Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA


MATERIALELOR

 INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE

Determinarea spectrofotometrica a
clorofilei A si B din frunza de
spanac
(SPINACIA OLERACEA)

Lambrea Laura-Mihaela
Grupa 1131/CEPA
Clorofila (în limba greacă cloros însemnând verde) este un pigment de culoare
verde, esențial în procesul de fotosinteză. Este una dintre substanţele fundamentale din natură,
care prin prezenţa sa în celulele plantelor şi algelor, la nivelul cloroplastelor, asigură baza
energetică şi respiratorie aproape tuturor celorlalte organisme de pe Terra. Graţie clorofilei,
plantele verzi sunt organisme autotrofe, iar fotosinteza este cel mai important proces biochimic
de pe Pământ.
În frunzele de spanac clorofila se găsește legată de o proteină, plastina cu care formează o
cromoproteidă, denumită cloropastină, cu o mare stabilitate comparativ cu clorofila pură.
Clorofila se află în membrana tilacoidelor din cloroplaste unde se pare că formează fotosisteme
(denumite fotosistemul I și II, respectiv P680 și P700 după lungimea de undă absorbită)
împreună cu pigmenții. În cadrul acestor fotosisteme clorofila îndeplinește 2 funcții:

 Absorbția luminii
 Transferul energiei către cuplul clorofilei din centrul reactiv al fotosistemului. Lumina
absorbită de către clorofilă determină eliminarea unui electron cu un potențial energetic
foarte mare, electron care în final va reveni la clorofilă dar cu un potențial energetic mult
mai mic. In cadrul acestei reacții clorofila joacă rol de catalizator, molecula de clorofilă
oxidată, revenind din nou la forma inițială prin (re)captarea unui electron.

Primele metode spectrofotometrice de determinare a clorofilei au fost descoperite în urmă


cu 40 de ani de către cei ca Strickland & Parsons (1968) şi Lorenzen (1967), acestea fiind
folosite şi în ziua de astazi.

Pentru a determina clorofila A si B din frunza de spanac am ales metoda spectrofotometrică.


Spectrofotometria este o metodă prin care este măsurată cantitatea de lumină pe care o probă
o absoarbe la o anumită lungime de undă. Cea mai utilă măsură a absorbţiei luminii este
absorbanţa (A). Absorbanţa este măsurată de un instrument denumit spectrofotometru.
Instrumentul este format dintr-o sursă de lumină, un dispozitiv de selecţie a lungimii de undă (o
prismă), o cameră a probei, un detector de lumină, un înregistrator.

Graficul absorbanţei faţă de lungimea de undă este denumit spectru de absorbţie. Pentru
determinarea spectrului de absorbţie al fiecărui pigment în parte se utilizează un extract de
pigmenţi în alcool etilic. Valorile absorbanţei sunt citite pentru lungimile de undă cuprinse între
400 nm şi 700 nm.
Analiza chimică cantitativă în spectrofotometria de absorbţie se bazează pe legea Lambert-
Beer.
Se utilizează o curbă de calibrare (etalonare): A = f(C), trasată pentru probe de concentraţii
cunoscute, în aceleaşi condiţii cu cele de analizat, evident lucrându-se cu aceeaşi celulă şi la o
lungime de undă cât mai riguros monocromatică. Se alege un domeniu de concentraţii, pe care
se pregătesc 5-8 probe cunoscute şi, după trasarea dependenţei, grafic sau analitic, se poate trece
la analiza cantitativă.
Domeniul pe care curba de etalonare este perfect liniară nu este foarte larg (de cel mult o
decadă de concentraţii). De aceea metoda nu poate funcţiona decât strict pe domeniul pentru
care a fost trasată şi, cel mai corect, pe porţiunea de la jumătatea dreptei. Se fac mai multe citiri.
Cu cât eroarea la determinarea absorbanţei este mai mică cu atât eroarea de determinare a
concentraţiei va fi mai coborâtă.
Panta curbei este decisivă în mărimea erorii. Dacă aceasta este foarte mică, eroarea la
determinarea concentraţiei va creşte. De aceea, soluţiile foarte colorate duc automat la erori,
datorită aplatizării curbei la concentraţii ridicate şi ca urmare conţinuturile nu pot fi determinate
exact, recurgându-se la diluări. Dacă diluţia este prea mare apare o creştere a erorii tocmai
datorită diluării, mai precis datorită limitelor determinărilor exacte ale volumelor, lucru ce
trebuie avut în vedere. În concluzie, concentraţiile soluţiilor măsurate trebuie să fie relativ joase.
BIBLIOGRAFIE
 http://www.scritube.com/biologie/FOTOSINTEZA2151420721.php
 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/449094/Pelargonium-crispum
 http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_substan
teClorofila.html