Conceptul de lene sociala

Perntru a intelege conceptul de lene sociala, vom porni de la termenul de lene, pe care Dex o
defineste ca fiind: lips a dorinei (i a voinei) de a munci, stare de inactivitate, lncezeal;
trndvie. Din lipsa dorintei de a face ceva si lipsa implicarii in activitati, indivizii pot ajunge sa
se confrunte cu insuccesul personal, ceea ce ii poate conduce spere a se simtii deceptionati,
nemultumiti de ei insisi si de vietile lor, atribuind adesea aceste simtaminte sortii, sau altor cauze
externe.

Conceptul de lene sociala a fost intuit timpuriu de catre Max Ringelmann, professor de
inginerie Agricola, ce a dorit sa vada care este eficienta grupurilor de diverse
marimi in indeplinirea sarcinlor de grup din agricultura. In experimentul sau, a pus
un numar de muncitori sa traga de o funie, in acest fel le-a masurat, cu ajutorul unui
dinamometru, forta pe care ficare muncitor o depune pentru indeplinirea sarcinii.
Astfel a concluzionat ca atunci cand trag singuri de funie, muncitorii depun mai
mult efort, fata de situatia in care desfasoara aceasi activitate in grup, si ca forta
descreste invers proportional cu numarul de subiecti. Acest fenomen are doua
explicatii posibile:

1. Lipsa de coordonare- subiectii se pot incomoda unii pe ceolalti atunci cand trag de aceasi
funie.
2. Pierderea motivatiei subiectii sunt mai putin motivati sa traga de funie in situatia de
grup.

Acest experiment a fost reluat si de cei de la Universiatea Yale in frunte cu M. Ingham, pentru a
testa validitatea explicatiei oferita de Ringelmann. Intr-una din conditiile experimentale, grupuri
de marimi diferite trageau de funie, iar intr-o alta conditie experimental, prestau pseudo-grupuri,
formate din subiect naiv si complici. Sarcina complicilor era sa se prefaca ca depun efort, fara sa
traga realmente de funie, in timp ce subiectul naiv era asezat primul in rand si nu stia ca ceilalti
doar se prefac. Prin pozitionarea subiectului in fruntea sirului sa eliminat problema coordonarii.
Rezultatele au indicat o scadere a performantei individuale in pseudo-grupuri, ce nu se datoreaza
lipsei de coordonare, ci scaderii motivatiei.

Aceasta scadere a motivatiei a fost numita lene sociala. Asadar, lenea sociala, ar putea fi
definita ca o reducere a efortului individual atunci cand se lucreaza in grup, iar eforturile
fiecaruia se confunda cu eforturile celorlalti, in comparatie cu situatia cand individul lucreaza
singur. Subiectii isi ajusteaza eforturile la ceea ce ei percep a fi nivelul eforturilor altora in grup
si incearca sa atinga un nivel de echitate. Astfel subiectii isi regleaza efortul depus intr-o sarcina
de grup prin comparatie cu ceilalti. Rezultatele altor studii pe acasta tematica atesta existent asa-
numitului efect al fraierului (sucker effect): subiectul poata sa creada ca se pacaleste depunand
efort considerabil, in timp ce celalalt leneveste. O alta explicatie a conceptului de lene sociala,
este ca lipsa de interes si dorinta de lenevire se datoreaza sarcinilor pe care subiectul le considera
plictisitoare, neinteresante, iar prezenta altor membrii ofera anoniomatul individului nemotivat,
ceea ce il scapa de evaluarea individuala. O alta explicatie a lenei sociale este ca, exprimandu-si
ideile, indivizii sunt explusi evaluarii.