PUSKAS ROBERTO BENIAMIN Universitatea de Vest "Vasile Goldis" Arad

DIVERSITATEA SI ROLUL MEMBRANELOR BIOLOGICE

Membranele biologice - sunt structuri continue bidimensionale, compuse n principal din proteine i lipide, realiznd o delimitare a componentelor. Principala proprietate este permeabilitatea selectiv. Tipuri de membrane 1. Membrana citoplasmatic (plasmolema, membrana plasmatic) 2. Membranele organitelor celulare 3. Membrane speciale

Structura moleculara a membranelor biologice Membranele biologice au o structura general identica, de ,,mozaic fluid" lipido-proteic, cu o grosime de 6-10 nm grosime. Este un fluid structural alcatuit din bistrat lipidic penetrat total sau partial de molecule proteice intre lipidele si proteinele membranare exista mai ales legaturi necovalente. Dublul strat lipidic ( bistratul lipidic) al membranelor biologice Este o componenta fundamentala de 5nm grosime, observabila in microscopie electronica. Are structura fluida, confera membranelor proprietatea de membrana impermeabila pentru moleculele hidrosolubile. Structura de bistrat este atribuabila proprietatilor speciale ale lipidelor membranare, care se asociaza spontan sub forma de bistrat si in conditii artificiale.

Lipidele majore ale membranelor celulare Lipidele majore ale membranelor celulare reprezinta 50% din greutatea acestora si sunt reprezentate de trei clase majore: fosfolipidele, colesterolul, glicolipidele. Exista 500-1000 de tipuri diferite de lipide in functie gruparile din capul polar, lungimea si gradul de desaturare al acizilor grasi componenti, in care sunt incluse si lipidele minore, de exemplu fosfatidilinozitolul. Bistratul lipidic contine 5x106 molecule lipidice/ m2.

Fosfolipidele membranare Clasa fosfolipidelor cuprinde fosfogliceridele si sfingolipidele si reprezinta peste 50% din fosfolipidele membranare. Fosfolipidele au caracter amfipatic deoarece sunt formate dintr-o regiune hidrofila polara sau cap polar si o regiune hidrofoba nepolara sau cozi hidrofobe. Regiunea hidrofoba este formata din doua cozi hidrofobe alcatuite fiecare din cate un acid gras cu 1424 atomi de carbon, unul fiind acid gras saturat, iar celalalt nesaturat, cu una sau mai multe legaturi duble de tip ,,cis". Diferentele in lungimea lantului de atomi de carbon ai acizilor grasi si in gradul lor de nesaturare influenteaza impachetarea moleculelor lipidice si fluiditatea bistratului. Prezenta dublelor legaturi de tip ,,cis" introduce un punct de inflexiune in catenele acidului gras nesaturat. Cele mai numeroase fosfolipide membranare sunt fosfogliceridele. Ele sunt formate dintr-un schelet de glicerina, prin esterificarea a doua grupari hidroxil din structura glicerinei cu doi acizi grasi si a celei de-a treia, cu acid fosforic. Gruparea fosfat la randul ei, leaga diferite tipuri de molecule, formandu-se regiunea cap hidrofila a diferitelor tipuri de fosfogliceride: fosfatidiletanolamine, fosfatidilserina, fosfatidilcolina, fosfatidilgicerol, difosfatidilglicerol (cardiolipina), fosfatidilinozitol. In acidul fosfatidic gruparea fosfat nu este legata la o alta molecula polara. Sfingolipidele contin sfingozina (un aminoalcool) in loc de glicerol. Sfingozina este formata dintr-un lant lung nesaturat, cu o grupare amino care leaga un acid gras prin legatura amidica, rezultand structura ceramidica si doua grupari hidroxil, dintre care gruparea hidroxil terminala a sfingozinei leaga prin legatura fosfodiesterica gruparea polara. Sfingolipidul major este sfingomielina.
2

Colesterolul Raportul molecular colesterol:fosfolipide in membranele celulare este de 1:1. Molecula de colesterol se insereaza intre fosfolipidele membranare, orientandu-se cu gruparea hidroxil in vecinatatea capului polar al fosfolipidelor. Inelul steroidic este o structura rigida, plana, care interactioneaza cu lantul hidrocarbonat adiacent capului polar, lasand restul cozilor hidrofobe ale acizilor grasi libere, flexibile. Colesterolul moduleaza proprietatile bistratului lipidic, intensificand proprietatea de bariera impermeabila fata de moleculele mici solubile in apa, influenteaza fluiditatea membranei, previne interactiunea lanturilor hidrocarbonate ale acizilor grasi din structura lipidelor membranare. Funciile membranelor 1. Limiteaz compartimentele distincte, menin compoziia chimic 2. Regleaz transportul ionilor i a moleculelor din membrane 3. Reprezint suport al activitii electrice a celulelor fiind numite membrane de potenial de aciune. 4. Membranele au proprietatea de a suferii modificri funcionale adaptative 5. Membranele au rol n procesele imunitare, n reaciile de aprare ale celulelor i ale organismului.

Structura fizico-chimica a membranelor

Poate fi studiata din punct de vedere al: a) Ultastructurii si proprieatilor membranei luate ca intreg b) Compozitiei chimice a membranei c) Dispunerea moleculelor in membrna.

Ultastructura si proprieatile membranei luate ca intreg Membranele biologice sunt formate din din doua straturi dense de proteine si lipide. Membranele biologice au asa-numite discontinuitati sau pori care permit realizarea schimbului cu mediul inconjurator, pori care influenteaza proprietatea de permeabilitate Membranele sintetice care reproduc membranele naturale, formate din fosfolipide si proteine, prezinta o serie de asemanari.

Caracteristici fizice comparative ale membranelor naturale si a membranelor artificiale bistratificate Proprietate Grosime determinata cu ajutorul microscopului electronic (A) Membrana naturala 40 130 Membrana artificiala 60 90

Grosimea determinata prin difractia 40 - 85 razelor X (A) Rezistenta (ohmi/cm) Indice de refractie Permeabilitatea la apa (10-4 cm/s) 10 2 10 5 1,55 25 28

10 3 10 9 1,37 2,3 24

Compozitia chimica a membranei Membranele sunt formate in principal din: Lipide Proeine Glucide Apa - intr-o proportie mica Lipidele ce intra in compozitia membranelor sunt: fosfolipide, cerebrozide si colesterol Proteinele ce intra in structura membranelor pot fi: proteine structurale, proteine de ransport sau preoteine cu proprietati enzimatice.

Clasificarea membranelor dupa compozitie chimica a) Membrane mielinice in principal lipide b) Membrane citoplasmatice care pot fi 50 % proteine membranele celulelor animale 75 % proeine membranele citoplasmatice ale bacteriilor si ale mitocondriilor Permeabilitatea membranelor Permeabilitatea selectiva a membranelor celulare asigura transporul de material din mediul exterior spre interiorul celulei si invers. Selectivitatea se manifesta in raport cu natura substantei. Patrunderea substantelor in interiorul celulelor se poate face prin: Fagocitoza Pinocitoza Prin difuziune

Transportul prin membranele biologice Existenta celulelor depinde de o permanenta comunicare cu mediul inconjurator, iar un rol fundamental in aceasta comunicare o are proprietatea de permeabilitate selectiva a membranelor celulare. Consecinta este mentinerea homeostaziei celulare, adica asigurarea concentratiilor intracelulare relativ constante ale substantelor organice, ionilor, metabolitilor, mentinerea unei activitati metabolice stabile si reglarea volumului celular. Permeabilitatea selectiva este influentata de metabolismul celular, conditiile din mediul extracelular si tipul de tesut. Transportul prin membrane poate fi: pasiv - care se poate realiza prin: difuziune simpl difuziune facilitat. activ (fiziologic) Transportul activ poate fi: Transport activ primar Transport activ secundar Transport de tip pomp de Na+ i K+.

Transportul pasiv Transportul moleculelor si ionilor prin membrana celulara in sensul gradientului de concentratie sau electrochimic se numeste transport pasiv. Decurge fara consum de energie inmagazinata in ATP, cateodata chiar cu pierdere de energie libera.

Difuzia simpla Caracterizeaza moleculele mici cu caracter hidrofob si gazele: CO2, O2. Este cel mai simplu tip de transport pasiv, difuzia simpla fiind

determinata de gradientul de concentratie si/sau electric al particulelor transportate, de o parte si de alta a membranei. Moleculele nu sunt modificate chimic sau asociate altor molecule in cursul trecerii prin membrana. Difuzia simpla se desfasoara in urmatoarele etape: Trecerea moleculelor din mediul extracelular sau intracelular apos in interiorul hidrofob al membranei Traversarea bistratului lipidic Deplasarea moleculelor din membrana in mediul apos intracelular sau extracelular

Difuzia facilitata a moleculelor si ionilor A. In difuzia facilitata transportul pasiv este mediat de proteine membranare denumite permeaze care au specificitate fata de molecula transportata, proces cu cinetica de tip enzimatic. Permeaza leaga reversibil la un situs activ pe o fata a membranei o singura specie moleculara sau molecule ce apartin unei singure familii: se formeaza complexul permeaza-molecula care traverseaza bistratul, disociindu-se pe cealalta fata a membranei, cu eliberarea moleculei transportate. Viteza cu care are loc difuzia facilitata in functie de concentratia moleculei transportate a evidentiat existenta unei relatii de tip Michaelis-Menten pentru reactii enzimatice cu un singur substrat. Viteza atinge o valoare maxima atunci cand devine independenta de concentratia substratului: la viteza maxima apare fenomenul de saturare, toate permeazele fiind ,,ocupate", implicate in complexe de tip permeaza-molecula de transportat. O alta caracteristica comuna intre difuzia facilitata si reactiile enzimatice este inhibitia specifica competitiva prin molecule similare sau necompetitiva, de exemplu prin ioni ai metalelor grele sau 2,4 dinitrofluorobenzen. Modelul propus: modelul transportorilor carausi care executa o miscare de rotatie in bistratul lipidic care are drept rezultat trecerea moleculelor de pe o fata pe alta a membranelor celulare. Un exemplu este transportul unor ioni de polipeptide antibiotic ( valinomicina transporta in acest mod ionul de potasiu). Un alt model este cel in care permeaza sufera o modificare conformationala in urma legarii moleculei de transportat,
7

consecinta fiind o modificare conformationala, formarea unui ,,canal" prin care moleculele pot traversa membrana. Modificarea conformationala ar determina de fapt orientarea aminoacizilor hidrofili ai permeazei spre interiorul moleculei, care ar delimita ,,canalul" prin care pot trece moleculele hidrofile. B. Difuzia mediata de proteinele canal, proteine transmembranare strabatute de un canal delimitat de aminoacizi hidrofili care formeaza pori membranari: 1.proteinele canal ionice prin care ionii difuzeaza cu diferite viteze in sensul gradientului de concentratie. Sunt de mai multe tipuri in functie de modul cum are loc deschiderea lor care este un raspuns celular la stimuli mecanici, sau pot fi canale dependente de voltaj ( potentialul de membrana) sau de liganzi. Ligandul poate fi un mediator extracelular (neurotransmitator) sau intracelular (ion, nucleotid, proteina de legare a GTP). Canalele cu poarta comandata de voltaj Celulele excitabile (neuronul si celulele musculare) sufera modificari controlate ale valorilor potentialului de membrana, asigurandu-se conducerea impulsului electric de-a lungul membranei plasmatice. Celulele aflate in stare de repaus se caracterizeaza prin potential de membrana denumit potential de repaus. In prezenta unui stimul, se produce o excitatie electrica rapida, autopropagabila, cu caracter tranzitoriu denumita potential de actiune care genereaza un ciclu de depolarizare a membranei, hiperpolarizare, revenire la starea de repaus, asociate cresterii tranzitorii a permeabilitatii membranei celulare pentru ionii de Na si K, datorita conformatiilor moleculare alternative ale proteinelor canal in functie de diferenta de potential. Depolarizarea este determinata de cresterea permeabilitatii pentru Na+, in consecinta ionii de Na patrund in celule datorita gradientului de concentratie ionica si potentialului de repaus. Se deschid si proteinele canal pentru K+, se produce efluxul ionilor de potasiu. Exista doua optiuni in acestmoment: anularea generarii potentialului de actiune sau dezvoltarea potentialului de actiune, in functie de permeabilitatea pentru Na/K. Daca permeabilitatea pentru ionii de sodiu este mai mare decat permeabilitatea pentru ionii de potasiu, influxul de Na este mai mare decat efluxul de K: se produce accentuarea depolarizarii locale a membranei si apare potentialul de actiune. La un prag de +35 mV canalele

de Na+ sunt inchise-inactive si membrana fiind refractara la noi stimuli, este posibila restabilirea potentialului de repaus. Proteinele canal pentru Na+ sunt formate din patru domenii transmembranare, fiecare alcatuit din cate sase helixuri. Al 4-lea -helix din fiecare domeniu este alcatuit din aminoacizi incarcati pozitiv ( arginina, lizina), cu rol de senzor voltaic. Canalele cu poarta comandata de liganzi. Structurile jonctionale specializate in transmiterea semnalelor de la neuroni la celule-tinta: neuroni, celule musculare, poarta denumirea de sinapse, care pot fi electrice sau chimice. Sinapsele chimice implica eliberarea de catre neuroni a neurotransmitatorilor care actioneaza asupra celulelor-tinta, impachetati sub forma de vezicule sinaptice in terminatia axonala a neuronului presinaptic. Eliberarea neurotransmitatorului in placa sinaptica determina cresterea concentratiei de Ca++ in celula presinaptica, ca urmare a deschiderii canalelor pentru Ca++ cu poarta comandata de voltaj, in momentul aparitiei potentialului de actiune. Legarea neurotransmitatorilor de receptorii membranari ai celulei postsinaptice determina modificarea conformatiei acelui receptor, deschiderea canalului ionic, adica modificarea permeabilitatii locale a membranelor urmata de depolarizare si propagarea potentialului de actiune. De exemplu, legarea acetilcolinei la receptorul nicotinic creste local permeabilitatea membranei postsinaptice pentru Na+ si K+ , apare depolarizarea membranei si este generat potentialul de actiune. La randul sau, propagarea potentialului de actiune determina deschiderea proteinelor canal pentru Na +(comandate de voltaj) din sarcolema, depolarizarea membranei reticulului sarcoplasmic si eliberarea Ca++ in citosol. Cresterea concentratiei intracelulare a calciului determina contractia musculara. 2. proteinele canal ionice de repaus, dintre care cel mai reprezentativ este canalul de K+ a carui existenta explica permeabilitatea mare a membranelor celulare pentru ionii de potasiu si rolul major al K+ in mentinerea potentialului de membrana. Exista peste 100 de tipuri de canale pentru ioni. Canalul de K+ este un tetramer dotat cu aminoacizi incarcati electronegativ care atrag cationii si cu un filtru ion-selectiv care se deschide spre mediul apos extracelular, expunand cei 4 atomi de oxigen carbonil dintr-un rest de glicina (Gly79 KcsA). Urmatorul rest al partii extracelulare a filtrului este asparagina un aminoacid incarcat negativ (Asp80 KcsA). Oxigenii carbonil sunt puternic electronegativi si atrag cationi, filtrul ionselectiv poate astfel lega ioni de K la nivelul a 4 situsuri notate S1S4
9

incepand din partea extracelulara a canalului ionic. Transportul ionilor de sodiu prin aceste proteine-canal este energetic nefavorabil, interactiunile puternice dintre filtru si buclele porului nu pot permite interactiunu cu cationi de dimensiuni mai mici, cum este cationul de Na.Datorita transportului selectiv al ionilor prin membrana plasmatica si a diferentelor de compozitie ionica dintre citosol si mediul extracelular, cele doua fete ale membranei sunt diferite din punctul de vedere al incarcaturii electrice: fata citoplasmica este incarcata negativ in raport cu fata exoplasmica, deci exista o diferenta de potential electric denumita potential de membrana. Transportul unei specii ionice prin aceste proteine canal depinde de gradientul de concentratie ionica si valoarea potentialului de membrana, care impreuna formeaza gradientul electrochimic. Mentinerea stabilitatii potentialului de membrana se realizeaza prin mecanisme in care proteinele canal pentru K+ au un rol central. Pomparea ionilor de Na in spatiul extracelular prin activitatea Na+/K+ ATPazei conduce la cresterea numarului sarcinilor electrice pozitive pe fata exoplasmica a membranelor si la aparitia unui exces de sarcini electrice negative pe fata citoplasmatica datorita anionlor organici intracelulari. Restabilirea echilibrului se produce datorita influxului de K+ prin functionarea Na+/K+ ATPazei, dar si prin difuzia lor libera prin canalele de K+. Influxul de potasiu are loc impotriva gradientului de concentratie, sub actiunea fortelor de atractie electrostatica determinate de sarcinile electrice negative din celula. 3. canalele de transport pentru apa (aquaporinele) Au fost identificate 13 tipuri de aquaporine in membranele celulelor umane, membri ai unei familii de proteine majore intrinseci de membrana, care transporta apa in si din celula, prevenind trecerea ionilor si altor substante.

Transportul activ Pentru a mentine constanta concentratia ionica a mediului intracelular, celula si-a creat mecanisme de transport activ, capabile sa deplaseze moleculele si ionii in sens invers gradientelor de concentratie si electrochimice, datorita consumului de energie metabolica.

10

Transportul activ propriu-zis In acest tip de transport, proteina-transportor are si functie ATPazica si utilizeaza energia eliberata prin hidroliza ATP in procesul de transport. Aceste proteine transportoare sunt clasificate in: Clasa ATPazelor de tip P care au ca reprezentant major Na+-K+ ATPaza raspunzatoare de eliminarea activa din celula a ionilor de sodiu concomitent cu acumularea intracelulara a ionilor de potasiu. Mentinerea constanta a concentratiei intracelulare de K+ prin functia acestei pompe asigura conditii pentru desfasurarea biosintezei proteinelor, activitatii unor enzime si mentinerii potentialului de membrana. Un alt reprezentant este Ca2+ATPaza care este situata la nivelul membranei celulare si are rolul de a scoate ionii de calciu din celule, pentru mentinerea unei concentratii intracelulare potrivite desfasurarii proceselor de semnalizare celulara. Pe de alta parte, Ca2+ ATPaza localizata in membrana reticulului sarcoplasmic din celulele musculare, scade conentratia intracelulara de Ca2+ prin transportul activ al acestor ioni in lumenul reticulului in timpul relaxarii musculare. Clasa ATPazelor de tip V cuprind pompele de protoni (H+ATPazele) care au functia de a pompa protoni prin membrana celulara a unor tipuri de celule ( renale, osteocaste, macrofage, neutrofile, spermatozoizi, celule tumorale, fiind implicate in procese ca homeostazia, resorbtia osoasa, transportul cuplat prin membrana, fecundarea ovulului de spermatozoid, metastazarea tumorala. H+ATPazele localizate la nivelul membranelor endosomale si lizosomale cu rol in scaderea pH-ului din interiorul acestor organite. Clasa ATPazelor de tip F din membrana mitocondriilor utilizeaza gradientul protonic pentru a sintetiza ATP (cupleaza sinteza ATP cu transportul H+ de la concentratii ridicate la concentratii scazute). Clasa ATPazelor de tip ABC se remarca printr-un numar mare de molecule ce apartin acestei clase, implicate in mecanisme cu semnificatie in domeniul clinic. Daca ABC ATPazele bacteriene realizeaza importul de ioni, aminoacizi, peptide, proteine, mono- si polizaharide necesare acestor celule, ATPazele ABC ale eucariotelor sunt specializate pentru export. O astfel de
11

ATPaza este proteina de multirezistenta la medicamente (,,multidrug resistance protein" MDR ) care este supraexprimata in celulele tumorale umane, determinand rezistenta simultana la o varietate de medicamente citotoxice larg utilizate in chemoterapie, 40% din cancerele umane avand rezistenta multimedicamentoasa. ABC ATPazele din membrana reticulului endoplasmic transporta in lumen peptide provenite din degradarea citosolica a proteinelor virale sau microbiene. Aceste peptide ajung din lumenul RE pe suprafata celulara fiind recunoscute de limfocitele T citotoxice, care in acest mod suprima celulele infectate.Un alt reprezentant al acestei clase este proteina CTFR (,,cystic fibrosis transmembrane conductance regulator"), care este un transportor al ionilor de clor prin membranele celulelor producatoare de mucus, saliva, transpiratie, lacrimi sau enzime digestive.Transportul clorului prin membranele celulare are rol in reglarea transportului de apa pentru mentinerea fluiditatii secretiilor si mucusului, dar si in reglarea transportului membranar de sodiu. Deletia unui aminoacid din pozitia 508 a proteinei CTFR determina un blocaj al transportului de apa si sare (NaCl) prin membrane, cu producerea de catre celulele care captusesc caile respiratorii sau canalele secretorii ale pancreasului a unui mucus vascos ce obstrueaza aceste cai. Mucusul cu aceste caracteristici defavorizeaza functia ciliara si favorizeaza infectii bacteriene cronice.

12