
monetare depe piata de capital.
Toate acestea sunt considerate activitati ordinare. Foarte rar firma poate inregistra in gestiunea sa si evenimente extraordinare
cum sunt exproprierile sau catastrofele naturale.
OPERATIUNILE DE CAPITAL vizeaza modificari in structura si volumul activelor si pasivelor ca umare a deciziilor de
investitii si de finantare a acestora luate de catre conducerea firmei. La ransul lor ,aceste operatiuni de capital cuprind operatiuni
de investitii si operatiuni de desinvestitii cum sunt cele de revanzarea activelor si recuperarea capitalurilor imobilizate.
Trezoreria neta sintetizeaza in bilant efectele acestor operatiuni de gestiune si de capital.
CASH-ul, CASH-FLOW-ul si profitul net al firmei.
In practica financiar-contabila din Romania se intalnesc mai multe notiuni care se circumscriu aceleia de cash si anume:
trezoreria neta ,lichiditatile, disponibilitatile banesti sau numerarul.
Intalnim doua feluri de cash: cash-ul efectiv – se refera la disponibilitatile existente in conturile bancare curente si in contul
CASA.
-cash-ul echivalent- se refera la diponibilitati cvasilichide cum ar fi valorile imobiliarre de
plasament,respective titlurile financiare, adica actiunile,obligatiunile,derivatele si titlurile monetare cum sunt certificatele de
deposit sau certificatele de trezorerie cumparate pt valorificarea temporara a excedentului de trzorerie.
Spre deosebire de imobilizarile financiare care sunt alocari de capital pe temen lung si sunt mai putin lichide, valorile
mobiliare de plasament sunt recunoscute ca avand o piata secundara activa si deci o buna lichiditate ,un deficit de cash efectiv ar
putea sa fie rapid acoperit prin lichidarea in compensare a unui cash echivalent.
Def . CASH FLOW-UL este variatia, adica fluxul trezoreriei nete de la inceputul pana la sfarsitul exercitiului financiar. Ca si
cash-ul, si cash flow-ul sintetizeaza variatiunile rezultate din toate operatiunile de gestiune dar si de capital.
Cash flow-ul are ca explicatie profitul net si amortizarea atunci cand amortizarea nu se reinvesteste ci ea se acumuleaza sub
forma baneasca.
In aceste conditii diferite fata de crestrea 0 , cash flow-ul are o determinare complexa care alaturi de operatiunile de gestiune
si cele de capital isi aduc aportul la formarea cash-ului si totodata la finantarea operatiunilor curente si a celor de investii.
Exista doua curente de explicare a cash-flow-ului si anume:
1) cel francez explica variatia de cash pe seama interactiunii dintre echilibrul pe termen lung sic el pe termen scurt respectiv
pe seama variatiei fondului de rulment si a nevoii de fond de rulment.
2) Cel anglo-englez explica variatia trezoreriei nete pe seama variatiilor de cash datorate operatiunilor de investitii dar numai
in active fixe si mobilizari si a operatiunilor financiare datorate capitalurilor proprii si capitalurilor imprumutate.
Determinarea complexa a cash-flow-ului pune in discutie distinctia dintre profitul net ca investitie si cash-flow-ul ca informatie
monetara din tabloul de finantare francez si tabelul de trezorerie anglo-saxon.
In primul rand profitul net in contabilitate exprima o potentialitate de a avea incasari in prezent sau in viitor, in timp ce cash-
flow-ul exprima devenirea concreta in bani a incasarilor firmei.
In al doilea rand profitul net este un rezultat exclusive al operatiunilor de gestiune, in timp ce cash-ul si cash-flow-ul sunt
generate atat de operatiunile de getiune cat si de cele de capital privind investitiile sau dezinvestitiile.
In al treilea rand cash-ul si cash-flow-ul corecteaza veniturile incasata si cheltuielile platibile cu decolajele intre mom angajarii
si a platii acestora.
Obligatiile de plata la anumite scadente sunt decolaje favorabile , iar drepturile de incasari (creantele) la anumite scadente
sunt decolaje nefavorabile iar diferenta dintre acestea (nevoia de fond de rulment pt operatiunile de gestiune) corecteaza
potentialitatea de cash efectiv al veniturilor si cheltuielilor firmei.

CONSTRUCTIA TABLOULUI DE TREZORERIE

Tabloul de trezorerie prezinta variatia trezoreriei nete in cursul exercitiului financiar generate de activitatile de gestiune, de
investitii(cele coporale,necorporale,financiare) si de finantare cu capitaluri prprii sau imprumutate. Nu se includ in tabloul de
 finantare incasarile platite ce rezulta din conversia cash-ului efectiv in cash echivalent si invers. Cele doua componente ale
trezoreriei nete se analizeaza ca un tot unitary in ceea ce priveste modificarea sau asa zisa variatie a trezoreriei.
Cash-flow-ul din activitatile de gestiune este cel mai important dintre cash-flow-urile firmei respective. Cash-flow-ul de
gestiune poate fi explicat pe baza veniturilor incasabile si a cheltuielilor platibile din contul de venit si pierdere corectate cu
variatia nevoii de fond de rulment.
La randul ei , variatia nevoii de fond de rulment se explica prin modificarile din soldurile bilantiere ale stocurilor, creantelor si
datoriilor de exploatare.
Sunt 2 metode de determinare a cash-flow-ului de gestiune:
 Metoda directa –se porneste de la evidentierea tuturor incasarilor si platilor precum si a scaderilor de solduri finale
ale stocurilor, ale creantelor si ale datoriilor de exploatare in rapport cu soldurile initiale.
 Metoda indirecta - se porneste de la incasarile din activitatile de gestiune care sunt cele de vanzari de bunuri si
servicii in anul curent plus soldul initial minus soldul final al creantelor clienti.
Platile din activitatile de gestiune sunt:
---- pt aprovizionari
----pt salarii si sarcini sociale
----pt dobanzi la creditele imprumutate
----pt impozite/ taxe
Tabloul de finantare se intocmeste pe baza a doua bilanturi successive si explica legatura intre variatia fondului de rulment si a
trezoreriei nete. Prima parte a tabloului analizeaza modul cum s-a realizat in dinamica echilibrul structural intre elem stabile ale
bilantului (utilizari si resurse stabile) iar a doau parte analizeaza modul cum s-a utilizat fondul de rulment in asigurarea echilibrului
functional intre elementele ciclice ale bilantului si al echilibrului monetary intre incasari si plati. Pt elaborarea tabloului de finantare se
parcurg 2 faze:
1) – detareminarea variatiei fondului de rulment ca urmare a modificarii structurii capitalurilor
2) – determinarea variatiei nevoii de fond de rulment si implicit a trezoreriei nete.
Prin intermediul tabloului de finantare se evidentiaza fluxurile de resurse financiare mobilizate de intreprindere(resurse
interne,externe, investitii si imobilizari, cresterea stocurilor si a creantelor , plata dividentelor, rambursarea imprumuturilor, reducerea
datoriilor de exploatare).
Curs 5 Gestiunea financiara a firmei 19.03.2008

Diagnosticul rentabilitatii firmei.

Acesta detecteaza eventualele stari de dezichilibru in scopul descoperirii originii si cauzele care le-au generat si al stabilirii masurilor
de redresare.
Diagnosticul financiar are ca obiective:
-masurarea rentabilitatii capitalurilor firmei (capitaluri proprii din autofinantari) sau din aporturile asociatilor si capitalurile
imprumutate din imprumuturile de la banci sau din obligatiile neplatite tertilor.
-aprecierea conditiilor de echilibru economic si financiar pentru a evalua gradul de risc ( economic, financiar, riscul de faliment).
Diagnosticul rentabilitatii capitalurilor se realizeaza prin intermediul a doua categorii de rate de eficienta : una generala si una care
o compun pe cea generala.
Cea generala –rata de rentabilitate economica
Celelalte doua : - rate de rentabilitate financiara
- rate de dobanda
Diagnosticul riscului urmareste:
-masurarea variabilitatii rezultatelor firmei la modificarea pozitiei firmei ( a cifrei de afaceri, a structurii cheltuielilor fixe si a
cheltuielilor variabile) la modificarea structurii capitalurilor.
- masurarea variabilitatii solvabilitatii firmei, adica a capacitatii acesteia de a onora termenele scadente, obligatiile asumate de terti.
Firma comporta trei feluri de riscuri :
- de exploatare ( economic)
- de finantare ( cel de indatorare)
- de insolvabilitate ( de faliment)
Situatia firmei va fi apreciata ca fiind pozitiva daca in urma diagnosticului rezulta o rentabilitate acoperitoare.
Actionarii, imprumutatorii si le–au asumat prin alocarea capitalurilor lor in activele firmei.
Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele contabile din bilant din contul de profit si pierdere la retratarea si
auditarea acestora si la datele obtinute prin intocmirea variatiei capitalurilor si tabloul de trezorerie.
Masura rentabilitatii este data de un sistem de rate de eficienta ( acumularea bruta, profituri, dividende) si eforturile depuse pentru
obtinerea lor ( activul economic, capitalurile investite, capitalurile proprii) .
Acest sistem cuprinde rate de marja, rate de rotatie, rate de structura a capitalurilor prin care se explica dpv cantitativ dar si calitativ
rentabilitatea capitalurilor investite in cadrul firmei respective.
Ratele de marja
Marja reprezinta diferenta dintre venituri obtinute ca urmare a vanzarii serviciilor si diferitelor categorii de cheltuieli.
Marja asupra cheltuielilor directe –diferenta dintre cifra de afaceri si cheltuielile directe pe produse.
E.B. ( excedentul brut de exploatare)
Marja asupra cheltuielilor variabile – diferenta dintr cifra de afaceri si cheltuielile variabile acesteia.
Ratele de marja reprezinta raportul dintre aceste marje ca efect si veniturile care le au determinat.
In functie de caracterul mai cuprinzator ( brut) al remunerarii marjei sau de cel net, rata poate fi: rata bruta sau rata neta.
Ratele de rotatie si ratele de structura ale capitalurilor
Ratele de rotatie se pot exprima prin doua modalitati:
a. rate de coeficient de rotatie – marimea cifrei anuale ce revine la un leu__capital investit.
b. rate de durata a unei rotatii care se calculeaza prin raportul dintre active si cifra de afaceri.
Ratele de structura, exprima factorii calitatii de crestere a rentabilitatii capitalurilor in timp ce ratele de rotatie exprima
profitabilitatea, cele de structura exprima riscul.
Ratele de rentabilitate a capitalurilor se determina prin raportatrea rezultatelor obtinute adica diferite marje sau solduri
intermediare de gestiune ca expresie a efectelor la capitalurilor investite ( cap. totale sau pe resurse proprii si imprumutate) ca expresie
a eforturilor investitorilor.
Ratele de rentabilitatea economica masoara eficienta mijloacelor materiale si financiare alocate intregii activitatii a firmei. Rata
excedentului brut de exploatare – raportul E.B.E si activul economic ca efort.
Rata rentabilitatii economice –exprima capacitatea activului economic investit de a degaja profit global prin care sa se asigure
cresterea sau dezvoltarea firmei.
Rata profitului net exprima rentabilitatea de dobanzi si de impozit si se calculeaza ca raport intre profitul net si activul economic.
Ratele de rentabilitate financiara masoara randamentul capitalurilor proprii deci al plasamentului financiar pe care actionarii l-au
facut prin cumpararea actiunilor firmei.
Se calculeaza ca raport intre profitul ne ca efect si capitalurile proprii ca efort.
Ratele de dobanda se calculeaza ca raport intre dobanzi si datorii.

POLITICI SI STRATEGII DE MARKETING

Politici si strategii de marketing
Cursul 1
Politici de marketing
Intreprinderea moderna actioneaza intr-un mediu dinamic, iar pe piata ca si celalalte componente ale mediului ridica
frecvent probleme obligand-o la schimbari, la eforturi suplimentare sau dimpotriva ii ofera sanse noi de dezvoltare si consolidare,
Conectarea la asemenea mediu nu mai reprezinta o optiune, ci devine o necesitate majora de unde si intregrarea ei intre functiile
marketingului. Intreprindererea are nevoie de o viziune de o larga perspectiva, de o viziune strategica.
Viziunea strategica a intreprinderii presupune ca este impusa tot mai mult de conditiile noi in care intreprinderea isi
desfasoara activitatea. Este vorba despre conditiile interne ale intreprinderii, tehnice, organizatorice, a resurselor umane, cat si de
conditiile exterioare, spre exemplu largirea spatiului sau de actiune, procesele de globalizare, instabilitatea surselor de aprovizionare
sau de desfacere, multiplicarea interdependentelor mediului, progreselor din domeniu tehnologiei si telecomunicatiilor. Fiecare dintre
aceste conditii luate in mod interdependent ar putea constitui un argument suficient in favoarea unei viziuni strategice.
Orientarea strategica a activitatiilor economice este o caracteristica a politicii de marketing, a intreprinderii moderne, dar
politica de marketing incorporeaza un set de strategii adecvate adaptate conditiilor in care intreprinderea isi desfasoara activitatea si
potrivit optiunilor si obiectivelor acestora.
Desi aflate in stransa legatura, strategia si politica de marketing sunt notiuni diferite, fiecare dintre ele avand o arie de
curpindere specifica. Ele se afla in raport de la parte la intreg.
Strategia de marketing desemneaza liniile definitorii ale atitudinii si conduitei intreprinderii in vederea atingerii anumitor
obiective. Iar in functie de termenul de referinta sau de elementul utilizat, strategia de marketing poate lua concretizari diverse. Putem
vorbi despre strategia de piata, de distributie promotionala, etc. De exemplu strategia de piata indica atitudinea si conduita
intreprinderii fata de fizionomia, exigentele si tendintele din evolutia pietei. Iar prin traspunerea ei in practica, aceasta strategie
stabilita, elaborata in mod riguros trebuie sa conduca la un viitor adecvat de raportare maxima a potentialului intreprinderii si a
oportunitatilor pietei. Ea va trebui sa inmanuncheze toate functiile marketingului, inclusiv studierea cerintelor piete, adaptarea
activitatilor economice la cerintele pietei, satisfacerea acestor dorinte si obtinerea eficientei maxime.
Atat obiectivele cat si linia de dezvoltare pe care intreprinderea si-a props sa si-o urmeze pentru atingerea obiectivelor,
vizeaza o anumita perioada de timp. Strategia marcheaza perioade definitorii din viata intreprinderii si nu simte momente sau etape din
viata intreprinderii care pot avea semnificatii minore in mersul ei general.
Notiunea de strategie se asociaza unor asemenea perioade de lunigimi variabile la capatul carora vor fi atinse anumite
obiective de importanta majora pentru intreprindere.
Termenii prin intermediul carora se exprima strategia sunt sintetici, concisi. Strategia nu trebuie sa fie detaliata si doar
precisa si realista. Deci ea poate sa indice cu maxima precizie ce se urmareste in esenta si cum se intentioneaza sa se ajunga la
obiectuvul vizat. Obiectivele vor exprima in termeni operationali performantele vizate de intreprindere, de exemplu obtinrea unei
anumite cote de piata, unui anumit volum de vanzari, unui anumit profit, iar modul de obtinere al lor va lua forma unor atribute ca
exemplu cu comportamentul defensiv, o extindere a pietei, cucerirea de noi piete, de noi segmente de piata, etc.
Modaltatea de punere in practica a strategiei este domeniul practicii de marketing. Aceasta implica actiuni practice princ
are intreprinderea isi pune in valoare potentialul, adaptandu-se conditilor si cerintelor concrete a pietelor, astfel incat pas cu pas sa se
indrepte spre atingerea obiectivelor strategice pe care si le-a propus.
Intre strategiile si tacticile aferente trebuie sa fie o corespondenta, in fapt practic tacticile se afla in raport de subordonare
fata de strategie. De exemplu, daca intreprinderea ar opta pentru o strategie activa vizand obtinerea unei pozitii mai importante pentru
anumite segmente de piata, practicile utilizate trebuie sa reflecte aceasta optiune, sa fie patrunse de spiritul strategiei. In functie de
evolutia specifica a pietei vor fi aduse in atentia partenerilor de afaceri sau consumatorilor potentiali producerii repsective vor fi
initiate si desfasurate actiuni de creare a unor imagini favorabile fata de oferta intreprinderii, fata de marca sau marcile sub care
produsele sunt oferite pietei, vor fi sensibilizati intermediarii, vor fi contracarate actiunile concurentilor.
Luate izolat unele mijloace tactice ar putea sa se indeparteze de linia strategica, lucru posibil atunci cand conditiile
concrete ale pietei reclama un asemenea comportament. Insa daca aceasta indepartare se transforma intr-o neconcordanta cronica,
tacticile urmate ar putea compromite strategia.
Asemenea situatii tradeaza fie o alegere inadecvata a tacticilor, fie formularea unei strategii de piata nerealiste.
Modul in care intreprinderea concepe dezvoltarea activitatii sale, modul in care stabileste directiile de perspectiva si
actiunile practice concrete vizand valorificarea potentialului sau in concordanta cu cerintele pietei caracterizeaza si defineste politica
de marketing, desemneaza o conduita proprie a intreprinderii, o anumita maniera specifica de abordare si solutionare a problemelor
sale.
Doua intreprinderi pot avea aceleasi obiective, dar modalitatile si caile concrete la care recurg pot fi diferite, uneori
semnificativ sau sensibil vizibile.
Politica de marketing se concretizeaza la nivelul anumitor segmente ale activitatilor anumitori intreprinderi privind prin
urmare si denumiri specifice cum ar fi: politici de piata, de produs, de pret, de promovare.
 Politici si strategii de marketing
Cursul 2
Strategia de piata
-continuare-
Conducerea strategica fiind un atribut al intreprinderii, strategia de piata se impune drept una din concretizarile ei. Ea poate
fi considerata ca fiind cea mai importanta, daca se are in vedere legatura sa directa cu finalitatea activitatilor economice a
intreprinderii.
Raportul strategiei de piata cu ansamblul activitatii economice sunt in fapt reflectari ale pozitiei pe care strategia de piata o
detine in politica globala de marketing a intreprinderii.
Politica de marketing se materializeaza intr-un ansamblu unitar prelevand de strategii si tactici, de programe concrete, de
actiuni care in ansamblul asigura punerea in miscare a functiei de marketing, atingerea de catre intreprindere a obiectivelor economice
si sociale pe care si le-a propus.In acest ansamblu, strategia de piata ocupa o pozitie centrala, o pozitie dominanta in raport cu celalalte
componente, in esenta ea reprezinta nucleul pozitiei de marketing, intru-cat intruneste trasaturile unei structuri complete de actiune, a
rezultatelor, a angajarii.
Problematica complexa a marketingului se regaseste intr-o paleta larga de strategii puse in practica simultan in spatiul unei
anumite politici de marketing.
Dintre acestea, cea mai curpinzatoare este strategia de piata si este cuprinzatoare atat prin natura obiectivelor cat si prin
luarea angajamentului organizatoric si material pe care il solicita intreprinderea. Prin urmare, oricare dintre celalalte strategii are un
campl relational ridicat; priveste doar o latura a activitatii intreprinderii sau obiectivele restranse.
Ca orice alta decizie strategia de piata este rezultatul unei optiuni dintr-o multime de variante posibile, iar ca termen de
referinta servesc pe de-o alta parte posibilitatea intreprinderii (factori enabogeni) iar pe de alta parte particularitatiile pietei (factori
exogeni).
Resursele intreprinderii (umane, financiare, manageriale, etc.) constituie unul dintre principalele argumente ale optiunii
sale strategice pentru ca strategia presupune forte de activitate, capacitatea de raspuns la reactiile pietei, iar acestea depinde de gradul
de dotare a intreprinderii, cu resurse.
Celalalt termen de strategie a pietei (mediul extern) primeste un ansamblu de factori cu o structura mult mai complexa (se
adauga si caracterul necontrolabil la nivelul intreprinderii rezultand insemnatatea lor in optiunea strategica a intreprinderii, pentru ca
strategia de piata vizeaza punerea intreprinderii intr-o relatie avantajoasa cu acesti factori in asa fel incat sa-si valorifice potentialul de
care dispune:
In practica pot fi intalnite o multime de variante a strategiei de piata, fiecare definind pozitia intreprinderii fata de
numeroasele elemente (probleme ale pietei).
Solicitatea sa-si formuleze o atitudine fata de toate problemele pietei, intreprinderea isi va concepe strategia in functie de
fiecare din acestia (strategia sa globala, nu va reprezenta o atitudine medie, ci va incorpora drept componente pozitia intreprinderii fata
de fiecare dintre elementele (problemele) pietei.
Principalele categorii de aspecte, probleme sunt:
a) pozitia fata de dinamica pietei – fata de o piata a carei capacitati potentiale se inscrie intr-o tendinta clara de dezvoltare,
stagnare sau regres intreprinderea isi poate propune in concordanta cu propriul ei potential una din urmatoarele strategii de
piata:
1. strategia cresterii – a dezvoltat activitatea de piata si este caracteristica intreprinderii aflate in expansiune cu o
sinergie ridicata si functionand in cadrul unor piete dinamice.
2. strategia mentinerii – o astfel de strategie pare destul de indepartata de spitirul de marketing, dar poate fi avuta
in vederea strategiei de marketing in conditiile unor piete aflate in regres ca urmare a perfectionarii tehnologiei.
Poate fi avut in vedere si de o intreprindere care isi protejeaza pe termen lung reorientarea profilului de
activitate, concomitent cu deplasarea activitatii ei pentro o finalizare pe alte piete – va fi comasata de extinderea
alteia.
b) structurile pietei - existenta unor segmente in cadrul pietei produselor cu particularitatea in privinta sortimentelor calitatii,
comportamentului de consum obliga intreprinderea sa adopte o anumita atitudine fata de strategie pentru segmentele pietei,
astfel:
1. strategia nediferentiala – prin servicile sale, prin formele de comercializare, intreprinderea se adreseaza pietei
in general fara sa tina seama de eventualele segmente existente in cadrul pietei. O astfel de strategie mai putin
specifica marketingului, se poate intalni in cazul intreprinderilor aflate la inceputul activitatii lor (in
necunostiinta de obiect). Ea este specifica si intreprinderilor care exercita un anumit monopol pe piata, sau
intreprinderilor care isi desfasoara activitatea pe piete unde oferta e depasita sensibil de cerere.
2. strategia diferentiala – vizeaza intreprinderile care se adreseaza produselor si serviciilor, preturilor,
modalitatilor de comercializare specifice fiecarui segment in parte –corespondenta cu viziunea
marketingului-. In arsenalul strategic acest tip de strategie are o frecventa mai redusa datorita numarului mare
de segmente de utilizare pe care le au pietele celor mai multe produse. Aceasta este specifica intreprinderilor
care actioneaza pe piete relativ putin segmentate, dar se poate practica si in cealalte cazuri de piete insa numai
de intreprinderi cu capacitati mari si cu diversificare de produse.
3. strategia concentrata – se poate practica cand intreprinderea se raporteaza doar la un singur segment de
utilizator, sau la un numar limitat de segmente adaptat specificului acestuia. Ea e caracteristica intreprinderilor
care-si concentreaza atentia asupra pietelor unde au sanse maxime de fructificare a potentialului de piata.
Pozitia intreprinderilor fata de schimbarile pietei:
- evolutia cerintelor pietei – in proportie neasteptate, pune intreprinderii probleme de adaptare dinamica la noile conditii,
capacitatile de dezvoltare sunt diferite, dar variantele strategiei de piata sunt si ele diferite si pot fi:
a) strategia activa – caracteristica atitudinii intreprinderilor preocupate de innoire si perfectiune. Intreprinderile nu se
limiteaza sa studieze si sa anticipeze schimbarile piete, ci intervin efectiv pentru influentarea si modelarea pietei pentru
promovarea in cazul pietelor care sa coincida cu propriile interese.
b) strategia adaptiva – intreprinderea isi propune sa tina pasul cu schimbarile pietei anticipandu-le si intervenind din timp cu
modificari din activitatea proprie in domeniul tehnic utilizat in asa fel incat sa se adapteze cu rapiditate la noile conditii.
 c) strategia pasiva – specifica intreprinderilor cu un potential redus, adaptarea facandu-se doar in urma schimbarilor si deci
cu o anumita intarziere.
- exigentele pietei – este vorba de niveluk calitativ la care intreprinderea isi propune sa-si desfasoare activitatea in raport cu
exigentele manifestate de piata:
a) strategia exigentelor ridicate – intreprinderile isi propun satisfacerea la nivel ridicat al exigentelor.
b) strategia exigentelor medii – caracterizeaza intreprinderea cu un potential, care actioneaza in cadrul unor piete unde
exista diferentele intre cumparator, consumatori si in fucntie de nivelul exigentelor.
c) strategia exigentelor reduse – aflata in periferie, poate fi practicata pe o scara larga in conditii penurii sau in conditii
competitive slabe intre ofertanti.
- competitia – cele mai multe cazuri intr-un mediu competitiv are cota variabila in functie de numarul si de forta de actiune
a competitorilor. Are cote variabile de raportare generala intre cerere si oferta, prin urmare strategia de piata va trebui sa
vizeze ....... fata de ceilalti competitori din fiecare intreprindere:
a) stategia ofensiva – (agresiva) caracterizeaza intreprinderea puternica, care dispune de un avantaj competitiv deosebit.
b) stategia defensiva – caracterizeaza intreprinderea mica, cu o sinergie medie si redusa, raportata a mediilor oferite si la
locul ofertei, aceasta se poate concretiza.
- mentinerea cotei de piata
- constrangerea cotei de piata
Politici si strategii de marketing
Cursul 3
-continuare-
Din variantele de strategie pe care le intalnim se poate alcatui un tablou tipologic care sa ofere o imagine globala ale
optiunilor de natura strategica ale intreprinderii.
Variantele prezentate luate izolat nu sunt decat laturi posibile ale unei strategii de piata concrete, astfel de strategie va fi
alcatuita dintr-un ansamblu de variante respectiv cate o varianta din fiecare grup, categorie de probleme, desemnand pozitii de
intreprindere fata de diferite probleme ale intreprinderii.
O intreprindere puternica cu o sinergie ridicata actionand pe o piata dinamica, exigibila, cu un nivel ridicat de
competivitate ar putea adopta si aplica in practica o strategie de piata formata din o strategie a cresterii care sa exprime pozitia
intreprinderii fata de dinamica pietei, o strategie nediferentiata reflectant pozitia intreprinderii fata de structura pietei, o strategie activa
care sa exprime pozitia intreprinderii fata de schimbarile pietei, o strategie a exigentei ridicate = pozitia intreprinderii fata de
exigentele pietei si o strategie ofensiva ce raspunde de natura strategica la nivelul competitiei.
O alta intreprindere care actioneaza pe piata dar cu posibilitati mai modeste i-ar corespunde o strategie care sa includa ca
variante strategice o strategie a mentinerii, pozitia sa fata de dinamica pietei, o strategie diferentiata, pozitia sa fata de structura pietei,
o strategie pasiva, pozitia fata de schimbarile pietei, o strategie a exigentei medii ca raspuns la exigentele pietei si o strategie defensiva
care sa exprime pozitia fata de nivelul competitiei.
O intreprindere isi poate schimba de la o perioada la alta cursul activitatii sale si deci isi poate schimba sis trategia de piata.
Acest lucru este posibil nu numai dupa ce obiectivele strategice stabilite anterior au fost atinse ci chiar si in cursul aplicarii
unei strategii atunci cand situatia reala sugereaza imposibilitatea aplicarii ci in continuare sau cand apar noi oportunitati neluate initial
in considerare.
Apare intrebarea daca o intreprindere trebuie sa aiba o singura strategie sau poate adopta si utiliza simultan mai multe
strategii.
Aceasta chestiune priveste 2 tipuri de situatii:
a) este vorba de intreprinderea care actioneaza simultan pe mai multe piete, cu caracteristici distincte (este cazul
intreprinderilor angajate concomitent cu acelasi produs pe mai multe piete externe din zone geografice diferite, fata de care
nu ar putea fi indicat; uneori nu ar fi nici practic posibil sa se promoveze o strategie unica).
b) Priveste intreprinderile a caror activitate de piata este plasata in zone in care este posibila aparitia unor evenimente
neprevazute si cu efecte negative care ar putea avea efecte negative asupra intreprinderii.
Nu este vorba de riscul obisnuit care se ia in calculul oricarei decizii strategice ci de cazuri total speciale oricat de
infima ar fi posibilitatea producerii lor.
Pentru astfel de cazuri specialistii de marketing spun ca este indicata existenta unor strategii de rezerva.
Activitatea de marketing si atingerea obiectivelor strategice pe care intreprinderea si le propune implica initierea si
desfasurarea unei suite de actiuni practice prin intermediul carora intreprinderile sa-si adapteze activitatea la conditiile pietei, sa
fructifice oportunitatile care i se ofera in scopul obtinerii unei eficiente maxime a valorificarii resurselor de care dispun.
Activitatiile de marketing ale inttreprinderilor se concentreaza in jurul acelor variabile si instrumente pe care intreprinderea
le poate utiliza si manevra si pe care sa le integreze in progamele sale de actiune.
Contactul intreprinderilor cu piata se realizeaza in principiu prin intermediul produselor sau serviciilor pe care este
specializata si pe care le ofera pietei in anumite conditii de pret si prin intermediul anumitor canale de distributie.
Intreprinderea isi va utiliza resursele in proportie si combinatii diferite in asa fel incat din contactul sau cu piata sa obtina o
eficienta maxima si sa-si atinga obiectivele strategice fixate.
Preocuparile practice in aceste directii reflecta in planul th. marketingului, ceea ce a condus la aparitia conceptului de
marketing mix.
Conceptul de marketing mix desemneaza orientarea actiunii de marketing a intreprinderii in functie de resursele
interne (factori endogeni) si de conditiile pietei (factori exogeni) prin combinarea lor unitar sub forma unor programe a
elementului de produs, pret, distributie si de promovare.
Aceste patru elemente rezuma principalele mijloace de actiune de care dispun intreprinderile.
Produsul va ingloba calitatea, designul acestuia, dimensiunile, ambalajele, marciel sub care este oferit pietei, serviciile de
vanzare, publicitate, transport, prezentarea produsului la magazin, s.a.m.d.).
Pretul include stabilirea nivelurilor de pret in diferite etape:
- principiul de viata al produsului ( lansare, maturizare,...declin)
- reducerile si ofertele speciale
- structura pretului
- comisioanele acordate intreprinderii
Distributia este alcatuita de canalele de distributie si logistica.
Promovarea reprezinta publicitatea in termen vast.
Politica de produs
Politica de produs reprezinta conduita intrperinderii producatoare, comericale, privitoare la dimensiunile,
structura si evolutia gamei de productie din obiectul sau de activitate.
Ea implica toate aspectele gestiunii intreprinderii fiind plasata sub raportul importantei pe prima pozitie in randul politicii
de marketing (mixului de marketing).
Dupa continutul lor, actiunile componente ale politicii de produs pot fi grupate in 5 subansamble:
a) cercetarea produsului (este o componenta distincta a studiilor de piata care are in vedere analiza calitatii produsului aflat
in fabrica si/sau in vanzare, are in vedere studiul invechirii economice al produsului, analiza produsului si urmarirea
comportarii lor in utilizare si consum. Investitiile in cercetarea produsului sunt completate cu studiile privind pozitionarea
produsului = reprezantand o evaluare comparativa a produselor concurente prin care este reflectata capacitatea fiecarui
produs de a se pune in valoare in raport cu celalalte pe baza unei diferentieri obiective, subiective sau a unei diferentieri
imaginate de consumatori. Cercetarea produsului are de asemenea si semnificatia unei analize diagnostice de natura sa
semnalizeze punctele forte si punctele slabe ale produsului.)
b) actiunea de inovatie ( aceasta actiune nu priveste numai produsul ci si stimularea capacitatii creatoare din cercetare si
productie; privind descoperirea de noi materii prime, materiale si tehnologii, crearea unui climat nou in toate
compartimentele intreprinderii care participa direct la realizarea tehnico – comericala a produsului.)
c) actiunea de modelare a produsului (se intelege totalitatea operatiunilor prin care intreprinderea producatoare confera
identitate bunurilor pe care le creeaza. Aceasta activitate are in vedere conceptul si realizarea sub forma de prototip a
componentelor viitoarelor produse printre care materia prima si mijloacele de fabricatie, funcitonalitatea, estetica, designul
si valentele sale economice. Modelarea nu are un sens strict tehnologic ci o semnificatie orientata potrivit cerintelor pietei,
elementele care contribuie la realizarea viitorului produs. In aceasta privinta, modelarea priveste deopotriva componentele
tangibile si cele intangibile ale produsului fiecarei componente, acordandu-se o atentie corespunzatoare in raport cu rolul
jucat in declansarea cererii.)
d) asigurarea legala a produsului (ansamblul de actiuni juridice prin care aceasta este protejat impotriva contrafacerilor,
instrument de protectie a produsului (brevete, marcile de fabricatie, modele de utilizare, denumiri de origine, drept de
autor). Cele mai utilizate metode de asigurare legala a unui produs este inregistrarea marcii sale.)
e) atitudinea fata de produsele vechi (aceasta componenta priveste preocuparea intreprinderii fata de soarta produsului, de
uzura morala si nivelul scazut de probabilitate. Atentia acordata acestora trebuie sa fie proportionala cu locul pe care il
ocupa in productie sau desfacerea intreprinderii.)
Politici si strategii de marketing
Cursul 4
Politica de produs
-continuare-
Componentele produsului (subiect de examen)
1. Componentele corporale: cuprind caracteristicile merciologice ale produsului si ambalajului sau, respectiv substanta lor
materiala si substanta lor functionala. Aici se cuprind dimensiunile calitative si cantitative ale produsului: design,
forma,capacitatea si gabaritul, strucutra si continutul, greutatea si densitatea, rezistenta la factori de mediu.
2. Componentele acorporale: elemente care nu au un corp material nemijlocit (marca si nume, intructiunile de folosire,
protectia, brevetul, garantia, serviciul de instalare, etc.).
3. Informatii referitoare la produs: acestea cuprind ansamblul informatiilor transmise de producator sau distribuitor,
cumparatorului potential cu scopul de a facilita prezentarea produsului si au scopul de a intari argumentatia emotionala sau
rationala care sta la baza deciziei de cumparare.
4. Imaginea produsului: este constituita din sinteza reprezentarilor mentale de natura cognitivia, afectiva, sociala si personala
a produsului in randul cumparatorilor. Imaginea este o componenta motivationala de natura subiectiva fiind rezultatul
modului de percepere a unui produs sau a unei marci de catre utilizator si consumator. Se apreciaza si o imagine clara,
pozitiva si diferentiata scoate produsul respectiv in evidenta oferindu-i un loc de sine stator in oferta de bunuri, deopotriva
o imagine negativa, difuza poate compromite succesul de piata a unui produs chiar daca acesta este corespunzator calitativ.
Asociinda imaginea produsului cu destinatorul acesteia se apreciaza ca multe dintre produse au varsta si sex. Semnificatia
unor astfel de atribute este data de utilizarea anumitor produse prioritar sau exclusiv de persoanele de un anumit sex.
GRADUL DE NOUTATE
Oferta oricarei intreprinderi se compune din produse cu grade diferite de noutate.
Masura intensitatii noutatii este maximum atunci cand procesul de inovare cuprinde toate componentelecalitative ale
produsului, materiiale prime utilizate conferindu-i acesteia o multitudine de insusiri, de caracteristici. Ea scade treptat pe masura
diminuarii numarului si intensitatii modificarilor suferite de produs ajungand pana la schimbarea unui singur element. Este
necesar insa ca astfel de modificari a uneia sau mai multor componente sa fie sesizate de consumatori pentru a putea determina o
schimbare a comportamentului consumatorului fata de produs. In general definirea noutatii are in vedere tipul de caracteristici
noi care duc la aparitia unui nou produs, care are in vedere originea acestuia si gradul de noutate cu care produsul respectiv este
oferit pietei.
(subiect de examen) Un produs nou este cel care fie prezinta una sau mai multe insusiri noi, un numar mare restrans de
insusiri vechi sau care pune in valoare o caracteristica ce nu a fost cunoscuta / utilizata fata de produsele existente pe piaata sau
in consum.
CICLUL DE VIATA AL PRODUSULUI
Studierea prezentei pe piata a produsului se realizeaza cu ajutorul ciclului de viata al produsului. Acesta semnifica
intervalul de timp cuprins intre momentul aparitiei ideii de nou produs si cel al disparitiei sale definitive de pe piata, interval ce
se imparte de regula intr-un numar de etape diferite ca lungime si care alcatuiesc fazele / etapele ciclului de viata.
1. etapa de lansare
2. etapa de crestere
 3. etapa de maturitate
4. etapa de declin
1. Etapa de lansare se caracterzieaza printr-o crestere lenta a vanzarilor, printr-un anumit grad de risc, prin eforturi de
marketing importante pentru dezvoltarea sau stimularea cererii primare. In aceasta etapa produsul si intreprinderea
actioneaza pe o piata restransa, cheltuielile se situeaza la un nivel mai ridicat, iar intreprinderea are posibilitatea observarii
caracteristicilor pietei careia se adreseaza noul produs. De obicei in aceasta etapa se constata solicitarea produsului de un
numar mai restrans de consumatori, in special cei cu venituri ridicare, existenta unor canale limitate de distributie, un
numar de procente, intreprinderea stimuleaza o cerere nediferentiata.
2. Pe masura ce produsul este tot mai bine primit pe piata se realizeaza o deblocare a cererii ceea ce corespunde cu trecerea
produsului intr-o noua faza a ciclului sau de viata, si anume etapa de crestere. In aceasta etapa, produsul devine cunoscut
si acceptat de noi segmente de consumatori, iar vanzarile si profiturile inregistreaza cresteri importante, Intreprinderea
incepe sa se confrunte cu produse similare oferite de concurenta.
3. Etapa de maturitate, etapa in care cresterea vanzarilor se incetineste si se stabilizeaza la un anumit nivel, produsul fiind
acceptat si solicitat de cea mai mare parte a consumatorilor potentiali. Datorita reactiilor concurentei, pentru mentinerea
volumului de vanzari, intreprinderea este obligata la eforturi de marketing suplimentare ceea ce are ca efect o tendinta de
scadere a profiturilor obtinute.
4. Etapa de declin este o etapa de reducere a segmentelor de piata care continua sa prefere produsul ceea ce are ca efect o
reducere a volumului de vanzare a produsului, a profiturilor lor. Intreprinderea nu mai este interesata de desfasurarea unor
actiuni de mentinere a produsului pe piata.
In afara de aceste abordari generale, in practica exista produse care descriu un ciclu de viata particularm intalnim produse
care inregistreaza o lansare si o crestere foarte rapida, altele cunosc o maturitate rapida si sunt si produse care din etapa de
maturitate trec la o noua etapa de crestere descriind o curba a ciclului de viata de timpul ciclu-reciclu. Sunt numeroare produsea
caror ciclu de viata sunt influentate pe de-o parte de specificitatea lor, pe de alta parte de o serie de factori particulari care apartin
de moda sau de actiunile concurentei si prin urmare si durata ciclului lor de viata sunt diferite. De exemplu: produsele exacte pe
un eveniment se nasc foarte repede, sunt rapid adoptate, ating in scurt timp un varf maxim al vanzarilor si sunt urmate de un
declin brusc. Durata ciclului de viata a unor astfel de produse este foarte scurta si sunt adoptate de un numar restrans de
consumatori.
Sunt si produse concepute in functie de tendintele modei. Studierea ciclului de viata al produsului presupune printre altele
si determinarea factorilor de influenta care influenteaza durata si structura de viata a produsului, presupune stabilirea etapei din
ciclu de viata in care se afla la un moment dat produsul, presupune estimarea evolutiei sale viitoare, obtinerea unor informatii
care sa fie valorificate in politica de marketinga indreprinderii. Astfel de analize vor fi aplicate in functie de factorii generali si
de factorii specifici care influenteaza atat ciclul de viata al produsului, cat si pozitionarea sa in cadrul pietei produsului sau
intreprinderii.
1. Factorii generali:
a) evolutiile din domeniul tehnologic: care in ansamblul lor determina pe de-o parte diversificarea si ridicarea
nivelului calitativ al componentelor ofertei, pe de alta parte accentueaza cizura morala a produsului (spre
exemplu: televizoarele alb-negru).
b) evolutia situatiei economico-sociala: nivelul veniturilor, cursul de schimb al monedei nationale, inflatia,
somajul, a caror evoultiei produce o selectivitate mai nuantata a formelor de manfiestare a consumului
(purtatorii cererii) in sensul adoptarii produselor si serviciilor care corepsund statutului lor economic si social in
care se concretizeaza in sporirea sau restrangerea consumului.
2. Factorii specifici:
a) gradul de complexitate al produsului.
b) segmentul de consumatori caruia i se aduce in special datorita nivelului de exigenta in evalurea unui produs care
difera de la un segment de piata de consumatori la altul.
c) cadrul legislativ care poate accentua sau frana concurenta intre produsele destinate satisfacerii aceleiasi nevoi,
sau care poate sporii sau poate reduce gradul de accesibilitate.
Se adauga factorii legati de activitatea de marketing ai intreprinderilor si a instrumentelor de ?!?!?!
(subiect de examen) Pentru satisfacerea etapei din ciclul de viata in care se afla la un moment dat un produs se
utilizeaza un sistem de indicatori care cuprind:
- gradul de raspandire al produsului pe piata (este dat denumarul de consumatori ce apeleaza la produs)
- gradul de patrundere al produsului in consum (este dat de marimea valorii, a cumparaturii speficice, respectiv
suma de bani cheltuita de consumatori pentru un produs si frecventa cu care se antreneaza la achizitionarea
acestuia)
- viteza de difuzare a produsului pe piata (este data de numarul noilor consumatori ai produsului respectiv
castigati intr-o anumita perioada de timp)
- profilul consumatorilor produsului respectiv numarul ofertantilor
- cercetarea varstei ofertei si al ciclului de viata
- imaginea produsului pe piata
- gradul de fidelitate manifestat de consumatori fata de produsul respectiv.
Astfel de studii sunt necesare intru-cat in functie de etape, de ciclul de viata in care se afla un produs, intreprinderea
poate stabili atat etapele distincte in diminuarea acestora, cat si actiuni necesare pentru mentinerea sau sporirea
acestora.

TEHINICI DE STUDIERE A PIETEI

Tehnici de studiere a pietei
Cursul 2
60 puncte curs (30 p testul final, 10 p referat, 20 p prezenta) + PROIECT de sustinut
40 puncte seminar
Planificarea activitatilor de studiere a pietei
I. Continutul activitatilor de planificare
Procesul de planificare intr-o intreprindere cunoaste 3 nivele:
1. planificarea strategica – este procesul managerial de stabilire si mentinere a unei relatii viabile intre resursele si
obiectivele firmei pe de-o parte si conjunctura pietei pe cealalta parte. Stabileste linia politica directoare a firmei, obiectivele
generale ale firmei pentru o perioada mai lunga de timp. In planificarea strategica intra: a) prototipul investitional; b) potentialul
de profit; c) diverse alternative strategice pentru fiecare obiectiv in parte. O divizare a planificarii strategice poate fi enuntata
astfel:
a) planurile de afaceri au in vedere realizarea unuia sau mai multor obiective
b) planurile de marketing au in vedere obiective, strategii, programe care privesc activitatea de marketing a unei intreprinderi
(politica de produs, politica de pret, politica de distributie sau plasament, politica de promovare).
II. Programul cercetari de marketing
1. Definirea scopului si obiectivelor cercetarii de piata:
a) Precizarea scopului – precizarea problemelor care genereaza un studiu de piata, scopul unei cercetari in termeni
operationali (ex. Cresterea vanzarilor sau a profitului in procente).
b) Obiectivele cercetarii – delimitarea domeniilor care vor fi investigate (ex. Investigam piata, anumite categorii de
consumatori, etc.).
c) Formularea ipotezelor cercetarii, anticiparea raspunsului la o anumita problema.
Ipotezele se bazeaza fie pe cunoasterea activitatii intreprinderii in domeniul respectiv, fie pe previziunea unor
specialisti in domeniu; fie anumite precizari in documentele guvernamentale.
d) Evalurarea valorii informatiilor – se face respectand anumite creiterii, respectiv acuratetea informatiilor
(modalitatea de reliefare a adevarului), actualitatea informatiilor (prospetimea informatiei), suficienta
informatiei (modul in care informatia asigura luarea unei decizii), relevanta informatiei (cu ce ajuta informatia).
2. Elaborarea planului cercetarii de piata:
a) stabilirea surselor de date, informatii: (secundare – informatii din birou, documentare; principale – informatii din
contact direct cu detinatorul de informatii, de teren).
b) precizarea metodelor de cercetare:
- documentare
- prin observare
- ancheta (sondaje de opinie)
- experiment (metode de laborator)
- simulare (metode de laborator).
c) stabilirea instrumentelor de cercetare:
- aparate de masura
- chestionar
d) stabilirea metodelor de recoltare si sistematizare a datelor
3. Realizarea cercetarii pietei:
a) culegerea informatiilor de la purtatorul de infirmatii
b) prelucrearea informatiei, selectarea informatiilor, transformarea tuturor datelor in unitati de masura comune
c) analiza si interpretarea datelor: se face cu ajutorul unor metode statistice, statistico-matematice.
4. Elaborarea studiului de piata – trebuie sa cuprinda 4 capitole:
a) o motivare a realizarii studiului, preambul
b) o sinteza a evolutiei principalilor indicatori in domeniul analizat
c) o analiza a problemei prioritare
d) concluzii si propunei privind pmbunatatirea activitatii in domeniul analizat.
Dupa Philip Kotler etapele de studiere a pietei sunt:
1. analiza ocaziilor
2. alegerea segmentelor de consumatori tinta (de consumatori)
3. elaborarea programului de marketing
4. implementarea programului in implementarea firmei
5. Bugetul studiului de piata
O firma ar trebui sa cheltuiasca minim 1 – 2 % / an din cifra de afaceri pentru studiul pietei. 50 – 80 % din suma aceasta
alocat pentru interiorul firmei *marketing, 20 – 50 % in afara *institutii de cercetare.
Se poate organiza: pe zona geografica, pe piete, pe produse.
Firmele de cercetari de marketing de la care se cumpara informatiile de specialitate in diferite domenii: generale; de
specializare; de stricta specializare.
Tehnici de studiere a pietei
Cursul 3
Piata intreprinderii
1. Definirea pietei conceptuale a pietei
- o categorie economica specifica producerii de marfuri
- componenta esentiala a mediului extern de marketing
- elementul de referinta al intreprinderii
- sursa principala de informare pentru o intreprindere
- terenul de confruntare si valorificare a produselor unei firme
2. Componentele pietei
- cererea de bunuri materiale si servicii
- oferta de bunuri materiale si servicii
- conceptul de pret
- ansamblul factorilor care influenteaza cererea si oferta:
 a) locul in care productia, ca valori de intrebuintare se transforma in valori de schimb
prin intermediul banilor determinata de factorul de reproductie.
b) nevoile indivizilor se intalnesc cu oferta, piata factorului principal de orientare a
ofertei.

1.
Def: Piata reprezinta un concept economico-social complex, un sistem integrat de relatiile interdependente intre
cererea de bunuri maateriale si servicii, oferta bunurilor materiale si servicii, factorul de influenta, concretizate in totalitate in
actele de vanzare-cumparare intr-un anumit spatiu geografic.
Iosif Constantin Dragan (specialist in marketing a propus in 1970 -1971 introducerea conceptului de marketing in Romania) defineste
piata ca fiind: „o vasta a arenei economice, unde se confrunta si uneori se si infrunta purtatorii cererii, ai ofertei de bunuri materiale si
servicii”.
Piata este sursa principala de informare pentru existenta agentilor economici: numarul volumului si structura unui produs
comercializat pe o piata, calitatea, gradul de innoire, numarul de marci, preturile, concurentii de pe piata, formele de comercializare,
formele de promovare, etc.
2.
Piata este formata din:
a) cererea de marfuri si servicii (bunuri materiale si imateriale), categoria economica manifestata prin relatiile
interdependente intre nevoile de consum, puterea de cumparare si vointa sau decizia de cumparare, intru-cat cererea face
legatura intre nevoie si consum => cererea de consum; si exista o diferenta mare intre nevoile de consum si totalitatea
nevoilor sociale. Cererea de consum presupune existenta unor oferte, dar si a unei puteri de cumparare, deci o solvabilitate
a cererii.
Nevoia de consum evidentiaza existenta si concretizarea unui sentiment de lipsa.
Cererea este o nevoie concretizata si activata (potentiala). De unde ca rezultat este universul nevoilor de consum extrem de
complex. Nevoile umane constau din doleantele, resimtirile, asteptarile oamenilor de a avea, de a fi, de a sti, de a crede si
de a–si însusi bunuri. Clasificarea nevoilor: fiziologice, sociale (de grup), rationale (spiritual-psihologice) etc. Nevoile
umane constituie motorul întregii dezvoltari social-economice . Interesele economice - reprezinta acele nevoi umane
întelese constientizate si devenite mobiluri ale luptei oamenilor pentru existenta, ale confruntarii si cooperarii lor în
vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii nevoilor. Pot fi personale sau de grup. Trasaturile nevoilor umane: sunt
nelimitate ca numar, si limitate în capacitate, sunt concurente, sunt complementare si se stings momentan prin satisfacere.
Nevoi biogenice – pentru existenta individului; nevoi psihogenice – cultura, stiinta, etc.; nevoi latente – constientizate, care
trebuie activate si satisfacute.
Sursa de satisfacere a nevoilor – productia agentilor economici, produselor naturale, economia casnica, produsele provenite
din aceastea ajung pe piata, dar o mica parte se consuma de producator (autoconsumul; deobicei intalnit in mediul rural, la
noi are o pondere de 70 – 80%).
Puterea de cumparare – depinde de venituri si preturi si reprezinta raportul dintre cerere si venit potrivit prin intermediul
pretului; avand o legatura de fondul de consum (20-30%, indica nivelul tarii), iar cealalta parte o venitului national (70-
80%).
Fondul de consum este divizat in:
a) individual (90%) si reprezinta totalitatea bunurilor materiale si servicilor destinate de consumul individulului
resp. Veniturile provenite din salarii, retributii, participarea cu capital social, participarea la profit, detinerea unor
proprietati.
b) social (10%) si este reprezentat de arta, cultura, invatamant, etc. Acesta este influentat de dezvoltarea
resurselor, de gradul de civilizatie atins, de puterea de cumparare, etc.
Decizia (vointa) de cumparare – reprezinta categortia psihologica so cuprinde cererea adresara direct detinatorilor de
bunuri. De asemenea este influentata de preferinte, atitudini, conceptii, motivatie, etc.
Prin raportare la nevoi, putere de cumparare si decizie, CEREREA se imparte in:
a) Cererea potentiala – unde doar una din cele de mai sus este satisfacuta, deobicei puterea sau decizia.
b) Cererea solvabila – sunt satisfacute doua din cele trei cerinte, de regula puterea si decizia.
c) Cererea efectiva – sunt satisfacute toate cele trei cerinte.
b) oferta de bunuri materiale si servicii, care reprezinta totalitatea bunurilor si servicilor oferite de productie si destinate
schimbului intr-o anumita perioada de timp.
Nu este doar o masa de bunuri, ci este vazut ca un proces complex (intrari de materii prime, finite, distributie, cumparare).
Este studiata mai usor decat cererea, datorita existentei documentelor pentru cuantificare a agentilor producatori (care in
final sunt cumulate la Institutul National de Statistica).
Elementul principal al ofertei este produsul ( bun material sau serviciu).
Produsul – reprezinta un bun material sau serviciu, care detine un ansamblu de caracteristizi fizico-chimice si tehnico-
constructive si de atribute care dau acestuia o valoare de intrebuintare, ce merita sa satisfaca cerintele obiective si dorintele
subiective ale produsului.
Oferta are in vedere nu numai produsul ci si pretul; si canalul pe care circula de la producator la consumator; formele de
promovare a produsului (studierea de bunuri si servicii), studierea dinamicii ofertei, mutatiile cantitative pe o anumita
perioada de timp, structura ofertei, ponderea pe care o detine, masa ofertei, localizarea ofertei, varsta ofertei (perioada de la
aparitie pana la disparitie a unui produs).
3.
Factorii care influenteaza piata sunt:
a) dupa natura factorului:
- natura economica (preturi, calitate, sortiment)
- natura demografica (populatie – dupa varsta, sex, profesie, zona rurala/urbana, etc.).
- natura sociala (influentata de gradul de indivizi, vizeaza mai mult la nivelul familiei.)
- natura psihologica (atitudini, preferinte, motivarii, sanogeneza – sanatate-).
 b) dupa nivelul geografic:
- local
- regional
- national
- international
c) dupa periodicitate:
- cu actiune periodica
- cu actiune permanenta
- cu actiune conjuncturala
Categoriile de piete dupa cerere si oferta:
a) cererea scade fata de oferta – piata abundenta
b) cererea este egala cu oferta – piata in echilibru
c) cererea creste fata de oferta – piata in penurie.

Indicatorii de caracterizare a pietei:

a) Volumul ofertei – valorifica cantitativ si valori ale produselor, servicilor comercilaizate pe o anumita piata; furnizeza
informatii cu privire la numarul produselor, numarul furnizorilor, concurenta, nivelul calitativ, economiile, etc.
b) Volumul cererii – valorifica cantitativ si valori a bunurilor si servicilor achizitonate de pe o anumita piata; furnizeaza
informatii cu privire la numarul cumparatorilor, existenta diferitelor categorii de consum, piata de cumparare; are un
indicator case se raporteaza la nivel de tara – EN DETAIL- (vanzarea cu amanuntul.
c) Volumul tranzactiilor pe piata – vizeaza tranzactiile de vanzare – cumparare, numarul furnizorilor si
cumparatorilor, puterea de cumparare, concurenta.
d) Volumul cumparatorului – furnizeaza informatii cu privire la cererea clientului.
Cota de piata – ponderea pe care o determina o anumita firma pe o piata de referinta.
Tehnici de studiere a pietei
Cursul 4
Masurarea si scalarea fenomenelor
de piata
I. Continutul notiunilor de masurare si scalare
Masurarea – activitatea de inventariere a fenomenelor economice si sociale de pe piata precum si cuantificarea
proprietatilor de natura cantitativa si calitativa.
DEF: Masurarea este procesul de masurare simbolica numerica sau nenumerica a gradului in care un obiect
poseda o anumita caracteristica sau proprietate.
Instrumentul de masurare se numeste SCALA.
Poate sa fie un instrument consacrat in fizica sau o constructie imaginata de un cercetator (Rihter, Celsius,
Fahrenheit, etc.) punctul 0 si marimea unitatii de masura sunt fixate de cercetator.
Activitatea de construire a scalelor se numesc SCALARE.
Cu ajutorul scalelor putem masura anumite caracteristici de natura calitativa.
Scalele trebuie sa indeplineasca doua conditii initiale:
 1) inteligibile – se poate sa fie intelese de repsondent.
2) discriminatorii – sa diferentieze gradele de intensitate.
Poate sa fie unidiminesionala sau multidimenisionala.
Metodele de scalare pot fi simple (sa poata masura una sau mai multe caracteristice a unui obiect) sau
comparative (masoara una sau mai multe caracteristici a doua sau mau multe obiective permitand compararea
lor.
II. Tipuri de scale si metode de scalare:
1. Scoala nominala – nemetrica (nu foloseste unitati de masura)
2. Scoala ordinala – nemetrica (nu foloseste unitati de masura)
3. Scoala interval - metrica
4. Scoala proportionala – metrica

1. Scoala nominala este un instrument care imparte o colectivitate cercetata in doua sau mai multe grupuri
avand in vedere o proprietate scalata. Este folosita in special pentru variabile de natura categoriale. Prin
intermediul ei se pot obtine: 2 stari (bianala), 3 stari (trihotonica), mai multe stari (multihotonica)  Nu
avem metode de scalare.
2. Scoala ordinala este un instrument care imparte o colectivitate in doua sau mai multe grupuri dar si
ordoneaza subiectii cercetati avand in vedere o proprietate scalara folosind valori ordinale. Nu masoara
distanta intre variabile. Exista metode de scalare precum: scala lui Likert, metoda comparatiilor perechi,
metoda ordonarii rangurilor.
a) Scala lui Likert – presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
- formularea unei intrebari sau instructiuni (ex: sunteti de acord cu?!?)
- construirea scalei formate din 5 gradatii:
a) acord total +2
b) acord
c) acord indiferent 0
d) dezacord -1
e) dezacord total -2
- asocierea unor valori numerice gradatiile de pe scala
- administrarea intrebarii unui esantion de persoane si consemnarea rezultatelor
- calculul scorului final si interpretarea rezultatelor (trebuie sa fie intre
-2 si +2).
Problema
1. Sunteti de acord cu gustul sandwich-ului?!?

Acord total Acord Indiferenta Dezacord Dezacord total

250 150 200 150 250

250 * (2)  150 * (1)  200 * 0  150 * (1)  250 * (2)

Scor gust =  1,49  [-2;2]
1000
b) Metoda comparatiilor perechi – presupune parcurgerea urmatoarelor gradatii:
- formularea unei intrebari (ex: care din urmatoarele marci o preferati?!?)
n( n  1)
- formularea perechilor dupa formula: nr. perechi =
2
- construirea scalei

A B C D
A/B
A/C 4 * (4  1)
A/D   6 perechi
B/D 2
B/C
C/D

- administrarea intrebarii si insumarea rezultatelor, scorul final si interpretarea rezultatelor

ex: Ordonati cele 4 hoteluri din Mamaia dupa gradul de confort folosind metoda comparata perechi (1200
persoane).
A B C D Indecisi

A/B 300 700 - - 200

A/C 450 - 600 - 150
A/D 400 - - 350 450
B/D - 650 560 - 20
B/C - 550 560 - 90
 C/D - - 470 520 210
1150 1900 1630 1400

c) Metoda ordonarii ramurilor – presupune gradatiile:

- formularea intrebarii (ex: ce rang acordati in functie de preferintele dvs.?!?)
- constructia scalei
+3 +2 +1
Rangul 1 Rangul 2 Rangul 3

Ex: de calculat:
- aspectul ambalajului
- design-ul
- modul de inscriptionare
(pentru un esantion de 1000 de persoane)

Rangul 1 Rangul 2 Rangul 3

Aspect ambalaj 550 400 50
Design 350 450 250
Mod de inscriptionare 50 350 600

550 * 3  400 * 2  50 * 1
aspect   2,50  [1;3]
1000

350 * 3  450 * 2  250 *1

design  
1000
50 * 3  350 * 2  600 *1
inscript  
1000
sc.general  2,5  2,05  1,45

d) Scala interval – imparte o colectivitate in doua sau mai multe grupuri, ordoneaza alternative dar si
masoara distanta dintre variabile (punctul 0 si masura sunt alese de cercetatori). Informatiile obtinute
cu acutorul scalei interval nu sunt distorsionate daca un numar de pe scala se inmulteste cu o
sontanta pozitiva A la care se adauga o constanta pozitiva B, adica daca sufera transformari de genul
f(x) = ax + b.
Numarul de pe scala nu poate fi modificat sau divizat.

Metodele sunt:
- diferentiala semantica
- scala lui Stopel
- scala suma constanta
- modelul Fishbun-Rosenberg

1. Diferentierea semnatica are drept etape:

- formularea unei intrebari (ex: care este opinia dvs. cu privire la...?!?)
- construirea scalei formate din perechi de atribute bipolare.
Foarte favorabila Favorabila Indiferenta Nefavorabila Foarte nefavorabila
5 4 3 2 1
Scala poate sa aiba 3,5 si 9 trepte.
- atasarea unor valori numerice gradatiilor si pe scala
- administrarea intrebarii si insumarea rezultatului
- calculul scorului partial si final si interpretarea lor
Ex: Calculati scorul partial si general pentru apreciere privind urmatoarele caracteristici si folosirea semantica.
5 4 3 2 1
Foarte favorabila Favorabila Indiferenta Nefavorabila Foarte nefavorabila
282 318 443 372 85
143 248 614 366 127
21 259 584 421 215

282 * 5  318 * 4  443 * 3  372 * 2  85 * 1

Sc1   3,22indif
1500
 Sc 2  2,94indif

3,22  2,94  2,63

Sc3  2,63indif => Sc general   2,93indiferent
3

2. Scala Stapel are aceleasi etape cu diferenta ca se elimina gradatia “0” de „indiferenta” pentru a obliga respondenta sa
aiba o pozitie clara.
3. Scala suma constanta, asemanatoare cu celalalte numai ca acorda o suma constanta (10,100) unor perechi de stimuli.

A B C
A/B A=40 B=60
A/C A=50 B=50
B/C B=30 C=70

40  50
Sc A   30 pct.
3
60  30
Sc B   30 pct.
3
50  70
Sc C   40 pct. => Sc totala = 100 pct.
3
4. Modelul Fushbein – Rosenberg

w ik * oij
Pjk  n
i 1
q unde:

*  w
i 1 j 1
ik * Oij

Pjk – atitudinea persoanei k fata de marca j

Wit – evaluarea de persoane k atributului i apartinand marcii j 
Oij – masura in care marca j satisface persoana k in privinta atributului i

Ex: calculati gradul de apreciere a unei persoane fata de urmatoarele atribute ale unui frigider folosind metoda Fishbun -
Rosenberg
Atribute Wi OiA OiB OiC
Capacitate 0,5 0,9 0,7 0,6
Consum de energie 0.2 0,4 0,8 0,7
electrica
Pret 0,3 0,3 0,5 0,8

0,5 * 0,9  0,2 * 0,4  0,3 * 0,3

Sc A   0,316
0,62  0,66  0,68
0,5 * 0,7  0,2 * 0,8  0,3 * 0,8
Sc B  0,336
0,62  0,66  0,68
Sc C  .......

5. Scala proportionala – realizeaza toate activitatiile celorlalte trei scale.

Ea are un „0” unic de la care se pleac. In acest punct unitatea scalata nu exista. Unitatea de masura folosita este
unitatea consacrata in fizica. Toate unitatiile folosite in fizica constituie scale proportionale.
Tehnici de studiere a pietei
Seminarul 2

Piata intreprinderii
Cota de piata

Vz A QA
Cp  *100 sau Cp  * 100
Vz T QT

Probleme:

1. In perioada t 0 cota de piata a firmei  a fost de 10.5 %. In perioada t 1 vanzarile firmei au crescut cu 6%, iar

vanzarile totale de pe piata au scazut cu 9%. Determinati cota de piata a firmei  in perioada t 1 .

t 0 ---- Cp = 10.5%

Vz f 1  106% * Vz f 0
t 1 ----
Vz t1  91% * Vz t 0

Vz A 1,06 * Vz fo 1,06
Cp 1 = *100   * Cp0  12,23
Vz T 0.91 * Vz to 0.91
2.

t 0 ---- Cp = 11%

Vz f 1  96% * Vz f 0
t 1 ----
Vz t1  102% * Vz t 0

Vz A 0,96 * Vz fo 0,96
Cp 1 = * 100   * Cp 0  10.35
VzT 1.02 * Vz to 1.02
3. pragul minim de rentabilitate => cheltuielile = veniturile

Vz 0  300miliarde
P m 0  1250lei

Vz1  Vz 0 * 125%  375miliarde Vz1 375

=> Qtotal1    250.000.buc (A)
P m1  P m 0 * 120%  1.500.lei Pm1 1.500.

P (pretul) = CTU (costul total unitar) + profitul (in cazul de fata profitul = 0) (1)

CTU = CFU (amortizari) + CVU (mat. prime, materiale, etc.) (2)

(1), (2) => P = CTU = CFU + CVU => 1490 = CFU + 990 => CFU = 500 lei/buc

CFT 12mil
Q2    24.000.buc (B)
CFU 500lei / buc
QL 24.000
(A), (B) => Cp = *100  * 100  9,6
QT 250.000

4. P p -P e = Cresterea pietei
 Pe  5mil Pp  6mil
t 1 ---- t 0 ----
C m  12 kg / pers C m  15kg / pers

Extensiva: 1 mil * 12 kg/pers = 12 (40%)

Intensiva: 5 mil * 3 kg/pers = 15 (50%)
Mixta: 1 mil * 3 kg/pers= 3 (10%)

P p = 12 kg/pers * 5 mil = 60 milioane kg

P e = 15 kg/pers * 6 mil = 90 mil kg
=> Cp = 90 – 60 = 30 mil kg

ECONOMETRIE
 STATISTICA
Cap. 1. Statistica – instrument de cunoaştere calitativă a fenomenelor şi proceselor economice şi sociale la nivel naţional
şi internaţional

1.1.Semnificaţia conceptului de statistica

1.2.Obiectul de studiu al statisticii
1.3.Concepte de bază folosite în statistică

1.1.Semnificaţia conceptului de statistica

Sensurile principale ale termenului statistică:
- activitate practică;
- mulţime de date;
- metodologie statistică;
- metodă statistică (modul de cercetare a fenomenelor de masă pe baza exprimărilor cantitative cu ajutorul unui sistem
specific de reguli, principii de cunoaştere şi transformare a realităţii obiective);
- disciplină ştiinţifică şi de învăţămînt.

1.2.Obiectul de studiu al statisticii

- Indiferent de semnificaţie – obiectul de studiu a statisticii îl reprezintă fenomenele de masă (de tip colectiv).
- Spre deosebire de fenomenele univoc determinate, ce se produc pe baza legii dinamicii (pe măsură ce apare cauza se produce
şi efectul, unei cauze corespunzîndu-i unul şi numai un singur efect) -fenomenele de masă nu sunt univoc determinate,apărînd ca rezultat
al combinării complexe a unei mulţimi dinamice de factori şi influenţe.

Particularităţile fenomenelor de masă

- Pentru ca esenţa lor să fie pusă în evidenţă este nevoie de un număr mare de cazuri individuale;
- Fenomenele de masă se caracterizează prin variabilitate, depinzând de un număr mare de cauze şi condiţii;
- Sunt fenomene nedeterministe, de tip stohastic, se produc şi se manifestă în condiţii de incertitudine;
- forma individuală de manifestare diferă de la o unitate la alta, în timp şi spaţiu, în funcţie de modul în care se asociază
factorii esenţiali cu cei neesenţiali;
- Legitatea de manifestare a acestor fenomene nu poate fi cunoscută la nivelul fiecărui caz;
- Legile care acţionează în cadrul lor se prezintă ca o tendinţă predominantă în masa manifestărilor individuale, fără a putea
fi identificate la nivelul fiecărei unităţi a colectivităţii – sunt legi statistice;
- Pentru a cerceta şi verifica o asemenea lege, trebuie studiate - pe cît posibil - toate manifestările individuale ale
fenomenului,creându-se condiţile pentru manifestarea liberă a legii numerelor mari.
Legile statistice
- Legile statisticii se manifestă sub formă de tendinţă şi sunt valabile pentru un ansamblu de unităţi individuale;

- Statistica studiază fenomenele de masă din punct de vedere cantitativ şi le interpretează ca fenomene probabile;

Obiectul de studiu al statisticii

- Obiectul statisticii îl reprezintă studiul cantitativ al fenomenelor de masă în scopul cunoaşterii legităţilor lor de manifestare
la nivelul întregului ansamblu.
- Prin abordarea statistică a fenomenelor de masă se trece de la datele individuale, numeroase, amorfe la un sistem de
indicatori specifici unui ansamblu.

1.3.Concepte de bază folosite în statistică

Se disting conceptele de:
a) Colectivitate statistică;
b) Unitate statistică;
c) Caracteristică/variabilă statistică;
d) Date statistice;
e) Indicatori statistici

a) Colectivitatea statistică
Denumită şi populaţie statistică reprezintă totalitatea elementelor de aceeaşi natură supuse procesului de cunoaştere, care au
o serie de trăsături esenţiale comune şi sunt generate de acelaşi complex de cauze esenţiale.
- Are un caracter finit şi obiectiv – în orice cercetare se impune delimitarea ei in punct de vedere al conţinutului, spaţiului,
timpului şi formei organizatorice
- Exemple:populaţia României la 1 iulie 2007, nr. de studenţi pe specialităţi la Facultatea de MM la 1 octombrie 2007 etc.
Colectivitatea statica poate fi :
- Statică- exprimă o stare şi o anumită întindere în spaţiu, formând un stoc la un moment dat (populaţia Bucureştiului la 1
octombrie 2006);
- dinamică- exprimă un flux, o devenire în timp, caracterizarea acesteia presupunând înregistrarea elementelor componente
pe un interval de timp (CA realizată de societatea comercială X în trim. IV al anului 2006)
Relaţia colectivităţi statice-dinamice: in ambele cazuri se operează cu elemente variabile:
- În cazul colectivităţilor statice timpul este constant;
- În cazul colectivităţilor dinamice spaţiul şi forma organizatorică sunt constante;
 b) Unităţile statistice
- Sunt purtătoare de informaţii sau subiecte logice ale informaţiei statistice, deoarece asupra lor se efectuează nemijlocit
observarea;
- Unităţile colectivităţii statice există la un moment dat, au caracter de efectiv,de stoc;
- Unităţile colectivităţii dinamice desemnează evenimente, procese, fluxuri, aparţin aceleiaşi structuri organizatorice, dar în condiţii
diferite de timp
Unitatile statice pot fi:
- Simple- reprezintă elementele constitutive specifice naturii fenomenului (persoana, angajatul,produsul etc.)
- Complexe- formate din mai multe unităţi simple (familia, echipa de lucru etc.)

c) Caracteristica statistică/Variabila statistică

- Acele însuşiri care definesc şi delimitează între ele unităţile colectivităţilor şi care urmează a fi înregistrate;
- Valorile înregistrate de aceeaşi caracteristică la unităţile colectivităţii statistice se numesc variante (exprimate într-o manieră
cantitativă) sau atribute (exprimate într-o manieră calitativă),în funcţie de posibilităţile de măsurare ale caracteristicii.

După Modul de Exprimare caracteristicile statistice pot fi:

- Cantitative,numerice, măsurabile (vîrsta, valoarea cifrei de afaceri etc.);
- Calitative, nominative-se exprimă prin cuvinte
Variaţia caracteristicilor numerice poate fi:
- continuă- variabila continuă putînd lua orice valoare într-un interval finit sau infinit (profitul unui agent economic);
- Discretă – variabila discretă poate lua numai valori întregi (numărul persoanelor dintr-o familie)
După modul de obţinere şi folosire a datelor caracteristicile pot fi:
- Primare- obţinute prin observare, înregistrare;
- Derivate – sunt rezultatul aplicării unui model de calcul statistic

d) Date statistice
Sunt mărimi concrete obţinute din experimente, măsurare, numărare sau din calcule. Datele statistice pot fi absolute sau
relative, primare sau derivate
Indiferent de forma în care se obţin datele statistice sunt purtătoare ale unor informaţii;

e) Indicatori statistici
- Datele statistice cu ajutorul cărora se caracterizează un fenomen, proces economic sau social (sub raportul structurii,
interdependenţelor, al modificării sale în timp şi spaţiu ) se numesc indicatori statistici;
- În cercetările statistice concrete indicatorul statistic apare în postura de:
 Purtător de informaţii – reflectă în expresie numerică un fenomen real;
 Model de calcul- instrument metodologic de obţinere a informaţiei statistice

Indicatorii statistici

- indicatori absoluţi/primar – exprimă direct nivelul real al caracteristicii şi reflectă fie nivelul, fie variaţia absolută;
- indicatori derivaţi – se obţin prin prelucrarea statistică a indicatorilor absoluţi.

Indicatorii derivaţi cuprind urmatoarele forme:

a) mărimile relative;
b) mărimile medii;
c) indicii;
d) coeficient de corelaţie.

a) Mărimea relativă
- se detemină ca raport a două mărimi absolute exprimând proporţiile indicatorului raportat faţă de indicatorul luat ca bază de
comparaţie.
- forma cea mai simplă de exprimare este în coeficienţi, în timp ce procentele se utilizează atunci când indicatorul raportat este mult
prea mic faţă de bază pentru ca raportul să fie sugestiv.
Tipuri de mărimi relative:
- mărimi relative ale programului
 mărimi relative ale sarcinii de plan ce presupun compararea nivelului programat (Xp) cu cel realizat în perioada de bază
(X0)
 mărimi relative ale îndeplinirii planului ce presupun compararea nivelului realizat (X1) cu cel programat (Xp)
- mărimi relative de structură: raportul dintre parte şi întreg, suma lor fiind 1 când se exprimă în coeficienţi şi 100 când se exprimă
în procente
- mărimile relative de coordonare: exprimă raportul numeric în care se găsesc doi indicatori de acelaşi fel;
- mărimile relative ale dinamicii: exprimă variaţia relativă a unei variabile între două momente considerate, obţinîndu-se ca raport
între nivelul fenomenului din perioada raportată şi nivelul aceluiaşi indicator din perioada luată ca bază de comparaţie ( X1/X0). Relaţia dintre
mărimile relative ale programului şi mărimile relative ale dinamicii: Xp/X0 * X1/Xp = X1/X0
- mărimile relative de intensitate: se obţin prin raportarea a doi indicatori absoluţi de natură diferită care se află într-un raport de
interdependenţă.

Aplicaţie:
1. Pe baza următoarelor date să se determine mărimile relative de structură, de coordonare şi de intensitate.
 Distribuţia şi structura firmelor după veniturile totale
Structura firmelor
Grupe după venituri totale Nr. firme (%)

12-1606 41  
 
1606-3200 15

3200-4794 5  

4794-6388 4  

6388-7982 3  

7982-9576 2  

     

Total 70 100

Distribuţia şi structura firmelor după regiunea de

dezvoltare
Regiunea de Structura firmelor
Nr. firme
dezvoltare (%)
NE 10  
SE 4  
SM 12  
SV 5  
V 5  
NV 14  
C 11  
BI 9
Total 70 100

Dacă în cerinţe nu se specifică grupa luată ca bază de comparaţie (raportare), se va utiliza grupa căreia îi corespunde cea mai
mică valoare.
Distribuţia firmelor după veniturile totale şi raportul de coordonare faţă de grupa a patra
Raport de coordonare faţă de grupa a patra
Grupe după venituri Nr. firme

12-1606 41  
1606-3200 15  
3200-4794 5  
4794-6388 4  
6388-7982 3  
7982-9576 2  
     
Total 70  

Distribuţia firmelor dupa regiunea de dezvoltare şi

raportul de coordonare faţă de grupa a 2a
Regiunea de dezvoltare Nr. firme Raportul de coordonare faţă de grupa a doua

NE 10  
SE 4  
SM 12  
SV 5  
V 5  
NV 14  
C 11  
BI 9
Total 70 100
 Mărimile relative de intensitate - Determinarea mărimilor relative de intensitate se realizează pe baza tabelului întocmit prin
centralizarea datelor eşantionului privind vechimea şi veniturile după sexul salariaţilor, fiind reprezentate de vechimea şi venitul pe salariat:

Algoritm de calcul a mărimilor relative de intensitate

Grupe tipice Numărul firmelor Numărul de salariaţi Numărul mediu de
salariaţi pe firmă- MRI

0-9 19 145  

10-49 35 620  

50-249 7 515  

Peste 250 9 9709  

total 70 10989  

Mărimi relative ale programului

Pe baza următoarelor date să se determine:procentul îndeplinirii planului pe total, procentul sarcinii de plan pe total, dinamica
încasărilor pe fiecare magazin şi pe total.

Marimi relative ale programului

Mărimi relative ale  
Mărimi relative ale
Valoarea încasărilor în îndeplinirii planului-
Magazine sarcinii de plan- %
perioada curentă X1 %
(Xp/X0)*100
(X1/Xp)*100
 

A 10000 105 94  

B 24000 120 102  

C 14000 110 107  

Marimi relative ale programului- rezolvarea aplicaţiei

Magazine Valoarea Valoarea Valoarea Mărimile relative de

realizată în realizată în programată în dinamică(X1/X0)*100
perioada perioada perioada curentă-
curentă- X1 perioada Xp
precedentă – X0

A 10000 10131,7 10637,5 98,7

B 24000 19607,84 23529,41 122,4

C 14000 11894,65 13084, 12 117,7

Total 48000 41634.19 47251,03 115,29

Indicatorii tendinţei centrale

 Reprezintă expresia sintetizării întru-un singur nivel reprezentativ a ceea ce este esenţial, tipic şi general în apariţia, manifestarea şi
dezvoltarea fenomenelor;
Principalii indicatori ai tendinţei centrale sunt:
- valoarea medie (X);
- valoarea mediană (M);
- valoarea dominantă (D).
Principalele caracteristici ale mediilor :
• Mediile sunt indicatorii statistici cu cel mai mare grad de aplicabilitate practică.
• Mediile se prezintă ca mărimi cu caracter abstract, în sensul că valoarea medie (de cele mai multe ori) nu coincide cu
niciuna dintre valorile individuale din care s-a calculat .
• Media este nivelul la care ar fi ajuns caracteristica înregistrată, dacă în toate cazurile, toţi factorii esenţiali şi neesenţiali ar
fi acţionat constant.
• Pentru a asigura un conţinut real mediilor calculate, valorile individuale din care se obţin trebuie să fie cât mai apropiate, să
existe o omogenitate a colectivităţii.
Tipuri de medii :
a)media aritmetică
b)media armonică;
c)media pătratică;
d)media geometrică

a) Media aritmetica: rezultatul sintetizării într-o singură expresie numerică a tuturor nivelurilor individuale observate şi se calculează
prin raportarea valorii totalizate a caracteristicii la numărul total al unităţilor.
Formula de calcul pentru seriile simple: = (sus n si i =1)
X
n

X i m

X
Formula de calcul pentru seriile cu frecv pe variante : = (sus m si i=1)
i 1 X i  fi
n i 1
m

f
m i
Formula de calcul pentru seriile cu frecv pe intervale: = (sus m si 1=1)
X X  f
i 1
i 1
i i

m
Aplicaţie
 f i săptămână:
1. Pentru 8 muncitori ai unei societăţi comerciale s-au înregistrat datele referitoare la timpul lucrat într-o
43,37,41,38,40,39,42,44. ( pentru seriile simple) i 1
Aplicaţie
2. Pentru 50 de muncitori ai unei societăţi comerciale s-au înregistrat datele referitoare la timpul lucrat într-o saptamana: 43, 37, 37,
42, 42, 43, 41, 41, 41, 42, 43, 43, 41, 41, 37, 38, 39, 40, 39, 40, 38, 43, 40, 40, 40, 38, 39, 39, 40, 40, 41, 43, 42, 40, 42, 38, 40, 39, 40, 37, 38, 38,
37, 39, 40, 39, 39, 40, 40, 41.

Repartiţia muncitorilor după timpul lucrat

Grupe muncitori după timpul lucrat - Xi Numărul muncitorilor- fi

37 5
38 6
39 8
40 13
41 7
42 5
43 6
Total 50

Aplicaţie
 3. Se cunosc următoarele date cu privire la distribuţia
vânzătorilor dintr-un complex comercial în funcţie de vechimea
în muncă:
Grupe de vânzători după vechime- ani Număr vânzători

Sub 10 25
10-20 55
20 şi peste 30
total 110

Principalele proprietăţi ale mediei aritmetice:

Media aritmetică are întotdeauna o valoare cuprinsă între valorile extreme ale seriei:
- Dacă media se plasează în afara acestor limite, rezultatul este în mod sigur eronat (control logic).
- În cazul unei serii cu distribuţii de frecvenţe, media aritmetică se încadrează între valorile extreme ale variabilei şi oscilează în jurul
termenului (intervalului) cu frecvenţă maximă.
- Suma abaterilor nivelurilor individuale de la media lor este egală cu 0.

Dezavantajul mediei aritmetice

Media aritmetică este sensibilă faţă de valorile extreme, astfel că devine nereprezentativă dacă termenii seriei sunt prea împrăştiaţi.
Indiferent de media utilizată şi de modelul de calcul, pentru verificarea gradului de reprezentativitate a acesteia este necesar să se
calculeze indicatorii variaţiei şi asimetriei.
MEDIANA (Me) reprezintă termenul care ocupă locul central în seria valorilor caracteristicii, aranjate în ordine crescătoare sau
descrescătoare. Valoarea medianei împarte seria în două părţi egale: 50% dintre unităţile observate se află sub nivelul medianei şi 50% peste
nivelul medianei.
Metoda de calcul :
A. Pentru serii simple se realizează diferit, în funcţie de numărul termenilor seriei:
A1. In cazul în care numărul termenilor este impar se parcurg următoarele etape:
- se ordonează crescător termenii seriei;
- se calculează locul medianei - L(Me)- şi se determină mediana ca fiind termenul rezultat din acest calcul L(Me) = n+1 /
2
A2. In cazul în care numărul termenilor este par:
- se ordonează termenii seriei crescător
- se calculează locul medianei: L(Me) = n+1 / 2
(se calc. val. medianei, ca medie aritmetica simpla a celor doi termeni din centrul seriei)

Aplicaţie
4. Pentru 8 muncitori ai unei societăţi comerciale s-au înregistrat datele referitoare la timpul lucrat într-o săptămână:
43,37,41,38,40,39,42,44.
B. Pentru serii cu frecvenţe pe variante:
- se determină mai întâi frecvenţele cumulate crescător, apoi se calculează locul medianei după relaţia anterioară: L(Me) = n+1 / 2
- După stabilirea locului medianei se identifică termenul care corespunde acestui loc sau media aritmetică a celor doi termeni din
centrul seriei
Aplicaţie:

Grupe muncitori după timpul lucrat - Xi Numărul muncitorilor- fi

37 5
38 6
39 8
40 13
41 7
42 5
43 6
Total 50

C. Pentru serii cu frecvenţe pe intervale, relaţia de calcul a medianei este:

L( Me)   fpm
Aplicaţie
Me  X  h 
0
fm
Grupe de vânzători după vechime- ani Număr vânzători
Sub 10 25
10-20 55
20 şi peste 30
 TOTAL 110
Valoarea dominantă (D)
A. Pentru serii simple nu se calculează
B. Pentru serii cu frecvenţe pe variante modul este egal cu valoarea caracteristicii cu frecvenţa cea mai mare
Observaţie:
- De regulă, fenomenele economico – sociale de masă care se caracterizează prin omogenitatea populaţiei statistice reflectă o repartiţie
(distribuţie) a frecvenţelor unimodală, în sensul că reprezentarea lor grafică prezintă un singur punct de maxim.
- Atunci când o serie cu distribuţie de frecvenţe prezintă mai multe puncte de maxim este multimodală, reflectând neomogenitatea
populaţiei statistice. În această situaţie indicatorii tendinţei centrale au o semnificaţie redusă, fiind necesară descompunerea populaţiei statistice
iniţiale în mai multe subcolectivităţi ce reflectă tipuri calitative diferite.
C. Pentru serii cu frecvenţe pe intervale relaţia de calcul a modului este:

1
D  X0  h
1   2

Valoarea dominantă (D)

A. Pentru serii simple nu se calculează

B. Pentru serii cu frecvenţe pe variante modul este egal cu valoarea caracteristicii cu frecvenţa cea mai mare
C. Pentru serii cu frecvenţe pe intervale relaţia de calcul a modului este:

1
D  X0  h
1   2
Indicatorii variatiei:
1 Indicatorii simpli ai variaţiei

2. Indicatorii sintetici ai variaţiei

1. Indicatorii simpli ai variaţiei :Pentru efectuarea unei analize corecte şi complete, se impune apelarea la indicatorii variaţiei care
permit, printre altele:
- caracterizarea omogenităţii/eterogenităţii colectivităţii statistice;
- caracterizarea reprezentativităţii mediei.
A. Amplitudinea variaţiei
- amplitudinea absolută (Aa), ca diferenţă între valoarea maximă (Xmax) şi valoarea minimă (Xmin) a caracteristicii; se exprimă în
aceeaşi unitate de măsură ca şi caracteristica studiată;
- amplitudinea relativă (Ar), ca raport procentual între amplitudinea absolută a variaţiei şi nivelul mediu al caracteristicii (); se exprimă în
procente, motiv pentru care permite compararea variaţiei mai multor caracteristici ale aceleiaşi colectivităţi.
- Principala deficienţă a amplitudinii variaţiei o constituie faptul că depinde numai de valorile extreme ale caracteristicii, fără a furniza
nici o informaţie referitoare la „împrăştierea” celorlalte valori ale seriei.
- Totuşi, amplitudinea variaţiei este un indicator des utilizat în practică, în special atunci când este calculat după eliminarea aşa-ziselor
„cazuri aberante
B. Abaterile individuale faţă de medie
- abaterile individuale absolute ( ), ca diferenţă între fiecare valoare înregistrată şi nivelul mediu:
- abaterile individuale relative ca raport procentual între abaterea individuală absolută şi nivelul mediu al caracteristicii :
d ia ( d ir )
d ia  X i  X
d ia
d ir  100
X
2. Indicatorii sintetici ai variaţiei: cuantifică într-o singură expresie numerică întreaga variaţie a unei caracteristici, oferind o imagine
sintetică a împrăştierii (dispersării) valorilor caracteristicii, luând în considerare toţi termenii seriei.
Principalii indicatori sintetici ai variaţiei sunt:
a) Abaterea medie liniară;
b) Abaterea medie pătratică;
c) Coeficientul de variaţie;
d) Dispersia.

a) Abaterea medie liniară:

Se determină ca medie aritmetică simplă sau ponderată din abaterile termenilor seriei de la media lor, luate în valoare absolută.
- Pentru seriile simple:

d
x i x
n
 - Pentru o serie cu distribuţie de frecvenţe:

 x x f
d
i i n

f i (X i  X )2
b) Abaterea medie pătratică sau abaterea standard ( ) 
  seriei de la media lor.
Calculează ca medie pătratică (simplă sau ponderată) a abaterilor individuale ale termenilor
i 1

Relaţiile de calcul pentru abaterea medie pătratică sunt următoarele: n

- Pentru o serie simplă:
m

(X i  X )2  fi
 i 1
m
- Pentru o serie cu distribuţie de frecvenţe:
f
i 1
i

Abaterea medie pătratică prezintă următoarele caracteristici:

- se exprimă în aceeaşi unitate de măsură ca şi caracteristica respectivă, având o semnificaţie clară şi uşor de înţeles;
- nu poate fi utilizată pentru a se face aprecieri comparative referitoare la variaţia unor caracteristici diferite, chiar dacă acestea vizează
una şi aceeaşi colectivitate. (Pentru a contracara această ultimă deficienţă se foloseşte coeficientul de variaţie).

c) Coeficientul de variaţie
(v )
Se calculează ca raport procentual între abaterea medie pătratică şi nivelul mediu al seriei .

v 100
X
Indicator al cuantificării împrăştierii valorilor unei anumite caracteristici oferind o imagine convingătoare asupra omogenităţii sau
eterogenităţii colectivităţii statistice şi reprezentând un veritabil test de verificare a reprezentativităţii mediei
Coeficientul de variaţie poate lua numai valori pozitive, situate într-un interval limitat:
- cu cât are o valoare mai mică, cu atât seria este mai omogenă şi deci media mai reprezentativă;
- se apreciază că, pentru v > 30% , media nu este repre-zentativă, colectivitatea este neomogenă şi trebuie separată în subcolectivităţi
omogene, urmând ca acestea să fie analizate distinct.

d) Dispersia sau varianţa ( 2 )

Se calculează ca medie aritmetică (simplă sau ponderată) a pătratelor abaterilor termenilor faţă de media lor.
Dispersia este abaterea standard ridicată la pătrat.
Pentru o serie simpla:
n

 2

(X
i 1
i  X )2

n
Pentru o serie cu distribuţie de frecvenţe:
m

(X
i 1
i  X )  fi
2  m

f
i 1
i

ANALIZA SERIILOR INTERDEPENDENTE

• Conceptul de legătură statistică

• Tipologia legăturilor statistice

• Metode de cercetare a legăturilor statistice

Conceptul de legătură statistică

• Statistica permite, cu ajutorul unei game variate de procedee, metode şi indicatori:

 – studierea acestor legături;
– exprimarea lor cantitativă;
– măsurarea intensităţii cu care se produc.
Caracteristicile (variabilele) statistice
• Din punct de vedere al legăturilor statistice se clasifică în două categorii:

- caracteristici factoriale (exogene sau cauză);

– caracteristici rezultative (endogene sau efect), asupra cărora îşi exercită influenţa caracteristicile factoriale.
Tipuri de legături

• A. legături funcţionale

• - sunt caracteristice, în general, ştiinţelor tehnice;

• - unei valori a caracteristicii factoriale (x) îi corespunde o singură valoare a caracteristicii

rezultative (y).

• y = f(x)

• B. legături statistice

• - sunt specifice fenomenelor şi proceselor economice şi sociale (fenomene nedeterministe);

• - unei valori a caracteristicii factoriale (x) îi corespunde o distribuţie de valori ale caracteristicii rezultative (y),
datorită faptului că asupra acesteia din urmă îşi exercită influenţa şi alte caracteristici factoriale considerate neesenţiale,
întâmplătoare (cuantificate prin ).
• y = f(x)+ 
Tipologia legăturilor statistice

I. după numărul caracteristicilor factoriale care se iau în studiu :

1.legături simple, când se consideră că o singură caracteristică factorială (x), cu caracter esenţial, determină
caracteristica rezultativă (y); y = f(x)
– Exemple:
• legătura dintre cifra de afaceri realizată de un salariat (CA) şi câştigul salarial (S) :
– S= f(CA)
• legătura dintre vechimea în muncă (VM) şi câştigul salarial:
– S= f (VM)
• 2. legături multiple, când se consideră că, cel puţin două caracteristici funcţionale (x1,x2,...) determină
caracteris-tica rezultativă (y):y = f (x1, x2,...)
• Exemplu:
– legătura dintre cifra de afaceri realizată de un salariat (CA ) şi vechimea în muncă (VM) – pe de o parte – şi
câştigul salarial – pe de altă parte:
• S = f (CA, VM)

II. după direcţia legăturii:

1. legături directe, când creşterea/descreşterea valorilor caracteristicii factoriale conduce la creşterea/descreşterea valorii
caracteristicii rezultative;

• Exemple:

• S= f (CA)

• S = f (VM)

• 2. legături inverse, când creşterea/descreşterea valorilor caracteristicii factoriale conduce la descreşterea/creşterea

valorii caracteristicii rezultative.
• Exemplu:
– legătura dintre timpul nelucrat (număr absenţe de la serviciu în ore sau zile - TN) şi câştigul salarial:
• S= F (TN)

• III. după expresia analitică a legăturilor:

• 1. legături liniare, când se exprimă prin ecuaţia unei drepte;

• 2. legături neliniare (curbilinii), când se exprimă prin ecuaţia unei curbe (parabolă, hiperbolă, exponenţială etc.).

• IV. după modul de exprimare a caracteristicilor

• legături între variabile statistice exprimate numeric (cantitativ); acestea se numesc corelaţii statistice;

• - legături între variabile statistice exprimate prin cuvinte (nenumeric); acestea se numesc asocieri statistice;

Metode de cercetare a legăturilor statistice

– Metoda regresiei

– Metoda corelaţiei

A. Metoda regresiei

• - constituie o metodă statistică de cercetare a legăturii dintre variabile, cu ajutorul unor funcţii matematice numite
funcţii de regresie;
Regresiile pot fi
• unifactoriale (simple)
• Y  f (x ) 
• unde:
• = eroarea aleatoare sau valoarea reziduală.
• Modelele unifactoriale cel mai des utilizate în practică sunt:
• modelul liniar
• modelul parabolei
• modelul hiperbolei
• modelul exponenţialei
Regresiile pot fi
• multifactoriale (multiple): Y  f ( x1 , x2 ,...)  
În practică, modelul multifactorial cel mai frecvent aplicat este:
modelul liniar bifactorial Y  a  bx1  cx2

Modelul unifactorial liniar

• stabileşte legătura liniară dintre două variabile y şi x, considerând că toţi ceilalţi factori de influenţă au o acţiune
constantă şi neglijabilă asupra caracteristicii y.
• - dreapta de regresie este:
Y  a  bx
a, b = parametrii (coeficienţii) funcţiei de regresie, ce urmează a fi calculaţi;
Y= valorile teoretice ale funcţiei.
• Pentru calcularea parametrilor a şi b se utilizează metoda celor mai mici pătrate, care presupune ca suma
pătratelor abaterilor între punctele observate (valorile reale – yi) şi punctele corespunzătoare ale dreptei (valorile teoretice –
Yi) trebuie să fie minimă.
(y i  Yi ) 2  minim

(y i  a  bxi ) 2  minim

• Derivând în raport cu a şi b şi anulând derivatele parţiale, se obţine următorul sistem de ecuaţii:

 na  b x   y

a  x  b x   xy
2

• Rezolvarea sistemului presupune determinarea parametrilor a şi b, prin diferitele metode cunoscute. De exemplu,
prin metoda determinanţilor, se obţine:

a
 x   y   x   xy
2

n x  ( x ) 2 2

n xy   x  y
b
n  x  ( x ) 2 2

• Ca urmare, pentru determinarea parametrilor a şi b, calculele se organizează în tabelul următor:

Nr. Valorile teoretice (Yi)

x y xy x2 y2
crt. Yi=a+bxi

1
2
.
           
.
.
n

Total ∑x ∑y ∑ xy ∑ x2 ∑ y2 ∑Y

Interpretarea parametrilor
• - coeficientul a poate fi pozitiv sau negativ şi reprezintă valoarea lui Y, când x = 0; cu alte cuvinte, parametrul „a”
exprimă influenţa factorilor neincluşi în model, consideraţi cu acţiune constantă.
• coeficientul b se numeşte coeficient de regresie şi arată cu cât se modifică variabila rezultativă Y, în cazul în care
caracteristica factorială se modifică cu o unitate.
• * semnul lui b arată tipul de legătură:
• b>0 legătură directă
• b<0 legătură inversă

• Cu ajutorul coeficienţilor a şi b se determină ecuaţia de regresie, în baza căreia se calculează valorile teoretice Y ale
caracteristicii y, în funcţie de x: Y  a  bx
• operaţia de înlocuire a termenilor reali y cu valorile teoretice Y se numeşte ajustare.
 • pentru verificarea exactităţii calculării parametrilor funcţiei de regresie se foloseşte relaţia: y i   Yi

Metoda corelatiei

Aceasta metoda se utilizeaza pentru a masura intensitatea legaturilor de tip statistic intre doua sau mai multe variabile.
Cele mai cunoscut si utilizat este COEFICIENTUL DE CORELATIE (liniara simpla) dintre variabilele y si x, care se
calculeaza pe baza relative:

n  xy   x *  y
r
[ n  x  ( x ) 2 ] * [ n  y 2  ( y ) 2 ]
2

Coeficientul de corelatie (r)

Poate lua valori cuprinse intre [-1;+1]

- + pentru corelatia directa (factorul creste; variabila scade)
- - pentru corelatia inverse (factorul creste; variabila creste)
Ofera o masura a intensitatii legaturilor dintre cele doua variabile
- 0 < r < 0,2 nu exista legatura
- 0,2 < r < 0,5 legatura slaba
- 0,5 < r < 0,75 legatura de intensitate medie
- 0,75 < r < 0,95 legatura puternica

Coeficientul de determinatie (R 2 ) arata cat la suta din variata caracteristica rezultativa este determinate de variata caracteristica
factoriala.
R 2 = r 2 * 100
r ≤R 2 ≤1

Coeficientul de corelatie si coeficientul determinatie vor fi stabilite pe baza datelor aplicatiei de la metoda regresiei. Inlocuind in
relatia de calcul a coeficientului de corelatie (r) vom obtine:

10 * (5170  67 * 655)
r  0,97
(10 * 553  67 * 67)(10 * 49025  655 * 655)
R 2 = r 2 * 100 => (0,97) 2 *100 = 0,94 * 100 = 94%

Variabila factoriala X (numari de salariati) explica 94% din variatia variabilei rezultative y (profitul annual).
Intre cele doua variabile x si y exista o corelatie directa, avand de a face cu o legatura relative determinista.

ANALIZA SERIiLOR CRONOLOGICE

A. Definirea si tipologie

Seria cronologica (de timp sau dinamica) este constituita din 2 situri paralele de date:
- primul sir il constituie timpul (t) cu rol de variabila factoriala).
- al doilea sir il constituie indicatorul respectiv, inregistrat pentru fiecare perioada sau moment (y t ) cu rol de variabila
rezultativa.
Ex: numarul de salariati intr-o perioada anumita de timp

Tipologia seriei cronologice in functie de timpul la care se refera datele:

1. societate coemrciala de flux (de interval de timp) care reflecta evolutia unui fenomen pe anumite perioade de timp
(zile, luni, ani, semestre, trimestre). Termenii unei serii de interval sunt marimi de flux si pot fi insumate.
2. societate comerciala de stoc (de moment) caracterizeaza nivelul de dezvoltare al fenomenului la un anumit moment
(sfarsitul saptamanii, lunii, sfarsitul trimestrului, inceputul sau sfarsitul de an). Marimile de stoc nu sunt insumabile.
 B. Analiza diagnostic a evolutiei in timp a fenomenului economic – social, pentru o perioada anterioara, prin
studierea comportamentului trecut al unei variabile, pe baza datelor istorice.
Stabilirea tendintelor viitoare de dezvoltare a fenomenului, implicit formularea previziunilor si prognozelor.
Pentru a realiza aceste obiective, o serie cronologica trebuie sa indeplineasca cel putin doua conditii:
- de volum
- de comparabilitate a datelor
Dupa modul de calcul si de exprimare indicatorii seriilor cronologice sunt:
- indicatori absoluti
- indicatori relativi
- indicatori medii
Indicatorii se pot obtine folosind:
- o baza fixa, adica un nivel de referinta neschimbat pentru intreaga perioada analizata: y t se compara cu y 1 ;
- o baza mobila, care presupune un nivel de referinta mobil, baza de comparare fiind nivelul din perioada imediat anterioara:
y t se compara cu y t 1 .
t = 1, T

Anii t y ∆ t /1 ∆ t / t 1
t

2001 1 10 --
2002 2 12 2
2003 3 20 10
2004 4 40 30
E 5 70

1. Indicatorii absoluti
Redau starea fenomenului ntr-o anumita perioada sau modifcare de nivel survenita in timp.
Ei sunt: 1 nivelul indicatorului (y t ), marime concreta si constituie baza de calcul pentru modelele utilizate in analiza dinamica.
2 sporul (∆i), sau modificarea absoluta; arata cu cat s-a modificat fenomenul din perioada de analiza fata de o perioada de
referinta cu baza fixa sau mobila; se calculeaza ca diferenta dinte doua niveluri.

Sporul ∆, sau modificarea absoluta

- sporul cu baza fixa ∆ t / 1 = y t - y1;

- sporul cu baza in lant ∆ t / t 1 = y t - y t 1 ;

- suma sporurilor cu baza in lant e egala cu sporul cu baza fixa al ultimului fata de primul  ∆ t / t 1

=∆T /1

2. Indicatorii relativi

- Exprima proportia nivelului sau a decalajului inregistrat intr-o anumita perioada fata de nivelul considerat ca baza de raportare.
- Acestia pot fi: 1 indicii;
2 ritmurile.

Indicii arata ori de cate ori s-a modificat nivelul de comparatie cu baza de raportare. Se pot exprima fie in coeficient, fie in procente.
yt
Sunt de doua feluri: cu baza fixa I t /1 =
y1
yt
cu baza in lant I t / t 1 =
y t 1
Produsul indicilor cu baza in lant este egal cu indicele cu baza fixa al ultimului an fata de primul.
I 2 / 1 + I 3 / 2 +.... I t / t 1 = I t /1
Ritmurile de dinamica (descrestere / scadere) arata cu cat s-a modificat procentual nivelul fenomenului din perioada curenta fata de
perioada considerata o baza de raportare.

Sunt de doua feluri: cu baza fixa R t / 1 = I t /1 - 100

 cu baza in lant R t / t 1 = I t / t 1 - 100

1 = indicii sub forma de coeficient

yt
100 = indicii sub forma procentuala = 100
y1

3. Indicii medii

Redau fie nivelul central, adica starea fenomenului, fie cresterea sau descresterea medie, adica modificarea in timp a acestuia.
Sunt de patru feluri: a) nivelul mediu
b) modificarea medie
c) indicele mediu
d) ritmul mediu
a) pentru seria de interventii ca o medie aritmetica simpla

y =
y i

T
Pentru seria de interventii pe baza relatiei

y1 y
 y 2  y 3  ....  yT 1  T
y = 2 2
T 1
b) media aritmetica a modificarilor absolute cu baza in lant


 t / t 1
sau 
yT  y1
T 1 T 1
c) arata de cate ori s-a modificat in medie fenomenul, pe toata perioada analizata.

yt
I = T 1
 I t / t 1 sau I = T 1
y1

d) arata cu cat creste sau descreste in medie variabila y t in perioada analizata

R  I  100

Tema pentru 1 punct la examen:

Pe baza urmatoarelor date sa se calculeze indicatorii seriilor cronologice.

Se cunosc vanzarile inregistrarilor in ultimii ani de catre o societate comerciala.

t y t i Sporul (modif. absoluta) I Indicii R Ritmul

Var.Fa Var. Cu baza fixa Cu baza mobila Cu baza fixa Cu baza Cu baza fixa Cu baza mobila
ctorial Rezulat mobila
iv
1 50 50 - 50=0 ---- 1 (100%) ---- ---- ----
2 60 y 2  y1  60  50  1 0 y 2  y1  60  50  1 0 y2 y2 I t / 1 -100= I t / t 1 –100=
 1,2  1,2 120-100= 20% 120-100=
y1 y1 20%
sau 120%
3 75 y 3  y1  75  50  25 y 3  y 2  75  60  15 y3 y3
 1,5  1,25 50% 25%
y1 y2
4 125 y 4  y1  125  50  75 y 4  y 3  125  75  50 y4 y4
 2,5  1,67 150% 67%
y1 y3
5 150 y 5  y1  150  50  100 y 5  y 4  150  125  25 y5 y5
3  1,2 200% 20%
y1 y4
 t / t 1  100

1. indicatorii absoluti
-cu baza fixa ∆ t / 1 = y t - y1;

-cu baza in lant ∆ t / t 1 = y t - y t 1

Relatia intre termenul cu baza fixa si cel cu baza in lant este:  ∆ t / t 1 = ∆ T /1

100 = 100 (A)

2. indicatorii relativi
a) indicii (arata de cate ori creste sau scade)
yt
-cu baza fixa I t /1 = (exprimare sub forma de coeficient)
y1
yt
I t /1 = * 100 (exprimare sub forma de procent)
y1

yt
-cu baza in lant I t / t 1 = (exprimare sub forma de coeficient)
y t 1
yt
I t / t 1 = * 100 (exprimare sub forma de procent)
y t 1
b) ritm (arata cu cat a crescut sau a scazut)

-cu baza fixa R t / 1 = I t /1 - 100 (exprimare sub forma de procent)

R t /1 = I t /1 -1 (exprimare sub forma de coeficient)

-cu baza in lant R t / t 1 = I t / t 1 - 100 (exprimare sub forma de procent)

R t / t 1 = I t / t 1 - 1 (exprimare sub forma de coeficient)

3. indicatorii medii
 a) nivelul mediu y =
y i
=
460
 92 => in medie a vandut 92 de u.m/an
T 5

b) modificare medie 
 t / t 1
sau 
yT  y1
=
100
 25 => volumul a crescut in medie cu 25
T 1 T 1 5 1
u.m/an

yT y5
c) indice mediu I = T 1
 I t / t 1 sau I t / t 1  I T /1 
y1
= 4 IT /1 = 4
y1
=

150
4  4
3  1,316 sau 131,6 % =>volumul a crescut de 1,316 ori
50

d) ritmul mediu R  I  100 = 131,6 -100 = 31,6 % => volumul a crescut cu 31,6%

Metode de ajustare a serilor cronologice

Metoda de ajustare este operatiunea de inlocuire a valorilor empirice y t in scopul eliminarii actiunile factorilor periodici si/sau
intamplatori.
Dintre metodele de ajustare a serilor cronologice cele mai utilizate sunt:
1. metoda sporului mediu
2. metoda indicelui mediu
3. metoda functiei liniare

1. Metoda sporului mediu se utilizeaza atunci cand modificarile absolute sunt aproximativ constante, respectiv atunci cand
nivelul indicatorului urmeaza o progresie aritmetica.
Yt  y1  (t  1) * 
2. Metoda indicelui mediu se utilizeaza atunci cand indicii cu baza in lant au valori aproximativ egale, atunci cand termenii
seriei se afla intr-o progresie geometrica.
( t 1)
Yt  y1 * I
3. Metoda functiei liniare se utilizeaza cand valoarea parametrilor a si b se calculeaza ca solutie a urmatorului sistem de
ecuatii.
Yt  a  b * t => la fel ca la regresie

Sistemul de ecuatii cu necunoscutele a si b se rezolva astfel:

n * a  b  t   y t


a  t  b  t   t * yt
2


unde n este egal cu numarul de termeni, in cazul nostru n = T = 5

Pentru a aprecia calitatea ajustarii se utilizeaza coeficientul de fidelitate a ajustarii (acesta fiind similar cu coeficientul de variatie).

(y t  Yt ) 2
k n ;unde (y t  Yt ) 2 reprezinta abaterea mediului patratica

Metoda corecta este cea care are coeficientul cel mai mic ! ! ! !
 Pe baza problemei din Curs6 23.11. se aplica metodele de ajustare a serilor cronologice astfel:

Metode de ajustare
t 2 Spor mediu Indice mediu Functia liniara
y t t t* y t
1 50 1 50 Y1 =50+(1-1)*25=50 Y1 =50*1,316 0 =50 Y1 =12,5+26,5*1=39
2 60 4 120 Y2 =50+(2-1)*25=75 Y2 =50*1,316 1 =65,8 Y2 =12,5+26,5*2=65,5
3 75 9 225 Y3 =50+(3-1)*25=100 Y3 =50*1,316 2 =86,6 Y3 =12,5+26,5*3=92
4 125 16 500 Y4 =50+(4-1)*25=125 Y4 =50*1,316 3 =114 Y4 =12,5+26,5*4=118,5
5 150 25 750 Y5 =50+(5-1)*25=150 Y =50*1,316 4 =150 Y5 =12,5+26,5*5=145
5

t y t t 2
t * y t Yt   y t  460 (A) 
= 15 = 460 = 55 =1645
Putem anticipa pentru Putem anticipa pentru Putem anticipa pentru
Y6 50  (6  1) * 25  175 Y6 50 * 1,316 5  197,4 Y

6  12,5  26,5 * 6  ...

5a  15b  460  15a  45b  1380 a  12,5


15 a  55b  1645
=> 
15a  55b  1645
=> 
b  26,5

a => cu cat se modifica volumul pe timpul analizat

b => cu cat creste y, daca o sa creasca cu o unitate

COEFICIENTUL DE FIDELITATE

(y t  Yt ) 2
k  n *100 =

y
(50  50) 2  (60  75) 2  (75  100) 2  (125  125) 2  (150  150) 2
5
*100  14,2%
92

Idem si la k I  8,3%

k functieliniara
 11 %

Coeficientul cel mai mic obtinut este 8,3% => metoda corecta este cea a indicelui mediu ! ! !

Partial:
1. indicatorii si tendintelor centrale variatiei; asimetrice
2. regresie + corelatie
 3. serii cronologice

Aplicatii:

1. Indicatorii pe intervale!
Pentru urmatoarele distrib. sa se aprecieze gradul de omogenitate si asimetrie.

! pentru omogenitate se determina coeficientul de variatie, iar pentru asimetrie se determina coeficientul de asimetrie !

Grupe de Numar de Nr. frecv.

xi
muncitori dupa muncitori
xi *  i
( xi  x ) ( xi  x ) 2 ( xi  x ) 2 *  i acumultate
productie (*) crescator
i
(*)
19 18-20 2 19*2=38 19-25=-6 36 36*2=72 2
21 20-22 6 21*6=126 21-25=-4 16 16*6=96 8
23 22-24 10 23*10=230 23-25=-2 4 10*4=40 18
25 24-26 20 25*20=500 25-25=0 0 20*0=0 38 ***
27 26-28 16 27*16=432 27-25=2 4 16*4=64 54
29 28-30 6 29*6=174 29-25=4 16 6*16=96 60
TOTAL --- 60
x i *  i  1500 --- ---
 (x i  x) 2 * i =
60

368

LEGENDA: (*) = campuri date de problema

***= intervalul median (30,5)

C  unde x = media aritmetica

v  100 n
X2
   unde 2 este abaterea medie patratica =
(X
i 1
i  X )2 * i
Xi = centrul intervalului
 i
i = frecventa absoluta

lim itainf erioara  lim ita sup erioara

X =
2

X =
x * i i

 i

1500
X =  25
60
n

 (X
i 1
i  X )2 * i

 i

368
  6,133  2,477
60

C v (coef variatiei)= 2,477 *100  9,91%  35% 

25
=> distributie omogena; medie reprezentativa
 X  Mo M o = val modala
C as ( asimetrie )  unde

 = abaterie medie totala

( X  M E)
'
C as  3 unde ME = mediana


LMe 
f i 1

61
 30,5 (intre 30-31)
2 2

M e  ( X o  h) * L( M e ) 
 cm

m
unde X o = limita inferioara a intervalului medianei (24)

h = marimea intervalului medianei (2)

L( M e ) = locul medianei (30,5)

 cm = frecventa acumulta crescator aferenta intervalului anterior celui median (18)  ce exprimare 

m = frecventa intervalului median (20)

30,5  18
M e  (24  2) *  25,2 => valoarea modala -> intervalul modal este cu frecventa cea mai mare (24-26)
20

1
Mo  Xo  h*
1   2
unde :

2 = diferenta intre frecventa intervalului modal si frecventa intervalului urmator celui modal (20-16)=4

1 = diferenta intre frecventa intervalului modal si frecventa intervalului anterior celui modal (20-10)=10

X o = limita inferioara a intervalului modal (24)

H = marimea intervalului modal (2)

20  10
M o  24  2 *  25,43
( 20  10)  (20  16)

25  25,43
C as ( asimetrie )   0,081 => C as  [1,1] (1)
2,477

( 25  25,2 ) '
'
C as  3  0,081 => C as  [3,3] (2)
2,477
 (1), (2) => usor asimetrica spre dreapta ! ! !

2. Indicatorii pe variante!
Cunoscand urmatoarea distrib a vanzarilor dupa numarul zilelor lucrate intr-o luna sa se aprecieze omogenitatea si
asimetria seriei si a distributiei. (unele formule coincid problemei anterioare).

Zile lucrate Numar Nr. frecv.

vanzatori acumultate
xi xi *  i
( xi  x ) ( xi  x ) 2
( xi  x ) 2
* i crescator
(*) i
(*)
22 6 22*6=132 22-24,6=-2,6 6,76 40,56 6
23 7 23*7=161 23-24,6=-1,6 2,56 17,92 13
24 14 24*14=336 24-24,6=-0,6 0,36 5,04 27
25 12 25*12=300 25-24,6=0,4 0,16 1,92 39 ***
26 9 26*9=234 26-24,6=1,4 1,96 17,64 48
27 7 27*7=189 27-24,6=2,4 5,76 40,32 55
TOTAL
 i  55 xi *  i  1352 --- ---
 (x i  x) 2 * 55

i =123,4

LEGENDA: (*) = campuri date de problema

***= intervalul median (39)

!!!Relatiile de calcul sunt identice cu exceptia medianei si valorii modale, iar xi difera !!!

X =
x * i i
=
1352
 24,6
 i
55

C  unde x = media aritmetica

v  100
X
n
  2 unde 2 este abaterea medie patratica =
(X
i 1
i  X )2 * i
Xi = centrul intervalului
 i


n

(X
i 1
i  X )2 * i

123,4
 i
  1,49
55

1,49
C v (coef variatiei)= 24,6 *100  6,1%  35% 
=> distributie omogena; medie reprezentativa
LMe 
f i 1

56
 28 => este al 28-lea termen
2 2
Me  25, iar valoarea modala ( M o  24 )

NOTA! Daca avem 50 de valori vom calcula doar distributia.

In cazul problemelor cu 20 de valori vom calcula un intreg sir de valori.

3. Pentru serile simple

Distrib salariatilor dupa valoarea vanzarilor e urmatoarea :

xi ( xi  x ) ( xi  x ) 2
140 -20 400
146 -14 196
150 -10 160
152 -8 64
158 -2 4
162 2 4
166 6 36
170 10 100
176 16 256
180 20 400

X i  1600 ---
 ( xi  x ) 2 =1560

X =
x i
=
1600
 160
n 10

  (X i  X )2
1560
i 1
  156  12,5
n 10

C v (coef variatiei)= 12,5 *100  7,81%  35% 

160
->distributie omogena; medie reprezentativa

! ! ! In acest caz nu se calculeaza valoarea modala, pentru ca este o serie simpla! ! !

158  162
Me   160
2
n  1 10  1
LMe    5,5
2 2
4. Regresia
Relatia dintre salariu si timpul nelucrat este ajustat cu ajutorul functiei de regresie: y=18-2,7x

a) sa se identifice variabila factoriala (timpul nelucrat - x) si variabila rezultativa (salariu – y).

variabila factoriala - timpul nelucrat – x.

variabila rezultativa - salariu – y.

b) sa se precizeze cu cat creste / scade salariul atunci cand timpul nelucrat creste cu o zi.

b = 2,7 (directia legaturii)

-b = este in relatie de inversa proportionalitate cu a (datorita semnelor a(+), b(-) => X creste, iar y scade.
x creste cu o zi si y scade cu 2,7 u.m.
 c) sa se aleaga coeficientul de corelatie corect si sa se justifice raspunsul:

1. r = -0,948
2. r = +0,948
3. r = -1,1
4. r = +1,1
Coeficientul corect este negativ, deoarece intre x si y exista o inversa proportionalitate.
Iar varianta corecta este 1. r= -0,948 deoarece -1,1 nu se afla in interval.

d) sa se determine contributia variabilei factoriale la modificarea variabileo rezultative.

a - Contributia altor factori inafara de x la modificarea lui y -> y creste cu 18 u.m.

5. Serii cronologice
Seria de valori tinand cont de relatia dintre indicatori sa se reconstituie y t .
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Pentru 10% din salariatii unei frime se cunosc datele privind vechimea in munca (ani)si veniturile salariale ( in mii lei) realizate in
luna iulie 2007.

Nr. Crt. Vechimea Venituri salariale saptamanale (mii

(ani) lei)
1 2 740
2 23 910
3 10 850
4 28 920
5 3 790
6 9 770
7 14 770
8 25 810
9 21 870
10 24 900
11 24 930
12 2 790
13 6 730
14 9 780
15 17 830
16 6 730
17 24 910
18 23 810
19 24 810
20 19 790
21 12 810
22 15 820
23 18 830
24 19 810
25 32 870
26 34 960
27 20 810
28 22 860
29 30 870
30 16 790
31 2 720
32 24 860
33 22 860
34 22 860
35 16 830
36 38 980
37 13 840
38 24 820
 39 27 810
40 29 990

TOTAL 748 33.440

Se cere:
a) sa se precizeze notiunile de baza cu care se opereaza in tabel;
b) sa se efectueze totalurile si sa se precizeze ce operatie statistica s`a efectuat;
c) sa se grupeze cei 40 de muncitori (salariati) dupa fiecare variabila in parte, pe intervale de variatie egale luandu`se in
considerare 6 grupe; sa se reprezinte grafic rezultatele obtinute;

a) in tabel s`a operat cu:

- colectivitatea statistica care este reprezentata de cei 40 de salariati si reprezinta o colectivitate de selectie;
- unitatea statistica (de observare) care este reprezentata de “salariat” si este o unitate simpla;
- caracteristica/variabila statistica: vechimea si veniturile salariale saptamanle;

b) in urma operatiei de centralizare simpla s`au obtinut urmatoarele valori: (notam cu x vechimea si cu y veniturile salariale
saptamanale):
∑xi = ∑xi = 2+23+…..+29 = 748 ani
∑yi = ∑yi = 740+910+…..+990 = 33.440 mii lei
c) gruparea salariatilor dupa vechime pe intervale de variatie egale. Etape de lucru:
1. se calculeaza amplitudinea absoluta a vaiatiei Ax (Ax=Xmax-Xmin)
38-2=36
2. se stabileste marimea intervalului de grupare K; se disting doua cazuri:
- cand se stie numarul de grupe (r-relatia de calcul este K=Ax/r) 36/6=6
- cand nu se stie numarul de grupe; (de foloseste relatia K=Ax/(1+3,322logn) unde n este numarul de
unitati statistice)
3. se formeaza intervale de grupare pornind de la Xmin, la care se adauga marimea intervalului de grupare
2+6=8 unde 2=Xmin si 6=nr de grupe
Interval grupari: 2 – 8; 8 – 14; 14 – 20; 20 – 26; 26 – 32; 32 – 38.
Gruparea fiind cu intervale de variatie continua trebuie stabilita care limita este inclusa in interval (limita inferioara 2
este inclusa in interval)

Distributia salariatilor dupa vechime

Grupe de salariati dupa vechime Nr salariati
2–8 6
8 – 14 5
14 – 20 8
20 – 26 14
26 – 32 4
32 – 38 3
TOTAL 40

Reprezentarea grafica a seriei de distributie dupa vechime cu intervale egale de variatie se realizeaza prin chistograma si
poligonul frecventelor.
Marimi relative

Se cunosc urmatoarele date pentru 40 de salariati.

Grupe de salariati dupa zona Numar de salariati (frecventa Valoarea vanzarilor – mii lei Fondul de salarii
de amplasare (I) absoluta) (Xi) Yi
(Fi)
C (centrala) 14 12767 1218
S (semicentrala) 19 16537 1575
P (periferica) 7 5873 575
Total Suma de Fi = 40 Suma de Xi = 35177 Suma de Yi = 3368

Calculati marimile relative posibile si reprezentati-le grafic.

Se pot calcula:
- marimi relative de structura
- marimi relative de coordonare
- marimi relative de intensitate
- marimi relative de dinamica
- marimi relative ale planului.

1. Marimile relative de structura – calculul acestora este impus de necesitatea cunoasterii acelor colectivitati care au fost
separate in grupe si subgrupe dupa variatia uneia sau a mai multor caracteristici de grupare. Aceasta arata in ce raport se afla fiecare element
sau grup de elemente ale colectivitatii fata de nivelul intregii colectivitati. Ele se pot calcula sub forma de frecvente relative sau sub forma de
greutati specifice.
 Fi* - frecventa relativa; Fi*= fi/ suma de Fi*100
x - valoarea vanzarilor; x
Gi Gi = Xi/suma de Xi *100
y – fondul de salarii; y
Gi Gi = Yi/suma de Yi *100
Grupe de salariati dupa zona Procent (%)fata de total
de amplasare (I) Numar de salariati Valoarea vanzarilor Fond de salarii
Fi* x y
Gi Gi
C (centrala) 14/40*100=35 36 36
S (semicentrala) 19/40*100=47,5 47 47
P (periferica) 7/40*100=17,5 17 17
Total 100% 100% 100%
Marimile relative de structura se reprezinta grafic prin diagrame de structura care au la baza figuri geometrice (patrat, cerc,
dreptunghi).
2. Marimi relative de coordonare – se calculeaza comparand grupele intre ele ale aceleiasi colectivitati. Notam cu XA, XB,
XC – grupele care se compara iar marimea relativa de coordonare va fi:
K = X /X
A/B A B
K = X /X
B/A B A
Ka/b*Kb/a = 1
Unde : XA = nivelul grupei care se compara
XB = nivelul grupei aleasa baza de comparare (se ia grupa cu frecventa cea mai mica ca baza de comparare)
Grupe de salariati dupa zona Raport de coordonare fata de grupa a 3a pentru
de amplasare (I) Numar de salariati Valoarea vanzarilor Fond de salarii
Fi* x y
Gi Gi
C (centrala) 35/17,5 = 2 36/17=2,11 36/17=2,11
S (semicentrala) 47,5/17,5 = 2,71 47/17=2,76 47/17=2,76
P (periferica) 17,5/17,5 = 1 17/17=1 17/17=1

Marimi relative

1. Se cunoasc datele:

Magazine Valoarea incasarilor in Procente % sarcini de plan Procentul indeplinirii

perioada curenta (lei) planului
A 100 105 94

B 240 120 102

C 140 110 107

Xpl = valori planificate ale incasarilor

Xi = nivelul realizat in perioada curenta
Xo = nivelul fenomenului analizat in perioada de baza
Kpl/o = coeficientul sarcinii de plan

Se cere: a) procentul indeplinirii planului pe total

b) procentul sarcinii de plan total
c) dinamica incasarilor pe fiecare magazine sip e total
d) sa se reprezinte grafic structura incasarilor in perioada de baza si in perioada curenta si sa se analizeze mutatiile
structurale

a) Pentru determinarea gradului de indeplinire a planului pe total, trebuie obtinute valorile planificate ale incasarilor (Xpl); pornind
de la procentul indeplinirii planului pe fiecare magazine.
Formula: X1pl = X1/Xpl *100
Xpl = X1 * 100 / K1/pl => Xpl = 100*100/94 = 106,3lei (A)
Xpl = 240*100/102 = 235,3lei (B)
Xpl = 140*100/107 = 130,8 lei (C)

Pe total (pe ansamblu) : K1/pl = ∑x1 / ∑Xpl

 100+240+140/472,4 = 480/472,4 = 1,0161 = 101,61%

b) Pentru determinarea sarcinii pe plan total trebuie determinata valoarea incasarilor in perioada de baza.
Kpl/o = Xpl/Xo *100 => Xo=Xpl*100/Kplo

Xo = 106,3 *100/105 = 101,2 lei (A)

 Xo = 235,3 *100/120 = 196,1 lei (B)
Xo = 130,8 *100/110 = 118,9 lei (C)

Pe total (pe ansamblu): Kpl/o = ∑Xpl/∑Xo = 472,4/416,2 = 1,135 sau 113,5%

c) Dinamica incasarilor pe fiecare magazin se calculeaza ca raport intre incasarile realizate in perioada curenta si cele realizate in
perioada de baza.
K1/0 = X1/X0 => K1/0 = 100/101.2 = 0.9881 = 98.9%
K1/0 = 240/196.1 = 1.2239 = 122.39%
K1/0 = 140/118.9 = 1.1775 = 117.75%
Pe total (pe ansamblu): K1/0 = ∑X1/∑X0 = 11.533 = 1.53%
Verificare: K1/0 = K1/pl => 117.75 = 1.0161*1.135
d) Structura incasarilor se reprezinta grafic prin dreptunghiul de structura

Magazine Valoarea desfacerilor(in lei) Structura desfacerilor %

Per de baza Per curenta Per de baza Perioada curenta

A 101.2 100 24.32 20.83

B 196.1 240 47.12 50

C 118.9 140 28.56 29.17

TOTAL 416.2 480 100 100

Structura desfacerilor in perioada de baza:

101.2/416.2 * 100 = 24.32 (A)

196.1/416.2 * 100 = 47.11 (B)
118.9/416.2 * 100 = 28.56 (C)

Structura desfacerilor in perioada curenta:

100/480 * 100 = 20,83 (A)

240/480 * 100 = 50 (B)
140/480 *100 = 29,17 (C)

Concluzii: ponderea desfacerilor realizata de magazinul A a scazut de la 24,32% la 20,83. Acesta fiind compensator de crestere
ponderii desfacerilor, in primul rand la magazinul B de la 47,12 la 50% si in mai mica masura de cresterea ponderii desfacerilor la magazinul C
de la 28,56 % la 17% in perioada curenta.