Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cortexul, influenţat de comenzile verbale, are un rol inhibitor asupra tonusului muscular
al musculaturii hipertone; receptorii articulari excitaţi de mişcarea de rotaţie, au rol
inhibitor pentru motoneuronii alfa (rotaţia are efect de relaxare pentru muşchii
periarticulari); izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii contracturati) duce la
oboseală unităţilor motorii la placă neuromotorie şi ca urmare tensiunea muşchiului scade;
• ILO = este o variantă a tehnicii ÎL, în care se introduce contracţia izometrică la sfârşitul
amplitudinii fiecărei mişcări (atât pe agonist cât şi pe antagonist).
• - când muşchii sunt de forţă 2 sau 3 (Forţa 2 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată
amplitudinea dar nu are suficientă forţă pentru a învinge gravitaţia); Forţa 3 = muşchiul poate
realiza mişcarea pe toată amplitudinea şi are forţă suficientă doar pentru învingerea
gravitaţiei): contracţie izotonică cu rezistentă pe toată amplitudinea de mişcare, iar din loc în
loc se aplică întinderi rapide, scurte
• - când muşchii sunt de forţă 4 – 5, dar fără să aibă o forţă egală peste tot (forţa 4 =
muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea şi împotriva unei forţe mai mari decât
gravitaţia): contracţie izotonică până la nivelul golului de forţă unde se face izometrie, urmată
de relaxare; se fac apoi întinderi rapide, scurte ale agonistului, după care se reia contracţia
izotonică cu rezistentă maximală, trecându-se de zona “golului” de forţă.
Înainte de a începe CR este bine să se realizeze contracţii izotonice pe musculatura
antagonist normală (sau aproape), pentru a facilita musculatura agonistă, slabă, prin inducţie
succesivă.
Această musculatură se alege din grupul muşchilor care “intră” în lanţul kinetic ce
efectuează aceeaşi diagonală Kabat cu muşchiul vizat (de preferinţă se alege un grup muscular
mare şi situat mai proximal), ori este acelaşi muşchi de pe partea contralaterală; odată ce
această contracţie izometrică s-a maximalizat, se menţine această izometrie adăugându-se
contracţia izotonă (împotriva unei rezistente maxime) a musculaturii slabe (vizate).
Punctul optim pentru crearea superimpulsului variază: în general, pentru muşchii flexori,
este în zona medie, iar pentru extensori în zona scurtată.
Iniţierea Ritmică (IR) se realizează atât în caz de hipertonie cât şi în hipotonie. Se realizează
mişcări lente, ritmice, mai întâi pasiv, apoi treptat pasivo-activ şi activ, pe întreaga amplitudine
a unei scheme de mişcare. În cazul în care există o hipertonie care limitează mişcarea, scopul
este obţinerea relaxării; când există o hipotonie, IR are ca scop iniţial menţinerea memoriei
kinestezice şi păstrarea amplitudinii de mişcare.
Rotaţia Ritmică (RR) este utilizată în situaţii de hipertonie cu dificultăţi de mişcare activă. Se
realizează rotaţii ritmice stanga-dreapta (lateral – medial), pasiv sau pasivo-activ (în articulaţiile
în care se poate – Scapulohumerala şi Coxofemurala – în care există mişcare osteokinematică
de rotaţie), în axul segmentului, lent, timp de aprox.10 sec.
Mişcarea pasivă de rotaţie poate fi imprimată oricărei articulaţii (chiar dacă această
articulaţie nu prezintă mişcare osteokinematică de rotaţie, ci doar mişcare artrokinematică de
rotaţie (numită şi rotaţie conjunctă) – Ex: articulaţiile interfalangiene). Se poate admite că
mişcările de supinatie-pronatie şi cele de rotaţie a genunchiului (atunci când genunchiul este
flectat şi glezna dorsiflectată) sunt mişcări de rotaţie osteokinematică).
Mişcarea activă de relaxare-opunere (MARO) se aplică în cazurile hipotoniei musculare ce
nu permite mişcarea pe o direcţie. Se execută astfel: pe musculatura slabă, în zona medie spre
scurtă, dar acolo unde există o forţă “mare” se execută o contracţie izometrică. Când se simte
că această contracţie a ajuns maximă, se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de
către terapeut prin intermediul contraprizei), după care terapeutul execută rapid o mişcare spre
zona alungită a musculaturii respective, aplicând şi câteva întinderi rapide în această zonă de
alungire musculară (câteva arcuiri). Urmează o contracţie izotonică cu rezistentă pe toată
amplitudinea posibilă. Indicaţii metodice: Arcuirile se realizează cu accentuarea (efectuare
rapidă) mişcării de flexie, pentru declanşarea reflexului miotatic
• - II. RO agonistă - în care se va “lucra” (se face izometria) muşchiul care face
mişcarea limitată (considerat muşchiul agonist).
Odată relaxarea făcută, se poate repeta izometria de mai multe ori sau pacientul, în mod
activ, va încerca să treacă de punctul iniţial de limitare a mişcării (contracţie izotonică a
agonistului, fără rezistentă din partea terapeutului).
Pentru a maximiza intensitatea izometriei se cere pacientului “să tină” adică nu pacientul
va împinge cu o forţă oarecare şi terapeutul se va opune, ci kinetoperapeutul va împinge, (spre
contracţia excentrică, fără să provoace însă acest tip de contracţie musculară), desigur, ţinând
cont de forţă actuală a pacientului. RO – agonist: se face izometria muşchiului care face
mişcarea ce este limitată.
Se aplică numai antagonistului, adică celui care limitează mişcarea (vezi tehnica RO); este
mai dificil de aplicat în caz de durere. La punctul de limitare a mişcării se realizează o izometrie
pe muşchiul hiperton şi concomitent o izotonie executată lent şi pe toată amplitudinea de
mişcare de rotaţie din articulaţia respectivă (la început rotaţia se face pasiv, apoi pasivo-activ,
activ şi chiar activ cu rezistentă; desigur că în cazul articulaţiilor ce nu prezintă mişcare
osteokinematică de rotaţie – vezi tehnica RR –, tehnica RC se va aplica doar imprimând pasiv
mişcarea de rotaţie).
Tehnică are două variante ce se execută în ordine: prima este varianta simultană (mai
simplu de efectuat de către pacient) urmată de variantă alternativă. Comandă verbală (valabilă
mai ales pentru tehnica alternativă) este “tine, nu mă lăsa să-ţi mişc segmental utilizat...!”.
Tehnica simultană -Ne bazăm (căutăm) pe muşchii care sar o articulaţie proximală sau
distală celei afectate. Concomitent cu tensionarea (prin izometrie) uneia din părţile articulare a
cotului, prin comanda de flexie (sau extensie) a cotului, vom putea efectua tensionarea părţii
articulare opuse, prin izometrizarea muşchilor biarticulari (încercarea de a mişca articulaţia
supraiacentă, adică umărul – în cazul folosirii muşchilor biceps sau triceps brahial, ori cea
subiacentă, adică pumnul – în cazul folosirii flexorilor sau extensorilor pumnului).
Se realizează (pe rând) în toate punctele arcului de mişcare şi pe toate direcţiile de mişcare
articulară (pe rând).
În cazul în care pacientul nu poate trece direct de la CIS la IZA se va face ILO cu scăderea
amplitudinii de mişcare, în aşa fel încât izometria de la sfârşitul ILO-ului să nu se mai facă la
capătul amplitudinii de mişcare articulară, ci progresiv să ne apropiem şi să ajungem la punctul
dorit pentru efectuarea IzA.
Stabilizarea Ritmică (SR) este utilizată şi pentru refacerea stabilităţii (tehnica utilizată pentr
testarea unei articulaţii în ceea ce priveşte stabilitatea acesteia). Se realizează în toate punctele
arcului de mişcare, pe toate direcţiile de mişcare articulară. Tehnica este descrisă la tehnici
pentru refacerea mobilităţii.
Odată rezolvată cocontractia din postura neîncărcată - se trece la poziţia de încărcare (de
sprijinire pe articulaţia respectivă; Ex: “patrupedia” – bună pentru încărcarea articulaţiei
şoldului, umărului, cotului, pumnului) şi se repetă succesiunea tehnicilor (CIS-SR).
Tehnicile FNP ce se utilizează pentru mobilitatea controlată sunt: ÎL, ILO, CR, ŞI, IA
Pentru promovarea acestei etape, pe lângă tehnicile FNP prezentate anterior, se mai
utilizează două tehnici specifice.
Progresia cu Rezistentă (PR) reprezintă opoziţia făcută de terapeut locomoţiei (târâre, mers
în patrupedie, pe palme şi tălpi, mers în ortostatism); deplasarea dintr-o postură reprezintă
trecerea de la stadiul mobilităţii controlate (poziţia propriu-zisă este în lanţ kinetic închis), la
stadiul abilităţii prin “deschiderea” alternativă a câte unui lanţ kinetic (ridicarea câte unui
membru) şi mişcarea în lanţ kinetic deschis (păşirea).
Astfel, de ex., pacientul în ortostatism, terapeutul efectuând cu ambele mâini prize la nivelul
părţii anterioare a bazinului, contrează (rezistentă maximală) mişcările de avansare (prizele se
pot face şi la nivelul umerilor, sau pe un umăr şi hemibazinul contralateral.
Exemplu: Acţiunea de apucare a unui obiect din poziţia aşezat cu mâna pe coapsă, obiectul
fiind pe masă, înaintea pacientului.
Va urma opunerea rezistenţei la mişcarea de flexie a umărului, prin mutarea prizei de la nivelul
degetelor, la nivelul părţii distale a braţului, prin apucarea părţii acestuia. Apoi prizele se vor muta în
mod corespunzător următoarei secvenţe de mişcare, care trebuie să se deruleze tot de la distal la
proximal (flexia degete-pumn, extensia cotului şi extensia cu anteductia umărului).