1

MANUAL – T.A.T.
“Thematic Apperception Test”
Henry A. şi Murray M.D.
Şi personalul de la Harvard Psichological Clinic
Editat de Centrul de Psihologie Aplicată
1950
Strict pentru uz intern
___________________________________________________________________________

SCOP - “Thematic Apperception Test, cunoscut de obicei

sub
iniţialele sale “T.A.T.”, este o metodă destinată să reveleze unui
interpret antrenat anumite fundamente ale personalităţii: PULSIUNI,
SENTIMENTE, COMPLEXE şi CONFLICTE. O valoare deosebită constă
în puterea sa de a pune în evidenţă tendinţele fundamentale
refulate pe care subiectul sau bolnavul refuză să le recunoască, sau
îi este imposibil să le admită pentru că sunt inconştiente.

UTILITATE – T.A.T îşi găseşte utilitatea în toate studiile

aprofundate ale personalitaţii şi în interpretarea DEZORDINILOR
COMPORTAMENTALE, NEVROZE, PSIHOZE. Sub forma sa actuală nu
este aplicabil copiilor mai mici de patru ani. Interpretarea sa este
recomandată mai ales ca prefaţă pentru o serie de întreţineri
psihoterapeutice sau pentru o scurtă psihanaliză.
T.A.T. şi RORSCHACH furnizează informaţii
complementare; folosirea
combinată a celor două teste este deosebit de eficace.

PRINCIPIU – Tehnica constă în a arăta subiectului o

colecţie de imagini (gravuri) şi a-l invita să povestească despre ele
istorii inventate sub impulsul momentului. Faptul că istoriile
confecţionate astfel revelează deseori componente importante ale
personalităţii se explică prin două tendinţe psihologice: tendinţa de
a interpreta o situaţie ambiguă prin prisma experienţelor proprii
anterioare şi nevoile de moment şi propensiunea de a face la fel,
cum se întâmplă când scrii poveşti recurgând la experienţele proprii
exprimând propriile sentimente şi nevoi, conştiente şi inconştiente.
 2

Imaginile sunt prezentate ca şi probă de imaginaţie.

Astfel, interesul subiectului, întărit de dorinţa sa de aprobare se
poate implica în povestire uitând de eul său sensibil şi deblocând
mecanismele de apărare inconştiente, transferă asupra personajelor
trăirile proprii. El pune asupra unui personaj imaginar lucruri care se
aplică la el insuşi, fapt pe care ar ezita să-l declare ca răspuns la o
intrebare directă. În general subiectul termină proba fără a bănui că
a furnizat psihologului un fel de radiografie rezumată a eului său
profund.
MATERIAL – cuprinde 30 de imagini imprimate pe carton
alb şi o planşă albă. Cu toate că există posibilitatea de a opera şi
fără imagini, cerând în mod simplu subiectului să inventeze o istorie,
s-a adeverit totuşi că:
1. imaginile stimulează în mod eficace imaginaţia;
2. forţează subiectul să trateze în maniera sa situaţii
umane clasice;
3. la fel ca şi pentru alte teste, există avantaje
considerabile în utilizarea de stimuli standard.
Colecţia actuală este aleasă pe baza celei de-a treia
revizuiri a testului, editată de Harvard Psychological Clinic in
1936.
Pentru a cota valoarea afectivă a unei imagini, e necesar ca în
fiecare caz, personalitatea subiectului testat să fi fost complet
studiată şi înţeleasă, cu ajutorul altor metode. Noi am dat astfel o
cotă de valoare imaginii, după suma de date pe care ea o aduce
diagnosticului final, prin istoria pe care ea o sugerează.; am admis
ca măsură a puterii stimulante a imaginii media acestor cote.
Aceasta este metoda cea mai sigură pentru a judeca eficacitatea
oricărui procedeu diagnostic nedefinit. .În alegerea prezentei colecţii
ne bazăm pe experienţa considerabilă şi avizul judicios al doctorilor
Sanford, Shakow,etc. Experienţa a arătat că istoriile povestite sunt
mai revelatoare şi validitatea interpretărilor mai mare dacă
majoritatea imaginilor comportă un personaj de acelaşi sex cu
subiectul. Aceasta nu inseamnă că e necesar să avem două serii de
imagini complet diferite, pentru că anumite imagini de certă valoare
conţin personaje al căror sex este discutabil. În consecinţă 11 dintre
imaginile noastre (inclusiv pagina albă) sunt revelatorii pentru
ambele sexe.
 3

Experienţa noastră se mărgineşte aproape în întregime la

testarea de subiecţi între 14 si 40 de ani . Doctorul R. Nevitt Sanford
ne-a atras atenţia că aproape toate imaginile lotului, sub anumite
rezerve şi cu unele înlocuiri, convin şi între 7-14 ani .
Fiecare joc este divizat în două serii de imagini, planşele
celei de-a doua serii fiind mai puţin obişnuite, mai dramatice şi mai
confuze decât cele din prima serie.
Se consacră câte o oră întreagă fiecărei serii, intervalul
dintre serii fiind de o zi sau mai multe.
.
PREPARAREA SUBIECTULUI PENTRU PROBĂ Cei mai
mulţi dintre subiecţi nu au nevoie de nici o preparare; e suficient de
a le da câteva raţiuni acceptabile pentru a urma proba, dar pentru
cei care au un spirit deosebit de greoi, sunt indiferenţi, rezistenţi
(sau răuvoitori), neîncrezători, care nu au mai avut de-a face cu
teste psihologice sau şcolare, este preferabil să li se aplice înaintea
T.A.T.-ului o probă de mai mică importanţă (teste de inteligenţă, de
aptitudini mecanice, etc ).Copiii reuşesc de obicei mai bine după mai
multe şedinţe consacrate inventării de scene vorbite cu ajutorul
personajelor de argilă sau a păpuşilor.

AMBIANŢA PROBEI – Atmosfera de amiciţie, tonul estetic

al biroului, precum şi sexul, vârsta, felul de a fi şi personalitatea
examinatorului sunt susceptibile să modifice independenţa, vigoarea
şi orientarea imaginaţiei subiectului. Examinatorul trebuie să tindă
să obţină elemente substanţiale atât de bogate în cantitate şi
calitate cât îi permit circumstanţele. Succesul depinde în intregime
de bunăvoinţa şi puterea creatoare a subiectului în momentul
probei; puterea creatoare presupune un proces delicat, în mare
parte spontan, care nu se poate desfaşura într-o atmosferă rigidă,
de superioritate intelectuală sau lipsită de simpatie. Este deci
important ca subiectul să găsească un mediu prietenos şi să
întâlnească la examinator receptivitate, bunăvoinţă şi consideraţie.
Cea mai bună linie de conduită constă în a se arăta încurajator şi
comprehensiv. Adoptând această atitudine ca regulă habituală se
vor obţine totdeauna rezultate bune.
 4

DESFĂŞURAREA PROBEI

PRIMA ŞEDINŢĂ
Subiectul este aşezat confortabil sau întins pe un divan,
de preferinţă cu spatele la examinator (în afară de cazul în care
avem de a face cu un copil sau un psihotic) şi i se citeşte în mod lent
consemnul sub una din următoarele două forme:
FORMA A – ( aplicabilă adolescenţilor şi adulţilor cu
inteligenţă medie )
“ Urmează să faceţi o probă de imaginaţie; imaginaţia
este o formă de inteligenţă. Eu vă voi arăta câteva imagini una câte
una; dvs. veţi inventa pentru fiecare câte o istorie atât de vie cât vă
e posibil. Dvs. veţi spune ce a dus la evenimentul reprezentat în
gravură, veţi descrie ceea ce se întâmplă în acest moment; apoi veţi
descrie desnodământul. Exprimaţi gândurile aşa cum vă vin ele în
minte. M-aţi înţeles bine? Dispuneţi de 50 de minute pentru 10
planşe, puteţi deci consacra aproximativ 5 minute pentru fiecare
istorie. Iată prima imagine.”
FORMA B – (aplicabilă copiilor, adulţilor cu inteligenţă şi
instrucţie slabă şi psihoticilor).
“Această probă constă în a povesti istorii. Eu am aici
imagini pe care vi le voi arăta şi pentru fiecare imagine vreau să
inventaţi o istorie. Trebuie să spuneţi ceea ce s-a întâmplat înainte,
ceea ce se întâmplă acum, ceea ce personajele simt şi gândesc şi
cum se va termina asta. Puteţi inventa istoria care vă place. M-aţi
înţeles bine? Bine, atunci iată prima imagine. Aveţi 5 minute pentru
a inventa o istorie, străduiţi-vă să o faceţi cât mai bine”
Termenii exacţi ai acestor consemne pot fi modificaţi după
vârstă, inteligenţă şi personalitate şi dispoziţiile momentane ale
subiectului. Este bine însă să nu se spună la început “veţi avea
ocazia să faceţi o operă de liberă imaginaţie” deoarece un consemn
de acest fel conduce subiectul la presupunerea că
examinatorul vrea să interpreteze conţinutul asociaţiilor sale libere
(ca şi în psihanaliză). O astfel de presupunere poate duce în eşec
spontaneitatea gândirii sale.
El trebuie să fie convins că examinatorul se interesează numai de
aptitudinile sale literare sau oratorii.
Prima istorie odată terminată se felicită subiectul (dacă
faptele justifică aceasta) apoi i se reaminteşte consemnul (dacă nu i
s-a conformat fidel). De exemplu examinatorul poate spune: “istoria
 5

dvs. a fost desigur interesantă dar aţi uitat să spuneţi cum s-a
comportat copilul când mama sa l-a blamat şi aţi lăsat povestea în
suspensie. Nu a existat o desfăşurare reală. Aţi consacrat trei
minute şi jumătate acestei istorii. Istoriile următoare pot să fie mai
lungi, încercaţi să faceţi şi mai bine la a doua imagine.”
În general e bine ca examinatorul să nu mai spună nimic
în urmatoarea oră cu excepţia următoarelor eventualităţi:
1- Pentru a avertiza subiectul de fiecare dată când se
găseste prea avansat sau prea în urmă faţă de timp,
deoarece este important ca el să termine toate cele
zece istorii şi să le consacre fiecăreia aproape acelaşi
timp;
2- Pentru a-l încuraja din timp în timp deoarece nu există
modalitate mai bună decât aceasta;
3- Pentru a relua planşa dacă subiectul omite un detaliu
important ca şi
circumstanţele care au precedat acţiunea sau
deznodamântul şi aceasta
făcând scurte remarci ca de exemplu: “ce a dus la
această situaţie?”.
În nici un caz examinatorul nu trebuie să se lase
antrenat într-o discuţie
cu subiectul. Examinatorul poate întrerupe o istorie care devine prea
lungă întrebând:
“cum se termină aceasta?”. Se poate spune bolnavului că ceea ce se
aşteaptă de la el e o intrigă şi nu deosebit de multe detalii. Faţă de
subiecţii care se închid prea strâmt într-o descripţie literară a
imaginilor trebuie reamintit cu tact că este vorba de o probă de
imaginaţie. Dacă un subiect se împiedică de un detaliu care nu este
clar, examintorul trebuie să răspundă: ”puteţi face ceea ce doriţi”.
Nu trebuie lăsat subiectul să povestească mai multe istorii scurte
despre o singură imagine. Dacă el manifestă veleităţi în acest sens
trebuie să i se spună să-şi concentreze eforturile asupra unei singure
istorii lungi.
Copiii tineri, persoanele de cultură diferită şi psihoticii au
nevoie de multă încurajare pentru a se putea exprima fără tensiune.
Dacă se administrează proba unor copii extrem de reticenţi, se
poate face apel la recompense. Examinatorul poate spune: “eu am
să-ţi dau ceva dacă astăzi tu imi vei povesti câteva istorii destul de
 6

lungi” sau “dacă aceasta va merge bine când tu vei termina îţi voi
povesti o istorie pasionantă” sau “ există o recompensă pentru cel
ce va povesti cele mai frumoase istorii”.
Pentru istoriile adulţilor lungimea medie e de 300 de
cuvinte; ea este de 50 de cuvinte pentru istoriile copiilor de la 10
ani. Examinatorul care nu dispune de un asistent trebuie să facă tot
posibilul pentru a transcrie exact cuvintele subiectului utilizând un
procedeu stenografic oarecare, chiar nereglementar. Desigur doar
un profesionist poate în aceste condiţii să facă o înregistrare
integrală a ceea ce se spune şi cea mai bună tehnică constă în a
instala un stenograf în altă cameră, transmisia fiind asigurată de un
microfon disimulat. Stenograful poate deasemenea să se plaseze în
spatele unei despărţituri sau a unui ecran. Se poate face o
înregistrare sonoră a istoriilor.
Când se fixează întilnirea pentru a doua şedinţă nu trebuie
să lăsăm să se înteleagă că i se va cere din nou să inventeze istorii.
E de presupus că în cazul în care se aşteaptă el se va pregăti
rememorându-şi intrigi de cărţi pe care le-a citit sau filme pe care le-
a văzut; el va reveni deci înarmat cu o documentaţie impersonală
ceea ce nu se întâmplă la fel de intens dacă compune istoriile sub
impulsul momentului.

SEDINŢA A DOUA
Trebuie să existe cel puţin o zi interval între prima şi a
doua sedinţă. Deosebirea faţă de prima sedinţă va consta doar în
aceea că se va insista în consemn asupra libertăţii complete a
imaginaţiei.
FORMA A – “Procesul va fi astăzi la fel ca şi rândul trecut
dar de data aceasta puteţi să vă daţi frâu liber imaginaţiei. Cele 10
istorii pe care le-aţi făcut rândul trecut au fost excelente dar v-aţi
cantonat mai ales asupra unor fapte din viaţa cotidiană. Aşi dori să
văd acum dacă sunteti capabili, dacă încetaţi să consideraţi
realităţile banale şi daţi frâu liber imaginaţiei, cum construiţi o
poveste ca o ficţiune sau o alegorie. Iată prima pagină”.
FORMA B – “Eu vă voi arăta astăzi alte imagini. Va fi mult
mai uşor de data aceasta deoarece imaginile pe care le am aici sunt
mult mai interesante. Data trecută dvs. mi-aţi povestit câteva istorii
frumoase. Eu vreau să văd acuma dacă sunteţi capabil să faceţi
acelaşi lucru şi mai bine. Străduiţi-vă să inventaţi şi mai pasionant
 7

decât data trecută ca şi un vis sau ca o poveste. Iată prima

imagine”.
Un consemn special se dă la planşa albă. Examinatorul
spune: “vedeţi ceea ce puteţi pe această planşă albă. Imaginaţi că
există o imagine si descrieţi-mi-o în detalii” .Dacă subiectul nu dă
nici un răspuns examinatorul spune: “închideţi ochii şi reprezentaţi-
vă ceva”. Când subiectul a dat o descriere completă a ceea ce a
imaginat examinatorul spune: “acum povestiţi-mi o istorie despre
aceasta”.

ÎNTREŢINERE CONSECUTIVĂ PROBEI

Pentru a interpreta datele obţinute este deseori util să se
cunoască sursele diverselor istorii. După circumstanţă se poate
proceda la această anchetă imediat sau după câteva zile.
Examinatorul poate justifica întrebările explicând că vrea să studieze
factorii implicaţi în elaborarea lucrării literare sau poate imagina alt
pretext plauzibil pentru a obţine o atitudine de cooperare. În orice
caz se cere subiectului să-şi rememoreze sursele ideilor sale, să-şi
reamintească pentru fiecare caz dacă tema derivă din propria sa
experienţă, din experienţa prietenilor, din lecturi sau filme pe care
le-a văzut. I se reaminteşte cu această ocazie intriga fiecarei istorii
semnificative şi e încurajat să vorbească liber şi deschis. Istoriile din
T.A.T. furnizează punctul de plecare pentru numeroase asociaţii
libere pe care ele le provoacă.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA ISTORIILOR

FORMAŢIA INTERPRETULUI
Deseori un profan dotat cu un sens intuitiv ascuţit poate
fără nici o experienţă a probei să ajungă la concluzii valabile şi
importante dacă el ajunge prin tatonări să descopere gândirea
autorului unei serii de istorii T.A.T.; Chiar şi un practician trebuie să
ajungă la ignorarea pe cât posibilă a elementelor personale.
Intuiţia are desigur un mare rol. Ceea ce este necesar aici
este o intuiţie critică obţinută printr-un antrenament serios. În afară
de un anumit fleur profesional e necesar ca interpretul T.A.T. să aibe
un bagaj de experientă clinică obţinut prin observarea, interogarea
 8

şi testarea bolnavilor de toate felurile precum şi cunoştinte de

psihanaliză şi o anumită practică de traducere în compozante
psihologice elementare a imaginilor visului şi a limbajului curent.
Deasemenea el trebuie să se antreneze luni întregi în practica
testului însuşi ocupându-se mai ales de analiza istoriilor unde este
posibil a se confrunta fiecare concluzie cu faptele şi gesturile notorii
ale personalitaţii perfect studiată.
Interpretările oarbe fac mai mult rău decât bine deoarece
caracterul aparent plauzibil al interpretărilor ingenioase dau naştere
la convingeri care nu fac decât să confirme interpretul în eroarea
metodelor sale.
Istoriile din T.A.T. oferă ocazii nelimitate de a-şi proiecta
propriile complexe sau teoriile sale favorite şi psihanalistul amator
care nu ţine seama de realitatea faptelor nu face decât să se mintă
pe sine, interpretând T.A.T. el dă curs liber imaginaţiei sale.
Viitorul T.A.T.-ului este legat de posibilitatea de a
perfecţiona interpretul (instrument uitat de psihologie) mai mult
decât de perfecţionarea materialului.

NECESITATEA DATELOR DE BAZĂ

Înainte de a întreprinde interpretarea unui T.A.T.
psihologul trebuie să cunoască următoarele date esenţiale: sexul şi
vârsta subiectului, dacă părinţii lui sunt morţi sau divortaţi, vârsta şi
sexul persoanelor apropiate subiectului, profesia şi situaţia sa
materială. Aceste date generale sunt uşor de obţinut. Fără ele
interpretul poate avea dificultăţi în orientarea sa în interpretarea
planşei. O analiza oarbă este o acrobaţie care poate reuşi după cum
poate şi eşua. Ea nu işi are locul în practica clinică.

ANALIZA CONŢINUTULUI
Metoda pe care noi o recomandăm pentru tratarea
conţinutului istoriilor constă în a analiza în fiecare caz evenimentele
succesive următoare:
- Forţa, în cazul în care forţele provin de la un erou;
- “Presiunea exterioară”, cum e denumită o presiune a
mediului înconjurător, în cazul în care forţele provin din
mediul exterior.
-
 9

EROUL – Prima sarcină în analiza unei istorii este de a

descoperi personajul cu care subiectul s-a identificat .
1.- Personajul de care naratorul se interesează aparent mai
mult, cel căruia i-a adaptat maniera de a vedea, căruia i-a descris
mai intim sentimentele şi mobilurile.
2.- De obicei acesta este cel care seamăna cel mai mult cu
subiectul, un individ de acelaşi sex, aproximativ de aceeaşi varstă şi
rang social, care poartă o serie de sentimente ale subiectului şi
urmăreşte aceleaşi scopuri ca şi el. Acest personaj denumit “erou”
(indiferent dacă este bărbat sau femeie), este de obicei:
- Persoana (sau una din persoanele) care figurează pe
gravură.
- Persoana care în acţiune joacă rolul principal (erou în
sens literar); el apare de la început şi se găseşte în mod
esenţial implicat în deznodământ.
Deşi majoritatea istoriilor au un erou unic (uşor de
recunoscut după
aceste criterii) interpretul trebuie să fie prevenit de următoarele
eventualitaţi :
- Identificarea subiectului cu un anumit personaj se
schimbă uneori în
timpul povestirii; există o secvenţă de eroi (primul, al doilea,etc.)
- Două forţe care provin din personalitatea subiectului
pot fi încarnate
în două personaje diferite (de exemplu o conduită antisocială printr-
un criminal şi conştiinţa printr-un agent al forţei publice). Noi
spunem atunci că e vorba de o “Teamă Endopsihică” (situaţie de
conflict intim) cu două compozante “eroi”.
- Subiectul poate povesti o istorie care conţine altă
istorie în care de
exemplu eroul este martorul evenimentelor sau un personaj
secundar (pentru care el resimte simpatie ). Noi vorbim atunci de un
erou primar şi de un erou secundar.
- Subiectul se poate identifica cu un personaj de sex
opus exprimând o
parte a personalităţii sale (de obicei acesta este indiciul unei
puternice componente feminine la bărbat sau a unei putenice
componente masculine la femeie)
În sfârşit este posibil să nu apară nici un erou.
 10

Fie că atributele eroului se repartizează în mod egal

între eroii parţiali, cu un grad egal de semnificaţie şi de diferenţiere
(de exemplu o grupă de persoane).
Fie că personajul principal (erou în sens literar) aparţine în
mod clar părţii obiect a situaţiei subiect-obiect. El nu mai este atunci
o compozantă a personalităţii naratorului ci un element al mediului
înconjurător. În alţi termeni, subiectul nu se identifică cu personajul
principal ci il observă ca şi când ar avea de-a face cu un străin sau
cu un personaj puţin simpatic cu care este obligat să intre în raport.
Subiectul propriuzis nu este reprezentat de un personaj secundar.
Criteriile care permit interpretului să caracterizeze eroul
trebuie
să cuprindă: superiortatea (putere, abilitate), inferioritatea,
criminalitatea, anomalia mintală, izolarea, dependenţa, calităţile de
şef, dispoziţia cverulenta.

MOBILURILE, TENDINELE, ŞI SENTIMENTELE EROILOR.

A doua sarcină a interpretului este de a interpreta şi

cerceta minuţios ceea ce fiecare din eroi simte, gândeşte sau face
notând caracteristicile tipului de personalitate sau de maladie
mentală la fel ca tot ceea ce este excepţional: se înţelege prin
aceasta ceea ce este rar sau unic sau ceea ce este obişnuit dar
excepţional de puternic sau de slab în intensitate sau în frecvenţă.
Pentru a fi în masură să discearnă ceea ce este
excepţional, interpretul trebuie să posede deja o serioasă experienţă
a testului; el trebuie să fi studiat cel puţin 50 de serii de istorii (nu
există încă norme sau tabele de frecvenţă satisfăcătoare la care să
se refere).
Pentru a descrie sau a pune în formulă reacţiile eroilor,
interpretul este liber să utilizeze orice categorie de variabile. El
poate analiza comportamentul referindu-se la o largă schemă
conceptuală. Aceasta permite să se dea fiecărei variabile care are o
semnificaţie psihologică locul care îi revine. El poate deasemenea să
se limiteze la observarea unor trăsături. Aceasta depinde în mod
esenţial de ceea ce el doreşte să cunoască de la subiectul său. El
poate să se intereseze de indicii extroversiune – introversiune,
 11

masculinitate – feminitate, de ascendenţă – sumisiune; el poate

deasemenea să caute semnele de anxietate, de culpabilitate, de
inferioritate; el poate încă să caute să ajungă la sursa sentimentelor
profund înrădăcinate; el poate în sfârşit să includă toate acestea şi
încă altele în planul său de studiu.
În ceea ce ne priveste noi utilizăm practic o listă de 28 de
nevoi (pulsiuni) clasate după orientarea activităţii sau scopul
personal imediat (motivarea) pe care tinde să îl atingă.
O nevoie se poate exprima subiectiv ca şi o impulsie, o
dorinţă, o intenţie sau obiectiv ca şi orientarea generală a
comportamentului aşa cum poate fi el observat din afară. Mai multe
nevoi pot fi fuzionate astfel că o singură acţiune poate satisface
două sau mai multe astfel de nevoi, sau o nevoie unică poate juca
rolul unui simplu instrument sau să servească de auxiliar la
satisfacerea unei nevoi mai importante.
În afară de nevoi lista noastră de variabile proprii eroilor
comportă unele stări interioare şi emoţii. Forţa fiecărei varietăţi de
nevoie şi a fiecărei varietăţi de emoţie manifestată de erou e cotată
pe o scară de la 1 la 5 ; 5 fiind nota cea mai mare pe variabilă şi pe
istorie. Criteriile forţelor sunt: intensitatea, durata, frecvenţa şi
importanţa în intrigă. Când o variabilă apare sub forma unei
trăsături foarte uşoare (de exemplu un punct de iritabilitate) i se dă
nota 1, pe când o formă intensă (de exemplu mânie, violentă) sau
apariţia constantă şi repetată a unei forme mai benigne (de exemplu
faptul de a căuta în mod constant cearta) e cotat cu 5. Gradul de
intensitate intermediar primeşte nota 2, 3 sau 4.
Odată notate astfel toate cele 20 de istorii se compară
totalul fiecărei variabile cu scorul standard (dacă există unul valabil)
şi acesta pentru subiecţii de vârstă, sex dat. Se izolează variabilele
care sunt mult deasupra sau dedesubtul mediei şi se face un
examen aprofundat în raportul lor unele cu altele. O nomenclatură
completă a variabilelor utilizate nu are loc în acest manual.
Lista sumară pe care o vom expune în continuare este în
mare suficientă.
Media corijată ( M ) figurează în paranteză după indicaţia
fiecarei variabile ca şi dispersia ( D ), aceste elemente fiind calculate
pe un grup de studenţi de sex masculin. Cifrele trebuie să se refere
în fiecare caz pentru 20 de istorii de 300 de cuvinte fiecare. Noi
 12

subliniem că psihologul poate utiliza aceste variabile fără a subscrie

la o teorie particulară a pulsiunilor.
• ( Abaissement ) ( M : 16-27 )
A accepta constrângerea sau jena pentru a evita blamul,
pedeapsa, suferinţa sau moartea. A suferi o presiune exterioară
dezagreabilă ( insultă, nedreptate eşec ) fără a se opune, a se scuza,
a promite să facă mai bine sau de a se corecta. A se resemna pasiv
la o stare greu suportabilă . Masochism.
• Împlinire. ( M: 26 – D: 11-51 )
A lucra cu energie şi perseverenţă pentru un lucru
important. A se strădui să îndeplinească un lucru onorabil. A merge
curajos în afaceri, a convinge sau a dirija un grup, a creea ceva.
Ambiţie exprimată în acte.
• Agresiune. ( M: 36 – D: 8-52 )
a. - Emoţională şi verbală ( M: 14 – D: 2-29 )
A urî (fie că acest sentiment este exprimat în cuvinte sau
nu ). A deveni furios. A se certa cu cuvinte. A critica, a deprecia, a
blama. A provoca un atac împotriva altei persoane prin critici în
public.
b. - Materială şi socială ( M: 8 – D: 0-16 )
A se bate sau a omorî pentru a se apăra sau pentru a
apăra un obiect al afecţiunii sale. A se lupta pentru ţara sa sau
pentru o cauză bună. A sancţiona un delict. A urmări, a prinde sau a
închide un criminal sau un duşman.
c. -Materială. Antisocială ( M: 9 – D: 0-17 )
A aresta, a ataca, a răni sau a omorî în mod ilegal o fiinţă
umană. A începe o lupta fără o raţiune valabilă. A reacţiona la o
nedreptate cu o brutalitate excesivă. A combate autorităţile legal
constituite. A lupta împotriva propriei sale ţări. Sadism.
d. - Destrucţie. ( M: 4 – D: 0-15 )
A ataca sau a omorî un animal. A sparge. A arde sau a
distruge un obiect material.
e. - Dominare. ( M: 17 – D: 2-36 )
A incerca să influenţeze pe alţii în comportamentul lor în
sentimentele sau ideile lor. A manevra în vederea puterii.
f. - Agresiune contra propriei persoane. ( M: 10 – D: 2-25 )
A se blama, a se critica, a-şi adresa reproşuri, a se
deprecia pentru o eroare, o prostie sau un eşec. A suferi de
sentimente de inferioritate, de remuşcări. A se omorî.
 13

g. - Solicitudine. ( M: 14 – D: 4-34 )
A-şi exprima simpatia prin acte. A se arăta binevoitor, a
avea consideraţie pentru sentimentele altuia, a încuraja, a
compătimi şi a consola. A ajuta, a proteja, a apăra sau a pune în
siguranţă un obiect.
h. - Pasivitate. ( M: 18 – D: 3-52 )
A aprecia repausul, de a fi tentat de somn. A se simţi
obosit sau leneş după un efort foarte uşor. A încerca un sentiment
de plăcere când contemplă pasiv. A ceda în faţa altora prin apatie
sau inerţie.
i. - Sexualitatea. ( M: 12 - D: 0-24 )
A căuta compania sexului opus şi a se complace în ea. A
avea raporturi sexuale, a se îndrăgosti, a se căsători.
j. - Nevoie de sprijin. ( M: 10 – D: 2-20 )
A căuta sprijin şi consolare. A căuta sau aştepta de la altul
încurajare, scuză, susţinere, protecţie, solicitudine. A-i conveni să
primească semne de simpatie sau cadouri utile. A se simţi izolat în
solitudine, incapabil în momentele critice, a încerca dorul de ţară în
străinătate.
Tot în această rubrică se înscrie solicitudinea faţă de sine
însuşi. A se
consola, a-i fi milă de sine. A găsi o plăcere în propriile-i suferinţe. A
căuta consolare în alcool sau droguri.
Se mai pot cita încă nevoile de achiziţie, afiliaţie,
autonomie, fuga de blam, nevoia de cunoaştere, de creaţie;
supunerea, stimularea, eschibiţia, fuga de durere, etc.
Din lista stărilor interioare şi a emoţiilor extragem:
• Conflictul. ( M: 29 – D: 4-14 )
Stare de incertitudine, indecizie, sau perplexitate. Opoziţie
pasageră sau permanentă între impulsuri, nevoi, dorinţe, scopuri.
Conflict normal, inhibiţie.
• Versalitatea emoţională. ( M: 18 – D: 0-31 )
A încerca o modificare marcată în sentimentele faţă de
cineva, a fi fantast, inconstant sau instabil în afecţiuni. A arăta
schimbări ale dispoziţiei şi caracterului (entuziast şi depresiv în
timpul aceleiaşi istorii). A nu suporta uniformitatea şi constanţa. A
căuta mereu persoane noi, interese noi, profesii noi, etc.
• Descurajarea. ( M: 23 – D: 0-42 )
 14

A trăi o deziluzie, o depresie, o supărare, o suferinţă,

melancolie sau disperare.
Anxietatea, entuziasmul, neîncrederea, gelozia sunt alte
stări interne.
În afară de nevoi şi de emoţii, se cotează pe o scară de la
–3 la +3 variabila urmatoare: supraeul , opinia pe care o are despre
sine, felul în care eul este structurat, aici cotaţia se face în fiecare
caz pe baza mai multor criterii operaţionale.
O corecţie trebuie făcută de fiecare dată când lungimea
medie într-o serie de istorii se îndepărtează mult de standard (300
de cuvinte). Seriile de istorii scurte furnizează notă scăzută pentru
toate variabilele, iar seriile lungi note relativ ridicate. Dacă se
neglijează deci corecţia lungimii, nota poate depinde mai mult de
lungime decât de conţinut.
Noi , după ce am evaluat lungimea medie a istoriilor unor
serii, multiplicăm scorul total al fiecărei variabile printr-un coeficient
de corecţie corespunzător cazului.
Tabloul care urmează dă coeficienţi de utilizat în legătură
cu lungimea, fiind exprimată sub formă de număr mediu de cuvinte
pe istorie. Cifrele indică limitele extreme al îndepărtarilor.

Lungime medie Coeficient Lungime coeficient

medie
Sub 140 cuvinte 1,9 196 – 215
1,3
cuvinte
140 – 146 1,8 216 – 242
1,2
cuvinte cuvinte
147 – 155 1,7 243 – 276
1,1
cuvinte cuvinte
156 – 166 1,6 277 – 329
1
cuvinte cuvinte
167 – 179 1,5 330 – 400
0,9
cuvinte cuvinte
180 – 185 1,4 Mai mult de
0,8
cuvinte 400
 15

La adultul normal, o medie mai mică de 140 de cuvinte pe

istorie indică o lipsă de contact şi de cooperare, o lipsă de
rezonanţă. În general astfel de rezultate nici nu merită să fie cotate.

FORŢELE CE PROVIN DIN MEDIU

Interpretul trebuie să ia în considerare atât detalii cât şi
natura generală a situaţiilor, în particular a situaţiilor umane, cărora
eroii sunt puşi să le facă faţă. Aici din nou va trebui notat caracterul
excepţional, intensitatea şi frecvenţa înregistrată, absenţa
semnificativă a anumitor elemente obişnuite. Se vor nota în mod
deosebit obiectele materiale şi fiinţele umane ( alte personaje care
nu sunt reprezentate pe gravuri ci inventate de imaginaţia
naratorului ).
Se vor sublinia trăsăturile care revin la persoanele cu care
eroul are de a face. Sunt ele în majoritate binevoitoare sau ostile ?
Femeile sunt mai binevoitoare decât bărbaţii ? Care sunt în istorii
trăsăturile caracteristice ale femeilor în vârstă (imagini ale mamei) ?
Dar a bărbaţilor în vârstă ?
Noi utilizăm o listă de presiuni exterioare (chipuri de forţă
ce provin din mediu sau tipuri de situaţii ) clasandu-le după efectul
pe care îl au ( sau promit sau ameninţă să-l aibe ) pentru erou.
În clasamentul nostru, mai mult de jumătate din presiunile
exterioare care se aplică eroilor sunt orientări ale activităţii altor
personaje ceea ce înseamnă că acestea sunt nevoi proprii
persoanelor cu care eroul are de a face. Odată admis aceasta, se
vede uşor că noţiunea de presiune exterioară poate fi lărgită putând
să cuprindă şi “absenţa” presiunilor exterioare favorabile şi
necesare ( lipsă, privaţiune, pierdere, deposesiune ) ele pot
deasemenea cuprinde tulburări corporale la care personalitatea
trebuie să se adapteze ( suferinţă fizică, rană, desfigurare, boală ).
Puterea fiecărei presiuni exterioare care se manifestă în
istorie este cotată pe o scară de la 1 la 5 ; 5 fiind nota cea mai
ridicată. Criteriile de putere sunt ca şi înainte intensitatea, durata,
frecvenţa şi gradul de semnificaţie generală în intrigă.
Cele 20 de istorii cotate, se compară scorul total al
fiecarei presiuni exterioare cu scorul standard pentru subiecţi de
vârstă şi sex dat. Presiunile exterioare care sunt deosebit de
puternice sau de slabe sunt înregistrate şi examinate în raportul lor
unele faţă de altele.
 16

În manualul de faţă nu este loc decât pentru o menţiune

foarte succintă a câtorva din cele peste 30 de presiuni exterioare
care constituie acest capitol în schema noastră conceptuală.

• Afiliaţie ( M: 29 – D: 17-35 )
a.-Asociativă ( M: 14 – D: 4-24 ) – Eroul are unul sau mai
mulţi amici familiari. El este membru al unui grup cu care are
afinităţi.
b. – Emoţională ( M: 15 – D: 9-22 ) – O persoană ( părinte,
iubit ) are o legatură strânsă cu eroul. Eroul are o problemă
de dragoste sau e pe cale să se căsătorească.
• Agresiune ( M: 35 – D: 6-62 )
a. – Emoţională şi verbală ( M: 10 – D: 0-21 ) – Cineva
urăşte pe erou şi e furios, împotriva lui. E criticat, reprimat,
depreciat, ridiculizat, ameninţat. O persoană îl vorbeşte de rău pe la
spate; ceartă verbală.
b. – Materială – socială ( M: 11 – D: 0-21 ) – Eroul e în stare de
conflict şi cineva se apără, contraatacă, urmăreşte, închide
sau omoară eroul; o autoritate legitimă oarecare ( părinţi,
poliţie ) pedepsesc pe erou.
c. – Materială – antisocială ( M: 12 – D: 5-23 ) – Un criminal sau
o bandă atacă, rănesc sau omoară eroul. O persoană
provoacă o bătălie şi eroul e pus în situaţia de a se apăra.
d. – Distrugerea bunurilor ( M: 2 – D: 0-8 ) – O persoană fură
sau distruge bunurile eroului.
• Dominare.
a. – Obligaţie ( M: 10 – D: 0-22 ) – Cineva încearcă să forţeze
eroul să facă ceva. El este supus unor ordine, unor
argumente de forţă.
b. – Restricţie ( M: 18 – D: 7–34 ) – O persoana încearcă să
împiedice eroul de a face ceva. El este ţinut în şah sau
închis.
c. – Presuasiune. Seducţie. ( M: 9 – D: 4-20 ) – O persoană
încearcă să influenţeze eroul (pentru a-l face să facă sau
pentru a-l împiedica să facă ceva) prin persuasiune
binevoitoare, încurajare, manevră abilă sau seducţie.
• Solicitudine ( M: 15 – D: 6-23 ) – O persoană suspusă
protejează, ajută, încurajează eroul sau îl scuză.
 17

• A pune deoparte ( M: 14 – D: 1-28 ) – O persoană

dezaprobă, desconsideră eroul, refuză să-i dea ajutor sau
îi arată indiferenţă. Obiectul dragostei de infidel. Eroul e
popular sau nu e acceptat într-o situaţie. El pierde situaţia
sa.
• Privaţiune, pierdere. ( M: 25 – D: 9-48 )
a. - Privaţiune ( M: 11 – D: 2-27 ) – Eroului îi lipsesc cele
necesare pentru a trăi, a reuşi, sau a fi fericit. El e sărac, nu
are situaţie, nu are prieteni. Nu are posibilitate de satisfacţie
sau de avansare.
b. – Pierdere ( M: 14 – D: 4-24 ) – Este la fel ca şi pentru privaţie,
cu deosebirea că eroul pierde ceva sau pe cineva în cursul
povestirii.
• Pericol material. ( M: 16 – D: 4-34 )
a. – Pericol activ ( M: 10 – D: 4-20 ) – Eroul este expus unor
pericole materiale active provenind de la forţe neumane:
animale periculoase, accident de tren, furtună pe mare,
bombardament.
b. – Absenţa sprijinului ( M: 6 – D: 0-16 ) – Eroul este expus
pericolului de a cădea: maşina se va răsturna, avionul va
cădea, vaporul va naufragia.
• Rană materială ( M: 5 – D: 0-12 ) – Eroul este rănit de un
personaj (agresiune) sau de un animal sau prin accident
(pericol material) el este mutilat sau desfigurat.
Este evident că o forţa unică ce provine din mediul
înconjurător rezultă deseori din fuzionarea a două sau mai
multe presiuni exterioare diferite.

DESNODĂMÂNTURILE
Sarcina care în ordinea importanţei va reţine apoi atenţia
interpretului consta în a compara puterea forţelor ce provin din erou
şi a forţelor ce provin din mediul înconjurator. Ce grad de forţă
( energie, decizie, efort, capacitate ) manifestă eroul. Care este
puterea forţelor favorabile ce provin din mediu comparate cu forţele
opozante şi care fac rău ? Căile urmate de erou sunt dificile sau
uşoare. Când întâlneşte o opoziţie el luptă cu o vigoare crescută
(reacţionând ) sau renunţă ? Eroul provoacă evenimentele sau le
suportă pasiv ? Până la ce punct stăpâneşte el forţele opozante ?
Până la ce punct este el manevrat şi dominat de ele ? Este el mai
 18

ales activ sau mai ales pasiv ? Care sunt condiţiile reuşitei sale: când
alţii îl ajută, sau când el luptă singur ? Care sunt condiţiile eşecurilor
sale ?
După ce a comis un delict sau crimă, eroul este pedepsit
după merit ? Se simte el vinovat, se căieşte, se pedepseşte ? În ce
cazuri delictul este tratat ca o sancţiune sau fără consecinţă. Ce
grad de energie dirijeaza eroul împotriva lui însuşi.
Trecând în vedere din punct de vedere al eroului fiecare
din interacţiunile “presiune exterioară – nevoie” interpretul trebuie
să evalueze suma frustrărilor trăite, gradul relativ de succes şi de
eşec. Care este proporţia de desnodământuri fericite şi nenorocite ?

TEMELE
Interacţiunea unei nevoi proprii eroului ( sau a mai multor
nevoi fuzionate ) şi a unei presiuni exterioare ( sau a mai multor
presiuni exterioare fuzionate ) consituie împreună cu
desnodământul (succes sau eşec al eroului ) o temă simplă.
Combinaţiile de teme simple, intercalate sau formând o
secvenţă, sunt denumite teme complete. În sensul sau restrictiv,
acest termen desemnează structura dinamică distinctă a unui
episod; în sens larg el semnifică intriga, tema, trăsătura dramatică
principală a istoriei. Luat separat eroul şi mediul înconjurător, cum
am expus noi până aici, implică disociaţia a doua elemente
fundamentale în fiecare eveniment concret. Această disociaţie este
utilă pentru că permite să ne dăm seama mai bine, de exemplu, de
faptul că un subiect dat manifestă un exces de anxietate sau
pasivitate sau că mediul său este populat în majoritate de fiinţe
ameninţătoare.
Interpretul a ajuns acum într-un un punct unde e necesar
să reconstituie realitatea. Pentru a face aceasta el noteaza fiecare
din nevoile deosebit de puternice şi notează presiunea exterioară cu
care aceste nevoi sunt mai des asociate în istorie. După aceea el
notează presiunile exterioare deosebit de puternice şi nevoile şi
emoţiile cu care acesta interferează mai des.
Interpretul obţine astfel o listă de teme care prevalează
(combinaţie, nevoi – presiune exterioară ) El adaugă la această listă
temele care pentru o raţiune sau pentru alta par semnificative
( caracter excepţional, relief, intensitate, valoare explicativă ), chiar
 19

dacă tema nu are o frecvenţa suficientă pentru a da un scor total

ridicat.
Deasemenea este posibil să facă o analiză tematică de
ansamblu fără a cota în mod variat variabilele. Se consideră fiecare
istorie ca un tot şi se extrag temele majore şi minore, intriga
principală şi intrigile secundare. Problema analizată va fi: Ce soluţie,
ce conflicte sau dileme preocupă mai ales pe autor ? Există teme
uzuale legate de exemplu de probleme de performanţă, de
rivalitate, dragoste, deposedare, constrângere, delict şi sancţiune,
conflict al tendinţelor, explorare, război, etc.

INTERESELE ŞI SENTIMENTELE
Relatează propriile interese şi sentimente nu numai
atribuindu-le eroilor, ci şi în alegerea subiectelor şi în maniera de a
le trata. O importanţă deosebită trebuie să fie acordată catexiei
(valoarea de atragere) pozitivă sau negativă, a femeilor în vârstă
(imagini ale mamei) şi a bărbaţilor în vârstă (imagini ale tatălui) a
personajelor de acelaşi sex cu autorul (dintre acestea unele pot fi
imagini ale persoanelor apropiate).

INTERPRETAREA REZULTATELOR
Se anlizează şi se cotează o serie de istorii fără a
considera de la inceput semnificaţia personală probabilă a
conţinutului lor. Se obţine astfel o listă de variabile deosebit de
puternice şi deosebit de slabe (nevoi, emoţii şi presiuni
exterioare) şi o listă de teme şi de desnodământuri
predominante, în acelaşi timp cu o mulţime de observaţii
particulare pentru a fi reţinute într-o schemă conceptuală prea
sobră.
După aceea ne sprijinim pe două postulate provizorii care
ulterior pot fi modificate la nevoie.
Primul este că atitudinea eroilor (nevoi, stări emoţionale şi
sentimente), reprezintă tendinţele personalitaţii subiectului.
Sau aceste tendinţe aparţin trecutului sau viitorului anticipat,
caz în care pot reprezenta energiile potenţiale care sunt
teporar manifestate, sau ele sunt actualizate în prezent.
( subiectul poate fi mai mult sau mai puţin inconştient de
 20

tendinţele trecute, prezente sau viitoare). Ele reprezintă (nu

numai literar ci şi simbolic în cele mai multe cazuri) :
• Lucruri pe care subiectul le are de făcut.
• Lucruri pe care a vrut să le facă sau a fost tentat să
le facă.
• Forţe elementare ale personalităţii sale de care nu a
fost niciodată pe deplin conştient, cu toate că ele au
putut da naştere la fantasme şi la visuri, în copilărie sau
mai târziu; ele pot fi în acelaşi timp reprezentate
• Sentimente şi dorinţe pe care el le încearcă în
momentul prezent.
• Anticipări a comportamentului său viitor, ceva ce el
ar voi să facă, sau ceva ce va fi obligat să facă sau ceva
ce nu ar vrea să facă dar simte că va face din cauza
unei slăbiciuni de care e semiconştient.
Al doilea postulat este că : variabilele presiune exterioară
reprezintă forţe trecute, prezente sau viitoare, ale anturajului
subiectului aşa cum el îl percepe. Ele se raportează propriuzis sau
simbolic:
• La situaţii pe care le-a întâlnit efectiv.
• La situaţii sperate sau nedorite pe care el şi-a
imaginat că le-a întâlnit în reveriile sale sau în vis.
• La situaţia de moment ( presiune exterioară fiind
deci examinatorul şi planşa ) aşa cum o percepe. Poate
în acelaşi timp să se refere exact la ea.
• La situaţii pe care aşteaptă să le intâlnească.
Grossomodo, presiunea exterioară poate fi interpretată
ca şi viziunea pe care subiectul o are despre lumea sa,
impresiile pe care el le proiectează într-adevăr în
interpretările unei situaţii existente şi în anticipările
situaţiilor viitoare.
Este necesară o anumită cunoaştere a trecutului
subiectului şi a situaţiei sale prezente, şi deasemenea puţină
intuiţie, pentru a judeca dacă un element dat aparţine trecutului
subiectului, prezentului sau viitorului său anticipat. De fapt
această discriminare a epocii nu e de o importanţă capitală.
Pornind de la aceasta tot ceea ce poate oferi în acest
scurt ghid pentru a orienta intuiţia interpretului sunt câteva principii-
ghid ce rezultă din experienţele noastre practice de câţiva ani. A
 21

verifica valoarea acestor principii, a experimenta alte sugestii

constituie un program pentru viitor. În orice caz concluziile la care
permite să se ajungă analiza istoriilor din T.A.T. trebuie să fie
considerate ca şi bune “ghiduri” sau ipoteze de lucru, de varificat
cu alte metode, mai mult decât ca lucruri definitiv demonstrate.
Ajuns la concluziile sale finale, interpretul trebuie să ia în
consideraţie:
• Dacă testul a fost administrat necorespunzator, dacă
subiectul nu s-a integrat în planşă, dacă istoriile sunt scurte şi
doar schiţate, conţinutul nu poate fi exploatabil din punct de
vedere psihologic deoarece e compus în cea mai mare parte din
elemente impersonale:
• Elemente date în gravură.
• Părţi de evenimente la care a asistat
subiectul.
• Fragmente de cărţi pe care le-a citit sau
filme pe care le-a vazut.
• Intervenţii la moment.
Nici unul din aceste elemente nu sunt reprezentative
pentru vreo tendinţă
determinantă a personalitaţii sale.
În jumatate din cazuri, aproximativ 30% din istorii cad în
categoria istoriilor impersonale, cu toate că de obicei se poate trage
un numar de indicaţii semnificative.
Se convine să nu se acorde o importanţă prea mare
avizului subiectului pentru a decide că un detaliu dat este personal
sau impersonal. După constatările noastre mai mult de jumătate din
conţinuturile istoriilor pe care subiecţii le situează ca provenind din
jurnale, reviste, carţi şi filme, sunt echivalente obiective amintirilor
inconştiente sau a complexelor ce aparţin propriilor personalităţi. În
fiecare caz, pentru fiecare subiect un factor intern a putut juca un
rol selectiv pentru a atrage atenţia, a fixa amintirea şi a permite
restituirea eventuală a respectivului element precis al experienţei
sale înaintea altora.
T.A.T. –ul nu ne dă decât 20 mici eşantioane a gândirii
subiectului. A crede că aceasta furnizează invariabil osatura
personalităţii întregi este un optimism nejustificat. La fel ca şi într-o
suită de discuţii sau în psihanaliză există unele ore total
improductive, la fel în T.A.T., seriile de istorii compuse din elemente
 22

impersonale nu permit să se degajeze componentele fundamentale

ale caracterului.
Este comod să se distingă două nivele în funcţiuni.
Primul nivel funcţional: comportamentul în gesturi şi
cuvintele (fapte real observabile).
Al doilea nivel funcţional: idei, proiecte fantasme şi visuri
care se raportează la comportament.
Atitudinea subiectului faţă de examinator şi faţă de probă
aparţine primului nivel dar conţinutul istoriilor aparţine celui de-al
doilea nivel.
Există o mare variaţie individuală în “conductanţa”
ideomotorie (gradul în care ideile şi fantasmele se traduc în acte) în
consecinţă interpretul trebuie să se aştepte să găsească subiecţii cu
conductanţă scazută a căror istorii sunt revelatoare pentru
preocupările lor mentale dar nu pentru comportamentul lor real în
acte.
Deasemenea este comod să se distingă cel puţin trei
straturi în personalitatea normală şi adaptabilă social:
• Stratul profund, care cuprinde tendinţele
inconştiente şi refulate care sub forma lor neelaborată
nu sunt niciodată sau foarte rare ori exprimate în
gânduri (al doilea nivel) şi niciodată sau foarte rare ori
în acte (primul nivel)
• Stratul intermediar, care cuprinde
tendinţele care apar în gândire (al doilea nivel) cele
care se manifestă deschis în comportament (primul
nivel) dar numai în mod secret.
• Stratul superficial, care cuprinde tendinţele
care sunt afirmate în mod public sau recunoscute (al
doilea nivel) cele care se manifestă deschis în
comportament (primul nivel) şi cele care răspund
concomitent ambelor condiţii.
Interpretul trebuie să hotărască, dacă e posibil, la care
din cele trei straturi
aparţine fiecare din variabilele marcante revelate în istoriile T.A.T.

Generalizând în mod sumar, se poate admite că conţinutul unei

serii de istorii T.A.T. reprezintă al doilea nivel, personalitatea
nemanifestă (adică stratul profund şi intermediar) şi nu primul nivel,
 23

adică personalitatea aşa cum ea se manifestă sau este cunoscută în

mod public (adică stratul superficial).
Există mai multe metode de a descoperi tendinţele
nedeghizate cele mai caracteristice. T.A.T.- ul este una din metodele
ce permit să se descopere tendinţele de manifeste. Psihologul
ajunge la o mai bună înţelegere a structurii totale a unei
personalităţi dacă consideră caracteristicile comportamentului
observabil în legatură cu descoperirile făcute prin T.A.T.

Uitând de faptul că avem de a face cu producţii imaginare şi

numai într-un sens restrâns cu un comportament real, anumiţi
interpreţi au considerat că variabilele care sunt deosebit de
puternice sau de slabe în istoriile T.A.T. sunt la fel deosebit de
puternice sau de slabe în personalitatea subiectului aşa cum el se
manifestă. Este adevărat că studiile statistice au demonstrat că
există o corelaţie pozitivă, cele mai multe variabile între puterea de
expresie imaginală (T.A.T.) şi puterea de expresie în comportament.
Noi nu putem acorda o importanţă prea mare acestei concluzii de
ordin general deoarece nu numai că am constatat foarte multe
excepţii individuale dar cazul anumitor pulsiuni sau emoţii
importante (exemplu cele refulate) este exact contrariul celor spuse
mai sus. Reamintim aici principiul că curentul de idei este cel mai
puternic influenţat de nevoi puternice, care a fost inhibat şi pus în
latenţa mult timp, decât prin nevoi care au fost satisfacute recent
sau pe care acţiunea le-a putut atenua.
Ceea ce relevă T.A.T.- ul este deseori contrar a ceea ce în mod
conştient şi voluntar subiectul face şi spune în viaţa sa de toate
zilele.
Astfel, portretul care ia naştere din acest test poate fi de
nerecunoscut chiar şi pentru cunoştinţele intime ale subiectului.

Cu toate că T.A.T. nu are ca obiect revelarea primului nivel, a

stratului superficial al personalităţii (a comportamentului notoriu)
intrepretul poate deseori să ghicească unele din caracteristicile sale,
ţinând seama de următoarele:
• Istoriile elaborate în cursul primei şedinţe (răspunzând primelor
zece imagini) sunt în general mai intim legate de stratul
superficial al personalităţii decât cele elaborate în cursul celei de-
 24

a doua şedinţe, care în majoritatea lor exprimă în mod simbolic

tendinţele stratului profund şi a complexelor.
• Tendinţele care nu sunt jenate de influenţe culturale au şansa de
a fi la fel de puternice în manifestarea lor observabilă ca şi în
manifestarea lor ascunsă. De exemplu la un grup de universitari
de sex masculin , există o corelaţie pozitivă (superioară lui 40)
între T.A.T. şi manifestările în comportament a următoarelor
variabile: nevoie de umilinţă, de solicitudine, pasivitate, refuz şi
descurajare. Pe de altă parte, după constatările noastre, nevoia
“sexualitate” din T.A.T. şi nevoia “sexualitate” a
comportamentului observabil are un grad de corelaţie ce variază
între 33 şi 74 după tipul de activitate care se ia în considerare.
Din punct de vedere statistic nu există o corelaţie între
intensitatea manifestărilor celui de-al doilea nivel şi manifestările
observabile ale primului nivel în ceea ce priveşte nevoile
“agresiune” şi “împlinire”.
• Dacă se cunosc câteva circumstanţe ale vieţii subiectului,
interpretul făcând o călătorie în ambianţa istoriilor, notând
repetiţiile şi elementele concordante, poate fără mare dificultate
să distingă partea conştient personală (aproximativ 15% din
istorii). Din acest nucleu de impresii apare în general un portret al
straturilor intermediare şi superficiale ale personalităţii. Partea
care reclamă o interpretare deosebită, eventual forţată, aparţine
în general stratului profund.

Experienţele au arătat că sexul examinatorului poate avea

importanţă. Aceasta este mai ales vizibil în analiza istoriilor unui
subiect catre nutreşte o doză deosebită de ostilitate faţă de
reprezentanţii sexului pe care il are examinatorul. Farmecul şi
atitudinea examinatorului poate influenţa într-o anumită măsură
desfaşurarea anumitor istorii. E de presupus că scorurile standard
nu vor fi exact aceleaşi pentru toţi examinatorii şi că unii inspiră
subiectului de exemplu mai multă afiliaţie şi mai putină agresiune
decât alţii.

Mai importante, chiar determinante, sunt situaţia

subiectului din viaţă şi starea sa emoţională prezentă. Jumătate
din studenţii care erau pe punctul de a intra în armată
introduceau o temă de război în cel puţin două din 20 de istorii.
 25

Conflictele de căsătorie sunt preponderente în istoria unei femei

aflată în pragul divorţului. Un tânăr care a fost părăsit de către
iubita sa a obţinut o notă deosebit de ridicată la variabila
descurajare ş.a.m.d.

INTERPRETAREA ÎN PROFUNZIME
Fiind avertizaţi că valoarea principală a T.A.T.-ului constă
în puterea sa de a evoca fantasmele care sunt susceptibile de a se
transpune în tendinţele inconştiente refulate, cineva s-ar fi putut
aştepta să găsească acest manual consacrat în mare măsură
tehnicii unor astfel de transpoziţii , dar locul şi spatiul limitat ne
împiedică să realizăm o sarcină aşa de ambiţioasă. Cunoaşterea
psihanalizei este absolut necesară pentru realizarea unei analize în
profunzime. Interpretarea în profunzime presupune ca examinatorul
să fie într-o stare de spirit care să-i permită să considere fiecare
istorie, ca şi fragmentele acestora, ca şi cum naratorul ar fi un copil
care încearcă să descrie cu ajutorul imaginilor, să descrie propriul
său corp, sau anumite simptome psihosomatice, sau să-şi reprezinte
corpul unei alte persoane. Frecvent, naratorul exprimă sub o formă
voalată luptele sale, la nivel inconştient, cu unul dintre părinţi, sau
dintre persoanele apropiate, sau să evoce anumite şocuri trăite în
copilărie. Astfel de supoziţii nu pot fi confirmate decât prin date
extrase dintr-o formă de psihanaliză şi e preferabil ca operatorul să
lase analistului, sau altcuiva care este exersat şi care are posibilităţi
de verificare, grija de a proceda la interpretări în profunzime .

ANALIZA FORMALĂ
Noi înscriem în această rubrică discriminarea unui anumit
număr de atribute ce permit calificarea temei, structurii, stilului,
tonului, gradului de realism, puterea de intrigă şi de expresie
verbală a istoriei. În aceste atribute noi căutăm caracteristicile
temperamentului, indicii de maturitate emotională, a sensului
observaţiei, ale intelectualităţii şi imaginaţiei estetice, aptitudinile,
facilitatea verbală, sensul psihologic, sensul realului, intracepţia şi
extracepţia, integritatea caracterului normal, al conştiinţei, etc.
Tendinţele obsesionale maniacale şi depresive sunt uşor de
recunoscut. Necorespondenţa între temă şi expresie, apariţia în
 26

povestire a dezacordurilor între sentimente, acţiune şi elementele

de stil confuz sunt semnificative pentru o dezorientare mentală.
Fidelitate – Răspunsurile T.A.T. reflectă dispoziţia
flotantă, la fel şi situaţia de viaţă prezentă a subiectului. Nu putem
aştepta de la acest test un mare grad de fidelitate, cu toate ca
marea masă a conţinutului pune în relief tendinţele şi trăsăturile
care sunt relativ constante.

DESCRIEREA IMAGINILOR
Dăm mai jos lista gravurilor care constituie prima şi a
doua serie a celor patru jocuri:
B – băieţi tineri ;
G – fetiţe ;
M – băieţi peste 14 ani ;bărbaţi ;
F – fete peste 14 ani ; femei ;
BM – băieţi şi bărbaţi ;
GF – fetiţe şi femei ;
BG – băieţi şi fetiţe ;
MF – bărbaţi şi femei ;
O cirfră neurmată de literă, înseamnă că imaginea
convine ambelor sexe şi tuturor vârstelor ;

IMAGINILE SERIEI 1

• 1 - Un băiat contemplă o vioara pusă pe o masă în faţa lui. (Desen

de Christian G.Morgan).
• 2 - Scenă campestră: în prim plan o tânără femeie cu o carte în
mâna; în plan îndepartat un bărbat lucrează la câmp şi o femeie în
vârstă priveşte. (Desen mural de Leon Krooll).
• 3BM - La pământ lângă un divan, forma turtită a unui băiat cu
capul pe mâna dreaptă, lângă el la pământ un revolver. (Desen
de Ch. G. Morgan ).
• 3GF - O tânără femeie în picioare cu capul lăsat în jos şi figura
acoperită de mâna
dreaptă, pe braţul stâng întins se sprijină (Desen de Samuel Thal).
• 4 – O femeie ţine de umeri un bărbat care întoarce faţa şi corpul
ca şi cum s-ar forţa să o respingă (Ilustraţie de C. C. Beall).
• 5 – O femeie de vârstă mijlocie, în picioare, pe pragul unei porţi
întredeschise, priveşte în interior.
 27

• 6MB – O femeie în vârstă, de talie mică, în picioare, întoarce

spatele unui bărbat tânăr care priveşte perplex. (Desen de Gh. G.
Morgan).
• 6GF – O tânără femeie, aşezată pe marginea unei canapele,
priveşte peste umeri un bărbat în vârstă, cu pipa în gură, care
pare că i se adresează. (Ilustraţie de H. Rubin).
• 7HB – Un bărbat priveşte un tânăr care fixează spaţiul cu un aer
pierdut. (Desen de S. Thal).
• 7GF – O femeie bătrână aşezată pe o canapea lângă o fată îi
vorbeşte sau îi citeşte. Fata întoarce capul. Pe masă e o păpuşă.
(Desen Shulkin).
• 8BM – Un adolescent priveşte drept spre exteriorul gravurii. Într-o
parte se vede o puşcă iar în spate o scenă de operaţie
chirurgicală cu o imagine de vis. (Samuel Thal).
• 8GF – O tânără femeie aşezată cu bărbia în mână priveşte în
depărtare. (Taubes: Lili).
• 9BM – Patru oameni în haine de muncă sunt culcaţi în iarbă într-o
poziţie destinsă. (Samuel Thal).
• 9GF – O tânără femeie, având în mâna o revistă şi o pungă,
priveşte de departe un arbore, altă tânără femeie în rochie de
seară merge pe o plajă. (Mayers).
• 10 – Capul unei tinere pe umărulul unui bărbat. (Samuel Thal).

IMAGINILE SERIEI A DOUA

• 11 – Un drum pe marginea unei prăpăstii; în departare, pe drum,
forme indistincte într-o parte apare din peretele stâncii capul
lung al unui dragon. (Boecklan: Die Fels-Schlucht).
• 12M – Un tânar culcat pe un divan cu ochii închişi; aplecată
asupra lui, silueta descărnată a unui om în vârstă ce întinde mâna
deasupra personajului culcat. (Samuel Thal).
• 12F – Portretul unei tinere femei. O femeie bătrână cu aer sinistru
cu un şal pe cap grimaseaza în spate. (Morgan).
• 12BG – O barcă ancorată pe malul unui curs de apă mărginit de
arbori. Nu există personaje. (Fotografie de H.G. Graingher).
• 13MF – Un tânăr în picioare cu capul între mâini. În spate silueta
unei femei în pat. (Samuel Thal).
• 13B – Un copil mic aşezat pe pragul unei cabane.
• 13G – O fetiţă urcă o scară spirală. (Fotografie de E. Kimura).
 28

• 14 – Silueta unui bărbat sau a unei femei pe o fereastră luminată.

Restul imaginii e neagră. (Morgan).
• 15 – Un bărbat descărnat cu mâinile crispate, în picioare, în
mijlocul mormintelor. (Gravura în lemn de Lind Ward).
• 16 – Planşă albă.
• 17BM – Un bărbat gol suspendat pe o coardă. El e pe cale sau să
urce, sau să coboare. (Daumnier).
• 17GF – Un pod peste o apă. O siluetă feminină se apleacă peste
balustradă. În depărtare clădiri mari şi fine siluete masculine.
(Gravură în lemn de Lind Ward).
• 18BM – Trei mâini prinzând un om pe la spate. Formele
adversarilor sunt invizibile. (Morgan).
• 18GF – O femeie prinde cu mâinile sale gâtul altei femei care pare
să se sprijine pe marginea unei scări. (Samuel Thal).
• 19 – Imagine bizară de forme ca de nori acoperind o cabană,
acoperită de zăpadă, pe o câmpie. (Burgfield: The Night Wind).
• 20 – Silueta puţin clară a unui bărbat (sau a unei femei) sub o
rază de lumină în plină noapte.