Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Patogenie
Desi în scadere, în ultimii ani, endocardita lenta este o boala destul de frecventa.
Se întâlneste mai ales între 20 si 40 de ani, cu toate ca nici celelalte vârste nu sunt
crutate. Cel mai frecvent agent etiologic este Str. viridans (aproximativ 75%), mai
rar enterococul, stafilococul alb sau auriu, gonococul, pneumococul etc. Existenta
unei cardiopatii anterioare, de obicei reumatismale (stenoza mitrala sau
insuficienta aortica), mai rar congenitala, se întâlneste aproape totdeauna la aceasta
categorie de bolnavi.
Când puterea de aparare este scazuta si germenii sunt foarte virulenti, apare
endocardita maligna acuta; când fortele de aparare ale organismului sunt mari si
virulenta germenilor scazuta apar endocarditele abacteriene, iar când fortele de
aparare si virulenta sunt în echilibru, apare endocardita lenta.
Anatomie patologica
Leziunile caracteristice constau în vegetatii localizate pe valvulele mitrale sau
aortice, alcatuite din hematii, leucocite si fibrina. Vegetatiile contin microbi, sunt
friabile, se desprind usor si provoaca embolii septice în circulatia mare (splina,
rinichi, creier). Desprinderea vegetatiilor duce la ulceratii si perforatii, cu
accentuarea deformarilor valvulare.
Simptome
Debutul este aproape totdeauna insidios si se caracterizeaza prin febra
neregulata, astenie, paloare, anorexie si transpiratii - semne care apar la un vechi
valvular. Semnul revelator este febra - care persista un timp îndelungat - saptamâni
si chiar luni - pâna ce diagnosticul se precizeaza.
Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential se face în special cu febra dintr-o cardiopatie valvulara.
în acest scop trebuie eliminate afectiunile febrile intercurente, mai ales endocardita
reumatismala, pentru care pledeaza vârsta mai tânara, poliartritele, absenta
splenomegaliei, a emboliilor si a hemoculturii pozitive. Tratamentul de proba cu
acid acetilsalicilic, Aminofenazona da rezultate bune si rapide în diagnosticul
diferential.