Examenul pacientului în stomatologie 7

CAPITOLUL I

EXAMENUL PACIENTULUI ÎN

STOMATOLOGIE
Examenul pacientului în stomatologie 8

Adoptarea celei mai potrivite atitudini faţă de un pacient cu o afecţiune a

aparatului dento-maxilar (sistemului stomatognat) este condiţionată de o corectă
evaluare clinică a pacientului. În activitatea stomatologică curentă se impune
cunoaşterea metodologiei de examinare clinică a componentelor sistemului
stomatognat, însuşirea metodologiei specifice de examinare fiind necesară atât pentru
stabilirea diagnosticului, cât şi pentru elaborarea unei strategii de tratament eficient şi
urmărirea în timp a rezultatelor.
Un examen clinic corect, atent şi minuţios realizat, trebuie să îndeplinească
urmatoarele obiective:
1. descoperirea tuturor afecţiunilor ADM, care vor trebui diagnosticate şi
tratate de medicul stomatolog,
2. depistarea tuturor semnelor orale determinate de boli generale, care vor
trebui tratate în prealabil,
3. recunoaşterea pacientului pentru care o intervenţie chirurgicală poate
reprezenta un risc,
4. identificarea unor eventuale boli contagioase şi protejarea medicului,
personalului auxiliar şi a celorlalţi pacienţi,
5. găsirea metodelor optime de colaborare cu pacientul, pentru a permite
elaborarea unui plan terapeutic adecvat.
Examinarea corectă şi completă a pacientului, completarea foii de observaţie
corespunde unei triple necesităţi:
1. de ordin medical: în foaia de observaţie sunt înscrise datele care prezintă
starea pacientului în momentul prezentării la medic, diagnosticul şi planul
de tratament,
2. de ordin ştiinţific: foaia de observaţie serveşte ca sursă pentru întocmirea
unor lucrări ştiinţifice (lucrări de diplomă, comunicări articole de
specialitate, monografii ştiiţifice, etc.),
3. de ordin medico-judiciar: datele din foaia de observaţie pot fi invocate
pentru stabilirea corectitudinii diagnosticului şi oportunităţii tratamentului,
probarea unor stări de agresiune sau pentru identificarea unei persoane
decedate, când lipsesc alte elemente de precizare a identităţii.
Metodologia examinării pacientului cu afecţiuni ale aparatului dento-maxilar
urmează etapele examenului clinic clasic, care include:
Examenul pacientului în stomatologie 9

1. anamneza, etapa în care datele referitoare la îmbolnăvire sunt relatate de

bolnav,
2. examinarea clinică obiectivă prin mijloace profesionale adecvate, în urma
căreia se stabileşte un diagnostic de certitudine sau prezumtiv,
3. examenele complementare, care contribuie la precizarea diagnosticului şi
la alegerea celor mai eficiente măsuri terapeutice şi profilactice.
Pentru a se putea garanta succesul formulării unui diagnostic corect este
necesar un examen clinic complet şi complex, care urmează toate etapele stabilite.

1.1. ANAMNEZA

Anamneza reprezintă prima etapă a examinării, interogatoriul sau interviul

medical, care se bazează pe întrebări şi interpretarea răspunsurilor date de bolnav,
precum şi observaţii asupra acestuia. Prin anamneză se stabileşte primul contact între
medic şi pacient realizându-se nu numai o interogare, dar şi examinarea atitudinii
pacientului. Pentru pacient anamneza poate fi un element de relaxare sau dimpotrivă,
de aceea maniera de conducere a anamnezei trebuie să fie caldă, prietenoasă, dar nu
familiară.
Prin anamneză se obţin următoarele date:

1.1.1. Datele civile

Aceste date cuprind informaţii despre identitatea pacientului: numele şi

prenumele, adresa, numărul de telefon de acasă şi de la servici, utile pentru
convocarea pacientului la control, precum şi vârsta, deoarece în diferitele perioade ale
evoluţiei ontogenetice pot apărea forme clinice de îmbolnăvire caracteristice anumitor
grupe de vârstă (de exemplu la copii şi tineri apare parodontopatia juvenilă, iar vârstnici
apar parodontopatii de involuţie), sexul, profesia sau profesia anterioară pentru
pensionari, deoarece anumite profesii predispun la îmbolnăvire parodontală (muncitorii
din industria chimică), carie dentară (cofetari), sau suprasolicitări dentare ocluzale
(dulgheri, tâmplari, croitori, lucrători la circ) şi condiţiile de viaţă şi muncă.

1.1.2. Motivul prezentării

Examenul pacientului în stomatologie
10

Motivul prezentării reprezintă cauza pentru care pacientul se prezintă la

medic şi poate fi reprezentat de: urgenţă (durere violentă, deformaţie, traumatisme),
tulburări masticatorii, tulburări fonetice, tulburări fizionomice sau control periodic.

1.1.3. Antecedente pacientului

Culegerea antecedentelor pacientului are ca scop evaluarea unor elemente

loco-regionale care pot fi importante în evoluţia afecţiunilor regiunii si de asemenea
apreciază starea generală a pacientului. Antedentele pacientului cuprind antecedentele
eredo-colaterale şi antecedentele personale.

1.1.3.1. Antecedente eredo-colaterale

1.1.3.1.1. Antecedente eredo-colaterale medicale

Sunt reprezentate de boli ereditare transmisibile precum: hemofilia, boli

cronice generale ca: TBC, sifilisul, diabetul, boli endocrine, SIDA etc. sau alte entităţi
morbide (neoplasme, psihopatii) cu potenţial de transmitere ereditară, precum şi de
bolile mamei în timpul sarcinii (intoxicaţii cronice: alcolism, tabagism, avitaminoze: A, B,
C, D, tratament medical neadecvat în timpul sarcinii: tetraciclină, streptomicină, boli
infecto-contagioase: rubeolă, gripă, viroze, hepatită), etc.

1.1.3.1.2. Antecedente eredo-colaterale stomatologice

Sunt anomalii cu componentă ereditară precum: prognaţia mandibulară

anatomică, ocluzia adâncă acoperită, disarmonie dento-alveolară cu înghesuire,
anomalii de structură ereditare, malformaţii buco-maxilo-faciale de tipul cheilo-schizis
(buza de iepure), etc.

1.1.3.2. Antecedente personale

1.1.3.2.1. Antecedente personale fiziologice

Examenul pacientului în stomatologie 11

Sunt reprezentate, la femei de: -perioda de menstruaţie,

-numărul de sarcini şi naşteri,
-menopauza.

1.1.3.2.2. Antecedente personale medicale (patologice generale)

Medicul stomatolog trebuie să cunoască starea generală a pacientului

deoarece unele boli generale se manifestă în cavitatea bucală prin leziuni a căror
decelare poate contribui la diagnosticul precoce al bolii prin examen stomatologic, bolile
generale modifică reactivitatea locală, individuală, a mucoasei bucale şi a parodonţiului
marginal, decelarea unor stări generale de îmbolnăvire (boli de sânge, boli cardio-
vasculare, hepatice, endocrine, alergii, etc.) impune anumite precauţii şi restricţii în
cadrul tratamentului stomatologic (evitarea sau limitarea substanţelor vasoconstritoare,
testarea sensibilităţii la unele medicamente, efectuarea unor tratamente sub protecţie
de antibiotice, etc.).
Evaluarea stării generale se face prin interogatoriu sau prin completarea unor
chestionare de către pacienţi.
Interogatoriul (interviul) se face cu ajutorul unor întrebări cheie asupra stării
de sănătate, la care pacientul răspunde în timpul consultaţiei. Metoda are rezultate
excelente pentru practicienii experimentaţi, permiţând şi stabilirea unor relaţii
interumane corespunzătoare între medic şi pacient. Chestionarul reprezintă o listă de
întrebări simple la care pacientul răspunde în scris.
Datorită avantajelor şi dezavantajelor acestor două metode este
recomandată asocierea lor, îmbinându-se avantajele celor două procedee. Metoda
constă în completarea în scris a unui chestionar de către pacient, ce serveşte şi ca
document medico-legal, după care urmează o discuţie axată asupra celor mai
importante probleme observate prin completarea chestionarului. Este important ca
pacientul să fie asigurat asupra cadrului confidenţial al conversaţiei, iar aceasta să se
desfăşoare într-un mediu ambiant plăcut, care să stimuleze răspunsurile pacientului.

Prezentăm în continuare un model de chestionar:

Examenul pacientului în stomatologie
12

FIŞA PACIENTULUI (CONFIDENŢIAL)

DATELE PACIENTULUI

Nume şi prenume ………………………………………………………… Data naşterii …./…./19…

Tel. (acasă) ………………… Adresă str. ………………………… nr. …… bl. …… sc. … ap. …..
Oraş ………………………… Judeţ …………… Buletin de identitate: seria …… nr. ……………..
Bifaţi:  minor(ă)  necăsătorit(ă)  căsătorit(ă)  divorţat(ă)  văduv(ă)
Loc de muncă …………………………………………………… Tel. servici …………………………
Adresa locului de muncă ………………………………Oraş ………………….. Judeţ ……………...
Nume şi prenume soţ(ie) sau părinţi …………………………………………………………………...
Loc de muncă …………………………………………………… Tel. servici …………………………
Persoana de contact în caz de urgenţă ………………………………………………………………..

FIŞA MEDICALĂ A PACIENTULUI

Medicul curent …………………………………………………. Tel. cabinet …………………………

Data ultimei consultaţii medicale …./…./20…
Da Nu
1. Urmaţi un tratament medical acum?  
2. Aţi fost spitalizat pentru o intervenţie chirurgicală sau o boală serioasă?  
3. Luaţi un medicament fără prescripţie medicală?  
Dacă „Da”, ce medicamente luaţi, …………………………………………………………………
4. Sunteţi fumător?  
5. Consumaţi alcool, cafea sau alte droguri?  
6. Purtaţi lentile de contact?  
7. Sunteţi alergic sau aveţi reacţii adverse la următoarele?
Anestezice locale (novocaină, xilină, etc.)  
Antibiotice (penicilină, ampicilină, etc.)  
Sulfamide  
Barbiturice  
Sedative  
Iod  
Aspirină  
Examenul pacientului în stomatologie
13

Altele  
8. Doar pentru doamne:
Sunteţi însărcinată?  
Alăptaţi?  
Luaţi pastile contraceptive?  
9. Aveţi sau aţi avut una din următoarele probleme medicale?
Hipertensiune?  
Atac de cord?  
Reumatism articular acut?  
Glezne umflate?  
Leşin?  
Astm?  
Hipotensiune?  
Epilepsie/convulsii?  
Leucemie?  
Diabet?  
Boli renale?  
SIDA sau infecţie HIV?  
Probleme tiroidale?  
Boli de inimă?  
Stimulator cardiac?  
Angină pectorală?  
Dureri de piept?  
Stări de oboseală repetate?  
Anemie?  
Emfizem?  
Cancer?  
Artrită?  
Hepatită?  
Boli venerice?  
Probleme gastrice ulcer?  
Comoţie cerebrală?  
Rinită alergică/alergii?  
Tuberculoză?  
Examenul pacientului în stomatologie
14

Tratament cu radiaţii?  
Glaucom?  
Pierdere în greutate?  
Alte probleme medicale?  
Dacă „Da”, care ……………………………………………………………………………………...

FIŞA STOMATOLOGICĂ A PACIENTULUI

Da Nu
1. Vă sângerează gingiile în timp ce vă spălaţi pe dinţi?  
2. Vă sunt dinţii sensibili la lichide/alimente reci sau calde?  
3. Vă sunt dinţii sensibili la lichide/alimente dulci sau acre?  
4. Aveţi dureri sau alte neplăceri dentare?  
5. Aţi avut experienţe neplăcute de genul:
Cracmente în articulaţia temporo-mandibulară?  
Dureri în articulaţia temporo-mandibulară?  
Dificultăţi când închideţi sau deschideţi gura?  
Dificultăţi când mestecaţi?  
6. Aveţi des dureri de cap?  
7. Strângeţi sau scrăşniţi dinţii?  
8. Vă muşcaţi des buzele sau obrajii?  
9. Aţi avut extracţii dificile în trecut?  
10. Aţi avut hemoragii puternice în urma extracţiei?  
11. Aţi avut lucrări ortodontice?  
12. Aţi primit vreodată recomandări privind periajul corect al dinţilor?  
13. Aţi primit vreodată recomandări privind îngrijirea gingiilor?  

Certific că am citit şi înţeles formularul, că am răspuns corect şi sincer la întrebările de

mai sus şi cele scrise sunt în concordanţă cu starea reală a sănătăţii mele. Înţeleg că
ascunderea informaţiilor corecte pot să-mi pericliteze sănătatea şi nu voi considera
vinovat personalul clinicii pentru eventualele omisiuni.
Examenul pacientului în stomatologie
15

Semnătura pacientului sau a unuia dintre părinţi dacă copilul este

minor.
Semnătura medicului Data: …./…./2001

1.1.3.2.3. Antecedente personale stomatologice

Interesează probleme stomatologice anterioare, precum:

- vârsta erupţiei primului dinte temporar,
- vârsta erupţiei primului dinte permanent,
- apariţia primelor leziuni odontale,
- prima extracţie,
- tratamentele stomatologice efectuate: odontale, ortodontice, protetice şi chirurgicale
urmate ocazional sau conştiincios,
- obiceiuri vicioase (respiraţie orală, interpoziţia diferitelor obiecte între arcade),
parafuncţii (bruxism);
precum şi problemele stomatologice actuale:
- debut -data,
-acut/cronic,
- durerea -spontană/provocată,
-frecvenţă,
-lancinantă/pulsatilă,
-permanentă/intermitentă,
-factori care calmează sau exacerbează durerea,
-asociaţii,
- deformaţia -spontană/generată,
-precedată de alte simptome (dureri dentare),
-unică/multiplă,
-bine delimitată/difuză,
-acută/cronică,
- evoluţie, tratament,
- factori asociaţi -locali,
-generali.
Examenul pacientului în stomatologie
16

În urma anamnezei se poate aprecia comportamentul pacientului, ca fiind:

- receptiv cooperant, hotărât să coopereze cu medicul,
- receptiv necooperant, care înţelege ce i se explică, dar nu vrea să colaboreze,
- indiferent, care nu este interesat de eforturile medicului şi nici de valoarea
tratamentelor stomatologice,
- ostil, care se opune tratamentului, sau
- sceptic, neîncrezător în tratamentul stomatologic.

1.2. EXAMENUL CLINIC OBIECTIV

1.2.1. Examen clinic general

Datele privind dezvoltarea somatică, starea psihică, concordanţa dintre

vârsta cronologică şi cea biologică se culeg în timpul anamnezei prin observarea atentă
a pacientului.
Tipul somatic poate fi:
- normosom (normotrofic) când există concordanţă între vârsta biologică şi dezvoltarea
generală,
- hiposom (hipotrofic) când pacientul pare mai tânăr decât vârsta cronologică,
- hipersom (hipertrofic) când pacientul pare mai în vârstă decât vârsta cronologică.
Din punct de vedere al tipul constituţional, pacientul poate fi:
- ectomorfic (fosfocalcic), înalt şi suplu, cu faţa înaltă, alungită cu dinţi mari şi alveole
înalte, dar strâmte, predispuşi la incongruenţe dento-alveolare, proalveolodonţii sau
endoalveolodonţii,
- mezomorfic (carbocalcic), tipul muscular, echilibrat, cu faţă colţuroasă pentagonală cu
baza inferioară, dinţi în formă de lopată cu hiperostoză alveolară,
- endomorfic (fluocalcic), scund, cu tendinţă de îngrăşare, cu faţă ovală în lună plină, cu
dinţi mici predispuşi la carii, cu alveole subţiri, expuse la parodontopatie,
- sau combinaţii între ele (ectomezomorfic, endomezomorfic).

1.2.2. Examenul clinic al extremităţii cefalice

Examenul pacientului în stomatologie
17

Examenul extremităţii cefalice se face concomitent prin inspecţie şi palpare,

la început din normă frontală şi apoi din normă laterală dreapta-stânga, dar în timpul
expunerii prezentării de caz, se începe cu inspecţia şi se continuă cu palparea.

1.2.2.1. Inspecţie

Pentru examinarea din normă frontală medicul este plasat în fată pacientului
şi se vor descrie:
- culoarea tegumentelor,
- forma feţei (ovală/pătrată/triunghiulară/rotundă/pentagonală),
- simetria feţei,
- proporţia etajelor feţei :Trichion-Nasion/Nasion-Subnasale/Subnasale-Gnathion,
- şanturile nazo-labiale şi labio-mentonier -accentuate,
-şterse,
- expresivitatea,
- se va descrie orice leziune de la nivelul tegumentelor: cicatrici, ulcere, fistule etc.
(localizare, coloraţie, cruste, sângerare, consistenţă, aderente sau nu la ţesuturile
înconjurătoare).
La examinarea din normă laterală medicul stă în dreapta pacientului, privind
perpendicular pe planul medio-sagital. Sunt descrise:
- profilul (drept/convex/concav),
- şanţul labio-mentonier,
- treapta labială -normal buza superioară depăşeşte în plan frontal cu 1-2 mm buza
inferioară,
-treapta labială crescută, peste 2 mm,
-treapta labială dreaptă,
-treapta labială inversată,
- proporţia etajelor feţei,
- mentonul -proieminent,
-retras,
- unghiul mandidular, normal 120°.
Examenul pacientului în stomatologie
18

1.2.2.2. Palpare

La palpare se examinează:
- textura tegumentelor, care este în mod normal elastică,
- continuitatea contururilor osoase maxilare,
-la maxilar marginea orbitelor, nasului şi arcadele
zigomatice,
-la mandibulă marginea bazilară,
- tonusul muscular -tonus normal,
-hipertonie,
-hipotonie,
- punctele de emergenţă trigeminale (supraorbital, infraorbital, mentonier),
- punctele sinusale (frontale, etmoidale, maxilare),
- glandele salivare parotide şi submaxilare,
- sistemul ganglionar (ganglionii submandibulari şi laterocervicali) -dimensiune,
-consistenţă,
-mobilitate,
-sensibilitate.

1.2.3. Examenul endobucal

Se solicită pacientului deschiderea largă a cavităţii bucale, observându-se

amplitudinea mişcării.

1.2.3.1. Examenul oncologic preventiv (examenul mucoasei bucale)

Prin inspecţie directă şi cu ajutorul oglinzii, îndepărtându-se şi cu degetele şi

expunând privirii toată suprafaţa mucoasei cavităţii bucale şi palpând uni- sau bimanual
structurile profunde se face examenul minuţios al întregii mucoase bucale pentru
depistarea oricăror modificări patologice. Se începe cu inspecţia şi palparea buzelor şi
obrajilor, se continuă cu mucoasa fundurilor de sac vestibulare şi gingia aderentă
maxilar şi mandibular, bolta palatină, amigdalele, limba şi planşeul bucal.
Examenul pacientului în stomatologie
19

Examenul de rutină, vizual şi palpatoriu al mucoasei bucale cuprinde, în

ordinea următoare:
- examenul buzei superioare şi inferioare,
- examenul mucoasei bucale, unde se va descrie aspectul papilei parotide şi aspectul
cantitativ şi calitativ al secreţiei salivare,
- examenul mucoasei palatine şi al oro-faringelui,
- examenul mucoasei linguale, unde se caută prezenţa leziunilor superficiale şi
profunde, se examinează tonusul, mobilitatea şi consistenţa,
- examenul planşeul cavităţii bucale cuprinde examinarea plicilor sublinguale, papilei
sublinguale, glandelor salivare submandibulare şi mobilitatea planşeului bucal.,
- examenul mucoasei alveolare,
pentru a reduce riscul omisiunii unui aspect important al mucoasei orale.
Se poate constata prezenţa structurilor anormale la nivelul mucoasei bucale
(modificări de culoare, ulceraţii cronice, arii de discheratoză, fistule, vezicule, tumori,
iritaţii cronice, etc.), care vor fi descrise ca localizare şi extindere, culoare, dimensiune,
formă, consistenţă, mobilitate, sensibilitate la palpare.

1.2.3.2. Examenul odontal (apelul dinţilor)

Se realizează deosebit de atent examenul dinţilor începând cu 1.8. şi

terminând cu 4.8., controlându-se toate suprafeţele dentare.
Apelul dinţilor permanenţi:

1.8. 1.7. 1.6. 1.5. 1.4. 1.3. 1.2. 1.1. 2.1. 2.2. 2.3. 2.4. 2.5. 2.6. 2.7. 2.8.
4.8. 4.7. 4.6. 4.5. 4.4. 4.3. 4.2. 4.1. 3.1. 3.2. 3.3. 3.4. 3.5. 3.6. 3.7. 3.8.

Apelul dinţilor temporari:

5.5. 5.4. 5.3. 5.2. 5.1. 6.1. 6.2. 6.3. 6.4. 6.5.
8.5. 8.4. 8.3. 8.2. 8.1. 7.1. 7.2. 7.3. 7.4. 7.5.

Se va descrie: forma, culoarea, mărimea, poziţia

(mezio-/disto-/oro-/vestibulo-/infra-/supra-poziţie), structura (defecte ale smalţului, fisuri,
fracturi, arii de abraziune, carii, obturaţii). Pentru fiecare leziune odontală (carie,
fractură, uzură) trebuie efectuat un diagnostic corect prin inspecţie, palpare cu sonda,
percuţie, jet de aer, teste de vitalitate. Obturaţiile trebuie evaluate, căutându-se
Examenul pacientului în stomatologie
20

eventualele surplusuri, închiderea marginală defectuoasă, lipsa de contact cu vecinii,

suprafaţă rugoasă, cariile secundare sau recidive. Se vor controla contactele cu dinţii
vecini: spaţiu (în mm), punct, linie, sau suprafaţă şi se va evalua gradul de abraziune
după BROCA:
- 1 numai smalţul este uzat,
- 2 apar arii de dentină,
- 3 smalţul este pierdut,
- 4 abraziune patologică (uneori camera pulpară este deschisă).
Absenţa dinţilor se notează cu grijă, clasificându-se edentaţia parţială, după
KENNEDY (Figura 1-1): - clasa I-a termino-terminală,
- clasa a II-a uniterminală,
- clasa a III-a laterală,
- clasa a IV-a frontală,
clasele I, II şi III KENNEDY, prezintă trei modificări după numărul breşelor edentate
intercalate.
Examenul pacientului în stomatologie
21

Figura 1-1: Clasificarea edenţatiei parţiale după KENNEDY

Se foloseşte şi clasificarea lui COSTA (Figura 1-2): T terminală, L laterală, F

frontală sau mixtă, combinaţie între formele anterioare.
Lucrări protetice vor fi evaluate, constatându-se: conturul anatomic
neadecvat, contactele proximale neadecvate, prezenţa fracturilor, lipsa adaptării
marginale, contactul necorespunzător al corpului de punte cu creasta, prezenţa cariilor
secundare, a modificărilor de culoare, etc.

Figura 1-2: Clasificarea edenţatiei parţiale după COSTA

Abrevieri şi simboluri folosite:

 C carie, O ocluzală, M mezială, D distală, V vestibulară, P paltinală, L linguală, co
colet,
Examenul pacientului în stomatologie
22

 O obturaţie,  nefizionomică,  fizionomică,

 P pulpită,
 G gangrenă,
 A abraziunea dentară A1, A2, A3, A4, gradul de abraziune după BROCA,
 Di distrofie,
 F fractură,
 f fisură,
 M mobilitate, M1, M2, M3 gradul de mobilitate,
 X extracţie,
 √ rest radicular,
 ∏ coroană,

 ∏ ∏ punte,
 II spaţiu între doi dinţi,
 Λ dinte în erupţie,
 ,  infra- şi suprapoziţie,

 j►/◄j rotaţie orală/vestibulară


V(vestibulo-poziţie)

M D (disto-poziţie)
(mezio-poziţie)

O (oro-poziţie)

1.2.3.3. Examenul parodontal

Examenul parodontal se realizează prin inspecţie şi palpare şi investighează

parodonţiul marginal şi profund. Este indicat ca examinarea prin palpare să se facă cu
instrumentar specializat: sonde de parodontometrie şi sonde exploratorii.
Examenul pacientului în stomatologie
23

Gingia normală este de culoare roz, fermă, are marginea în formă de cuţit şi
suprafaţă cu aspect de coajă de portocală, pe când gingia inflamată este roşie, moale,
are marginea rotundă şi suprafaţa lucioasă. Se urmăreşte aspectul papilelor
interdentare, a marginii gingivale libere şi a gingiei fixe: modificări de culoare, volum,
consistenţă, de aderenţă la planurile subiacente, nivelul de ataşare faţă de dinte. În mod
normal inserţia epitelială este aderentă la dinte, iar şanţul gingival are aproximativ 0,5
mm adâncime.
Inflamaţia parodontală se evidenţiază la inspecţie prin eritem, cianoză şi
edem, iar la palpare cu sonda, prin sângerări gingivale, care pot apare şi sub presiunea
jetului de aer.
Retracţia gingivală se măsoară în milimetri, între coletul anatomic al dintelui,
unde smalţul translucid este în contact cu o zonă mată alb-gălbuie de cement, până la
nivelul actual al marginii gingivale. În cazul molarilor, afectarea furcaţiei (bifurcaţiei sau
trifurcaţiei) radiculare are o importanţă prognostică deosebită, folosindu-se următoarea
clasificare:
0 nu sunt leziuni,
1 pierdere orizontală a suportului osos, care nu depăşeşte o treime din
lăţimea dintelui,
2 pierdere orizontală a suportului osos, care depăşeşte o treime din lăţimea
dintelui, dar fără a afecta în întregime aria furcaţiei,
3 distrucţia suportului osos afectează în întregime aria furcaţiei.
Pungile parodontale se măsoară de la marginea gingivală liberă la inserţia
epitelială, cu sonda ataşată paralel pe suprafaţa radiculară. Dacă inserţia epitelială a
rămas la coletul dintelui şi şanţul gingival este mai mare de 1-2 mm, poate fi o pungă
gingivală, care apare în gingivite prin detaşarea epiteliului gingival coronar de pe dinte,
datorită edemului inflamator, sau o pungă falsă, creată prin hipertrofiei-hiperplaziei în
gingivita hipertrofică-hiperplazică (Figura 1-3).
Punga parodontală sau gingivală adevărată evidenţiază o pierdere a inserţiei
şi o migrare apicală a joncţiunii epiteliale. Aceste pungi pot fi supraosoase
(supracrestale), când rezultă dintr-o rezorbţie osoasă orizontală şi infraosoase
(infracrestale), când rezultă dintr-o rezorbţie osoasă verticală.
Examenul pacientului în stomatologie
24
Examenul pacientului în stomatologie
25

Figura 1-3: Măsurarea adâncimii pungilor parodontale

1. pungă falsă de 4 mm şi pierdere de inserţie epitelială de 4 mm,
2. pungă de 8 mm şi pierdere de inserţie epitelială de 8 mm,
3. retracţie de 4 mm, pungă de 8 mm şi pierderea inserţiei epiteliale de 12 mm.
La pungile cele mai profunde se exprimă cu pulpa degetului conţinutul care
poate fi seros, hemoragic sau purulent.
Vor fi depistate eventualele abcese sau fistule parodontale, fisurile lui
STILLMAN (fisură longitudinală centrată pe mijlocul procesului alveolar, pe faţa
vestibulară a gingiei fixe) sau ghirlandele lui McCALL (hipertrofie în formă de colac de
salvare pentru a proteja parodonţiul marginal suprasolicitat).
La examenul parodonţiului profund se va cerceta mobilitatea dentară, care
poate avea următoarele grade:
0 mobilitate fiziologică (0,1mm pluriradiculari şi 0,15 mm monoradiculari),
0 0,2-1 mm mobilitate în plan orizontal,
1 mobilitate mai mare de 1 mm în plan orizontal,
2 mobilitate mai mare de 1 mm în orice direcţie;
şi migrările dentare.
La percuţie moderată longitudinală sau transversală apare un sunet mat
înfundat în cazul dinţilor parodontotici, spre deosebire de sunetul clar, distinct al dinţilor
cu parodonţiu normal.
Se vor evidenţia eventualii factori etiologici ai bolii parodontale: placă dentară
microbiană, tartru, anomalii dento-maxilare, obturaţii proximale în exces, restaurări
protetice defectuoase, etc.
Examenul pacientului în stomatologie
26

1.2.3.4. Analiza tridimensională a arcadelor

Se va constata continuitatea arcadelor (integre sau întrerupte prin leziuni

odotale cu distrucţii coronare, spaţii sau edentaţii), forma, simetria şi dezvoltarea
arcadelor. Forma arcadelor indică direcţiile de dezvoltare ale oaselor maxilare şi
modificările în poziţia dinţilor.
Normal arcada are formă semicirculară în dentiţia temporară, parabolică
pentru maxilar şi semieliptică pentru mandibulă, în dentiţia permanentă. Formele
anormale de arcadă sunt: V, U, M, Ω, trapezoidală sau pentagonală. Simetria arcadelor
se apreciază în plan transversal şi sagital.
Deşi nu se pot face măsurători antropometrice se poate aprecia dezvoltarea
arcadelor în plan medio-sagital (arcade normale, alungite, sau scurtate), în plan
transversal (arcade normale, dilatate sau îngustate) şi în plan vertical (arcade normale,
în suprapoziţie sau infrapoziţie).
Când se prevede realizarea unor proteze mobilizabile se vor descrie:
- bolta palatină -formă (plată, ogivală),
-adâncime (joasă, medie, înaltă),
-torus palatin -poziţie (anterioară, medie, posterioară),
-mărime (mic, mediu, mare),
-inserţia vălului palatin (orizontală, verticală, oblică),
- tuberozitatea -mărime,
-retentivitate mezio-sagitală şi transversală,
- tuberculul piriform (mărime, direcţie, dimensiune, mobilitate, sensibilitate la palpare,
inserţia ligamentului pterigo-mandibular),
- inserţia planşeului bucal (înaltă, medie, joasă) este apreciată în milimetri în zona
anterioară în raport cu marginea gingiei libere şi se observă dacă la mişcările
funcţionale planşeul herniază peste crestele edentate,
- inserţia limbii.
Pentru crestele edentate se va determina:
- înăţimea (înaltă, medie, joasă),
- lăţimea (lată, medie, îngustă),
- direcţia (orizontală, concavă, ascendentă mezial/distal, descendentă mezial/distal),
- forma profilului pe secţiune (triunghiulară, parabolică, trapezoidală),
Examenul pacientului în stomatologie
27

- aspect (neted, rugos, cu exostoze),

- dimensiunea mezio-distală a spaţiului edentat (păstrată, micşorată, mărită),
- distanţa de la creasta alveolară la planul de ocluzie (păstrată, micşorată, mărită),
- aspectul versanţilor crestei alveolare (retentivi, neretentivi, neutri),
- inserţia frenurilor şi bridelor laterale (departe de creasta alveolară, în apropierea
crestei alveolare, pe creasta alveolară),
- rezilienţa mucoasei.

1.2.3.5. Examenul ocluziei

1.2.3.5.1. Examenul ocluzal static

Analiza statică a ocluziei se face în ocluzie habituală:

A. În plan medio-sagital:

 la nivelul molarilor (dreapta şi stânga) (Figura 1-4)

-normal (relaţii neutrale) cuspidul mezio-vestibular al primului molar superior articulează
în şanţul mezio-vestibular al primului molar inferior (cheia lui ANGLE),
-patologic -rapoarte mezializate (în mm),
-rapoarte distalizate (în mm),
Examenul pacientului în stomatologie
28

Figura 1-4: Raportul molar în plan medio-sagital: I raport neutral,

II raport distalizat, III raport mezializat

 la nivelul caninului (dreapta şi stânga)

-normal (relaţii neutrale) vârful cuspidului caninului mandibular articulează în spaţiul
dintre incisivul lateral superior şi caninul superior,
-patologic -rapoarte mezializate (în mm),
-rapoarte distalizate (în mm),
 la nivelul incisivilor
-normal (relaţii neutrale):
1.raport psalidodont când suprafeţele palatinale ale dinţilor frontali superiori, depăşesc
suprafeţele vestibulare dinţilor frontali inferiori, între antagonişti există contact pasiv sau
un spaţiu de 1-1,5 mm (overjet) (Figura 1-5),
2.raport labiodont (ocluzie cap la cap)
-patologic -inocluzie sagitală (overjet mai mare de 1,5 mm),
-ocluzie inversă frontală cu/fără spaţiu de inocluzie.

Figura 1-5: Supraacoperirea frontalilor inferiori de către cei superiori:

în plan vertical, overbite (x) şi în plan medio-sagital, overjet (y).
Examenul pacientului în stomatologie
29

B. În plan transversal

 la nivelul molarilor şi caninului (dreapta şi stânga)

-normal (relaţii neutrale) cuspizii vestibulari ai dinţilor superiori circumscriu spre
vestibular cuspizii vestibulari ai dinţilor inferiori, cu un cuspid, iar lingual arcada
inferioară circumscrie cu un cuspid arcada superioară,
-patologic -rapoarte vestibularizate,
-rapoarte lingualizate,
-rapoarte complet inversate,
 la nivelul incisivilor
-normal (relaţii neutrale) linia interincisivă superioară coincide cu linia mediană maxilară
şi cu linia interincisivă inferioară şi linia mediană inferioară,
-patologic -linia interincisivă superioară nu coincide cu linia mediană maxilară,
-linia interincisivă inferioară nu coincide cu linia mediană mandibulară,
-linia interincisivă superioară nu coincide cu linia interincisivă inferioară,
-linia mediană maxilară nu coincide cu linia mediană mandibulară (latero-
deviaţie mandibulară dreaptă/stângă).

C. În plan vertical

 la nivelul molarilor (dreapta şi stânga)

-normal (relaţii neutrale) molarii inferiori sunt acoperiţi de cei superiori, cu o rată de un
cuspid,
-patologic -suprapoziţie,
-infrapoziţie,
-ocluzie deschisă laterală,
 la nivelul caninului şi incisivilor
-normal (relaţii neutrale)
1.dinţii maxilari acoperă în plan vertical dinţii mandibulari (overbite), normal 1/3
2.ocluzie cap la cap
-patologic -overbite patologic 1/2, 2/3, 3/4, 4/5, 1/1,
-ocluzie inversă,
Examenul pacientului în stomatologie
30

-ocluzie deschisă, se va măsura spaţiul vertical (în mm) şi se vor specifica

dinţii care delimitează spaţiul.

D. Planul ocluzal

Planul ocluzal este format de vârfurile cuspizilor vestibulari ai dinţilor

posteriori şi marginile incizale ale dinţilor anteriori şi este caracterizat prin prezenţa
curbelor de ocluzie sagitală şi transversală (curbe de compensaţie).
Curba lui SPEE (Figura 1-6, I), curba sagitală a planului de ocluzie, este
curba care uneşte vârful caninului mandibular cu vârfurile cuspizilor vestibulari ai dinţilor
posteriori inferiori. Ea este concavă în sus la mandibulă şi convexă în jos la maxilar, cu
maximum de adâncime la nivelul cuspidului mezio-vestibular al primului molar (1-3
mm), şi este considerată corectă dacă dinţii se află cu suprafaţa lor ocluzală în contact
cu arcul curbei şi incorectă dacă există dinţi în supra- sau infraocluzie (în raport cu
restul unităţilor funcţionale), curba având un aspect inversat, plan sau denivelat.
Această curbă permite suprafeţelor ocluzale ale molarilor să aibă o poziţie
optimă pentru preluarea şi transmiterea forţelor masticatorii şi permite dezocluzia
dinţilor laterali în mişcarea de propulsie, fiind denumită de BONWILL curba de
compensaţie a mişcărilor sagitale ale condililor mandibulari.

I II
Examenul pacientului în stomatologie
31

Figura 1-6: Curbele de compensaţie ale planului ocluzal:

I curba sagitală a lui SPEE, II curba transversală lui WILSON

Curba lui WILSON (Figura 1-6, II), curba transversală a planului de ocluzie,
este curba care uneşte suprafaţa ocluzală a primului molar inferior drept cu suprafaţa
ocluzală a primului molar inferior stâng. În mod normal curba lui WILSON are
concavitatea superior, iar anormal apare dreaptă sau inversată, datorită proceselor de
abraziune, sau neregulată prin migrări dentare. Mai este cunoscută şi sub numele de
curba de compensaţie a mişcărilor de lateralitate ale condililor mandibulari, deoarece
permite dezocluzia dinţilor laterali de partea inactivă în mişcarea de lateralitate.
În concluzie, planul de ocluzie poate fi: normal, simetric, cu curbe normale de
compensaţie sau patologic, asimetric, cu curbe de compensaţie asimetrice, inversate,
denivelate.

1.2.3.5.2. Examenul ocluzal dinamic

După completarea datelor privind ocluzia statică se determină ocluzia în

relaţie centrică şi în intercuspidare maximă şi se solicită pacientului realizarea mişcărilor
test de propulsie şi lateropulsie dreaptă şi stângă cu contact dentar.

A. Relaţia centrică

Relaţia centrică este relaţia dintre mandibulă şi maxilar, când condilii

mandibulari sunt în poziţia cea mai înaltă, posterioară, neforţată şi simetrică în cavităţile
glenoide, cu discul articular corespunzător interpus. Relaţia centrică determină contacte
dentare stabile, simultane şi simetrice, precum şi direcţionarea forţelor verticale în axul
lung al dinţilor.

B. Relaţia de intercuspidare maximă

Intercuspidarea maximă este poziţia în care se înregistrează numărul cel mai

mare de contacte dento-dentare, stabilitatea şi suprafaţa cea mai mare posibilă a
Examenul pacientului în stomatologie
32

acestor contacte, fiind cea mai frecventă poziţie funcţională mandibulo-craniană cu

contact dento-dentar.
Când poziţia de intercuspidare maximă coincide cu poziţia de relaţie centrică,
pacientul are point-centric, iar când poziţia de intercuspidare maximă nu coincide cu
poziţia de relaţie centrică, mandibula alunecând posterior (0,3-0,8 mm) pentru a ajunge
în relaţie centrică, pacientul are long-centric.

C. Mişcarea de propulsie

Apare când mandibula se deplasează anterior şi are următoarele

caracteristici:
-normal -mandibula se deplasează în plan medio-sagital,
-ghidajul anterior este realizat de feţele palatinale ale incisivilor centrali
superiori,
-incisivii inferiori contactează cu cei superiori de-a lungul marginilor
ncizale (cel puţin două perechi de antagonişti),
-între dinţii laterali nu există contacte,
-anormal -latero-deviaţie mandibulară,
-ghidaj realizat de un singur incisiv central superior
-contact între dinţii laterali,
-în poziţia cap la cap un singur incisiv central superior are contacte cu
incisivii inferiori.

D. Mişcarea de lateralitate

Apare în segmentul de arcadă spre care se deplasează mandibula (dreapta

sau stânga) şi implică în partea activă (funcţională) caninul şi dinţii posteriori, fiind
realizate următoarele tipuri de ghidaj:
1. ghidaj canin, când mişcarea de lateralitate este condusă de caninul
superior, vârful caninului inferior alunecă pe faţa palatinală a caninul superior,
determinând deplasarea mandibulei spre lateral şi înainte, restul dinţilor fiind în
dezocluzie totală,
Examenul pacientului în stomatologie
33

2. ghidaj antero-lateral sau conducere antero-laterală realizată de canin şi

unul sau mai mulţi incisivi, fără semne de traumă ocluzală.
3. conducere de grup, când la conducerea mişcării de lateralitate, alături
de canin participă şi grupul lateral (premolari şi molari). Vârful caninului inferior alunecă
pe faţa palatinală a caninul superior, concomitent cuspizii vestibulari ai dinţilor laterali
inferiori alunecă pe feţele palatinale ale cuspizilor vestibulari ai dinţilor laterali superiori,
până când de partea activă dinţii se întâlnesc într-o relaţie cap la cap. Pe partea
inactivă (nefuncţională) nu există contacte.
Nu este normal ca mişcarea de lateralitate să fie condusă de un dinte lateral
sau să existe contacte pe partea inactivă (nefuncţională).

1.2.4. Examenul articulaţiei temporo-mandibulare

Examenul ATM se realizează prin inspecţie, palpare şi ascultaţie. Inspecţia

regiunilor pretragiene se face comparativ, dreapta-stânga, iar la palpare se introduc
indexurile în conductele auditive externe şi policele este plasat pretragian, pacientul
executând lent mişcări de deschidere maximă a cavităţii bucale.
Se va observa:
- amplitudinea deschiderii cavităţii bucale -normal peste 40 mm,
-limitată 20-40 mm,
-blocată sub 20 mm,
- excursia mentonului -normal arc de cerc, apreciată din normă laterală,
-patologic: în baionetă, sacadată, deviaţii ale liniei mediene,
- mişcarea condililor -normal simetrică, sinergică, nedureroasă
-patologic: asimetrică, dureroasă, salturi articulare, zgomote
articulare (cracmente, crepitaţii).
Pentru orice modificare (reducerea amplitudinii, salt articular, latero-deviaţie,
zgomote articulare, etc) se specifică momentul când se produce.

1.2.5. Examenul musculaturii

Deşi examenul musculaturii este complex şi deosebit de relevant pentru

trauma ocluzală, clinic este în general, subiectiv. Pacientul efectuează mişcări tipice
Examenul pacientului în stomatologie
34

pentru fiecare grup muscular, medicul opunându-se acestor mişcări cu o forţă medie. În
funcţie de uşurinţa sau dificultatea cu care pacientul deplasează mâna medicului,
tonusul muscular este apreciat ca fiind: normal, hipertonie (hipertrofie), hipotonie
(atrofie).
Vor fi examinaţi:
- muşchii propulsori ai mandibulei (pterigoidianul extern, fasciculul anterior al
temporalului). Muşchiul pterigoidian extern se examinează şi în mişcarea de
lateralitate a mandibulei prin palpare în spaţiul vestibular (retromolar şi
pterigomaxilar). În caz de disfuncţie ocluzală acest muşchi prezintă durere şi spasm
la palpare. Pentru muşchii temporali se aplică degetele: index, mediu şi inelar
bilateral la nivelul foselor temporale, pe cele trei fascicole anterior, lângă arcada
sprâncenoasă, posterior lângă pavilionul urechii şi mediu între cele două.
- muşchii coborâtori ai mandibulei (supra- şi infrahioidieni),
- muşchii ridicători ai mandibulei (maseter, pterigoidian extern, fascicolul mijlociu al
temporalului). Pentru muşchii maseteri pacientul strânge dinţii, reliefând masele
musculare, iar după relaxare medicul face presiuni cu indexul bilateral,
- muşchiul buccinator,
- muşchiul orbicular al buzelor,
- muşchii limbii.

1.2.6. Examenul funcţional

Examenul pacientului în stomatologie
35

Examenul funcţiilor aparatului dento-maxilar nu este exclusiv un examen

clinic, ci se corelează cu datele obţinute de la celelalte examene, cu relatări ale
pacientului şi examinări specifice.

Funcţia masticatorie este influenţată de numărul şi distribuţia unităţilor

masticatoare restante, nivelul de placă bacteriană şi tartru pe un segment al arcadei,
ceea ce denotă o curăţire artificială prin hipofuncţie, corelate cu relatările pacientului
privind eficienţa masticatorie.
Pacientul va fi chestionat asupra felului masticaţiei (unilaterală sau
bilaterală), eventualelor dureri la masticaţie, ritmului masticator (normal, rapid-activ,
încet-leneş), preferinţelor alimentare (alimente dure, alimente moi, fără preferinţe),
stereotipului masticator (frecător, tocător, mixt).

Examenul deglutiţiei este relevant când modificările interarcadice

sugerează o deglutiţie infantilă. Deglutiţia poate fi de tip adult: când pacientul înghite
faţa dorsală a limbii vine în contact cu bolta palatină, iar vârful limbii ajunge în contact
cu suprafaţa retroincisivă superioară, arcadele dentare fiind în contact sau de tip infantil:
pacientul înghite cu limba interpusă între arcadele dentare. Pot apare dificultăţi sau
dureri la deglutiţie când există leziuni la nivelul mucoasei bucale (abcese, tumori,
sindrom SJÖGREN, etc.)

Funcţia fonatorie şi fizionomică sunt apreciate pe parcursul dialogului cu

pacientului şi vor fi corelate cu eventualele afecţiuni loco-regionale sau generale.

Secreţia salivară se apreciază prin gradul de umectare al cavitaţii bucale,

medicul va masa glanda parotidă pentru a aprecia fluxul salivar. Se va determina
cantitatea (normală, xerostomie, sialoree) şi aspectul normal (clar, fluid) sau patologic
(purulent, tulbure).

Se va observa felul respiraţiei: nazală, orală sau mixtă şi se vor constata

eventualele modificări ale gustului. Acesta este afectat în glosite, stomatite,
xerostomie, lichen plan, galvanism bucal, etc. sau în unele afecţiuni generale, pacientul
Examenul pacientului în stomatologie
36

poate avea gust metalic în pancreatite cronice sau gust amar în hepatite cronice,
colecistite.

Pentru că autocurăţirea suprafeţelor dentare în cadrul funcţiei de

automenţinere poate fi supleată prin curăţirea artificială, se apreciază gradul de
igienă al cavităţii bucale, care poate fi: bună, moderată, proastă, foarte proastă. Cel
mai uşor de apreciat este indicele de igienă orală (Figura 1-7), format din:
 Indicele placă (IP):
0 nu există placă,
1 placă aderentă la gingia marginală şi suprafaţa adiacentă a dintelui,
2 acumulare moderată de placă pe gingia marginală şi / sau suprafaţa adiacentă a
dintelui, fără pungă gingivală,
3 placă abundentă pe gingia marginală şi/sau suprafaţa adiacentă a dintelui, fără
pungă gingivală.
 Indicele tartru (IT):
0 nu există tartru,
1 tartru supragingival care acoperă mai puţin de o treime din suprafaţa dintelui,
2 tartru supragingival care acoperă mai mult de o treime din suprafaţa dintelui, dar nu
mai mult de două treimi din suprafaţa dintelui, sau bucăţi de tartru subgingival în
jurul coletului sau amândouă,
3 tartru supragingival care acoperă mai mult de două treimi din suprafaţa dintelui sau
o bandă continuă de tartru subgingival în jurul coletului sau amândouă.

I II
Examenul pacientului în stomatologie
37

Figura 1-7: I indicele placă, II indicele tartru

1.3. EXAMENE COMPLEMENTARE

Ca examene complementare se pot efectua:

1. fotografii intra- şi extraorale, care redau aspectul clinic înainte şi după tratament,
2. modele de studiu, oferă date suplimentare privind starea dinţilor şi a arcadelor
dentare, relaţiile ocluzale, caracterele morfologice ale parodonţiului marginal,
stabilirea planului de tratament,
3. radiografii (retroalveolare, cu film muşcat, panoramice, ortopantomografie,
teleradiografie faţă şi profil, etc.),
4. alte tehnici imagistice precum tomografie computerizată, sialografie, rezonanţă
magnetică nucleară,
5. electromiografie,
6. teste microbiologice,
7. biopsie şi examen histopatologic,
8. investigaţii de laborator, în special examene hematologice (timpul de sângerare,
timpul de coagulare, nivelul hemoglobinei, numărătoarea hematiilor, numărătoarea
leucocitelor, numărătoarea trombocitelor, viteza de sedimentare a hematiilor, etc.) şi
biochimice (glicemia, calcemia, fosfatemia, nivelul sangvin al fosfatazei, etc.).

1.4. DIAGNOSTICUL CAZULUI

După examinarea pacientului şi analiza examenelor complementare se

formulează diagnosticul de sinteză, care cuprinde:
1. diagnosticul de urgenţă
2. diagnosticul leziunilor odontale
3. diagnosticul de edentaţie
4. diagnosticul afecţiunilor parodontale
5. diagnosticul afecţiunilor mucoasei bucale
6. diagnosticul chirurgical
7. diagnosticul ortodontic
8. diagnosticul de ocluzie
9. diagnosticul ATM
Examenul pacientului în stomatologie
38

10. diagnosticul funcţional

11. diagnosticul afecţiunilor generale
1.5. PROGNOSTICUL CAZULUI

La majoritatea cazurilor se poate spune la modul general, că progresiunea

stării prezente va determina amplificarea modificărilor morfologice şi funcţionale cu
repercursiuni biologice la nivelul structurilor restante şi cu efecte asupra sănătăţii
generale a pacientului. În funcţie de specificul cazului, carii profunde se pot complica cu
procese infecţioase şi cronice, cu repercusiuni la distanţă, parodontopatia marginală
cronică va duce la migrări dentare, edentaţii întinse cu importante disfucţii şi obţinerea
unui câmp protetic nefavorabil, edentaţii multiple produc supra- şi infrasolicitarea dinţilor
restanţi, cu reducerea valorii lor parodontale, etc.

1.6. DISCUŢIA CAZULUI

În această etapă se vor evidenţia particularităţile cazului: profesionale,

medicale, biologice, psihologice sau stomatologice.

1.7. PLANUL DE TRATAMENT

Planul de tratament urmăreşte următorul algoritm:

- tratamentul de urgenţă,
- tratamentul afecţiunilor generale,
- tratamentul stomatologic,
şi are următoarele obiective:
- îndepărtarea factorilor etiologici,
- îndepărtarea sau corectarea efectelor factorilor etiologici,
- refacerea morfologiei arcadelor dentare în contextul unui nou echilibru funcţional şi
biolgic.
Etape unui tratament stomatologic complex sunt, în următoarea succesiune,
în raport cu situaţia clinică:
1. pregătirea psihologică, educaţia pentru autoigienizare, conştientizarea asupra
afecţiunilor prezente şi acceptul pentru un tratament complex,
Examenul pacientului în stomatologie
39

2. igienizare profesională şi instructaj,

3. tratament odontal, parodontal, endodontic, ortodontic şi chirurgical în raport cu
etapele ulterioare de tratament,
4. echilibrare ocluzală,
5. reevaluare,
6. tratament protetic fix şi/sau mobil -protezare provizorie biofuncţională,
-lucrări definitive cu refacerea morfologiei
funcţionale a ardadelor dentare în contextul
unei ocluzii echilibrate,
7.dispensarizare pentru menţinerea echilibrului instabil obţinut la terminarea
tratamentului.