Sunteți pe pagina 1din 6

ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND ACTUL ADMINITRATIV ȘI ACTUL

ADMINISTRATIV FISCAL

Actul administrativ – definiţie, trăsături, condiţii de valabilitate

Actele administrative sunt manifestari unilaterale de vointa, facute cu scopul de a


produce efecte juridice a caror realizare este garantata de puterea publica cu care sunt
inzestrate autoritatile a.p.
Clasificare :
a. dupa criteriul intinderii efectului juridic :
normative
indiviaduale: - prin care se stab dr sau obligatii
- prin care se confera un statut pers
- prin care se aplica constrangere adm
-jurisdictionale
b. dupa criteriul organului de la care emana:
a) acte emise de aut. a p.
b) emise de alte org ale statului
c) acte emise de baza unei imputernici exprese a legii

Regimul juridic presupune ansamblul regulilor de fond şi de formă care dau particularitate unor
acte juridice în circuitul juridic.
În cazul actelor administrative avem în vedere condiţiile de valabilitate/validitate ale
acestora, elementul central reprezentându-l legalitatea care este analizată în mod diferit de
doctrină în raport cu oportunitatea. Astfel, pot fi identificate două curente:
 Curentul de gândire susţinut de Şcoala de la Cluj - conform căruia legalitatea este
calificată ca o condiţie de valabilitate a actelor administrative, alături de oportunitate
 Curentul de gândire susţinut de Şcoala de la Bucureşti – conform căruia oportunitatea este
ea însăşi o condiţie de legalitate
A.Iorgovan defineşte legalitatea (doar a actelor administrative, s.n.) ca fiind
obligativitatea conformării actelor administrative cu dispoziţiile constituţionale, cu

1
legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative ce au o forţă juridică
superioară. Pe de altă parte, oportunitatea, precizează doctrina occidentală, se regăseşte
chiar în puterea discreţionară de care dispune administraţia şi constă în acea marjă
de libertate, de apreciere lăsată la latitudinea funcţionarului public de a alege între
mai multe căi posibil de urmat pentru a ajunge la scopul stabilit de legiuitor.
Aşadar, dacă în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative, aprecierea acesteia se
face prin raportarea actului în cauză la actul juridic având o forţă juridică superioară,
inclusiv legea, în ceea ce priveşte aprecierea caracterului oportun, un asemenea criteriu
lipseşte cu desăvârşire.
Doctrina postbelică a considerat că noţiunea de oportunitate este o caracteristică a actului
juridic care defineşte o trăsătură specifică a acestuia numită şi actualitate, aceasta din
urmă exprimând deplina concordanţă , în cadrul şi în limitele legii, a actului cu sarcinile
care revin organelor administrative.
Ţinând cont de actuala Constituţie, de legislaţia în materie în vigoare, cât şi de doctrina
occidentală şi românească, precum şi de practica instanţelor, putem aprecia că, indiferent
cum privim oportunitatea in raport cu legalitatea, judecătorul în contencios administrativ
are dreptul să verifice dacă administraţia publică nu a acţionat abuziv, contrar interesului
public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.
Prin urmare, dintr-o asemenea perspectivă, condiţia oportunităţii va apărea ca un
subsistem al condiţiilor de legalitate, în sensul larg al termenului, iar excesul de
oportunitate va fi stabilit de judecător tocmai prin raportare la scopul legii .
Menţionând distincţia dintre cele două puncte de vedere, cel fundamentat la Cluj, potrivit
căruia strict necesară este respectarea condiţiilor de legalitate, şi cel fundamentat la
Bucureşti, potrivit căruia, strict necesară este şi respectarea condiţiei oportunităţii,
înţeleasă ca o consecinţă a aprecierii organului administraţiei publice, V. Prisăcaru este de
părere că această condiţie a oportunităţii apare, de regulă, în legătură cu actele
administrative normative, nu şi cu actele administrative individuale. Se susţine astfel că, în
privinţa emiterii actelor administrative individuale, aprecierea autorităţii emitente este
ţinută de îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, de către solicitant ori de către cel căruia îi
este destinat actul, şi nu de alţi factori.

2
În ceea ce priveşte condiţiile de legalitate ale actelor administrative, acestea sunt
extrem de numeroase şi variate, fiind de multe ori prevăzute expres pentru actul
administrativ în cauză sau pentru categoria din care acesta face parte.
Se va putea, astfel, distinge între condiţii generale de legalitate şi condiţii specifice de
legalitate, pe considerente de oportunitate.
 În sfera condiţiilor generale de legalitate pot fi reţinute:
a) actul administrativ să fie emis în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile
adoptate de Parlament, cu toate actele normative cu forţă juridică superioară
b) actul administrativ să fie emis de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale;
c) actul administrativ să fie emis în forma şi cu procedura prevăzute de lege.
Din această enumerare, se poate lesne constata că, în timp ce prima condiţie reprezintă o
condiţie de fond, ultimele două sunt condiţii formale ale actelor administrative.
Un autor din doctrina postbelică, Tudor Drăganu, a sesizat că aceste condiţii nu reprezintă
în totalitate decât elemente ale unei singure condiţii, care se exprimă în obligaţia ca aceste
acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale in vigoare.
 În sfera condiţiilor specifice de legalitate, pe considerente de oportunitate, vom înţelege
interesul public ocrotit de lege, fără a pune semnul egalităţii între scopul legii şi spiritul
acesteia. Scopul legii reprezintă "limita legală" a dreptului de apreciere (a oportunităţii),
limită la care se raportează judecătorul în contencios administrativ pentru a stabili
caracterul ilegal al unui act administrativ, adică excesul de putere.
Astfel, doctrina franceză consideră că scopul legii - interesul public este un element ce
ţine de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce ţin de
oportunitate.
Limitele dreptului de apreciere de care beneficiază autorităţile administraţiei publice cu
ocazia elaborării actelor administrative sunt determinate chiar de lege şi de celelalte acte
normative pe care trebuie să le aplice. Prin urmare, un act ilegal, dar oportun, nu este
valabil. Este posibil totodată ca un act juridic superior să fie legal şi oportun dar, un act
inferior, deşi emis pe baza celui superior, să fie inoportun.
Act administrativ fiscal, definiție - înscris oficial emis de organul fiscal competent în aplicarea
legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Actul
administrativ fiscal se emite în formă scrisă şi trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii:

3
denumirea organului fiscal emitent, precum şi numele, respectiv semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului fiscal emitent; data la care a fost emis şi
data de la care începe să-şi producă efectele; datele de identificare a contribuabilului sau a
persoanei împuternicite de acesta; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt şi
temeiul de drept; menţiuni privind audierea contribuabilului; termenul în care poate fi contestat
actul şi organul fiscal la care se depune contestaţia. Comunicarea actului administrativ fiscal se
poate face personal contribuabilului (la sediul organului emitent), prin intermediul unor persoane
împuternicite ale organului fiscal sau prin poştă (cu scrisoare recomandată cu confirmare de
primire) la domiciliul fiscal al contribuabilului, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-
mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii
acestuia. în cazul în care contribuabilul sau persoana împuternicită de acesta lipseşte de la
domiciliul fiscal ori refuză să primească actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin
publicitate. Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului
fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ
în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. în
cazul actelor administrative emise de compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de
internet a autorităţii administraţiei publice locale respective, în lipsa paginii de internet proprii,
publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. în toate cazurile, actul
administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.
Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt
aplicabile în mod corespunzător. Legalitatea actului administrativ fiscal este supusă controlului
exercitat de organul administrativ fiscal competent să soluţioneze contestaţia în cadrul unei
proceduri prealabile sau de către instanţa de contencios administrativ şi fiscal. Sunt asimilate
actul administrativ fiscal, fiind supuse aceluiaşi regim juridic: a) soluţia fiscală individuală
anticipată (actul administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea
soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt
viitoare); şi b) acordul de preţ în avans (actul administrativ emis de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea
condiţiilor şi modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade
determinate de timp, preţurile de transfer în cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate)

4
act administrativ fiscal, definiție - actul administrativ fiscal este definit prin art. 41 C. proc. fisc.,
reprezentând actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea,
modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Sunt acte administrativ fiscale:
decizia de impunere, declaraţia fiscală, certificatul de înregistrare, certificatul de cazier fiscal,
decizia de restituire, decizia privind măsuri de îndeplinit, notă de compensare, notă de scădere,
decizia de soluţionare a unei contestatii etc. Nu sunt acte administrativ fiscale actele
premergătoare: Raportul de inspecţie fiscală, Procesul-verbal de control şi nici Adresele de
înştiinţare.
Conţinut. Cu privire la conţinutul actului administrativ fiscal, art. 43 alin. (2) C. proc. fisc.
stabileşte o serie de elemente obligatorii, care pot fi grupate astfel: elemente de identificare a
organului fiscal emitent; elemente (nume/denumire, domiciliu/sediu) de identificare a
contribuabilului; obiectul actului administrativ fiscal; temeiurile emiterii în fapt şi în drept;
posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul competent a primi
cererea; menţiunea privind audierea contribuabilului şi poziţia acestuia; data şi locul emiterii,
semnătura şi ştampila emitentului.
Tipuri de acte administrativ fiscale. În principiu, cele mai cunoscute acte administrativ fiscale
sunt declaraţia fiscală şi decizia de impunere. Pe lângă acestea, mai amintim: declaraţia de
înregistrare fiscală, certificatul de înregistrare fiscală, certificatul de înregistrare în scopuri de
TVA; somaţia, procesul-verbal de sechestru, decizia de măsuri, decizia de anulare din oficiu a
înregistrării în scopuri de TVA, nota de compensare etc. Astfel, actele administrativ fiscale ar
putea fi organizate în mai multe categorii: titluri de creanţă, acte de autorizare şi acte de
executare voluntară ori silită.
Forma. Raportat la aspecte de formă, se aplică regula formei scrise, condiţie cerută ad
validitatem, actul administrativ fiscal având caracter autentic.
Comunicară. Pentru opozabilitate, actul administrativ fiscal este supus procedurii comunicării,
conform art. 44 C. proc. fisc. Formele de comunicare sunt multiple şi se raportează la situaţia de
fapt şi la tipul actului administrativ fiscal. Procedura se completează cu prevederile Codului de
procedură civilă privind citaţiile şi comunicarea actelor de procedură.
Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului, dacă se asigură
primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu

5
confirmare de primire. Actul administrativ fiscal poate fi comunicat şi prin alte mijloace cum
sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură
transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia şi dacă
contribuabilul a solicitat expres acest lucru.
În subsidiar, dacă comunicarea directă nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
Efecte. Principala funcţie a actului administrativ fiscal este consemnarea unui raport juridic ori a
unor modificări în acest raport: constituirea creanţei (decizia de impunere, decizia de restituire),
stingerea acesteia (chitanţa, nota de compensare) ori o altă procedură (proces-verbal de stabilire
accesorii, avizul de inspecţie fiscală).
gatorie) şi contestarea judiciară (accesibilă doar după contestaţia administrativă).
Referitor la obiectul contestaţiei, Codul de procedură fiscală dispune prin art. 205: împotriva
titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula
contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la
acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin
lipsa acestuia, în condiţiile legii. Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost
lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.