Bolile aparatului respirator - terapii complementare Prevenirea si tratarea bolile aparatului respirator cu ajutorul terapiilor complementare reprezinta subiectul

unei carti realizate sub coordonarea dr. farm. Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Stiinte Medicale, aparuta la Editura Fiat Lux si lansata joi seara la Sala Dalles. Potrivit coordonatorului lucrarii "Afectiunile aparatului respirator. Terapii complementare", aceasta are un dublu scop: semnalarea altor posibilitati terapeutice decat cele obisnuite si aducerea in actualitate, selectiv, a remediilor nationale, multimilenare ale diferitelor civilizatii, inclusiv traco-geto-dacice, care au la baza vindecarea trupului impreuna cu cea a sufletului, intr-un tot unitar. Cartea supune atentiei prevenirea si tratarea afectiunilor aparatului respirator - tusea, sangerarile nazale, rinitele acute, rinita alergica, gripa, sinuzita, laringitele acute, amigdalitele, traheobronsita, bronsitele cronice, emfizemul pulmonar, bronhopneumonia cronica obstructiva, astmul bronsic, pneumoniile, tuberculoza pulmonara, cancerul bronsic etc. - cu ajutorul terapiilor complementare fitoterapia, aromaterapia, terapiile Ayurveda, gemoterapia, apiterapia, fitobalneologia, terapiile nutritionale, dietoterapia, balneofizioterapia, homeoterapia, psihoterapia, kinetoterapia, acupunctura, reflexoterapia, presopunctura, terapia prin arta, bioterapia s.a. Capitolele referitoare la aceste terapii sunt redactate de specialisti in domeniu. Dr. farm. Ovidiu Bojor spune ca, in conditiile in care functia respiratorie este indispensabila, vitala pentru intreg organismul, deficientele acute sau cronice ale acesteia se

rasfrang asupra homeostaziei in general si in special asupra sistemului nervos. Odata cu schimbarea modului de viata, confortul, sedentarismul, stresul, poluarea individuala (fumatul) si colectiva, alterarea aerului prin chimizarea agriculturii, prin industrializare au facut ca bolile aparatului respirator sa se extinda. Tot ca tribut platit modului de viata modern se inregistreaza din ce in ce mai mult scaderea capacitatii de aparare locala, respectiv a tesuturilor aparatului respirator si, in general, a intregului organism. Dr. farm. Ovidiu Bojor sustine ca afectiunile aparatului respirator au o evidenta componenta psihica, in prevenirea si tratarea lor putandu-se apela si la terapia prin arta, respectiv la cromo-psihoterapie, bazata pe folosirea culorilor spectrului solar, si melo-psihoterapie, bazata pe folosirea adecvata a muzicii. "Chiar daca fac obiectul unor vechi controverse, noi am pus in dezbatere pentru patologia respiratorie, sub semnatura unor medici cu spirit critic, bioterapia si litoterapia sau cristaloterapia. Cat priveste dietoterapia, recomandari adecvate afectiunilor aparatului respirator se regasesc in aproape toate capitolele cartii. In sfarsit, deoarece a capatat proportiile unui fenomen ingrijorator, am alocat un capitol special pentru astmul bronsic infantil, abordat minutios dintr-o perspectiva pluriterapeutica foarte complexa", a explicat dr. farm. Ovidiu Bojor. In legatura cu terapiile naturiste sau complementare, coordonatorul cartii subliniaza ca acestea capata teren din ce in ce mai mare, raportul fiind in unele tari de 1 la 1, fata de acum 50 de ani cand era de 9 la 1 in favoarea chimioterapiei.

Materia prima utilizata in terapiile complementare trebuie sa fie din zone departate de activitatea industriala, in cazul tarii noastre din lantul carpatic, sa provina din culturi biologice sau ecologice fara pesticide, ingrasaminte chimice. Dr. farm. Ovidiu Bojor a adus in discutie si o serie de plante care au fost utilizate pentru unele afectiuni, ulterior dovedindu-se nocive. Este vorba de spanz, tataneasa, marul lupului si, chiar, florile de podbal, care contin alcaloizi si care au efecte hepatotoxice. Tataneasa si marul lupului prolifereaza celula canceroasa, a spus specialistul, iar spanzul, asociat cu tataneasa, a provocat in urma cu doi ani intoxicatii grave la Iasi, afectand 40 de persoane care au ajuns la spital ca urmare a utilizarii acestei combinatii procurate de la diversi vanzatori de leacuri babesti. Pe de alta parte, o terapie noua, pe baza de vasc, si-a dovedit eficienta in anumite afectiuni, intre care si cancerul. ROMPRES Anemia poate fi definita ca o scadere a capacitatii sangelui de a transporta oxigen, cauzata de o concentratie mica a hemoglobinei. Celulele din corpul uman au nevoie de oxigen pentru a utiliza in totalitate combustibilii. Oxigenul este transportat de la plamani la tesuturi prin organism cu ajutorul celulelor rosii. Oxigenul se fixeaza pe hemoglobina, o molecula caracteristica oricarei celule rosii. Daca cantitatea de hemoglobina functionala este redusa atunci se poate spune ca apare anemia. Anemia care rezulta poate lua multe forme printre care: cea cauzata de o deficienta de fier, de vitamine (anemie megaloblastica), a tiroidei, distrugerea prematura a celulelor rosii (anemie hemolitica), inlocuirea

celulelor normale din maduva spinarii cu celule canceroase sau leucemia (anemie myelophthisica), ranirea maduvei spinarii (anemie aplastica), defecte structurale inascute ale celulelor rosii, inhibarea productiei de erythropoietin de catre sistemul imun (anemie cronica) si o incapacitarte de a produce hemoglobina sau de a se folosi de fier (anemie sideroblastica)... APARATUL RESPIRATOR Aparatul respirator este alcatuit din totalitatea organelor care asigura mecanismul respiratiei: al ventilatiei pulmonare, ca si al schimburilor de gaze de la nivelul alveolelor pulmonare - hematoza. Acestea sunt: caile respiratorii superioare (cavitatile nazale si faringele), cele inferioare (laringele, trahee si bronhii) si plamanii, ca organe principale ale actului respirator. Nasul si cavitatea nazala formeaza primul segment al acestui aparat. Nasul, formatiunea mediofaciala cu caracteristici specifice fiecarui individ si cu dublu rol functional (respirator si olfactiv) imbraca forma unei piramide cu fata in jos. Este alcatuit dintr-un schelet osteocartilaginos, compus din oasele nazale, cartilajele laterale, cartilajele aripii nasului (alare mari si mici), ca si alte accesorii, mai mici. La exterior este acoperit de un strat de muschi superficiali - pielosi - si tegument, iar la interior, captusit de mucoasa nazala, cu exceptia vestibulului captusit de tegument. Nasul prezinta o cavitate nazala care este impartita de un perete median (sept nazal) in doua cavitati, numite fose nazale. Septul nazal este format din lama perpendiculara a etmoidului si osul vomer (apex nasi), unde se termina cu septul fibros, mobil.

Fosele nazale comunica cu exteriorul prin doua orificii, numite narine, iar cu faringle, prin doua orificii largi, meaturi nazofaringiene, choane pe schelet. Fiecare fosa nazala prezinta anterior, in dreptul aripii nazale, un vestibul nazal, prevazut cu un prag denumit limen nasi, peri (vibrise) si glande, si fosa nazala propriu-zisa, ce purifica si umecteaza aerul inspirat. Fosa nazala are patru pereti, dintre care cel lateral este mai complicat si prezinta teri lame osoase: cornetele (concile) nazale, superior si mijlociu, prelungiri ale osului etmoid, si cel inferior atasat maxilarului ca os independent. Dedesubtul lor se formeaza niste spatii numite meaturi nazale in care se deschid sinusurile paranazale, cavitati accesorii ale foselor nazale. Acestea sunt sinusurile frontale, etmoidale, ale maxilarului si ale sfenoidului. Cavitatile nazale sunt captusite de o mucoasa foarte bogat vascularizata si impartita functional in doua regiuni: una in treimea superioara, mucoasa olfactiva, si una in partea inferioara, mucoasa respiratorie. Faringele reprezinta locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea digestiva, la care va fi deschis. Laringele, alcatuit dintr-un schelet cartilaginos, indeplineste functional rolul de a proteja calea respiratorie, ca si rolul unui organ al fonatiei. Este format din unirea a trei cartilaje neperechi: tiroid, cricoid si epiglota, si trei cartilaje perechi: aritenoide, corniculate si cuneiforme, articulate intre ele si prezentand ca mijloace de unire, ligamente si membrane. Laringele poseda doua categorii de muschi: extrinseci si intrinseci, care dupa actiunea lor sunt: dilatatori ai glotei, sau constrictori ai glotei si tensori ai corzilor vocale. Laringele este un organ cavitar, captusit de o mucoasa si prezinta in interior doua perechi de plici dispuse anteroposterior.

Plicile superioare se numesc ventriculare sau falsele coarde vocale, iar cle inferioare, plicile vocale - coardele vocale propriu-zise. Cavitatea laringiana se subimparte, in raport cu plicile, in trei etaje: spatiul dintre plicile vocale formeaza glota sau etajul mijlociu; deasupra se afla etajul supraglotic sau vestibulul laringian, iar dedesubt, etjul infraglotic, care comunica direct cu traheea. La formarea vocii ia parte contractia ritmica a muschiului vocal care produce vibratiile coloanei de aer. Calitatile sunetului: intensitatea, inaltimea, timbrul, sunt in raport de amplitudinea si numarul vibratiilor ca si de integritatea aparatului de rezonanta, format de cavitatile din jur: vestibul laringian, faringele, cavitatea bucala, cavitatea nazala, ca si sinusurile paranazale. Traheea este un tub fibrocartilaginos care continua in jos laringele si se intinde pana la nivelul vertebrei a IV-a, a V-a toracala, cu o lungime de 11-13 cm si cu un diametru de circa 2 cm. Ca structura traheea este alcatuita dintr-o tunica fibromusculocartilaginoasa, in grosimea careia se gasesc 6-20 semiinele cartilaginoase, legate intre ele prin ligamente inelare. Posterior, unind cele doua capete ale potcoavei cartilaginoase, se afla membrana traheeala, in grosimea careia se afla muschiul traheal. Contractia acestuia micsoreaza calibrul traheei. Tunica interna este formata din mucoasa ciliata, cu numeroase glande, specifice mucoaselor respiratorii. Plamanii reprezinta organele principale ale actului respirator. Ei ocupa aproape in intregime cavitatea toracica, fiind fiecare situati in cate o cavitate pleurala dreapta si stanga, separate pe linia mediana de catre mediastinul toracic.

Unui plaman i se descriu anumite aspecte morfologice: o baza in raport cu diafragma abdominala, un varf, fete si margini. Baza plamanului sau fata diafragmatica, usor boltita acoperita de pleura bazala, vine in contact cu fata superioara a difragmei. Fata costala, convexa, acoperita de pleura laterala, se afla in raport cu coastele si spatiile intercostale. Fata mediala, acoperita de pleura omonima, adaposteste in mijlocul ei hilul pulmonar si are raporturi cu organele mediastinului pentru care prezinta santuri sau impresiuni. Fata mediala a pulmonului stang prezinta in treimea inferioara o scobitura importanta pentru cord, impresiunea cardiaca. Marginea anterioara, mai accntuata, prezinta la pulmonul stang in treimea inferioara o scobitura, numita incizura cardiaca. Marginea posterioara este mai putin accentuata, iar marginea inferioara in raport cu santul sau sinusul costodiafragmatic. Pe fetele costalepulmonare se observa niste fisuri adanci, numite fisuri pulmonare. Plamanul drept prezinta o fisura oblica si una orizontala, care ii imparte in trei lobi; superior, mijlociu si inferior, iar la stangul, numai fisura oblica, aceasta impartindu-l in cei doi lobi, superior si inferior. La randul lor, fiecare lob pulmonar este divizat in unitati anatomice si functionale mai mici, numite segmente. Plamanul drept prezinta zece segmenta: lobul superior (3), lobul mijlociu (2), iar lobul inferior (5). Plamanul stang este format de asemenea din zece segmente (uneori doar noua): lobul superior (5), iar lobul inferior cu aceeasi dispozitie segmentara ca si lobul inferior drept. Cavitatea pleurala este captusita pe fata sa interna de seroasa, numita pleura. Aceasta acopera in intregime

peretele cavitatii, formand pleura parietala. Ajunsa la hilul pulmonar, se rasfrange pe hil, invelind in intregime fetele pulmonului, ca si fetele lui intrafisurale si formeaza pleura viscerala. Pleura parietala, dupa regiunea de perete pe care il acopera, ia denumirea de pleura sternocostala, pleura diafragmatica, pleura mediastinala si in regiunea superioara unde inchide capacitatea toracica formeaza domul pleural. La baza cavitatii pleurale, acolo unde pleura trece in unghi dupa un perete lateral pe difragma se formeaza asa numitele sinusuri: costodiafragmatic - lateral si costomediastinal - medial. Cavitatea pleurala este de fapt o cavitate virtuala, in care se afla o lama fina de lichid pleural care ajuta la alunecarea pleurelor intre ele si un vid, care ajuta pulmonul sa urmeze peretele toracic.