Sunteți pe pagina 1din 41

ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G.

TÂRGOVIȘTE

PROIECT
DE CERTIFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE

DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ


CALIFICARE PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENT:

AS.FARM.: GHIOLDUȘ

COMAN MARIA LUIZA CRISTINA ELENA

PROMOȚIA
IULIE 2018

1
MEDICAȚIA OTOLOGICĂ

2
MOTTO:

‟Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o


preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea‟.

(HIPOCRATE)

3
CUPRINS

INTRODUCERE 5
CAP. I. NOȚIUNI DE ANATOMIE CLINICĂ 7
1.1. Urechea externă 7
1.2. Urechea medie 8
1.3. Urechea internă 11
1.4. Boli ale urechii și sistemului auditiv 13
CAP.II. SINDROAMELE OTOLOGICE 14
2.1. Hipoacuzia 14
2.2. Acufenele 16
2.3. Otologia 17

2.4. Otoreea 17
2.5. Sindromul vestibular periferic 18
CAP.III. MEDICAȚIA OTOLOGICĂ 21
3.1. Tratament otologic 22
3.2. Picături otice cu sulfat de polimixină 23
3.2.1. Cipro HC Otic 23
3.2.2. Soluție auriculară 25
3.2.3. Otis-T 26
3.2.4. Otocalm 27
3.2.5. Boramid 28
3.2.6. Gentamycin 29

4
3.2.7. Bromocet 31
3.2.8. Unguent cu tertaciclină 32
3.2.9. Perogen 33
3.2.10. Bronho-vaxon 34
CONCLUZII 39
BIBLIOGRAFIE 40

5
INTRODUCERE

Urechea este situată la nivelul bazei craniului şi se învecinează cu


structuri nervoase şi vasculare importante:

• creier

• cerebel

• vena jugulară internă

• artera carotidă internă.

• Nervul facial (care are rol in mobilitatea muşchilor feţei) are o parte
a traiectului atât prin urechea internă cât si prin urechea medie.

Urechea are trei compartimente, cu roluri importante in captarea,


transmisia şi procesarea sunetelor:

Urechea externă - pavilionul şi conductul auditiv extern -


direcţionează sunetele spre urechea medie;

Urechea medie - cuprinde sistemul mecanic de transmisie a sunetelor:


o membrană vibratorie (timpanul) şi un lanţ format din trei oscioare
articulate, dispus intre timpan şi ureche internă;

Trompa lui Eustachio este un conduct care face legatura dintre


urechea medie şi fosele nazale; are rol în egalizarea presiunii aerului de
ambele parţi ale timpanului.

Sistemul celular mastoidian este localizat în grosimea osului


mastoidian;aparţine urechii medii şi comunică cu aceasta.Este implicat in
procesul de aerare.

6
Urechea interna-conţine segmentele periferice ale analizatorilor
auditiv şi vestibular, are rol în:

• transformarea energiei mecanice preluate de la sistemul timpano-


oscicular, în energie electrică - transmisă pe calea nervului auditiv la scoarţa
cerebrală, unde se transformă în senzaţie auditivă.

• formarea senzaţiei de echilibru,in colaborare cu informaţiile primite


de la ochi,muşchi si articulaţii.

7
CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE ANATOMIE CLINICĂ

1.1. Urechea extrenă


Se compune din pavilionul urechii şi conductul auditiv extern.
Pavilionul este o plică tegumentară cu schelet fibro-cartilaginos
inserată pe faţa laterală a craniului sub un unghi de aproximativ 350. Faţa
externă a pavilionului prezintă o depresiune centrală, denumită conca, în
care se deschide conductul auditiv extern. În faţa concăi se află proeminenţa
cartilajului cu numele de tragus. Posterior de concă se găseşte proeminenţa
antitragusului. Pavilionul este circumscris de o bordură cu numele de helix,
iar in interiorul helixului proemină o cută cartilaginoasă - antihelixul. Acesta
se bifurcă în partea superioară pentru a forma foseta triunghiulară.
De partea inferioară a pavilionului atârnă o plică cutanată, lobulul.
Inervaţia pavilionului se face din plexul cervical superficial, nervul auriculo-

8
temporal, dar şi din ramul senzitiv al nervului facial (la nivelul concăi).
Vasele sunt subţiri şi au un traiect lung până la helix.
Conductul auditiv extern este un canal de aproximativ 25 mm
lungime, aşezat aproape perpendicular pe faţa laterală a craniului. Canalul
nu este rectiliniu, ci descrie forma literei S atât în plan orizontal, cât şi
frontal. Lărgimea sa este de aproximativ 10 mm la adult, cu excepţia
porţiunii mijlocii, mai îngustă, denumită istm. Scheletul conductului auditiv
extern este cartilaginos în jumătatea externă şi osos în cea internă (osul
timpanal pentru pereţii anterior, inferior şi posterior şi scuama temporalului
pentru peretele superior).
Raporturile superioare ale conductului sunt cu endocraniul (fosa
cerebrală mijlocie), cele anterioare cu articulaţia temporo-mandibulară,
inferior se învecinează cu glanda parotidă şi posterior cu apofiza mastoidă.
Conductul este căptuşit cu tegument, care în partea externă are fire de
păr şi glande sebacee transformate în glande ceruminoase. Inervaţia
conductului se face cu ramuri din aceiaşi nervi ca ai pavilionului, în plus
apare un ram din nervul vag (care explică reflexul de tuse ce se produce
când curăţăm conductul).

1.2. Urechea medie


Se compune din casa timpanului (tympanum) şi cavităţile anexe
(trompa lui Eustachio şi apofiza mastoidă).
Casa timpanului este o cavitate de forma unei lentile biconcave,
situată la extremitatea profundă a conductului auditiv extern. Pereţii săi sunt
osoşi: cel superior (tegmen tympani) separă casa timpanului de fosa
cerebrală mijlocie; peretele anterior vine în raporturi cu articulaţia temporo-
mandibulară iar în partea sa superioară se deschide trompa lui Eustachio;

9
peretele inferior se învecinează cu golful venei jugulare, iar cel posterior cu
apofiza mastoidă şi canalul lui Fallopio, pe unde trece nervul facial.
În partea superioară a peretelui posterior se găseşte orificiul de
comunicare cu cavităţile apofizei masoide (aditus ad antrum). Peretele
extern al casei timpanului este format de membrana timpanică şi de un zid
osos în partea superioară (zidul atical). Membrana timpanică obturează
partera internă a conductului auditiv extern. Forma ei este aproape rotundă,
are culoare cenuşie strălucitoare, este translucidă. Membrana timpanică are o
poziţie oblică de sus în jos şi dinafară înăuntru, sub un unghi de 45˚, nu este
plană, ci conic concavă cu vârful în partea centrală (umbo). Inserţia
membranei se face prin intermediul unui ligament (ligamentul lui Gerlach)
pe peretele anterior, inferior şi posterior, într-un şanţ al osului timpanal
(sulcus).
La extremităţile sale, ligamentul lui Gerlach părăseşte contactul cu
osul şi se răsfrânge spre mijocul membranei, pentru a se insera pe mânerul
ciocanului: se formează astfel două ligamente timpano-maleare, anterior şi
posterior. Mânerul ciocanului este inserat în stratul fibros al membranei şi
coboară oblic de sus în jos şi dinainte înapoi până la mijloc, unde se găseşte
umbo.
Ligamentul Gerlach şi cele timpano-maleare delimitează partea
fibroasă a membranei timpanice, denumită pars tensa şi care reprezintă 4/5
din suprafaţă. Partea superioară a membranei timpanice are un strat fibros
slab reprezentat, este situată deasupra scurtei apofize a ciocanului şi poartă
numele de pars flaccida sau membrana lui Shrapnell. La otoscopie, lumina
proiectată se răsfrânge desenând un triunghi luminos (a lui Politzer), situat
antero-inferior.
Peretele intern al casei timpanului vine în raport cu urechea internă.

10
Pe suprafaţa lui se remarcă o proeminenţă centrală denumită
promontoriu. Deasupra şi înapoia promontoriului se găseşte fereastra ovală
(fenestra vestibuli), închisă de talpa osişorului denumit scăriţă (stapes).
Înapoia şi dedesubtul promontoriului se găseşte fereastra rotundă (fenestra
cochleae), închisă de o membrană elastică.
Deasupra ferestrei ovale proemină canalul lui Fallopio şi canalul
semicircular extern.
În interiorul casei timpanului se găsesc cele trei osişoare ale urechii
medii: ciocanul (malleus), nicovala (incus) şi scăriţa (stapes). Osişoarele se
articulează între ele în ordinea descrisă. În urechea medie se găsesc doi
muşchi (muşchiul scăriţei şi muşchiul ciocanului) şi nervul coarda timanului
(chorda tympani) care traverseză cavitatea.
De la pereţii osoşi până la formaţiunile ce constituie conţinutul casei
timpanului (osişoare, muşchi şi nervi) se întind mezouri membranoase ce
comparimentează cavitatea. Se creează astfel un diafragm care separă partea
superioară a casei timpanului într-un compartiment denumit atica (sau
epitympanum), de partea inferioară, denumită atrium (sau mezotympanum).
Prin raporturile strânse cu endocraniul, atica prezintă o deosebită
importanţă în patologia urechii. Mucoasa urechii medii este de tip respirator.
Inervaţia casei timpanului este asigurată în principal de nervul lui Jacobson,
ram din nervul glosofaringian.
Trompa lui Eustachio este un conduct care face comunicarea între
casa timpanului şi peretele lateral al rinofaringelui. Jumătatea timpanică a
trompei are schelet osos şi un istm de numai 1 mm2 diametru, iar jumătatea
faringiană are schelet cartilaginos şi un muşchi care, prin contracţia sa în
timpul deglutiţiei, deschide trompa (muşchiul peristafilin extern sau tensor
veli) .

11
Apofiza mastoidă are o structură osoasă şi se găseşte înapoia casei
timpanului şi a conductului auditiv extern. Forma este aproximativ
piramidală, cu vârful în jos. Raporturile apofizei mastoide sunt: anterior cu
casa timpanului, superior cu fosa cerebrală mijlocie, intern cu fosa
cerebeloasă şi sinusul venos lateral.
Osul apofizei mastoide este găunos, sub corticala compactă se găseşte
un sistem de celule aerate care comunică între ele şi în final cu celula cea
mai mare, antrul, care se deschide în casa timpanului. În condiţii patologice,
aceste celule pot fi reduse ca număr sau pot lipsi, mastoida devenind
compactă.
1.3. Urechea interna
Urechea internă este situată în stânca osului temporal, în nişte cavităţi
ce poartă numele de labirintul osos, înconjurat de un os compact de origine
embrionară (capsula otică). Partea anterioară a acestor cavităţi, cochleea, are
rol în auz, iar partea posterioară constituie segmentul periferic al analizorului
vestibular.
Cochleea este un tub osos care se înfăşoară ca o spirală în jurul unui
ax şi are aspectul unei cochilii de melc. Cochleea este împărţită de-a lungul
în trei canale, printr-o creastă osoasă (lama spirală) care se continuă cu
membrana bazilară, şi prin altă membrană, formată dintr-un singur rând de
celule, membrana lui Reissner.
Două canale, umplute cu perilimfă (rampa vestibulară sau scala
vestibuli şi rampa timpanică sau scala tympani) comunică unul cu celălalt la
vârful cochleei. Între cele două rampe se află canalul cochlear, umplut cu
endolimfă. Canalul cochlear conţine organul lui Corti, format în principal
din celule neurosenzoriale ciliate înconjurate de terminaţiile nervului
cochlear. Cilii celulelor ciliate se sprijină cu vârful pe o formaţiune denumită

12
membrana tectoria. Celulele ciliate sunt tranformatorul energiei mecanice în
impuls nervos. Fiecare celulă este specializată pentru o anume frecvenţă.
Labirintul posterior este compus dintr-o cavitate centrală, vestibulul
şi canalele semicirculare, toate umplute cu perilimfă. În aceste cavităţi se
găseşte labirintul membranos, format din vezicule şi canale. În cavitatea
vestibulului există două vezicule, utricula şi saccula, umplute cu endolimfă.
Utricula are un element neurosenzorial, numit macula utriculi, aşezat
pe peretele inferior şi pe cel anterior, compus din celule neurosenzoriale
ciliate acoperite de o substanţă gelatinoasă în care plutesc cristale de calciu
(otoliţii), care excită cilii prin greutatea lor. Macula sacculei este identică,
dar este situată pe peretele intern al acesteia. Canalele semicirculare
membranoase le urmează pe cele osoase, fiind situat fiecare în alt plan
spaţial: canalul semicircular extern este în plan orizontal, cel posterior este
în plan sagital, iar cel superior este în plan frontal.
Toate canalele se deschid cu ambele capete în utriculă, dar la unul
dintre capete au o dilatare (ampula) ce conţine elementul neurosenzorial
format din celule neurosenzoriale acoperite de o căciulă de gelatină ce
obstruează canalul. Mişcările capului formează mici curenţi de lichid care
deplaseză gelatina şi creează o informaţie vestibulară.
Segmentul central al analizorului cochleo-vestibular.
Ramurile nervului cochlear se adună formând nervul cochlear, care
are pe parcurs ganglionul lui Corti. Nervul străbate conductul auditiv intern
şi unghiul ponto-cerebelos, împreună cu nervul vestibular, formând perechea
a VIII-a a nervilor cranieni. În sistemul nervos central există nuclei (care
sunt staţii de releu) şi căi de conducere (nucleii dorsali şi ventrali din
trunchiul cerebral, oliva bulbară, tuberculii quadrigemeni posteriori,
lemniscusul lateral, striile acustice), care ajung la aria centrală (Heschl) şi

13
ariile de asociaţie situate pe cortexul celei de-a treia circumvoluţiuni a
lobului temporal.
Nervul vestibular are terminaţii ce primesc informaţii de la celulele
neurosenzoriale ale utriculei, sacculei şi de la cele trei canale semicirculare.
Pe parcurs, nervul are ganglionul lui Scarpa, apoi ajunge în trunchiul
cerebral şi se distribuie la cei patru nuclei vestibulari.
Aceştia au conexiuni multiple: aferente şi eferente cu cerebelul, cu
nucleul vegetativ al vagului, cu coarnele anterioare ale măduvei spinării, cu
nucleii oculo-motori. Aceste legături explică integrarea informaţiilor
vestibulare în sistemul de echilibru, precum şi manifestările din sindromul
vestibular periferic.

1.4. Boli ale urechii şi sistemului auditiv

Asurzire,
Boala Ménière ,
Dereglări de echilibru ,
Infecţii ale urechii ,
Meningită,
Otită,
Otoscleroză,
Sindromul Ushe,

14
CAPITOLUL II

SINDROAMELE OTOLOGICE

2.1. Hipoacuzia

Hipoacuzia sau surditatea înseamnă scăderea acuităţii auditive.


Pierderea totală a auzului poartă numele de anacuzie sau cofoză.
Clasificarea cea mai importantă a hipoacuziilor se face după
mecanismul de producere: hipoacuzia de transmisie, hipoacuzia
neurosenzorială şi hipoacuzia mixtă. Cea de transmisie apare atunci când
vibraţia sonoră este împiedicată să ajungă la urechea internă, în afecţiuni ale
urechii externe sau medii.
Hipoacuzia neurosenzorială poate fi periferică sau centrală: cea
periferică apare în leziuni ale urechii interne (când se numeşte cochleară) sau
ale nervului cochlear (numită radiculară); cea centrală este determinată de
leziuni ale sistemului nervos central. Vorbim de hipoacuzie mixtă atunci
când ambele tipuri de hipoacuzie (de transmisie şi neurosenzorială) coexistă
la aceeaşi ureche.
Iată un tabel cu clasificarea hipoacuziilor:

I. Hipoacuzia de transmisie

a) Conductul auditiv extern: obstruare prin:


- atrezie, stenoze,
- corpi srăini,
- inflamaţii (otite externe, furuncule),

15
- tumori.
b) Membrana timpanică:
- perforaţii (otite medii, sechelele otitelor, traumatisme),
- retracţii sau imobilizări (otite, sechele ale otitelor),
c) Lanţul osicular:
- imobilizări (otoscleroza, malformaţii, sechele ale otitelor),
- întreruperi (traumatisme, otite, sechele ale otitelor),
d) Cavitatea urechii medii:
- scăderea presiunii (barotraumă, disfuncţii tubare),
- înlocuirea aerului cu lichid (otite catarale, hemotimpan),
- dispariţia cavităţii aerate (otită atelectazică, fiboadezivă),
II. Hipoacuzia neurosenzorială este periferică sau centrală.
a) Hipoacuzia neurosenzorială periferică cochleară:
- tulburări vasculare,
- sindrom Menière,
- labirintite,
- ototoxicoză,
- traumă sonoră,
- presbiacuzie,
- fracturi ale stâncii temporale,
- malformaţii congenitale ale urechii interne ,
b) Hipoacuzia neurosenzorială periferică radiculară:
- meningonevrite,
- neurolabirintite,
- intoxicaţii nervoase,
- arachnoidită,
- tumori ale nervului acustico-vestibular.

16
c) Hipoacuzia neurosenzorială centrală apare în afecţiuni ale sistemului
nervos central
III. Hipoacuzia de tip mixt presupune existenţa la aceeaşi ureche a
hipoacuziei de transmisie şi a celei neurosenzoriale.
Clasificarea hipoacuziei se poate face şi cantitativ: hipoacuzie uşoară
(sau discretă) când scăderea acuităţii auditive se situează până la 30 dB,
hipoacuzie medie (sau moderată) când piederea este între 30 şi 50 dB,
hipoacuzie accentuată (sau severă) până la 70 dB, de hipoacuzie profundă
(sau gravă) până la 90 de dB, peste care rămân resturi de auz sau anacuzie.
Pierderile de auz pot fi apreciate şi după frecvenţele afectate: hipoacuzii în
pantă, când se pierd cu precădere frecvenţele acute, ancoşe pe anumite
frecvenţe (de exemplu în cazul traumei sonore) etc.. Hipoacuzia de
transmisie nu poate depăşi 65 de dB; dacă pierderea este mai mare însemnă
că este mixtă sau neurosenzorială.

2.2. Acufenele
Acufenele (sau tinitus) sunt sunetele pe care bolnavul le aude, dar care
nu provin din mediul exterior. Ele pot fi fiziologice, sub formă de ţiuituri
pasagere care dureză câteva secunde sau minute.
Cele patologice pot fi clasificate în obiective (care uneori pot fi auzite
şi de către medic dacă ascultă urechea cu ajutorul unui stetoscop căruia i s-a
scos capsula), provocate de sufluri vasculare sau contracţii clonice ale
muşchilor urechii, sau subiective, aşa cum sunt cele mai multe, determinate
de o hiperactivitate neuronală sau o demielinizare a căilor de transmisie a
informaţiei auditive şi un scurtcircuit cu alte fibre.

17
Intensitatea acufenelor depăşeşte foarte rar 15 dB, dar existenţa şi
persistenţa lor exasperează bolnavul, care poate dezvolta un sindrom
depresiv.
Acufenele apar în majoritatea afecţiunilor urechii interne şi datorită
atât frecvenţei lor, cât şi slabei eficacităţi a actualelor tratamente, reprezintă
o problemă dificilă pentru specialitatea noastră.

2.3. Otalgia
Otalgia, denumită şi otodinie, este durerea pe care bolnavul o simte în
ureche. Ea poate fi determinată de traumatisme ale urechii externe sau medii,
inflamaţii ale conductului auditiv extern (otită externă difuză, furuncul),
tumori maligne ale conductului, otite medii catarale sau supurate, mastoidite.
Deseori otalgia este provocată de afecţiuni ale altor organe, când
durerea iradiază în ureche şi poartă denumirea de otalgie reflexă. Astfel de
dureri provoacă afecţiunile ultimilor molari, ale faringelui şi laringelui, ale
articulaţiei temporo-mandibulare sau ale coloanei vertebrale cervicale.

2.4. Otoreea
Otoreea este o scurgere din conductul auditiv extern. Ea poate avea
mai multe caractere: - otoreea cerebrospinală (sau oto-licvoreea), apărută
după traumatisme accidentale sau chirurgicale:
- otoreea seroasă (eczeme)
- otoreea mucoasă (otite medii cronice)
- otoreea mucopurulentă (otite medii cronice)
- otoreea purulentă (otite acute sau cronice)
- otoreea sanghinolentă (otite acute, cronice, tumori)

18
- otoragia - hemoragia din ureche (traumatisme, otite cronice,
tumori).

2.5. Sindromul vestibular periferic


Prin sindrom vestibular se înţelege un grup de manifestări care traduc
suferinţa periferică sau centrală a aparatului vestibular. Când leziunea se
găseşte în urechea internă sau de-a lungul nervului vestibular, sindromul
vestibular este periferic şi este de competenţa specialităţii noastre.
Sindromul vestibular central apare în leziuni ale sistemului nervos
central. Sindromul vestibular periferic poate să apară în urma unui excitant
fiziologic, cum este mişcarea, dar de intensitate prea mare (care depăşeşte
pragul de excitabilitate al vestibulului), aşa cum se produce în cazul
kinetozelor (răul de transport).
Excitanţii patologici provoacă fie excitarea vestibulului (sindrom
vestibular periferic iritativ), fie deteriorarea lui (sindrom vestibular periferic
distructiv).
În ambele cazuri sindromul apare ca urmare a dezechilibrului creat
între informaţiile pe care le furnizează cele două vestibule.
Sindromul vestibular periferic are următoarele caractere:
- Vertijul este o senzaţie ireală de mişcare. În sindromul vestibular
periferic este aproape totdeauna cu caracter rotator (bolnavul are senzaţia că
lucrurile se învârtesc), apare în crize care durează secunde, minute, ore, zile,
dar nu durata nu depăşeşte trei săptămâni (cerebelul compensează deficitul
vestibular).
Verijul periferic este însoţit de fenomene neurovegetative (greaţă,
vărsături, transpiraţii, tahicardie) şi de o senzaţie foarte neplăcută "de rău",
denumită maleză. În sindromul vestibular central, vertijul poate să nu fie

19
rotator, poate fi permanent, fenomenele vegetative sunt mai discrete sau
lipsesc.
- Tulburările de echilibru care însoţesc sindromul vestibular periferic
sunt proporţionale cu vertijul, se pot manifesta la mers, în staţiunea verticală
sau şezândă. In sindromul vestibular central tulburările de echilibru pot fi
discordante (mai ample, spre exemplu).
- Nistagmusul este o mişcare conjugată a ambilor globi oculari,
formată dintr-o secusă lentă, de origine vestibulară şi o secusă rapidă, de
revenire, dictată de trunchiul cerebral.
În sindromul vestibular periferic, nistagmusul este unilateral (sau
predominant unilateral), forma sa este orizontal-rotatorie (ca ştergătoarele de
parbriz ale autoturismelor) şi se epuizează (dispare dacă bolnavul se uită mai
mult timp în direcţia în care acesta este vizibil).
Direcţia de bătaie a nistagmusului este spre vestibulul excitat
(hipervalent), indiferent care este urechea bolnavă. În sindromul vestibular
central, nistagmusul poate fi bilateral sau multiplu, poate fi orizontal pur sau
vertical şi nu se epuizează.
- Deviaţiile segmentare (la proba braţelor întinse sau proba indicaţiei)
şi căderea la probele de echilibru (Romberg) sunt totdeauna de aceeaşi parte
şi anume cea opusă bătăii nistagmusului.
Acest aspect de nistagmus de o parte şi deviaţiile segmentare de
partea opusă conferă caracterul "armonios" sindromului vestibular,
caracteristic pentru cel periferic.
În sindromul vestibular central, deviaţiile pot fi diferite la fiecare
probă, pot fi de aceeaşi parte cu nistagmusul, dovezi de sindrom disarmonic.

20
Sindromul vestibular periferic este însoţit frecvent de hipoacuzie
neurosenzorială periferică cochleară, iar sindromul vestibular central se
asociază adesea şi cu alte semne de suferinţă neurologică.

21
CAPITOLUL III

MEDICATIA OTOLOGICA

Cum se poate prepara lejer un amestec care poate calma durerile de


urechi?
Pentru a va prepara un astfel de remediu pentru infectiile urechii, aveti
nevoie de o parte alcool sanitar cu o parte otet alb. Va trebui sa extrageti
printr-o seringa circa 5 ml din solutie si sa turnati in ureche, inclinand capul
cat puteti voi de usor intr-o parte.
Este recomandat sa stati in pozitia respectiva pentru un interval de cel
putin 60 de secunde si sa repetati procedura de doua ori pe zi pana cand iese
ceara si tratati infectia.
Intre cauzele mai putin frecvente ale durerii de urechi se afla infectii
dentare, timpanul perforat sau nevralgia de trigemen.
Daca aveti astfel de probleme cu urechile voastre, va puteti calma
durerile cu un remediu care are cel putin 2 secole. In acest sens, va trebui sa
spargeti o nuca, asa incat sa obtineti doua jumatati si scoateti miezul dintr-
una. Trebuie sa asezati coaja de nuca, cu scobitura in sus, intr-un ceaun si sa
picurati in coaja putin ulei de masline.
Este necesar sa asezati vasul pe foc si sa il lasati pana in clipa cand se
va incinge bine.
In timpul asta, coaja de nuca va elibera iod, care va spori puterea de
vindecare a uleiului de masline.

22
In clipa cand acest amestec este gata, va trebui sa colectati uleiul cu
ajutorul unei seringi, cat este inca usor caldut. Este necesar sa picurati 2
picaturi in urechea care va doare. Veti simti foarte repede ca durerea va
disparea si nu veti mai avea probleme.

3.1. Tratament otologic


SUSPENSII:
CIPRO HC OTIC, susp. otica,
SOLUŢII:
SOL. AURICULARĂ, sol. ext.,
OTIS-T, sol. ext.
OTOCALM, sol. ext.,
BORAMID, sol.ext.,
ARASONE, sol. oft.,
BERLICETIN, sol. ext.,
CORTICETINE, sol. ext.,
PHENIDEX, sol. oft.
BROMOCET, sol.
COMPRIMATE:
PEROGEN, compr.,
BETASERC, compr.,
OXYBRAL, fiole, SR cp, sirop,
BRONCHO-VAXOM Adulti/Copii, caps.,
UNGUENT:
UNGUENT CU TETRACICLINA, ung,
GENTAMYCIN, ung.,

23
3.2. Picaturi otice cu sulfat de polimixina
3.2.1. CIPRO HC OTIC, susp. otica

Substanta activa: combinatii


Producator: BAYER Corporation, Detinator: APP Alcon
Indicatii:
Cipro HC OTIC este indicat in tratamentul otitei acute externe cu
tulpini sensibile de Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus si
Proteus mirabilis, la adulti si copii cu vrsta mai mare de un an.
Contraindicatii:
Cipro HC OTIC este contraindicat la pacienti cu antecedente de
hipersensibilitate la ciprofloxacina, alte antibiotice din clasa chinolonelor
sau la orice alt component al produsului. Acest produs nesteril nu trebuie
utilizat daca membrana timpanica este perforata. Utilizarea produsului este
contraindicata in infectiile virale ale conductului auditiv extern, inclusiv in
varicela si in herpes simplex.

24
Precautii:
Ca si in cazul altor produse continand antibiotice, utilizarea acestui
produs poate sa duca la proliferarea organismelor rezistente, inclusiv fungi,
la nivelul conductului auditiv.
Sarcina si alaptare:
Nu au fost efectuate studii adecvate si bine controlate la femei
gravide. Cipro HC OTIC trebuie administrat cu precautie la femei
gravide.Ciprofloxacina se excreta in laptele uman dupa administrare
sistemica. Nu se cunoaste daca ciprofloxacina se excreta in laptele uman
dupa administrare topica otica.
Reactii adverse:
In studii clinice de faza III, au fost tratati cu Cipro HC OTIC 564
pacienti. Evenimentele adverse din cursul tratamentului au inclus cefalee
(1,2%) si prurit (0,4%). Urmatoarele evenimente adverse asociate
tratamentului au fost raportate fiecare la un singur pacient: migrena,
hiperestezie, parestezie, dermatita micotica, tuse, rash, urticarie si alopecie.
Administrare:
A se agita inainte de intrebuintare. La copii (in varsta de 1 an si mai
mari) si la adulti, se vor administra 3 picaturi de suspensie in urechea
afectata, de doua ori pe zi timp de sapte zile.

25
3.2.2. SOL. AURICULARĂ, sol. ext.

Substanta activa: combinatii


Producator: Biofarm
Indicatii:
Infectii bacteriene superficiale ale urechii externe, otite medii acute si
cronice.
Contraindicatii:
Reactiile alergice locale obliga la oprirea tratamentului; herpesul,
vaccina si varicela reprezinta contraindicatii; daca infectia nu se atenueaza
dupa o saptamana de tratament, se stabileste identitatea si sensibilitatea
germenului patogen si se aplica chimioterapicul potrivit.
Reactii adverse:
Rareori iritatie sau sensibilizare locala; tratamentul indelungat poate
fi cauza de suprainfectii cu bacterii rezistente sau cu fungi; au fost semnalate

26
cazuri foarte rare de anemie aplastica in conditiile aplicarii locale de
cloramfenicol.
Compozitie:
Solutie pentru uz extern continand, la 100 g, cloramfenicol 0,5 g si
fluocinolon acetonid 0,05 g
FORME FARMACEUTICE: SOLUTIE OTICA 5 %
Actiune:
Antimicrobian cu spectru larg prin cloramfenicol, antiinflamator si
antialergic prin fluocinolona acetonid.
Administrare:
Instilatii in conductul auditiv extern (dupa curatire si uscare cu vata
sterila), la adulti cate 4 picaturi de 3-4 ori/zi, la copii cate 3 picaturi de 3-4
ori/zi; dupa fiecare instilatie se mentine solutia in ureche timp de 5 minute.

3.2.3. OTIS-T, sol. ext.

27
Substanta activa: combinatii
Picături auriculare indicate în tratamentul afecţiunilor inflamatorii
infecţioase ale urechii, cu manifestări la nivelul conductului auditiv extern.
De asemenea, se poate asocia tratamentului sistemic cu antibiotice şi
antiinflamatorii, în particular în cazul eczemelor infecţioase ale conductului
auditiv.

3.2.4. OTOCALM, sol. ext.

Substanta activa: combinatii


Producator: Pharco

Indicatii:
Pentru prompta inlaturare a durerii si disconfortului de la nivelul
urechii din otita externa si otita medie acuta. Ca adjuvant terapeutic in
timpul tratamentului sistemic cu antibiotice a infectiilor urechii.
Contraindicatii:
Perforatia membranei timpanice sau pierderi de lichid prin canalul otic.
Compozitie:
Phenazona 5%; Clorbutol 1%.

28
Actiune:
Otocalm este o solutie otica cu actiune analgezica datorata
Phenazonei si actiune antiseptica datorata Clorbutolului.
Otocalm inlatura durerea si disconfortul de la nivelul urechii in
conditiile in care membrana timpanica este intacta. Phenazona inhiba
prostaglandin-ciclooxigenaza ce are ca efect o scadere a formarii
prostaglandinelor care sensibilizeaza receptorii la stimulii durerosi.
Clorbutolul este un antiseptic potent cu activitate predominant
antibacteriana si antifungica. Folosirea Otocalmului solutie pentru urechi
nu deformeaza imaginea otoscopica, nu albeste membrana timpanica si nu
ascunde reperele din canalul otic.
Administrare:
Instilati 2-4 picaturi in ureche permitind solutiei sa se scurga de-a
lungul canalului otic, de 2 sau 3 ori pe zi pina durerea dispare sau la
indicatia medicului.

3.2.5. BORAMID, sol.ext.

Substanta activa: combinatii

29
Producator: Biofarm S.A.
Indicatii:
Otita medie congestiva, catar tubar.
Contraindicatii:
Alergie sau intoleranta la una din componente; nu se foloseste la otita
medie supurata.
Compozitie:
Solutie otica continind amino-fenazona 500 mg, tetracaina 200 mg,
acid boric 200 mg, glicerol 9,1 g
Actiune:
Antiinflamator prin aminofenazona, anestezic local prin tetracaina,
slab antiseptic local prin acidul boric
Administrare:
Instilatii in conductul auditiv, la adulti 8-10 picaturi de 2-3 ori/zi, la
copii 2-3 picaturi de 2-3 ori/zi (se tine capul plecat pe o parte 10-20 minute,
apoi se pune vata in ureche).

3.2.6. GENTAMYCIN, ung.


Substanta activa: gentamicinum
Producator: E.I.P.I.C.O.
Indicatii:
- oftalmica: solutia oftalmica cu gentamicina sulfat este indicata in
tratamentul local al infectiilor bacteriene ale polului anterior al ochiului
incluzand conjunctivitele, blefarite, keratite, chalasion, ulcere corneene,
dacriocistita, profilactic in traumatisme si interventii chirurgicale
oftalmologice.

30
Utilizare auriculara: solutia auriculara cu gentamicina sulfat poate fi
utilizata in tratamentul infectiilor conductului auditiv extern determinate de
germeni sensibili.
Contraindicatii:
Produsul este contraindicat in caz de hiper-sensibilitate cunoscuta la
componentele sale. Utilizarea auriculara este contraindicata daca timpanul
este perforat.
Reactii adverse:
Pot aparea reactii alergice. Utilizarea prelungita poate favoriza
suprainfectiile cu fungi sau alte microorganisme rezistente, situatii in care se
initiaza o terapie adecvata.
Compozitie:
Flacoane cu solutie oftalmica si auriculara continand 0,5%
gentamicina sulfat (echivalent la 0,3% gentamicin baza) in solutie apoasa,
isotonica, sterila, tamponata.
Actiune:
Gentamicina este un antibiotic aminogli-cozidic cu spectru larg si
activitate bactericida asupra majoritatii germenilor grampozitivi si
gramnegativi.
Administrare:
Pentru adulti si copii:
Oftalmic: 1 - 3 picaturi se instileaza in sacul blefaro-conjunctival de 3
- 4 ori pe zi sau dupa necesitati. Auricular: Dupa toaleta conductului auditiv
afectat, se instileaza 2 - 4 picaturi de 3 - 4 ori pe zi si o data in cursul noptii.

31
3.2.7. BROMOCET, SOLUTIE
Indicatii:
Antisepsia pielii din jurul plagilor, impetigo, otite externe supurate,
sterilizarea mainilor si a campului operator; ca dezinfectant pentru vesela,
bai, instrumente chirurgicale. Mentiune speciala: incompatibil cu sapunul si
alti detergenti anionici, de asemenea fenolul, clorcrezolul si hidroxizii
alcalini.
Reactii adverse:
Rareori si dupa folosire indelungata, alergie si eczema a tegumentului.
Compozitie:
Flacoane cu 100 ml sau 1000 ml solutie hidroalcoolica 10% sau 20%
de bromura de cetilpiridiniu.
Actiune:
Detergent cationic cu actiune antiseptica si dezinfectanta.
Mod de administrare:
Pentru sterilizarea pielii - solutie apoasa 0,1-1% (1-10 ml solutie
hidroalcoolica 10% diluata cu 90 ml apa). In prealabil, se va indeparta orice
urma de sapun de pe piele. Pentru dezinfectarea instrumentelor, veselei etc. -
solutie 1-2‰

32
3.2.8. UNGUENT CU TETRACICLINA, ung.

CT – 1 TB- 12 G
Substanta activa: tetracyclinum
Producator: Antibiotice-Iasi
Indicatii:
Profilactic, in leziuni cutanate superficiale susceptibile de a fi
infectate cu germeni piogeni. Terapeutic, in infectii piogene superficiale
ale pielii, cu germeni sensibili la tetraciclina (foliculite, eczeme si plagi
infectate, piodermite, furunculoza).
Piodermite,plagi si arsuri infectate. Otita externa
Compozitie:
Tetraciclina clorhidrat 3 g Colesterina 4 g Lanolina 8 g Ulei de
vaselina pt. uz intern 57 g Parafina 28 g
Actiune:
Unguentul contine tetraciclina (sub forma de clorhidrat), antibiotic cu
spectru antimicrobian asemanator cu al aureomicinei (clortetraciclina), fata
de care prezinta avantajul unei mai bune tolerante.

33
Administrare:
Se aplica un strat de unguent nu prea gros, pe regiunea lezata.
Aplicatia se poate repeta de 2 sau mai multe ori pe zi.

3.2.9. PEROGEN, compr.

Substanta activa: diverse


Producator: Meduman
Indicatii:
Spalarea plagilor supurate, a plagilor chirurgicale, ginecologice,
otite etc.
Reactii adverse:
Aplicatiile prelungite si concentratiile mari pot provoca arsuri.
Trebuie evitata utilizarea in cavitati inchise, deoarece produce distensie prin
degajarea oxigenului.
Compozitie:
Comprimate continand 1 g peroxid de uree
Actiune:
Prin eliberarea oxigenului in stare nascanda, produsul are actiune
antiseptica, de scurta durata.

34
Administrare:
8-10 omprimate dizolvate in 100 ml apa (uz extern)

3.2.10. BRONCHO-VAXOM Adulti/Copii, caps.

Substanta activa: vaccinuri


Producator: Om Pharma
Indicatii:
Terapie adjuvanta in toate infectiile sistemului respirator si din sfera
ORL. Prevenirea recurentelor si a starilor de cronicitate. Broncho-Vaxom
este in special recomandat ca terapie adjuvanta in: bronsite acute si cronice;
angine, amigdalite, faringite, laringite; rinite, sinuzite, otite; infectii
refractare la antibioterapia curenta; complicatiile bacteriene din afectiunile
virale ale sistemului respirator, in special la copii si batrini.
Compozitie:
Broncho-Vaxom Adulti este un produs imunobioterapeutic. Fiecare
capsula contine 7 mg lizat bacterian liofilizat din Haemophilus influenzae,
Diplococcus pneumoniae, Klebsiella pneumoniae si ozanae, Staphylococcus
aureus, Streptococcus pyogenes si viridans, Neisseria catarrhalis. Broncho-
Vaxom Copii contine 3,5 mg din acelasi lizat liofilizat pe capsula.

35
Actiune:
Imunobioterapie polivalenta a sistemului respirator.
Administrare:
Tratamentul episoadelor acute: o capsula zilnic pe stomacul gol
pana la disparitia simptomelor, dar nu mai putin de 10 zile. In cazul in care
sunt necesare antibiotice, este de preferat ca Broncho-Vaxom sa se asocieze
antibioticului chiar de la inceputul tratamentului.
Tratament de consolidare: o capsula zilnic pe stomacul gol timp de
10 zile consecutive pe luna, timp de 3 luni. Copii: (de la 6 luni la 12 ani)
aceeasi schema de tratament ca pentru adulti. Broncho-Vaxom Copii contine
jumatate din doza adultului. Nota: capsulele de Broncho-Vaxom Copii pot fi
deschise. Daca copilul are dificultati in inghitirea lor poate fi turnat intr-o
bautura ca suc de fructe, lapte etc.

ALTE TRATAMENTE OTOLOGICE

 GARASONE, sol. oft.


CT 1 FL X 5 ML
Substanta activa: combinatii
Producator: Schering Plough
Indicatii:
Garasone solutie pentru uz oftalmic/otic este indicat in tratamentul
inflamatiei oculare atunci cand utilizarea concomitenta a unui agent
antimicrobian este absolut necesara.
Garasone solutie pentru uz oftalmic/otic este de asemenea recomandat
in afectiunile canalului auditiv extern, cum sunt otita externa acuta si

36
cronica, dermatita eczematiforma, dermatita seboreica si dermatita de
contact suprainfectata cu germeni sensibili la gentamicina.
Contraindicatii:
Keratitele epiteliale cu herpes simplex (keratitele dendritice),
vaccinia, varicela, afectiunile virale ale corneei si conjunctivei, infectiile
microbacteriene sau fungice ale ochiului sau urechii, trahomul sau
hipersensibilitatea la una din componentele preparatului contraindica
folosirea Garasone.
Precautii:
Garasone solutie pentru uz oftalmic/otic este indicat numai pentru uz
topic. Garasone solutie nu trebuie injectat subconjunctival sau nu trebuie
introdus direct in camera anterioara oculara.
Daca dupa administrarea de Garasone solutie pentru uz oftalmic/otic
nu se obtine un raspuns clinic prompt este necesara o evaluare
corespunzatoare. Se recomanda efectuarea de culturi bacte-riene de pe
pleoapa si efectuarea testelor de determinare a sensi-bilitatii organismelor
patogene in cazul in care semnele/simptomele persista, in ciuda respectarii
stricte a tratamentului cu acest produs.
Atunci cand Garasone solutie pentru uz oftalmic/otic este administrat
topic mai mult de 10 zile, trebuie monitorizata presiunea intraoculara. Se
recomanda efectuarea unui examen biomicroscopic si O.R.L. Pacientii la
care creste presiunea intraoculara in urma tratamentului cu corticosteroizi
topici sunt aceia cu glaucom cu unghi deschis, cu grad inalt de miopie si
diabeticii.
Reactii adverse:
Preparatele oftalmice/otice pot determina o usoara senzatie de
usturime la administrare. Printre reactiile adverse ale administrarii oftalmice

37
de corticosteroizi se mentioneaza: cresterea presiunii intraoculare, glaucom,
afectarea (rara) a nervului optic, tulburari ale acuitatii vizuale si ale
campului vizual, aparitia unor cataracte posterioare subcapsulare, intarzierea
in vindecarea unor rani, aparitia unor flictene cu lichid clar dupa interventiile
chirur-gicale pentru cataracta, infectii oculare secundare produse de agenti
patogeni inclusiv herpes simplex.
Actiune:
Garasone solutie pentru uz oftalmic/otic combina actiunea intens
antiinflamatorie si antialergica a betametazonei sodiu fosfat cu activitatea
antibacteriana cu spectru larg a gentamicinei sulfat. Betametazona, un
derivat sintetic al prednisolonului, prezinta fata de alti corticosteroizi
avantajul unei actiuni antiinflamatorii crescute la doze mult mai reduse.
Administrare:
Numai pentru uz oftalmic/otic.
Oftalmic:
Dozarea trebuie adaptata in functie de necesitatile speci-fice ale
fiecarui pacient. Doza uzuala este de 1-2 picaturi instilate de 3-4 ori pe zi in
sacul conjunctival al ochiului afectat. in cursul fazei acute, pot fi
administrate pana la 2 picaturi la interval de 1-2 ore, pentru ca pe masura ce
simptomele se amelioreaza, frecventa de administrare sa poata fi scazuta.
Doza initiala recomandata de Garasone solutie pentru uz oftalmic/otic
este de 3-4 picaturi de 2-4 ori pe zi. Pacientul trebuie sa stea culcat pe
urechea sanatoasa; dupa instilarea picaturilor in urechea afectata sa ramana
in aceasta pozitie timp de cateva minute, astfel incat sa se asigure
patrunderea medicamentului la nivelul canalului auditiv extern.

38
BERLICETIN, sol. ext.
Substanta activa: combinatii

PHENIDEX, sol. oft.


Substanta activa: combinatii

39
CONCLUZII

Durerile de urechi sunt unele dintre cele mai neplacute dureri, iar
infectiile acestui organ cauzate de umezeala excesiva in canalul urechii sunt
de obicei denumite „urechea inotatorului”. Medicul Susan Eicher, de la
Universitatea Rice din SUA spune ca urechea inotatorului poate sa apara in
mod des la inotatori si scafandri, insa se poate manifesta si la cei care fac
dus zi de zi.
Specialistii vrobesc despre faptul ca puteti scapa de astfel de probleme
daca veti folosi o solutie naturala din otet alb si alcool sanitar 70 de grade.
Conform expertilor, otetul alb are calitatea de a fi un antibiotic
puternic si antimicrobian care poate sa lupte foarte bine contra infectiilor.
Daca veti combina aceste 2 ingrediente puternice corpul va putea
lupta impotriva infectiilor. Ele au rolul de a calma durerea, de a usca urechea
si de a descompune cerumenul in exces.
Trebuie sa stiti ca specialistii recomanda acest amestec mai ales
pentru infectiile usoare, dar si a excesului de ceara care este prezent in
urechile voastre. Totusi, in cazul in care va veti confrunta cu probleme mai
grave, este bine sa va consultati rapid cu medicul vostru.

40
BIBLIOGRAFIE

1.Ataman Tr.- Contributii la reconsiderarea pricipiilor clasificarii


timpanoplastiilor, Revista ORL nr.1/1982, p. 11.
2.Belluci J.R.- Cohlear hearing loss in tympanoplasty/ Head and Neck
Surgery, 1985, p.93,94,482-485.
3.Costinescu N., Garbea St.- Oto-rino-laringologie – Bucuresti, 1964.
4.Ene F., Jieanu C. – Tratamentul ambulatory al rupturilor posttraumatice de
timpan prin metoda mentorului, Revista ORL nr.1/1988, p.3.
5.Gibb A.G.,Chang S.K.-Myringoplasty (review of 365 operations)
J.Laryngol Otol 1982, p.96.
6.Garbea St., Dumitriu Al., Firica D.- Chirurgie ORL, Bucuresti, 1983.

41