B5

1 Trombocitopoieza. Caracteristica morfologic i funcional a celulelor

sistemului megacariocit-trombocitar. Trombocitozele. Trombocitopeniile
Trombocitopoieza
celula stem pluripotenta => celula stem mieloida =>CFU-Meg(unitati
formatoare de col.megacariocitare=> megacarioblast =>promegacariocit
=>megacariocit trombocitogen => trombocite adulte.
In medie un megacariocit trombocitogen genereaza de la 2000-7000 de plachete
trombocitare.
Morfologie:
Megacarioblast( I) 30-40
-nucleu mare, ovalar, nelobat
-civa nucleoli
Promegacariocit (Megacariocit bazofil) (II)
40-50
Nucleu incizat fr nucleoli
Citoplasma abundent bazofil
Megacariocitul granular (III) 50-100
- nucleu polilobat
- citoplasma abundent acidofil cu numeroase granulaii azurofile
Trombocitul- este o celula rotunda sau ovala- parte periferica este slab bazofila
sau incolora si se numeste hialomer. Partea centrala cromomer ( granulomer) are
granulatii dens dispuse, de culoare rosie-violacee
Modificari patologice ale trombocitului
Trombocitopenia reprezinta scaderea numarului de trombocite din sange. Ea este
uneori asimptomatica, fiind depistata la un examen de laborator. Alteori se
manifesta prin tendinta la sangerare, cu formare de echimoze sau petesii ,sangerare
prelungita in cazul unor rani, sangerari nazale sau gingivale, prezenta de sange in
scaun si urina. Trombocitopenia se poate produce prin diferite mecanisme. Un
prim exemplu este sechestrarea trombocitelor intr-o splina marita din diferite
cauze. In mod normal, o treime din trombocite sunt depozitate in splina, de unde
sunt folosite la nevoie, dar cand splina se mareste creste si procentul de trombocite
retinute, care poate ajunge pana la 90%.
Scaderea productiei medulare de trombocite apare in: leucemii sau limfoame,
anemia prin deficit de vitamina B12, infectii virale (varicela, hepatita C, HIV,
mononucleoza etc.). Unele substante toxice, alcoolismul sau chimioterapia au
acelasi efect. Cresterea distructiei trombocitare apare in sarcina, in purpura
trombocitopenica idiopatica (in care sistemul imun isi ataca propriile trombocite),
in boli autoimune (de exemplu, lupus sau poliartrita reumatoida), in cazul administrarii unor medicamente (heparina, antibiotice, anticonvulsivante,
antiinflamatoare nesteroidiene, medicamente folosite in bolile cardiovasculare

Trombocitoza denota cresterea numarului de trombocite in sange. Ea apare in:

cancere, leucemii, infectii, inflamatii cronice (lupus, poliartrita reumatoida, boala
celiaca, boala Crohn, pancreatita, dupa traumatisme sau interventii chirurgicale,
infarct miocardic, anemia feripriva.
Trombocitoze - peste 400.000/mm3
=> risc crescut de fenomene trombotice
- fiziologic: n efortul fizic,
- patologic: dup intervenii chirurgicale majore, n procese inflamatorii i
neoplazice, n splenectomie
2. Lichidele din puncie (pleural, pericardic, peritoneal). nsuirile fizice,
chimice. Microscopia. Date de laborator n inflamaii specifice i nespecifice
Cantitatea, in mod normal e redusa.
In dependenta de mecanismele de formare pot fi separate doua tipuri de lichide
pleurale: transudat si exudat.
Transudatul este un lichid neinflamator, formarea caruia are Ioc sub influenta
diferitor factori: marirea presiunii in capilarele pleurei; modificari hidremice in
cadrul insuficientei cardiace congestive; cirozei hepatice, sindromului nefrotic,
hipoproteinemiilor, traumatismelor.
Aspectul macroscopic: lichid transparent, clar, de culoare galbui-citrin (galbui-pal),
fara miros, pH>7,4. Culoarea si transparenta se pot modifica in transsudatele
hemoragice si hiloase. Densitatea variaza intre 1002-1015 g/l. In transudate densitatea
nicicand nu depaseste 1015 g/l. Continutul de proteine variaza intre 5-30 g/l, reactia
Rivalta (seromucina) este negativa.
Exudatul - prezinta o revarsare seroasa in cavitatea pleurala de natura inflamatorie,
apare in cazurile cand pleura este antrenata nemijlocit in procesul patologic
(sarcoidoza, tuberculoza, procese tumorale) ce provoaca majorarea permiabilitatii
vaselor sangvine in special pentru proteine.
Este un lichid cu reactie alcalina, densitatea depaseste 1018 g/l, concentratia
proteinelor totale 30 g/l si mai mult, reactia Rivalta pozitiva.
Pentru diferentierea unui exudat de un transudat. in cadrul unor laboratoare se mai
fac si alte determinari , la rand cu cele descrise mai sus :
a) raportul proteine lichid / proteine ser; pentru transudat este mai mic de 0,5,
pentru exudat mai mare de 0,5;
b
raportul LDH lichid / LDH ser; pentru transudate este mai mic de 0,6,
pentru exudate mai mare de 0,6;
c
leucocite la l mkl, pentru transudate este mai puin de 1000, pentru
exudate mai mult de 1000.
1. Exudatele seroase., transparente, de culoare galbena, cu un continut nepronuntat in
proteine - in jur de 30 g/l (in pleureziilede natura tuberculoasa, reumatica, alergica);
2
Exudatele purulente, tulbure, de culoare galben-verzuie, proteine 7080 g/l, densitatea 1020-1025 g/l (in infectii bacteriene);

3
Exudatele hemoragice - culoare rosietica, continutul de eritrocite
depaseste 5000 in 1 mkl (mezotelioma, cancer cu metastaze in pleura, traume,
pancreatite);
4
Exudat hilos - are un aspect laptos si contine o mare cantitate de
trigliceride (peste 110 mg/dl). Se observa in obturarea duetului toracic, limfoame,
neoplasme.
Proprietatile chimice a lichidelor:
a Se determina proteina in transudate si exudates si deorece % proteinelor este
mare in aceste lichide se dilueaza cu solutie de NaCl 0,9%.. Cantitatea de protein
pn la 30 g/l determin transudatul, mai mult de 30 g/l exudat.
b Se detremina glucoza prin metoda cu glucooxidaza.In procese inflamatorii % ei
scade(bacteriile se alimenteaza cu glucoza).
c Proba Rivalt n cilindru de 100 ml se toarn ap dist. +2-3 picturi de acid acetic
+1-2 picturi de lichid.
1. Proba pozitiv dac nouraul alb se deplaseaz spre fundul cilindrului, lichidul
este exudat.
2. Proba negativ dac pictura de lichid se dizolv, lichidul este transudat
Examenul microscopic
permite un studiu mai detailat al componentei celulare a lichidului si include numararea
eritrocitelor si leucocitelor in camera Goreaev.
Eritrocitele prezenta eritrocitelor in cantitati mici este caracteristica pentru transudate si
exudatele seroase, si apar in rezultatul punctiei. Exudatele hemoragice contin o
mare cantitate de eritrocite : caracteristice pentru neoplasme, uneori tuberculara,
sangerare intratoracica.
Leucocitele in cantitati mici (pana la 15-20 intr-un camp de vedere) se intalnesc in orice
transudat, in cantitati mari (peste 1000 mkl) - in exudate, deosebit de multe in
exudatele purulente: infectii acute, pneumonie, , abcese, pancreatite, tuberculoza,
infectie micotica
.Celulele mezoteliului -. Pot fi depistate in transudate si exudate in procese
neoplazice (tumori), uneori in pleurezie tuberculoasa
Detritid surie in exudatele purulente.
Picaturi de grasimi, Pot fi depistate in exudatele purulente, chilotorax.
Cristale de colesterol Pot fi depistate in exudatele vechi, mai des de natura
tuberculoasa.
Druze actinomicotice - pot fi depistate in lichidurile pleurale in actinomicoze.
La microscopia frotiurilor(examen citologic) se apreciaza diferite tipuri de
leucocite, existenta altor tipuri de cellule.Se deosebesc urmat. tip. de cellule:
neutrofile se depisteaza in exudatele purulente.
Limfocitele-sunt in exudatele seroase de diversa etiologie(neoplasme, tbc),
Eozinofilele- sunt depistate in exudate seroase si indica caracterul alergic
Pleuritele seroase eozinofile(30-80% eozinofile din toate leucocitele).
Celule plasmatice- se depist.in exudates seroase si purulentein procesele
inflamatoare cornice dupa traumele toracelui.

Macrofage-in exudate purulente, hemoragice,neoplasme.

Celule mezoteliale-permanent sunt in transudate, uneori in exudates seroase.
.

3.Leucemia acut limfoblastic. Clasificarea. Citochimic i imunologic.

Leucemiile acute limfoblastice
Se ntlnesc mai frecvent la copii, constituind 80% din toate leucozele acute. Pot
aprea ca rezultat al transformrii canceroase a celulelor pre-B i pre-T. n ambele
cazuri prolifereaz limfoblatii imaturi care nu se diferniaz pn la celule
limfoide mature.
Clasificarea FAB recunoaste trei subtipuri de leucemii acute limfoblastice (LAL).
L1 celulele limfoblastice sunt mici cu un raport nucleo-citoplasmatic crescut;
nucleul cu contur regulat si cromatina omogena, nucleolii sunt mici sau adesea
invizibili; citoplasma este redusa Reprezinta 80 % din LAL la copil si dor 30 % din
cele ale adultului.
L2 celulele de diverse dimensiuni si aspect, cu celule mai mari ca in L1;
nucleul este neregulat, cu cromatina mai heterogena ; sunt prezenti unul sau mai
multi nucleoli proeminenti; citoplasma este mai abundenta, cu basofilie variabila.
Reprezint 67% din LAL la adult si doar 18-20 % din cazurile la copil.
L3 - sau de tip Burkitt (cu celule similare celor din limfomul Burkitt). Celule
sunt mari mari, cu nucleu regulat; cromatina este fin granulara si dispusa omogen;
nucleolii sunt mari si evidenti; citoplasma este moderat abundenta, intens
bazofila .Este forma cea mai rara (sub 3 % din cazuri) si cu prognostic rezervat.
Examenul imunologic
Aparitia si dezvoltarea tehnicii de produc]ie a anticorpilor monoclonali cu
specificitate pentru unele structuri antigenice situate pe membrana celulara sau
intracitoplasmatic in celulele sistemului hematopoietic ca in celulele leucemice a
usurat diagnosticul si clasificarea leucemiilor acute. Aceste antigene, dintre care
unele au specificitate pentu o anumita linie celulara sau chiar pentru o anumita
etapa evolutiva a liniei celulare respective, au fost denumite cluster of
differenciation (CD).
LAB- liniare- B1- CD3
LAT-liniare- T1: CD3 si CD7
T2- CD3, CD2, CD5
Examenrile citochimice. Metodele citochimice au scopul de a depista n celulele
blastice substane chimice i enzime cu ajutorul reaciilor de culoare, permit
determinarea direciei diferenierii celulelor leucemice (mielo, limfo, mono).
Reaciile citochimice utilizate pentru diferenierea limfoblatilor i mieloblatilor
snt:
1. Reacia peroxidazelor (mieloperoxidaza)
n limfoblati este negativ, n mieloblati pozitiv.

2. Glicogenul (Reacia PAS )Reacia PAS este pozitiv n limfoblati sub form
de granule mari (sub form de colier).
Reacia PAS este pozitiv n eritroblati n leucoza eritrocitar acut
3. Esteraza nespecific- Se depisteaz n toate celulele seriei mieloide ncepnd cu
mieloblastul, la fel i n limfocite i eritrocariocite. Reacia este mult mai intens n
monocite i precursorii lor
4. polimeraza dezoxitransferazei terminale (TdT), se depisteaz n celulele
limfoblastice i lipsete n celulele nelimfoblastice.
4.Examenul clinic al sputei: nsusirile generale cantitatea, caracterul,
culoarea, mirosul; microscopia; bacterioscopia.
n practica medical curent examenul sputei permite stabilirea caracterului,
localizrii i n special a etiologiei infeciilor bronhopulmonare: identificarea
germenului responsabil de infecia respiratorie; diagnosticarea pneumoniei
bacteriene sau tuberculozei pulmonare; a bronitelor cronice i broniectaziilor.
Examenul macroscopic al sputei (nsuirele fizice, nsuirile generale)
Cantitate se determin volumul sputei expectorat timp de 24 ore, pentru ce
flegma recoltat se ntroduce ntr-un cilindru de sticl gradat. Se consider c n
condiii fiziologice sputa nu se elimen, deoarece secretul traheo-bronhial n volum
de 10-100 ml este nghiit fr a fi observat de indivizii sntii. n patologie
volumul sputei poate varia de la 10-20 ml pn la 200-300 ml. Cantiti reduse de
sput se elimin n afeciunile inflamatorii ale cilor respiratorii (mai des de natur
viral): laringite, traheite, bronite acute, astm bronic; cantiti moderate n:
bronite cronice, pneumonii, bronhopneumonii; cantiti abudente (mai mult de
200-300 ml) n: supuraii pulmonare cronice (broniectazii, abces, gangren),
fistula pleuro-pulmonar, edem pulmonar acut.
Miros de obicei sputa proaspt expectorat nu are miros. Mirosul fetid poate
aprea la stagnarea (oprirea) sputei n bronhii sau caviti pulmonare i
discompunerea esuturilor (proteinelor) sub influena bacteriilor anaerobe. Sputa
fetid este caracteristic n abcese, gangren pulmonar, bronsiectazii.
Culoarea este determinat de componena sputei, prezena n sput a diferitor
elemente. Sputa poate fi incolor n astm bronic, bronite virale, nuana glbue
sau verzue indic prezena componentului purulent, nuana ruginie (roz) indic
apariia n sput a hematiilor (sngelui proaspt), este caracteristic pentru
pmeumonie lobar, neoplasm bronhopulmonar. Culoarea neagr este determinat
de prezena particulelor de crbune, grafit n pneumoconioze.
Aspectul (caracterul)
Deosebim urmtoarele aspecte ale sputei:
1) expectoraie seroas, transparen, spumoas, lichid, uneori rugenie; poate fi
observat n edem pulmonar acut;
2) expectoraie mucoas, incolor, viscoas, deosebit de viscoas n astm bronic,
bronit asmatiform;

3) expectoraie mucopurulent (sau purulentomucoas) conine mucus i puroi n

diferite proporii. Se ntlnete cel mai des n multe afeciuni ale bronhiilor i
bronhopneumonii;
4) expectoraie purulent fr adaos de mucus se ntlnete rar n supuraii
pulmonare-abces, gangren, empiem;
5) expectoraie mucopurulent i purulento-mucoas const din mucus i puroi n
diferite proporii i este mai des ntlnit n bronite cronice, pneumonii i
bronhopneumonii. Prezint o mas tulbure i viscoas;
6) sputa hemoptic conine amestec de snge (striuri de snge sau chiaguri de
snge), uneori snge discomus (sput ruginie). Se ntlnete n pneumonie lobar,
infarct pulmonar, tuberculoz, neoplasm.
Pentru examenul microscopic al sputei n primul rnd se pregtesc preparate
native, elementele depistate la examenarea preparatelor native (necolorate) se
mpart n 3 grupe: celulare, fibrilare i cristalice
Elementele celulare:
a). n cantiti reduse leucocite se depisteaz n orice sput. Cantitatea leucocitelor
depinde de aspectul expectoraie n cantiti moderate: n boli virale respiratorii; n cantitate mare: bronhopneumopatii bacteriene;
b) eritrocite celule de form rotund sau oval, culoare glbue cu diametru mai
mic comparativ cu leucocitele. Eritrocitele se gasesc izolat (unice) n orice
expectoraie, n cantiti mari n spute sangvinolente (hemoptice): pneumonie
lobar, tuberculoz, infarct pulmonar, neoplasm;
c) celulele epiteliului plan- Ptrund n sput din cavitatea bucal, nazofaringe,
epiglot i ligamentul vocal. Nu au semnificaie diagnostic;
d) celulele epiteliului cilindric, au form alungit, mai larg la un pol unde este
situat nucleul rotund i pot fi observate cili. Aceste celule acoper mucoasa
bronhiilor i traheei. Se ntlnesc n bronite acute, astmul bronic;
e) macrofagii alveolari, celulele sistemului monocito-macrofagal de natur
osteomedular- Se ntlnesc n cadrul diferitor procese inflamatorii: bronite,
pneumonii, boli profesionale a plmnilor, plmnii de staz. Macrofagii care
conin n citoplasm picturi de grsime poart numirea de lipofagi. Pot aprea
n afeciunile pulmonare cronice (tuberculoz, micoze). Picturile se coloreaz cu
Sudan-3 n portocaliu. Macrofagii care conin n citoplasm hemosiderin poart
numirea de siderofagi, (numire veche cardiace), apar n vicii valvulare
cardiace la deconpensare). Macrofagii care conin n citoplasm particule de praf,
crbune a fost numite coniofagi i au importan n diagnosticul
pneumoconiozelor;
f) celulele tumorale
Fibre
a) fibre elastice apar n sput n rezultatul distrucie esutului pulmonar la
tuberculoz, abcese, gangren i alte boli pulmonare asociate de procese
distructive.
Spirale Curmann apar n astm bronic
Cristale Charcat-Leyden
Examenul bacterioscopic

Aceast etap a analizei sputei include microscopia preparatelor colorate dup

Gram pentru studierea microflorei i colorate dup Ziehl-Neelsen, pentru
identificarea Micobacterium tuberculozis (BK). Preparatele din flegm pentru
examenul bacterioscopic se pregtesc din fragmentele suspecte, aplicate pe lam,
apoi cu o alt lam minuios se fricioneaz n aa mod, ca frotiul primit prin
aceast procedur s nu ocupe mai mult de 23 din sticl. Preparatele se usuc la
aer i se fixeaz la flacra unui arztor. Frotiul din sput colorat Gram atest
prezena neutrofilelor polimorfonucleare, macrofagelelor alveolare i a celulelor
epiteliale.
Frotiile din sput snt polimicrobiene, incluznd att flora saprofit ct i germenii
patogeni i condiionat patogeni. n mod normal n tractul respirator superior pot fi
depistai: streptococi alfa-hemolitici, stafilococi, difteroizi, Candida albicans,
Neisseria catarrhalis. Unii germeni patogeni pot fi considerai parte a florei
normale dac nu predomin i anume: Haemophilus influenzal, Haemophilus
parainfluenzal, Moraxella cararrhalis, Neisseeria meningitidis i Streptococcus
pneumonie.
5. Metodele controlului de calitate (controlul reproducerii, corectitudinii).
Controlul de calitate este un concept destul de vast i cuprinde 2 componente
distincte dar complementare: controlul intern de calitate i controlul extern de
calitate.
Controlul intern de calitate ofer colectivlui laboratorului informa tii clare, rapide,
uor de nteles, pe care se bazeaz deciziile de validare a rezultatelor pentru
pacienti. Pentru a elimina toate sursele de eroare ce se resfrng asupra rezultatelor
obtinute, controlul intern de calitate monitorizeaz derularea n timp a tuturor
activittilor de laborator, de-a lungul fazei preanalitice, analitice i postanalitice.
1.Controlul intern de calitate n faza preanalitic presupune cunoaterea tuturor
surselor de eroare a rezultatelor obtinute i eliminarea lor: prelevarea probelor
biologice trebuie fcut cu respectarea urmtoarele cerinte: - identificarea corect a
pacientului - recoltarea a jeune, pe nemncate - recoltarea ntr-un tub
corespunztor i ntr-un volum corespunztor - alegerea corect a locului de
prelevare - metoda de prelevare (cu seringa, direct n tub sau n vacutainer) ;
instruirea pacientilor pentru autoprelevarea probelor biologice - asigurarea
conditiilor de transport optime a probelor n laborator - asigurarea temperaturii
optime de conservare a probelor pn n momentul prelucrrii lor - asigurarea unui
timp corespunztor dintre prelevare i testare.
2. Controlul intern de calitate n faza analitic:
- ncepe cu alegerea metodei de lucru potrivite ca specificitate, acuratete, limit de
detectie, interval analitic i raport eficient/cost. Odat metoda aleas, fiecare
laborator trebuie s verifice intervalul de referint i s-i stabileasc intervalul
propriu de referint, n functie de variabile demografice, geografice sau socioeconomice.

-Alegerea echipamentului de analiz:toate echipamentele utilizate n laborator

trebuie s aib verificare metrologic care s certifice acuratetea sistemului de
msurare.
-Alegerea reactivilor utilizati trebuie s aib certificat de calitate de la productor,
s fie gata de utilizare pentru a evita interventia factorului uman, s aib stabilitate
prelungit i s fie folositi numai n perioada lor de valabilitate.
-Calibrarea metodei constituie factorul major de care depinde acurate ea
rezultatelor finale obtinute.
Verificarea corectitudinii calibrrii se face prin testarea serurilor de control, cu
certificate de calitate, s aib valori predeterminate ale analitilor cu limite ce
definesc variatia ateptat, s aib nivel de concentratie normal i patologic, s
aib o bun stabilitate n timp. Serurile de control se testeaz zilnic.
3.Controlul intern de calitate n faza postanalitic presupune exprimarea
rezultatelor obtinute pe buletinul de analiz, clar, precis, fr echivoc i n raport
cu intervalele de referint. Buletinul de analiz editat se valideaz, prin semntur,
de ctre executant i eful de laborator.
II. Controlul extern de calitate (evaluarea extern a calittii sau compararea
interlaboratoare) const n evaluarea performantelor laboratorului prin compararea
cu performantele obtinute n alte laboratoare care utilizeaz: - aceeai metod
i/sau acelai echipament - metode i echipamente diferite - reactivi furnizati de
acelai productor sau de productori diferiti.
6. . Activatorii i inhibitorii enzimelor.
Activatorii enzimatici. Sunt compusi care stimuleaza activitatea enzimelor.
Acestia pot fi:
-Activatori ai unor proenzime. Forma inactiva a enzimei se numeste proenzima
sau zimogen, in care centrul activ al enzimei este mascat. Prin eliminarea unei parti
din molecula, centrul activ este demascat, enzima devenind active.
-Ionii metalici mono- sau bivaleni (K +, Ca2+, Mg2+, Zn2+, etc.), activeaz
unele enzime prin legarea cu acestea.
- Activatori ce actioneaza asupra subunitatilor reglatoare, eliberand subunitatile
catalitice. Se poate da ca exemplu AMPc, activator al proteinkinazei A.
-Activatori prin antiinhibitie. Sunt compusi care actioneaza asupra enzimelor
protejandu-le de actiunea unor inhibitori. De exemplu, vitaminele E, C, K
protejeaza enzimele de actiunea nociva a peroxizilor.
-Substante cu caracter reducator
-Activarea prin modificari covalente.
Inhibitorii enzimatici sunt compusi care influenteaza negativ activitatea enzimelor
pe care o pot anula definitiv sau temporar.
Se deosebesc mai multe tipuri de inhibiie enzimatic:
- Inhibiie competitiv.Acest tip de inhibiie este realizat desubstanele care au o
structur asemntoare cu a substratului.n acest caz centrul catalitic (situsul

catalitic)al enzimei se poate combina attcu substratul ct i cu inhibitorul

competitive.
Reaciile fiind reversibile,prin mrirea concentraiei substratului exist
posibilitatea de a scoate enzima din combinaia cu inhibitorul, nct la o
concentraie adecvat de substrat influena inhibitorului este anulat.
-Inhibiie necompetitiv.
-Inhibiie incompetitiv(mixt). n acest caz inhibitorul se combin numai cu
complexul enzim substrat: ES + I ES
-Inhibiie prin exces de substrat.Exist unele reacii enzimatice ncare excesul de
substrat duce la formarea unui complex de forma E-S-S care este mai puin activ
sau chiar inactiv.
-Inhibitori enzimatici de origine biologic.
Rolul acestor inhibitori naturali este fie de a apra organismul de aciunea
duntoare a unei enzime strine de organism, fie de a regla anumite procese
enzimatice n cazul enzimelor proprii. Astfel, paraziii intestinali din genul Ascaris
nu sunt atacai de proteazele tubului digestiv (pepsin, tripsin).Ei produc
substane care inhib aciunea acestor enzime.

7.Hiperbilirunemiile funcionale. Metodele de cercetare de laborator. Importana

clinico-diagnostic a hiperbilirubinemiilor.
Hiperbilirubinemie crestere a nivelului bilirubinei in sange. Hiperbilirubinemia
poate fi detectata cu ocazia unui examen sangvin sau se traduce printr-un icter
atunci cand nivelul bilirubinei este de doua ori mai mare decat cel normal.
Factorii ce influeneaz asupra nivelului bilirubinei n lipsa afeciunii hepatice:
De la zi la zi- Variaiile constituie 15-30%.
-Alimentaia- Bilirubina crete n mediu de 1-2 ori dup 48 ore i mai mult de
postire .
-Efortul fizic-Expunerea la lumin -Valorile descresc cu 50% timp de 1 or de expunere la
lumin. Lumina afecteaz bilirubina neconjugat
-Sarcina - Induce descreterea valorilor cu 33 % n trimestrul 2 al sarcinii.
-Hemoliza - -Contraceptivele orale-Valori cu 15% mai sczute.
-Anemia hemolitic- Provoac creterea bilirubinei neconjugate.
Acumularea pigmenilor biliari n snge se soldeaz cu apariia icterului .
Icterele prehepatice (hemolitice) apar n anemiile hemolitice. Ele se manifest nu
numai prin ictericitate, dar i prin sindromul anemic.
- analiza sngelui periferic- micorarea numrului de eritrocite i a concentraiei
de hemoglobin, asociate de reticulocitoz. O parte de eritrocite sunt
policromatofile, se observ anizocitoz i poikilocitoz.
- n analiza biochimic se depisteaz o hiperbilirubinemie pe seama bilirubinei
neconjugate, urobilinogenurie. Cauza depirii nivelului normal al bilirubinei

serice - creterea vitezei de formare a bilirubinei (deci a degradrii

hemoproteinelor). Testele enzimatice ale ficatului sunt normale.
Icterul parenchimatos apare la pacienii cu hepatite virale. Concentraia
bilirubinei este majorat pe seama fraciei conjugate.
n icterul parenhimatos sunt majorate testele enzimatice hepatice. Dac icterul
parenchimatos este nsoit de fenomene colestatice pronunate, scaunele devin
palide i urobilinogenul dispare din urin. Reapariia urobilinogenului n urin
coincide cu reluarea fluxului biliar i reflect nceputul vindecrii.
Cele mai mari creteri ale bilirubinei totale se semnaleaz n hepatita acut viral,
valoarea ei n serul sanguin putnd atinge chiar 340 mkmol/l,
Un rol important n diagnosticul precoce al hepatitelor virale aparine examinrii
urobilinogenilor n urin. Este important de menionat c, creterea coninutului de
urobilinogeni n urin poate fi stabilit pn la apariia icterului.
Examinarea stercobilinei n materiile fecale prezint un test valoros de diagnostic.
n caz de obstrucie biliar bila nu ptrunde n intestin. Lipsa stercobilinei indic
nceputul fazei de acolie, pe cnd reacia pozitiv este un indice al dispariiei
acoliei.
Icterele obstructive se ntlnesc n cazul blocrii pariale sau totale a canalelor
biliare , n icterul obstructiv concentraia bilirubinei este majorat pe seama
fraciei conjugate.
Crete activitatea fosfatazei alcaline, GGT, 5-NT. Dac obstrucia canalului biliar
este total, n intestin nu se mai afl urobilinogen, scaunul este decolorat. Aceti
derivai ai bilirubinei nu se elimin nici prin urin, deaceea urobilinogenuria
lipsete.
O alt particularitate a icterelor colestatice i n special a colestazelor extrahepatice
este reprezentat de creterea colesterolului liber i a fosfolipidelor care,
nemaiputnd fi eliminate prin bil se acumuleaz n plasm i formeaz un
complex denumit lipoproteina X.
Metoda de cercetare: spectrofotometrica (colorimetrica):
Principiu. La interaciunea acidului sulfanilic cu nitritul de sodiu se formeaz
acidul diazofenilsulfonic, care cu bilirubina direct din serul sanguin d o culoare
roz-violet. Dup intensitatea culorii se determin concentraia bilirubinei directe.
Dup adugare la ser a reactivului cofeinic bilirubina indirect trece n stare
solubil disociat i cu amestecul de diazoreactiv d o culoare roz-violet. Dup
intenitatea culorii se determin concentraia bilirubinei totale. Dup diferena
dintre bilirubina total i direct se determin concentraia bilirubinei indirecte.
8. Determinarea fraciilor proteice i a unor proteine: ceruloplasmina, proba cu
timol.
Metoda curenta pentru separarea proteinelor serice utilizata in laboratoarele de
biochimie medicala este electroforeza. Se utilizeaza suporturi solide si pH alcalin,
la care toate componentele proteice sunt incarcate negativ si migreaza spre polul
pozitiv. Pe electroforegrama, dupa colorare, proteinele apar sub forma de benzi
carora li se masoara densitatea optica, fiecare banda avand un maxim de absorbtie.

Prin electroforeza, in conditiile amintite mai sus, se obtin cinci fractiuni: albumina
serica, 1, 2, si - globuline.
Zona 1 reflecta in special concentratia serica de alfa1-antitripsina, astfel ca
reducerea acestei fractiuni se intalneste in deficitul de alfa1-antitripsina asociat cu
anumite boli pulmonare (emfizem cu debut precoce) si hepatice (hepatita
neonatala). Cresteri se inregistreaza in toate reactiile inflamatorii (reactant de faza
acuta). In cazuri rare, obtinerea unei benzi suplimentare largi in aceasta zona
poate sugera prezenta alfa-fetoproteinei.
Zona 2 este constituita din 2 componente proteice: alfa2 macroglobulina si
haptoglobina. Crestere de 2 apare in infectii acute, reumatismul articular acut,
arterita, sindromul nefrotic, diabetul zaharat, neoplazii; scaderea acestei fractiuni
se poate intalni in pancreatite acute severe, leziuni hepatocelulare, sindroame de
coagulare intravasculara diseminata, anemii hemolitice, anemii megaloblastice.
Zona este alcatuita din 2 benzi distincte: 1 corespunzatoare transferinei si 2
care include fractiunile complementului C3 si C4. Al treilea component al acestei
zone este beta-lipoproteina, a carei banda se poate suprapune pe cea a transferinei
sau C3 sau poate fi situata in zona beta-gamma. Nivelul seric de globuline creste
in anemia feripriva si ciroza biliara si scade in boli autoimune aflate in puseu activ
(LES), nefroza, afectiuni hepatice, neoplazii, infectii acute si cronice. In unele
cazuri de mielom multiplu de tip IgA se poate constata prezenta unui component
monoclonal in aceasta zona.
Zona - gamma-globulinele sunt globulinele cele mai importante. Din aceasta
categorie fac parte imunoglobulinele (IgG, IgA, IgM, IgD si IgE). Anomaliile
suferite de acestea se traduc fie prin diverse deficite, fie prin
hipergamaglobulinemii policlonale sau monoclonale. Procentul de -globuline
scade in agamaglobulinemie, hipogamaglobulinemii si sindroame nefrotice.
Hipogamaglobulinemia poate fi congenitala sau dobandita si poate fi usor detectata
la electroforeza proteinelor serice atunci cand concentratiile principalelor 3 clase
de imunoglobuline sunt scazute (IgG, IgA si IgM). Prezenta
hipogamaglobulinemiei la adult impune continuarea investigatiilor in vederea
depistarii unei posibile boli limfoproliferative (mielom cu lanturi usoare, leucemie
limfatica cronica, limfoame).
Ceruloplasmina (CP) este o 2-glicoprotein cu masa molecular 132 kDa i care
este produs de ctre hepatocitele ficatului i epiteliocitele plmnilor; n timpul
reaciei fazei acute o surs important de CP sunt monocitele. CP este principala
protein plasmatic, de culoare albastr, ce conine 7 atomi de cupru la o molecul.
Funciile de baz ale CP: protein a fazei acute a inflamaiei;particip la
metabolismul Cu i Fe;antioxidant (inactiveaz radicalii liberi ai oxigenului,
histaminaza seric, mieloperoxidaza);prooxidant (catalizeaz oxidarea acidului
ascorbic, catecolaminelor, serotoninei,compuilor cu sulf, Fe++ n Fe++
+);procoagulant (molecula CP are un grad nalt de omologie cu moleculele f.V i
f.VIII; CP influeneaz asupra monocitelor contribuind la creterea expresiei genei
f.III tisular i a activitii acestuia de 70 de ori i mai mult). Interaciunea f.III cu
f.VII induce activarea mecanismului exogen al coagulrii plasmatice

Importana clinic-diagnostic test necesar pentru diagnosticul bolilor genetice

(maladia Wilson, sindromul Menkes);diagnosticul difereniat al unor forme de
mielom multiplu;urmrirea eficienei terapiei afeciunilor inflamatorii i unor
neoformaiuni maligne;aprecierea riscului apariiei restenozelor dup angioplastica
vaselor coronariene n boala ischemic a miocardului;aprecierea riscului apariiei
complicaiilor postoperatorii i criteriu de pronostic al evoluiei perioadei
postoperatorii n cardiochirurgie
valori normale 1.25-2,88 mmol/l
Creteri:-colestaz hepatica;-reacia de faz acut (inflamaii acute, postoperator,
dup un infarct miocardic, ictus);-la gravide, precum i la femeile care folosesc
anti-concepionale orale de natur steroidic;-melomul multiplu,melanoma,Scizofrenia,
Scderi :-boala lui Wilson (distrofia hepato-lenticular),-simdromul Menkes
(sindromul prului rsucit),-boala Altzheimer,-boli ale tractului digestiv i
ficatului (sindromul de malabsorbie, -enteropatiile cu pierderi de proteine, ciroza
hepatic).
Proba cu timol: este un test de disproteinemie, care evalueaza in principal
capacitatea ficatului de a sintetiza proteinele necesare organismului.
Modificari ale probei cu Timol se pot intalni in:afectiuni hepatice: hepatita acuta si
cronica, ciroza, colecistita; afectiuni inflamatorii de orice natura: in infectii,
neoplasme; alte boli, in care se produc fractiuni proteinice anormale: boli de
rinichi, de plamani, de splina, boli de sange si tumorale;consumul crescut de
lipide;diabetul zaharat si alte afectiuni insotite de dislipidemie.
Principiu. La interaciunea serului sanguin cu sistemul tampon timol-veronal
apare o turbiditate n urma formrii complexului globulino-timolo-lipidic.

9. Diagnosticul contemporan al alergiei.

Diagnosticarea alergiilor se face printr-o serie de investigaii, n funcie de
gravitate i de vrsta pacientului.
Anamneza presupune o cunoatere exhaustiv a contextului n care a aprut
alergia. n acest sens, medicul ncearc s cunoasc toate informaiile privind
mediul n care pacientul se afl, ce a mncat, cu ce substane a intrat n contact,
obiceiurile alimentare, istoricul personal i familial. Rolul anamnezei este de a
completa datele oferite de testele cutanate i serologice.
RAST (Radio Allergo Sorbent Test) este un test menit s msoare nivelul specific
de IgE (substana produs de organism n prezena alergenilor) din snge i din
secreii, cum ar fi cele nazale. Un test similar este testul PRIST (Paper Radio
Immuno Sorbent Test).
Testarea epidermic, cunoscut i sub numele de prick skin test, presupune
zgrierea epidermei pacientului i plasarea n acel loc a diferiilor alergeni. Dup
cteva ore, zgrieturile sunt msurate, felul n care a reacionat epiderma indicnd
dac pacientul este alergic sau nu la substana respectiv.

 Testele de provocare nazal se efectueaz prin introducerea alergenului n nas.

Dac suferii de alergie, n 30 de secunde vei ncepe s strnutai i s sezizati
secreii apoase abundente. Testul nu se recomand copiilor sub doi ani.
Funcionnd pe acelai principiu cu testele de provocare nazal, testele de
provocare alimentar constau n ingestia mncrii suspectate a fi factorul alergen.
Reacia apare mai greu dect n cazul primelor.
Phadiatop Infant este un test ce ofer posibilitatea testrii celor mai frecveni
alergeni i inhalanti, fiind recomandat copiilor ntre 0 i 4 ani. Varianta destinat
copiilor mai mari i adulilor este Phadiatop i demonstreaz prezena anticorpilor
IgE la cei mai obinuii alergeni din mediu.