Sunteți pe pagina 1din 2

Spaţiile teo-cosmice religioase şi mundane

Spuneam că omul cunoaşte o dublă orientare constitutivă, spre Dumnezeu şi spre lume. Cele
două sunt complementare şi, ca atare, simultane. Esenţial este faptul că atunci când vorbim despre
orientarea spre Dumnezeu, ea se găseşte în prim planul conştiinţei,iar cea spre lume în plan secund. Sub
nici o formă nu se poateimagina o exclusivă aplecare spre Dumnezeu, abandonând lumea. În orice
rugăciune, cât de profundă, nu suntem singuri cu Dumnezeu, deşi el este în prim-planul atenţiei. Ne
întoarcem spre el în deplină solidaritate cu lumea din care facem parte şi pe care suntem chemaţi să o
stăpânim, faţă de a cărei comuniune cu Dumnezeu suntem responsabili. La fel se prezintă dinamica
orientării atunci când în prim-plan se găseşte existenţa noastră în lume. Prezentă este întotdeauna şi
complementara ei, adică toată comuniunea cu Dumnezeu de care suntem capabili.

În chip similar se ordonează şi spaţiile teocosmice, care sunt expresii ale acestei duble orientări.
În consecinţă se poate vorbi despre spaţii teocosmice religioase şi mundane.

Cele dintâi desemnează realităţile în care se exprimă în mod primar religiozitatea omului. Ele
constituie marile sau micile religii ale oamenilor de pretutindeni. Tot în această categorieintră şi grupul
celor care nu mărturisesc nici o credinţă religioasă particulară, dar manifestă un comportament de tip
religios, aşa încât se poate vorbi în cazul lor de o religiozitateimplicită.

Spaţiile teo-cosmice mundaneinclud toate formele de viaţă socială ale oamenilor de peste tot şi
de pretutindeni. Pornind de la familie, ca prim spaţiu teo-cosmic în care se realizează, cu excepţia
orfanilor sau a copiilor abandonaţi, socializarea tuturor, continuând cu şcoala, serviciul, oraşul, poporul,
ţara, continentul, lumea tuturor oamenilor.

În cele dintâi, în mod special în religiile particulare, primează elementul religios, comuniunea
cu sacrul, într-o formă sau alta (rugăciune particulară sau publică, meditaţie religioasă etc). Prezent este
însă şi complementarul său, fie pentru că o serie de precepte religioase se realizează la
nivelulinteracţiunii omului cu lumea, fie pentru că cel care se roagă, într-o tradiţie religioasă sau alta,
este în acelaşi timp aparţinător al acestei lumi, al unui grup social de mai mare sau mai mică amploare,
pe care o reprezintă în mod explicit sauimplicit.

Situaţia este similară când în prim plan se găsesc spaţiile teo-cosmice mundane. Omul îşi vede
de îndeletnicirile lui curente, îşi trăieşte viaţa cotidiană, face exerciţiul stăpânirii lumii. Însă fără să fie
rupt de sacru, de Dumnezeu. Însoţirea aceasta poate fi prezentă sub forma explicită a rugăciunii
permanente, care nu se separă de nici o lucrare a omului în cazul sfinţilor. Rugăciunea poate fi însă
şiimplicită, pentru că orientarea spre Dumnezeu, pe care o exprimă, îi este constitutivă omului.

Conjugarea spaţiilor teo-cosmice religioase cu cele mundane se realizează în cadrul aceluiaşi


proces de parţializare şi falsă valorizare, susţinut de o dinamică chip - asemănareimposibil de oprit,
fiindcă este de neoprit. Rezultă de aici o varietate aproapeinfinită deidentităţi religioase şi mundane,
toate parţial împlinite, pentru că sunt expresii ale unei comuniuni cu Dumnezeu constitutive, toate parţial
deficitare, pentru că sunt expresii vii ale neîntreruptei parţializări şi false valorizări. Toate beneficiind
de o legitimitate relativă, în aşteptarea întâlniriiindividuale şi colective cu Răscumpărătorul făgăduit,
capabil să restructureze întreagaistorie de la cădere până la sfârşitul veacurilor.

Creştinii trăiesc cu credinţa că procesul parţializării şi falsei valorizări a fost definitiv oprit prin
lucrarea Domnuluiiisus Hristos şi că ei înşişi se încadrează în ea prin comuniunea cu Hristos în Sf.
Biserică. Credinţa lor sesizează în acelaşi timp faptul că mulţi oameni, cei mai mulţi, prezintă faţă de ei
serioase diferenţe în ce priveşte viaţa lor religioasă, raportarea lor la sacru. Fiecare religie prezintă
serioase deosebiri faţă de celelalte, la fel de mari între religiile mari şi între cele mici. Este legitimă o
astfel de diferenţă, o astfel de alteritate? Răspunsul poate fi găsit în consideraţiile care urmează, când ne
vom ocupa în mod special cu problema alterităţii.