NOILE EDUCAȚII
„A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna-cuviință a copiilor și tinerilor, a-l
crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma
un atlet pentru Hristos. Educația este asemenea unei arte … artă mai mare ca aceasta nu
există și se săvârșește în vederea accedării la lumea viitoare.” (IOAN HRISOSTOM)
Putem spune că soluția pentru rezolvarea problemelor de azi nu trebuie să vină doar din
partea educațiilor instituționalizate, deoarece obiectivele educației sunt foarte complexe
încât pentru obținerea unor rezultate cât de cât mulțumitoare sunt necesare eforturi
colective ale unor instituții, eforturi ce se concretizează în așa numita CETATE EDUCATIVĂ .
Pentru o restructurare cu privire la cerințele educative sunt necesari o multitudine de factori
pentru o regândire și o corelare mai adâncă a politicilor școlare culturale, economice și
sociale, la nivelul ansamblului societal.
Unul dintre acești autori este IVAN ILLICH, prelat catolic și pedagog american care este
purtat de un optimism ieșit din comun față de forțele individului și de un pesimism adânc
față de școală ca instituție, propovăduind himeric o societate fără școală, în care educația
s-ar realiza prin intermediul unor prilejuri educativeineficiente, desigur, ba chiar imposibil de
acceptat.
În ceea ce privește rolul școlii, realitatea contemporană demonstrează ,că acesta, nu s-a
diminuat, ci dimpotrivă, a devenit mai complex și aceasta datorită necesității corelării și
împletirii școlii cu alte segmente ale socialului. Cât privește aspectul procesural al
demersului educativ, sunt destui cei care ne avertizează în legătură cu nevoia unei
redimensionări și chiar a unor schimbări de paradigme educaționale. Societățile tradiționale
arată că autorii invocați au adoptat un tip de învățare de menținere, care pune accentul pe
achiziția de metode și reguli fixe, pentru a putea face față unor situații cunoscute și
recurente. Acest tip este menit să asigure funcționarea unui sistem existent, a unui mod de
viață cunoscut și stimulează abilitatea noastră de a rezolva problemele date.
Dacă se întâmplă să apară unele schimbări , înnoiri sau rupturi este nevoie de un alt fel de
învățare și apare deci învățarea inovatoare. Ea are menirea de a pregătii indivizii și
societățile să acționeze în situații noi și presupune calitățile autonomiei ( a nu mai avea
nevoie de alții) și integrării (a accede la o gândire holistică, ce este capabilă să conexeze
rapid informațiile intrate recent în circulație).
Învățarea de menținere este este esențială, dar este insuficientă, nefăcând față situațiilor
limită. Învățarea inovatoare presupune formularea de probleme, predispune la ruperea
structurilor închise, valorile sale fiind mai degrabă schimbătoare decât constante.
Progresul se face nu prin respectarea tradițiilor, ci prin contestarea căii bătătorite. Istoria
progresează prin partea proastă a lucrurilor, spunea Hegel.
O posibilă evoluție a educației va avea loc prin centrarea acesteia și pe baza exploatării
capacității de cunoaștere holistică (rațiune, sentiment, voință) a creierului uman.
Pentru viitor, obiectivele educaţiei trebuie să fie infuzate de conotaţii culturale. Deceniul
mondial al dezvoltării culturale (1988-l997), decretat de UNESCO şi ONU (conform rezoluţiei
41/187, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1986) obligă la orientarea
şcolii spre cultivarea valorilor universale autentice. Programul sus-menţionat se articulează
în jurul a patru obiective majore:
NOILE EDUCAȚII
Cu alte cuvinte acest tip de educație are două laturi: a) cea în care se combat ideile
și concepțiile care favorizează atitudini ostile, agresive, rasiste, etc.
Un astfel de tip de educație poate fi conceput ca o pregătire pentru viața de familie, pentru
administrarea bunurilor personale pentru utilizarea bugetului personal.
Educația pentru schimbare poate profila un nou tip de personalitate, care să părăsească
suficiența, imobilitatea, inactivitatea.
10) Educația pentru timpul liber. Aici se pot imagina mai multe traiecte acționale:
- obișnuirea indivizilor de a-și gestiona cât mai bine temporalitatea pentru a dispune de timp
liber;
-realizarea unor alternanțe și complementarități adecvate între activitățile din timpul liber
(de plăcere, de întreținere, necesare, obligatorii);
- corelarea activităților din timpul liber cu practici formale din perspectiva valorificării la
scară socială(prin diferite tipuri de asociații);