RMN-ul (rezonanța magnetică nucleară) este o metodă imagistică neinvazivă,

neiradiantă și nedureroasă, care permite investigarea tuturor organelor. Pentru

obținerea imaginilor corpului, această metodă utilizează un câmp magnetic puternic.

RMN-ul la genunchi este recomandat pentru investigarea structurilor anatomice următoare:

 Tendon rotulian și cvadricipital;

 Ligamente încrucișate anterior și posterior;
 Ligamente laterale intern și extern;
 Menisc intern și extern.

Investigația poate fi făcută și de copii, la cei până în 6 ani folosindu-se, de obicei, sedarea.

În ce afecțiuni este recomandat RMN-ul la

genunchi
RMN-ul la genunchi poate detecta:

 Rupturi ale ligamentelor genunchilor;

 Leziuni de menisc;
 Inflamații ale tendoanelor (tendinite) sau leziuni ale tendoanelor;
 Leziuni osoase, precum leziunile subcondrale, fracturi sau necroze;
 Patologii ale mușchilor;
 Evaluarea tumorilor osoase;
 Detectarea chistului Baker.

Limitări ale examenului RMN

RMN-ul are, însă, anumite limitări. Vestea bună este că nu toate aceste limitări sunt valabile
în cazul RMN-ului la genunchi. Astfel, nu este posibilă efectuarea RMN-ului în cazuri
precum:

 Pacientul nu este cooperant. Mișcările pacientului în interiorul aparatului RMN degradează

calitatea examenului și limitează interpretarea;
 Pacientul suferă de claustrofobie. Această observație nu este valabilă, însă, în cazul pacienților
cu afecțiuni la nivelul genunchiului, căci RMN-ul la genunchi nu presupune introducerea
pacientului în întregime în tunel, partea superioară a corpului rămânând afară;
 Pacientul are contraindicații (poartă pacemaker, valvă cardiacă, are implant magnetic cohlear,
neurostimulator, pompă de insulină). Nici această observație nu se aplică în cazul pacienților
cu afecțiuni la nivelul genunchilor.

Cum se desfășoară RMN-ul la genunchi

În timpul examenului, pacientul va sta întins pe o masă mobilă, care va fi introdusă într-un
„tunel”. „Tunelul” este înconjurat de un magnet de mari dimensiuni, de
formă cilindrică. Singurul disconfort ar putea fi reprezentat de zgomotele intermitente de
joasă frecvență, produse de aparat, însă, de obicei, pacientului i se dau căști sau dopuri pentru
urechi. Pacientul va fi permanent în contact cu operatorul asistent prin intermediul unui
interfon.

Uneori, este necesară injectarea unei substanțe de contrast paramagnetice, al cărei rol este
acela de a îmbunătăți calitatea imaginilor și, deci, de a facilita diagnosticul. Examenul durează
între 15 și 40 de minute.

RMN-ul la genunchi permite vizualizarea articulației pe trei planuri: orizontal, vertical și

transversal.

Secțiunea orizontală (axială) permite vizualizarea rotulei, a poziției sale, cartilajul femuro-
patelar, țesutul sinovial și lichidul acumulat în genunchi.

Secțiunea verticală (coronară) permite vizualizarea meniscurilor, a ligamentelor laterale, a

cartilajelor femuro-tibiale și, într-o măsură mai mică, a ligamentelor încrucișate.
Secțiunea transversală (sagitală) permite evaluarea meniscului, a ligamentelor încrucișate, a
tendonului rotulian și cvadricipital.

În timpul examinării, pacientul nu va avea asupra sa ochelari, bijuterii, agrafe de păr, ceas,
bijuterii, monede, chei sau telefoane, existând riscul ca acestea să fie atrase de către magnetul
aparatului, și nici carduri sau cartele cu benzi magnetice, care se pot demagnetiza.

Rezultatul investigației este eliberat în maximum 48 de ore.

http://artroscopiedegenunchi.ro/ce-trebuie-sa-stiti-despre-rmn-ul-la-genunchi/

Explorarea Imagistică prin Rezonanță

Magentică (IRM) în patologia traumatică a
genunchiului
Autor: Dr. Dragoș Cuzino,

Medic Primar Imagistică Medicală, Doctor în Științe Medicale, Expert DOC

Una dintre cele mai solicitate examinări prin IRM este cea
a articulației genunchiului. Practic aproape toți pacienții care
prezintă simptomatologie dureroasă persistentă efectuează
examen IRM mai devreme sau mai târziu.

Indicațiile examinării sunt diverse de la patologia traumatică până la cea

tumorală iar informațiile pe care le obținem în urma examinării sunt foarte utile
pentru stabilirea diagnosticului, terapiei adecvate dar și verificării rezultatelor
obținute post-terapeutic. De examinarea prin IRM beneficiază și pacienții cu
afecțuni degenerative sau inflamatorii și infecțioase.
Scopul examenului IRM constă în evaluarea aspectului anatomic al articulaţiei
genunchiului ţinând cont de simptomatologia clinică. Este un examen imagistic
valoros care ne ghidează conduita terapeutică. Prin evaluarea informației
anatomice putem aprecia efectul asupra funcționalității articulației genunchiului.
Injectarea intravenoasă de substanţă de contrast nu se face de rutină și poate fi de
folos doar în anumite cazuri de diagnostic diferenţial sau sub formă de atrografie
indirectă. Prin IRM poate fi efectuată artrografie directă cu injectarea intra-articulară
de substanţă de contrast paramagnetică diluată.
Practic, pacientul va fi introdus în magnetul cilindric după ce în prealabil în jurul
genunchiului i-am fixat o antenă cu ajutorul căreia obținem informația. Zona de
examinat, respectiv genunchiul, trebuie să fie amplasată în mijlocul magnetului.

Patologia traumatică
În articulația genunchiului există anumite elemente anatomice care sunt lezate în
traumatisme. Cartilajul de acoperire a suprafețelor articulare, ligamentele încrucișate
și colaterale precum și meniscurile și capsula articulară, precum și mușchii și
struturile tendinoase pot fi vizualizate foarte eficient.
Rolul examenului IRM este și acela de a evidenţia și contuzia osoasă sub forma
semnalului IRM edematos care poate persista 6-12 săptămâni post-traumatic.
Fracturile și in special o formă particulară de fractura denumită de tip Segond este
asociată cu leziune a ligamentului încrucişat anterior şi reprezintă avulsia capsulei
articulare de pe inserţia articulară.
Leziunile cartilajului de acoperire a suprafeței articulare și în special
osteocondrita disecantă este mai frecvent întâlnită în porţiunea internă a
condilului femural intern. Există mai multe tipuri de clasificare a leziunilor de cartilaj
sau ale condromalaciei. O clasificare utilă în practica zilnică este aceea în care există
patru grade de alterare descrisă de Outerbridge.
În urma diverselor studii, acurateţea cu care stadializează IRM leziunile de tip
condromalacie variază între 50 -95% în funcţie de instalaţie şi parametrii tehnici
aleşi. Distribuţia sediului leziunilor arată că frecvenţa leziunilor este mai mare
retropatelar, în porţiunea internă a condilului femural intern şi în platoul tibial lateral
în special porţiunea posterioară.
Cartilajul retropatelar are cea mai mare grosime din organism şi măsoară circa 5
mm. În cazul leziunilor la pacienţi tineri acestea apar medial iar în cazul leziunilor
degenerative acestea apar lateral.

Fracturile şi reacţiile de stress

Prin IRM pot fi vizualizate fracturi fără deplasare și fracturi de stress care
nu pot fi puse în evidență prin examene radiografice standard.
Conform stadializării IRM alcătuită de Fredericson au următorul aspect:
Stadiul 1 : Edem periostal.
Stadiul 2: Edem osos vizibil în secvenţele T2 cu supresie de grăsime.
Stadiul 3 : Edem vizibil în T1.
Stadiul 3: Linie de fractură vizibilă.

Leziunile meniscale:
Criteriile de apreciere a morfologiei normale a meniscului :
Suprafaţa meniscului este întotdeauna mai mare decât grosimea sa.
Cornul posterior meniscal este mai gros decât cel anterior în cazul meniscului lateral
şi au grosime aproximativ egală în cazul celui medial.
În planul coronal coarnele posterioare acoperă în întregime platourile tibiale.
Meniscul medial este ataşat de capsula articulară şi nu există fluid între aceste două
structuri.
Există și variante anatomice care predispun la apariția unor leziuni. Meniscul discoid
este o variantă anatomică întâlnită cel mai frecvent în compartimentul lateral iar cu
aproximaţie se poate aprecia prezenţa acestuia dacă apare pe mai mult de 2 secţiuni
adiacente cu grosime de 4 mm. sau de 3 mm.
Aspectul leziunilor meniscale:
Leziunile orizontale apar mai frecvent în cornul posterior la vârstnici şi sunt
degenerative.
Leziunile longitudinale apar de obicei post-traumatic.
Leziunile radiare sunt de obicei post-traumatice şi aspectul particular este de „cioc de
papagal” la care există o asociere între traiectul vertical, de la radiar la cel
longitudinal trecând prin un traiect curbiliniu.
Dovezile instabilităţii meniscale sunt fragmentarea discală, leziunile vizibile pe o
distanţă mai mare de 1cm. asociate cu hipersemnal T2.
În funcție de traiectul leziunilor meniscale acestea pot fi clasificate în diverse grade
de la 1 la 4.

Disocierea capsulo-meniscală
În cazul secvenţelor sensibile la fluide este vizibil fluid între menisc şi capsula
articulară.
Periferia meniscală este neregulată iar marginea platoului tibial este descoperită de
platoul tibial pe o suprafaţă mai mare de 5mm.
Fascicolul menisco –femural şi cel menisco-tibial sunt neregulate .

Chisturile meniscale
Sunt colecţii de fluid adiacente periferiei meniscale şi probabil leziunilor meniscale.
Pot fi perimeniscale, intrameniscale sau parameniscale în funcţie de localizare.

Ligamentele încrucişate
Ligamentul încrucişat anterior (LIA) se inseră din porţiunea posterioară internă a
condilului femural lateral şi adoptă un traiect către tibie în direcţie anteromedială la
un unghi de 15 grade. Semnalul său este mai intens decât cel al ligamentului
încrucişat posterior în secvența T2.
Leziunile LIA sunt situate predominant în porţiunea proximală. Cea mai frecventă
leziune (Unhappy triad) implică şi meniscul medial, ligamentul colateral intern,
condilul femural şi platoul tibial postero-lateral.
Semnele directe sunt reprezentate de discontinuitate, traiect de întrerupere orizontal
sau vertical, hipersemnal T2, contur neregulat, creşterea de volum cu modificarea
structurii, absenţa vizualizării ligamentului.
Semnele indirecte sunt asocierea cu leziuni în platoul tibial postero-lateral şi condilul
femural lateral, leziuni meniscale, subluxaţia anterioară a tibiei, modificarea
inflamatorie a grăsimii Hoffa.
Ligamentul încrucişat posterior (LIP) are un traiect oblic de pe porţiunea anterioară a
condilului femural intern către cea posterioară a platoului tibial extern. Leziunile
LIP sunt mult mai rare şi sunt des însoţite de avulsie osoasă.

Ligamentele colaterale
Complexul ligamentar colateral medial este format din trei straturi componente: unul
superficial care include muşchiul sartorius care se contopeşte cu retinaculul, cel
mijlociu porţiunea externă a ligamentului colateral medial şi ligamentul oblic
posterior contopit deasemenea cu retinaculul şi cel profund se uneşte cu capsula
articulară şi ligamentul colateral medial. Complexul ligamentar colateral extern
constă deasemenea din trei straturi componente : unul superficial format din tractul
iliotibial anterior şi tendonul bicepsului femural posterior unite printr-o fascie
comună, de cel mijlociu format din retinaculul patelar anterior şi lateral iar posterior
ligamentul colateral. Rezistenţa este dată de ligamentul arcuat.

Analiza burselor genunchiului:

La nivelul genunchiului există anumite spații care poartă denumirea de burse și care
pot produce acumulare voluminoasă de fluid atunci când apar modificări inflamatorii.
Ele sunt situate între capetele de inserție ale diverselor structuri ligamentare,
tendinoase și fascii.
Bursa semimembranoasă este un loc de dezvoltare a chisturilor Baker frecvent
întâlnite în patologia traumatică și post-traumatică a genunchiului.

Concluzii
Cu excepția contraindicațiilor relative și a celor absolute examenul IRM a intrat în
obișnuința activității noastre medicale. Practicarea anumitor sporturi predispune la
leziuni de tip relativ a structurilor componente ale articulației genuchiului. Exemplul
obișnuit îl constituie schiul sau fotbalul prin solicitarea genunchiului prin mișcări
complexe și posibilele șocuri puternice la care poate fi supusă articulația. Există
anumite structuri care sunt mai frecvent afectate în funcție de mișcările extreme sau
traumatismele care au produs leziunile și este foarte importantă colaborarea între
medicul care face solicitarea examinării, medicul radiolog care o intrepretează și
pacient pentru corelarea simptomatologiei cu diagnosticul și stabilirea conduitei
terapeutice adecvate.
Examenul IRM este un tip de explorare medicală în plină dezvoltare și diversificare
iar utilitatea sa nu poate fi înlocuită cu alt tip de examinare.

https://doc.ro/sanatate/explorarea-imagistica-prin-rezonanta-magentica-irm-in-patologia-
traumatica-a-genunchiului