Sunteți pe pagina 1din 27

Universitatea Politehnica din București

Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor


Master Management și Inginerie Economică

Asigurarea calității în controlul


medicamentelor

Îndrumator : Prof. Dr. Ing. Sorin Cristian IONESCU

Masterand : Ing. Nicoleta MIHALCEA

2011
Cuprins

Capitolul 1. Calitatea……………………………………………………………2

1.1 Definirea calității……………………………………………………...............2


1.2 Garantarea calității..............................................................................................4

Capitolul 2. Sistemul calității.................................................................................7

2.1 Ce este un sistem ?.............................................................................................7

2.2 Definirea sistemului calității..............................................................................7

2.3 Subsisteme ale calității.......................................................................................8

Capitolul 3. Controlul calității medicamentelor.................................................10

3.1 Despre medicament...........................................................................................10

3.2 Controlul medicamentelor.................................................................................13

Capitolul 4. A.N.M. & FDA ..............................................................................18

4.1 Agenția Națională a Medicamentului................................................................18

4.2 Food and Drug Administration..........................................................................21

4.3 Schimbări propuse pentru A.N.M......................................................................22

4.4 Concluzii............................................................................................................23

Bibliografie

1
Capitolul 1. Calitatea
1.1 Definirea calității

Termenul de calitate provine din limba latină, unde ‘qualis’ reprezintă ‘fel de a fi’. Hegel
considera că ‘ceva ce este prin calitatea sa ceea ce este, și atunci cînd își perde calitatea încetează
prin acesta de a fi ceea ce este.’

Există numeroase definiții ale termenului calitate, care exprimă un înțeles diferit pentru
domenii diferite, formulate de experți diferiți în calitate. Totuși, variantele de definiții acceptate
mai frecvent sunt următoarele:

 "corespunzător pentru utilizare" (Cf. J.M.Juran)


 "conformitate cu cerințele" (Crosby)-"un ansamblu de caracteristici ale unei entități
care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesități exprimate sau implicite"
(SR ISO 8402:1995);
 "măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinește cerințele";
conform acestei definiții, calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică, ci
printr-un ansamblu de caracteristici

O definiție alternativă celei din standard este enunțată de A.M. Enătescu ș.a. :"Calitatea este
abilitatea unui ansamblu de caracteristici intrinseci ale unui produs, sistem sau proces de a
îndeplini cerințe ale clientului sau ale altor părți interesate." Această definiție este apropiată ca
semnificație de cea dată în standard.

Într-o definiție foarte generală din Dicționarul explicativ al limbii române DEX online se
afirmă: "Calitatea este totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este
ceea ce este, deosebindu-se de celelate lucruri. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău).

"Enciclopedia Britanică oferă o definiție a calității în filozofie : "o proprietate care se aplică
obiectelor considerate separat, în contrast cu relația care se aplică obiectelor luate în perechi, cîte
trei etc....

2
"Webster's Online Dictionary prezintă următoarele definiții pentru termenul calitate :

‫٭‬un atribut esențial și distinctiv a ceva sau al cuiva;

‫٭‬grad de excelență sau valoare;

‫٭‬o proprietate caracteristică ce definește natura aparent individuală a ceva;

‫٭‬o stare socială superioară, "un om de calitate".

American Society for Quality (ASQ) (Societatea Americană pentru Calitate)


menționează :"Calitatea este un termen subiectiv pentru că fiecare persoană sau sector are
propria sa definiție. In utilizarea sa din tehnică, calitatea poate avea două semnificații:

1. caracteristicile unui produs sau serviciu care se referă la abilitatea acestuia de a satisface
necesități exprimate sau implicite; ( Este de observat că definiția de la punctul 1 este identică cu
cea din Standardul Internațional ISO 8402:1994).

2. un produs sau un serviciu fără deficiențe".

"David A. Garvin (1988) a definit opt "dimensiuni ale calității" : calitatea performanței,
trăsăturile sau caracteristicile complementare, fiabilitatea, calitatea de conformitate, durabilitatea,
ușurința efectuării mentenanței, caracteristici estetice, calitatea percepută.

O definiție originală a calității a fost introdusă de Dr. Genichi Taguchi prin conceptul de
"quality by design" , cu sensul de calitate (obținută) prin proiectare : calitatea trebuie construită
la proiectarea produsului, pentru a se asigura că produsul va atinge în mod consistent o calitate
predefinită la sfârșitul procesului de fabricație.

3
1.2 Garantarea calității

Garanția reprezinta o recunoastere a faptului că produsele corespund unui anumit nivel


calitativ. Recunoașterea poate fi făcută de producător (confirmare a calității), de beneficiar (prin
acceptarea calității) sau de o organizație independentă (certificarea calității).

Reglementarea pentru calitate este asigurată prin legi, regulamente, standarde, norme tehnice,
contracte, caiete de sarcini.

Standardele sunt indicații obligatorii minime pentru toate întreprinderile. Ele se refera la
produse (descriind caracteristicile tehnice pe care trebuie să le aibă) sau sunt generale (de ex.
Cele referitoare la terminologia calității, sistemul calității, sistemul de certificare, audit).

Normele tehnice sunt indicații obligatorii în interiorul unei întreprinderi sau grup de
întreprinderi. Ele sunt întocmite pentru fiecare tip de produs realizat în serie.

Contractul reprezintă un acord între două sau mai multe părți din care decurg drepturi și
obligații cu caracter comutativ (adică cunoscute din momentul încheierii lui). Contractele
comerciale pot prevedea în domeniul calității documentele de referință, modalități de efectuare a
recepției, formele de asistență tehnica și de garanție, condiții de ambalare, marcare, etichetare si
de expediție.

Caietul de sarcini este intocmit pentru produse ce se realizează pe bază de comenzi speciale,
in serii mici, produse ce au caracteristici de mare complexitate și pentru care nu există norme
tehnice sau standarde. Caietul este întocmit de producător și trebuie acceptat de beneficiar.

Raspunderea pentru calitate : în legislația de astăzi, în caz de daune, cumparătorul poate cere
despăgubiri, demonstrând culpa producătorului. Culpa apare din nerespectarea legilor, normelor,
standardelor și din încălcarea unei promisiuni relative la caracteristicile produsului, făcută în
contracte sau în caietul de sarcini. Dacă produsul trebuie să satisfacă exigențele consumatorului,
este evident că, indiferent de utilitatea sa, produsul nu trebuie să pună în pericol utilizatorul.

4
Responsabilitatea pentru garanția acordată : În reglementările juridice se vorbește despre o
garanție contractuală ce poate fi explicită sau implicită și pe care producătorul o oferă
consumatorului. Pe aceasta bază producătorul este facut responsabil când este încălcat termenul
garanției. Garanția explicită este menționată în instrucțiunile de folosire, în cataloage, pe
etichete, în publicitate sau prin alte mijloace, iar producătorul este clar responsabil la încălcarea
acesteia. Garanția implicită apare când produsul încetează să functioneze conform parametrilor
și devine inadecvat utilizării, independent de o așa-zisă declarație a producătorului de neasumare
a responsabilității ulterioare. Perioada de garanție este diferită în funcție de produs. Unele firme
au început să acorde termen de garanție ’cât vrea clientul’. În comerțul internațional, dacă u s-a
oferit un termen de garanție, acesta este de 6 luni de la data livrării pentru bunuri de consum, 9
luni pentru aparate de mecanică fină și 12 luni pentru utilaje industriale. În perioada de grație
producătorul se obligă să readucă produsul în starea inițială, iar în perioada de utilizare normată,
produsul trebuie sa-și mențină caracteristicile neschimbate, iar producătorul garantează
securitatea în utilizare.

Confirmarea calității : confirmarea este o autocertificare facută de producător prin care


declara că produsul corespunde așteptărilor. ISO recunoaște această certificare și de regulă ea
este suficientă pentru produsele simple. Referința o constituie produsele similare sau specificații
tehnice. Formalizarea se face printr-o declarație de conformitate a produsului cu anumite norme
și specificații.

Certificarea calității : certificarea este o acțiune prin care se demonstrează că o entitate


(produs, sistem sau operator) corespunde unor specificații. Ea arată cu o anumită probabilitate că
elementul certificat poate face față cerințelor unor comenzi ulterioare care se înscriu în
specificații. Certificarea este realizată de organisme neutre, acreditate pentru acesta și care se
bucură de credibilitate. Prin acreditare se recunoaște competența de a efectua certificare.
Acreditarea este dată de organizații naționale specializate care o pot acorda, menține sau retrage.
Avantajul principal al acreditării are un aspect economic, în locul unui număr mare de audituri
făcute pentru fiecare beneficiar, se recurge la o certificare care este acceptată de toți beneficiarii
și care în plus constituie o dechidere pentru noi piețe. Ca orice garantare, certificarea se face în
raport cu anumite specificații și se formalizează prin certificate și mărci. Etapele de certificare
sunt următoarele :

5
 Alegerea unui sistem de referință – de regulă standardele ISO
 Evaluarea entității de certificat (produse, sisteme, persoanele, laboratoare)
 Eliberarea certificatului și reconfirmarea lui.

Certificarea se bazează pe următoarele activități :

 Încercări – se testează unele produse, se compară cu documentele de referință, însă


metoda nu oferă garanție că producția uletrioară va fi la fel.
 Evaluări – se analizează sistemul calității
 Supravegherea – reprezintă o urmărire în timp a activităților, metodelor, proceselor,
produselor și serviciilor, a instrucțiunilor folosite de o firma evaluată anterior. În urma
supravegherii certificarea se confirmă sau se retrage.

6
Capitolul 2. Sistemul calității

2.1 Ce este un sistem ?

Sistemul este o secțiune finită în timp și în spațiu a realității, descriind un ansamblu de


elemente interconectate prin legături reciproce, evoluând în comun, în vederea atingerii unui
obiectiv predeterminat. Un sistem presupune existența unor elemente, relații și a unui scop.
Elementele sunt de fapt fenomene, obiecte, procese, concepte, finite, grupuri, etc. Relațiile se
stabilesc între elemente (relații endogene), dar și între elemente și mediul înconjurător (relații
exogene).

2.2 Definirea sistemului calității

Standardul ISO 8402 din 1992 definește prin sistem al calității (SQ) “structura
organizațională, responsabilitățile, procedurile, preocesele și resursele necesare pentru a
implementa managementul calității .”

Feigenbaum afirmă că sistemul calității cuprinde structura de lucru, documentația tehnică,


procedurile manageriale necesare pentru a ghida și coordona acțiunile oamenilor, mașinilor,
informațiile, în scopul satisfacerii consumatorului. Sistemul calității este un “produs de vârf”, o
macrotehnologie, utilizată pentru a introduce progresul tehnic în întreprinderi. Cu ajutorul lui,
asumandu-se riscuri minime si controlabile, se realizează produse de calitate.

Sistemul calității este un mijloc pentru un scop, nu un scop, prin el, conducerea întreprinderii :

 Atinge obiectivele sale (SQ trebuie sa fie efficient și economic);


 Arată operatorilor ce să facă, când, cum, cu ce.

SQ trebuie să :

7
 Prevină defectele mai curând decât să le corecteze;
 Să fie activ, adică să corecteze o acțiune înainte să se facă, nu reactiv, după ce s-a
făcut;
 Să asigure că acțiunile sunt făcute bine, încă de la început.

Sistemul calității include echipamentele, procedurile, specialiștii și modalitățile de gestiune,


care dau întreprinderii mijloacele pentru atingerea obiectivelor, adică satisfacerea clientului.

2.3 Subsisteme ale calității

În cadrul sistemului calității se pot identifica diferite subsisteme, în funcție de elementele


luate în considerare. Dintre subsistemele existente amintim : subsistemul uman, subsistemul
informațional și subsistemul informatic.

Subsistemul uman . Oamenii formează un subsistem al calității, fie că sunt operatori,


manageri sau specialiști în calitate, deoarece ei utilizează procedure în activitatea lor. Foarte
important este implicarea tuturor în asigurarea calității.

Subsistemul informațional. Uneori prin sistemul calității se întelege ansamblul documentelor


pentru asigurarea calității. Documentele necesare sistemului calității apar pe întregul ciclu de
viață al său :

 În faza de proiectare se elaborează studii, proiecte, se încheie procese verbale, se


utilizează standarde și normative
 În faza de implementare se elaborează diferite programe care să facă sistemul
operațional
 În faza de exploatare se utilizează diverse proceduri care sunt structurate în Manualul
Calității, formulare pe care se fac înregistrări cu date despre calitate, Planul ce control,
inspecții și testări care descriu modalitățile de evaluare a calității unui produs, Planul
calității utilizat ca instrument de conducere operativă, diferite instrucțiuni.

8
Subsistemul informatic. Acest subsistem este o parte din sistemul informatics al întreprinderii.

Asigurarea calității asistată de calculator (CAQ) este o aplicație inginerească a


calculatoarelor și mașinilor comandate de calculator pentru definirea și inspecția calității
produselor. Acest concept include : analiza toleranțelor dimensionale, utilizând informațiile
despre produse și fabricație (PMI) asupra modelelor CAD (Computer-aided design), inspecția
asistată de calculator cu mașini de măsurat în coordonate, compararea datelor obținute ptrin
intermediul tehnologiilor de scanare 3D a pieselor fizice față de modele CAD, FMEA, Controlul
Statistic al Proceselor.

9
Capitolul 3. Controlul calității medicamentelor
3.1 Despre medicament

Medicamentul este o substanţă naturală sau sintetică folosită în practica medicală pentru
prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor. Sunt considerate medicamente şi substanţele
folosite pentru investigaţii de diagnostic.

După O.M.S. ( abreviere de la fr. Organisation Mondiale de la Sante) sau W.H.O. ( abrev. de
la eng. World Health Organization), medicament este orice substanță sau asociere de substanțe
care modifică un proces fiziologic sau patologic, în beneficiul celui care-l folosește sau orice
substanță sau combinație de substanțe care poate fi administrată la om sau animale în vederea
stabilirii unui diagnostioc sau a restaurării, corectării sau modificării funcțiilor fiziologice.
Medicamentele sunt constituite din substanțe ,ingrediente sau componente .

Substanțele utilizate în scop farmaceutic se mai numesc substanțe farmaceutice, sau materii
prime farmaceutice, al doilea termen fiind frecvent utilizat în industria de medicamente; ele sunt
de origine diferită : naturale ( minerale, vegetale, animale), de semisinteză sau de sinteză.

Substanțele farmaceutice sau materiile prime farmaceutice sunt toate produsele de origine
minerală, animală, vegetală, de extracție sau de sinteză, care corespund condițiilor de puritate
prevăzute de farmacopee, standarde de stat sau alte norme interne și care pot fi prelucrate sub
forma de medicamente . Prelucrarea se face prin intermediul operațiunii farmaceutice se mai
numesc și materii prime farmaceutice.

În vederea obținerii unui medicament, materiile prime sunt transformate prin intermediul
operațiunilor farmaceutice fizice, chimice sau bio-chimice într-o formă farmaceutică, putând fi
administrată bolnavului ; rareori se administrează ca atare , neprelucrate .

Materiile prime se împart în trei categorii:

 Substanțe medicamentoase, care prezintă o acțiune determinată asupra organismului,


numită acțiune farmacologică (efect terapeutic).

10
 Substanțe auxiliare, inerte din punct de vedere farmacologic (deci fără acțiune
terapeutică), având rolul de a transforma substanța medicamentoasă în forma
farmaceutică și a o transporta la locul de acțiune.
 Materiale și recipiente de conditionare - ambalare, care servesc la închiderea formei
farmaceutice într-un recipient, asigurând astfel protecția, stabiliatea și eficacitatea, până
în momentul utilizării, facilitatea de administrare și informare asupra medicamentului.

Operațiile farmaceutice sunt toate operațiile la care se recurge pentru a transforma substanțele
farmaceutice în medicamente. Aceste operații pot fi fizice, chimice sau bio-chimice. Unele
operații farmaceutice au un caracter general, cum ar fi cântărirea, pulverizarea, dizolvarea ,
filtrarea, etc.; nu au un caracter specific farmaceutic și se numesc operatii generale.

Astfel , farmacia aplică modul de lucru și aparatura folosite și în alte ramuri industriale, cum
ar fi operațiuniile de pulverizare , uscare , distilare etc. Unele operații folosite au însă un caracter
farmaceutic specific, legat de anumite forme, cum sunt operațiile de modelare la prepararea
pilulelor, a supozitoarelor, tehnica preparării medicamentelor injectabile etc. În majoritatea
medicamentelor sunt necesare două sau mai multe operații farmaceutice.

Calea de la materiile prime până la medicament urmează o succesiune de operații


farmaceutice care constituie fluxul tehnologic de fabricare specific fiecărei forme farmaceutice.
Astfel medicamentul este rezultatul unui proces tehnologic complex în care substanțele
medicamentoase sunt transformate cu ajutorul substanțelor auxiliare adecvate prin operații
farmaceutice în formă farmaceutică corespunzatoare care este introdusă într-un recipient de
condiționare și ambalaj specific : soluții, siropuri, supozitoare, etc.

Pentru a-și atinge scopul medicamentele trebuie să îndeplinească alături de proprietățile legate
de compoziția lor o serie de condiții și anume : resorbția și elimenarea din organism să fie
statisfăcătoare și modul de administrare să fie potrivit scopului urmărit . Pentru ca o substanță să
acționeze și să fie resorbită de organism ea trebuie să fie solubilă. Substanțele insolubile sunt
relativ inactive.

Medicamentele sunt prezentate sub diferite forme farmaceutice:

11
1. pulberile se absorb repede din tubul digestiv, datorită marii suprafeţe de contact. Prezintă
avantajul că bolnavul beneficiază de toţi factorii activi din plantă. Au dezavantajul că se
conservă mai greu, datorită descompunerii lor în contact cu aerul şi umiditatea;
2. capsule sunt învelişuri folosite pentru acoperirea medicamentelor ;
3. solide, moi sau lichide, cu scopul de a le masca gustul sau mirosul neplăcut, cât şi pentru
a dirija acţiunea medicamentului (învelişul rezistă la sucurile gastrice şi se desface numai
în intestin);
4. pilule sunt forme farmaceutice solide sferice şi cu greutate între 0,10- 0,50g, obţinute din
una sau mai multe substanţe active şi cu diferiţi excipienţi. Se înghit fără a fi mestecate.
Se conservă mai bine, şi acţiunea lor poate fi dirijată;
5. comprimate sunt forme farmaceutice de consistenţă solidă, cu aspect de cilindru sau
disc. Sunt administrate oral sau dizolvate într-o anumită cantitate de apă. Sunt dozate cu
precizie;
6. drajeurile sunt forme farmaceutice solide, acoperite de un strat protector pentru a masca
gustul și mirosul neplăcute al substanţei active şi de a-i dirija acţiunea spre intestin;
7. soluţiile sunt forme medicamentoase active repartizate uniform într-un lichid (de obicei
apa). Soluţiile pot fi simple sau compuse.

12
3.2 Controlul medicamentelor

Organizarea controlului medicamentelor în țara noastră:

 Institute abilitate : ANM (Agenția Națională a Medicamentului), Laboratoarele de


Control ale producătorilor autorizați, Laboratoarele județene de control, mesele de
analiză din farmacii.
 Normativele în vigoare după care se efectuează controlul medicamentelor: FR X-
Farmacopeea Română, Farmacopea Europeană, fisele tehnice de import, etc.

Farmacopeea

Este un cod oficial specific fiecărei ţări, cu privire la denumirea, prepararea, controlul,
păstrarea şi prescrierea medicamentelor.

Prevederile farmacopeei au caracter de lege şi trebuie respectate de medic, farmacist şi


industria de medicamente.

La noi este în vigoare Farmacopeea Română care are trei părţi.

Prima parte cuprinde prezentarea în ordine alfabetică a drogurilor şi preparatelor


medicamentoase împreună cu formula chimică, proprietăţile chimice, reacţii de identificare,
incompatibilităţi, condiţii de conservare, doza maximă pentru o dată şi pentru 24 de ore.

A doua parte conţine metode generale de analiză:

- determinări fizico-chimice
- determinări biologice
- determinări microbiologice
A treia parte conţine tabele:

- numărul de picături la un gram soluţie pentru medicamentele lichide


- tabelul Separanda cu substanţe active (codeina, fenobarbital, insulina)
- tabelul Venena cu substanţe foarte active şi foarte toxice (morfina, opiul, cocaina)

13
Prelevarea probelor pentru analiza din fabrici, depozite si unitati farmaceutice.

Identificarea și determinarea puritășii substanțelor medicamentoase :

 identificarea și controlul purității prin determinarea constantelor fizico-chimice: punct de


topire, punct de fierbere, punct de picurare, interval de distilare, pierdere prin uscare,
densitate, vâscozitate, putere rotatorie, indice de refracție, indice de peroxid, indice de
iod, indice de saponificare, indice de hidroxid.
 identificarea prin reacții chimice: a substanețlor medicamentoase ca atare, a subsțantelor
medicamentoase în amestec, a substanțelor medicamentoase necunoscute
 identificarea prin metode fizico-chimice:
1. spectrofotometria în IR
2. spectrometria de masa
3. rezonanța magnetică nucleară
4. metode cromatografice (cromatografie pe hartie, cromatografie în strat subtire,
electroforeza, cromatografie de gaze, HPLC)
 controlul purității substanțelor medicamentoase:
1. controlul impurităților anorganice
2. controlul impurităților organice
3. controlul impurităților biologice (pirogene, toxice, hipotensive, etc)

Dozarea substanțelor medicamentoase prin :

 metode chimice (gravimetrice, titrimetrice acido-bazice în mediu apos și în mediu


anhidru, volumetrie prin precipitare, complexonometrie, nitritometrie, redoxometrie)
 metode fizico-chimice:
1. electrometrice (potențiometrie, polarografie)
2. spectrometrice (spectrofotometria în UV, spectrofotometria de absorbție
atomică)
3. cromatografia de lichide de înalt ăperformantă (HPLC)

Determinari biologice în controlul medicamentelor :

 controlul sterilității

14
 contaminarea microbiană
 controlul eficacității conservanților antimicrobieni
 activitatea microbiologică a antibioticelor

Controlul calităţii

Controlul calităţii presupune toate etapele fluxului (prelucrării) materialelor; se efectuează


controlul materiilor prime la intrare, apoi controlul sistematic şi cel interoperaţional al
semifabricatelor, controlul sistematic de fabricare şi cel de ieşire din fabricaţie a produselor.

Dacă materialul nu corespunde cerinţelor de calitate, atunci nu se permite prelucrarea lui,


respectiv distribuţia produsului. Un control regulat al condiţiilor de depozitare şi de fabricare este
efectuat şi el regulat.

Controlul calității cuprinde analize :

• fizico-chimice și microbiologice pentru:


o testarea calității materiilor prime folosite în procesul de fabricație
o testarea calității produselor în timpul procesării tehnologice
o testarea calității produsului finit
• dezvoltarea și validarea metodelor de analiză

Tipuri de analize fizice:

• timp de dezagregare
• caracterizare comprimate
• determinarea etanșeității blisterelor
• friabilitate

Tipuri de analize chimice:

• determinarea conținutului apei prin metoda Karl Fischer


• determinări de pH
• determinarea vâscozității

15
• determinarea indicelui de refracție
• determinarea rotației optice, rotației optice speciale, a gradului de zahăr
• determinarea pierderii la uscare
• determinarea punctului de topire
• analize calitative și cantitative prin: titrări volumetrice, potențiometrice și amperometrice,
Metoda UV-VIS, HPLC, CSS si IR
• clasificarea clasei de curățenie prin determinarea numărului de particule din aer

Tipuri de analize microbiologice:

• determinarea numărului de bacterii, drojdiii și mucegaiuri


• determinarea prezenței / absenței microorganismelor patogene
• clasificarea clasei de curațenie în spatii curate prin controlul microbian al aeromicoflorei
• controlul microbiologic al apei purificate

Asigurarea calităţii

Asigurarea calității medicamentului este un scop al industriei farmaceutice dar și un ansamblu


de activități a căror reglementare este la fel de importantă precum realizarea scopului amintit. A
asigura calitatea înseamna a acționa preventiv pentru a realiza încă de la conceperea
medicamentului, o activitate etică.
Asigurarea calităţii constituie un ansamblu de activităţi de sistem, care trebuie să asigure
producţia unor lucruri de calitate. Ea cuprinde determinarea cerinţelor de calitate la toate
materiile prime, semifabricatele şi produsele, cerinţele pentru instalaţii, spaţii de producţie şi
depozitare, stabilirea metodelor de producţie şi control, asigură şcolarizarea angajaţilor şi
efectuează cercetări în cadrul reclamaţiilor şi constatărilor de neconcordanţă. Sistemul de
inspecţii interne verifică atât procesele individuale, cât şi funcţionalitatea întregului sistem de
dirijare a calităţii. Inspecţiile interne sunt îndreptate asupra respectării tuturor metodelor,
instrucţiunilor, efectuării înregistrărilor şi alte activităţi legate de cumpărare, control, producţie şi
depozitare.

Asigurarea calităţii cuprinde :

16
• eliberarea seriilor de medicamente
• întocmirea declarațiilor de export
• validarea procesului de fabricație
• certifică și asigură importul de materii prime și produse vrac

Calitatea este aptitudinea unui medicament de a satisface nevoile pacientului. Obiectivul


Farmacopeei Europene este de a participa la protecția sănătății publice , prin elaborarea de norme
comune recunoscute, destinate a fi utilizate de profesionistii din domiul sănătății și de cei
interesați de calitatea medicamentului. Normele acestea constituie una din garanțiile
fundamentale în materie de calitatea medicamentului și securitatea utilizării lor de pacienți și
facilitează libera circulație a medicamentelor în spațiul european.

17
Capitolul 4. A.N.M. & FDA

4.1 Agenția Națională a Medicamentului

Istoric

Agenția Națională a Medicamentului (ANM), continuă o tradiție în asigurarea calității


medicamentelor.

Această tradiție începe din 1929, prin înființarea Institutului Farmaceutic, cu atribuții
administrative și organizatorice în domeniul sănătății publice.

După reorganizări și restructurări succesive, în anul 1956 s-a înființat Institutul pentru
Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetări Farmaceutice (ICSMCF), care a primit atribuții
în domeniul metodologiei de control și al verificării medicamentelor folosite în terapeutică,
precum și de sprijinire a rețelei farmaceutice.

Institutul a reprezentat un moment important în direcția asigurării controlului medicamentului


și a creării bazei corespunzatoare pentru cercetarea farmaceuticã.

Din 1960 Institutului i s-au atribuit sarcinile Comisiei Medicamentului și ale Comitetului
Farmacopeei.

Din 1973 Institutului îi revine și rolul de coordonator al rețelei de farmacovigilență, activitate


exercitatã prin Comisia Medicamentului, acesta devenind centru colaborator OMS în problema
supravegherii reacțiilor adverse la medicamente.

Din 1979 ICSMCF a primit sarcina de a asigura Secretariatul Comisiei Medicamentului.

În 1981 ca urmare a aderării țării noastre la Convenția pentru recunoașterea reciprocă a


inspecțiilor farmaceutice (PIC), Institutul a fost desemnat ca autoritate competentă de a efectua
inspecțiile privind respectarea regulilor de bună practică de fabricație și control.

Ca o recunoaștere deosebită a activității de cercetare în domeniul plantelor medicinale, în anul


1984 ICSMCF a fost desemnat de Organizația Mondială a Sănătății ca Centru Colaborator OMS
pentru medicina traditională.

18
Din anul 1991 cele 17 laboratoare teritoriale de control al medicamentelor, care au aparținut
fostelor oficii farmaceutice, au fost preluate și trecute în structura organizatorică a ICSMCF.

Din 1996 România este reprezentată la Comisia Farmacopeei Europene, din cadrul
Consiliului Europei, cu statut de observator, de un specialist din cadrul ICSMCF/ANM. În 2003
România a aderat la Convenția privind elaborarea Farmacopeei Europene, din cadrul Consiliului
Europei și a devenit membru cu drepturi depline începând din 24.09.2003

Conform Ordonanței Guvernului României nr. 125/1998, la 1 ianuarie 1999 s-a infiintat
Agentia Nationala a Medicamentului (ANM), instituție publică, în subordinea Ministerului
Sănătății, prin reorganizarea ICSMCF “Petre Ionescu – Stoian”, care s-a desființat.

La 01.01.2000 în structura ANM a fost inclus, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr.
802/1999 și Centrul pentru Controlul de Stat al Produselor Biologice de Uz Uman.

MISIUNEA

Misiunea ANM este aceea de a contribui la protejarea și promovarea sănătății publice prin:

- evaluarea la cel mai înalt nivel de competență științifica a documentației de autorizare


în vederea punerii pe piață a unor medicamente de uz uman de bună calitate, sigure și
eficace;
- supravegherea siguranței medicamentelor de uz uman aflate în circuitul terapeutic
prin activitatea de inspecție și farmacovigilență
- asigurarea pentru pacienți și personalul medico-sanitar a accesului la informații utile
și corecte privind medicamentele de uz uman autorizate de punere pe piață în
România;
- asigurarea eficacității și eficienței administrative a instituției și a transparenței
practicilor și procedurilor utilizate.

19
Obiectivele strategice ale ANM

Protejarea sănătății publice, prin exercitarea rolului primordial al A.N.M. de garantare a


respectării standardelor impuse de către medicamentele autorizate de punere pe piață, a
eficacității acestora și a unui grad acceptabil de siguranță, precum și de garantare a respectării
standardelor impuse pentru dispozitivele medicale și a unui grad acceptabil de securitate al
acestora.

Îndeplinirea rolului de comunicator, A.N.M. urmarind permanent să fie o sursă expertă și de


încredere de informații exacte referitoare la medicamentele de uz uman, furnizate în timp util
către profesioniștii din domeniul sănătății, pacienți, industria farmaceutică, publicul larg.

Contribuția permanentă la modelarea cadrului de reglementare în domeniul medicamentelor


de uz uman și a legislației secundare în domeniul dispozitivelor medicale, prin întreținerea,
fructificarea și eficientizarea relațiilor agenției pe plan european și internațional.

Coordonarea unei organizații dotate cu forță de muncă înalt calificată, aptă să facă față
provocarilor viitorului.

Agentia Nationala a Medicamentului este autoritatea competenta în domeniul medicamentului


de uz uman și are urmatoarele atribuții legale:

-autorizarea de punere pe piață a medicamentelor de uz uman

-aprobarea variațiilor la autorizația de punere pe piață pentru medicamentele de uz uman

-inspecția pentru buna practică de fabricație, inspecția pentru buna practică de distribuție,
inspecția pentru buna practică în studiul clinic, inspecția pentru buna practică de laborator,
inspecția pentru buna practică de laborator analitic, inspecția de farmacovigilență

-autorizarea studiilor clinice care se efectuează cu medicamente de uz uman

-activitatea de farmacovigilență pentru medicamente de uz uman

-aprobarea materialelor publicitare pentru medicamentele de uz uman

20
- stabilirea modului de eliberare a medicamentelor de uz uman (pe prescripție medicală sau fără
prescripție medicală)

-elaborarea și editarea anuală a Nomenclatorului medicamentelor de uz uman

- elaborarea Farmacopeei Române

4.2 Food and Drug Administration

Istoric

Divizia de Chimie a Departamentul de Agricultură al Statelor Unite a fost stabilit de


preşedintele Abraham Lincoln în 1862. În 1901, Divizia a devenit Biroul de Chimie, care a fost
condus de Dr. Harvey Wiley, care a fost descris de unii ca tatăl FDA. Dr. Wiley a fost în primul
rând responsabil pentru aplicarea Act 1906 al alimentelor şi medicamentelor.

În 1927, o parte din Birou a devenit o agenție separată numitaâă Administrația Alimentelor,
Medicamentelor şi a insecticidului , care, trei ani mai târziu, a devenit Administrația Alimentelor
și Medicamentelor(FDA).

Până în 1940, FDA şi predecesorii săi au locuit în cadrul Departamentului de Agricultură. În


1940, FDA a devenit parte a Agenţiei de Securitate Federale, in 1953, FDA a aderat la
Departamentul de Sănătate, Educaţie şi Bunăstare. Cincisprezece ani mai târziu, în 1968, FDA a
devenit o parte a Departamentului Serviciului de Sănătate Publică.

În 1980, Departamentul de Educaţie a fost creat, şi departamentul de care aparţinea FDA a


fost redenumit Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane.

FDA este o agenţie în cadrul Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane. FDA este
responsabil pentru protejarea și promovarea sănătăţii publice prin reglementarea și
supravegherea siguranței alimentelor, a produselor din tutun, a suplimentelor nutritive, a rețetelor
și medicamentelor, vaccinurilor, biofarmaceuticelor, transfuziilor de sânge, dispozitive medicale,
dispozitive care emit radiaţii electromagnetice (ERED), produsele de uz veterinar, si cosmetice.

21
FDA este condus de comisarul pentru Alimente și Medicamente, numit de către preşedinte cu
avizul şi acordul Senatului. Comisarul actual este Dr. Margaret A. Hamburg. FDA îşi are sediul
central la Silver Spring, Maryland şi are 223 birouri şi 13 laboratoare situate în 50 de state.

FDA reglementează mai mult de 1 trilion de dolari în valoare de bunuri de consum,


aproximativ 25% din cheltuielile de consum din Statele Unite. Aceasta include 466 bilioane
dolari din vânzările de produse alimentare, 275 bilioane dolari în droguri, 60 bilioane dolari în
produse cosmetice şi 18 bilioane dolari în suplimente de vitamine. O mare parte a cheltuielilor
este pentru mărfurile importate în Statele Unite, FDA este responsabil pentru monitorizarea a o
treime din totalul importurilor.

Misiune

Actul de modernizare al Alimentaţiei și Medicamentelor afirmă că FDA are 4 roluri:

• De a promova sănătatea prin revizuirea cercetărilor şi aprobarea de noi produse


• De a asigura că alimentele şi medicamentele sunt sigure şi etichetate corespunzător
• De a lucra cu alte naţiuni pentru a "reduce povara de reglementare"
• De a coopera cu experţi ştiinţifici şi consumatori pentru a-şi îndeplini eficient aceste
obligaţii

4.3 Schimbări propuse pentru A.N.M.

1. Contribuind la accelerarea de inovaţii care fac medicamente şi alimente mai sigure şi mai
eficiente.

2. Punerea la dispoziţia publicului cu informaţii corecte, bazate pe cercetări ştiinţifice care au


nevoie de a utiliza medicamente şi produse alimentare pentru a îmbunătăţi sănătatea lor.

3. Reglementarea fabricarii, comercializarii, şi a distributiei produselor din tutun protejand


publicul şi reducerea consumului de tutun către minori.

4. A.N.M. parte dintr-o agenție care să cuprindă și domenii precum :

22
- alimente,
- produse din tutun,
- suplimente nutritive,
- vaccinuri,
- biofarmaceutice,
- transfuzii de sânge,
- dispozitive care emit radiaţii electromagnetice (ERED),
- produse de uz veterinar,
- cosmetice.

4.4 Concluzii
1. Calitatea trebuie construită la proiectarea produsului, pentru a se asigura că produsul va
atinge în mod consistent o calitate predefinită la sfârșitul procesului de fabricație.

2. Garanția reprezinta o recunoastere a faptului că produsele corespund unui anumit nivel


calitativ. Recunoașterea poate fi făcută de producător (confirmare a calității), de beneficiar (prin
acceptarea calității) sau de o organizație independentă (certificarea calității).

3. În reglementările juridice se vorbește despre o garanție contractuală ce poate fi explicită sau


implicită și pe care producătorul o oferă consumatorului. Pe aceasta bază producătorul este facut
responsabil când este încălcat termenul garanției.

4. Certificarea este realizată de organisme neutre, acreditate pentru acesta și care se bucură de
credibilitate. Prin acreditare se recunoaște competența de a efectua certificare. Acreditarea este
dată de organizații naționale specializate care o pot acorda, menține sau retrage.

5. Sistemul calității include echipamentele, procedurile, specialiștii și modalitățile de gestiune,


care dau întreprinderii mijloacele pentru atingerea obiectivelor, adică satisfacerea clientului.

6. Asigurarea calității asistată de calculator (CAQ) este o aplicație inginerească a


calculatoarelor și mașinilor comandate de calculator pentru definirea și inspecția calității
produselor.

23
7. Asigurarea calităţii cuprinde determinarea cerinţelor de calitate la toate materiile prime,
semifabricatele şi produsele, cerinţele pentru instalaţii, spaţii de producţie şi depozitare, stabilirea
metodelor de producţie şi control, asigură şcolarizarea angajaţilor şi efectuează cercetări în
cadrul reclamaţiilor şi constatărilor de neconcordanţă.

24
Bibliografie

1. Excelența industrială-teoria și practica calității, Sorin Cristian Ionescu, Ed.

Economică, 1997

2. Tehnica farmaceutica, farm Sanda Voiculescu, farm. Zenaida Bezdadea

3. Farmacodinamie, farm. Maria Ciorapciu ,

4. Revista FARMACIST.RO-nr88/2005, nr. 92/2005

5. Farmacopeea Romana X

6. www.wikipedia.com

7. www.anm.ro

8. www.fda.gov

25
26