Tipuri de dileme etice pentru psihologi

American Psychological Association (APA) a identificat diferite tipuri de dileme etice

pentru psihologi. Aproape 700 de răspunsuri la un sondaj din 1992 descriu probleme etice în
domeniu, unele tipuri au fost întâlnite mai frecvent decât altele. Acestea includ probleme de
confidenţialitate, relatiile duale, de plată şi psihologie medico-legala.

Confidentialitatea
Psihologii nu se pot rupe confidenţialitate dintre client-terapeut, dar un consilier poate
simti un conflict de interese, în unele cazuri. Probleme pot implica riscuri reale sau potenţiale
pentru alte persoane, pacienţii care au recunoscut o infracţiune violentă, admiterea de abuz de
copil sau o persoană în vârstă, şi pacienţii activi sexual infectaţi cu HIV sau SIDA.

Conflict de relatii
Probleme cu relatiile duale sau înceţoşată pot apărea, şi sunt deosebit de frecvente în
oraşele mici şi zonele rurale. O agenţie de consiliere, de exemplu, ar putea să angajeze unul
dintre foştii săi pacienţi. Un psiholog poate oferi terapie cuiva pe care il ştie de la biserică
sau o altă organizaţie. Un psiholog ar putea fi necesar să se ocupe cu senzaţie de romantism
sau sa fie atraşi sexual de catre un client.

Psihologie medico-legala
Un psiholog poate deveni din ce în ce mai dispuşi să depună mărturie în instanţă şi sa
înclinare mărturia lui asupra clientilor care sunt dispusi sa plateasca. Alte psihologi se pot
simti inconfortabil cu privire la marturisirea, în cazurile care implică divorţul sau de
încredinţare copilului, în cazul în care acestea au sfătuit doar una dintre persoanele implicate.
De asemenea, pot ezita să prezinte date precise, de exemplu, în cazul în care un client se teme
ca va pierde custodia unui copil ca urmare a acestei informaţii, atunci pierderea custodiei nu
se justifică.

Sursa : http://www.ehow.com

Dilema prizonierului
Dilema prizonierului este un exemplu clasic al teoriei jocului în care este descrisă
situaţia a doi suspecţi ce vor primi pedepse în funcţie de colaborarea cu poliţia ori
solidaritatea cu celălalt suspect. Acest exerciţiu mental imaginat în anii 50 s-a dovedit a avea
aplicaţii în lumea reală, în cele mai diverse domenii, de la politică la economie.
Dilema prizonierului reprezintă un exemplu clasic al teoriei jocului. Acest exerciţiu
mental a fost imaginat de Merrill Flood şi Melvin Dresher în 1950, în timp ce lucrau la
RAND (Research ANd Development - firmă de consultanţă americană). În forma sa clasică,
dilema prizonierului este enunţată astfel:
Doi suspecţi sunt arestaţi de poliţie. Poliţiştii au dovezi insuficiente pentru condamnarea
celor doi. De aceea, ţinându-i separaţi pe cei doi, ambilor suspecţi li se face o ofertă privind
recunoaşterea ilegalităţii comise.
Astfel, (1) dacă unul recunoaşte fapta, iar celălalt nu recunoaşte, cel care trădează va fi liber,
pe când cel care rămâne tăcut va primi 10 ani de închisoare.
(2) Dacă amândoi rămân solidari şi nu recunosc nimic, fiecare va primi 6 luni de închisoare.
(3) Dacă, în schimb, amândoi aleg să trădeze şi mărturisesc fapta, fiecare va primi câte 5 ani
de închisoare.

După cum se poate observa uşor, cea mai bună variantă pentru cei doi este să fie solidari
şi să nu mărturisească fapta. Dar cum pot avea încredere unul în celălalt? Iar dacă totuşi unul
are încredere în celălalt, dar celălalt trădează, primul va primi pedeapsa maximă, 10 ani. În
acest caz, solidaritatea va fi pedepsită prin ani grei de închisoare.

În situaţia dată, soluţia raţională pentru oricare dintre cei doi participanţi este trădarea.
Din punct de vedere al oricăruia dintre cei doi, oricare ar fi alegerea celuilalt, trădarea este cea
mai bună alegere, căci cel care trădează va fi liber ori, în cazul în care şi celălalt trădează, va
primi 5 ani de închisoare. Reprezentare sumară a dilemei prizonierului:

Prizonierul
Prizonierul B tace
B trădează
Prizonierul
A: 10 ani
Prizonierul A tace Fiecare - 6 luni închisoare închisoare
Prizonierul
B: liber
Fiecare
Prizonierul A - liber primeşte 5
Prizonierul A trădează
Prizonierul B: 10 ani închisoare ani
închisoare
 Cursa inarmarilor
Două state aflate în aflate în stare de inamiciţie au două opţiuni: să se înarmeze ori
reducă ritmul de dezvoltare a arsenalului său militar, chiar prin încheierea unui acord. Dacă
ambele state reduc arsenalul, pacea şi economiile celor două state vor avea de câştigat. Dacă
ambele state se vor înarma, chiar dacă procesul înarmării va fi costisitor, cele două state vor
considera că au făcut totul pentru a fi pregătiţi împotriva unui eventual atac al inamicului.
Dacă în schimb unul va reduce arsenalul militar, iar celălalt îl va creşte, primul stat se va
expune riscului de a fi net depăşit din punct de vedere militar de celălalt stat. În cazul
încheierii unui acord, nici unul dintre state nu are cum fi sigur că celălalt stat respectă acordul
şi că se va dezarma. Prin urmare, deşi rezultatul judecăţii pare iraţional, singura alegere
raţională pentru cele două state, care nu pot avea încredere unul în celălalt, este să se
înarmeze.

Sursa : http://www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/385-dilema-prezonierului-teoria-
jocului.html

Cadrul militar vs psiholog

„X” provine dintr-o familie modesta, iar in prezent are si el o familie : o sotie si 2 copii.
Greutatile zilnice si necesitatea de bani l-au impins pe „X” sa se inroleze in armata. Acesta
este trimis in Irak iar l-a intoarcere acesta este consultat de catre un psiholog pentru a-i
observarea „starea”. In urma sedintei, psihologul ii spune ca acesta sufera de stres post-
traumatic si are nevoie de tratament, fapt pentru care acesta nu va mai putea pleca „la razboi”.
„X” il roaga pe psiholog sa nu-i scrie acest lucru in fisa sa, deoarece el este singurul care
aduce bani, sotia fiind somer, iar singurul lor venit este ceea ce aduce el. Ce se intampla in
situatia de fata?

Sursa : Viata de zi cu zi