Neomodernism

Nichita Stanescu
Leoaica tanara, iubirea

INTRODUCERE
Orientare manifestata in literatura romana in anii 60 ai secoloului al XX-lea,
neomodernismul are printre reprezentantii de seama pe: Marin Sorescu, Ana Blandiana si
Nichita Stanescu. Dupa mai bine de un deceniu de dominare a prolecultismului, tinerii poetii
apartinand generatiei N. Labis se intorc la marile modele ale creatorilor interbelici: Bacovia,
Arghezi, Blaga, Barbu. Acestia vin cu o conceptie despre poezie desprinsa din modernismul
interbelic si inteleg poezia ca pe o stare lirica, ca pe o expresie metaforica a trairilor,
schimbandu-se in acelasi timp atitudinea despre limbajul poetic.
Nichita Stanescu, marele poet roman postbelic scria intr-un eseu din tinerete: “clasicul
vede idei, romanticul vede sentimente, modernul vede deodata ideile si sentimente, dar le vede
cu cuvinte”. Volumele sale de poezii sunt o dovada a acestei conceptii. Acestea sunt de
asmenea o mostra a geniului creator al poetului, E. Simion afirmand ca “Nichita Stanescu
scoate izvoarele liricii si din paitra seaca”.
Poezia “Leoaica tanara, iubirea” din volumul “O viziune a sentimentelor” (1964) reda
un univers adolescentin, o uimire inocenta in care eul poetic e supus unui ritual al cunoasterii.
Descoperirea dragostei este prezentata in aceasta opera ca un mijloc de refacere a lumii sub
semnul prefacerii si al jocului.

1.EVIDENTIEREA TRASATURILOR
Particularitati ale poeziei moderniste cultivate in poezia “Leoaica tanara, iubirea” sunt:
redefinirea poeticului, intelectualizarea emotiei, lupta sinelui cu sinele, filosofia, ludicul,
reprezentarea avstractiilor in forma concreta, ambiguizarea, subtilitatea metaforei, insolitul
imaginilor artistice, o poetica a existentei si a cunoasterii, un univers poetic original.

2.TEMA SI VIZIUNE
Tema operei lui Nichita Stanescu este iubirea, intalnirea cu aceasta fiind neasteptata.
Eul liric este marcat de forta iubirii, aparitia fiind brusca, violenta, neasteptata, o “intamplare a
fiintei”. Iubirea este conturata ca o stare de vibratie continua, o cale spre revelatie si o
modalitate de integrare in armonia universala. Aceasta este denumita prin motivul central al
operei, care capata statul de laitmotiv - leoaica.
Viziunea asupra lumii se transpune intr-un mod unic in viziunea sentimentului de
dragoste concretizat in imaginea leoaicei. Situat in centrul lumii sale, eul traieste plenar iubirea,
prin certitudini, acesta afirmandu-se ca sursa de energie afectiva.

3. CELE 4 ELEMENTE + COMENTARIU

Titlul operei contine metafora centrala si este reluat in incipit. Leoaica semnifica
seductie, devorare, acaparare, agresivitate, frumusete, putere, echivalenta cu regina animalelor
avand capacitatea de a evoca sensuri latente: neputiinta de sustragere de la vanatoare, o
anume fascinatie si stare hipnotica. Trairea este transpusa intr-o imagine lirica deosebita de
viziunea romanitca: aceasta este violenta, agresiva, ducand la obiectivizarea sentimentului care
are o existenta autonoma, e exterioara, independenta de vointa omului. Iubirea produce o
metamorfoza, duce, in opera lui Nichita Stanescu, la pierderea identitatii si la identificarea dintre
indragostiti.
Lirismul operei este unul de tip subiectiv. Transmiterea in mod direct a sentimentelor se
realizeaza repetat, prin eul liric ce isi face simtita prezenta prin marci specifice: pronume si
verbe la persoana I singular: “mi (-a sarit)”, “ma (pandise)”, “mi-am dus”.
In “Leoaica tanara, iubirea” este configurat un univers oniric ce formeaza imaginarul
operei, ancorat intr-o varsta edenica. Obiectele sunt investite cu atributele luminozitatii si
sonoritatii. “Cuvantul este umbra de aur a metaforei in constiinta” in aceasta opera, dupa cum
afirma chiar autorul.
In opera lui Nichita Stanescu observa si un pseudofir narativ, urmarind momentele
iubirii, de la aparitia sa. Poezia e structurata in trei secvente lirice, corespunzand celor trei
strofe. Eul liric marturiseste propria experienta, aventura in descoperirea dragostei.
In poezia “Leoaica tanara, iubirea” se remarca folosirea tehnicii simetriei. Procedeul
apare intre cele doua imagini ale iubirii-leoaica, plasate la inceputul si la sfarsitul textului poetic.
Metaforele “leoaica tanara” si “leoaica aramie” se coreleaza cu doua perceptii diferite ale eului
asupra lumii, ce sugereaza transformarea ireversibila produsa de puternicul sentiment.
Prima secventa a operei reda vizualizarea sentimentului: “mi-a sarit in fata”. Se observa
iminenta pericolului. Ca un animal de salbatic, leoaica-iubire pandise, alesese de mai demult
victima. Impactul este un soc vulcanic, tumultos. Se creeaza o sugestie a inceputului tulburator
al iubirii care sperie (“coltii albi mi i-a infipt in fata”). “Azi” apare ca o precizare temporala,
marcand momentul revelatiei, clipa in care s-a produsintalnirea cu iubirea care duce la trecerea
intr-o alta dimensiune a existentei.
A doua secventa accentueaza efectul impactului. Este prezentat un tablou cosmogonic,
sugerand facerea lumiii din haos: “si de-odata in jurul meu natura/se facu un cerc deadura”.
Este sugerata maretia genezei dumnezeiesti, ducand gandul la “Luceafarul” eminescian. “Cand
mai larg, cand mai aproape/Ca o strangere de ape”. Dragostea este investita prin metafora cu
elanul creator al inceputului si universul se roteste, sugerandu-se sfericitatea, simbol al
perfectiunii. Natura participa tulburator la marea taina a sufletului. Iubirea este omnipotenta, in
opera, are forta asupra intregului univers, reorganizeaza lumea dupa propriile-i legi. Privirea si
auzul “se inalta tocmai langa ciocarlii”. Preaplinul sufletesc isi gaseste expresia intr-o izbanda
cereasca. Privirea e redata prin metafora “curcubeu taiat in doua”. Alaturi de imagini vizuale si
auditive, apare si imaginea dinamica, redata prin verbul “a tasni”. Cuplul reface unitatea
primordiala, poate atinge absolutul prin sfidarea timpului. In a treia secveta se observa
incercarea regasirii de sine. Eul poetic isi pierde identitatea sub forta iubirii, e confuz.
A treia secventa debuteaza cu versurile: “Mi-am dus mana la spranceana/ la tampla si
la barbie/ dar mana nu le mai stie”. Este sugerat prin aceasta secventa mitul androginului,
indragostitii alcatuind o singura identitate in mitologia greciei antice. Astfel, jumatate jumatate de
chip poate fi el, pe cand cealalta jumatate poate fi ea. Totul este desert, dar iubirea da
stralucire: “trece alene/o leoaica aramie/cu miscarile viclene”. Imaginea leoaicei-iubire este
conturata si prin epitetul cromatic, in acest fel. Cu forta demiurgica, iubirea poate infrange
timpul. Sufletul este inaltat in centrul lumii care se reordoneaza sub puterea miraculoasa data
de dragoste. Repetitia “inc-o vreme/s-anc-o vreme...” urmata de puncte de suspensie poate
semnifica nedeterminarea speranta, dar si temerea - o incercare a eului de a permanentiza
aceasta lume a iubirii adolescentine.
Sursele expresivitatii si sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic, in
creatia lui Nichita Stanescu. La nivel morfologic, timpurile verbale folosite ilustreaza evolutia
iubirii. Intalnirea si panda sunt marcate prin mai-mult-ca-perfect (“ma pandise”) si perfect
compus (“a sarit”, “a infipt”). Rapiditatea metamorfozei este redata prin perfect compus (“se
facu”, “tasni”). In ultima strofa, situarea eului in starea de iubire este redata de prezentul gnomic
(“nu stie”, “trece”).La nivel lexical, expresivitatea izvoraste din sursa de inspiratie: sfera
vanatorii. Specific modernismului, se remarca de asemenea si ambiguitatea, produsa de
metafore insolite precum: “un cerc, de-a-dura”, “curcubeu taiat in doua”.

4. OPINIA
In opinia mea, N. Stanescu proiecteaza in infinit iubirea ce-l face pe om sa depaseasca
leuricul, sa acceada spre cosmic, spre sacralitate. Prin tendinta de a ajunge la esenta liricului,
N. Stanescu se apropie de Eminescu. prin forta de inovatie, limbajul artistic, se apropie de
Arghezi, prin capacitatea de incifrare a mesajului in formule de maxima abstractizare, se
apropie de Ion Barbu. Modernitatea sa rezida in viziunea poetica originala si in limbajul poetic
abstract bazat pe metafora si parabola.

5. CONCLUZIA
In concluzie, precum sustine criticul Aurel Martin, universul liricii lui Nichita Stanescu e
“o padure de simboluri” din care se reliefeaza mesajul poetic. In opera “Leoaica tanara, iubirea”
se descrie intr-un mod unic intalnirea omului cu dragostea. Sentimentul este corporalizat,
capata atribute salbatice si pradeaza, in viziunea poetului, intreaga fiinta a celui indragostit.