MINISTERUL EDUCAŢIEI REPUBLICA MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA DE TEHNOLOGIE MANAGEMENT ÎN INDUSTRIA
ALIMENTARĂ
CATEDRA TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE

PROIECT
TEMA: MAIONEZA

ELABORAT masterand Țurcanu Dorina

Antohiev Ana
Grigorov Dan

VERIFICAT conf. univ., dr Druţă Raisa

Chişinău 2018
 CUPRINS

1. Scurt istoric………………………………………………………….3
2. Descrierea produsului-Maioneza………………………………..…5
3. Factorii care influientiază stabilitatea maionezei………………....8
3.1 Stabilitatea emulsiei………………………………………………...9
4. Emulgatorii. ……………………………………………..………….10
4.1 Rolul si modul de actiune a emulgatorilor. Utilizarea lor in
prepararea maionezei………………………………………………..11
5. Destabilizarea emulsiei…...………………………………………….16
6. Substantele utilizate pentru modificarea viscozitaţii produsului…17
7. Inversarea emulsiilor………………………………………………...18
8. Curiozităţi………………………………………………………….....18
9. Metode benefice de folosire a maionezei………………………….....19
10.Concurenţa de piaţă a maionezei…………………………………….20
11.Bibliografie…………………………………………………..………..24
 1.Scurt isoric

Originea acestui sos se pierde în vechime. După unele surse (în special franceze) originea
termenului este franceză, provenind din „mayene”, care în franceza veche înseamnă,
printre altele, gălbenuş de ou.
După alte surse se pare că sosul şi-a căpătat numele după carol de Lorena, duce of
Mayenne, care a fost înfrânt în bătălia de la Arques, deoarece a întâryiat, mâncându-şi
puiul cu acest sos.

Există şi alte versiuni privind originea sa, având ca bază evenimente istorice şi legende
pline de culoare. Cele mai cunoscute sunt asociate cu istoria turulentă a sec al XVIII-lea,
în Marea Mediterană şi anume în Arhipelagul Baleare, în vechiul oraş Mahon sau Mayon,
capitala insulei Menorca.

În sec. al XVIII-lea, pe acest pământ binecuvântat au avut loc războaie constante între
diverşi conducători europeni. În mijlocul acestor lupte începe istoria maionezei, mai bine
spus cele două istorii ale acestui sos.
Prima spune că în anul 1757 oraşul Mahon a fost cucerit de Ducele francez Richelieu
(nepot al cunoscutului cardinal). Dar curînd oraşul a fost asediat de britanici, dar Ducele
şi-a menţinut poziţia chiar cu riscul înfometării.
În scurt timp rezervele de alimente s-au terminat, rămânând doar ulei de măsline şi ouă de
curcă. Din aceste alimente se puteau pregăti doar omletă și ouă jumări.
Dorind o diversificare a alimentaţiei, ducele care era şi un priceput „chef” a găsit în final o
soluţie perfectă de a diversifica meniul, chiar dacă gama de alimente disponibile era mult
prea slabă.

Deci el a frecat gălbenuşurile crude de ou cu zahăr şi sare, amestecând continuu cu câte

puţin ulei de măsline, în porţii mici, frecând pînă la înglobarea completă. La sfârşit a
adăugat zeama de măsline şi din nou a amestecat bine (Aceasta este reţeta clasică de
maioneză). Ducele Richelieu şi soldaţii săi au fost încântaţi de rezultat!

Acest sos minunat a fost numit mai târziu „salsa mahonesa” sau “maioneză”. Cu adios de
diverse condiment este faimos în lumea întreagă sub numele de “ sos provensal din
Mahon” sau pur şi simplu în franceză “maioneză”.

Altă versiune a originii maionezei are la bază de asemenea evenimentele din Mahon, de
data aceasta din 1782, când spaniolii conduşi de comandantul francez Duce Louis de
Crillon, au cucerit oraşul.

Dacă în prima istorie lipsa alimentelor a dus la crearea maionezei, acum este vorba de
abundenţa acestora. Astfel că s-a dat un mare ospăţ cinstea victoriei iar Ducele
a ordonat bucătarilor să gătească ceva “foarte special”. Aşa că pe mese a apărut un sos
fără precedent, preparat din cel mai bun ulei de măsline, ouă şi zeama de lămâie cu adaos
de zahăr, sare şi piper roşu.
Mai există o ipoteză conform căreia se spune că maioneza nu apare în Mahon ci are
rădăcini mult mai adânci. Se spune că strămoşul direct al maionezei este sosul spaniel Ali-
Oli, tradus din limba spaniolă “ usturoi şi ulei”. acesta este un amestec rece de usturoi,
ouă şi ulei de măsline. Locuitorii din sudul Europei au cunoscut şi iubit Ali-Oli din
timpuri imemoriale. Despre acest sos a scris chiar poetul roman Virgilius. Sub numele de
“aoli” acest sos a trăit până în ziua de azi. Dar nu este maioneză!

Cert este că începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea era ferm înrădăcinat în meniurile
aristocraţiei europene ca acompaniament classic al mâncărurilor reci. La începutul
secolului al XIX-lea un bucătar francez din cunoscuta familie de bucătari Olivier a creat o
variantă de maioneză cu adios de mici cantităţi de muştar şi unele mirodenii secrete.
Muştarul i-a conferit maionezei o aromă deosebită şi picantă, muştarul fiind şi un
emulsificator şi un conservant natural. Acest sos picant a fost denumit “sos provensal” sau
“maioneză provensală” , faţă de cea din Mahon care s-a numit “maioneză clasică”.

2.Descrierea produsului — maioneza

Conform Reglementării tehnice ,,Produse pe bază de grăsimi vegetale” maioneză

reprezintă un produs fabricat prin emulsionarea uleiurilor vegetale comestibile cu sau fără
ouă sau praf de ouă, cu adaos de emulgatori, stabilizatori, adaosuri de aromatizanţi,
condimente şi alte ingrediente alimentare;

După conţinutul de ulei vegetal, maioneza se clasifică în următoarele tipuri:

1) maioneză cu conţinut ridicat de grăsime – maioneză cu conţinut de grăsimi vegetale
de la 55 la 80%;
2) maioneză cu conţinut de redus grăsime – maioneză cu conţinut de grăsimi vegetale
cuprins între 40 - 55%;
3) maioneză „conţinut scăzut de grăsime” sau „conţinut foarte mic de grăsime” –
maioneză cu conţinut de grăsimi vegetale de sub 40%.
4) în categoria maionezelor sunt incluse şi sosurile pe bază de ulei pentru salate, care
reprezintă amestecuri de ulei comestibil, oţet, sare, acizi organici, cum sunt acidul citric,
lactic sau tartric, şi eventual alte ingrediente cum ar fi: zahăr, muştar, legume, condimente,
mirodenii, amidon; nivelul de aciditate maxim admis pentru sosurile pe bază de ulei pentru
salată este de 1%, exprimat în acid acetic.

Tabelul 1. Caracteristicile organoleptice ale maionezei

Caracteristici Condiţii de admisibilitate
Aspect exterior, Emulsie fină omogenă, bine legată. Nu se admite separarea uleiului.
consistenţă
Culoarea Galben-deschis, uniformă (la descrierea culorii nu se ţine cont de
utilizarea coloranţilor).
Miros şi gust Plăcut, caracteristic tipului de maioneză. Nu se admite gustul acru.

Tabelul 2.Indicii fizico-chimici pentru maioneză

Caracteristici Condiţii de admisibilitate
Aciditatea, exprimată în acid acetic, % 0,24 – 0,30
Aciditatea activă (pH) 3,7 – 4,3
Fracţia masică de umiditate, % (max.) 17,5
Fracţia masică de grăsimi, % (max.) 80,0
Fracţia masică de sare, % 0,55 – 0,65
Stabilitatea emulsiei, % (min.) 97
Maioneza este o emulsie de tip ulei în apă (U/A) în care mediul de dispersie (uleiul)
reprezintă 60-80% din cantitatea totală.

În prezent, sistemele de emulsii joacă un rol-cheie în alimentaţia publică. Majoritatea

produselor alimentare naturale sau prelucrate în cadrul proceselor industriale au formă de
emulsii.

Diversitatea caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale acestor alimente este

rezultatul diferitelor tipuri de ingrediente folosite la prepararea lor, precum şi condiţiile de
tratament tehnologic pentru a le aduce la starea finală.

Conform polarităţii fazelor dispersă şi continuă, se disting emulsii directe, de tipul ulei în
apă (U/A) aşa ca maioneza, diverse sosuri, laptele şi îngheţata, şi emulsii indirecte, apă în
ulei (A/U), de exemplu, untul şi margarina .

Figura 1. Tipuri de emulsii

Formarea unei emulsii presupune o creştere a suprafeţei interfaciale dintre cele două faze
nemiscibile, fiind însoţită de o creştere a energiei libere. În cazul micşorării tensiunii
interfaciale pînă la zero, sistemele emulsionează spontan, formînd microemulsii.

Ingredientele utilizate la realizare emulsiilor pentru industria alimentarǎ sunt: apa, lipide,
glucide, proteine, emulgatori, coloranţi, arome, stabilizatori.

Cele mai importante proprietăţi ale emulsiilor alimentare sunt: stabilitatea,

comportamentul reologic, textura şi aroma.

Factorii care au influenţă asupra acestor proprietăţi pot fi generalizaţi după cum urmează:
tipul, concentraţia emulgatorilor şi faza uleiului, metoda de omogenizare şi emulsionare,
fază continuă.

3.Factorii care influenţează stabilitatea maionezei sunt:

- gălbenuşul de ou,
- volumele fazelor,
- efectul de emulsificare a muştarului,
- duritatea apei,
- viscozitatea.
Gălbenușul de ou conține o fosfolipidă, ovolecitina, care are proprietăți emulgatoare,
stabilizatoare și antioxidante. Datorită proprietăților sale de emulgator, lecitina face
posibilă amestecarea uleiului cu apa, formând o emulsie.

Oul este considerat de către nutriționiști un produs foarte valoros în alimentaţia omului
datorită substanţelor nutritive pe care le conţine, în special proteine, aminoacizi, care se
asimilează foarte uşor în organism. Pe lângă aceasta, oul mai conţine cantităţi mari
de minerale în special în gălbenuş: potasiu, sodiu, calciu, fier, fosfor, iod etc.
Vitaminele sunt prezente atât în albuș, cât mai ales în gălbenuș. În albuş se găsesc
vitaminele hidrosolubile (B1, B2, B12, PP), iar cele liposolubile (A, D, E, K) numai în
gălbenuș. Glucidele se găsesc în cantitate mică în albuș. Culoarea gălbenușului este dată
de luteină și betacaroten.

3.1Stabilitatea emulsiei
Cerința cea mai importantă pe care trebuie să o îndeplinească emulsiile este aceea de a fi
stabile. Practic, prin stabilitate întelegem menținerea neschimbată a gradului de dispersie
și a dispersării omogene a particulelor faze interne în faza externă, respectiv menținerea
aspectului inițial al preparatului.

În urma unei emulsionări necorespunzătoare, sau datorită unor factori externi, în emulsii
pot surveni urmatoarele modificări:
 fenomenul de smântânire (ecremare), apare în urma tendinței de separare a fazei
disperse la suprafața emulsiei, datorită densității scăzute a particulelor disperse. Este
un fenomen reversibil;
 descompunerea (spargerea, cracarea) emulsiilor survine atunci când particulele
fiecarei faze se reunesc și lichidul va conține două straturi distincte. Acest proces
este ireversibil;

Condiții necesare pentru a avea o emulsie stabilă:

 faza dispersată să aibă un grad de dispersie avansat;
 diferența de densitate între faza internă si externă să fie cât mai mică;
 faza dispersantă să aibă o vâscozitate mare;
 raportul celor două faze să fie 50:50, eventual 40:60;
 emulgatorul ales să fie corespunzător (natura și proprietățile acestuia);
 cantitatea emulgatorului să fie corespunzator aleasă;
 temperatura, pH-ul, electroliții, acțiunea microorganismelor sunt factori importanți.
4.Emulgatorii.
4.1 Rolul și modul de acțiune a emulgatorilor.

Emulsiile sunt sisteme disperse instabile şi pentru stabilizarea lor se folosesc substanţe
specifice numite stabilizatori sau emulsionanţi care au rolul de a micşora tensiunea
superficialăla limitele dintre cele două faze.
Emulgatorii sunt substanțe tensioactive care se adsorb la interfața U/A și care au ca rol
principal scaderea tensiunii interfaciale si favorizarea amestecarii celor doua lichide
nemiscibile.

Emulgatorul are rol de a transmite unui sistem liofob însuşiri liofile şi deaceea se depune
sub formă de pătură la limita de separare ulei-apă, iar moleculele sale se orientează cu
partea hidrofilă (polară) spre faza apoasă şi cu partea hidrofobă îndreptată spre ulei. În
acest mod particulele de ulei se leagă puternic de mediul de dispersie, adică de apă.

Dispersarea mecanică a uleiului în apă sub formă de sfere mici în cazul prepararii unei
emulsii necesită o cheltuiala de energie pentru a înfrânge forțele de coeziune dintre
moleculele uleiului. Cu cât energia va fi mai mare, dispersarea va fi mai avansată. Dupa un
anumit timp însă, sferele vor cauta să revină la starea inițială, se vor contopi, aglomera și
fazele se vor separa.
Dacă se adaugă un emulgator, emulsionarea se realizează mult mai ușor și separarea
intervine mult mai încet.
Acest lucru se explică prin faptul că cele două lichide nemiscibile posedă tensiuni
superficiale diferite. Emulgatorul are rolul de a reduce tensiunea superficială dintre cele
doua faze lichide, usurând dispersarea. Concentrându-se la interfaza, emulgatorul
formează un strat monomolecular în jurul particulelor dispersate protejându-le de
contopire.

Emulgatorul mai acționează și prin încarcatura sa electrică. De exemplu, anionii care se

formeaza la dizolvarea în apa a unor emulgatori de tipul săpunurilor alcaline, conținând
restul de acid gras cu caracter lipofil și formează un înveliș în jurul particulelor de ulei.
Astfel particulele de ulei dispersate devin electronegative și ramân dispersate datorită
respingerii electrostatice.
Emulgatorii măresc într-o oarecare măsură și vâscozitatea mediului, astfel mobilitatea
particulelor devine mai scazută, apropierea și contopirea picăturilor este îngreunată.

Rolul emulgatorului este deci:

 de a ușura dispersarea fazei interne în cea externă;
 de a stabiliza emulsia.

Actiunea emulgatorilor se realizeaza prin:
reducerea tensiunii interfaciale (se ușurează dispersarea);
formarea unui strat în jurul particulelor (inhibă tendința particulelor mici de a se
contopi);
conferirea unei sarcini electrice a particulelor dispersate;
mărirea vâscozitații mediului.
Emulgatorii utilizați la prepararea maionezei

Guma de guar (E412)

Guma guar (E412) este o polizaharidă folosită în industria alimentară ca stabilizator,
emulgator și agent de îngroșare. Este produsă din semințele plantei Cyamopsis
tetragonolobus prin metode mecanice sau chimice.

Figura 2. Semințele plantei Cyamopsis tetragonolobus

Guma de guar are culoarea albă spre alb-galbuie, este aproape odor, cu aspect de pudră.
În reacţie cu apa devine nonionic şi hidrocoloidal. Nu este afectată de legăturile puternice
de ioni şi nici de pH, dar se poate degrada la un pH extrem cu temperaturi de peste 50° C.

Rămâne stabil în solutii cu un pH cuprins între 5 şi 7. În apă caldă, se dispersează bine iar
vâscozitatea soluţiilor scade cu creşterea temperaturii până la 45ºC, după care vâscozitatea
creşte rapid. Prin răcire, vâscozitatea creşte şi mai mult.

Cea mai mare întrebuințare, o are în industria alimentară. Este folosit la fabricarea
produselor de patiserie, astfel produsele devin mai crocante şi îşi pastrează calităţile de
produs proaspăt un timp mai îndelungat. Mai este folosit şi în obţinerea preparatelor din
carne ca lubrifiant şi întăritor.
Este folosit şi la obţinerea de iaurturi, chefir, ajută la păstrarea omogenităţii şi texturii
îngheţatelor şi şerbeturilor.

Este folosit şi în obtinerea sosurilor, ketchupurilor, supe instant, deserturi dulci, conserve
de peşte, mâncăruri congelate.

Guma guar are capacitatea de legare a apei: conserve şi semi-conserve din carne, ca
înlocuitor de amidon în diverse produse dietetice în produse lactate (brânzeturi) împiedică
sinereza şi conferă textură fină dressinguri, sosuri, sucuri de fructe.

Guma de xantan (E415)

Guma xantan (E415) este un aditiv alimentar care a fost aprobată pentru consum în 1968.
Este inspirat din denumirea ştiinţifică a bacteriei producătoare de xantan numită
Xanthomonas campestris.

Figura 3. Bacteria Xanthomonas campestris

Guma xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria
menţionată mai sus, apoi precipitată cu ajutorul alcoolului etilic sau izopropilic, uscată şi
mărunţită până ajunge să fie o pudră foarte fină.
Cea mai importantă proprietate a gumei xantan este creşterea rapidă a vâscozităţii unui
lichid chiar şi la concentraţii de 0.5%.

O altă proprietate interesantă şi foarte utilă este capacitatea soluţiilor ce conţin E415 de a
deveni mai lichide în momentul în care sunt agitate pentru ca apoi acestea să îşi recapete
vâscozitatea iniţială.

În alimente, guma xantan, poate fi găsită în sosuri, maioneză, diverse alimente congelate
(îngheţată), produse de patiserie fara gluten etc.Guma xantan se găseşte şi în pasta de dinţi
şi în diferite cosmetice pe baza de apa sau amestec apa-ulei.

Guma Carruba (E410)

Este un gelifiant și agent de îngroșare natural, vegetal, extras din semințele de Ceratonia
siligna (roscove). Guma locust este un poliozid galactomananic.

In Codex Alimentarius poarta denumirea de E410. Face parte din categoria "E-uri
suspecte".

Se recomanda consumul moderat.

Guma de carruba este o polizaharidă utilizată ca aditiv alimentar. Aceasta este

comercializată sub formă de pudră alb-gălbuie sau sub formă de gel. Este obţinută din
seminţele arborelui de carruba, cultivat în principal în zona Mediteranei.

Figura 4. Semințele arborelui Carrub

Guma de caruba (E410) este folosită ca agent de îngroşare şi stabilizator în produsele
alimentare, cosmetice şi medicamente.

E410 poate fi găsit în urmatoarele alimente: îngheţată, sirop, supe, produse de patiserie,
sosuri, mezeluri, produse lactate etc.

În mod natural se găseşte în plante precum Psilium. Poate fi găsită şi în medicamente şi

produse cosmetice.

Guma Tara (E471)

Este agent de ingrosare si incarcare, vegetal. Se obtine din semintele arborelui Caesalpinia
spinoza (Leguminosae). Chimic este un polizaharid format din unitati de manoza si
galactoza. Substanta de balast ce poate interfera cu absorbtia lipidelor si mineralelor.

Figura 5. Semințele arborelui Caesalpinia Spinoza

5.Destabilizarea emulsiei

Emulsiile sunt sisteme eterogene a căror stabilitate în timp este limitată .

Prin modificarea mărimii particulelor şi a numărului acestora apare fenomenul de

nestabilitate şi starea iniţiala a sistemului se schimbă.

Se disting patru mecanisme de destabilizare a emulsiilor mecanismele cărora sunt

prezentate în figura de mai jos:

Figura 6. Mecanismele de destabilizare a emulsiei

Cremarea – este separarea în două emulsii, din care una este mai concentrată în picături
decât cealaltă. Ea nu reprezintă o rupere definitivă a emulsiei: prin agitare, emulsia revine
la starea iniţială.

Este posibilă uniformizarea, deoarece particulele sunt inconjurate de un strat emulgator .

Floculare - ruperea sau separarea completa a celor două faze. Particulele fazei disperse se
grupează formînd agregate.

Coalescenţa este fenomenul de contopire a particulelor mici din emulsie şi formarea unor
particule mai mari (fenomen analog coagulării).

În continuare are loc coalescenţa, când picătura fuzionează, ceea ce duce la separarea
completă a fazelor. Ultima faza – distrugerea reprezintă o rupere completă a emulsiei .

Emulsiile pot fi destabilizate prin:

– adăugări de acizi, baze, alte săruri;

– încălzire.

6.Substanțele utilizate pentru modificarea vâscozității produsului

Pseudo emulgatorii – agenți de vâscozitate

Sunt substanțe coloidale, care prin mărimea vâscozității mediului de dispersie contribuie la
stabilizarea emulsiilor. Pot fi substanțe organice macromoleculare (mucilagii naturale sau
sintetice, semisintetice) sau pulberi coloidale anorganice.

Pseudoemulgatori sintetici si semisintetici

Produsele incluse în această categorie de substanțe auxiliare influentează puțin tensiunea

superficială, stabilizând emulsiile prin mărirea vâscozitatii celor deja formate. Însa nu
există o delimitare netă între emulgatorii propriu-ziși și pseudoemulgatori. Una și aceeasi
substanță în anumite condiții se comportă ca emulgator, în alte condiții numai ca agent de
vâscozitate (de exemplu gelatina, Carbopolii).

Astfel de pseudoemulgatori pot fi considerați:

o metilceluloza;

o hidroxiceluloza;

o carboximetilceluloza sodica;

o alcoolul polivinilic;

o polivinilpirolidona;

o polimeri de carboxivinil (Carbopolii).

7.Inversarea emulsiilor

Trecerea unei emulsii directe în emulsie inversă se numește inversarea emulsiei. Aceasta
are loc ca urmare a modificării solubilității emulgatorului care scade în faza apoasă și
crește în cea uleioasă.

Inversarea emulsiei este determinată de următorii factori:

a) creșterea cantității fazei interne în raport cu cea externă;

b) modificarea solubilității emulgatorului prin schimbarea cationului;

c) creșterea temperaturii.

8.Curiozităţi despre maioneză

Maioneza – trucul tău pentru a arăta bine

Poate intră în categoria trucurilor de înfrumusețare folosite de bunica, dar pe cât de ciudat
ar suna, pe atât de eficient este acest ingredient. Îți spunem cum poți integra maioneza în
ritualurile tale de îngrijire.
Unul dintre ingredientele cheie ale maionezei este gălbenușul. Acesta conține substanțe
nutritive esențiale, care îți hrănesc în profunzime tenul.

De asemenea, conține vitaminele E și K. Prima este necesară pentru păstrarea pielii suple
și hrănite din interior și, în plus, o protejează de razele UV. Vitamina E îți face pielea
moale și catifelată. La rândul ei, vitamina K menține țesuturile pielii sănătoase. Prin
conținutul de colină și proteine din ou, maioneza menține sănătatea generală a pielii.

Pe lângă acestea, este bogată și în acizi grași Omega 3 și 6, cu un rol esențial în menținerea
frumuseții tenului. Acești acizi furnizează celulelor cutanate substanțe nutritive
importante.

9.Metode benefice de folosire a maionezei

Mască de păr

Ouăle din maioneză conferă proteine părului, precum și alte ingrediente necesare în
menținerea umidității acestuia. Asigură-te doar că îndepărtezi, la sfârșit, orice urmă a
măștii de casă, deoarece poate lăsa un miros puternic sau poate îngrășa excesiv părul.

Dacă o folosești în mod regulat, o dată pe săptămână (pentru cele mai multe tipuri de păr),
maioneza va îmbunătăți considerabil aspectul și sănătatea podoabei tale capilare. Aplică
maioneza pe toată lungimea părului și masează-ți bine scalpul. Acoperă-ți capul cu o cască
de duș, stai 10 minute și apoi șamponează.

Tratament facial

De ce să dai bani pe creme scumpe din moment ce-ți poți face singură o maioneză acasă?
Aplic-o pe tenul demachiat și stai așa 20 de minute. Îndepărtează surplusul cu ajutorul
unui șervețel și apoi clătește cu apă rece. Îți vei simți fața curată și netedă.
Întăritor de unghii

Dacă vrei să ai unghii mai rezistente, care să nu se rupă așa des sau care să nu mai fie atât
de moi, ține degetele într-un mic bol cu maioneză, în fiecare săptămână, înainte de
manichiură. Stai 5 minute și apoi clătește cu apă caldă.
Hidratant

Cu toate că bei multă apă, se poate întâmpla, chiar și fără voia noastră, să ne trezim cu
pielea uscată și lipsită de strălucire. În sezonul rece, mai ales, va trebui să ai mai multă
grijă, apelând chiar și la remedii de casă. În astfel de situații, maioneza este un real ajutor.
Aplic-o pe zonele deshidratate sau uscate excesiv, las-o să acționeze 20 de minute și apoi
clătește cu grijă.
10.Maioneza fabricată in Moldova concureţa acerobă cu brăndurile străine
Maioneza este un sos gros,preparat din gălbenuş de ou crud frecat cu ulei şi condiment
cu lamîie şi muştar etc. Se consumă rece ca sos sau poate fi folosită în diferite reţete
culinare
Maioneza este una din sosurile cele mai consumate din lume. Acesta se prepară din
ou,ulei,soc de lamîie sau oţet,cărora li se adaugă şi alte condimente. Din cauza
conţinutului mare de grăsime şi calorii(pină la 700 de calorii la 100 de grame),deseori
acest produs este privit drept un duşman al alimentaţiei sănătoase avînd în vedere
conţinutul de uleiuri vegetale . Acestea conferă organismului Omega 6 şi vitamin E,ce au
rol de a proteja inima.
Mulţi preferă să prepare maioneza de casa,folosind ingrediente folosite mai sus,însa cea
mai populară ramîne a fi cea de comerţ. Maioneza de comerţ este gatită din acelaşi
ingredient diferenţa cea mai mare fiind în conţinutul nutriţional . Datorită noilor
tehnologii maioneza de comerţ a cîstigat aceeaşi consistenţă sau se utilizeaza soia sau
uleiul de măsline scăzindu-i numărul caloriilor şi cantitatea de grăsime. Deasemenea
mincărurile cu maioneză de casă riscă să se strice mai repede decît acea de comerţ.
Analizînd piaţa produselor alimentare din RM putem evidenţia 3 produse de maioneză. E
vorba de compania SC Sta Interterm din Bălţi cu brendul Belmar,compania Alimcom
SA din Chişinău şi Liada-Nord SRL,din oraşul Bălţi. Pe parcursul ultimilor ani ,în
Moldova mai funcţionau companii de producere a maionezei însă o mare parte din ele
şiau sistat activitatea şi şiau modificat linia de producer şi la moment putem vedea o
scădere drastică a producătorilor autohtoni de maioneză. De altfel acest lucru poate fi uşor
confirmat şi de prezenţa redusă a brăndurilor moldoveneşti de maioneză de pe rafturile
principalelor reţele de supermarket-uri din Chişinău
În contrast ,în aceleaşi reţele de supermarket-uri putem găsi o mare cantitate de brănduri
străine,preponderant ruseşti,ucrainene si chiar din Kazahstan. Aceste produse ocupă 90%
din maioneza ce se comercializează la noi in ţară. Astfel putem constata cu o oarecare
notă de trsteţe, că avem o piaţă acaparată de produse străine iar brandurile autohtone
deabia işi fac loc printre multitudinea de produse importate din Est. Este un lucru cu atît
mai curios cu cît principalele ingrediente ale maionezei se produc din abudentă la noi in
ţară.
Ar putea exista multiple motive pentru acest fenomen-lipsa unui sistem de marketing
adecvat al companiilor moldoveneşti ,lipsa tehnologiilor moderne si performante de
producer a maionezei industriale,preţ ieftin al maionezei de import si surpulsul ei pe piaţa
din ţările vecine,calitatea mai joasă a produsului şi nu în ultimul rînd mentalitatea multor
consumatori din ţară care preferă să procure produse străine chiar dacă nu au garanţie că
calitatea lor ar fi superioară celor moldoveneşti

Știați că…

... în cazul unei gume de mestecat, rămasă în păr, nu va mai fi nevoie să folosești foarfeca?
Ia un pic de maioneza și aplic-o în jurul gumei de mestecat, cu degetele, printr-o mișcare
de alunecare, în josul firului de păr.
 11.BIBLIOGRAFIE

http://www.csid.ro/retete-culinare/sfaturi-practice/maioneza-curiozitati-si-mod-de-
preparare-13242916/

https://madein.md/

http://tehnologii-alimentare.blogspot.md/2014/12/emulgatori-alimentari.html

http://chimiagenerala.usmf.md/wp-
content/blogs.dir/135/files/sites/135/2015/02/Suport-de-curs-Chimia-coloidala.pdf

http://tinread.usm.md/opac/subject/9998;jsessionid=3A774F8ECAC595B845F1046F8
ED25033