Sunteți pe pagina 1din 275

CUPRINS

Introducere

 

3

Capitolul 1 Activitatea de turism în economia contemporană

5

1.1.

Conceptul de turism în evoluţia sa istorică

5

1.2.

Formele, dimensiunea şi factorii determinanţi ai activităţii de turism

11

1.3.

Conexiunile turismului cu agregatele macroeconomice

27

1.4.

Sistemul instituţional al activităţii de turism

35

1.4.1.Organizaţiile internaţionale de turism şi funcţionarea acestora

37

1.4.2. Organizaţiile naţionale de turism

41

Capitolul 2 Dezvoltarea durabilă şi evoluţia turismului

43

2.1.

Problemele generale ale dezvoltării durabile

43

2.2.

Turismul în contextul dezvoltării durabile

51

2.3.

Impactul economico-social şi ecologic al activităţii de turism

56

Capitolul 3 Posibilităţi şi direcţii de integrare românesc

europeană a turismului

63

3.1.

Aspectele esenţiale privind integrarea europeană a României

63

3.2.

Situaţia actuală în domeniul turismului european

71

3.3.

Direcţii ale integrării europene a turismului românesc

76

3.4.

Evoluţia circulaţiei turistice europene în context cu cea pe plan mondial

83

Capitolul 4 Problemele managementului evoluţiei activităţii de turism

91

4.1. Particularităţile managementului în activitatea de turism

91

4.2. Strategii manageriale privind dezvoltarea zonală a turismului

97

4.2.1.Aspecte generale privind managementul dezvoltării teritoriale/ zonale

97

4.2.2 Strategiile în procesul dezvoltării zonale a turismului 4.2.3. Obiectivele, principiile şi factorii amenajării turistice ca modalitate

101

principală a dezvoltării zonale a turismului

 

106

4.3.

Posibilităţi de utilizare a unui multiplicator în activitatea de turism la nivel

regional

110

Capitolul 5 Resursele turistice şi sistemul activităţii de turism

119

5.1 Consideraţii privind resursele turistice şi categoriile acestora

119

5.2.

Modalităţi de diagnosticare a resurselor turistice

130

Capitolul 6 Studierea şi cunoaşterea pieţei turistice – premise ale elaborării strategiilor în activitatea de turism

147

6.1. Cererea şi oferta turistică laturi fundamentale ale evoluţiei turismului

147

6.2. Modalităţi de abordare şi analiză a componentelor pieţei turistice

161

Capitolul 7 Strategia, previziunea şi planificarea în activitatea de turism şi valorificarea resurselor acestuia

171

7.1. Previziunea şi planificarea în domeniul turismului

 

171

7.2. Strategii şi categoriile acestora în valorificarea resurselor turistice, precum şi

în dezvoltarea activităţii turistice

 

185

7.3. Sistemul programelor şi planurilor privind evoluţia turismului şi valorificarea

Capitolul 8 Problematica valorificării resurselor turistice în spaţiul Regiunii de Dezvoltare Vest

195

8.1. Repere geografice, administrative şi economico-sociale ale Regiunii de Dezvoltare Vest

195

8.2.

Resursele turistice ale Regiunii de Dezvoltare Vest – tipul şi poziţia lor în

teritoriu

208

8.3. Circulaţia turistică în Regiunea de Dezvoltare Vest şi particularităţile

manifestării ei

211

8.4. Oportunităţi, limite şi direcţii în valorificarea resurselor turistice în Regiunea de Dezvoltare Vest

229

8.5. Tipurile de turism practicabile în viitor şi principalele orientări strategice

pentru dezvoltarea turismului în Regiunea de Dezvoltare Vest

240

Anexe

245

Bibliografie

269

INTRODUCERE

Omul modern, după participarea la activităţi cu caracter lucrativ simte nevoia de a -şi petrece timpul liber cât mai plăcut, pentru a şi satisface nevoia de recreere, odihnă, îngrijirea sănătăţii, practicarea unui sport ş.a. Tocmai datorită acestui fapt a apărut turismul ca mijloc de atingere a acestor scopuri. Sunt multe aspecte care dau importanţă şi rol deosebit turismului în ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul societăţii, în general, şi economiei, în special. Întrucât România posedă bogate şi variate resurse turistice, atât naturale, cât şi antropice are şanse mari în ceea ce priveşte existenţa şi dezvoltarea turismului. Ţinând seama de cele de mai sus, obiectivul şi conţinutul lucrării va urmării prezentarea problematicii strategiilor şi planificării în activitatea de turism şi valorificarea resurselor acesteia. Toate aceste aspecte încadrate în problemele managementului turistic în contextul dezvoltării durabile regionale. Turismul este condiţionat de o serie de factori cum ar fi, în ordinea importanţei lor: veniturile potenţialilor turişti, timpul liber al acestora, motivaţia turiştilor, vremea (caracteristicile meteorologice), calitatea serviciilor şi produselor turistice furnizate de unităţile organizatoare. Prin faptul că, acţionează în direcţia introducerii în circuitul economic a condiţiilor naturale, a patrimoniului cultural-istoric de mare atracţie şi a unora din realizările contemporane în domeniile construcţiilor şi artei, care stimulează dezvoltarea activităţilor altor ramuri şi creează locuri de muncă pentru forţa de muncă eliberată sau slab utilizată în unele domenii de activitate, turismul contribuie direct şi indirect la ridicarea economică a anumitor localităţi, zone şi regiuni şi, implicit, la creşterea veniturilor populaţiei din perimetrele respective. Necesitatea acestei ramuri pentru economia naţională se manifestă şi pentru efectele pozitive pe care le presupune, cum ar fi creşteri de venituri, crearea de noi activităţi şi revigorarea celor existente, efecte sociale (calitatea vieţii, modificarea organizării sociale), efecte asupra mediului natural, social, cultural şi economic (pot fi pozitive şi negative), efecte asupra balanţei de plăţi (cele mai palpabile şi mai uşor de înregistrat). Această activitate se bazează pe existenţa resurselor turistice naturale şi antropice dintr-o zonă. În funcţie de felul, numărul şi volumul resurselor se conturează tipurile şi formele de turism care se vor practica.

3

Dezvoltarea turismului înseamnă, în prezent, valorificarea resurselor turistice în mod durabil, respectând principiile durabilităţii şi atingerea unui echilibru între dezvoltare şi conservare. Integrarea turismului românesc în cadrul fluxurilor turismului internaţional reprezintă un proces gradual-secvenţial, prin care modul de organizare şi relaţiile de funcţionare interioare şi exterioare sistemului “turism” devine similar cu cel existent în practica celorlalte state ale lumii. În ţările europene, dar şi în diferite alte ţări ale lumii, problemele referitoare la organizarea ştiinţifică a spaţiului turistic, valorificarea tuturor resurselor în profil teritorial, se pun diferit, cu unele particularităţi ce reflectă condiţiile specifice şi nivelul de dezvoltare, dar în esenţă, ele se situează în ansamblul unor preocupări comune. Dezvoltarea şi perfecţionarea activităţilor de turism este strâns legată şi de amenajarea teritoriului. Pentru aceasta sunt necesare identificarea resurselor turistice şi punerea lor în valoare cu ajutorul unor politici şi strategii adecvate, precum şi a unor programe, respectiv planuri, bine fundamentate şi oportune. Pornind de la aceste idei şi aspecte esenţiale, ce se constituie în premise de abordare, în lucrarea de faţă se urmăreşte tratarea problemelor esenţiale ale conceptelor privind activitatea de turism ca forme, dimensiune şi factori determinanţi în context cu procesul dezvoltării durabile, precum şi posibilităţi de integrare în domeniul turismului european. Totodată se are în vedere prezentarea procesului valorificării resurselor turistice în cadrul dezvoltării economice generale şi, în special, a dezvoltării turismului, cu evidenţierea elementelor caracteristice acestui proces. Întrucât se consideră că activitatea de turism reprezintă o activitate ce trebuie condusă şi care se desfăşoară pe baza unor strategii, programe şi planuri de acţiune se vor aborda problemele managementului evoluţiei acestei activităţi şi sistemului strategiilor, previziunii şi planificării specifice unei asemenea activităţi. Pe baza interpretărilor cu caracter ştiinţific şi al posibilelor acţiuni practice, se va exemplifica pe temeiul unui studiu situaţia existentă în cazul Regiunii de Dezvoltare Vest. Ca urmare va fi evidenţiată identificarea şi inventarierea resurselor turistice, precum şi posibilitatea de valorificare a lor în perimetrul regiunii respective, o regiune cu un ridicat potenţial turistic.

4

CAPITOLUL 1

ACTIVITATEA DE TURISM ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ

De-a lungul timpului, turismul a devenit un domeniu de activitate clar cu implicaţii în economiile naţionale, care merită tratat cu responsabilitate.

1.1. Conceptul de turism în evoluţia sa istorică

Turismul se prezintă ca o activitate economică situată la interferenţa altor ramuri şi de aceea determină dificultăţi în definirea lui. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „TURISM” provine din termenul englezesc „TO TOUR” (a călătorii, a colinda) şi are semnificaţia de excursie. Acesta a fost folosit în Anglia în secolul al XVIII-lea, în verbul tranzitiv „to make a tour” 1 şi a desemnat acţiunea de a voiaja în Europa. Galicismul acesta, la rândul său derivă din cuvântul francez „TOUR” (călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie în circuit) şi a fost adoptat treptat în majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima unele forme de călătorie cu scop de agrement, recreere. Termenul francez provine din grecescul „TOURNOS” şi din cuvântul latin „TURNUS”, păstrând semnificaţia de circuit. Un expert belgian, Arthur Haulot susţine şi ipoteza originii ebraice a cuvântului, deoarece în ebraica antică „TUR” însemna călătorie, descoperire, recunoaştere, explorare. 2 Aşadar, noţiunea de turism exprimă acţiunea de a vizita variate zone, obiective atractive, pentru propria plăcere. Călătoria cuprinde deplasarea şi şederea temporară (sejurul) în locurile alese ca destinaţie în vederea petrecerii timpului liber. Oamenii au încercat dintotdeauna să vadă, să ştie mai mult, astfel, s-au născut călătoriile. Herodot din Halicarnas (485-425 î.e.n.) a călătorit în Orientul Apropiat, Egipt, Libia, Italia, lăsând mărturie nouă cărţi. Opera sa „Istorii” cuprinde date istorice şi geografice, descrieri ale obiceiurilor localnicilor. Numeroşi eleni se deplasau din întreaga Eladă cu ocazia Jocurilor Olimpice şi în pelerinaje spre Dodona şi Delfi. Tot ei, au găsit o modalitate de a cunoaşte diverse zone prin vizitele reciproce, între familii. Acestea erau asigurate prin intermediul unui obiect rupt în două numit „simbolon”, care se

1 Fuster, L. F., Teoria y tehnica del turismo, vol.I, Madrid, 1967, pag.12 2 * ** Revue de l’Academie Internaţionale du Tourisme, nr.IV, 1961, pag.17

5

moştenea din generaţie în generaţie. În Imperiul Roman, patricienii tineri îşi completau studiile în şcoli din Grecia, Egipt, Asia Mică şi vizitau importantele oraşe ale vremii. Transportul era bine organizat, existând bilete de călătorie nominale fie „simple-diplomat”, fie „tractoria”. Cele din urmă includeau transport, cazare şi masă. Alţi locuitori ai Imperiului apreciau apele termale din Italia, Galia, Dacia Felix şi se deplasau deseori în scopuri curative. 3 Din secolul al VII-lea încep marile călătorii religioase ale musulmanilor spre Mecca. Toate aceste călătorii se pot considera ca fiind activităţi cu caracter turistic. Evul mediu, caracterizat prin invazii, migraţii ale popoarelor, constituirea unor noi state nu a fost prielnic călătoriilor. Odată cu revoluţia tehnico-ştiinţifică (industrializarea, descoperirea forţei aburilor, realizarea locomotivei, construirea primelor căi ferate şi mai apoi inventarea automobilului, a căilor de comunicaţie) ia amploare şi turismul. Urmare a instituţionalizării turismului şi organizării sale pe plan internaţional, acesta devine o activitate distinctă cu caracter economico-social. O istorie a fenomenului turistic evidenţiază trei etape evolutive diferite şi anume: 4

- etapa turismului incipient;

- etapa pseudo-turistică;

- etapa turismului modern şi contemporan.

Prima etapă se situează în antichitatea timpurie, când diversele fenomene şi elemente naturale atrag locuitorii din proxima vecinătate. Cea de-a doua etapă coincide perioadei Evului Mediu timpuriu şi mijlociu când călătoriile se reduc datorită deselor războaie, circumstanţelor politice şi fanatismului religios.

Etapa a treia debutează în Evul Mediu târziu şi cuprinde următoarele perioade:

- cuprinsă între secolele al XV - XVII-lea;

- de la începutul secolului al XVIII până în anul1950;

- după anul 1950, a turismului de masă.

3 Ionescu, I., Turismul fenomen social-economic şi cultural, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2000, pag.22

4 Cocean, P., Geografia turismului, Ed. Focul Viu Cluj-Napoca, 1999,pag.29

6

Practic, abia după revoluţia industrială, aşa cum s- a arătat, se poate vorbi despre turism ca o activitate socio-economică. Încă din anul 1880, în Europa, turismul începe a fi considerat ca fenomen social şi economic. Prima definiţie în acest sens aparţine lui E. Guyer-Freuler, care în 1905 afirma că „turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi pe schimbarea mediului ambient, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii”. Au urmat multe definiri ale turismului în încercarea de a surprinde complexitatea elementelor care îl caracterizează. Economistul austriac Jean von Schullern zu Schattenhoffen în 1910, în lucrarea sa Jahrbuch für Nationalökon descria turismul ca „…fenomenul care desemnează toate legăturile, în special economice, şi care intră în acţiune pentru rezidenţii temporari şi străini dispersaţi înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat, unui stat determinat…”. În acelaşi an, profesorul belgian, Edmond Picard, într-un articol intitulat „Industria călătoriilor” consideră turismul… „ansamblul organelor şi funcţiile lor, nu numai din punctul de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celui care, în ţările în care soseşte cu portofelul doldora, profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de cunoştinţe sau de plăcere” 5 . O definiţie mai elocventă este cea formulată de Levaille-Nizerolle în 1938 şi conform căreia „turismul este ansamblul activităţilor nonlucrative ale omului, în afara ariei de reşedinţă” 6 . Noţiunea de turism a continuat să prezinte interes de-a lungul timpului, astfel au urmat şi alte definiţii. Unele definiţii urmăresc să scoată în evidenţă aspectul pozitiv al acestei activităţi pe plan economic şi social, altele sunt negativiste şi fac trimitere la influenţele nefaste asupra mediului înconjurător şi social. Una dintre acestea din urmă aparţine psihologului Claire Lucques, în care turismul e socotit o cheltuială inutilă, o risipă şi distrugere a bogăţiilor materiale. General acceptată la nivel mondial este cea a profesorului elveţian dr. W.

5 Baretje, R., Defert, P., Aspects economiques du tourisme, Editions Berger-Levrault, Paris(VI), 1972, pag.15 6 Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.19

7

Hunziker şi anume: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi activitate lucrativă oarecare”. Unii autori au considerat această formulare ca fiind prea generală, alţii însă, prea limitată iscându-se astfel controverse. Cei din a doua categorie reproşează neincluderea diverselor manifestări cu caracter turistic, des întâlnite, în ultimul timp, cum sunt congresele, reuniunile, călătoriile de afaceri. Mai putem aminti, printre specialiştii care au avut contribuţii meritorii la definirea turismului pe R. Baretje 7 şi Krippendorf 8 . Ei au subliniat ideea de călătorie pentru propria plăcere şi necesitatea includerii în conceptul de turism a industriei care participă şi ajută la satisfacerea nevoilor turismului. Din cele prezentate anterior se pot reţine următoarele elemente caracteristice pentru definirea turismului:

- deplasarea persoanelor de la reşedinţa permanentă;

- petrecerea unui sejur într-o localitate aleasă, alta decât cea a domiciliului;

- durata limitată a sejurului;

- pe perioada sejurului să nu desfăşoare activităţi remunerate.

Primul element este unul dinamic, al doilea static, următorul trecător şi ultimul neaducător de venit pentru persoana în cauză. Legată de noţiunea de turism este şi cea de turist. În acest sens, economistul englez F.W. Ogilvie considera turist, persoana care era departe de propria casă, pentru o perioadă de maxim un an şi care cheltuia bani fără să-i câştige în acele locuri. Un alt englez A.C. Norval afirma că turistul intră într-o altă ţară pentru diferite motive, şi unde cheltuie banii câştigaţi altundeva. 9 La recomandarea Comitetului de statisticieni experţi ai Ligii Naţiunilor, în anul 1937 s-a acceptat o definiţie a turistului străin, ca „orice persoană care

se deplasează pentru o durată de cel puţin 24 de ore într-o altă ţară, diferită de cea în care se află domiciliul său stabil” 10 . Ţinând seama de această definiţie, turişti erau persoanele:

7 Baretje, R., Defert, P., op. Cit., pag.5

8 Krippendorf, J., Marketing et tourisme, Etudes Bernoises de Tourisme, Edition Herbert Lang et Cie S.A., Berna, 1971, pag.10 9 Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001

10 Ionescu, I., op. Cit., pag.33

8

- care efectuează o călătorie de plăcere sau alte motive;

- cele ce călătoresc pentru a participa la conferinţe, reuniuni, diverse misiuni;

- în călătorii de afaceri;

- aflate în croaziere maritime, chiar dacă durata sejurului lor într-o ţară este mai mică de 24 ore. Nu au fost consideraţi turişti persoanele:

- care sosesc într-o ţară pentru a desfăşura o activitate profesională;

- ce vin să-şi stabilească definitiv reşedinţa într-o ţară;

- studenţii şi elevii care locuiesc temporar în străinătate;

- care circulă provizoriu în zonele de frontieră şi cele ce lucrează pe teritoriul altei ţări şi domiciliază permanent în altă ţară;

- tranzitează o ţară, chiar dacă aceasta durează peste 24 ore.

Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.), (organizaţie transformată în 1975 în Organizaţia Mondială a Turismului), în anul 1950 a preluat şi această definiţie, cu o singură modificare, de includere în categoria turiştilor a studenţilor şi elevilor care locuiesc temporar în străinătate. Conform acestei definiţii nu sunt consideraţi turişti excursioniştii şi călătorii în tranzit. În opinia U.I.O.O.T., excursionistul internaţional este persoana care, pentru mai puţin de o zi (24 ore) călătoreşte pentru propria plăcere într-o altă ţară şi nu exercită nici o ocupaţie lucrativă. Călătorul în tranzit este cel ce traversează o ţară, chiar dacă depăşeşte 24 ore, dar opririle sale să fie scurte, şi motivele altele decât turistice. După circa zece ani, un grup de experţi O.N.U., care aveau ca sarcină pregătirea şi întocmirea programului Conferinţei pentru turism şi călătorii internaţionale (Roma, august – septembrie, 1963) au trecut pe ordinea de zi a lucrărilor, definirea termenului de turist. Cu această ocazie s-a recomandat adoptarea definiţiei pentru vizitatorul temporar şi anume persoana care se află într-o ţară mai puţin de 24 ore, inclusiv călătorii din croaziere. Comisia de Statistică a O.N.U. în 1967 şi 1968 acceptă definiţia termenului de vizitator, dar făcând distincţie între vizitatorii care rămân într-o ţară cel puţin o noapte (turişti) şi cei care-şi petrec timpul liber în respectiva ţară fără a înnopta. Vizitatorii din această a doua categorie pot fi clasificaţi în vizitatori pentru o zi sau excursionişti. În accepţiunea generală, în prezent, vizitatorul este persoana care călătoreşte într-un alt loc decât acela al mediului său obişnuit, pentru o durată mai mică de 12 luni şi nu are ca scop exercitarea unei activităţi remunerate, la

9

locul vizitat. Ei pot fi internaţionali (călătoresc în altă ţară alta decât cea de reşedinţă) şi interni (călătoresc în limita graniţelor ţării de domiciliu). 11 Datorită călătoriilor pe teritoriul aceleiaşi ţări, Organizaţia Mondială a Turismului a definit turistul naţional ca fiind orice persoană care vizitează o zonă, loc, localitate diferită de domiciliul său, aflat în interiorul ţării de reşedinţă, cu un alt scop decât acela de a muncii şi a fi plătit, având o durată a şederii de cel puţin o înnoptare. S-a încercat de către unii autori o tipologizare a turiştilor. În acest sens, M. Bassaud 12 distinge turistul sportiv expert, singuratic şi spectator. Primul din aceste tipuri definind turistul în căutare de divertisment, pe când cel de-al doilea amator de opere de artă. Turistul singuratic preferă contactul cu natura, iar spectatorul simte nevoia de a vedea cât mai multe locuri de interes general. O clasificare bazată pe imaginea negativă a turistului este susţinută de J. Krippendorf 13 . În opinia sa se disting turistul ridicol (recunoscut după îmbrăcăminte), naiv (pune întrebări stupide), organizat (se rătăceşte fără ghid), îngrozitor (prin comportament faţă de ceilalţi), indiferent, bogat, explorator (profită de sărăcia poporului vizitat), needucat (acţiuni de distrugere), oscilant (vizitează zone necunoscute părăsind grupul). La Sesiunea a XXVII-a a Comisiei de Statistică a Naţiunilor Unite din 1993 s-au adoptat recomandările privind conceptele de bază utilizate în turism de la Conferinţa internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Otawa (iunie 1991). Astfel, turismul este considerat activitatea unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit pentru o perioadă mai puţin specificată de timp şi al cărui scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi de remunerare la locul de vizitare. Principalele forme de turism sunt considerate a fi:

- turismul intern (internal tourism);

- turismul internaţional receptor (inbound turism);

- turismul internaţional emitent (outbound tourism).

- Combinând aceste forme de bază se obţin alte trei forme derivate de turism:

11 Stăncioiu, Aurelia, Felicia, Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag.222

12 Bassaud, M., Sociologic des loisires et de tourism, U.I.O.O.T., 1968, pag.9

13 Krippendorf, J., Die Ferienmenschen. Fur ein nenes Vertandis von Freizeit und Reisen, Zürich und Schwalisch Hall, 1984, pag.24

10

- domestic tourism (cuprinde turismul intern şi internaţional receptor);

- national tourism (include turismul intern şi internaţional emitent);

- international tourism (ia în considerare turismul intern şi internaţional atât receptor cât şi emitent). Urmărirea fenomenului turistic constituie o preocupare continuă. Evoluţia noţiunii de turism este strâns legată de cea de turist şi activitatea desfăşurată în scopul satisfacerii nevoilor acestora. Ele practic se intercondiţionează, turistul putând fi considerat elementul motrice, iar turismul, rezultatul activităţii turistice.

1.2. Formele, dimensiunea şi factorii determinanţi ai activităţii de turism

În economiile naţionale turismul deţine un rol important, iar dezvoltarea sa depinde de o serie de factori. Se pot practica mai multe tipuri de turism, funcţie de resursele existente

în perimetru luat în considerare (ţară, zonă, localitate). Acestea pot fi de recreere, îngrijire a sănătăţii, culturale, practicarea de sporturi, etc. De aceea, se pot delimita câteva categorii (tipuri) esenţiale de turism cum sunt cele de recreere, curativ sau de îngrijire, culturale, polivalent.

nevoilor

recreative ale persoanelor care desfăşoară munci solicitante şi trăiesc în medii

stresante. Tipul acesta de turism valorifică, în principal, imaginile peisagistice şi resursele naturale. Trăsăturile sale principale sunt considerate a fi:

Turismul

de

recreere

are

ca

principal

scop

satisfacerea

- antrenează cel mai mare număr de persoane;

- în cea mai mare parte, turiştii provin din mediul urban;

- poate fi practicat de toate grupele de vârstă;

- prezintă sezonalitate accentuată, în special, în zonele cu climă temperată;

- distanţa de deplasare şi durata sunt variabile;

- înregistrează o eficienţă economică ridicată;

- pe lângă infrastructura specifică de bază, prezintă şi una de

agrement. Despre turismul curativ sau de îngrijire a sănătăţii se spune că este cel mai vechi tip practicat, iar trăsăturile principale se referă la:

- implică populaţia suferindă;

- predomină turiştii din mediul urban;

- se desfăşoară pe toată perioada anului;

11

- durata sejurul este medie sau lungă;

- eficienţă economică ridicată;

- cuprinde şi o infrastructură specifică.

Turismul cultural s-a născut din nevoia de cunoaştere şi este cunoscut şi

ca turism de vizitare, deoarece implică vizitarea unuia sau mai multor obiective turistice. Dintre însuşirile sale se pot enumera:

- se practică de anumite categorii ale populaţiei (elevi, studenţi, intelectuali);

- turiştii provin atât din mediul rural cât şi din cel urban;

- durata scurtă, limitată la trei-şapte zile;

- distanţa variază în limite largi;

- eficienţa economică este mai redusă;

- vizează obiective turistice antropice.

Un alt tip mai este denumit şi polivalent deoarece asociază recreerea şi refacerea stării de sănătate sau cu vizitarea şi se caracterizează prin:

- număr din ce în ce mai mare de participanţi;

- se practică, în special, în perioadele de concediu şi vacanţe;

- eficienţa sa economică este ridicată;

- cea mai reprezentativă formă a sa este turismul estival;

- infrastructura de bază specifică este completată cu cea pentru tratament şi agrement;

- include şi turismul profesional la care participă sportivi, oameni de ştiinţă, agenţi economici, etc.

Trebuie precizat că, în prezent, nici unul din tipurile de turism nu se practică în mod pur ci se interferează.

Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat (structura societăţii, modalităţi de acoperire a motivaţiilor, posibilităţile tehnico- economice de procesare a fenomenului turistic). Ele sunt rezultatul segmentării circulaţiei turistice, în funcţie de un anumit criteriu. Astfel, după Minciu Rodica, Baron P., Neacşu N. se delimitează funcţie de criteriile luate în considerare următoarele forme de turism, după:

- locul de provenienţă a turiştilor, turism:

naţional sau intern;

internaţional sau extern.

- momentul şi modul de angajare al prestaţiilor turistice, turismul este:

organizat sau contractual, care poate fi, la rândul său, în grup sau

12

individual;

neorganizat

sau

necontractual (fără o angajare prealabilă a

serviciilor turistice);

semioganizat sau mixt.

- modul de desfăşurare, se remarcă turismul:

continuu, se desfăşoară pe tot parcursul anului;

sezonier, care poate fi de vară sau de iarnă;

de circumstanţă, ocazionat de vânătoare, pescuit, manifestări cultural-artistice, sportive, ştiinţifice, târguri, expoziţii, reuniuni interne şi internaţionale, hramuri, preferinţe, etc.

- gradul de mobilitate a turiştilor, turismul poate fi de:

sejur, a cărui durată variază, rezultând turismul de sejur lung, de peste 30 de zile, cel mediu, sub 30 de zile şi cel scurt de maxim o săptămână;

circulaţie sau itinerant;

tranzit.

- mijlocul de transport folosit:

drumeţiile;

turismul feroviar;

turismul rutier, cu formele sale:

o

cicloturismul şi motociclismul;

o

automobilismul;

o

caravaningul;

o

cu microbuzul;

o

cu autocarul.

turismul naval, cu o variantă a sa turismul nautic;

turismul aerian.

- motivaţia care generează călătoria, turismul este:

de odihnă şi recreere;

de agrement;

cultural;

religios;

tehnic;

ştiinţific.

- caracteristicile social-economice ale cererii se poate vorbi despre un turism:

13

particular;

social;

de masă.

- vârsta participanţilor, turismul este pentru:

preşcolari;

elevi;

tineret;

adulţi;

vârsta a III-a.

- principalele caracteristici ale ofertei se distinge turismul:

de litoral;

montan;

balnear.

- perioada când se desfăşoară, există:

turismul de week-end;

turismul de vacanţă.

Se observă că există diverse forme de turism rezultate în funcţie de criteriul considerat. Turismul poate fi privit ca un domeniu multilateral, necesitând o abordare din perspectiva mai multor ştiinţe sociale şi profesii. Prin natura sa se poate defini ca o experienţă umană, un comportament social, fenomen geografic, afacere şi sursă de venit, industrie. Toate acestea datorită călătoriilor pe care le fac oamenii, interacţiunii şi necesităţilor lor pe parcursul călătoriei şi la locul de destinaţie turistică. Pentru cei ce îşi desfăşoară activitatea în acest sector este o sursă de venit. La nivel mondial se consideră că, fiind o metodă de intensificare a fluxurilor monetare interregionale, generează, pe lângă efectele economice şi sociale, şi unele asupra mediului.

De asemenea, o activitate umană care, alături de finalitatea sa psihologică (recreere) şi fiziologică (recuperare fizică), are şi o importantă consecinţă de ordin economic. Acesta prezintă trăsăturile unui domeniu de activitate distinct şi se constituie într-o ramură economică 14 de rang, o aşa zisă „ industrie fără fum” 15 .

14 Barbu, Gh., (coordonator), Turismul în economia naţională, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981, pag.9-10.

15 Cocean, P., op.cit., pag.7

14

Creşterea volumului şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei considerate „industrii”, a călătoriilor şi turismului şi au condus la tratarea fenomenului turistic ca o ramură a economiei naţionale aparţinătoare sectorului terţiar. Diversitatea activităţilor care dau conţinut prestaţiei turistice, precum şi prezenţa unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, acordă turismului caracterul unei ramuri de interferenţă. Industria călătoriilor şi turismului rămâne o ramură de consecinţă, a cărei dezvoltare se află permanent într-o strânsă corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naţionale. La rândul său, prin obiectul activităţii sale, ea stimulează dezvoltarea altor ramuri, cum ar fi agricultura, construcţiile, industria, transporturile, comerţul. Relaţiile acestea se manifestă direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. În structura mecanismului economic turismul deţine o poziţie importantă şi are un rol activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei. Influenţa sa se manifestă pe o mulţime de planuri, de la stimularea dezvoltării economice la perfecţionarea structurii sociale şi de la valorificarea superioară a resurselor la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Aportul turismului în viaţa economică şi socială, dar şi intensitatea acţiunilor sale diferă de la o regiune la alta, de la o ţară la alta, în funcţie de nivelul său de dezvoltare şi de politica promovată faţă de el. Agenţii economici care activează în acest sector încearcă, paralel cu obţinerea unui beneficiu să satisfacă dorinţele clienţilor. Astfel, scopurile principale ale turismului ar fi maximizarea experienţei psihologice a turiştilor, profiturilor firmelor implicate şi a investiţiilor turistice. Se poate afirma că între toate acestea există o strânsă legătură, atingerea primului scop, favorizându-le pe celelalte două. Nevoia maximizării experienţei psihologice a turiştilor apare datorită existenţei constrângerii de timp liber şi buget. Se poate realiza prin produsele de tip pachet, care cuprind serviciile specifice la o destinaţie preferată ţinând cont de posibilităţile reale. Acest tip de vacanţe sunt de diferite valori şi costuri, ceea ce atrage un număr mai mare de consumatori în consecinţă, organizatorii îşi pot maximiza profiturile. În mod obligatoriu, în activitatea de turism se va ţine seama de sezonalitate, dar gândind afacerea pe termen lung. Se apreciază de către specialişti că turismul are numeroase efecte pozitive

15

şi trebuie încurajată dezvoltarea sa, chiar dacă uneori apar şi efecte negative. Acestea din urmă pot apărea în cadrul turismului internaţional şi se manifestă în domeniul social şi cultural. Se vorbeşte despre „neocolonialismul spaţiului” exprimat de exploatarea ţărilor industrializate, emiţătoare în interesul lor, a

resurselor turistice existente în ţările receptoare slab sau în curs de dezvoltare 16 . Datorită investiţiilor care se realizează pentru buna desfăşurare a activităţii turistice, apar modificări ale teritoriului respectiv, care afectează structura economiei locale. Sectoarele economice în care se consemnează efecte indirecte ale activităţii turistice sunt:

- cele care asigură investiţiile în baza tehnico-materială a turismului;

- care realizează amenajările de infrastructură generală şi specifică, turistică;

- cu caracter comercial;

- industria uşoară şi industriile conexe ce produc mărfuri solicitate de turişti;

- industria alimentară;

- prestatoare de servicii cu caracter general şi de care beneficiază şi turiştii;

- cultural-artistice şi sportive.

Efectele economice, consecinţe ale consumului turistic se cer a fi evaluate şi prin prisma veniturilor realizate de forţa de muncă angrenată fie direct fie indirect în industria turismului şi prin creşterea nivelului de trai. Turismul reprezintă ramura economică care poate stimula investiţiile economice, în principal, în sectorul terţiar. Acest fapt este posibil ca urmare a necesităţii unui capital relativ mic pentru investiţia iniţială. Dezvoltarea într-un ritm rapid a industriei turistice dintr-o zonă are influenţe şi asupra fiscalităţii sale. Impunerea unor serii de taxe asupra turiştilor,

fără a exagera şi diminua numărul acestora, constituie o sursă importantă de venit.

Pe lângă impacturile pozitive prezentate poate sa apară în zonele turistice o presiune inflaţionistă. Turiştii cheltuiesc de obicei, mai mult decât rezidenţii ceea ce, cu timpul duce la creşterea preţurilor la pământ, alimente, transport, cazare etc. şi afectarea prosperităţii economice a localnicilor.

16 Py, P., Le tourisme. Un phénoméne économique. La Documentation française, Paris, 1986, pag.109

16

Pe temeiul tuturor acestora se poate afirma că turismul este domeniul care are o latură economică şi una socială, deoarece poate fi considerat ca o afacere şi o sursă de venit, un complex de tip industrial, o experienţă umană, o conduită socială şi un fenomen geografic. Pentru a stabilii dimensiunea aportului turismului în ansamblul economiei naţionale, ca şi componentă a acesteia, sunt unii indicatori cu care se poate aprecia mărimea acestuia. Respectivii indicatori care exprimă cantitativ aportul şi locul turismului în economia naţională sunt:

- aportul încasărilor turistice în P.I.B.

unde:

Ait

IT

PIB

100

IT = suma încasărilor din turism;

PIB = produsul intern brut;

- aportul turismului în exportul de mărfuri:

A

t exp

It ex

Ex mf

100

unde:

It ex= încasări de la turişti externi; Ex.mf= export mărfuri;

- ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum:

unde:

Pch.t

Ch.t

Chc

100

Cht cheltuieli turistice ale populaţiei;

Chc cheltuieli de consum ale populaţiei;

- ponderea cheltuielilor turistice în importul de mărfuri:

17

Pch.t

Ch t e

.

.

Im

p mf

.

100

unde:

Ch.t.e= cheltuieli turistice ale populaţiei autohtone în alte ţări; Imp.mf= importul de mărfuri;

- ponderea personalului folosit în sectorul turistic faţă de totalul populaţiei active:

P.p.t

Pt

Pa

100

unde:

Pt= personal ocupat în turism; Pa= populaţia activă.

Stabilirea nivelului acestor indicatori pentru un anumit interval de timp creează premisele urmăririi în dinamică a evoluţiei rolului turismului în cadrul economiei naţionale. Ca şi o activitate cu caracter dinamic turismul este rezultatul influenţei acţiunii şi interdependenţei unor factori. Existând o multitudine de factori, ei pot fi clasificaţi în funcţie de anumite criterii. Astfel, în tabelul 1.1 sunt evidenţiate într-o formă sintetică principalele tipuri de factori.

Tabelul 1.1.

Factorii dezvoltării turismului

Nr.

Criteriu

de

   

crt.

clasificare

Tipul factorilor

Conţinut

1.

Natura

social-

 

veniturile populaţiei şi modificările lor;

-

economică

Economici

- oferta turistică;

- preţurile şi tarifele;

 

- urbanizarea;

Sociali

timpul liber remunerat, săptămânal şi anual;

-

-

performanţele

mijloacelor

de

transport;

 

-

tehnologiile din construcţii;

 

Tehnici

parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor;

-

18

Nr.

Criteriu

de

   

crt.

clasificare

Tipul factorilor

Conţinut

 
     

- evoluţia numerică a populaţiei;

 

Demografici

 

- schimbarea duratei medii a vieţii;

structura populaţiei pe vârste, sexe şi categorii socio-profesionale;

-

 

- nivelul de instruire;

 
   

- dorinţa de cunoaştere;

Psihologic,

educativi

civilizaţie

şi

de

- setea de cultură;

- temperamentul;

- moda.

 
 

- formalităţi la frontieră;

 

- regimul vizelor;

 

Politico-

- aranjamente şi facilităţi în turismul organizat;

organizatorici

 
 

-

facilităţi

ori

priorităţi

în

turism

organizat.

 

2

Importanţa lor

 

- oferta turistică;

 

Primari

 

- veniturile populaţiei;

 

- timpul liber;

 
 

- mişcarea populaţiei.

 
 

- cooperarea internaţională;

 

Secundari

 

- facilităţi de viză;

 

- măsuri organizatorice;

 
 

- servicii complementare.

3

Durata în timp a acţiunii lor

 

- puterea de cumpărare a populaţiei;

De

influenţă

- mişcarea populaţiei;

 
 

permanentă

 

- creşterea timpului liber;

 

- stabilitatea politică.

 

- crizele economice;

 

- dezechilibrele politice;

Conjuncturali

 

- convulsiile sociale;

 

- catastrofele naturale;

- condiţiile meteorologice.

4

Profilul de

 

- veniturile populaţiei;

 

marketing

Ai

cererii

- urbanizarea;

 

turistice

- timpul liber;

- dinamica evoluţiei populaţiei.

 
 

- diversitatea şi calitatea serviciilor;

Ai

ofertei

- costul prestaţiilor;

 

turistice

- nivelul de pregătire;

- structura forţei de muncă.

19

Nr.

Criteriu

de

   

crt.

clasificare

Tipul factorilor

Conţinut

5

Natura

 

- sporul natural al populaţiei;

 

provenienţei

şi

Exogeni

 

- creşterea gradului de urbanizare;

sensul intervenţiei

lor

mobilitatea populaţiei ca rezultat al motorizării.

-

 
   

-

lansarea de noi produse turistice;

Endogeni

diversificarea gamei serviciilor oferite;

-

ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism.

-

6

Efectul

asupra

 

- dezvoltarea transportului;

 

turismului

- modificarea raportului de la efortul

fizic

la

cel

nervos

în activitatea

Cauzali

profesională;

- creşterea gradului de instruire.

- timpul liber.

 

- dezvoltarea industriei serviciilor;

Favorizanţi

- diversificarea ofertei turistice;

- mobilitatea populaţiei.

 
 

- calitatea slabă a serviciilor;

 

De

frânare

- regimul vizelor;

 

relativă

- tarife prohibite;

- dezvoltarea redusă a agrementului.

7

Gradul de

 

- peisaje inedite;

atractivitate

- metode

originale

de

tratament

De atracţie

balneo-medical;

- ospitalitatea localnicilor;

 

- organizarea de manifestări diverse.

 

- poluarea unor zone;

 

Relativi

restrictivi

- aglomeraţiile;

- costurile carburanţilor;

învechirea bazei tehnico- materiale a turismului.

-

În cadrul acestor clasificări deosebit de importantă şi pertinentă, pentru evoluţia de ansamblu a turismului este delimitarea în factori exogeni şi endogeni. Factorii exogeni stimulează global dezvoltarea turismului, ei fiind de ordin general, exteriori acestei activităţi. Acţionează corelat şi intervin în diferite moduri, în funcţie de zonă, perioadă. Rezultatele influenţei lor asupra evoluţiei turismului pot fi pozitive sau negative. În această categorie, practic sunt incluşi factori ai cererii turistice, de

20

natură economică, demografică, socială, tehnică, psihologică, educativă, de civilizaţie şi politică. Principalii factori exogeni sunt:

- creşterea demografică şi mutaţiile în structura populaţiei;

- timpul liber;

- variaţia veniturilor;

- procesul de urbanizare;

- factorii politici şi liberalizarea.

Creşterea demografică şi mutaţiile în structura pe vârste, medii, sex, profesii etc. a populaţiei îşi pun amprenta asupra activităţii turistice. Populaţia globului este privită ca un rezervor de potenţiali turişti. În urma unor cercetări

efectuate în această direcţie, s-a ajuns la concluzia că piaţa turistică potenţială

se majorează cu o rată medie anuală de 0,5- 1% datorită sporului demografic. 17 Structura pe vârste a populaţiei, ca de altfel şi celelalte componente ale factorului demografic, influenţează dimensiunile circulaţiei turistice şi în special, dinamica diferitelor forme de turism. Datorită timpului liber de care dispune, nevoii de instruire, dorinţei de distracţie, tineretul este segmentul populaţiei cu o mai mare cerere pentru turism. O altă grupă cu rol în creşterea circulaţiei turistice o constituie populaţia de „vârsta a treia”. Urmare a îmbătrânirii populaţiei din ţările industrializate şi creşterii duratei medii de viaţă această categorie de populaţie este mai numeroasă. Ea dispune de timpul liber nelimitat, are nevoi legate de îngrijirea sănătăţii şi beneficiază de venituri (pensii, economii, etc.) suficiente pentru solicitarea şi folosirea unor servicii cu caracter turistic. Progresele înregistrate în dezvoltarea economică şi socială au condus la schimbări în mărimea timpului liber şi structura destinaţiilor acestuia. Practic, sporirea timpului liber este consecinţa reducerii duratei zilei de muncă la 8 ore,

a săptămânii de lucru, instituţionalizării, generalizării şi creşterii duratei

concediului anual plătit, a reducerii timpului total de lucru pe durata vieţii. Destinaţiile timpului liber sunt multiple, dar turismul se manifestă, în special, la sfârşitul săptămânii şi în perioada vacanţelor. Veniturile populaţiei reprezintă o condiţie esenţială pentru manifestarea cererii turistice.

17 Snak, O., op. cit. pag. 54

21

Venitul, în viziunea lui Krapf 18 constituie suportul material al fiecărui act de consum şi, în egală măsură, a participării la consumul turistic. Istoria dezvoltării turismului urmează acelaşi traseu cu cel al veniturilor şi nivelului de trai al populaţiei din diferite locuri şi perioade. Partea alocată activităţilor recreative depinde de mărimea veniturilor populaţiei. Sporirea veniturilor individuale influenţează structura consumului şi accesul la turism a diferitelor categorii sociale. Nivelul veniturilor determină forma de turism practicată (de scurtă sau lungă durată), calitatea serviciilor turistice (gradul de confort), distanţa de destinaţie, caracterul organizat sau particular al prestaţiei. În perioadele de prosperitate economică, cota parte din veniturile totale

alocate cheltuielilor turistice creşte. Călătoriile sunt efectuate pe distanţe mai lungi, iar pe lângă vacanţa corespunzătoare perioadei de concediu apar şi călătoriile de scurtă durată gen week-end.

O diminuare a creşterii economice atrage după sine şi scăderea

cheltuielilor pentru turism. Distanţele de destinaţie şi duratele se reduc şi de

cele mai multe ori, vacanţele în bloc devin fracţionate şi se limitează la teritoriul propriei ţări de reşedinţă. Ratele de schimb ale devizelor internaţionale folosite în turism (dolarul american şi euro) au o importanţă semnificativă în tranzacţiile turistice internaţionale, în direcţionarea fluxurilor de turişti.

Un factor important în evoluţia turismului este progresul tehnic considerat

premisă şi efect al dezvoltării economice 19 . El se manifestă continuu, ca un proces de creştere a capacităţii oamenilor de a produce bunuri de calitate şi cu o eficienţă sporită. Totodată, acest factor acţionează asupra dezvoltării turismului, în special, în domeniul transporturilor, prin reducerea timpului necesar deplasării spre locul de vacanţă şi creşterea gradului de confort şi securitatea călătoriei.

Tehnologia de vârf din domeniul informaticii oferă potenţialilor turişti informaţii multiple despre diversele destinaţii turistice. Procesul de urbanizare determină mutaţii în structura nevoilor populaţiei. Urmare a aglomerărilor urbane, creşterii solicitării nervoase a oamenilor,

18 Krapf, K., Le consumation touristique (une contribution a la theorie de la consumation), Centrul de Studii turistice Aix en Provence, 1964, pag.21

19 Dobrotă , N., (coordonator), Dicţionar de economie, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 375

22

poluării mediului apare nevoia de recreere, odihnă, distracţie. Acestea acţionează direct asupra dimensiunilor circulaţiei turistice. Factorii politici contribuie la amplificarea sau restrângerea activităţilor turistice. De obicei, acţiunea lor se manifestă pe perioade scurte de timp. Prin turism se urmăreşte consolidarea unor relaţii între ţări şi regiuni şi extinderea lor. Un mare obstacol în libera circulaţie a persoanelor l-a constituit „războiul rece”, care a fost promovat de două ideologii politice diametral opuse. La fel, conflictele armate din Orientul Mijlociu, tensiunile din Asia şi America de Sud sunt o piedică în calea turiştilor. Pentru stăvilirea imigraţiei clandestine unele ţări au adoptat măsuri restrictive care îngreunează libera circulaţie şi implicit evoluţia turismului. În prezent, în cât mai multe state se încearcă introducerea de politici pentru eliminarea obstacolelor existente în calea fenomenului turistic. World Travel and Tourism Council (W.T.T.C. Consiliul Mondial al Voiajului şi Turismului ) este o organizaţie care are printre obiectivele sale reducerea fiscalităţii şi controlul reglementar al turismului în scopul intensificării circulaţiei persoanelor. Asupra dezvoltării turismului acţionează şi factori din interiorul său, cunoscuţi ca factori endogeni. Dintre aceştia cei mai importanţi fiind consideraţi:

a) lansarea de noi produse turistice;

b) diversificarea gamei serviciilor oferite;

c) cantitatea şi calitatea resurselor umane.

a) Odată cu dezvoltarea turismului, preferinţele şi exigenţele consumatorilor au crescut. Întâi s-a realizat o trecere de la turismul de recreere şi odihnă, pasiv la cel activ, dinamic. Acesta presupune participarea efectivă a turiştilor la diverse manifestări, cum sunt cele sportive. Preferinţele actuale se îndreaptă spre natură şi anume spre ecoturism. De aici, şi necesitatea lansării pe lângă produsele consacrate (tradiţionale) a unora noi, care să satisfacă mai bine nevoile turiştilor şi să păstreze resursele şi mediul nealterate. Prin noile produse turistice se preiau consumatorii, de asemenea, produse cu cerere scăzută. Pentru cunoaşterea modului în care consumatorii de produse turistice pot influenţa manifestarea activităţii de turism este importantă delimitarea tipurilor acestora. În tabelul 1.2 se prezintă o clasificare a consumatorilor funcţie de criterii considerate premise pentru structurarea acţiunilor de turism.

23

Tabelul 1.2.

Clasificarea consumatorilor

Nr. crt.

Criteriul

Tipul consumatorului

1

- vârsta

- copii;

- adulţi;

- vârsta a treia.

2

- sex

- femei;

- bărbaţi.

3

- caracter

- dificil;

- atotştiutor;

- econom;

- impulsiv;

- entuziast.

4

- temperament

- sanguin;

- flegmatic;

- coleric;

- melancolic.

5

- împrejurări specifice în care se realizează cumpărarea

- hotărât;

- nehotărât;

- nemulţumit;

 

- grăbit;

- excentric.

Sursa: Putz, Ecaterina, Pârjol, Florentina, Economia turismului, Ed. Mirton, Timişoara, 1996, pag.34

b) Produsele turistice sau serviciile turistice prin conţinutul lor trebuie adaptate la specificul diverselor segmente de populaţie şi ca urmare se impune diversificarea lor. Serviciile oferite fac diferenţa dintre produsele similare, putând fi mai multe sau mai puţine ca număr, obişnuite sau speciale, de o mai bună sau mai slabă calitate. Pentru diversificarea gamei de servicii oferite, producătorii au posibilitatea cunoaşterii dorinţelor apelând la rezultatele cercetărilor asupra pieţei turistice sau la bazele de date înmagazinate electronic. Preţurile şi tarifele practicate de producătorii şi comercianţii din turism influenţează circulaţia turistică. Practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciile turistice, iar tarifele scăzute stimulează consumul lor. Un raport corect calitate – preţ şi acordarea unor facilităţi atrag potenţialii turişti.

24

c) La realizarea produsului turistic un rol important îl are munca vie. Astfel, personalul din turism constituie un element de bază al acestui sector de activitate. Schimbările care au loc în preferinţele şi exigenţele consumatorilor pot fi satisfăcute doar de un personal pregătit corespunzător din toate punctele de vedere. Un personal bine pregătit şi cu comportament adecvat ridică calitatea produsului turistic şi influenţează circulaţia turistică şi în final, dezvoltarea turismului. Privitor la principalii factori ai dezvoltării în viitor a „industriei” călătoriilor şi turismului, în viziunea OMT, aceştia pot fi grupaţi, în mod convenţional, în două categorii:

- factori exogeni, care influenţează volumul şi structura cererii, formele de manifestare a cererii pentru produsele şi serviciile turistice;

- forţele pieţei turistice, ce determină direcţiile în care va evolua cererea, ţinând seama de accesibilitatea ofertelor de produse şi servicii turistice într-un spaţiu bine determinat. Influenţele şi factorii determinanţi din cele două categorii sunt prezentate în figura 1.1. Prima categorie cuprinde factorii de ordin general şi anume:

- dezvoltarea economico – financiară;

- modificările socio – demografice;

- inovaţiile tehnologice continue;

- investiţiile în infrastructura turistică şi echipamentele;

- factorii politici, legislativi şi reglementativi;

- evoluţia comerţului internaţional cu servicii;

- factorii de mediu şi măsurile de protejare a mediului înconjurător;

- securitatea şi siguranţa călătorilor.

Acţionând permanent, forţele pieţei turistice includ:

- creşterea gradului de informare a consumatorilor privind posibilităţile turistice, în condiţiile caracterului oscilant al cererii;

- varietatea destinaţiilor turistice şi a gamei de produse, modalităţile de comercializare de către operatorii din sectorul privat;

- trendul de mondializare a structurii sectorului operaţional de turism;

- comercializarea eficientă pe scară largă;

- insuficienţa resurselor umane calificate şi cu experienţă în domeniu.

25

Figura 1.1. Influenţele şi factorii determinanţi Adaptare după: „Prevision mondial a l’horizon 2000 et au

Figura 1.1. Influenţele şi factorii determinanţi

Adaptare după: „Prevision mondial a l’horizon 2000 et au-dela”, OMT,1995

Factorii care ridică obstacole în dezvoltarea turismului sunt priviţi ca şi constrângeri. Ei sunt de ordin administrativ, politic, sanitar, economic, natural şi pot frâna sau întrerupe atracţia pentru o destinaţie. Dintre constrângeri fac parte:

- cererea;

- oferta de resurse atractive;

- tehnice şi de mediu;

- de timp;

- indivizibilităţile;

- administrative şi sanitare;

- politice şi sociale;

- de primire;

- auto-impuse;

- absenţa cunoştinţelor şi informaţiilor;

- limitele resurselor de susţinere.

26

Existenţa unui tip de turism, a unor produse şi servicii turistice este legată de cererea clienţilor săi. Un important obstacol, cu care se confruntă „industria turistică” este caracterul limitat cantitativ al resurselor disponibile pentru distracţie. La alegerea unei destinaţii se ia în considerare oferta prezentă. Constrângerile tehnice şi de mediu sunt legate de o situaţie şi implică aspecte de genul relaţiilor dintre numărul de turişti, a locurilor de campare posibile într-o zonă fără a provoca daune mediului. La majoritatea populaţiei, timpul de vacanţă disponibil limitează posibilităţile de consum turistic. Pentru ca un tip de turism sau produs turistic să existe, sunt necesare toate elementele constitutive, după formula „totul sau nimic”. Multitudinea formalităţilor dintr-o ţară, indiferent dacă sunt administrative, vamale sau sanitare descurajează de cele mai multe ori potenţialii turişti. Se întâmplă acelaşi lucru şi în cazul existenţei într-un stat a unui regim politic totalitar, unei instabilităţi interne, ori a unui conflict armat. Pe lângă acestea înscriindu-se şi catastrofele naturale, care privează regiunea afectată de turişti. Slaba dezvoltare a infrastructurii generale, a bazei tehnico-materiale specifice turismului şi condiţiile meteorologice dificile, constituie constrângerile de primire. Toate acestea reduc considerabil circulaţia turistică. Prezenţa unor conflicte la nivelul întreprinderilor specifice, între acestea sau agenţii guvernamentale care doresc să dezvolte o zonă trebuie aplanate. În acest sens se autoimpun constrângeri. Ignoranţa şi accesul limitat la informaţii din domeniu îndepărtează posibilii călători. De asemenea, volumul limitat al disponibilităţilor băneşti, al numărului specialiştilor scad şansele amplificării turismului. Depăşirea tuturor acestor piedici care pot apărea în anumite situaţii ar influenţa pozitiv dezvoltarea acestei ramuri economice.

1.3. Conexiunile turismului cu agregatele macroeconomice

Fiind o ramură economică, turismul îşi pune amprenta asupra dezvoltării economice şi sociale. Analizând cu atenţie acest domeniu putem evidenţia efectele sale asupra structurilor economice, forţei de muncă, comerţului internaţional, dezvoltării regionale şi a sectorului socio-cultural. Organizaţia Mondială a Turismului grupează aceste efecte în globale,

27

parţiale şi externe. Primele dintre acestea se manifestă asupra strategiei de dezvoltare a unei zone sau ţări. Efectele parţiale acţionează la nivelul economiilor naţionale asupra agenţilor, sectoarelor, variabilelor şi macrodimensiunilor fundamentale ale economiei, iar cele externe, în domeniul socio-cultural, fizic şi al resurselor umane.

a) Turismul şi componenta structurilor economice

Turismul se află în legătură cu ansamblul economiei naţionale, fiind socotit ca un factor stimulator al sistemului economic global. Pentru satisfacerea cererii turistice e necesară o adaptare a ofertei care se poate traduce în dezvoltarea bazei tehnico-materiale specifice şi stimularea producţiei altor ramuri implicate. Astfel, se înregistrează un spor de producţie. Contribuţia turismului la PIB, principalul agregat macroeconomic al Sistemului Contabilităţii Naţionale diferă de la o ţară la alta. La nivelul anului 2005 PIB al României a fost de 288.047,80 milioane lei (RON), din care aportul turismului a fost de 2,12 % (60.97,10 milioane lei). Aportul turismului la PIB-ul României este mic, în structura sa turismul se află pe ultimul loc. Se poate spune că acest aport este scăzut şi comparativ cu media aportului internaţional (12%) în produsul mondial brut şi cu resursele de care dispune ţara noastră. Contribuţia activităţilor economice principale la crearea PIB se poate observa în tabelul 1.3

Tabelul 1.3.

Aportul principalelor activităţi la crearea PIB

 

2003

2004

2005

Activităţi

milioane lei

%

milioane lei

%

milioane lei

%

Agricultură

22.849,26

11,57

30.579,60

12,41

24.388,10

8,47

Industrie

49.489,67

25,05

60.794,90

24,67

69.350,40

24,08

Construcţii

11.483,06

5,81

14.653,10

5,95

18.290,00

6,35

Comerţ

16.806,95

8,51

22.311,30

9,05

29.028,20

10,08

Turism

3.735,65

1,89

4.615,00

1,87

6.097,10

2,12

Transport

19.310,63

9,77

24.151,00

9,80

29.584,20

10,27

Alte servicii

51.726,62

26,18

62.871,00

25,51

77.650,80

26,96

Impozite

22.162,97

11,22

26.492,90

10,75

33.659,00

11,69

PIB

197.564,81

100

246.468,80

100

288.047,80

100,00

Sursa: Anuarul Statistic al României 2005 şi 2006 date prelucrate

28

În anul 2005, comparativ cu anul 2004 se observă creşterea PIB- lui cu

41.579 milioane de lei, o creştere datorată tuturor activităţilor care contribuie la realizarea sa.

Conform datelor prezentate în tabelul 1.3 cea mai mare contribuţie la realizarea PIB, atât în anul 2004, cât şi în anul 2005 au avut-o diversele servicii (învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică şi apărare, tranzacţii imobiliare, închirieri) urmate de industrie. În cadrul industriei sunt

incluse şi energia electrică, termică, gazele şi apa, iar în agricultură vânătoarea, silvicultura, pescuitul şi piscicultura.

O altă contribuţie importantă o are turismul şi la realizarea valorii

adăugate, care se regăseşte la baza calculării PIB. Producţia, consumul intermediar şi valoarea adăugată brută înregistrată la nivelul ţării şi pe activitatea turistică se pot urmării în tabelul 1.4. Valoarea adăugată a cunoscut o creştere de 441746,1 milioane lei în anul 2004 faţă de anul 2003, fiind influenţată direct de producţie şi consumul intermediar. Activitatea de turism contribuie la realizarea valorii adăugate în mică măsură, consumul intermediar reprezentând peste 50%, iar producţia este scăzută. Având în vedere că fiind o ramură economică de interferenţă, turismul are şi un efect de antrenare, stimulare a producţiei altor domenii şi totodată de diversificare a structurii şi modernizării economiei unei ţări. Totodată este de remarcat faptul că bogăţia resurselor naturale şi antropice, chiar de mici dimensiuni este valorificată superior prin activitatea turistică, iar prin efectele pe care le generează, turismul este văzut şi ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale. Atât prin turismul intern cât şi prin cel internaţional se poate vorbi de o participare la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate.

29

Tabelul 1.4

. Producţia, consumul intermediar şi valoarea adăugată brută în anii2003 şi 2004

 

- milioane lei-

   

2003

 

2004

   

Valoarea

   

Valoarea

Consum

adăugată

Consum

adăugată

Activităţi

Producţie

intermediar

brută

Producţie

intermediar

brută

Agricultură

43.098,02

20.248,76

22.849,26

58.161,30

27.581,70

30.579,60

Industrie

152.818,03

103.328,36

49.489,67

192.759,40

131.964,50

60.794,90

Construcţii

25.577,19

14.094,13

11.483,06

32.864,90

18.211,80

14.653,10

Comerţ

27.743,20

10.936,25

16.806,95

36.998,70

14.687,40

22.311,30

Turism

8.320,63

4.584,98

3.735,65

10.242,80

5.627,80

4.615,00

Transport

33.724,94

14.414,31

19.310,63

43.045,20

18.894,20

24.151,00

Alte servicii

90.488,69

38.762,07

51.726,62

108.467,20

45.596,20

62.871,00

TOTAL

381.770,70

206.368,86

175.401,84

482.539,50

262.563,60

219.975,90

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2005 şi 2006 date prelucrate

b) Turismul, ocuparea şi pregătirea forţei de muncă Ca orice altă activitate economică pe lângă resurse, capital, turismul utilizează şi forţă de muncă. Relaţia dintre turism şi folosirea forţei de muncă se manifestă în plan cantitativ şi calitativ. Dezvoltarea turismului generează noi locuri de muncă, scăzând astfel numărul şomerilor. Consumul mare de muncă vie din acest domeniu precum şi creşterea numărului de turişti a condus la sporirea celor angajaţi. Prin caracteristicile sale, turismul necesită personal cu un nivel de pregătire ridicat, chiar dacă în practică nu întotdeauna este aşa. La nivelul României din totalul populaţiei active, în anul 2003, doar 1,29% îşi desfăşura activitatea în unităţile de cazare turistică şi restaurante, în anul 2005 procentul crescând, dar nu semnificativ, până la 1,65%. Acest lucru indică aportul turismului la utilizarea forţei de muncă. Repartiţia populaţiei ocupate pe domenii de activităţi se poate observa în tabelul 1.5.

30

Tabelul 1.5.

Repartiţia populaţiei ocupate din România pe

domenii de activităţi în anii 2003, 2004 şi 2005

 

2003

2004

2005

Nr. pers.

Pondere

Nr. pers.

Pondere

Nr.

Pondere

Domeniul de activitate

(mii)

(%)

(mii)

(%)

pers.(mii)

(%)

Total populaţie ocupată

9.223

100,00

9.158

100,00

9.147

100,00

Agricultură

3.293

35,70

2.898

31,64

2.943

32,17

Industrie

2.324

25,20

2.377

25,96

2.269

24,81

Construcţii

426

4,62

478

5,22

507

5,54

Comerţ

862

9,35

943

10,30

968

10,58

Turism

119

1,29

148

1,62

151

1,65

Transport

461

5,00

454

4,96

450

4,92

Alte servicii

1.738

18,84

1.860

20,31

1.859

20,32

Sursa: INS, Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj în anii 2003 – 2005

Din păcate, în România cea mai mare parte a populaţiei ocupate se întâlneşte în agricultură, chiar dacă în anul 2005 numărul persoanelor din acest domeniu a scăzut. La aceste cifre se impune a adăuga şi pe cei angajaţi sezonieri. Fluctuaţia personalului poate avea repercursiuni asupra calităţii produsului turistic, şi asupra veniturilor obţinute de personalul respectiv datorită faptului că angajarea este temporară, condiţionată de gradul de urgenţă a cererii de personal necalificat, fără sau cu experienţă mai puţină. Sezonierii din turism sunt nevoiţi să se întreţină din veniturile obţinute sau să presteze alte munci în extrasezon. În vederea obţinerii unui produs turistic de calitate patronatul din domeniu încearcă angajarea de personal cât mai calificat şi permanentizarea unora dintre aceştia, fapte care conduc la un cost relativ ridicat al creării şi mai ales al întreţinerii unui loc de muncă.

c) Turismul şi activitatea de comerţ internaţional

În structură relaţiile economice dintre state se întâlnesc sub diferite modalităţi de realizare a lor, funcţie de perioada de referinţă şi scopurile urmărite. Pe lângă schimburile de mărfuri în cadrul legăturilor comerciale internaţionale se află şi forme de relaţii nepatrimoniale, din care unele au caracter economic pronunţat. Pentru prestările de servicii, activitatea turistică şi valorificarea inteligenţei tehnice, în paralel cu mărfurile vândute, s-a acceptat convenţional noţiunea de „comerţ invizibil”. Acest tip de comerţ este parte componentă a comerţului exterior şi constă în sens

31

larg, din importul şi exportul de servicii. Cunoaşterea cu exactitate a realizărilor acestor

două laturi ale activităţii de comerţ şi corelarea cu intrările şi ieşirile de mărfuri pentru

o

perioadă de timp determinată se realizează cu ajutorul balanţelor comerciale care pot

fi

echilibrate, active sau pasive.

Totodată, pentru o redare cât mai cuprinzătoare a rezultatelor valutare din tranzacţiile internaţionale de orice natură, având caracter comercial sau necomercial, se

recurge la forme de evidenţă mai amănunţite. Astfel „Balanţa conturilor curente” este o formă de evidenţă, iar capitolele sale sunt grupate în linii mari, în următorul mod:

- vânzări -cumpărări de mărfuri şi metale preţioase;

- primirea şi prestarea unor servicii în diverse domenii: transporturi maritime şi alte forme de transport, asigurări, telecomunicaţii, operaţiuni de bancă, brokeraj şi intermediere, ajutor tehnico ştiinţific, vânzare de licenţe;

- cheltuieli şi venituri din activitatea de turism internaţional;

- transferul diverselor sume către persoane fizice şi alte transferuri băneşti necomerciale ori cu caracter filantropic;

- întreţinerea corpului diplomatic, a reprezentanţelor, misiunilor oficiale peste graniţe şi venituri şi cheltuieli guvernamentale;

- transferul dobânzilor, dividendelor, veniturilor obţinute de pe urma creditelor externe, acţiunilor, devizelor, altor hârtii de valoare şi a

investiţiilor externe de capital. Datorită scadenţelor diferite a creanţelor şi obligaţiilor cuprinse în „Balanţa conturilor curente”, aceasta nu poate evidenţia cuantumul total al încasărilor şi plăţilor externe efectuate în perioada de referinţă, fapt care se poate realiza prin utilizarea „Balanţei de plăţi externe”. Acesta este bilanţul care marchează ansamblul creanţelor şi debitelor unei ţări cu străinătatea. Între turismul internaţional, pe de o parte şi comerţul invizibil şi balanţa plăţilor externe, pe de o altă parte, funcţionează o legătură ca între parte şi întreg. Influenţa turismului internaţional asupra balanţei de plăţi are loc prin intermediul soldului balanţei valutare a turismului care, în funcţie de natura sa, poate compensa, reduce sau agrava o balanţă de plăţi deficitară. Tranzacţiile înscrise în „Balanţa de plăţi externe” se repartizează în funcţie de conţinutul lor, conform F.M.I., în următoarele categorii:

- tranzacţii asupra bunurilor şi serviciilor;

- plata transferurilor;

- tranzacţii de capital şi aur monetar.

Categoriile acestea sunt subdivizate în mai multe posturi cum sunt cele

32

prezentate în schema următoare:

POSTURI

CREDIT

DEBIT

Bunuri şi servicii Mărfuri POB Aur nonmonetar Navluri Alte transporturi Călătorii Venituri din investiţii

Tranzacţii guvernamentale (necuprinse în alte posturi) Alte servicii

- BUNURI ŞI SERVICII NETE (1-8) * Balanţă comercială (1-2) * Servicii nete (3-8) Plata transferurilor 9. … 10. … Capital şi aur monetar ……

- SECTOR NONMONETAR (11-15)

- SECTOR MONETAR (16-19) Erori şi omisiuni

Sursa: Balance of Payments Handbook (IV) IMF, 1977, Washington D.C.

Dacă în cadrul acestei balanţe s-ar izola activitatea turistică s- ar stabilii o adevărată „balanţă turistică”, prin diferenţa dintre încasări şi cheltuieli evidenţiată într-un aşa zis „Cont de exploatare turistică” la care soldul ar putea fi pozitiv, negativ sau nul.

În opinia O.M.T., contul turistic al „Balanţei de plăţi” s-ar prezenta astfel: 20

20 Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABENONA, Bucureşti,1992, pag 210

33

CONTUL DE EXPLOATARE TURISTICĂ

Cheltuieli

Venituri

 

Rubrici

Valoare

Rubrici

Valoare

- Cheltuieli turistice în străinătate

 

- Încasări turistice din străinătate

 

- Import de mărfuri.

 

……

- Export de mărfuri

Transport plătit pe traseu extern - Investiţii turistice efectuate în străinătate

-

- Transport încasat pe traseu extern

 

……

- Investiţii turistice străine

.….…

Randamentul investiţiilor turistice efectuate în străinătate

-

-

………

 

………

Plata dobânzilor şi rambursarea capitalului străin

- străinătate

în

Calificarea

profesională

………

- personalului străin - Repatrierea veniturilor forţei de

profesională a

Calificarea

………

-

Repatrierea veniturilor forţei de

muncă naţionale

care

lucrează

în

muncă care lucrează în străinătate

………

străinătate

.……

-

Publicitate

şi

servicii diverse

- Publicitate şi servicii diverse

Excedent

………

- Deficit ………………… Total ………………

……

Total

Un asemenea cont prezintă importanţă pentru cunoaşterea categoriilor de cheltuieli şi venituri generate de exploatarea turistică şi pe baza nivelului şi ponderii lor în totalul cheltuielilor şi veniturilor se pot formula strategii privind activitatea viitoare conform cu sursele de formare a lor.

d) Turismul şi dezvoltarea regională

Regiunea reprezintă o suprafaţă din spaţiul economic naţional capabilă din punct de vedere structural de a funcţiona independent, dar care păstrează strânse legături cu întreaga economie. La nivelul regiunilor există o serie de disparităţi referitoare la gradul de dezvoltare economică, ocupare a forţei de muncă, urbanizare şi mediu. Acestea pot fi consecinţa politicilor aplicate în dezvoltarea regională şi a resurselor existente şi valorificate în regiune. Obiectivele generale ale dezvoltării regionale sunt considerate a fi:

- diminuarea dezechilibrelor economice şi sociale existente în teritoriu;

- prevenirea apariţiei unor noi astfel de dezechilibre;

- corelarea politicii de dezvoltare regională cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare;

- stimularea cooperării intra şi interregională.

Înfăptuirea acestora se realizează în timp prin antrenarea şi utilizarea

politicilor structurale,

factorilor

endogeni şi exogeni ai fiecărei regiuni,

34

diversificarea activităţilor cu caracter economic şi social – cultural, stimularea investiţiilor în vederea impulsionării celor existente şi realizarea altora noi. Fiind o componentă a structurii activităţilor dintr-o regiune turismul joacă un rol important în dezvoltarea acesteia prin:

- utilizarea resurselor turistice locale şi promovarea lor;

- crearea de noi locuri de muncă;

- ridicarea standardului de viaţă;

- impulsionarea şi extinderea legăturilor cu alte ramuri ale economiei regionale;

- contribuţia la îmbunătăţirea calităţii mediului;

- aportul la sporirea competitivităţii internaţionale.

Practicată într-o manieră naţională şi eficientă, sub diferite forme în raport de condiţiile existente, dezvoltarea turismului într-o regiune provoacă o serie de modificări în viaţa economio-socială a acesteia. De aceea se poate considera că în strategiile, programele şi planurile elaborate în profil teritorial trebuie să îşi găsească locul şi unele aspecte privind proiectele legate de evoluţia activităţii turistice.

e) Turismul şi domeniul socio-cultural

Pe lângă consecinţele de natură economică turismul influenţează şi viaţa socio- culturală, caracteristică populaţiei rezidente şi celor care beneficiază de el. Turismul contribuie la satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor, influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului. Un rol deosebit de important îi revine în menţinerea şi refacerea capacităţii fizice a oamenilor, în educaţie şi lărgirea orizontului cultural. Toate acestea se realizează în timpul liber, turismul este şi devine permanent un mijloc important de utilizare a lui. Prin modalitatea de utilizare a resurselor turistice acest domeniu de activitate are influenţă asupra mediului şi a componentelor lui. Întrebuinţarea raţională a resurselor de care dispune fac ca turismul sa fie un factor activ al dezvoltării durabile. Datorită faptului că turismul are şi caracter internaţional, prin circulaţia externă a turiştilor se diversifică şi intensifică legăturile dintre ţări şi se influenţează colaborarea dintre ele.

1.4. Sistemul instituţional al activităţii de turism

În vederea unei bune desfăşurări a activităţii turistice, a promovării şi dezvoltării sale s-au înfiinţat o serie de structuri instituţionale. Acestea pot fi centralizate, descentralizate şi societăţi economice mixte. Instituţia centralizată este ministerul de resort sau un secretariat în cadrul

35

unor ministere cu structură mai complexă. Structurile descentralizate sunt institute sau alte organisme regionale de turism care prestează servicii turistice diverse. Pe lângă aceste instituţii activează pe plan local, regional, naţional, sau internaţional o serie de organizaţii private şi publice, precum şi asociaţii publice, birouri de informare turistică, oficii de turism. Punerea în valoare a resurselor turistice şi dezvoltarea pe principiile durabilităţii a turismului trebuie să intereseze statul şi toate celelalte instituţii, organizaţii neguvernamentale şi societăţi economice ce au ca activitate turismul. Funcţiile statului, conform OMT sunt de legiferare şi reglementare, coordonare a activităţii turistice, planificare şi finanţare. Pentru îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor aferente sunt necesare acţiuni permanente în următoare direcţii:

- reprezentarea intereselor turistice naţionale în afara graniţelor ţării şi iniţierea unor cooperări;

- planificarea şi dezvoltarea turismului prin elaborarea de planuri şi strategii adecvate;

- elaborarea reglementărilor şi legislaţiei specifice pentru desfăşurarea activităţii şi controlul întreprinzătorilor din domeniul turismului;

- înfiinţarea unor birouri de informare şi promovare a turismului în străinătate;

- organizarea de campanii publicitare în mass-media pentru promovarea turismului în interiorul ţării;

- coordonarea procesului antrenării şi formării forţei de muncă specializate;

- simplificarea controalelor vamale la frontieră;

- subvenţionarea acţiunilor destinate protejării şi conservării resurselor turistice;

- desfăşurarea unor campanii de protecţie a mediului şi de promovare a turismului ecologic;

- publicarea de statistici, studii şi cercetări legate de comportamentul consumatorilor de servicii turistice. Pentru îndeplinirea acestora, administraţiile naţionale de turism trebuie să dispună de competenţă şi puteri proprii, privind resursele necesare, financiare şi umane, conferite prin sistemul legislativ

36

Pe lângă instituţiile naţionale îşi desfăşoară activitatea, în majoritatea statelor, unele organizaţii profesionale care grupează profesiunile legate de turism. Acestea sunt asociaţii fără scop lucrativ şi contribuie la conturarea locului şi rolului turismului în sistemul economic, pe plan naţional şi internaţional.

1.4.1.Organizaţiile internaţionale de turism şi funcţionarea acestora

Din punct de vedere turistic aproape toate ţările se manifestă într-o dublă ipostază, de emiţătoare şi receptoare de turişti. Acest fapt impune existenţa şi funcţionarea unor organizaţii internaţionale care pot fi grupate în şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale. Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) face parte din organizaţiile interguvernamentale. Ea este unica organizaţie de acest tip care are atribuţii turistice generale exercitate la scară universală.

Iniţial a funcţionat sub denumirea de Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Oficiale de Turism (UIOOT), în urma unei întruniri care a avut loc în septembrie 1970 la Mexico, transformându-se în O.M.T. Respectiva stare de drept a devenit abia în mai 1975 stare de fapt, când a avut loc şi prima adunare generală, la Madrid. Conform statutului său, obiectivul fundamental este „de a promova şi dezvolta turismul, pentru a contribui la dezvoltarea economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi prosperitate, precum şi la respectul universal şi aplicarea drepturilor şi libertăţilor omului fără diferenţă de rasă, sex, limbă şi religie” (Art. 3 din Statutul O.M.T.). Organizaţia are rolul de centru mondial al informaţiilor turistice, prin schimbul de date asupra turismului naţional şi internaţional, de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare şi evenimentele din domeniul turismului. Membrii O.M.T. se grupează în patru categorii:

- ordinari, statele care au ratificat statutul de constituire sau au aderat pe parcurs la acesta (105 state);

- asociaţi, reprezentanţii teritoriilor Antilele Olandeze, Gibraltarul şi Macao;

- observatorul permanent, Vaticanul;

- afiliaţi, sunt în special instituţii de cercetare şi formare profesională în turism, agenţii şi organisme de voiaj, companii aeriene, lanţuri hoteliere etc. (peste 180 organizaţii neguvernamentale publice şi private). România fiind membru fondator a participat la toate etapele de organizare şi delimitare programatică a organizaţiei.

37

Structural, ea cuprinde:

- Secretariatul General, al cărui sediu se află la Madrid şi are un personal egal cu numărul statelor care fac parte din O.M.T.

- Adunarea Generală, organul suprem compus din delegaţi ai membrilor ordinari, asociaţi şi afiliaţi. Aceasta are în componenţă comitete regionale pentru Africa, America (cele două), Asia de est şi Pacific, Asia de Sud, Europa, Orientul Mijlociu, care au ca sarcină aplicarea recomandărilor Adunării şi favorizarea dezvoltării turismului intraregional.

- Consiliul Executiv format din douăzeci de membri ordinari aleşi de Adunarea Generală. Acestuia îi sunt subordonate patru comitete de

profil şi anume:

Comitetul tehnic al programului şi al coordonării;

Comitetul bugetului şi finanţelor;

Comitetul mediului înconjurător;

Comitetul facilităţilor.

- Comitetul Membrilor Afiliaţi cuprinde membrii acestei categorii pe care îi organizează în grupe de lucru, şi anume: turismul de tineret, investiţiile turistice, turismul şi forţa de muncă, turismul şi sănătatea, turismul şi informatica, respectiv consumatorul. O.M.T. iniţiază şi dezvoltă o serie de activităţi care acoperă ansamblul turismului mondial, dintre acestea se pot reţine:

- elaborarea de studii şi statistici pentru domenii distincte ca:

dinamica turismului mondial;

pieţele turistice;

echipamentele şi întreprinderile turistice;

analiza economică şi financiară;

planificarea şi amenajarea turistică;

efectele sociologice ale activităţii turistice;

reprezentarea turistică în străinătate.

- acordarea de asistenţă tehnică, direct prin propriile resurse bugetare sau prin delegarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

- oferă consultaţii şi rezoluţii, de referinţă pentru evoluţia turismului fiind Declaraţia de la Manilla (1980) şi Declaraţia de la Haga asupra turismului (1989).

38

„Declaraţia de la Manilla” a fost adoptată la Conferinţa Mondială de la Manilla, (27 septembrie - 10 octombrie 1980), la care au participat 107 delegaţii de stat şi 91 delegaţii de observatori ai unor organizaţii profesionale şi

neprofesionale cu activitate turistică. În ea se regăsesc problemele esenţiale ale dezvoltării turismului mondial, adică:

- rolul turismului în viaţa naţiunilor;

- necesitatea reglementării legislative şi instituţionale a relaţiilor turistice de către fiecare stat;

- dreptul fiecărui cetăţean la vacanţă, călătorie şi turism, consecinţă a dreptului la muncă;

- creşterea rolului turismului în economia naţională şi în comerţul internaţional;

- accentuarea rolului său la echilibrarea balanţelor de plăţi;

- rentabilitatea economică a turismului;

- să intermedieze apropierea dintre popoarele lumii;

- cooperarea internaţională în materie de turism să se realizeze pe plan tehnic şi financiar, atât bilateral cât şi multilateral;

- integrarea dezvoltării turismului în strategia de dezvoltare generală a ţărilor lumii.

Documentul final al acestei conferinţe a fost structurat în patru părţi (administrarea ofertei turistice; cooperarea tehnologică în turism; resursele umane în turism; libertatea circulaţiei turistice), părţi considerate a fi coordonate esenţiale în evoluţia turismului. „Declaraţia de la Haga” asupra turismului este rezultatul Conferinţei Mondiale de la Haga (10 - 14 aprilie 1989) şi cuprinde principiile asupra dezvoltării turismului, care se referă la 21 :

- importanţa generală a turismului;

- rolul turismului în creşterea socio-economică pentru toate ţările lumii;

- protejarea mediului, acţiune esenţială pentru dezvoltarea turismului şi menţinerea calităţii vieţii;

- dimensiunea umană a turismului;

- baza juridică a turismului;

- facilităţile de călătorie;

21 Cristureanu, Cristiana, op. cit., pag. 244

39

- securitatea şi protejarea turiştilor;

- terorismul, o ameninţare a mişcării turistice;

- rolul educaţiei în sporirea calităţii turismului;

- măsurile necesare a se adopta, de către autorităţile publice şi sectorul privat, pentru dezvoltarea cooperării internaţionale în turism. Dintre organizaţiile internaţionale cu competenţe în domeniul turismului fac parte cele aparţinând sistemului Naţiunilor Unite şi Organizaţiile Regionale. Cele din sistemul ONU sunt Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO), Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi UNESCO. În rândul organizaţiilor regionale sunt incluse Organizaţia Cooperării şi Dezvoltării Economice (OECD), Uniunea Europeană, Organizaţia Statelor Americane, Comunităţile Africane, Asociaţia Statelor din Sud- Estul Asiatic şi Băncile regionale interguvernamentale. Toate acestea sprijină eforturile O.M.T. privind dezvoltarea turismului. Organizaţiile internaţionale neguvernamentale au ca scop reprezentarea diferitelor categorii socio-profesionale, favorizarea schimburilor, reuniuni ale profesioniştilor diferitelor naţiuni şi sistematizarea informaţiilor. În această categorie de organizaţii se situează:

- Asociaţia Mondială a Agenţilor de Voiaj (WATA);

- Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj (FUAAV);

- Asociaţia Internaţională a Circuitelor Turistice (ISTA);

- Uniunea Internaţională a Organizaţiilor naţionale a hotelierilor, restauratorilor şi cofetarilor;

- Asociaţia Transportului Aerian Internaţional;

- Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA);

- Asociaţia Internaţională a Hotelurilor;

- Asociaţia Internaţională a Experţilor Ştiinţifici din Turism (AIEST);

- Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor din Turism (FIJET);

- Alianţa Internaţională a Turismului.

40

1.4.2. Organizaţiile naţionale de turism

La nivel naţional, după mai multe etape de organizare structural- instituţională funcţionează Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului 22 . În cadrul acestuia îşi desfăşoară activitatea Autoritatea Naţională pentru Turism, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea Naţională pentru Turism este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţat de la bugetul de stat. Atribuţiile sale principale fiind următoarele 23 :

- implementarea politicilor de aplicare a strategiei naţionale în domeniul turismului;

- aplicarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurilor de turism;

- fundamentarea şi elaborarea necesarului de fonduri de la bugetul de stat pentru domeniul de activitate;

- promovarea turistică a României pe piaţa internă şi internaţională prin activităţi specifice;

- organizarea de congrese, simpozioane etc., pe tema turismului, în ţară şi străinătate;

- realizarea evidenţei, atestării şi monitorizării, valorificării şi protejării patrimoniului turistic, conform legii;

- respectarea programelor anuale de marketing şi promovare a turismului, precum şi a Programului de dezvoltare a produselor turistice;

- autorizarea agenţilor economici şi personalului de specialitate (acordă licenţe agenţiilor, brevete personalului şi clasifică unităţile de primire cu funcţiuni de cazare);

- efectuarea controlului calităţii serviciilor din turism.

22 O.U.G .nr. 64 din 28. 06. 2003, pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului , a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice., M. O. nr.464 din 29.06.2003 23 H.G. nr. 413/20.03.2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism, M.O, Partea I nr. 273/29.03.2004

41

Aceste atribuţii sunt apropiate de cele ale instituţiilor similare din ţările membre O.M.T.

organ de stat activează o mulţime de organizaţii

neguvernamentale, printre care se numără:

- Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC);

- Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT);

- Federaţia Patronatului din Turismul Românesc (FPTR);

- Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR);

- Asociaţia Jurnaliştilor de Turism din România (AJTR);

- Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă (FRAE);

- Asociaţia Touroperatorilor din România (ATOR).

Toate aceste instituţii cu caracter naţional sau internaţional au un rol important în organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism din ţara noastră.

Pe

lângă

acest

42

CAPITOLUL 2

DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI EVOLUŢIA TURISMULUI

Pe plan internaţional datorită dezvoltării intensive, uneori necontrolate, şi a unor factori perturbatori generaţi de modalităţi diferite de percepere şi practicare a mijloacelor utilizate pentru o dezvoltare mediul înconjurător s-a deteriorat. În speranţa refacerii acestuia sau măcar a menţinerii sale în stadiul actual s-a trecut la dezvoltarea durabilă a tuturor genurilor de activitate, inclusiv a turismului.

2.1. Problemele generale ale dezvoltării durabile

Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut relativ recent, având la început o optică planetară, deoarece la acest nivel erau sesizabile efectele negative ale dezvoltării .1 Apariţia acesteia este un răspuns la problemele actuale, economico- sociale, cu care se confruntă omenirea. Preocupările privind acest tip de dezvoltare s-au intensificat şi diversificat odată cu crearea Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută şi sub denumirea de Comisia Brundtland (1972). În acest sens, în 1987 în raportul „Our Common Future”, comisia defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite nevoile generaţiilor viitoare în satisfacerea propriilor nevoi .2 Factorii economico-sociali care influenţează procesul dezvoltării durabile pot fi resursele naturale, producţia totală (a tuturor ramurilor economice), mediul natural, problemele poluării, populaţia, gradul de educaţie şi experienţele istorice ale locuitorilor dintr-o regiune, obiceiurile, religia. Elementele principale care definesc dezvoltarea viabilă, dar şi durabilă, pot fi considerate:

- existenţa compatibilităţii permanente dintre mediul natural şi cel creat de om;

- acordarea de şanse egale pentru generaţiile prezente şi viitoare dintr- o regiune;

1 Dobrotă N., (coordonator), Op. Cit., 1995, p.44

2 Constantin, Daniela, Luminiţa , Economia regională, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2000 .,p.193

43

- interpretarea problemelor din prezent din prisma viitorului, implementând la nivelul economiei securitatea ecologică;

- interesul spre bunăstarea omului şi nu spre maximizarea profitului;

- compatibilitatea strategiilor naţionale, regionale cu realitatea geo- economică şi ecologică;

- integrarea capitalului uman în cel natural.

Aşadar, în cadrul dezvoltării durabile poziţia principală o deţine omul şi

colectivitatea umană, în raport de timp şi spaţiu. Pentru o astfel de dezvoltare, în Declaraţia de la Tokio, din 27 februarie 1987 se evidenţiază câteva principii de bază:

- revigorarea creşterii economice;

- nouă calitate în creşterea economică;

- conservarea şi dezvoltarea bazei de resurse;

- asigurarea menţinerii nivelului dezvoltării populaţiei;

- reorientarea tehnologiei şi controlul asupra riscurilor ei;

- integrarea mediului şi a produselor economice în actul decizional;

- reforma relaţiilor economice internaţionale;

- întărirea cooperării internaţionale. 3

În vederea realizării acestora sunt necesare elaborarea de strategii şi

politici adecvate care să favorizeze dezvoltarea durabilă.

şi

geopolitic. Noua viziune a dezvoltării durabile cunoaşte, spre deosebire de modelele de dezvoltare aplicate până în prezent, o serie de caracteristici: 4

- îmbunătăţirea metodelor de dezvoltare în ţările cu economie slabă, altele decât cele aplicate în ţările dezvoltate economic;

- contopirea la nivelul mondial a planificărilor de dezvoltare şi compatibilitatea acestora cu mediul natural;

- încercarea de atingere şi păstrare a stărilor relative de echilibru prin schimbarea valorilor şi obiectivelor actuale;

- asigurarea unui viitor mai sigur printr-un prezent în care eficienţa economică se combină cu exigenţele dictate de mediul natural.

Contextul

promovării

durabile

este

social,

economic,

ecologic

3 Dobrotă , N., (coordonator), Op. Cit., p.450 4 Caracotă, D., Pîrlog, Cornelia, Caracotă., R., Dezvoltarea durabilă-remediu crizei natural-umane în contextul regional, Ed. Oscar Print, Bucureşti,2002, pag.162

44

Dezvoltarea durabilă este un proces complex. Această complexitate rezultă din faptul că:

- dezvoltarea durabilă s-a constituit într-o opţiune strategică globală pentru perioada viitoare;

- problema esenţială a dezvoltării durabile o constituie aşa – zisa „reconciliere” între două dorinţe ale omului, pe de o parte necesitatea dezvoltării economice şi sociale, iar pe de altă parte cea a conservării şi îmbunătăţirii stării mediului, ca singura modalitate de creştere a calităţii vieţii;

- prosperitatea economică şi conservarea mediului trebuie să se susţină reciproc.

Pornind de la obiectivele dezvoltării durabile se impune a avea în vedere ca acest concept să fie aplicat în toate subsistemele care dau dimensiunea dezvoltării economico- sociale, deci şi în cazul turismului. Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă – Agenda 21 pentru România reprezintă o modalitate de aplicare în ţara noastră a Agendei 21 elaborată la Rio de Janeiro (1992) şi are în vedere realizarea unui cadru pentru dezvoltarea durabilă, introducerea conceptului şi principiilor dezvoltării durabile la toate nivelurile şi creşterea gradului de conştientizare şi îmbogăţire a cunoştiinţelor legate de implementarea dezvoltării durabile. Întrucât dezvoltarea durabilă este un fenomen mondial, cu implicaţii şi asupra turismului se impune a face câteva sublinieri privind conţinutul Agendei 21 elaborată la Rio de Janeiro. Structura sa este complexă şi cuprinde: Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă, Planul Local de Acţiune şi Portofoliul de Proiecte Prioritare. Obiectivele principale urmărite în Agenda 21 vizează:

- dezvoltarea unui cadru în care să se poată formula şi dezbate politici de dezvoltare durabilă;

- introducerea la toate nivelurile de educaţie a conceptului şi principiilor acestui tip de dezvoltare;

- ridicarea gradului de conştientizare a societăţii civile pentru a participa în mod activ la implementarea dezvoltării durabile. Implementarea principiilor dezvoltării durabile la nivel local înseamnă, pentru început, identificarea problemelor sociale, economice, de protecţie a mediului şi formularea obiectivelor ce trebuie atinse. Paşii de urmat în aplicarea Agendei 21 Locale sunt:

45

- stabilirea unor filozofii (aspiraţii de viitor);

- identificarea problemelor şi cauzelor ce le-au generat;

- formularea obiectivelor;

- stabilirea priorităţilor;

- stabilirea ţintelor şi identificarea opţiunilor de acţiune. Următoarele etape după parcurgerea acestor paşi ar fi:

- crearea programelor prin care vor fi atacate ţintele;

- concretizarea planului de acţiune;

- implementarea şi monitorizarea;

- evaluarea feedback-ului;

Astfel, obiectivele Agendei 21 Locale în România se referă la:

- realizarea unui progres social care să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui cetăţean;

- creşterea şi stabilizarea economică;

- protecţia efectivă a mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale. Punerea în practică necesită o structura managerială care să delimiteze nivelurile şi competenţele autorităţilor implicate în acest proces. În prezent, în vederea dezvoltării durabile îşi desfăşoară activitatea şi

agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului, care acţionează potrivit Legii pentru protecţia mediului 5 . Această lege stabileşte o serie de principii cum ar fi:

- al precauţiei în luarea unei decizii;

- prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;

- conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

- principiul „poluatorul plăteşte”;

- înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care afectează grav sănătatea oamenilor;

- crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;

- utilizarea durabilă a resurselor;

- crearea unui cadru de participare a organizaţiilor non- guvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi luarea deciziilor;

- dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea protecţiei mediului.

5 *** Legea protecţiei mediului, M.O. nr. 304/30 decembrie 1995, pag. 1,2

46

Comisia Mondială pentru Dezvoltarea Durabilă (CMDD) a aprobat în anul 1995 un Program de lucru privind indicatorii dezvoltării durabile pentru a urmări progresul înregistrat în această direcţie. O metodă de evaluare, cunoscută la nivel internaţional, este MSR, adică „forţa motrice-stare-răspuns”. Fiecăruia dintre cele patru domenii majore (social, economic, mediu, instituţional), în care se doreşte o dezvoltare durabilă, i s-au identificat o serie de indicatori. Aceştia, în funcţie de natura lor, se clasifică în trei tipuri: forţa motrice, de stare şi răspuns. Primii desemnează activităţile, procesele şi practicile umane care au efecte asupra dezvoltării, în timp ce ultimii indică măsurile aplicate în acest sens. Setul de indicatori furnizează factorilor de decizie informaţii importante referitoare la progresul înregistrat. Ei trebuie să se constituie în instrumente de comunicare sintetică, concretă care pot direcţiona deciziile politice pentru a împiedica producerea unor pagube economice, sociale şi asupra mediului. Pornind de la aceste premise, în ceea ce priveşte turismul, prin specificul său privind desfăşurarea spaţială mai pregnantă decât la alte categorii de activităţi, dezvoltarea durabilă spaţială reprezintă un element de referinţă în dezvoltarea durabilă de ansamblu. De aceea, în continuare sunt prezentate câteva considerente în legătură cu aceasta.

Dezvoltarea durabilă spaţială

Cercetarea în domeniul dezvoltării durabile cunoaşte, în prezent, o orientare spre coordonată spaţială (teritorială, regională). În acest sens, dezvoltarea durabilă spaţială vizează o dezvoltare economico- socială în concordanţă cu criteriile ecologice ţinând cont de obiectivele specifice ale zonelor componente. Aceste obiective pot fi în armonie sau nu cu normele ecologice, de aceea conceptul de dezvoltare durabilă spaţială se află într-un raport cu cel de externalităţii spaţiale. Prin externalităţi spaţiale se înţeleg efectele pozitive şi/sau negative generate de alegerea unei variante economice. Astfel, modul real în care se utilizează terenurile atrage după sine şi externalităţile de mediu. Sistemele spaţiale prezintă un caracter deschis, de aceea, dezvoltarea durabilă spaţială este atât interioară (urmăreşte doar dezvoltarea într-o zonă data) cât şi exterioară (are în vedere şi dezvoltarea durabilă în zonele alăturate). Pentru o asemenea dezvoltare se are în vedere mobilitatea spaţială a populaţiei care este influenţată de dezvoltarea infrastructurii. Toate acestea acţionând la un moment dat asupra calităţii vieţii şi accesului la servicii.

47

Alături de criteriile explicite de protejare a mediului în vederea implementării unei strategii de dezvoltare spaţială durabilă se iau în considerare şi alte criterii şi anume: 6

- condiţiile exterioare, care vizează dinamica populaţiei, dezvoltarea macroeconomică şi evoluţiile internaţionale;

- distribuţiile spaţiale ale activităţilor economice şi zonelor urbane, suburbane, periferice;

- tipurile de mobilitate ale populaţiei şi a distribuirii mărfurilor;

- transformările tehnologice;

- scara sistemelor de transport;

- politici de intervenţie în materie de transport.

Dezvoltarea spaţială durabilă trebuie să ofere soluţiile la contradicţiile referitoare la dezvoltarea economico-socială, utilizarea terenurilor şi protecţia ecologică.

Ariile protejate şi dezvoltarea durabilă Deseori ariile protejate sunt privite ca ceva izolat sau nelegat de dezvoltarea durabilă a unei naţiuni. De fapt, ele pot juca un rol important în susţinerea bunăstării economice şi sociale a populaţiei umane. Aceste zone protejate contribuie la dezvoltarea durabilă prin următoarele:

- conservarea solului şi a apei în zonele de eroziune;

- regularizarea şi purificarea cursurilor de apă;

- protecţia împotriva dezastrelor naturale (inundaţii, furtuni, alunecări de teren);

- păstrarea vegetaţiilor naturale importante pe solurile de joasă productivitate şi în zonele sensibile;

- protejarea speciilor foarte sensibile la acţiunile oamenilor;

- asigurarea habitatelor critice necesare hrănirii, reproducerii, odihnei unor specii;

- sursă de venit şi loc de muncă prin dezvoltarea turismului durabil.

În România se încearcă implementarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare prin Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Pentru aceasta au existat trei etape: elaborarea stadiului prospectiv denumit „România

6 Masser, I., Wegener , M., Sviden,, O., The Geography of Europe’s Future, Belhaven, London, 1992, pag.36

48

2020”, a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă şi implementarea Agendei Locale 21 în România la care s-a făcut referinţă anterior. Studiul prospectiv „România 2020” elaborat în perioada 1997-1998 oferă

o analiză a evoluţiei societăţii româneşti, precum şi o documentaţie alături de puncte noi de vedere privind viitorul. Obiectivele principale care se desprind în cadrul lui sunt: 7

- asigurarea nivelului prosperităţii naţionale;

- promovarea echităţii în cadrul generaţiei actuale şi între acesta şi cele viitoare, inclusiv accesul la resursele naturale;

- protecţia biodiversităţii şi menţinerea sistemelor de suport pentru viaţă. Aceste obiective se pot atinge prin următoarele modalităţi:

- integrarea tuturor obiectivelor de dezvoltare în concepţia generală de strategie a dezvoltării;

- recunoaşterea dimensiunilor globale a impactului, în special asupra mediului, acţiunilor şi politicilor de dezvoltare;

- corelarea dezvoltării cu creşterea economică şi performanţele de calitate;

- folosirea unor indicatori de performanţă utilizaţi de ţări dezvoltate

pentru unele evaluări;

- asigurarea participării largi a societăţii civile la luarea deciziilor. Acţiunile prioritare pentru o dezvoltare durabilă se pot considera:

- încetarea activităţilor economico-industriale care modifică ireversibil calitatea factorilor de mediu;

- eliminarea sărăciei;

- protecţia biodiversităţii şi menţinerea capitalului natural al ţării;

- asigurarea dezvoltării durabile a agriculturii şi satului românesc;

- valorificarea resurselor proprii;

- adaptarea educaţiei la cerinţele dezvoltării durabile;

- conferirea unor elemente concrete de durabilitate în dezvoltarea aşezărilor urbane;

- susţinerea I.M.M.-urilor şi încurajarea unor iniţiative individuale;

- legiferarea şi aplicarea instrumentelor necesare susţinerii procesului de restructurare şi reconversie a unor activităţi spre eco-activităţi;

7 Georgescu., C. Dezvoltarea durabilă-singura cale spre un viitor mai bun, CNDD, Bucureşti, 2003, pag. 76

49

- concretizarea în practică a tratatelor de dezvoltare durabilă la care ţara noastră este parte.

în iulie 1999 Strategia Naţională de

Dezvoltare Durabilă realizată de un grup de specialişti în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) 8 Obiectivele acestei strategii sunt:

Guvernul României

a adoptat

- asigurarea stării de sănătate a populaţiei;

- precizarea ca priorităţi ale dezvoltării durabile a sectoarelor cu potenţial competitiv în contextul tendinţelor manifestate pe plan mondial;

- restructurarea şi remodelarea structurii economico-sociale conform cerinţelor unui sistem durabil;

- oprirea procesului de deteriorare a capitalului natural şi iniţierea refacerii lui;

- introducerea unui sistem legislativ şi instituţional compatibil cu cel al ţărilor din UE;

- formarea resursei umane la nivelul exigenţelor de pe plan internaţional;

- monitorizarea şi evaluarea realităţilor economice, sociale şi de mediu printr-un sistem de indicatori cantitativi şi calitativi determinabili. Trecerea la dezvoltarea durabilă presupune acţionarea pe următoarele coordonate:

- stoparea procesului de deteriorare a naturii şi structurii populaţiei;

- restructurarea şi redimensionarea economiei ţării;

- elaborarea de legi capabile să asigure reformele economice şi politice;

- introducerea unui nou sistem de educaţie a populaţiei;

- realizarea unui parteneriat între structurile statului, sectorului privat şi societăţii civile;

- implementarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării pentru asistarea dezvoltării politicilor, strategiilor, planurilor de acţiune şi actelor de decizie;

- colaborarea structurilor statului cu sectorul privat şi societăţile civile;

8 Documentul a fost însuşit de guvernul României prin H.G. 305 din 1999

50

- depăşirea fazelor critice ale restructurării şi redimensionării economiei prin aplicarea unui pachet de măsuri eficiente;

- introducerea tehnologiilor avansate în vederea folosirii cât mai eficiente a resurselor;

- monitorizarea dinamicii economico-sociale şi a calităţii vieţii, aerului şi a apei. Ţinând seama de imperativele unei dezvoltări durabile se pot considera importante acţiunile în direcţiile:

- stabilitate pe termen lung în domeniul investiţiilor;

- sprijinirea educaţiei, serviciilor de sănătate, transportului public, sistemului de locuinţe;

- politică monetară capabilă să protejeze economia de fenomenul inflaţionist;

- stabilirea unui cod fiscal care să acorde împrumut public doar pentru investiţii, nu pentru consum („regula de aur” şi „regula susţinerii investiţiilor”);

- elaborarea de politici sectoriale;

- stimularea sectoarelor competitive ale economiei;

- dezvoltarea industriilor pentru protecţia mediului;

- conştientizarea populaţiei privind necesitatea protecţiei mediului şi conservarea resurselor;

- elaborarea de strategii cu impact regional privind circuitul reglator al resurselor;

- dezvoltarea turismului în condiţii de protejare a zonelor turistice.

2.2. Turismul în contextul dezvoltării durabile

Studiile efectuate asupra mediului au evidenţiat faptul că responsabilii de degradarea acestuia sunt două grupe de factori şi anume cei legaţi de ai dezvoltarea economică şi cei ai degradării mediului ambiant pentru turism şi agrement. Turismul, fiind o activitate care, în general, are un caracter recreativ şi este dependent de mediul înconjurător. Numărul turiştilor la nivel mondial a crescut anual. Acest fapt poate conduce la situaţia că neprotejând mediul apare riscul apariţiei unor efecte negative iremediabile. Acestea se resimt asupra celor trei factori de mediu:

51

solul, apa şi aerul care odată afectaţi produc efecte nedorite în lanţ asupra resurselor turistice şi sănătăţii omului. Paralel cu sporirea numărului de turişti s-au înregistrat creşterea traficului turistic rutier şi aerian, lipsa dotărilor de limitare a poluărilor la multe unităţi turistice, degradarea coastelor litorale şi a zonelor limitrofe cursurilor de apă, creşterea şi dezvoltarea intensivă a activităţilor turistice cu repercursiuni asupra manifestării structurilor de mediu. Ca urmare, dezvoltarea durabilă a turismului a devenit o necesitate. Conform O.M.T., „turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiştilor actuali şi a industriei turistice şi, în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice, etc. ale „actorilor” din turism, menţinându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică şi toate sistemele ce susţin viaţa. 9 Performanţele pe care le impune conceptul de dezvoltare durabilă sunt de ordin economic, social şi ecologic. Din prima categorie fac parte creşterea gradului de exploatare şi valorificare a resurselor turistice, iar din cea de-a doua, sporirea numărului de locuri de muncă, atragerea populaţiei in practicarea turismului, dezvoltarea şi conservarea meseriilor tradiţionale, precum şi creşterea duratei de viaţă. Efectele de ordin ecologic privesc evitarea degradării mediului, reciclarea şi reducerea sustragerii terenurilor din circuitul agricol. Din principiile de dezvoltare durabilă a turismului fac parte:

- mediul, a cărui valoare în turism este esenţială, de el trebuie să se bucure şi generaţiile viitoare;

- turismul să fie considerat o activitate pozitivă, de care să beneficieze atât mediul ambiant, comunităţile locale, cât şi vizitatorii;

- relaţia dintre mediu şi turism să se dezvolte astfel încât mediu să susţină activitatea turistică pe termen lung, care, la rândul ei să nu degradeze mediul;

- în dezvoltarea activităţii de turism respectarea tuturor caracteristicilor locului;

- echilibrarea nevoilor oaspeţilor cu cele ale destinaţiilor şi implicit gazdelor lor;

9 *** WTO, WTTC, The Earth Council-Agenda 21 for the Travel an Tourism Industry:

Towards Environmentally Sustainable Development, 1995.

52

- implicare şi răspundere pentru toţi care sunt solicitaţi să respecte aceste principii. Organizarea turismului durabil la nivel regional se poate realiza prin elaborarea unor politici eficace. Protejarea şi conservarea mediului şi a potenţialului turistic, în linii mari, au în vedere zonele turistice integrate deja în circuitul turistic, cele valorificate incomplet şi nevalorificate. În vederea dezvoltării viabile a turismului, resursele sale trebuie valorificate superior, în contextul unui turism intensiv, acestea presupunând existenţa unor obiective, cum ar fi maximizarea încasărilor valutare, stabilizarea populaţiei în zone slab dezvoltate economic prin măsuri politice, economice, sociale. La întocmirea planurilor de dezvoltare a turismului se consideră necesară cooperarea organizatorilor de turism cu populaţia rezidentă în zona de interes turistic, dar şi cu specialiştii din domeniul ecologic. Realizarea periodică a unei analize a stării de fapt a poluării şi a unui control a efectelor activităţii turistice este benefică pentru preîntâmpinarea degradării mediului înconjurător şi resurselor turistice. Un plan privind dezvoltarea activităţii turistice ar trebui să se bazeze pe următoarele coordonate esenţiale:

- identificarea şi inventarierea potenţialului turistic dintr-o regiune;

- stabilirea de la început a intenţiilor de protejare a resurselor;

- întocmirea programelor de monitorizare a zonei pentru menţinerea standardelor de mediu;

- efectuarea unor studii privind cererea de pe piaţa turistică;

- realizarea de studii referitoare la impactul amenajării turistice asupra mediului;

- selecţionarea personalului, pe cât posibil din rândul populaţiei permanente a regiunii;

- propuneri pentru promovarea noilor produse turistice.

Sursele pentru o asemenea dezvoltare se pot constituii din resursele economico-financiare proprii zonei sau prin atragerea capitalului străin, în sisteme private sau publice sau prin combinarea lor. Folosirea resurselor nu este limitată la dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale, protejarea mediului, diversificarea şi ridicarea calităţii

53

produselor turistice, ci şi pentru pregătirea personalului lucrător în domeniu şi promovării ofertei turistice. Dacă efectele scontate ale dezvoltării durabile a turismului, care se manifestă pe trei planuri (economic, social şi ecologic), sunt pozitive atunci consecinţele lor se concretizează în sporirea investiţiilor, echilibrarea Balanţei externe de plăţi, inclusiv în oferta pe piaţa turistică mondială şi diminuarea fenomenului inflaţionist. Alte urmări ar fi reducerea şomajului şi procesului de emigraţie la nivel regional, asigurarea accesului la turism a unui număr mai mare din populaţie, creşterea speranţei de viaţă şi menţinerea stării de sănătate, ridicarea nivelului de pregătire a populaţiei, prevenirea degradării resurselor turistice, protejarea şi conservarea mediului înconjurător. Pentru impulsionarea turismului şi a dezvoltării sale durabile, statul trebuie să intervină printr-un sistem de pârghii economico-financiare şi facilităţi, atât pentru întreprinzători, cât şi pentru turişti. Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă prin utilizarea necorespunzătoare a mediului ambiant şi intervenţia omului în mod

brutal asupra peisajului şi resurselor naturale. Situaţii în care pot apărea astfel de cazuri ţin de: 10

- concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale;

- circulaţia turistică necontrolată;

- fenomenul poluării naturii prin turismul automobilistic;

- dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice (proiectare necorespunzătoare a obiectivelor, stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, construcţii inestetice, ocuparea intensivă a spaţiului cu construcţii turistice);

- amenajările deficitare pentru vizitarea peşterilor.

Tipurile de poluare produsă prin turism sunt multiple şi dinamice. Poluarea poate fi fizică, chimică, culturală şi morală. Efectele acesteia pot

fi:

- imediat sesizabile;

- pe termen lung;

- indirecte;

- ale iradierii.

10 Bălăşoiu., V., Turismul şi conceptul de dezvoltare durabilă în turism, ecoturismul durabil (partea a II-a), CNND, Bucureşti, 2003, pag.34

54

Păstrarea unui nivel ridicat de calitate a resurselor naturale este condiţia necesară pentru perpetuarea şi dezvoltarea continuă a consumului turistic.

de vedere al

protejării mediului reiese din următoarele aspecte:

- favorizează înţelegerea efectelor activităţii de turism asupra mediului natural, cultural şi uman;

- accesul la dotările, instalaţiile de agrement şi utilităţi a populaţiei rezidente;

Avantajele promovării unui turism durabil,

din punct

- rentabilizarea terenurilor agricole din zonă;

- dezvoltarea turistică este adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor;

- protejează mediul, creşte veniturile şi gradul de instruire în comunităţile locale. În timp, ca urmare a cercetărilor şi studiilor efectuate, s-au delimitat unele tipuri de capacităţi de suport pentru turism. Acestea determină limita tangibilă şi intangibilă, măsurabilă sau nemăsurabilă a unui spaţiu care deţine sau i se

poate atribui o funcţie turistică. Capacitatea de suport pentru turism poate fi:

- ecologică stabileşte nivelul de dezvoltare a structurilor şi activităţilor turistice fără a afecta foarte mult mediul înconjurător;

- fizică stabileşte nivelul de saturaţie ce poate fi atins de activităţile turistice, peste care apar problemele legate de mediu;

- social-receptivă are în vedere menţinerea relaţiilor bune dintre vizitatori şi localnici şi nu diminuarea pragului de toleranţă;

- economică reprezintă capacitatea de păstrare a funcţiei turistice a unui teritoriu dat;

- psihologică ţine de perceperea negativă a turiştilor faţă de destinaţia turistică. Ţinând seama de toate aceste premise se pot delimita traiectoriile în dezvoltarea durabilă a turismului românesc care presupun:

- asigurarea de către stat a cadrului general al dezvoltării durabile în turism;

- creşterea gradului de valorificare a ofertei turistice;

- instituirea unui program naţional de protejare şi conservare valorilor turistice;

- elaborarea unui program naţional de modernizare a turismului românesc;

55

- armonizarea dezvoltării turistice cu prevederile sistematizării complexe a teritoriului;

- reechilibrarea dezvoltării şi echipării turistice a zonelor montane;

- reconsiderarea valorificării resurselor balneare;

- extinderea utilizării resurselor turistice ale litoralului în extrasezon;

- creşterea gradului de valorificare turistică a Deltei Dunării;

- amenajarea şi exploatarea raţională a zonelor turistice incomplet puse în valoare;

- utilizarea raţională a resurselor turistice naturale şi evitarea degradării lor;

- amenajarea, protejarea, conservarea monumentelor naturii, a resurselor antropice şi introducerea în circuitul turistic 11 .

constitui în jaloane pentru elaborarea

strategiilor privind dezvoltarea de ansamblu a turismului în ţara noastră.

2.3. Impactul economico-social şi ecologic al activităţii de turism

Aşa cum s-a menţionat anterior dezvoltarea turismului atrage după sine modificări variate de ordin economic, social şi ecologic. Impactul poate fi atât pozitiv cât şi negativ. De aceea, preocupările specialiştilor din turism trebuie să se îndrepte spre diminuarea şi chiar eliminarea efectelor negative şi menţinerea celor pozitive. Şi ca urmare pentru cei care lucrează în domeniul turismului cunoaşterea efectelor economice şi modificărilor de natură socială devine o necesitate.

Asemenea

traiectorii

se

pot

A. Efecte economice şi modificări de natură socială

Dezvoltarea serviciilor s-a produs în concordanţă cu nevoile producţiei şi populaţiei, în legătură cu circuitul naţional şi internaţional de valori şi cu mediul înconjurător. Ele au un rol important în dezvoltarea economico-socială prin contribuţia la creşterea economică şi calităţii vieţii. Turismul ocupă primul loc în activităţile de „loisir”, de aceea impactul său asupra economiei este evident şi se poate manifesta prin efecte de multiplicare, stimulare a producţiei, veniturilor şi ocupării forţei de muncă. De pildă, o nouă activitate turistică dezvoltată într-o zonă influenţează şi celelalte ramuri ale economiei locale, aşa cum se poate observa în figura 2.1.

11 Ionescu, I., op. cit., pag. 140-141

56

Figura 2.1. Efectele unei noi activităţi de turism într -o regiune Sursa: Armstrong, Taylor Jim,

Figura 2.1. Efectele unei noi activităţi de turism într-o regiune

Sursa:

Armstrong,

Taylor

Jim,

Harvester Wheatsheaf, 1993, pag. 7

Regional