Sunteți pe pagina 1din 34

Universitatea Politehnică București

Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor

Ambalarea cafelei
măcinate

Studenți: Dumbrava Iulia Andreea


Lambrea Laura Mihaela

Grupa:1141 CEPA

1
Cuprins

I. Introducere
II. Materiale utilizate pentru ambalarea cafelei măcinate
III. Functiile ambalajului
IV. Tehnologia de obtinere a ambalajului
V. Estimarea termenului de valabilitate
VI. Realizarea etichetei
VII. Bibliografie

2
I. Introducere
Cafeaua este o băutură de culoare neagră ce conține cafeină și care se obține din boabe
de cafea prăjite și măcinate. Boabele de cafea sunt fructele arborilor de cafea din familia
Rubiaceae, genul Coffea, cu două varietăți mai importante: Coffea arabica și Coffea robusta
(Coffea canephora). Coffea arabica furnizează sorturile cu aromele cele mai fine, pe când
Coffea robusta este mai amară și mai puțin aromată. Calitatea cafelei este influențată de locul
de cultivare, depozitare și procesul de torefiere a boabelor de cafea.

Istoric
Originalitatea cafelei s-ar afla într-o regiune a Etiopiei numită Koffe și apoi introdusă
în lumea arabă prin Egipt și Yemen, unde începe să se cultive în scopuri comerciale.
În trecut cafeaua era considerată aliment și nu băutură. Triburile est-africane măcinau
boabele crude de cafea și prin amestecarea cu grăsime animală obțineau o pastă pe care
războinicii o consumau pentru a avea mai multă energie în timpul luptelor.
Începând cu anul 1000, renumitul tămăduitor Avicenna, administra cafea în chip de
medicament. Boabele de cafea erau fierte și transformate într-o băutură numită qahwa.
Etiopienii obțineau un fel de vin din fructele de cafea, prin fermentarea în apă a boabelor
uscate.

Fig1. Qahwa

3
Procesul tehnologic de obtinere a cafelei boabe si a cafelei macinate

Genul Coffea are un număr însemnat de specii(peste 30) din care:

 Cafeaua arabică

-este deosebit de preţuită pentru cireşele sale de calitate superioară, de formă alungită
şi culoare verzuie – albăstruie;
-are nevoie de soluri bogate în minerale şi o temperatură constantă de aproximativ 20°C,
creşte la o altitudine de peste 600 metri; -are
aroma şi gustul mult mai rafinate decât alte specii;
- se obține din arborele coffea arabica originar din Etiopia și numără aproape 200 de
specii. Multe varietăți au luat naștere fie prin adaptarea la soluri diferite, fie prin hibridare
cum ar fi : Blue mountain în Jamaica, Moka cu gust fructuos, Bourbon apărut în Insulele
Mauritius.

4
 Cafeaua liberica -
boabele sunt adesea deformate, de dimensiune medie şi culoare de la brună la galbenă;
-calitatea acestei specii de cafea este slaba;
-are nevoie de umiditate foarte mare şi temperatură cuprinsă între 20 şi 25°C( in etapa
de dezvoltare).

 Cafeaua robustă
-spre deosebire de cafeaua arabică, care este pretenţioasă la condiţiile climatice, se
adaptează uşor climatului sever, este rezistentă la boli şi dăunători;
-boabele acestei specii de cafea sunt mici, au o formă neregulată şi culoare maroniu-
gălbuie;
-cafeaua robustă are un gust mai neutru, este mai puţin aromată decât arabică.

Cafeaua robusta are un continut de acid clorogenic de 10% mult mai ridicat
fata de cafeaua arabica ce are continut de acid clorogenic de 6.5%, in cazul cafelei
robusta continutul de cafeina este de 1.8- 4%, iar in cazul cafelei arabica, aceasta
contine cafeina in proportie de 0.9 - 1.4%.

Cafeaua arabica creste la altitudini de peste 900 m, in timp ce cafeaua robusta


creste de la 0 m-900 m. Se observa liderul de piata in productia mondiala fiind
cafeaua arabica cu un procent de 70 %, in timp ce robusta are un procent de 30%.
O alta deosebire importanta o reprezinta caracteristicile celor 2 soiuri de cafele,
cafeaua arabica avand o aroma delicata si un gust dulce, in timp ce robusta e
caracterizata de o tarie si un gust profund.
5
Producția mondială anuală de cafea verde oscilează în jurul a 7.300 de tone,fiind
repartizată în America Latină ( Brazilia,Columbia,Costa Rica,Venezuela,Honduras,Mexic ) în
Africa (Angola,Uganda,Kenya,Etiopia) și în Asia( Indonezia,Filipine).
Brazilia deține primul loc în producție și export.

Sortimentul de cafea
Cafeaua arabică are o pondere de 70% din media mondială. Originară din
Africa(Abisinia) este cea mai apreciată și mai raspandită specie de cafea. Se cultivă mai ales
în America Latină, dar și în Africa,de fapt ea este cea mai cultivată specie și este deosebit de
prețuită pentru boabele sale de calitate superioară,de formă alungită și culoare verde-
albăstruie. Cafeaua arabică are nevoie de soluri bogate în minerale și o temperatură constantă
de circa 20oC și crește la o altitudine de peste 900 metri, dobândind aroma și gustul mult mai
rafinate decât alte specii.

Cafeaua robustă are o pondere de 30% din recolta mondială. Originară din bazinul
Congo,crește mai rapid și este rezistentă acolo unde climatul nu este favorabil cafelei arabice.
Se cultivă intens în Africa, India și Indonezia. Spre deosebire de cafeaua arabică, care este
pretențioasă la condițiile climatice,se adaptează ușor climatului sever, are rezistență la boli și
dăunători.Boabele acestei specii de cafea sunt mici, au o formă neregulată și culoare maroniu-
gălbuie. Prezintă gust specific, mai puțin aromată decât arabica și este apreciată în gama de
cafea solubilă.

Cafeaua Liberica originară din Africa are o creștere rapidă și o rezistență bună la
boli. Se cultivă în câmpiile subtropicale ale Africii și Americii de sud,unde umiditatea este
foarte mare.Boabele sunt adesea de dimensiune medie și au culoare de la brună la galbenă,
iar calitatea este mediocră.

6
Compoziția chimică a cafelei:

Proprietăţi organoleptice:

 aspect: pulbere fină, granulată, omogenă și fără aglomerări;


 culoare: de la brun la brun-roșcat, uniformă în toată masa;
 gust şi miros: specifice plăcute, bine exprimate, fără gust sau miros străin.

Proprietăţi fizico-chimice:

 umiditate: maximum 4%;


 pH: maximum 4,5-5;
 corpuri străine: absente.

Beneficiile cafelei
Există o legătură clară între consumul de cafea şi capacitatea de a face efort fizic. O
cafea băută cu 30 de minute înainte de a începe antrenamentul fizic are efect revigorant,
energizant şi ajută la prevenirea oboselii musculare.

 Cafeaua reduce riscul îmbolnăvirii de Parkinson și


Alzheimer

Există suficiente dovezi științifice care atestă eficiența cafelei în prevenirea instalarii
bolilor neurodegenerative. Un studiu a demonstrat că băutorii de cafea au cu 60% mai puține
șanse sa se îmbolnăvească de Alzheimer și demență, iar o altă cercetare în domeniu susține că
această băutură reduce riscul de dezvoltare a bolii Parkinson cu 32%-60%.

7
Neurocercetătorul Chuanhai Cao, reprezentant al Universității din Florida de Sud,
motivează eficiența cafelei prin faptul că o doză suficientă de cofeină în organism inhibă
secreția unei proteine numite beta-amiloid, care se acumulează la nivelul celulelor cerebrale
ale suferinzilor de Alzheimer. Odată cu înaintarea în vârstă, proteina devine tot mai dificil de
metabolizat. Excesul de beta-amiloid deteriorează celulele creierului, de aceea cofeina este
utilă în eliminarea lui.

 Cafeaua ajuta la reglarea activității hepatice

Mai multe studii de specialitate sugereaza ca un consum zilnic de cafea poate ajuta ficatul să
își autoregleze funcțiile. Cercetătorii Clinicii Mayo din SUA au descoperit că, prin aportul
zilnic de cafea, se poate reduce riscul dezvoltării colangitei sclerozante primare, o boala
autoimună rară care produce ciroza hepatică, insuficiență hepatică și chiar cancer hepatic.
O
altă cercetare efectuată pe un eșantion de 125,000 de participanți arată că persoanele alcoolice
care beau o ceașcă de cafea pe zi își reduc cu 20% șansele de a dezvolta ciroză alcoolică.
Cafeaua,
prin conţinutul de cofeină, ajută la menţinerea concentrării în momentele solicitante. Mai
mult, îmbunătăţeşte memoria şi alungă oboseala care intervine în a doua parte a zilei, mai ales
după masă.

 Cafeaua reduce riscul dezvoltării diabetului de tip II

Potrivit publicației Science Daily, consumul a 1-2 cești de cafea pe zi poate fi asociat
cu 25% mai puține șanse de dezvoltare a diabetului de tip II. S-a putut observa faptul că
acidul clorogenic din cafea inhibă raspunsul precoce al glucozei și insulinei.

Factori critici ce duc la degradarea cafelei macinate


În timpul depozitării trebuie menținut un echilibru între apa din boabe și umiditatea
aerului înconjurător. Așa cum se arată în curba de echilibru, cafeaua cu o umiditate de 11% la
30°C, se menține în echilibru, atât timp cât umiditatea relativă a aerului este sub 65%. Cu o
umiditate relativă mai ridicată a aerului, boabele de cafea vor absorbi apa. În cazul în care este
prea uscat, se vor deschidrata.
În zonele cu climă caldă și umedă, boabele de cafea vrac, ar trebui să aibă mai puțin de 11%
umiditate și sa fie depozitate în silozuri închise, destinate pentru circulația aerului și pentru
combaterea dăunătorilor prin gazare, daca este necesar. Boabele cu un conținut de umiditate
de peste 11% sunt supuse acțiunii microorganismelor care cauzează deteriorarea calității.
Cel mai important defect cauzat în timpul depozitării cafelei este asa numita boală
„cardenillo”.Aceasta este rezultatul depozitării într-un mediu umed sub acțiunea
microorganismelor care distrug părțile superficiale ale boabei și lasă o pulbere galbenă.
Cafeaua stătută este un alt defect obișnuit (boabe cu tonuri de culoare variind de la
albicios, crem și gălbui pâna la caramel). Cauza principlă a acestei modificări de culoare este
o umiditate excesivă a aerului. Dezvoltarea boabelor vechi durează câteva zile până la câteva
luni, în funcție de condițiile de depozitare, dar la o umiditate de peste 80% rata de dezvoltare

8
este accelerată. Acest defect cauzează, de asemenea, o deteriorare a calității datorită ruperii
pereților celulei.
Perforarea boabelor este cauzată de insecte, în special de gărgărița Araecerus fasciculatus,
care lasă o pulbere gălbuie ca reziduu. Calitatea cafelei poate fi, de asemenea, afectată de
apropierea materialelor cu miros neplăcut.

Pe măsură ce controlul acestori factori esențiali se îmbunătățește și se dezvoltă,


condițiile de păstrare, în general, și condițiile de păstrare a cafelei se vor îmbunătății în mod
corespunzător.Au fost dezvoltate tehnologii și proceduri specifice în funcție de resursele
disponibile în fiecare zonă și destinație, pentru a garanta îndeplinirea condițiilor minime de
depozitare.

Factorii de mediu care au o influență directă asupra acestui proces sunt:

- TEMPERATURA
- UMIDITATEA RELATIVĂ
- CONȚINUTUL DE UMIDITATE
- COMPOZIȚIA AERULUI

VIABILITATEA
O activitate metabolică ridicată pot afecta în mod semnificativ viabilitatea semițelor.
Cafeaua Robusta, în special, prezintă o pierdere de viabilitate mai accelerată decât Arabica.
Viabilitatea este menținută timp de 5 luni, cu temperaturi de 5-15°C și o umiditate relativă de
35-55%.
Există diferite metode pentru determinarea viabilității semințelor. Cea mai frecventă
fiind metoda tradițională, care constă în introducerea semințelor în camerele de germinare și
numărarea boabelor încolțite, pentru a obține un procent în raport cu totalul. Această metodă
este foarte lentă, dar este relativ sigură. Teste folosind indicatori precum tetrazoliu (care
indică nivelul de activitate a hidrogenezei) sau carboxilaza nu sunt utilizate pe scară largă,
deoarece acestea sunt supuse eșecului.

CONȚINUTUL DE UMIDITATE
Umiditatea este factorul care are cel mai mare impact asupra vitezei cu care boabele de
cafea se deteriorează. Chiar dacă boabele au fost depozitate cu un conținut scăzut de
umiditate, factorul de umiditate este încă foarte activ, deoarece boabele sunt higroscopice și
tind să echilibreze conținutul lor de umiditate cu împrejurimile lor imediate. Acest fenomen,
în general, cunoscut sub numele de „echilibru de umiditate”, a fost studiat pe larg în cereale
și, de asemenea, în cafea de către numeroși oameni de știință.
S-a constatat că acestea ne permit să evaluăm impactul umidității relative, coținutul de
umiditate și nivelurile care trebuie luate în considerare pentru a optimiza condițiile de
depozitare. Alți factori mai specifici, cum ar fi influența directă a temperaturii, tipul de cafea,
originea și forma sub care este depozitată, ar trebui să fie luați în considerare, dar impactul
acestora asupra vitezei de deteriorare a boabelor de cafea este relativ minor.

9
Este recunoscut faptul că umditatea ideală pentru păstrarea cafelei este de 12% pentru
ARABICA și 13% pentru ROBUSTA. Boabele cu un conținut de umiditate mai mic de 9%
pot avea culoarea deteriorată ireversibil, precum și gustul și consistența băuturii, ceea ce
înseamnă că nu merită reducerea conținutul de umiditate la un nivel scăzut când sunt uscate.
Un nivel al umidității relative de 75% corespunde unui conținut de umiditate în bob de 15-
16%. Nivelul umidității relative ar trebui să fie menținut sub 60%, deoarece unul dintre
efectele cele mai evidente ale unui nivel înalt de umiditate relativă, în combinație cu variații
de temperatură, este condensarea apei care contribuie la proliferarea de ciuperci și insecte.
Cafeaua ARABICA absoarbe umeazeala mai repede decât ROBUSTA. Există o
preocupare reală din partea transportatorilor, exportatorilor și importatorilor în ceea ce
privește pierderea de umiditate și greutate, deoarece pierderea de umiditate în timpul
depozitării sau transportului duce la o pierdere de greutate a cafelei. În condiții ideale,
pierderile la depozitare nu trebuie să depășească 1% pe o bază anuală.

TEMPERATURA
TEMPERATURA este un alt factor importantcare afectează calitatea boabelor de
cafea. Cu cât temperatura este mai mare cu atât și activitatea metabolică a semințelor. S-a
arătat că și cafeaua cu un conținut de umiditate la nivelul de 11% își pierde calitatea după 6
luni, sub o temperatură de 35°C.
Pe de altă parte, o cafea cu un conținut de umiditate mai mare de 15% își va menține calitatea la
temperaturi de 10°C.80.000 de pungi de cafea depozitate, generează o căldură de 210 400 Jouli.
Acest lucru scoate în evidență necesitatea ventilației în depozitele de cafea. Acest factor este
deosebit de important în cazul țărilor producătoare, unde temperaturile medii fluctuează între 20 și
35°C, în cazul în care cafeaua este în mod normal stocată pentru perioade lungi de timp.
O recomandare generală este de a menține temperatura sub 20°C, cu scopul de a păstra
calitatea cafelei.

COMPOZIȚIA ATMOSFERICĂ
Cu toate că acest element rămâne neschimbat în timpul depozitării, nu putem
subaprecia importanța acestuia.Un conținut ridicat de oxigen molecular, influențează
activitatea metabolică a semințelor prin accelerarea ratei sale de respirație. Ca rezultat au fost
dezvoltate sisteme de reducere a oxigenului și creștere a dioxidului de carbon, în scopul de a
reduce rata respirației șicreșterea duratei de viață a boabelor de cafea.

10
Boabele sanatoase de cafea au un continut de umiditate de 11 – 14%. In urma
umiditatii ridicate din depozit mai mare de 75 % umiditate relativa, boabele de cafea absorb
umiditatea, avand astfel un continut umed mai mare de 14.5 % umiditate relativa. Astfel au
loc pierderi de potential, generare de dioxid de carbon, apa, caldura ca urmare a activarii
sistemului enzimatic. Au loc procese de autocataliza ce determina cresterea continutului umed
ce este mai mare de 15% rezultand astfel boabe de cafea cu proprietati calitative slabe, iar
daca boabele de cafea continua sa fie depozitate in acelasi mediu continutul umed creste peste
16.5 producandu-se astfel modificari privind compozitia chimica si in final producandu-se si
micotoxine ce au efecte toxice asupra organismului.

Ambalarea cafelei
Cafeaua se comercializează în ambalaje complexe care păstrează complexul aromatic
intitulat „cofeol” ce însumează o serie de substanțe volatile și nevolatile care formează
„AROMA”. La formarea AROMEI, contribuie aproximativ 40 de substanțe.

Prăjirea declanșează o serie de procese în boabe, generând dezvoltarea compușilor


volatili care contribuie la profilul aromatic. Aceste procese includ reacția Maillard, degradarea
Strecker (care rezultă din interacțiunea dintre amino-acizi și un compus al carbonilului din
apă) și degradarea amino-acizilor, trigonelină, acizi fenolici și lipide.

Pierderea aromei se datoreaza, de cele mai multe ori, ambalării într-un material
necorespunzător.Volatilizarea, oxidarea, hidroliza sau interacțiunea compușilor prezenți pot fi
prevenite prin ambalaje potrivite, în absența aerului, prin utilizarea antioxidanților și utilizarea
ambalării în vid sau gaz inert.Speciile de cafea reacționează diferit la condițiile de
depozitare.

11
Cafeaua poate fi depozitată în diferite etape și sub diferite forme:

1.Fructe proaspete de cafea. Datorită conținutului ridicat de umiditate, fructele de


cafea nu pot fi păstrate mai mult de 48 de ore, din cauza fermentației, precum și producerea de
micotoxine.

2.Boabe în pergament uscat. Cafeaua spălată poate fi păstrată în această formă pentru
o perioadă mai lungă de timp, deoarece pergamentul o protejează de mediul înconjurător. Pe
de altă parte, este nevoie de mai mult spațiu. Pentru a depozita 540 chintale de cafea, este
nevoie de un spațiu net de 60metri cubi. Această poate fi depozitată în silozuri, cutii sau
pungi, dar este esențial ca conținutul său de umiditate să ramână omogen. Cafeaua în
pergament ar trebui depozitată 10 zile înainte de procesare.

3.Cireșe de cafea uscate. Aceasta este cea mai bună formă de stocare, pentru o
perioadă lungă de timp, deoarece pericarpul protejează pe deplin boaba. În mod evident,
aceasta se aplică numai tipurilor de cafea procesate natural. Principalul dezavantaj al aceste
forme de depozitare este faptul că este mai probabil să sufere daune cauzate de insecte. Sub
această formă, depozitarea are o eficiență volumetrică redusă. De obicei, este făcută în
silozuri sau saci de iută sau de propilenă.

4.Cafea verde sau curată. Aceasta este forma cea mai obișnuită pentru depozitarea
cafelei comerciale. Este, de asemenea, cea mai vulnerabilă la factorii de mediu, din moment
ce este gata de prăjire.

Principalele probleme de depozitare a


cafelei
Cafeaua este în principal susceptibilă la atacurile dăunătorilor și ciupercilor. Pagubele
provocate cafelei de acești doi paraziți pot fi extrem de grave, atât din punct de vedere
financiar, cât și în ceea ce privește incidența asupra sănătății consumatorului. Acest lucru nu
implică numai nivelul de reziduuri din boabe, dar și nivelul de toxine care pot afecta ființele
umane. Pentru a diminua acest risc, controalele trebuie să fie stabilite în timpul etapelor
înainte de depozitare, deoarece boabele de cafea au bariere fizice naturale, care le pot proteja
de daune.
Ca rezultat, multe companii implicate în prelucrarea, depozitarea și transportul cafelei
au stabilit programe de control al proceselor, într-un efort de a garanta calitatea și siguranța
boabelor ca materie primă. Sisteme de control similare ar trebui instituite pentru a garanta
calitatea prin bunele practici de depozitare, identificarea punctelor critice de control și a
sistemelor de monitorizare a calității.

În timpul degradării cafelei au loc în principal 2 acțiuni:

 cafeaua pierde arome dezirabile


 cafeaua obține arome nedezirabile

12
II. Materiale utilizate pentru ambalarea
cafelei măcinate
Pentru realizarea ambalajului vom folosi următoarele materiale:

 Carton – ambalaj secundar


 PVDC – ambalaj primar
 Polietilenă – ambalaj primar

Ambalaj primar

PVDC
LDPE LDPE

Ambalajul din carton


Cartonul reprezintă o aglomerare de fibre celulozice rezultate din prelucrarea
materiilor prime vegetale cum ar fi: paie de cereale, coceni de porumb, stuf, lemn de brad,
pin, fag, plop. Eleste o hârtie groasă, compactă și foarte puțin flexibilă.

Proprietățile cartonului:
 Greutatea specifică-este cantitatea de carton raportată la unitatea de suprafață (ex:
pentru cartonul ondulat greutatea specifica =195-386 g/m2)
 Grosimea-se exprima în mm și se dă de obicei de un singur strat de material
 Microporozitatea- cartonul ca și hârtia depinde de structura fibrelor celulozice, de
gradul de polimerizare,etc. Microporozitatea se elimină prin suprapunerea unor straturi foarte
subțiri în locul unui singur strat de grosime echivalentă

13
 Rezistența la întindere- mai este numităși rezistenșa la rupere sau la tracțiune.Se
definește ca forța aplicată pe unitatea de suprafață, paralelă cu planul materialului de ambalaj,
forță ce produce ruperea în anumite condiții. Rezistenșa la întindere se exprimă în N/m2
 Rezistența la plesnire- reprezintă rezistența la presiunea ce strapunge în anumite
condiții o arie de material de ambalaj
 Rezistența la sfâșiere sau la rupere- este forța medie necesară ruperii unui singur strat
de material în condiții standard
 Rigiditatea – este forța necesară pentru a produce o încovoiere dată sau o încovoiere
obținută prin aplicarea unor mici forțe cunoscute asupra unui material de ambalaj prins într-un
suport rigid la un capat, forța de încovoiere aplicându-se la celalalt capat
 Rezistența la îndoiri repetate- reprezintă numărul de îndoiri pe care le poate suporta
cartonul înainte de rupere

Sortimente de carton:

a) Cartonul plat -se deosebește de hârtie prin faptul căeste un strat mai gros și mai rigid
b) Cartonul duplex -este format din 2 straturi diferite de material fibros unite în stare umedă
prin presare
c) Cartonul triplex -este format din 3 straturi diferite de material fibros unite în stare umedă
prin presare.
d) Cartonul ondulat -este format din 4 staturi netede și din 3 straturi ondulate, unite între ele
printr-un adeziv
e) Cartonul microondulat -este usor, are o rezistenta bună la plesnire și este un bun înlocuitor
al cartonului duplex și triplex

Nivelurile de calitate comercială a cartonului:

- carton gri- este fabricat din fibre celulozice de recuperare


- carton brun-se folosește la fabricarea lăzilor din carton
- cartonul din lemn-se obține din pastă mecanică
- carton cromo cretat-are fața albă, fără fibre lemnoase, cu strat intermediar deschis la culoare
și cu spate alb

Avantaje cartonului:
• prețul de producție este mult inferior altor categorii de ambalaje
• ambalajele din carton se pot transporta pliate și se pot refolosi de mai multe ori

14
• sunt materiale ecologice, reciclabile și netoxice; cartonul ondulat este unul dintre cele
mai ecologice și solide materiale de ambalare, care nu este depășit din punct de vedere al
performanțelor economice și ecologice de nici un alt material
• sunt flexibile, ușoare, apte pentru a veni în contact cu alimentele; se caracterizeaza
prin rigiditate și rezistență foarte bună
• sunt rezistente la grăsimi, gaze, hidrocarburi, acizi (hârtia tratată prin acoperire și
laminare)
• facilitează vânzarea mărfurilor prin faptul că pe cutii pot fi tipărite elemente de
reclamă

Polietilena de joasă densitate – LDPE

Simbol: LDPE / PEJD

Simbol reciclare:

Polietilenele sunt polimeri termoplastici rezultați din polimerizarea monomerului


etilenă.Polietilenele fabricate prin diverse tehnologii se deosebesc prin valorile unor
caracteristici ca: masă moleculară, grad de ramificare, cristalinitate, densitate, proprietăți
mecanice, proprietăți termice, etc. Structura fizică a polietilenelor poate fi de la amorf la
aproape cristalin complet și variază între 40% (LDPE) şi 92% (HDPE).

Proprietatile PE:

 masa alba, dura, flexibila si trasparenta


 este cel mai indicat material pentru confectionarea ambalajelor datorita structurii
flexibile, rezistentei la soc si la umiditate
 este permeabila la gaze si lichide atunci cand se prezinat sub forma de folei.
 este inerta din punct de vedere chimic atunci cand temperatura nu este mai mare de
60oC, temperatura peste care devine sensibila la unii acizi tari concentrati sau la
actiunea unor agenti oxidanti

15
PE nu se foloseste ca atare, ci in prezenta unor plastifianti incorporati in masa polimerului
care au rolul de protectie impotriva radiatiilor UV. Se mai adauga coloranti, agenti impotriva
imbatranirii.

Proprietăți chimice LDPE:


-stabil la acizi, baze, alcooli;

- rezistență chimică deosebită, in special fata de acizi, baze si solutii anorganice, dar este
sensibila la uleiuri si grasimi pe care le absoarbe inmuindu-se;

- stabilitate parțială la esteri, cetone, eteri, uleiuri și grăsime;

- instabilitate la benzol, benzină, carburanți, tetraclorura de carbon;

- rezistență excelentă (fără atac / fără reacție chimică) la diluarea și concentrarea acizilor,
alcoolilor, bazelor și esterilor;

- rezistență bună (atac minor / reactivitate chimică foarte scăzută) la aldehide, cetone și uleiuri
vegetale;

- rezistență limitată (atac moderat / reacție chimică semnificativă, adecvată numai pentru
utilizare pe termen scurt) la hidrocarburi alifatice și aromatice, uleiuri minerale și agenți
oxidanți;

Slabă rezistență și nu este recomandată pentru utilizarea cu hidrocarburi halogenate.

Proprietăți fizice LDPE:


- rezistență mare la șoc;

- rezistenta la intindere, la spargere si la lovire. Aceste proprietati mecanice se pastreaza pana


la temperature de -60oC. De aceea este o bariera excelenta pentru apa, dar nu la fel de buna
pentru gaze;

- are capacitatea de a se lipi de sine insasi la caldura, fapt care determina obtinerea unor
inchideri bune, rezistente, impermeabile;

- absorbția de apa este mica;

- proprietăți dielectrice foarte bune, polimerul fiind considerat un electroizolant ideal.

Exploatarea polietilenei în condițiile atmosferice are ca efect: modificarea aspectului exterior,


aparitia de fisuri, materialele devenind casante si sfaramicioase.

Avantaje:

16
- cost scăzut;
- rezistență chimică excelentă;
- foarte bună procesabilitate;
- rezistență înaltă la impact la temperaturi joase;
- absorbție de apă scazută;
- recomandat pentru industria alimentară și medicamentelor;
- poate fi transparent sub formă de folie subțire.

Dezavantaje:

- rezistență și rigiditate scazută la temperatura maximă de lucru;


- permeabilitate ridicată la gaze în comparație cu alți polimeri, în mod particular la dioxid de
carbon;
- rezistență UV scăzută.

Policlorura de viniliden – PVDC


- se obtine prin polimerizarea in masa sau emulsie a monomerului de clorura de viniliden;
- se prezinta sub forma de pulbere sau perle de culoare alba galbuie cu cristalinitate
partiala;
- temperatura de prelucrare este intre 150…205ºC.

Este o barieră remarcabilă împotriva apei, a oxigenului și a aromei. Are o rezistență


chimică superioară la baze și acizi, este insolubilă în ulei și solvenți organici, are o umiditate
foarte redusă și este impermeabilă la mucegai, bacterii și insecte, dar este solubil în solvenți
polari.Are o stabilitate termică bună, dar peste 125 ° C se descompune pentru a produce HCl.
Utilizări - filme barieră în structurile multistrat (ex poliolefine, poliamide, PET) –
indicate pentru ambalarea produselor alimentare cu conţinut ridicat de grăsimi şi arome:
fructe uscate, peşte afumat, ceai, cafea, mirodenii.
Clorura de poliviniliden se aplică ca acoperire pe bază de apă altor folii de plastic, cum
ar fi polipropilena biaxială orientată (BOPP) și polietilen tereftalatul (PET). Această acoperire
mărește proprietățile de barieră ale filmului, reducând permeabilitatea filmului la oxigen și
arome și astfel extind durata de valabilitate a alimentului în interiorul ambalajului.
Rășinile și acoperirile de clorură de poliviniliden (PVDC) fac parte din lumea
ambalajelor flexibile de peste 50 de ani, cu o combinație unică de caracteristici funcționale
care a găsit numeroase aplicații. Este disponibil într-o varietate de forme:
• dispersii apoase sau latex pentru acoperirea pe un număr de substraturi diferite de
peliculă și hârtie,
• pulberi extrudabile, pentru folii și foi de monostrat sau multistrat,
• pulberi solubile, pentru acoperiri pe bază de solvenți pe pelicule.

17
Dispersie apoasa de PVDC Pudra extrudabila Pudra solubila

Proprietăți PVDC:
• Protecția împotriva umidității
• Protecția împotriva oxidării ingredientelor
• Protecție împotriva pierderii de aromă și a aromei
• Prevenirea pătrunderii uleiurilor și a grăsimilor
• Integritate bună de etanșare, folosind garnituri de căldură, garnituri de înaltă frecvență sau
garnituri cu ultrasunete
• Transparență excelentă și luciu
• Bune proprietăți antifog
• Caracteristici de imprimare excelente
• Rezistență la zgârieturi și abraziune

Când vine vorba de proprietățile de barieră, PVDC este diferit de majoritatea altor
polimeri de barieră, oferind o barieră excelentă atât pentru oxigen cât și pentru vaporii de
apă,. Proprietățile barierei la gaz nu sunt afectate de umiditatea relativă, astfel încât
performanța poate fi bazată pe o gamă largă de ambalaje și condiții de mediu.

Toate produsele PVDC de pe piață sunt de fapt copolimeri ai clorurii de viniliden


(VDC) și a altor comonomeri. Cantitatea relativă de VDC din copolimer dictează anumite
proprietăți cheie. Cu mai multe VDC, proprietățile barieră sunt în general mai bune; cu mai
puțin VDC, flexibilitatea se îmbunătățește de obicei. Cu toate acestea, cantitatea și tipul de
comonomer (e), precum și alți aditivi și tehnologii de prelucrare utilizate vor influența alte
proprietăți, cum ar fi etanșarea, proprietățile suprafeței, transparența, luciul, coeficientul de
frecare.
Conform estimărilor din 2004, aproximativ 160.000 de tone metrice de PVDC sunt
utilizate anual în întreaga lume în structuri extrudate, coextrudate, acoperite și laminate.

18
Într-un studiu al filmelor de ambalare cu barieră ridicată lansat la sfârșitul anului 2005,
PVDC a fost raportat a fi cel mai important polimer barieră în filmele de ambalare de înaltă
performanță. De exemplu, în ambalajul alimentar uscat, filmele BOPP acoperite cu PVDC
dețin o cotă de 53% din filmele de barieră utilizate pentru ambalarea alimentelor uscate.
Filmul PVDC (filmat) este utilizat în principal în ambalarea produselor alimentare,
medicamentelor, cosmeticelor și altor produse perisabile sau delicate pentru a prelungi
termenul de valabilitate. În comparație cu multe filme obișnuite, filmele acoperite cu PVDC
au proprietăți superioare de barieră la gaz și umezeală și o etanșeitate excelentă la căldură.

III. Functiile ambalajului


În afara funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească consumatorii mai cer de la
ambalaj şi alte cerinţe ca de exemplu:

să fie comod în utilizare, adică să aibă o formă care să-i permită o


mânuire uşoară;
să poată fii închis şi deschis cu uşurinţă;
să conţină o cantitate de produs potrivită;
să aibă o masă proprie cât mai mică ;
să nu fie toxic ;
fără miros, gust propriu;
rezistenţă mecanică ridicată ;
impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi;
compatibilitate faţă de produsul ambalat ;
să permită sau nu ( după caz ) pătrunderea radiaţiilor luminoase ;
forma , grafică atractive .

Un ambalaj optim trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şiieftin, iar
caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare, transport şi stocare şi
totodată să reprezinte, prin modul în care este conceput, un instrument eficient de marketing.

Functiile ambalajului:
1. De a conserva un produs

Functia de conservare a unui ambalaj face referire la proprietatile ambalajului de a opri


sau inhiba reactiile chimice sau biologice ce ar putea aparea la contactul direct dintre ambalaj
si produs.

Conservarea unui produs necesita intelegerea conditiilor si stabilirea unor limite


dincolo de care se pot produce deteriorari majore ale produselor.In consecinta, ambalajele
trebuie proiectate astfel incat produsele sa se pastreze/conserve in limitele stabilite de
legislatia si standardele in domeniu.

19
Cele mai frecvente exemple privind functia de conservare a ambalajului ar fi:
prelungirea perioadei de valabilitate a unui produs alimentar dincolo de viata sa naturala,
mentinerea sterilitatii produselor medicale sau alimentare.

2. De a facilita manipularea unui produs

Ambalajul faciliteaza manipularea produsului in toate fazele de viata ale acestuia, din
faza de productie, transport si depozitare, pana in faza de utilizare finala si de eliminare.

Pentru proiectarea sau alegerea unui ambalaj, tinand cont de aceasta functie de
facilitare a manipularii unui produs, trebuie sa se aiba in vedere faptul ca se va manipula un
singur produs sau un grup de produse, sa se analizeze diferitele metode de transport, tehnicile
de manipulare, conditiile de depozitare, etc. pe intreg ciclul de viata al produsului.

3. De a oferi informatii despre un produs

Ambalajul are un rol important in ceea ce priveste informarea consumatorilor despre


caracteristicile unui produs prin modul de identificarea a produsului, informatiile cu privire la
pastrare, preparare si utilizare, modalitatea de deschidere a ambalajului si avertizari privind
siguranta produsului. De asemenea, pe ambalaj consumatorul gaseste informatii privind
ingredientele, caracteristicile si beneficiile produsului.

Nu in ultimul rand pe ambalaj pot sa fie inscrise informatii cu privire la modul de


gestionare al ambalajului cand acesta devine deseu dupa utilizarea produsului continut (Ex:
dupa golire, ambalajul se pliaza si se depune in containerul albastru).

4. De a proteja un produs

Prin functia de protectie pe care o indeplineste ambalajul, acesta asigura o protectie


mecanica pentru a preveni deterioarerea fizica a produsului ce ar putea aparea prin socuri,
vibratii, compresie, etc.

Astfel, ambalajul actioneaza in unele situatii ca o bariera in fata factorilor externi de


mediu. In acest fel se poate preveni alterarea sau contaminarea produsului, crescand durata de
viata a produsului respectiv.

Exemplul de ambalaj, cel mai usor de recunoscut, care indeplineste si functia de


protectie este cutia din carton ondulat utilizata pentru distribuirea produselor ambalate, care
protejeaza produsele de posibilele actiuni mecanice execitate asupra produselor.

20
5. De a vinde un produs

Pe langa functia de comunicare a informatiilor pe care le contine, un ambalaj trebuie


sa fie eficient si in promovarea produsului continut. Acest lucru poate fi realizat prin utilizarea
de imagini atragatoare, forme ispititoare de ambalaj, culori, desene, etc. Aceste informatii
difera de la industrie la industrie, in functie de natura produsului ambalat si reprezinta
apanajul echipelor de marketing si de vanzari dintro companie.

Pe o piata competitivita promovarea produselor este determinanta, iar ambalajul, prin


mesajele promotinale si de promovare a marcii pe care le contine, joaca un rol decisiv in
multe situatii

Rolul primordial al ambalajelor este cel de protecţie a produselor şi de asigurare a


celor mai bune condiţii pentru menţinerea valabilităţii lor. Această funcţie vizează în principal
două aspecte:

Conservarea produsului prin protecţie faţă de factorii externi, aflaţi în mediul


înconjurător cum sunt:
- factorii fizici (umiditatea relativa a aerului, particulele de praf din atmosferă,lumina,
temperatura etc.);
- factorii chimici;
- fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.);
- factorii biologici (microorganisme, insecte etc.).

Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de şocurile


mecanice care l-ar putea deforma, comprima, tasa etc. De asemenea, el trebuie să acţioneze ca
o barieră, stopând sau diminuând la limite normale pătrunderea luminii, a temperaturii sau a
altor agenţi fizici care ar putea conduce la deteriorarea însuşirilor calitative ale produselor.
Din punct de vedere chimic şi fizico-chimic este foarte important ca produsul să nu
intre în contact cu substanţe chimice agresive cum sunt H2, NH3, SO2, CO2, prin intermediul
vaporilor, gazelor produse de substanţele volatile (hidrocarburi, fum, parfumuri etc). În acest
caz, rolul de barieră vizează şi transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita
pierderea aromelor specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor introduse în
ambalaj în scopul conservării produselor etc.
Protecţia biologicăvizează menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a produselor
alimentare. În acest scop, ambalajele trebuie să împiedice atât pătrunderea
microorganismelor existente în atmosferă sau care pot fi preluate la contactul cu anumite
suprafeţe, persoane cât şi crearea condiţiilor favorabile apariţiei şi dezvoltării germenilor
patogeni.
Păstrarea intactă a calităţii şi cantităii produselor ambalate. Unii compuşi din
structura produselor pot intra în reacţii chimice nedorite cu diferite substanţe din compoziţia
ambalajelor. De aceea, alegerea materialelor din care sunt confecţionate ambalajele aflate
în contact direct cu produsul prezintă o deosebită importanţă în cazul produselor alimentare.
Ea trebuie să ţină cont de tipul produsului (starea de agregare, coeziune etc.), de chimismul
propriu (se aleg materiale inerte chimic faţă de produs şi mediu) şi de tehnologia de
conservare aplicată înainte sau după ambalare (pasteurizare, sterilizare, congelare).
Legislaţia europeană şi naţională conţine prevederi concrete referitoare la proprietăţile
ambalajelor care vin în contact cu alimentele. Materialele din care sunt confecţionate acestea
trebuie să fie stabile din punct de vedere fizico-chimic, nepermiţând eliberarea unor molecule

21
care pot trece în produs. Transferul nedorit de substanţe din ambalaj în conţinutul produsului
se poate produce atunci când rămân molecule libere din masa materialului de ambalaj.
De asemenea, ambalajul nu trebuie să influenţeze caracteristicile organoleptice ale produsului
alimentar. Tot în scopul evitării formării substanţelor nedorite, aplicarea desenelor pe
ambalaje se face pe partea care nu intră în contact cu produsele.
Normativele în vigoare interzic folosirea pentru ambalaje a hârtiei provenite din deşeuri; din
categoria maselor plastice sunt acceptate policlorura de vinil (PVC) şi polistirenul, iar
ambalajele metalice trebuie vernisate pentru a evita coroziunea.
Ambalajul trebuie să protejeze produsul şi împotriva pierderilor cantitative produse
prin evaporare, pulverizare, frecare etc.
Funcţia de transport - manipulare - stocare
Această funcţie are ca scop facilitarea transportului, manipulării, stocării şi distribuţiei
produselor. În timpul manipulării, sistemul bicomponent produs-ambalaj este supus unui
număr mare de operaţii care contribuie substanţial la creşterea cheltuielilor, motiv perntru care
s-a impus raţionalizarea operaţiunilor din circuitul tehnic al mărfurilor.
Ambalajul trebuie să permită adaptarea introducerii produselor la viteza maşinilor şi a
benzilor de lucru precum şi deplasarea în diverse planuri, întoarceri etc., fără răsturnări sau
stopări pe benzi sau utilaje de lucru. De asemenea, proiectarea ambalajelor trebuie să aibă în
vedere facilitarea accesului la produs, simplificarea controlului, inventarului, recepţiei,
ştampilării, marcării etc. precum şi stocarea în diverse sisteme fără răsturnări.
Ambalajul influenţează în mod substanţial cheltuielile de transport, prin formă,
greutate şi volum propriu (mai mult sau mai puţin corelat cu volumul produsului).
Forma şi mărimea ambalajelor utilizate pentru transport şi depozitare trebuie să permită
stivuirea uşoară a acestora în depozite precum şi manevrarea lor cu mecanisme speciale; pe
perioada depozitării ambalajele trebuie să protejeze produsele prin preluarea presiunii
rezultate în urma operaţiei de stivuire. Ambalajul de depozitare trebuie să prezinte pe
suprafaţa sa semne avertizoare şi înscrisuri referitoare la condiţiile de depozitare, indicaţiile
de stivuire şi eventualele precauţii de manipulare.

Pentru îndeplinirea funcţiei de promovare a produselor şi implicit de creştere a volumului


vânzărilor, ambalajul trebuie să îndeplinească anumite condiţii, precum:

 să fie uşor de recunoscut prin formă, grafism, culoare, vizibilitate, lizibilitate sugerând
o idee precisă despre produs; s-a demonstrat că, în momentul vizualizării produsului,
cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi desenul şi marca;
 în cazul mărfurilor alimentare, culoarea ambalajului, este bine să fie asociată cu
anumite caracteristici ale produsului; grafica trebuie să fie simplă, expresivă,
compatibilă cu produsul reprezentat punând în valoare unele elemente utile precum:
denumirea produsului, modalităţi de utilizare, marca fabricantului etc;
 forma ambalajului trebuie să ţină cont şi de modul de utilizare (consum) al
produselor, condiţiile de păstrare, modul de recuperare al ambalajului;
 să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, pentru a fi uşor deosebit
de celelalte produse similare;
 cantitatea ambalată este bine să fie dozată în funcţie de periodicitatea consumului
(porţii zilnice, săptămânale sau lunare) şi numărul persoanelor (cantitate consumabilă
de către o persoană sau de către o familie);
 să faciliteze transportul;
 să fie comod de utilizat (de ex: sistem de deschidere, eventual şi reînchidere simplu, să
aibă un coeficient de greutate corespunzător );

22
Forma ambalajului
Forma ambalajelor are în vedere cerințe de varietate sortimentală, dozarea și
proporționarea produselor conform cererii pe piață, eliminând în final uniforminatea si
monotonia sortimentală.
Culoarea realizată în stransă legatură cu forma și grafica acestora are ca obiective:
• stimularea vanzărilor;
• conținutul si ambianța estetică a spațiilor comerciale;
• personalitatea produselor;
• promovarea unor elemente cu specific național, zonal.

Ambalajul secundar va avea formă de trunchi de piramidă patrulateră, folosind ca material


principal cartonul.
În interiorul acesteia vor fi introduse 15 plicuri, fiecare conținând 16.5 g cafea
măcinată. Aceste plicuri având ca materiale utilizate două straturi de polietilenă și policlorura
de viniliden între aceste două straturi de polietilenă.
Ambalaj principal

Ambalaj secundar

23
Sistemul de inchidere

Pentru ambalajul principal vom folosi: sistem de închidere prin termosudare.


Iar pentru ambalajul secundar se poate folosi plierea cartonului.
Formarea multistratului se realizează prin laminare cu adeziv, iar plicul prin
termosudare longitudinală și una transversală.
În plic se dozează o anumită cantitate de cafea macinată după care se aplică o a doua
sudură transversală ce închide volumul de produs.

Masina de ambalat prin termosudare

24
IV Tehnologia de obtinere a ambalajului
primar

Pentru obţinerea filmelor sau foliilor polimerice, cum ar fi cele din polietilenă,
polipropilenă, PVC, se pot folosi mai multe metode: calandrarea, extrudarea-suflarea,
extrudarea cu filieră plată. Metodele de obţinere depind de grosimea dorită a filmului şi de
natura polimerului.

Procedeul de obţinere prin extrudare-suflare


Pentru obţinerea de filme subţiri fabricate prin procedeul de extrudare-suflare se
folosesc uzual polietilena şi polipropilena, instalația fiind prezentată mai jos:

Fig.1 Procesul de obținere a filmelor prin extrudare-suflare

25
Extruderul se ajustează cu o filieră inelară cu iesire verticală.Procesul începe cu
extrudarea ascendentă a tubului. Tubul produs este suflat cu aer şi în acelaşi timp este dirijat
în sus printr-un proces continuu. Aerul suflat are rolul de a mări diametrul inițial al filmului și
poate realiza și răcirea filmului. În urma creșterii diametrului filmului față de diametrul inițial
are loc o orientare a acestuia pe direcție orizontală. Tubul este preluat de rolele de tracțiune
care în același timp il aplatizează și trag de el, menținând o anumită tensiune pentru realizarea
unei orientări pe direcție verticală a filmului.

În urma celor doua tipuri de orientări la care este supus filmul (orizontală și verticală),
proces numit si etirare, rezultă o orientare biaxială care duce la o creștere în lungime și lățime
a filmului dar și la o scădere a grosimii până la o valoare dorită. Prin această tehnică se pot
obține filme monostrat sau filme cu 7 până 9 straturi (prin co-extrudare) - specifice obținerii
protecției alimentelor pentru perioade mari de timp din domeniul ambalării produselor
alimentare.

Fig.2 Procesul de obținere a filmelor multistrat prin co-extrudare-suflare

Imprimarea foliilor
• Reprezintă procesul de transpunere a textului și imaginilor pe suprafața etichetei
• Se realizează imprimarea pe PVdC, din cauza inerției chimice a polietilenei

Laminarea foliilor
• Reprezintă procesul de unire a foliilor obținute inițial cu scopul obținerii unui film
multistrat, prin utilizarea unui adeziv potrivit
• Pentru fabricarea acestui tip de ambalaj se folosește laminarea uscată
• Înainte de laminare, trebuie să se asigure uscarea corespunzătoare a cernelii provenite
de la imprimare

Sudarea materialelor plastice


Este operația de unire a două sau mai multe materiale plastice în general cu aplicare de
căldură, cu sau fără presiune, în așa fel încât materialele să se poată topii local și uniform.
Există mai multe metode de sudare termică a materialelor plastice, mai ales pentru cele sub
formă de folii: Sudarea termică prin rezistență electrică, Sudarea termică prin impuls,
Sudarea termică cu raze luminoase, Sudarea termică cu aer cald etc.
Sudarea termică

26
Pentru că operația se face sub acțiunea căldurii, importantă la acest procedeu este
temperatura de topire a materialelor plastice care se sudează precum si timpul necesar sudării.
Sudabilitatea termică a materialelor plastice depinde de:
 Natura materialului plastic;
 Modul de fixare a materialului termoplastic pe materialul suport în cazul materialelor
complexe;
 Grosimea materialului
 Timpul de sudare
 Presiunea de sudare

Fig.3 Mecanismul sudarii termice pentru termoplastice

Tehnologia de obținere a ambalajului secundar

27
Ambalarea in cutii de carton se realizeaza in trei etape, indiferent de complexitatea
masinilor folosite:

formarea sau deschiderea ambalajului pliat – materialul poate fi


sub forma de banda sau carton desfasurata de pe o bobina, bucata de
carton croita corespunzator dimensiunilor si formei ambalajului sau
chiar o cutie de carton deja formata, care se afla in stare pliata;
umplerea ambalajului;
inchiderea – inchiderea bazei cutiei se face, in cele mai multe
cazuri, inaintea umplerii, exista insa produse rigide, care se pot
introduce mai intai in cutie si apoi aceasta se inchide la ambele
capete.

Pot exista si operatii secundare: imprimarea codului produsului, introducerea de hartii cu


indicatii legate de produs sau obiecte de reclama, etc. care se realizeaza pe parcursul
procesului de ambalare.

Ambalarea in cutii de carton se face pe linii manuale, semi-automate sau automate,


in functie de modul in care se introduce produsul in ambalaj. Astfel, daca introducerea
produsului in ambalaj se face de catre masina, chiar daca alimentarea dispozitivului de
incarcare se face manual, sistemul se considera automat. Daca insa, introducerea
produsului in ambalaj se face manual, iar celelalte operatii se fac automat, atunci sistemul
se considera semi-automat.

Sunt mai multi factori de care trebuie sa se tina seama la alegerea liniei de
ambalare. Acestia se refera la:

utilajul folosit la ambalare;


productia care trebuie realizata;
dimensiunea ambalajelor ce trebuie formate;
frecventa schimbarilor ambalajului;
spatiul necesar montarii liniei.

V. Estimarea termenului de valabilitate

Cafeaua măcinată își pierde mult mai repede prospețimeadecâtboabele de cafea. Acest
lucru se întâmplă din cauza faptului că prin măcinare se mărește suprafața exterioară afectată
de procesul de oxidare, și deci se mărește și viteza de degradare.
Cea mai bună metodă de păstrare a cafelei măcinate este într-un recipient etanș, aflat
într-un loc răcoros și întunecat, unde nu există variații mari de temperatură.

28
Cafea la cutie se poate păstra:
• nedesfăcută până la 1 ani;
• desfăcută maxim 1 lună, într-un mediu răcoros. În general, termenul de valabilitate
este de 2 ani de la data fabricației.
Un pachet de cafea măcinată deschis poate fifolosit cu până la trei-cinci luni de la data
de expirare.

Calculul permeației gazelor prin ambalaj

Date necesare:
 Lungimea ambalajului: L=14 cm
 Lățimea ambalajului: l=3,5 cm
 Grosimea filmului: d=0,01 cm
 Grosimea stratului de PVdC: d =0,005 cm
PVdC
 Grosimea fiecărui strat de PE: d =0,0025 cm
PE
2
 Aria laterală a ambalajului: A= L*l= 49 cm
 Presiunea în ambalaj: p = 0 Pa
1
 Presiunea atmosferică: p=101325 Pa

Se consideră umiditatea aerului de 50%


 Presiunea vaporilor de apă: p = p*50/100=50662,5 Pa
2
 Diferența de presiune: Δp= p - p = 50662,5 Pa
2 1
-13 2
 Coeficientul de permeabilitate: P = 7*10 cm /Pa*s
PVdC
-7
 Fluxul de vapori de apă: J=P* Δp/d= 709,275* 10 cm/s
-7 3
 Permeația: Q= A*J= 34754,475* 10 cm /s

Procentul oxigenului din aer este de 21%


 Presiunea oxigenului din aer: p = p*21/100=21278,25 Pa
2
 Diferența de presiune: Δp= p - p = 21278,25Pa
2 1
-13 2
 Coeficientul de permeabilitate: P = 0,00383*10 cm /Pa*s
PVdC
-13
 Fluxul de oxigen: J=P* Δp/d= 162991395*10 cm/s
-7 3
 Permeația: Q= A*J=798,7 * 10 cm /s

29
VI. Realizarea etichetei, care să includă atât
elemente de marketing, cât si mențiunile legale
conform legislației în vigoare

Etichetele produselor alimentare trebuie sa contina informatii suplimentare, potrivit


unor dispozitii europene din Regulamentul nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor
cu privire la produsele alimentare care au intrat in vigoare in 13 decembrie.

Regulamentul se aplica operatorilor din sectorul alimentar in toate etapele lantului


alimentar, precum si tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final. Acesta a
intrat in vigoare la 12.12.2011 si a devenit aplicabil de la 13.12.2014, exceptand prevederile
privind declaratia nutritionala care se aplica de la 13.12.2016.

1. Informatii obligatorii

Cu titlu de regula generala, Regulamentul impune o lista de mentiuni obligatorii ce


trebuie indicate pe etichetele produselor alimentare. Acestea sunt:
- Denumirea produsului;
- Lista ingredientelor;
- Substantele care provoaca alergii sau intoleranta (precum laptele, mustarul,
cerealele ce contin gluten, ouale, pestele, arahidele etc);
- Cantitatea anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente;
- Cantitatea neta de produs alimentar;
- Data durabilitatii minimale sau data limita de consum;
- Conditiile speciale de pastrare si/sau conditiile de utilizare;
- Numele sau denumirea comerciala si adresa operatorului sau importatorului;
- Tara de origine sau locul de provenienta pentru anumite tipuri de carne sau in
cazurile in care omiterea acestui tip de informatii ar putea induce cumparatorul in eroare;
- Instructiuni de utilizare, in cazul in care omiterea lor ar ingreuna utilizarea corecta
a produsului alimentar;
- Pentru bauturile care contin mai mult de 1,2% de alcool in volum, concentratia
alcoolica dobandita;
- O declaratie nutritionala.

2. Lizibilitatea informatiilor

Aspect esential al noii legislatii, noile norme au in vedere ca etichetele produselor


alimentare trebuie sa fie clare si usor de inteles pentru a le permite consumatorilor sa isi
aleaga produsele in functie de necesitati.

In acest sens, Regulamentul impune respectarea unor dimensiuni minime ale fonturilor
(ca regula generala , inaltimea literei mici este de 1,2 mm) utilizate pe etichete sau ambalaj, in
functie de dimensiunea acestora, in ceea ce priveste informatiile obligatorii. In plus,
informatiile oferite in mod voluntar (ex: sloganuri) nu trebuie sa fie incluse in detrimentul
spatiului disponibil pentru informatiile obligatorii

30
3. Informarea persoanelor ce sufera de alergii

Sub acest aspect, Regulamentul armonizeaza prevederile existente, cu scopul de a


informa persoanele ce sufera de alergii si de a asigura o mai buna protectie a sanatatii
acestora, impunand indicarea substantelor care provoaca reactii alergice sau intolerante atat in
cazul produselor alimentare preambalate, cat si celor care nu sunt preambalate.

In cazul alimentelor preambalate, se impune evidentierea substantei sau a produsului


care provoaca alergii sau intolerante printr-un set de caracteristici grafice care o/il diferentiaza
clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de
fond.
Intrucat obligatia de informare se aplica si produselor alimentare care nu sunt
preambalate, entitati precum restaurante, cantine, societati de catering etc. vor trebui sa se
conformeze de asemenea prevederilor introduse de Regulament.

4. Vanzarea la distanta

In ceea ce priveste responsabilitatea pentru informatiile privind produsele alimentare,


aceasta revine operatorului sub a carui denumire sau denumire comerciala este comercializat
produsul sau daca operatorul nu are sediul in U.E., importatorului de pe piata Uniunii
Europene.

In cazul produselor alimentare oferite la vanzare prin mijloace de vanzare la distanta,


responsabilitatea pentru furnizarea informatiilor obligatorii privind produsele alimentare
inainte de cumparare revine proprietarului site-ului online care ofera spre vanzare respectivele
produse.
In functie de tipul produsului, distingem urmatoarele:

- Produse alimentare preambalate: informatiile obligatorii (cu exceptia datei


durabilitatii minimale sau data limita de consum) sunt puse la dispozitie inainte de cumparare
si apar pe suportul de vanzare la distanta sau sunt furnizate prin alte mijloace corespunzatoare
identificate in mod clar, fara alte costuri suplimentare pentru consumatorul final. In plus, toate
mentiunile obligatorii trebuie puse la dispozitie in momentul livrarii.
- Produse alimentare care nu sunt preambalate: operatorul responsabil trebuie sa
furnizeze doar informatii privind alergenii, exceptand cazul in care prevederile nationale
impun furnizarea in totalitate sau partial a mentiunilor obligatorii prevazute de catre
Regulament. Aceste informatii trebuie sa fie furnizate cu respectarea obligatiilor aplicabile si
in cazul produselor preambalate, descrise mai sus.
Implementarea prevederilor Regulamentului apare deosebit de interesanta in contextul
in care comertul online cu alimente in Romaniaeste in continua crestere, intentia de
cumparare crescand in 2014, conform unor studii recente, cu 27% fata de anul 2011.

31
5. Originea alimentelor

Ca regula generala, indicarea tarii de origine sau a locului de provenienta pe eticheta


produselor alimentare este facultativa, exceptand cazul in care lipsa acestor informatii ar putea
induce consumatorul in eroare cu privire la adevarata tara de origine sau adevaratul loc de
provenienta a produsului alimentar.

O noutate adusa insa de Regulament este extinderea obligatiei de a indica tara de


origine sau locul de provenienta de la carnea de vita, la carnea de animale din specia porcina,
caprina si cea de pasari de curte (proaspata, refrigerata sau congelata). In plus, incepand cu
data de 01.04.2015, etichetarea carnii proaspete, refrigerate sau congelate de animale din
specia porcina, ovina, caprina si de pasari de curte trebuie sa contina indicatii privind statul
membru sau tara terta in care a fost crescut animalul, statul membru sau tara terta in care a
fost sacrificat animalul, precum si codul de identificare a lotului prin care se identifica carnea
respectiva (conform Regulamentului de punere in aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei).

De asemenea, indicarea tarii de origine sau locului de provenienta al ingredientelor


principale este obligatorie si in cazul in care aceste ingrediente provin dintr-un alt loc decat
produsul finit. Cu titlu de exemplu, untul separat in Belgia din lapte danez ar putea fi etichetat
drept „fabricat in Belgia din lapte danez”. In aceste situatii, producatorii mai au optiunea de a
mentiona doar faptul ca ingredientele principale difera de tara unde se realizeaza produsul
finit.

Realizarea etichetei ambalajului secundar

32
Realizarea etichetei ambalajului principal

33
VIII. Bibliografie

1) https://www.archanaskitchen.com/qahwa-arabic-coffee-recipe
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cafea
2) https://www.archanaskitchen.com/qahwa-arabic-coffee-recipe
3) http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/tehnologia-de-obtinere-a-cafelei-1315-
t10.html
4) https://conspecte.com/Merceologia-marfurilor-alimentare/caracterizarea-
merceologica-a-stimulentelor.html
5) http://www.swisspac.ro/ambalarea-cafelei/
6) https://www.cafeajacobs.ro/produse/mixuri-de-cafea/
7) https://www.rondo-ganahl.com/ro
8) https://www.slideshare.net/diadia2/trunchiul-de-piramida-patrulatera-regulata
9) https://cosminpurcar.wordpress.com/2011/09/06/de-ce-se-degradeaza-cafeaua/
10) http://specialitycoffee.ro/content/23-depozitarea-boabelor-de-cafea
http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/anpc_junior/regulament_1169_150218.pdf

34