HIDROTERMOTERAPIA

Definiţie: aplicarea apei simple, printr-un număr variat de proceduri locale sau
generale, în scop proflilactic sau curativ de recuperare, la diferite temperaturi și stări
de agregare diferite .
Se includ și procedurile ce utilizează adăugarea în apa simplă a unor ingrediente
chimice, plante medicinale sau alte mixturi cu efecte terapeutice dovedite și
recunoscute științific ca adjuvanți în terapia diverselor patologii indicate, precum și
proceduri termice (aer cald, nămol, parafină, fango, parafango) care acționează
terapeutic numai pe baza reacției organismului la cald.

Clasificare
1. împachetări
2. fricțiuni
3. afuziuni
4. comprese
5. hidrofoare
6. băi
7. dușuri
8. spălări
9. perieri

NOŢIUNI GENERALE FIZICE ALE APEI

Apa este un mediu fizic indispensabil vieții pe Pământ, fiind folosită și ca agent
terapeutic din cele mai vechi timpuri, interacționând prin interfața tegumentului cu
întreg organismul imersionat ale cărui reacții sunt adjuvante în terapia unor afecțiuni
putându-le influența și prin excitantul termic.

Caracteristicile apei:

1. Capacitate termică mare: reprezintă căldura necesară încălzirii cu un grad

celsius a unui kilogram de apa. Este evaluată la 1 calorie mare, ce e similară
cu cantitatea ce revine încălzirii cu un grad a 33 kilograme mercur sau 8
kilograme fier. Deci putem transporta cantități mari de energie calorică cu
cantități mici de apă .
2. Temoconductibilitate mare: este de douăzeci și cinci de ori mai mare decât a
aerului, astfel o temperatură de 50° C aplicată pe tegument provoacă arsură pe
când aerul este bine suportat.
3. Temperatura de indiferență mare: evaluată la 34-35˚C, ce depinde de starea
de nutriție a organismului, vascularizația tegumentului, echilibrul
neuroendocrin, etc., astfel încât organismul în contact cu apa nu are senzația
de frig sau cald ci de neutru.

Mediul fizic Greutatea Capacitatea Termocon- Reținerea

specifică calorică în ductibilitate căldurii în
calorii secunde
Apa 1 1 0,00148 -
Namol 1,20- 1,60 0,800 0,00179 450
sapropelic
 Turba 1,05- 1,15 0,790 0,00108 800
Lut 1,40- 1,70 0,420- 0,740 0,00183 380
Parafina 0,9 0,775 0,00059 1190
Parafango 0,9 0,797 0,00038 1875

Funcțiile tegumentului

Tegumentul fiind interfața între organism și mediul extern, posedă un bogat aparat de
neurorecepție termică, pentru rece fiind receptorii Krause, iar pentru cald receptorii
Ruffini.
Proprietățile cele mai importante, din acest punct de vedere, sunt următoarele:
1. Recepționează excitațiile termice prin aparatul neuroreceptor, care
transmise sub forma de stimul nervos pe căile aferente, ajung la ariile
senzitive corticale, și de acolo , prin căile eferente, se întorc la organele
efectoare determinând fenomene vasomotorii, secretoare, neurovegetative
sau reflexe (de aparare).
2. Influențează schimburile de caldură
3. Influențează termoreglarea prin funcția glandelor sudoripare care se
adaptează nevoilor acesteia, în sensul creșterii sau scăderii pierderilor de
apă din tegument.
4. Influenţează schimburile minerale, prin eliminarea mai ales a
substanţelor minerale şi a acizilor aflaţi în straturile superficiale ale
tegumentului.
5. Participă în procesele de aparare şi imunitate, fiind prima barieră
împotriva agenţilor şi energiilor externe patogene.
6. Absoarbe din mediul de contact (apa minerala,peloizi,etc.) anumite gaze şi
substanţe organice sau minerale cu acţiune locală şi generală importantă în
procesele de reparaţie şi vindecare sau menţinere a homeostaziei cu rol
benefic în terapia anumitor patologii sau în profilaxie.
7. Influențează repartiţia sângelui

Acţiunea hidroterapiei asupra organismului se datorează factorului termic, chimic şi

mecanic. Dintre aceştia factorului termic are rolul cel mai important.

Teoria nucleului şi a cojii. Termoreglarea

Nucleul (miezul) reprezentat de organele interne toracice, abdominale şi de creier, dă

temperatura centrală a organismului de 36- 37,5˚C, care este constantă (sublingual,
timpanic, rectal, intravaginal) prin controlul permanent al centrilor hipotalamici,
astefel încât spunem că în această zonă organismul uman se comportă homeoterm. În
periferie (mantaua,coaja), reprezentată de muşchii, vasele şi tegumentele membrelor
superioare şi inferioare, temperatura variază în funcţie de cea a mediului ambiant
(comportament poikiloterm). Zona centrală a corpului (trunchi, abdomen, cap) are
temperatura determinată constantă, pe când cea determinată cutanat în zona periferică
variază între 33 -34˚C (tegumentul în zona gambă-genunchi) şi 36,5-37˚C în
determinare axilară. Aceste variaţii în limitele amintite nu au semnificaţie patologică
ci arată buna funcţionare a mecanismelor de feed-back şi a celor neurovegetative care
menţin echilibrul între termogeneză şi termoliză. Variaţiile fiziologice ale temperaturii
periferice a organismului trebuiesc interpretate şi in funcţie de vârstă, sex, rasă, ritmul
circadian şi de somn-veghe, temperatura mediului ambiant, starea fiziologică a
organismului în momentul determinării. Diferenţa între zona centrală şi zona
periferică poate fi de 3-5˚C şi e numită deficit caloric sau gradient termic intern.
Diferenţa între zona externă a corpului şi mediul înconjurător poate fi uneori
importantă şi se numeşte gradient termic extern.

Funcţiile cojii sunt de:

1. Tampon termic - coportamentul termoreglator depinde de caracterul tipologic,
eficienţa circulaţiei individuale, de vârsta, ritmul respirator, mişcari,
îmbrăcaminte, microclimat rezultând comportament poikiloterm periferic şi
homeoterm central.
2. Izolator termic variabil (coaja apară organismul contra exceselor termice şi
menţine constantă temperatura nucleului ).
3. Comutator al stratului de tesut adipos.
4. Receptor termic caloric.
5. Organ efector al răcirii.

Termoliza, se realizează prioritar la nivel tegumentar dar şi prin respiraţie, prin

următoarele procese fizice:

1. Conducţia se realizează din aproape în aproape. Intensitatea circulaţiei calorice

prin conducţie tegument- mediu este de 0,33- 0,25 calorii/m². Gradientul extern de
temperatură la pierderea căldurii prin conducţie este de 2- 2,7. Rezistenţa calorică
scade cu creşterea vitezei mişcării aerului (la curenţi de aer de 2 m/s, rezistenţa
calorică scade cu 1/3, la 9m/s scade cu 1/5). Între tegument şi mediu aceste degajări se
fixează prin forţe de adeziune.

2. Convecţia - pierderea de caldură ce se poate face prin convecţie internă nucleu –

coajă se realizează prin flux sanguin sau extern de la suprafaţa corpului. Prin
convecţia internă se elimină 0,10 calorii / minut pentru fiecare grad diferenţă. La
temperatura normală a organismului şi temperatura mediului 22 C, eliminarea de
caldură este evaluată la 40 calorii / h / m², respectiv 70 calorii / h.

3. Radiaţia - dupa legea lui Stephan Beltemann – toate corpurile emit radiaţii
infraroşii-roşii, energia totală este egală cu puterea a patra a temperaturii absolute a
corpului respectiv. Corpul următor emite radiaţii infraroşii- roşii sub formă de fotoni
cu lungime de 5-20 microni. Radiaţiile sunt absorbite de corpuri din mediul ambiant.

4. Evaporarea apei – 1 litru de sudoare degajă 580 calorii. Acesta conţine apă, sare
(NaCl-33 meq‰), uree (0,33 g%), acid uric, amoniac, aminoacizi şi acizi lactici.
Secreţia este de 1,5 l / h, sau 8-14 l / 24 h. Zonele accentuate de evaporare sunt: axila,
picioare, gambe, coapse, trunchi, membre superioare, faţă, iar cele reduse sunt: ceafa,
fruntea, spatele şi antebraţele. Pentru trunchi evaporarea este de 50%, iar pentru cap
este de 25%. Evaporarea pulmonara este de 5- 14 grame vapori apa / h= 5-8 calorii /
h. Perspiraţia insensibila reprezintă difuziunea pasivă continuă de 18- 20 g / h=10-15
calorii / h. Eliminarea este sub controlul corticosuprarenalei. Glandele sunt ocrine
(plantă, palme ) – cu reglare simpatică colinergică şi apocrine (în axilă şi pube) cu
inervaţie adrenergică. Transpiraţia este un proces activ influenţat de bradichinine.
Receptorii la cald, Ruffini, au prag de perceptie 1 / 1000; sunt mai puţini ca
număr,mai profunzi cu descărcare maximă la o temperatura >37,3˚C; maximul lor de
acţiune fiind la 38- 43˚C. Au flux termic constant şi 5 impulsuri pe secundă.
Mecanismul central este reprezentat de excitarea centrilor hipotalamici anteriori cu
vasodilataţie cutanată şi hipersecreţia glandelor cu evaporare .
Receptorii la rece, Krause, au prag de percepţie 1/4000, sunt mai mulţi (13- 15
antebraţ), acţionează între 27-38 ˚C prin excitare hipotalamică anterioară, producând
vasoconstricţie cutanată, oprirea funcţiilor glandelor producând termogeneza
netremurândă şi apoi tremurândă. Rol primordial îl au receptorii periferici.

Termogeneza este de două tipuri:

1. Netremurândă – mecanism de adaptare la rece prin reacţie metabolică tisulară,

prin modificare citocromoxidazică, influenţarea corticosuprarenalei, prin secreţie
de noradrenalină, prin creşterea consumului de oxigen. Musculatura intervine fără
contracţie generând 50% din energia necesară, circulaţia hepatică 25%, 10%
ţesutul adipos, restul în creier şi miocard . Rinichiul nu este afectat .
2. Tremurândă – toată energia se produce prin mişcare. Există temperaturi critice
inferioare sau superioare care pot genera sau activa acest mecanism.

În condiţii de neutralitate termică şi fără efort fizic deosebit, 1/3din energia calorică e
produsă prin termogeneza centrală de către viscere prin reacţii de oxidoreducere şi
metabolism celular bazal. În condiţii de efort fizic sau la frig, calorigeneza şi
termogeneza se realizează majoritar prin contracţie musculară.

Notiuni generale asupra schimburilor valorice mediu-organism.

1. Gradientul extern de temperatura e raportul dintre temperatura cutanata –

temperatura mediului. Normal, fluxul caloric trece de la piele la mediu; invers
diferentele de temperatura se normalizeaza intr-o ora si jumatate, iar
modificarile de adaptare apar la 5 ore (la rece). La cald, adaptarea e mai rapida
de 25 minute. La temperatura de 20˚ C a camerei, un om dezbracat are un
gradient extern de 9˚C. Fluxul caloric este de 1 calorie/minut/m². In repaus
circulatie cutanata este de 1,la efort este de 6. Din aceasta 1/3 apartine
periferiei. Temperaturile critice minime suportabile sunt urmatoarele: pentru
babat in clinostatism 18˚C, iar in asezat de 24˚C; la femeie in clinostatism
este de 17˚C, iar in asezat de 26,3˚C.
In apa sub temperatura de indiferenta,nucleul pierde caldura prin conductie si
convectie. Fluxul caloric este de 0,66 calorii/minut/m². Gradientul termic al
apei este de 0,1 – 0,2 ˚C. Temperatura de indiferenta a apei este de 34 - 35°C.
Temperatura minima a apei suportate de barbati este de 24,9°C, iar la femei de
23,6°C.

2. Gradientul termic intern este dat de diferenta dintre temperatura nucleului si a

cojii fiind constant de 5°C. Capacitatea de transport depinde de numarul de
grade diferenta intre coaja si nucleu, de regula este de 0,5 – 5 calorii/litru
circulatie sanguina.

Intensitatea circulatiei cutanate este 0,11;raportul gradient extern/gradient

intern = 0,20 calorii / minut / m² ,reprezentind indexul circulator Burton.
 3Mecanismele de reactie sistemica la aplicatiile termoterapice urmeaza
citeva legi generale,cum ar fi:
-Legea reacţiei consensuale Ottfried - Müller: toată circulaţia funcţională
periferică de termoreglare reacţionează în acelaşi fel în funcţie de stimul.
-Legea Dastre - Morat cu modificările lui Hauffe: vasele sanguine, înainte de
ramificarea lor în parenhimul organelor se comportă antagonic faţă de vasele
circulaţiei periferice şi după intrarea lor în parenhimul organelor se comportă
consensual cu vasele din tegument
-Legea reflexului consensual metameric Kiricinscki: la aplicarea stimulului,
procesul vascular se răspândeşte prin reflex metameric în zona metamerului
corespunzătoare ,ce conţine tegumentul, ţesut celular subcutanat, muşchi,
ţesut prefund, organ profund.

Deci,reactia in termoterapie din locala poate deveni regionala sau chiar generala
Pentru a compensa modificările de mai sus, intervin adaptari ale debitului circulator,
direct proporţinale cu gradientul termic si capacitatea de transport a sângelui,astfel:
- de la 18 - 19 C cind se realizeaza vasoconstricţie maximă pina la 30 C si
vasodilataţie maximă, reglarea se face prin cantitatea de sânge din periferie, existând
o relaţie matematică între temperatura şi debitul circulator cutanat ,realizand
termoreglarea.
a. 28 - 30C , există vasodilataţie maximă şi debit sanguin periferic maxim,
intervine termoliza si mecanismul evaporativ al secreţiei sudoripare.
b.  18 - 20 C,există vasoconstricţie maximă dar aici intervine şi rezistivitatea
ţesutului adipos
c.  15 - 16 C ,intervine termogeneza si termurăturile (contracţii musculare).

ACTIUNEA PROCEDURILOR DE HIDROTERMOTERAPIE ASUPRA

ORGANISMULUI

A. Actiunea asupra aparatului circulator

Excitantii termici determina asupra sistemului circulator reactiile de raspuns cele

mai intense si cele mai complexe .O procedura calda face sa apara coloratia rosie
a tegumentului, ca rezultat al vasodilatatiei reactive, in timp ce o procedura rece
determina aparitia palorii tegumentare, ca rezultat al vasoconstrictiei.
Reactia dermovasculara la excitantul termic se caracterizeaza prin aparitia a trei
faze succesive .Sub actiunea excitantului rece apar:
- faza I, de vasoconstrictie, care dureaza 1- 2 minute in zona de aplicatie ,
caracterizata de aparitia palorii tegumentare locale.
- faza II de vasodilatatie a arteriolelor, capilarelor, si venulelor ; pielea este calda ,
are o coloratie roz- rosiatica ca rezultat al hiperemiei active, torentul circulator
este intensificat, iar tonusul vascular este pastrat.
- faza III, de staza, cu vasodilatatie capilara, concomitenta cu vasoconstrictia
arteriolelor si venulelor; pielea este rece si de culoare violacee din cauza
schimbului crescut de gaze dintre sange si tesuturi,rezultand hiperemia pasiva.
Sub actiunea excitantului cald (40-42ºC) are loc, de asemenea, o reactie
dermovasculara in trei faze, care difera insa de cea descrisa numai din punct de
vedere cantitativ .
Faza I de vasoconstrictie dureaza 10- 20 de secunde ; faza II de hiperemie activa
dureaza si ea foarte putin, iar faza III de hiperemie pasiva se caracterizeza prin
aparitia coloratiei rosii a tegumentului,datorata vasodilatatiei capilare si venulare
si a stazei.
Reactiile dermovasculare se raspandesc pe cale reflexa pe toata suprafata
tegumentului ca si asupra circulatiei mucoaselor .

1.Mecanismul de reglare al circulatiei.Dilatatia vaselor periferice ca rezultat al

excitatiei termice transpune la periferie o cantitate mare de sange, ceea ce ar
determina o anemiere a organelor interne, scaderea tensiunii arteriale si colaps
.Aceste accidente nu apar in mod normal , deoarece organismul uman pune in
functie mecanismele lui de reglare .

2.Mecanismul mobilizarii sangelui din depozitele sanguine. Marirea sau

micsorarea brusca a masei torentului sanguin din tegument este combatuta prin
eliberarea sangelui din depozite (ficat, splina, plex venos subpapilar) in timpul
vasodilatatiei tegumentare sau impingerea acestuia din circulatia periferica in
depozite , in timpul vasoconstrictiei tegumentare.

3. Schimbarea temperaturii pielii la distanta.Primul contact cu excitantul rece sau

cald face ca temperatura restului tegumentului care nu vine in legatura directa cu
excitantul, sa scada brusc la inceput, iar apoi sa creasca trepta tot timpul
procedurii. O crestere paralela a temperaturii pielii,cu cea a procedurii are loc
numai in timpul bailor partiale ascendente( Hauffe).

4.Rezistenta periferica scade proportional in timpul procedurilor calde si creste in

timpul procedurilor reci, in functie de temperatura.

5.Viteza de circulatie.In arterele periferice, viteza de circulatie creste puternic la

proceduri calde si se micsoreza in cele reci.

6.Timpul de reintoarcere a sangelui.In comparatie cu valoarea medie de repaus

( 22 de secunde ), timpul de reintoarcere a sangelui scade in functie de
temperatura ; cu cat acesta creste timpul se scurteaza .

7.Viteza undei pulsatile in aorta. Sub influenta diferitelor temperaturi, viteza undei
pulsatile se modifica. Sub influenta excitantului cald creste cu 17- 18%, iar sub
influenta excitantului rece scade cu 4-5%.
8.Munca inimii . Excitantul cald mareste munca inimii prin cresterea volumului-
bataie si a minut- volumului. Se inregistreaza o crestere cu aproximativ 30% la
temperatura de 39º si cu 40% la proceduri hiperterme.La cele reci de 28º, minut-
volumul scade cu 25%. Cresterea si scaderea minut- volumului depind de
frecventa pulsului, fiind direct proportionale cu cresterea lui in baile calde si
scaderea in cele reci.
Tensiunea arteriala . In functie de temperatura, tensiunea arteriala sufera o serie de
modificari,mai ales in aplicatii generale de genul bai, impachetari, :
a. In baile calde (36- 40 ºC), tensiunea sistolica scade cu valori
neinsemnate, iar cea diastolica marcheaza coborari importante
 b. In baile fierbinti la peste 40ºC, tensiunea sistolica creste
proportional cu cresterea temperaturii, iar cea diastolica ramane
neschimbata sau creste intr-o masura foarte mica
c. In baile reci cresc ambele tensiuni,dar cel mai mult creste cea
diastolica
d. In baile partial ascendente, tensiunea sistolica si diastolica raman
neschimbate
e.Aplicatia brusca de proceduri calde si hiperterme locale sau generale
produce vasoconstrictie profunda severa cu cresterea brusca a valorilor
tensionale globale si risc la bolnavii hipertensivi.

B.Actiunea asupra sangelui

Procedurile de hidroterapie influenteaza compozitia sangelui, modificand

elementele figurate.Procedurile generale reci fac sa creasca numarul
hematiilor cu valori pana la 800000, hemoglobina la14%, iar leucocitele pana
la de 3 ori valoarea initiala.
Procedurile generale calde determina scaderea hematiilor, a hemoglobinei si
cresterea leucocitelor pana la 30000- 40000 in baie fierbinte . Coagulabilitatea
este crescuta de procedurile fierbinti si scazuta de cele reci.
Temperaturile reci realizeaza o acidifiere a sangelui prin cresterea bioxidului
de carbon arteriolar si alveolar, ca rezultat al amplificarii proceselor de ardere
a grasimilor si hidratilor de carbon prin termoreglarea chimica .
Baile calde si fierbinti fac sa creasca alcaloza prin scaderea bioxidului de
carbon, datorita hiperventilatiei, pierderii unor anioni acizi prin transpiratie si
diureza crescuta, ca si eliminarii bioxidului de carbon prin piele.
Sub influenta procedeelor calde are loc o diluare a sangelui, iar sub influenta
celor reci o concentrare a acestuia .

C.Actiunea asupra aparatului respirator

Excitantii termici influenteaza in mod reflex ritmul si amplitudinea

respiratorie, in cadrul mecanismului reflex al termoreglarii.
Aplicatii reci sau fierbinti de scurta durata, care intereseaza regiuni intinse ale
pielii sau zone deosebit de sensibile (ceafa, regiunea dorsala
superioara,abdomenul si toracele) provoaca in primul moment o inspiratie
profunda, apoi o oprire scurta in inspiratie, urmata de respiratii
sacadate,superficiale si neregulate, asemanatoare unei stari de anoxemie.In
continuare se maresc frecventa si amplitudinea miscarilor respiratorii si apoi
totul reintra in normal.
Baile de diferite temperaturi determina diferite tipuri de respiratie :

- baile hiperterme(31º- 32º) determina o respiratie

superficiala si neregulate
- baile reci ( 18º- 28º) determina o crestere a volumului
respirator
- baile calde determina aparitia unei respiratii profunde, care
se accentueaza pe masura cresterii temperaturii, fara ca
frecventa sa se mareasca apreciabil
 - baile fierbinti( 42º- 44º) determina aparitia unei respiratii de
tip Cheyne- Stokes.Aerul respirator si minut- volumul cresc
foarte mult.
- baile ascendente partiale determina aparitia unei respiratii
profunde si rare

Factorul termic influenteaza functia respiratorie si schimbul de gaze. Sub

influenta procedurilor reci se declanseaza termoreglarea chimica care face sa creasca
consumul hidratilor de carbon si al grasimilor, ceea ce se mainfesta prin cresterea
CO2 eliminat si a O2 absorbit. Procedurile foarte calde fac ca tensiunea partiala a
CO2-ului in aerul alveolar sa scada pana la 16 mm, datorita hiperpneei si
hiperventilatiei care survin. Coeficientul respirator scade in baile reci pana la 0,7 , iar
in cele fierbinti pana la 1,2.

D. Actiunea asupra sistemului muscular.

Aplicatiile reci de scurta durata cresc randamentul muschilor striati, inlaturand
oboseala. Aplicatiile fierbinti de scurta durata au efecte asemenatoare, dar mai putin
intense. Procedurile calde diminueaza forta musculara. Sub actiunea prelungita a
racelii, musculatura striata isi mareste tonusul, apar contractii clonice exteriorizate sub
forma de tremuraturi involuntare, iar tegumentul ia aspectul caracterisitc de “piele de
gaina”. Aplicatiile calde de 36-37º au actiune calmanta asupra sistemului nervos,
determinand scaderea tonusului musculaturii. Ele inlatura spasmele musculaturii
striate.
Excitatiile termice locale sau genereale influenteaza si musculatura neteda a
tubului digestiv, in functie de starea functionala normala sau patologica a organelor. In
stare normala, aplicatiile calde pe pielea abdomenului ca si baia calda determina o
crestere a tonusului gastric si intestinal si o marire a vitezei miscarilor peristaltice,
insotita de o hiperemie a mucoaselor. Excitatiile reci au efecte contrarii.

E.Actiunea asupra metabolismului

Procedurile hidrotermoterapeutice influenteaza metabolismul in sensul cresterii sau

scaderii in functie de cresterea sau scaderea temperaturii tesuturilor.Procedurile calde
determina usoare cresteri ale metabolismului, pe seama arderilor hidratilor de carbon
si ale grasimilor.Procedurile reci, chiar de scurta durata determina o crestere
accentuata a metabolismului.Modificarile metabolice se traduc prin variatii ale
volumului respirator, ale consumului de oxigen si eliminrea bioxidului de carbon .O
cura hidroterapeutica prelungita face sa creasca asimilarea proteica, fapt care se pune
in evidenta prin continutul mai putin azotat al fecalelor.In acelasi timp creste si
dezasimilarea, care se traduce prin cresterea considerabila a azotului ureic din urina.
Eliminarile de acid uric cresc pana la 20% si de asemenea cele ale amoniacului. In
sange creste Ca si scade Na.Prin urina se elimina mai ales dupa procedurile
hiperterme, fosfatii, sulfatii, clorurile.

F. Actiunea asupra sistemului endocrin

Se pot obtine atat accentuarea functiilor unor glande cu hipofunctie secretoare, cat si
reducerea producrii de hormoni la cele cu hiperfunctie.In hiperfunctiile tiroidiene se
obtin ameliorari evidente prin proceduri de hidroterapie care se traduc mai ales prin
echilibrarea diferitelor mecanisme vegetative dereglate. Metabolismul bazal si
iodocaptarea vor pune in evidenta si modificarile cantitative ale glandei in caz de
hiperfunctie sau hipofunctie tiroidiana.Suprarenala reactioneaza si ea la tratamentul
hidroterapic, printr-o eliminare crescuta de 17- cetosteroizi.Hipofunctia glandelor
sexuale poate sa fie ameliorata simtitor cu ajutorul procedurilor de hidroterapie.
Se remarca de asemenea o mai buna toleranta la hidratii de carbon, la bolnavii
diabetici, fapt ce explica o buna influenta a hidroterapiei asupra pancreasului.

G. Actiune asupra sistemului nervos

Influentarea sistemului nervos central se efectueaza prin receptori cutanati- stimuli-

cai aferente (radacini dorsale)- arie corticala. Se intoarce pe cai aferente ,impulsurile
generind diverse raspunsuri. Durata de aplicare a stimulilor fiind diferita apar
raspunsuri diferite. La cald pe durata indelungata apare scaderea sensibilitatii, iar la
rece pe durata indelungata- anestezie.Pe sistemul nervos vegetativ aplicatiile calde-
cresc tonusul vagal, iar cele reci- cresc tonusul simpatic.

Reactia in hidrotermoterapie.

Cand prescriem proceduri din acest arsenal terapeutic, este necesar sa tinem cont de
citeva elemente clinice si anume:
1. clasificarea tipurilor dupa Lampert, in functie de reactivitate si efectele asupra
circulatiei subiect tip A- microkinetic si tip B – macrokinetic
2. aprecierea modificarii pulsului
3. senzatiile subiective ale bolnavului
4. reactiile dermovasculare
5. starea initiala a deficitului caloric al cojii

Tipul A are urmatoarele caracteristici :

► raspunsuri lente si slabe
► durata indelungata
► acropoikilotermici (extremitati reci cu tendinta la vasoconstrictie )
► hipertermie de durata (retine caldura si face vasodilatatie – colaps –
temperaturile mari sunt contraindicate)
► tegumentele au aspect marmorat, pulsul creste putin,temperatura
centrala creste putin si rapid se produce adaptarea caracterizata prin TA
sistolica constanta, TA diastolica scade – se adapteaza la temperatura
mediului prin temperatura extremitatilor
Acestui tip i se poate aplica rece moderat, proceduri ascendente (apa calda gradat).
Tipul B are urmatoarele caracteristici :
► raspuns rapid, durata scurta
► extremitati calde
► sezatia descrisa de bolnav este reprezentata de durere la extremitati la
rece, arsura la cald .proceduri locale cu raspuns consensual (raspunde
pe zone intinse )
► la bai fierbinti – pulsul creste, TA sistolica creste, temperatura
periferica se apropie de cea centrala,
► aplicarea de cald este limitata de tahicardie si crestere tensionala.
Prin reactie in hidroterapie se intelege totalitatea raspunsurilor organelor si diferitelor
sisteme la actiunea excitantilor termici.Oglinda reactiei intregului organism este
reactia dermovasculara. Manifestarea unei bune reactii dermovasculare ne arata ca
modificarile functionale ale celorlalte organe,sisteme si functii au loc si se dezvolta in
sens fiziologic. Obtinerea ei este deci obligatorie. Obiectiv, o buna reactie
dermovasculara se manifesta prin aparitia unei coloratii roz- rosiatice a tegumentului,
insotita de incalzirea pielii.
Subiectiv se traduce printr-o senzatie de caldura placuta, buna dispozitie, apetit
crescut si dorinta de miscare.
Lipsa de reactie dermovasculara se traduce prin:
- obiectiv, aparitia palorii tegumentare si a ,,pielii de gaina’’,
aspectul de albastrui sau albastrui marmorat si raceala
tegumentelor.
- subiectiv, senzatia de frig, frison sau tremuraturi, cefalee,
nervozitate, moleseala, scaderea apetitului.
O metoda pentru punerea in evidenta a reactiei vasculare este cea descrisa de
Dalmady. Se comprima cu degetul tegumentul iar apoi se urmareste timpul scurs pana
la disparitia petei palide produsa de apasare.
Consideram ca reactia este buna , daca disparitia petei palide a avut loc in 2-5 secunde
si ca reactie rea , daca disparitia a avut loc dupa 8- 10 secunde.

Aprecierea reacţiei în hidrotermoterapie devine obligatorie pentru evaluarea eficientei

terapeutice a procedurilor,astfel:
1. Aprecierea modificărilor de puls:
 cresterea cu 10 - 20 batai/minut în cursul unor proceduri de termoterapie generală,
este considerata o reacţie favorabilă,
 cresterea la 120 - 140 batai/minut sau pulsul care devine neregulat în cursul unor
proceduri de termoterapie generală, constitue o reacţie nefavorabilă.
2. Aprecierea coeficientului Hildebrand = coeficientul puls/respiraţie:
 normal raportul este 80/16 = 4,
 dacă coeficientul 4, rezulta o toleranţă moderată la procedura respectivă.
3. Aprecierea senzaţiilor subiective ale bolnavului:
 durerea în extremităţi la rece, în timpul producerii, de intensitate mica/medie,
- considerată ca reacţie normală dacă dispare la sfârşitul procedurii,
- dacă persistă după procedură şi se însoţeşte de paloare, cianoză, frig
persistent în extremităţi, atunci reacţia este anormală si se întrerupe
tratamentul,
 senzaţia de arsură la procedurile fierbinţi:
- pe suprafaţă limitată ea trebuie suportată de bolnav,
- dacă apare însă durere persistenta în extremităţi la vascularii periferici, sau
precordială la coronarieni, sau abdominală, se întrerupe tratamentul.
 semnele ce apar tardiv după procedură: tulburări de somn, de apetit, ale tensiunii
arteriale, alte semne ale tulburărilor de reglare datorită supradozării ne obliga sa
reconsideram combinatiile terapeutice. Aceste semnale trebuiesc diferenţiate de
reacţia (criza) balneară.
4. Aprecierea reacţiei dermo – vasculare(RDV):
 RDV bună: vasodilataţie cu aflux de sânge, culoare roz - roşiatică a pielii,
încălzire tegumentului chiar la aplicţii reci, senzaţia de plăcut, dispariţia în 2 - 5 sec. a
unei pete albe post digitopresiune tegumentară ( metoda Dalmady),
 RDV negativă: piele de găină, tegument palid- cianotic, senzaţia de frig sau chiar
frisoane, posibilitate asocierii de semne generale (moleşeală, cefalee, inapetenţă,
insomnii), dispariţia în 8 - 9 sec a unei pete albe post digitopresiune tegumentară.

MIJLOACELE ŞI TEHNICILE PROCEDURILOR DE

HIDROTERMOTERAPIE

Cataplasmele reprezinta aplicarea terapeutica pe tegumentul zonei afectate a diverse

substante organice sau minerale la anumite temperaturi si in diferite amestecuri.Ele
sunt umede sau uscate,calde sau reci.Frecvent utilizate sunt cele umede si calde:
a) Umede- substantele folosite se amesteca cu apa calda capatind aspectul de
pasta care se introduce intr-un sac textil si se aplica astfel pe tegumentul
regiunii de tratat.Se acopera cu un cearşaf pentru a se mentine temperatura o
durata mai lunga,iar dupa racire se indeparteaza.Se folosesc cataplasme cu:
 Miez de pâine, tărâţe, făină integrală, seminţe sau făină de in, muşeţel, floare
de fân, malvă, althal -fierbere
 Smântână sau brânză de vaci – reci, calde
 Mentă - opărire sau umezire cu apă caldă
 Muştar, hrean - apă stătută
 Nămol şi lut - calde
b) Uscate –încălzire la temperatura dorita,se introduc in saculet si se aplica in zona
indicata.Se pot utiliza multe substante, plante medicinale,mai des folosite fiind:
 Tărâţe de grâu, secară şi porumb
 Buruieni, diverse flori, radacini,plante cu virtuti terapeutice,etc.
 Sare, nisip.Cataplasmele actioneaza prin efectul chimic si termic,avind un
efect terapeutic antispastic,antalgic,hiperemiant si resorbtiv.
3. Hidrofoarele: reci /calde:
 circulare pentru cap
 rotunde pentru braţ
 dreptunghiulare pentru coloana vertebrală
 ovale pentru abdomen
 speciale pentru uretră, vagin, rect
4. Fricţiunile
Fricţiunile sunt proceduri la care pe lângă factorul termic intervine şi factorul
mecanic într-o măsură destul de accentuată.
Ele se pot clasifica după următoarele criterii:
 După temperatură:
 reci, de 16-18º Celsius;
 alternante, de 38-40º Celsius cu 16–18º Celsius.
 După regiunea şi modul de aplicare:
 parţiale, ce interesează extremităţile:
 reci - bolnavul dezbrăcat este aşezat pe un pat şi este învelit în cearşaf şi
pătură, având descoperită numai extremitatea asupra căreia se acţionează. Cu
un prosop înmuiat în apă rece şi bine stors se acoperă membrul respectiv, se
fixează bine prosopul la rădăcina membrului şi apoi se fricţionează rapid cu
 ambele mâini peste corp, cu mişcări lungi, până ce acesta se încălzeşte uşor.
Apoi se acoperă extremitatea cu cearşaful cu care este învelit bolnavul şi se
repetă procedura. În final se acoperă cu pătura şi se trece apoi la alt membru.
 alternante - se foloseşte aceeaşi tehnică, dar prosopul iniţial este înmuiat în
apă caldă, apoi urmează cel rece, cu parcurgerea aceloraşi etape.
 complete, de obicei reci şi numai rareori alternante:
 parţial complete - se fricţionează într-o succesiune prestabilită a tuturor
segmentelor corpului, terapeutul stând în partea dreaptă a bolnavului
(membrul inferior stâng  membrul inferior drept  spatele  pieptul şi
părţile laterale ale toracelui, abdomenul în sensul evacuării intestinale 
membrul superior stâng  membrul superior drept). După fiecare fricţionare
regiunea respectivă se înveleşte în cearşaf şi pătură.
 total complete - iniţial bolnavul se udă cu apă rece pe faţă şi i se aplică o
compresă rece pe frunte, pentru evitarea congestiei cerebrale retroactive.
Cearşaful folosit se înmoaie în apă, se stoarce iar bolnavul, stând în picioare
este invitat să ridice braţele şi apoi se înfăşoară în cearşaf după o anumită
metodologie (un colţ al cearşafului se aplică în axila stângă şi de acolo în spate
peste umărul drept  bolnavul coboară braţele peste cearşaf care este
înfăşurat apoi peste umărul drept  se trece peste faţa anterioară a toracelui
şi apoi peste umărul stâng, iar marginea superioară a cearşafului se aplică
bine în jurul gâtului). Apoi dintr-o parte a bolnavului, se execută fricţiuni
lungi şi repezi, de la gât până la picioare, mergând cu mâinile pe faţa
anterioară şi posterioară în sens contrar. Se trece în faţa bolnavului şi se
fricţionează părţile laterale. Fricţiunea se efectuează până la încălzirea
cearşafului. La terminare se şterge rapid bolnavul şi fie este învelit într-un
cearşaf uscat şi lăsat să se odihnească, fie i se recomandă o plimbare de 2 ore
Efectul fricţiunii complete poate fi întărit de:
 Baia de cearşaf - după terminarea fricţiunii se aruncă puternic de jos în sus,
peste cearşaf, de la 1-3 m, câte o găleată cu apă rece. Apoi se loveşte cu palmele
întreaga suprafaţă până se încălzeşte. La terminare se continuă ca la fricţiunea
completă.
 Baia de curent de aer, indiferent dacă este urmată sau nu de baia de cearşaf - la
terminarea fricţiunii se aplică un cearşaf uscat peste gâtul bolnavului cu colţurile
peste umeri şi care sunt ţinute de către acesta cu ambele mâini. Terapeutul
prinde colţurile opuse şi execută vânturări de sus în jos până se înroşesc
tegumentele.
5. Spălările
Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul termic, acţiunea celui
mecanic fiind mai redusă, dar totuşi existentă şi favorizând acţiunea primului.
Spălările se realizează cu un prosop înmuiat în apă, la temperatura indicată, care
se stoarce uşor. Cu mişcări lungi de sus în jos şi invers, repetate de 5-6 ori, se spală
apoi regiunea respectivă. La final se şterge cu cearşaful de învelit şi apoi se acoperă.
Spălările se clasifică după următoarele criterii:
 Temperatură:
 reci, de 18-22º C;
 calde, de 38-40º C;
 alternante, de 38-40º C, urmate de 18-22º C.
 Regiune şi metodologie:
 parţiale:
  ale extremităţilor - iniţial faţa anterioară şi apoi posterioară,
 superioare şi inferioare - iniţial faţa posterioară, apoi anterioară, iar în final
părţile laterale;
 complete - bolnavului în picioare i se spală întâi partea posterioară a corpului, de
la călcâie la ceafă, apoi partea anterioară, de la degete la bărbie, ulterior părţile
laterale, ce cuprind şi membrele superioare, şi, în final, partea anterioară a
membrelor inferioare.
6. Afuziunile
Afuziunile constau din turnări de apă fără presiune asupra diverselor regiuni ale
corpului, cu o stropitoare fără rozetă sau cu un furtun. La fel ca la spălare acţiunea
factorului termic este cea mai importantă, fără a o neglija însă pe cea a celui mecanic.
Afuziunile pot fi clasificate după următoarele criterii:
 Temperatură:
 reci, de 18-22º C;
 calde, de 38-40º C;
 alternante, de 38-40º C, urmate de 18-22º C.
 Regiune şi metodologie:
 parţiale:
 la membrele inferioare - la bolnavul în ortostatism, începându-se cu zona
posterioară internă şi externă, apoi cea anterioară internă şi externă:la labe, la
genunchi, la coapse;
 la braţe - bolnavul şezând se începe turnarea de la police în sus pe faţa
internă până la umăr şi se coboară pe faţa externă;
 superioară - bolnavul în sprijin cu spatele mai sus decât umerii, îşi apără cu o
mână ceafa şi se toarnă de-a lungul coloanei vertebrale, din zona lombară până
la ceafă, executând concomitent şi mişcări de lateralitate;
 la ceafă - aceeaşi poziţie ca anterior, dar se toarnă la nivelul cefei o cană de
2-3 l, având grijă să nu udăm părul;
 completă - la bolnavul în ortostatism se încep turnările pe partea posterioară
ascendent, de la călcâi la omoplat, se trece prin zona interscapulară şi se coboară
pe partea opusă; apoi se întoarce bolnavul şi se toarnă după aceeaşi regulă;
 fulger - după aceeaşi metodologie ca la cea completă, la care se adaugă şi
părţile laterale, apoi se aplică un duş cu presiune de 1,5 atmosfere de la 3 - 5 m
(factorul mecanic devine predominant aici).
7. Băile
Factorului termic şi mecanic i se adaugă la băile simple şi imersia în apă,
suportată de diferitele regiuni ale corpului sau corpul în întregime, şi efectul diferiţilor
adjuvanţi la băile medicinale
Băile se clasifică după temperatură, regiune şi metodologie în modul următor:
 Băi simple:
 generale:
□ la temperatura de indiferenţă de 34–35º C: T=34-35ºC+0,2º(pentru stimulare
elimării Q metabolice) si se foloseşte numai în reumatismul inflamator si
afecţiuni vasculare periferice
 tonicizante, cu o durată de 10-15 minute;
 calmante, cu o durată de 15-30-60 minute;
□ reci, de 18-20º C, şi răcoroase, de 20-23º C:
 băi reci complete excitante, cu o durată de 10-30 secunde până la 1
minut, la care se aplică în prealabil o spălare a feţei cu apă rece;
  băi de imersiune reci, excitante şi tonizante - 3-5 imersii de 3-10
secunde, bolnavul fiind aşezat pe un cearşaf cu care este imersionat;
 baia cu valuri - într-o vană umplută ½ sau ¾ cu apă se aşează bolnavul
cu picioarele îndepărtate şi îndoite din genunchi şi se produc valuri, cu
sensul de la picioare spre umeri, cu un dispozitiv aşezat între picioarele
bolnavului, timp de 3-5 minute.
 baia de jumătate (“halbbad”):
- într-o vană umplută cu apă la un nivel de 25-30 cm se aşează bolnavul cu
jumătatea inferioară imersată până la ombilic;
- bolnavul îşi spală faţa şi îşi aruncă apă sau se fricţionează pe mâini,
torace, abdomen;
- cu o cană de 1-1,5 l, din poziţie laterală şi puţin înapoia bolnavului, se
fac turnări puternice asupra spatelui şi umerilor, de 8-15 ori, şi apoi se
realizează fricţiuni rapide cu apă pe spate şi părţile laterale ale toracelui;
- pacientul se culcă pe spate, îşi îndepărtează picioarele şi din dreapta
picioarelor se fac 8-15 turnări pe piept;
- terapeutul trece rapid la capul bolnavului şi fricţionează sub apă în
ordine părţile anterioară şi laterale ale toracelui, apoi abdomenul, în sensul
evacuării intestinale;
- se fricţionează, cu mişcări lungi sub apă, membrul superior de partea
opusă şi apoi de aceeaşi parte şi membrele inferioare în aceeaşi ordine;
 baia cu peria:
- bolnavul, aşezat într-o vană umplută ¾, îşi spală faţa;
- cu mişcări lungi şi înmuind peria de fiecare dată când coboară se spală
spatele;
- bolnavul se lungeşte pe spate şi se periază sub apă în ordine: toracele, pe
faţa anterioară şi părţile laterale cu mişcări verticale, abdomenul cu mişcări
circulare în sensul evacuării intestinale, membrul superior de partea opusă
şi apoi de aceeaşi parte pe feţe anterioare şi posterioare şi fără a neglija
palmele, partea an-terioară şi posterioară a membrelor inferioare, regiunea
fesieră;
- bolnavul se ridică puţin sprijinit pe călcâie şi braţe şi periajul se reia încă
o dată în aceeaşi ordine;
 calde, de 36-39º C, şi fierbinţi, de 40-43º C:
□ băi calde:-T=36ºC (nu produc hipertermie)
-T=37ºC -intreţinuta continuu (TC=37,3C)
-cu răcire spontană (TCTC)
 simple, de 36-37º C, cu o durată de 15-30 minute;
 kinetoterapeutice, de 36-37º C, cu o durată de 20-30 minute:
- într-o vană umplută ¾ bolnavul este lăsat liniştit 5 minute;
- timp de 5 minute se execută pasiv, dinspre distal spre proximal, toate
mişcările posibile ale articulaţiilor membrului inferior opus şi de aceeaşi
parte, membrului superior opus şi de aceeaşi parte, corpului şi coloanei
cervicale;
- bolnavul se odihneşte 5 minute;
- timp de 5 minute execută activ aceleaşi mişcări în această ordine;
- bolnavul se odihneşte 5 minute;
- bolnavul se şterge şi este lăsat să se odihnească, uşor acoperit.
  cu masaj (factorul mecanic devine primordial) - într-o baie de 36-39º
C, cu vana umplută ¾, se execută masajul după tehnica cunoscută, pe
zona indicată sau general.
□ băi fierbinţi:
-simple de T=38 -intretinută continuu (TC=37,6C)
-cu răcire spontană (TC=37,3C)
-intense de T=39-40C (TC=42C) si la 43C se produc convulsii
 complete (piretoterapie) - într-o vană cu apă de 35º C, după 2 minute
de şedere, se creşte temperatura apei cu 1º C / minut, până când ajunge
cu 23º C mai mare decât tempe-ratura corpului, bolnavul fiind menţinut
astfel 1 - 1 ½ ore;
 simple - într-o baie de 40-43 º C se stă 1 minut pentru efecte calmante
şi 5-10 minute pentru efecte excitante.
 parţiale:
□ de mâini, de picioare sau de şezut - în recipiente în care membrele pot fi
introduse până la coate sau până la genunchi sau regiunea fesieră în întregime se
realizează băi:
 reci, de 15-18º C, cu o durată de 1-5 minute;
 calde, de 38-40º C, sau fierbinţi, de 40-45º C, cu o durată de 10-20
minute;
 alternante - băi calde de 40º C timp de 2-3 minute, apoi băi reci de 15-18º C
timp de 20-30 secunde, cu repetarea alternantă de 3-5 ori;
 ascendente (Hauffe) - când apei de 36º C i se creşte tempera-tura cu 1º
C / 1-2 minute, până la temperatura de 40-44º C, cu durata totală de 15-30
minute;
□ speciale:
 plimbatul prin vană sau prin râu de 10-20 cm, timp de 5-10 minute,
dimineaţa cu picioarele goale;
 călcatul prin apă - în apă rece sub 15º C şi la un nivel de 10-15 cm
bolnavul se plimbă 1-5 minute cu picioarele goale;
 Băi medicinale:
 cu ingrediente chimice (iod, sulf, sare, sublimat, săpun), plante medicinale şi
substanţe organice înrudite (malţ, tărâţe de grâu, amidon, flori de fân, muştar,
mentă, coajă de stejar sau castan, muştar) - într-o vană cu apă de 25-35º C se
introduc, în anumite proporţii, substanţele respective şi bolnavul se îmbăiază
timp de 5-10-20 minute. La efectul termic şi mecanic se adaugă cel specific
adjuvantului, ele completându-se reciproc. Totodată apare o stare de bine a
bolnavului, cu creşterea confortului fizic şi psihic.
 cu bule de diverse gaze (CO2, O2) - într-o vană cu apă la 30-35º C se introduce
gazul în apă de la un tub, printr-un furtun legat la un capăt de un manometru de
presiune şi prin celălalt la un generator de bule. Durata băii este de 5-20 minute.
Bulele aderă la firele de păr ale tegumentului şi realizează un “micromasaj”
local. Totodată prin excitarea receptorilor periferici se generează o vasodilataţie
locală şi un schimb termic între zona centrală şi periferică a organismului. Rolul
factorului mecanic este mic, însă cu efecte benefice.
 Băi speciale:
 Băi de abur: T≈50-55ºC şi D=10-15min
□ complete: flux termic=20 cal/min/m² S corp şi se pierd prin TL, dacă capul rămâne
afară=0,7cal/min/m² S corp
□ partiale: cap, trunchi, mâini, picioare, şezut
 Băi de aer cald: T≈60-70ºC şi D=10-20 min
□ complete
□ parţiale
 Băi de lumină: T≈50-55ºC şi D=10-15min
□ cu becuri albe: D=5-20 sec
- completă (generală): dulap căptusit cu 20-25 bec x 100 W sau 35-40 bec x 60
WRIRîncălzirea aerului la T=70-80C ce determină TC cu 1C după 8-10 min,
se produc 2-2.4 W, S tegumentului expus=1m², în tegument pătrunde doar 1/3 din
energia becurilor = 60-80 mW/cm² S tegum (toleranţa organismului =100-120
mW/cm² S corp), flux termic realizat=8-11 cal/min
- parţiale: cap, umăr, ceafă, membrul superior, membrul inferior, partea superioara,
partea inferioara
□ cu becuri de diverse culori
- complete
- parţiale
 Băi de soare, nisip, nămol: T≈50-55ºC şi D=10-15min
□ băi de soare: D=3-5min 30-40 min
-generale
-parţiale
□ băi de nisip: T=45-60ºC, D=20-40’
□ băi de nămol: -in zona de - termoindiferenţa
- căldură: nămol de turbă cu Tmax=47 (la T
nămol=42C acelaşi efect ca la T apa=40C datorită termopexiei si
termoconductibilităţiiapa)
-oncţiunea cu nămol rece : deşi aparţine terapiei cu factori
contrastanţi, are efect hipertermizant prin Q metabolică + Q radiantă
8. Duşurile
Duşurile sunt aplicaţii de apă cu temperatură variabilă sub presiune, cu ajutorul
unor dispozitive speciale. Factorul mecanic se adaugă celui termic, căpătând o
importanţă cel puţin egală.
Duşurile se clasifică în modul următor:
 După temperatura apei:
 reci, de 18-20º C, timp de 0,5-1,5 minute, cu caracter excitant
 calde, de 38-40º C, şi fierbinţi, de 45º C, care în aplicaţie sub 5 minute au efect
calmant, iar în aplicaţie peste 5 minute au efect excitant;
 alternante, de 38-40º C, timp de 40 secunde, cu cele de 18-20º C, timp de 10-15
secunde, având efecte tonifiante;
 După forma jetului produs de dispozitivul de evacuare:
 duşuri rozetă, cu efect calmant;
 duşuri sită, cu efect tonifiant;
 duşuri sul, cu efect excitant (dacă se aplică sub forma duşului alternant, cu o
presiune de 1,5-2 atm şi de la o distanţă de 2-4 m, cu 2-4 alternaţii, realizează
“duşul scoţian”);
 După direcţia de aplicare a jetului:
 orizontale;
 verticale ascendente sau descendente, de tip:
 general;
  local - duş de şezut.
9. Împachetările
a) Umede : T= 18 - 20 C, faza de excitaţie (minutul 0 - 15)  faza de calmare
(minutul 15 - 50)  faza de hipertemie (minutul 50 - 90), D scurtă (10 min)-medie
(40-50min)-lungă (50-90 min)
 Completă: nu aduce Q din exterior dar produce hipertermie în minutul 50-90
prin acumularea Q metabolice
 De trei sferturi (fără membrele superioare)
 Inferioară ( ombilic - distal membrele inferioare)
 Modificată (cruciată torace + inferioară)
 Superioară (braţe –porţiunea până unde braţele ating coapsele)
 La trunchi (axilă - pube şi fără membre)
b) Uscate: complete, D = 1,5 ore
c) Cu parafină
 pensulare pentru regiuni întinse: G (grosime) = 05 - 1 cm, D = 30 - 60 min.
 manşoane pentru articulaţiile mari
 băi de parafină pentru extremităţi
 feşi parafinate pentru articulaţiile mici
 plăci de parafină pentru regiuni plane: G = 2 - 3 cm, D = 20 - 40 min
d) Cu nămol: G = 2 - 3 cm, D = 20 - 40 min
e) Cu nisip (baia de nisip): T = 45 - 60 C, D = 20 - 40 de min
10. Aplicaţii speciale
■ Băile cu vârtej de apă (whirl-pool)
Într-o vană cu apă la temperaturi variate, cuprinse între 18 º C şi 39 º C, se
realizează vârtejuri de apă, fie prin mijloace rotatorii, fie prin diuze, care introduc aer
sub presiune. Factorul mecanic este dominant, realizând un masaj tonic general.
■ Duşul masaj
Se aplică mai multe duşuri rozetă de 38 - 40º C, verticale, timp de
8-15 minute, perioadă în care se efectuează şi masajul parţial (de obicei) sau general
(mai rar). Componenta mecanică este foarte importantă în acest caz.
■ Duşul subacval
Într-o vană cu apă la 35 - 38º C se aplică duşul sub apă la o tempe-ratură cu 1-2º
C mai mare decât temperatura vanei şi o presiune a jetului de 1-3 atm, pe direcţie
oblică menajantă sau perpendiculară tonifiantă, la o deschidere de 1-5 cm şi folosind o
diuză sită (sedativă) sau sul (tonifiantă).
■ Terapia cu factori contrastanţi (cura Kneipp)
Din această categorie fac parte:
 băi în bazine cu apă termală în aer liber, urmate de duşuri reci;
 bazine de mers : mers lent prin apă caldă de 38-40º C şi întors rapid prin apă rece
de 18-20º C, 4-5 alternanţe;
 helioterapie, urmată în ordine de oncţiuni cu nămol rece, băi de lac şi masaj uscat.
■ Sauna
 clasica finlandeză: T aer=70-80-100C, umiditate relativă=60-80%, TC lent cu
1C/10-12 min
 artificială (electrică)
■ Aplicaţia de rece simplă: nu se folosesc cu exceptia (folosite de obicei ca
proceduri de răcire după aplicaţii calde) :
 Baia cu plante medicinale (muştar, coajă de stejar, muşetel, mentă, flori de pin,
malţ, amidon):T=20-25C, D=5min
 Băi cu bule de diverse gaze şi in special CO2: T apei=30C, CO2 absorbit prin
tegumente=30-35 ml CO2/1 l H2O/1 m² S tegument şi determină vasodilat
periferică contra gradient  TC cu 0.4-0.7C/20-30min
 Băi reci complete in cadă, piscină sau bazin: T15C, D=10-30 sec 1min
 Băi de imersiune rece: T=15-18C, D=3-10 sec x3-5 ori
 Băi cu valuri: T=28-32C, D=3-4min
 Baia de jumătate (Halbad): -simplă: T=32C, D=3-5min
-cu răcire: T=32 29-30C, D=3-5 min
 Baia cu peria: T=32-34C, D=3-5 min
■ Crioterapia = adevărata aplicare de rece local ( conductibilitatea nervilor
aferenti,  excitabilitatea directă a fibrei musculare,  tensiunea musculară şi
viteza de contractare cu  duratei de contracţie,  vâscozitatea în ţesuturi şi
articulaţii).
 masajul cu gheaţă : cu un calup mare de gheaţă se freacă uşor zona algică şi /
sau contracturată, cu mişcări alternate în ambele sensuri şi circulare, până când
apare analgezia (în medie 5-7 minute); este urmat obligatoriu de mişcări şi
manevre.
 flux de aer rece pe tegument
 evaporarea de lichide volatile la S corpului şi care iau Q din ţesuturi: Kelen
aplic are 20 sec pauză 10 sec  reluare
 comprese cu gheaţa granulată
 fricţiuni cu gheaţă solidă
 baie foarte rece de extremităţi: T=2C, D=20-30sec
 comprese foarte umede cu apă şi gheaţă: T= -5C, D=4min

Bibliografia selectivă a capitolelor 2.1. şi 2.2.

1) Dinculescu Tr., Weiss L.: Balneofizioterapie generală, Institutul de Medicină şi
Farmacie, Bucureşti, 1955;
2) Dinculescu Tr.; Weiss L.: Balneofizioterapie generală, Editura Medicală,
Bucureşti, 1963
3) Sturza M., Băltăceanu Gh.: Fizioterapie, Institutul de Medicină şi Farmacie,
Bucureşti, 1957
4) Teleki N., Munteanu L., Stoicescu C., Teodoreanu E., Grigore L.: Cura
balneoclimaterică în România, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1984

I. HIDROTERMOTERAPIA (HTT)
►TERMOREGLAREA (TR)
♦ Fiziologia termoreglării
A. Zonele fiziologice ale TR organismului
a) Zona periferică (coaja) poikilotermă
 Conţine
1. tegumentul cu - foliculi piloşi
 - glande sudoripare ce participă la termoliză (TL) prin evaporare
- bogaţi senzori
 tactili
 termici (Krause pentru rece şi Ruffini pentru cald) cu 2 aspecte:
- funcţia senzorială:se recepţionează valori absolute de temperatură (T)
- funcţia de TR: se recepţionează modificări de T ale mediului exterior
 pentru cald:modificări de 1/1000 °C/unitatea de S, cu timp de latentă = 100 min.
până apariţia mecanismele vasomotorii
 pentru rece: modificări de 4/1000°C/unitatea de S, cu timp de latenţă = 60 - 70 min
până apariţia mecanismelor vasomotorii
2. ţesutul adipos: are o circulaţie mai bogată decât cea necesară numai pentru
nutriţie
3. extremităţile:
* cu comportament termic veridic: - în mediul rece: reci inclusiv conţinutul
- în mediul cald: homeoterme cu excepţia
tegumentului şi a ţesutului celular subcutanat
* cu particularităţi ale circulaţiei: - cantitativ: circulaţie crescută cu mult peste nivelul
necesar nutriţiei
- calitativ: glomi arterio - venoşi (structuri arterio
-venoase) ce ocolesc capilarele şi în condiţii de T apare discontinuu o vasodilataţie
necesară pentru păstrarea integrităţii membrului = hunting reaction
Funcţiile ZP
1. Tampon ce permite ca un corp care prod Q să rămână la o T constantă într-un mediu
cu T variabilă
- Izolator caloric variabil în funcţie de circulaţie
 vasodilataţie: se pierde Q  prin  pierderi convective
 vasoconstricţie: se pierde Q  prin  pierderi convective
- Izolator caloric datorită rezistivităţii termice bune cu tegum ce determină
evitarea pierderilor conductive
- Comutator al ţesutului adipos într-un strat izolator datorită rezistivităţii
termice  + conductibilităţii termice  = în condiţii de vasconstricţie 
pierderile de Q
- Receptor caloric
- Efector al răcorii prin evaporarea secreţiilor glandelor sudoripare: 1l
H2O/580 Cal (562 valorii din tegum şi 17 calorii din aer)
2. Mecanismele hemeostatice au anumite limite, dincolo de care mecanismele de TR
fizică nu mai sunt suficiente şi intervine
- Hipertermia =  T centrale când  de T depăşeşte anumite limite
- Hipotermia  T centrale când  de T depăşeşte anumite limite  TG
(termogeneză) netremurândă =  arderilor metabolice şi tisulare la nivelul
fibrei musculare dar fără contracţii vizibile +  metabolismului hepatic
TG tremurândă =  metabolismului muscular cu apariţia de contracţii
puternice şi sacadate, ce pun în valoare bazinul termogenetic al muşchilor
b) Zona centrală (miezul) hemeotermă
 Caracteristici
1. conţine:capul, toracedle, abdomenul, pelvisul + conţinutul lor
2. nu are o vesculozitate de TR ci doar o circulaţie funcţională care nu
reacţionează consensual ca în ZP (nu există o reactivitate a circulaţiei
 respective în funcţie de T) ci prezintă modificări compensatorii ale
modificărilor circulaţiei periferice ( ce reacţionează în funcţie de stimulul
termoterapic aplicat în ZP) conform legilor modificării circulaţiei sistemice
(Dastre - Morat modificată de Hauffe şi Kiricinski)
 circulaţia splahnică: este prima care intră în joc
 circulaţia pulmonară: este a doua care intră în acţiune
 circulaţia renală: este a treia care intră în joc dacă circulaţia splalnică şi pulmonară
nu fac faţă solicitărilor
 circulaţia coronariană: intervine dacă există solicitări ale cordului
 circulaţia cerebrală: nu prezintă variaţii fiind foarte fixă
 Funcţiile ZC în TR
1. T nu este egală fiind mai  în zona de termoproducţie (ficat) iar egalizarea ei se
face prin amestecul sângelui în cavităţile corpului şi apoi se destribuie sânge cu
aceeaşi T
2. nu prezintă senzori şi de aceea Q endotisculară produsă prin mecanisme de
diatermie (US) este remanentă datorită lipsei mobilizării circulaţiei
3. modificările de T în ZC induc
 acumularea de Q în ZC în următoarele situaţii
 producţie metabolică foarte  =efortul
 în condiţii patologice de producţie de Q pe termen lung = hipertiroidie cu 
metabolismului bazal
 Q  când funcţia de TL nu face faţă = izolare termică prin îmbrăcăminte
neadecvată cu acumularea Q metabolice
 mediul înconjurător este prea cald
 aport de Q din exterioe prin metode termoterapice
  T nucleului când pierderea de Q  Q produsă de nucleu
 mediul foarte rece (după ce se pierde Q din ZP)
 producţie  de Q = hipotiridie cu  metabolismului bazal
 raporturile fiziologice de TR sunt alterate prin intervenţia unor factori externi
= baie rece de CO2 cu T =30 - 32 C şi CO2 dizolvat are acţiune chimică ce
determină vesodilataţie periferică în teritoriul de reglare (tegument) împotriva
gradientului normal (bolnavul nu simte nimic pentru că receptorii se găsesc în
tegumentul cald aflat în vesodilataţie iar ZC nu are receptori)
B. Mec circulatorii de reacţie sistematică la aplicaţii termoterapice
1. Legea reacţiei consensuale Ottfried - Müller: toată circulaţia funcţională
periferică (de TR existentă în ZP) reacţionează în acelaşi fel în funcţie de
stimul
2. Legea Dastre - Morat cu modificările lui Hauffe: vasele sang înainte de
ramificarea lor în parenhimul organelor se comportă antagonic faţă de
vasele circulaţiei periferice şi după intrarea lor în parenhimul organelor se
comportă consensual cu vasele din tegument
3. Legea reflexului consensual metameric Kiricinscki: la aplicarea stimulului
procesul vascular se răspândeşte prin reflex metameric în zona
metamerului corespunzătoare (ce conţine tegum, ţesut celular subcutana,
muşchi, ţesut prefund, organ profund)
C. Schimburile de Q ale organismului cu mediul
a) Transferul conductiv :transfer molecular din aproape în aproape = 0,33 - 0,25
cal/min/m2S corp
1. corpul nostru se comportă ca un corp cald iar mediul este de regulă, mai rece decât
organismul  mediul din jur preia o parte din Q prin transfer conductiv
- aerul are termoconductibilitate   pierderi  de T
- lichidul (apa) are termoconductibilitate de 20 – 30 ori  decât cea a aerului 
pierderi  de T
- solidul (pământ, metal) are termoconductibilitate  pierderi  de T
2. apare un flux de Q spre exterior şi care este:
* direct proporţional cu gradientul de T
* invers proporţional cu rezistivitatea calorică a tegumului (variabilă in funcţie de
conţinutul de sânge în tegument) şi rezistivitatea corpului cu care ne aflăm în contact
-aerul: moleculele de aer sunt fixate de tegum prin tensiune superficială şi având
rezistivitate   conductibilitate 
- apa: apar molecule aderente de tegument şi având rezistivitate   conductibiltate

3. valoarea schimbărilor conductive depind şi de convecţia externă (mişcarea
moleculelor din aer):moleculele aderente de corp sunt înconjurate de alte straturi de
molecule, care vor înlocui stratul de aer încălzit anderent de corp  mişcări
convective  cu pierderi conductive 
b) Transferul convectiv
1. convecţia externă: mişcarea moleculelor de aer
2. convecţia internă: fluxul sanguin (mecanismul fiziologic al TR)
c) Transferul prin radiaţie : orice corp cu T  - 276 C emite radiaţii IR conform legii
lui Boltzman : I = x4 (putere absolută în C) şi la T obişnuite se pierd 5 cal/oră/m2S
corp/C diferenţă
d) Transferul prin evaporare (evaporarea a 1L H2O la T= 35 C necesită 58 cal = 563
cal din tegument + 17 cal din aer)
1. perspiraţie insensibilă = 18 - 25 g H2O/oră = 10 - 15 cal/oră
2. evaporarea la nivel respirator = 5 - 14 g vapori H2O/oră = 3 - 8 cal/oră
3. evaporere activă prin secreţie sudoripară = 1 - 1,5 L/oră în situaţii acute = 569 -
900 cal/oră
D. Termografie clinică
a) Temperatura
1. Centrală (TC) : 37 C, măsurabilă prin temperatură - sublinguală (gura perfect
închisă)
- rectală (să nu existe conţinut
în rect)
- timpanică (pentru cercetări
de mare fineţe măsurată cu
termistor = termocuplu + galvanometru cu scară centrală)
2. Medie centrală (TMC): 34 -35 C determinată prin formula Hardy - Dubois= se
măsoară T în 7 puncte (fiecare punct reprezentând o anumită cotă) şi apoi se face
media ponderată
3. Mediului (TM): 25 C, măsurată cu psihrometrul (dublu termometru = termometru
uscat + termometru umed prin înfăşurarea în tifon umed)
b) Gradientul de T
1. Intern (GTI): TC -TMC =37 C --34 - 35 C  2 - 3 C
2. Extern(GTE):TMC - TM = 34 - 35 C --25 C  9C
  în trepte a T cu existenţa GTI şi GTE  posibilitatea eliminării Q metabolică
c) Deficitul caloric al ZP =cant de Q care adăugată ZP ar face-o să ajungă la TC = 40 -
50 calorii
E. Comportamentul TR
a) Circumstanţele
1. În mediul rece: TC = 37 C, TMC = 34 C, TM = 18 C  GTE  (de la 9 la 16
C)  fluxul termic  foarte mult şi  pierderile de Q  deficit caloric  
TMC la aproximativ 30 C (GTE rămâne )   GTI sângele pierde o
cantitate  de Q în suprafaţă (există riscul unei hipotermii dar intervine 
convecţiei interne)  vesoconstricţie cu  cantităţii şi fluxului sanguin
2. În mediul cald : TC = 37C, TMC = 34C, TM = 30C  GTE  (de la 9 la 4
C)  pierderea de Q la 1/2 (s-ar acumula T în ZC, dar intervine  convecţiei
interne)   TMC  GTI   sângele nu mai pierde decât 1/2 din Q metabolică
 vasodilataţie cu dublarea flux sanguin.
b) Deci GTE influenţează GTI
1. pentru a compensa modificările de mai sus, în capacitatea de transport a sângelui
intervin modificări în debitul circulator, direct proporţinal cu gradientul =
capacitatea de transport a sângelui
2. de la 18 - 19 C (vasoconstricţie maximă) la 30 C (vasodilataţie maximă)
reglarea se face prin cantitate de sânge din periferie, existând o relaţie matematică
între TMC şi debitul circulator cutanat  la TM
d. 28 - 30C = există vasodilataţie maximă şi debit de sanguin periferic maxim 
intervine TL = mecanismul evaporativ al secreţiei sudoropare
e.  18 - 20 C = există vesoconstricţie maximă dar aici intervine şi rezistivitatea
ţesutului adipos
f.  15 - 16 C = intervine TG = termurăturile (contracţii musculare)
F. Reacţia în HTT
a) Caloraţia tegumentului  sângele din vesele cele mai superficiale ale
tegumentului ( plexuri venoase subpapilare superficiale) + tipul de sânge care
circulă:
1. Palid:
 plexurile venoase nu conţin sânge
 situaţii = vasoconstricţie, stări emotive, la rece dacă tegumentul era deja răcit
2. Roşu - roz:
 plexuri ven umplute cu sânge în care predomină arii Htt
 situaţii - cald  vasodilataţie  sângele este şuntat şi umple plexurile
venulare
- rece pe tegumentul încălzit în prealabil (în hidroterapie) 
vesoconstricţie produsă pe
structuri mai mari  sângele bogat în O2 stagnează
 rece + factor mecanic (baie rece + prosop aspru)  vasodilataţie produsă de
histamina eliberată prin
degradare mascocitară
3. Cianotic:
 plexuri venoase umplute cu sânge în care predomină Hb redusă
 situaţii - afecţiuni cardio-vasculare: sângele în totalitate conţine Hb redusă
 - frig după o vasoconstricţie îndelungată = sângele sărăceşte în O2,
stagnează în plexuri
şi nu există aport proaspăt
b) Clasificarea tipologică Lambert
1. Tip A microkinetic
 răspunsuri instalate lent, ce sunt slabe dar se menţin timp îndelungat
 acropoikilotermici = extremităţi reci şi tendinţă la vesoconstricţie  aplicăm cu
atenţie întâi cald şi apoi rece moderat, hipertermia de durată nu este indicată
datorită riscului de colaps
2. Tip B macrokinetic
 reacţii ce se instalează rapid, sunt puternice şi intense, de durată 
 T periferice acrale tind să se apropie de TC : cu extremităţi calde şi vesodilataţie
periferică  este indicată aplicarea de rece la extremităţi, ei răspund foarte
intens consensual (puternic şi pe zone întinse)
c) Aprecierea reacţiei în HTT
1. Aprecierea modificărilor de puls
  cu 10 - 20 b/min în cursul unor proceduri de termoterapie generală = reacţie
favorabilă
  la 120 - 140 b/min sau pulsul devine neregulat în cursul unor proced de
termoterapie generală = reacţie nefavorabilă
2. Aprecierea coeficientului Hildebrand = coeficientul puls/respiraţie
 N= 80/16 = 4
 dacă coeficientul 4 = toleranţă moderată la procedura respectivă
3. Aprecierea senzaţiilor subiective ale bolnavului
 durerea în extremităţi la rece, în timpul producerii
- considerată ca reacţie normală dacă dispare la sfârşitul procedurii
- dacă persistă după procedură şi se însoţeşte de paluare, cianoză, frig în
extremităţi atunci reacţia este anormală si se întrerupe tratamentul
 senzaţia de arsură la procedurile fierbinţi
- pe suprafaţă limitată ea trebuie suportată de bolnav
- dacă apare însă durere în extremităţi la vascularii periferici/precordială la
coronarieni/abdominală se întrerupe tratamentul
 semnele ce apar tardiv după procedură: tulburări de somn, apetit, TR ce sunt
semne ale tulburărilor de reglare datorită supradozării şi trebuiesc diferenţiate de
reacţia (criza) balneară
4. Aprecierea reacţiei dermo – vasculare(RDV)
 RDV bună: vasodilataţie cu aflux de sânge, culoare roz - roşiatică a pielii,
încălzire tegumentului chiar la aplicţii reci, senzaţia de plăcut, dispariţia în 2 - 5 sec. a
unei pete albe post digitopresiune tegumentară ( metoda Dalmady)
 RDV negativă: piele de găină, tegument palid- cianotic, senzaţia de frig sau chiar
frisoane, posibilitate asocierii de semne generale (moleşeală, cefalee, inapetenţă,
insomnii), dispariţia în 8 - 9 sec a unei pete albe post digitopresiune tegumentară
( metoda Dalmady)
►MIJLOACELE ŞI TEHNICA HTT
1. Compresele
Definitie:sunt cele mai simple si mai raspandite proceduri de hidroterapie.Ele se
realizeaza cu ajutorul unor bucati de panza, variate ca forma si dimensiune, inmuiate
in apa de diferite temperaturi si aplicate asupra diverselor regiuni ale corpului.
Clasificare:

1. in functie de temperatura, compresele se impart in: reci, calde, alternante,

stimulante si cu aburi
2. in functie de regiune se impart in: compresa la cap, la ceafa, la gat, la
torace, la abdomen, la trunchi, compresa genitala, la gambe si longhete

Tehnica de aplicare

A. Reguli generale

Pentru ca efectele compreselor sa fie bune trebuie sa tinem seama in tehnica de

aplicare a lor de o serie de reguli generale:

1. compresa trebuie sa fie intim aplicata pe tegumente si sa nu permita

patrunderea aerului
2. umiditatea trebuie sa fie corespunzatoare felului compresei: cele reci si calde
vor fi semistoarse, in asa fel ca apa sa nu se scurga spontan pe tegument; cele
stimulante vor fi stoarse bine, astfel ca sa se evite umezirea compresei de
acoperire
3. compresele uscate de acoperire trebuie sa depasesca compresele subiacente cu
1- 2 cm
4. compresele nu trebuie sa fie prea stranse pentru a nu da tulburari de circulatie:
compresiuni venoase la extremitati sau senzatii de opresiune pe torace
5. daca compresele stimulante nu se incalzesc dupa 10- 15 minute sau aplicarea
lor provoaca frisoane, se intrerup, putand sa fie aplicate din nou pe aceeasi
regiune numai dupa frictionarea sau perierea acesteia
6. compresele nu se aplica decat pe tegument sanatos, deoarece umezeala si
aplicatiile repetate ar putea sa provoace maceratii, favorizand patrunderea
microbilor piogeni, in cadrul unor piodermite existente

B.Tehnica de aplicare a compreselor in functie de temperatura lo si modul de

actiune

1.Compresele reci

Materiale necesare: bucati de panza de diferite forme si marimi, galeata cu apa

rece, pat sau canapea, ceas semnalizator.

Tehnica de aplicare:

Se inmoaie compresa in apa rece, se stoarce si se impatureste de 5- 6 ori, apoi se

aplica pe regiunea interesata.Din 5 in 5 minute, compresa se schimba,
mentinandu-se astfel temperatura scazuta. Acest lucru se poate realiza si daca
combinam compresa cu hidrofor sau aplicare de punga de gheata.
Durata totala a unei comprese variaza in raport cu boala, incadrandu- se intre
limitele de minim 20 de minute si maximum 60 de minute.
Modul de actiune

In afara de unele comprese aplicate pe anumite zone, a caror actiune are un

caracter general, majoritatea au actiune locala, limitandu-se la organele si
tesuturilor subiacentepe care sunt aplicate.
Actiunea compreselor se bazeaza pe factorul termic.
Compresele reci isi bazeaza efectul pe proprietatile urmatoare: vasoconstrictie,
antihemoragica, antiinflamatoare, , antitermica

2.Compresele calde

Materiale necesare: aceleasi ca mai sus, in plus un termometru. In ceea ce priveste

temperatura apei din galeata, aceasta va fi intre 38 si 43˚C pentru compresele
calde si 45- 55˚C pentru cele fierbinti.

Tehnica de aplicare este ca si pentru compresele reci, cu particularitatea ca , spre

deosebire de acestea, compresele calde sunt totdeauna acoperite pentru a li se
mentine temperatura.
Compresele se schimba din 5 in 5 minute. Durata totala de aplicare este de
minimum 20 de minute si de maximum 60- 90 de minute.

Modul de actiune a compreselor calde: antispastice, analgezice, hiperemiante,

resorbtive.

3. Comprese alternante

Materiale necesare: aceleasi ca si mai sus.

Tehnica de aplicare:

Se aplica conform tehnicii expuse o compresa calda la temperatura de 40-

50˚C pe o durata de 2- 3 minute, dupa care, pe acelasi loc, se aplica, o
compresa rece de 12- 16˚C pe o durata de ½ - 1 minut.
Aceste comprese se alterneaza de 5-6 ori. Se incepe totdeauna cu compresa
calda si se termina cu cea rece.

Modul de actiune: stimularea circulatiei sanguine si tonifierea sistemului

neuromuscular, mai ales local.

4.Compresele stmulante sau compresele Priessnitz

Materiale necesare: 2 bucati de panza de forma asemanatoare, una dintre ele

fiind ceva mai mare si dintr- un material mai plin ( niciodata
impermeabil); o galeata cu apa la temperatura camerei.
Tehnica de aplicare

Se moaie bucata de panza mai mica in apa, se stoarce bine si se aplica pe

regiunea interesata. Peste aceasta se aplica a doua compresa, uscata, in asa fel
ca sa depaseasca cu 2-3 cm compresa umeda.
Durata de aplicare este de 2- 6 ore sau pana la uscare.

4. Comprese cu aburi

Materiale necesare: 2 bucati de flanela, o bucata de panza simpla sau un

prosop, o panza impermeabila, 1 galeata cu apa la temperatura de 60- 70˚C.

Tehnica de aplicare

Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o

bucata de panza sau un prosop inmuiat in apa fierbinte( 60- 70˚C) si bine
stoarsa, iar peste acasta se aplica cealalta flanela. Totul se acopera cu panza
impermeabila sau se aplica un termofor.
Durata totala a procedurii este de minimum 20 de minute si de maximum 60
de minute.

Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.

C.Tehnica de aplicare a compreselor in functie de regiuni, modul de actiune,

indicatii si contrindicatii

Indiferent de regiunea la care ne referim, tehnica generala de aplicare a

compreselor in functie de temperatura este aceeasi.

1.Comprese la cap

Compresele la cap se subimpart in: complete si partiale. Cele partiale

intereseaza regiuni limitate ale capului: frontala, temporala si occipitala.

Materiale necesare:o bucata de panza de forma triunghiulara cu latura de 60

cm, termofoare sau pungi cu gheata.

Tehnica de aplicare:

Pentru compresa completa se aplica panza astfel ca sa acopere capul si fruntea.

Cele doua capete se trec pe deasupra urechilor, innodandu- se la spate
deasupra capatului ramas liber.
Pentru regiunea frontala, temporala si occipitala se poate intrebuinta acelasi
material, impaturindu- se potrivit regiunii pe care se aplica.
2.Comprese la ceafa

Se aplica la bolnavul culcat pe spate, cu capul sprijinit pe perna, astfel ca sa se

adapteze cat mai bine regiunii occipitale.
Compresele la cap pot sa fie reci, calde sau stmulante.Cel mai frcvent sunt
aplicate primele doua.

Modul de actiune

Indiferent de regiunea pe care se aplica, modul de actiune al compreselor este

acelasi.

Indicatii

Compresele reci la cap se indica in: congestii cerebrale, hemoragii cerebrale,

meningite, in timpul procedurilor de termoterapie pentru evitarea congestiei
cerebrale.

O remarca pentru compresele reci la ceafa este aceea ca, pe langa actiunea
locala, au si o actiune generala, reflexa, la distanta, asupra activitatii inimii,
respiratiei si sistemului nervos, in sensul sedarii.
Compresele calde la cap se indica in nevralgii acute sau cronice, migrene,
datorita angiospasmelor, dureri cu caracter reumatismal.

3.Comprese la gat

Materiale necesare:compresa cu dimensiunile 7× 60 cm sau prosoape scurte.

Cand dorim sa actionam si pe regiunea auriculara folosim o compresa de
forma speciala.

Tehnica de aplicare:

Bolnavul poate sa stea pe scaun. In cazul acesta se aplica compresa in jurul

gatului, fixandu- se la spate cu un ac de siguranta. Partea care vine in contact
cu regiunea cefei nu se umezeste. Cand bolnavul este in pozitie culcata,
compresa se aplica pe fata anterioara a gatului, fara sa se mai prinda la ceafa.
Compresele la gat pot fi reci, calde si alternante.

Indicatii:

Compresele reci se indica in inflamatiile acute ale regiunii amigdaliene:

amigdalite acute, flegmoane, laringite, difterite, etc.
Compresele calde se indica in: inflamatii ale regiunii amigdaliene insotite de
edem si cianoza.

4.Comprese la torace
Materiale necesare: bucati de panza de forma triunghiulara cu latura de 130 de
cm.

Tehnica de aplicare

Se aplica compresa pe spatele bolnavului cu un unghi in jos. Celelalte doua

unghiuri se trec peste umeri, trverseaza in diagonala pieptul si sunt innodate la
spate peste unghiul ramas liber.
Compresele la torace pot sa fie reci, calde,stimulante.

Indicatii :

Compresele reci la torace se indica in: hemoptizii, procese acute ale organelor
di cutia toracica ca bronsite, congestii pulmonare, pneumonii,etc.
Compresele calde la torace se aplica potrivit aceleasi tehnici, cu ajutorul
panzei triunghiulare inmuiata in apa calda.Sunt indicate in mialgii si nevralgii
cronice intercostale, bronsite si pleurite cronice cu resturi de exudate si
aderente pleurale, spasme ale organelor abdominale( colite, colecistite).
Compresele stimulante la torace( comprese cruciate)

Materiale necesare: doua bucati de panza de 3,1/ 2 m lungime si 28- 30 cm

latime sau sase prosoape de aproximativ 120/ 30 cm.

Tehnica de aplicare:

Se ia una din comprese, se moaie in apa, se stoarce, se ruleazasub forma de

sul, se apuca in mana dreapta, iar cu mana stanga se tine capatul liber. Ne
asezam in fata bolnavului, aplicam capatul iber al compresei in axila dreapta,
trecem compresa in diagonala peste piept si umarul stang, apoi oblic peste
spatele bolnavului, se ajunge in axila dreapta, apoi trecem transversal pe
partea anterioara a toracelui spre axila stanga. De acolo, in diagonala ducem
compresa peste umarul drept pe fata anterioara a toracelui. Aici se face o cuta
apoi se continua aplicareaorizontala pana la capat. Acesta se introduce sub tura
orizontala precedenta sau, mai bine, se leaga cu un siret.
Peste compresa umeda se aplica in acelasi mod compresa uacata.
In lipsa compreselor putem sa folosim 6 stergare. In cazul acesta, tehnica de
aplicare este urmatoare: acoperim in acelasi timp si partea anterioara a
toracelui in diagonala, aplicand un prosop peste umarul drept si celalalt peste
umarul stang. Al treilea prosop il trcem orizontal sub axile, fixand in acelasi
timp capetele prosoapelor atat pe fata anterioara, cat si pe cea posterioara.
Peste aceste prosoape aplicam in aceeasi ordine pe cele uscate. Compresele
cruciate trebuie sa fie corect aplicate, astfel ca ele sa acopere intreg toracele,
lasand libere mainile si gatul.

Indicatii:

Compresele cruciate sunt indicate in: bronsite acute si cronice, tuberculoza

pulmonara, diverse pneumopatii.
5.Comprese precordiale

Materiale necesare: bucati de panza de dimensiuni 20/30 cm.

Tehnica de aplicare
Se impatureste compresa in 5- 6 straturi, se moaie in apa, se stoarce si se
aplica pe regiunea precordiala. De obicei se aplica reci. Se pot combina cu
pungi de gheata sau hidrofoare cu apa rece.
In timpul aplicarii, bolnavul sta in pozitie culcata,este impachetat intr- un
cearsaf uscat si este bine acoperit.
Compresele reci se aplica la inceput pana se stabileste felul de reactie a
bolnqavului, de 2-3 ori pe zi, timp de 10- 15 minute, apoide 1- 2 ori pe zi cate
1- 1 ½ ora, daca raspunsuleste corespunzator.

Modul de actiune: intaresc sistola, lungesc diastola, fac sa dispara aritmiile.

Indicatii: aritmii functionale, palpitatii, miocardite insotite de tahicardie in

cursul bolilor infectioase, in reumatismul Sokolski- Bouillard.

Contrindicatii: leziuni miocardice avansate.

6.Comprese la trunchi pot sa fie reci, calde si stimulante.

Materiale necesare: pentru compresele reci si calde un prosop sau o compresa

de 120/ 40 cm, o canapea.

Tehnica de aplicare:
Se ia prosopul sau compresa si se inmoaie in apa rece sau calda, se stoarce si
se aplica pe trunchi, cuprinzand regiunea dintre axila si pubis, bolnavul fiind
culcat.

Mod de actiune
Actiunea este asemanatoare cu a compreselor reci si calde aplicate pe torace,
cu deosebirea ca aici suprafata interesata este mai mare.

Indicatii:
Compresele reci la tunchi sunt indicate in stari febrile, hemoptizii, inflamatii
acute ale organelor toracice.
Compresele calde la trunchi au aceleasi indicatii ca si compresele calde la
torace.

Comprese stimulante la trunchi

Materiale necesare: un cearsaf obisnuit, un prosop de 120/70 cm, o canapea.

Tehnica de aplicare:

Se acopera canapeaua cu o patura, peste aceasta se aplica cearsaful impaturit

de 5- 6 ori. Se ia apoi prosopul, se inmoaie in apa rece, se stoarce bine si se
 aplica transversal pe lungimea patului, astfel ca cearsaful uscat sa depaseasca
atat sus cat si jos marginea compresei umede; bolnavul este invitat sa se culce
pe spate, astfel ca marginea de sus a prosopului ud sa ajunga pe linia axilara,
apoi ridica bratele in sus; se acopera cu prosopul ud fata anterioara a
trunchiului de la axile pana la pubis, si peste prosopul ud asezam prosopul
uscat.

Mod de actiune

Aceste comprese se mai pot combina cu hidrofoare pe abdomen si pe regiunea

precordiala.

Indicatii: stari febrile, bronsite acute, boli acute infectioase, pneumonii,

pleurite acute, mialgii, nevralgii intercostale.

7. Compresele abdominale cel mai frecvent folosite sunt reci, calde, stimulante.

Materiale necesare: compresa de 40/ 60 cm, canapea.

Tehnica de aplicare:

Se inmoaie compresa in apa rece sau calda, se stoarce si se aplica conform

tehnicii compreselor la trunchi, cu deosebirea ca aici se prinde numai regiunea
dintre mamele si pubis. Se poate asocia cu hidrofor.

Indicatii:

Compresele reci abdominale sunt indicate in inflamatii acute ale organelor

abdominale( peritonite acute, apendicite, colecistite, anexite) sau hemoragii
abdominale.
Compresele calde abdominale sunt indicate in colici hepatice sau
intestinale,inflamatii cronice ale sferei genitale feminine ca: periuretrite,
parametrite, salpingite, salpingoovarite.

Comprese abdominale stimulante- Priessnitz

Materiale necesare: o compresa 3 ½ m lungime / 28- 30 cm latime sau 2

prosoape de lungime potrivita, o canapea.

Tehnica de aplicare:

Daca intrebuintam compresa lunga, se procedeaza astfel: se moaie un capat in

apa, atat cat este necesar sa cuprinda abdomenul odata si jumatate, se stoarce
bine si se aplica astfel: la bolnavii care nu se pot misca se aseaza compresa
transversal pe pat. La bolnavii mobili, compresa se poate aplica in pozitie
sezanda, in genunchi sau stand in picioare. Aplicam capatul ud al compresei pe
abdomen, trecem apoi la spate ridicand usor bolnavul, continuam cu cealalta
parte a compresei uscate pana la terminarea ei, dupa care acoperim bolnavul
cu patura.
Cand nu avem la dispozitie compresa lunga, intrebuintam cele doua prosoape.
Intindem un prosop umed si stors tansversal peste un prosop uscat ceva mai
mare. Asezam bolnavul pe prosop si trecem partile laterale ale acestuia pe
abdomen, acoperindu- l cu cel uscat.
Durata compreselor abdominale Priessnitz de la 2- 3 ore pana la 5-6 ore; se
aplica in cursul noptii, mentinandu- se pana dimineata.

8.Comprese genitale sau comprese in ,,T” pot sa fie reci, calde,stimulante.

Materiale necesare: compresa de forma speciala in ,,T’’ sau doua comprese de

140/20 cm.

Tehnica de aplicare

Se ia una din comprese, uscata, si se fixeaza in jurul crestelor iliace prinzandu-

se cu un ac de siguranta. Dupa aceea se ia compresa a doua, se moaie in apa,
se storce si se prinde cu un ac de siguranta pe fata anterioara a compresei
orizontale; se merge in jos de- a lungul regiunii interfesiere, fixand celalalt
capat al compresi de compresa orizontala in partea anterioara, in regiunea
suprapubiana.

Indicatii: atat compresa rece, cat si cea stimulanta, cele mai des folosite, sunt
folosite, sunt indicate in: hemoroizi, orhite, epididimite, prurit vaginal, vulvite
si alte inflamatii acute ale sferei genitale.

9.Comprese la gambe- cele mai des folosite sunt cele stimulante.

Materiale necesare: bucati de panza de 1,50 m / 20 cm.

Tehnica de aplicare

Se moaie o treime din lungimea compresei in apa rece, se stoarce bine, se

infasoara in jurul gambelor de la maleole spre genunchi. Peste compresa uda
se infasoara restul compresei uscate.

Indicatii:

Compresele la gambe sunt indicate in astenie nevoasa, insomnii, flebite si

varice, afectiuni congestive ale creierului.

10.Comprese longhete- cele mai des folsite sunt cele reci si stimulante.

Materiale necesare: 2- 4 comprese lungi de 1m si late de 5 cm.

 Tehnica de aplicare:

Se infasoara fiecare deget in parte si antebratul cu compresa umeda, bine

stoarsa, in asa fel incat palma sa ramana libera.
In cazul compresei stimulante, peste compresa umeda se aplica una uscata.

Indicatii:

Compresele reci se aplica in combustii ale degetelor, fenomene inflamatorii in

cadrul reumatismului Sokolski- Bouillaud, etc.
Cele stimulante se aplica in artritele reumatice insotite de limitarea miscarilor,
in scopul stimularii circulatiei.

2. Cataplasme = calde
f) Umede
 Miez de pâine, tărâţe, făină integrală, seminţe sau făină de in, muşeţel, floare
de fân, malvă, althal -fierbere
 Smântână sau brânză de vaci – reci, calde
 Mentă - opărire sau umezire cu apă caldă
 Muştar, hrean - apă stătută
 Nămol şi lut - calde
b) Uscate -încălzire
 Tărâţe de grâu, secară şi porumb
 Buruieni, diverse
 Sare, nisip
3. Hidrofoarele: reci /calde:

Hidrofoarele

Definitie: sunt niste dispozitive de cauciuc sau de metal, formate din tuburi aranjate
circular sau paralel, cu ajutorul unor benzi de panza sau tabla elastica. Unul din
capetele hidroforului se pune in legatura cu o sursa de apa, situat la un nivel mai
ridicat, aproximativ un metru, iar celalalt cu un vas de scurgere, situat la un nivel mai
coborat.

Clasificare- se folosesc doua criterii: regiunea pe care se aplica si forma hidroforului.

In functie de regiunile pe care se aplica, hidrofoarele se impart in urmatoarele

categorii: hidrofoare pentru cap, pentru ceafa,gat, coloana vertebrala, pentru inima,
abdomen, spate, pentru extremitati, psihrofor uretral, vaginal si rectal.
In functie de forma, hidrofoarele se impart in: hidrofoare de forma circulara( pentru
cap), de forma rotunda( pentru inima), de forma dreptunghiulara( pentru coloana
vertebrala), de forma ovala( pentru abdomen) si hidrofoare de forma speciala( pentru
uretra, vagin, rect).

Tehnica de aplicare. Principii generale

Principiu de functionare a hidroforului se bazeaza pe scurgerea continua a apei prin
tuburi la temperatura dorita. Temperatura folosita este identica cu a compreselor, cu
care se aplica de obicei pentru mentinerea temperaturii acestora. Factorul pe care se
bazeza actiunea hidrofoarelor este factorul termic. Hidrofoarele se aplica reci in
afectiunile acute, calde si fierbinti in afectiunile cronice si alternante cand urmarim
stimularea functiei organelor dintr- o anumita regiune.
Modul de actiune, durata de aplicare si indicatiile sunt identice cu ale compreselor.

Tehnici speciale

I.Hidroforul la cap

Se aseaza bolnavul pe un pat, i se aplica compresa la cap conform tehnicii

obisnuite, apoi i se plaseaza hidroforul de forma circulara deasupra compresei si
se pastreaza durata prescrisa.

II.Hidroforul pentru inima

Se procedeaza ca si pentru compresa precordiala, adaugandu- se deasupra un

hidrofor circular cu diametru de 15- 20 cm.

III.Hidroforul pentru abdomen

Se procedeaza, ca si pentru compresa abdomunala, aplicandu-se deasupra un

hidrofor de forma ovalara pentru stomac si dreptughiulara pentru intreg
abdomenul.

IV. Hidrofoare pentru coloana vertebrala au aceeasi forma ca si cele abdominale.

V.Psihroforul uretral

Este format dintr- o sonda ureterala bifurcata.

Tehnica de aplicare
Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, se evacueaza mai intai vezica, apoi se
introduce psihroforul sterilizat, de- a lungul uretrei, pana la prostata. Se adapteaza
un capat al psihroforului la sursa de apa, iar celalalt la un vas de scurgere. Durata
procedurii este de 20- 60 – 90 de minute.

Indicatii: cald si fierbinte in prostatite cronice, rece in uretrite si prostatite acute,

iar psihroforul alternant in impotenta sexuala.

VI.Hidroforul vaginal este format dintr- un tub cu dublu curent, functionand pe

baza acelorasi principii ca si psihroforul.

Tehnica de aplicare
Inainte de a aplica hidroforul se face evacuarea vezicii, toaleta vulvei si vaginului
si apoi se introduce hidroforul pana la nivelul colului uterin. Se fixeaza cele doua
capete, unul la sursa de apa, celalalt la un vas de scurgere.
Durata procedurii este de 20- 60- 90 de minute.

Indicatii: cald si fierbinte in metrite subacute si cronice, perimetrite si

salpingoovarite cronice, rece in perimetrite si salpingoovarite acute si hidroforul
alternant in hipofunctii ovariene.

VII.Hidroforul rectal este format dintr-o sonda rectala de aproximativ 10 cm

lungime, de forma unui tub anal inchis si rotunjit la varf, avand doua orificii
pentru intrarea si iesirea apei.

Tehnica de aplicare

Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, se evacueaza rectul, apoi se introduce

hidroforul rectal. Unul din capete se pune in legatura cu sursa de apa, celalalt in
legatura cu un vas de evacuare.

Indicatii: rece in hemoroizi, prostatite acute, cald in prostatite cronice si

hidroforul alternant in impotenta sexuala.

Avantajele hidrofoarelor fata de alte proceduri care se aplica in acelasi scop

constau in faptul ca ne permit sa mentinem asupra unei regiuni date, o anumita
temperatura calda sau rece, timp mai indelungat.

Frictiunile

Definitie: sunt proceduri de hidroterapie cu actiune tonifianta, al caror efect se

bazeaza pe factorul termic si mecanic.

Clasificare:

In functie de temperatura, frictiunile se impart in reci si alternante, niciodata

calde.
In functie de regiunea pe care se aplica frictiunile pot sa fie: partiale, cand
intereseaza separat sau impreuna membrele superioare si inferioare, si complete,
cand intereseaza intreaga suprafata a corpului.
Acestea din urma, in functie de tehnica de aplicare, se impart in frictiuni partial
complete, care realizeaza frictionarea separata a diferitelor segmente si frictiuni
complete propriu- zise.

Tehnica de aplicare

1.Frictiunile partiale
Materiale necesare: un pat sau o canapea, una patura, un cearsaf, un prosop sau o
bucata de panza de 100/ 70 cm, una galeata cu apa, un termometru de baie.
Se aseza pe pat sau pe canapea patura si cearsaful. Bolnavul, complet dezbracat,
este invitat sa se culce cu fata in sus si este invelit. Se lasa descoperit numai
membrul asupra caruia vrem sa actionam. Se moaie prosopul in apa rece, se
stoarce, si se acopera segmentul interesat.
Bolnavul sau o alta persoana fixeaza bine prosopul, sprijinind in acelasi timp
extremitatea frictionata de pieptul celui care efectueaza procedura. Se frictioneaza
cu amandoua mainile peste prosop, cu miscari lungi, cuprinzand intreaga regiune
cu palmele, pana ce simtim ca prosopul s-a incalzit.

Invelim apoi regiunea cu cearsaful uscat si frictionam peste acesta membrul

corespunzator. Dupa aceea extremitatea se acopera si cu patura, trecandu- se la
descoperirea unui alt membru a carui frictionare se executa conform aceleasi
tehnici.

Frictiunile partiale alternante se efectueaza conform aceleasi tehnici, incepand cu

frictionarea peste un prosop muiat cu apa calda si terminand cu apa rece. Dupa ce
prosopul rece s- a incalzit, se indeparteaza, iar extremitatea respectiva se acopera
ca mai sus, cu cearsaful uscat peste care se executa frictiuni. Se continua
frictionarea in acelasi fel si a celorlalte extremitati indicate.

2.Frictiunile complete

a.Frictiunile partial complete

Materiale necesare sunt aceleasi ca si pentru frictiunile partiale.

Tehnica de aplicare

Frictiunea partial completa se executa conform aceleasi tehnici, expuse la

frictiunile partiale, respectand o anumita ordine. Tehnicianul sta in partea dreapta
a bolnavului si incepe frictionarea membrului inferior din partea opusa, apoi
membrul inferior de aceeasi parte, spatele, pieptul, partile laterale ale trunchiului.
Abdomenul, se frictioneaza in sensul evacuarii intestinale. La urma se frictioneaza
membrul superior de partea opusa terapeutului, apoi de aceeasi parte.
Fiecare regiune, dupa ce a fost frictionata, se acopera cu cearsaful si patura. Dupa
terminarea procedurii, bolnavul este lasat in repaus timp de 15- 20 de minute

b.Frictiunile complete

Materiale necesare: un cearsaf de 1,5 ×2,5- 3m, o compresa pentru frunte, o

galeata cu apa la temperatura de 18- 20˚C.

Tehnica de aplicare
Inainte de a incepe procedura, i se recomanda bolnavului sa se spele pe fata cu apa
rece si i se aplica o compresa rece pe frunte sau la ceafa( pentru a evita congestia
cerebrala).

Terapeutul ia cearsaful, il inmoaie in apala temperatura camerei il stoarce, il

scutura bine ca sa nu aiba cute, apoi tine cu o mana un colt al cearsafului, iar cu
cealalta face cute pana ajunge la capatul opus. Se aseaza in fata bolnavului si
procedeaza astfel: bolnavul, stand in picioare, este invitat sa ridice bratele in sus si
i se aplica un colt al cearsafului in axila dreapta, se trece apoi cearsaful peste
piept, in axila stanga. Bolnavul coboara mainile.
Terapeutul trece cearsaful pe spate, peste umarul drept, il aduce din nou pe fata
anterioara a toracelui trecand apoi peste umarul stang, iar marginea superioara a
cearsafului se aplica bine in jurul gatului. Dupa aceasta se face frictionarea din
partea dreapta sau din cea stanga a bolnavului, executand frictiuni repezi si lungi,
cu o mana pe fata anterioara intr- un sens, cu cealalta pe fata posterioara in sens
opus, de la ceafa si gat pana la picioare, pana simtim ca cearsaful s-a incalzit.
Trecem apoi in fata bolnavului si executam aceleasi frictiuni pe partile laterale ale
corpului, de sus in jos. Se trece apoi in fata bolnavului, executandu-se frictiuni pe
partile laterale ale corpului. Se insista la gambe, si laba, deoarece se incalzesc mai
greu. Procedura, fiind greu de executat, este bine sa se execute de 2 persoane.
Dupa terminarea procedurii se sterge repede bolnavul cu un cearsaf uscat si este
lasat sa se odihneasca invelit sau i se recomanda o plimbare de ½ ora.
La persoanele cu picioare reci sau circulatie defectuoasa, dupa aplicarea
cearsafului umed, invelim picioarele intr- un prosop muiat in apa fierbinte sau
asezam bolnavul de la inceput cu picioarele intr- un lighian mare cu apa calda.
Reusita acestei proceduri depinde aplicarea unei tehnici corecte. Bolnavul cu
reactie buna nu are deloc senzatia de frig, simtindu-se reconfortant.
Cand dorim o reactie mai puternica, frictiunea completa poate sa fie completata
prin baia de cearsaf, baia de curent de aer sau ambele.

Baia de cearsaf

Fara a scoate cearsaful dupa terminarea frictiunii, se toarna concomitent, pe fata

anterioara si posterioara a bolnavului, de jos in sus, de la o distanta de 1- 2 – 3 m
cate o galeata cu apa rece. Dupa aceea se executa lovituri cu palmele pe intreaga
suprafata de jos in sus si de sus in jos, pana ce simtim ca pielea bolnavului s-a
incalzit din nou. Se sterge apoi cu un cearsaf uscat, apoi bolnavul sta in repaus ½
ora sau face o plimbare.

Baia prin curent de aer

La terminarea frictiunii, urmata sau nu de baie de cearsaf, se lasa bolnavul nesters.

I se aplica pe ceafa un cearsaf uscat, cu colturile peste umeri, care se dau
bolnavului sa le tina cu ambele maini sau unui ajutor, in cazul cand acesta nu
poate. Terapeutul apuca cele doua colturi opuse ale cearsafului si,
prin ridicari si coborari repezi, executate cu mainile concomitent, cu flectari si
ridicari ritmice de genunchi, face o vanturare intai pe fat posterioara apoi pe fata
anterioara si partile laterale, pana ce pielea se inroseste.
Daca baia prin curent de aer a determinat o reactie slaba, ea poate sa fie
completata astfel: se ia un cearsaf si se asaza de-a latul pe spatele bolnavului,
prinzandu- se in fata cele doua colturi ale lui.
Se intide bine si apoi se executa miscari ritmice de vanturare, apropiind si
indepartand mainile. Terapeutul se roteste in jurul bolnavului, executand mereu
aceste miscari pana ce pielea acestuia s-a uscat complet.

Mod de actiune a frictiunilor

Factorii pe care isi bazeaza actiunea frictiunile sunt factorul termic si factorul
mecanic. Excitantul rece provoaca o excitatie a sistemului nervos, cresterea
numarului miscarilor respiratorii si profunzimea lor. Are loc de asemenea o cretere
usoara a activitatii cardiace, intensificarea circulatiei cu tendinta la pierdere de
caldura, usoara stimulare a metabolismului.
Frictiunile partiale si partial complete sunt considerate proceduri de tonifiere a
aparatului neuromuscular; au si actiune sedativa generala, regleaza somnul.

Indicatii: surmenajul, asteniile nervoase, starile febrile nediagnosticate,

convalescenta dupa boli febrile. Pentru favorizarea circulatiei periferice sunt
indicate in bolile de inima compensate si tulburarile circulatiei periferice, mai ales
acrocianoze.
Frictiunile alternante sunt indicate in atrofii musculare de diferite etiologii, redori
articulare, pareze si paralizii.

Frictiunile complete

Reactiile organismului sunt asemanatoare cu acelea determinate de frictiunile

partiale si partial complete, dar mult mai intense.
In prima faza sub influeta excitantului rece, pe o suprafata intinsa, apare o
vasoconstrictie tegumentara intensa, care are drept consecinta ingreunarea
activitatii inimii si accelerarea ritmului.
In faza a doua, vasoconstrictia este urmata de o vasodilatatie, care usureaza
activitatea inimii, favorizeza pierderile de caldura si stimuleaza metabolismul.
Frictiunea completa cere o rezistenta mai mare din partea organismului.Spre
deosebire de frictiunea partiala, aceasta este considerata o procedura puternic
excitanta.

Indicatii: obezitatea, diateza urica hipertiroidism, neurastenia depresiva, bronsitele

cronice, emfizem pulmonar.

Contraindicatiile frictiunilor: hemoragii, afectiuni dermatologice, nevralgice si

nevrite acute si cronice, arterioscleroza generalizata, boala hipertonica, afectiuni
ale inimii decompensate.
 Afuziunile

Definitie: sunt proceduri care constau in proiectarea fara presiune, a unor coloane
de apa asupra diverselor regiuni ale corpului. Efectul lor se bazeza pe factorul
termic.

Clasificare:

In functie de temperatura sunt reci (18- 20 ° C) si alternante (38-42˚C si 18- 22°

C).
In functie de regiunea pe care se aplica, afuziunile se impart in partiale si
complete.
In cadrul afuziunilor partiale sunt cuprinse: afuziunile la picioare, la genunchi, la
coapse, inferioare, la brate, afuziunile superioare, afuziunile la spate si la ceafa.
In cadrul afuziunilor generale intra: afuziunea generala si afuziunea fulger.

Tehnica de aplicare:

Materiale necesare: 2 furtunuri lungi de aproximativ 1,5 m cu un diametru de 3-5

cm, o baterie de apa calda si rece si un gratar de lemn.
In lipsa unei instalatii speciale, se pot folosi stropitorile de gradina, de la care s-a
scos rozeta. Cele mai folosite sunt afuziunile reci.

Afuziunea la picioare se aplica asupra piciorului pana la articulatia tibiotarsiana.

Bolnavul sta in picioare pe gratarul de lemn cu spatele spre tehnician. Afuziunea
se incepe de la articulatia astragalocalcaneana si pe partea distala a tendonului lui
Ahile, intai la un picior, apoi la celalalt, de cateva ori. Apoi bolnavul se intoarce
cu fata si se continua turnarea, incepand cu degetul mare, apoi pe marginea interna
a piciorului, pana la articulatia tibiotarsiana, se coboara pe partea externa pana la
degetul mic.
Se executa alternativ la fiecare picior, pana seinroseste tegumentul. Daca bolnavul
are piciarele reci, se va aplica afuziune alternanta.

Afuziunea la genunchi

Bolnavul sta cu spatele la tehnician. Acesta dirijeaza coloana de apa mergand de

jos in sus pe fata interna a calcaiului pana la spatiul popliteu, de
unde coboara pe partea externa pana la calcai. Se continua in acelasi mod asupra
celuilalt membru si se repeta de cateva ori pana la aparitia reactiei
dermovasculare. Bolnavul este invitat sa se intoarca cu fata si se continua
procedura aplicand turnari pe fata anterioara a gambelor, plecand de police, pe
marginea interna a gambei pana la genunchi, de unde se coboara pe marginea
externa a gambei.Se repeta si aici de cateva ori.
Afuziunea la coapse se aplica conform aceleasi tehnici, ca si cele la genunchi, cu
deosebirea ca posterior se urca pana la fesa, iar anterior pana in regiunea
inghinala.

Afuziunea inferioara

Se incepe de la partea posterioara a calciiului,urca pe mijlocul gambei si al

coapsei pana regiunea sacro- lombara. Aici se fac cateva turnari tranversale, apoi
se coboara pe fesa opusa si pe mijlocul membrului inferior corespunzator pana la
calcai.Operatia se repeta de cateva ori. Apoi se trece pe partea anterioara , urcand
pe fata anterioara a membrului pana la ombilic si coboram de aici pe celalalt
membru inferior.

Afuziunea la membrele superioare

Bolnavul este invitat sa se sprijine cu mainile intinse pe marginea unui scaun sau
peste un mic paravan.Se incepe aplicarea afuziunii de la police, se urca pe fata
interna a unui membru superior, pana la articulatia scapulohumerala, apoi
coboram pe fata externa . Se trece apoi la celalalt membru si se repeta aceeasi
operatie de cateva ori, pana apare reactia dermovasculara.

Afuziunea superioara

Bolnavul se sprijina cu mainile pe scaun, ca si pentru afuziunile la membrele

superioare sau peste un paravan special, in asa fel ca spatele sa fie ceva mai ridicat
decat umerii.
Se incepe afuziunea din regiunea lombara de- a lungul coloanei vertebrale pana la
ceafa, facand concomitent miscari de lateralitate cu tubul, pentru ca apa sa se
scurga pe partile laterale ale toracelui.
In acelasi timp, tehnicianul apara capul bolnavului cu mana aplicata pe ceafa.

Afuziunea posterioara

Pentru realizarea ei bolnavul trebuie sa stea in pozitie ortostatica. Se incepe

turnarea de la nivelul calcaiului, urcand pe membrul inferior pana la nivelul
omoplatului. Ne oprim la nivelul regiunii interscapulare,apoi coborand incet pe
cealalta parte a spatelui si membrul inferior, pana la calcai. Se repeta procedura ca
si la celelalte afuziuni.

Afuziunea la ceafa

Pozitia bolnavului este aceeasi ca la afuziunea superioara, doar capul este ceva
mai ridicat pentru a se evita scurgerea apei pe par. Se face turnarea la nivelul cefei
cu o cana de 2- 3 l sau un tub.
Procedura se poate efectua si la patul bolnavului. Bolnavul este asezat cu fata in
jos si cu capul depasind marginea patului, peste un lighean.
Cu mana stanga i se sprijina fruntea ridicandu- se in acelasi timp in sus, iar cu
mana dreapta se toarna pe ceafa 2-3 l de apa la 18- 20º C.

Afuziunea completa
Se aplica pe intreaga suprafata a corpului, mai intai partea posterioara conform
tehnicii afuziunii la spate si apoi pe partea anterioara, incepand de la degete si
urcand pana la gat, de unde coboram pe cealalta parte.

Afuziunea fulger

Aceasta procedura, incorect numita afuziune, este un dus si se aplica de la o

distanta de 3-6m si sub o presiune de 1,5 atmosfere. Ea poate sa fie aplicata pe
regiuni limitate ale corpului sau general. In acest din urma cauza se incepe cu
planul posterior, apoi se trece la cel anterior, ca la afuziunea generala. Se evita
regiunea genitala si sanii. Dupa aceasta, bolnavul este invitat sa se intoarca cu
partea laterala spre asistent, ridicand membrul superior. Se continua aplicarea
jetului de apa pornind de la partea laterala a labei piciorului, pana la axila
coborand apoi pana jos. Bolnavul este invitat sa lase bratul in jos si se repeta
procedura, aplicand de data aceasta dusul peste brat; apoi se trece pe cealalta
parte.

Afuziunile alternante

Se aplica pe aceleasi regiuni si cu aceeasi tehnica , ca si afuziunile reci, cu

deosebirea ca se folosesc aici temperaturi alternante.
Se incepe intodeauna cu turnarea calda ( 38- 40º), dupa care urmeaza turnarea
rece( 18- 20º), aproximativ de 3 ori.

Modul de actiune:

Afuziunile isi bazeaza efectul pe factorul termic . La locul de aplicatie are loc o
vasoconstictie puternica si brusca, dupa care urmeaza o vasodilatatie imediata.
Pentru ca afuziunea sa fie considerata eficace, aparitia acestor fenomene este
obligatorie.
In cazul in care nu apare senzatia de caldura placuta , afuziunea este
contraindicata.Afuziunile inferioare determina o decongestionare temporara a
circulatiei cerebrale si a organelor pelvine si abdominale. Afuziunile superioare
au efecte generale importante, stimuland procese metabolice, marind debitul
respirator si modificand ritmul iniimii. In afara de aceasta au si actiune locala,
influientand in bine circulatia, tonifiind musculatura, stimuland peristaltismul
intestinal.
Ele se pot aplica ca proceduri de sine statatoare sau ca proceduri de racire dupa
procedurile de termoterapie.

Indicatii:

- staze circulatorii periferice( varice)

- acrocianoza
- pareze si paralizii ale membrelor inferioare
- stari depresive
- surmenaj fizic si intelectual
- aderente pleurale pericardice
- astm bronsic
 Contraindicatii

- metroragii
- anexite subacute si acute
- cistite acute
- graviditatea
- nefritele
- pielitele
- calculoza renala si biliara

4. Fricţiunile
Fricţiunile sunt proceduri la care pe lângă factorul termic intervine şi factorul
mecanic într-o măsură destul de accentuată.
Ele se pot clasifica după următoarele criterii:
 După temperatură:
 reci, de 16-18º Celsius;
 alternante, de 38-40º Celsius cu 16–18º Celsius.
 După regiunea şi modul de aplicare:
 parţiale, ce interesează extremităţile:
 reci - bolnavul dezbrăcat este aşezat pe un pat şi este învelit în cearşaf şi
pătură, având descoperită numai extremitatea asupra căreia se acţionează. Cu
un prosop înmuiat în apă rece şi bine stors se acoperă membrul respectiv, se
fixează bine prosopul la rădăcina membrului şi apoi se fricţionează rapid cu
ambele mâini peste corp, cu mişcări lungi, până ce acesta se încălzeşte uşor.
Apoi se acoperă extremitatea cu cearşaful cu care este învelit bolnavul şi se
repetă procedura. În final se acoperă cu pătura şi se trece apoi la alt membru.
 alternante - se foloseşte aceeaşi tehnică, dar prosopul iniţial este înmuiat în
apă caldă, apoi urmează cel rece, cu parcurgerea aceloraşi etape.
 complete, de obicei reci şi numai rareori alternante:
 parţial complete - se fricţionează într-o succesiune prestabilită a tuturor
segmentelor corpului, terapeutul stând în partea dreaptă a bolnavului
(membrul inferior stâng  membrul inferior drept  spatele  pieptul şi
părţile laterale ale toracelui, abdomenul în sensul evacuării intestinale 
membrul superior stâng  membrul superior drept). După fiecare fricţionare
regiunea respectivă se înveleşte în cearşaf şi pătură.
 total complete - iniţial bolnavul se udă cu apă rece pe faţă şi i se aplică o
compresă rece pe frunte, pentru evitarea congestiei cerebrale retroactive.
 Cearşaful folosit se înmoaie în apă, se stoarce iar bolnavul, stând în picioare
este invitat să ridice braţele şi apoi se înfăşoară în cearşaf după o anumită
metodologie (un colţ al cearşafului se aplică în axila stângă şi de acolo în spate
peste umărul drept  bolnavul coboară braţele peste cearşaf care este
înfăşurat apoi peste umărul drept  se trece peste faţa anterioară a toracelui
şi apoi peste umărul stâng, iar marginea superioară a cearşafului se aplică
bine în jurul gâtului). Apoi dintr-o parte a bolnavului, se execută fricţiuni
lungi şi repezi, de la gât până la picioare, mergând cu mâinile pe faţa
anterioară şi posterioară în sens contrar. Se trece în faţa bolnavului şi se
fricţionează părţile laterale. Fricţiunea se efectuează până la încălzirea
cearşafului. La terminare se şterge rapid bolnavul şi fie este învelit într-un
cearşaf uscat şi lăsat să se odihnească, fie i se recomandă o plimbare de 2 ore
Efectul fricţiunii complete poate fi întărit de:
 Baia de cearşaf - după terminarea fricţiunii se aruncă puternic de jos în sus,
peste cearşaf, de la 1-3 m, câte o găleată cu apă rece. Apoi se loveşte cu palmele
întreaga suprafaţă până se încălzeşte. La terminare se continuă ca la fricţiunea
completă.
 Baia de curent de aer, indiferent dacă este urmată sau nu de baia de cearşaf - la
terminarea fricţiunii se aplică un cearşaf uscat peste gâtul bolnavului cu colţurile
peste umeri şi care sunt ţinute de către acesta cu ambele mâini. Terapeutul
prinde colţurile opuse şi execută vânturări de sus în jos până se înroşesc
tegumentele.
5. Spălările
Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul termic, acţiunea celui
mecanic fiind mai redusă, dar totuşi existentă şi favorizând acţiunea primului.
Spălările se realizează cu un prosop înmuiat în apă, la temperatura indicată, care
se stoarce uşor. Cu mişcări lungi de sus în jos şi invers, repetate de 5-6 ori, se spală
apoi regiunea respectivă. La final se şterge cu cearşaful de învelit şi apoi se acoperă.
Spălările se clasifică după următoarele criterii:
 Temperatură:
 reci, de 18-22º C;
 calde, de 38-40º C;
 alternante, de 38-40º C, urmate de 18-22º C.
 Regiune şi metodologie:
 parţiale:
 ale extremităţilor - iniţial faţa anterioară şi apoi posterioară,
 superioare şi inferioare - iniţial faţa posterioară, apoi anterioară, iar în final
părţile laterale;
 complete - bolnavului în picioare i se spală întâi partea posterioară a corpului, de
la călcâie la ceafă, apoi partea anterioară, de la degete la bărbie, ulterior părţile
laterale, ce cuprind şi membrele superioare, şi, în final, partea anterioară a
membrelor inferioare.
6. Afuziunile
Afuziunile constau din turnări de apă fără presiune asupra diverselor regiuni ale
corpului, cu o stropitoare fără rozetă sau cu un furtun. La fel ca la spălare acţiunea
factorului termic este cea mai importantă, fără a o neglija însă pe cea a celui mecanic.
Afuziunile pot fi clasificate după următoarele criterii:
 Temperatură:
 reci, de 18-22º C;
 calde, de 38-40º C;
  alternante, de 38-40º C, urmate de 18-22º C.
 Regiune şi metodologie:
 parţiale:
 la membrele inferioare - la bolnavul în ortostatism, începându-se cu zona
posterioară internă şi externă, apoi cea anterioară internă şi externă:la labe, la
genunchi, la coapse;
 la braţe - bolnavul şezând se începe turnarea de la police în sus pe faţa
internă până la umăr şi se coboară pe faţa externă;
 superioară - bolnavul în sprijin cu spatele mai sus decât umerii, îşi apără cu o
mână ceafa şi se toarnă de-a lungul coloanei vertebrale, din zona lombară până
la ceafă, executând concomitent şi mişcări de lateralitate;
 la ceafă - aceeaşi poziţie ca anterior, dar se toarnă la nivelul cefei o cană de
2-3 l, având grijă să nu udăm părul;
 completă - la bolnavul în ortostatism se încep turnările pe partea posterioară
ascendent, de la călcâi la omoplat, se trece prin zona interscapulară şi se coboară
pe partea opusă; apoi se întoarce bolnavul şi se toarnă după aceeaşi regulă;
 fulger - după aceeaşi metodologie ca la cea completă, la care se adaugă şi
părţile laterale, apoi se aplică un duş cu presiune de 1,5 atmosfere de la 3 - 5 m
(factorul mecanic devine predominant aici).
7. Băile
Baile

Definitie: sunt proceduri de hidroterapie care se practica cu apa simpla la diferite

temperaturi sau cu apa la care se adauga diferite ingrediente.

Clasificare:

1. in functie de caracterul lor: - bai simple

- bai medicinale

2. in functie de temperatura: - bai reci( sub 20˚)

- bai racoroase( 21- 33˚)
- indiferente( 34- 35˚)
- calde( 36- 40˚)
- fierbinti( peste 40- 45˚)

3.in functie de durata: - bai de durata scurta( pana in 5 minute)

- bai de durata medie( intre 10 si 20 de minute)
- bai de durata lunga( peste 20 de minute)

4.in functie de suprafata de corp interesata : - bai generale

- bai partiale
Tehnica de aplicare
Baile simple sunt proceduri care se executa cu apa simpla, la temperaturile expuse,
dureaza un anumit interval de timp,se executa cu o anumita tehnica si se refera la
intregul organism, incadrandu- se in grupul bailor generale, sau unei parti din
organism, incadrandu- se in categoria bailor partiale.
In cadrul tehnicii generale de aplicare se folosesc manevre speciale, care dau
procedurii un caracter deosebit.

A. Reguli generale – pentru ca efectul bailor sa fie optim trebuie sa tinem seama,
in aplicarea lor, de o serie de reguli generale.
1. Baile generale sunt proceduri majore si ca atare vor fi administrate numai in
prima parte a zilei, pana la pranz.
2. Baile se vor indica dupa o jumatate de ora de la micul dejun sau, in cazul de 2-
3 ore dupa aceasta.

3. Nu sunt indicate baile imediat dupa un efort fizic prelungit de munca sau
sport, sau dupa stari de tensiune nervoasa importanta .
4. Bolnavul trebuie sa se aseze incet in baie, apa acoperindu- i umerii sau
atingand un nivel inferior in functie de indicatiile din prescriptie.
5. In baie bolnavul trebuie sa stea linistit si comod si, in acest scop, este necesar
sa i se puna sub cap – care se sprijina pe marginea baii – un prosop impaturit sau o
perna cu aer sau din material plastic; picioarele le va sprijinii de peretii baii sau, in
cazul in care aceasta este prea mare, se va introduce un dispozitiv special pentru
picioare.
6. Bolnavului i se va aplica pe frunte o compresa rece pentru a evita congestia
cerebrala, in cazul bailor cu o temperatura mai ridicata.
7. Bolnavul nu va intra in baie pana ce temperatura nu va fii verificata cu
termometrul.
8. Tehnicianul va supraveghea cu atentie bolnavul in timpul procedurii si la
aparitia unor senzatii chiar slabe de ameteala, palpitatii, frison, intrerupe baia.
9. Dupa baie, bolnavul se sterge cu un cearsaf, se imbraca si se odihneste de
preferinta 10- 15 minute.
10. Dupa fiecare bolnav, cada se spala cu apa clocotita sau se dezinfecteaza.

B. Tehnica generala de aplicare a bailor, modul de actiune, indicatii si

contraindicatii

Baile generale, indiferent de tehnica de aplicare, se incadreaza din punctul de

vedere al temperaturii, in una din cele trei grupe de bai generale:
a. bai de temperatura indiferenta( 34- 35˚)
b. bai sub temperatura de indiferenta( sub 34˚ racoroase si reci)
c. bai peste temperatura de indiferenta( intre 36 si 45˚ calde si fierbinti)

Baile la temperatura de indiferenta

Materiale necesare: cada de faianta cu o capacitate de cel putin 250 de litri,
termometru de baie, perna de material plastic sau cauciuc pentru cap, dispozitiv
pentru picioare, ceas semnalizator, cearsaf.

Tehnica de aplicare
Se deschid robinetele situate la unul din capetele cazii. Cu ajutorul termometrului
tinut sub apa se pregateste apa la temperatura de 34- 35 ˚.
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, luand in consideratie regulile generale expuse
inainte.
Durata baii este de 10- 15 minute pana la 35- 60 de minute, in functie de indicatie.

Modul de actiune
Factorii pe care isi bazeaza actiunea baile la temperatura de indiferenta sunt presiunea
hidrostatica si, in mica masura, factorul temic.
Excitatia provocata de masa de apa asupra organismului se executa prin intermediul
circulatiei cutanate si se traduce printr- o usoara accelerare a batailor inimii si o
crestere a numarului de respiratii.
Aceasta stare este de scurta durata si este urmata, daca baia se prelungeste, de
revenirea la starea initiala, sau survine chiar o stare de sedare. De aceea baile
indiferente cu o durata de 10- 15 minute au o actiune de inviorare si tonifiere, iar cele
cu o durata de 15- 35- 60 de minute sunt calmante.

Indicatii: nevroze, nevrite, nevralgii, afectiuni dermatologice cu prurit, boala

hipertonica in faza neurogena.

Baile sub temperatura de indiferenta

Materiale necesare: aceleasi ca la procedura anterioara.

Tehnica de aplicare difera de la o procedura la alta.

Modul general de actiune

Baile sub temperatura de indiferenta, sub 34˚, racoroase( 28- 32˚) si reci(18- 22˚), isi
bazeaza actiunea pe factorul termic mai mult sau mai putin accentuat.
La intarea bolnavului in baie, in contact cu apa rece, are loc un vas cutanat, datorita
caruia pierderile de caldura din organism diminueaza: concomitent creste tensiunea
arteriala, bataile inimii devin mai intense si mai accelerate. Se produce o excitatie a
sistemului nervos.
Urmeaza apoi o a doua faza, numita faza reactiva, care apare cu atat mai repede cu cat
temperatura este mai scazuta.
Vasele cutanate se dilata, facand sa apara in felul acesta o hiperemie activa, care la
randul ei determina o pierdere de caldura; aceasta este cu atat mai intensa cu cat
temperatura apei este mai coborata.
Pierderile de caldura stimuleaza metabolismul, intensificand producerea de
caldura.Vasodilatatia face sa scada tensiunea arteriala si duce la rarirea contractiilor
inimii.
Ca sa grabim aparitia fazei a doua, putem asocia baii reci o manevra mecanica, de
exemplu frictiunea.
In hidroterapie se folosesc unele manevre in aplicarea bailor reci si racoroase, care
dau un caracter deosebit procedurii si modului ei de actiune. In sensul acesta vom
deosebi: baile reci complete in cada, piscina sau bazin; baia cu imersiune rece; baia cu
apa curgatoare; baia cu valuri, halbbad( baia de jumatate) si baia cu peria.

Baile reci complete , in cada, piscina sau bazin

Tehnica de aplicare
Procedura se efectueaza in cada, bazin sau piscina, in apa la temperatura de 15˚ sau
inferioara acesteia.
Se recomanda bolnavului, inainte de a intra in apa, sa- si spele fata cu apa rece, pentru
a se evita congestia cerebrala care s- ar putea produce datorita excitatiei intense a
tegumentului.
Procedura dureaza 10- 30 de secunde, maximum un minut, si se aplica de obicei dupa
o procedura termica,
Se recomanda bolnavului sa execute miscari repezi ori frictiuni puternice in timpul
baii, iar la sfarsit sa se stearga rapid cu un cearsaf uscat si sa se frictioneze. Dupa
aceasta se indica o scurta odihna sau o plimbare in aer liber.

Modul de actiune
Factorul pe care isi bazeaza actiunea este factorul temic, puternic excitant.

Indicatii: obezitate, hipotiroidism, diabet, adipozitate, ca procedura reconfortanta in

starile de oboseala fizica.

Contraindicatii: arterioscleroza, nevroza cu excitatie, hiposistolie.

Baia de imersiune rece

Procedura se efectueaza intr- o cada obisnuita cu apa de 15- 18˚. Se umple baia,
bolnavul este asezat pe un cearsaf in decubit dorsal, iar 4 persoane apuca capetele
cearsafului, ridica bolnavul si il introduc in apa timp de 3- 10 secunde, apoi il tin
deasupra apei tot atata timp, repetand aceasta operatie de 3- 5 ori.
La sfarsitul procedurii, bolnavul este repede sters si lasat sa se odihneasca, invelit in
cearsaf si patura.

Mod de actiune: asemanator cu al bailor reci complete.

Indicatii: boli imfectioase cu febra, astenie nervoasa, dupa procedurile de

termoterapie sau ca procedura reconfortanta in stari de astenie fizica.

Baia cu valuri

Tehnica de aplicare:
Aceasta baie se practica intr- o vana obisnuita care are adoptat un dispozitiv special
pentru producerea valurilor.Se umple cada cu apa la temperatura de 28- 32˚, pe
jumatate sau trei sferturi.
Bolnavul sta culcat in baie, cu picioarele indepartate si indoite din genunchi.
La nivelul picioarelor bolnavului, dispozitivul se scufunda in apa si se ridica ritmic,
producand valuri, care pornesc de la picioare spre umeri. In lipsa acestora, valurile se
pot provoca de tehnician prin miscarea apei cu palmele, de la picioare spre piept.
Procedura dureaza in medie 3- 4 minute.

Mod de actiune
Pe langa factorul termic se adauga usor si cel mecanic,reprezentat de valuri.

Indicatii: convalescenta, debilitate, astenie nervoasa.

Baia de jumatate( Halbbad)

Tehnica de aplicare
Aceasta baie se efectueaza intr- o vana mai mare decat cele obisnuite, in apa la
temperatura de 32˚.
Se umple vana cu apa pana la inaltimea de aproximativ 25- 30 cm(inaltimea unui
termometru de baie obisnuit). Apa trebuie sa acopere jumatatea inferioara a
bolnavului pana la ombilic. Bolnavul se aseaza in asa fel incat in spatele lui sa ramana
un spatiu suficient pentru manipulatiile tehnicianului.
Bolnavul este invitata sa- si spele fata si sa se frictioneze usor pe maini, torace si
abdomen. Tehnicianul se asaza la stanga si putin in spatele bolnavului, ia in mana
dreapta un vas special sau o oala de 1- 11/2 litri si face 10- 15 turnari repezi asupra
spatelui si umerilor bolnavului, realizate prin lovirea si proiectarea in acelasi timp a
apei din cada. Dupa aceea executa frictiuni rapide cu apa pe spate si partile laterale ale
toracelui in directie verticala in sus in jos si invers. Apoi ia vasul in mana dreapta,
trece la picioarele bolnavului si putin la drepta lui, il invita sa se culce pe spate si sa-
si indeparteze picioarele si executa tot atatea turnari si tot prin aceeasi manevra si in
partea anterioara a corpului. Dupa aceea trece din nou la capul bolnavului, se asaza in
spatele lui, frictioneaza sub apa partea anterioara si partile laterale ale toracelui si apoi
abdomenul, circular, in directia evacuarii intestinale. Frictioneaza apoi membrul
superior de parte opusa, apoi membrul superior de partea celui care executa miscarea,
dupa aceea membrulinferior de parte opusa, urmat de cel de aceeasi parte. Toate
frictiunile se fac sub apa.Astfel se incheie timpul I al procedurii.
Daca in prescriptie nu este prevazuta racirea, dupa terminarea timpului I se repeta
procedura in aceeasi ordine.
Daca in prescriptie este prevazuta baia de jumatate cu racire de exemplu de la 32˚C in
jos, atunci dupa terminarea timpului I deschidem robinetul cu apa rece situat la
picioarele bolnavului, se ia in mana dreapta vasul, iar in mana stanga termometrul de
baie si se face turnarea pe partea anterioara a corpului, controlandu- se cu termometrul
racirea apei pana la temperatura prescrisa.
Cand s- a ajuns la aceasta temperatura, se incep frictiunile sub apa invers ca la timpul
I, mai intai membrul inferiorde parte opusa, apoi cel de partea tehnicianului,
abdomenul si toracele.
Invitam bolnavul sa se ridice in pozitia sezanda si se continua cu frictiuni repezi pe
spate; procedura se termina cu 10- 15 turnaturi pe spate. Se scoate bolnavul din baie,
se inveleste cu un cearsaf uscat si se sterge bine.
Racirea apei se mai poate face si turnand 2- 3 galeti cu apa rece la nivelul picioarelor,
amestecand in acelasi timp apa, iar dupa aceea executam frictiuniile conform tehnicii
aratate.
Halbbadul mai poate fi completat cu o turnare energica, executata cu o galeata de la 1-
1 ½ m asupra toracelui si abdomenului.Turnarea are ca scop stimularea respiratiei si
circulatiei sau marirea tonicitatii din regiunea interesata.
Baia de jumatate dureaza 3- 5 minute, in mod exceptional 10 minute( boli infectioase
acute). Procedura este destul de obositoare si reusita ei depinde de o tehnica corect
aplicata. De aceea este destul de obositoare si reusita ei depinde de o tehnica corect
aplicata. De aceea este bine sa fie executata de 2 tehnicieni.

Mod de actiune
Actiunea se bazeaza pe factorul temic si pe cel mecanic. Are actiune excitanta,
tonifianta, sedativa si antitermica.

Indicatii: sechele dupa hemiplegii, astenie nervoasa, atonii gastrice si intestinale,

enterite, hemoroizi, boli infectioase febrile( 10- 12 minute) cu racire pana la 25 ˚ .
Se poate repeta de 2- 3 ori pe zi.Ca procedura de racire dupa procedurile de
termoterapie.

Contrindicatii: stari de debilitate accentuate, reactii dermovasculare patologice,

frisoane,etc.

Baia cu peria

Aceasta procedura se executa intr- o vana umpluta ¾ cu apa la o temperatura de 33-

34 ˚.
Invitam bonavul sa stea si, cu ajutorul unei perii mai mari si mai aspre, se incepe
periajul spatelui cu miscari lungi inmuind de fiecare data peria in apa cand coboram.
Dupa ce se obtine o hiperemie, invitam bolnavul sa se culce pe spate si trecem la
perierea toracelui pe fata anterioara si partile laterale, cu linii verticale, apoi
abdomenul circular, de la dreapta la stanga bolnavului.Bolnavul fiind in aceeasi
pozitie, se continua periajul sub apa al membrelor superioare, intai bratul de parte
opusa, apoi cel de aceeasi parte, pe fata anterioara si posterioara, inclusiv palmele.
Urmeaza periajul partilor anterioare si posterioare ale membrelor inferioare si, la
urma, regiunea fesiera- dupa ce l- am invitat sa se ridice putin.
Se repeta aceste manevre inca o data.Durata totala a procedurii este de 3- 5 minute.

Mod de actiune

Elementele pe care isi bazeaza actiunea sunt cel mecanic reprezentat de periaj si
termic moderat.
Baia cu peria are o actiune mai puternica ca halbbadul.

Indicatii: tulburari circulatorii, boala hipertonica in faza neurogena, nevroze.

Baile peste temperatura de indiferenta

Materiale necesare: aceleasi ca si la celelalte categorii.

Tehnica de aplicare prezinta particularitati in functie de procedura.

Modul general de actiune

Baile peste temperatura de indiferenta provoaca reactii dermovasculare foarte
importante. Sub actiunea bailor calde generale( 37- 40˚) are loc o vasodilatatie
periferica insotita de accentuarea si accelerarea circulatiei, cresterea curentului
sanguin.Baile care depasesc temperatura de 40˚ au o actiune net excitanta asupra
sistemului nervos cardiovascular si asupra metabolismului. Baile calde se indica sub
forma de bai simple, bai kinetoterapeutice si bai cu masaj.

Baia calda simpla

Aceasta procedura se executa intr- o cada obisnuita, la temperatura de 36- 37˚C si cu

o durata totala de 15- 30- 60 de minute.

Mod de actiune
Factorul activ in cursul acestei proceduri este factorul termic si presiunea hidrostatica
a apei. Are o actiune antispastica si sedativa generala.

Indicatii: prurit, nevralgii, astenie nervoasa, insomnie.

Baia kinetoterapeutica

Este o baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se

efectueaza intr- o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la
temperatura de 36- 37˚ si mai rar 38˚C.
Bolnavul este invitat sa urce in cada si, timp de 5 minute, este lasat linistit. Dupa
aceasta, terapeutul executa ( sub apa ) la toate articulatiile, toate miscarile posibile.
Terapeutul sta la dreapta bolnavului.
Se incepe cu degetele membrului inferior de parte opusa, apoi pe rand se imprima
miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de aceeasi parte.

Manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de parte opusa, apoi cel
de aceeasi parte, pornindu- se tot de la degete. La urma se trece la mobilizarea
trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale coloanei cervicale.
Toate aceste miscari se executa intr- o perioada de timp de 5 minute. Dupa aceea
bolnavul sta in repaus, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de
tehnician.
Durata baii este de 20- 30 de minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca. Se poate executa si pe segmente limitate in vane mici corespunzatoare.

Mod de actiune
Factorii pe care se bazeaza efectele baii kinetoterapeutice sunt factorul termic si
factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se
produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului, conform legii lui
Arhimede.

Indicatii: redori articulare cu tendinta la anchiloza, poliartroza, spondilita

anchilozanta, paralizii, pareze.

Baia cu masaj

Intr- o baie umpluta aproximativ ¾ cu apa la temperatura de 36- 39˚C, se executa

masajul asupra regiunii indicate, prin tehnica cunoscuta. Durata variaza in functie de
regiunea pe care se face masajul.

Modul de actiune si indicatiile- sunt identice cu ale baii kinetoterapeutice.

Baile fierbinti se practica sub forma de bai ascendente complete si bai simple fierbinti.

Baile ascendente complete

Se umple vana cu apa la 35˚. Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, in asa fel incat
sa- i acopere umerii.
Dupa 2 minute, temperatura baii se creste treptat prin adaugarea de apa fierbinte. Din
minut in minut se creste cu 1˚. Tot timpul cat dureaza baia, bolnavul sta cu
termometrul in gura ( sub limba) si tehnicianul ii urmareste temperatura. Concomitent
se urmareste pulsul.Se poate ajunge la o temperatura de 39- 40° cu o temperatura a
baii de 41- 43 ˚. Durata este de 1- 1 ½ ora.
La bolnavii mai rezistenti, procedura se poate completa cu o impachetare uscata si
completa( cu sau fara termofoare), avand grija sa urmarim in continuare temperatura
bolnavului si pulsul.

Mod de actiune
Baia hiperterma provoaca o vasodilatatie tegumentara importanta, care duce la
supraincalzirea organismului, din cauza pierderilor mici de caldura care au loc numai
la nivelul tegumentelor neacoperite( fata, capul, partea superioara a pieptului)
Supraincalzirea duce de asemenea la cresterea oxidatiilor, fapt care are drept
consecinta cresterea metabolismului.
Ca rezultat al supraincalzirii se produce si excitatia sistemului nervos si
cardiovascular.

Indicatii: boli reumatismale cronice, nevralgii si nevrite cronice, obezitate, intoxicatii

cronice, astm bronsic.

Baile simple fierbinti se folosesc mai ales in Japonia si China. Au o durata de 5- 10

minute, au efecte excitante puternice. Cele scurte de un minut au efecte calmante
puternice. Cele scurte de un minut au efecte calmante.
Baile partiale se impart in functie de temperatura in : reci, calde, alternante si
ascendente( Hauffe).
In functie de regiunea corpului pe care se aplica, cele mai frecvent folosite sunt :
baile de maini, de picioare si de sezut.

Baile de maini

Materiale necesare: vane mici, de forma ovalara sau un lighean mai adanc. Bolnavul
sta pe un scaun si este invitat sa introduca ambele maini in vana in asa fel ca apa sa
acopere mainile si antebratele pana peste cot. Baile de maini se fac reci, calde
alternante sau ascendente.
Baile reci de maini se efectueaza la o temperatura mai mica de 15°
.
Mod de actiune
Cele de durata scurta(1- 2 minute) au o actiune decongestionanta asupra organelor
toracice si creierului. Cele cu durata mai lunga ( 5- 10 minute) au actiune
antiinflamatoare si antisudorala.

Baile calde de maini se efectueaza cu apa de 38- 40 °, iar cele fierbinti de 40- 45°, cu
o durata de 10- 20 de minute.

Mod de actiune
Acestea provoaca o vasodilatatie periferica si influenteaza reflex circulatia
coronariana, inlaturand spasmul vascular. Ele determina de asemenea, tot pe cale
reflexa, o relaxare a musculaturii netede a bronhiilor.

Indicatii: angina pectorala, astm bronsic, boli reumatismale subacute si cronice cu

localizare predominanta pe articulatiile membrelor superioare.

Baile alternante de maini se executa in doua vane potirvite, una cu apa calda la
temperatura de 40˚, a doua cu apa la temperatura de 15- 18˚. Se introduc la inceput
mainile in apa calda, 2- 3 minute, pana la aparitia reactiei dermovasculare, apoi, in
apa rece, timp de 20- 30 de secunde.
Se repeta aceasta manevra de 3- 5 ori, terminandu- se cu baia rece.

Mod de actiune
Efectul bailor alternante de maini se bazeaza pe alternanta factorului termic, cald si
rece, care activeaza circulatia periferica si decongestioneaza organele toracice.

Indicatii: tulburari vasomotorii locale, acrocianoza, transpiratii, atrofii musculare,

pareze si paralizii, tonifierea musculaturii.

Baile ascendente de maini( Hauffe)

Se foloseste vana pentru maini, in care se pune apa la temperatura de 35˚.La intervale
de 1- 2 minute se urca temperatura cu 1˚, treptat, prin turnare de apa fierbinte. In 5- 6
minute se ajunge la temperatura dorita 40- 44°. Dupa ce am ajuns aici, recomandam
bolnavului sa mai stea in aceasta situatie inca 15- 30 de minute.

Mod de actiune
Procedura, desi isi bazeaza actiunea pe factorul termic, provoaca un minim de
excitatie termica, deoarece se pleaca de la o temperatura de 35°.
La nivelul extremitatilor are loc in mod lent o hiprremie.
Pe langa vasodilatatia vaselor superficiale se produce si cea a celor mai profunde, iar
pe cale reflexa, chiar a celor din regiuni mai indepartate.

Indicatii: arterioscleroza, scleroza miocardului, astm bronsic,etc.

Baile de picioare

Materiale necesare: vane speciale sau galeti obisnuite. Aceste proceduri pot fi reci,
calde, alternante ori ascendente.
Bolnavul sta pe un scaun si introduce picioarele in apa in asa fel ca nivelul acesteia sa
fie pana la un lat de palma sub genunchi.

Baile reci de picioare se prescriu la o temperatura inferioara lui15˚ si dureaza1- 2

minute.

Baile calde de picioare se prescriu la 35- 40˚C, dureaza 10- 15- 20 de minute.
Baile alternante de picioare se practica cu ajutorul a doua vase, unul cu apa la
temperatura de 38- 42˚, celalalt la temperatura de 18- 20˚, conform tehnicii
bailoralternante de maini.
Baile ascendente de picioare se executa identic cu baile ascendente de maini.

Plimbatul prin roua sau rau

Se recomanda bolnavului ca timp de 5- 10 minute sa se plimbe in picioarele goale,
dimineata, printr- o livada udata de roua sau in raul unei ape curgatoare cu o adancime
de 10- 20 cm.

Calcatul prin apa

Se executa intr- o cada mai mare, in care se toarna apa rece sub 15˚, pana la o inaltime
de 10- 15 cm. Bolnavul este invitat ca timp de 1- 5 minute sa calce apa cu picioarele
goale.

Modul de actiune si indicatiile bailor de picioare sunt asemanatoare cu ale bailor de

maini. Se mai adauga pentru baile de picioare reci, plimbatul prin roua si calcatul prin
apa( migrene, cefalee, picior plat).
Baile de sezut

Materiale necesare: baie de forma speciala, o patura, un cearsaf, o compresa pentru

frunte.

Tehnica de aplicare
Baile de sezut se pot aplica: reci, calde, alternante si ascendente.

Baile reci de sezut: se pune apa in vasul special pana la o inaltime de 15- 20 cm si la
o temperature de 18º.
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, in asa fel ca apa sa ajunga pana la nivelul
ombilicului.
Picioarele si le sprijina pe un scaun mic situat in fata baii. Este acoperit cu un cearsaf,
apoi invelit cu o patura. La frunte i se aplica o compresa rece. Durata baii este de 1- 5
minute.
Este bine ca bolnavul sa- si frictioneze abdomenul si coapsele in cursul baii.

Mod de actiune:
Factorul pe care se bazeaza actiunea bailor de sezut reci este factorul termic.
Sub influenta temperaturii reci are loc o vasoconstrictie a vaselor din cavitatea
abdominala care se poate traduce clinic prin senzatia de greutate si caldura in cap,
ameteli,etc.
Concomitent creste temperatura axilara. Dupa o baie scurta de 1- 5 minute apare
vasodilatatie cu hiperemie activa.
Dupa o baie de lunga durata 5- 10- 25 minute, aparitia vasodilatatiei are loc dupa
cateva ore.

Indicatii: constipatie, amenoree,impotenta, incotinenta urinara, stari congestive ale

creierului.

Baile de sezut calde se practica la temperatura de 36- 40 º si dureaza 10- 20 de

minute.

Mod de actiune: factorul activ este cel termic, cald, care scade excitabilitatea marita,
combate spasmele, accelereaza procesele de resorbtie, micsoreaza tonusul vaselor.

Indicatii: dismenoree, colici uterine, colici vezicale si intestinale, insuficienta

ovariana, prostatite cronice, artrite sacroiliace.

Baile alternante de sezut se executa in 2 vane cu apa la 18- 20º si 38- 40º, conform
tehnicii bailor alternante de maini si de picioare.

Mod de actiune: sunt stimulante si tonifiante ale organelor genitale.

Indicatii: atonii uterine, prolapsuri uterine, insuficienta ovariana.

Baile medicinale difera de celelalte bai enumerate pana acum prin aceea ca, pe langa
factorii termic si mecanic, se mai adauga aici si factorul chimic.
In functie de compozitie, baile medicinale se impart in: bai cu ingrediente chimice,
bai cu plante medicinale si substante organice inrudite, bai cu diverse gaze, bai cu
substante radioactive.
In raport cu regiunile corpului asupra carora se aplica, aceste proceduri se impart in
complete si partiale.

Baile cu ingrediente chimice se practica conform tehnicii obisnuite a bailor,

temperatura folosita este de 35- 37 º, durata de 10- 20 de minute.

Baile cu iod

Mod de preparare
Pentru pregatirea lor este necesara o cantitate de 50- 100g iodura de potasiu pentru o
baie completa sau 5- 10 g pentru o baie partiala.
Se pot utiliza: iodura de potasiu 20g+ iod pur 10g, care se dizolva mai intai intr- un
litru de apa si apoi se aduga la toata cantitatea din baie.
Se mai foloseste in aceste scop sarea de Bazna, care contine iod. Se adauga la o baie
250 de g pana la la 1 kg, completandu- se in parti egale cu sare de buctarie.
Baile cu iod se fac numai in vane de lemn acoperite cu un capac sau cu o patura, in
asa fel ca numai capul bolnavului sa ramana afara.Aceasta pentru a evita actiunea
nociva a vaporilor de iod.

Mod de actiunea:
Iodul are o actiune importanta asupra organismului: micsoreaza vascozitatea sangelui,
provocand o vasodilatatie si scazand in felul acesta tensiunea arteriala, mareste
puterea de aparare a organismului, determina reactii locale la nivelul tesuturilor si
organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatoare.

Indicatii: artrite cronice,afectiuni inflamatoare cronice genitale la femei si la barbati,

arterioscleroza cu hipertensiune, nevralgii, pitiriazis verzicolor.

Baile cu sapun

Mod de preparare : se iau 100- 200 g sapun de casa ras si 50 de grame de sapun de
potasiu.
Sapunul de ras se dizolva mai intai in 2- 3 litri de apa calduta, iar apoi se adauga
sapunul de potasiu. Dupa un amestec bine facut se toarna in baie.

Mod de actiune: au rol dezinfectant si descuamant asupra pielii.

Indicatii : dupa boli infectioase, in boli micotice ale tegumentului, in intertrigo, in

eczeme.

Baile cu sare

Mod de preparare: se iau 6- 10 kg de sare pentru o baie generala, 1- 2 kg pentru una

partiala.
Se dizolva in cativa litri de apa fierbinte, se strecoara printr- o panza, iar apoi se
toarna in cada.

Mod de actiune
Baile sarate provoaca vasodilatatie tegumentara : influenteaza procesele metabolice
generale,rapotul fosfo- calcic si eliminarea acidului uric. Au actiune antiinflamatorie
si resorbtiva.

Indicatii: afectiuni cronice ale aparatului locomotor, boli uteroanexiale, afectiuni

endocrine( ovariene si tiroidiene).

Bai cu plante medicinale si substante organice inrudite

In aceasta categorie intra o serie de bai, dintre care unele se mai folosesc mult astazi,
iar altele mult mai putin.
Baile cu flori de musetel sau de menta

Mod de preparare: se ia o cantitate de 500- 1000g flori de musetel sau 300- 500 g foi
de menta necesare pentru pregatirea unei bai complete.
Se face infuzie intr- o cantitate de 3- 5 litri de apa fierbinte, se strecoara print- o panza
deasa, iar lichidul obtinut este turnat in apa baii, care capata culoarea ceaiului si un
miros placut.

Mod de actiune: substantele aromatice di baie au un efect sedativ asupra sistemului

nervos.

Indicatii: afectiuni reumatismale, nevralgii si nevrite, astenii nervoase sau agitatie.

Baile cu mustar

Mod de preparare
Pentru pregatirea acestor bai se foloseste faina de mustar. Luam 10- 100 g mustar si il
amestecam cu apa la temperatura de 20- 25º si nu mai mult, ca sa impiedicam
uleiurilor eterice.
Pasta obtinuta se introduce intr- un saculet de panza, pe care il stoarcem in baie.
In lipsa fainii de mustar mai putem folosi o solutie compusa din 2 g oleum sinapis si 2
g alcool.

²Mod de actiune: au actiune revulsiva si efecte excitante asupra tegumentului.

Indicatii: bronsite, pneumonii, enterocolite, mialgii, nevralgii, nevrite, poliartrite.

Baile cu coaja de stejar si baile cu coaja de castan

Pentru o baie completa este necesar un decoct facut din 1- 3 kg de coaja de stejar
pisata si fiarta in 5 l de apa clocotinda.
Baile cu coaja de catan se prepara din coaja uscata de castan sau 1- 2 kg praf de coaja
de castan pe care il fierbem bine intr- un saculet de panza deasa, dupa care turnam in
baie atat decoctul, cat si continutul saculetului.

Mod de actiune: eczeme acute si cronice, urticarie, alergii medicamentoase.

Baile cu diferite gaze

Cele mai frecvent folosite sunt : dioxidul de carbon, oxigenul, aerul, hidrogenul,
hidrogenul sulfurat si spuma produsa prin agitarea unei bai de Radix saponaria
officinalis cu ajutorul bulelor de aer.

Baile cu bioxid de carbon

Materiale necesare: o bomba de metal pentru CO2, un manometru reductor de

presiune montat la tubul de CO2, un tub de panza cauciucata, un generator de bule de
gaz, o cada de faianta de dimensiuni normale, un termometru, un ceas semnalizator, si
un cearsaf.
Terapeutul trebuie sa fie foarte bine instruit si atent in manipulare, caci o manopera
gresita sau neatentia poate sa dea nastere la explozii extrem de grave.
Mod de pregatire
Prin tubul de cauciuc care face legatura cu bomba de bioxid de carbon pe de o parte si
cu generatorul de bule pe de alta parte, CO2 este introdus in apa din baie.
Generatorul de bule este compus dintr- un suport metalic din tabla nichelata, de forma
ovala si un sistem de tuburi de cauciuc. Aceste tuburi, la una din extremitati, sunt in
legatura, iar la partea opusa sunt oarbe.
Gazul trece in generador cu o presiune de 0,5- 1 atmosfera, dand nastere in apa la bule
fine de gaz.
Temperatura indicata este de 30- 35º, iar durata baii este de 5- 20 de minute.

Tehnica de aplicare
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie. In functie de stadiul bolii de inima pe care o
prezinta, apa din baie va atinge un nivel mai coborat sau mai ridicat.
Vom indica deci baia de ½, de ¾ sau completa. In tot timpul baii, comunicarea intre
tubul de CO2 si generatorul de bule se pastreaza, CO2 impregnand permanent apa din
baie.

Baia de CO2 uscata ( mofeta)

Bolnavilor care nu pot sa suporte din cauza presiunii hidrostatice baile de CO2 in
cada,li se indica bai de CO2 uscate, fara apa.

Tehnica este identica cu cea a bailor carbogazoase, cu deosebirea ca in cada nu exista

apa. Deasupra cazii se pune un cearsaf care sa o acopere complet, ramanand afara
numai capul bolnavului. Se face acest lucru pentru a impiedica pierderea gazului.
Durata baii este de 20- 30 de minute.

Mofeta partiala de CO2

Cand dorim sa influentam circulatia periferica folosim mofeta partiala(la membrele

superioare si inferioare).
Tehnica este urmatoare : se folosesc dispozitive speciale pentru maini si picioare,
facute din metal si terminate la partea superioara cu un manson de cauciuc care poate
sa fie strans in jurul piciorului. La cealalta extremitate au o teava metalica, la care se
adapteaza tubul de cauciuc care face legatura cu bomba de CO2. Pentru ca sa se
preintampine spasmele vasculare, tubul de legatura este trecut printr- un vas cu apa
calda, care incalzeste gazul. Durata procedurii este de 25- 30- 40 de minute.

Mod de actiune
In afara de factorii comuni cu celelalte bai, baile carbogazoase actioneaza datorita
prezentei CO2 in apa. Acesta face un masaj fin al tegumentului si actioneaza chimic,
dupa ce a fost resorbit.Sub actiunea acestor excitatii iau nastere in tegument substante
de tipul histaminei si acetilcolinei cu efect vasodilatator. In consecinta, tensiunea
arteriala scade, pulsul devine mai rar datorita temperaturii scazute a baii, diastola se
alungeste, inima este mai bine irigata.Acestea au si o actiune calmanta asupra
sistemului nervos .

Indicatii:afectiuni cardiovasculare compensate, boala hipertonica, angina pectorala,

endoarterite obliterante, varice.
Bai cu bule de oxigen si cu bule de aer se pregatesc conform aceleasi tehnici ca baile
de CO2, cu deosebirea ca generatorul se leaga prin tubul de cauciuc cu un generator
de oxigen sau, in cazul bailor cu bule de aer, cu un compresor. Baile de oxigen se
prescriu la temperatura de 32- 37 º. Pentru acestea din urma vom prefera generatorul
care permite bule mai mari. Durata pentru ambele este de 15- 20 de minute.

Mod de actiune: actiune seativa asupra sistemului nervos datorita excitatiei

terminatiilor nervoase periferice realizate de spargerea bulelor pe teument.

Indicatii: acrocianoze, boala hipertonica in stadiu neurogen, nevroza cu agitatie.

Baile sulfuroase

Materiale necesare: o cada de marime obisnuita acoperita cu capac, substante chimice

generatoare de hidrogen sulfurat.

Mod de preparare
Intr- o baie umpluta cu apa se toarna o solutie de sulfura de calciu se toarna o solutie
de sulfura de calciu 50- 120 g sau un amestec de sulfat de potasiu 50- 150g si 30- 60g
otet de vin de 9º ( care se toarna in baie dupa intrarea bolnavului).

Tehnica de aplicare
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie, aceasta acoperindu- se cu capacul sau cu un
cearsaf, lasand descoperit numai capul bolnavului.
Se procedeaza astfel pentru a feri bolnavul de efectul nociv al hidrogenului sulfurat,
pe cale inhalatorie.
Temperatura baii este de 35- 37º; concentratia 50- 200mg/l; durata de 5- 12 minute.

Mod de actiune
Hidrogenul sulfurat continut in apele sulfuroase determina o hiperemie accentuata la
nivelul tegumentului. Hiperemia favorizeaza o buna resorbtie a sulfului, care
contribuie la normalizarea metabolismului sulfului in organism.

Indicatii: bolile reumatismale, afectiuni cronice ale sistemului nervos periferic, flebite
cronice, afectiuni dermatologice ca prurit, furunculoze, afectiuni cronice ginecologice.

Baile cu spuma( Radix saponaria)

Mod de pregatire
Baile cu spuma se efectueaza cu ajutorul unui decoct realizat prin fierberea in 2- 3 litri
de apa, timp de 2- 3 ore, a 250 g radacina uscata de Saponaria officinalis.
Se strecoara decoctul printr- o panza deasa si se toarna in apa din cada pregatita, ca si
pentru baile de CO2, sau bule de aer.Compresorul de aer face ca apa sa se umple cu
bule, care fac sa ia nastere o spuma deasa ce se aseaza la suprafata apei.
Temperatura bailor cu spuma este de 32- 37 º, iar durata de 15- 40 de minute,

Modul de actiune se bazeaza pe propietatea de a retine caldura, deoarece spuma este

unul dintre cele mai rele medii conducatoare de caldura. De aceea baia cu spuma
provoaca transpiratia aproape de temperatura de indiferenta. Presiunea hidrostatica a
baii este neinsemnata.

Indicatii : aceleasi ca la celelalte cu bule si cu gaze.

Baile radioactive sunt proceduri generale sau partiale, al caror efect se bazeaza pe
prezenta in apa a unor izotopi radioactivi.
Cel mai frecvent se foloseste radiul cu produsul rezultat din dezintegrarea lui, radonul.

Materiale necesare: una cada de dimensiuni obisnuite, dispozitiv pentru pregatirea

solutiilor de radon necesare pentru baie, sticla speciala cu sifon pentru introducerea
radonului in baie.

Mod de pregatire
Se pregateste intr- un laborator special soluitia cu un concentrat mare de radon,
rezultat din dezintegrarea radiului. Din aceasta solutie, o data pe saptamana se
pregateste o concentratie mai mica necesara bailor, din care se ia zilnic o anumita
cantitate. Aceasta cantitate este introdusa cu ajutorul unui dispozitiv special sub apa
din baie.
Baia se pregateste la temperatura de 35- 36º, durata variind intre 10 si 30 de minute.
Concentratia radonului din baie poate fi cuprinsa intre 50 si 400 de unitati Mache.

Tehnica de aplicare: identica cu a celorlaltor bai.

Mod de actiune
Baile radonice isi bazeza actiunea pe proprietatile izotopilor care il contin.Radonul ca
si ceilalti izotopi , are propietatea de a se dezintegra intr- un interval de 3- 4 zile.Acest
fenomen are loc cu emiterea radiatilor, care actioneaza asupra organismului atat in
interior, cat si asupra tegumentului, provocand o serie de modificari importante. In
afara de radon, in baie se mai gasesc si alti compusi rezultati din dezintegrarea lui,
adica RaA, RaB, RaC si RaC1, ca si o cantitate foarte mica de RaE si poloniu. Toti
acesti izotopi se depun pe piele, dand nastere la asa- zisul ,, stra radioactiv”.Stergerea
cu prosopul nu- l indeparteaza, asa ca ei continua sa influenteze organismul
aproximativ inca 2- 3 ore dupa terminarea baii.

Indicatii: boli ale sistemului nervos periferic, boli reumatismale, boli

cutanate( psoriazis, neurodermite, sclerodermie).

Contraindicatii: arterioscleroza,stari hemoragice, sarcina, hipofunctie ovariana.

□ speciale:
 plimbatul prin vană sau prin râu de 10-20 cm, timp de 5-10 minute,
dimineaţa cu picioarele goale;
 călcatul prin apă - în apă rece sub 15º C şi la un nivel de 10-15 cm
bolnavul se plimbă 1-5 minute cu picioarele goale;
 Băi medicinale:
 cu ingrediente chimice (iod, sulf, sare, sublimat, săpun), plante medicinale şi
substanţe organice înrudite (malţ, tărâţe de grâu, amidon, flori de fân, muştar,
mentă, coajă de stejar sau castan, muştar) - într-o vană cu apă de 25-35º C se
introduc, în anumite proporţii, substanţele respective şi bolnavul se îmbăiază
timp de 5-10-20 minute. La efectul termic şi mecanic se adaugă cel specific
 adjuvantului, ele completându-se reciproc. Totodată apare o stare de bine a
bolnavului, cu creşterea confortului fizic şi psihic.
 cu bule de diverse gaze (CO2, O2) - într-o vană cu apă la 30-35º C se introduce
gazul în apă de la un tub, printr-un furtun legat la un capăt de un manometru de
presiune şi prin celălalt la un generator de bule. Durata băii este de 5-20 minute.
Bulele aderă la firele de păr ale tegumentului şi realizează un “micromasaj”
local. Totodată prin excitarea receptorilor periferici se generează o vasodilataţie
locală şi un schimb termic între zona centrală şi periferică a organismului. Rolul
factorului mecanic este mic, însă cu efecte benefice.
 Băi speciale:
 Băi de abur: T≈50-55ºC şi D=10-15min
□ complete: flux termic=20 cal/min/m² S corp şi se pierd prin TL, dacă capul rămâne
afară=0,7cal/min/m² S corp
□ partiale: cap, trunchi, mâini, picioare, şezut
 Băi de aer cald: T≈60-70ºC şi D=10-20 min
□ complete
□ parţiale
 Băi de lumină: T≈50-55ºC şi D=10-15min
□ cu becuri albe: D=5-20 sec
- completă (generală): dulap căptusit cu 20-25 bec x 100 W sau 35-40 bec x 60
WRIRîncălzirea aerului la T=70-80C ce determină TC cu 1C după 8-10 min,
se produc 2-2.4 W, S tegumentului expus=1m², în tegument pătrunde doar 1/3 din
energia becurilor = 60-80 mW/cm² S tegum (toleranţa organismului =100-120
mW/cm² S corp), flux termic realizat=8-11 cal/min
- parţiale: cap, umăr, ceafă, membrul superior, membrul inferior, partea superioara,
partea inferioara
□ cu becuri de diverse culori
- complete
- parţiale
 Băi de soare, nisip, nămol: T≈50-55ºC şi D=10-15min
□ băi de soare: D=3-5min 30-40 min
-generale
-parţiale
□ băi de nisip: T=45-60ºC, D=20-40’
□ băi de nămol: -in zona de - termoindiferenţa
- căldură: nămol de turbă cu Tmax=47 (la T
nămol=42C acelaşi efect ca la T apa=40C datorită termopexiei si
termoconductibilităţiiapa)
-oncţiunea cu nămol rece : deşi aparţine terapiei cu factori
contrastanţi, are efect hipertermizant prin Q metabolică + Q radiantă
Băile cu vârtej de apă (whirl-pool)
Într-o vană cu apă la temperaturi variate, cuprinse între 18 º C şi 39 º C, se realizează
vârtejuri de apă, fie prin mijloace rotatorii, fie prin diuze, care introduc aer sub
presiune. Factorul mecanic este dominant, realizând un masaj tonic general.
Dusurile
Definitie: sunt proceduri de hidroterapie reprezentate prin coloane de apa, aburi sau
aer cald, de diferita temperatura si presiune, proiectate de la o anumita distanta, pe
anumite suprafete ale corpului sau tot corpul.
Factorii pe care isi bazeaza actiunea sunt factorul termic si cel mecanic.

Clasificare:

In clasificarea dusurilor se folosesc mai multe criterii.

In functie de temperatura, dusurile se impart in: dus rece, cald, alternant, dus cu aburi
si dus cu aer cald.
In functie de forma jetului, dusurile se impart in: dus rozeta, dus sul, dus evantai.
In functie de directia coloanei de apa se impart in : dus vertical( descendent sau
ascendent), dus orizontal si dus circular.
Mai exista si dusuri speciale. In aceasta categorie intra dusul masaj si dusul subacval.

Tehnica de aplicare.Materiale necesare: catedra de dusuri, dusuri fixe sau mobile,

gratar de lemn, cearsaf.

Dusuri in functie de temperatura

Dusul rece se face cu apa la temperatura de 15-20º, cu o durata de 1-3 minute. Dusul
rece se poate aplica pe toata suprafata corpului sau pe regiuni limitate.
Dusul cald se face cu apa la temperatura de 38-40-45 º.
Dusul alternant consta in aplicarea unui dus cald rozeta la temperatura de 38º si cu o
durata de 40 de secunde, urmat de unul rece la o temperatura de 18- 20º, cu o durata
de 10- 15 secunde.
Dusul cu aburi consta in proiectarea vaporilor supraincalziti asupra unor regiuni
limitate. Tehnicianul trebuie sa fie atent cumva sa stropeasca bolnavul cu picaturi de
apa fierbinte provenita din condensarea vaporilor pe furtun si pe portiunea metalica a
dusului. Este nevoie ca instalatia pentru dusul cu aburi sa fie prevazuta cu dispozitive
de separare a apei de condensare si cu supraincalzitoare pentru aburi. Inainte de a
aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul si- l proiecteaza pe palma pentru
a se asigura de lipsa picaturilor de apa fierbinte.
Durata dusului cu aburi este de 3-6 minute si poate sa fie dat ca procedura de sine
statatoare, poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.
La sfarsit se aplica o procedura de racire- spalare sau dus de 18- 20 º.

Modul de actiune

Dusul cu aburi are o actiune puternica asupra circulatiei, provocand hiperemie si

resorbtie locala.

Indicatii: spondiloze, nevrite, nevralgii, mialgii, tendinite, entorse, luxatii.

Dusul cu aer cald consta in proiectarea aerului cald furnizat de un generator pe o

anumita portiune a corpului. De obicei se asociaza cu masaj, avand avantajul ca se
poate aplica la patul bolnavului.

Indicatiile sunt asemanatoare cu ale dusului cu aer cald ; preferam sa- l indicam
bolnavilor cu sensibilitate mai accentuata a pielii.
Dusuri in functie de forma jetului

Dusurile- rozeta, numite astfel de la forma dispozitivului; se efectueaza mai frecvent

in aplicatii generale. Dusul- rozeta poate fi rece, cald sau alternant.

Dusurile rozeta reci se practica la temperatura de 18- 20º C si cu durata de 0,5- 1,5
minute.

Modul de actiune

Factorii pe care se bazeaza actiunea sunt factorul termic si mecanic moderat. Dusurile
au o actiune excitanta asupra sistemului nervos.

Indicatii: neurastenii depresive si ca procedura generala de calire.

Dusurile rozeta calde folosesc apa la temperatura de 38-40 ºC, atunci cand sunt calde,
si de 45 ºC, atunci cand sunt fierbinti.

Modul de actiune

Dusurile calde au actiune calmanta asupra sistemului nervos. Cele fierbinti de durata
mai lunga au un efect calmant, iar cele de durata scurta sunt excitante.

Indicatii: neurastenia cu agitatie, afectiuni inflmatoare cronice cu diferite localizari.

Dusurile rozeta alternante constau in aplicatii succesive, repetate de mai multe ori, a
unui dus cald(38- 40º) urmat de unul rece( 18- 20º). Durata dusului cald este de 40 de
secunde, iar a celui rece de 10- 15 secunde. Conform tehnicii procedurilor alternante,
procedura se incepe intotdeauna cu cald si se termina cu rece.

Modul de actiune

Dusurile alternante sunt excitante asupra sistemului nervos, tonifiaza musculatura si

maresc tonusul vascular.

Indicatii: neurastenii, miastenii, tulburari in circulatia venoasa, etc.

Dusul sul

Datorita formei lui si presiunii coloanei de apa, dusul sul are, comparativ cu celelalte
dusuri, actiunea mecanica cea mai importanta.
El se poate aplica rece, cald, sau alternant, fiind cunoscut, in acest din urma caz, sub
denumirea de dus scotian.

Dusul scotian se practica cu ajutorul a doua tuburi de cauciuc prevazute cu capete

metalice de ingustare a coloanei. Temperatura apei calde folosite este de 40- 45ºC, iar
a apei reci de 18- 20 ºC . Bolnavul este invitat sa stea in fata dusului, pe un gratar de
lemn, la o distanta de 2- 4 metri. Jetul de apa se proiecteaza la o presiune de 1,5- 2
atmosfere.
Se aplica pe regiunea prescrisa mai intai coloana de apa calda, timp de 10- 15
secunde, aproximativ de 2- 4 ori.Ordinea in care aplicam dusul scotian este
urmatoarea: bolnavul este invitat sa se intoarca cu spatele si tehnicianul proiecteaza
dusul cald pe membrul inferior stang, incepand de la calcai pana in regiunea lombara,
unde face cateva miscari transversale, apoi continua sa proiecteze jetul pe partea
stanga a spatelui pana in regiunea omoplatului; face cateva miscari transversale in
regiunea interscapulara, apoi coboara pe partea dreapta a spatelui si coboara in jos pe
mijlocul membrului inferior drept.
Repeta de trei ori aceasta manevra, apoi face acelasi lucru de 3 ori cu dusul rece.
Aceasta alternanta de cate 3 proceduri calde si 3 reci se face de 3 ori. Bolnavul este
invitat sa se intoarca cu fata.Se proiecteaza coloana de apa calda pe fata anterioara a
membrului inferior drept, apoi se proiecteaza pe abdomen in directia evacuarii
colonului; bolnavul este rugat sa- si umfle putin abdomenul, se urca pe torace( la
femeie se evita sanii), se fac miscari tranversale.
Pentru a se proteja fata, bolnavul este rugat sa-si puna mainile sub barbie, aplecand
usor, in acelasi timp, capul pe spate.
Se continua procedura coborandu- se dusul pe membrul inferior stang. Se evita
regiunea scrotala. Ca si pentru spate, aceste manevre se executa de trei ori cu dus
cald., apoi de trei ori cu dus rece. Alternanta are loc de trei ori.
Spre deosebire de afuziuea fulger, la dusul scotian coloana de apa nu se proiecteaza pe
partile laterale ale corpului.

Modul de actiune

Dusul scotian isi bazeaza actiunea pe factorul mecanic important, ca si pe cel termic
alternant. El are actiune excitanta asupra sistemului nervos, tonifica sistemul
neuromuscular si activeaza foarte intens circulatia, creste metabolismul.

Indicatii:

Ca procedura partiala este indicat in : acrocianoze, parestezii, pareze, parlizii,

constipatii atone, meteorism.
Ca procedura generala, in obezitate, hipotiroidism si ca procedura de calire.

Dusul evantai se numeste astfel din cauza formei dispozitivului care- l produce. Ca si
dusurile expuse mai sus, dusul- evantai poate sa fie cald, rece, alternant.
Modul de actiune este asemanator cu al dusului- rozeta.

Indicatiile sunt in functie de temperatura la care se da, in genere asemanatoare cu

acelea ale dusului- rozeta, avand avantajul ca se poate proiecta mai exact asupra unor
regiuni limitate.

Dusurile in functie de directie pot fi verticale sau orizontale. Cele verticale pot sa
aiba directia ascendenta sau descendenta.
Intre dusurile ascendente, cel mai cunoscut este dusul de sezut.
Dusurile verticale se pot aplica reci, calde sau alternante, general sau local.

Modul de actiune
Acelasi ca si pentru celelalte dusuri la temperaturi corespunzatoare.
Indicatiile sunt identice cu cele expuse la dusurile- rozeta

Pentru dusul ascendent se adauga urmatoarele: dusul rece de sezut, de durata scurta se
indica pentru efectul tonic, in incotinenta urinara, impotenta sexuala; hemoroizi; cele
caldute si cu durata mai lunga, in afectiunile cronice ale sferei genitale; cele fierbinti
se recomanda in pruritul vulvei si regiunii perineale; cele alternante in amenoree,
oligomenoree, metrite cronice.

Dusurile de forma speciala

Dusul- masaj consta in aplicarea mai multor dusuri- rozeta la temperatura de 38- 40º
C, concomitent aplicandu- se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Mai frecvent se
aplica partial, rareori general. Pentru aplicarea lui exista instalatii speciale cu 4- 6
dusuri verticale, in rozeta, situate unul langa altul, care se pun simultan sau separat in
functie.
In lipsa unei instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia
se aplica o rozeta. Durata masajului este de 8- 15 minute.
Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid dusurile
si, in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform tehnicii
cunoscute.

Modul de actiune

Factorii pe care isi bazeaza actiunea sunt factorul termic si mecanic. Dus- masajul
provoaca o hiperemie importanta , mai ales in regiunea tratata; are un important efect
resorbant si tonifiant.

Indicatii : mialgii, sechele dupa fracturi, luxatii, entorse, spondiloze, nevralgii,

constipatia spastica si atona, procese aderentiale proinflamatoare din cavitatea
abdominala, etc.

Dusul subacval consta in aplicarea unui dus la presiune mare ( 1- 8 atmosfere), la o

temperatura diferita 1-3 º mai ridicata decat apa din baie, sau la aceeasi temperatura.
Dusul subacval are o instalatie speciala .
Aceasta instalatie este alcatuita dintr- un motor electric cuplat cu o pompa aspiratoare-
respingatoare, montata intr-o carcasa de protectie. Instalatia este dotata cu un sorb si
un furtun cu maner prevazut cu 4 diuze variate care dau forma jetului proiectat de
aparat.
Tabloul de comanda al aparatului este prevazut cu un comutator si un manometru cu
cadran circular, care inregistreaza presiunea jetului de apa la iesirea din diuza.
Reglarea presiunii se face prin invartirea unui robinet montat sub cadranul
manometrului. Pe cadran sunt montate cifrele de la 1 la 8, care exprima presiunea in
atmosfere.
Aparata auxilara: o vana mare sau bazin in trefla cu o capacitate de 300-400 de litri.

Tehnica de aplicare

Se leaga aparatul la reteaua electrica prin priza trifazica. Se umple bazinul cu apa la
temperatura de 37- 38 ºC, lasandu-se un spatiu de cativa centimetrii de la marginea
superioara pentru a se evita revarsarea apei peste margini.
Bolnavul este invitat sa se aseze in baie cu fata in jos. Se introduce in bazin sorbul,
care trece apa prin aparat si o paseaza tubului al doilea care o va proiecta cu presiune,
pe principiul pompei aspiratoare- respingatoare.
Furtunul l- a care s-a anexat diuza sita sau punctiforma este introdus in apa cu mana
dreapta spre peretele interior al bazinului.
Se deschide comutatorul, se regleaza presiunea 1-2-3-4 etc. atmosfere prin
manevrarea la stanga sau la dreapta a robinetului care se gaseste sub cadranul
manometrului de presiune.
Se apuca dusul cu ambele maini, se dirijeaza oblic de jos in sus pe tegument, cu o
inclinatie de aproximativ 35º, iar la nivelul articulatiilor se dirijeaza vertical.
Se procedeaza exact ca la masaj, adica se incepe de jos in sus in sensul circulatiei
venoase. Diuza se tine sub apa la o distanta 20-30 cm de bolnav . Se proiecteaza
coloana de apa pe partea posterioara a membrului inferior stang in regiunea lombara ,
face cateva miscari transversale intre omoplati , se duce prin apa in afara bolnavului
pana la nivelul membrului inferior drept, unde se aplica aceeasi tehnica.
La urma se aplica pe membrele superioare de jos in sus, intai pe membrul superior
situat langa tehnician, apoi pe cel de parte opusa. Bolnavul este invitat sa se intoarca
cu fata in sus si se procedeaza in acelasi mod. In regiunea abdominala se merge in
sensul evacuarii intestinale. Se evita sanii si regiunea scrotala.
Coloana de apa este dirijata oblic pe tegument cu exceptia articulatiilor, unde
miscarile se fac circular.
Durata totala a dusului subacval este de 5-15 minute.

Modul de actiune

Dusul subacval isi bazeaza actiunea pe factorul termic si mecanic foarte

intens( presiunea utilizata nu s- ar putea suporta in aer). Are actiune asemanatoare cu
a dusului- masaj, dar este tolerat mult mai bine din cauza baii calde.

Indicatii: mialgii, pareze, paralizii, periviscerite, constipatii atone, atrofii musculare,

obezitate, hipotiroidism.

Contraindicatii

Dusurile reci sau alternante vor fi recomandate cu prudenta sau se vor evita la
bolnavii cu debilitate fizica inaintata, la bolnavii cu arterioscleroza inaintata. Femeilor
gravide nu li se vor aplica dusuri reci de sezut sau pe regiunea abdominala.
Se vor evita presiunile mari la cei cu hipersensibilitate cutanata sau fragilitate
vasculara.

9. Împachetările
Impachetari

Definitie : sunt proceduri de hidroterapie care constau din invelirea unei parti sau in
intregime a corpului conform unei anumite tehnici.
Clasificare: in functie de tehnica de aplicare se impart in : umede, uscate, cu parafina,
cu namol si cu nisip.
A.Impachetarile umede
Impachetarile umede constau in invelirea unei parti intinse sau a corpului in
intregime, intr- un cearsaf inmuiat in apa la temperatura de 18- 20° C, bine
stors, peste care se aplica o patura.
In functie de regiunea pe care se aplica, impachetarile se clasifica in:
- impachetari umede complete
- impachetari trei sferturi
- inferioare
- modificate
- superioare
- la trunchi

1. Impachetare umeda completa

Materiale necesare: un pat sau o canapea, una patura mare de lana

220/ 250 sau doua paturi obisnuite, un cearsaf de aceleasi dimensiuni,
un cearseaf obisnuit, una galeata cu apa rece, una compresa pentru cap,
un termometru de baie si un ceas semnalizator.

Tehnica de aplicare: se asterne patura de lana pe pat, la picioarele

bolnavului, se intinde tragand bine de ea, apoi se rasfrange bine sub
calcaie sau peste labe, asa cum s-a procedat si cu cearsaful. Daca nu
exista o patura de dimensiuni mari, folosim doua paturi obisnuite pe
care le asezam astfel: una din paturi se aseaza cu lungimea pe latimea
patului. A doua se indoaie si se aseaza in continuare, sub patura mare.
Impachetarea se face la fel ca si mai inainte. Se aplica un cearsaf
uscat , indoit sub barbie, pentru a evita frecarea de patura si apoi o
compresa rece pe frunte. Se lasa bolnavul impachetat dupa durata
prescrisa , care poate sa atinga 60- 80 de minute, dupa care se aplica o
scurta procedura de racire (spalare, dus, baie etc) ca dupa orice
aplicatie hiperterma.Pentru ca procedura sa-si atinga scopul, ea trebuie
sa se execute intr-un timp foarte scurt si aplicand tehnica corect. Nici
cearsaful si nici patura nu trebuie sa faca cute. In cazul cand dorim sa
obtinem o incalzire mai rapida si mai importanta, impachetarea poate
sa fie asociata cu aplicatii de termofoare, hidrofoare sau sticle calde,
asezate intre cele doua portiuni ale paturi, gambe si talpi.
Daca in timpul curei apar fenomene de intoleranta, bolnavul va fi
despachetat, i se aplica o procedura de racire si va fi lasat in repaus
.
2. Impachetarea umeda trei sferturi

Se intinde de la axila in jos, cuprizand trunchiul si membrele inferioare

si lasand libere membrele superioare.
Tehnica este aceeasi ca si pentru impachetarea umeda completa.La
terminarea procedurii se aplica pe fata anterioara a bolnavului un
cearsaf uscat.Invitam bolnavul sa-si incruciseze mainele pe piept si
rasfrangem cearsaful peste umeri si brate, trecand capetele lui la spate.
Durata procedurii este cea prescrisa

3. Impachetarea umeda inferioara

 Este identica cu precedenta, dar se intinde numai de la ombilic in jos.
Si aici bratele sunt invelite intr-un cearsaf uscat.

4 . Impachetarea umeda modificata

Consta dintr-o impachetare de jumatate combinata cu o compresa

cruciata conform tehnicii descrise. Bratele se invelesc in cearsaf uscat.

5. Impachetarea umeda superioara

Cuprinde bratele si partea superioara a corpului pana la nivelul la care

degetele ating coapsele. In rest, bolnavul este invelit in cearsaf si
patura.

6 . Impachetarea umeda la trunchi

Cuprinde numai portiunea dintre axila si pubis.Tehnica este identica cu

a celorlaltor impachetari, membrele superioare si inferioare ramanand
neimpachetate.

Modul de actiune al impachetarilor umede

Impachetarile umede sunt proceduri care au o actiune generala importanta

asupra organismului. Factorul pe care se bazeaza actiunea lor este cel termic.
Schematic, actiunea impachetarilor se poate diferentia in trei faze, care depind
de durata procedurii si de reactivitatea bolnavului.
Faza initiala numita si faza de excitatie apare datorita contactului dintre
tegument si cearsaful rece, contact care determina o excitatie a sistemului
nervos. La nivelul vaselor cutanate se produce vasoconstrictia, contractiiile
inimii devin mai puternice, respiratia devine mai profunda si mai accelerata,
temperatura creste usor. Bolnavul are senzatia de frig.
Dupa aproximativ 1- 3 minute, vasoconstrictia este inlocuita de vasodilatatie
periferica activa, viteza de circulatie a sangelui creste. Senzatia de frig este
inlocuita cu cea de caldura placuta. Corpul cedeaza treptat caldura
cearseafului. Aceasta face ca bolnavii afebrili, prin actiune de termoreglare,
arderile sa fie stimulate, iar la cei febrili, temperatura sa scada cu 1- 2 grade,
daca schimbam impachetarea de cateva ori.
Aceste modificari au loc pana ce temperatura corpului si a cearsafului se
egaleaza. Daca in timpul impachetarii apare frisonul, procedura trebuie
intrerupta. Aceasta prima faza dureaza 15- 20 de minute si are un efect
tonifiant asupra organismului.
Faza a doua apare ca un rezultat al continuarii procedurii. Cearsaful se
incalzeste mai departe. Caldura umeda moderata determina o dilatatie a
vaselor cutanate, care are ca rezultat scoaterea sangelui din organele interne si
trimiterea lui la periferie, scaderea temperaturii, rarirea pulsului si a respiratiei.
Bolnavul are o senzatie de caldura placuta, tendinta la somn. Faza aceasta are
caracterul de faza sedativa. Ea apare dupa aproximativ 15 minute si se mentine
un interval de aproximativ 50 de minute.
 Faza a treia are loc cand bolnavul ramane impachetat in continuare. Cearsaful
continua sa se icalzeasca, caldura se acumuleaza din cauza paturii, iar
procedura devine hiperterma. Bolnavul transpira abundent. Procedura devine
excitanta pentru sistemul nervos. Pulsul si respiratia se accelereaza. Durata
acestei faze este de 50- 90 de minute.

Indicatiile si contrindicatiile impachetarilor umede

In functie de durata lor si deci de faza,au indicatii diferie.Cele de scurta durata

(pana la 10-15 minute) sunt indicate pentru actiunea lor termica la bolnavii
febrili, in cursul bolilor infetocontagioase. Ele se repeta in cazurile acestea de
1-2 ori.
Se indica, de asemenea, ca procedura de tonifiere la bolnavii cu tulburari
functionale ale sistemului nervos central, stari depresive, asenie generala si in
cadrul complexelor terapeutice de stimulare a metaboloismului.Impachetarile
umede de durata medie( intre 20- 50 de minute ) se indica pentru efectul lor
calmant, bolnavilor obositi, in caz de insomnii, in caz de nevroze motorii
( coree, ticuri, constipatii spastice, boala ulceroasa, prurit).
Impachetarile umede de lunga durata( 50- 90 de minute) se recomanda
bolnavilor cu tulburari metabolice, obezitate, guta, in polinevrite.
Contraindicatiile impachetarilor umede: boli de inima decompensate, boala
hipertonica in faza inaintata, tuberculoza pulmonara si boli de piele cu caracter
inflamator.

B.Impachetari uscate

Definitie :constau in invelirea unei parti intinse sau a corpului in intregime

intr-o patura de lana, aplicata direct pe corp.ele pot sa fie partiale sau complete. Cele
mai folosite sunt cele complete.

1.Impachetarea uscata completa

Materiale necesare: o canapea, o patura de lana de 220/250cm sau doua

paturi obisnuite, hidrofoare, sticle cu apa calda, un cearsaf, una compresa
pentru cap.

Tehnica de aplicare: impachetarile uscate se efectueaza numai cu patura care

se aplica direct pe corp, fara cearsaf, in acelasi mod ca la impachetarea
umeda..
Durata procedurii este de aproximativ o ora si jumatate.Impachetarea se
termina intotdeauna cu o procedura de racire (spalare, dus sau baie recede
scurta durata).Impachetarea uscata este o procedura energica si de aceea
bolnavul trebuie sa fie supravegheat in permanenta.
In caz de aparitie a fenomenelor de ameteala, cefalee, palpitatii, neliniste,
despachetam repede bolnavul si ii administram o procedura de racire; spalare,
frictiune, compresa prevordiala. Impachetarile uscate pot sa fie partiale si se
executa conform aceleasi tehnici.

Mod de actiune: impachetarile uscate sunt proceduri cu actiune generala.

 Efectul lor se datoreaza elementului termic important realizat prin actiunea
mecanica a paturii aplicata direct pe tegument, ca si prin retentia de caldura
realizata de aceasta. Aceste proceduri de sudatie cresc metabolismul, maresc
arderile; sub influenta lor, pulsul si respiratia se accelereaza .

Indicatii: hipotiroidism, obezitate, diateza cronica, intoxicatii cronice,

reumatism cronic.

Contraindicatii:toate bolile casectizante acute sau cronice, tuberculoza,

sindroame miocardice.

2.Impachetari cu parafina

Constau in aplicarea conformunei anumite tehnici pe o regiune limitata de

corp, a parafinei topite.

Materiale necesare:canapea sau scaun, parafina alba de parchet, un vas

pentru topit, tavi de tabla, pensule late de 8 cm, bucati de flanela, o patura,
mansoane pentru articulatiile mari,baie de apa, resou, o galeata cu apa la
temperatura camerei si un prosop.

Tehnica de aplicare: se aplica conform unor mai multe tehnici.Preferarea

uneia sau alteia este determinata de forma regiunii asupra careia trebuie sa
actionam.Se ia o cantitate potrivita de parafina ( aproximativ 150- 200 de
grame) si se topeste intr-un vas la temperatura de 65-70˚C, in asa fel ca sa mai
ramana cateva bucati netopite, in scopul evitarii supraincalzirii.Daca regiunea
pe care dorim sa aplicam parafina este paroasa, se rade si se unge cu ulei.Cu
ajutorul unei pensule late de 8 cm se pensuleaza regiunea interesata.
Pentru a avea o temperatura constanta, vasul cu parafina se introduce intr-un
vas mai mare cu apa fierbinte.Ca sa evitam senzatia neplacuta data de primul
strat de parafina care este putin cam fierbinte, se sufla asupra regiunii,
grabindu-se astfel solidificarea. Ulterior se poate continua pensularea, fara ca
bolnavul sa mai acuze vreo senzatie neplacuta.
Grosimea stratului este de 0,5- 1 cm. Peste stratul de parafina se aplica bucati
de vata sau de flanela si apoi se acopera regiunea cu patura. Durata
impachetarii este de 20- 60 de minute. Inlaturarea parafinei se face cu usurinta
din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se
termina cu o spalare la 20- 22˚.Pentru articulatii( genunchi, cot) se pot folosi
mansoane potrivite regiunii, legate deasupra si dedesubtul articulatiei,
prevazute cu un orificiu prin care se toarna, cu ajutorul unei palnii, parafina
topita.Ele sunt confectionate din panza cauciucata si permit realizarea unui
strat mai gros de parafina. Peste mansoane se aplica o flanela si apoi o patura
conform tehnicii cunoscute.Pentru maini si picioare se folosesc baile de
parafina.Bolnavul introduce extremitatea pentru scurta vreme in parafina
lichida, in care mai inoata bucati netopite. Se scoate apoi si se asteapta pana ce
parafina s- a solidificat pe tegument, Se repeta manevra de 2-3 ori,
introducandu-se de fiecare data pana la un nivel inferior precedentului. Cand
temperatura devine suportabila, extremitatea se lasa in parafina topita timpul
indicat.Pe articulatiile mici se pot aplica fesi parafinate.
Cea mai folosita metoda de aplicare ap parafinei este metoda tavitelor de tabla.
Parafina topita se toarna intr-o tava de tabla cu dimensiunile de 60/25 cm si
inaltimea de 5 cm, intr-un strat de aproximativ 1,5 cm.Tava se lasa putin de o
parte, pana cand stratul superficial se solidifica. Cu ajutorul unui cutit se
desprinde de pe pereti si se aplica pe regiunea interesata.Parafina se poate
folosi de mai multe ori cu conditia sa se sterilize in prealabil la 110-120°C
timp de 10 minute. Inainte de sterilizarea, parafina trebuie spalata bine si
uscata, evitandu- se urmele de apa din parafina, care ar provoca arsuri in
timpul aplicarii pe tegument. Deoarece parafina isi pierde din plasticitate dupa
ce a fost incalzita de 2-3 ori, trebuie sa adaugam cam 20- 25% parafina
proaspata la cea intrebuintata .

Modul de actiune: are actiune locala, care se datoreste pe de o parte a

factorului termic, pe de alta parte compresiunii vaselor superficiale. Ea
provoaca o incalzire profunda si uniforma a tesuturilor.In timpul procedurii,
suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40˚C. La locul de aplicare se produce
o hiperemie puternica si transpiratie abundenta.

Indicatii: boli ale aparatului locomotor: contuzii, osteomielite cronice, artrite

subacute si cronice, artrite infectioase si deformante; boli ale aparatului
digestiv si glandelor anexe : hepatite cronice, periviscerite, boala ulceroasa,
gastrite; boli ale sistemului nervos periferic : nevralgii, nevrite; afectiuni
ginecologice: anexite cronice.

Contraindicatii: piodermite, eczeme, tuberculoza, neoformatii maligne,

tendinte la hemoragii.

3.impachetari cu nisip

Sunt proceduri de hidroterapie care constau in invelirea corpului cu nisip, la o

anumita temperatura.
Materiale necesare:o cada, instalatii speciale pentru incalzit nisipul, o
compresa pentru cap, galeata cu apa rece si prosop.

Tehnica de aplicare
Bolnavul asezat intr-o cada este acoperit partial sau total cu nisip incalzit la
temperatura de 45-50°C. La cap i se aplica o compresa rece. Procedura
dureaza 20-40 de minute si se termina cu o spalare la 20- 22°C sau dus.

Modul de actiune
Factorii pe care se bazeaza actiunea acestei proceduri sunt: factorul termic si
cel mecanic, realizat de iritatia pe care o provoaca firicelele de nisip pe
tegument. Procedura se incadreza in categoria procedurilor termoterapice.
Influenta asupra organismului este generala si asemanatoare cu a procedurilor
hiperterme.

Indicatiile si contraindicatiile sunt identice cu ale acestora.

Impachetarile cu nisip se pot realiza, in locurile calduroase, pe malul marii sau
al unui rau, cu nisip incalzit la soare. Dupa procedura se poate face o baie in
mare sau in rau.
 Crioterapia
Crioterapia reprezinta un domeniu terapeutic important. Crioterapia consta in
aplicarea factorului de racire sub forma de comprese, impachetari: tamponari, frictiuni
cu pungi umplute cu gheata sau apa rece, scufundari in apa rece.

Modalitati de aplicare:

1.Compresele reci
Exista doua modalitati de aplicare:
- cu material imbibat cu apa cu gheata sau cu materialul congelat
Marimea compreselor utilizate este in functie de regiunea tratata. Ele vor fi
bine stoarse. Trebuie pregatite mai multe randuri de comprese, pentru a fi
schimbate frecvent. Frecventa schimbarii ( necesara pentru pastrarea
temperaturii scazute), depinde de natura afectiunii, de stadiul evolutiv si de
regiunea tratata. In acest sens, durata aplicatiei poate fi intre 15- 30 de minute(
incluzand, acolo unde este cazul, si programul scurt de kinetoterapie).
Referitor la modalitatea utilizarii compreselor congelate, consideram necesar
sa prezentam cateva detalii:
- este necesar un congelator care sa asigure o racire intre - 14º C si- 18ºC
- pregatirea unor folii de plastic pentru protejarea tegumentului pacientului
la contactul direct cu compresa si alta pentru invelirea compreselor
introduse in congelator
- dotarea cu un prosop necesar pentru sters la sfarsitul aplicatiei
- inaintea introducerii materialului in congelator, compresele vor fi inmuiate
in apa cu sare, care are rolul de a reduce din rigiditatea( fermitatea)
compreselor congelate
- in cazul in care compresele sunt prea rigide, vor fi putin clatite cu apa
calda inainte de aplicare
- pentru obtinerea efectului scontat, o compresa congelata se mentine 5
minute
Daca este necesara o durata mai mare a procedurii, se schimba prima
compresa congelata cu alta deja pregatita in congelator.

2.Pungile reci

Si in acest caz, exista doua modalitati de aplicare:

a. utilizarea unor saculeti confectionati din material de frotir, prosop( la

forma si dimensiunile necesare), umplute cu bucatele de gheata. Deoarece
acesti saculeti se aplica direct pe regiunea afectata, se recomanda ungerea
suprafetei cutanate respective cu ulei ( de exemplu, de parafina), pentru a
se evita degeraturile locale . Durata aplicatiei este in general de 5 minute,
dupa care urmeaza programul de kinetoterapie, de circa 15 minute.

b. utilizarea unor pungi de material plastic( subtire), care sa contina o masa

gelatinoasa de silicat rece.Respectiva punga se acopera cu un prosop( sau
aleza sau bucata de panza). Continutul pungii permite ca aceasta sa fie
moale si flexibila, modelandu- se usor pe regiunile afectate. Este mai
 indicata durata aplicatiei de 5 minute( urmata de programul de
kinetoterapie recomandat).

3.Baia partiala cu apa rece

Acesta se poate aplica in cateva tehnici diferite.

a. cu apa rece de conducta de circa 10ºC. Se utilizeaza vase de diferite

dimensiuni, corespunzatoare segmentelor tratate. Pacientul va fi asezat in
pozitie comoda, segmentul se scufunda in vana respectiva. Durata
procedurii este de 5 minute in cazurile cu redori articulare cu/ si
contracturi musculare periarticulare si de 8- 10 minute la cazurile cu
contracturi musculare spastice. Vor fi urmate de programul de
kinetoterapie indicat.

b. cu apa rece cuprinzand bucatele mici de gheata (fin maruntita)

Se utilizeza la fel ca mai sus, vase de diferite dimensiuni, corespunzatoare
segmentele tratate. Se amesteca cu mana pentru omogenizarea continutului.
Intr- o prima faza se face o imersiune a extremitatii afectate, pentru 30 de
secunde. In incheierea acestei faze, se aplica exercitii de kinetoterapie activa
sau pasiva. Pentru un efect mai pronuntat aceasta faza se poate repeta. In
functie de caz, durata procedurii se poate prelungii pana la 20 de minute. In
general se aplica la maini si picioare.

c. cu apa rece si sare

Se utilizeaza aceleasi tipuri de vase cu marimi diferite. Apa cu sare se
pregateste cu aproximativ o ora inaintea aplicatiei ( 1kg de sare la 5 l de apa)
se introduc intr- un congelator la - 3ºC. Se varsa apoi intr-un vas de plastic.
Pacientul isi va cufunda extremitatea tratata in amestecul respectiv. Durata
cufundarii este de 30 de secunde. De regula, sunt necesare mai multe
cufundari, pana la o durata totala de 5 minute. La intervale de timp ( minute),
se aplica programul de kinetoterapie.

4.Sprayurile de racire
Distanta de aplicare intre duza sprayului si tegument trebuie sa fie intre 30- 45 de
centrimetri.Durata aplicatiei difera in functie de cauza afectarii si intensitatea durerii
si trebuie limitata pana la aparitia inghetarii straturilor tisulare. Este vorba de cateva
zeci de secunde ( actioneaza ca un anestezic local). Poate fi utilizat atat in dureri
provocate de afectari segmentare ale aparatului locomotor, cat si in caz de
colici( spasme dureroase ale nusculaturii netede viscerale). Durata se poate extinde
pana la maximum 30 de secunde si se recomanda a fi acoperit intregul dermatom
corespunzator cauzei dureroase.

5. Masajul cu cuburi de gheata

Cuburile de gheata pregatite in congelator vor fi introduse intr- o punga de
plastic. Metoda este recomandata de obicei in tratamentul unor zone restranse(
cervicala, umar, genunchi, glezna). Se poate efectua cu usurinta si la
domiciliu. In general, durata de 5- 10 minute, mai scurta la aplicatia statica,
 mai lunga la aplicatia dinamica ( prin masaj). Se repeta de mai multe ori pe zi,
in functie de afectiune.

Terapia cu factori contrastanţi (cura Kneipp)

Din această categorie fac parte:
 băi în bazine cu apă termală în aer liber, urmate de duşuri reci;
 bazine de mers : mers lent prin apă caldă de 38-40º C şi întors rapid prin apă rece
de 18-20º C, 4-5 alternanţe;
 helioterapie, urmată în ordine de oncţiuni cu nămol rece, băi de lac şi masaj uscat.
■ Sauna
 clasica finlandeză: T aer=70-80-100C, umiditate relativă=60-80%, TC lent cu
1C/10-12 min
artificială (electrică)

Hidrokinetoterapia

Hidroterapia este o metoda de utilizare a apei in scop therapeutic, fiind o forma de

tratament extern. Apa poate fi utilizata pentru:
- proprietatile biochimice ale substantelor cotinute care induc diverse reactii
biologice si terapeutice( cum ar fi bioxidul de carbon dizolvat, cu efect
vasodilatator periferic)
- proprietatile fizice( prin factorul termic si factorul de presiune, prin cele
doua componente, presiunea hidrostatica si descarcarea in apa)

Prin aceste actiuni combinate, apa reprezinta un mediu de facilitare pentru programele
de kinetoterapie( hidrokinetoterapie si kinebalneoterapie) sau sub forma unor
proceduri de hidromasaj.
Kinebalneoterapia utilizeaza apa simpla, apa termala sau apa de mare care
actioneaza moderat, diferentiat, in functie de componentele chimice, dar asmanator
din punct de vedere al proprietatilor fizice. Segmentul sau corpul imersat sunt
stimulate in special de factorul termic si mecanic( prin presiunea hidrostatica) .

Efectele imersiei

1,Rolul presiunii hidrostatice

Presiunea exercitata de un lichid asupra unui corp imersat este egala cu
greutatea coloanei de lichid dislocate de acel corp. Aceasta presiune este direct
proportionala cu profunzimea imersiei si densitatea lichidului si se exercita in
mod egal in toate directiile.
Forta cu care corpul este impins in jos si in sus si dislocheaza un volum egal
de lichid, este forta lui Arhimede, care se aplica in centrul de greutate al
volumului de lichid dislocat si nu in centrul de greutate al corpului imersat.
Daca densitatea corpului este inferioara lichidului de imersie corpul pluteste.
In apa corpul uman partial pluteste, avand densitatea partial un pic mai mare
decat a apei. Astfel imersia corpului in apa este urmata de modificarea
greutatii organismului, de o reducere sau o descarcare, procentul variind in
functie de nivelul imersiei.

2.Rolul rezistentei hidrostatice

 Concomitent cu exercitarea presiunii hidrostatice actioneaza si presiunea
hidrostatica. Apa opune rezistenta la dplasarea corpului imersat. Acest
parametru mecanic poate fi folosit diferentiat, obtinand o solicitare variabila,
adaptata aspectelor fiziopatologice.Avantajele imersiei si ale rezistentei in apa:
- o miscare foarte lenta intampina o rezistenta foarte mica
- miscarile rapide provoaca o rezistenta rapida importanta
- la cresterea suprafetelor de contact creste travaliul muscular
- opozitia la un curent de apa permite un lucru mecanic de tip izometric, fara
mobilizarea articulara

3.Rolul temperaturii in apa

Temperatura numita temperatura de indiferenta sau zona de neutralitate termica este
temperatura mediului ambiant la care organismul in repaus isi mentine temperatura
centrala, fara sa puna in joc mecanismele de termoreglare. Pentru mediul atmosferic
temperatura variaza in jur de 26ºC si 34- 35º in apa. Datorita proprietatilor intrinseci
ale apei, termoconductibilitatea crescuta, schimburile termice in apa sunt mult mai
rapide decat in aer, temperatura centrala crescand cand temperatura depaseste 35ºC si
scazand cand temperatura in apa scade sub 26ºC.
Baia calda provoaca:
- vasodilatatie periferica, responsabila de o scadere a tensiunii arteriale, de
tahicardie si cresterea travaliului cardiac
- scaderea globala a starii de tonus muscular
- scaderea sensibilitatii periferice cu modificarea perceptiei la durere
Aceste efecte sunt accentuate cand temperatura apei depaseste 38ºC. Baia rece sub
26ºC provoaca efecte musculare si cardiovasculare inverse constatandu- se ca are
efect tonifiant.

Reguli de aplicare:
- apa din bazinele de recuperare trebuie mentinuta la temperature intre 35-
36ºC, temperatura la care se produc efecte miorelaxante si antialgice.
Efectele cardiovasculare sunt moderate, si la pacientii care, prezinta risc de
decompensare cardiovasculara se recomanda realizarea unui bilant
cardilogic prealabil,limitarea duratei baii( 10 minute in primele zile cu
cresterea duratei la 20- 30 minute catre finalul tratamentului), evitarea
efortulilor musculare importante. Baile intre 26- 31ºC sunt utilizate pentru
programe de exercitii, iar cele intre 18- 26ºC sunt rezervate piscinelor
sportive.Baile reci, sub 18º nu sunt utilizate in recuperarea sub forma de
baie partiala( maini si picioare) alternand cu imersia in baie calda( peste
38ºC) si realizand baia alternanta, cu efect vasotrop, stimuland
vasomotricitatea periferica.

4. Efectul psihologic
Imersia in apa este urmata in general de o stare de confort psihic sau chiar stare de
euforie ( mai accentuata la copii), reactie psihica care poate fi explicata prin efectul de
facilitare a mobilitatii diferitelor segmente in apa, creandu- i bolnavului
o stare de confort si incredere. Efectul moderat antialgic miorelaxant, decontracturant
completeaza starea psihica favorabila.

Indicatii:
 a. sechele postraumatice:
- fracturi si interventii chirurgicale de rahis si membre inferioare
- entorse, traumatisme musculare si tendinoase
- in politraumatisme cu interesare de parti osoase articulare si leziuni
neurologice
- in arsuri intinse, in programe de recuperare, in apa sterila dupa cicatrizare

b. in suferintele ortopedice de tip distrofii de crestere:

- scolioze, cifoze, epifizite
- dupa interventii chirurgicale care necesita mobilizare cu descarcare

c. in reumatologie
- leziuni articulare degenerative( in particular artrozele articulatiilor mari)
- suferinte reumatismale inflamatorii( in afara puseului, atat clinic cat si
biologic)
- suferintele discale, disco- vertebrale manifestate prin lombalgie,
lombosciatalgie sau nevralgie cervico- brahiala

d. in suferintele neurologice
- de tip periferic( poliomielita, poliradiculonevrita, polinevrita, mono si
multinevrita), suferinte cu afectarea fortei musculare
- sechele dupa leziuni centrale de tip medular( paraplegie sau tetraplegie)
sau cerebrale si cerebeloase( traumatisme craniene, hemiplegie)
- scleroza in placi( in afara puseelor)
- miopatii

e. in cardiologie si pneumologie- pentru programele de reantrenare la efort

Contraindicatii:

a. contraindicatii legate de starea pacientului

- afectiuni acute, stari febrile
- suferinte ale aparatului locomotor cu evolutie rapida severa( sleroza in placi,
miopatii, cancer)
- afectiuni intercurente care agraveaza suferintele cardiovasculare si
respiratorii si contraindica efortul fizic prin riscul de decompensare
- sindromul de involutie senila

b. contraindicatii legate de gradul de solicitare al exercitiilo in apa

- afectiuni cardiovasculare de tip coronarian, hipertensiunea arteriala instabila,
cardiopatiile vulvare grave, sunt afectiuni care prezinta riscul de crestere a
travaliului cardiac dat de vasodilatatie periferica
 - boli infectioase care prin leziuni cutanate( fistula, escara, eczema,
micoza)bronsita acuta, angina, sinuzita, diaree pot contamina apa
- unii pacienti care se tem de imersia in apa sau prezinta anumite profile
psihologice pentru care imersia in apa este rezervata.

Programele de hidrokinetoterapie se grupeaza in trei categorii

A.exercitii de incarcare progresiva se desfasoara in bazine de mers cu adancime

variabila,utilizand forta lui Arhimede ca element facilitator ca element facilitator
pentru miscare; in aceste conditii se poate realiza:

-- recuperarea precoce a ortatismului si mersului si ameliorarea rezultatelor

functionale obtinute( fractura unui os portant, femur, tibie sau vertebra, caz in
care osul poate fi solicitat partial prin imersie sternala inalta, cand se descarca
15- 20% din greutatea corpului, intr- o perioada de la 1- 6 saptamani, in
functie de tipul de fractura si tehnica de tratament)

-- recuperarea in caz de politraumatisme cu leziuni de membre superioare,

pacientul fiind in imposibilitatea de folosire a carjelor

-- recuperarea la pacientii cu orteze sau proteze dupa amputatie cu fixator

extern se va face imersie, utilizand combinezonul,la fiecare nivel de imersie
sprijinul trebuie sa fie complet pe membrele inferioare, membrele superioare
intervenind numai pentru conservarea echilibrului, nivelul de imersie se scade
progresiv, perioada in care creste progresiv solicitarea si programul in apa se
completeaza cu programul in sala de kinetoterapie

B. exercitii de mobilizare in apa sunt exercitii de tip activ, facilitate de forta

hidrostatica si franate de rezistenta hidrodinamica. Ele se utilizeaza pentru:

 conservarea si refacerea mobilitatii articulare si exersare musculaturii

deficitare( se vor folosi diverse pozitii de facilitare tinand cont de
rezultatele bilantului muscular)
 in apa se poate realiza si mobilizarea pasiva, beneficiind de efectul
antialgic al factorului termic( caldura blanda 36- 36,5ºC)
 se realizeaza decoaptatia articulara, fie mecanic( sold, coloana), fie
manual( umar, pumn), decoaptatie cu alunecare sau intinderi musculare
 se pot realiza si posturari in apa, tehnica utilizata, mai ales in caz de
flexum de genunchi sau sold, cand pacientul se instaleaza pe o masa
inclinata si se utilizeaza tehnica ,, contractie- relaxare’’, cu deflectare
in perioada de relaxare musculara
 exercitii globale care permit dezvoltarea unor miscari de tip
intermediar, interesand mai multe articulatii si o solicitare musculara
medie
 anteriror programului de imersie bolnavul trebuie pregatit si imersia se
va face corelat cu adaptarea termica, adaptarea la adancimea apei si
utilizarea mijloacelor tehnice ajutatoare:
 - la inceput pacientul se tine de bara ajutatoare si face progresia
imersiei cu posibila introducere a capului cu exercitii de apnee,
expiratie si deschiderea ochilor in apa

- se adopta pozitia orizontala, apeland la vesta sau flotoare pentru

realizarea senzatiei de plutire

- din aceasta pozitie se continua educarea perceptiei in apa prin

deplasarea membrelor, pozitia in picioare si de plutire dorsala
sunt cele mai utilizate

 mobilizarea membrelor superioare:

- in pozitia de plutire dorsala, toate miscarile sunt posibile cu

exceptia miscarii de flexie a umerilor, in paralizii cu ajutorul unui
flotor de pumn o contractie moderata produce o miscare prin care
pacientul isi antreneaza retrocontrolul senzorial

- in pozitia verticala miscarile sunt posibile in planul orizontal peste

umar; se pot utiliza si miscarile in diagonala, inspirate dupa tehnica
Kabat

1. soldul homolateral, umarul controlateral si retur: initial umarul

in extensie, abductie si rotatie interna, cotul in extensie si
pronatie, pumnul in extensie si pronatie, pumnul in extensie si
inclinatie radiala, mana deschisa, iar la final umarul in flexie,
adductie si rotatie externa, cotul in flexie si supinatie, pumnul
in flexie si inclinatie cubitala, mana inchisa

2. soldul controlateral , membru orizontal si revenire: initial

umarul in adductie si rotatie interna, cotul in extensie si
pronatie, pumnul in flexie si inclinatie cubitala cu mana
inchisa, iar la final umarul in abductie si rotatie externa, cotul
in extensie si supinatie, pumnul in extensie si inclinatia radiala,
mana deschisa

Aceste exercitii se completeaza cu alte miscari globale.

 mobilizarea membrelor inferioare se realizeaza in
urmatoarele situatii: in
descarcare bilaterala sau unilaterala si incarcare partiala uni sau bipodala

a. in descarcarea bilaterala pozitia este de plutire verticala, cu ceafa

fixata si sustinerea la bara, se realizeaza pedalajul plantar, exercitii
de flexie- extensie a genunchilor, flexie- extensie a coapsei, urmate
de toate miscarile la nivelul soldului( flexie, extensie, rotatie
interna- externa, abductie- adductie,circumductie) si apoi tripla
flexie si tripla extensie a membrului inferior;
 b. in descarcarea unilaterala pozitia este verticala, cu piciorul de
sprijin fixat pe un soclu, se efectueaza, cu membrul inferior
descarcat, oscilatii sagitale frontale si circumductie cat si tripla
flexie si extensie ;
c. in incarcare partiala bi sau unipodala

 mobilizarea coloanei in apa este indicata pentru efectul favorabil de

descarcare a greutatii corporale si se indica in fracturi, osteoporoza, hernie
de disclombalgie sau cervicalgie. De retinut ca programul de mobilizare
pentru rahis trebuie sa fie nedureros:

- exercitii de asuplizare din pozitia de plutire cu vesta si/sau flotoare

pe membre, se fixeaza capul si se moilizeaza rahisul cervical, sau
se fixeaza picioarele si se mobilizeaza rahisul lombar
- exercitii de crestere a fortei musculare pentru trunchi si bazin in
pozitie corijata cu referinta la un plan vertical de sprijin dorsal, sauf
ara referinta in plutire
- programe de tractiune pentru coloana vertebrala in pozitie
orizontala sau intermediara cu o forta imprimata lent de crestere si
apoi descrestere de 10- 20 kg

C. exercitii de recuperare neuro- motorie- reprogramarea sistemului neuromuscular

este necesara din perioada in care receptorii propioceptivi sunt inca silentiosi:
- dupa mobilizare, cu descarcarea prelungita de membre sau trunchi
- dupa ligamentoplastie sau artroplastie a unei articulatii portante
Presiunea hidrostatica si actiunea de frecare a apei pe piele sunt percepute de
si au valoare de stimuli exteroceptivi, care pot completa insuficienta receptorilor
proprioceptivi si ajuta la perceptia miscarii si a pozitiei corpului in spatiu( simtul
kinestezic). Caldura diminua durerea si contracturile. Exercitiile sunt globale.

Programe de inot

Inotul reprezinta un grupaj de exercitii prin care se realizeaza mobilizarea articulara,

refacerea musculara si reeducarea neuro- motorie. De aceea el trebuie sa faca parte
din programul de recuperare, avand avantajul unei activitati recreative si competitive
in special pentru copii.

Tipuri de inot

1. inotul pe spate este forma cea mai frecvent

utilizata in recuperare pentru urmatoarele avantaje: solicita mobilizarea umerilor
si ridicarea membrelor superioare, antrenand trenul superior, in special la
persoanele cu handicap important pentru membrele inferioare, deci solicita mai
mult centura scapulara decat centura pelvina,solicitarea rahidiana in rotatie poate
avea efect negativ in lombalgie
2. inotul ventral se utilizeaza mai mult ca
activitatea recreativa :

- stilul crawl nu solicita o mobilitate crescuta la nivelul soldurilor,

genunchilor si gleznelor, dar coordonarea miscarilor membrelor
superioare si inferioare, cat si miscarile membrelor superioare cu
respiratia sunt mai dificil de corectat
- stilul bras necesita un efort important in timpul inotului cu capul si
umerii in apa
In pozitia ventrala in ambele stiluri creste lordoza lombara, de aceea este greu
suportata de pacientii cu lombalgii si se recomanda solicitarea cu capul in apa. Exista
si alte forme de solicitare: inotul prin inaintare solicitand un hemicorp, metoda
folosita la handicap asimetri, iar apoi metoda fluture in care se solicita
membrelesuperioare si trunchiul, metoda fiind folosita pentru antrenamentul marilor
handicapati, cu afectarea membrelor inferioare’9 paraplegie, amputatie bilaterala.

NORME DE PROTECŢIA MUNCII APLICATE ÎN CABINETELE DE

HIDROKINETOTERAPIE, HIDROTERMOTERAPIE, MASAJ,
INHALOTERAPIE

Cabintele medicale se vor amplasa în încăperi luminoase, bine aerisite, fără

igrasie, cu un cubaj insuficient. Cabinetele vor fi dotate cu mobilierul necesar şi
specific specialităţii respective.
La bazele terapeutice balneare se vor respecta următoarele măsuri :
1. pardoseala cabinetelor va fi prevăzută cu grătare sau presuri de
fibră;
2. ţevile exterioare cu aburi sau apă fierbinte şi caloriferele din cabină
vor fi izolate pentru evitarea arsurilor accidentale;
3. potrivirea temperaturii băilor se va face prin adăugarea apei calde
peste apă rece din vană pentru a se evita arsurile accidentale;
dozarea temperaturii se va face cu termometrul.
În cabinele de băi cu namol se vor respecta următoarele măsuri :
1. personalul care pregăteşte baia cu nămol, în timpul omogenizării şi
diluării va purta mânuşi de cauciuc, pentru a evita acţiunea
continuă a nămolului ;
2. nămolul introdus în nămolari în vanele de tratament nu va depăşi
temperatura de 65 °C ;
3. pentru asigurarea unui microclimat igienic şi a curăţeniei cabinei,
după baie, se va prevedea în timpul corespunzător luării măsurilor
necesare pentru igienă locului de muncă (5 – 10 minute).
În sala de împachetări cu nămol se vor respecta următoarele măsuri :
1. numărul paturilor destinate împachetărilor cu nămol va fi
corespunzător cu suprafaţa şi cubajul sălii. Distanţa dintre paturi va
fi de 0.80 m. Iluminatul, încălzitul, aerisirea vor fi conforme
normativelor de proiectare în vigoare.
2. de la camera de distribuire a namolului şi până la patul bolnavului,
recipientele de nămol vor fi transportate de un carucior, pentru
reducerea efortului fizic. Recipientele cu nămol nu vor depăşi
greutatea de 10 Kg.
 3. pentru a se evita contactul permanent al tegumentelor cu nămolul,
personalul care execută împachetările va purta mânuşi de cauciuc,
care vor fi folosite peste o mânuşă subţire de bumbac;
4. nu se admite încălzirea nămolului în încăperile de aplicare a
tratamentului. Temperatura aerului în sala de nămoloterapie nu va fi
mai scăzută de +23°C iar umiditatea relativă de cel mult 70 – 75 %
;
5. în timpul împachetării cu nămol, personalul va folosi pe lângă
mănuşi de cauciuc şi purtarea unui sort de material plastic.
În bazinele închise, cu apă minerală şi nămol se vor folosi următoarele măsuri :
1. scările de coborâre în bazine vor fi întreţinute în stare perfectă şi
vor fi prevăzute cu balustrade ;
2. fundul bazinului va fi neted şi construit din beton.

BIBLIOGRAFIE
5) Dinculescu Tr.; Weiss L.: Balneofizioterapie generală, Editura Medicală,
Bucureşti, 1963
6) Sturza M., Băltăceanu Gh.: Fizioterapie, Institutul de Medicină şi Farmacie,
Bucureşti, 1957
7) Teleki N., Munteanu L., Stoicescu C., Teodoreanu E., Grigore L.: Cura
balneoclimaterică în România, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1984
T Sbenghe « Kinesiologie » - Stiinta miscarii – Ed. Med. 2002

1. Iaroslav Kiss –Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala. Editura

Medicala Bucuresti 2004-pg.9-26

2.Cevei Mariana Lidia –Agenti termici terapeutici in practica medicala. Editura

Mirton Timisoara 2001 pg. 53-170.
3.Cinteza Delia –Recuperarea Medicala –termoterapia.-Vox Bucuresti 2003.pg.31-
83.

4. Radulescu Andrei, Elena Teodoreanu –Fizioterapie,masaj

terapeutic,bioclimatologie. Editura Medicala Bucuresti-2002-pg.11-43

5.Mariana Cordun, Luciela Cirla -Hidrokinetoterapia in afectiunile reumatismale-

editia a 11-a Editura ANEFS Bucuresti 1999 –pg 11-27.

6.Mihai Dragoi- Curs de medicina fizica si balneologie Cap.

Editie electronica - UMF “Victor Babes Timisoara-2004

7. Mihai Dragoi- Curs de hidrotermoterapie-pentru balneofiziokinetoterapeuti.-

editie electronica-UMF Victor Babes Timisoara-2006.
 8.I.D.A.Nemes-Curs de recuperare medicala. Editie electronica-UMF “Victor
Babes” Timisoara 2005.

9.Adriana Sarah Nica-Recuperare Medicala. Editura Universitatii Carol Davila –

Bucuresti 2003.