Sunteți pe pagina 1din 3

METODE DE PERIAJ

Periajul dentar reprezintă mijlocul principal de menţinere a igienei buco-dentare, realizându-se îndepărtarea plăcii bacteriene, dar şi împiedicarea depunerii ei. Aceste deziderate se realizează doar atunci când periajul dentar se efectuează în mod sistematic şi regulat, cu o tehnică corectă. Periajul se realizează cu ajutorul periuţei dentare şi a pastei de dinţi. Esenţial este ca tehnica de periaj abordată să fie corect învăţată, necesitând totodată şi un control permanent. Periajul dentar nu trebuie privit ca un procedeu cosmetic, ci ca o metodă profilactică de menţinere a sănătăţii dento- parodontale, ca cel mai eficient mijloc actual de prevenire şi de eliminare a plăcii bacteriene şi a tartrului dentar.

  • 1. Periajul ORIZONTAL (scrub-brush)

Este tehnica cea mai simplă, la care apelează spontan majoritatea pacienţilor.

Dezavantaje:

- acţionează numai la nivelul feţelor V, O şi ocluzale ale dinţilor - traumatizant la nivelul ţesuturilor moi şi dure de la nivelul coletului dentar, cu apariţia recesiunilor gingivale şi a leziunilor dentare în 1/3 cervicală dentară - nu igienizează spaţiile proximale - tasează alimentele sub punctul de contact, ducând la inflamarea papilelor interdentare Toate aceste inconveniente relevă de ce această metodă este total contraindicată.

  • 2. Periajul VERTICAL (LEONARD)

Tehnica: se realizează prin mişcări verticale (maxilar: de sus în jos şi mandibular: de jos în sus)

Efecte: igienizarea feţelor dentare V şi O Dezavantaje: nu curăţă suficient - spaţiile interproximale şi - şanţurile gingivo-dentare.

  • 3. Metoda BASS – periajul sulcular

Efect: - urmăreşte îndepărtarea PB din regiunea şanţului gingival cât şi de pe suprafaţa gingiei - îndepărtează placa bacteriană de pe faţa D a ultimului molar - realizează protecţia caninului, prevenind apariţia recesiunii parodontale Perie: este necesară o perie din material sintetic, moale, cu capătul terminal al smocurilor rotunjit. Tehnica: capul periei se plasează paralel cu planul ocluzal, iar perii se angajează în unghi de 45° faţă de axul longitudinal al dintelui, în şanţurile gingivale, pe suprafeţele V şi O ale gingiei. Periei i se transmite o mişcare vibratorie în sens antero- posterior, având grijă să nu se producă dezangajarea. Se numără cel puţin 10 mişcări vibratorii. Apoi se aplică periuţa pe următorul grup de dinţi, cu o suprapunere parţială pe poziţia precedentă. Pe faţa O, poziţia periuţei va fi orizontală la nivelul molarilor-premolarilor şi va fi verticală/orizontală pentru feţele O ale frontalilor, în funcţie de dimensiunile periuţei.

METODE DE PERIAJ Periajul dentar reprezintă mijlocul principal de menţinere a igienei buco-dentare, realizându-se îndepărtarea plăcii

Suprafeţele ocluzale sunt curăţate cu aceeaşi perie, conferindu-i-se o mişcare scurtă antero-posterioară. Se pot combina şi mişcări circulare. Indicaţii: se aplică la pacienţii fără modificări parodontale sau la cei ce au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale pe parodonţiu. Greşeli posibile în tehnica Bass:

  • 1. un periaj prea precipitat poate transforma „mişcările

Suprafeţele ocluzale sunt curăţate cu aceeaşi perie, conferindu-i-se o mişcare scurtă antero-posterioară. Se pot combina şi

foarte scurte” într-o tehnică de periaj prin frecare, ceea ce poate cauza lezarea marginii

gingivale.

  • 2. perii sunt plasaţi numai pe gingie sau numai pe suprafaţa dinţilor, iar şanţul gingival

rămâne neglijat, la fel ca şi suprafeţele dentare care sunt astfel insuficient curăţate.

  • 3. la nivelul zonelor frontale periuţa se poate ţine orizontal, periind astfel numai marginea

incizală şi o parte a feţelor V şi O ale dinţilor, fără a ajunge însă în şanţurile gingivale.

  • 4. folosirea unei perii cu duritate medie sau crescută poate leza gingia marginală

  • 4. Metoda STILLMAN (modificată)

Efecte: are avantajul că realizează un masaj al gingiei ce stimulează keratinizarea dar şi posibilitatea

de curăţire a spaţiilor interdentare. Indicaţii: eliminarea plăcii bacteriene din zonele cervicale de sub nivelul de contur al smalţului (la cei cu retracţii gingivale) şi de pe suprafeţele proximale expuse. Tehnica: Perii se sprijină pe gingia ataşată şi concomitent pe 1/3 cervicală a coroanelor dentare, într-un unghi oblic de 70-80º faţă de axul lung al dinţilor, în direcţie apicală. Se exercită o anumită presiune, până la înălbirea vizibilă a gingiei din zona respectivă. Periajul se execută conferindu-i-se periei o mişcare vibratorie sau de rotaţie, paralel cu deplasarea în direcţie coronară a periei. Se decomprimă apoi zona, pentru a permite reumplerea vaselor cu sânge. Suprafeţele ocluzale vor fi igienizate cu mişcări orizontale antero-posterioare, având grijă ca perii ţinuţi orizontal să pătrundă cât mai bine în toate detaliile reliefului ocluzal. Peria: moale/ cu duritate medie.

Suprafeţele ocluzale sunt curăţate cu aceeaşi perie, conferindu-i-se o mişcare scurtă antero-posterioară. Se pot combina şi
  • 5. Metoda CHARTER (rotativă - vibratorie)

Metoda, bazată pe studii recente, este cea mai dificil de însuşit de către pacienţi. Indicaţii: Se aplică în mod particular în situaţiile în care există retracţii gingivale considerabile, lăsând libere spaţiile interdentare. Tehnica: peria se angajează în unghi de 45° faţă de axul longitudinal al dinţilor, cu vârful smocurilor în direcţie ocluzală/incizală şi cu partea laterală a filamentelor parţial pe suprafaţa smalţului şi parţial pe gingie. Smocurile periei se presează uşor pentru a flecta filamentele şi a forţa vârfurile lor să pătrundă în spaţiile interdentare libere. Periei i se conferă o mişcare de rotaţie sau vibraţie, folosind smocurile ca ax central. După cca. 10 mişcări de acest fel, se trece la zona următoare, având grijă ca fiecare spaţiu interproximal să fie curăţat. Suprafaţa ocluzală se igienizează cu mişcări rotative. Efecte: stimulează circulaţia gingivală şi măreşte gradul de keratinizare al epiteliului gingival. Neajunsuri: vârfurile perilor nu se angajează în şanţul gingival pentru a elimina placa bacteriană de la acest nivel.

  • 6. Metoda SMITH-BELL (tehnica fiziologică)

Tehnica: Raţionamentul metodei rezidă în faptul că ea urmăreşte calea de deplasare a alimentelor

triturate, adică de măturare dinspre ocluzal/incizal spre apical. Peria: se foloseşte o perie moale care se deplasează dinspre ocluzal spre apical. Indicaţii: la pacienţi cu arcade normale. Peria: moale Contraindicaţii: nu se foloseşte la pacienţii parodontopaţi, fiindcă acest periaj poate deschide pungile parodontale şi forţa placa bacteriană şi resturile alimentare în aceste zone.

  • 7. Metoda FONES (periajul circular)

Efecte: curăţirea simultană a dinţilor maxilari şi mandibulari care se află în contact. Tehnica: Peria de dinţi se angajează perpendicular pe axul longitudinal al dinţilor, în timp ce mânerul periuţei va fi paralel cu linia de ocluzie. În acest caz peria, căreia i s-au imprimat mişcări largi de rotaţie sau eliptice, cu presiune redusă, acţionează asupra dinţilor şi gingiei. Peria: moale. Indicaţii: la copii sau pacienţi cu dexteritate limitată. Dezavantaje: poate determina traumatizarea coletului cu apariţia leziunilor cuneiforme sau a leziunilor de mucoasă gingivală.

  • 8. Metoda de rulare (rolling)

Este o tehnică de periaj vertical. Tehnica: Peria se plasează orizontal pe fibromucoasă în unghi de 45 º cu axul dintelui, cu perii dirijaţi spre apical. Se va exercita o uşoară presiune pentru a flecta filamentele, ale căror porţiuni laterale se mulează pe gingie; apoi se îndreaptă peria spre suprafaţa ocluzală a dinţilor şi se imprimă şi o mişcare de rotaţie, prin răsucirea uşoară a articulaţiei mâinii. Filamentele rămân astfel flectate şi urmează contururile dinţilor, permiţând curăţarea zonelor cervicale. Unele filamente pătrund şi interdentar. Indicaţii: la pacienţi cu parodonţiu marginal integru, pentru curăţarea gingiei şi îndepărtarea plăcii de pe dinţi, fără accent pe sulcusul gingival. Efect: Perii pătrund în spaţiile interdentare, realizând o bună curăţire dar şi un excelent masaj gingival. Dezavantaje: tendinţa de a folosi mişcări rapide, de ştergere, duce la lipsa de periaj în 1/3 cervicală a dintelui, deoarece vârfurile perilor trec mai degrabă peste, decât să pătrundă în această zonă.