Sunteți pe pagina 1din 20

METODOLOGIA INVESTIGĂRII FURTULUI ŞI

TÎLHĂRIEI

BIBLIOGRAFIE:
-Codul Penal al Romaniei
-Codul de Procedură Penală al Romaniei
-Colectiv – Tratat de metodică criminalistică, . Carpaţi –
Craiova 1994
-E. Stancu – Tratat de Criminalistică, Universul Juridic
2004
-V. Bercheşan – Metodologia investigării criminalistice a
infracţiunilor – ed. Paralela 45, 1998
-L. Cîrjan- Tratat de criminalistică ,Ed. Pinguin Book – 2005

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

În titlul III,”Infracţiuni conta patrimoniului”, din codul penal


sunt incriminate la articolele 208-211 infracţiunile de furt şi
tîlhărie.
Noţiunea de patrimoniu include atît proprietatea publică, ai
cărei titulari exclusivi sunt statul şi unităţile administrativ
teritoriale, cît şi proprietatea privată, al cărei titular poate fi orice
subiect de drept ( personae fizice, organizaţii sociale care au
personalitate juridică, societăţi comerciale,regii autonome,
fundaţii, asociaţii cu scop lucrative, cetăşeni străini sau apatrizi,
etc.
Infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 este una dintre
cele mai des întîlnite infracţiuni. Datorită apariţiei sale de foarte
mult timp, frecvenţei ridicate, cît şi a pericolului social ridicat
această infracţiune a fost incriminată în toate codurile penale
existente. Codul penal roman acordă o importanţă foarte mare
acestei infracţiuni incriminînd separat furtul( art. 208); furtul
calificat (art. 209) şi furtul la plîngerea prealabilă (art. 210).
Din studierea dispoziţiilor art. 208 c.p. se evidenţiază faptul
că pentru existenţa infracţiunii de furt în formă simplă trebuie
îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
-existenţa unei acţiuni de luare aunui bun. Luarea bunului din
posesia sau detenţia unei persoane se poate realiza prin orice
mod şi orice mijloace.
- bunul sustras să fie un bun mobil. Pentru ca lucrul să fie
mobil, acesta trebuie să poată fi deplasat, transferat, transportat,
mutat dintr-un loc în altul. Deasemeni, nu este obligatoriu ca
bunul să fie întreg ci poate fi o parte detaşată sau ruptă din
întreg.
- bunul în cauză să fie în posesia sau detenţia altei
persoane, decît făptuitorul. Orice bun se află în posesia unei
persoane, iar un bun care nu se află în posesia unei persoane,
este un bun extrapatrimonial şi nu poate forma obiectul material
al infracţiunii de furt.
- acţiunea de luare a bunului să se realizeze fără
consimţămîntul posesorutui sau deţinătorului. In cazul existenţei
unui consimţămînt, acesta trebuie să emane de la proprietar sau
deţinător şi să fie anterior acţiunii de luare.
- scopul urmărit de făptuitor să fie însuşirea fără drept a
bunului sustras.
Mergînd mai departe şi ţinînd cont de multiplele modalităti
de comitere a infracţiunii de furt şi de multitudinea obiectelor
sustrase, legiutorul incriminează în art. 209 c.p. infracţiunea de
furt calificat. Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesară
întrunirea unor condiţii legale. Dezbaterea acestor condiţii nu face
obiectul acestui curs.
De asemenea, legiutorul, ţinînd cont de legătura (gradul de
rudenie) dintre autor şi partea vătămată a incriminat în art. 210
c.p. “furturi ce pot fi pedepsite la plîngerea prealabilă”, respectiv
furturile între soţi ori rude apropiate, sau de către un minor în
paguba tutorelui, ori de către cel care locuieşte împreună cu
persoana vătămată sau este găzduit de aceasta.
Titlul III c.p. incriminează în art. 211 c.p. infracţiunea de
tîlhărie.
Tîlhăria, conform prev. art. 211 c.p. este „furtul săvârşit
prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea
victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra,
precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace,
pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea”
Observăm o foarte mare asemănare între infracţiunea de
furt şi tîlhărie, atît din punct de vedere al comiterii şi urmărilor
faptei, cît şi al incriminării acestora în legea penală. Acest aspect
ne permite să tratăm împreună cele două infracţiuni, în ceea ce
priveşte metodologia de cercetare.
La fel ca şi infracţiunea de furt şi infracţiunea de tîlhărie
prezintă o serie de împrejurări care dacă se regăsesc în
activitatea infracţională constituie forme agravante. Nu vom face
o dezbatere pe această temă deoarece sediul materiei se află în
dreptul procesual penal.

PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ


CERCETAREA

La cercetarea furtului şi a tîlhăriei trebuie avute în vedere


formele pe care le îmbracă aceste infracţiuni, diversitatea
modalităţilor de comitere, prejudiciile cauzate, precum şi
frecvenţa cu care se săvîrşesc.
Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească
cercetarea sunt:
1. stabilirea existenţei infracţiunii.
2. stabilirea corectă a locului şi timpului săvîrşirii faptei.
3. identificarea făptuitorului şi contribuţia fiecăruia la
comiterea faptei.
4. modul de operare folosit de făptuitori.
5. identificarea persoanei prejudiciate.
6. identificarea bunurilor şi valorilor sustrase.
7. stabilirea destinaţiei bunurilor şi valorilor sustrase.
8. posibilităţile de căutare, ridicare, recuperare a bunurilor
furate.
9. existenţa concursului de infracţiuni.
10. depistarea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au
favorizat săvîrşirea acestor fapte şi stabilirea măsurilor de
prevenire.

1. Stabilirea existenţei infracţiunii.

Pentru a putea aduna probe şi a cerceta din toate punctele


de vedere activitatea infracţională a unei persoane este necesară
stabilirea încă din prima fază a infracţiunii ce urmează a fi
investigată.
Înainte de a planifica şi a porni la cercetarea unei infracţiuni
trebuie să cunoaştem exact care este acea infracţiune.
De exemplu, dacă există proba certă că o persoană a sustras un
bun ce se află în posesia sau detenţia altei persoane, este clar că
urmează a se efectua cercetări pentru comiterea infracţiunii de
furt.
Este de asemenea adevărat şi faptul că pe parcursul
cercetărilor se poate stabili o agravantă, o altă faptă sau un
concurs de infracţiuni, dar existenţa faptei pentru care au fost
demarate cercetările subzistă.
Practic stabilirea existenţei infracţiunii constă într-o analiză
paralelă a datelor iniţiale, rezultate din sesizare şi condiţiile
prevăzute de legea penală pentru existenţa infracţiunii.
În cazul infracţiunii de tîlhărie, un element important, pe
lîngă condiţiile prezentate la infracţiunea de furt, este “existenţa
unei acţiuni violente.” Nu are importanţă modul de realizare al
violenţelor, existenţa lor clară şi deposedarea victimei de un bun
conduce către existenţa infracţiunii de tîlhărie.

2. Stabilirea ecxactă a locului şi timpului săvîrşirii faptei.

Determinarea precisă a locului şi timpului săvîrşirii faptei se


realizează analizînd datele din sesizare şi informaţiile adunate
prin mijloace specifice. Deasemeni această problemă se poare
rezolva şi cu ocazia efectuării cercetării locului faptei.
Lămurirea acestei probleme are importanţă din mai multe
considerente:
-locul faptei şi timpul săvîrşirii acesteia, oferă
multiple posibilităti pentru identificarea, relevarea, fixarea şi
ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă
-asigură indicii preţioase pentru identificarea şi
căutarea autorului faptei
-asigură indicii în vederea formării corecte a cercului
de suspecţi
-ajută la canalizarea activităţii de culegere de
informaţii cu prioritate în zona stabilită
-cunoaşterea locului şi timpului săvîrşirii faptei
constituie punctul de plecare în identificarea martorilor
-se pot obţine date despre locul unde au fost ascunse
sau valorificate bunurile sustrase.
-prezintă importanţă pentru realizarea unei incadrări
juridice a faptei cît mai corecte.

3. Identificarea făptuitorilor şi contribuţia fiecăruia la


comiterea faptei.

Importanţa identificării făptuitorilor este iminentă şi nu


necesită comentarii. O dată cu aceasta însă se impune
cunoaşterea tuturor persoanelor care au participat la comiterea
infracţiunii precum şi contribuţia fiecăruia la realizarea actului
infracţional.
Activitatea are importanţă în cazul furturilor şi tîlhăriilor
comise de grupuri de infractori. Stabilirea concretă a modului de
constituire al grupului, a înţelegerilor dintre membrii grupului,
scopul realizării grupului şi rolul fiecăruia în grupul respectiv, ajută
organul de anchetă să stabilească exact dacă li se va reţine în
sarcina proprie şi infracţiunea de “asociere în vederea săvîrşirii de
infracţiuni”
De asemenea, această problemă o dată lămurită, ajută
ulterior, la individualizarea corectă a pedepselor de către instanţa
de judecată.

4. Modul de operare folosit de făptuitori.

Una din sarcinile importante ale cercetării infracţiunilor de


furt şi tîlhărie este stabilirea modului de operare. Aceasta
prezintă importanţă din următoarele considerente:
- în funcţie de modul de operare se poate stabili dacă fapta a fost
comisă în forma simplă sau calificată.
- pentru infracţiunea de tîlhărie se poate stabili în ce au constat
violenţele, ameninţările sau acţiunile prin care victima a fost pusă
în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra.
- se pot stabili mijloacele folosite la comiterea faptei şi luarea
măsurilor pentru identificarea şi ridicarea lor.
- se realizează cu uşurinţă formarea cercului de suspecţi,
folosindu-se evidenţele după modul de operare.
- ajută organele de anchetă la extinderea cercetărilor la alte
fapte rămase cu autori necunoscuţi.
Modurile de operare in cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie
sunt multe şi diverse, cunoscînd totodată o adaptare la evoluţia
societăţii.

5. Identificarea persoanei prejudiciate.

De cele mai multe ori persoana care reclamă comiterea


faptei, este una şi aceeaşi cu persoana prejudiciată, situaţie ce
permite identificarea cu uşurinţă a acesteia.
Practica a demonstrat că în multe cazuri, persoana
prejudiciată nu este cunoscută şi trebuie identificată. În cazul
infracţiunii de furt, identificarea persoanei prejudiciate permite
desfăşurarea corectă a cercetărilor avînd în vedere că această
persoană poate furniza o serie de informaţii pertinente în legătură
cu comiterea faptei şi bunurile sustrase.
Identificarea persoanei vătămate constituie o sarcină
deosebită în cazul săvîrşirii infracţiunii de tîlhărie, în care victima
se află în stare de inconştienţă sau a decedat, iar asupra ei nu se
află nici un act de identitate pentru că i-au fost sustrase de
făptuitor, sau nu le avea asupra sa.
In activitatea de identificare a persoanei, în contextul
investigării infracţiunii de furt, se include şi activitatea de
cunoaştere a persoanei vătămate în sensul preocupărilor
acesteia, al anturajului, al stării de sănătate mentală, al
legăturilor cu familia etc. Se pune această problemă, deoarece
practica judiciară a demonstrat faptul că persoana vătămată
prezintă organelor de anchetă penală, aspectele privind
activitatea infracţională în funcţie de elementele prezentate
anterior. De multe ori din varii motive realitatea este denaturată
chiar în mod voit. Spre exemplu declară mai multe bunuri sau mai
puţine, ca fiind sustrase.

6. Identificarea bunurilor şi valorilor sustrase.

Problema identificării bunurilor şi valorilor sustrase se pune


atît în cazul infracţiunilor de furt în dauna persoanelor fizice şi
juridice, cît şi în cazul infracţiunilor de tîlhărie.
Determinarea corectă a bunurilor şi valorilor sustrase cu
ocazia comiterii infracţiunilor de furt şi tîlhărie ajută la:
- recuperarea bunurilor şi valorilor sustrase, respectiv a
prejudiciului.
- darea în urmărire a bunurilor şi valorilor sustrase.
- verificarea şi stabilirea cu exactitate dacă bunurile sau valorile
reclamate ca furate au fost în posesia victimei.
- în funcţie de caracteristicile bunurilor sustrase se stabilesc
locurile şi persoanele unde ar fi putut ajunge aceste bunuri.
Practica judiciară a demonstrat faptul că de foarte multe ori
persoana reclamă că i s-au furat mai multe bunuri decît în
realitate. Prin aceasta încearcă să-şi acopere o serie de lipsuri în
gestiune sau să obţină despăgubiri mai mari decît prejudicial real.

7. Stabilirea destinaţiei bunurilor sau valorilor


sustrase.

O obligaţie majoră a organelor de anchetă o constituie


cunoaşterea destinaţiei bunurilor şi valorilor sustrase. Aceasta se
realizează analizînd declaraţiile tuturor părţilor implicate, a
martorilor, precum şi a informaţiilor descoperite cu ocazia
investigaţiilor efectuate în cauză.
Importanţa clarificării acestei probleme constă în :
• Oferă garanţia recuperării prejudiciului prin
restituirea bunurilor şi valorilor sustrase persoanei
păgubite.
• Constituie un mijloc de probă în dovedirea
vinovăţiei făptuitorului.
• Dă posibilitatea descoperirii eventualilor complici
sau tăinuitori la infracţiunea comisă.
• Dă posibilitatea stabilirii bunei sau relei credinţe a
persoanelor care au achiziţionat bunurile de la
făptuitor.
• Identificarea unor martori.

8. Posibilităţile de căutare, ridicare, recuperare a


bunurilor furate.

O dată identificate şi reperate ca destinaţie bunurile şi


valorile furate trebuie căutate şi recuperate.
Căutarea şi ridicarea bunurilor şi valorilor furate se poate realize
prin activităţi de tactică criminalistică precum: percheziţia şi
ridicarea de obiecte şi înscrisuri.
În cazul în care persoana la care se găsesc bunurile sau
valorile sustrase, nu are nici o implicaţie în comiterea faptei şi
este cumpărător de bună credinţă şi refuză să predea bunurile în
cauză, pînă la lămurirea situaţiei, aceste bunuri se vor lăsa în
custodia persoanei respective, încheindu-se un proces-verbal în
acest sens.

9.Existenţa concursului de infracţiuni.

Legea penală incriminează clar atît pentru infracţiunea de


furt, cît şi pentru cea de tîlhărie posibilitatea producerii lor în
formă agravată.
Forma agravată a faptei se stabileşte prin analiza
modalităţilor de producere şi încadrarea situaţiei reale în
prevederile legale.
Pe lîngă acest aspect este necesar ca organele de anchetă
să stabilească exact existenţa sau inexistenţa altor infracţiuni pe
lîngă infracţiunea de bază.
Se impune lămurirea acestei probleme deoarece de foarte
multe ori infracţiunile de furt şi tîlhărie se comit în concurs cu alte
fapte de acelaşi gen sau diferite. De asemenea, codul penal, în
art. 33 stipulează ”concursul de infracţiuni” ceea ce obligă
organele de anchetă ca pe timpul cercetărilor să lămurească şi
acest aspect.
EXEMPLE: -tîlhărie în concurs cu infracţiuni la viaţa sexuală
(viol, perversiuni sexuale).
-furt în concurs cu infracţiuni la regimul circulaţiei.
-furt în concurs cu infracţiuni de distrugere.
-tîlhărie în concurs cu infracţiuni la regimul armelor,
munitiilor, substanţelor ori produselor toxice sau stupefiantelor.

10. Depistarea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor


care au favorizat săvîrşirea acestor fapte şi stabilirea măsurilor de
prevenire.

Una din atribuţiile organelor de poliţie este “prevenirea şi


combaterea săvîrşirii de infracţiuni”.
Pentru a putea realiza acest deziderat este absolut
necesară cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor care au favori
comiterea infracţiunilor, lucru ce nu se poate face mai bine decît
în timpul cercetării infracţiunilor constatate.
Este evidentă multitudinea cauzelor şi condiţiilor care
favorizează comiterea infracţiunilor de furt şi tîlhărie, dar numai
cunoscînd aceste cauze putem stabili măsurile de prevenire.
EXEMPLU: Se constată comiterea mai multor infracţiuni de
tîlhărie într-o zonă întunecoasă şi nepăzită dintr-un parc, pe unde
trec mai multe persoane în drum către şi de la serviciu.
Cunoscînd aceasta se poate interveni pentru
iluminarea zonei respective, paza acesteia şi supravegherea
atentă în orele critice.

ACTIVITATI PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNTREPRINDĂ


ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ CU OCAZIA INVESTIGĂRII
INFRACŢIUNII DE FURT ŞI TÎLHĂRIE.

Anchetarea infracţiunilor de furt şi tîlhărie se realizează de


către organele judiciare. Acestea sunt obligate să realizeze
ancheta conform metodologiei şi legislaţiei în vigoare, să obţină
rezultatele urmărite fără a încălca drepturile omului. O investigare
criminalistică pertinentă, legală şi profesională se realizează
plecînd de la faptă la autor şi nu invers. Pentru acest deziderat
organele de anchetă au la dispoziţie o serie întreagă de activităţi
tactice legale.
După ce a primit sesizarea organul de urmărire penală va
efectua următoarele acte procedurale:
1. Constatarea infracţiunii flagrante.
2. Cercetarea locului faptei.
3. Ascultarea persoanei vătămate.
4. Ascultarea martorilor.
5. Efectuarea de percheziţii.
6. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.
7. Identificarea, urmărirea, prinderea şi ascultarea
învinuitului.

1. Constatarea infracţiunii flagrante.

Infracţiunea este flagrantă dacă este descoperită în


momentul săvîrşirii sau imediat după comiterea ei. În general,
constatarea infracţiunii în flagrant ajută substanţial la cercetare,
iar în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie descoperite în
momentul săvîrşirii sau imediat după săvîrşire soluţionarea
cazului este relative simplă.
Opinia că descoperirea în flagrant a infracţiunilor de furt şi
tîlhărie simplifică ancheta este argumentată de faptul că în acest
caz poate fi reţinut uşor autorul, se recuperează bunurile sustrase
şi se găsesc probe indubitabile care să-l incrimineze pe autor.
De regulă astfel de cazuri se întîlnesc în locuri publice unde
se află mai multe persoane şi autorul este urmărit de victimă, de
strigătul public , de alte persoane sau chiar de către organele de
ordine publică aflate în timpul serviciului.
De asemenea putem considera flagrantă prinderea
autorului în apropierea locului faptei, avînd asupra sa obiecte sau
bunuri de natură a-l presupune participant la comiterea ei. Şi
acest caz înlesneşte cercetarea, avînd în vedere existenţa
făptuitorului, a instrumentelor folosite şi a bunului produs al
infracţiunii.
În toate cazurile de constatare în flagrant a infracţiunilor de
furt şi tîlhărie se impune efectuarea unei cercetări amănunţite a
locului faptei. Constatările făcute cu această ocazie vor fi
menţionate în procesul verbal de constatare în flagrant.
Cele prezentate mai sus, se referă la infracţiunile flagrante
constatate în mod spontan. Pentru infracţiunile de furt şi tîlhărie
constatate în flagrant în urma unor activităţi pregătite şi
organizate de organele judiciare, pe baza informaţiilor deţinute,
se urmează aceeaşi metodologie, inclusiv efectuarea amănunţită
a cercetării locului faptei.

2. Cercetarea la faţa locului.

Cercetarea locului faptei este necesară şi obligatorie la


toate infracţiunile de furt şi tîlhărie, este o activitate
indispensabilă realizării scopului procesului penal.
Cînd spunem cercetarea locului faptei, în cazul infracţiunilor
de furt şi tîlhărie ne gîndim la o cercetare amănunţită a locului
faptei unde s-a consumat fapta, a traseului parcurs de făptuitor,
intrările şi ieşirile din cîmpul infracţional, împrejurimile locului
faptei, locul unde au fost exercitate violenţele precum şi locul
unde au fost ascunse bunurile.
Prin cercetarea locului faptei în care s-a consumat o
infracţiune de furt sau tălhîrie se pot obţine:
- date importante cu privire la metodele şi mijloacele
folosite la săvîrşirea faptei.
- perioada de timp în care s-a consemnat
infracţiunea.
- numărul persoanelor care au participat la comiterea
infracţiunii.
- instrumentele folosite de autori la comiterea faptei.
- vor fi descoperite fixate şi ridicate urmele lăsate de
autor.
- se vor preleva şi ridica urme biologice provenite de la
autor.
- se găsesc obiectele pierdute sau abandonate de autor.
- se realizează exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul
cîinelui de urmărire.
- se pot evidenţia împrejurările negative, a indiciilor ce
pot demonstra înscenarea furtului sau tîlhăriei.
- se stabilesc martori oculari care pot contribui
substanţial la rezolvarea cazului.
- se trag concluzii şi se elaborează primele versiuni cu
privire la modul de comitere al faptei şi autori.

3. Ascultarea persoanei vătămate.

În cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie, activitatea de


identificare şi ascultare a victimei se realizează cît mai urgent
posibil. Trebuie ţinut cont însă de starea în care se află victima
imediat după comiterea faptei.
Pentru infracţiunea de tîlhărie este indicată audierea
imediată a victimei, cel putin referitor la semnalmentele
făptuitorilor, avînd în vedere faptul că victima a suferit o serie de
agresiuni fizice şi poate deceda în perioada imediat următoare.
Prin realizarea activităţii de ascultare a persoanei vătămate
se realizează o serie de obiective:
• Obţinerea de date concrete cu privire la modul în care se
prezinta locul faptei inainte de infracţiune şi cum se
prezintă după.
• Obţinerea de date concrete cu privire la bunurile
furate( elemente de identificare, caracteristici, semne
particulare).
• Obţinerea de date concrete privind semnalmentele
făptuitorului sau datele de identificare cînd acesta este
cunoscut de victimă.
• Obţinerea unor date privind persoanele bănuite de
comiterea faptei, persoanele care aveau cunoştinţă de locul
şi existenţa bunurilor furate.
• Valoarea totală a prejudiciului.
• Date privind modul în care victima şi-a petrecut timpul
înainte, în timpul şi după comiterea faptei. Toate
informaţiile primite de la victimă precum şi toate afirmaţiile
acesteia sunt consemnate în declaraţii.

4. Efectuarea de percheziţii.

Efectuarea de percheziţii este recomandată de practica


judiciară în investigarea unei marje mari de infracţiuni, dar cu
precădere în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie. Utilitatea
percheziţiei în investigarea infracţiunilor de furt şi tîlhărie constă
în:
a) posibilitatea descoperirii obiectelor care au fost folosite
la comiterea infracţiunii.
b) descoperirea probelor şi mijloacelor materiale de probă
în vederea documentării activităţii infracţionale.
c) descoperirea bunurilor furate.
d) descoperirea unor bunuri sau valori ce fac obiectul unor
fapte comise anterior sau deţinute contrar dispoziţiilor legale.
e) descoperirea unor obiecte de îmbrăcăminte sau
încălţăminte purtate de făptuitor în momentul săvîrşirii faptei,
care au lăsat urme la faţa locului, sau pe care se pot găsi resturi
de urme materiale sau urme biologice.
f) descoperirea unor bunuri sau valori ce aparţin
făptuitorului şi care pot servi la acoperirea prejudiciului.
Pe parcursul investigării infracţiunilor de furt şi tîlhărie
constatate în flagrant se efectuează percheziţii corporale şi
domiciliare la persoanele implicate imediat.

5. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.

Activităţi de verificare şi ridicare de înscrisuri se efectuează


de către organul judiciar şi în cazul investigării infracţiunilor de
furt şi tîlhărie.
Apar şi o serie de aspecte specifice pe de o parte în cazul
cînd aceste infracţiuni aduc atingere patrimoniului persoanelor
fizice şi pe de altă parte cînd s-a adus atingere proprietăţii
publice.
În cazul furtului sau tîlhăriei săvîrşit asupra unei persoane
se vor verifica şi ridica înscrisurile care au aparţinut victimei şi
sunt găsite la autor sau la alte persoane (notiţe, agende, scrisori),
înscrisurile care dovedesc existenţa bunurilor reclamate ca furate
precum şi înscrisurile care dovedesc legătura autorului cu partea
vătămată( contracte de vînzare-cumpărare, de închiriere, facturi
telefonice).
În cazul furturilor săvîrşite asupra proprietăţii publice vor fi
verificate şi ridicate documentele contabile şi alte documente de
evidenţă precum şi documente de corespondenţă.
Prin verificarea amănunţită şi profesională a înscrisurilor se
realizează:
- aprecierea oportunităţii dispunerii unor expertise sau
constatări tehnico-ştiinţifice.
- stabilirea întinderii reale a prejudiciului.
- descoperirea unor aspecte negative legate de înscenarea
comiterii faptei cu scopul de a acoperi alte infracţiuni comise
anterior.
- extinderea cercetărilor la alte fapte comise de învinuit.

6.Identificarea, urmărirea şi prinderea infractorilor.

Activităţile de identificare, urmărire şi prindere a


făptuitorilor, constituie problema esenţială a investigării
infracţiunilor de furt şi tîlhărie, practic scopul final şi trebuie avută
în vedere din primul moment al cercetării.
Practic întreaga paletă de activităţi desfăşurate de organul
de urmărire penală are ca ţintă finală prinderea şi pedepsirea
făptuitorului.
Pentru atingerea acestui scop organele judiciare se folosesc
de datele obţinute cu ocazia :
- cercetării la faţa locului
- ascultării părţii vătămate.
- ascultării martorilor.
- percheziţiilor.
- constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor medico-
legale.
- investigaţiilor efectuate la locul faptei şi în împrejurimi.
În practica judiciară se folosesc, cu rezultate bune, pentru
identificarea autorilor de furturi sau tîlhării, o serie de programe:
a) analiza modului de operare.
La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Romane s-a
organizat un sistem de evidenţă a modurilor şi procedeelor
specifice de săvîrşire a furturilor şi tîlhăriilor.
b) A.F.I.S.- program ce realizează identificarea persoanelor
(făptuitorului) după amprentă. La nivelul poliţiei romane există
acest program care este foarte util în identificarea infractorilor.
c) Portretul vorbit (portretul robot sau amprenta facială)
este o altă posibilitate de identificare a făptuitorilor în cazul
infracţiunilor de furt şi tîlhărie.
Porteretul robot se realizează pe baza datelor obţinute de
la victimă, martori sau alte persoane.
d) Programul IMAGETRAK este un program mai complex cu
legături internaţionale care permite identificarea persoanei după
fotografie, semne particulare şi alte date personale.

ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU


ADMINISTRAREA PROBELOR

Pentru atingerea scopului final al activităţii de cercetare şi


anume prinderea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă
legea, organele judiciare trebuie să “administreze probe”.
Activităţile care conduc la administrarea probelor sunt:
1. Planificarea cercetării.
2. Ascultarea învinuitului.
3. Ascultarea martorilor şi a altor persoane.
4. Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-
ştiinţifice şi expertize.
5. Efectuarea de confruntări.
6. Efectuarea de prezentări pentru recunoaştere.
7. Efectuarea de reconstituiri.
8. Efectuarea de conduceri în teren.
9. Identificarea şi ridicarea de bunuri, valori şi înscrisuri.
1. Planificarea cercetărilor.

O bună organizare a activităţilor de cercetare


impune planificarea acesteia. Planificarea activităţii de cercetare
se materializează în planuri de cercetare întocmite întotdeauna în
formă scrisă care trebuie să ţină seama de trei principii:
- respectarea legalităţii şi a drepturilor omului
- individualitatea fiecărui plan
- caracterul dinamic al planificării
Planul de cercetare va cuprinde toate versiunile
posibile, problemele ridicate de fiecare versiune, metodele
folosite pentru rezolvarea problemelor şi timpul necesar acestor
activităţi.
Pentru cauzele mai simple planul de cercetare se mai
numeşte şi “notă de sarcini”.
În cazul unei infracţiuni de furt din locuinţă se va lua
în calcul şi versiunea unei înscenări şi se va verifica această
versiune.
Problemele de lămurit în acest caz diferă de
problemele ce trebuie lămurite în cazul unei infracţiuni de furt din
buzunare sau din autovehicule.
Cercetînd o versiune de tîlhărie comisă cu o armă de foc se
vor lămuri şi problemele referitoare la folosirea armei, felul armei,
urmele lăsate, găsirea armei.
În cazul unei versiuni de tîlhărie cu moartea victimei,
specifice vor fi problemele referitoare la cauza morţii, mijloacele
folosite, mobilul, împrejurările care au concurat la decesul
victimei.
2. Ascultarea învinuitului.

Activitate indispensabilă atît din punct de vedere


legal, cît şi tactic, ascultarea învinuitului trebuie realizată cu mare
atenţie şi profesionalism.
Practica judiciară a demonstrat faptul că în cazul
infracţiunilor de furt şi tîlhărie de cele mai multe ori învinuitul
încearcă să ascundă adevărul sau demascarea altor persoane
care au participat la comiterea faptei (coautori, complici,
instigatori, tăinuitori).
De asemenea pe parcursul anchetei şi chiar în faza
de judecată, învinuitul revine asupra primei declaraţii în unele
cazuri de mai multe ori.
Pentru evitarea acestor aspecte negative, organul
judiciar va verifica operativ toate afirmaţiile învinuitului şi va
stabili coroborat cu alte probe dacă versiunile sale sunt reale sau
false.
3. Ascultarea martorilor şi a altor persoane.

Ascultînd martorii şi alte persoane care deţin date


despre activitatea infracţională, în cazul infracţiunilor de furt şi
tîlhărie se lămuresc o serie de aspecte:
- dacă versiunea învinuitului este reală
- numărul autorilor
- modul de comitere a faptei
- bunurile sustrase şi locul unde se află acestea
- obiectele folosite la comiterea faptei
- semnalmentele făptuitorilor
- locul pe unde a fugit şi unde s-a ascuns făptuitorul
Pe lîngă persoanele care au perceput direct sau
indirect activitatea infracţională în cazul investigării infracţiunilor
de furt şi tîlhărie se pot audia şi persoane care nu au legătură cu
fapta, dar pot lămuri unele aspecte(experţi, tehnicieni, medici,
psihologi).
4. Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-
ştiinţifice şi expertize.

Legea penală prevede că se dispun constatări


tehnico-ştiinţifice şi expertise în cazul cînd pentru lămurirea unor
aspecte este necesară concluzia unui specialist.
Cercetarea furturilor şi tîlhăriilor confirmă ipoteza că
nu poate exista infracţiune perfectă şi că acest gen de infracţiuni
solicită mult opinia specialiştilor prin constatări tehnico-ştiinţifice,
medico-legale şi expertize.
În cazul infracţiunilor de furt se impune dispunerea şi
efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize
dactiloscopice, traseologice, fizico-chimice şi biocriminalistice.
Pe lîngă acestea, cercetarea unei infracţiuni de tîlhărie
impune obligatoriu realizarea unei constatări medico-legale prin
care să se stabilească:
- dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale.
- natura leziunilor constatate şi mecanismul de formare.
- instrumentele sau obiectele cu care au fost create
leziunile.
- data producerii leziunilor.
- consecinţele leziunilor provocate asupra integrităţii
corporale, sănătăţii sau vieţii victimei.
- numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru
vindecare.
- dacă viaşa victimei a fost pusă în pericol.
- data instalării morţii şi mecanismul de producere (tîlhărie
cu moartea victimei).
- raportul de cauzalitate între leziunile existente pe corpul
victimei şi rezultatul produs.
Dacă autorul infracţiunii a fost prins la locul faptei
sau imediat după comiterea acesteia se impune obligatoriu
expertizarea urmelor prelevate de pe corpul şi îmbrăcămintea
acestuia.
5. Efectuarea de confruntări.

Este cunoscut faptul că activitatea de confruntare se


realizează în vederea înlăturării contrazicerilor dintre declaraţiile
părţilor precum şi pentru a întări unele declaraţii.
În cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie se vor putea
efectua confruntări între învinuit şi partea vătămată, învinuit şi
martori şi dacă se impune chiar între martori.
Cu ajutorul confruntării se pot lămuri aspecte cum ar
fi:
- persoana făptuitorului.
- mobilul comiterii faptei.
- bunurile sustrase.
- numărul participanţilor la faptă.
- modificările survenite în cîmpul infracţional.
- sinceritatea persoanei audiate.
6. Efectuarea de prezentări pentru recunoaştere.

Prezentarea pentru recunoaştere este o activitate


tactică folosită foarte des în decursul cercetării infracţiunilor de
furt şi tîlhărie.
Activitatea are drept scop identificarea învinuitului
(autorului), a altor participanţi la comiterea faptei şi a bunurilor
sustrase.
Prezentarea pentru recunoaştere se face cu ajutorul
victimei, a martorilor oculari şi a persoanelor care au cumpărat
bunurile produs al infracţiunii.
7. Efectuarea de reconstituiri.

Este o activitate procedurală de mare utilitate în


cercetarea infracţiunilor de furt şi tîlhărie. Prin reconstituire se
poate reprezenta experimental o parte din fapta comisă sau
întreaga faptă.
Reconstituirea ajută la lămurirea următoarelor
aspecte:
- verificarea declaraţiilor învinuitului, martorilor şi a
persoanei vătămate.
- posibilitatea sau imposibilitatea comiterii faptei în
condiţiile date.
- reproducerea unor activităţi desfăşurate de autor.
- posibilităţile martorilor sau a persoanei vătămate de a
vedea sau a auzi cele declarate.
- verificarea unor versiuni.
- existenţa unei eventuale înscenări a infracţiunii.

8. Efectuarea de conduceri în teren.

Este o activitate nestipulată expres de legea


procesual penală dar acceptată de instanţele din Romania.
Această activitate se realizează de regulă cu făptuitorul în
vederea lămuririi unor situaţii recunoscute de acesta, dar despre
care nu poate preciza amănunte.
De exemplu, pentru a se stabili exact denumirea
străzii şi numărul poştal al unui imobil unde s-a comis infracţiunea
şi pe care făptuitorul nu le poate preciza din diferite motive se
procedează la deplasarea în teren împreună cu autorul.
Rezultatele activităţii se materializează într-un
proces-verbal de conducere în teren.
9. Identificarea de bunuri, valori şi înscrisuri.

Pentru documentarea solidă a activităţii infracţionale


a unui autor de furt sau tîlhărie, organul de anchetă este obligat
să strîngă absolut toate probele. Bunurile, valorile, înscrisurile
care au legătură cu fapta trebuie ridicate şi folosite ca atare.
În cazul în care bunurile sau înscrisurile constituie probe iar
deţinătorul acestora refuză să le predea organelor judiciare, se
procedează la ridicarea silită conform prevederilor art. 99 din
C.P.P.

ACTIVITĂŢI CE SE ÎNTREPRIND PENTRU EXTINDEREA


CERCETĂRILOR ASUPRA TUTUROR INFRACŢIUNILOR ŞI
INFRACTORILOR.

Extinderea cercetărilor este o obligaţie prioritară a


organului de anchetă, care trebuie realizată pe tot parcursul
cercetării unei infracţiuni.
Este evident faptul, demonstrat şi de practica
judiciară că nu toţi autorii de furturi şi tîlhării sunt prinşi după
comiterea primei fapte. De cele mai multe ori infractorul sau
grupul de infractori în momentul prinderii de către organele de
poliţie au deja comise mai multe infracţiuni. Acestea trebuie
depistate şi documentate pentru a fi reţinute în sarcina
făptuitorilor.
De asemenea de multe ori se reuşeşte prinderea unui
făptuitor care refuză să recunoască faptul că împreună cu el la
comiterea faptei au mai participat şi alte persoane. Organul de
anchetă are sarcina de a extinde cercetările în vederea
identificării, prinderii şi tragerii la răspundere şi a acestor
persoane.

PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII FURTURILOR


SĂVÎRŞITE ÎN SECTORUL TRANSPORTURILOR FEROVIARE

Furturile comise în sectorul transporturilor feroviare


prezintă unele particularităţi. Astfel, modul de săvîrşire a faptelor
este specific, în sensul că sunt furturi din vagoane, garnituri de
tren.
Modul de sesizare – comiterea faptelor este sesizată de
reprezentanţii C.F.R., nu neapărat de proprietarii bunurilor
sustrase şi de regulă se sesizează în alt loc decît locul comiterii.
Constatarea faptei se face de către organul de poliţie unde
s-a sesizat fapta. Este posibil însă ca săvîrşirea faptei să fi avut loc
la sute de km distanţă. Acest aspect îngreunează realizarea
cercetării locului faptei. Trebuie considerat loc al faptei de
exemplu, locul unde a staţionat garnitura de tren şi s-a comis
fapta, drumul parcurs şi opririle efectuate precum şi locul unde s-
a constatat fapta.
De multe ori, se fură dintr-un vagon, din componenta unei
garnituri de tren şi pînă la locul unde se constată fapta, garnitura
suferă mai multe modificări.
O altă particularitate o prezintă persoana care a sesizat
fapta, raportul dintre aceasta şi evenimentul produs.
Modul de operare este specific acestor furturi, fie prin
ruperea sigiliilor, fie prin spargerea pereţilor vagoanelor.
Documentele însoţitoare ale mărfii – cu ocazia cercetării
locului faptei se ridică obligatoriu documentele care însoţesc
marfa. Acestea vor fi verificate şi analizate foarte atent pentru a
se lămuri existenţa sau inexistenţa mărfii sau o eventuală
simulare a furtului cu scopul de a se acoperi alte fapte.
PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII FURTURILOR DE ŞI DIN
AUTOVEHICULE.

Furturile de autovehicule au luat o amploare foarte mare în


ultima perioadă, datorită numărului mare de maşini, diversităţii de
mărci precum şi posibilităţii persoanelor de a se deplasa în afara
graniţelor ţării.
În investigarea furturilor de autovehicule se pleacă
inevitabil de la cele două mari scopuri urmărite de autor:
- furtul autovehiculului în vederea schimbării unor
caractere(serie, şasiu şi alte elemente de identificare) şi vinderea
acestuia ca autoturism în sine.
- furtul autovehiculului în vederea demontării acestuia şi
vinderii părţilor componente.
Trebuie amintit aici şi un al treilea aspect mai rar
întălnit şi anume furtul unui autovehicul şi vinderea acestuia cu
acte false.
Activităţile prioritare în cazul investigării unor furturi
de autovehicule sunt:
- cercetarea la faţa locului.
- percheziţii domiciliare şi la ateliere de reparaţii auto.
- darea în urmărire a autovehiculului.
- verificări şi investigaţii în tîrguri şi locuri unde se vînd
maşini.
Furturile din autovehicule au o pondere foarte mare
în evidenţa infracţiunilor de furt. Cu toate că valoarea
bunurilor sustrase, de cele mai multe ori nu este mare
aceste furturi au un impact negativ, deranjant, de
nesiguranţă.
De multe ori autorii acestui gen de infracţiune au
cunoştinţe tehnice şi în domeniul electronicii pentru a putea
anihila sistemele de alarmare şi de a bloca sistemele de închidere
ale uşilor autovehiculelor.
De cele mai multe ori autorii , fie că acţionează
singuri sau în grup sunt specialităţi pe acest gen de furt şi au un
anumit mod de operare.
Pentru investigarea corectă a unui furt din auto este
necesară o cercetare la faţa locului profesională, ocazie cu care să
se poată găsi o serie de urme papilare sau de alt gen necesare la
identificarea şi prinderea autorului.
De asemenea se impune identificarea tuturor bunurilor
sustrase şi darea lor în urmărire.
Pentru a strînge o serie de probe concludente vor fi audiate
cît mai multe persoane care se ocupă cu vînzarea sau reparaţia
autovehiculelor, conducători de taxi sau mijloace de transport în
comun.