Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tratat de Hidrotermoterapie PDF
Tratat de Hidrotermoterapie PDF
Definiţie: aplicarea apei simple, printr-un număr variat de proceduri locale sau
generale, în scop proflilactic sau curativ de recuperare, la diferite temperaturi și stări
de agregare diferite .
Se includ și procedurile ce utilizează adăugarea în apa simplă a unor ingrediente
chimice, plante medicinale sau alte mixturi cu efecte terapeutice dovedite și
recunoscute științific ca adjuvanți în terapia diverselor patologii indicate, precum și
proceduri termice (aer cald, nămol, parafină, fango, parafango) care acționează
terapeutic numai pe baza reacției organismului la cald.
Clasificare
1. împachetări
2. fricțiuni
3. afuziuni
4. comprese
5. hidrofoare
6. băi
7. dușuri
8. spălări
9. perieri
Apa este un mediu fizic indispensabil vieții pe Pământ, fiind folosită și ca agent
terapeutic din cele mai vechi timpuri, interacționând prin interfața tegumentului cu
întreg organismul imersionat ale cărui reacții sunt adjuvante în terapia unor afecțiuni
putându-le influența și prin excitantul termic.
Caracteristicile apei:
Funcțiile tegumentului
Tegumentul fiind interfața între organism și mediul extern, posedă un bogat aparat de
neurorecepție termică, pentru rece fiind receptorii Krause, iar pentru cald receptorii
Ruffini.
Proprietățile cele mai importante, din acest punct de vedere, sunt următoarele:
1. Recepționează excitațiile termice prin aparatul neuroreceptor, care
transmise sub forma de stimul nervos pe căile aferente, ajung la ariile
senzitive corticale, și de acolo , prin căile eferente, se întorc la organele
efectoare determinând fenomene vasomotorii, secretoare, neurovegetative
sau reflexe (de aparare).
2. Influențează schimburile de caldură
3. Influențează termoreglarea prin funcția glandelor sudoripare care se
adaptează nevoilor acesteia, în sensul creșterii sau scăderii pierderilor de
apă din tegument.
4. Influenţează schimburile minerale, prin eliminarea mai ales a
substanţelor minerale şi a acizilor aflaţi în straturile superficiale ale
tegumentului.
5. Participă în procesele de aparare şi imunitate, fiind prima barieră
împotriva agenţilor şi energiilor externe patogene.
6. Absoarbe din mediul de contact (apa minerala,peloizi,etc.) anumite gaze şi
substanţe organice sau minerale cu acţiune locală şi generală importantă în
procesele de reparaţie şi vindecare sau menţinere a homeostaziei cu rol
benefic în terapia anumitor patologii sau în profilaxie.
7. Influențează repartiţia sângelui
3. Radiaţia - dupa legea lui Stephan Beltemann – toate corpurile emit radiaţii
infraroşii-roşii, energia totală este egală cu puterea a patra a temperaturii absolute a
corpului respectiv. Corpul următor emite radiaţii infraroşii- roşii sub formă de fotoni
cu lungime de 5-20 microni. Radiaţiile sunt absorbite de corpuri din mediul ambiant.
4. Evaporarea apei – 1 litru de sudoare degajă 580 calorii. Acesta conţine apă, sare
(NaCl-33 meq‰), uree (0,33 g%), acid uric, amoniac, aminoacizi şi acizi lactici.
Secreţia este de 1,5 l / h, sau 8-14 l / 24 h. Zonele accentuate de evaporare sunt: axila,
picioare, gambe, coapse, trunchi, membre superioare, faţă, iar cele reduse sunt: ceafa,
fruntea, spatele şi antebraţele. Pentru trunchi evaporarea este de 50%, iar pentru cap
este de 25%. Evaporarea pulmonara este de 5- 14 grame vapori apa / h= 5-8 calorii /
h. Perspiraţia insensibila reprezintă difuziunea pasivă continuă de 18- 20 g / h=10-15
calorii / h. Eliminarea este sub controlul corticosuprarenalei. Glandele sunt ocrine
(plantă, palme ) – cu reglare simpatică colinergică şi apocrine (în axilă şi pube) cu
inervaţie adrenergică. Transpiraţia este un proces activ influenţat de bradichinine.
Receptorii la cald, Ruffini, au prag de perceptie 1 / 1000; sunt mai puţini ca
număr,mai profunzi cu descărcare maximă la o temperatura >37,3˚C; maximul lor de
acţiune fiind la 38- 43˚C. Au flux termic constant şi 5 impulsuri pe secundă.
Mecanismul central este reprezentat de excitarea centrilor hipotalamici anteriori cu
vasodilataţie cutanată şi hipersecreţia glandelor cu evaporare .
Receptorii la rece, Krause, au prag de percepţie 1/4000, sunt mai mulţi (13- 15
antebraţ), acţionează între 27-38 ˚C prin excitare hipotalamică anterioară, producând
vasoconstricţie cutanată, oprirea funcţiilor glandelor producând termogeneza
netremurândă şi apoi tremurândă. Rol primordial îl au receptorii periferici.
În condiţii de neutralitate termică şi fără efort fizic deosebit, 1/3din energia calorică e
produsă prin termogeneza centrală de către viscere prin reacţii de oxidoreducere şi
metabolism celular bazal. În condiţii de efort fizic sau la frig, calorigeneza şi
termogeneza se realizează majoritar prin contracţie musculară.
Deci,reactia in termoterapie din locala poate deveni regionala sau chiar generala
Pentru a compensa modificările de mai sus, intervin adaptari ale debitului circulator,
direct proporţinale cu gradientul termic si capacitatea de transport a sângelui,astfel:
- de la 18 - 19 C cind se realizeaza vasoconstricţie maximă pina la 30 C si
vasodilataţie maximă, reglarea se face prin cantitatea de sânge din periferie, existând
o relaţie matematică între temperatura şi debitul circulator cutanat ,realizand
termoreglarea.
a. 28 - 30C , există vasodilataţie maximă şi debit sanguin periferic maxim,
intervine termoliza si mecanismul evaporativ al secreţiei sudoripare.
b. 18 - 20 C,există vasoconstricţie maximă dar aici intervine şi rezistivitatea
ţesutului adipos
c. 15 - 16 C ,intervine termogeneza si termurăturile (contracţii musculare).
7.Viteza undei pulsatile in aorta. Sub influenta diferitelor temperaturi, viteza undei
pulsatile se modifica. Sub influenta excitantului cald creste cu 17- 18%, iar sub
influenta excitantului rece scade cu 4-5%.
8.Munca inimii . Excitantul cald mareste munca inimii prin cresterea volumului-
bataie si a minut- volumului. Se inregistreaza o crestere cu aproximativ 30% la
temperatura de 39º si cu 40% la proceduri hiperterme.La cele reci de 28º, minut-
volumul scade cu 25%. Cresterea si scaderea minut- volumului depind de
frecventa pulsului, fiind direct proportionale cu cresterea lui in baile calde si
scaderea in cele reci.
Tensiunea arteriala . In functie de temperatura, tensiunea arteriala sufera o serie de
modificari,mai ales in aplicatii generale de genul bai, impachetari, :
a. In baile calde (36- 40 ºC), tensiunea sistolica scade cu valori
neinsemnate, iar cea diastolica marcheaza coborari importante
b. In baile fierbinti la peste 40ºC, tensiunea sistolica creste
proportional cu cresterea temperaturii, iar cea diastolica ramane
neschimbata sau creste intr-o masura foarte mica
c. In baile reci cresc ambele tensiuni,dar cel mai mult creste cea
diastolica
d. In baile partial ascendente, tensiunea sistolica si diastolica raman
neschimbate
e.Aplicatia brusca de proceduri calde si hiperterme locale sau generale
produce vasoconstrictie profunda severa cu cresterea brusca a valorilor
tensionale globale si risc la bolnavii hipertensivi.
Se pot obtine atat accentuarea functiilor unor glande cu hipofunctie secretoare, cat si
reducerea producrii de hormoni la cele cu hiperfunctie.In hiperfunctiile tiroidiene se
obtin ameliorari evidente prin proceduri de hidroterapie care se traduc mai ales prin
echilibrarea diferitelor mecanisme vegetative dereglate. Metabolismul bazal si
iodocaptarea vor pune in evidenta si modificarile cantitative ale glandei in caz de
hiperfunctie sau hipofunctie tiroidiana.Suprarenala reactioneaza si ea la tratamentul
hidroterapic, printr-o eliminare crescuta de 17- cetosteroizi.Hipofunctia glandelor
sexuale poate sa fie ameliorata simtitor cu ajutorul procedurilor de hidroterapie.
Se remarca de asemenea o mai buna toleranta la hidratii de carbon, la bolnavii
diabetici, fapt ce explica o buna influenta a hidroterapiei asupra pancreasului.
Reactia in hidrotermoterapie.
Cand prescriem proceduri din acest arsenal terapeutic, este necesar sa tinem cont de
citeva elemente clinice si anume:
1. clasificarea tipurilor dupa Lampert, in functie de reactivitate si efectele asupra
circulatiei subiect tip A- microkinetic si tip B – macrokinetic
2. aprecierea modificarii pulsului
3. senzatiile subiective ale bolnavului
4. reactiile dermovasculare
5. starea initiala a deficitului caloric al cojii
I. HIDROTERMOTERAPIA (HTT)
►TERMOREGLAREA (TR)
♦ Fiziologia termoreglării
A. Zonele fiziologice ale TR organismului
a) Zona periferică (coaja) poikilotermă
Conţine
1. tegumentul cu - foliculi piloşi
- glande sudoripare ce participă la termoliză (TL) prin evaporare
- bogaţi senzori
tactili
termici (Krause pentru rece şi Ruffini pentru cald) cu 2 aspecte:
- funcţia senzorială:se recepţionează valori absolute de temperatură (T)
- funcţia de TR: se recepţionează modificări de T ale mediului exterior
pentru cald:modificări de 1/1000 °C/unitatea de S, cu timp de latentă = 100 min.
până apariţia mecanismele vasomotorii
pentru rece: modificări de 4/1000°C/unitatea de S, cu timp de latenţă = 60 - 70 min
până apariţia mecanismelor vasomotorii
2. ţesutul adipos: are o circulaţie mai bogată decât cea necesară numai pentru
nutriţie
3. extremităţile:
* cu comportament termic veridic: - în mediul rece: reci inclusiv conţinutul
- în mediul cald: homeoterme cu excepţia
tegumentului şi a ţesutului celular subcutanat
* cu particularităţi ale circulaţiei: - cantitativ: circulaţie crescută cu mult peste nivelul
necesar nutriţiei
- calitativ: glomi arterio - venoşi (structuri arterio
-venoase) ce ocolesc capilarele şi în condiţii de T apare discontinuu o vasodilataţie
necesară pentru păstrarea integrităţii membrului = hunting reaction
Funcţiile ZP
1. Tampon ce permite ca un corp care prod Q să rămână la o T constantă într-un mediu
cu T variabilă
- Izolator caloric variabil în funcţie de circulaţie
vasodilataţie: se pierde Q prin pierderi convective
vasoconstricţie: se pierde Q prin pierderi convective
- Izolator caloric datorită rezistivităţii termice bune cu tegum ce determină
evitarea pierderilor conductive
- Comutator al ţesutului adipos într-un strat izolator datorită rezistivităţii
termice + conductibilităţii termice = în condiţii de vasconstricţie
pierderile de Q
- Receptor caloric
- Efector al răcorii prin evaporarea secreţiilor glandelor sudoripare: 1l
H2O/580 Cal (562 valorii din tegum şi 17 calorii din aer)
2. Mecanismele hemeostatice au anumite limite, dincolo de care mecanismele de TR
fizică nu mai sunt suficiente şi intervine
- Hipertermia = T centrale când de T depăşeşte anumite limite
- Hipotermia T centrale când de T depăşeşte anumite limite TG
(termogeneză) netremurândă = arderilor metabolice şi tisulare la nivelul
fibrei musculare dar fără contracţii vizibile + metabolismului hepatic
TG tremurândă = metabolismului muscular cu apariţia de contracţii
puternice şi sacadate, ce pun în valoare bazinul termogenetic al muşchilor
b) Zona centrală (miezul) hemeotermă
Caracteristici
1. conţine:capul, toracedle, abdomenul, pelvisul + conţinutul lor
2. nu are o vesculozitate de TR ci doar o circulaţie funcţională care nu
reacţionează consensual ca în ZP (nu există o reactivitate a circulaţiei
respective în funcţie de T) ci prezintă modificări compensatorii ale
modificărilor circulaţiei periferice ( ce reacţionează în funcţie de stimulul
termoterapic aplicat în ZP) conform legilor modificării circulaţiei sistemice
(Dastre - Morat modificată de Hauffe şi Kiricinski)
circulaţia splahnică: este prima care intră în joc
circulaţia pulmonară: este a doua care intră în acţiune
circulaţia renală: este a treia care intră în joc dacă circulaţia splalnică şi pulmonară
nu fac faţă solicitărilor
circulaţia coronariană: intervine dacă există solicitări ale cordului
circulaţia cerebrală: nu prezintă variaţii fiind foarte fixă
Funcţiile ZC în TR
1. T nu este egală fiind mai în zona de termoproducţie (ficat) iar egalizarea ei se
face prin amestecul sângelui în cavităţile corpului şi apoi se destribuie sânge cu
aceeaşi T
2. nu prezintă senzori şi de aceea Q endotisculară produsă prin mecanisme de
diatermie (US) este remanentă datorită lipsei mobilizării circulaţiei
3. modificările de T în ZC induc
acumularea de Q în ZC în următoarele situaţii
producţie metabolică foarte =efortul
în condiţii patologice de producţie de Q pe termen lung = hipertiroidie cu
metabolismului bazal
Q când funcţia de TL nu face faţă = izolare termică prin îmbrăcăminte
neadecvată cu acumularea Q metabolice
mediul înconjurător este prea cald
aport de Q din exterioe prin metode termoterapice
T nucleului când pierderea de Q Q produsă de nucleu
mediul foarte rece (după ce se pierde Q din ZP)
producţie de Q = hipotiridie cu metabolismului bazal
raporturile fiziologice de TR sunt alterate prin intervenţia unor factori externi
= baie rece de CO2 cu T =30 - 32 C şi CO2 dizolvat are acţiune chimică ce
determină vesodilataţie periferică în teritoriul de reglare (tegument) împotriva
gradientului normal (bolnavul nu simte nimic pentru că receptorii se găsesc în
tegumentul cald aflat în vesodilataţie iar ZC nu are receptori)
B. Mec circulatorii de reacţie sistematică la aplicaţii termoterapice
1. Legea reacţiei consensuale Ottfried - Müller: toată circulaţia funcţională
periferică (de TR existentă în ZP) reacţionează în acelaşi fel în funcţie de
stimul
2. Legea Dastre - Morat cu modificările lui Hauffe: vasele sang înainte de
ramificarea lor în parenhimul organelor se comportă antagonic faţă de
vasele circulaţiei periferice şi după intrarea lor în parenhimul organelor se
comportă consensual cu vasele din tegument
3. Legea reflexului consensual metameric Kiricinscki: la aplicarea stimulului
procesul vascular se răspândeşte prin reflex metameric în zona
metamerului corespunzătoare (ce conţine tegum, ţesut celular subcutana,
muşchi, ţesut prefund, organ profund)
C. Schimburile de Q ale organismului cu mediul
a) Transferul conductiv :transfer molecular din aproape în aproape = 0,33 - 0,25
cal/min/m2S corp
1. corpul nostru se comportă ca un corp cald iar mediul este de regulă, mai rece decât
organismul mediul din jur preia o parte din Q prin transfer conductiv
- aerul are termoconductibilitate pierderi de T
- lichidul (apa) are termoconductibilitate de 20 – 30 ori decât cea a aerului
pierderi de T
- solidul (pământ, metal) are termoconductibilitate pierderi de T
2. apare un flux de Q spre exterior şi care este:
* direct proporţional cu gradientul de T
* invers proporţional cu rezistivitatea calorică a tegumului (variabilă in funcţie de
conţinutul de sânge în tegument) şi rezistivitatea corpului cu care ne aflăm în contact
-aerul: moleculele de aer sunt fixate de tegum prin tensiune superficială şi având
rezistivitate conductibilitate
- apa: apar molecule aderente de tegument şi având rezistivitate conductibiltate
3. valoarea schimbărilor conductive depind şi de convecţia externă (mişcarea
moleculelor din aer):moleculele aderente de corp sunt înconjurate de alte straturi de
molecule, care vor înlocui stratul de aer încălzit anderent de corp mişcări
convective cu pierderi conductive
b) Transferul convectiv
1. convecţia externă: mişcarea moleculelor de aer
2. convecţia internă: fluxul sanguin (mecanismul fiziologic al TR)
c) Transferul prin radiaţie : orice corp cu T - 276 C emite radiaţii IR conform legii
lui Boltzman : I = x4 (putere absolută în C) şi la T obişnuite se pierd 5 cal/oră/m2S
corp/C diferenţă
d) Transferul prin evaporare (evaporarea a 1L H2O la T= 35 C necesită 58 cal = 563
cal din tegument + 17 cal din aer)
1. perspiraţie insensibilă = 18 - 25 g H2O/oră = 10 - 15 cal/oră
2. evaporarea la nivel respirator = 5 - 14 g vapori H2O/oră = 3 - 8 cal/oră
3. evaporere activă prin secreţie sudoripară = 1 - 1,5 L/oră în situaţii acute = 569 -
900 cal/oră
D. Termografie clinică
a) Temperatura
1. Centrală (TC) : 37 C, măsurabilă prin temperatură - sublinguală (gura perfect
închisă)
- rectală (să nu existe conţinut
în rect)
- timpanică (pentru cercetări
de mare fineţe măsurată cu
termistor = termocuplu + galvanometru cu scară centrală)
2. Medie centrală (TMC): 34 -35 C determinată prin formula Hardy - Dubois= se
măsoară T în 7 puncte (fiecare punct reprezentând o anumită cotă) şi apoi se face
media ponderată
3. Mediului (TM): 25 C, măsurată cu psihrometrul (dublu termometru = termometru
uscat + termometru umed prin înfăşurarea în tifon umed)
b) Gradientul de T
1. Intern (GTI): TC -TMC =37 C --34 - 35 C 2 - 3 C
2. Extern(GTE):TMC - TM = 34 - 35 C --25 C 9C
în trepte a T cu existenţa GTI şi GTE posibilitatea eliminării Q metabolică
c) Deficitul caloric al ZP =cant de Q care adăugată ZP ar face-o să ajungă la TC = 40 -
50 calorii
E. Comportamentul TR
a) Circumstanţele
1. În mediul rece: TC = 37 C, TMC = 34 C, TM = 18 C GTE (de la 9 la 16
C) fluxul termic foarte mult şi pierderile de Q deficit caloric
TMC la aproximativ 30 C (GTE rămâne ) GTI sângele pierde o
cantitate de Q în suprafaţă (există riscul unei hipotermii dar intervine
convecţiei interne) vesoconstricţie cu cantităţii şi fluxului sanguin
2. În mediul cald : TC = 37C, TMC = 34C, TM = 30C GTE (de la 9 la 4
C) pierderea de Q la 1/2 (s-ar acumula T în ZC, dar intervine convecţiei
interne) TMC GTI sângele nu mai pierde decât 1/2 din Q metabolică
vasodilataţie cu dublarea flux sanguin.
b) Deci GTE influenţează GTI
1. pentru a compensa modificările de mai sus, în capacitatea de transport a sângelui
intervin modificări în debitul circulator, direct proporţinal cu gradientul =
capacitatea de transport a sângelui
2. de la 18 - 19 C (vasoconstricţie maximă) la 30 C (vasodilataţie maximă)
reglarea se face prin cantitate de sânge din periferie, existând o relaţie matematică
între TMC şi debitul circulator cutanat la TM
d. 28 - 30C = există vasodilataţie maximă şi debit de sanguin periferic maxim
intervine TL = mecanismul evaporativ al secreţiei sudoropare
e. 18 - 20 C = există vesoconstricţie maximă dar aici intervine şi rezistivitatea
ţesutului adipos
f. 15 - 16 C = intervine TG = termurăturile (contracţii musculare)
F. Reacţia în HTT
a) Caloraţia tegumentului sângele din vesele cele mai superficiale ale
tegumentului ( plexuri venoase subpapilare superficiale) + tipul de sânge care
circulă:
1. Palid:
plexurile venoase nu conţin sânge
situaţii = vasoconstricţie, stări emotive, la rece dacă tegumentul era deja răcit
2. Roşu - roz:
plexuri ven umplute cu sânge în care predomină arii Htt
situaţii - cald vasodilataţie sângele este şuntat şi umple plexurile
venulare
- rece pe tegumentul încălzit în prealabil (în hidroterapie)
vesoconstricţie produsă pe
structuri mai mari sângele bogat în O2 stagnează
rece + factor mecanic (baie rece + prosop aspru) vasodilataţie produsă de
histamina eliberată prin
degradare mascocitară
3. Cianotic:
plexuri venoase umplute cu sânge în care predomină Hb redusă
situaţii - afecţiuni cardio-vasculare: sângele în totalitate conţine Hb redusă
- frig după o vasoconstricţie îndelungată = sângele sărăceşte în O2,
stagnează în plexuri
şi nu există aport proaspăt
b) Clasificarea tipologică Lambert
1. Tip A microkinetic
răspunsuri instalate lent, ce sunt slabe dar se menţin timp îndelungat
acropoikilotermici = extremităţi reci şi tendinţă la vesoconstricţie aplicăm cu
atenţie întâi cald şi apoi rece moderat, hipertermia de durată nu este indicată
datorită riscului de colaps
2. Tip B macrokinetic
reacţii ce se instalează rapid, sunt puternice şi intense, de durată
T periferice acrale tind să se apropie de TC : cu extremităţi calde şi vesodilataţie
periferică este indicată aplicarea de rece la extremităţi, ei răspund foarte
intens consensual (puternic şi pe zone întinse)
c) Aprecierea reacţiei în HTT
1. Aprecierea modificărilor de puls
cu 10 - 20 b/min în cursul unor proceduri de termoterapie generală = reacţie
favorabilă
la 120 - 140 b/min sau pulsul devine neregulat în cursul unor proced de
termoterapie generală = reacţie nefavorabilă
2. Aprecierea coeficientului Hildebrand = coeficientul puls/respiraţie
N= 80/16 = 4
dacă coeficientul 4 = toleranţă moderată la procedura respectivă
3. Aprecierea senzaţiilor subiective ale bolnavului
durerea în extremităţi la rece, în timpul producerii
- considerată ca reacţie normală dacă dispare la sfârşitul procedurii
- dacă persistă după procedură şi se însoţeşte de paluare, cianoză, frig în
extremităţi atunci reacţia este anormală si se întrerupe tratamentul
senzaţia de arsură la procedurile fierbinţi
- pe suprafaţă limitată ea trebuie suportată de bolnav
- dacă apare însă durere în extremităţi la vascularii periferici/precordială la
coronarieni/abdominală se întrerupe tratamentul
semnele ce apar tardiv după procedură: tulburări de somn, apetit, TR ce sunt
semne ale tulburărilor de reglare datorită supradozării şi trebuiesc diferenţiate de
reacţia (criza) balneară
4. Aprecierea reacţiei dermo – vasculare(RDV)
RDV bună: vasodilataţie cu aflux de sânge, culoare roz - roşiatică a pielii,
încălzire tegumentului chiar la aplicţii reci, senzaţia de plăcut, dispariţia în 2 - 5 sec. a
unei pete albe post digitopresiune tegumentară ( metoda Dalmady)
RDV negativă: piele de găină, tegument palid- cianotic, senzaţia de frig sau chiar
frisoane, posibilitate asocierii de semne generale (moleşeală, cefalee, inapetenţă,
insomnii), dispariţia în 8 - 9 sec a unei pete albe post digitopresiune tegumentară
( metoda Dalmady)
►MIJLOACELE ŞI TEHNICA HTT
1. Compresele
Definitie:sunt cele mai simple si mai raspandite proceduri de hidroterapie.Ele se
realizeaza cu ajutorul unor bucati de panza, variate ca forma si dimensiune, inmuiate
in apa de diferite temperaturi si aplicate asupra diverselor regiuni ale corpului.
Clasificare:
Tehnica de aplicare
A. Reguli generale
1.Compresele reci
Tehnica de aplicare:
2.Compresele calde
3. Comprese alternante
Tehnica de aplicare:
4. Comprese cu aburi
Tehnica de aplicare
1.Comprese la cap
Tehnica de aplicare:
Modul de actiune
Indicatii
O remarca pentru compresele reci la ceafa este aceea ca, pe langa actiunea
locala, au si o actiune generala, reflexa, la distanta, asupra activitatii inimii,
respiratiei si sistemului nervos, in sensul sedarii.
Compresele calde la cap se indica in nevralgii acute sau cronice, migrene,
datorita angiospasmelor, dureri cu caracter reumatismal.
3.Comprese la gat
Tehnica de aplicare:
Indicatii:
4.Comprese la torace
Materiale necesare: bucati de panza de forma triunghiulara cu latura de 130 de
cm.
Tehnica de aplicare
Indicatii :
Compresele reci la torace se indica in: hemoptizii, procese acute ale organelor
di cutia toracica ca bronsite, congestii pulmonare, pneumonii,etc.
Compresele calde la torace se aplica potrivit aceleasi tehnici, cu ajutorul
panzei triunghiulare inmuiata in apa calda.Sunt indicate in mialgii si nevralgii
cronice intercostale, bronsite si pleurite cronice cu resturi de exudate si
aderente pleurale, spasme ale organelor abdominale( colite, colecistite).
Compresele stimulante la torace( comprese cruciate)
Tehnica de aplicare:
Indicatii:
Tehnica de aplicare
Se impatureste compresa in 5- 6 straturi, se moaie in apa, se stoarce si se
aplica pe regiunea precordiala. De obicei se aplica reci. Se pot combina cu
pungi de gheata sau hidrofoare cu apa rece.
In timpul aplicarii, bolnavul sta in pozitie culcata,este impachetat intr- un
cearsaf uscat si este bine acoperit.
Compresele reci se aplica la inceput pana se stabileste felul de reactie a
bolnqavului, de 2-3 ori pe zi, timp de 10- 15 minute, apoide 1- 2 ori pe zi cate
1- 1 ½ ora, daca raspunsuleste corespunzator.
Tehnica de aplicare:
Se ia prosopul sau compresa si se inmoaie in apa rece sau calda, se stoarce si
se aplica pe trunchi, cuprinzand regiunea dintre axila si pubis, bolnavul fiind
culcat.
Mod de actiune
Actiunea este asemanatoare cu a compreselor reci si calde aplicate pe torace,
cu deosebirea ca aici suprafata interesata este mai mare.
Indicatii:
Compresele reci la tunchi sunt indicate in stari febrile, hemoptizii, inflamatii
acute ale organelor toracice.
Compresele calde la trunchi au aceleasi indicatii ca si compresele calde la
torace.
Tehnica de aplicare:
Mod de actiune
7. Compresele abdominale cel mai frecvent folosite sunt reci, calde, stimulante.
Tehnica de aplicare:
Indicatii:
Tehnica de aplicare:
Tehnica de aplicare
Indicatii: atat compresa rece, cat si cea stimulanta, cele mai des folosite, sunt
folosite, sunt indicate in: hemoroizi, orhite, epididimite, prurit vaginal, vulvite
si alte inflamatii acute ale sferei genitale.
Tehnica de aplicare
Indicatii:
10.Comprese longhete- cele mai des folsite sunt cele reci si stimulante.
Indicatii:
2. Cataplasme = calde
f) Umede
Miez de pâine, tărâţe, făină integrală, seminţe sau făină de in, muşeţel, floare
de fân, malvă, althal -fierbere
Smântână sau brânză de vaci – reci, calde
Mentă - opărire sau umezire cu apă caldă
Muştar, hrean - apă stătută
Nămol şi lut - calde
b) Uscate -încălzire
Tărâţe de grâu, secară şi porumb
Buruieni, diverse
Sare, nisip
3. Hidrofoarele: reci /calde:
Hidrofoarele
Definitie: sunt niste dispozitive de cauciuc sau de metal, formate din tuburi aranjate
circular sau paralel, cu ajutorul unor benzi de panza sau tabla elastica. Unul din
capetele hidroforului se pune in legatura cu o sursa de apa, situat la un nivel mai
ridicat, aproximativ un metru, iar celalalt cu un vas de scurgere, situat la un nivel mai
coborat.
Tehnici speciale
I.Hidroforul la cap
V.Psihroforul uretral
Tehnica de aplicare
Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, se evacueaza mai intai vezica, apoi se
introduce psihroforul sterilizat, de- a lungul uretrei, pana la prostata. Se adapteaza
un capat al psihroforului la sursa de apa, iar celalalt la un vas de scurgere. Durata
procedurii este de 20- 60 – 90 de minute.
Tehnica de aplicare
Inainte de a aplica hidroforul se face evacuarea vezicii, toaleta vulvei si vaginului
si apoi se introduce hidroforul pana la nivelul colului uterin. Se fixeaza cele doua
capete, unul la sursa de apa, celalalt la un vas de scurgere.
Durata procedurii este de 20- 60- 90 de minute.
Tehnica de aplicare
Frictiunile
Clasificare:
Tehnica de aplicare
1.Frictiunile partiale
Materiale necesare: un pat sau o canapea, una patura, un cearsaf, un prosop sau o
bucata de panza de 100/ 70 cm, una galeata cu apa, un termometru de baie.
Se aseza pe pat sau pe canapea patura si cearsaful. Bolnavul, complet dezbracat,
este invitat sa se culce cu fata in sus si este invelit. Se lasa descoperit numai
membrul asupra caruia vrem sa actionam. Se moaie prosopul in apa rece, se
stoarce, si se acopera segmentul interesat.
Bolnavul sau o alta persoana fixeaza bine prosopul, sprijinind in acelasi timp
extremitatea frictionata de pieptul celui care efectueaza procedura. Se frictioneaza
cu amandoua mainile peste prosop, cu miscari lungi, cuprinzand intreaga regiune
cu palmele, pana ce simtim ca prosopul s-a incalzit.
2.Frictiunile complete
Tehnica de aplicare
b.Frictiunile complete
Tehnica de aplicare
Inainte de a incepe procedura, i se recomanda bolnavului sa se spele pe fata cu apa
rece si i se aplica o compresa rece pe frunte sau la ceafa( pentru a evita congestia
cerebrala).
Baia de cearsaf
Factorii pe care isi bazeaza actiunea frictiunile sunt factorul termic si factorul
mecanic. Excitantul rece provoaca o excitatie a sistemului nervos, cresterea
numarului miscarilor respiratorii si profunzimea lor. Are loc de asemenea o cretere
usoara a activitatii cardiace, intensificarea circulatiei cu tendinta la pierdere de
caldura, usoara stimulare a metabolismului.
Frictiunile partiale si partial complete sunt considerate proceduri de tonifiere a
aparatului neuromuscular; au si actiune sedativa generala, regleaza somnul.
Frictiunile complete
Definitie: sunt proceduri care constau in proiectarea fara presiune, a unor coloane
de apa asupra diverselor regiuni ale corpului. Efectul lor se bazeza pe factorul
termic.
Clasificare:
Tehnica de aplicare:
Afuziunea la genunchi
Afuziunea inferioara
Bolnavul este invitat sa se sprijine cu mainile intinse pe marginea unui scaun sau
peste un mic paravan.Se incepe aplicarea afuziunii de la police, se urca pe fata
interna a unui membru superior, pana la articulatia scapulohumerala, apoi
coboram pe fata externa . Se trece apoi la celalalt membru si se repeta aceeasi
operatie de cateva ori, pana apare reactia dermovasculara.
Afuziunea superioara
Afuziunea posterioara
Afuziunea la ceafa
Pozitia bolnavului este aceeasi ca la afuziunea superioara, doar capul este ceva
mai ridicat pentru a se evita scurgerea apei pe par. Se face turnarea la nivelul cefei
cu o cana de 2- 3 l sau un tub.
Procedura se poate efectua si la patul bolnavului. Bolnavul este asezat cu fata in
jos si cu capul depasind marginea patului, peste un lighean.
Cu mana stanga i se sprijina fruntea ridicandu- se in acelasi timp in sus, iar cu
mana dreapta se toarna pe ceafa 2-3 l de apa la 18- 20º C.
Afuziunea completa
Se aplica pe intreaga suprafata a corpului, mai intai partea posterioara conform
tehnicii afuziunii la spate si apoi pe partea anterioara, incepand de la degete si
urcand pana la gat, de unde coboram pe cealalta parte.
Afuziunea fulger
Afuziunile alternante
Modul de actiune:
Afuziunile isi bazeaza efectul pe factorul termic . La locul de aplicatie are loc o
vasoconstictie puternica si brusca, dupa care urmeaza o vasodilatatie imediata.
Pentru ca afuziunea sa fie considerata eficace, aparitia acestor fenomene este
obligatorie.
In cazul in care nu apare senzatia de caldura placuta , afuziunea este
contraindicata.Afuziunile inferioare determina o decongestionare temporara a
circulatiei cerebrale si a organelor pelvine si abdominale. Afuziunile superioare
au efecte generale importante, stimuland procese metabolice, marind debitul
respirator si modificand ritmul iniimii. In afara de aceasta au si actiune locala,
influientand in bine circulatia, tonifiind musculatura, stimuland peristaltismul
intestinal.
Ele se pot aplica ca proceduri de sine statatoare sau ca proceduri de racire dupa
procedurile de termoterapie.
Indicatii:
- metroragii
- anexite subacute si acute
- cistite acute
- graviditatea
- nefritele
- pielitele
- calculoza renala si biliara
4. Fricţiunile
Fricţiunile sunt proceduri la care pe lângă factorul termic intervine şi factorul
mecanic într-o măsură destul de accentuată.
Ele se pot clasifica după următoarele criterii:
După temperatură:
reci, de 16-18º Celsius;
alternante, de 38-40º Celsius cu 16–18º Celsius.
După regiunea şi modul de aplicare:
parţiale, ce interesează extremităţile:
reci - bolnavul dezbrăcat este aşezat pe un pat şi este învelit în cearşaf şi
pătură, având descoperită numai extremitatea asupra căreia se acţionează. Cu
un prosop înmuiat în apă rece şi bine stors se acoperă membrul respectiv, se
fixează bine prosopul la rădăcina membrului şi apoi se fricţionează rapid cu
ambele mâini peste corp, cu mişcări lungi, până ce acesta se încălzeşte uşor.
Apoi se acoperă extremitatea cu cearşaful cu care este învelit bolnavul şi se
repetă procedura. În final se acoperă cu pătura şi se trece apoi la alt membru.
alternante - se foloseşte aceeaşi tehnică, dar prosopul iniţial este înmuiat în
apă caldă, apoi urmează cel rece, cu parcurgerea aceloraşi etape.
complete, de obicei reci şi numai rareori alternante:
parţial complete - se fricţionează într-o succesiune prestabilită a tuturor
segmentelor corpului, terapeutul stând în partea dreaptă a bolnavului
(membrul inferior stâng membrul inferior drept spatele pieptul şi
părţile laterale ale toracelui, abdomenul în sensul evacuării intestinale
membrul superior stâng membrul superior drept). După fiecare fricţionare
regiunea respectivă se înveleşte în cearşaf şi pătură.
total complete - iniţial bolnavul se udă cu apă rece pe faţă şi i se aplică o
compresă rece pe frunte, pentru evitarea congestiei cerebrale retroactive.
Cearşaful folosit se înmoaie în apă, se stoarce iar bolnavul, stând în picioare
este invitat să ridice braţele şi apoi se înfăşoară în cearşaf după o anumită
metodologie (un colţ al cearşafului se aplică în axila stângă şi de acolo în spate
peste umărul drept bolnavul coboară braţele peste cearşaf care este
înfăşurat apoi peste umărul drept se trece peste faţa anterioară a toracelui
şi apoi peste umărul stâng, iar marginea superioară a cearşafului se aplică
bine în jurul gâtului). Apoi dintr-o parte a bolnavului, se execută fricţiuni
lungi şi repezi, de la gât până la picioare, mergând cu mâinile pe faţa
anterioară şi posterioară în sens contrar. Se trece în faţa bolnavului şi se
fricţionează părţile laterale. Fricţiunea se efectuează până la încălzirea
cearşafului. La terminare se şterge rapid bolnavul şi fie este învelit într-un
cearşaf uscat şi lăsat să se odihnească, fie i se recomandă o plimbare de 2 ore
Efectul fricţiunii complete poate fi întărit de:
Baia de cearşaf - după terminarea fricţiunii se aruncă puternic de jos în sus,
peste cearşaf, de la 1-3 m, câte o găleată cu apă rece. Apoi se loveşte cu palmele
întreaga suprafaţă până se încălzeşte. La terminare se continuă ca la fricţiunea
completă.
Baia de curent de aer, indiferent dacă este urmată sau nu de baia de cearşaf - la
terminarea fricţiunii se aplică un cearşaf uscat peste gâtul bolnavului cu colţurile
peste umeri şi care sunt ţinute de către acesta cu ambele mâini. Terapeutul
prinde colţurile opuse şi execută vânturări de sus în jos până se înroşesc
tegumentele.
5. Spălările
Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul termic, acţiunea celui
mecanic fiind mai redusă, dar totuşi existentă şi favorizând acţiunea primului.
Spălările se realizează cu un prosop înmuiat în apă, la temperatura indicată, care
se stoarce uşor. Cu mişcări lungi de sus în jos şi invers, repetate de 5-6 ori, se spală
apoi regiunea respectivă. La final se şterge cu cearşaful de învelit şi apoi se acoperă.
Spălările se clasifică după următoarele criterii:
Temperatură:
reci, de 18-22º C;
calde, de 38-40º C;
alternante, de 38-40º C, urmate de 18-22º C.
Regiune şi metodologie:
parţiale:
ale extremităţilor - iniţial faţa anterioară şi apoi posterioară,
superioare şi inferioare - iniţial faţa posterioară, apoi anterioară, iar în final
părţile laterale;
complete - bolnavului în picioare i se spală întâi partea posterioară a corpului, de
la călcâie la ceafă, apoi partea anterioară, de la degete la bărbie, ulterior părţile
laterale, ce cuprind şi membrele superioare, şi, în final, partea anterioară a
membrelor inferioare.
6. Afuziunile
Afuziunile constau din turnări de apă fără presiune asupra diverselor regiuni ale
corpului, cu o stropitoare fără rozetă sau cu un furtun. La fel ca la spălare acţiunea
factorului termic este cea mai importantă, fără a o neglija însă pe cea a celui mecanic.
Afuziunile pot fi clasificate după următoarele criterii:
Temperatură:
reci, de 18-22º C;
calde, de 38-40º C;
alternante, de 38-40º C, urmate de 18-22º C.
Regiune şi metodologie:
parţiale:
la membrele inferioare - la bolnavul în ortostatism, începându-se cu zona
posterioară internă şi externă, apoi cea anterioară internă şi externă:la labe, la
genunchi, la coapse;
la braţe - bolnavul şezând se începe turnarea de la police în sus pe faţa
internă până la umăr şi se coboară pe faţa externă;
superioară - bolnavul în sprijin cu spatele mai sus decât umerii, îşi apără cu o
mână ceafa şi se toarnă de-a lungul coloanei vertebrale, din zona lombară până
la ceafă, executând concomitent şi mişcări de lateralitate;
la ceafă - aceeaşi poziţie ca anterior, dar se toarnă la nivelul cefei o cană de
2-3 l, având grijă să nu udăm părul;
completă - la bolnavul în ortostatism se încep turnările pe partea posterioară
ascendent, de la călcâi la omoplat, se trece prin zona interscapulară şi se coboară
pe partea opusă; apoi se întoarce bolnavul şi se toarnă după aceeaşi regulă;
fulger - după aceeaşi metodologie ca la cea completă, la care se adaugă şi
părţile laterale, apoi se aplică un duş cu presiune de 1,5 atmosfere de la 3 - 5 m
(factorul mecanic devine predominant aici).
7. Băile
Baile
Clasificare:
A. Reguli generale – pentru ca efectul bailor sa fie optim trebuie sa tinem seama,
in aplicarea lor, de o serie de reguli generale.
1. Baile generale sunt proceduri majore si ca atare vor fi administrate numai in
prima parte a zilei, pana la pranz.
2. Baile se vor indica dupa o jumatate de ora de la micul dejun sau, in cazul de 2-
3 ore dupa aceasta.
3. Nu sunt indicate baile imediat dupa un efort fizic prelungit de munca sau
sport, sau dupa stari de tensiune nervoasa importanta .
4. Bolnavul trebuie sa se aseze incet in baie, apa acoperindu- i umerii sau
atingand un nivel inferior in functie de indicatiile din prescriptie.
5. In baie bolnavul trebuie sa stea linistit si comod si, in acest scop, este necesar
sa i se puna sub cap – care se sprijina pe marginea baii – un prosop impaturit sau o
perna cu aer sau din material plastic; picioarele le va sprijinii de peretii baii sau, in
cazul in care aceasta este prea mare, se va introduce un dispozitiv special pentru
picioare.
6. Bolnavului i se va aplica pe frunte o compresa rece pentru a evita congestia
cerebrala, in cazul bailor cu o temperatura mai ridicata.
7. Bolnavul nu va intra in baie pana ce temperatura nu va fii verificata cu
termometrul.
8. Tehnicianul va supraveghea cu atentie bolnavul in timpul procedurii si la
aparitia unor senzatii chiar slabe de ameteala, palpitatii, frison, intrerupe baia.
9. Dupa baie, bolnavul se sterge cu un cearsaf, se imbraca si se odihneste de
preferinta 10- 15 minute.
10. Dupa fiecare bolnav, cada se spala cu apa clocotita sau se dezinfecteaza.
Tehnica de aplicare
Se deschid robinetele situate la unul din capetele cazii. Cu ajutorul termometrului
tinut sub apa se pregateste apa la temperatura de 34- 35 ˚.
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, luand in consideratie regulile generale expuse
inainte.
Durata baii este de 10- 15 minute pana la 35- 60 de minute, in functie de indicatie.
Modul de actiune
Factorii pe care isi bazeaza actiunea baile la temperatura de indiferenta sunt presiunea
hidrostatica si, in mica masura, factorul temic.
Excitatia provocata de masa de apa asupra organismului se executa prin intermediul
circulatiei cutanate si se traduce printr- o usoara accelerare a batailor inimii si o
crestere a numarului de respiratii.
Aceasta stare este de scurta durata si este urmata, daca baia se prelungeste, de
revenirea la starea initiala, sau survine chiar o stare de sedare. De aceea baile
indiferente cu o durata de 10- 15 minute au o actiune de inviorare si tonifiere, iar cele
cu o durata de 15- 35- 60 de minute sunt calmante.
Tehnica de aplicare
Procedura se efectueaza in cada, bazin sau piscina, in apa la temperatura de 15˚ sau
inferioara acesteia.
Se recomanda bolnavului, inainte de a intra in apa, sa- si spele fata cu apa rece, pentru
a se evita congestia cerebrala care s- ar putea produce datorita excitatiei intense a
tegumentului.
Procedura dureaza 10- 30 de secunde, maximum un minut, si se aplica de obicei dupa
o procedura termica,
Se recomanda bolnavului sa execute miscari repezi ori frictiuni puternice in timpul
baii, iar la sfarsit sa se stearga rapid cu un cearsaf uscat si sa se frictioneze. Dupa
aceasta se indica o scurta odihna sau o plimbare in aer liber.
Modul de actiune
Factorul pe care isi bazeaza actiunea este factorul temic, puternic excitant.
Procedura se efectueaza intr- o cada obisnuita cu apa de 15- 18˚. Se umple baia,
bolnavul este asezat pe un cearsaf in decubit dorsal, iar 4 persoane apuca capetele
cearsafului, ridica bolnavul si il introduc in apa timp de 3- 10 secunde, apoi il tin
deasupra apei tot atata timp, repetand aceasta operatie de 3- 5 ori.
La sfarsitul procedurii, bolnavul este repede sters si lasat sa se odihneasca, invelit in
cearsaf si patura.
Baia cu valuri
Tehnica de aplicare:
Aceasta baie se practica intr- o vana obisnuita care are adoptat un dispozitiv special
pentru producerea valurilor.Se umple cada cu apa la temperatura de 28- 32˚, pe
jumatate sau trei sferturi.
Bolnavul sta culcat in baie, cu picioarele indepartate si indoite din genunchi.
La nivelul picioarelor bolnavului, dispozitivul se scufunda in apa si se ridica ritmic,
producand valuri, care pornesc de la picioare spre umeri. In lipsa acestora, valurile se
pot provoca de tehnician prin miscarea apei cu palmele, de la picioare spre piept.
Procedura dureaza in medie 3- 4 minute.
Mod de actiune
Pe langa factorul termic se adauga usor si cel mecanic,reprezentat de valuri.
Tehnica de aplicare
Aceasta baie se efectueaza intr- o vana mai mare decat cele obisnuite, in apa la
temperatura de 32˚.
Se umple vana cu apa pana la inaltimea de aproximativ 25- 30 cm(inaltimea unui
termometru de baie obisnuit). Apa trebuie sa acopere jumatatea inferioara a
bolnavului pana la ombilic. Bolnavul se aseaza in asa fel incat in spatele lui sa ramana
un spatiu suficient pentru manipulatiile tehnicianului.
Bolnavul este invitata sa- si spele fata si sa se frictioneze usor pe maini, torace si
abdomen. Tehnicianul se asaza la stanga si putin in spatele bolnavului, ia in mana
dreapta un vas special sau o oala de 1- 11/2 litri si face 10- 15 turnari repezi asupra
spatelui si umerilor bolnavului, realizate prin lovirea si proiectarea in acelasi timp a
apei din cada. Dupa aceea executa frictiuni rapide cu apa pe spate si partile laterale ale
toracelui in directie verticala in sus in jos si invers. Apoi ia vasul in mana dreapta,
trece la picioarele bolnavului si putin la drepta lui, il invita sa se culce pe spate si sa-
si indeparteze picioarele si executa tot atatea turnari si tot prin aceeasi manevra si in
partea anterioara a corpului. Dupa aceea trece din nou la capul bolnavului, se asaza in
spatele lui, frictioneaza sub apa partea anterioara si partile laterale ale toracelui si apoi
abdomenul, circular, in directia evacuarii intestinale. Frictioneaza apoi membrul
superior de parte opusa, apoi membrul superior de partea celui care executa miscarea,
dupa aceea membrulinferior de parte opusa, urmat de cel de aceeasi parte. Toate
frictiunile se fac sub apa.Astfel se incheie timpul I al procedurii.
Daca in prescriptie nu este prevazuta racirea, dupa terminarea timpului I se repeta
procedura in aceeasi ordine.
Daca in prescriptie este prevazuta baia de jumatate cu racire de exemplu de la 32˚C in
jos, atunci dupa terminarea timpului I deschidem robinetul cu apa rece situat la
picioarele bolnavului, se ia in mana dreapta vasul, iar in mana stanga termometrul de
baie si se face turnarea pe partea anterioara a corpului, controlandu- se cu termometrul
racirea apei pana la temperatura prescrisa.
Cand s- a ajuns la aceasta temperatura, se incep frictiunile sub apa invers ca la timpul
I, mai intai membrul inferiorde parte opusa, apoi cel de partea tehnicianului,
abdomenul si toracele.
Invitam bolnavul sa se ridice in pozitia sezanda si se continua cu frictiuni repezi pe
spate; procedura se termina cu 10- 15 turnaturi pe spate. Se scoate bolnavul din baie,
se inveleste cu un cearsaf uscat si se sterge bine.
Racirea apei se mai poate face si turnand 2- 3 galeti cu apa rece la nivelul picioarelor,
amestecand in acelasi timp apa, iar dupa aceea executam frictiuniile conform tehnicii
aratate.
Halbbadul mai poate fi completat cu o turnare energica, executata cu o galeata de la 1-
1 ½ m asupra toracelui si abdomenului.Turnarea are ca scop stimularea respiratiei si
circulatiei sau marirea tonicitatii din regiunea interesata.
Baia de jumatate dureaza 3- 5 minute, in mod exceptional 10 minute( boli infectioase
acute). Procedura este destul de obositoare si reusita ei depinde de o tehnica corect
aplicata. De aceea este destul de obositoare si reusita ei depinde de o tehnica corect
aplicata. De aceea este bine sa fie executata de 2 tehnicieni.
Mod de actiune
Actiunea se bazeaza pe factorul temic si pe cel mecanic. Are actiune excitanta,
tonifianta, sedativa si antitermica.
Baia cu peria
Mod de actiune
Elementele pe care isi bazeaza actiunea sunt cel mecanic reprezentat de periaj si
termic moderat.
Baia cu peria are o actiune mai puternica ca halbbadul.
Mod de actiune
Factorul activ in cursul acestei proceduri este factorul termic si presiunea hidrostatica
a apei. Are o actiune antispastica si sedativa generala.
Baia kinetoterapeutica
Manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de parte opusa, apoi cel
de aceeasi parte, pornindu- se tot de la degete. La urma se trece la mobilizarea
trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale coloanei cervicale.
Toate aceste miscari se executa intr- o perioada de timp de 5 minute. Dupa aceea
bolnavul sta in repaus, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de
tehnician.
Durata baii este de 20- 30 de minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca. Se poate executa si pe segmente limitate in vane mici corespunzatoare.
Mod de actiune
Factorii pe care se bazeaza efectele baii kinetoterapeutice sunt factorul termic si
factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se
produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului, conform legii lui
Arhimede.
Baia cu masaj
Baile fierbinti se practica sub forma de bai ascendente complete si bai simple fierbinti.
Se umple vana cu apa la 35˚. Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, in asa fel incat
sa- i acopere umerii.
Dupa 2 minute, temperatura baii se creste treptat prin adaugarea de apa fierbinte. Din
minut in minut se creste cu 1˚. Tot timpul cat dureaza baia, bolnavul sta cu
termometrul in gura ( sub limba) si tehnicianul ii urmareste temperatura. Concomitent
se urmareste pulsul.Se poate ajunge la o temperatura de 39- 40° cu o temperatura a
baii de 41- 43 ˚. Durata este de 1- 1 ½ ora.
La bolnavii mai rezistenti, procedura se poate completa cu o impachetare uscata si
completa( cu sau fara termofoare), avand grija sa urmarim in continuare temperatura
bolnavului si pulsul.
Mod de actiune
Baia hiperterma provoaca o vasodilatatie tegumentara importanta, care duce la
supraincalzirea organismului, din cauza pierderilor mici de caldura care au loc numai
la nivelul tegumentelor neacoperite( fata, capul, partea superioara a pieptului)
Supraincalzirea duce de asemenea la cresterea oxidatiilor, fapt care are drept
consecinta cresterea metabolismului.
Ca rezultat al supraincalzirii se produce si excitatia sistemului nervos si
cardiovascular.
Baile de maini
Materiale necesare: vane mici, de forma ovalara sau un lighean mai adanc. Bolnavul
sta pe un scaun si este invitat sa introduca ambele maini in vana in asa fel ca apa sa
acopere mainile si antebratele pana peste cot. Baile de maini se fac reci, calde
alternante sau ascendente.
Baile reci de maini se efectueaza la o temperatura mai mica de 15°
.
Mod de actiune
Cele de durata scurta(1- 2 minute) au o actiune decongestionanta asupra organelor
toracice si creierului. Cele cu durata mai lunga ( 5- 10 minute) au actiune
antiinflamatoare si antisudorala.
Baile calde de maini se efectueaza cu apa de 38- 40 °, iar cele fierbinti de 40- 45°, cu
o durata de 10- 20 de minute.
Mod de actiune
Acestea provoaca o vasodilatatie periferica si influenteaza reflex circulatia
coronariana, inlaturand spasmul vascular. Ele determina de asemenea, tot pe cale
reflexa, o relaxare a musculaturii netede a bronhiilor.
Baile alternante de maini se executa in doua vane potirvite, una cu apa calda la
temperatura de 40˚, a doua cu apa la temperatura de 15- 18˚. Se introduc la inceput
mainile in apa calda, 2- 3 minute, pana la aparitia reactiei dermovasculare, apoi, in
apa rece, timp de 20- 30 de secunde.
Se repeta aceasta manevra de 3- 5 ori, terminandu- se cu baia rece.
Mod de actiune
Efectul bailor alternante de maini se bazeaza pe alternanta factorului termic, cald si
rece, care activeaza circulatia periferica si decongestioneaza organele toracice.
Se foloseste vana pentru maini, in care se pune apa la temperatura de 35˚.La intervale
de 1- 2 minute se urca temperatura cu 1˚, treptat, prin turnare de apa fierbinte. In 5- 6
minute se ajunge la temperatura dorita 40- 44°. Dupa ce am ajuns aici, recomandam
bolnavului sa mai stea in aceasta situatie inca 15- 30 de minute.
Mod de actiune
Procedura, desi isi bazeaza actiunea pe factorul termic, provoaca un minim de
excitatie termica, deoarece se pleaca de la o temperatura de 35°.
La nivelul extremitatilor are loc in mod lent o hiprremie.
Pe langa vasodilatatia vaselor superficiale se produce si cea a celor mai profunde, iar
pe cale reflexa, chiar a celor din regiuni mai indepartate.
Baile de picioare
Materiale necesare: vane speciale sau galeti obisnuite. Aceste proceduri pot fi reci,
calde, alternante ori ascendente.
Bolnavul sta pe un scaun si introduce picioarele in apa in asa fel ca nivelul acesteia sa
fie pana la un lat de palma sub genunchi.
Baile calde de picioare se prescriu la 35- 40˚C, dureaza 10- 15- 20 de minute.
Baile alternante de picioare se practica cu ajutorul a doua vase, unul cu apa la
temperatura de 38- 42˚, celalalt la temperatura de 18- 20˚, conform tehnicii
bailoralternante de maini.
Baile ascendente de picioare se executa identic cu baile ascendente de maini.
Tehnica de aplicare
Baile de sezut se pot aplica: reci, calde, alternante si ascendente.
Baile reci de sezut: se pune apa in vasul special pana la o inaltime de 15- 20 cm si la
o temperature de 18º.
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, in asa fel ca apa sa ajunga pana la nivelul
ombilicului.
Picioarele si le sprijina pe un scaun mic situat in fata baii. Este acoperit cu un cearsaf,
apoi invelit cu o patura. La frunte i se aplica o compresa rece. Durata baii este de 1- 5
minute.
Este bine ca bolnavul sa- si frictioneze abdomenul si coapsele in cursul baii.
Mod de actiune:
Factorul pe care se bazeaza actiunea bailor de sezut reci este factorul termic.
Sub influenta temperaturii reci are loc o vasoconstrictie a vaselor din cavitatea
abdominala care se poate traduce clinic prin senzatia de greutate si caldura in cap,
ameteli,etc.
Concomitent creste temperatura axilara. Dupa o baie scurta de 1- 5 minute apare
vasodilatatie cu hiperemie activa.
Dupa o baie de lunga durata 5- 10- 25 minute, aparitia vasodilatatiei are loc dupa
cateva ore.
Mod de actiune: factorul activ este cel termic, cald, care scade excitabilitatea marita,
combate spasmele, accelereaza procesele de resorbtie, micsoreaza tonusul vaselor.
Baile alternante de sezut se executa in 2 vane cu apa la 18- 20º si 38- 40º, conform
tehnicii bailor alternante de maini si de picioare.
Baile cu iod
Mod de preparare
Pentru pregatirea lor este necesara o cantitate de 50- 100g iodura de potasiu pentru o
baie completa sau 5- 10 g pentru o baie partiala.
Se pot utiliza: iodura de potasiu 20g+ iod pur 10g, care se dizolva mai intai intr- un
litru de apa si apoi se aduga la toata cantitatea din baie.
Se mai foloseste in aceste scop sarea de Bazna, care contine iod. Se adauga la o baie
250 de g pana la la 1 kg, completandu- se in parti egale cu sare de buctarie.
Baile cu iod se fac numai in vane de lemn acoperite cu un capac sau cu o patura, in
asa fel ca numai capul bolnavului sa ramana afara.Aceasta pentru a evita actiunea
nociva a vaporilor de iod.
Mod de actiunea:
Iodul are o actiune importanta asupra organismului: micsoreaza vascozitatea sangelui,
provocand o vasodilatatie si scazand in felul acesta tensiunea arteriala, mareste
puterea de aparare a organismului, determina reactii locale la nivelul tesuturilor si
organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatoare.
Baile cu sapun
Mod de preparare : se iau 100- 200 g sapun de casa ras si 50 de grame de sapun de
potasiu.
Sapunul de ras se dizolva mai intai in 2- 3 litri de apa calduta, iar apoi se adauga
sapunul de potasiu. Dupa un amestec bine facut se toarna in baie.
Baile cu sare
Mod de actiune
Baile sarate provoaca vasodilatatie tegumentara : influenteaza procesele metabolice
generale,rapotul fosfo- calcic si eliminarea acidului uric. Au actiune antiinflamatorie
si resorbtiva.
In aceasta categorie intra o serie de bai, dintre care unele se mai folosesc mult astazi,
iar altele mult mai putin.
Baile cu flori de musetel sau de menta
Mod de preparare: se ia o cantitate de 500- 1000g flori de musetel sau 300- 500 g foi
de menta necesare pentru pregatirea unei bai complete.
Se face infuzie intr- o cantitate de 3- 5 litri de apa fierbinte, se strecoara print- o panza
deasa, iar lichidul obtinut este turnat in apa baii, care capata culoarea ceaiului si un
miros placut.
Baile cu mustar
Mod de preparare
Pentru pregatirea acestor bai se foloseste faina de mustar. Luam 10- 100 g mustar si il
amestecam cu apa la temperatura de 20- 25º si nu mai mult, ca sa impiedicam
uleiurilor eterice.
Pasta obtinuta se introduce intr- un saculet de panza, pe care il stoarcem in baie.
In lipsa fainii de mustar mai putem folosi o solutie compusa din 2 g oleum sinapis si 2
g alcool.
Pentru o baie completa este necesar un decoct facut din 1- 3 kg de coaja de stejar
pisata si fiarta in 5 l de apa clocotinda.
Baile cu coaja de catan se prepara din coaja uscata de castan sau 1- 2 kg praf de coaja
de castan pe care il fierbem bine intr- un saculet de panza deasa, dupa care turnam in
baie atat decoctul, cat si continutul saculetului.
Cele mai frecvent folosite sunt : dioxidul de carbon, oxigenul, aerul, hidrogenul,
hidrogenul sulfurat si spuma produsa prin agitarea unei bai de Radix saponaria
officinalis cu ajutorul bulelor de aer.
Tehnica de aplicare
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie. In functie de stadiul bolii de inima pe care o
prezinta, apa din baie va atinge un nivel mai coborat sau mai ridicat.
Vom indica deci baia de ½, de ¾ sau completa. In tot timpul baii, comunicarea intre
tubul de CO2 si generatorul de bule se pastreaza, CO2 impregnand permanent apa din
baie.
Bolnavilor care nu pot sa suporte din cauza presiunii hidrostatice baile de CO2 in
cada,li se indica bai de CO2 uscate, fara apa.
Mod de actiune
In afara de factorii comuni cu celelalte bai, baile carbogazoase actioneaza datorita
prezentei CO2 in apa. Acesta face un masaj fin al tegumentului si actioneaza chimic,
dupa ce a fost resorbit.Sub actiunea acestor excitatii iau nastere in tegument substante
de tipul histaminei si acetilcolinei cu efect vasodilatator. In consecinta, tensiunea
arteriala scade, pulsul devine mai rar datorita temperaturii scazute a baii, diastola se
alungeste, inima este mai bine irigata.Acestea au si o actiune calmanta asupra
sistemului nervos .
Baile sulfuroase
Mod de preparare
Intr- o baie umpluta cu apa se toarna o solutie de sulfura de calciu se toarna o solutie
de sulfura de calciu 50- 120 g sau un amestec de sulfat de potasiu 50- 150g si 30- 60g
otet de vin de 9º ( care se toarna in baie dupa intrarea bolnavului).
Tehnica de aplicare
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, aceasta acoperindu- se cu capacul sau cu un
cearsaf, lasand descoperit numai capul bolnavului.
Se procedeaza astfel pentru a feri bolnavul de efectul nociv al hidrogenului sulfurat,
pe cale inhalatorie.
Temperatura baii este de 35- 37º; concentratia 50- 200mg/l; durata de 5- 12 minute.
Mod de actiune
Hidrogenul sulfurat continut in apele sulfuroase determina o hiperemie accentuata la
nivelul tegumentului. Hiperemia favorizeaza o buna resorbtie a sulfului, care
contribuie la normalizarea metabolismului sulfului in organism.
Indicatii: bolile reumatismale, afectiuni cronice ale sistemului nervos periferic, flebite
cronice, afectiuni dermatologice ca prurit, furunculoze, afectiuni cronice ginecologice.
Mod de pregatire
Baile cu spuma se efectueaza cu ajutorul unui decoct realizat prin fierberea in 2- 3 litri
de apa, timp de 2- 3 ore, a 250 g radacina uscata de Saponaria officinalis.
Se strecoara decoctul printr- o panza deasa si se toarna in apa din cada pregatita, ca si
pentru baile de CO2, sau bule de aer.Compresorul de aer face ca apa sa se umple cu
bule, care fac sa ia nastere o spuma deasa ce se aseaza la suprafata apei.
Temperatura bailor cu spuma este de 32- 37 º, iar durata de 15- 40 de minute,
Baile radioactive sunt proceduri generale sau partiale, al caror efect se bazeaza pe
prezenta in apa a unor izotopi radioactivi.
Cel mai frecvent se foloseste radiul cu produsul rezultat din dezintegrarea lui, radonul.
Mod de pregatire
Se pregateste intr- un laborator special soluitia cu un concentrat mare de radon,
rezultat din dezintegrarea radiului. Din aceasta solutie, o data pe saptamana se
pregateste o concentratie mai mica necesara bailor, din care se ia zilnic o anumita
cantitate. Aceasta cantitate este introdusa cu ajutorul unui dispozitiv special sub apa
din baie.
Baia se pregateste la temperatura de 35- 36º, durata variind intre 10 si 30 de minute.
Concentratia radonului din baie poate fi cuprinsa intre 50 si 400 de unitati Mache.
Mod de actiune
Baile radonice isi bazeza actiunea pe proprietatile izotopilor care il contin.Radonul ca
si ceilalti izotopi , are propietatea de a se dezintegra intr- un interval de 3- 4 zile.Acest
fenomen are loc cu emiterea radiatilor, care actioneaza asupra organismului atat in
interior, cat si asupra tegumentului, provocand o serie de modificari importante. In
afara de radon, in baie se mai gasesc si alti compusi rezultati din dezintegrarea lui,
adica RaA, RaB, RaC si RaC1, ca si o cantitate foarte mica de RaE si poloniu. Toti
acesti izotopi se depun pe piele, dand nastere la asa- zisul ,, stra radioactiv”.Stergerea
cu prosopul nu- l indeparteaza, asa ca ei continua sa influenteze organismul
aproximativ inca 2- 3 ore dupa terminarea baii.
Clasificare:
Dusul rece se face cu apa la temperatura de 15-20º, cu o durata de 1-3 minute. Dusul
rece se poate aplica pe toata suprafata corpului sau pe regiuni limitate.
Dusul cald se face cu apa la temperatura de 38-40-45 º.
Dusul alternant consta in aplicarea unui dus cald rozeta la temperatura de 38º si cu o
durata de 40 de secunde, urmat de unul rece la o temperatura de 18- 20º, cu o durata
de 10- 15 secunde.
Dusul cu aburi consta in proiectarea vaporilor supraincalziti asupra unor regiuni
limitate. Tehnicianul trebuie sa fie atent cumva sa stropeasca bolnavul cu picaturi de
apa fierbinte provenita din condensarea vaporilor pe furtun si pe portiunea metalica a
dusului. Este nevoie ca instalatia pentru dusul cu aburi sa fie prevazuta cu dispozitive
de separare a apei de condensare si cu supraincalzitoare pentru aburi. Inainte de a
aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul si- l proiecteaza pe palma pentru
a se asigura de lipsa picaturilor de apa fierbinte.
Durata dusului cu aburi este de 3-6 minute si poate sa fie dat ca procedura de sine
statatoare, poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.
La sfarsit se aplica o procedura de racire- spalare sau dus de 18- 20 º.
Modul de actiune
Indicatiile sunt asemanatoare cu ale dusului cu aer cald ; preferam sa- l indicam
bolnavilor cu sensibilitate mai accentuata a pielii.
Dusuri in functie de forma jetului
Dusurile rozeta reci se practica la temperatura de 18- 20º C si cu durata de 0,5- 1,5
minute.
Modul de actiune
Factorii pe care se bazeaza actiunea sunt factorul termic si mecanic moderat. Dusurile
au o actiune excitanta asupra sistemului nervos.
Dusurile rozeta calde folosesc apa la temperatura de 38-40 ºC, atunci cand sunt calde,
si de 45 ºC, atunci cand sunt fierbinti.
Modul de actiune
Dusurile calde au actiune calmanta asupra sistemului nervos. Cele fierbinti de durata
mai lunga au un efect calmant, iar cele de durata scurta sunt excitante.
Dusurile rozeta alternante constau in aplicatii succesive, repetate de mai multe ori, a
unui dus cald(38- 40º) urmat de unul rece( 18- 20º). Durata dusului cald este de 40 de
secunde, iar a celui rece de 10- 15 secunde. Conform tehnicii procedurilor alternante,
procedura se incepe intotdeauna cu cald si se termina cu rece.
Modul de actiune
Dusul sul
Datorita formei lui si presiunii coloanei de apa, dusul sul are, comparativ cu celelalte
dusuri, actiunea mecanica cea mai importanta.
El se poate aplica rece, cald, sau alternant, fiind cunoscut, in acest din urma caz, sub
denumirea de dus scotian.
Modul de actiune
Dusul scotian isi bazeaza actiunea pe factorul mecanic important, ca si pe cel termic
alternant. El are actiune excitanta asupra sistemului nervos, tonifica sistemul
neuromuscular si activeaza foarte intens circulatia, creste metabolismul.
Indicatii:
Dusul evantai se numeste astfel din cauza formei dispozitivului care- l produce. Ca si
dusurile expuse mai sus, dusul- evantai poate sa fie cald, rece, alternant.
Modul de actiune este asemanator cu al dusului- rozeta.
Dusurile in functie de directie pot fi verticale sau orizontale. Cele verticale pot sa
aiba directia ascendenta sau descendenta.
Intre dusurile ascendente, cel mai cunoscut este dusul de sezut.
Dusurile verticale se pot aplica reci, calde sau alternante, general sau local.
Modul de actiune
Acelasi ca si pentru celelalte dusuri la temperaturi corespunzatoare.
Indicatiile sunt identice cu cele expuse la dusurile- rozeta
Pentru dusul ascendent se adauga urmatoarele: dusul rece de sezut, de durata scurta se
indica pentru efectul tonic, in incotinenta urinara, impotenta sexuala; hemoroizi; cele
caldute si cu durata mai lunga, in afectiunile cronice ale sferei genitale; cele fierbinti
se recomanda in pruritul vulvei si regiunii perineale; cele alternante in amenoree,
oligomenoree, metrite cronice.
Dusul- masaj consta in aplicarea mai multor dusuri- rozeta la temperatura de 38- 40º
C, concomitent aplicandu- se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Mai frecvent se
aplica partial, rareori general. Pentru aplicarea lui exista instalatii speciale cu 4- 6
dusuri verticale, in rozeta, situate unul langa altul, care se pun simultan sau separat in
functie.
In lipsa unei instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia
se aplica o rozeta. Durata masajului este de 8- 15 minute.
Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid dusurile
si, in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform tehnicii
cunoscute.
Modul de actiune
Factorii pe care isi bazeaza actiunea sunt factorul termic si mecanic. Dus- masajul
provoaca o hiperemie importanta , mai ales in regiunea tratata; are un important efect
resorbant si tonifiant.
Tehnica de aplicare
Se leaga aparatul la reteaua electrica prin priza trifazica. Se umple bazinul cu apa la
temperatura de 37- 38 ºC, lasandu-se un spatiu de cativa centimetrii de la marginea
superioara pentru a se evita revarsarea apei peste margini.
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie cu fata in jos. Se introduce in bazin sorbul,
care trece apa prin aparat si o paseaza tubului al doilea care o va proiecta cu presiune,
pe principiul pompei aspiratoare- respingatoare.
Furtunul l- a care s-a anexat diuza sita sau punctiforma este introdus in apa cu mana
dreapta spre peretele interior al bazinului.
Se deschide comutatorul, se regleaza presiunea 1-2-3-4 etc. atmosfere prin
manevrarea la stanga sau la dreapta a robinetului care se gaseste sub cadranul
manometrului de presiune.
Se apuca dusul cu ambele maini, se dirijeaza oblic de jos in sus pe tegument, cu o
inclinatie de aproximativ 35º, iar la nivelul articulatiilor se dirijeaza vertical.
Se procedeaza exact ca la masaj, adica se incepe de jos in sus in sensul circulatiei
venoase. Diuza se tine sub apa la o distanta 20-30 cm de bolnav . Se proiecteaza
coloana de apa pe partea posterioara a membrului inferior stang in regiunea lombara ,
face cateva miscari transversale intre omoplati , se duce prin apa in afara bolnavului
pana la nivelul membrului inferior drept, unde se aplica aceeasi tehnica.
La urma se aplica pe membrele superioare de jos in sus, intai pe membrul superior
situat langa tehnician, apoi pe cel de parte opusa. Bolnavul este invitat sa se intoarca
cu fata in sus si se procedeaza in acelasi mod. In regiunea abdominala se merge in
sensul evacuarii intestinale. Se evita sanii si regiunea scrotala.
Coloana de apa este dirijata oblic pe tegument cu exceptia articulatiilor, unde
miscarile se fac circular.
Durata totala a dusului subacval este de 5-15 minute.
Modul de actiune
Contraindicatii
Dusurile reci sau alternante vor fi recomandate cu prudenta sau se vor evita la
bolnavii cu debilitate fizica inaintata, la bolnavii cu arterioscleroza inaintata. Femeilor
gravide nu li se vor aplica dusuri reci de sezut sau pe regiunea abdominala.
Se vor evita presiunile mari la cei cu hipersensibilitate cutanata sau fragilitate
vasculara.
9. Împachetările
Impachetari
Definitie : sunt proceduri de hidroterapie care constau din invelirea unei parti sau in
intregime a corpului conform unei anumite tehnici.
Clasificare: in functie de tehnica de aplicare se impart in : umede, uscate, cu parafina,
cu namol si cu nisip.
A.Impachetarile umede
Impachetarile umede constau in invelirea unei parti intinse sau a corpului in
intregime, intr- un cearsaf inmuiat in apa la temperatura de 18- 20° C, bine
stors, peste care se aplica o patura.
In functie de regiunea pe care se aplica, impachetarile se clasifica in:
- impachetari umede complete
- impachetari trei sferturi
- inferioare
- modificate
- superioare
- la trunchi
B.Impachetari uscate
2.Impachetari cu parafina
3.impachetari cu nisip
Tehnica de aplicare
Bolnavul asezat intr-o cada este acoperit partial sau total cu nisip incalzit la
temperatura de 45-50°C. La cap i se aplica o compresa rece. Procedura
dureaza 20-40 de minute si se termina cu o spalare la 20- 22°C sau dus.
Modul de actiune
Factorii pe care se bazeaza actiunea acestei proceduri sunt: factorul termic si
cel mecanic, realizat de iritatia pe care o provoaca firicelele de nisip pe
tegument. Procedura se incadreza in categoria procedurilor termoterapice.
Influenta asupra organismului este generala si asemanatoare cu a procedurilor
hiperterme.
Modalitati de aplicare:
1.Compresele reci
Exista doua modalitati de aplicare:
- cu material imbibat cu apa cu gheata sau cu materialul congelat
Marimea compreselor utilizate este in functie de regiunea tratata. Ele vor fi
bine stoarse. Trebuie pregatite mai multe randuri de comprese, pentru a fi
schimbate frecvent. Frecventa schimbarii ( necesara pentru pastrarea
temperaturii scazute), depinde de natura afectiunii, de stadiul evolutiv si de
regiunea tratata. In acest sens, durata aplicatiei poate fi intre 15- 30 de minute(
incluzand, acolo unde este cazul, si programul scurt de kinetoterapie).
Referitor la modalitatea utilizarii compreselor congelate, consideram necesar
sa prezentam cateva detalii:
- este necesar un congelator care sa asigure o racire intre - 14º C si- 18ºC
- pregatirea unor folii de plastic pentru protejarea tegumentului pacientului
la contactul direct cu compresa si alta pentru invelirea compreselor
introduse in congelator
- dotarea cu un prosop necesar pentru sters la sfarsitul aplicatiei
- inaintea introducerii materialului in congelator, compresele vor fi inmuiate
in apa cu sare, care are rolul de a reduce din rigiditatea( fermitatea)
compreselor congelate
- in cazul in care compresele sunt prea rigide, vor fi putin clatite cu apa
calda inainte de aplicare
- pentru obtinerea efectului scontat, o compresa congelata se mentine 5
minute
Daca este necesara o durata mai mare a procedurii, se schimba prima
compresa congelata cu alta deja pregatita in congelator.
2.Pungile reci
4.Sprayurile de racire
Distanta de aplicare intre duza sprayului si tegument trebuie sa fie intre 30- 45 de
centrimetri.Durata aplicatiei difera in functie de cauza afectarii si intensitatea durerii
si trebuie limitata pana la aparitia inghetarii straturilor tisulare. Este vorba de cateva
zeci de secunde ( actioneaza ca un anestezic local). Poate fi utilizat atat in dureri
provocate de afectari segmentare ale aparatului locomotor, cat si in caz de
colici( spasme dureroase ale nusculaturii netede viscerale). Durata se poate extinde
pana la maximum 30 de secunde si se recomanda a fi acoperit intregul dermatom
corespunzator cauzei dureroase.
Hidrokinetoterapia
Prin aceste actiuni combinate, apa reprezinta un mediu de facilitare pentru programele
de kinetoterapie( hidrokinetoterapie si kinebalneoterapie) sau sub forma unor
proceduri de hidromasaj.
Kinebalneoterapia utilizeaza apa simpla, apa termala sau apa de mare care
actioneaza moderat, diferentiat, in functie de componentele chimice, dar asmanator
din punct de vedere al proprietatilor fizice. Segmentul sau corpul imersat sunt
stimulate in special de factorul termic si mecanic( prin presiunea hidrostatica) .
Efectele imersiei
Reguli de aplicare:
- apa din bazinele de recuperare trebuie mentinuta la temperature intre 35-
36ºC, temperatura la care se produc efecte miorelaxante si antialgice.
Efectele cardiovasculare sunt moderate, si la pacientii care, prezinta risc de
decompensare cardiovasculara se recomanda realizarea unui bilant
cardilogic prealabil,limitarea duratei baii( 10 minute in primele zile cu
cresterea duratei la 20- 30 minute catre finalul tratamentului), evitarea
efortulilor musculare importante. Baile intre 26- 31ºC sunt utilizate pentru
programe de exercitii, iar cele intre 18- 26ºC sunt rezervate piscinelor
sportive.Baile reci, sub 18º nu sunt utilizate in recuperarea sub forma de
baie partiala( maini si picioare) alternand cu imersia in baie calda( peste
38ºC) si realizand baia alternanta, cu efect vasotrop, stimuland
vasomotricitatea periferica.
4. Efectul psihologic
Imersia in apa este urmata in general de o stare de confort psihic sau chiar stare de
euforie ( mai accentuata la copii), reactie psihica care poate fi explicata prin efectul de
facilitare a mobilitatii diferitelor segmente in apa, creandu- i bolnavului
o stare de confort si incredere. Efectul moderat antialgic miorelaxant, decontracturant
completeaza starea psihica favorabila.
Indicatii:
a. sechele postraumatice:
- fracturi si interventii chirurgicale de rahis si membre inferioare
- entorse, traumatisme musculare si tendinoase
- in politraumatisme cu interesare de parti osoase articulare si leziuni
neurologice
- in arsuri intinse, in programe de recuperare, in apa sterila dupa cicatrizare
c. in reumatologie
- leziuni articulare degenerative( in particular artrozele articulatiilor mari)
- suferinte reumatismale inflamatorii( in afara puseului, atat clinic cat si
biologic)
- suferintele discale, disco- vertebrale manifestate prin lombalgie,
lombosciatalgie sau nevralgie cervico- brahiala
d. in suferintele neurologice
- de tip periferic( poliomielita, poliradiculonevrita, polinevrita, mono si
multinevrita), suferinte cu afectarea fortei musculare
- sechele dupa leziuni centrale de tip medular( paraplegie sau tetraplegie)
sau cerebrale si cerebeloase( traumatisme craniene, hemiplegie)
- scleroza in placi( in afara puseelor)
- miopatii
Contraindicatii:
Programe de inot
Tipuri de inot
BIBLIOGRAFIE
5) Dinculescu Tr.; Weiss L.: Balneofizioterapie generală, Editura Medicală,
Bucureşti, 1963
6) Sturza M., Băltăceanu Gh.: Fizioterapie, Institutul de Medicină şi Farmacie,
Bucureşti, 1957
7) Teleki N., Munteanu L., Stoicescu C., Teodoreanu E., Grigore L.: Cura
balneoclimaterică în România, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1984
T Sbenghe « Kinesiologie » - Stiinta miscarii – Ed. Med. 2002